Itinerariul unui copil inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

Itinerariul unui copil inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

 

Am avut de curând ocazia să îl întâlnim pe unul dintre copiii ce au fost incluşi într-un Program Secret Negru (Black Program) care, după cum veţi putea observa, a avut o evoluţie pe cât de dificilă, pe atât de extraordinară. Astăzi, tocmai pentru că a venit timpul să ne asumăm anumite riscuri în ceea ce privește credibilitatea, mai ales că este vorba despre dezvăluirea unor aspecte uluitoare, care ne pot fi de un real folos în avansarea pe drumul cunoaşterii şi al explorării posibilităţilor adeseori nebănuite ale fiinţei umane, am insistat ca el să îndrăznească să ni se confeseze. Ferindu-se să dezvăluie aspecte legate de anumite proiecte secrete aflate în derulare, în care este încă angajat, acest om a acceptat să ne vorbească, pentru a ne ajuta să înţelegem care este de fapt realitatea ce ne este ocultată cu grijă, precum şi care sunt mizele puse în joc, mize care de cele mai multe ori sunt ascunse fiinţelor umane obişnuite. Mai mult decât nişte revelaţii detaliate, aceste confesiuni reprezintă totodată o atenţionare a cititorilor care sunt avizaţi şi care sunt pregătiţi să înţeleagă dezvăluirile ce ne sunt făcute.

Menţionăm încă de la început că în cadrul acestor confesiuni nu vor fi date informaţii precise, iar datele oferite nu vor fi exacte şi nu vor fi menţionate locurile în care se petrec toate aceste. Dorim ca în felul acesta să păstrăm anonimatul interlocutorului pentru a-i asigura securitatea, mai ales că această persoană este încă şi acum chemată să răspundă la apelul superiorilor săi, pentru a colabora în cadrul unor astfel de proiecte ce se desfăşoară în secret.

Reporter (R): Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să răspundeţi în premieră la întrebările noastre.

Copilul Programelor Secrete Negre (CPSN): Din respect pentru toţi aceia care vor citi aceste confesiuni, ţin să mărturisesc încă de la început că voi răspunde sincer, fără să depăşesc totuşi anumite limite ce se impun. Miza noastră fiind păstrarea secretului, subliniez că nu vreau să fac rău nimănui, şi cu atât mai puţin mie însumi. Intenţionez doar să-i informez pe aceia care sunt capabili să înţeleagă şi să creadă.

R: Ne puteţi spune cine sunteţi?

CPSN: Sunt un vechi agent PSI şi totodată sunt militar cu gradul de colonel. În prezent activez în cadrul unei structuri neconvenţionale speciale ce este integrată într-un program secret foarte avansat. Fiind încă parţial în activitate, subliniez că nu pot oferi detalii cu privire la conţinutul acestui program şi nici referitor la obiectivele sale.

R: Vă rugăm să ne spuneți cum aţi fost recrutat şi care sunt, la modul general, persoanele care lucrează în cadrul unor astfel de programe secrete? De unde provin ele?

CPSN: Astfel de persoane provin cel mai adesea din familii foarte sărace sau sunt orfane. Ele sunt luate pentru a fi formate încă de la o vârstă foarte fragedă (de la 3 până la 5 ani) şi ulterior sunt integrate în diverse programe secrete de cercetare, dar în 99% din cazuri este vorba despre anumite programe foarte secrete, a căror existenţă este întotdeauna negată în întregime de oficialităţi. Factorii decizionali acţionează în aşa fel încât orice persoană care îndrăzneşte vreodată să vorbească despre astfel de aspecte, care sunt cât se poate de reale, ajunge să fie considerată de ceilalţi dezechilibrată psihic sau paranoică. Tatăl meu natural era de origine americană și lucra în cadrul unei astfel de agenţii ultrasecrete foarte mari. În ceea ce o priveşte pe mama mea naturală, ea era de origine siciliană, și deoarece nu a putut să continue relația cu tatăl meu, nu a avut altă opţiune decât aceea de a mă abandona într-un orfelinat.

R: Vă rugăm să ne spuneţi ce doresc de fapt aceste persoane?

CPSN: Aceşti copii? Ei nici măcar nu ştiu ce se petrece şi de aceea nici nu vor nimic. Ei sunt în prealabil selecţionaţi, apoi sunt supuşi la unele teste, în urma cărora li se descoperă cu exactitate toate aptitudinile, în funcție de care sunt incluşi în astfel de programe secrete, care ulterior vor face din ei fiinţe umane ce sunt total diferite de celelalte, din anumite puncte de vedere.

R: Dar ce vor de fapt mentorii acestor copii?

CPSN: Aceasta ar putea fi de fapt adevărata problemă, căci ar trebui să putem defini cu precizie cine sunt de fapt aceşti mentori, care sunt intenţiile lor şi care sunt obiectivele sinistre la care ţintesc ei.
Ceea ce pot să vă mărturisesc este că după ce sunt selectați, aceşti copii sunt crescuţi în locuri confidenţiale, iar unii dintre ei trăiesc în familiile aşa zişilor „iluminaţi”. Acesta a fost cazul meu. Nu este deloc uşor atunci când trebuie să urmezi o educaţie foarte strictă, fiind obligat să asimilezi felurite cunoştinţe, fără să poți înţelege de la bun început pentru ce faci toate acestea.

Vă pot spune că nu este deloc uşor să fii menţinut într-o astfel de stare, fiind condiţionat să nu divulgi niciodată regulile dure în care sunt crescuţi şi instruiţi astfel de copii. Practic, acești copii nu au o copilărie normală, fiindu-le interzis cu desăvârșire să se joace cu copiii de vârsta lor.

Aş putea să mai adaug că în astfel de cazuri nu există decât foarte rar contacte cu exteriorul. Totul este atunci într-un mod riguros organizat, planificat şi condus, pentru a nu exista nicio altă preocupare cotidiană decât aceea de a deveni ceea ce ni s-a cerut să fim şi pentru care eram zilnic programaţi. Vă mărturisesc că mi-au trebuit ani de zile pentru a reuşi să înţeleg tot ceea ce s-a petrecut. A trebuit să trec peste anumite limite pentru a ajunge să înţeleg ce înseamnă în realitate aşa-numita programare MK sau alte procese de acest gen, ce sunt incluse în cadrul acelei formări… În general, am constatat că în marea lor majoritate, acești copii sunt atent programați şi pregătiți pentru a interveni la un moment dat atunci când sunt trimiși în misiune (de exemplu, un lunetist care primește ordin să asasineze un personaj important care deranjează) sau eventual să îndeplinească funcţii care vor rămâne totdeauna în umbră, ei fiind de fapt cei care trag sforile din culise, în situaţii în care este evident pentru fiinţele umane inteligente şi pline de bun-simţ că, în realitate, în spatele desfăşurării anumitor evenimente se ascunde cineva.

R: Cine sunteţi în aceste condiţii dvs.?

CPSN: Aş putea spune că sunt doar un individ care până la vârsta de 3 ani a fost într-un orfelinat, după care a fost crescut într-o familie a aşa zişilor „iluminaţi” şi căruia i s-a dat o anumită educaţie referitoare la multe aspecte pe care în acea vreme nu prea le înţelegea. În acelaşi timp, îmi amintesc că am fost obiectul a nenumărate teste, fiind inclus în programe de tip MK şi destinat să devin cineva care urma apoi să meargă într-o lume diferită, o lume secretă, ce este întotdeauna ocultată pentru marea majoritatea a oamenilor, o lume care face ca atunci când ieşi din ea (dacă vei mai putea vreodată să ieşi din ea) să te simţi complet singur, căci tot ceea ce trăieşti în acea lume ciudată nu poate fi în niciun caz povestit, pentru că dacă îndrăzneşti să faci aceasta, îţi rişti atât propria viaţă, cât şi pe cea a familiei şi a prietenilor. Având în vedere aceste aspecte, trebuie întotdeauna să fim cât se poate de prudenţi şi de subtili în tot ceea ce urmărim să spunem despre acea lume. Anumite teste secrete, care apoi au devenit de-a lungul timpului o veritabilă activitate pentru care am fost formaţi, aveau drept principal obiectiv de a face din noi nişte agenţi secreţi PSI. Unele dintre aceste teste constau în aceea că eram închis sub pământ (la o adâncime de peste 150 m) în nişte camere care nu aveau decât o uşă metalică şi nimic altceva. În acele camere nu exista niciun alt mijloc de comunicare, puteam eventual urla din toate puterile, dar cu toate acestea nimeni nu putea să ne audă şi nici nu era cu putinţă să pătrundă vreodată acolo. Scopul principal al acestor teste era să ne înveţe să căutăm şi apoi să descoperim, pe o cale paranormală, informaţii despre ceea ce se afla în exteriorul acelei camere, uneori chiar în exteriorul acelui edificiu şi apoi ajungeam treptat să devenim complet autonomi, reuşind astfel să devenim capabili să vedem cât se poate de precis într-un anumit punct ce ne era indicat ca ţintă şi care în anumite situaţii se putea afla chiar pe un alt continent.

Treptat, prin intermediul acestui antrenament dur şi intensiv, deveneam, uneori chiar fără voia noastră, spioni psihici înzestraţi cu puteri paranormale redutabile. Educaţia noastră, ce viza trezirea acestor capacităţi paranormale, era apoi împinsă la extrem, din aproape în aproape. În felul acesta, chiar şi atunci când eram aşezaţi la masă cu alte persoane obişnuite şi dădeam impresia că citim cu atenţie un ziar (sau cel puţin ne prefăceam că citim cu atenţie acel ziar) ne foloseam puterile paranormale ce se treziseră în noi pentru a căuta şi pentru a identifica anumite informaţii precise despre ceva anume care se afla fie într-o altă ţară, fie pe un alt continent. Mai precis, aş putea spune că în felul acesta, ne-am dezvoltat capacitatea ce ne permitea să părem nişte fiinţe umane obișnuite, care „se pierd în mulţime”, dar în acelaşi timp eram capabili să ne proiectăm psihic în altă parte, pentru a obţine în felul acesta anumite informaţii, care ne erau cerute. În cadrul acestui antrenament secret am învăţat, printre altele, să avem percepţia completă a două locaţii în acelaşi timp, stăpânind totodată cât se poate de bine prezenţa noastră simultană în fiecare loc. Atunci puteam să fim conştienţi de ambianţa fizică în care ne aflam şi totodată ne proiectam psihic într-o altă locaţie care se afla la mii de kilometri de locul în care noi ne aflam fizic cu trupul. Până la urmă, această perfectă bilocație a devenit modul nostru obişnuit de existenţă.

R: Consideraţi că trezirea acestei capacităţi paranormale a fost pentru dumneavoastră o şansă extraordinară sau o nefericire?

CPSN: Aş putea să vă spun că această situaţie ne permite să ne bucurăm de anumite avantaje. Spre exemplu, datorită trezirii depline a unor astfel de capacităţi paranormale, era cu uşurinţă posibil să pătrundem fără a da nimănui de bănuit în anumite locuri şi instituţii strict secrete, în anumite şcoli, urcând în felul acesta rapid treptele ierarhice în cadrul anumitor programe ultrasecrete în care eram incluşi.

La modul general vorbind, cam aşa s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Totuşi, la vârsta de 18 ani am simţit imboldul să îi caut pe părinţii mei naturali şi, dat fiind faptul că am întâmpinat unele dificultăţi, toate acestea m-au determinat să urmez o școală de detectivi particulari. În acea perioadă, vă mărturisesc că nu doream să mă folosesc de această instruire paranormală decât pentru a avea acces la anumite informaţii ce existau în dosarul meu. Dar până la urmă, lucrurile au luat o cu totul altă turnură atunci când am efectuat ceea ce se numea „cele trei zile de selecţie” pentru a fi recrutat în armată.

După ce am trecut cu bine testul acelor trei zile de selecţie, am fost primit de către un colonel care mi-a propus o întâlnire cu un general. Acesta m-a orientat către o şcoală militară, ce urma să-mi deschidă porţile pentru a fi după aceea angajat în cadrul anumitor servicii secrete. Am avut în felul acesta oportunitatea să fiu admis în cadrul unei şcoli de tip neconvenţional. Diploma de detectiv particular a fost ulterior ştearsă din evidenţe de către armată, care a eliminat în felul acesta urma acestei mici „abateri” din viaţa mea, după cum s-a exprimat la un moment dat generalul care m-a angajat.

Am urmat apoi, sub o altă identitate, o instruire cu totul aparte în cadrul unui serviciu special, după ce m-am format ca pilot de vânătoare pe avioane de tip Mirage 3 şi Mirage 2000. Am plecat apoi în misiune, tot sub o identitate diferită, înainte de a mă integra undeva în Statele Unite, într-una din şcolile secrete de la Air Force, în care se formează piloți pentru nişte aparate de zbor neconvenţionale. Acestea sunt construite pe baza unor tehnologii foarte avansate, păstrarea secretului absolut fiind obligatorie atât în ceea ce priveşte existența lor, cât și în ce priveşte tehnologia utilizată pentru fabricarea lor și programele ultrasecrete în care sunt folosite.
Am rămas apoi mai mulţi ani într-un anume loc, foarte retras, din această lume, în compania unor fiinţe extraterestre ce sunt structurate într-un mod pe care l-aş putea defini succint ca non-uman şi care trăiesc totuşi împreună cu noi, oamenii, pe planeta Pământ. Vă spun drept că, până când nu am ajuns față în față cu acele creaturi extraterestre, nu am crezut nicio clipă că ele există şi tocmai de aceea, până în ultimul moment, existenţa unor astfel de creaturi extraterestre mi se părea a fi neverosimilă. Trebuie să ştiţi că astfel de fiinţe extraterestre lucrează de mai mulţi ani împreună cu noi, oamenii, folosind unele tehnologii sofisticate, pentru care calificativul de „tehnologii avansate” este insuficient ca să le descrie. În acea perioadă făceam parte dintr-o structură ultrasecretă, care oficial nici nu există, şi lucram alături de nişte ființe extraterestre care sunt structurate cu totul altfel decât noi, oamenii. Pot să vă spun că era pentru prima dată când aflam şi auzeam despre existenţa lor, ba mai mult, le întâlneam în fiecare zi în cadrul activităţilor mele secrete.

R: Ne puteţi spune în ce consta activitatea dumneavoastră pe atunci, precum şi ce activităţi realizau aceste ființe extraterestre pe care le-am putea numi „diferite”?

CPSN: Pe atunci, munca mea consta în a calcula de fiecare dată elementele anumitor manevre ce trebuiau realizate prompt, cu o mare rapiditate. Aceste manevre erau executate în timpul zborurilor de antrenament, punând în felul acesta la grea încercare anumite tehnologii de vârf ce existau şi care îmi fuseseră încredinţate spre testare. Altfel spus, trebuia să împing la extrem limita tuturor capacităţilor unor astfel de aparate sofisticate de zbor. Trebuia să analizez fiecare aspect al caracteristicilor acelor aparate şi apoi trebuia să fac astfel încât aparatelor să le fie aduse toate îmbunătăţirile necesare. În cadrul personalului ce activa acolo se aflau unii participanţi ce erau în realitate diferiţi de noi, chiar dacă la înfăţişarea exterioară ei se asemănau întru totul cu noi. Acele făpturi aveau o structură non-umană. Multe dintre activităţile lor ţineau de domeniul materialelor ce erau folosite pentru construcţia acelor aparate sau erau în legătură cu sistemele de comunicare ce se aflau la bordul lor. În astfel de cazuri era în mod evident vorba despre ceva cu totul ieşit din comun, dar nu voi putea oferi mai multe detalii despre aceste lucruri.

Pot să vă spun că aceste făpturi non-umane nu păreau să aibă aceleaşi origini ca şi noi. Acolo unde mă aflam, mai multe rase extraterestre lucrau împreună. Unii erau mari de statură, alţii erau mai mici. Înălţimile lor puteau chiar să varieze de la aproximativ 1,20 m până la 2,40 m, în medie. Aşa cum i-am cunoscut acolo, nu păreau să fie agresivi. Am observat un alt amănunt interesant: se putea spune că toţi erau înzestraţi cu telepatie. Se înţelegeau între ei chiar foarte bine, fără să vorbească. În momentul în care mă adresam unuia din ei, acela mă făcea să înţeleg că ştia deja ce gândeam şi ce vroiam. În cadrul unor astfel de echipe totul decurgea într-un mod cât se poate de organizat, toate activităţile se desfăşurau cu mult calm, în linişte, iar acele făpturi nu uitau niciodată ce aveau de făcut. Unele dintre aceste făpturi erau un fel de clone, nişte aşa-zişi roboţi vii, şi trebuie să recunosc că îmi era dificil să le deosebesc de fiinţele umane, cu toate că multe dintre aceste făpturi păreau că sunt complet lipsite de sentimente. Cu alte cuvinte, aş putea spune că acele făpturi ce erau roboţi vii nu aveau niciun fel de simţământ.

Sursa: www.centruldio.net

ISTORIA PAMANTULUI THOTH Atlanteeanul

ISTORIA PAMANTULUI 

THOTH Atlanteeanul



Thoth este un personaj istoric care s-a inaltat in urma cu 52.000 de ani. Timp de 16.000 de ani el a fost regele Atlantidei. Numele lui era Chiquetet Arlich Vomalites. El a ramas pe Pamant in acelasi corp pana la data de 4 mai, 1991. El ar fi putut sa paraseasca Pamantul mai devreme, multi alti nemuritori au facut-o, dar el s-a aflat intr-un mic grup care a decis sa ramana. Cunoscand fara nici o indoiala faptul ca toate lucrurile sunt interconectate si ca exista un spirit unic care se afla in tot, Thoth a preferat sa ramana aici ca invatator.


El a parasit Pamantul pentru 2.000 de ani si a calatorit pe diverse planete. Ajungea pe o planeta si locuia acolo pentru aproximativ 100 de ani, observand si invatand cum actioneaza locuitorii. In cele din urma s-a intors pe Pamant. A facut un legamant sa ramana aici, pe Pamant, pana cand noi, pamantenii, vom atinge un anumit nivel de constiinta. Noi am ajuns la acest nivel astfel ca Thoth a parasit planeta la data de 4 mai, 1991.


Evident, ceea ce s-a intamplat inainte, in timpul si dupa Razboiul din Golf a reprezentat un punct culminant cu o anumita semnificatie. Lumina pe aceasta planeta este acum mai puternica decat intunericul pentru prima oara in ultimii 16.000 ani. Chiar daca noi nu o vedem inca, balanta puterii s-a schimbat si legile se plaseaza pe noi standarde. Acum cand negativitatea opune rezistenta luminii, care reprezinta chiar natura sa, in loc de a suprima lumina, aceasta ii da putere si noi devenim mai puternici. Asa ca tineti-va!



Cea mai faimoasa actiune pe care a savarsit-o Thoth a fost introducerea scrisului pe planeta. El a fost denumit „scribul” in Egipt, mai ales ca el a fost cel care a scris toata istoria veche. Din aceasta cauza Drunvalo a fost trimis la el. Cele mai multe dintre informatiile lui Drunvalo despre noi si istoria noastra vin de la Thoth. Informatiile care vin de la Thoth au o acuratete de 100%.


Drunvalo l-a intalnit prima oara pe Thoth in 1972. El studia alchimia — care are in vedere transformarea mercurului sau plumbului in aur – nu in scop de a face bani ci pentru a observa reactiile chimice. Toate reactiile chimice reprezinta paralele in viata omului. Prin intelegerea chimiei, a modului in care atomii se combina pentru a forma molecule, si cum se recombina aceste molecule, poti vedea in detaliu modul in care au loc operatiunile de la un nivel mai larg. Adevarata alchimie consta in intelegerea primara a modului in care nivelul nostru de constiinta se uneste cu constiinta Christica.


Drunvalo a studiat acest sistem cu un maestru. Intr-o zi au efectuat o meditatie cu ochii deschisi. Dupa o ora, invatatorul lui Drunvalo a disparut din camera. In circa 2-3 minute un corp complet diferit a luat forma in fata lui Drunvalo. Aceasta persoana era scunda (aproximativ 1,55 metri inaltime) si arata ca un om in varsta de 70 de ani. Infatisarea sa amintea de acea a unui egiptean din vechime si purta o imbracaminte simpla. Drunvalo isi aminteste mai ales de ochii sai, care erau ca ai unui copil, foarte blanzi si in care nu se intrevedea deloc un spirit critic.


El i-a spus lui Drunvalo ca lipsesc trei atomi in Univers si vrea ca acesta (Drunvalo) sa-i gaseasca. Drunvalo a avut o experienta, pe care nu o va descrie si prin care a inteles ce insemna aceasta afirmatie. Thoth s-a aplecat in fata lui, i-a multumit si a disparut. Cateva minute mai tarziu invatatorul alchimist a reaparut. Nu stia ce s-a intamplat; de fapt, el a crezut ca a fost acolo tot timpul.


Drunvalo nu a stiut ca persoana care a aparut in fata lui a fost Thoth si nu l-a vazut pe acesta pana la data de 1 noiembrie, 1984. Atunci ei au inceput sa comunice regulat pe parcursul a mai multe luni.
  
Dar sa ne intoarcem la istorisirea noastra. Toth impreuna cu Ra si Araaragot, care au fost de altfel fostii regi ai Atlantidei, au adus cu ei planul pentru constiinta Christica si au ajuns in Egipt (care atunci era cunoscut sub numele de Khem) deoarece flacara care continea oul constiintei noastre colective avea un punct axial care aparea acolo. Intr-o zi, matricea asociata cu acel punct va fi perceput sub forma constiintei christice. Ei au creat o gaura chiar pe lungimea axei, care extinde pe intregul Pamant influenta oului constiintei noastre. Axa iese prin Egipt si in Moreea, o mica insula de langa Tahiti, in cealalta parte a Pamantului. Thoth spune ca acolo se afla un vortex sau o spirala, la ambele capete ale axei si daca s-ar proiecta o umbra a ei pe pamant ar arata ca o spirala logaritmica. Apoi ei au construit trei piramide pe acea spirala.



Scopul primar al piramidelor a fost de a muta constiinta noastra de la primul nivel, prin cel de mijloc (unde suntem noi acum) pana la cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ele reprezentau un instrument pentru initiere planetara, construit in mod special pentru a ridica cei 44 + 2 cromozomi ai omului in constiinta Christica si a o stabiliza. Scrisul nu era necesar inainte de acest fapt deoarece amintirea era totala si instantanee. Cel de-al doilea nivel de constiinta, care reprezinta nivelul dizarmonios pe care ne situam noi acum, intervine datorita faptului ca existenta, viata nu a creat o alta modalitate prin care sa se treaca de la primul la cel de al treilea nivel. Nivelul doi reprezinta o ruptura prin care o fiinta doreste sa treaca foarte repede, cat mai rapid cu putinta, deoarece, daca o civilizatie ramane prea mult timp la acest nivel, planeta care o gazduieste trece printr-un mare risc de distrugere.


Potrivit lui Thoth, piramidele au fost construite cu mintea si cu inima, manifestate din memoria celui de al patrulea nivel dimensional. Ele au fost construite intr-o perioada de trei zile, de sus in jos; acestea sunt trei zile cvadridimensionale. Perioada de timp corespunzator in cea de-a treia dimensiune este mult mai mare, probabil de cativa ani. Ei au creat o legatura intre constiinta modelului nostru evolutionar si spirala logaritamica. In adanc, sub piramide ei au asezat un mic oras – templu in care se afla 10.000 de oameni si care se mai afla inca acolo.


Fiecare forma de viata de pe planeta are o matrice conectata la aceasta axa. Chiar daca sunt specii care exista doar intr-un loc de pe Pamant, matricea lor se extinde in jurul intregii planete.


Cea mai inteligenta, avansata si veche forma de viata de pe aceasta planeta o reprezinta balenele. Apoi sunt delfinii, apoi oamenii. Noi credem ca noi suntem cei mai avansati, dar balenele si delfini sunt cu mult inaintea noastra. Noi credem ca suntem cei mai avansati pentru ca putem creea lucruri exterioare. Acesta este un impact al rebeliunii luciferiene care a venit de pe Marte. Cele mai avansate forme de viata nu creeaza in exterior. Ei creeaza tot ce au nevoie in interior.


Balenele sunt pe aceasta planeta, vi si constiente, de 500 de milioane de ani. Ele pastreaza memoria planetei. Filmul Star Trek IV a vorbit depsre asta. Fara balene noi nu am mai avea memorie, am fi pierduti.


Delfinii sunt aici de cel putin 35 de milioane de ani. Ei chiar au iesit din apa si au pasit pe pamant pentru un timp, apoi au decis sa ramana in apa. Inotatoarele delfinilor au maini in interiorul lor, maini omenesti. Aceste creaturi se aseamana foarte mult oamenilor. Sunt mamifere, nu pesti, si ambele parti ale creierului lor functioneaza in proportie de 100%. Cand dorm, ei nu se mai folosesc de o jumatate din creierul lor. La noi doar jumatate din creierul nostru functioneaza in stare de veghe, cealalta jumatate ramane inchisa. Din aceasta jumatate doar 5-10% sunt folosite. Astfel ca din perspectiva delfinilor, noi nu suntem numai adormiti ci si inconstienti.


Atunci cand noi masacram fara minte balenele sau delfinii pentru carnea lor, avem de pierdut. Ei se incarneaza automat in corpurile lor simultane de pe Sirius. Ei sunt colegii nostrii si au o simpatie pentru conditia noastra. Sunt trei matrici pentru constiinta umana din jurul planetei. Prima este 42 + 2 (nr. de cromozomi); a doua care ne reprezinta pe noi este 44 + 2 si odata cu data de 4 februarie, 1989 s-a creat o noua matrice care este matricea constiintei Christice de 46 + 2. Fara aceasta matrice, nici o planeta nu poate intra in constiinta Christica.


Pentru aceasta au facut pregatiri Thoth, Ra si Araagot. Ei s-au folosit de geomantie pentru a crea in mod sintetic matricea constiiintei Christice, care ne va furniza vehiculul necesar pentru a intra pe frecventa urmatorului nivel de constiinta mai inalt decat cel prezent.


Astfel acest trio a creat o gaura aliniata cu axul invizibil al oului constiintei. Apoi ei au creat cele trei piramide, ceea ce a constituit un proiect maret de geomantie. Ulterior au stabilit 83.000 de locuri sacre pe toata suprafata planetei. Acestea au fost create cu totul pe cel de-al patrulea nivel dimensional, asa ca nu va inscrieti la nici o agentie de turism care efectueaza excursii de tip New-Age in diferite locuri. Apoi, de-a lungul unei perioade de 13.000 ani au adunat oameni din fiecare rasa si orientare spirituala pentru a construi biserica (templul) care era necesara a se inalta aici precum si piramida, in scopul de a initia un model operational pentru fiecare din aceste locuri. Oamenii de stiinta ar putea sa descopere faptul ca toate locurile sacre de pe planeta sunt asezate in spirale logaritmice sau de tip Fibonacci, conectate matematic la locatia din Egipt. Aceasta zona din Egipt, care nu a fost descoperita decat recent, este acum denumita crucea solara. Asociatia pentru Cercetare si Iluminare din Virginia considera ca acesta este unul dintre cele mai importante locuri din Egipt.


In plus fata de ceea ce au realizat in Egipt, acesti maestri au lasat umanitatii un nivel secund de constiinta, cel pe care ne aflam noi acum, care reprezinta un pas secundar catre cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ei au accelerat acest proces prin introducerea scrisului, care ne-a determinat sa iesim din sfera timpului visarii sau al unitatii memoriei.

Complexul din Egipt pe care l-am descris a fost construit cu 200 de ani inainte de revarsaresi de schimbarea polilor. Acesta a fost POTOPUL, cel in care Noe a plecat cu arca si a supravietuit. Chiar inainte de schimbarea polilor si de potop, Thoth s-a indreptat catre Sfinx. Sfinxul marcheaza cel mai vechi obiect de pe planeta, care, actualmente, reprezinta o nava spatiala. Thoth prezinta aceste lucruri mult mai detaliat intr-un document antic numit Tablitele de Smarald.


Potrivit lui Thoth, acesta nava spatiala este menita sa ne protejeze. El spune ca de fiecare daca cand se apropie o schimbare de poli noi devenim extrem de vulnerabili datorita faptului ca trecem printr-o perioada de trei zile si jumatate in care campul magnetic al planetei se prabuseste. In acest timp apare mereu partea intunecata care incearca sa domine. Aceast lucru s-a intamplat mereu pe parcursul istoriei noastre de 5 1/2 miliane de ani, dar de fiecare data o persoana foarte pura a gasit nava si a ridicat-o in aer si orice gandeste si simte aceasta persoana se intampla. Acesta actiune previne preluarea controlului de catre partea intunecata.


Noi ne apropiem din nou de momentul unei schimbari de poli, iar nava spatiala a fost deja plasata la locul corespunzator. In 1989, o femeie din Peru a intrat in constiinta Christica si a sustinut urmatoarele: cenusiii sufera de o mladie fatala, care se gaseste doar pe Pamant. Si in mod remarcabil, lucrurile au urmat imediat un asemenea curs. Odata cu sfarsitul anului 1992, toti cenusiii au disparut. Singura lor scapare a fost de a fugi de aici; ei nu mai pot trai pe Pamant.



Si acum sa ne intoarcem la nava. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Grosimea acestei nave este doar de 3-4 atomi si este plata deasupra si dedesupt. Are o lungime cam cat doua blocuri de locuinte si este rotunda. A fost realizata pentru a se atasa si pentru a reliza o digresiune in propia voastra merkaba. De obicei, se afla pe o frecventa superiaora Pamantului (cu o subunitate de frecventa dimensionala). Se afla in subsol, la o mila departare de suprafata planetei.


Dupa ce martienii au esuat cu experimentul din Atlantida, au fost aproximativ 4.000 ani in care viata pe Pamant s-a apropiat din ce in ce mai mult de haos. Cu aproximativ in urma cu 12.500 de ani, Pamantul s-a plasat in timpul corespunzator procesiunii echinoctiilor, gata sa sufere o noua schimbare de poli. Thoth a ridicat nava, s-a intors in insula Undal din Atlantida si a luat cu el aproximativ 16.000 de maestrii inaltati. Undal a fost ultima parte din Atlantida care s-a scufundat. Thoth si mestrii inaltati au calatorit apoi inapoi la Marea Piramida, in timp ce campul magnetic al planetei se prabusea. Acest colaps al campului magnetic a durat 3 zile si jumatate. El a luat memoria planetei noastre cu el. Memoria noastra colectiva este dependenta in mod direct de campul magnetic al Pamantului, asa ca daca acesta se prabuseste, noi nu avem nici o idee despre locul in care ne aflam. Este ca o intoarcere in salbaticie. Dar daca stapanesti merkaba, poti creea propiul tau camp magnetic din campurile contra-rotative de lumina si poti sa-ti pastrezi memoria.


Maestrii au aterizat pe varful Marii Piramide, care a fost construita intr-un asemenea fel ca prezenta o platforma perfecta de aterizare pentru nave spatiale. Acolo ei au format un merkaba din care s-a extins un camp de energie contra-rotitor la o distanta de 1,6 mile in spatiu. Maestrii au controlat axa, clatinarea acesteia si orbita planetei pe parcursul celor trei zile si jumatate. De fapt, ei au schimbat orbita; aceasta avea o periodicitate de 360 de zile, iar acum are o peeeriodicitate de 365 1/4 zile.


Maestrii au stat in aceasta nava in perioada cand campul magnetic s-a prabusit, iar la sfarsitul acestor zile au gasit o lume cu totul noua. Atlantida nu mai era. Portiuni din ceea ce reprezinta acum SUA s-au ridicat deasupra apei, iar planeta se situa pe un nivel dimensional diferit, cu mult mai jos. Din aceassta cauza arheologii nu pot gasi nici o dovada. Ei cauta pe o frecventa de vibratie gresita.


Maestrii au intrat in Marea Piramida printr-un tunel circular care duce catre orasul subteran. Ra a luat cu el o treime din maestri; Tat, fiul lui Thoth se afla printre ei. Oamenii din acest oras subteran au format fratietatea Tat si acolo se afla o mare comunitate de fiinte nemuritoare care traiesc si in ziua de astazi.


Apoi nava a zburat catre lacul Titicaca si catre Insulele soarelui. Acolo Thoth a lasat o alta treime din maestrii care au infiintat imperul Inca. Apoi nava s-a indreptat catre Himalaya unde a debarcat Araagat. Restul maestrilor inaltati s-a intors la Sfinx, au ridicat nava pe un nivel superior de vibratie, astfel incat aceasta sa poata trece prin Pamant si apoi s-au plasat in subteran, lao distanta de o mila de suprafata pamantului intr-o camera circulara, unde nava a ramas pana in anul 1989.




Aceste trei locuri – orasul subteran, Insulele Soarelui ai Himalaya, au fost alese din motive specifice care aveau de a face cu stiinta geomantiei, asa cum a fost ea clarificata de catre maestrii pentru crearea unei matrice pentru o constiinta Christica sintetica; aspectul Mayas-Incas a devenit contrapartea feminina a matricei iar Aspectul himalayan a devenit punctul neutru al matricei (retelei).





Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 

Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston.
Începutul convertirii
Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise.
Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care inscripţionase cuvintele „glorie lui Satan”, Diana îi vadeclara război, întrucât ea lupta împotriva lui Satan cu la fel de multă ardoarepe cât lupta pentru Lucifer. Însă faptul că ea, în puritatea ei neştiutoare(rămăsese virgină), refuzase să profaneze trupul lui Hristos şi tainaeuharistiei, a atras bunăvoinţa divină, care a intervenit pentru a o salva, prinintermediul Ioanei d’Arc.
Diana se va reîntoarce în Franţa. Aici va cunoaştepovestea Ioanei d’Arc, eroină pentru care va simţi în mod spontan o veneraţieaparte. Pe 7 aprilie 1894, Lemmi ordonă francmasonilor să împiedicesanctificarea Ioanei d’Arc, chestiune care urma să fie analizată la Vatican.Aceasta nu va face decât să amplifice aversiunea Dianei faţă de Lemmi şiveneraţia faţă de Ioana d’Arc. În această perioadă, Diana va citi tot ceea ceera legat de Ioana d’Arc şi va vizita locurile prin care aceasta trecuse. Vamerge chiar la Orleans, unde va intra în camera în care Ioana d’Arc a dormitînainte de bătălie.
Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau peobraji”.
Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc, să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă, lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul acestei viziuni.
În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer. Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie, spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a făcut nevăzut.
Pe moment,Diana nu a înţeles mesajul Ioanei d’Arc (foto) şi a continuat să fie oadoratoare fidelă a lui Lucifer. Pe 21 ianuarie 1895, la Londra, ea se va decidesă fondeze o revistă intitulată „Palladiumul regenerat şi liber”.Editarea revistei avea un dublu scop: combaterea lui Lemmi şi a cultului luiSatan, pe de o parte, şi pe de altă parte răspândirea peste tot şi în modspecial în Franţa a cultului lui Lucifer, „Bunul Dumnezeu”. În sufletulDianei persista încă o confuzie evidentă între aceste realităţispirituale.
La apariţia primului număr al revistei, catolicii au fostfericiţi să constate scindarea din rândurile sectei masonilor, dar au fosttotodată şocaţi să citească blasfemiile Dianei împotriva euharistiei şi aSfintei Fecioare Maria. Al doilea număr conţinea şi el blasfemii, însă erautotodată publicate instrucţiunile ultra-secrete date de Lemmi, Marele Maestru alfrancmasoneriei, referitor la problema sanctificării Ioanei d’Arc, în 7 aprilie1894.
Numeroşi catolici se vor ruga pentru convertirea acestei tinere careavusese curajul de a-l provoca pe „Marele Maestru” Lemmi şi întreagafrancmasonerie. Un preot chiar i-a scris, încercând să o convingă să nu o maiblasfemieze pe Fecioara Maria.
Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în 1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.
Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.
„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut, scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând blesteme înfricoşătoare.
Diana a fostprofund impresionată de această viziune, vocea lăuntrică a conştiinţeispunându-i acum că ea fusese înşelată încă din copilărie. Adevărul ieşea laiveală puţin câte puţin, iar ea a început să înţeleagă că de fapt Lucifer eratotuna cu Satan şi, deoarece nu era posibil să existe doi „Dumnezei airăului”, ea s-a simţit atrasă cu o forţă irezistibilă de unicul Dumnezeuadevărat, Dumnezeul creştinilor, Dumnezeul unic şi de o infinităbunătate.
Francmasonii englezi au somat-o să-şi dea demisia din postul pecare îl deţinea,  fiind însărcinată cu propaganda. „Toată viaţa mi-a trecutprin faţa ochilor conştiinţei mele. Nu mai ştiu unde sunt, de unde vin şiîncotro mă îndrept. Aud un strigăt: Eu sunt Adevărul, rămâi cu mine, apoi, esteun murmur în urechea mea: te-a înşelat dintotdeauna, renunţă la el. Cel care teiubeşte cu adevărat nu aşteaptă decât o rugăciune pentru a-şi deschide braţelepentru tine.” Tulburată şi suferind din cauza faptului că nu ştie adevărul,Diana solicită ajutor. Deja în câteva mănăstiri din Franţa se făceau rugăciunipentru sufletul ei.
Pe 8 iunie 1895, Diana a răspuns francmasonilor englezi,dându-şi demisia. Pe 12 iunie, ea se va retrage la o mănăstire, în secret, undeva fi ascunsă şi protejată, întrucât era de aşteptat ca, dezvăluind atât demulte despre înalta francmasonerie, ucigaşii plătiţi să încerce să o lichideze.Imediat, sufletul Dianei a fost cuprins de o pace divină, simţind prezenţa luiDumnezeu foarte profund în urma rugăciunilor intense zilnice.
Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times” scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui. În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze toatechinurile prin care trecea de când se convertise.
Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican, fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).
În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde. Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele „surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în care se ascundea Diana.
Dezvăluiri
Înperioada 1895-1897, Diana Vaughan va scrie „Memoires d’uneex-palladiste”, în care va dezvălui o serie de amănunte despre educaţia saîn spiritul adorării Necuratului, despre confirmarea sa ca „mare preoteasă” alui Lucifer, despre ritualurile satanice realizate de înalta francmasonerie,date despre componenţa lojilor funcţionale în acea perioadă, despre membriiacestora, despre locaţiile în care se desfăşoară ritualurile satanice, descriindinclusiv manifestările şi apariţiile terifiante ale entităţilor de acest gen şiale lui Lucifer însuşi şi instrucţiunile date în mod nemijlocit de acestaînalţilor francmasoni pentru războiul „Potrivnicului” contra lui Dumnezeu. Eapublică, de asemenea, şi corespondenţa cu membrii marcanţi ai  clerului catolic,care au sprijinit-o pe diverse căi în demersurile sale împotrivafrancmasoneriei, precum şi cu sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Iisus şi aSfintei Feţe) (foto), care s-a rugat pentru mărturisirea Dianei. Deasemenea, tot ea a pus în scenă chiar şi o piesă care ilustra povestea şocantă a„preotesei” lui Lucifer şi a convertirii sale.
Piesa se numea „Triumfulumilinţei” şi a fost scrisă pentru a o sărbători pe Maica Stareţă Marie dinGonzague. Personajul Diana Vaughan are un rol important în piesă, convertireaacesteia de la satanism la creştinism fiind un eveniment răsunător în Franţasfârşitului de secol al XIX-lea. Sfânta Tereza auzise toată tărăşenia de larudele sale, familia Gurin. Impresionată de cele auzite, sfânta îi va trimiteDianei un portret al Ioanei d’Arc, pe care a scris dedicaţia: „pentru noua Ioanad’Arc.” La rândul său, Diana îi va scrie o scrisoare de mulţumire.
„Triumfulumilinţei” înfăţişează lupta dintre Bine şi Rău şi aportul Arhanghelului Mihailla victoria Binelui, evidenţiată prin convertirea Dianei la creştinism. Piesaprezintă imaginea Bisericii triumfătoare, celebrează umilinţa, ca virtute şisimbolul miresei lui Hristos.
Redăm în continuare câteva dezvăluiri făcute deDiana Vaughan în „Memoriile” sale, cu privire la satanismul înaltei francmasonerii.
O crima abominabilă
Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al TriunghiuluiLondonez.
Parcurgândcâteva grade de iniţiere, fără să fie însă pe deplin conştientă de pericolulacţiunilor sale, în 1891, avidă de cunoaştere, tânăra fată va solicita iniţiereaîn gradul de maestră templieră. La acea dată, iniţierea deja presupunearealizarea unui ritual satanic, ca probă de admitere, ce consta în profanareatrupului lui Hristos, reprezentat prin ostia oferită de preoţii catolici laeuharistie. Fata a refuzat. Atunci, aceasta a fost legată, veşmintele i-au fostsfâşiate. Mizerabilii au vrut să o omoare imediat. Au lăsat-o suspendatădeasupra podelei, în casa veche în care îşi desfăşurau practicile, şi au plecatîncuind toate uşile, porţile astfel încât, chiar dacă ar fi reuşit să seelibereze, ţipetele ei nu s-ar fi putut auzi din exterior şi nu ar fi pututfugi. Aceştia şi-au dat întâlnire în ziua următoare, pentru a stabili în ce felurma să moară nefericita. La căderea nopţii, au revenit. Erau în total două„surori” şi şapte „fraţi”, printre care şi preotul polonez. Acesta venise cuideea de a aduce nişte ţevi de plumb. Au legat victima de acele ţevi şi aucoborât-o într-o pivniţă nefolosită a casei, plină de şobolani. În acest caz,pedeapsa pentru refuzul de a oficia un ritual satanic a fost o moarte cumplită,fata fiind mâncată de vie de şobolani.
Reptilieni şi magie neagră
Diana reia, în memoriile sale, relatarea consemnată destrămoşul ei, Thomas Vaughan, într-un document existent în biblioteca familiei,referitor la Francesco Bori, un membru al înaltei francmasonerii, a căruimisiune a fost să discrediteze catolicismul. Philalet afirmă că acesta aveadrept consoartă o… salamandră, care se numea Elkbamstar. „A luat o micăsticluţă, pe care o avea tot timpul asupra sa. I-a răspândit conţinutul pe sol.Era sânge. Dar sticluţa părea inepuizabilă. Sângele s-a revărsat, camera a fostinundată. Picioarele noastre se scăldau în lichidul roşiatic. Atunci fratelenostru se întinse în acel sânge, agitând sticluţa în acelaşi timp. Sângele aînceput să se coaguleze, luând formă vie. Arătarea avea capul şi trunchiul defemeie, partea de jos terminându-se într-o coadă imensă de şopârlă. Avea patrupicioare cu gheare. Culoarea sa era roşiatică, asemănătoare focului. Ea s-aaruncat asupra «fratelui Borrus», începând să-l zgârie cu ghearele. Dar acesta,în loc să se ferească, a început să geamă de plăcere, spunând că vrea mai mult,în timp ce sângele-i curgea. Treptat monstrul s-a potolit, cei prezenţi auvăzut-o micşorându-se, până a dispărut. «Fratele Borrus» le-a explicat căaşa-zisa lui soţie îşi făcea apariţia de fiecare dată în aceeaşi manieră.Sângele lui, pe care şi-l păstra în sticluţă, servea salamandrei pentru a prindeformă.”
Acest aventurier, care se dădea drept alchimist la un moment datşi care cutreiera Europa ţinând tot felul de predici în slujba Necuratului, afost prins în cele din urmă de reprezentanţii papalităţii. Va muri ulterior întemniţă, în 1685.
„Alchimie satanică”
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”, al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult, Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a ajunge la Dumnezeu.
ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare, îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans, pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”
Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.
După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul Dianei.
Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi. Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.
Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre „fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician, tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră. Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo, în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”. Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim. Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate în acestscop.
Satanism precoce
Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de 11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.
În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.
„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.
 
Simboluri
Diana rezumă, în câteva cuvinte,partea esenţială a iniţierii în gradul de maestru:
„Aspirantul, după ceintră în cerc şi ascultă relatarea unei crime al cărei autor este acuzat a fi,se supune jocului membrilor Lojii. La finalul relatării, este lovit în acelaşimod în care a fost lovită victima şi este culcat în cerc, fiind acoperit de ungiulgiu. Pe cap îi este aşezată o creangă de salcâm. Fraţii se perindă dintr-oparte în alta a încăperii; ei simbolizează «bunii» masoni, constructori aiTemplului lui Solomon, în căutarea arhitectului lor martir. În fine, creanga desalcâm «îi aduce» pe căutători lângă «aspirantul» care face pe mortul. I se dădeoparte vălul mortuar. Fraţii se apleacă asupra lui, ajutându-l să se ridiceşi, când acesta se află deja în picioare, încăperea este luminată brusc şi seaud ţipete de bucurie. Farsa este astfelîncheiată.”
Ritualuri satanice
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea, dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.
Descrierea unei încăperi din palatul Borghese (Roma),destinată ritualurilor satanice
Pe 20septembrie 1893, în mod fraudulos şi profitând de slăbiciunea unui membru alfamiliei Borghese, Lemmi (succesorul lui Albert Pike la conducerea sectei) ainaugurat ca sediu al sectei masonice, satanice primul etaj al palatuluiBorghese din Roma, aparţinând unei străvechi familii nobiliare italiene. Lemmi aţinut cont de dispunerea apartamentelor în formă de echer. În punctul marcat culitera D, care se află în unghiul dintre două galerii care dau înspre mareagrădină a palatului, Lemmi a făcut o mică piaţă, ceea ce a întrerupt circulaţiaîn această zonă. Masonii din gradele inferioare nu puteau astfel să intre decâtîn anumite săli, cum ar fi cele rezervate administraţiei şi sala de petreceri.Chiar şi  Roza-crucienilor şi celor din gradul Kadosh, care nu aparţineaupalladismului le era interzisă intrarea în piaţă şi trecerea dincolo de punctulD. Era suficient să se închidă o uşă, pentru că nimeni din gradele inferioare sănu mai poată pătrunde în templul lui Lucifer, chiar dacă acea persoană aveagradul de cavaler Kadosh. Această secţiune a palatului era rezervată doarmembrilor înaltei francmasonerii. Timp de doi ani, aceasta a servit practiciloroculte infernale ale acestora.
Sala care a fost amenajată de Lemmi ca templual lui Lucifer avea pereţii acoperiţi de draperii roşii şi negre. În capăt era otapiserie foarte mare, pe care se distingea, în proporţii imense, figura luiLucifer. În faţa acestei tapiserii se afla un fel de altar pentru sacrificiilesângeroase realizate de oficianţii ritualurilor satanice. Camera mai eradecorată cu diverse simboluri francmasonice: triunghiuri, echere şi altesimboluri ale acestei secte satanice, precum şi cărţi care conţineau indicaţiidespre etapele ritualurilor etc. De jur împrejur erau dispuse fotolii aurite,iar în mijlocul acestui templu infam era aşezat un tron.
Moştenitoriifamiliei Borghese au reuşit să recupereze în cele din urmă clădirea însuşităilegal de către Lemmi. Deşi iniţial li s-a interzis accesul în această partedestinată ritualurilor satanice, au pătruns totuşi, descoperind urmele ororilorînfăptuite acolo. Descrierea templului lui Lucifer, prezentată de Diana Vaughanîn „Memorii”, este confirmată de aceştia.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonicesecrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
 
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV

Abundenta Transmisie Hatori – Tom Kenyon

Abundenta

Transmisie Hatori – Tom Kenyon
S-a dorit ca toti sa aveti abundenta in viata voastra. Da, pentru fiecare dintre voi, insa voi nu stiti acest lucru si ati blocat fluxul abundentei prin modul de a gandi. Exista o conceptie comuna ca unii oameni se nasc pentru a fi bogati si altii trebuie sa sufere. Aceast lucru nu este adevarat. Creatorul a facut pe toata lumea la fel, TOTI puteti avea bogatie in viata voastra. Trebuie doar sa o creati. Da, dar unii dintre voi mai au lectii de invatat despre acest subiect, si s-ar putea sa le fie mai greu decat altora sa o creeze, dar nu ar trebui sa fie o problema si veti gasi aceasta abundenta.
Irositi asa de mult timp Pamantesc traind in trecut, necrezind in voi insiva, avand dubii despre abilitatile voastre, etc. Nu mai puteti schimba ceea ce a fost, de ce va preocupa acest fapt. Cand va eliberati de trecut, aveti posibilitatea sa va creati viitorul in mod mult mai facil. Energia economisita prin eliberarea de trecut va ajuta in acest demers. Abundenta care este a voastra de drept poate incepe sa intre in viata vostra in orice fel ati cerut. Cei care cred ca bogatia este ceva gresit, mai mult ca sigur nu vor avea abundenta. Cum poate cineva sa obtina lucrurile dorite, daca nu are bogatie? Gandeste-te ce poate face un individ care are mijloacele, le foloseste facandu-si viata incantatoare. Nu e nimic gresit in bogatie, ceea ce faci cu ea conteaza. Gandeste-te unde in viata ta ti-ar place sa ai abundenta si indeparteaza toata gandirea negativa cu privire la acea zona. Apoi priveste cum se schimba viata ta. Este foarte simplu.
 
ABUNDENTA
Recunostinta + Atitudine = Abundenta
Atragerea abundentei
Abundenta supercede si include prosperitatea. Telul pentru Prosperitate in locul Abundentei poate duce la lacomie – ca niciodata destul!! Abundenta include Iubirea si Lumina – care va poate aduce bucurie si implinirea sufletului!
Doua sentimente sunt fundamentale pentru atragerea oricarui lucru in viata voastra: unul este recunostinta si celalalt este aprecierea personala. Cind iti privesti viata cu recunostinta, schimbi concentrarea pe ceea ce-ti place.Cind schimbi concentrarea pe ceva, mai mult din acelasi lucru vine catre tine. Aceasta este Legea atractiei. Recunostinta nu apare deoarece Universul spune : “Ia uite!

Cineva este recunoscator, hai sa-i dam mai mult pentru ca merita o recompensa mai mare.”Universul este un loc neutru si raspunde numai la concentrarea atentiei”.
Recunostinta plaseaza concentrarea ta pe latura pozitiva a oricarui subiect, iti plaseaza atentia pe a avea ceva, mai degraba decit pe lipsa unui lucru. Daca practici recunostinta si intelegi ceea ce ai deja, iti schimbi nu numai concentrarea, ci si vibratia, in directia a mai multe lucruri pe care le doresti. Vezi, nu poti cere nimic din ceea ce inca nu ai.
Daca te-ai nascut pe o insula, undeva unde nu sunt pasari si deci nici oua, nu vei putea sa ceri mai multe oua. La fel se pune problema si cu ceea ce-si doreste inima. Cind ceri abundenta, deja o ai.

Cind ceri sanatate, deja o ai. Vezi, daca picioarele tale sunt bolnave si nu poti merge, bratele tale sunt inca bune de munca, nu-i asa? Esti tu total dependent de sanatate? Nu. Tu stii ca sanatatea este parte din ceea ce esti tu. Cele Patru Principii ale Creatiei sunt cine esti tu, ele nu sunt lucruri de care ai nevoie. Sau trebuie sa le descoperi. Poate ca trebuie sa ti le amintesti, dar asta-i tot.
Sanatatea, bunastarea, abundenta, dragostea si puterea de a crea sunt ceea ce esti. Ele sunt fiinta ta, sufletul tau si ele sunt expresia lui Dumnezeu prin tine. Iti spunem in deplina cunostinta de cauza: Nu poti cere ceva ce deja ai.
Cu recunostinta te poti concentra pe prezent. De exemplu, sa spunem ca tu cauti o relatie intima, care sa-ti asigure un prieten, dragoste si toate lucrurile pe care le doresti de la un partener. Aceste lucruri sunt deja in viata ta, exprimate prin prieteni care sunt in viata ta. Prietenii tai iti ofera compania, dragostea, intelegerea si multe alte lucruri. Cind cauti un partener, multi dintre voi se concentreaza pe singuratate si daca te concentrezi pe singuratate, indepartezi oportunitatile care te leaga de acel cineva special. Cind intelegi ca ceea ce doresti este deja acolo si-ti schimbi concentrarea pe ea, intaresti prezenta si cauza pentru a creste.
 
Daca iti spui: “Nu pot simti recunostinta deoarece sunt atit de nefericita cu viata mea”, atunci lasa- ne sa-ti spunem: Sentimentele sunt rezultatul gindurilor ;gindul este catalizatorul pentru tot ceea ce gindesti. Te poti auto-invata cum sa simti recunostinta prin exersarea ei. Asa cum poti exersa aprecierea personala pentru a incerca propria dragoste, poti de asemenea sa incerci recunostinta si sa incurajezi acest sentiment in tine.
Daca vrei sa intre ceva in viata ta stai si gindeste-te la toate aspectele. Ia in considerare esenta a ceea ce doresti. Daca-ti doresti mai multi bani, ce reprezinta banii pentru tine? Pentru multi banii sunt sinonimi cu libertatea. Ce reprezinta? Abilitatea ta de a crea un mediu care sa-ti faca placere sau orice alt lucru asociat cu a avea bani. Odata ce–ti dai seama ce reprezina banii pentru tine si intelegi rolul lor in viata ta incepe sa scrii toate partile vietii tale care au acelasi rol. Odata ce-ti dai seama unde este prezent acest rol, vei incepe sa atragi mai mult din acelasi lucru. La sfirsitul fiecarei zile scrie toate lucrurile pentru care esti recunoscatoare, toate lucrurile care contin esenta lucrurilor din care doresti sa ai mai mult si va dura ceva pentru a schimba concentrarea ta sub aspect pozitiv a problemei pe care o doresti.
Iata si alte exemple care te vor ajuta. Sa spunem ca banii reprezinta libertatea ta de a calatori si a explora. Daca acesta este rolul banilor pentru tine, atunci poti avea acest rol in viata ta sub forma unui automobil. Binecuvinteaza aceasta masina! Toate lucrurile au constiinta, chiar si lucrurile acestea ca automobile, case si masini de spalat.
Imagineaza-te acordat cu esenta automobilului tau si multumeste ca ea reprezinta esenta libertatii din viata ta. Ai putea dori sa multumesti masinii tale de fiecare data cind pleci intr-o calatorie si sa reafirmi ca acel vehicol este manifestarea dorintei tale pentru mobilitate si libertate. Viata ta nu este niciodata de acord cu ceea ce doresti. Poate fi ceva sub forma diferita, sau intr-o cantitate care sa fie mai mica decit iti doreai, dar este acolo mereu. Am observat ca cei mai multi dintre voi care insistati de a dori ceva, tindeti sa va concentrati pe lipsa. Va lamentati incapacitatea de a calatori si vedeti un lucru care va tine departe de aceasta, departe de voi.
Printr-un simplu gest de recunostinta vei incepe sa-ti schimbi concentrarea pe partea de a avea din ecuatie.
Recunostinta nu este o obligatie spirituala, nu este o lege spirituala pe care oamenii “buni” si “iubitori” ar trebui s-o urmeze. Este o confirmare a iubirii deja existente in viata ta. Foloseste Legile Universale in beneficiul tau. Daca apreciezi toate lucrurile cu recunostinta, incepi sa radiezi iubire si din acest moment, devii magnetizat pentru iubire, sanatate si bunastare, abundenta si evidenta faptului ca esti creator.
Aprecierea personala este suprema. Nu exista ceva mai important decit sa te simti bine prin cine si ce esti tu. Daca te percepi cu apreciere deschizi usa multor lucruri de a intra in viata ta. Nu mai este o problema de dorinta sau abilitate, ci o problema de permitere. Cit de mult iti vei permite sa ai astazi?
 
Daca ar exista 999 oameni carora sa le poti vorbi si i-ai intreba care din toate aceste subiecte este cel mai important, ti-ar spune, in deplina cunostinta de cauza, fara indoiala sau ezitare, ca propria apreciere este cea mai importanta dintre toate. Propria apreciere este cheia spre cresterea ta spirituala, spre iluminare, cu problemele umanitare, este considerata solutia tuturor problemelor.
Timp de multe generatii ati fost invatati ca aprecierea persoanei voastre inseamna aroganta si este necorespunzatoare. Vi s-a spus sa va faceti mici si sa nu ginditi prea departe de voi, deoarece nu meritati o astfel de adoratie si recunoastere. Va aducem un alt mesaj. Va spunem ca este timpul sa va apreciati si ca, fara propria apreciere, toate celelalte lucruri pentru care va straduiti sa le faceti va vor ocoli sau vor ramine o lupta.
Daca inveti sa apreciezi cine esti tu si ce ai de oferit lumii, toate calitatile pe care doresti sa le dezvolti, cum ar fi rabdarea, acceptarea, iubirea, compasiunea, grija si vointa vor fi ale tale. Asa cum este adevarat intru totul, ce este in tine se reflecta in afara ta. Ceea ce simti se manifesta in lumea ta. De aceea, daca doresti sa dezvolti iubirea, rabdarea si compasiunea este dragostea pentru sine, rabdarea cu sinele si compasiunea pentru sine pe care trebuie s-o dezvolti. “Poti sa dai numai ceea ce ai deja.”
Nu ti se pare ca are sens? Daca ai numai putina iubire pentru tine, atunci nu vei putea sa oferi iubire autentica, de ex. acceptarea altuia. Vei oferi numai prefacatorie, spunindu-ti ca esti iubitor si bun, dar cind oferi iubire trebuie sa fie cu “dus si intors”. Trebuie sa porneasca dintr-o inima deschisa, care este deschisa de asemnenea pentru cel care primeste. Multi dintre voi care se concentreaza pe a da, intimpina greutati in a primi. Dar este la fel cu folosirea energiei intr-o baterie.

Cu cit dai, cu atit ai mai multa energie proprie de oferit. Cind esti deschis la primire, atunci devii conducator pentru univers, un canal pentru iubire. Iubirea universala pura, iubirea lui Dumnezeu incepe sa curga prin tine. Aceasa iubire, aceasta energie este sursa intregii vieti si asa cum ai devenit acest canal, te alimenteaza, te tine sanatoasa si in bunastare si iti permite ca abundenta sa curga libera in viata ta.
Propria apreciere ar spune: ma accept exact asa cum sunt. Este vorba si de a recunoaste darurile tale unice.
Lumea ta este plina de artisti, vindecatori, mari bucatari, arhitecti, profesori si oameni care fac miracole, care toti vor fi descoperiti. Ei nu au fost inca descoperiti deoarece nu le-ai permis sa straluceasca. In fiecare dintre voi este un mare creator, o fiinta inalt calificata, numai gata de a fi descoperita. Multi dintre voi au viziuni in momente de inspitatie, dar apoi multi dintre voi incepeti sa va comparati cu altii si sa va spuneti ca opera lor are mai mare valoare decit a voastra.
Propria apreciere nu inseamna sa negam pe altul, sau sa credem ca suntem mai bun decit altul.Este despre a intelege partea cea mai grozava din tine, care este cuprinsa in cunoasterea si puterea universala si care poate crea miracole. Este despre intelegerea adevarului a lui cine esti tu. Adevarul lui cine esti tu este simplu. Esti copilul divinului, mai mult decit atit, esti divinul.
Undeva de-a lungul liniei, multi dintre voi aveti ideea ca sunteti aici ca sa va demonstrati valorosi fata de Dumnezeu sau alta autoritate inalta. Nu despre aceasta este vorba. Esti aici prin exprimarea liberului arbitru si vii in acest plan al existentei pentru a crea.
Pamintul ofera provocari unice. Se pare ca este mai evidenta sugestia ca esti singura si neconectata la puterea universului. Dar acesta este motivul pentru care ai ales sa vii aici. Este o infruntare la care iei parte cu placere. Nu esti aici de proba; nu vei fi eliberata din acest loc pentu purtare buna.

Nu esti aici asteptind o sansa de a pleca undeva mai bine. Cind inima ta este plina de aprecierea proprie, va arata ca o tragi spre tine.
Iti vei indruma experienta catre lume si cum te raportezi la ceilalti. Apoi cind esti apreciativ, vei avea cea mai delicioasa experineta din univers. Vei fi concentrat fizic, inima ta va fi deschisa pe deplin iubirii universului si iubirea lui Dumnezeu va curge spre tine, folosindu-te ca un canal pentru tot ceea ce este maret. Nu exista experienta mai mare decit aceasta, sa fii fizic si spiritual in acelasi timp. Acesta este motivul pentru care planeta noastra este atit de populata, pentru ca multe, multe suflete doresc aceasta experienta si propria apreciere este cheia.
Cind privesti marii profesori, cum crezi ca au ajuns acolo? Cum au ajuns Buddha si Christos la nivelele lor? Prin apreciere proprie. Numai prin iubire si acceptarea deschiderii tale catre iubirea lui Dumnezeu. Pentru ca numai Dumnezeu iti poate da ceea ce esti gata sa-ti dai tie. 
Nu exista un adevar mai mare decit acesta.






„Riscurile” dezvoltării personale

„Riscurile” dezvoltării personale

 

Auzim mereu de schimbare, dezvoltare personală, evoluție, însă nu a rostit cineva cu ce riscuri ne întâlnim, pornind pe această cale, riscuri ce necesită a fi asumate.
 
Orice încercare de schimbare personală comportă riscuri, mai ales riscul de a destabiliza poziţii de echilibru în aria relaţiilor apropiate — conjugale, fa­miliale sau profesionale. Nesiguranţa declanşată de o per­spectivă nouă, comportamente neobişnuite, un alt mod de a trăi vor trezi, dincolo de primele uimiri, uneori năucitoare, nelinişte, neîncredere şi confuzie. Cu reacţii care se pot dove­di excesive, care pot răni, de tipul: „Ai înnebunit… Te-ai lăsat îmbrobodit(ă)…Nu ştii ce spui…Mă sperie ce vorbești! Pari ciudat(ă), aerian(ă), utopic(ă)…” Un arsenal de ati­tudini, aluzii, ameninţări, reproşuri sau presiuni care vor să-l facă să se răzgândească pe cel care se hotărăşte să se schimbe. Şi toate aceste forţe şi eforturi vor fi mobilizate de cei din jur pentru a încerca să regăsească, cu orice preţ, echilibrul atins înainte de criza declanşată de aceste încercări de schimbare, un echilibru perceput până atunci ca satisfăcător sau cel puţin sigur. Astfel, orice demers de schimbare în domeniul relaţii­lor interumane va reactiva o recrudescenţă a comportamen­telor şi atitudinilor antirelaţionale la cei care pretind că ne iu­besc sau ne vor binele.
Apar comportamentele antirelaţionale, adică o suită de com­portamente prin care încercăm să-l definim pe celălalt în spe­ranţa că el va corespunde cu ceea ce am vrea noi să fie. Iată câteva dintre acestea, care au un rezultat garantat în încercarea de a-l influenţa pe celălalt sau de a-l atrage în do­rinţa noastră:
         Practicarea relaţiei-claxon ce constă în a vorbi despre celălalt şi nu cu celălalt: „Ar tre­bui să te gândeşti mai mult la mine decât la tine.” Emiterea de judecăţi de valoare (la adresa celui care dorește evoluția personală) această atitudine îi permite celui care vorbeşte să ţină la distanţă repercusiunile şi implicarea directă: „Eşti chiar un egoist(ă), n-ai nici un pic de conştiinţă morală…Ar trebui să cauţi ajutor, biata mea fetiţă!”, poate spune un tată căruia copilul său devenit adult îi transmite:În această cutiuţă îţi înapoiez (demers de simbolizare) toate vio­lenţele(verbale, fizice, emoționale) pe care le-am primit de la tine când eram mică!”. Acum o lună, o clientă (23 ani) îmi spunea că tatăl ei o consideră „dusă cu capul”, o considera cu probleme psihice, pentru simplul fapt că ea dorea să fie independentă și autonomă.
Sau o mamă îi spunea fetei ei, care decise să își ia viața în propriile-i mâini, după un număr impresionant de ani în care s-a considerat un „robot”, executant în propria ei casnicie: „Cum? Te hotărăşti deodată să te respecţi, după 15 ani de căsătorie, şi vrei să divorţezi! Asta-i culmea! Nu mai divorţezi când ai copii. Faci concesii, compromisuri. Nu te mulţumeşti să-ţi satisfaci micile tale plăceri intime. Uită-te la mine şi la ta­tăl tău! Crezi că aș mai fi cu el după 35 de ani de căsnicie dacă nu aș fi făcut eforturi? Mereu am crezut că eşti egoistă, dar nici chiar în asemenea măsură! Mă dezamăgeşti profund!”
 
Un alt risc este culpabilizarea. Este tot o conduită antirelaţională, o șantajare emoțională ca şi cea care încearcă să declanşeze şi să întreţină în celălalt culpabilizarea, mustră­rile de conştiinţă: „De când ai început această formare nu mai eşti acelaşi. Nu îmi mai respecți sfaturile, faci numai împotriva mea…uite, mi-a crescut tensiunea și m-am îmbolnăvit din cauza ta! Când văd ce ai devenit, mă întreb oare ce te face să-ţi pierzi banii şi timpul în felul acesta!” Apar ameninţări şi presiuni, incluzând aici toate acele comportamente antirelaţionale care conţin ameninţări, respingeri, presiuni diverse folosite pen­tru a obţine o marginalizare sau o izolare. Ziua când am îndrăznit să-mi exprim entuziasmul faţă de descoperilile mele cu referire la Univers, energie, autocunoaștere, n-a mers nimic. Mă simţeam aproape vinovată pen­tru că eram atat de entuziasmată, pentru capacitatea mea de raționalizare, pentru pozitivismul meu într-o lume atât de superficială și atat de subjugată materiei… Apare riscul de marginalizare şi de respingere, această reacţie se întâlneşte adesea la cineva apropiat sau într-un grup ai cărui membri nu vor să reflecteze asupra propriei lor personalități, nu vor să se întrebe ce anume din ei îi face să încerce să-l identifice pe celălalt cu „eroul negativ”… Este adevărat că e foarte greu să te întrebi de faţă cu celălalt ce nu-ţi convi­ne la schimbarea acestuia: Oare ce este atins în mine, ce este răsturnat de punctul de vede­re, de dorinţa sau de noile atitudini ale celeilalte persoane faţă de mine? Suspiciunea apare odată cu manifestarea exuberanței născută din plăcerea descoperirii. Îmi amintesc momentele când m-am întors de la un seminar despre relaţiile interumane și despre efectul gândurilor noastre emanate în univers. Stăteam la o masă într-o pizzerie și vorbeam cu atâta ardoare despre moderator, încât o amică de a mea a catalogat: „Eh, nu știu cât de interesante au fost prezentările, cât a fost tipul despre care se pare că te-ai îndrăgostit…” O priveam oarecum șocată de ceea ce a selectat ea din ceea ce eu i-am povestit.
Un alt risc apare, cel al violenţei psihice. O colegă de-a mea, din grupul de dezvoltare personală a avut mari probleme, suportând urmările acestei violențe psihice ale celor din familia ei.Uneori aria de reactivitate,  lezată în persoana de alături sau într-o fiinţă apropiată prin schimbarea sau deştep­tarea celui care început o terapie sau o formare în relaţii inter-umane, este atât de sensibilă sau vulnerabilă, atât de tulburată sau cuprinsă de rezonanţe arhaice, încât pragul de toleranţă va exploda, declanşând anumite treceri la fapte precum: vio­lenţe verbale şi fizice, restricţii de autonomie, constrângeri re­presive în privinţa banilor, a libertăţii de mişcare, controlul obsesiv al actelor obişnuite, al faptelor neutre, al cuvintelor răstălmăcite, al corespondenţei sau telefoanelor.
Astăzi, mai ales femeile se schimbă, îndrăznesc să-şi ex­ploreze — cu rezerve, dar şi cu vitalitate, luciditate, libertate, entuziasm şi veselie — universul lor de posibilităţi. Ele în­cearcă să iasă dintr-un sistem relaţional periculos şi pervers, bazat pe control şi menţinerea în dependenţă, întreţinut de secole de toate marile structuri sociale şi culturale. Un sistem în care unul — mai ales dacă se află în posesia unei puteri, a unei forţe sau a unui mijloc de presiune — încearcă să-l defi­nească pe celălalt. În domeniul relaţiilor interumane, adulţii nu se mulţu­mesc să aibă dorinţe în privinţa copiilor lor („Mi-aş dori cu adevărat să urmezi cursuri de pian…”); ei întreţin în deplină legalitate una dintre dorinţele cele mai teroriste şi mai violen­te ca impact — dorinţa ca celălalt să-şi dorească: „Mi-aş dori să îţi placă să cânţi la pian!”, „Mi-ar plăcea ca o dată pentru totdeauna să o iubeşti pe sora ta mai mică şi să-ţi placă supa de morcovi.”, „Vreau să încetezi să o mai vezi pe fata asta care nu este de condiţia noastră. Ai face mai bine să ieşi mai des cu X, care cel puţin a primit o bună educaţie!”
Această dorinţă mult prea adesea autoritară asupra celui­lalt se regăseşte încetăţenită în numeroase relaţii de cuplu: „Nu numai că te doresc, dar îmi doresc şi ca tu să mă do­reşti (în mod spontan)!”, „Am chef să merg la cinema şi vreau ca tu să mă însoţeşti! De altfel, au trecut 15 zile de când nu am mai ieşit!”
             Certitudinea evidentă, alimentată de sinceritatea noastră mai presus de orice, că ştim mai bine decât celălalt ce e mai bun pentru el ne face să gândim în locul lui (ei) şi să decidem de bună credinţă… în locul lui(ei)! Aceste convingeri ţin loc de alibi pentru numeroase justi­ficări potrivit cărora, dacă iubim pe cineva, aceasta ne dă dreptul şi chiar ne obligă să îl împiedicăm să se rătăcească, să-şi facă rău, implicându-se în ceva despre care noi credem că este rău sau nefast pentru el!
 
„Ştiu că greşeşti făcând facultatea asta!”, îi spunea soțul unei cliente de-a mele,„ o să regreţi în­tr-o bună zi. Nu se poate să neglijezi chiar aşa familia ta, pentru un moft. “
„Toţi aceşti bani  sunt pierduţi, risipiţi și nu fac decât să o îm­bogăţească pe psihoterapeuta ta. Cred că se distrează pe cin­ste văzând că te duci de două ori pe săptămână ca să-i vorbeşti câteva minute… Sunt sigur că nici măcar nu te ascultă! E femeie și ea și îți dă dreptate, că doar are nevoie de bani și te folosește. Ea te știe mai bine decât mine?”, îmi povestea o dată o alta clientă despre monologul ținut de soțul ei atunci când ea a avut curajul și și-a alocat dreptul de a se cunoaște mai bine, apelând la ajutorul unui specialist. Persoanele apropiate sunt gata să apese cu toată greutatea afecţiunii, a iubirii sau a bunăvoinţei lor pentru a împiedica fiinţa iubită să se rătăcească pe o cale care, chiar dacă li se pare în acord cu ceea ce a devenit aceasta sau cu ce simt în ea. Această cale se dovedeşte a fi inacceptabilă pentru cei care pretind „că ştiu toate astea de mult”, „că nu se lasă păcăliţi!” şi mai ales „că nu au nevoie de aşa ceva!” Represiunea imaginară poate fi cumplită. Se va revărsa, subtilă sau violentă, asupra celui care are o altă viziune de vi­itor, care se arată pregătit pentru a renunţa la un drum prea bătătorit, pentru a se angaja în necunoscutul unei schimbări. E ca şi cum spectrul inacceptabilului ar ameninţa la simplul gând sau la perspectiva că celălalt ar putea deveni mai înflo­ritor, mai viu, mai fericit!
Bineînţeles, există întotdeauna teama sinceră, uneori justi­ficată şi legitimă, a celor din jur cărora le este frică de spăla­rea creierului, de acapararea de către o sectă, de influenţa unui guru asupra unui prieten, asupra propriului copil sau asupra partenerului iubit. Vigilenţa celor din jur, dacă trebuie să rămână fermă, con­cretă şi activă, trebuie să fie de asemenea deschisă către con­fruntare, schimb sau împărtăşire. Dar uneori este o misiune dificilă şi delicată să foloseşti această vigilenţă a familiei sau a anturajului, plină de iubire şi de bune intenţii, în spiritul respectului pentru cel sau cea pe care pretinde că o protejează. Când această vigilenţă ia for­ma interferenţei sau a violării intimităţii, ea riscă de multe ori să deterioreze relaţiile. Pentru că orice schimbare în relaţiile interumane nu se ba­zează numai pe o nouă ştiinţă sau pe o nouă ştiinţă de a face, ci trece prin experienţa intimă a unei ştiinţe de a fi şi de a deveni. Este o experienţă dificilă şi un drum dureros, haotic, presărat cu îndoieli şi entuziasm pentru a ajunge la o nouă naştere. Încântarea exagerată a unor „iniţiaţi” faţă de schimbare, faţă de descoperirile care-i uimesc este prost primită, greu to­lerată de cei apropiaţi care nu văd în aceasta decât un foc de paie şi o încercare puţin prea aprinsă de a face un prozelitism care nu pică foarte bine.
Teama de schimbare există în fiecare dintre noi. Există atât în cel care se schimbă, cât şi în cel care se simte ameninţat de schimbare.În cel care se schimbă, nevoia de a fi aprobat, confirmat este mereu în aşteptare. Teama de a fi respins sau de a nu fi iubit este mereu vie şi prezentă, dar dorinţa de a-l convinge de validitatea demersului său este cel mai adesea un obstacol serios în calea împărtăşirii şi ascultării celuilalt.
 
Schimbarea celuilalt, când îmi arată propria lipsă de schimbare, mi se pare inacceptabilă. Transferând asupra noastră suferinţa manifestată de celă­lalt, luând asupra noastră temerile, durerea sau confuzia aces­tuia, lăsăm resursele noastre să se risipească într-o hemoragie, ba mai mult, permitem ca energiile noastre să se consume.
Riscurile majore ale oricărei încercări de schimbare se do­vedesc a fi lipsa aprobării, a susţinerii şi, dimpotrivă, descali­ficarea şi respingerea; dar dincolo de aceste întâmplări nepre­văzute, într-o a doua fază, ne aşteaptă speranţa de a ajunge la o stare de mai bine alimentată şi stimulată de relaţii mai însu­fleţite şi mai creatoare cu cei apropiaţi.
„Oare nu trebuie să fim mai întâi respinşi pentru a deveni noi înşine?” 
 
Henri Bauchau

 Sursa:  

mundisense.wordpress.com

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL – ATLANTIDA SI LEMURIA – RASE EXTRATERESTRE

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL

ATLANTIDA SI LEMURIA
RASE EXTRATERESTRE
 
Va voi prezenta cateva fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen, fragmente preluate de acesta din screrile lui Edgar Cayce, renumitul medium, care a pomenit deseori despre Atlantida si Lemuria, despre tipul de societate pe care o aveau si despre evenimentele care s-au petrecut acum cateva zeci de mii de ani.
Am decis sa fac o paralela intre ceea ce a relatat Edgar Cayce si Ramtha, o entitate care transmite mesajele sale printr-un channel, JZ Knight. Istoria relatata de cele 2 surse este identica, chiar daca exista foarte mici diferente, ce se completeaza reciproc dupa parerea mea si fac tabloul mai complet.Vezi articolul aici: http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2011/12/interventia-zeilor-acum-455000-de-ani.html
O a treia sursa pe care doresc sa o iau in considerare este ce a tablitelor sumeriene, traduse de Zecharia Sitchin, care sustine ca traducerea acestor tablite este una din cele mai viabile dovezi ale existentei rasei Reptilene pe Terra, pe care o si conduc de altfel, din umbra.Vezi articolul : http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2012/01/tablitele-sumeriene-istoria.html
CE LEGATURA ESTE INTRE ATLANTI SI REPTILIENI?
 
 
Atlantii au fost o rasa ariana pura, blonzi cu ochi albastrii si inalti (2-3 m).Au fost creati de extraterestrii veniti din Pleiade, care au aceleasi caracteristici rasiale, prin incrucisarea Pleiadeenilor – de pe Lyra / Vega cu umanoizii modificati genetic si adaptati la viata pe Terra, pe care tot acestia „ii plantasera” in acest scop, cu cateva sute de ani / mii inainte.Ulterior dar nu cu mult dupa asta, au venit pe Terra pentru a o popula si extraterestrii din Orion via Betelgeuse si Rigel si Sirius via Procyon si Adara, extraterestrii din constelatia Draco si de asemeni Adebaran, de unde au venit arcturienii,acestia din urma avand un impact mai mic asupra populatiei indigene.Acestea sunt rasele cele mai importante, rasele-radacina din care provenim noi ca si specie, adica homo sapiens sapiens.Ar fi mai multe de spus aici dar sa nu pierd din vedere subiectul despre care mi-am propus sa scriu : Atlantii si Reptilienii : rasa radacina a Pamantului a fost rasa ariana creeata dupa cum spuneam ne extraterestrii din Pleiade, iar ulterior au intervenit si alte specii, incrucisandu-se cu aceasta rasa pura si rezultand metisi.Metisii metisilor suntem noi…Extraterestrii din Sirius si Orion erau in razboi de mult timp cand au ajuns pe Terra si au continuat si aici „cursa pentru cucerire”.De asemeni, cei din Orion au colaborat cu Pleiadeenii, unii dintre ei, nu toti, pentru perfectionarea rasei.Intr-un final au rezultat 5 rase: cea alba, rosie, neagra, galbena si cea albastra, aceasta fiind rasa pura, rasa de origine a celorlalte 4 (de unde vine vorba „sange albastru”).Asta nu inseamna ca erau superiori dpdv intelectual sau spiritual celorlalte rase, ci doar ca aveau sange pur.Acestia au fost atlantii, rasa albastra.In fapt nu erau albastrii, pielea lor avea doar o tenta albastruie, un alb-albastru…atat de alb incat e albastru.   🙂
Atlantii s-au incrucisat din nefericire la un moment dat cu o alta rasa…cea provenita din constelatia Draco, adica draconienii, adica REPTILIENII. Atentie, NU ESTE VORBA DE ANNUNAKI, desi sunt multi care au perpetuat aceasta confuzie.Aceasta rasa este o rasa razboinica, axata pe intelect si lipsita de sentimente, nu au corp emotional deci nu simt, nu empatizeaza pentru ca pur si simplu nu pot…si sunt incrucisati la randul lor cu o alta rasa ce NU PROVINE DIN ACEST UNIVERS si care a dorit sa duca la extinctie rasa umanoida in acest Univers, fapt pentru care s-au dus lupte sangeroase cu pierderi imense pentru toate partile implicate in conflicte, iar aceasta specie a fost pedepsita fiind expulzata la marginea acestui Univers, in colonii, ma refer bineinteles la cei ce au supravietuit acelor lupte, dintre reptiloizi.Aceasta rasa din care provin reptilienii doresc extintia rasei umanoide, ceea ce si fac pe Terra in prezent, dar acesta este un alt subiect.
Ulterior, reptilienii s-au incrucisat cu toate cele 5 rase de pe Pamant si au preluat puterea, infiltrandu-se la toate nivelele puterii si in toate popoarele si tarile din lume.Ei au capacitatea de a se intrupa prin nastere in oameni, pot sa posede un corp uman – gazda sau pot pur si simplu sa controleze mental un om, atingandu-l si camuflandu-se ochilor nostri prin cresterea vibratiei.Ei sunt minim de vibratie 5D ,oricat de bizar ar parea asta,deci au nevoie de gazde „speciale” pentru a-i contine, in cazul posedarii, de aceea Regalitatile lumii au tinut si tin atat de mult la liniile lor de sange „pure”.
 
In continuare fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen.
Corelati informatiile din aceasta carte cu cele din cartea lui Ramtha si cu traducerea Tablitelor Sumeriene, precum si cu informatiile de mai sus care imi apartin in cea mai mare masura si pe care le-am corelat din ceea ce am citit si studiat si din comunicarile astrale avute personal si veti vedea imaginea de ansamblu.
 
Atlantida – 

ROBERT COHEN

 
 
De la spiritualitate la materialism
 
Edgar Cayce menţionează şi credinţele religi­oase ale atlanţilor care, după părerea lui, erau con­vinşi că originea lor este divină. Ei nu erau pre­ocupaţi doar de invenţii tehnice şi nici nu erau ob­sedaţi de progresul material. Âtlanţii aveau un sentiment religios profund şi mistici; ei credeau în existenţa sufletului şi în puterile oculte.
In Atlantida, marea preoteasă era păzitoarea şi ocrotitoarea pietrei albe, datorită căreia „nu­meroase popoare, prin vorbele şi faptele lor, erau în deplină concordanţă cu conştiinţa universală”, de­clara vizionarul Cayce, pe 19 aprilie 1944.
Poporul atlant trăia, aşadar, în simbioză cu toate forţele spirituale şi materiale înconjurătoare. Intuiţia sa, extrem de dezvoltată, îl făcea să pre­vadă viitorul şi să citească în adâncul sufletelor. „Pe continentul atlanţilor, în perioada premergătoare primei distrugeri a teritoriului… preoţii îşi ajutau se­menii să-şi înţeleagă soarta, să o poată învinge, să-şi dea seama de entitatea lor individuală, pre­cum şi de conştiinţa universală a lui Dumnezeu…” spune Cayce.
Totuşi, cu timpul spiritualitatea nu va mai evolua, ci va stagna. Atlanţii, bucurându-se de un confort material uluitor, vor uita de esenţa lor divină, gândindu-se numai la viaţa trecătoare. Ei vor pierde astfel acel „dar dumnezeiesc” care îi hărăzise a fi un popor precursor în multe domenii.
„In vremurile acelea, dintre cei care aleseseră puterea materială, foarte mulţi se dedau plăcerilor lumeşti”… (2 martie 1935).
„Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”
 
Două tendinţe se vor ciocni cu înverşunare: Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial. (Belial fiind conducatorul armatelor lui Satan)
 
Legea Unică grupează atlanţii cei mai spiritu­alizaţi. In numele poruncii „Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”, aceştia încearcă să convingă poporul să cinstească un singur Dum­nezeu. Preceptele lor rezultă din principiul de bază următor: un Dumnezeu, o religie, un stat, un cămin familial, o soţie, înflăcăraţi şi riguroşi, ei reprezintă fidelitatea faţă de un ideal’. Aceşti ce’i mai puri dintre puri fac din viaţa lor un exemplu grăitor, chibzuind cu înţelepciune asupra îndatoririlor ce le revin. Faţă de semenii lor se poartă cu blândeţe şi cu înţele­gere, slujind Domnului cu o credinţă nestrămutată. Pentru slăvirea acestui Dumnezeu exigent, clădesc temple, creează rituri, ceremonii, imnuri religioase, în faţa fiecărui lăcaş al Domnului ei aprind un foc sacru, simbolizând neprihănirea spirituală. Ei cred în reîncarnare sau în continuitatea vieţii de-a lungul secolelor, considerate necesare pentru evoluţia su­fletului şi a mântuirii sale.
Edgar Cayce reia tema opoziţiei biblice dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului (n. a.).
Atlanţii Legii Unice se revoltă împotriva tuturor nedreptăţilor şi condamnă progresul, ca pe elemen­tul distructiva! omului.
„Sufletul a fost dat de Creator… şi trebuie să-i fie înapoiat… Acestea erau preceptele Legii Unice, respinsă de Fiii lui Belial” (23 mai 1938).
FIII Iul Belial, slujiţi de „roboţi”
 
Fiii lui Belial duc cu precădere o politică de clasă şi castă. Stăpâni ai „monştrilor” — rezultaţi din contopirea anarhică între om şi animal — ei îi tratează cu brutalitate, ţinându-i la dispoziţia lor. Făpturile acestea sunt crescute ca să corespundă muncii pe care o vor îndeplini, asemeni vitelor. Nu sunt recunoscute drept fiinţe umane şi nu benefi­ciază, sub nici o formă, de munca lor. Ei sunt cei desemnaţi prin cuvântul „lucruri”; ei acţionează sub hipnoză sau prin telepatie şi sunt cu desăvârşire supuşi ordinelor stăpânilor, care îi folosesc pentru muncile cele mai grele şi mai respingătoare.
„Noi credem că în acele perioade nu era nevoie să munceşti pentru asigurarea traiului, dar Fiii lui Belial erau slujiţi de adevăraţi „roboţi”, care erau siliţi să facă toată treaba în gospodărie, să cultive câmpul, chiar pe vreme neprielnică sau greu de su­portat.” (2 ianuarie 1940)
Fiii lui Belial au simţul câştigului şi al petrece­rilor. Considerând că ei alcătuiesc elita societăţii, îi copleşesc pe ceilalţi cu orgoliul şi dispreţul lor. Ei nu respectă nici o lege, nici un drept şi afişează un dispret excesiv. Ei urmăresc „satisfacerea dorinţelor şi a simţurilor, mulţumirea de sine, fără a se gândi la nenorocirea altora. Fiii lui Belial nu aveau nici morală, nici conştiinţă, doar conştiinţa deplinei mulţumiri de sine”.
Prăpastia dintre Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial se adânceşte pe zi ce trece. Cu atât mai mult cu cât Fiii lui Belial, preţuind numai foloasele materiale, cu felul lor de a se bucura de viaţă si de plăceri, câştigă mulţi adepţi printre Fiii Legii Unice. „Pe pământul atlant… când Fiii lui Belial le-au învăţat pe fiicele Fi­ilor Legii Unice desfătarea, intensa bucurie a plăcerilor în raporturile dintre oameni…” (13 sep­tembrie 1939)
Numeroşi Fiii ai Legii Unice vor ceda în faţa tentaţiei ademenitoare, a corupţiei, renunţând ia spiritualitate în schimbul unei vieţi trecătoare bine realizate. De asemenea, ei adaptează religia la noile lor credinţe, integrându-i şi cultul idolilor şi al sacrificiilor umane.
                                                                                                                         Belial
Ştiinţa abătută de la calea cea dreaptă
 
In această perioadă, Fiii lui Belial, care deţin puterea, fac tot posibilul ca descoperirile ştiinţifice să nu mai slujească scopurilor benefice pentru care au fost concepute. Fapt de o nebănuită gravitate, afirmă Cayce, pentru că suntem îndreptăţiţi să bănuim că este vorba de raza laser şi de bomba atomică. Vizionarul din Virginia Beach pomeneşte de „influenţa unei activităţi radioactive a razelor de soare transformate în cristale, în fosele care sta­bileau contacte cu influenţele interne ale pământu­lui” (6 martie 1935).
El mai aminteşte şi de faptul că în Atlantida, în vremurile acelea când se produceau distrugeri catastrofale, Fiii lui Belial cunoşteau foarte bine arta de a fabrica explozive foarte puternice şi ştiau să folosească instrumente care acţionau focurile din centrul pământului, transformându-le astfel în forţe distrugătoare. (21 iulie 1934)
Distrugerea animalelor prin „raza morţii”
 
înmulţirea uriaşelor animale sălbatice va prilejui cruzilor Fii ai lui Belial posibilitatea de a aplica aceste înspăimântătoare arme ale morţii.
Cayce mai spune că a fost convocată o con­ferinţă mondială pentru a găsi mijlocul de a lupta eficient împotriva numărului excesiv de mare al ani-malejor care invadau Terra.
In momentul în care pericolul a fost iminent, lo­cuitorii planetei noastre, conştienţi de primejdie, au căutat mijloacele de a o înlătura: prin modificarea sau transformarea mediului înconjurător de care aveau nevoie aceste animale, sau prin distrugerea surselor de hrană în regiunile cu animalele uriaşe. S-a procedat într-un fel comparabil cu trimiterea, din diferite uzine sau baze centrale, a razei morţii sau raza supercosmică.”
Edgar Cayce merge atât de departe, încât ne dă chiar data acestei conferinţe: anul 50.722 î.H.I
Ucenicii vrăjitori
 
In această situaţie, Fiii lui Belial sunt ucenicii vrăjitori care declanşează un cataclism a cărui am­ploare depăşeşte efectul pe care-l scontau: cutre­mure, erupţii vulcanice, chiar o deplasare a polilor, Lemuria, primul continent lovit de prăpăd, pierde o parte a teritoriilor şi începe să se scufunde în Pacific, în Atlantida, regiunea Mării Sargaselor, în largul Antilelor, dispare în adâncurile apelor. Restul continentului este scindat în mai multe insule mari, brăzdate de numeroase canale, golfuri, râpe şi râuri. Clima temperată devine toridă.
De la primele zguduiri telurice un mare număr de locuitori părăseşte Atlantida şi se refugiază în zone îndepărtate, atât în est, cât şi în vest. Unii se stabilesc în Europa, în Pirinei, alţii în America Cen­trală sau în America de Sud: câţiva ajung chiar pe ţărmurile Nilului, aşezându-se în Egipt şi în anumite ţări africane.
Cu toate acestea, în ciuda acestui cataclism pustiitor, Atlantida nu a fost distrusă în întregime: câteva regiuni, cruţate de dezastru, au cunoscut o dezvoltare uluitoare.
Minunile tehnologiei atlante
 
„Profetul” Cayce prezintă o listă impresionantă de invenţii realizate în tehnologia atlanta; din păcate stilul lui este puţin confuz, astfel încât nu putem desluşi totul.
„Această perioadă este caracterizată printr-o dezvoltare deosebită a dispozitivelor inventate pen­tru nevoile şi confortul populaţiilor atlante; astfel, ceea ce numim în prezent „avion” era pe atunci o navă spaţială, care putea naviga şi în alte medii, în afara aerului.” (23 ianuarie 1941)
„Când au fost create forţele motrice capabile să transporte oamenii în diferite regiuni ale ţării şi către teritorii necunoscute, consultantul era un navigator cunoscut.” (2 octombrie 1931)
„în Atlantida, atunci când popoarele înţelegeau legile forţelor universale, consultantul putea dirija în spaţiu mesajele adresate altor ţări, ghidând navele şi aparatele.” (7 februarie 1930)
„în Atlantida, după distrugerea pământurilor, într-o epocă în care se aplicau multe lucruri desco­perite sau redescoperite în ziua de azi, când ener­gia era folosită pentru mijloacele de transport, iar mijloacele naturale contribuiau la îmbunătăţirea recoltelor destinate consumului individual… în acea epocă, obiectul principal, preocuparea majoră a cercetătorilor, era inventarea unor noi tipuri de maşini.” (9 mai 1941)
„… în oraşul Peo, în Atlantida, se aflau cei ce se ocupau de transmiterea la distanţă a sunetelor, a vocii şi a imaginilor…” (7 iunie 1930)
„Pe tărâm atlant, în vremea aceea, uimitoarea dezvoltare a forţei electrice era aplicată la depla­sarea navelor spaţiale sau a vaselor dintr-un loc în altul, la fotografierea de la distanţă, chiar prin pereţi, la învingerea forţei de gravitaţie, apoi prepararea cristalului, cristalul atotputernic…”
„Consultantul cunoştea mecanica şi forţele chimice,” (20 martie 1931).
„Consultantul se ocupa de aplicarea forţei elec­trice a radiaţiei şi a încălzirii, precum şi de aplicarea lor comercială.” (6 martie 1937)
Extraordinara dezvoltare tehnologiei era însoţită, după afirmaţiile lui Cayce, de un avânt ar­tistic remarcabil, în care pictorii, muzicienii, poeţii şi sculptorii se întreceau în toate domeniile artei,„adorată de locuitorii Atlantidei”.
 
Creşte neliniştea în Atlantida
 
Deşi dezvoltarea lor era fără precedent şi bunăstarea fără seamăn, tulburarea şi neliniştea i-a cuprins pe atlanţi. în această ţară de vis, pacea a fost înlocuită treptat cu tulburări şi răzmeriţe, deoa­rece unii profitau din plin de această societate de consum; alţii nu erau decât spectatorii ei.
«Neînţelegerile au survenit din cauza rapor­turilor dintre „roboţi” — producători, lucrători, fer­mieri, meşteşugari —şi cei care deţineau puterea.» Exploataţii acestei societăţi vor găsi aliaţi şi apărători puternici în Fiii Legii Unice. Din momentul aceia, tensiunile latente care existau între Fiii lui Belial şi Fiii Legii Unice iau o întorsătură foarte gravă, în mod vădit, Fiii lui Belial vor să se folosească de o mână de lucru supusă dorinţelor lor, păstrând-o la bunul lor plac. Fiii Legii Unice nu împărtăşesc aceste păreri; ei vor să-i ajute pe aceşti dezmoşteniţi ai soartei, ca să poată ajunge şi ei la cel mai înalt nivel de conştiinţă.
Conflictul este fundamentat pe două concepţii de viaţă diametral opuse: cea a Fiilor Legii Unice, în armonie cu conştiinţa universală, în conformitate cu legea dragostei faţa de aproape; cea a Fiilor lui Be­lial, generând ura, neînţelegerea şi egoismul.
Victoria Răului asupra Binelui
 
în ciuda tuturor eforturilor, forţa Binelui este în­vinsă de forţa Răului. Victoria aparţine Fiilor lui Be­lial. Exploatarea este cruntă: castele inferioare ale populaţiei atlante sunt supuse muncilor cele mai respingătoare. Mai mult ca oricând, nedreptatea domneşte în Atlantida.
Fiii Legii Unice, învinşi, se izolează de societate şi se retrag departe de lume, consacrându-şi viaţa exerciţiilor spirituale şi meditaţiei mistice.
„în această perioadă a vieţii continentului atlant, Fiii Legii Unice practicau concentrarea maximă a gândurilor cu scopul de a folosi forţele universale sub îndrumarea sau sfaturile sfinţilor… Dispunem de prea puţini termeni, actualmente, pentru a des­crie puterea lor spirituală care-i făcea să pătrundă într-o conştiinţă cvadridimensională permiţându-le să lipsească din trupurile lor.” (13 noiembrie 1941)
Centrale atomice răspândite pe continentul atlant
 
Abandonaţi de Fiii Legii Unice, oprimaţilor nu le rămâne decât supunerea sau revolta. Foametea, mizeria, munca istovitoare îi îndeamnă la răscoală.
Dintre Fiii lui Belial sunt unii care intervin „însu­fleţiţi de dorinţa de a reinstaura ordinea în haosul existent şi de a linişti spiritele”…
Majoritatea imensă preconizează însă folosirea unor arme ucigătoare.
Atlanţii sunt înfricoşaţi; unii dintre ei se re­fugiază în regiuni mai blânde, mai ospitaliere.
Acesta este al doilea val de migraţie atlanta, afirmă Cayce.
„în timpul exodului provocat de previziunile ac­tivităţilor care urmau să declanşeze forţele dis­trugătoare ale morţii, unii s-au îmbarcat în navele spaţiale de care dispuneau, îndreptându-se spre Pirinei, Yucatan, Egipt şi ţara Mayra, reprezentată astăzi de statele Nevada şi Colorado.” (7 aprilie 1934)
Cu timpul, centralele atomice se înmulţiseră atât de mult încât erau o parte integrantă a peisaju­lui. Nebunia şi iresponsabilitatea unor Fii ai lui Belial aveau să le transforme în instrumente ale morţii.
„Fiii lui Belial instalează forţe nimicitoare în dife­rite regiuni ale ţării, uzine care trebuia să producă energie pentru diferitele forme de activitate ale populaţiei la oraşe, la sate şi în provinciile înveci­nate. Din neglijenţă, dar fără rea intenţie, aceste uzine au fost suprasolicitate şi au intrat într-o reacţie incontrolabilă, care a dus la distrugerea ţării.” (20 decembrie 1933)
Edgar Cayce situează al doilea cataclism în anul 28.000 î.H. Mai multe insule mari dispar, aco­perite de valuri; Lemuria se scufundă în Oceanul Pacific; o mare parte a continentului atlant se afundă în Oceanul Atlantic. A doua catastrofă este relatată de Biblie, afirmă Cayce; ea se referă la Arca lui Noe şi la Potop.
Atlanţii fug îngroziţi, îndreptându-se spre terito­rii care să le ofere un adăpost sigur: Antile, Peru, Egipt; pentru cei rămaşi pe continentul atlant, cata­clismul înseamnă sfârşitul unei ere şi începutul unei noi civilizaţii, în care progresul va sluji omul.
A doua renaştere a Atlantldei
 
Ţara îşi vindecă rănile şi începe opera de re­construire. Spiritul ştiinţific, însoţit de o energie ex­traordinară şi de o capacitate de lucru neobişnuită, ajută acest popor superior să treacă peste noua lovitură a sorţii, şi să stăpânească mai departe o tehnică de vârf, obţinând rezultate uimitoare. De pildă, în electronică, progresul este formidabil; rezultate excepţionale se înregistrează în chimie, fizică, psihologie, în stăpânirea energiei atomice, sistemele de încălzire şi iluminare, (dintre cele mai perfecţionate), în mijloacele de comunicaţie, con­trolul total asupra razelor luminoase cum este laserul sau „raza morţii”, descoperirea aerului lichid, a aerului comprimat, a aliajelor metalice, a cuprului, a aluminiului, a uraniului şi a altor metale în sfârşit, atlanţii ştiau să stăpânească energia solară. „Piatra de foc” este instalată în templul Soarelui, la Poseida; ea este generatorul central al întregii ţări. Oraşe, sate, uzine, maşini zburătoare, submarine, vehicule de agrement, toate primesc energia necesară din această sursă. Domeniul medical beneficiază, de asemenea, de această energie, care, administrată sub forma iradierilor, con­tribuie la vindecarea bolilor, ba chiar la întinerire.
Focuri sacre cu strălucire stranie
 
Pe tot cuprinsul ţării, oraşe minunate, clădite din piatră albă, apar cu repeziciune în regiunile care fuseseră ferite de dezastru. Ele se numesc Amaki, Achaei, sau Poseida — considerată capitala lumii atlante. Centru de cultură şi de întâlniri internaţio­nale, Poseida este un oraş dotat cu toate instalaţiile moderne, conform cerinţelor tehnicii celei mai avan­sate. La o extremitate a Golfului Parfa se află portul cel mai animat de pe glob…
Apeducte imense aduc apa necesară alimen­tării imobilelor, umplu bazinele şi lagunele, oferind locuitorilor bucuria jocurilor de apă. In centrul ora­şului se află un monument somptuos, templul Fiilor Legii Unice, unde ard zi şi noapte „focurile sacre” a căror strălucire este stranie. Este un loc destinat în­trunirilor, meditaţiei şi culturii, unde elita intelectu­alităţii discută sau studiază probleme de astrono­mie, metafizică şi astrologie.
Şi pe străzi arta îşi spune cuvântul, prin ad­mirabilele mozaicuri ce împodobesc zidurile caselor.
Arhivele Atlantide sunt puse la adăpost
 
Acest extraordinar cuantum de cunoştinţe, rezultând din cercetările întreprinse de Fiii Legii Unice, este deviat de la ţelul său originar de Fiii lui Belial. Infiltrându-se în cele mai înalte sfere ale gu­vernului, aceştia recurg la cele mai josnice mijloace pentru a instaura dezordinea, corupţia, oprimarea şi Forţa Răului.
„Piatra de foc” nu mai este folosită în scop benefic, devenind un instrument de constrângere şi tortură, iar poporul o numeşte „Cristalul cumplit”.
Culme a cruzimii, sacrificiile umane sunt tot mai numeroase!
Cultul Soarelui şi al falselor divinităţi înlocuiesc cultul zeului unic. Câteva temple sunt profanate şi devin lăcaşuri ale desfrâului. Legile şi instituţiile sunt batjocorite cu uşurinţă, fără ruşine; societatea e dominată de o anarhie totală.
Clasele conducătoare afişează o bogăţie os­tentativă şi se complac în lux şi depravare, înaltul cler se asociază, în mod primejdios, cu tot felul de intriganţi şi oferă girul său unor acţiuni şi procedee imorale.
Clasele defavorizate sunt copleşite de impo­zite, abrutizate de mizerie şi de nedreptate. Fiii Legii Unice, regrupaţi în comunităţi, lansează avertis­mente nenumărate. Din nefericire, nimeni nu dă atenţie celor spuse de ei; cel mult li se spune că sunt piază-rea. Atunci, în ultimă instanţă, ei se hotărăsc să convoace un sfat al înţelepţilor din lumea întreagă. Conferinţa nu face decât să cons­tate o stare de fapt şi nu prezintă nici o soluţie con­cretă. Se hotărăşte, totuşi, să se pună la adăpost, în regiuni mai sigure, arhivele religioase şi dosarele cuprinzând descoperirile ştiinţifice principale.
Emisari speciali, desemnaţi de înţelepţi, duc preţioasele arhive pe calea aerului, pe apă sau pe uscat, către tărâmuri îndepărtate: Egipt, Honduras, Yucatan. în ţară, răscoalele şi actele de violenţă se înmulţesc. Războiul civil este iminent.
Atlantida dispare în cel de-al treilea cataclism
 
în această perioadă, continentul este supus unor mari transformări geologice. Zguduiri foarte puternice produc o panică justificată: e sfârşitul lu­mii! Atlanţii fug unde văd cu ochii, folosind toate mij­loacele. Dar este prea târziu! Pământul cu toţi locuitorii săi se scufundă în valurile tumultoase, care pustiesc totul în calea lor. Din continentul acesta imens într-o clipă nu mai rămân decât câteva culmi care se afundă încet în ocean.
Insulele Bahamas reprezintă, după Cayce, tot ce a rămas din Poseida. Alte pământuri au dispărut în adâncuri. Aproape de Bimini, la cincizeci de mile depărtare de coastele Floridei, se constatăun feno­men ciudat: la suprafaţa apei se vede un strat de mâl, nemişcat şi permanent. Edgar Cayce este de părere că acolo ar fi situat locul unde s-a scufundat un templu atlant. Aceste evenimente dramatice s-au petrecut la o dată foarte îndepărtată: 9500 Î.H.
Irochezli descind din atlanţi?
 
Continentul Atlantidei a fost lovit de trei cata­clisme; fiecărei epoci de mari transformări geologice îi corespunde exodul unei fracţiuni a populaţiei, care va transmite popoarelor cu care vin în contact progresul şi cultura epocii lor.
Regiunile alese de majoritatea atlanţilor sunt Pirineii, Egiptul, America de Sud şi de Nord, India.
în Yucatan (Honduras, Guatemala şi Mexic) atlanţii creează civilizaţia maya.
în America de Nord, unii se instalează în Noui Mexic, în Arizona, în Colorado. Alţii merg mai de­parte, spre răsărit, până la Mississippi şi Ohio.
Descoperim influenţa religiei atlante la aproape toate triburile de piei roşii, iar despre irochezi se crede că descind direct din emigranţi atlanţi.
în Egipt, influenţa atlanta este foarte puternică; nu este exclus ca Marile Piramide să fie opera re­fugiaţilor atlanţi; această arhitectură aparte se poate compara cu cea din Yucatan, care, după cât se pare, este de origine atlanta.
în ultimele sale „lecturi” referitoare la Atlantida, vizionarul din Virginia Beach schiţează o concluzie destul de pesimistă pentru epoca noastră: „fiind ori­entată în întregime spre progresul material, civi­lizaţia noastră tehnologică este ruptă complet de bazele ei spirituale şi riscă, la rândul ei, să aibă soarta tragică a Atlantide!”.
………………………………………………………….
Anca Bogdan

Tablitele Sumeriene: Istoria AN.UNNA.KI

Tablitele Sumeriene: 

Istoria AN.UNNA.KI – „Cei ce din Cer au Venit”


 
Tablitele summeriene sunt cunoscute ca cele mai vechi scrieri de pe planeta, insa nu este asa, tablitele descoperite in Muntii Neamtului sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cele summeriene. De ce nu le analizeaza nimeni pe plan mondial?, de ce se vorbeste despre asta? Pt ca Romania ar fi mai cunoscuta tuturor si evident ca nu se doreste asta, pe langa cele din Muntii Neamtului sunt
Tablitele de la Tartaria si ele mai vechi, iarasi aceeasi problema, nici ele nu sunt cunoscute pe plan modial, deoarece cei care au modificat, scris si rescris istoria nu vor ca noi sa aflam asaceva, mai ales despre ROMANIA.

Acum ma voi referi la Tablitele Summeriene, mai exact la rasa extraterestriilor care este prezentata acolo si anume AN.UNNA.KI.
 
Cel care a tradus tablitele summeriene a fost reputatul savant Zecharia Sitchin.
Acum voi prezenta istoria reptilienilor anunnaki, asa cum este in tablitele summeriene:
Evenimente inainte de potop:
450.000 i.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru incepe sa se deterioreze si devine astfel ostilita vietii. Anu il detroneaza pe Alalu si ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici gaseste zacaminte de aur si realizeaza ca acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Annunaki aterizeaza pe Terra si isi stabilesc baza la Eridu, cu intentia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt condusi de Enki, care este fiul lui ANU
430.000
Pamantul incepe sa devina ospitalier datorita climei care devenise mai blanda. Annunaki sosesc pe pamant in numar mare. Ei sunt condusi de sora vitrega a lui Enki. Ea era doctor si avea rang de conducator
416.000
Productia de aur incepe sa scada, iar acest lucru il determina pe ANU sa vin pe Pamant. Impreuna cu el soseste si fiul lui, Enlil. Odata ajuns aici, Anu hotaraseste ca exploatarea miniera sa aiba loc in Africa. Totodata il numeste pe Enlil coordinator al misiunii Terra. Enki este trimis in Africa. In momentul in care vroia sa paraseasca Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400.000
In sudul Mesopotamiei existau sapte localitati dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spatial din Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur si Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile era transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat si apoi trimis in sus pe orbita. De aici era incarcat in navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era raspunzator de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi il sprijina pe nepotul lui Alalu, iar acesta incearca sa ia Pamantul in stapanire.
Enlilitii castiga intr-un final razboiul impotriva zeilor.

 

300.000
Annunaki se razvratesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau in mine, Enki si Ninhursag se vad pusi in situatia de a gasi alti muncitori. De aceea se gadesc sa creeze lucratori. Primi lucratori obtinuti prin manipulare genetica au avut la baza AND-ul unei female de maimuta. Acestia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt pusi la munca in locul annunaki-lor. In acelasi timp Enlil adduce lucratori primitive din Edin din Mesopotamia.
Homo Sapiens a fost creat avand posibilitatea procreerii si de aceea a inceput sa se inmulteasca.
200.000
O noua era glaciara se abate asupra Pamantului. Acest lucru face ca viata sa regreseze.
100.000
Clima incepe sa isi revina, incalzindu-se. Fiicele oamenilor care era deosebit de frumoase sunt ravnite de catre annunaki. Acestia incep sa se cupleze cu ele. Acest lucru in enerveaza pe Enlil.
75.000
Asupra Pamantului se abate o noua era glaciara. Pe Pamant este atat de frig incat doar omul Cro-Magnon supravietuieste.
49.000
Enki si Ninhursag se decide sa puna noi conducatori in Shuruuppak. Ei ii aleg din randul oamenilor, dar din categoria celor care aveau parinti annunaki. Acest lucru il infurie pe Enlil, care se hotaraste sa distruga intreaga populatie.
13.000
Enlil isi da seama ca se va produce o catastrofa globala odata cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pamantului. Valul urias ce urma sa se propage pe Terra avea sa ii duca planul la bun sfarsit. El ii pune pe annunaki sa jure ca nu vor divulga oamenilor aceasta informatie.
Evenimentele dupa Marele Potop
11.000 i.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea si ii invata pe Ziusudra (Noe din biblie) cum sa isi construiasca o barca sigura. Apele se revarsa asupra Pamantului. Annunaki urmaresc intreaga scena de la bordul navei lor. Dupa ce apele au inceput sa se retraga, Enlil accepta ca populatia ramasa sa primeasca unelte si seminte. Oamenii incep sa cultive mai intai in zonele inalte. Enki ii invata cum sa domesticeasca animalele.
10.500
Descendentii lui Ziusudra (Noe cel din biblie) primesc trei tinuturi unde sa isi desfasoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, ii ajuta facand stavilare si secand raurile spre a le oferi teren fertile.
Enki intervine si el, facand valea Nilului cultivabila.
Peninsula Sinai este transformata in port pentru navele spatiale. Annunaki construiesc un Centrul de Control pe muntele Moriah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul nascut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, imparte domnia Egiptului intre Osiris si Seth.
9.330
Seth il captureaza pe Osiris, dupa care il omoara taindu-l in bucati. Preaia apoi rolul de conducator al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, isi razbuna tatal initiind primul razboi al piramidelor. Seth reuseste sa scape refugiindu-se in Asia. El ia peninsula Sinai si Canaan-ul.
8.670
Urmasul lui Enlil nu sunt de accord cu faptul ca desendentii lui Enki controlau toate zonele de zbor si de aceea initiaza un al doilea razboi al piramidelor. Ninurta castiga batalia si goleste piramidele de echipament. Ninhursag organizeaza o conferinta de pace. Conducerea Egiptului este preluata de urmasii lui Thoth Atlantul, cel care a construit defapt piramidele. Dinastia Ra/ Marduk isi pierde puterea. Se construieste Heliopolisul.
8.500
La portile facilitatilor spatiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla in Jericho.
7.400
Este o perioada a pacii. Annunaki dezvaluie oamenilor noi cunostinte. Este momentul in care incepe perioada neolitica. Egiptul este condos de semi-zei.
3.800
Annunaki se hotarasc sa infiinteze din nou orasele zeilor din summer. Este momentul in care apare civilizatia. Primele orase contruite sunt Eidu si Nippur. Marele sef al annnunaki ANU vine in vizita pe Terra. Cu aceasta ocazie se construieste orasul Uruk, iar templul acestui oras este inchinat zeitei Inanna, care era nepoata lui ANU.
Istoria Familiilor Regale de pe Terra
3.760
Oamenilor le-a fost data conducerea. Ninurta face prima capitala la Krish. In Nippur apare calendarul. Civilizatia incepe sa se raspandeasca si in afara Summerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea in Summer. Babilonul este proclamat de catre Marduk ca fiind “poarta zeilor”. Acum are loc cunoscut incident de la turnul Babel, iar annunaki reusesc sa amestece limbile oamenilor.
Thoth atlantul a fost dat jos de pe tron de catre Ra/Marduk. Dumuzi un atlant, fratele lui Thoth atlantul, cel care o “tradase” pe Inanna este arestat si apoi ucis din greseala. Marduk este zidit de viu in Marea Piramida, dar reuseste sa scape printr-un tunnel.
Pleaca apoi in exil.
3.100 – 3.350
Sunt ani de haos, care se sfarsesc odata cu instalarea unui faraon. Civilizatia inainteaza ajungand in a doua regiune.
2.900
Conducerea Summerului este preluata de Erech, caruia Inanna ii da putere peste a treia regiune. Acesta este momentul in care valea Indus incepe sa se civilizeze.
2.650
Regatul Summerului incepe sa se destrame, ocazie cu care capitala se muta. Enlil isi da seama ca oamenii sunt din ce in ce mai greu de condos.
2.371
Inanna se indragosteste de Sharu-Kin (Sargon akkadianul). Acesta isi stabileste capitala la Agade. Acesta este momentul nasterii imperiului Akkadian.
2.316
Sargon, vrand sa stapaneasca cele patru regiuni, desacralizeaza pamantul Babilonului. Conflictul dintre Inanna si Marduk capata amploare si ia sfarsit doar in momentul in care Neregal, fratele lui Marduk, pleaca in Africa, spre a-l convinge sa paraseasca Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sim. Acesta reuseste cu ajutorul Inannei sa intre in Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea in Mesopotamia. Narram-Sin sfideaza Nippurul. Marii annunaki ataca Agade, stergandu-l de pe fata pamantului. Inanna reuseste sa scape. Grupari loiale lui Enlil si Ninurta ocupa Summerul si Akkad.
2.220
Civilizatia Summerului explodeaza gratie unor conducatori abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth atlantul sa construiasca un ziggurat in onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul in care Terah, tatal lui Abraham se naste intr-o familie de inalti preoti.
2.180
Egiptul se imparte in doua. Urmasii lui Ra/Marduk raman cu sudul, iar faraonii obtin tronul Egiptului de jos.

 

2.130
Autoritatea incepe sa se deterioreze in Mesopotamia.
Inanna nu reuseste sa reziste la conducerea Erechului.
Era Decisiva
2.123
In Nippur se naste Abraham.
2.113
Enlil ii incredinteaza lui Nannar, pamantul din Shem. Se decide ca UR. Sa fie capitala noului imperiu. UR-Nammu se urca pe tron si devine protectorul Nippurului.
Tatal lui Abraham, Terah, vine in Ur spre a incheia o alianata cu curtea regala.
2.096
Ur-Nammu este ucis in razboi. Oamenii sunt convinsi ca omorarea lui a fost aranjata de ANU si Enlil. Terah pleaca impreuna cu familia sa in Harran.
2.095
Shulgi vine la tron in Ur. Imperiul incepe sa prospere. El se indragosteste de Inanna si devine iubitul acesteia. Da Larsa elamitilor in schimbul promisiunii ca vor servii ca legiune straina.
2.080
Parintii din Theba, care ii erau loiali lui Ra/Marduk au inceput sa faca presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obtine adepti pentru tatal sau, din Asia de Vest.
2.055
Nnnar ii ordona lui Shulgi sa trimita trupe elamite pentru a stopa revolta din orasele Canaanite. Elamitii ajung la intrarea in peninsula Sinai si la portul spatial.
2.048
Moare Slugi, Marduk se muta in tinutul hititilor. Abraham stapaneste peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupa de elita.
2.047
Amar-Sin, cunoscut in Biblie ca Amraphel, devine regale Urului. Abraham pleaca in Egipt, de unde revine dupa cinci ani, insotit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formeaza coalitia regilor din est si organizeaza o expeditie militara in Cannan si Sinai. Conducatorul acesteia este elamitul Kheodor-la`omer.
Abraham le blocheaza accesul la intrarea in portul spatial.
2.038
In timp ce imperiul se destrama, Shu-Sin il inlocuieste pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin il inlocuieste pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce in ce mai mult orientate catre Marduk.
 
2.024
Marduk intra in Summer si se inscauneaza in Babilon.
Lupta se extinde catre centrul Mesopotamiei. Pamantul sfant al Nippurului este ocupat. Enlil ordona pedepsirea lui Marduk si Nabu, insa Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal ii tinea partea lui Enlil. Nabu impreuna cu ajutoarele lui incearca sa captureze portul spatial, moment in care marele annunaki ANU aproba folosirea armelor nucleare. Nergal si Ninurta distrug atat portul spatial cat si orasele Canaanite.
2.023
Vantul poarta deseuri radioactive catre Summer, iar oamenii si animalele mor rapuse. Apa este otravita si pamantul devine sterp. Summerul si intreaga sa civilizatie zac in ruine. Abraham moare la varsta de 100 de ani, iar mostenitorul devine Isaac.

TEHNICI DE ATAC PSI UTILIZATE DE SERVICIILE SECRETE DIN ROMANIA

TEHNICI DE ATAC PSI UTILIZATE DE SERVICIILE SECRETE DIN ROMANIA


 
Cercetatorul Vasile Rudan a lucrat alaturi de Radu Cinamar la Baza din Bozioru

 

Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, iar rapoartele, fotografiile şi negativele, precum şi filmele erau predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic.
Romania a facut primii pasi in folosirea armei parapsihologice catre sfarsitul anilor ?70. Unul dintre cei implicati a fost Vasile Rudan.
In 1989, Ministerul Apararii era pe punctul de a infiinta prima unitate militara de telepati din Romania, sub comanda directa a generalului Ilie Ceausescu. Instructor urma sa fie Vasile Rudan, un absolvent IATC, care a devenit inca din anii ′70 unul dintre cei mai titrati parapsihologi din Romania, incepuse sa-si formeze in secret o echipa de telepati, sub protectia armatei, inca din 1980. Rostul acestei unitati militare era sa detecteze de la mare distanta pozitiile in teren ale unui potential inamic. Dar nu numai atat. Telepatii romani trebuiau sa fie capabili sa radiografieze subteranul cu puterea mintii, pentru a gasi cavitati ascunse, vestigii arheologice sau chiar zacaminte minerale. Aceasta capacitate de a scana pamantul a fost numita biodetectie.
Experimentele de triere s-au desfasurat in Buzau.
In septembrie 1988 a fost convocat la Ministerul Apararii Nationale, la generalul Ilie Ceausescu, seful armatei la acea vreme. Din ordinul acestuia, pe 11 si 12 octombrie 1988 a avut loc, in sudul judetului Constanta, experimentul ‘Dobrogea’, prima demonstratie de biodetectie cu asistenta militara la nivel inalt, in Romania.
Printre alte teste, lui Rudan i s-a cerut sa localizeze un obiect mic, ascuns in pamant, pe o suprafata de teren de aproximativ 1,5 hectare. Lucru pe care l-a reusit in doua minute si patruzeci de secunde. Urmatorul pas a fost formarea nucleului de baza al unitatii, care trebuia sa ia fiinta efectiv in 1990. Acest lucru nu s-a mai intamplat.
 
Cercetatorul Vasile Rudan si „Gura de Rai” din Bucegi
Armata este interesata de subiect
„Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, „Gura de Rai” in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar”, declara Vasile Rudan.
Lucrurile devin mult mai evidente dupa ce Vasile Rudan incepe sa participe la evenimente de tip „K” ale Departamentului Zero.
Cercetatorul Vasile Rudan bagat in Coma de un atac Psihotronic dupa misiuni speciale in Bucegi alaturi de Departamentul Zero!!!
Inca de la momentul anuntarii publice a cursului de protectie si aparare extrasenzoriala nivelul 1 sustinut de dl. Vasile Rudan, pe la domiciliul dumnealui au inceput sa sune telefoane si sa se perinde tot felul de oficiali
actuali sau fosti, colegi si „prieteni binevoitori” din „servicii”, purtand cu totii acelasi mesaj: VA RUGAM INSISTENT SA FITI ATENT CU ACEST CURS. VA RUGAM INSISTENT SA NU DIVULGATI INFORMATII CARE AR PUTEA ADUCE ATINGERE SIGURANTEI NATIONALE.
Unii s-ar putea intreba: pai bine, ce legatura are siguranta nationala cu protectia extrasenzoriala ? Cei putini, care cunosc trecutul lui Vasile Rudan, studiile si cercetarile facute de acesta, faptul ca acesta a pregatit generatii intregi de SPP-isti si DIA (si nu numai) in domeniul apararii extrasenzoriale, ca a fost consultantul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) in domeniul biodetectiei la distanta – INTELEG DESPRE CE ESTE VORBA.
 
Voiau sa se asigure ca Vasile Rudan nu va divulga informatii de genul:
– cum poti detecta daca o persoana pe care o vezi la televizor sau intr-o poza este moarta sau in viata, daca este persoana care se spune ca este (cea asociata numelui) sau doar o dublura.
– cum poti detecta de la distanta (doar pe baza unei fotografii) locatia exacta in care se afla o persoana, starea ei de sanatate si alte informatii ce tin de acea persoana.
– cum poti detecta CU EXACTITATE anumite resurse subterane (mineraliere, petrolifere, etc.) fara mijloace tehnice.
– cum poti detecta din timp, uneori chiar cu zile intregi inainte, producerea unui cutremur de pamant intr-o anumita zona, fara mijloace tehnice.
Despre toate acestea, „organele” doreau sa nu se vorbeasca, dl. Rudan fiind avertizat sa nu dezvaluie metode de antrenament a capacitatilor extrasenzoriale, dezvoltate de serviciile secrete romanesti, care au fost foarte apreciate la vremea lor pentru eficienta lor in lumea „serviciilor” (spre exemplu eficienta transmisiilor telepatice intre subiectii antrenati prin aceasta metoda ajunge si la 90%, fata de metodele rusesti sau americane, care obtinusera maxim 50% rata de succes).
De aceea, nimeni nu s-a mirat atunci cand pe lista cursantilor s-au regasit inscrisi si ofiteri, cursanti ai diferitelor institutii de stat – ce au atributii in domeniul securitatii nationale. Nu a mirat nici solicitarea adresata de Vasile Rudan la sfarsitul primei zi de curs, d-lui colonel in rezerva Dumitru Prichici („parintele” noii legi a sigurantei nationale) – de altfel prieten vechi al dlui Rudan , care asista din fundul salii la acest curs – de a-i confirma ca NU A PREZENTAT INFORMATII CARE SA ADUCA ATINGERE SIGURANTEI NATIONALE – fapt confirmat de catre dl. colonel. Se pare ca totusi informatiile oferite publicului in cadrul acestui curs au depasit limita ce se dorea a fi impusa, astfel ca, atunci cand dl. Rudan a anuntat ca in luna august 2010 va avea loc continuarea cursului (nivelul II) au inceput problemele de sanatate.
Ce se dorea a se preda la nivelul 2 al acestui curs ? Citam din interviul acordat Revistei Nexus de dl. Rudan: “Aplicatiile civile si militare ale telepatiei si teledetectiei extrasenzoriale. Supersimturile umane pe campul de lupta mental. Monitorizarea prin teledetectie extrasenzoriala a unor tinte umane aflate in teatre de operatiuni militare. (Demonstratii practice.) Determinarea de la distanta a nivelului de stres a unor tinte umane, cu prerogative de decizie si comanda. (Demonstratii practice.) Detectia si localizarea zacamintelor petrolifere in anticlinal. (Demonstratii practice in teren.)”
Insa, stranie coincidenta, la doar doua zile de la anuntarea publica a locului si datei exacte unde urma sa se tina modulul 2 de curs, dl. Rudan a suferit un atac cerebral.
In momentul de fata, starea de sanatate a dlui Vasile Rudan este critica, fiind internat in spital, incapabil sa vorbeasca (avand afectata in principal functia vorbirii).
Prezentam in continuare un fragment dintr-un articol publicat in Revista Nexus nr. 13 de catre dl. Vasile Rudan, articol intitulat “Kilerii Psi”, in care acesta vorbea pe larg despre posibilitatile pe care le au anumite personane antrenate de a afecta starea de sanatate – sau chiar de a ucide prin metode asa-zis paranormale, anumite persoane considerate indezirabile.
„In realitate, abilitatile paranormale ale killerilor psi sunt ceva mai modeste, dar nu lipsite cu totul de specificul lor terifiant. Incepand cu faimoasa kaghebista Nina Kalughina, care intr-o prima faza exersa pe broaste asasinatul prin puterea gandului, iar apoi a trecut direct la subiecti umani recrutati din randul detinutilor de drept comun (gurile rele spun ca nu toti erau de drept comun) si terminand cu elegantii „men in black” cu accent slav, englezesc, evreiesc, sau mai nou – chinezesc, tehnica uciderii prin mijloace psihice a progresat, diversificandu-se totodata metodele de executie a unor persoane aflate in calea unor deziderate cu caracter politic sau de alta natura.
Potrivit unor date declasificate relativ recent, un killer psi bine antrenat ar putea suprima relativ instantaneu viata unei tinte umane incomode, sau ar putea prelungi supliciul acesteia la cote insuportabile sub aspect fizic si psihic, in functie de instructiunile primite pentru infaptuirea respectivului act abominal. De cele mai multe ori, killerul extrasenzitiv actioneaza de la distanta asupra functiilor cardiace ale tintei sale, provocand decesul prin reducerea treptata a pulsatiilor miocardului, sau prin accelerarea contractiilor acestuia. In aparenta, lucrul pare simplu; in realitate e destul de complicat.”
Ceea ce ne pune pe ganduri este faptul ca, la momentul in care fiul dlui Rudan a ajuns la domiciliul tatalui sau, gasindu-l pe acesta cazut in casa, a avut surpriza sa descopere ca cineva acoperise numele proprietarului Vasile Rudan cu o banda alba de hartie, pe cutia postala a acestuia, ca si cum acolo nu mai locuieste nimeni…
Sursa: nexusmagazine.ro

SOCIETATEA SECRETA THULE, AGARTHA SI HITLER

SOCIETATEA SECRETA THULE, AGARTHA SI HITLER


 
„Ultima Thule” a fost capitala primului continent colonizat de arieni. Acesta se numea „Hyperboreea” şi era mai vechi decât Lemuria şi Atlantida (continente înghiţite de apele oceanului, unde au existat cândva mari civilizaţii). În Scandinavia se găseşte o legendă referitoare la „Ultima Thule”, această ţară minunată din Marele Nord unde soarele nu apune niciodată şi unde trăiau strămoşii rasei ariene.
Continentul „Hyperboreea” era situat în marea Nordului şi a fost înghiţit în timpul unei epoci glaciare. Se presupune că locuitorii săi au venit din sistemul solar numit Aldebaran care este astrul principal din constelaţia Taurului: ei măsurau aproximativ patru metri, aveau pielea albă şi erau blonzi cu ochi albaştri. Nu cunoşteau războaiele şi erau vegetarieni (Hitler de asemenea). După pretinsele texte din Thule, hyperboreenii erau foarte avansaţi în tehnologia lor şi s-ar fi servit de „Vril-ya”, maşini zburătoare cărora le zicem astăzi OZN-uri. Graţie exsistenţei a două câmpuri magnetice rotite invers, aceste discuri zburătoare erau capabile de levitaţie, ar fi atins viteze enorme şi făceau manevre surprinzătoare în timpul zborului, performanţe pe care le observăm astăzi la OZN-uri.
Ei au utilizat forţa Vril ca potenţial energetic, adică drept carburant (Vril=eter, sau prana, chi, forţă cosmică, orgon… Dar acest cuvânt derivă de asemenea din „vri-IL” akkadian ceea ce înseamnă „asemănător cu cea mai mare divinitate” sau „egal cu Dumnezeu”). Ei sustrăgeau deci energia (care nu costa nimic) din câmpul magnetic terestru, cum o fac convertizoarele cu tachioni ale comandantului Hans Coler sau otorul din „spaţiu quantic” dezvoltat de Oliver Crane.
Atunci când continentul Hyperboreea a început să se scufunde, locuitorii săi au săpat tunele gigantice în scoarţa terestră cu maşini mari şi s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Acest regat subteran se numeşte „Agartha” sau „Agarthi”, şi capitala sa se numeşte „Shamballah”.
Perşii numeau acest regat subteran „Ariana” sau „Arianne”, ţara deorigine a arienilor.
Suveranul acestui regat era „Rigden Iyapo”, regele lumii, iar reprezentantul său pe Terra ar fi dalai-lama. Haushofer era neliniştit că acest regat subteran de sub Himalaya era locul de origine al rasei ariene. El susţinea că avea proba obţinută în timpul numeroaselor sale călătorii în Tibet şi în India.
Semnul distinctiv al lui Thule era zvastika cu braţele îndreptate spre stânga.
 
NOTA BLOGGERULUI: Zvastika cu bratele spre stanga este un simbol stravechi, semnul originar gasit desenat inclusiv prin pesteri, datat la 12.000 de ani vechime dar este cu mult mai vechi,simbol de protectie si evolutie spirituala, de orientare pozitiva.Hitler l-a inversat, desenandu-l cu bratele rotite spre dreapta, inversandu-i si polaritatea si utilizandu-i forta pentru a cuceri si a supune mase de oameni, popare, prin involutie.In acelasi fel este utilizata pentagrama inversata de catre |Satanisti, cu 2 colturi sus.
 
 
Conform spuselor lama tibetanilor şi lui dalai-lama în persoană, oamenii numiţi agarthieni există şi astăzi. Regatul subteran, care este pomenit în toate scrierile orientale, s-ar fi răspândit de-a lungul mileniilor sub toată suprafaţa Terrei cu centre imense sub Sahara, sub munţii Matto Grosso şi sub muntele Santa Catarina în Brazilia, sub Yucatan în Mexic, sub muntele Shasta în California, în Anglia, în Egipt şi în Cehia şi Slovacia.
Hitler spera să găsească intrările regatului subteran al Agarthei şi de a intra în contact cu urmaşii „oamenilor-zei” arieni din Aldebaran-Hyperboreea. În legendele şi tradiţiile acestui regat subteran, se spune, între altele, că va fi pe planeta noastră un război mondial devastator (al treilea) care se va sfârşi datorită cutremurelor de pământ şi altor catastrofe naturale inclusiv inversarea polilor care vor antena moartea a 2/3 din omenire. După acest „ultim” război, diferitele rase din interiorul Terrei se vor reuni din nou cu supravieţuitorii de pe suprafaţa planetei şi vor introduce „Vârsta de Aur” milenară (era Vărsătorului).
Hitler dorea să creeze o „Agarhta” sau „Ariana” pe suprafaţa Terrei cu rasa stăpânilor arieni şi acest loc trebuia să fie Germania. În timpul celui de-al treilea Reich, au avut loc două mari expediţii SS în Himalaya pentru a găsi intrările în regatul subteran. Alte expediţii au avut loc în Anzi, în munţii Matto Grosso şi Santa Catarina în Brazilia, în Cehoslovacia şi în Anglia. Unii au afirmat că oamenii din Thule credeau că independent de sistemul tunelelor şi oraşelor subterane, Terra era găunoasă, cu intrări mari, una la polul Nord şi alta la polul Sud. Se refereau la legile naturii: microcosmosul şi macrocosmosul. Fie că era vorba de o celulă de sânge, de o celulă a corpului sau de un miez şi o cavitate înconjurată de un înveliş, „corona radiată”, viaţa se petrece deci în interior. Oamenii din Thule au concluzionat că Terra trebuia să fie constituită deci după acelaşi principiu. Chiar druzele confirmă asta, căci sunt cavităţi stâncoase care au o viaţă proprie, adică mineralele şi cristalele, se găsesc în interior.
În consecinţă, Terra ar putea fi găunoasă şi ea, ceea ce ar corespunde, de altfel, spuselor lama tibetani şi lui dalai-lama şi ea ar trebui să aibă un miez, un soare central care conferă interiorului său un climat regulat şi o lumină solară permanentă.
 
 
Adevărata viaţă a planetei noastre s-ar petrece în interior de aceasta, rasa stăpânilor ar trăi acolo şi mutanţii la suprafaţă. Acesta ar fi motivul care ar explica de ce nu putem descoperi nicio viaţă pe alte planete ale sistemului nostru solar deoarece locuitorii de acolo locuiesc de asemenea în interior. Intrările pricipalear fi la polul Nord şi la polul Sud, poli traversaţi de lumina soarelui central care creează „aureolele boreale”, pretinsele lumini polare, greu de explicat de oamenii de ştiinţă. Masa solidă ar ocupa mai mult volum în interiorul planetei noastre decât masa apelor. După exploratorul polilor Olaf Jansen şi a altor exploratori, apa din interior ar fi apă dulce, ceea ce ar explica de ce gheaţa Articii şi Antarticii nu este constituită din apă sărată ci din apă dulce. Această teză privind alcătuirea planetei noastre este susţinută de mărturiile exploratorilor polilor Cook, Peary, Amundsen, Nansen, Kane şi de amiralul E. Byrd. Cu toţii am avut aceleaşi experienţe stranii care nu concordă cu teoriile „ştiinţifice” stabilite. Despre ce este vorba?
Toţi au constatat că vântul se încălzea deasupra latitudinii de 76 de grade, că păsările zburau deasupra gheţii în direcţia Nordului şi că animalele, cum ar fi vulpile, se îndreptau în aceeaşi direcţie, că se găsea zăpadă colorată şi gri care, topită dezvăluia polen de flori multicolore care se găseşte la polul Nord? De unde vine praful vulcanic pentru că niciun vulcan nu este semnalat pr hărţile oficiale disponibile? În plus, unii cercetători s-au găsit uneori într-o mare de apă dulce, şi au relatat că au văzut doi sori la un moment dat al călătoriei. Sau, au găsit mamuţi cu părul încă proaspăt al căror stomacuri conţineau, câteodată, iarbă-proaspătă.

 

Pentru oamenii lui Thule, aceste mituri despre „Terra găunoasă” erau destul de stufoase pentru a fi luate în serios. Dar a avut loc totuşi o expediţie, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Antarctica.
Atunci când în 1532 cuceritorii spanioli sub conducerea lui Pizarro au ajuns în America de Sud, indienii îi numeau Vicarochas (stăpânii albi). În legenda lor, este vorba despre o rasă de stăpâni giganţi cu pielea albă care, cu secole înainte au coborât din cer cu „discuri zburătoare”. Ei au domnit mult timp peste o parte a oraşelor indigenilor apoi au dispărut brusc, dar au promis că vor reveni. Indigenii au crezut că noii veniţi, spaniolii, erau acei Vicarochas şi le-au pus la dispoziţie aurul lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Tibet şi în alte regiuni din Himalaya atunci când au sosit primii călători albi. Tibetanii îi priveau uimiţi şi-i întrebau de ce au venit de acolo de jos (de la poalele munţilor) deoarece, de obicei, soseau din ceruri.
 
Societatea Thule şi Adolf Hitler

 

La sfârşitul lui octombrie 1918, Sebottendorf le-a dat fraţilor din lojă Karl Harrer şi Anton Drexler, drept misiune, de a forma un cerc de lucru. Acesta a devenit, mai târziu, partidul muncitorilor germani, DAP (Deutsche Arbeiterpartei). Revista Societăţii Thule era „Volkischer Beobachler” (Observatorul poporului).
În octombrie 1918, tânărul ocultist şi ezoterist Adolf Hitler (care se numea, de fapt, Adolf Schicklgruber; Hitler era numele de fată al mamei sale) a intrat în DAP, partidul Thule, şi s-a remarcat pentru talentele sale de orator.
Trevor Ravenscroft descrie în „Der Speer des Schicksals” (Sabia destinului) ceea ce i-a povestit un prieten din tinereţea lui Hitler, Waufer Johanes Stein care a devenit, mai târziu, consilier al francmasonului Winston Churchill: Hitler, deja mare adept al misticismului la vârsta de 20 de ani, a încercat să atingă nivele de conştiinţă ridicate cu ajutorul drogurilor. Prin intermediul librarului Pretzsche din Viena, adept al misticismului german şi al doctrinei rasei stăpânilor arieni, Hitler şi-a stabilit bazele viziunii sale viitoare a lumii şi cu ajutorul său, a făcut rost de un drog halucinogen pentru a accede la iluminarea mistică.

 

Hitler, deja dependent de droguri din tinereţe, a luat narcotice puternice pe tot parcursul vieţii sale. Conform jurnalului de bord al medicului său personal, Theodor Morell, Hitler a primit timp de şase ani cât a durat războiul injecţii cu diferite calmante, stricină, cocaină, derivate morfinice şi alte droguri.
În acea perioadă, Hitler a aflat despre „Protocoalele înţelepţilor din Sion”, ceea ce l-a făcut să aibă o mare aversiune faţă de evrei. Apoi el s-a angajat în DPA, partidul lui Thule, ca orator electoral şi a învăţat, mai târziu, de a scrie şi citi bine graţie lui Dietrich Eckart, anti-bolşevic şi frate al Societăţii Thule. Acesta l-a introdus pe Hitler în cercurile muncheneze şi berlineze, iar viitorul Fuhrer şi-a însuşit în întregime concepţiile Societăţii Thule. În 1924, atunci când Hitler se afla în puşcărie la Landsberg ca urmare a puciului munchenez, Haushofer petrecea câteva ore pe zi cu el pentru a-i transmite teoriile şi proiectele sale. Între altele, i-a dat cartea lordului Bulwer-Lytton „The coming race” (Rasa care va veni), în care era descrisă o rasă ariană puternic dezvoltată care trăia sub pământ. Vasele în formă de farfurii zburătoare jucau un rol esenţial. Dar Hitler a citit şi cartea lui Ferdinand Ossendowski „Animale, oameni şi zei” care dezvăluia legendele Agarthei şi Shamballei. Şi a fost perfect absorbit de magia regatului subteran şi de doctrina rasei ariene proprie membrilor Societăţii Thule.
 
                                 Wewelsburg Castle, home of the SS cult centre
SS-ul, numit de asemenea „Ordinul negru” nu erau doar un simplu regiment de poliţie ci şi un veritabil ordin religios cu o structură ierarhică. Cine s-ar fi putut gândi că acest brutal partid nazist era un ordin sacru? O asemenea afirmaţie poate să pară ridicolă însă nu este pentru prima oară în istorie când un ordin sacru este responsabil de acte de o atrocitate fără egal. Iezuiţii, dar şi dominicanii care conduceau Inchiziţia în Evul Mediu, sunt unele exemple. „Ordinul negru” era manifestarea concretă a concepţiilor ezotelnice şi oculte ale Societăţii Thule.
În interiorul SS-ului se găsea o altă societate secretă, elita, cercul cel mai intim al SS-ului, SS-iştii „Soarele Negru”. Soarele nostru se afla în jurul soarelui negru, adică un mare Soare central, soarele Primordial care este reprezentat, prin crucea cu braţe isoscele. Această cruce a fost desenată pe avioanele şi pe tancurile celui de-al treilea Reich. Templierii, Crucea-Roşie şi multe alte loje vechi o folosesc încă în aceeaşi optică. Societatea THule şi cei care au devenit, mai târziu, SS-iştii „Soarele Negru” lucrau în strânsă colaborare nu doar cu colonia tibetană din Berlin, ci şi cu un ordin de magie neagră tibetană. Hitler era în contact permanent cu cel puţin un tibetan cu mănuşi verzi care era desemnat ca „paznicul cheii” şi care ştia unde se găsea intrarea în Agartha (Ariana).
La 25 aprilie 1945, ruşii au descoperit cadavrele a şase tibetani dispuse în cerc într-o pivniţă din Berlin, în mijloc găsindu-se cel al omului cu mănuşi verzi. S-a crezut că era vorba despre o sinucidere colectivă. Dar la 2 mai, după intrarea ruşilor în capitala Germaniei, s-au găsit peste 1000 de bărbaţi morţi care erau, fără nicio îndoială, originari din regiunile himalayene şi luptaseră alături de nemţi. Ce făceau oare aceşti tibetani la mii de kilometri de casa lor în uniforme germane?

 

Foarte mulţi tineri au fost formaţi de „Soarele negru” în timpul celui de-al treilea Reich, în castelul-fortăreaţă de la Wewelsburg şi trimişi în Tibet pentru a continua acolo de a supravieţui şi a se pregăti să înfrunte marea luptă finală de la sfârşitul secolului 20.
După spusele lui Bardon, Hitler era membru al unei loje „FOGC” (ordin francmasonic al centurii de aur), cunoscut, de fapt, ca cea de-a 99-a lojă. În ceea ce priveşte cele 99 de loje, există 99 răspândite în lume şi fiecare este compusă din 99 de membri. Fiecare lojă este sub dominarea unui demon şi fiecare membru are un „demon” propriu. Demonul acesta îl ajută să aibă bani şi putere însă, în schimb, sufletul persoanei îi va servi demonului, după moartea sa. În plus, în fiecare an, un membru trebuie sacrificat demonului lojei, în locul său fiind admis alt membru. Membrii celor 99 de loje sunt de asemenea conducători sfoarte influenţi în economie şi finanţe şi sunt mai prezenţi astăzi ca niciodată. Lojele FOGC, adică cele 99 de loje, sunt extrem de periculoase, se crede. În comparaţie cu ele, satanismul este aproape inofensiv!
NOTA BLOGGERULUI: Masonii nu numai ca sunt Satanisti, dar au si initiere pe acest Ordin, din acest motiv satanistii „de ocazie” sunt o gluma in comparatie cu Masoneria.De asemeni, masonii sunt in marea lor majoritate Reptilieni, ceea ce le da un alt avantaj, relativ la capacitatile psihice pe care le au.Vestea buna este ca nu sunt deloc de neinvins, avand cateva „puncte slabe” din conceptie si reactionand foarte aproape de comportamentul animalic, in lupta.
 
 
Ce s-a întâmplat cu Hitler? După spusele lui Bardon şi Miguel Serranos (fost ambasador chilian în Austria), Hitler a fugit în America de Sud cu ajutorul celor 99 de loje. Se spune chiar că cadavrul care s-a găsit şi a cărui dantură a fost identificată ca fiind falsă de către dentistul Fuhrer-ului a fost plasat acolo de cele 99 de loje. Un ziar german de mare tiraj a publicat la 5 martie 1979 că s-a găsit avionul particular al lui Hitler în junglă în America de Sud.
Joseph Greiner (autorul cărţii „Das Ende des Hitler Mythos” – Sfârşitul mitului Hitler) a afirmat că A. Hitler a decolat cu avionul său la 30 aprilie 1945 de la aeroportul Tempelhof din Berlin. Alţii spun că ss-a folosit de maşinăriile zburătoare descoperite de „Societatea Vril”, pentru a părăsi Germania.

sursa: necunoscuta