Curs Tehnici si Procedee de Protectie si Riposta Psiho-Energetica – CRAIOVA, BUCURESTI, BRASOV

Curs Tehnici si Procedee de Protectie si Riposta Psiho-Energetica

 

DATA:

29-30 IUNIE 2013 – Craiova

20-21 IULIE 2013 – Bucuresti

24-25 August – Brasov

DURATA CURS: 2 zile – 16 ore

LOCATIE : Craiova, Bucuresti, Brasov

TAXA DE CURS: 500 lei

Pentru rezervarea locului se achita 100 lei in avans.

Diferenta de pret se achita inainte de inceperea cursului, la receptie.

Daca se recomanda alte persoane care achita avansul si ulterior participa la curs, obtineti reducere 100 lei la taxa de curs.

Locatia exacta a cursului va fi comunicata pana in data de 28 iunie.

Cazarea poate fi asigurata contracost.

Taxa include cursul, chiria salii, 2 coffee break si 2 mese sau bufet suedez.

NUMAR MAXIM DE LOCURI: 20

NOTA: daca pana la data de 25 iunie nu se rezerva un numar minim de 10 locuri, cursul se amana pana la o data ulterioara. Sumele achitate in avans se returneaza sau sunt luate in considerare in continuare ca rezervare ferma pentru curs, la data inceperii acestuia.

Dupa finalizarea cursului, participantii vor primi Certificate embosate, cu timbru sec si suport de curs.

 

PROGRAM CURS:

Ziua I:

Elemente de Teozofie, Metafizica si Hermetism

Teorie : Metode de Protectie si Riposta Psiho-energetica

Ziua II:

Teorie si Practica: Metode de Protectie si Riposta Psiho-energetica

Curatari, Optimizari Energetice (incluse in curs)

Initieri, Terapie Spirituala, Consiliere (suplimentar, la cerere)

 

CONDITII MINIME OBLIGATORII DE PARTICIPARE:

–         Minim 18 ani impliniti

–         Fara boli emotionale diagnosticate

–         Sa fiti acceptati la evaluarea energetica. Pentru evaluare va rugam sa completati formularul de inscriere de mai jos:

[vfb id=13]

 

Druizii (partea a doua)

Druizii (partea a doua)

 

Citeste prima parte AICI.

Autor articol: Catalin Bogdan

Druizii, preoți precreștini localizați tradițional şi cu preponderenţă în teritoriile Galiei şi ai insulei britanice, nu au lăsat însemnări scrise din care să întrevedem foarte clar viaţa şi obiceiurile acestora, dar acest lucru nu din cauza faptului că aceştia nu ar fi cunoscut scrierea (deoarece cunoşteau alfabetul grecesc), ci din cauza faptului că ei nu au dorit să-şi “permanentizeze” cunoştinţele în scris, în locul acestei metode preferând o variantă mult mai progresivă. Ei lăsau loc pentru descoperiri viitoare şi transmiterea acestora se făcea aproape în timp real în cadrul numeroaselor lor întâlniri.

Primele înregistrări scrise ale existenţei druizilor le avem din jurul anului 200 i.e.n. de la scriitori ca Cicero, Tacitus sau Plinius cel Bătrân care a descris un ritual druid în care erau folosite stejarul şi vâscul. O importantă sursă de informații privind viața druizilor provine chiar de la Julius Cezar, care in timpul campaniei sale de cucerire a barbarilor, a consemnat despre aceștia in „Commentarii de Bello Gallico” (50 i.e.n.).

druizii22

Etimologia cuvântului „druid” este oarecum învăluită în mister, lingviştii fiind de părere că la originea acestui cuvânt stă cuvântul latin „druides”, un termen preluat de către vechii scriitori romani direct din limba celtă, cuvânt care desemna in mod direct aceste personaje. Un cuvânt asemănător era folosit inclusiv de scriitorii greci ai acelor timpuri, de asemenea preluat din limba celtă. În irlandeza veche, termenul „drui” este asociat vrăjitorilor, şi druizilor în particular.

Alte sensuri care derivă din etimologia cuvântului, îl traduc pe acesta ca fiind „vizionarul dintre stejari” sau „înţeleptul din stejari”.

Dacă a venit vorba despre stejari, ca făcând parte din rădăcina/originea druizilor, trebuie amintit faptul că în mitologia slavă, stejarul era considerat arborele adevărului. Se credea că primul bărbat a apărut din acest arbore. Din carnea mistreților, care se hrănesc cu ghindă, ar fi luat naștere preoții, liderii spirituali ai vechilor slavi.

Limbile slave în ziua de azi (Sursă: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier: Slavic_languages.png)

23

Religia druizilor

De-a lungul timpul, dar mai ales după declararea creştinismului ca religie oficială în lumea cunoscută (Europa), druizii au fost prezentaţi ca fiind magicieni, vrăjitori, chiar oponenţi făţişi ai implementării creştinismului. Puţini sunt totuşi cei care cunosc faptul că religia (dacă putem vorbi de o religie în cazul lor) druizilor era monoteista, aceştia crezând într-un Creator Universal, în timp ce marea majoritate a populaţiei servea unui panteon de zeităţi multiple. Ceea ce a făcut diferenţierea între creştinism (de asemenea o religie monoteistă) si credințele druizilor, este tocmai înţelegerea superioară a celor din urma a faptului că Natura urmează aceleaşi reguli şi legi dictate de către Creatorul Divin (Universal). Ei vedeau Natura ca fiind un ansamblu de entităţi de sine stătătoare, dar care urmau îndeaproape regulile Universale, putând spune că acestea într-un fel „făceau voia Domnului” dacă este să ne raportăm la credinţa creştină, dar având în acelaşi timp cunoştinţe care o puteau influenţa. Din punctul lor de vedere, oamenii, animalele, plantele, fenomenele naturale erau parte componentă a aceluiaşi tot unitar numit Natura, parte a creaţiei Creatorului Universal. Ceea ce a deranjat foarte mult la momentul respectiv a fost exact puterea lor de manipulare a elementelor naturii, precum şi cunoştinţele evoluate care nu puteau fi folosite de potentaţii acelor timpuri. Şi cum istoria este scrisă de învingători, ne putem da seama cu uşurinţă cum au ajuns cei mai înţelepţi oameni ai acelor timpuri să devină (poate peste noapte) vrăjitori, păgâni şi în general persoane „ne-frecventabile”.

În urma invaziei romane din Galia, Druidismul a fost suprimat de către Imperiul Roman în secolul 1 în timpul domniilor împăraților Tiberius și Claudius, urmând să dispară orice înregistrare scrisă despre aceştia în secolul al doilea era noastră. Reamintesc faptul că religia creştină a devenit religie oficială a Imperiului Roman, în anul 313 în timpul domniei Împăratului Constantin.

 Druizii55

Dintre credinţele vechilor druizi, pot aminti câteva linii generale ale acestora:

  • Fiecare fiinţă, fie om, animal sau plantă, este egală ca importanţă în faţa Creatorului Universal
  • Fii în armonie cu Natura şi Natura va fi în armonie cu tine
  • Stelele şi planetele influenţează viaţa tuturor fiinţelor de pe pământ.
  • Întregul este compus atât din aspectul feminin cât şi din aspectul masculin în egală masură. Doar o comuniune între acestea două pot forma un întreg. (Un dicton asemănător credintelor orientale şi simbolurilor Ying şi Yang de la chinezi)
  • Nu există moarte, ci doar Renaştere a sufletului.
  • După moartea fizică, sufletul îşi caută o nouă „carcasă” mutându-se într-un nou trup de carne.

Ca şi doctrină filozofică, druizii erau preocupaţi de nemurirea sufletului, reîncarnare şi conceptele pitagoreice, aşa după cum scria Alexander Cornelius Polyhistor

„Doctrina lui Pitagora predomină printre gali, la fel ca şi învățătura că sufletele oamenilor sunt nemuritoare, și că după un număr fix de ani, ei vor intra într-un alt corp. „

Julius Cezar a scris:

„Principalul punct al doctrinei lor este că sufletul nu moare și că, după moarte se trece de la un corp în altul” (vezi metempsihoza). „În ceea ce privește studiile şi cursurile lor actuale, principalul obiect de educație este, în opinia lor, să impregneze învățații lor cu o credință fermă în indestructibilitatea sufletului uman, care, conform credinței lor, pur și simplu trece la moarte de la o locuință la alta, prin o astfel de doctrină singur, spun ei, ceea ce privează moartea de toate spaimele sale, putând fi dezvoltată astfel cea mai înaltă formă de curaj uman. În subsidiar faţă de aceste principale principii (învăţături) ei ţin nenumărate prelegeri şi discuţii cu privire la astronomie, mărimea şi distribuţia geografică a globului, despre diferite ramuri ale filozofiei naturale, și în multe probleme legate de religie.” -Julius Caesar, De Bello Gallico, VI, 13

fff

Un alt împărat roman, pe numele sau Traian, a mai întâlnit astfel de concepţii filozofice despre viaţă, moarte şi curaj în 101 e.n. atunci când a trecut Dunărea invadând frumoasa Dacie.

Şi dacă tot vorbeam de coincidenţe şi de amplasarea druizilor pe mapamond, o altă „coincidenţă” o constituie secta druzilor, de asemenea adepţi ai filozofiei privind transmigraţia sufletului după moarte, gnosticism şi elemente comune filozofiei lui Pitagora.

druizii227

Secta druzilor îşi are originea în Egipt în anul 1014, provenind în mare măsură din religia islamică, atunci când Muhammad bin Ismail Nashtakin ad-Darazī un predicator de origine arabă a pus bazele acestei credinţe în acel colţ de lume. Lingviştii afirmă că numele sectei „druz” provine din numele fondatorului acesteia (Darazi), dar personal consider că sunt mult mai multe asemănări intre vechii druizi (conceptele spirituale şi religioase, forma numelui acestora, rădăcinile filozofice, sau chiar semnul distinctiv steaua în cinci colţuri) decât numele fondatorului. În prezent, druzii au religie proprie oficial recunoscută în Liban, Siria, Palestina, un număr cuprins între 1.000.000 şi 2.500.000 persoane fiind astfel recunoscute oficial ca fiind adepţi ai acestei religii, mulţi dintre aceştia fiind persoane publice de mare importanţă din domenii diferite că artă, diplomaţie, literatură, medii academice, politică, mass-media.

Druzii evită strict iconografia, dar le este permis să afişeze un singur simbol religios: steaua în cinci colţuri, fiecare braţ având o culoare distinctă astfel: verde pentru „Mintea Universală/Nous”, roșu pentru „Sufletul Universal/Anima Mundi”, galben pentru „Cuvânt/Logos”, albastru pentru „Potențialitate/Cauză/Precedent „, și alb pentru ” Viitor/Efect/Imanența „.

Steaua druzica (simbol religios al druzilor)

 druizii225

Steaua în 5 colţuri (simbol magic, al vechilor druizi)

 druizii2255

Rolul druizilor în societate

Julius Caesar în ale sale însemnări din timpul campaniei militare „Commentarii de Bello Gallico” (50 i.e.n.) povesteşte că tânărul care dorea să devină druid, trebuia să urmeze o formă de şcoală care dura până la 20 ani pentru a obţine statutul de druid. 20 ani de învăţături predate prin viu grai, menite să formeze viitorul stâlp al societăţii celtice sau galice. Legat de acest aspect, despre druizi s-a spus că erau barzi (cântau şi povesteau la petreceri, ştiind toată istoria triburilor şi genealogii complicate), medici (fiind capabili să vindece răni sau chiar „afecţiuni ale sufletului”) sau magi (putând controla elementele naturii şi cunoscând mişcarea astrelor cereşti).

Având în vedere aceste trei aspecte ale druizilor, este de bun simţ şi chiar logic, ca acestea să fie de fapt trepte iniţiatice în calea tânărului viitor druid. La început de drum, tânărul după ce a învăţat genealogii complexe şi cântece cu caracter istoric (cântecele celţilor şi galilor preamăreau eroismul în luptă şi aminteau de fapte deosebite ale înaintaşilor) va practica ceea ce a învăţat, popularizând şi întreţinând istoria locurilor şi a urbei din care face parte, asigurând astfel continuitatea orală a legendelor şi întărind legăturile dintre membrii societăţii. Deşi în contextul civilizaţiei moderne, acest rol este oarecum desuet, această etapă era foarte importantă, ea constituind baza viitorului druid. Acum tânărul învăţăcel ia contact pentru prima dată cu istoria poporului său, cu obiceiurile acestuia şi cu faptele de vitejie care au făcut posibilă continuitatea tribului din care face parte. Este o perioadă extrem de importantă în viaţa tânărului, acesta învăţând din istoriile şi legendele locale şi nu numai, pregătindu-se astfel pentru a fi un bun judecător şi mediator în cadrul societăţii.

 Druizii66

După o perioadă de timp de câțiva ani, dacă tânărul druid arăta vocaţie şi interes pentru arta vindecării, el era instruit în această direcţie, învăţând plantele, proprietăţile acestora şi modul în care acestea pot ajuta la vindecarea organismului uman. Druidul în această etapă a iniţierii sale avea funcţia vraciului în cadrul societăţii din care făcea parte, ajutând la menţinerea stării de sănătate fizică, psihică şi morală a membrilor acesteia.

Ultima treaptă a iniţierii o constituia accesul la informaţiile cele mai secrete ale druizilor. Este vorba despre arta magiei, studierea astrelor cereşti, înţelegerea Universului şi a forţelor care îl guvernează precum şi modul în care aceste forţe pot fi concentrate şi direcţionate în scop precis, magic.

Astfel, perioada de pregătire a viitorului druid descrisă de Julius Caesar ca având 20 ani, într-adevăr îşi are un rost foarte precis, deoarece puţini erau cei care ajungeau la finalul ciclului de pregătire, iar aceştia trebuiau să fie dintre cei mai buni, deoarece nu îi era permis oricui să acceadă la informaţii atât de subtile şi chiar periculoase.

Rolul druidului în societate era deci de mare importanţă, societatea fiind împărţită în două clase conducătoare formată din druizi (preoți) şi equites (nobili luptători). Această orânduire socială am regăsit-o în multe scrieri vechi, dar nicăieri nu este atât de evidentă similitudinea dintre acestea ca în vechile scrieri din Mahabharata unde de asemenea societatea elitistă era împărţită între brahmani („brahmana”) şi războinici („ksatriya”). La fel ca şi în vechea Indie, clasa nobililor războinici („ksatriya” în India şi „equites” (călăreţi) în Galia) erau profund şi direct influenţaţi în luarea deciziilor de către brahmani sau după caz, în Galia druizi. Diodorus Siculus şi Strabo au povestit despre rolul druizilor în societate, spunând că dacă situaţia o impunea, druizii se bucurau de atâta respect şi influenţă încât puteau opri două oşti combatante direct pe câmpul de luptă. Rolul important al druidului în societatea din care făcea parte, răzbate şi din faptul că nici un rege nu ar fi îndrăznit să refuze un ordin venit din partea unui druid, rostit pe tonul cel mai calm sub forma unei profeţii sau a unui sfat.

 Druizii890

 

Ce se ascunde in spatele crizei planetare

Care este adevarul din spatele crizei planetare

 

de Colonel (r) Dan Zamfirescu

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a a stapani finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a a stapani finanţele fiecărei norod în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărei tari, in asemenea maniera încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, ce are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, ca Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Până actualmente se pare că da, pentru că în absenta unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat temporar la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici prezentabil ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la sfarsit, să aibă câştig de cauză cu una din ele. Iată numai un model de acest gen, pe care îl oferă tocmai Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, direct concurent legal la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fata unui doctor evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o mahala bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost tare bine orientaţi şi au dejucat o schema care se profila în vederea alegerii noului şef al statului între doi evrei, doar că la deznodamant efortul acestora s-a demonstrat neeficient.

6564_1

Este tare probabil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii orisiunde s-ar gasi pe plani-glob. În acest fel se explică şi de ce, la puţina vreme după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus exact pe rivalul său diplomatic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este denumit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de schimbare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează asadar, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, bunaoara Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din pricina politicilor antinaţionale duse de clasa politica, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în cursa acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi asadar independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o activitate permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începând cu anul 1866, la Bucureşti, consecinta a actului de concesiune iscalit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine concret dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, potrivit concesiunii acordate de Cuza, poseda în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, prieten al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar frantuzesc Société Générale. Aceştia ţineau sub supraveghere şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, cauza pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutoratul Imperiului Otoman, constituirea sa ca tara moderna s-au ciocnit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită pretexta la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că intocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce detinea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au intrebuintat toată influenţa pentru a dicta politicienilor noştri ideea că bancnota naţională, având privilegiu de emitent al bancnotei, musai să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână predominant sau numai străin.

6564_2

„Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, inregistra Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Asadar, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital total de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un insemn al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproximativ fără întrerupere, Mugur Isărescu, un perceptor al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se gasea la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai insemnat făcut de Mugur Isărescu, în concordanta cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu o slujba la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. O alta ipostaza vrednic de a fi menţionata a constituit-o jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutorat C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cel mai „longeviv” personaj într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altcum, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, asupra actualei crize cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai mult de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiece dată asemenea soluţii s-au demonstrat a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Actualmente asistăm la etapa finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai ampla din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va observa că are o singură direcţie, inspre calamitate, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

criza economica

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a insemnat începutul crizei, estimează agenţia de estimare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”. Conform Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi recesiunea financiară. „Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a spus Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va simboliza 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai dezvoltatdatorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o obligatie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Asadar, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce spune el că ar fi o incercare coordonata de ieşire din criza. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi partas la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost sfatuitor economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai accelerat decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol hotarator pentru decizia de intrerupere a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va ajunge mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a protejat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă intovarasire cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

criza monetara
Un alt evreu constituent de elita al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi precedent, estimează că economia globală va indura o contracţie de la 1% la 2% în acest an, cota nemaiîntâlnita din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică. Aceasta prognoza vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la sfarsit preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Secund) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o stirpe de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul particular al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

noua ordine mondiala
Inventarul este continuat de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat privitor la Marea Depresiune următoarele: „Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în excesiv de multe ţări există foarte multe reguli şi pentru a putea clarifica recesiunea şi a ocoli o alta viitoare este necesar un nou set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Conform specialiştilor, cel mai aprig dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Conform „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent. Decizia de a asalta moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot conform aceloraşi ziarişti, după „plesnitura” dată monedei euro de recesiunea din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare deasupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai extinse crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurta vreme după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la recesiune prin care traverseaza spaţiul european, începînd cu Grecia.

Sörös merge pe aceeaşi consideratie cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o seama de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi clarificare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o stapanire europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a spus Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui asemenea  sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale inspre economie, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

new world worder harta

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Conform acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la o concesie privitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altminteri, Sörös este stiut pentru propunerile sale de „schimbare” în economia mondială. Analog celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg inspre întărirea rolului FMI, cît mai multă legiferare şi cât mai strictă monitorizare centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism complet, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 anunta pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un sablon comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-o circumstanta de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai rezistent îl doboară pe cel mai sfrijit. Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist pecuniar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de independenta, adică siguranta şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este indiscutabil că în condiţii de autonomie nu putem poseda certitudinea viitorului, acesta depinzând în integritate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod obisnuit. Deopotriva această neputinta a certitudinii, exact această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de stapanire. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă intre direcţiile politicilor internaţionale.

New World Order
Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât obraznicie au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un infailibil obiectiv: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

pyramid of power

Druizii (prima parte)

DRUIZII

-prima parte-

 

 

Autor articol: Catalin Bogdan

www.evolutiespirituala.ro

Poate ca nici o alta îndeletnicire a lumii vechi nu este mai plina de mister si de obscuritate ca cea de DRUID. Puține sunt informațiile care au răzbătut din acele timpuri pana la noi. Totuși, din acestea se poate face o idee privind druizii si ceea ce au reprezentat ei pentru comunitatile din care făceau parte.

Druidul, reprezentant al “bisericii precreștine” cum sunt prezentați pe Wikipedia, erau de departe cei mai importanți membri ai comunităților din care făceau parte. Având atât rolul vraciului, al înțeleptului, al judecătorului și al preotului, druidul era singurul care înțelegea mersul astrelor cerești și ierburile care puteau aduce alinarea suferinzilor și bolnavilor. Bazandu-si intreaga cunostinta pe folosirea fortelor naturii si a energiilor pamantului, druizii erau astfel vazuti ca fiinte aproape supranaturale. Si din aceasta cauza sunt putine informatiile despre ei care au ajuns pana in zilele noastre. Dar poate cel mai important motiv al lipsei dovezilor scrise este tocmai faptul ca acestia nu si-au consemnat in scris cunostintele. Ei au preferat transmiterea acestora in mod direct, in mare parte si pentru a supraveghea buna asimilare a acestora, evitand astfel profanarea/diluarea sau chiar rastalmacirea cunostiintelor sacre.

Un fapt mai putin cunoscut, este acela ca, atat barbatii cat si femeile puteau avea acces la aceste cunostinte, devenind mai apoi druizi. Ei cunosteau la acea data faptul ca un barbat fara o femeie este la fel de inutil ca un vulture fara aripi, iar spre deosebire de cuceritorii lor romani, considerau femeia ca fiind egala barbatului. Pana la urma, accesul la cunoastere se face in functie de accesul in Spirit, deci era inutila si ineficienta o clasificare sociala in aceasta privinta bazata pe criterii de sex. Intelepti acesti druizi…

S-a consemnat de catre romani (si nu numai) ca teritoriul ocupat de druizi era intins  pe toata regiunea Europei de Vest care includea nordul Italiei moderne, Franța, Belgia, Elveția occidentală și părți ale Olandei și ale Germaniei pe partea vestică a râului Rin. De asemenea, dovezi ale existentei acestora au fost gasite pe actualul teritoriu al Marii Britanii, Irlanda si in Scandinavia. Observam astfel o extindere a acestora (impreuna cu credintele lor religioase si sociale) pe aproape intregul teritoriu al Europei. Din anumite surse, se pare ca acestia au calatorit in mod constant si au facut schimb de informatii chiar cu comunitatiile de essenieni localizate in apropiere de Marea Moarta.

druizi2

Cu toate ca nu exista dovezi scrise incontestabile in aceasta privinta, trebuie remarcat aspectul tinutelor purtate de vechii daci care se aseamana foarte mult cu cel al vechilor druizi, dar mai ales credintele religioase ale acestora din urma, similare pana la suprapunere cu cele ale vechilor daci: druizii aveau convingerea că sufletul nu piere, ci, după moarte, trece dintr-un corp în altul; după ei, această credință este un foarte bun stimulant, deoarece înlătură teama de moarte.

Despre druizi, s-a spus de multe ori ca sunt nemuritori, acest lucru datorandu-se si faptului ca puteau atinge varste inaintate datorita cunostintelor si abilitatilor terapeutice pe care aveau. Specific druizilor si religiei acestora este faptul ca ei au inteles inca din acele timpuri cum natura este corelata cu oamenii si animalele, cu stelele si cu Universul ca intreg.

Un lucru binecunoscut este faptul ca druizii s-au remarcat prin faptele de magie si prin calitati paranormale pe care  le cultivau in mod constant si care includeau clarviziunea, clarauzul, premonitia, evolutia spiritului. Aici trebuie precizat faptul ca unul dintre deziteratele acestora era ceea ce am numi acum evolutia spirituala inclusiv prin dezvoltarea capacitatilor paranormale. Acestia practicau o serie de exercitii energetice cumva asemanatoare Qi-Gong-ului sau tehnicilor yoga, exercitii care au fost transmise urmasilor din tata in fiu, ramase secrete populatiei neinitiate. Aceste practici secrete se pare ca inca sunt utilizate de unele familii irlandeze, fiind binecunoscute vitalitatea si energia specifice irlandezilor, unii dintre ei avand chiar varste inaintate.

druizi3

Pe langa exercitiile fizice asemanatoare miscarilor din Qi-Gong, druizii foloseau inclusiv incantatii si simboluri menite a amplifica efectul acestora, precum si „harti energetice” ale pamantului pentru a stabili locurile cele mai propice unor asemenea ritualuri. Sunt cunoscute locatii ale unor foste temple druide invaluite oarecum in mister pentru arheologi si oameni de stiinta. Oare cine nu a auzit de monumentul de la Stonehenge (Anglia) sau megalitii de la Carnac (Franta) realizati din pietre de greutati impresionante? Cu siguranta druizii aveau cunostinte despre liniile de energie care strabateau Pamantul, si mai mult decat atat, erau capabili sa se foloseasca de acestea pentru a-si amplifica abilitatile psi si energia ritualurilor pe care le efectuau.

carnac stonehenge

 

Zidul lui Hadrian – dovada de necontestat a puterii magice a druizilor

Imperiul Roman. Imperiul Roman a fost intins pe aproape toata suprafata Europei, Roma strivind prin lupta si teroare popoare dupa popoare timp de aproximativ 1000 ani.

Se spune ca druizii prin statutul lor social nu participau la razboi ca si combatanti (soldati). Totusi, poate dovada cea mai de necontestat a puterii magice druidice o constituie un monument arheologic de maxima importanta: Zidul lui Hadrian.

Cu toate ca forta, disciplina si antrenamentul legiunilor romane nu aveau egal pe suprafata pamantului la acele timpuri, romanii au fost nevoiti ca in anul 122 e.n. sa construiasca prima din cele doua fortificatii defensive DEFINITIVE din istoria Imperiului, Zidul lui Hadrian si Zidul lui Antonine (ulterior abandonat dupa doar 20 ani din cauza atacurilor triburilor britanice). Locatia acestora? Actualul teritoriu al Marii Britanii, caminul de necontestat al druizilor.

hadrian

Despre dimensiunile acestor fortarete defensive, putem aminti faptul ca Zidul lui Hadrian avea o  latime de 3 metri si o inaltime de 5 pana la 6 metri. Lungimea acestuia era de 117,5 km. Materialele folosite au fost piatra patrata si pe alocuri maluri de pamant. Se poate deci usor intui starea de spirit a romanilor daca au fost nevoiti sa construiasca o fortificatie DEFENSIVA de aceste dimensiuni care se intinde de la Marea Nordului pana la Marea Irlandei, tăind efectiv teritoriul Britaniei in două.

hadrian2

(Sfarsitul primei parti)

Cititi partea a doua AICI

O TAINA MEDICALA! Sarea din sange!!! – SECRET ANTICANCER

O TAINA MEDICALA! Sarea din sange!!!

SECRET ANTICANCER

 

 

Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”.

Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC.Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a „normalului”. Sa aiba aceeasi justificare? Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”. Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !

Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!

La prima citire, exces înseamna.prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte… care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va „dizolva” si elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul – purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:

– orice reactie a apei cu sarea produce… caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge…prosteste!!!Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televizor.Unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii! Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor?Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor…nu mai conteaza!!! Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe „legume” în sistem ! Pentru ca legumele îsi platesc taxele la zi! Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!

 sare

 

 

Dar zaharul?

Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de „clasicul” zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica!

 

Grasimile ?!

Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de „bolnavi”, si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc!. Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!… tot cu slanina, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine… cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?

Acum, trageti dvs concluziile.

 

Adevarul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda

Adevarul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda

 

 

Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.

Zoe Dumitrescu Buşulenga

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.

Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.

„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

Mihai_Eminescu

În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.

Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.

Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.

Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zilei în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc.Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

mihai-eminescu_7bf16dbf545244

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.

Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr… Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist?

Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh… Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.

„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

mihai-eminescu-2_99a8e8747c6db8

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. … . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:

1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: “Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007″

Sursa : bucovinaprofunda.wordpress.com

CITATE – Parintele Arsenie Boca

CITATE & DOCUMENTAR – Parintele Arsenie Boca

 

 

Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.

Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.

Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.

Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.

arsenie-boca

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările.

Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.

Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţele­gem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noas­tre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.

Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.

Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.

Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.

In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.

Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…

Arsenie Boca


CARTEA URANTIA

CARTEA URANTIA

 

În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.

Părţi din Carte

Partea I

Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton

Partea a II a

Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului

Partea a III a

Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.

Partea a IV a

Viaţa şi învăţăturile lui Iisus

Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei

FRAGMENTE CARTE:

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă

24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.

(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”

(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.

(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.

(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.

 

Website Oficial Cartea Urantia: www.urantia.org/ro

Link Downoad carte: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/download-text-urantia-book

Extraterestrii colaboreaza cu Guvernul American

Extraterestrii colaboreaza cu Guvernul American

302701_506361639395283_1034173670_n

 

Paul Hellyer, former Minister of Defense of Canada reveals:

– Some ETs Species who have visited and still visit Earth: Zeta Reticuli , Pleiadians, Orions ETs,

– Tall Whites living on US Airforce Property

– CABAL: Military Industrial Complex, Builderbergs, Cartels

– Shadow Governments, Ruling Elite, Rockerfellers, Bush etc.

This was given as part of the UFO Citizen Hearings on Disclosures that took place between 4/29/2013 and 5/3/2013.

 

 

FISCAL SYSTEMS – Case de marcat, Solutii fiscale integrate

RECOMANDARE:

FISCAL SYSTEMS

– Case de marcat, Solutii fiscale integrate –

Compania a fost fondata in 2008 ca distribuitor in domeniul retailului (case de marcat fiscale, cantare electronice, cititoare de coduri de bare, imprimante departamentale si de coduri de bare, sisteme POS, sisteme de vanzare integrate, tehnica de calcul, compania fiind într-o dezvoltare continua.

Evolutia sustinuta a companiei se datoreaza preocuparii permanente pentru cunoasterea în profunzime a nevoilor în continua schimbare ale clientilor.

Fiscal Systems raspunde cu promptitudine prin diversitatea marcilor si categoriilor de produse, promptitudine în livrarea produselor, consultanta în alegerea produsului oferind, în acelasi timp solutii complete pentru administrarea afacerilor: hardware, software, consultanta, servicii de implementare si suport tehnic.

fiscalsystems case de marcat fiscale

Misiunea companiei este de a furniza pietei românesti echipamante, solutii hardware, software de cel mai înalt nivel din domeniul retailului, care sa conduca la cresterea profitabilitatii afacerilor clientilor nostri printr-un management profesional al informatiilor si tehnicii de calcul.

Strategia adoptata de a folosi experienta si calificarea din toate domeniile IT pentru a veni în întampinarea cerintelor clientilor nostri, împreuna cu decizia ferma de a propune numai solutii de înalta calitate, ne-au asigurat diferentierea fata de ceilalti furnizori din domeniu.

În spiritul acestei strategii, am realizat parteneriate cu furnizori de prim rang în toate domeniile abordate.

Având convingerea ca prin profesionalismul si experienta noastra reprezentam o alegere sigura pentru Dumneavoastra, speram într-o colaborare fructuoasa.
Cu deosebita stima,

Phone:0351 444 471

Email : office@fiscalsystems.ro

Website: http://www.fiscalsystems.ro