Antahkarana – Simbol stravechi de vindecare si ascensiune spirituala

By Anca Bogdan

antahkarana

Antahkarana – Simbol stravechi de vindecare si ascensiune spirituala

În filozofia hindusă , Antahkarana ( in sanscrită : cauza interioara, primordiala ) se referă la totalitatea celor două nivele ale minții , și anume Buddhi , intelectul sau mentalul superior și Manas , nivelul inferior care include corpul mental inferior sau mentalul inferior.

Antahkarana a fost , de asemenea, numita legătura între cele doua corpuri mentale  si este partea ce se reîncarnează, a minții .
În literatura de specialitate vedanta , Antahkarana  este organizata în patru părți :

.

Ahamkara ( ego ) – care il identifică pe Atman ( sinele ), cu corpul fizic si cu conceptul de “Eu”
Buddhi ( intelect ) – care controleaza luarea deciziilor
Manas ( minte ) – controleaza sankalpa ( vointa, decizia )
Chitta ( memorie ) – se ocupa cu procesul de amintire și de uitare

Se considera că ” Antahkarana ” se referă la întregul proces psihologic , inclusiv mintea si emotiile , care compun nivele ale mintii , așa cum este descris mai sus si care functioneaza ca o unitate in cadrul careia toate părțile lucrează împreună ca un întreg . Mai mult decât atât , având în vedere că nivelele mintii sunt corpuri energetice, acestea sunt : manomayakosha – legate de manas – o parte a minții în legătură cu cele cinci simțuri, ce tanjeste dupa emotii si senzatii de placere, în timp ce buddhi ( intelect , inteligență , capacitate de a raționa ) , este legat de vijnanamayakosha – corpul conștiinței , cunoasterii , al intuiției și al experienței de viata .

antakarana

Antahkarana, vechi simbol de vindecare
Alice Bailey și alti autori ai filosofiei tibetane au cunoștințe de Antahkarana pe care le puteți găsi într-un număr de cărți. Ei descriu Antahkarana ca o parte a anatomiei spirituale. Este legătura dintre creierul fizic și Sinele Superior. Este ceea care trebuie să se vindece și să dezvolte, dacă vrem să creștem spiritual. Simbolul Antahkarana descris aici reprezintă această conexiune și o activează ori de câte ori vă aflați în prezența sa.

Știința radionica indică faptul că liniile desenate pe hârtie creează un efect psihic asupra spațiului din jurul desenului și influența aura umană și chakrele în diferite moduri, în funcție de modelul creat. Aceasta validează practica veche de meditație cu Yantre care face uz de imagini vizuale pentru a purifica și evolua conștiința.

Antahkarana este un simbol stravechi de vindecare și meditație care a fost folosit in Tibet si China de mii de ani. Este un simbol puternic și pur și simplu având-l langa dumneavoastră, acesta va crea un efect pozitiv asupra chakrelor și aurei. Când faci munca de vindecare, concentrează și adâncește acțiunile energiilor de vindecare implicate. Când meditezi cu simbolul pe persoana ta sau în apropierea lui, se creează în mod automat ceea ce Taoistii numesc marea orbita microcosmica în care energiile spirituale călătoresc la nivelul coloanei vertebrale, spre chakra coroanei, apoi în jos prin partea din față a corpului la chakra rădăcină și înapoi din nou sus continuu se deplasează în jurul coloanei. Această acțiune echilibrează chakrele și împiedică dezechilibrul în una sau mai multe chakre .

Simbolul Anthakarana va neutraliza, de asemenea, energia negativa, care este colectata, în obiecte, cum ar fi bijuterii sau cristale pur și simplu prin plasarea obiectului între două simboluri. În plus, va îmbunătăți toate lucrările de vindecare, inclusiv Reiki, Mahikari, Jin Shin, terapia polaritatii, Chiropraxia, hipnoterapie, și regresia in vieti trecute. Aceste efecte pozitive au fost confirmate de rezultatele îmbunătățite observate de cei care folosesc simbolul și de observatiile clarvazatorilor instruiți în detectarea modificărilor în aura si chakre.

antahkarana_quadrato_14k1
Acest simbol este multi-dimensional. De la un punct de vedere, pare să aiba două dimensiuni, fiind confecționat din trei șeptari pe o suprafață plană. Cei trei șeptari reprezintă cele șapte chakre, cele șapte culori și cele șapte tonuri ale scarii muzicale. Acesti trei șeptari sunt menționati în cartea Apocalipsa ca cele șapte lumânări, cele șapte trâmbițe și cele șapte peceți.
Dintr-o altă perspectivă acest simbol apare ca un cub tridimensional. Energia se mișcă tridimensional, care pot fi văzute și continuă tot drumul in dimensiunile nevăzute până la cea inalta dimensiune – dimensiunea Sinelui Superior.

Practica de meditație tibetană, care foloseste Antahkarana are loc într-o cameră luminată cu lumânări. În mijlocul camerei era un vas mare, din faianță în formă ovala care simboliza oul cosmic al universului. Vasul este umplut cu câțiva centimetri de apă și la mijloc este un scaun. Pe scaun, încrustat în argint este simbolul Antahkarana. Un perete a fost acoperit cu cupru, care a fost lustruit pana la un finisaj de oglindă. Tapiserii care afișate simbolurile Reiki sunt agățate pe peretele opus. Meditatorul, un Lama tibetan ar sta pe scaun și să privească în mod constant imaginea simbolurilor Reiki reflectate în oglinda de cupru lustruit. Această meditație Yantra ar crea o concentrare în mintea meditatorului, unind constiinta cu energiile transcendentale ale simbolului Reiki în timp ce Symbol Antahkarana de pe scaun ar concentra energiile generate și le-ar provoca să curgă uniform prin toate chakrele și sa faca conexia cu Pamantul.

Este conexiunea directa cu Sinele Superior, care creează și ghidează beneficiile simbolului și de aceea nu poate fi folosit niciodata pentru a face rău.

antahkarana

Instructiuni de utilizare
Antahkarana este un simbol special care are propria sa conștiință. Ea nu are nevoie de o initiere pentru a funcționa. Este imaginea de simbol imprimat care creează efectul. Se lucrează direct cu aura și chakrele dvs.și efectul de vindecare variază , în funcție de ceea ce ai nevoie in momentul utilizării. Deoarece este coordonata de către Sinele Superior, ea are întotdeauna un efect benefic și nu pot fi utilizata în mod abuziv sau utilizata pentru a provoca daune. Simbolurile pot fi plasate sub o masă de masaj, sau în partea de jos a unui scaun sau ati putea sta pe ele. Ele pot fi, de asemenea, plasate pe perete sau pot fi asezate fata de sau purtate pe corpul tău, spre zona care are nevoie de vindecare.

Folosinte în Tratamente Reiki
Simbolurile pe pânză funcționează cel mai bine, pentru a fi utilizate atunci când se oferă tratamente Reiki ; acestea vă permit a le plasa pe corpul clienților pe zonele care au nevoie de vindecare. Atunci când este utilizat în acest mod, puteți plasa apoi mâinile pe partea de sus a simbolului și a aduce Reiki prin simbolul în client. Acest lucru va face tratamentele mai eficiente, iar persoana se va vindeca mai repede. Simbolul multiple este potrivit pentru eliberarea de energie blocata. Dacă simți un blocaj, puneți simbolul multiplu peste , cu imaginea în jos și pune-ti mainile deasupra simbolului. Veți descoperi că blocajul se destramă și este eliberat mult mai repede. Simbolurile masculin, feminin și crucea cosmica au fiecare propria lor vibrație și vor adăuga un anumit tip de beneficiu in tratament. Folositi intuiția pentru a determina care simbol se poate utiliza intr-o situatie data..
Simbolurile antahkarana pot fi, de asemenea, plasate pe podea sub masă Reiki sau sub patul de tratament , cu imaginea în sus. Amintiți-vă, ca doar avandu-le în prezența dumneavoastră vor avea un efect benefic.

Antahkarana2

Folosinte în meditație

Puteți medita direct pe Antahkarana privind-o în mod constant , cu ochii relaxati, indepartand ușor orice gânduri care ar putea veni . Continuand practica imaginea poate incepe sa se schimbe si modifice sau să se estompeze sau poate dispărea complet. Acest lucru este bun, deoarece indică faptul că ați ajuns la un nivel mai profund de meditație și primiti beneficii mai mari. Nu permiteti ca acest lucru să vă deranjeze. Continuați privirea relaxata constant. Chiar s-ar putea sa începeti să vedeți imagini în fața antahkranei, care sunt foarte plăcute și relaxante. Chiar si o singura meditație cu simbolul va fi benefică în timpul perioadelor de stres. Utilizarea regulată este cea mai buna, 10 la 30 de minute in fiecare zi pentru meditație asupra Antahkaranei. Va va dezvolta, împreună cu claritatea mentală și un sentiment de pace și securitate pe tot parcursul zilei.

Utilizările Fiecarui simbol
Există mai multe variante ale simbolului. Simbol unic mare este mai feminin și creează vindecare într-un mod blând, vindecand energiile feminine pentru bărbați și femei deopotriva. Simbolul unic mai mic este mai masculin și mai direct, concentrat și pătrunzător și va vindeca energia masculină pentru bărbați și femei. Folosesti intuitia în a decide pe care să il utilizati.
Crucea Cosmica este constituita din șapte simboluri . Aceasta reprezintă cele șapte chakre majore. Acest simbol va purifica energia si poate fi folosit pentru a deschide inima.
Simbolul pătrat multiplu din șaisprezece simboluri va rupe blocajele și energia congestionat a, repunand în mișcare. Acest simbol poate, de asemenea, risipi energia dvs., astfel încât se recomandă să urmați utilizarea acestuia cu simbol unic masculin pentru a crea centrare și împământare.

Simbolurile antahkarana se pretează ușor la experimentare, astfel permiteți-vă să fiti ghidat spre noi utilizări. Unii oameni le folosesc pe tricouri, alții le-au plasat mici, in portofel (pentru a i ajuta să ruleze mai rapid și mai mult). Puteți, de asemenea folosi o bandă de dimensiunea portofelului pe o chakra sau pe o suprafață care are nevoie de vindecare și va consolida imediat zona.
Universul este plin de mister , avand încredere doar în lumina hristica și explorand cu îndrăzneală adevarata noastra natura, nepretuite comori vor fi relevate pentru noi.

antahkarana_gay

Tibet

Pentru vindecare, tibetanii au amenajat camere, la lumina lumânărilor, în care au plasat un bol oval, mare, umplut cu câţiva centimetri de apă, reprezentând apele vieţii. În centrul apei este plasat simbolul Antahkarana, de obicei realizat din argint.

Un perete este din aramă lustruită și va crea o oglindă de vindecare; un alt perete este decorat cu picturi reprezentând alte simboluri de vindecare.
Vindecătorul meditează cu acest simbol folosind concentrarea, ca să se unească energiile din simbol cu cele ale persoanei care solicită vindecare.
Simbolul Antahkarana creează o energie care are efect direct asupra aurei umane, ajungând direct în chakre.
Imaginile unor simboluri puternice nu sunt, desigur, nimic nou. E o practică străveche, care apare in multe culturi. Meditaţia Yantra, de exemplu, folosește imagini vizuale pentru a ajunge la constiință. Antahkarana este un foarte vechi simbol şi o meditaţie, care au fost folosite în China şi Tibet, de mii de ani. Astăzi, este un simbol cunoscut, atât de puternic încât se poate lucra independent de energia din afara.

Cum funcţionează?
Pentru că interacţionează direct cu aura şi chakrele, ştie cum să varieze efectul de vindecare în funcţie de ceea ce aveţi nevoie în momentul utilizării. Ca instrument de vindecare, ajută la eliberarea de energie în cadrul unei orbite microcosmice, la procesul de creare a unui flux de energie până la canalul principal al corpului şi în jos, pe canalul funcţionale. Acest flux de energie are un efect de impământare si de curățare a organismului; şi, deoarece activeaza chakrele, se vindecă organele asociate cu fiecare din chakre.
Energiile spirituale călătoresc până la nivelul coloanei vertebrale, peste chakra coroanei, şi în jos, prin partea din faţă a corpului, la chakra rădăcină, şi înapoi, continuu. Acest flux de energie previne acumularea excesivă de energie în oricare dintre chakre. Efectul este adesea revigorant, adăugând un impuls vizibil pentru vitalitate.
Pentru cei care nu stiu, chakrele sunt ca niște baterii esenţiale în organismul nostru, fiecare baterie fiind responsabilă pentru încărcarea unui întreg departament. Chakrele sunt centre uimitoare de energii de vindecare.
Pur şi simplu concentrându-se atenţia asupra chakre, acesta este în sine un exerciţiu de puternic. Vindecarea organelor asociate sau aspectelor emotionale indicate are loc imediat.

ANTH

Variaţiile Simbolului
Antahkarana este un simbol multi-dimensional care arata ca un hexagon în interiorul unui cerc. Acestea semnifică sapte culori ale curcubeului şi cele şapte chakre. Ca un cub tri-dimensional, eficacitatea sa este îmbunătăţită considerabil și ajută constiinta pentru a accesa sinele superior.
Când se contempla simbolul pentru ceva timp, parecă se roteşte în jurul său şi în jurul omului! Este o adevarata calatorie!

Efecte
Antahkarana actioneaza direct asupra vortexurile de energie subtilă a organelor umanei. Pur şi simplu plasarea simbolului, în orice cameră sau spaţiu, este, de obicei suficient, pentru a genera un mediu sănătos. Simbolul nu poate provoca daune, deoarece lucrează direct prin sinele superior.
Obiecte plasate între două simboluri Antahkarana vor fi curăţate de energia negativă.
Simbolul Antahkarana va neutraliza, de asemenea, energie negativa care ar putea fi colectată în bijuterii sau cristale, pur şi simplu prin plasarea obiectelor între două simboluri.
Simboluri plasate sub saltele, scaune sau mese de masaj au un efect foarte pozitiv asupra somnului.
Apa poate fi purificata în nouă minute, prin plasarea sa pe simbolul Antahkarana.
În cazul în care energia trebuie să fie concentrată pe un loc mic, utilizaţi una dintre colţurile simbolului şi apăsaţi-l pe zonă, trei minute.

Ideal pentru meditaţie
Antahkarana este un instrument valoros pentru meditaţie, datorită calităţilor sale tridimensionale. Folosirea regulata a simbolului genereaza o mare claritate interioară.
El ajută mintea să meargă în subconştient, şi, prin urmare, îmbunătăţirea mult rezultatele la meditatii, afirmatii si vizualizari.
Meditaţia se face uitîndu-te direct, dar uşor, pe simbol. Ca să vă relaxaţi, aţi putea să aveţi mai multe tipuri de viziuni în interiorul sau în jurul simbolului. Acest lucru are un efect puternic asupra mintii, sporind claritatea, dar, de asemenea, determinând-o să se relaxeze foarte mult.
Dacă păstrăm zece minute pe zi pentru a medita asupra Antahkarana, psihicul va dezvolta în curând o conduită de calm, un sentiment de pace şi securitate. În cazul în care simţiţi o senzaţie de zbor, care vă deranjează, deschide instantaneu ochii si intoarce-i la pământ.
Antahkarana nu ar trebui să fie văzută ca o modalitate de relaxare, ar trebui să fie utilizată pentru terapie si evolutie spirituala.

Originally posted 2014-03-31 14:22:07.

Karanna Academy: Antahkarana – Simbol stravechi de vindecare si ascensiune spirituala

      

Al 8-lea continent

By Anca Bogdan

continente atlantida

Al 8-lea continent

În ziua de azi, nu mai există locuri necercetate pe Pământ. Până şi cele mai mici insule au fost identificate, localizate, măsurate, studiate. Şi totuşi, s-au născut cam 30 de ipoteze, bazate pe cercetări şi descoperiri arheologice, care afirmă existenţa în trecutul îndepărtat a unui continent, astăzi dispărut. Încă din antichitate s-a vorbit despre „Vârsta de aur a omenirii“, dominată de atlanţi, stăpânii unei tehnologii avansate. Există până în prezent peste 20.000 de lucrări despre Atlantida. A apărut atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază continentul dispărut. Cu toată vechimea ei, Atlantida continuă să înfierbânte imaginaţia oamenilor, emiţându-se ipoteze dintre cele mai fanteziste. În fiecare an apar noi locuri în care sunt localizate ruinele presupusului continent. România e şi ea pe harta Atlantidelor.

Totul a pornit de la Platon

Principalele izvoare care pomenesc de Atlantida sunt cele două dialoguri ale filosofului grec Platon (427-347 î.Hr.). Acesta spune că Poseidon a primit în stăpânire un continent insular, numit Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul avea o câmpie fertilă pe care se ridica „un munte nu prea înalt“. Regele Evenor trăia aici fericit împreună cu jumătatea lui, Leucipe. Au avut o fiică foarte frumoasă, Clito pe care Poseidon a luat-o de soţie. În centrul insulei, zeul a făcut să ţâşnească două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece. Clito i-a dăruit lui Poseidon cinci perechi de gemeni, toţi de sex masculin. Atlas sau Atlant, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi (cât a Cehiei, Slovaciei şi Olandei la un loc). După războiul cu atenienii, într-o singură zi şi noapte, mari cutremure de pământ şi inundaţii au distrus atât Atlantida, scufundând-o în mare.

atlantida-harta

Prea puţine dovezi

De-a lungul istoriei, cercetătorii Atlantidei şi-au pus problema veridicităţii celor celor relatate de Platon, dovezile materiale fiind foarte puţine şi incerte. Pe fundul Oceanului Atlantic, în apropierea Insulelor Azore, nave special dotate au recuperat un inel de aramă. Plus aşa-numiţii „biscuiţi de mare“, care nu se ştie la ce foloseau, aceştia fiind nişte formaţiuni de calcar în greutate de circa o tonă, cu adâncituri în centrul suprafeţei interioare. Tot atlanţilor le sunt atribuite o cingătoare din inele de argint şi o cataramă de aur cu imaginea unui tigru. Puţinătatea dovezilor au făcut ca cercetătorii să se îndepărteze de Oceanul Atlantic, căutând Atlantida pe tot globul.

Ipoteza unei Atlantide Cretane

Atlantida a fost „localizată“ din Groenlanda până în Africa de Sud, din Suedia până-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Nici una din aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate a oamenilor de ştiinţă, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale. La 1500 î.Hr., ca urmare a unei erupţii catastrofale a vulcanului Thira de pe insula Santorin, această civilizaţie a fost complet distrusă. Anghelos Galanopoulos de la Institutul de Seismologie din Atena apreciază că explozia echivala cu aceea a câtorva sute de bombe nucleare, declanşate simultan. Ipoteza este susţinută de săpături arheologice de amploare, efectuate în 1967 la Akrotiri, şi de cercetările subacvatice din 1976 a unei echipe de pe „Calypso“, conduse de celebrul Cousteau.

Atlanţii s-au răspândit pe tot globul

Există o legendă potrivit căreia în momentul scufundării Atlantidei, o parte din locuitorii s-au salvat cu ajutorul unor nave, zburând spre America şi Nordul Africii, iar o parte spre alte planete. În aceeaşi legendă se spune că atlanţii erau foarte înalţi, albi la faţă, cu ochii albaştri şi roşcaţi la păr. Vestitul faraon Keops avea printre numeroasele sale soţii şi una blondă care i-a născut o fiică tot blondă. Blonde sau frumoase roşcate erau şi guanşele din Insulele Canare, populaţie a cărei scriere a rămas necunoscută. Mumii blonde erau şi cele ale căpeteniilor Virachochas din Peru, cu o vechime de trei milenii, dar şi mumia blondă, de aceeaşi vechime, descoperită în provincia Siniyag din China.

atlantida

O civilizaţie avansată

Capitala atlantă era înconjurată cu numeroase şanţuri de apă legate cu poduri şi tuneluri. Corăbiile treceau printr-un canal lung de 9 km, lat de 75 de metri şi adânc de 25. Această insulă în insulă era înconjurată de ziduri din tuf vulcanic în trei culori: alb, negru şi roşu, iar zidul valului exterior era acoperit cu aramă, cel din mijloc cu cositor argintiu, cel interior cu oricalc. Pe valurile de pământ erau construite temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazarme, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Apa necesară Capitalei era colectată din munţi printr-un uriaş canal, lung de 1850 de kilometri, iar câmpia din jur era brăzdată de o mulţime de canale transversale, pentru transportul din munţi al lemnului, irigaţii, preîntâmpinarea inundaţiilor şi eroziunii solului. Se apreciază la 5-6 milioane de oameni, populaţia regatului principal al Atlantidei, o mare forţă militară care putea strânge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război.

De ce s-a scufundat?

Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra (9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întâlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza acestei legende a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.

piramida oras atlantida

Continentul Mu

James Churchward avansa ideea că acum 50.000 de ani a existat un întins continent numit Mu, care a fost înghiţit de apele oceanului în urma unui cataclism de proporţii. Cei 64 de milioane de locuitori duceau o viaţă fericită. Conducătorul se numea Ra Mu, iar Imperiul se chema Imperiul Soarelui. Locuitorii erau marinari pricepuţi. cele 7 oraşe principale erau foarte dezvoltate, cu construcţii megalitice.

Atlantida din insulele Canare

Insulele Canare au stârnit un interes deosebit pentru că datele geografice şi paleografice arătau că fac parte dintr-un bloc continental care s-a scufundat într-un trecut nu prea îndepărtat. Sunt singurele insule unde populaţia autohtonă, guanşii, au fost exterminaţi acum cinci secole de cuceritori. Originea ei nu este încă lămurită. Guanşii aveau o mare aversiune faţă de ocean, nici măcar unul dintre ei nu ştia să înoate. Lucru ciudat la un popor insular. Specialiştii îl explică prin groaza faţă de ceva ce s-a întâmplat în vremuri străvechi, din cauza unui cataclism.

Lemuria, un alt continent scufundat

În legende se spune că în Lemuria locuia o rasă complet diferită de cea a oamenilor care, deşi a avut rădăcini comune cu omul, a evoluat altfel şi ar fi dominat Pământul dacă nu ar fi fost lovită de o catastrofă. Pe Insula Madagascar se întâlnesc nu mai puţin de 66 de specii de mamifere. Cercetătorul Viktor Kandiba consideră că este o mărturie suficientă a faptului că insula a fost la un moment dat continent. Lemurienii aveau pielea palidă, vorbeau o limbă asemănătoare sunetelor naturii: şuieratul vântului, vuietul vulcanului, susurul râului. Aveau o înălţime incredibilă, de până la 10 metri. W. Scott-Elliot susţine că lemurienii aveau un al treilea ochi, la ceafă. Se împerecheau cu maimuţele pentru revigoarea fizică.

atlantida

Construcţii pe fundul oceanului

În 1997, batiscaful Calmar al marinei australiene a filmat groapa Bellingshausen. Adâncimea gropii oceanice este de circa 6 km, iar aparatul se deplasa la 40 m de fundul ei. Dintr-o dată, camerele de filmat ale batiscafului au înregistrat o construcţie de formă ovală, care emitea din interior o lumină puternică. Pelicula a fost studiată de cercetătorii de la Universitatea din Melbourne şi de specialiştii din Marina militară australiană. Concluzia a fost aceeaşi: o construcţie, faurită de mâinile unor fiinţe inteligente, altele decât oamenii, căci  noi nu putem nici astăzi să construim ceva la asemenea adâncimi. Un film făcut ilegal în Marea Egee şi transmis de postul de televiziune Discovery în 1999 arăta că, la adâncimi de câţiva metri sub apă, se găsesc ziduri de piatră, străzi subacvatice, amfore peste tot.

Atlantida din miturile hinduse

Miturile indiene spun că, dincolo de Coloanele lui Hercule, în Oceanul Atlantic, a existat un imens continent format din şapte insule mari, dedicat înţelepciunii Divine, numit Olisis sau Atlantida. Aici a funcţionat o universitate de înţelepţi numită Societatea Akaldana, unde se studiau misterele divine. Membrii ei au făcut parte din acel popor ales care a plecat din Atlantida când au înţeles ca o mare catastrofă se apropia. Ghidaţi de Noe biblic sau Manu Vaivasvata, s-au instalat pe pamânturile Egiptului. Acolo au reeînfiinţat faimoasa universitate, supravegheată de privirea a Sfinxului.

O reţea de străzi subacvatice

Google Ocean, programul care permite vizualizarea topografiei subacvatice, a şi făcut o descoperire epocală. Scrutând chiar şi stratul situat imediat sub fundul mării, un inginer britanic a dat peste o reţea de străzi perfect trasate care nu pot fi făcute decât de mâna omului. Imediat s-a făcut legătura cu continentul dispărut. Şi cum descoperirea este situată într-una din locaţiile presupuse ale Atlantidei, ipoteza că ar fi vorba tocmai de oraşul scufundat a înfierbântat minţile tuturor. Imaginea subacvatică este însă departe de a a constitui o mărturie covârşitoare. Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani. La circa 1.000 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, lângă insulele Canare, s-a descoperit un dreptunghi de circa 20.000 km pătraţi, care seamănă cu o hartă aeriană a unui oraş. Străzile subacvatice par a fi trasate printr-o tehnologie umană. Descoperirea a fost făcută de către Bernard Bamford, inginer în aeronautică, care e convins că e vorba de Atlantida. El a obţinut imaginea subacvatică la coordonatele 31 15’15.53″ Nord şi 24 15’30.53″ Vest, cu ajutorul programului Google Ocean (bazat pe sateliţi), o extensie a binecunoscutului Google Earth. Formaţiunea se află la 6 kilometri în largul coastelor Marocului, în locul cunoscut drept Groapa Abisală Madeira.

Atlantida (2)

Atlantidă românească

Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia Preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000- 3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.

InsulaSerpilor2

Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent?

Conform ipotezei susţinută de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor. Certitudine este doar faptul că, pe colţurile de stâncă azi pustii, se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale/Dintre stânce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pământ care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugând civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sângeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.

pestera-ursitelorsinca-veche

Atlanţi la Şinca Veche?

Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului oceanuluiAtlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

  • Primul căutător al Atlantidei

Cea mai mare parte a scrierilor despre Atlantida au apărut după descoperirea Americii. Prima lucrare cu caracter ştiintific a fost Mundus subterranus, a enciclopedicului savant iezuit Athanasius Kircher, în 1665. El căuta Atlantida sub Marea Sargasselor, al cărui imens spaţiu acoperit cu vegetaţie plutitoare dădea impresia unui uscat inundat.

  • Cele mai mari cataclisme ale Terrei

Uriaşa erupţie a vulcanului Rakata de pe insula Krakatoa, în 1883, a făcut peste 40.000 de victime. Unda de şoc a făcut ocolul Pământului, fiind resimţită în toată lumea (viteza de 328 metri/secundă). În 1923 au fost 143.000 victime la Tokio şi Yokohama. Un tsunami (val seismic), în 1775, a făcut 60.000 de victime la Lisabona.

Sursa:  www.monitorulexpres.ro

Karanna Academy: Al 8-lea continent

      

Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 3-a)

By admin

luna plina pe apa

Partea a doua a acestei serii o puteti citi aici.

Daca Potopul a existat în realitate, asa cum ne spun legendele din întreaga lume si descoperirile arheologice, ce l-a provocat ? Varianta acceptata de cei mai multi este ca diluviul coincide cu finalul ultimei ere glaciare, despre care se presupune ca a avut loc între anii 70.000-10.000 î.Hr. Oamenii au consemnat si era glaciara în miturile lor, în timpurile de dinaintea Potopului. Sa fi avut totusi loc Diluviul la sfârsitul erei glaciare, acum douasprezece – treisprezece mii de ani ? Cei mai multi cercetatori sustin cu tarie acest lucru. Însa, oricât de fervent ar fi sustinuta, aceasta ipoteza nu are nicio acoperire, nici macar una logica. Oamenii de stiinta ne spun ca încalzirea globala, de la finalul glaciatiunii, s-a facut treptat, de-a lungul mai multor milenii. O încalzire treptata sub nicio forma nu ar fi provocat o topire rapida a zapezii, care sa duca la masive inundatii. În câteva milenii, apa ar fi avut timp mai mult decât suficient sa se evapore si sa fie absorbita de scoarta terestra. Singura varianta plauzibila este ca o topire rapida a ghetii si a zapezii, ce ar fi dus la o inundatie masiva, ar fi putut fi provocata doar de o încalzire rapida a climei. Oamenii de stiinta sustin ca a existat într-adevar o astfel de încalzire globala brusca, acum aproximativ treizeci de mii – treizeci si cinci de mii de ani. Prin urmare, acela este singurul moment în care ar fi putut avea loc Potopul.

potop sumer

Lista regilor sumerieni, redactata în jurul anilor 2.000-1.500 î.Hr., împarte regii oraselor sumeriene în doua parti: cei care au domnit înainte de Potop si cei care au domnit dupa. A fost elaborata pe baza listelor de regi descoperite la Larsa si Nippur. Conform acestei liste, înainte de marea inundatie au domnit opt sau zece regi în cinci orase, domniile lor însumând între 241.200 si 432.000 de ani! „Apoi a sosit potopul, iar dupa potop au venit la domnie regii popoarelor din munti”. În Kis au domnit treizeci si trei de regi, timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. În Uruk au fost cincisprezece regi, care au domnit 2.497 ani. Ur a fost condus timp de 293 de ani de cinci regi. Orasul Adab a avut un singur rege, care a fost pe tron timp de 90 de ani. În Avan a condus o singura dinastie, formata din trei regi, timp de 356 de ani. La fel si în Hamad, unde un singur rege a domnit pentru 360 de ani. La Mari au existat sase regi, ce au domnit 136 de ani. Cea mai lunga domnie este cea din Kis, unde treizeci si trei de regi au domnit dupa Potop timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. Daca aceasta lista a fost scrisa în anii 2.000 – 1.500 î.Hr., înseamna ca primul rege din Kis, care a domnit dupa Potop, a urcat pe tron aproximativ prin anii 29.800 – 29.300 î.Hr. Prin urmare, Diluviul a avut loc înainte de aceasta perioada.

În Egiptul antic, preotii credeau ca zeul Ptah a sosit în tara lor cu mult timp în urma, pentru a scoate pamântul de sub ape. Dupa ce a terminat, s-a înscaunat ca rege. Din aceasta idee nu putem întelege decât ca pamântul Egiptului a fost scufundat în timpul Potopului, iar Ptah a sosit la ceva vreme dupa acel eveniment. În Egipt s-au descoperit mai multe liste de conducatori divini, zei si semizei, care au condus tara înaintea oamenilor. Desi datele difera, toate încep cu domnia lui Ptah, cel care a scos Egiptul de sub ape. Papirusul de la Torino spune ca zeii au domnit timp de 23.200 de ani, venerabilii Semsu-Hor (soldatii lui Horus din timpul marelui razboi împotriva lui Seth) timp de 13.420 de ani, în total 36.620 de ani. În Cronica lui Eusebius, preotul Manetho sustine ca în Egipt au domnit zeii timp de 13.900 de ani, semizeii timp de 1.255 de ani, un sir de regi timp de 1.817 ani, treizeci de regi pentru 1.790 de ani, alti zece regi timp de 350 de ani si Spiritele Mortilor (probabil aceiasi Semsu-Hor) timp de 5.813 ani. În total, 24.925 de ani. În primul secol î.Hr., istoricul grec Diodor din Sicilia scria ca preotii egipteni i-au marturisit ca, înainte de domnia oamenilor, zeii si semizeii au condus Egiptul timp de 18.000 de ani. Iar istoricul evreu Flavius Josephus afirma, la rândul sau, ca înainte de faraoni, în Egipt au condus doua dinastii de zei timp de 13.870 de ani, una de semizei timp de 3.650 de ani si una tranzitorie, de 350 de ani. În total 17.870 de ani. Daca Ptah a condus Egiptul dupa Potop în urma cu 20.000 – 38.000 de ani, Diluviul nu putea avea loc acum douasprezece milenii, ci înainte de domnia lui Ptah, acum aproximativ treizeci de milenii.

Homo neanderthalensis, o specie aparuta brusc acum o suta cincizeci de mii de ani, dupa un hiatus evolutiv de peste doua sute cincizeci de mii de ani, disparuta acum treizeci – treizeci si cinci de milenii, reprezinta unul dintre marile mistere ale stiintei. Dupa cum mentiona în Supravietuitorii cuaternarului ,Dan Apostol, „disparitia brusca si aparent completa din Europa, Africa si chiar o parte a Asiei a lui Homo neanderthalensis constituie una dintre marile enigme ale preistoriei”. Au ajuns la apogeul evolutiei în momentul terminarii perioadei glaciare si au disparut „fara niciun motiv aparent, exact când clima se încalzise considerabil, usurând enorm lupta pentru existenta”. Indiciile sumeriene si egiptene dateaza Potopul în jurul anului 30.000 î.Hr., în timpul încalzirii globale bruste din mijlocul erei glaciare. Disparitia fara urma a lui Homo neanderthalensis exact în aceeasi perioada nu ne poate da decât un singur raspuns satisfacator: omul de Neanderthal a disparut în urma Potopului, lucru confirmat de miturile din întreaga lume, ce sustin ca toate fiintele de pe Terra au murit în urma acestei catastrofe. Trebuie remarcat faptul ca neanderthalienii au disparut întâi din Europa si Africa, supravietuind pâna la Potop doar cei din Asia, Ramayana sustinând ca au fost adunati toti acolo pentru razboiul din Lanka, împotriva lui Ravana / Marduk.

Pentru a afla ce a cauzat încalzirea globala rapida, care a dus la Potop, trebuie sa aflam mai întâi motivele aparitiei erei glaciare. Din pacate, oamenii de stiinta nu sunt în stare sa ne ofere un raspuns satisfacator în legatura cu aceasta problema. Tot ceea ce stim (sau, mai exact, ceea ce presupunem) este ca, din când în când, clima se raceste foarte mult din motive necunoscute. Dupa o anumita perioada de timp clima se încalzeste, probabil tot din aceleasi motive necunoscute. Daca oamenii de stiinta nu ne pot oferi aceste raspunsuri, nu ne ramâne decât sa le descoperim singuri. Logica de bun simt ne sugereaza ca o racire considerabila a climei întregului Pamânt poate fi provocata doar de absenta caldurii si luminii razelor solare. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla doar în doua cazuri: daca Soarele s-ar îndeparta de Terra ori daca planeta noastra s-ar îndeparta de Soare. Dar, din câte stim, planetele si stelele nu îsi modifica orbitele fara motiv, ca mai târziu sa revina la ele. Prin urmare, niciuna dintre aceste variante nu poate fi satisfacatoare. Exista însa si a treia, care nu va fi acceptata nicicând de savanti, desi este cea mai logica: ceva a împiedicat lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt. Acest ceva ar trebui sa fie urias, probabil de marimea unui planetoid, si sa se miste în acelasi timp cu planeta noastra, astfel încât sa fie plasat în orice moment între Pamânt si Soare. Însa nu stim niciun corp ceresc care sa aiba capacitatea de a-si modifica traiectoria, de a se interpune între Terra si Soare, de a-si pastra acea pozitie timp de zeci de mii de ani pentru ca, la un moment dat, sa se întoarca de unde a venit. Orice fiinta rationala va spune ca niciun corp ceresc nu poate face aceste lucruri. Si i-am putea da dreptate fara sa clipim, daca nu ar exista un astfel de corp ceresc chiar mai aproape de noi decât ne-am astepta…

Luna este singurul satelit natural al Pamântului, având 8,67% din diametrul planetei noastre dar numai 1/7 din densitatea acesteia. Numele sau provine de la zeita romana Diana (Artemis la greci), care mai era numita si Luna. Teoretic este lipsita de atmosfera si de fenomene meteorologice si înca de pe bancile scolii suntem învatati ca pe Luna nu exista viata. Însa, pe 4 decembrie 1996 s-a anuntat descoperirea unei mase de gheata la polul sudic al Lunii, întinsa pe o arie de 5.500 km2, iar pe 5 martie 1998, descoperirea a trei sute treizeci milioane de tone de apa la ambii poli. Iar unde este apa, teoretic este si viata…

Conform cronicii japoneze Nihongi, în a saptea zi a celei de-a doua luni a primaverii anului 640, în Luna a intrat o stea. Evenimentul s-a repetat în ziua a noua a lunii a saptea din anul 642. Prima relatare a unui OZN vazut printr-un telescop vine de la pastorul puritan din America coloniala, Cotton Mather, care a remarcat un obiect straniu în dreptul Lunii. În 1668, 1783 si 1787, astronomii francezi, englezi si germani observau ciudate pete luminoase care se deplasau deasupra partii întunecate a discului lunar. În 1794, Societatea Regala de Stiinte din Londra a primit din partea astronomului Wilkins o comunicare stiintifica despre aparitia unui obiect luminos pe suprafata Lunii. În 1874, profesorul Schafarik de la Observatorul Astronomic din Praga nota ca un disc alb stralucitor a traversat suprafata Lunii, ramânând vizibil mult timp, apoi luminile au disparut brusc. În 1950, astronomul Harold P. Wilkins a zarit, miscându-se deasupra craterului selenar Aristarh, o forma stralucitoare ovala având lungimea de o suta cincizeci – doua sute de metri. În 1958, astronomul Nikolai Kozîrev a observat si el emisiuni luminoase repetate în acelasi loc. În 1963, observatorul Lowell semnala doua pete rosii pe marginea sudica a craterului selenar Aristarh. În 1969, observatii repetate ale observatorului national olandez Qudenbosch si ale echipajului misiunii Apollo 11 confirmau existenta în acelasi crater lunar a unor „lumini de origine necunoscuta”. În iulie 1965 s-a semnalat de mai multe ori un fascicul de lumina alba pe Luna, care dura o secunda si jumatate.

Cristian Negureanu mentiona în Tacerea idolilor ca exista cratere selenare care de obicei îsi schimba culoarea, uneori subit. Craterul Linné câteodata dispare si reapare, alte dati îsi modifica dimensiunea si forma, fiind mai mic sau mai mare, mai rotund sau mai iregular, aruncând o umbra când gri, când portocalie. Într-adevar, în 1869, marele crater selenar Linné, situat în Marea Serenitatii, a disparut fara urma. Apoi, lumini stranii, având cele mai curioase forme (cerc, triunghi, cruce sau elipsa) si intensitati variabile au aparut în Marea Crizelor. Timp de trei ani, Societatea Regala de Astronomie din Londra a studiat zilnic aceasta regiune lunara, realizând peste doua mii de observatii asupra ciudatelor fenomene. Începând cu 1915, numerosi astronomi au observat ca în multe cratere lunare aparusera gigantice ziduri drepte sau curbe, care au ramas acolo timp de câtiva ani, disparând apoi fara urma.

În 1958, astronomul amator John O’ Neill a fotografiat pe Luna, în Marea Crizelor, o constructie asemanatoare podului din Sidney (Australia), lungs de optsprezece kilometri. Aceasta constructie a fost observata si de alti doi astronomi renumiti, profesorul Patrick Moore si doctorul Hugh Percy Wilkins, ultimul afirmând ca „este cu adevarat un pod. Structura pare artificiala si este ceea ce noi numim, pe Pamânt, o lucrare de arta”. NASA a difuzat fotografii ale „stâncii sculptate” de la marginea craterului selenar Fra Mauro, asemanatoare Sfinxului din Bucegi, si cele doua vârfuri montane de 35 si 50 km înaltime, a caror forma a inspirat denumirile de „copilul” si „craniul”. Echipajul Apollo 15, explorând suprafata lunara cu ajutorul unui „Lunar Rover” în zona Hadley-Apenini, a observat urme paralele de senile, imprimate în praful lunar, ca si când un vehicul ar fi trecut pe acolo înaintea lor. Astrofizicianul chinez Mao-Kang spunea ca americanii „au ascuns opiniei publice, timp de douazeci de ani, fotografiile urmelor de pe solul lunar ale unui picior descult de om, precum si ale unui schelet uman”. Iar altii sustin ca pe Luna s-ar fi descoperit chiar un mormânt cu cruce.

baza pe luna

Se pare ca astronautii misiunilor Apollo au filmat si fotografiat o baza pe Luna (ce are cupole, structuri înalte si rotunde, cu aspect de siloz), vehicule uriase în forma de T si nave mici sau extrem de mari. Toate acestea au fost dezvaluite sub anonimat de un cosmonaut în emisiunea TV britanica Raport stiintific. Cosmonautul a mai adaugat ca „pe Luna exista zone cu vegetatie si anotimpuri, ca si lacuri artificiale, poseda câmp gravitational iar omul poate umbla pe suprafata ei fara costum spatial, respirând doar printr-un tub de oxigen”.

În 1978, Maurice Chatelain, fost sef al Sistemului de comunicatii NASA si proiectant al sistemelor de prelucrare a datelor si de comunicatii ale misiunilor Apollo, a confirmat într-o carte ca, în 1969, Neil Armstrong a raportat observarea a doua OZN-uri pe marginea craterului lunar, în timpul misiunii Apollo 11. Un fost angajat NASA, Otto Binder, a confirmat povestea. La începutul anilor ’90, prof. Vladimir Ajaja, prof. Alexandr Kazantev si dr. Serghei Bojici de la Universitatea din Moscova au declarat ca spionajul sovietic a urmarit prin radio detaliile aselenizarii, înregistrând convorbirea lui Armstrong cu Misiunea de Control de la Houston, din care reiesea ca doua OZN-uri de mari dimensiuni au fost vazute în preajma modulului lunar.

S-a scris ca astronautii misiunilor Apollo 13, 14, 15, 16 si 17 s-au întors cu mai multe sute de fotografii înfatisând OZN-uri. Referindu-se la astfel de obiecte zburatoare observate în apropierea Lunii, astronautul Roland Evans de pe Apollo 17 a exclamat: „ce multe sunt, roiesc ca albinele în stupi!”.

În 1970, scopul misiunii Apollo 13 era de a provoca explozii nucleare pe suprafata Lunii. Însa, pe 13 aprilie, explozia unui rezervor de oxigen lichid a avariat instalatia electrica si motoarele. Pilotul navei transmitea atunci: „Hei! S-a ispravit! Ei, ei au ucis elementul de combustie!”. Nu stim cine erau „ei”, dar stim ca, din 1972, misiunile Apollo s-au întrerupt brusc. Nici rusii nu au facut vreo tentativa sa trimita un echipaj pe Luna. Se zvoneste ca fiintele care îsi au baza pe Luna le-ar fi interzis pamântenilor sa se mai apropie. Doctorul Glenn T. Seaborg, laureat al premiului Nobel, chiar considera ca Luna este ocupata dintr-o perioada veche si este folosita drept releu. Teste aprofundate din 1986 au aratat ca solul lunar contine mari cantitati de heliu-3, un combustibil puternic, nepoluant si nonradioactiv. Sa fie acesta combustibilul folosit de OZN-uri?

Parerea generala a oamenilor de stiinta era ca Luna s-a desprins din planeta noastra, cu multe miliarde de ani în urma. Însa în 1974, NASA a anuntat aducerea de pe Luna a unei roci vechi de 5,3 miliarde de ani, a unui mare esantion selenar estimat la sapte miliarde de ani si a doua mostre ce au douazeci de miliarde de ani. Prin urmare, Luna este mult mai veche decât Pamântul, ceea ce înseamna ca nu se putea desprinde din el. Aceasta vechime enorma îi dovedeste provenienta din centrul Universului, acolo unde s-au format primele galaxii. Dar Luna nu putea ajunge singura într-un sistem solar periferic al unei galaxii periferice pentru a fi satelit al unei planete. Daca a fost adusa cumva aici? Însa cum ar putea cineva sa transporte prin univers ditamai corpul ceresc?

În 1969, echipajul Apollo 12 a fost urmarit, pe tot drumul sau spre Luna, de doua OZN-uri. Ajuns la destinatie, modulul de comanda s-a prabusit intentionat. Dupa un zgomot ca de clopot urias, au urmat vibratii ce au durat între cincizeci si cinci de minute si patru ore. Detectorii de ioni supertermici au înregistrat o eruptie de vapori de abur, timp de paisprezece ore, pe o suprafata de o suta saizeci de km2. În urma acestei întâmplari, NASA a declarat ca Luna este în aparenta goala pe dinauntru. În iulie 1970, doi academicieni sovietici faceau publica în Sputnik ipoteza ca Luna are un blindaj exterior de treizeci si doi de kilometri grosime (format din titan, crom, zirconiu si yttriu, care sunt rare pe Terra), un strat vâscos de lava (4,8 kilometri grosime), un alt blindaj la 11,2 kilometri adâncime si un interior cu un diametru de 3.318 kilometri, unde exista apa si aer. Iar Doru Davidovici afirma în Lumi galactice ca „Luna este cel mai mare OZN”, mentionând argumentele aduse de academicienii ex-sovietici Mihail Vasin si Alexandr Scerbakov, precum si de doctorul Gordon Mc Donald, cercetator principal la NASA, care au concluzionat ca Luna este goala în interior.

luna plina pe apa

Daca Luna este un satelit artificial al Pamântului, un fel de OZN urias, asa se explica si de ce se învârte întotdeauna cu aceeasi parte spre noi, lucru deosebit de neobisnuit pentru un corp ceresc natural. Dar si aparitia ei lânga planeta noastra, de la mare departare. În plus, întelegem de ce Enki, asociat cu noaptea, avea ca simboluri si planeta Venus, si Luna, în timp ce fratele sau, Enlil, era asociat cu un singur corp ceresc, Soarele. Daca Enlil era considerat astrul zilei, Enki a devenit pentru antici cea mai stralucitoare stea a noptii, planeta Venus sau Luceafarul. Mai târziu a aparut Luna, ea devenind cel mai stralucitor corp ceresc de pe cerul noptii. Prin urmare, Enki a fost asociat cu ea, noua ramânându-ne de la stramosii nostri ambele variante, Enki fiind si Venus, si Luna.

Daca într-adevar Luna a fost adusa aici într-o vreme când oamenii existau deja, ar trebui sa gasim acest eveniment consemnat în memoria colectiva a omenirii. Si, într-adevar, exista. Poetul roman Ovidius Publius Naso mentiona în scrierile sale ca, în epoca arcadiana, cerul era lipsit de Luna. O legenda din Anzi spune ca zeul Viracocha a creat Soarele, Luna si stelele dupa Potop. Indienii chibcas din Columbia centrala cred ca, deoarece a provocat Potopul, Chia a fost exilata de sotul ei în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Nu crede nimeni ca o femeie a devenit Luna, dar putem întelege din acest mit ca, pâna la Potop, Luna nu exista.

Capitolul 9 al Genezei biblice sustine ca, dupa Diluviu, Dumnezeu a regretat ca a distrus oamenii. Drept pentru care a pus un semn pe cer, curcubeul, ca legamânt dintre el si oameni. Capitolul 55 al Cartii lui Enoh afirma un lucru asemanator: „Apoi Stapânul zilelor s-a cait si a zis: «În zadar i-am nimicit pe toti cei care traiesc pe acest pamânt». Si el a facut legamânt pe marele sau nume: «De acum înainte nu voi mai face asa ceva celor care traiesc pe pamânt, si voi aseza un semn pe cer, si acesta va fi o fagaduiala de buna credinta între mine si ei pentru totdeauna, câta vreme cerul este deasupra Pamântului. Si acestea sunt dupa porunca mea»”. Nu pare prea probabil sa fi aparut curcubeul pe cer dupa Potop, tinând cont ca acesta este un fenomen optic si meteorologic, un spectru de forma unui arc colorat, format de lumina Soarelui refractata în picaturile de apa din atmosfera. Cartea lui Enoh nu specifica nimic despre curcubeu, ci îl numeste doar „un semn pe cer”. E posibil ca acel „semn” sa fie Luna?

Daca „zeii” au adus Luna pentru a împiedica lumina Soarelui sa mai ajunga pe Pamânt, acest eveniment ar fi putut crea o era glaciara. Este posibil ca acest „blocaj” sa fi fost în genul unei eclipse de Soare. Dar, pentru ca Luna sa acopere complet Soarele, ar fi trebuit adusa mai aproape de Terra decât este în prezent. Acest lucru ar fi cauzat nu doar un întuneric total, ci si înclinarea axei Pamântului, pe care oamenii de stiinta înca nu pot sa o explice, desi ei sustin ca fara atractia selenara nu ar exista înclinarea Terrei. Indienii hopi din Arizona vorbesc despre înclinarea axei planetei noastre în acea perioada, sustinând ca „a doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata”. Aceiasi oameni de stiinta spun ca fara aceasta înclinare nu ar exista anotimpuri si am avea mereu o clima tropicala.

Stramosii nostri ne-au lasat destule referiri la o clima calda, uneori chiar tropicala, pe întreg Pamântul. Printre ele se numara hartile amiralului Piri Reis din 1513, a lui Oronteus Finaeus din 1531, a lui Gerard Kremer (zis si Mercator) din 1569 si a francezului Philippe Buache din 1737, care arata Antarctica fara gheata. Nu stim cine a facut aceste harti sau când, dar cert este ca oamenii existau atunci când cel mai sudic continent avea o clima calda, nefiind acoperit de gheata.

O harta compilata de turgul Hagi Ahmed în anul 1559 arata o limba de pamânt, de circa 1.600 de kilometri latime, care uneste Alaska de Siberia. Geologii sustin ca un astfel de „pod de pamânt” a existat într-adevar acolo unde astazi se afla strâmtoarea Bering, însa a fost înghitit de ape la sfârsitul ultimei ere glaciare. Si aceasta harta demonstreaza ca oamenii existau atunci când nordul Pamântului era lipsit de gheata, având un climat mult mai cald.

S-a descoperit ca, în Paleoliticul inferior, în România de astazi traiau girafe, elefanti si rinoceri, animale care nu exista în prezent decât în Africa. Herodot scria ca „numai în aceste tinuturi se nasc lei în Europa”. În Mezolitic, vegetatia era foarte abundenta, chiar luxurianta în zona Portilor de Fier. Sunt dovezi care atesta ca în tara noastra, în ultimul milion de ani, a fost permanent o clima temperata, cu perioade tropicale, de încalzire.

Scripturile zoroastriene ale persilor spun ca Airyana Vaejo, caminul rasei ariene, avea un climat blând si productiv înainte ca Angra Mainyu sa aduca înghetul. O „întâlnire” dintre Soare si Luna, înainte de Potop, este redata si de un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo, care afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”. Iar indienii tarahumara din nordul Mexicului au pastrat legende ale distrugerii lumii bazate pe o schimbare în calea Soarelui. Sa fie acea „schimbare” în calea Soarelui aparitia Lunii?

Aducerea unui corp ceresc în sistemul nostru solar ar fi trebuit sa influenteze într-o anumita masura celelalte planete. Surprinzator sau nu, anticii ne-au lasat indicii si despre acest eveniment. Vechea lucrare chinezeasca despre care se spunea ca ar contine „toate cunostintele”, compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, afirma ca, înainte de Potop, „planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile.”. Mitul norvegian al Potopului sustine ca, înainte de aceasta catastrofa, „stelele o luasera razna de pe cer, cazând în haul cascat”. Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca, în visul care i-a prevestit regelui Saurid Diluviul, „stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, el a si „atacat si tulburat cerul”, acest asalt dându-i posibilitatea de a stapâni „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”. În acelasi timp, planetele s-au rasculat împotriva cerului, stârnind haos în tot Cosmosul. Iar indienii cahto din California spun doar ca „a cazut cerul”.

luna plina rosie

Daca Luna a fost adusa pentru a împiedica lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt, aceasta eclipsa totala ar fi însemnat o lunga perioada de întuneric. Multe popoare au pastrat în amintirea lor colectiva aceasta perioada de întuneric, înainte de Potop. Disparitia Soarelui nu era ceva obisnuit, iar oamenii acelor timpuri au încercat sa-si explice acest fenomen în cele mai colorate moduri.

În The Mythology of South America, John Bierhorst scria ca tribul pehuenche din Tara de Foc asociaza Potopul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Indienii toba din regiunea Gran Chaco din America de Sud spun ca marele înghet a fost însotit de o bezna adânca. Unul dintre batrânii neamului toba declara ca „în vremea îndelungatei bezne, Soarele a disparut cu totul si oamenii au murit de foame. Când li s-au sfârsit merindele, au început sa-si manânce copiii. Pâna la urma, au murit cu totii”, mai putin semi-divinul Asin si cei carora le-a oferit focul.eclipsa-de-soare-inelara

Popol Vuh a mayasilor spune ca „fata Pamântului s-a întunecat”. Mai spune si ca aceasta a fost o vreme când „Soarele si Luna îsi acoperisera fetele”. Alte surse mayase sustin ca acest eveniment a avut loc „pe vremea strabunilor. Pamântul s-a întunecat (…) S-a întâmplat ca Soarele înca mai era luminos si limpede. Apoi, la amiaza, s-a întunecat”.

Pentru popoarele din Anzi, înainte de venirea zeului Viracocha, Pamântul fusese azvârlit în bezna datorita disparitiei Soarelui. „Omenirea traia în dezordine; multi umblau goi, ca salbaticii; nu aveau case si nici alte locuinte decât pesterile, de unde porneau si adunau orice gaseau de mâncare prin preajma”. Dupa Potop, Viracocha a schimbat toate aceste lucruri, oferindu-le oamenilor tehnicile si cunostintele necesare unei vieti civilizate si productive. Într-o legenda consemnata de Blas Valera, primul monarh incas, Manco Capac, era fiul Soarelui. Când mama sa a fost cuprinsa de durerile facerii, în lume s-a facut întuneric. Soarele a aparut din nou pe cer doar dupa ce s-a nascut Manco Capac. Dupa ce a vizitat orasul Cholula în 1585, calugarul Diego de Duran a notat în Historia antiqua de la Nueve España ce a aflat de la un batrân venerabil din oras, despre care se spunea ca avea peste o suta de ani: „la început, acest loc se afla în bezna si în întuneric”. Dupa aceea, „au aparut niste uriasi diformi, care au luat Pamântul în posesiune”.

Montesinos spunea ca în timpul domniei celui de-al doisprezecelea rege incas, zeul Illa Tici Vira Cocha a nimicit uriasii, apoi a ascuns Soarele pentru scurt timp: „timp de douazeci de ore nu a mai fost Soare”. Dupa rugaciuni si sacrificii, astrul zilei a reaparut, iar regele a reintrodus vechile legi si ritualuri de venerare.

În Epopeea lui Ghilgames, nemuritorul Utnapistim povestea ca „un val de deznadejde s-a înaltat spre cer, când zeul furtunii (Enlil) a prefacut lumina zilei în întunecime, când a sfarâmat tinutul ca pe un ulcior”.

În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, a stapânit „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”.

Un mit norvegian spune ca un lup tânar a fugarit Soarele, pentru a-l lua în stapânire. Soarele a fost ajuns în cele din urma si „razele sale stralucitoare s-au stins una câte una. El a dobândit o nuanta rosie, ca de sânge, apoi a disparut cu totul. Drept urmare, lumea a fost acoperita de o iarna cumplita. Furtunile de zapada s-au pogorât din toate unghiurile zarii”. Acest episod a avut loc înainte de Potop.

În Egiptul antic se credea ca, în timpul luptei dintre Seth si Horus, zeul-Soare Ra a refuzat sa mai iasa din camera sa, lasând lumea în bezna. A fost convins sa se razgândeasca de catre fiica sa, Hathor, care l-a binedispus dansând goala în fata lui si gâdilându-l. Acelasi mit se întâlneste si în Japonia, unde zeita Soarelui Amaterasu-omikami s-a retras într-o grota cereasca, enervata fiind de fratele sau, Susano-o. Deoarece lumea era cuprinsa de întuneric, zeii au încercat sa o convinga pe Amaterasu sa-si reia locul pe bolta. Singura care a reusit acest lucru a fost zeita Ame-no-Uzume-no-Mikoto, care a înveselit-o pe Amaterasu printr-un dans distractiv si obscen, în timpul caruia s-a dezbracat complet. În miturile greco-romane, Phaeton, fiul titanului Soarelui, Helios, si al oceanidei Clymene, a furat carul solar. Însa nu a putut tine caii în frâu si, prin urmare, Soarele „s-a repezit în jos cu mânie ca un meteor”. Pentru a preveni un dezastru planetar, Zeus l-a ucis pe Phaeton cu un fulger. Cuprins de durere, Helios a refuzat sa mai apara pe cer cu carul sau. Într-un final a fost convins de zei sa nu lase lumea în întuneric si sa-si reia locul. În Meteora, Aristotel scria ca „stelele au cazut din cer în timpul prabusirii lui Phaeton”. Grecii si romanii antici sustineau ca aceasta întâmplare a avut loc înaintea Diluviului lui Deucalion.

(va urma)

Preluare www.mixdecultura.ro

Karanna Academy: Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 3-a)

      

Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 2-a)

By admin

potop ploaie

Prima parte a acestei serii o puteti citi aici.

Un mit norvegian, consemnat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology, vorbeste de asemenea despre Potop: „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele. Pamântul s-a scufundat sub nivelul marii”. Doar doi oameni au supravietuit urgiei, închisi în interiorul copacului Yggdrasil, care sustinea Universul. Bineînteles, acestia au fost stramosii noii generatii de oameni.

Cartea celtica Lebor Gabála Érenn („Cartea invaziei Irlandei”) din secolul al XII-lea, mentioneaza si ea o mare inundatie. În Irlanda, singurii supravietuitori ai Potopului au fost fomorii, niste monstri jumatate umani si jumatate animale. În lume au ramas în viata doar cincizeci si trei de oameni (trei barbati si cincizeci de femei). Barbatii si-au împartit femeile între ei: Fintán mac Bóchra le-a luat pe Cessair si alte saisprezece femei, Bith, tatal lui Cessair, le-a ales pe Bairrfhind si înca saisprezece femei, iar timonierului Ladra i-au ramas celelalte saisprezece. Se spune ca Fintán a mai trait înca cinci mii cinci sute de ani dupa potop.

În India, înteleptul Manu, într-o zi pe când îsi facea ablutiunile, a gasit în causul palmei un pestisor care i-a cerut sa-l lase în viata. Facându-i-se mila, Manu a pus pestele într-un ulcior. A doua zi pestele crescuse atât de mare, încât înteleptul a fost nevoit sa-l arunce într-un lac. Curând, lacul a devenit prea mic iar pestele, care în realitate era o manifestare a zeului Visnu, a cerut sa fie aruncat în mare. Apoi l-a prevenit pe Manu ca se apropie un Potop. I-a trimis o corabie uriasa, cu porunca s-o încarce cu câte o pereche de animale din fiecare specie si seminte de-ale fiecarei plante, apoi sa urce si el la bord. Nu dupa mult timp, apele oceanului s-au umflat si au înghitit totul. Visnu, transformat într-un peste enorm cu solzi de aur si un corn în frunte, a tras corabia pâna pe piscul „Muntelui din Miazanoapte”. Dupa ce s-au retras apele, Manu a coborât de pe corabie. Dupa un an a iesit din ape o femeie care s-a declarat a fi „fiica lui Manu”. Cei doi s-au casatorit si au avut multi copii, devenind astfel stramosii actualului neam omenesc.

Vechii carturari iezuiti care s-au numarat printre primii vizitatori europeni ai Chinei au avut ocazia sa studieze, în Biblioteca Imperiala, o lucrare compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, despre care se spunea ca fusese mostenita din cele mai vechi timpuri si contine „toate cunostintele”. Aceasta carte enorma cuprindea si un numar de traditii care relatau consecintele pe care le-a avut de suportat omenirea când s-a revoltat împotriva zeilor cei mari, iar ordinea s-a transformat în dezordine: „Planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile. Pamântul s-a desfacut în bucati, iar apele de la sânul sau s-au repezit în sus cu violenta si au inundat uscatul”. Conform lui Gustav Schlegel în Uranographie chinoise (1875), în China se spunea ca au pierit zece epoci de la începuturile timpului pâna la Confucius. La sfârsitul fiecarei astfel de epoci, numite kis, „într-o convulsie generala a naturii, marea iese din matca ei, muntii tâsnesc din pamânt, râurile îsi schimba cursurile fiintele omenesti si toate celelalte sunt nimicite, iar vechile urme se sterg”.

Indigenii chewong din Malayezia cred ca propria lor lume, pe care o numesc Pamântul sapte, se întoarce din când în când cu susul în jos, astfel încât totul este inundat si distrus. Totusi, prin interventia zeului creator Tohan, noua suprafata plata, care înainte a fost partea de dedesubt a Pamântului sapte, este plamadita sub forma de munti, vai si câmpii. Sunt plantati copaci noi si se nasc oameni noi.potop ploaie

Un mit diluvian din Laos si din nordul Thailandei afirma ca, demult, în împaratia de sus locuiau niste fiinte numite then, iar stapânii lumii de jos erau trei barbati de seama: Pu Leng Seung, Khun K’an si Khun K’et. Într-o zi, then-ii au anuntat ca, înainte de fiecare masa, oamenii trebuie sa le dea o parte din mâncare, în semn de respect. Oamenii au refuzat si, atunci, furiosi, then-ii au provocat un Potop care a devastat întreaga lume. Cei trei barbati de seama au construit o pluta, pe care au cladit o casuta, si s-au îmbarcat pe ea împreuna cu mai multe femei si copii. În acest mod, ei si urmasii lor au supravietuit Potopului.

Sir James George Frazer scria în Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law ca indigenii kareni din Birmania au traditii despre un Diluviu global din care au scapat doi frati, pe o pluta.

În mitologia vietnameza, un frate si o sora au supravietuit Potopului într-un cufar mare de lemn, care continea câte o pereche din fiecare specie de animale.

Cronica de la Akakor, povestita de Tatunca Nara (seful triburilor Ugha-Mangulala, Dacea si Baioha) si scrisa de Karl Brugger, vorbeste despre un Potop care a avut loc în anul 14.386 î.Hr., însotit de o rasturnare a climei.

Egerton Sykes nota în Dictionary of Non-Classical Mythology din 1961 ca exista unele traditii japoneze potrivit carora insulele din Pacific ale Oceaniei s-au format dupa ce s-au retras apele unui mare Potop.

Un mit al bastinasilor din Hawaii povesteste cum a fost distrusa lumea de un Diluviu si refacuta apoi de zeul Tangaloa. Iar samoanii cred ca odinioara a avut loc o inundatie care a stârpit aproape toata omenirea, supravietuind doar doua fiinte omenesti care au plecat pe mare cu o barca pentru a poposi, în cele din urma, în arhipelagul samoan.

Potrivit volumului World Mythology, mai multe triburi aborigene din Australia, în special cele ale caror regiuni traditionale se afla pe coasta tropicala de nord, îsi pun propriile origini pe seama unui mare Potop care a maturat peisajul si societatea dinainte. Totodata, în miturile originare ale multor alte triburi, sarpele cosmic Yurlunggur este facut raspunzator pentru Diluviu.

Cartea sacra a mayasilor, Popol Vuh, sustine ca, la scurt timp dupa începutul timpului, zeul Inima Cerului a creat primele fiinte, niste „chipuri facute din lemn, care aratau ca oamenii si vorbeau ca oamenii”. Deoarece aceste fapturi „nu l-au tinut minte pe creatorul lor”, Marele Zeu s-a hotarât sa le distruga printr-un Potop. „Din cer a cazut o rasina grea (…) fata pamântului s-a întunecat si a început o ploaie neagra care a cazut zi si noapte (…) Fapturile de lemn au fost coplesite, nimicite, strivite si ucise”. A supravietuit doar un cuplu, „Tatal cel Mare si Mama cea Mare”, care a populat Pamântul, cei doi devenind astfel stramosii tuturor generatiilor ulterioare. Într-o alta varianta, culeasa de Eric S. Thompson în Maya History and Religion, „distrugerea a venit sub forma unei ploi torentiale si a potopului. Muntii au disparut si oamenii au fost transformati în pesti (…) doua fapturi omenesti au scapat cu viata fiindca unul dintre zei le poruncise sa scobeasca o borta în trunchiul unui copac foarte mare si sa se refugieze acolo, la caderea cerurilor. Cei doi au intrat si au fost mântuiti. Odraslele lor au repopulat lumea”.potop 2

Si incasii pastrau amintiri despre un mare potop. În Historia natural y moral de las Indias, preotul Jose de Acosta scria ce a aflat de la indigeni despre începuturile lor: „Vorbesc în primul rând despre un potop care s-a petrecut în tara lor (…) Indienii spun ca toata lumea s-a înecat în revarsarea apelor si povestesc cum a aparut, din lacul Titicaca, un anume Viracocha, care a stat la Tiahuanaco, unde pâna în ziua de astazi se mai vad ruinele unor cladiri foarte vechi si foarte ciudate, iar de acolo a mers la Cuzco si asa a început omenirea sa se înmulteasca”. Iar o legenda din regiunea Cuzco spune ca: „pentru o vina nerostita, oamenii care traiau în cele mai vechi timpuri au fost distrusi de creatorul lor… printr-un potop. Dupa acest potop, creatorul s-a întrupat cu chip omenesc în lacul Titicaca. Atunci a facut Soarele si Luna si stelele. Dupa aceea, a reînnoit populatia omeneasca a Pamântului”. Fratele Molina spunea în Relacion de las fabulas y ritos de los Yngasca Potopul a ucis toti oamenii: „nicio vietate nu a supravietuit cu exceptia unui barbat si a unei femei care au ramas ascunsi într-o cutie. Iar când apele s-au retras, vântul i-a purtat la Tiahuanaco, unde creatorul a început sa refaca oamenii si popoarele din acea regiune”. Un mit prezentat de D. Gifford si J. Sibbick în Warriors, Gods and Spirits from South American Mythology (1983) explica motivul pentru care Viracocha a inundat lumea: „Marele Zeu Creator Viracocha a hotarât sa faca o lume în care oamenii sa traiasca. Mai întâi, a facut Pamântul si cerul. Apoi a început sa faca oameni care sa traiasca pe Pamânt, cioplind în piatra figuri de giganti carora le-a insuflat viata. La început, totul a mers bine dar, dupa o vreme, gigantii au început sa se lupte între ei si au refuzat sa mai munceasca. Viracocha a decis ca trebuia sa-i distruga. Pe unii i-a transformat înapoi în piatra (…) pe ceilalti i-a îngenuncheat cu un mare potop”.

În Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law, sir James George Frazer consemneaza o poveste din Peru, care vorbeste despre un indian prevenit de o lama asupra unui Diluviu. Omul si lama au fugit împreuna pe muntele Vilca-Coto, unde au gasit refugiate tot soiul de pasari si animale. Marea a acoperit toate câmpiile si muntii, în afara de vârful Vilca-Coto. Dupa cinci zile apele au scazut iar marea s-a întors în matca ei. Toti oamenii s-au înecat în acel Potop, în afara de cel care a fugit pe munte, din el provenind toate neamurile din lume.

Potrivit mitologiei aztece, au supravietuit Potopului doar doi oameni, Coxcoxtli si sotia sa, Xochiquetzal, care au fost preveniti asupra cataclismului de catre un zeu. Ei au scapat cu o corabie uriasa, pe care au construit-o conform indicatiilor zeului. Corabia a acostat pe vârful unui munte înalt. Cei doi s-au asezat acolo si au avut multi copii care au ramas muti pâna când o porumbita, din vârful unui copac, i-a înzestrat cu darul vorbirii. Însa limbile lor erau atât de diferite, încât nu se puteau întelege între ei.

Pentru indienii mechoacanesec din America Centrala, zeul Tezcatilpoca s-a hotarât sa distruga întreaga omenire printr-o inundatie, crutându-l numai pe Tezpi, care s-a îmbarcat pe o corabie încapatoare cu sotia si copiii lui, cu o multime de animale si pasari precum si cu provizii de seminte si rasaduri. Corabia s-a oprit pe vârful unui munte care iesea din apa, dupa ce Tezcatilpoca a poruncit ca apele Potopului sa se retraga. Dorind sa stie daca putea coborî în siguranta, Tezpi a eliberat un vultur care, tot hranindu-se cu cadavrele care întesau Pamântul, nu s-a mai întors. Apoi a trimis si alte pasari, dintre care s-a întors doar pasarea colibri, cu o ramura înfrunzita în cioc. Vazând în acest semn ca Pamântul începuse sa se reînnoiasca, Tezpi si familia lui au parasit corabia, s-au înmultit si au repopulat lumea.

Indienii chibcas din Columbia centrala spun ca ei au dus initial o viata de salbatici, fara legi, agricultura sau religie. Într-o zi a aparut printre ei un batrân din alt neam, pe nume Bochica, ce avea o barba lunga si deasa. Acesta i-a învatat cum sa-si înalte colibe si cum sa traiasca laolalta în societate. La câtva timp dupa el a aparut sotia sa, Chia, care era foarte frumoasa dar rea, placându-i nespus sa zadarniceasca eforturile altruiste ale sotului ei. Cum nu-i putea înfrunta direct puterea, Chia a folosit mijloace vrajitoresti pentru a provoca o mare inundatie, în care a murit cea mai mare parte a populatiei. Bochica s-a suparat foarte tare si a surghiunit-o pe Chia în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Apoi Bochica a facut ca apele Potopului sa se risipeasca, i-a coborât pe supravietuitorii din muntii unde se refugiasera, le-a daruit legi, i-a învatat sa cultive pamântul si a instaurat cultul Soarelui, cu sarbatori, sacrificii si pelerinaje periodice. Dupa ce a terminat cu aceste lucruri a împartit puterea de a guverna între doua capetenii si si-a petrecut restul vietii ca un ascet, traind într-o contemplatie calma. Când s-a înaltat la cer, Bochica a devenit zeu.

Indienii canarieni din Ecuador relateaza povestea unui Potop din care au scapat doi frati, urcându-se pe vârful unui munte înalt. Pe masura ce apele cresteau, muntele se înalta tot mai sus, astfel încât fratii au supravietuit dezastrului.

Potrivit New Larousse Encyclopaedia of Mythology, indienii tupinamba din Brazilia spun ca Monan („Batrânul” sau „Strabunul”) a creat omenirea apoi a distrus-o prin foc si inundatii.

În Chile, indienii araucnaian din perioada pre-columbiana pastrau o traditie potrivit careia odinioara a avut loc un Potop din care au scapat cu viata foarte putini bastinasi, refugiindu-se pe înaltul munte Thegtheg („Tunatorul” sau „Scânteietorul”), care avea trei piscuri si capacitatea de a pluti pe apa (James George Frazer – Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law). Ei spun ca „potopul a fost rezultatul unor eruptii vulcanice însotite de cutremure violente”.

Conform cartii The Mythology of South America a lui John Bierhorst, o legenda a indienilor yamana din Tara de Foc afirma ca, pe vremea marii framântari, femeia-luna s-a umplut de ura fata de oameni si a provocat Potopul. Toata lumea s-a înecat, în afara de cei putini care au reusit sa se refugieze pe cele cinci piscuri de munte neacoperite de apa. Tribul pehuenche din aceeasi Tara de Foc asociaza Diluviul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Într-o legenda a indienilor luiseno din sudul Californiei, un Potop a acoperit muntii si a ucis cea mai mare parte a omenirii. Numai câtiva au scapat, fugind pe cele mai înalte piscuri. Mituri similare s-au înregistrat si mai spre nord, la indienii huron. Iar o legenda a unui trib de munteni din familia algonquin relata cum Iepurele cel Mare, numit Michabo sau Messou, a refacut lumea dupa Potop cu ajutorul unui corb, al unei vidre si al unui sobolan moscat.

În secolul al XIX-lea, James W. Lynd relata în History of the Dakotas un mit al indienilor irochezi, care spune ca „marea si apele au cotropit odata Pamântul, astfel ca orice viata omeneasca a fost stârpita”. Indienii chickasaw afirmau ca lumea fusese distrusa de apa, „dar acea unica familie a fost salvata si câte doua animale din fiecare soi”. La rândul lor, indienii sioux vorbeau si ei despre o vreme când nu a mai existat pamânt uscat iar totii oamenii disparusera de pe lume.

Potrivit World Mythology, miturile indienilor hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos. A doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata. A treia lume s-a terminat cu un potop universal. Lumea actuala este a patra. Soarta ei va depinde de purtarea locuitorilor sai, daca va fi sau nu conforma cu planurile Creatorului”.

Printre indienii inuiti din Alaska exista traditia unui Diluviu cumplit, însotit de un cutremur, care a maturat fata Pamântului atât de repede, încât numai câtiva oameni au reusit sa scape cu canoele sau sa se refugieze pe vârfurile celor mai înalti munti, împietriti de groaza.

tsunami

Un asemenea eveniment, întâlnit pe toata suprafata planetei noastre, nu poate fi o nascocire a imaginatiei stramosilor nostri. Mai ales ca s-au descoperit dovezi care sa sustina veridicitatea miturilor. În 1968, arheologul J. Manson Valentine a gasit ruinele unui oras la trei-cinci metri sub nivelul apei, pe coasta insulei North Bimini din Bahamas. În 1987, în apele de lânga insula Yonaguni din Japonia, ghidul turistic Kihachiro Aratake a descoperit la optsprezece metri sub suprafata oceanului un urias complex de structuri de piatra, sub forma unei piramide fara vârf, de marimea a doua terenuri de fotbal. Tot aici se gaseste si un chip urias din piatra. În anul 2000, o expeditie condusa de Paulina Zelitsky a descoperit pe coasta vestica a Cubei, la sase sute saptezeci de metri sub apa, ruinele unui oras imens, ce cuprindea cladiri megalitice, temple si piramide. Tot în 2000, în luna august, o echipa de cercetatori italieni a gasit în lacul Titicaca din muntii Anzi, la treizeci de metri sub apa, urme ale unui drum pavat, o terasa de piatra, un perete lung de opt sute de metri si un cap sculptat din piatra. E posibil ca acestea sa fie ruinele orasului Wanaku, despre care vorbesc legendele locale. Un alt aspect ciudat legat de lacul Titicaca este existenta în apele sale a unei specii de calut de mare, care în mod normal traieste doar în ape sarate, adica mari si oceane. În acelasi an, în luna septembrie, pe coasta turca a Marii Negre, arheologul marin Robert Ballard a descoperit o ferma la aproximativ o suta zece metri sub nivelul marii. În 2001, cercetatorii de la Institutul Oceanic din India au descoperit pe fundul golfului Khambhat, la câtiva kilometri de tarm, o imensa retea de cladiri din piatra, întinse pe o suprafata de opt kilometri patrati, ce formeaza doua orase. S-au recuperat mii de artefacte, unele având în jur de treizeci si doua de mii de ani. Iar la trei sute douazeci de kilometri nord-vest de golful Khambhat a fost gasit sub apa legendarul oras Dwarka, despre care miturile spun ca era resedinta zeului Krisna. În Marea Mediterana se afla aproape doua sute de orase scufundate. Robert Ballard si alti savanti au speculat ca ridicarea nivelului oceanului planetar a cauzat revarsarea Marii Mediterane peste un baraj natural, provocând un Potop ce a prins sub ape peste o suta cincizeci de mii de kilometri patrati de teren la o adâncime de peste o suta cincizeci de metri. Iar Sir Leonard Woolley povestea în cartea sa,Excavations at Ur („Sapaturile arheologice de la Ur”), ca în 1929, pe când lucrarile de la Cimitirul Regal din Ur se apropiau de sfârsit, la mai bine de trei metri sub namolul întarit s-au descoperit urmele unei civilizatii mult mai vechi. Urmele unei civilizatii vechi, ascunse sub straturi de namol, s-au gasit si în orasele Uruk, Cush, Suruppak (orasul eroului sumerian al Potopului) si Ninive, în cel din urma arheologii descoperind la adâncimea de optsprezece metri nu mai putin de treisprezece straturi de namol si nisip de rau. Singura explicatie plauzibila pentru aceste civilizatii îngropate sub metri de nisip si namol este ca, într-adevar, o mare inundatie a avut loc cândva, în trecut.

(va urma)

Preluare www.mixdecultura.ro

Karanna Academy: Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 2-a)

      

potopul

Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea 1)

By admin

tsunami

 

Cel mai raspândit mit pe suprafata Pamântului este cel al Potopului. În prezent se cunosc peste cinci sute de legende diluviene în întreaga lume. Dupa o cercetare asupra a optzeci si sase dintre acestea , specialistul dr. Richard Andree a tras concluzia ca sasezeci si doua sunt complet independente de sursele mesopotamiene si ebraice. Ceea ce înseamna ca exista mari sanse ca un asemenea eveniment sa se fi întâmplat la un moment dat în trecutul omenirii.

Cea mai cunoscuta legenda diluviana este cea din Vechiul Testament. În capitolul sase al cartii Genezei, Dumnezeu a hotarât sa distruga oamenii din cauza rautatii acestora. S-a decis sa salveze o singura familie, a carui cap era Noe, un „om drept si neprihanit între oamenii timpului sau”.

arca lui NoeDumnezeu l-a învatat sa faca o corabie de lemn de salcâm, lunga de trei sute de coti, lata de cincizeci de coti si înalta de treizeci. Apoi i-a poruncit sa-si ia cu el în corabie nu doar sotia, fiii si nurorile, ci si câte o pereche din fiecare specie de animale. Cu o saptamâna înainte de catastrofa, Domnul s-a razgândit si i-a cerut lui Noe sa ia în corabie câte sapte perechi din animalele curate si câte o pereche din cele necurate. Capitolul al sapte-lea sustine ca „în anul sase sute al vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului; si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Dupa ce s-a oprit ploaia, apa a mai crescut timp de o suta cincizeci de zile, ucigând toate vietuitoarele de pe Pamânt. Capitolul al opt-lea ne spune ca „în luna a saptea, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Muntii Ararat. Apa a scazut mereu pâna în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au aratat vârfurile muntilor. Dupa patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o facuse la corabie, si a dat drumul corbului, ca sa vada de a scazut apa pe pamânt. Acesta, zburând, nu s-a mai întors pâna ce a secat apa de pe pamânt. Apoi, dupa el a trimis porumbelul, ca sa vada de s-a scurs apa de pe pamânt. Porumbelul însa, negasind loc de odihna pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; caci era înca apa pe toata fata pamântului. Si a întins Noe mâna si l-a apucat si l-a bagat la sine, în corabie. Si asteptând înca alte sapte zile, a dat iarasi drumul porumbelului din corabie, si porumbelul s-a întors la el, spre seara, si iata avea în ciocul sau o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca s-a scurs apa de pe fata pamântului. Mai zabovind înca alte sapte zile, iarasi a dat drumul porumbelului si el nu s-a mai întors. Iar în anul sase sute unu al vietii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pamânt, a ridicat Noe acoperisul corabiei si a privit, si iata se zbârcise fata pamântului. Iar în luna a doua, la douazeci si sapte ale lunii acesteia, pamântul era uscat”. Atunci i-a poruncit Dumnezeu lui Noe sa iasa din corabie si sa elibereze animalele. Dupa ce a îndeplinit ordinele primite, Noe a jertfit câteva animale în cinstea Domnului. Acestuia i-a placut mireasma jertfelor si s-a hotarât sa nu mai distruga niciodata omenirea. Ba, mai mult, în capitolul al noualea, Dumnezeu aseaza curcubeul pe cer ca semn al legamântului dintre el si oameni. Coranul, cartea sfânta a musulmanilor, confirma povestea biblica a Potopului.

Cartea lui Enoh ofera amanunte suplimentare despre Potop, desi de multe ori contradictorii. În capitolul zece, Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Uriel la Noe sa-l anunte ca se apropie Potopul si sa-l învete cum sa se salveze. Capitolele cincizeci si patru si optzeci si noua sustin ca Enoh stia deja de venirea Diluviului, primind aceasta informatie printr-o viziune. În capitolul sasezeci si cinci, el este cel care îl dezvaluie lui Noe cataclismul ce va urma. Enoh sustine ca Dumnezeu i-a dezvaluit adevaratul motiv al calamitatii: oamenii trebuiau distrusi din pricina învataturilor primite de la îngerii Veghetori. În capitolul sasezeci si sapte, „cuvântul lui Dumnezeu” l-a anuntat pe Noe ca el va supravietui unei urgii ce va veni în curând, fara a specifica despre ce este vorba, mentionând totusi ca îngerii sunt cei care construiesc arca salvatoare: „si acum îngerii mestesugesc o lucrare din lemn, si când ei vor încheia lucrarea lor îmi voi pune mâna peste ea si o voi pazi, si din ea va iesi samânta vietii, si se va produce o schimbare ca Pamântul sa nu ramâna nelocuit”.potop 1

Potopul este amintit si în alte carti biblice, ce mentioneaza ca uriasii, copiii îngerilor cu pamântencele, au murit în acel cataclism: „Tu pe cei care mai înainte au facut strâmbatate, între care si uriasi erau, care întru vitejie si întru îndrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apa nemasurata” (Cartea a treia a Macabeilor 2:4); „Iar de demult, când au pierit trufasii uriasi, nadejdea întregii lumi a scapat într-o barca si barca, îndrumata de mâna Ta, a lasat omenirii samânta urmasilor” (Cartea întelepciunii lui Solomon 14:6). Acelasi lucru îl sustine si Apocalipsa lui Baruh, dându-ne chiar numarul exact de uriasi înecati: patru milioane nouazeci de mii. Însa Cartea lui Enoh nu este de acord cu aceasta ipoteza, afirmând ca nu Potopul a distrus uriasii, ci arhanghelul Gavriel, care i-a facut sa se ucida între ei. Geneza biblica nu specifica nimic despre destinul uriasilor si al îngerilor decazuti, însa varianta oficiala a crestinismului si a iudaismului este ca uriasii au fost distrusi de marele Potop.

Se presupune ca aceste legende evreiesti au fost inspirate din cele mesopotamiene, israelitii având acces la ele în timpul exilului babilonian. În Epopeea lui Ghilgames, datând de prin mileniul al treilea î.Hr., zeul Enlil, deranjat din somn de harmalaia oamenilor, a cerut în Consiliul zeilor nimicirea acestora. Drept urmare, zeii au aprobat distrugerea pamântenilor printr-un Potop. Zeul Ea nu a fost de acord cu aceasta decizie si l-a învatat pe regele Utnapistim („Cel ce a gasit viata”) sa-si faca o corabie în care sa ia „samânta tuturor fapturilor vii”. Utnapistim a construit corabia în forma de cub, dupa masurile date de zeu (lungimea si latimea de o suta douazeci de coti, cu sapte punti supraetajate), si si-a îmbarcat alaturi de el toate rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Când a început urgia, zeii s-au speriat si s-au retras în cer. „Vreme de sase zile si nopti vântul a suflat, suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie”, sustine epopeea. Corabia a acostat pe vârful muntelui Nisir, iar Utnapistim a dat drumul unei porumbite si unei rândunici care, neavând unde sa se aseze, s-au întors. În final a eliberat si un corb „care a vazut ca apele se trasesera, a mâncat, a zburat în târcoale, a croncanit si nu s-a mai întors”. Utnapistim a coborât de pe corabie si a adus jertfe zeilor. „Când zeii au simtit dulcea mireasma, s-au adunat ca mustele la jertfelnic”. Enlil si-a dat seama ca a facut o greseala încercând sa distruga omenirea si a promis ca nu va mai încerca acest lucru, iar Utnapistim si sotia sa au primit nemurirea ca rasplata.

Acesta însa nu este singurul mit mesopotamian care pastreaza povestea potopului. În textul akkadian Epopeea lui Atra-Hasis, Enlil este deranjat de înmultirea oamenilor si cere Consiliului zeilor decimarea omenirii prin epidemii si foamete. Enki nu este de acord cu aceasta hotarâre si îi învata pe oameni sa nu se mai închine zeilor si sa se revolte împotriva lor. Apoi trimite „razboinicii apelor” cu hrana pentru muritori. Enlil convoaca din nou Consiliul zeilor si cere ca omenirea sa fie distrusa printr-un Potop. La fel ca în Epopeea lui Ghilgames, Enki alege un muritor pe care îl anunta de cataclismul iminent si îl învata sa-si construiasca o corabie. Eroul din Suruppak, numit aici Atra-Hasis („Cel foarte întelept”), se salveaza împreuna cu familia sa. Dupa retragerea apelor, aduce ofrande zeilor care, morti de foame, se napustesc asupra fripturii ca vulturii. În versiunea preotului babilonian Berossus, citat de Abydenus, zeul Kronos i-a dezvaluit muritorului Ziusudra (Xisuthros în greaca veche) ca va avea loc un Potop în ziua a cincisprezecea a lunii Daisos (a doua luna a anului) si i-a ordonat sa adune în orasul Sippar toate scrierile pe care le putea gasi, apoi sa plece în Armenia.

Pe lânga aceste texte, exista si alte referiri mesopotamiene despre Potop. Listele regilor sumerieni împart conducatorii Pamântului în doua parti: cei care au domnit înainte si cei care au domnit dupa Diluviu. Asurbanibal, regele Asiriei, care a strâns o biblioteca impresionanta de tablite de lut, se lauda într-o inscriptie comemorativa ca a reusit sa citeasca „inscriptii pe piatra, de dinainte de Potop”. Un text akkadian, care vorbeste despre nume si originile lor, lauda un rege ca fiind „din samânta pastrata de dinainte de Potop”. Unele texte stiintifice afirma ca sursele lor sunt „vechile înscrisuri, ale înteleptilor de dinainte de Potop”. Iar un altul, ce vorbeste despre regele Ur-Ninurta, aminteste aceiasi catastrofa globala:

„În acea zi, în acea zi de demult,

În acea noapte, în acea noapte de demult,

În anul acela, în anul acela de demult,

Când a avut loc Potopul”.

tsunami

Hitat, o culegere din secolul al XV-lea, alcatuita de Muhammad Al Makrizi (1364-1442), cuprinzând texte ale cronicarilor copti, contine numeroase referiri la inundatia globala. Cronicarul Al Haukali spune ca piramidele de la Gizeh au fost ridicate numai ca un dig de aparare împotriva Diluviului. În capitolul Urme ramase din secolele trecute, Al-Beruni scria ca persii considerau ca Potopul nu a avut loc în toata lumea, ci doar în Siria si într-o parte din Apus, pe vremea lui Tahmurat. Capitolul treizeci si trei din Hitat afirma ca zeul Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor în care a ascuns comori, scrieri ale învatatilor si tot ce trebuia salvat de la disparitie.

Un text funerar descoperit în mormântul faraonului Seti I vorbeste despre nimicirea omenirii pacatoase de catre un Diluviu. Iar învatatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca regele Saurid a avut un vis în care „Pamântul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii sai, îngroziti, oamenii au fugit care încotro, stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. Regele nu a povestit nimanui visul sau dar, dupa câteva zile, a visat ceva asemanator. Atunci i-a chemat pe toti cei o suta treizeci de prezicatori ai sai si le-a povestit ambele vise. Acestia le-au deslusit spunând ca în lume se va petrece un eveniment important: va veni Potopul si dupa aceea o vâlvataie, coborâta din constelatia Leului, ca sa treaca lumea prin foc. Auzind aceste lucruri, Saurid s-a hotarât sa ridice piramidele de la Gizeh. „În piramide si în acoperisurile lor, în pereti si coloane, au fost înglobate toate stiintele secrete ale egiptenilor, constelatiile au fost desenate pe ele (…) în plus si stiinta talismanelor, aritmetica si geometria (…), clare pentru cei care le cunoateau scrierea”.

Un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”.

În legendele grecilor antici, titanul Prometheus, creatorul oamenilor, a avut un fiu cu o pamânteanca. Baiatul, care a fost numit Deucalion si a domnit peste Tara Ftiei din Tesalia, s-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus (fratele lui Prometheus) si a Pandorei. Când Zeus s-a hotarât sa distruga lumea printr-un Potop, Deucalion, avertizat de tatal sau, a construit o lada de lemn în care a depozitat „toate cele de trebuinta” si s-a urcat în ea împreuna cu Pyrrha. Pe lânga ei, au mai supravietuit doar câtiva oameni care fugisera pe cei mai înalti munti. Deucalion si Pyrrha au plutit pe apa noua zile si noua nopti, acostând în cele din urma pe muntele Parnas, unde au adus jertfe zeilor. Încântat de ofrande, Zeus l-a trimis pe Hermes la Deucalion, permitându-i sa ceara orice doreste. Cum Deucalion si-a dorit noi oameni, Zeus l-a învatat sa ia pietre de jos si sa le arunce peste umar. Pietrele aruncate astfel de Deucalion au devenit barbati, iar cele aruncate de Pyrrha, femei.

(va urma)

Preluare www.mixdecultura.ro

Source:: Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea 1)

      

trib Melungeon apalasi

Ultimul trib Apalas – Populatia Melungeon

Ultimul trib Apalas – Populatia Melungeon

John Klein vrea sa studieze cauzele genetice ale bolii care a secerat populatia muntilor Apalasi, numita Melungeon. El a descoperit un grup de oameni dornici sa-si cunoasca stramosii si mostenirea culturala si spirituala lasata de acestia.
 Istoricii nu i-au ajutat sa-si descopere radacinile
Melungeonii au fost atestati documentar pentru prima data la sfirsitul secolului al XVIII-lea si reprezinta cam 50.000 de oameni din cei aproape 22 de milioane care traiesc in regiunea coastei estice, majoritatea fiind intilniti in sudul marginii Apalasilor, in zona Tennessee, Virginia si Kentucky.
Acolo exista mai multe povesti despre modul in care acesti oameni au ajuns acolo: unii spun ca ei au fost o colonie abandonata, altii spun ca sint descendentii unor portughezi care au naufragiat in zona sau poate sint unul dintre ultimele triburi pierdute ale Israelului.
Multi dintre acestia spun ca au fost intimpinati cu scepticism si chiar ostilitate de istorici in incercarile lor de-si gasi radacinile.
Nu se stie nici de unde-si trag numele
Fiind in aceeasi zona geografica si nefiind albi, vecinii lor i-au tratat destul de neprietenos si au incercat sa-i izoleze, a spus Wanuye Windler, presedintele Asociatiei Mostenirii Melungeon.
Originea numelui lor, care a fost considerat nedemn pina de curind, este disputata la fel de mult ca si mostenirea lor. Poate sa fie o versiune a unui cuvint francez care desemneaza un amestec: melange sau poate provine din cuvintul african malungo, care inseamna marinar coleg cu un altul, sau din turcescul melun jinn – suflet blestemat.
Nici genetica nu poate da raspunsuri clare la toate intrebarile
Acum melungeonii cauta in rindul cercetatorilor care fac studii genetice raspunsuri la intrebarile lor.
John Klein, care este biolog specializat in genetica moleculara la Universitatea din Virginia, incearca sa le raspunda la citeva intrebari. Din pacate, el crede ca acestia vor fi dezamagiti.
Rezultatele cercetarilor le vor da in mare unele indicii si sugestii legate de originea acestei populatii, a spus Klein, dar nu vor spune nimanui definitiv daca este sau nu melungeon sau exact cum au venit sa traiasca in Apalasi.
Cred ca este un studiu care ridica o multime de asteptari si care va oferi doar citeva raspunsuri, a spus Klein, care, in aproape doi ani, a prelevat multe probe pentru a studia structura ADN-ului acestei populatii.
Cercetatorul a spus ca va anunta curind rezultatele studiilor sale la o adunare a Asociatiei Mostenirii Melungeon.
Populatia a fost discriminata si chiar negata ca etnie distincta
De-a lungul istoriei, melungeonii au fost discriminati din cauza etniei lor sau chiar negati ca etnie distincta cu radacini istorice, de catre istoricii sceptici in teoriile lor.
Adevarul este ca probabil noi nu am fi fost niciodata interesati de ADN sau de gene, daca la scoala sau la academie nu s-ar fi afirmat ca melungeonii au fost inruditi cu mostenitorii zonei mediteraneene, a spus Brand Kumery, presedintele Fundatiei Wellont si autorul unei carti in care se ia in discutie problema curatarii etnice a Americii.
Nume celebre ca Elvis Presley sau Abraham Lincoln par sa fi avut stramosi melungeoni
In cartea sa, el sugereaza ca marinarii portughezi au adus in America sclavi turci care, prin incrucisare cu femeile indiene Cherokee si alte triburi din zona, au produs primii melungeoni in jurul anului 1500.
El a mai declarat, de asemenea, ca Abraham Lincoln, Elvis Presley si Ava Gardner ar fi putut avea stramosi melungeoni.
David Hrom, un expert in metodologia istorica bazata pe traditiile orale, este sceptic vizavi de aceasta teorie.
Obiectia mea la cartea lui Brand Kumery este ca ea este atit de departe de adevarata istorie incit nici nu merita sa o iei in consideratie. Testele de ADN ar putea arata daca ei intr-adevar descind din turci, asa cum se afirma, dar eu sincer ma indoiesc sa reiasa asa ceva.
Analizele infirma originea europeana
John Klein a afirmat ca exista citeva secvente ADN care in mod evident reflecta o origine noneuropeana, mai degraba indiana, din partea central-estica sau nordica. In rest, el nu a mai spus nimic specific referitor la rezultatele analizelor.
Klein a recoltat probe de ADN de la aproximativ 120 de melungeoni femei si secvente din ADN-ul mitochondrial, un tip de ADN pe care femeile il trec din generatie in generatie.
Un laborator din Anglia l-a ajutat realizind analizele a 30 de cromozomi Y din mostrele de ADN prelevate de la barbati.
Klein a spus ca daca aceste studii pot oferi unele informatii referitoare la intreaga populatie, ele nu pot spune multe despre cazurile individuale.
Europenii sint populatia cu un amestec de ADN imposibil de descifrat
Poate mai bine de 70 la suta din populatie prezinta secvente particulare. Deci, daca o secventa se potriveste, statistic poti avea sansa sa-ti fie reflectata in mostenirea genetica.
El a mai spus ca unele secvente asociate cu particularitatile etnice pot ramine predominante in genomul unei persoane fata de alta.
Secventele de ADN europene sint imposibil de categorisit in functie de tari, pentru ca europenii au migrat destul de repede de-a lungul secolelor. Amestecul istoric al etniilor a facut din ADN-ul europeanului modern un amestec de nedescifrat.
Cred ca, in mare, studiile vor arata ca si aceasta populatie este destul de amestecata – a mai spus Klein.
Cristina Matache
Kir-Ugli

Misteriosul Oras Kir-Ugli sau mirajul de pe fluviu

Orasul Kir-Ugli sau mirajul de pe fluviu

 Pe Volga exista urmatoarea legenda: Adesea, cind soarele se ridica la rasarit, deasupra riului Volga se vad castelele si peretii unui oras linistit. Acesta sta si asteapta ca locuitorii sai sa isi adune bogatiile… Orasul linistit este principalul castel al printesei Volga. Aici se gasesc depozitele sale, diferite locuinte. In aceste depozite printesa a pus cite ceva. Ea aduna tot ceea ce ii cade in mina si pastreaza…

In acest context este necesara o explicatie: printesa este aceea pe care Stenka Razin a inecat-o in Volga, iar orasul Kir-Ugli (in legendele rusesti este numit Orasul linistit) apare adesea deasupra riului ca un miraj deosebit de clar.

Dupa cum se stie, mirajul este un fenomen optic care arata intr-o forma mai mult sau mai putin deformata obiecte care se gasesc la foarte mare departare de locul in care se observa aceasta imagine. Este straniu, dar locul care este aratat in mirajele de pe Volga nu apare nicaieri in jurul apei, dar nici in alta parte pe globul pamintesc. Acest oras (unii dintre cei care l-au vazut il denumesc templu) reprezinta o cupola cu niste turnulete executate cu finete. Zona care il inconjoara se schimba – unii vad orasul la malul unei ape (lac sau mare), altii la marginea unei prapastii, iar altii – pe virful unui deal.

Din ceata s-a ridicat un oras…

Orasul Kir-Ugli a fost observat de foarte mult timp si destul de des: oamenii din partea locului afirma ca el apare nu mai rar de o data pe luna. Insa prima atestare documentara a ciudatului miraj apartine anilor ’60 ai secolului al XX-lea.

Iata cum a fost descrisa intimplarea de catre cei care au vazut-o: Din ceata s-a ridicat un oras. Stralucea in diferite culori, asemenea unui curcubeu de noapte, care acoperea pamintul. Deasupra riului s-au ridicat seara pereti si turnuri uimitoare si in multe culori diferite, ca si cum din cer ar fi fost aruncate pietre scumpe deasupra pamintului. Se vedea insa ca multe dintre turnurile uimitoare erau distruse, din multe palate nu ramasesera decit ruinele. O data cu aceasta viziune a aparut parca si un val de sentimente, o oarecare invidie oarba si fara pareri de rau. Parea ca aici imparatea timpul unei alte lumi. S-a auzit un sunet straniu, care pulsa parca – un fel de cintec de inmormintare care se raspindea deasupra apei si deasupra acestui oras vrajit. Sunetul era cind incet si placut, cind devenea razbunator si provoca durere. Sunetul a inceput sa scada in intensitate, a devenit abia perceptibil, apoi a murit. Dar senzatia de groaza nu a disparut. Si, in stralucirea acestui oras, tot ceea ce era legenda pentru lumea noastra obisnuita a devenit destul de real, nascind teama si groaza. Orasul a disparut la fel de neasteptat cum a aparut. Insa la noi, din aceasta noapte, au inceput neplacerile. Participantii la expeditie au inceput sa moara.

In zona Vasiliev a aparut un glob rosu

La data de 9 august 1990, la ora 22.20, la sud-est de insula Vasiliev s-a observat un glob urias de culoare rosie. Un martor al acestui fenomen povesteste: Un glob, apoi un cerc rosu, la fel ca un inel, au aparut pe cer. Alaturi se gasea un obiect care stralucea. Globul s-a intunecat si pe fondul sau au aparut niste imagini verzui. Acestea se inlocuiau foarte repede unul pe altul. Incercarile de a fixa acest fenomen pe un film foto s-au incheiat fara rezultat. Dupa aceea a aparut o farfurie zburatoare clasica cu o pereche de focuri, dispuse la distanta egala de mijloc. Dupa aceea, farfuria a disparut, iar apoi a aparut un fel de cristal care s-a transformat intr-un turn minunat. O cupola uriasa a aparut pe cer, iar deasupra ei a luat nastere inaltindu-se un fel de constructie. Acest turn avea o oglindire inversa pe suprafata riului verzui, a apei ceresti, care ocupa partea inferioara a acestui straniu glob. La ora 23.00, acest glob a disparut. Inainte de asta insa, noi am simtit ca asupra noastra era fixata o privire apasatoare, un fel de neliniste interioara, care parca venea din profunzimea secolelor.

La Samara, martorii vorbesc despre fiinte albe, ciudate

Mirajele din aceasta zona sint destul de clare si exacte, despre acest fapt vorbind si descrierile uimitoare: Pe drumul de intoarcere, cind am revenit la mal, deasupra noastra s-a pornit o furtuna… Deodata, in norii negri a aparut un orificiu in forma de patrat. In perimetrul lui se gasea o raza rosie, dupa cum am vazut, care se indrepta catre pamint. Dupa aceea, pe fereastra din cer, ca pe ecranul unui televizor, a aparut o imagine clara si colorata. Era peisajul unui golf marin, pe care se gaseau citeva dealuri mici din piatra si o padure stranie, de culoare violet intens. Deasupra marii se gasea un cer palid, aproape alb. Imaginea se rotea incet, ca si cum camera de luat vederi se invirtea dupa sensul acelor de ceasornic. Noi toti asteptam sa apara pe ecran turnurile lucrate cu finete, impodobite cu cupole. Dar ele nu s-au mai vazut. Tabloul acesta l-am observat aproximativ 15 minute, apoi a inceput sa se stearga incet.

Etnograful din Samara, Iakovlev, povestea in secolul al XIX-lea ca in muntii din aceasta zona apar din cind in cind niste fiinte stranii albe: Nu par a fi oameni, nu par a fi animale. Dumnezeu stie ce sint! Le-a vazut la un moment dat un om, dar s-a intors acasa fara memorie si dupa citva timp a murit. Locul este inconjurat de munti, acoperiti de padure si inainte pe acolo trecea un drum.

Zona pazita de luminari in care totul dispare

Ca in majoritatea zonelor de acest tip, este si aici un loc pe care daca in vizitezi intr-un anumit moment se poate sa dispari pentru totdeauna. Legendele vechi spun ca acest loc este strajuit de doua luminari aprinse. Observatori din trecut vorbesc despre niste trunchiuri de culoare alba care induc senzatia de groaza oricui. Ele apar intr-un grup compact, de la doua pina la cinci la numar, de diferite nuante si cu o claritate deosebita. Cel mai des se poate observa culoarea verde. Inaltimea trunchiurilor alterneaza intre un metru si 5 metri, iar diametrul este de aproximativ 2 metri.

In afara trunchilor luminate, aici apar si alte obiecte stralucitoare: globuri si semilune. Globurile apar cel mai adesea in grupuri de cite cinci. Patru dintre ele sint mari si clare, iar cel de-al cincilea este mic, mobil, cind apare, cind dispare. Potrivit datelor oferite de izvoarele documentare, globurile se observa cel mai des la sud de orasul Samara.

Daca Kir-Ugli este un miraj trebuie sa admitem ca undeva este si originalul. Unde se gaseste acesta – pe Pamint, in alta dimensiune sau, dupa cum afirma cercetatorii, pe alta planeta – nu se poate sti. Martorii vorbesc despre un cer palid, aproape alb deasupra orasului Kir-Ugli, care nu seamana deloc cu cerul pe care il vedem noi.

 

 

Articol de Georgeta Licsandru

ISTORIA PAMANTULUI

ISTORIA PAMANTULUI

THOTH  ATLANTEEANUL

Thoth este un personaj istoric care s-a inaltat in urma cu 52.000 de ani. Timp de 16.000 de ani el a fost regele Atlantidei. Numele lui era Chiquetet Arlich Vomalites. El a ramas pe Pamant in acelasi corp pana la data de 4 mai, 1991. El ar fi putut sa paraseasca Pamantul mai devreme, multi alti nemuritori au facut-o, dar el s-a aflat intr-un mic grup care a decis sa ramana. Cunoscand fara nici o indoiala faptul ca toate lucrurile sunt interconectate si ca exista un spirit unic care se afla in tot, Thoth a preferat sa ramana aici ca invatator.
El a parasit Pamantul pentru 2.000 de ani si a calatorit pe diverse planete. Ajungea pe o planeta si locuia acolo pentru aproximativ 100 de ani, observand si invatand cum actioneaza locuitorii. In cele din urma s-a intors pe Pamant. A facut un legamant sa ramana aici, pe Pamant, pana cand noi, pamantenii, vom atinge un anumit nivel de constiinta. Noi am ajuns la acest nivel astfel ca Thoth a parasit planeta la data de 4 mai, 1991.
Evident, ceea ce s-a intamplat inainte, in timpul si dupa Razboiul din Golf a reprezentat un punct culminant cu o anumita semnificatie. Lumina pe aceasta planeta este acum mai puternica decat intunericul pentru prima oara in ultimii 16.000 ani. Chiar daca noi nu o vedem inca, balanta puterii s-a schimbat si legile se plaseaza pe noi standarde. Acum cand negativitatea opune rezistenta luminii, care reprezinta chiar natura sa, in loc de a suprima lumina, aceasta ii da putere si noi devenim mai puternici. Asa ca tineti-va!
Cea mai faimoasa actiune pe care a savarsit-o Thoth a fost introducerea scrisului pe planeta. El a fost denumit „scribul” in Egipt, mai ales ca el a fost cel care a scris toata istoria veche. Din aceasta cauza Drunvalo a fost trimis la el. Cele mai multe dintre informatiile lui Drunvalo despre noi si istoria noastra vin de la Thoth. Informatiile care vin de la Thoth au o acuratete de 100%.
Drunvalo l-a intalnit prima oara pe Thoth in 1972. El studia alchimia — care are in vedere transformarea mercurului sau plumbului in aur – nu in scop de a face bani ci pentru a observa reactiile chimice. Toate reactiile chimice reprezinta paralele in viata omului. Prin intelegerea chimiei, a modului in care atomii se combina pentru a forma molecule, si cum se recombina aceste molecule, poti vedea in detaliu modul in care au loc operatiunile de la un nivel mai larg. Adevarata alchimie consta in intelegerea primara a modului in care nivelul nostru de constiinta se uneste cu constiinta Christica.
Drunvalo a studiat acest sistem cu un maestru. Intr-o zi au efectuat o meditatie cu ochii deschisi. Dupa o ora, invatatorul lui Drunvalo a disparut din camera. In circa 2-3 minute un corp complet diferit a luat forma in fata lui Drunvalo. Aceasta persoana era scunda (aproximativ 1,55 metri inaltime) si arata ca un om in varsta de 70 de ani. Infatisarea sa amintea de acea a unui egiptean din vechime si purta o imbracaminte simpla. Drunvalo isi aminteste mai ales de ochii sai, care erau ca ai unui copil, foarte blanzi si in care nu se intrevedea deloc un spirit critic.
El i-a spus lui Drunvalo ca lipsesc trei atomi in Univers si vrea ca acesta (Drunvalo) sa-i gaseasca. Drunvalo a avut o experienta, pe care nu o va descrie si prin care a inteles ce insemna aceasta afirmatie. Thoth s-a aplecat in fata lui, i-a multumit si a disparut. Cateva minute mai tarziu invatatorul alchimist a reaparut. Nu stia ce s-a intamplat; de fapt, el a crezut ca a fost acolo tot timpul.
Drunvalo nu a stiut ca persoana care a aparut in fata lui a fost Thoth si nu l-a vazut pe acesta pana la data de 1 noiembrie, 1984. Atunci ei au inceput sa comunice regulat pe parcursul a mai multe luni.
Dar sa ne intoarcem la istorisirea noastra. Toth impreuna cu Ra si Araaragot, care au fost de altfel fostii regi ai Atlantidei, au adus cu ei planul pentru constiinta Christica si au ajuns in Egipt (care atunci era cunoscut sub numele de Khem) deoarece flacara care continea oul constiintei noastre colective avea un punct axial care aparea acolo. Intr-o zi, matricea asociata cu acel punct va fi perceput sub forma constiintei christice. Ei au creat o gaura chiar pe lungimea axei, care extinde pe intregul Pamant influenta oului constiintei noastre. Axa iese prin Egipt si in Moreea, o mica insula de langa Tahiti, in cealalta parte a Pamantului. Thoth spune ca acolo se afla un vortex sau o spirala, la ambele capete ale axei si daca s-ar proiecta o umbra a ei pe pamant ar arata ca o spirala logaritmica. Apoi ei au construit trei piramide pe acea spirala.
Scopul primar al piramidelor a fost de a muta constiinta noastra de la primul nivel, prin cel de mijloc (unde suntem noi acum) pana la cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ele reprezentau un instrument pentru initiere planetara, construit in mod special pentru a ridica cei 44 + 2 cromozomi ai omului in constiinta Christica si a o stabiliza. Scrisul nu era necesar inainte de acest fapt deoarece amintirea era totala si instantanee. Cel de-al doilea nivel de constiinta, care reprezinta nivelul dizarmonios pe care ne situam noi acum, intervine datorita faptului ca existenta, viata nu a creat o alta modalitate prin care sa se treaca de la primul la cel de al treilea nivel. Nivelul doi reprezinta o ruptura prin care o fiinta doreste sa treaca foarte repede, cat mai rapid cu putinta, deoarece, daca o civilizatie ramane prea mult timp la acest nivel, planeta care o gazduieste trece printr-un mare risc de distrugere.
Potrivit lui Thoth, piramidele au fost construite cu mintea si cu inima, manifestate din memoria celui de al patrulea nivel dimensional. Ele au fost construite intr-o perioada de trei zile, de sus in jos; acestea sunt trei zile cvadridimensionale. Perioada de timp corespunzator in cea de-a treia dimensiune este mult mai mare, probabil de cativa ani. Ei au creat o legatura intre constiinta modelului nostru evolutionar si spirala logaritamica. In adanc, sub piramide ei au asezat un mic oras – templu in care se afla 10.000 de oameni si care se mai afla inca acolo.
Fiecare forma de viata de pe planeta are o matrice conectata la aceasta axa. Chiar daca sunt specii care exista doar intr-un loc de pe Pamant, matricea lor se extinde in jurul intregii planete.
Cea mai inteligenta, avansata si veche forma de viata de pe aceasta planeta o reprezinta balenele. Apoi sunt delfinii, apoi oamenii. Noi credem ca noi suntem cei mai avansati, dar balenele si delfini sunt cu mult inaintea noastra. Noi credem ca suntem cei mai avansati pentru ca putem creea lucruri exterioare. Acesta este un impact al rebeliunii luciferiene care a venit de pe Marte. Cele mai avansate forme de viata nu creeaza in exterior. Ei creeaza tot ce au nevoie in interior.
Balenele sunt pe aceasta planeta, vi si constiente, de 500 de milioane de ani. Ele pastreaza memoria planetei. Filmul Star Trek IV a vorbit depsre asta. Fara balene noi nu am mai avea memorie, am fi pierduti.
Delfinii sunt aici de cel putin 35 de milioane de ani. Ei chiar au iesit din apa si au pasit pe pamant pentru un timp, apoi au decis sa ramana in apa. Inotatoarele delfinilor au maini in interiorul lor, maini omenesti. Aceste creaturi se aseamana foarte mult oamenilor. Sunt mamifere, nu pesti, si ambele parti ale creierului lor functioneaza in proportie de 100%. Cand dorm, ei nu se mai folosesc de o jumatate din creierul lor. La noi doar jumatate din creierul nostru functioneaza in stare de veghe, cealalta jumatate ramane inchisa. Din aceasta jumatate doar 5-10% sunt folosite. Astfel ca din perspectiva delfinilor, noi nu suntem numai adormiti ci si inconstienti.
Atunci cand noi masacram fara minte balenele sau delfinii pentru carnea lor, avem de pierdut. Ei se incarneaza automat in corpurile lor simultane de pe Sirius. Ei sunt colegii nostrii si au o simpatie pentru conditia noastra. Sunt trei matrici pentru constiinta umana din jurul planetei. Prima este 42 + 2 (nr. de cromozomi); a doua care ne reprezinta pe noi este 44 + 2 si odata cu data de 4 februarie, 1989 s-a creat o noua matrice care este matricea constiintei Christice de 46 + 2. Fara aceasta matrice, nici o planeta nu poate intra in constiinta Christica.
Pentru aceasta au facut pregatiri Thoth, Ra si Araagot. Ei s-au folosit de geomantie pentru a crea in mod sintetic matricea constiiintei Christice, care ne va furniza vehiculul necesar pentru a intra pe frecventa urmatorului nivel de constiinta mai inalt decat cel prezent.
Astfel acest trio a creat o gaura aliniata cu axul invizibil al oului constiintei. Apoi ei au creat cele trei piramide, ceea ce a constituit un proiect maret de geomantie. Ulterior au stabilit 83.000 de locuri sacre pe toata suprafata planetei. Acestea au fost create cu totul pe cel de-al patrulea nivel dimensional, asa ca nu va inscrieti la nici o agentie de turism care efectueaza excursii de tip New-Age in diferite locuri. Apoi, de-a lungul unei perioade de 13.000 ani au adunat oameni din fiecare rasa si orientare spirituala pentru a construi biserica (templul) care era necesara a se inalta aici precum si piramida, in scopul de a initia un model operational pentru fiecare din aceste locuri. Oamenii de stiinta ar putea sa descopere faptul ca toate locurile sacre de pe planeta sunt asezate in spirale logaritmice sau de tip Fibonacci, conectate matematic la locatia din Egipt. Aceasta zona din Egipt, care nu a fost descoperita decat recent, este acum denumita crucea solara. Asociatia pentru Cercetare si Iluminare din Virginia considera ca acesta este unul dintre cele mai importante locuri din Egipt.
In plus fata de ceea ce au realizat in Egipt, acesti maestri au lasat umanitatii un nivel secund de constiinta, cel pe care ne aflam noi acum, care reprezinta un pas secundar catre cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ei au accelerat acest proces prin introducerea scrisului, care ne-a determinat sa iesim din sfera timpului visarii sau al unitatii memorieiComplexul din Egipt pe care l-am descris a fost construit cu 200 de ani inainte de revarsaresi de schimbarea polilor. Acesta a fost POTOPUL, cel in care Noe a plecat cu arca si a supravietuit. Chiar inainte de schimbarea polilor si de potop, Thoth s-a indreptat catre Sfinx. Sfinxul marcheaza cel mai vechi obiect de pe planeta, care, actualmente, reprezinta o nava spatiala. Thoth prezinta aceste lucruri mult mai detaliat intr-un document antic numit Tablitele de Smarald.

Potrivit lui Thoth, acesta nava spatiala este menita sa ne protejeze. El spune ca de fiecare daca cand se apropie o schimbare de poli noi devenim extrem de vulnerabili datorita faptului ca trecem printr-o perioada de trei zile si jumatate in care campul magnetic al planetei se prabuseste. In acest timp apare mereu partea intunecata care incearca sa domine. Aceast lucru s-a intamplat mereu pe parcursul istoriei noastre de 5 1/2 miliane de ani, dar de fiecare data o persoana foarte pura a gasit nava si a ridicat-o in aer si orice gandeste si simte aceasta persoana se intampla. Acesta actiune previne preluarea controlului de catre partea intunecata.
Noi ne apropiem din nou de momentul unei schimbari de poli, iar nava spatiala a fost deja plasata la locul corespunzator. In 1989, o femeie din Peru a intrat in constiinta Christica si a sustinut urmatoarele:cenusiii sufera de o mladie fatala, care se gaseste doar pe Pamant. Si in mod remarcabil, lucrurile au urmat imediat un asemenea curs. Odata cu sfarsitul anului 1992, toti cenusiii au disparut. Singura lor scapare a fost de a fugi de aici; ei nu mai pot trai pe Pamant.
Si acum sa ne intoarcem la nava. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Grosimea acestei nave este doar de 3-4 atomi si este plata deasupra si dedesupt. Are o lungime cam cat doua blocuri de locuinte si este rotunda. A fost realizata pentru a se atasa si pentru a reliza o digresiune in propia voastra merkaba. De obicei, se afla pe o frecventa superiaora Pamantului (cu o subunitate de frecventa dimensionala). Se afla in subsol, la o mila departare de suprafata planetei.
Dupa ce martienii au esuat cu experimentul din Atlantida, au fost aproximativ 4.000 ani in care viata pe Pamant s-a apropiat din ce in ce mai mult de haos. Cu aproximativ in urma cu 12.500 de ani, Pamantul s-a plasat in timpul corespunzator procesiunii echinoctiilor, gata sa sufere o noua schimbare de poli. Thoth a ridicat nava, s-a intors in insula Undal din Atlantida si a luat cu el aproximativ 16.000 de maestrii inaltati. Undal a fost ultima parte din Atlantida care s-a scufundat. Thoth si mestrii inaltati au calatorit apoi inapoi la Marea Piramida, in timp ce campul magnetic al planetei se prabusea. Acest colaps al campului magnetic a durat 3 zile si jumatate. El a luat memoria planetei noastre cu el. Memoria noastra colectiva este dependenta in mod direct de campul magnetic al Pamantului, asa ca daca acesta se prabuseste, noi nu avem nici o idee despre locul in care ne aflam. Este ca o intoarcere in salbaticie. Dar daca stapanesti merkaba, poti creea propiul tau camp magnetic din campurile contra-rotative de lumina si poti sa-ti pastrezi memoria.
Maestrii au aterizat pe varful Marii Piramide, care a fost construita intr-un asemenea fel ca prezenta o platforma perfecta de aterizare pentru nave spatiale. Acolo ei au format un merkaba din care s-a extins un camp de energie contra-rotitor la o distanta de 1,6 mile in spatiu. Maestrii au controlat axa, clatinarea acesteia si orbita planetei pe parcursul celor trei zile si jumatate. De fapt, ei au schimbat orbita; aceasta avea o periodicitate de 360 de zile, iar acum are o peeeriodicitate de 365 1/4 zile.
Maestrii au stat in aceasta nava in perioada cand campul magnetic s-a prabusit, iar la sfarsitul acestor zile au gasit o lume cu totul noua. Atlantida nu mai era. Portiuni din ceea ce reprezinta acum SUA s-au ridicat deasupra apei, iar planeta se situa pe un nivel dimensional diferit, cu mult mai jos. Din aceassta cauza arheologii nu pot gasi nici o dovada. Ei cauta pe o frecventa de vibratie gresita.
Maestrii au intrat in Marea Piramida printr-un tunel circular care duce catre orasul subteran. Ra a luat cu el o treime din maestri; Tat, fiul lui Thoth se afla printre ei. Oamenii din acest oras subteran au format fratietatea Tat si acolo se afla o mare comunitate de fiinte nemuritoare care traiesc si in ziua de astazi.
Apoi nava a zburat catre lacul Titicaca si catre Insulele soarelui. Acolo Thoth a lasat o alta treime din maestrii care au infiintat imperul Inca. Apoi nava s-a indreptat catre Himalaya unde a debarcat Araagat. Restul maestrilor inaltati s-a intors la Sfinx, au ridicat nava pe un nivel superior de vibratie, astfel incat aceasta sa poata trece prin Pamant si apoi s-au plasat in subteran, lao distanta de o mila de suprafata pamantului intr-o camera circulara, unde nava a ramas pana in anul 1989.
Aceste trei locuri – orasul subteran, Insulele Soarelui ai Himalaya, au fost alese din motive specifice care aveau de a face cu stiinta geomantiei, asa cum a fost ea clarificata de catre maestrii pentru crearea unei matrice pentru o constiinta Christica sintetica; aspectul Mayas-Incas a devenit contrapartea feminina a matricei iar Aspectul himalayan a devenit punctul neutru al matricei (retelei).
Sursa: fragment din cartea lui Bob Frissel „Nothing in This Book Is True, But It’s Exactly How Things Are” (Nimic din aceasta carte nu este adevarat, dar asa stau lucrurile). Domnul Frissell a preluat urmatoarele informatii din seminarul „Floarea Vietii”, care a fost sustinut de Drunvalo Melchizedek.

Ce se ascunde in spatele crizei planetare

By Anca Bogdan

new_world_order

Care este adevarul din spatele crizei planetare

de Colonel (r) Dan Zamfirescu

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a a stapani finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a a stapani finanţele fiecărei norod în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărei tari, in asemenea maniera încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, ce are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, ca Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Până actualmente se pare că da, pentru că în absenta unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat temporar la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici prezentabil ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la sfarsit, să aibă câştig de cauză cu una din ele. Iată numai un model de acest gen, pe care îl oferă tocmai Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, direct concurent legal la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fata unui doctor evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o mahala bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost tare bine orientaţi şi au dejucat o schema care se profila în vederea alegerii noului şef al statului între doi evrei, doar că la deznodamant efortul acestora s-a demonstrat neeficient.

Este tare probabil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii orisiunde s-ar gasi pe plani-glob. În acest fel se explică şi de ce, la puţina vreme după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus exact pe rivalul său diplomatic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este denumit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de schimbare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează asadar, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, bunaoara Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din pricina politicilor antinaţionale duse de clasa politica, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în cursa acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi asadar independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o activitate permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începând cu anul 1866, la Bucureşti, consecinta a actului de concesiune iscalit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine concret dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, potrivit concesiunii acordate de Cuza, poseda în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, prieten al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar frantuzesc Société Générale. Aceştia ţineau sub supraveghere şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, cauza pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutoratul Imperiului Otoman, constituirea sa ca tara moderna s-au ciocnit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită pretexta la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că intocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce detinea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au intrebuintat toată influenţa pentru a dicta politicienilor noştri ideea că bancnota naţională, având privilegiu de emitent al bancnotei, musai să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână predominant sau numai străin.

„Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, inregistra Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Asadar, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital total de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un insemn al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproximativ fără întrerupere, Mugur Isărescu, un perceptor al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se gasea la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai insemnat făcut de Mugur Isărescu, în concordanta cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu o slujba la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. O alta ipostaza vrednic de a fi menţionata a constituit-o jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutorat C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cel mai „longeviv” personaj într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altcum, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, asupra actualei crize cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai mult de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiece dată asemenea soluţii s-au demonstrat a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Actualmente asistăm la etapa finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai ampla din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va observa că are o singură direcţie, inspre calamitate, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

criza economica

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a insemnat începutul crizei, estimează agenţia de estimare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”. Conform Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi recesiunea financiară. „Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a spus Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va simboliza 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai dezvoltatdatorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o obligatie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Asadar, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce spune el că ar fi o incercare coordonata de ieşire din criza. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi partas la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost sfatuitor economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai accelerat decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol hotarator pentru decizia de intrerupere a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va ajunge mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a protejat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă intovarasire cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

criza monetara
Un alt evreu constituent de elita al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi precedent, estimează că economia globală va indura o contracţie de la 1% la 2% în acest an, cota nemaiîntâlnita din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică. Aceasta prognoza vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la sfarsit preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Secund) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o stirpe de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul particular al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

noua ordine mondiala
Inventarul este continuat de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat privitor la Marea Depresiune următoarele: „Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în excesiv de multe ţări există foarte multe reguli şi pentru a putea clarifica recesiunea şi a ocoli o alta viitoare este necesar un nou set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Conform specialiştilor, cel mai aprig dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Conform „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent. Decizia de a asalta moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot conform aceloraşi ziarişti, după „plesnitura” dată monedei euro de recesiunea din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare deasupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai extinse crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurta vreme după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la recesiune prin care traverseaza spaţiul european, începînd cu Grecia.

Sörös merge pe aceeaşi consideratie cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o seama de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi clarificare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o stapanire europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a spus Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui asemenea  sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale inspre economie, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

new world worder harta

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Conform acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la o concesie privitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altminteri, Sörös este stiut pentru propunerile sale de „schimbare” în economia mondială. Analog celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg inspre întărirea rolului FMI, cît mai multă legiferare şi cât mai strictă monitorizare centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism complet, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 anunta pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un sablon comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-o circumstanta de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai rezistent îl doboară pe cel mai sfrijit. Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist pecuniar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de independenta, adică siguranta şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este indiscutabil că în condiţii de autonomie nu putem poseda certitudinea viitorului, acesta depinzând în integritate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod obisnuit. Deopotriva această neputinta a certitudinii, exact această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de stapanire. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă intre direcţiile politicilor internaţionale.

New World Order
Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât obraznicie au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un infailibil obiectiv: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

pyramid of power

Originally posted 2013-05-21 21:21:22.

Karanna Academy: Ce se ascunde in spatele crizei planetare