Inscrieri Academia Karanna©

Inscrieri Academia Karanna©

oferta verii karanna

 

SESIUNE DESCHISA DE INSCRIERI IN PERIOADA 25 IUNIE – 8 SEPTEMBRIE 2014!

OFERTA REDUCERE 400 LEI ! (100 lei / luna pentru primele 4 luni de curs)

 

STRUCTURA PROGRAM: 

  • 33 – Seminarii Video-Live
  • 20 – Cursuri Video Inregistrate
  • 42 – Meditatii Ghidate Inregistrate (Audio)
  • 18 – Initieri la Distanta

 

AVANTAJE SI BENEFICII – ACADEMIA KARANNA©:

Checkmark3

 Cursuri Online cu Program Saptamanal

 

Checkmark3

Cursuri Acreditate International – IPHM

 

Checkmark3

 Structura Program: 3  Nivele – 8 luni / Nivel

 

Checkmark3

 Singurul Curs Online-Live de profil din Romania

 

Checkmark3

Cea mai complexa Programa de Curs de Dezvoltare Spirituala

 

Checkmark3

 Conferinte Video Inregistrate

 

Checkmark3

 Meditatii Ghidate Audio – Inregistrate

 

Checkmark3

 Initieri la Distanta – Manuale & Certificate

 

Checkmark3

 Suport de curs in format electronic (PDF)

 

Checkmark3

 Seminarii Online-Live – Bi-Lunar

 

 PENTRU MAI MULTE DETALII APASATI AICI

[vfb id=10]

 

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

 

Stiinta abia acum gaseste explicatii pentru aspecte pe care anticii le cunosteau pur si simplu. Ei nu s-au obosit sa demonstreze formula. La ce bun? Din moment ce treaba e clara de ce sa ne mai complicam?? Da, dar ei primeau pur si simplu acea cunoastere din spirit, pentru ca stiau, nu credeau orbeste, stiau ca exista lumi in alte dimensiuni si densitati si stiau ca exista constiinte superioare care controleaza toata Creatia ca pe un mecanism..Stiinta e turnul Babel..intr-adevar..prin care omul de joasa vibratie incearca sa patrunda cu mintea ceea ce nu ii este permis sa afle, conform propriilor limitari si neputinte spirituale. Dar e amuzant sa vezi acest spectacol al cresterii prin entropie..e atat de absurd incat e fascinant.

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Cred ca de aceea suntem si lasati in pace…suntem ca la un show Big Brother al acestui Univers, dar concurentii sunt absolut stupizi si de aceea extrem de interesanti pentru cei ce privesc spectacolul, pe alocuri grotesc.. Se mai trimit ajutoare din exterior cateodata, se mai dau indicii, dar oricum, per total, gradul de stupizenie este uniform imprastiat printre concurenti…ceea ce e fascinant…zic.

Acum…e bine si cu stiinta asta..ca altfel n-aveam acum internet sa va scriu toate astea..dar cum ar fi aratat o lume in care ceva similar dar mult mai complex decat internetul, ar fi existat sub forma comunicarii telepatice instantanee oriunde, oricand? Gratis, evident.

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Si daca merg pe ideea asta mai departe, cum ar fi aratat o lume in care caldura, lumina, adapostul (casa) fiecaruia s-ar putea manifesta in planul realitatii concrete, prin intentie si proiectie mentala? Cum ar fi fost daca totul era in ordine absoluta, fara lupte pentru dominatie teritoriala sau a resurselor naturale?

Suntem paraziti ai acestei planete…din moment ce ne hranim cu…Ea. Sau hai…suntem ca un adolescent care este inca neintarcat iar nama-sa e cu un picior in groapa pt ca in loc sa alapteze un an, alapteaza incontinuu de vreo 16-17. Suna dur si putin ciudat comparatia, dar gasesc potrivite astfel de metafore pentru a exprima si a descrie o societate schizofrenizata si idiotizata din afara si din interiorul sau. Orhideele sunt plante parazit. Macar de ar reusi aceasta lume sa aiba un rezultat final atat de frumos, chiar si numai la exterior…pana la urma.

Un week-end placut tuturor si…mai plantati copaci, flori, mai cresteti animale, dar nu pt a le manca…si mai ascultati linistea din cand in cand. Natura este semnatura in manifestare a Creatorului si a a Creatiei sale si daca ne apropiem de vibratia ei, suntem cu multi pasi mai aproape de Ceruri. Si cu totii vrem, cel putin declarativ, sa avem o existenta linistita..fericita. Nu putem intotdeauna dar putem ca, in fiecare zi, sa observam natura pret de 10 minute si sa ne conectam emotional la ea.

observatorul

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

Incercati sa simtiti campurile energetice ale unei plante si sa va conectati la ea, sa simtiti lumea prin prisma starii ei de constienta. O sa va placa senzatia si daca faceti asta cateva zile la rand, veti simti incet incet cum se schimba ceva in interiorul vostru si abia atunci veti fii in pace…in liniste…fara griji..pentru cateva minute pe zi, fiti liberi in interiorul vostru. Numai acolo nimeni si nimic nu poate patrunde cu adevarat.

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor vostri, cu prezenta voastra interioara, cu voi dinlauntru, acel ceva ce va da sentimentul clar de autoexistenta nelimitata de spatiu si timp. Acela este Sinele Vostru Superior, cel ce este. El este acolo mereu cu voi, dar ati uitat sa ii alocati timp si importanta, pentru ca altii incearca in mod premeditat sa va distraga atentia de la scopul vostru personal de a fi acum si aici, prin tot felul de lucruri menite sa va scada vibratia interna si sa va transforme in sclavi pe plantatiile lor, din simplul motiv ca ei sunt demult pierduti in negurile mintii lor inferioare, spiritul lor s-a degradat in asemenea masura incat nu mai poate accede la niciun fel de traire de vibratie superioara si planul lor meschin si stupid de a pirata pur si simplu o intreaga planeta, este doar o iluzie in mintea lor mica si…desi vor constata cu stupoare ca nu i-au ajutat cu nimic toate tertipurile si tot chinul la care au supus o intreaga omenire, asta nu inseamna ca trebuie sa stam ca mieii la taiere si sa ne lamentam.

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

In fapt, nu trebuie decat un efort individual de vointa pentru ca toata realitatea lor sa devina cosmarul lor si nu al vostru. Si asta prin simpla conectare la natura…in mod repetat, o perioada de timp. Cu toata poluarea..cu toate plantele modificate genetic..nu conteaza. Natura e peste tot. Aerul este natura..un element al ei. Respirati aer in mod constient…urmati cu gandul o pala de aer…mergeti cu ea mai departe..si veti fi iar liberi.

Libertatea este un concept in primul rand interior…iar cand esti liber in tine, niciun lant fizic sau de alta natura nu te mai poate tine captiv in niciun fel , cu adevarat. Pentru ca poti fii acum aici….si peste 5 secunde pe Luna…sau oriunde vrei. Daca numai reinveti sa vorbesti cu o floare, in fiecare zi. Namaste!

 

Reconectati-va cu observatorul din spatele ochilor

 

Autor: Anca Bogdan

www.evolutiespirituala.ro

 

Mituri si prejudecati despre Hipnoza

Mituri si prejudecati despre Hipnoza

 

Din lipsa de informare si in mare parte datorita productiilor de divertisment (cinematografice sau show-uri de divertisment) exista anumite prejudecati legate de hipnoza in general.

Voi incerca sa aduc cateva lamuriri privind cate din informatiile care circula in acest moment sunt sau nu adevarate.

 

Unele dintre cele mai cunoscute mituri ar fi:

 

– „Nu las pe oricine sa-mi scormoneasca prin cap”  —–> FALS!

In timpul unei sedinte de hipnoza nimeni nu este „scormonit” prin cap sau prin alta parte. 🙂 De fapt, hipnoza este o stare alterata de conștiința care se deosebeste de altele asemenea, prin gradul sporit de relaxare al subiectului supus transei hipnotice. Subiectul sedintei de hipnoza, este cel care are acces la informatie, hipnotizatorul fiind doar un ghid, un facilitator al acestei stari.

 

– „Am secrete si nu vreau sa le afle altcineva” —–> FALS!

In timpul unei sedinte de hipnoza, dvs sunteti cel/cea care aveti informatiile si puteti alege daca le impartasiti sau nu cu facilitatorul.  Nimeni nu va poate obliga sa spuneti ceva daca nu doriti sa faceti acest lucru. Este cazul sa mai precizez faptul ca fiecare sedinta se bucura de o maxima confidentialitate din partea noastra? Este cred de la sine inteles…

 

– „Nu vreau sa fiu penibil/a in timp ce sunt sub hipnoza” —–> FALS!

Scopul hipnozei nu este acela de a face oamenii sa se simta prost. Trebuie sa intelegeti ca exista hipnoza de scena si hipnoza terapeutica. Din motive comerciale si de divertisment, hipnoza de scena este cea mai cunoscuta. Desi ambele pornesc de la aceeasi baza comuna, ele difera tocmai datorita scopului pt care este indusa transa. Daca in cadrul unui spectacol de divertisment subiectii hipnotizati se manifesta „ciudat” si intr-un fel poate stanjenitor pt acestia, acest lucru se intampla tocmai datorita scopului pt care toata lumea se afla in acel loc: show-ul de divertisment. In cazul hipnozei in scop terapeutic sau regresiv, scopul inducerii transei hipnotice este total diferit de cel de divertisment, si cu siguranta nimeni nu are de ce sa se manifeste intr-un fel stanjenitor.

 

– „Nu vreau sa las pe nimeni sa-mi controleze corpul” —–> FALS!

Acest lucru a fost introdus in constiinta colectiva (culmea, chiar prin procedee de hipnoza usoara) in mare masura de productii cinematografice care prezinta personaje prestand diverse actiuni impotriva vointei lor. In realitate, chiar in starea de hipnoza cea mai profunda fiind, nimeni nu va intreprinde nici o actiune impotriva vointei proprii si a preceptelor sale etice si morale. Daca asa ar fi stat lucrurile, cu siguranta s-ar fi gasit persoane care sa hipnotizeze personalul bancar si sa-i determine sa le aduca pe terasa cate un sac cu bani din cand in cand 😀

 

Voi incheia aceasta serie de mituri, mentionandu-l pe acela care spune: „ma tem ca nu voi mai putea iesi din starea de transa”. Acest lucru este de asemenea FALS, deoarece nimeni nu a ramas vreodata blocat in starea de transa, ba dimpotriva cei mai multi au relatat ca ar fi dorit sa ramana mai mult timp acolo, deoarece se simteau foarte bine in acea stare. In cel mai rau caz, chiar si in situatia in care din exterior apare vreun stimul extern nedorit, iesirea din transa indusa se face spontan odata cu deschiderea ochilor subiectului hipnotizat.

 

Ce trebuie sa retineti despre desfasurarea unei sedinte de hipnoza si nu este foarte cunoscut:

– Clientul trebuie sa-i PERMITA terapeutului sa-l hipnotizeze. Terapeutul nu poate sa faca nimic fara acceptul clientului.

 

– Clientul stie tot timpul ce se intampla cu el si aude permanent vocea terapeutului.

 

– Clientul poate intrerupe sedinta de hipnoza oricand doreste, prin deschiderea ochilor sau prin a se misca brusc.

 

– Exemple de situatii in care ati fost in stare de hipnoza fara ca nici macar sa va dati seama de acest lucru: cand priviti o emisiune sau un film la TV, cand cititi un ziar sau o carte, in momentele de dinainte de a adormi.

 

In concluzie, sentimentele de retinere atunci cand vine vorba despre hipnoza nu sunt deloc justificate, asupra hipnozei fiind aruncat intentionat un val de mister inca din timpuri indepartate, cand nu se stia foarte bine despre ce este vorba. Un rol major in aruncarea aurei de mister asupra hipnozei, l-au avut si ina il au aceia care foloseau/folosesc numere de hipnoza si magie in spectacole de circ sau in spectacolele de divertisment televizate sau nu.

 

Rolul transei hipnotice este acela de a ne (re)descoperi si ajuta in dezvoltarea si autocunoasterea personala, in intarirea stimei de sine, sau in a ajuta la rezolvarea unor situatii delicate cum ar fi depresie, stari de anxietate, adictii, atacuri de panica, fobii, ticuri, dureri etc.

 

Bogdan Catalin

Hipno-Terapeut Acreditat International PHPA & AAH

 

 

VIDEO – Tăbliţele de la Tartaria contin cea mai veche scriere din lume,iar Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie

VIDEO – Tăbliţele de la Tartaria contin cea mai veche scriere din lume,iar Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie

tartaria

 

Istoria moderna ne spune ca cele mai vechi scrieri dateaza de acum 3200 ani i.I.Hr.. Aceastea au fost descoperite in Mesopotamia. si cu toate astea, istoria lumii este pe cale de a se schimba. 

In ultimii ani, o teorie noua zguduie temeliile istoriei umanitati si este contestata vehement de unii savanti.

In Transilvania,in  localitatea Tartaria judetul Alba s-au descoperit de catre cercetatorul clujean Nicolae Vlassa, cateva obiecte foarte vechi de lut in anul 1961si un important complex de cult, cu materiale ce atesta o continuitate de locuire, in acest loc, datata intre anii 4500-200 i.e.n., in unele cazuri chiar si mai tarziu.

Printre altele, s-au gasit si trei senzationale tablite de lut ars. Doua dintre ele sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor asemanatoare, descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk si datate la 3300 i.e.n.

Se pare ca multe din semnele (scrierile) de pe aceste pietre se regasesc in multe alte scrieri descoperite de-a lungul timpului.

In momentul de fata, cu suportul unor savanati si din afara Romaniei, subiectul a capatat amploare si si-a gasit tot mai multi sustinatori in lumea stintifica.

Conform acestora, cea mai veche scriere din lume provine din Romania si dateaza de acum 8000 de ani i.I.Hr.

Dovada acestui fapt sunt Tablitele de la Tartaria, datate într-o perioadă în care sumerienii nici măcar nu ştiau că aveau să devină sumerieni.

Un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii, face o declarație de mare importanță pentru noi, rezultat al cercetărilor sale.

El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România și că Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizația Danubiană (Danube Civilization).

Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituțiile europene pentru contribuțiile sale științifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să răvășească tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanității.

Desigur, el nu este primul care susține că spațiul carpato-danubiano-pontic este locul primelor mari culturi europene.

 

Astfel, savanta americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a afirmat ceva asemănător acum mult timp: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului.”

Ipoteza ca scrierea a aparut mai intai in sud-estul Europei si nu in Mesopotamia, cum se credea pana acum, are din ce in ce mai multi adepti in lumea oamenilor de stiinta.

Aceasta opinie este intarita si de prof. Colin Reinfrew, arheolog britanic, care a efectuat sapaturi in localitatea bulgara Sitagroi si care a afirmat ca in sud-estul Europei a existat in vechime o zona de civilizatie inaintata.

Opinii identice impartasesc si foarte multi alti istorici din Occident, din Rusia si de pe alte meleaguri.

Enigmele tablitelor: Un poet rus a fost atat de entuziasmat de tablitele de la Tartaria incat le-a dedicat o poezie.

Un profesor din Sankt Petersburg a descifrat enigmaticele pictograme, in cea mai credibila versiune: NUN KA SA UGULA PA IDIM KA RAI.

Dintre toate incercarile de traducere a inscriptiei, am ales-o pe aceasta: “Nobilul care stie tainele va merge in Rai”.

Ar fi extraordinar sa fie confirmata dainuirea multimilenara a unor cuvinte romanesti ca: nun “nobil”, ugula “taina; loc incercuit” – in ogor, ka-rai – in cer, si Rai!

De altfel, pe tablita cu pictogramele apare si crucea, stravechi simbol precrestin, care imparte semnele in patru.

Un impatimit dupa fenomenul de la Tartaria este profesorul italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project si membru al World Rock Art Academy Italia, unul dintre cei mai prestigiosi arheologi contemporani ai Europei.

Un interviu mai amplu cu prof. Marco Merlini pe tema Tartariei a fost consemnat de jurnalistul Vladimir Brilinsky in revista “Dacia Magazin”, nr. 14, iulie 2004. Pe cand un muzeu la Tartaria?

Localitatea Tartaria se afla la poalele versantului nordic al Muntilor Sureanu, de-a lungul malului stang de pe cursul mijlociu al raului Mures.

In jurul acestei asezari, pe un diametru de aproximativ 60 de kilometri, s-au gasit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal si ale omului de Cromagnon.

Tot in apropiere, la Turdas, sapaturile arheologice din anii 1895 si 1910 au scos la iveala vatra unei asezari cu piese asemanatoare celor de la Tartaria.

La Daia Romana, situata la 12 km nord-est de Tartaria, s-a descoperit si un vas cilindric a carui vechime este anterioara datarii cilindrilor-sigilii din Sumer.

Specificul materialelor descoperite in aceste statiuni i-a facut pe specialisti sa-i creeze o identitate proprie sub denumirea Cultura Turdas-Vinca (4500-3700 i.e.n.), raspandita in Ardeal, Banat si Oltenia, in Serbia, Ungaria, Bulgaria si in alte tari sau chiar continente mai inde-partate.

Multe piese apartinand acestei culturi sunt expuse in bogatul muzeu de istorie din Orastie.

In vara anului 2003, la Tartaria a fost dezvelit un monument ridicat de Fundatia Dacia Revival, care are sediul la… New York.

Superb acest gest inchinat celei mai vechi scrieri de pe Pamant! Ce-ar fi daca Ministerul Culturii si Cultelor ar infiinta un mare muzeu, chiar la Tartaria, dedicat scrisului, fara de care o cultura este greu de imaginat? Nu merita acest loc un sanctuar al pictogramelor si al slovelor, unic in lume?

 

Surse:

rompress.info;danielroxin.blogspot.ro;romaniadindiaspora.ning.com

In materialul video urmator puteti urmari punctul de vedere al unui important savant german Harald Haarmann:

 

 

Oras antic descoperit la Turdas – 4200 I.Hr.

Oras antic descoperit la Turdas – 4200 I.Hr.

 

turdas2

 

De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta. E și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.

Se întinde pe 100 de hectare

Situl aflat în Turdaș, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificații, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. “Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.

Scrieri de 7.000 de ani în aceeași zonă

Civilizației Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăblițe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie.

Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.

Gen.(r) Dr.Mircea Chelaru: Pietrele au început să vorbească !

turdas

Da! Am fost acolo! Vă trimit, în premieră absolută, ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavațiilor autostrăzii.Am fost cu prof. Victor Craciun și senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad.Priviți înscrisurile și comparați-le cu cele de la Tărtăria și Oțelești de Iași!

Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenței noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.

Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am facut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcarii arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identității noastre ancestrale!

Scriu toate acestea pentru a se ști și spre a se acționa! Iată cum, așa cum spunea fondatorul constiinței naționale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Și nu numai de azi sau de ieri.

Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru,

Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane

Mesajul si fotografiile au fost transmise presei, inclusiv cotidianului „Cuvantul liber” din Targu-Mures, miercuri, 26 septembrie 2012.

 

„Era un popor brav acela care a impus tribut superbei imparatese de marmura a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te imple de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblete, de amor de patrie si libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi rusine niciodata”. (Mihai Eminescu)
Pentru cei nefamiliarizati cu trimiterile despre care face vorbire distinsul meu prieten, gen. Mircea Chelaru, autorul informatiei atat de pretioase, precizez cele de mai jos.
„Descoperirea sinelui adanc al parintilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam”. (Nicolae Iorga)
In 1961, cercetatorul clujean N. Vlassa a descoperit in sapaturile arheologice intreprinse in satul Tartaria (judetul Alba, intre Alba Iulia si Orastie), trei tablite de lut ars (teracota), parte integranta din stravechea „cultura Turdas”, care, impreuna cu tot atat de stravechea cultura Vinca, alcatuiesc un complex cultural neolitic propriu sud-estu1ui Europei. Printr-un consens arheologic unanim s-a ajuns la concluzia ca tablitele apartin mileniului VI — V i.e.n.
Doua tablite sunt acoperite cu reprezentari stilizate de animale, copaci si diferite obiecte. Cea de-a treia, de forma discoidala, cuprinde patru grupuri de semne, despartite prin linii. Foloseste o modalitate de scris pictografica. Este considerata ca fiind cea mai apropiata de o scriere adevarata. O buna parte din semnele continute pe ea se regasesc in literele din inscriptiile arhaice grecesti (dar si la scrierile feniciana, etrusca, veche italica, iberica).

Observand similitudini intre tablitele gasite la Tartaria si scrierile de pe tablitele sumeriene de la Uruk si Djemdet Nasr, cele din urma datand de la sfarsitul mileniului IV si inceputul mileniului III i. Hr., N. Vlassa a luat in considerare ipoteza conform careia si tablitele de la Tartaria ar fi vestigii ale unei scrieri stravechi legate de scrierea sumeriana.

Tablitele de la Tartaria ar fi insa mai vechi cu un mileniu decat monumentele scrierii sumeriene, fiind cele mai vechi scrieri din lume gasite pana-n prezent.

inel tartaria
Inelul de aur de la Ezerovo (Bulgaria), cu inscrisuri in limba tracica.

In comunicarea despre „Trovantii de Buzau-Pietrele vii de la Ulmet-Bozioru„, istoricul Diana Gavrila, ghid turistic in zona, ne lamureste ca termenul se refera la niste bolovani uriasi (concretiuni), „o adunatura de pietricele de dimensiuni diferite, legate intre ele printr-un ciment carbonatic. In principiu sunt gresii cu o textura mai dura decat a stratului in care se dezvolta. Termenul de trovant este specific literaturii noastre si a aparut prima data in 1907, in lucrarea «Tertiarul din Oltenia», a naturalistului Gh. Munteanu Murgoci. Din Romania si pana in Noua Zeelanda, din Antarctica si pana in Groenlanda, trovantii starnesc uimire si admiratie.
In Romania pot fi vazuti in judetul Valcea, unde exista un muzeu in aer liber, la Cluj – pe Dealul Feleacului, in Muntii Buzaului – la Ulmet, langa Sibiu si in Hunedoara. (Au fost gasiti si in exploatarile miniere de suprafata din judetul Mehedinti, Cariera Husnicioara!). Poetul Ion Gheorghe si regretatul arheolog Dinu Rosetti considerau ca o parte din concretiunile grezoase sunt artefacte lucrate din pasta litica, inspirate dupa natura. Dupa aceste forme, omul, incepand cu cel primitiv, si-ar fi creat o intreaga mitologie, si tot de aici ar fi nascut si fantasticele povesti cu Feti – Frumosi, Ilene Cosanzene, balauri sau zmei. In zona Valcii sunt numiti «balatruci», cuvant ce vine din vechea ariana si s-ar traduce «rasucirile lui Baal», un stravechi zeu solar. Trovantii de la Costesti-Valcea prezinta niste particularitati interesante: cei foarte mici sunt friabili si au niste excrescente ce creeaza senzatia de radacini. In urma ploilor, pe suprafata celor mari apar un fel de basici, adica se formeaza niste pui de trovanti, care imita perfect «parintii» pe care cresc. Se crede ca aceste pietre sunt vii. Ele sporesc cu 4-5 cm la 1.200 de ani, dar se si inmultesc, asa cum spun oamenii locului, «puiaza». Sau, trovantii ar putea fi o misterioasa trecere de la regnul mineral la cel vegetal. Altii sustin ca bolovanii acestia ar avea origini supranaturale sau ar fi marturii ale existentei unor civilizatii extraterestre foarte avansate.
Filosofiile si religiile din antichitate admiteau ca pietrele au o energie anume, care interfereaza cu energia umana. Astfel, samanii uzau de ele in cadrul descantecelor, considerandu-le pietre din care se revarsa divinul, crezand in proprietatile lor terapeutice. Le foloseau si pentru a insoti sufletele in calatoria spre vesnicie.
In trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire, la capataiele celor dragi.
Datorita aspectului sferic al unora dintre trovanti, oamenii ii considerau a fi oua uriase de dinozaur. Multa vreme pietrele vii au fost considerate fosile de plante sau de animale, fiind foarte cautate de catre paleontologi, pentru colectiile de fosile continute in miezul lor. In alte tari exista trovanti uriasi, ce ajung pana la 3m in diametru, si unii presupun c-ar fi de fapt animale preistorice pietrificate. Si, uite asa, transformarea in stana de piatra nu ar mai fi doar o actiune de basm.
Taranii din zona Muntilor Buzaului obisnuiesc sa aduca un bolovan la portile gospodariilor lor, pentru ca, din mosi – stramosi se stie – acestia aduc spor si indestulare.

scrieri antice

 
Paracelsus, vestitul medic alchimist, sustinea, in secolul XV, ca pietrele ar avea memorie, ele detinand un vast univers de cunostinte. Ele stiu totul despre originea formarii Pamantului si-a Cerului. Memoria lor este infinita si in ele regasim intreaga istorie a Universului. Dar pentru a le-ntelege, pentru a le deslusi tainele, trebuie sa ai un suflet pur, trebuie sa inveti ca sa le simti.
Concretiuni grezoase s-ar fi observat si in solurile lunar si martian. Se numesc ,,afinele”, datorita formei si culorii. Nu este cunoscuta textura lor, si nici cine a determinat, «cresterea prin imitare». Fantastica lume a trovantilor ramane insa necunoscuta. Oamenii de stiinta nu au reusit inca sa desluseasca misterul formarii acestora. Ei nu fac decat sa tot emita ipoteze”.
„Da, am zis-o si o voi repeta pana voi putea fi auzit, ca misiunea noastra este sa dam stiintelor arheologice pe omul Carpatilor preistoric, anteistoric”. (Cezar Bolliac)
Am insistat asupra acestor „roade ale Pamantului” – sperand ca am reusit sa va trezesc interesul – deoarece, dupa parerea mea, uriasa sfera cu inscrisuri dacice asupra careia ne atentioneaza, inclusiv in imagine, domnul gen. (r.) dr. Mircea Chelaru este tocmai un trovant, probabil cu functie de piatra tombala, deoarece, dupa cum am aflat, „in trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire la capataiele celor dragi”.
Specialistii vor afla, cu siguranta, varsta pietrei vii si noima cuvintelor scrise in urma cu… – e o simpla presupunere – peste cinci milenii, de stramosii nostri daci.

MARIANA CRISTESCU

SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS

SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS

 

          În ce anotimp S-a născut Cristos? Saturnalia – cadouri, pomi de Crăciun şi alte obiceiuri. Ziua lui Ioan Botezătorul. Ziua Înălţării la cer a Mariei. Ziua întâmpinării Domnului. Cum au fost adoptate, rebotezate şi creştinizate unele zile păgâne.

nasterea_lui_isus

          CRĂCIUNUL – 25 DECEMBRIE – este ziua desemnată în calendarele noastre ca ziua naşterii lui Cristos. Dar este aceasta cu adevărat ziua în care S-a născut El? Au obiceiurile de astăzi din acest anotimp o origine creştină? Sau Crăciunul este un alt exemplu de amestec între păgânism şi creştinism?

O privire aruncată asupra cuvântului „Christmas” („Crăciun” în engleză) indică faptul că este un amestec. Deşi include Numele lui Cristos („Christ”), menţionează şi „liturghia” („Mass”). Dacă luăm în considerare toate ceremoniile perfecţionate, rugăciunile pentru cei morţi, ritualurile transsubstanţierii şi complicatele ritualuri ale liturghiei romano-catolice, poate oare cineva să facă cu adevărat legătura între acestea şi Isus din Evanghelii? Dacă privim chestiunea din această perspectivă, cuvântul „Christ-mass” este o contradicţie în sine.

Cât priveşte adevărata dată a naşterii lui Cristos, ziua de 25 decembrie trebuie pusă sub semnul întrebării. Când S-a născut Isus, „în acelaşi ţinut erau nişte păstori care stăteau pe câmp, păzindu-şi turma în timpul nopţii” (Lc.2:8). Păstorii din Palestina nu stăteau pe câmp în miezul iernii! Adam Clarke a scris: „Deoarece aceşti păstori încă nu-şi duseseră acasă turmele, se poate presupune că luna octombrie încă nu începuse şi că, prin urmare, Domnul nostru nu S-a născut în 25 decembrie, când turmele nu mai stăteau afară pe câmp. Tocmai din acest motiv ar trebui să se renunţe la decembrie ca lună de naştere a lui Isus”.

Cu toate că Biblia nu ne spune în mod expres data naşterii lui Isus, sunt indicii că a fost probabil în toamna acelui an. Ştim că Isus a fost crucificat primăvara, în timpul Paştelui (Io.18:39). Socotind că lucrarea Sa a ţinut trei ani şi jumătate, lucrul acesta ar plasa începutul lucrării Sale toamna. Pe atunci, El avea cam treizeci de ani (Lc.3:23), vârsta recunoscuta pentru ca un bărbat să poată deveni oficial preot sub Vechiul Testament (cf. Num.4:3). Dacă El a împlinit treizeci de ani toamna, atunci naşterea Lui a avut loc toamna, în urmă cu treizeci de ani.

Pe vremea naşterii lui Isus, Iosif şi Maria plecaseră la Betleem să se înscrie. Nu există nici un document care să indice că înscrierea s-a făcut în miezul iernii. Un timp mai logic al anului ar fi fost toamna, la sfârşitul secerişului. Dacă aşa au stat lucrurile, la Ierusalim ar fi avut loc sărbătoarea corturilor, fapt care ar explica de ce s-a dus Maria împreună cu Iosif (cf. Lc.2:41). Aceasta ar explica şi de ce nici chiar la Betleem „nu era cameră în han” (Lc.2:7). Potrivit lui Josefus, Ierusalimul era în mod normal un oraş de 120.000 locuitori, dar în timpul sărbătorilor, câteodată se adunau până la două milioane de evrei. Mulţimi atât de mari nu numai că umpleau Ierusalimul, dar şi localităţile din jur, inclusiv Betleemul, care se află la numai opt kilometri spre sud. Dacă Maria şi Iosif făceau călătoria atât ca să participe la această sărbătoare, cât şi ca să se înscrie, aceasta ar plasa naşterea lui Isus toamna.

Nu este esenţial să ştim data exactă în care S-a născut Cristos – principalul fapt fiind, desigur, acela că S-a născut! Luând parte la Cina Domnului, primii creştini au comemorat moartea lui Cristos (l. Cor.11:26), dar nu avem nici o mărturie a vreunei datini speciale legată de naşterea Sa. The Catholic Encyclopedia spune: „Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”.

Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului 4. Totuşi, în secolul 5, după cum subliniază The Encyclopedia Americana, s-a dat ordin ca naşterea lui Cristos să fie pentru totdeauna sărbătorită în această dată, chiar dacă ea era ziua vechii sărbători romane a naşterii lui Sol, unul din numele zeului-soare”.

sol_invictus mitra

Frazer spune: „Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui – mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită, Naşterea’ –Naşterea soarelui‘”. Oare această sărbătoare păgână a fost responsabilă pentru alegerea de către biserica romano-catolică a zilei de 25 decembrie? Vom lăsa să răspundă The Catholic Encyclopedia. „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie”! Mitraismul isi are originile in Zoroastranism, al carui zeu solar era Ahura Mazda.

Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! „Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Cristos cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul bazilicii apostolilor, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea”.

Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare”. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica romano-catolică l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.

Câteva din obiceiurile de Crăciun din zilele de azi au fost influenţate de Saturnalia romană. „Este cunoscut de toţi”, spune un scriitor, „că mare parte din lucrurile pe care le asociem cu sezonul Crăciunului – sărbători, oferirea de cadouri şi sentimentul general de bunăstare – nu este altceva decât moştenirea lăsată de sărbătoarea romană de iarnă a Saturnaliei. rămăşiţe din păgânism”.

Tertulian a menţionat că practica schimbului de cadouri a fost o parte a Saturnaliei. Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri. Israeliţii îşi ofereau cadouri unul altuia în timpul sărbătorilor – chiar şi în sărbătorile ţinute doar ca un simplu obicei (Est.9:22). Iisus a primit cadouri de la Magi..care erau Zoroastrieni.

    Pomul de Crăciun, aşa cum îl ştim noi, datează doar de câteva secole, deşi ideile privitoare la pomii sacri sunt foarte vechi. O veche legendă babiloniană spune despre un pom permanent verde, care a crescut dintr-un trunchi de copac mort. Vechiul trunchi îl simboliza pe Nimrod cel mort, noul pom permanent verde simboliza faptul că Nimrod a revenit la viaţă în persoana lui Tamuz!

duizi pomul vietii

 

Printre druizi, sacru era stejarul, printre egipteni era palmierul, la Roma era bradul, împodobit cu boabe roşii în timpul Saturnaliei! Se credea că zeul scandinav, Odin, dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor de Crăciun celor care se apropiau de bradul lui sacru.” În cel puţin zece referinţe biblice, pomul verde este asociat cu doctrinele altor religii (l. Re.14:23, etc.). Deoarece toţi pomii sunt verzi cel puţin o parte a anului, menţiunea specială de „verde” se referă probabil la pomii permanent verzi.

In multe din scrierile apocrife Iisus le vorbeste apropiatilor sai despre cei 3 pomi ai vietii, aflati pe trepte diferite de evolutie spirituala si Ceruri. El chiar face o prezentare destul de detaliata a acestor Ceruri si a diferitelor functii ale spiritelor ce pazesc acesti pomi vesnic verzi.

„Împodobirea bradului”, de Ludwig Richter (1803).

Luând în considerare toate aceste lucruri, este interesant să comparăm o afirmaţie făcută de Ieremia cu obiceiul de astăzi al împodobirii unui pom în perioada Crăciunului. „Obiceiurile oamenilor sunt deşarte: căci unul taie un copac în pădure, lucrarea mâinilor unui meşter cu toporul. Ei îl acoperă cu argint şi cu aur, îl înţepenesc cu cuie şi ciocane ca să nu se mişte. Ei stau drept ca palmierul, dar nu vorbesc” (Ier.19:3,4).

Oamenii din vremea lui Ieremia, după cum arată contextul, făceau de fapt un idol dintr-un pom, cuvântul „meşter” fiind nu doar un simplu tăietor de lemne, ci unul care dăltuia idoli (Is.40:19,20; Os.8:4-6). Cuvântul „topor” se referă aici concret la o unealtă de sculptură. Citând acest pasaj din Ieremia, nu vrem să tragem concluzia că cei care pun astăzi pomi de Crăciun în casele sau bisericile lor se închină acestor pomi. Totuşi, asemenea obiceiuri ne furnizează exemple vii ale modului în care s-au făcut amestecurile.

  Se recunoaşte în general că ziua de 25 decembrie nu a fost data reală la care S-a născut Isus şi că multe din obiceiurile de Crăciun din ziua de azi derivă din origini precreştine.

În secolul 6, misionarii catolici au fost trimişi în partea de nord a Europei să-i adune pe păgâni în ţarcul roman. Au descoperit că data de 24 iunie era o zi foarte iubită printre aceşti oameni. Ei au încercat să „creştinizeze” această zi, dar cum? La acea dată, ziua de 25 decembrie fusese adoptată ca zi de naştere a lui Cristos. Deoarece ziua de 24 iunie era cu aproximativ şase luni înaintea zilei de 25 decembrie, de ce să nu numească această zi ziua de naştere a lui Ioan Botezătorul! Ioan s-a născut, reamintim, cu şase luni înaintea lui Isus (Lc.l:26,36). Astfel, ziua de 24 iunie este cunoscută în calendarul papal ca ziua Sf. Ioan!

druizi

  În Britania, înaintea pătrunderii creştinismului, ziua de 24 iunie era serbată de druizi cu vâlvătăi de focuri. Herodot, Wilkinson, Layard şi alţi istorici vorbesc despre aceste focuri ceremoniale în diferite ţări. Când ziua de 24 iunie a devenit ziua Sf. Ioan, au fost adoptate şi focurile sacre şi au devenit „focurile Sf. Ioan”! Acestea sunt menţionate ca atare în The Catholic Encyclopedia. „Am văzut oameni care fugeau şi săreau prin focurile Sf. Ioan în Irlanda”, spune un scriitor din secolul trecut, „. mândri că trec prin foc nepârliţi. crezând că sunt binecuvântaţi într-un mod deosebit prin această ceremonie”. Se pare că astfel de ritualuri îl onorează mai curând pe Moloh decât pe Ioan Botezătorul!

Ziua de 24 iunie era considerată ca fiind consacrată zeului-peşte antic Oannes, un nume după care era cunoscut Nimrod. Într-un articol despre Nimrod, Fausset spune: „Oannes, zeul-peşte, care a civilizat Babilonul, s-a ridicat din marea Roşie.” În limbajul latin din biserica romano-catolică, Ioan era numit JOANNES. Observaţi cât de asemănător este acesta cu OANNES! Asemenea similarităţi au ajutat la promovarea cu mai mare uşurinţă a amestecului păgânismului cu creştinismul.

O zi, care în vremurile păgâne era considerată ca fiind consacrată lui Isis sau Dianei (Artemis/Cybele din Ephesus), 15 august, a fost pur şi simplu redenumită ca ziua „Adormirii Maicii Domnului” şi până în vremea noastră este foarte respectată.”

cybele

Cybele

 

O altă zi adoptată din păgânism, probabil pentru a o onora pe Maria, se numeşte „Intrarea Maicii Domnului în biserică” sau „Purificarea Binecuvântatei Fecioare” şi este serbată în 2 februarie. În legea mozaică, după naşterea unui copil de parte bărbătească, mama era considerată necurată timp de patruzeci de zile (Lev.12). „Şi când s-au împlinit zilele purificării ei după Legea lui Moise”, Iosif şi Maria L-au înfăţişat pe Copilaşul Isus în templu şi au adus jertfa prescrisă (Lc.2:22-24). Adoptând ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus, data de 2 februarie părea să se potrivească bine cu purificarea Mariei. Dar ce a avut aceasta de a face cu folosirea lumânărilor în această zi? În Roma păgână, această sărbătoare era ţinută prin ducerea unor torţe şi lumânări în onoarea lui Februa, după care este numită luna noastră februarie! Grecii ţineau sărbătoarea în onoarea zeiţei Demeter (lat. Ceres), mama Persephonei (lat. Proserpina), care îşi căuta fiica prin lumea subterană împreună cu participanţii la sărbătoare care purtau lumânări.” Putem vedea astfel cum adoptarea zilei de 2 februarie pentru a onora purificarea Mariei a fost influenţată de obiceiuri păgâne ce implicau lumânări, chiar până la a o numi „Candlemas” (în engleză, „candle” înseamnă lumânare – n.tr.). În această zi sunt binecuvântate toate lumânările care urmează să fie folosite în timpul anului în ritualurile catolice.

zeita demetra demeter

 

The Catholic Encyclopedia spune: „Nu e nevoie să trecem sub tăcere faptul că lumânările, ca şi tămâia şi apa sfinţită, au fost folosite în mod obişnuit în închinarea păgână şi în ritualurile făcute în interesul celor morţi”.

 

Autor: Ralph Woodrow

PEŞTE, VINERI ŞI SĂRBĂTOAREA DE PRIMĂVARĂ – PAŞTELE

PEŞTE, VINERI ŞI SĂRBĂTOAREA DE PRIMĂVARĂ – PAŞTELE

 

          Peştele, simbol al fertilităţii – asocierea lui cu zeiţa-mamă şi cu ziua de vineri. Festivalul Paştelui – ouă, iepuri şi servicii religioase dis-de-dimineaţă – „jale pentru Tamuz” -Postul Paştelui

 

Cuvântul „vineri” vine de la numele „Freya„, care era considerată zeiţa păcii, bucuriei şi fertilităţii’, simbolul fertilităţii ei fiind peştele. Încă din timpuri străvechi, peştele era un simbol al fertilităţii printre chinezi, asirieni, fenicieni, babilonieni şi alţii.

freya

Cuvântul „peşte” vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.

Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru „veneric” (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.

venus

În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!

isis

 

Cuvântul „Easter” (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: „Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului” (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici „Easter” este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. „Easter” este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi „Easter” (Iştar) astăzi.

ishtar2

Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.

Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.

Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.

În tainele lui Bacchus se consacra un ou.

În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.

În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.

În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.

Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.

Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.

The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”. Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.

Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!

Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.

Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare. Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi,deschis’ şi,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de. Paşte”. Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri cu semnificaţie sexuală, simboluri ale fertilităţii.

În perioada Paştelui nu este ceva neobişnuit pentru creştini să participe la slujbe ţinute în zorii zilei. Se presupune că în felul acesta Cristos este onorat, pentru că a înviat dintre cei morţi în dimineaţa duminicii de Paşte chiar în timp ce se înălţa soarele pe cer. Dar învierea n-a avut loc la răsăritul soarelui. Când Maria Magdalena a venit la mormânt era încă întuneric – iar mormântul era deja gol! Pe de altă parte, exista un fel de serviciu religios ţinut în zorii zilei care făcea parte din închinarea antică adusă soarelui. Astfel de practici, neavând vreun exemplu scriptural, indică faptul că s-au făcut într-adevăr amestecuri.

Ritualuri legate de răsăritul soarelui – într-o formă sau alta – erau cunoscute în multe naţiuni antice. Sfinxul din Egipt a fost plasat în aşa fel, încât să fie îndreptat spre răsărit.

De pe muntele Fujiyama din Japonia, se fac rugăciuni soarelui care răsare. „Pelerinii se roagă la soarele lor ce răsare, în timp ce urcă pe coama muntelui. uneori se pot vedea mai multe sute de pelerini Şinto în hainele lor albe ieşind din adăposturi şi unindu-şi cântările spre soarele ce răsare”.

Păgânii din Roma care se închinau lui Mithra se întâlneau în zori în cinstea zeului-soare.

Zeiţa primăverii, de la al cărei nume vine cuvântul Easter, a fost asociată cu soarele răsărind la est – după cum pare să implice chiar cuvântul „East-er”. Astfel că răsăritul soarelui în est, numele de Easter şi anotimpul primăverii sunt toate legate între ele.

Potrivit vechilor legende, după ce a fost ucis Tamuz, el a coborât în lumea subterană, dar Iştar (Easter) a coborat in Lumea de Jos si, dupa ce aproape a fost omorata in incercarea de a il scoate de acolo pe Tamuz (Dummuzi), care era fratele vitreg si sotul ei, a reusit, cu ajutorul lui Enki, un zeu primordial din panteonul Sumerian, sa il invie, dar numai 6 luni pe an. Astfel, el a fost înviat într-un mod mistic în timpul primăverii. „Învierea lui Tamuz din cauza demersului lui Iştar care, ca si IIsus dupa aceea, a coborat in Iad si a urcat iar spre inviere (Inaltare, Ascensiune Spirituala si fizica), era reprezentată anual pe scenă pentru a asigura succesul recoltei şi fertilitatea oamenilor. În fiecare an bărbaţii şi femeile comemorau acest eveniment împreună cu Iştar al moartii lui Tamuz şi sărbătoreau întoarcerea zeului, pentru a câştiga din nou favoarea şi ajutorul ei!”

Când noua vegetaţie începea să încolţească, acei oameni din antichitate credeau că „mântuitorul” venise din lumea subterană, pusese capăt iernii şi făcuse să înceapă primăvara.Chiar şi israeliţii au adoptat doctrinele şi ritualurile sărbătorilor păgâne de primăvară ţinute anual, pentru că Ezechiel vorbeşte despre „nişte femei care îl plângeau pe Tamuz” (Ez.8:14).

Isus Cristos a înviat dintre cei morţi în realitate – nu doar în natură sau noua vegetaţie a primăverii. Totuşi, datorită faptului că învierea Sa a avut loc primăvara, n-a fost prea dificil pentru biserica din secolul 4 să unească sărbătoarea păgână de primăvară cu creştinismul. Vorbind despre această unire, The Encychpedia Britannica spune: „Creştinismul. a încorporat în sărbătorirea marii zile de sărbătoare creştină multe din ritualurile şi obiceiurile păgâne ale sărbătorii de primăvară”.

S-au gasit tablite sumeriene care prezinta povestea mortii lui Tamuz in detaliu. Astfel, Tamuz a fost ucis de soldati trimisi de zeul Marduk, fratele lui Ishtar, sa il prinda pe acesta si sa il inchida pentru ca se temea ca Ishtar impreuna cu Tammuz ii vor lua locul la succesiunea, fiind un cuplu mult mai bine vazut decat al sau cu sotia sa, Ṣarpanitum.

Tamuz (sau Dummuzi) a fost ucis din greseala in acea urmarire ce a avut loc. Marduk nu ordonase uciderea lui, probabil din teama de repercursiuni din partea celorlalti zei. Tamuz avea pe atunci patruzeci de ani. Atentie…nu ani terrestri…ci 40 x 3600 ani terrestri = 144.000 ani terrestri(orbita lui Nibiru).

Hislop subliniază faptul că patruzeci de zile – câte o zi pentru fiecare an în care a trăit Tamuz pe pământ – erau puse deoparte pentru „a-l plânge pe Tamuz”. În vremurile străvechi, aceste patruzeci de zile erau ţinute cu plâns, post şi auto-pedepsire – pentru a-i câştiga din nou favoarea – aşa încât el să iasă din lumea subterană şi să facă să înceapă primăvara. Această practică n-a fost cunoscută numai în Babilon, ci şi printre fenicieni, egipteni, mexicani, şi, pentru o vreme, chiar printre israeliţi. „Printre păgâni”, spune Hislop, „acest post al Paştelui pare să fi fost o condiţie indispensabilă marii sărbători anuale pentru comemorarea morţii şi învierii lui Tamuz”.

După ce biserica a adoptat alte credinţe legate de sărbătoarea primăverii, n-a mai fost decât un singur pas până la adoptarea şi a vechiului „post” ce preceda sărbătoarea. The Catholic Encyclopedia subliniază foarte onest faptul că „scriitorii din secolul 4 erau înclinaţi să descrie multe practici (de ex. postul mare de patruzeci de zile) ca fiind instituite de apostoli, care cu siguranţă că n-aveau nimic în ele care să pretindă a fi privite în felul acesta”. Doar în secolul 6 a poruncit papa în mod oficial ţinerea postului Paştelui, numindu-l „post sacru”, în timpul căruia oamenii trebuiau să se abţină de la carne şi de la alte câteva mâncăruri.

Învăţaţii catolici ştiu şi recunosc că există obiceiuri în cadrul bisericii lor care au fost împrumutate din păgânism. Dar ei consideră că multe lucruri, deşi iniţial păgâne, pot fi creştinizate. Dacă vreun trib păgân a ţinut patruzeci de zile în onoarea unui zeu păgân, de ce n-am face şi noi la fel, numai că în onoarea lui Cristos? Deşi păgânii s-au închinat soarelui spre răsărit, nu putem avea noi oare slujbe în zorii zilei pentru a onora învierea lui Cristos, chiar dacă nu acesta a fost momentul zilei în care a înviat El? Chiar dacă oul a fost folosit de păgâni, nu putem noi oare să continuăm folosirea lui şi să pretindem că simbolizează piatra mare care a stat înaintea mormântului? Cu alte cuvinte, de ce să nu adoptăm tot felul de obiceiuri populare, dar în loc să le folosim pentru a onora nişte zei păgâni, aşa cum au făcut păgânii, le folosim pentru a-L onora pe Cristos?

N-ar fi nimic neaparat in neregula cu aceste preluari de traditii populare si religioase, dar crestinismul a preluat dupa care a incercat sa anuleze pur si simplu celelalte religii de la care a preluat, pretinzand pur si simplu ca ei au inventat acele datini, in baza a nu stiu ce scamatorii de explicatii…Si daca paganii se inchinau la demoni, cum pretind in mod fals crestinii, este moral si normal sa le preiei datinile dupa care se ii arati cu degetul si sa creezi Inchizitia ca sa ii extermini fizic si din istorie (prin arderea cartilor si mauscriselor pe care au putut pune mana) ? Acesta a fost adevaratul motiv ocult al arderilor pe rug, al schingiuirii asa-zisilor pagani…instituirea crestinismului, noua inventie a unor minti elucubrate si pline de venin si sete de putere si de sange. Aceasta este biserica lui Christos? A lui IIsus?? A propovaduit IIsus cucerirea altor natii si distrugerea altor religii? Cum ar fi putut, cand chiar el a fost initiat (exista dovezi si documente clare si nu mai este un secret demult) in aceste Scoli de Mistere din Egipt, Tibet, India??  La noi in popor este o vorba: „tiganul(pardon, romanul) cand s-a vazut imparat…pe tac’su primul l-a taiat”…sau „saracului sa ii dai cu piciorul in oala de lapte, cand i se umple, ca saracu’ se face al dracu’…si la propriu si la figurat…zic…

Fiecare poate sa inteleaga ce doreste din acest articol..fiecare este liber sa creada in ce doreste, inclusiv in Mos Craciun. In mare parte articolul este preluat dar am adaugat la el informatii suplimentare despre zei si am scos pasajele in care se incerca o cosmetizare a crestinismului si o maleficizare a paganismului, lucru cu care nu suntem de acord. Am dorit sa ramanem la fapte, la prezentarea mai multor religii si atat. Concluziile sunt evidente si logice, dar nu obligatorii, pentru orice persoana care vrea sa le vada si sa iasa din marasme si programe – tipare mentale.

 

Partial preluat Ralph Woodrow