ISTORIA PAMANTULUI

ISTORIA PAMANTULUI

THOTH  ATLANTEEANUL

Thoth este un personaj istoric care s-a inaltat in urma cu 52.000 de ani. Timp de 16.000 de ani el a fost regele Atlantidei. Numele lui era Chiquetet Arlich Vomalites. El a ramas pe Pamant in acelasi corp pana la data de 4 mai, 1991. El ar fi putut sa paraseasca Pamantul mai devreme, multi alti nemuritori au facut-o, dar el s-a aflat intr-un mic grup care a decis sa ramana. Cunoscand fara nici o indoiala faptul ca toate lucrurile sunt interconectate si ca exista un spirit unic care se afla in tot, Thoth a preferat sa ramana aici ca invatator.
El a parasit Pamantul pentru 2.000 de ani si a calatorit pe diverse planete. Ajungea pe o planeta si locuia acolo pentru aproximativ 100 de ani, observand si invatand cum actioneaza locuitorii. In cele din urma s-a intors pe Pamant. A facut un legamant sa ramana aici, pe Pamant, pana cand noi, pamantenii, vom atinge un anumit nivel de constiinta. Noi am ajuns la acest nivel astfel ca Thoth a parasit planeta la data de 4 mai, 1991.
Evident, ceea ce s-a intamplat inainte, in timpul si dupa Razboiul din Golf a reprezentat un punct culminant cu o anumita semnificatie. Lumina pe aceasta planeta este acum mai puternica decat intunericul pentru prima oara in ultimii 16.000 ani. Chiar daca noi nu o vedem inca, balanta puterii s-a schimbat si legile se plaseaza pe noi standarde. Acum cand negativitatea opune rezistenta luminii, care reprezinta chiar natura sa, in loc de a suprima lumina, aceasta ii da putere si noi devenim mai puternici. Asa ca tineti-va!
Cea mai faimoasa actiune pe care a savarsit-o Thoth a fost introducerea scrisului pe planeta. El a fost denumit „scribul” in Egipt, mai ales ca el a fost cel care a scris toata istoria veche. Din aceasta cauza Drunvalo a fost trimis la el. Cele mai multe dintre informatiile lui Drunvalo despre noi si istoria noastra vin de la Thoth. Informatiile care vin de la Thoth au o acuratete de 100%.
Drunvalo l-a intalnit prima oara pe Thoth in 1972. El studia alchimia — care are in vedere transformarea mercurului sau plumbului in aur – nu in scop de a face bani ci pentru a observa reactiile chimice. Toate reactiile chimice reprezinta paralele in viata omului. Prin intelegerea chimiei, a modului in care atomii se combina pentru a forma molecule, si cum se recombina aceste molecule, poti vedea in detaliu modul in care au loc operatiunile de la un nivel mai larg. Adevarata alchimie consta in intelegerea primara a modului in care nivelul nostru de constiinta se uneste cu constiinta Christica.
Drunvalo a studiat acest sistem cu un maestru. Intr-o zi au efectuat o meditatie cu ochii deschisi. Dupa o ora, invatatorul lui Drunvalo a disparut din camera. In circa 2-3 minute un corp complet diferit a luat forma in fata lui Drunvalo. Aceasta persoana era scunda (aproximativ 1,55 metri inaltime) si arata ca un om in varsta de 70 de ani. Infatisarea sa amintea de acea a unui egiptean din vechime si purta o imbracaminte simpla. Drunvalo isi aminteste mai ales de ochii sai, care erau ca ai unui copil, foarte blanzi si in care nu se intrevedea deloc un spirit critic.
El i-a spus lui Drunvalo ca lipsesc trei atomi in Univers si vrea ca acesta (Drunvalo) sa-i gaseasca. Drunvalo a avut o experienta, pe care nu o va descrie si prin care a inteles ce insemna aceasta afirmatie. Thoth s-a aplecat in fata lui, i-a multumit si a disparut. Cateva minute mai tarziu invatatorul alchimist a reaparut. Nu stia ce s-a intamplat; de fapt, el a crezut ca a fost acolo tot timpul.
Drunvalo nu a stiut ca persoana care a aparut in fata lui a fost Thoth si nu l-a vazut pe acesta pana la data de 1 noiembrie, 1984. Atunci ei au inceput sa comunice regulat pe parcursul a mai multe luni.
Dar sa ne intoarcem la istorisirea noastra. Toth impreuna cu Ra si Araaragot, care au fost de altfel fostii regi ai Atlantidei, au adus cu ei planul pentru constiinta Christica si au ajuns in Egipt (care atunci era cunoscut sub numele de Khem) deoarece flacara care continea oul constiintei noastre colective avea un punct axial care aparea acolo. Intr-o zi, matricea asociata cu acel punct va fi perceput sub forma constiintei christice. Ei au creat o gaura chiar pe lungimea axei, care extinde pe intregul Pamant influenta oului constiintei noastre. Axa iese prin Egipt si in Moreea, o mica insula de langa Tahiti, in cealalta parte a Pamantului. Thoth spune ca acolo se afla un vortex sau o spirala, la ambele capete ale axei si daca s-ar proiecta o umbra a ei pe pamant ar arata ca o spirala logaritmica. Apoi ei au construit trei piramide pe acea spirala.
Scopul primar al piramidelor a fost de a muta constiinta noastra de la primul nivel, prin cel de mijloc (unde suntem noi acum) pana la cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ele reprezentau un instrument pentru initiere planetara, construit in mod special pentru a ridica cei 44 + 2 cromozomi ai omului in constiinta Christica si a o stabiliza. Scrisul nu era necesar inainte de acest fapt deoarece amintirea era totala si instantanee. Cel de-al doilea nivel de constiinta, care reprezinta nivelul dizarmonios pe care ne situam noi acum, intervine datorita faptului ca existenta, viata nu a creat o alta modalitate prin care sa se treaca de la primul la cel de al treilea nivel. Nivelul doi reprezinta o ruptura prin care o fiinta doreste sa treaca foarte repede, cat mai rapid cu putinta, deoarece, daca o civilizatie ramane prea mult timp la acest nivel, planeta care o gazduieste trece printr-un mare risc de distrugere.
Potrivit lui Thoth, piramidele au fost construite cu mintea si cu inima, manifestate din memoria celui de al patrulea nivel dimensional. Ele au fost construite intr-o perioada de trei zile, de sus in jos; acestea sunt trei zile cvadridimensionale. Perioada de timp corespunzator in cea de-a treia dimensiune este mult mai mare, probabil de cativa ani. Ei au creat o legatura intre constiinta modelului nostru evolutionar si spirala logaritamica. In adanc, sub piramide ei au asezat un mic oras – templu in care se afla 10.000 de oameni si care se mai afla inca acolo.
Fiecare forma de viata de pe planeta are o matrice conectata la aceasta axa. Chiar daca sunt specii care exista doar intr-un loc de pe Pamant, matricea lor se extinde in jurul intregii planete.
Cea mai inteligenta, avansata si veche forma de viata de pe aceasta planeta o reprezinta balenele. Apoi sunt delfinii, apoi oamenii. Noi credem ca noi suntem cei mai avansati, dar balenele si delfini sunt cu mult inaintea noastra. Noi credem ca suntem cei mai avansati pentru ca putem creea lucruri exterioare. Acesta este un impact al rebeliunii luciferiene care a venit de pe Marte. Cele mai avansate forme de viata nu creeaza in exterior. Ei creeaza tot ce au nevoie in interior.
Balenele sunt pe aceasta planeta, vi si constiente, de 500 de milioane de ani. Ele pastreaza memoria planetei. Filmul Star Trek IV a vorbit depsre asta. Fara balene noi nu am mai avea memorie, am fi pierduti.
Delfinii sunt aici de cel putin 35 de milioane de ani. Ei chiar au iesit din apa si au pasit pe pamant pentru un timp, apoi au decis sa ramana in apa. Inotatoarele delfinilor au maini in interiorul lor, maini omenesti. Aceste creaturi se aseamana foarte mult oamenilor. Sunt mamifere, nu pesti, si ambele parti ale creierului lor functioneaza in proportie de 100%. Cand dorm, ei nu se mai folosesc de o jumatate din creierul lor. La noi doar jumatate din creierul nostru functioneaza in stare de veghe, cealalta jumatate ramane inchisa. Din aceasta jumatate doar 5-10% sunt folosite. Astfel ca din perspectiva delfinilor, noi nu suntem numai adormiti ci si inconstienti.
Atunci cand noi masacram fara minte balenele sau delfinii pentru carnea lor, avem de pierdut. Ei se incarneaza automat in corpurile lor simultane de pe Sirius. Ei sunt colegii nostrii si au o simpatie pentru conditia noastra. Sunt trei matrici pentru constiinta umana din jurul planetei. Prima este 42 + 2 (nr. de cromozomi); a doua care ne reprezinta pe noi este 44 + 2 si odata cu data de 4 februarie, 1989 s-a creat o noua matrice care este matricea constiintei Christice de 46 + 2. Fara aceasta matrice, nici o planeta nu poate intra in constiinta Christica.
Pentru aceasta au facut pregatiri Thoth, Ra si Araagot. Ei s-au folosit de geomantie pentru a crea in mod sintetic matricea constiiintei Christice, care ne va furniza vehiculul necesar pentru a intra pe frecventa urmatorului nivel de constiinta mai inalt decat cel prezent.
Astfel acest trio a creat o gaura aliniata cu axul invizibil al oului constiintei. Apoi ei au creat cele trei piramide, ceea ce a constituit un proiect maret de geomantie. Ulterior au stabilit 83.000 de locuri sacre pe toata suprafata planetei. Acestea au fost create cu totul pe cel de-al patrulea nivel dimensional, asa ca nu va inscrieti la nici o agentie de turism care efectueaza excursii de tip New-Age in diferite locuri. Apoi, de-a lungul unei perioade de 13.000 ani au adunat oameni din fiecare rasa si orientare spirituala pentru a construi biserica (templul) care era necesara a se inalta aici precum si piramida, in scopul de a initia un model operational pentru fiecare din aceste locuri. Oamenii de stiinta ar putea sa descopere faptul ca toate locurile sacre de pe planeta sunt asezate in spirale logaritmice sau de tip Fibonacci, conectate matematic la locatia din Egipt. Aceasta zona din Egipt, care nu a fost descoperita decat recent, este acum denumita crucea solara. Asociatia pentru Cercetare si Iluminare din Virginia considera ca acesta este unul dintre cele mai importante locuri din Egipt.
In plus fata de ceea ce au realizat in Egipt, acesti maestri au lasat umanitatii un nivel secund de constiinta, cel pe care ne aflam noi acum, care reprezinta un pas secundar catre cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ei au accelerat acest proces prin introducerea scrisului, care ne-a determinat sa iesim din sfera timpului visarii sau al unitatii memorieiComplexul din Egipt pe care l-am descris a fost construit cu 200 de ani inainte de revarsaresi de schimbarea polilor. Acesta a fost POTOPUL, cel in care Noe a plecat cu arca si a supravietuit. Chiar inainte de schimbarea polilor si de potop, Thoth s-a indreptat catre Sfinx. Sfinxul marcheaza cel mai vechi obiect de pe planeta, care, actualmente, reprezinta o nava spatiala. Thoth prezinta aceste lucruri mult mai detaliat intr-un document antic numit Tablitele de Smarald.

Potrivit lui Thoth, acesta nava spatiala este menita sa ne protejeze. El spune ca de fiecare daca cand se apropie o schimbare de poli noi devenim extrem de vulnerabili datorita faptului ca trecem printr-o perioada de trei zile si jumatate in care campul magnetic al planetei se prabuseste. In acest timp apare mereu partea intunecata care incearca sa domine. Aceast lucru s-a intamplat mereu pe parcursul istoriei noastre de 5 1/2 miliane de ani, dar de fiecare data o persoana foarte pura a gasit nava si a ridicat-o in aer si orice gandeste si simte aceasta persoana se intampla. Acesta actiune previne preluarea controlului de catre partea intunecata.
Noi ne apropiem din nou de momentul unei schimbari de poli, iar nava spatiala a fost deja plasata la locul corespunzator. In 1989, o femeie din Peru a intrat in constiinta Christica si a sustinut urmatoarele:cenusiii sufera de o mladie fatala, care se gaseste doar pe Pamant. Si in mod remarcabil, lucrurile au urmat imediat un asemenea curs. Odata cu sfarsitul anului 1992, toti cenusiii au disparut. Singura lor scapare a fost de a fugi de aici; ei nu mai pot trai pe Pamant.
Si acum sa ne intoarcem la nava. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Grosimea acestei nave este doar de 3-4 atomi si este plata deasupra si dedesupt. Are o lungime cam cat doua blocuri de locuinte si este rotunda. A fost realizata pentru a se atasa si pentru a reliza o digresiune in propia voastra merkaba. De obicei, se afla pe o frecventa superiaora Pamantului (cu o subunitate de frecventa dimensionala). Se afla in subsol, la o mila departare de suprafata planetei.
Dupa ce martienii au esuat cu experimentul din Atlantida, au fost aproximativ 4.000 ani in care viata pe Pamant s-a apropiat din ce in ce mai mult de haos. Cu aproximativ in urma cu 12.500 de ani, Pamantul s-a plasat in timpul corespunzator procesiunii echinoctiilor, gata sa sufere o noua schimbare de poli. Thoth a ridicat nava, s-a intors in insula Undal din Atlantida si a luat cu el aproximativ 16.000 de maestrii inaltati. Undal a fost ultima parte din Atlantida care s-a scufundat. Thoth si mestrii inaltati au calatorit apoi inapoi la Marea Piramida, in timp ce campul magnetic al planetei se prabusea. Acest colaps al campului magnetic a durat 3 zile si jumatate. El a luat memoria planetei noastre cu el. Memoria noastra colectiva este dependenta in mod direct de campul magnetic al Pamantului, asa ca daca acesta se prabuseste, noi nu avem nici o idee despre locul in care ne aflam. Este ca o intoarcere in salbaticie. Dar daca stapanesti merkaba, poti creea propiul tau camp magnetic din campurile contra-rotative de lumina si poti sa-ti pastrezi memoria.
Maestrii au aterizat pe varful Marii Piramide, care a fost construita intr-un asemenea fel ca prezenta o platforma perfecta de aterizare pentru nave spatiale. Acolo ei au format un merkaba din care s-a extins un camp de energie contra-rotitor la o distanta de 1,6 mile in spatiu. Maestrii au controlat axa, clatinarea acesteia si orbita planetei pe parcursul celor trei zile si jumatate. De fapt, ei au schimbat orbita; aceasta avea o periodicitate de 360 de zile, iar acum are o peeeriodicitate de 365 1/4 zile.
Maestrii au stat in aceasta nava in perioada cand campul magnetic s-a prabusit, iar la sfarsitul acestor zile au gasit o lume cu totul noua. Atlantida nu mai era. Portiuni din ceea ce reprezinta acum SUA s-au ridicat deasupra apei, iar planeta se situa pe un nivel dimensional diferit, cu mult mai jos. Din aceassta cauza arheologii nu pot gasi nici o dovada. Ei cauta pe o frecventa de vibratie gresita.
Maestrii au intrat in Marea Piramida printr-un tunel circular care duce catre orasul subteran. Ra a luat cu el o treime din maestri; Tat, fiul lui Thoth se afla printre ei. Oamenii din acest oras subteran au format fratietatea Tat si acolo se afla o mare comunitate de fiinte nemuritoare care traiesc si in ziua de astazi.
Apoi nava a zburat catre lacul Titicaca si catre Insulele soarelui. Acolo Thoth a lasat o alta treime din maestrii care au infiintat imperul Inca. Apoi nava s-a indreptat catre Himalaya unde a debarcat Araagat. Restul maestrilor inaltati s-a intors la Sfinx, au ridicat nava pe un nivel superior de vibratie, astfel incat aceasta sa poata trece prin Pamant si apoi s-au plasat in subteran, lao distanta de o mila de suprafata pamantului intr-o camera circulara, unde nava a ramas pana in anul 1989.
Aceste trei locuri – orasul subteran, Insulele Soarelui ai Himalaya, au fost alese din motive specifice care aveau de a face cu stiinta geomantiei, asa cum a fost ea clarificata de catre maestrii pentru crearea unei matrice pentru o constiinta Christica sintetica; aspectul Mayas-Incas a devenit contrapartea feminina a matricei iar Aspectul himalayan a devenit punctul neutru al matricei (retelei).
Sursa: fragment din cartea lui Bob Frissel „Nothing in This Book Is True, But It’s Exactly How Things Are” (Nimic din aceasta carte nu este adevarat, dar asa stau lucrurile). Domnul Frissell a preluat urmatoarele informatii din seminarul „Floarea Vietii”, care a fost sustinut de Drunvalo Melchizedek.
sfinxul din egipt

Sfinx-ul din Egipt

Sfinx-ul din Egipt

 

Cine a construit Sfinxul şi în ce scop? Care este vechimea lui? Este el contemporan cu piramidele din platoul de la Gizeh? Ce simbolizează structura sa hibridă om-leu? Oficial se consideră că Sfinxul are o vechime de 4500 de ani şi datează din epoca faraonului Kephren (anul 2500 î.C.). Descoperirile şi cercetările realizate în ultimii 20 de ani contrazic concluziile egiptologiei clasice. Ştiinţe noi precum geologia, arheo-astrologia şi astro-biologia aruncă o lumină nouă asupra unei enigme care dăinuie de mai multe milenii.

În plin deşert, Sfinxul a fost erodat de ploi torenţiale

John Antony West, un cunoscut egiptolog independent, a stabilit că eroziunea Sfinxului s-a datorat nu nisipului şi vântului, aşa cum s-a considerat multă vreme, ci ploii. El a ajuns la această concluzie, pornind de la observaţia că eroziunea rocilor din structura Sfinxului a fost realizată pe verticală. Şi totuşi Sfinxul este situat în plin deşert, unde de mai bine de 9000 de ani nu a mai plouat.
Descoperirile şi concluziile lui West au fost prezentate pe 7 februarie 1992, cu ocazia Congresului Anual al Asociaţiei Americane pentru Promovarea Ştiinţelor, în faţa a 247 de cercetători. Prezentarea sa i-a convins pe geologi, dar a ridicat puternice rezistenţe din partea egiptologilor.

Cercetările lui West au fost continuate de către Robert Schoch, doctor în geologie şi geofizică la Universitatea din Boston. Studiile sale minuţioase l-au condus la aceleaşi concluzii. Eroziunea care apare în structurile vechi ale Sfinxului se datorează nu vântului şi nisipului, ci apei. Este singurul monument din platoul de la Gizeh care a suferit o eroziune de acest gen. Concluzia ar fi că Sfinxul datează dintr-o epocă mai înaintată, în care aceste ţinuturi aveau un climat temperat. Conform afirmaţiilor doctorului Schoch, Sfinxul nu poate fi contemporan cu piramidele. Cu siguranţă precede cu mai multe milenii civilizaţia egipteană.

Climatologie şi constelaţia Leului

John Kutzbach, paleo-climatolog la Universitatea din Wisconsin, a realizat cu ajutorul computerului o modelare climatică a zonei şi apoi a comparat rezultatele cu datele geologice din teren. Datorită studiilor sale, se cunoaşte la ora actuală faptul că în urmă cu 10.000 de ani, în regiunea în care se află Sfinxul, precum şi într-o mare parte din Africa, ploua regulat şi erau lacuri întinse. Dacă ne bazăm pe această informaţie climatologică, reiese că Sfinxul datează dintr-o perioadă pre-egipteană. Pe de altă parte, dacă a fost construit aproximativ în anul 10.500 î.C., în acea epocă, în faţa sa răsărea exact constelaţia Leului. Conform studiilor efectuate de către arheo-astrologi, acest monument pare să fi fost o reprezentare a unui leu care era orientat către proiecţia sa de pe cer. Dar cum este posibil ca Sfinxul să fi fost construit la acea vreme, după reguli şi cunoştinţe astronomice de o asemenea precizie, când civilizaţia umană era de-abia la începutul epocii fierului?

Capul şi corpul Sfinxului

Examinând mai îndeaproape Sfinxul, lucrurile se complică tot mai mult. Capul se află într-o stare mai bună decât corpul şi este mai mic din punct de vedere proporţional. Ţinând cont de mărimea labelor din faţă şi trasând proporţiile reale se obţine un monument mult mai mare (cf. foto). Să fi fost capul Sfinxului cioplit de mai multe ori de-a lungul vremii? Aceasta arată din nou că Sfinxul nu avea cum să fie construit în timpul faraonului Kephren. Cel mult a fost restaurat atunci.

Ce reprezintă atunci în realitate capul Sfinxului? Versiunea oficială susţine că ar fi vorba de capul faraonului Kephren. Inspectorul Frank Domingo de la poliţia din New York, expert în identificare judiciară recunoscut la nivel mondial, a studiat atât capul Sfinxului cât şi pe cel al unei statui care îl reprezenta pe faraonul Kephren, pentru a afla dacă cele două morfologii concordă. Concluzia sa a fost categorică: morfologia capului Sfinxului este foarte diferită de cea a statuii lui Kephren. Ochii, forma capului, profilul, gura şi bărbia sunt diferite şi de morfologia rasei albe mediteraneene. Contrar aşteptărilor, Sfinxul reprezintă un faraon de rasă neagră.

Această descoperire poate explica de ce nasul şi o parte din buzele Sfinxului au fost distruse. În perioada dinastiilor egiptene în care au domnit faraoni aparţinând rasei albe, este posibil ca aceste elemente negroide din înfăţişarea Sfinxului să fi fost distruse. Era o manieră de a se asigura că nicio fiinţă de rasă neagră nu va revendica titlul de faraon. Mai mulţi conducători ai Egiptului s-au folosit de Sfinx în scopuri politice, restaurându-l şi sculptând capul pentru a semăna cu propria lor efigie. Pentru civilizaţia egipteană Sfinxul era un mare mister, când înfricoşător, când urât, când admirat pentru că data dintr-o epocă ancestrală şi ar fi putut să eclipseze întreaga putere a faraonului.

Templul Sfinxului

Templul Sfinxului a fost construit din blocuri de piatră care cântăresc fiecare în jur de 200 de tone. Suprafaţa blocurilor de piatră este perfect netedă, iar blocurile au fost fixate la milimetru. Cum a fost posibilă în epoca fierului asamblarea unor asemenea blocuri?

În zilele noastre, pentru a ridica şi a poziţiona cu precizie un obiect de 200 de tone sunt necesare între cinci şi şase săptămâni de pregătire, utilizându-se cele mai puternice macarale din lume. Pentru a aşeza un al doilea bloc de piatră de 200 de tone ar mai fi necesare încă alte cinci săptămâni de pregătire. Utilizând tehnologia actuală ar trebui circa 500 de ani doar pentru a poziţiona 5000 de blocuri de acest gen.

500 de ani fără a lua în calcul timpul necesar cioplirii şi extracţiei unor asemenea mastodonţi. Ce să mai vorbim despre monumentele din platoul de la Gizeh care conţin fiecare până la 2,5 milioane de blocuri de acest gen? Doar o tehnologie avansată ar fi permis construirea lor. Toate structurile antediluviene prezintă această caracteristică – asamblarea de blocuri gigantice este o constantă, aşa cum putem constata şi în cazul sitului arheologic submarin descoperit în 1997 în largul Japoniei, precum şi structurile din Insula Paştelui.

Previziunile lui Edgar Cayce

Cu 60 de ani în urmă, Edgar Cayce a prezis că sub Sfinx va fi descoperită o încăpere, în care se găsesc arhivele unei civilizaţii antediluviene mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decât a noastră. În 1992, au fost făcute publice analizele seismografice ale zonei situate sub Sfinx. Ele indicau faptul că o cavitate de 5 metri pe 9, săpată în piatră exista chiar în locul prezis de Cayce. La momentul actual încă se mai descoperă astfel de cavităţi, existând o adevărată reţea subterană sub platoul de la Gizeh. Unii afirmă că Sfinxul ar ascunde intrarea într-un vast oraş antediluvian subteran, numit Gigal. Realitatea se aseamănă din ce în ce mai mult cu cele mai fantastice mituri. Simbol al inteligenţei care are acces la mecanismele forţelor naturale şi cosmice, Sfinxul ar putea fi foarte bine gardianul cunoştinţelor care dezvăluie originea ancestrală a umanităţii. De unde provine însă această ştiinţă?

Astronautul Edgar Mitchell consideră că dacă geologia stabileşte că Sfinxul este mult mai vechi decât se consideră la ora actuală, va trebui revizuită întreaga concepţie despre ultimii 100.000 de ani de civilizaţie umană. Cu ocazia unei conferinţe susţinute în 1992 la sediul Naţiunilor Unite din New York, cercetătorul Richard C. Hoagland face afirmaţii care merg chiar mai departe. Prezentând imaginile înregistrate pe planeta Marte în 1976 de sonda Viking, Hoagland atrage atenţia asupra existenţei unui feţe pe suprafaţa acestei planete. Această imagine nu este rezultatul unor jocuri de lumini, ci este în procent de 99% o reprezentare intenţionată a unei creaturi. La Gizeh, Sfinxul este reprezentarea hibridă a omului-leu, simbol al inteligenţei şi al forţelor naturale. La fel stau lucrurile şi pe Marte. Hoagland a împărţit în două imaginea feţei de pe Marte. Copiind simetric jumătatea din dreapta se obţine o imagine antropomorfă. Copiind simetric jumătatea din stânga se obţine un cap de leu. Avem de-a face din nou cu aceeaşi fiinţă hibrid om-leu. O oglindă cosmică, un ecou marţian al Sfinxului de la Gizeh? Hoagland susţine că faţa de pe Marte are o jumătate de milion de ani. Să fie ea un alt mesaj al civilizaţiei antediluviene care popula Terra în urmă cu sute de mii de ani? Dacă Sfinxul este ultima dovadă tangibilă a acestei civilizaţii atunci el trebuie să fie extrem de vechi. În 1996, cu ocazia unei conferinţe la Universitatea din Bradford, David Percy, directorul European pentru Misiunea Marte, stabilea vârsta Sfinxului la 247 000 de ani.

Ce a mai rămas din acea epocă?

Dacă au existat tehnologii mai avansate decât cele din ziua de azi, de ce nu au fost găsite utilaje, maşini, planuri, obiecte zburătoare, sisteme antigravitaţionale sau de excavaţie ieşite din comun? Unii spun că din cauza unor calamităţi terestre care au distrus totul. Acest răspuns nu este totuşi plauzibil, pentru că au fost găsite schelete de dinozauri, care datează din perioade mult mai vechi. Alţii susţin că avem o concepţie limitată despre ce înseamnă tehnologie. Cu cât o civilizaţie este mai avansată, cu atât tehnologia de care dispune este mai puţin perceptibilă şi mai în acord cu legile şi principiile universale. Răspunsul ar trebui deci căutat într-o cunoaştere în care ştiinţa şi spiritualitatea fuzionează.

S-a vorbit despre utilizarea Merkaba-ului pentru a construi aceste monumente gigant. Etimologic, Merkaba înseamnă câmp luminos (Mer), Spirit (Ka) şi trup fizic (Ba). Unirea celor trei generează un sui-generis vehicul care poate transporta atât trupul fizic, cât şi mintea dintr-o lume în alta. Merkaba este alcătuit din două piramide suprapuse, una cu vârful în sus, alta cu vârful în jos, care se rotesc în jurul individului pe aceeaşi axă, dar în sensuri opuse. Activat şi accelerat până se atinge un prag luminos, Merkaba scoate individul de sub incidenţa constantelor fizice ale mediului înconjurător. Trupul nu se va mai supune legilor gravitaţionale, iar spiritul va „pilota” această navă spaţială individualizată, putând să călătorească la voinţă, de exemplu de pe Marte pe Terra.

Rasa descrisă de Richard Hoagland, a cărei imagine apare în jumătatea antropomorfă a Sfinxului de pe Marte şi în forma primară, „negroidă” a Sfinxului de la Gizeh, a putut utiliza acest tip de „transport” interplanetar. Aceasta ar fi cauza pentru care nu există urme ale acestui voiaj, nici rachete, nici farfurii zburătoare, nici baze pentru lansare sau centre de control. Dacă această „spiritualitate tehnică” sau „ştiinţă spirituală” nu se supune constantelor fizice spaţiu-timp pe care le cunoaştem, atunci excavaţia, transportarea blocurilor de sute de tone şi construcţiile gigantice au putut fi realizate cu ajutorul ei. Generarea unui câmp antigravitaţional sau modificarea structurii intime a materiei pentru a o ciopli după voie nu lasă deloc sau aproape deloc urme tehnologice. Singurele dovezi vizibile sunt operele titanice, precum Sfinxul.

Suntem atât de ataşaţi de realitatea materială, încât am uitat de potenţialul nostru infinit. Căutăm să facem cu ajutorul unor tehnologii materiale ceea ce spiritul nostru ar putea face cunoscând şi utilizând legile cosmice universale. În realitate „este uşor să ridici un munte cu degetul mare de la picior” spunea Buddha în Saddharma Pundarika Sutra.

Zamolxe / Hermes Trismegistos II

Zamolxe / Hermes Trismegistos II

 

Se spune în textele sacre egiptene, că după o lungă perioadă de timp a mai trăit un Thoth care a redescoperit vechea înţelepciune citind scrierile vechi pe care poporul nu le mai înţelegea şi le-a adus tuturor vechiul izvor de învăţătură. Acesta a mai fost numit Trismegistos sau ,,de două ori mare” iar scrierile lui cunoscute ca literatură trismegistă au ajuns la noi doar prin nişte rămăşite scăpate de urgia timpului sau de răutatea oamenilor.
Despre al doilea Thot sau Hermes cum i-au spus elenii, Clement din Alexandria spune în Stromate că ar fi scris un număr de 42 de tratate. ,,Ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, iar ce este deasupra e la fel cu ce este dedesupt, pentru a împlini miracolul unui singur lucru”. Noi urmaşii adevăraţilor creştini – geţi – spunem în rugăciunea esenilor numită Tatăl Nostru ,,precum în cer aşa şi pe pământ” dar încă nu-i blestemăm pe mişeii care ne-au batjocorit credinţa străbună. Cred că se apropie vremea cînd ne vom socoti cu cele trei neamuri netrebnice şi criminale. Mai multe informaţii şi mai sigure despre al doilea Thoth ne dă preotul egiptean Manethon care a trăit în partea a doua a secolului lV şi prima parte a secolului lll î.e.n. El spune că acest al doilea Thoth a citit scrierile vechi ale egiptenilor rămase moştenire de la primul Thoth şi pe care nu le putea descifra nimeni şi le-a scris pe cîteva zeci de cărţi păstrate cu mare grijă în templele egiptene. El a restaurat ştiinţele vechi şi a ajutat la renaşterea culturii şi civilizaţie egiptene. Pentru a perpetua influenţa acestor valori spirituale în sînul poporului egiptean el a încredinţat preoţimii grija de a păstra interpretarea scrierilor vechi de pe coloane şi de pe pereţii templelor. Prin aceste informaţii, Manethon ne spune perioada istorică unde trebuie să-l căutăm pe al doilea Thoth cel plin de înţelepciune şi bunătate. În anul 1230 î.e.n. faraonul Merneptah înfrînge coaliţia ,,popoarelor mării” care veniseră la mare pradă în Egipt, dar alte nenorociri s-aua bătul asupra acestui stat. În timpul dinastiei a XXl-a 1085-950 î.e.n. Egiptul cunoaşte o perioadă puternică de declin şi duce la fărîmiţarea statului în două regate mai mici cu capitalele la Teba şi în nord la Tanis dar şi la o trece-rea a puterii faraonului către conducătorii nomelor. Aceasta a înlesnit cucerirea statelor egiptene de către libieni care au devenit stăpînii egiptenilor din anul 950 î.e.n pînă în anul 730 î.e.n. Regatul din nord între anii 730 î.e.n. – 715 î.e.n îşi cîştigă independenţa şi libienii sînt alungaţi pentru totdeauna. Faraonul Şabaka(701-689 î.e.n.) de neam cuşit, luptă împotriva egiptenilor din Deltă care urmăreau eliberarea întregului Egipt, dar şi împotriva invadatorilor asirieni. În anul 656 asirienii ocupă toată ţara dar după cîţiva ani începe revolta egiptenilor din Deltă care reuşesc cu ajutorul grecilor să-i alunge pe asirieni în anul 614.

Regatul din sud cu capitala la Teba este cucerit de către kuşiţii din regatul cu acelaşi nume – Sudanul de astăzi – cu capitala la Napata în anul 751 î.e.n. apoi şi cel din nord, ocupaţie care va dura pînă în anul 656 î.e.n. cînd va fi înlocuită cu cea asiriană mult mai cruntă şi care îşi propusese să distrugă civilizaţia egiptenilor. Şi înveninatul Isaia povestind acest eveniment pretinde că este proorocirea lui aşa cum au făcut toţi ivriţii care au bătut cîmpii falsificînd cu bună ştiinţă istoria: ,,19,4 Voi da Egiptul în mîinile unui stăpîn aspru şi un împărat fără milă va stăpîni peste ei”. Assurbanipal cucereşte întreg Egiptul şi numeşte conducători în fiecare nomă iar pentru noma din Deltă cu centrul în oraşul Saia, numeşte în anul 631 î.e.n. o persoană cu acelaşi nume şi care mai tîrziu va forma o dinastie ce va conduce întreaga ţară. În limba română saia este un gard improvizat în jurul adăpostului pentru vite sau o ţesătură fină de bumbac ori lînă dar şi veşmintele confecţionate din această ţesătură. Noi avem puţine informaţii despre acele vremuri din secolul Vl cînd a fost în vizită Zamolxe în Heliopolis, oraşul lui Trismegistos, dar de pe tăbliţă ştim că a fost în oraşul Mendes din Deltă.

În regatul din nord controlat de asirieni îşi începe domnia Psametic l în anul 663 cu capitala la Sais în Deltă, iar în anul 616, cu ajutorul mercenarilor greci începe lupta de alungare a asirienilor care vor pierde definitiv Egiptul doi ani mai tîrziu. În anul 614 grecii primesc dreptul de a se aşeza în Egipt fondînd colonia Naucratis. Acest faraon cît şi următorii pînă la ocuparea persană din anul 525 î.e.n., vor duce o amplă acţiune de renaştere a culturii şi civilizaţiei egiptene urmărind în primul rînd renaş-terea vechii spiritualităţi uitată în cea mai mare parte datorită celor 300 de ani de ocupaţie străină, una mai distrugătoare ca alta. Această renaştere egipteană este toată orientată spre modelele trecutului aşa cum ne spune şi Manethon. Amintesc faraonii care au domnit în această perioadă: Psamitec l 663-609 î.e.n., Necao 609-594 î.e.n, Psametic ll 594-588 î.e.n, Apries 588-568 î.e.n, Amasis 568-526 î.e.n., şi Psametic lll 526-525 î.e n. cînd Egiptul este cotropit de perşi şi nu va mai fi niciodată independent ca stat al poporului băştinaş.

Cambise(525-522 î.e.n.), rege aproape nebun, după ce a cucerit Egiptul, a avut intenţia să distrugă complet această cultură dar moartea i-a oprit gîndurile criminale. A distrus mai multe temple, omorînd mulţime de preoţi. Darius, urmaşul lui a încercat să repare actele de nebunie ale predecesorului, arîtînd mare toleranţă faţă de religia egiptenilor şi chiar punînd să fie copiate în persană, atît mitologia cît şi legile, texte pe care le-a dus la Persopolis. Egiptenii se răscoală în anul 480 î.e.n. şi cu sprijinul grecilor, luptă timp de 20 de ani reuşind alungarea invadatorilor din Egiptul de nord apoi continuă acţiunile militare pentru eliberarea Egiptului de sud care va avea loc în anul 404. Ivriţii veniţi în secolul Vl în Egipt de frica asirienilor după spusa din Tora lor plină de minciuni, participă ca mercenari ai perşilor şi luptă îndrăcit împotriva celor care le-a dat sălaş la nevoie. Aşa au făcut ei totdeauna cu cei care i-au ajutat, le-au răspuns numai cu rău şi ură. Dar libertatea egiptenilor a fost de scurtă durată pentru că regele persan Artaxerxes lll(358-338 î.e.n.) după ce a recucerit Egiptul a masacrat un mare număr din populaţie, a sugrumat taurul sacru Apis pe care apoi l-a mîncat împreună cu oştenii lui, a ars numeroase temple iar bogăţiile, care nu fuseseră prădate de asirieni şi de persanul Cambise, au fost jefuite şi duse în Persia. Herodot spune că această ispravă ar fi făcut-o Cambise, fiul lui Cirus. În scurt timp Egiptul va ajunge sub ocupaţia macedonenilor apoi sub cea a Romei.

Plutarh spune despre faraonii egipteni, dinaintea stabilirii grecilor în această ţară în anul 614 î.e.n., că aveau obligaţia de a fi instruiţi în înţelepciunea preoţilor, Thot fiind privit ca reprezentant al regelui şi Zeului Luminii Ra(Ammon). Şi Lactanţiu în scrierea Divinae Institutiones la ll,15 pomeneşte o ,,Predică desăvîrşită” adresată regelui Ammon şi face de asemenea referire la o bogată literatură veche a lui Asclepios ce se adresează aceluiaşi rege.

În scrierea Asclepios către Amon din grupul textelor trismegiste, în discursul adresat faraonului – făcut rege de către traducătorii grecii – oratorul spune că a stat de vorbă cu Hermes care i-a dat aceste scrieri pe care le consideră clare dar au şi un înţeles ascuns. ,,Şi a devenit încă şi mai obscură de cînd grecii s-au apucat să o traducă din limba noastră în limba lor. De aici au apărut dificultăţi de înţelegere şi deformări de sens. În limba ei de origine, predica păstrează limpede sensul cuvintelor. Dar numai calitatea sunetelor şi puterea numelor egiptene au în ele sens a ceea ce este spus. Prin urmare, atît cît îţi stă în putinţă, o, rege – şi tu le poţi face pe toate – împiedică traducerea acestei predici a noastre, pentru ca aceste mistere să nu ajungă la greci, al căror fel dispreţuitor de a vorbi, cu toată imprecizia şi frumuseţea sa de suprafaţă, ca să spunem aşa, slăbeşte vigoarea şi micşorează gravitatea solemnă şi forţa acestor cuvinte. Grecii, o, rege, au forme noi de limbaj pentru a dezvolta argumentaţia, iar filozofia lor face risipă de vorbe”. Ca să înţelegem informaţiile din text trebuie mai întîi să stabilim cu aproximaţie perioada de timp cînd au avut loc faptele. Oratorul îi cere regelui – faraonului – să îi împiedice pe greci de a traduce scrierile sfinte pentru că ele numai în egipteană îşi arată adevărata lor valoare spirituală. Dar şi mai important este folosirea expresiei ,,în limba ei de origine” şi nu egipteană ceea ce dovedeşete faptul că aceste scrieri sacre erau venite din altă cultură pe care egiptenii au adoptat-o dacă nu chiar cel care scrie textul nu era băştinaş ci din neamul cabirilor sau a geţilor pripăşiţi prin ţara lui Ra din vremurile uitate de istorie. Grecii s-au aşezat în Delta Nilului în anul 614 î.e.n. şi sigur au mai trecut 30-50 de ani pînă să-i intereseze pe ei scrierile religioase ale egiptenilor pentru că după anul 525 î.e.n. Egiptul era condus de către un satrap persan şi afirmaţia nu şi-ar mai avea sens.

Dar în timpul domniei faraonului Amasis(568 – 528 î.e.n.) care mai purta titlul de ,,acela ce instaurează pe Maat” – zeiţă a dreptăţii şi adevărului, au sosit pentru a se lumina cu înţelepciune egipteană, Zamolxe şi Pitagora. De multe ori această zeiţă era identificată cu cobra sau cu ochiul lui Ra. Preoţii egipteni l-au privit pe Pitagora cu suspiciune şi i-au făcut necazuri pînă să-l accepte la ritualuri cum spun unii scriitori eleni. Mai ştim că Pitagora a învăţat limba băştinaşilor şi deci era capabil să traducă în greacă scrierile sacre ale lui Thot. Ori vizita geţilor, sciţilor şi ionilor din Samos conduşi de către Zamolxe şi Pitagora s-a petrecut pe la anii 540 î.e.n. În scrierile grecilor Tehuti apare cu numele de Theuth, Thoth, Taut, Taantes de unde grecii l-au format pe teos al lor. Platon în scrierea sa, Philebos îl menţionează cu numele de Teut considerîndu-l un mare binefăcător şi primul cultivator al viţei de vie. tradiţie care era şi la nord de Istru! Mai spune el că Teut ar fi născocit scrierea, invenţie care îi este atribuită de asemenea şi grecului Hermes aşa că nu prea merge povestea. El era venerat şi la Petra unde în loc de statuie se găsea un stîlp pătrat de piatră neagră fără nici o urmă de simbol sau inscripţie pe ea cum ne spune şi Isaia că era un asemenea stîlp la ieşirea din Egipt dar ca loc de venerare al canaaniţilor.

Despre scrierile trismegiste avem informaţii şi din textele lui Manethon, preot egiptean la Heliopolis – Cetatea Soarelui – şi mare învăţat în timpul regelui macedonean Ptolomeu Filadelful(285-246 î.e.n.).care conducea Egiptul. Oraşul mai este cunoscut şi sub numele de On iar în limba tăbliţelor de plumb şi în eme-gi acest cuvînt are sensul de clan, neam, adunare. Pentru egipteni Tehuti – Toth sau Hermes pentru grecii elenişti – a fost din cele mai vechi timpuri cel care a adus toată înţelepciunea lor fiind autorul tuturor scrierilor sacre şi scribul zeilor. În textele egiptene apare un Tehuti în perioada de început a Egiptului şi care şi-a lăsat învăţăturile în limba sacră – scrierea hieratică – şi al doilea Tehuti, tatăl lui Taat din scrierile trismegiste, care a scris în limba demotică sau obişnuită. Scrierea demotică s-a folosit din secolul Vll î.e.n. odată cu renaşterea culturii egiptene sub dinastia saită şi pînă în secolul Vl al erei noastre. Toate aceste informaţii din textele scrise şi ajunse pînă la noi, concordă cu perioada cînd Zamolxe a fost în Egipt aşa cum este dovedit şi de tăbliţa 2 iar conţinutul multor scrieri trimegiste este identic sau asemănător cu scrierile esenilor sau cele atribuite lui Enoh dovedind originea lor comună, adică plaiurile mioritice. Sigur urmaşii celor cinci cetăţi canaanite amintite de Isaia că erau în Egipt, au fost cercetaţi cu grijă de Zamolxe iar urmaşii lor erau numiţi de eleni terapeuţi, fiind amintiţi încă din secolul lll î.e.n. iar unii locuiau pe malurile lacului Mareotis fiind consideraţi vindecători pricepuţi. Rabinul Filon din Alexandria care i-a cunoscut bine de unde şi-a luat mare parte din pretinsa lui înţelepciune cum singur o recunoaşte, îi aminteşte în acelaşi loc dar numindu-i eseni ca şi pe cei din Palestina sau Canaan în scrierea De vita contemplativa considerîndu-i oameni înţelepţi şi filozofi

După ce diadohul Ptolomeu, a ajuns rege al Egiptului în anul 323 î.e.n. întemeind dinastia lagidă urmaşul acestuia Ptolomeu Filadelful se gîndeşte să traducă pentru eleni mare parte din învăţătura egiptenilor şi a altor popoare pentru care înfiinţează în acesta scop şi dezvoltă Muzeul, Biblioteca şi alte şcoli.

Syncellos în Chronica unde copie mai multe pasaje din corespondenţa lui Manethon cu Filadelful, ce erau în Cartea lui Sothis azi dispărută ne spune următoarele: ,,Către marele rege Prolomeu Filadelful. Eu, Manethon, înalt preot şi scrib al sfintelor altare din Egipt, cetăţean al Heliopolisului, dar prin naştere sebenit, către stăpînul meu Ptolomeu trimit salutări.

Trebuie ca noi să facem socoteală în privinţa tuturor celor pe care ai dori să le cercetezi, să răspundem întrebărilor tale cu privire la ceea ce se va întîmpla cu lumea. După porunca ta, cărţile sacre scrise de strămoşul nostru Toth, de trei ori mare, pe care le studiez, îţi vor fi arătate. Cu bine, stăpîne şi rege al meu”. Informaţiile de mai sus arată că traducerea textelor trismegiste în greacă a început în prima parte a secolului lll î.e.n. Pentru stăpînul său a mai scris o istorie a Egiptului fiind principala sursă de informare a istoricilor şi cea mai corectă. Cred că după această scrisoare şi-au ticluit plăsmuitorii mozaici făcăturile lor să arate că singurul adevăr este în otrava numită Tora şi pretind că a fost tradusă în greacă la cererea aceluiaşi rege. Între primul Toth şi al doilea, istoria egiptenilor este marcată de un mare potop, amintit şi de scriitorii greci cum spune Solon care auzise de el de la preoţii din Sais. Chiar şi în Cartea morţilor este amintit un potop care a adus mare nenorocire în ţară. În Antichităţi iudaice 2, plăsmuitorul J. Flavius spune despre scrierile egiptene şi obiceiul acestora de a-şi lăsa înţelepciunea în textele de pe pereţii din piramide şi din temple, că i-a sfătuit să facă aceasta semitul ivrit Adam care i-a şi luminat cum să purceadă. Aşa au fabricat ei în secolele l şi ll al erei noastre fel de fel de ,,antichităţi iudaice şi adevăruri iudeo-creştine revelate”, dar fiindu-le hărăzite numai lor precum lacomul ce se îndoapă cu fasole şi păcatul îl scoate la fudulit.

Preoţii care îl slujeau pe Thot erau o parte vindecători ai sufletului iar o parte vindecători ai trupului, zeul fiind şi protector al medicinii. În teologia egipteană, iniţiaţii în misterele lui Thot numiţi şi făpturile de lumină erau împărţite în trei categorii: 1. Muritorii – neofiţii aflaţi în perioada de probă, care erau instruiţi în doctrină, dar care încă nu au realizat vederea interioară; 2 Inteligenţele – cei care au reuşit şi au devenit ,,oameni”, adică cei care au primit ,,Mintea”; 3. Fiii Luminii, cei care s-au unit cu Lumina, adică cei care au atins un nivel superior de conştiinţă. Scopul iniţierii era iluminarea şi ajungerea la Înţelepciune iar religia egiptenilor avea în esenţă acest scop. Aşa cum Lumina este Tatăl religiei iluminării, tot aşa şi Viaţa, perechea sa, Mama religiei bucuriei, adică să ne luminăm şi noi după puteri cu zicerile mioritice ale Tatălui Ceresc care aduce lumina şi Mama Pămîntească din trupul căreia se naşte viaţa în trup şi în moarte.

Şi aşa cum Toth a rînduit măsura, numărul şi ordinea în univers, tot aşa făceau şi maestrul arhitect în construcţia de temple şi a tuturor monumentelor religioase. Fiind considerat minte universală rînduitoare, un text i se adresează lui Toth astfel: ,,Tu eşti marele singurul Zeu, sufletul Devenirii”. Ca ajutor în lume Toth o are Nehe care este Natura. Perechea este iniţiatoarea întregii ordini, reguli şi legi din univers şi nu poate fi o dovadă mai clară asupra originii cultului lui Thot ajuns în Egipt odată cu urdiile prădalnice ale geţilor şi sciţilor. Asemănarea clară cu Tatăl Ceresc şi Mama Pămîntească nu poate fi tăgăduită. Dar vechimea cultului la locuitorii de pe malurile lui Hapi este chiar mai veche de acest eveniment consemnat de istorie ceea ce înseamnă că a mai existat o migraţie din nordul Istrului în această regiune, pe la sfîrşi- tul mileniului lV î.e.n. sau începutul mileniului lll î.e.n. Thot este reprezentantul spiritului, raţiunii interioare a tuturor lucrurilor, este protectorul tuturor legilor lumeşti şi a fiecărei reglementări din societatea omenească. Un text spune: ,,Legea lui este statornică temelie, precum cea a lui Toth”. Aşa i-a dat Sîntu lui Enoh o Lege care să le fie chezaş tuturor muritorilor de pe pământ.

El este Limba lui Ra, Mesagerul Voinţei lui Ra, şi Stăpînul Vorbirii Sfinte. ,,Ceea ce purcede din deschiderea gurii lui, acel lucru se va petrece, el vorbeşte, şi porunca este a lui; el este Izvorul Vorbirii, Vehiculul Cunoaşterii, Dezvăluitorul a ceea ce este ascuns”.

Crates, un scriitor grec ce a trăit în secolul lll al erei noastre, are o viziune de urcare la ceruri, ajunsă la noi prin intermediu arab şi spune: ,,În timp ce mă rugam m-am simţit purtat în văzduhuri, urmînd aceeaşi cale ca soarele şi luna. Şi în înaltul cerurilor l-am văzut pe Hermes de trei ori mare, bătrîn, cel mai frumos dintre oameni, aşezat pe un scaun; era îmbrăcat în veşminte albe şi în mînă ţinea o carte…Fă cartea ta potrivit învăţăturilor ce le-am dat; şi află că eu sînt cu tine şi nu te voi părăsi niciodată pînă ce nu vei îndeplini totul”. Descrierea este parcă luată din scrierile lui Enoh şi dacă l-a văzut pe Thot chiar aşa, înseamnă că aceste texte aveau o circulaţie mare şi mai ales erau apreciate şi folosite de mulţi învăţaţi. Dar şi în mitologia noastră, Dumnezeu este prezentat ca un bătrîn frumos şi plin de putere care conduce lumea cu toiagul său ceresc mînat de o iubire fără margini faţă de neamul omenesc.

Ioannes Lydus în scrierea Despre magistraturile romanilor amintind pe Messale care era consul în anul 53 î.e.n. spune că cei vechi celebrau sărbătoarea lui Ion/Eion pe data de 5 ianuarie sau după alte surse pe 6 ianuarie. Ion sau Eion/Eon la greci era lumina veşnică cu numele de ,,Singurul-născut” de către Fecioară. Dar şi egiptenii aveau această sărbătoare aşa cum am arătat mai sus. Aionos folosit de Platon în scrierea Timaios, are sensul de Veşnicie, termenul fiind folosit şi în mitologia ainu cu acelaşi sens. Ainu sînt o ramură a strămoşilor noştri plecaţi către soare răsare şi stabiliţi în Japonia. Ion este puterea Creatorului în timp ce Universul este creaţia sa. În literatura teurgică Cartea a opta a lui Moise avem următorul text interesant pentru noi: ,,Şi Dumnezeu, privind către pământ a zis IAO! Şi toate au încremenit, şi din Glasul Lui s-a născut un Dumnezeu Mare, cel mai măreţ, care este Domnul tuturor lucrurilor; care a făcut să se ridice lucrurile ce vor veni; şi nu a mai fost nimic neorînduit în tărîmurile din văzduh”. Expresia IAO este folosită şi de gnostici cu acelaşi sens şi pe tăbliţe apare scrisă sub forma IO iar naşterea lui Dumnezeu Mare din Glasul Ziditorului este cunoscută în mitologia noastră în două variante. Dar sălbatici şi tîmpiţi cum sîntem osîndiţi după vrednicele ,,capete luminate” ale neamului, nu se omoară nimeni să cerceteze vechea noastră creaţie spirituală să nu scoată pe nas pucioasă şi să crape de necaz de atîta adevăr!

Platon scrie pe la sfîrşitul secolului V î.e.n sau la începutul secolului lV î.e.n. lucrarea Viziunea lui Er din Republica care are multe concepte ce se vor regăsi mai tîrziu în iudeo-creştinism. În eme-gi cuvîntul ir înseamnă rugăciune, a conduce, a îndruma, a da naştere iar în limba română ir are sensul de alifie preparată de femeile de la ţară şi iră este o blană rasă de păr sau cureluşă din această blană. Er era fiul lui Armenios – Ariminios este strămoşul geţilor – din Pamphilia, regiune din centrul Asiei Mici locuită de neamul arimin al frigienilor, după cum scrie filozoful elen. Rabinul Filon din Alexandria pe la începutul secolului l al erei noastre îl acuză pe Platon că ar fi luat această poveste de la mozaici iar Numenios, tot ivrit şi cu mintea plină de invidie spune în secolul ll că Platon este ,,un Moşe care vorbeşte greceşte!!” Greu de tot să înghiţi asemenea obrăznicie dar ivriţii şi cazarii, datorită mozaismului, şi-au făcut din aceasta una din armele lor de asalt asupra goimilor cap de lut. Pe la începutul secolului lll, Clement, ţinut la mare cinste de iudeo-creştini pune şi el mîna pe ciomag şi iese la drumul mare să-l cotonogească rău pe răposatul elen. Fiind conştient de minciunile lui Filon şi ale lui Numenios, şi datorită faptului că Tora a fost desfiinţată de către Celsus care a dovedit că este o adunătură de poveşti pentru femei smintite, bănuindu-l pe grec de ceva vicleşug, schimbă direcţia şi spune că de fapt Er ar fi fost Zoroastru, pentru că ideile seamănă la cei doi autori. Eu cred că cei care au copiat din scrierile acestui alexandrin, au scris numele profetului persan în loc de Zamolxe pentru că religia geţilor era proscrisă de către iudeo-satanişti şi nu trebuia să apară nici urmă de ea pe undeva. Să continui cu povestea lui Platon care spune despre Er că, deşi a fost ucis în luptă a fost adus acasă dar trupul lui nu a suferit putreziciunea. Cînd l-au pus pe rug, acesta s-a trezit şi le-a povestit celor prezenţi viziunea sa din lumea cealaltă unde a fost cu sufletul în acest timp cît trupul era apa-rent mort. Viziunea lui Er, Platon o numeşte Ardiaios(ardia + i + os, adică a alerga şi a arde cu tărie). El spune că avea în faţa ochilor un loc de urcare şi de întoarcere a sufletelor de la cer. Mecanismul acestui drum de urcare sau coborîre este Vîrtejul destinului lumii format din şapte sfere înconjurate de o a opta sfera, a căror rotaţie armonioasă este supravegheată de Soartă. Mai spune despre suflete că după ce fac un popas de şapte zile într-o cîmpie, în a opta zi ele trebuie să plece, iar după alte patru zile spune că au ajuns într-un loc unde se vedea o lumină ce se întindea de sus, şi era ca o coloană ce cuprindea întregul cer şi pământ cu o culoare asemănătoare cu cea a curcubeului dar mult mai strălucitoare şi mai pură. Sufletele ajungeau la această coloană după un drum de o zi şi cînd se întindeau în mijlocul ei vedeau legăturile ei cu cerul iar de aceste legături era prins fusul Destinului. Roata fusului este o roată în care sînt alte şapte roţi mai mici fixate toate pe fus sau osie. Fusul cu roata din exterior se învîrtea într-o rotire armonioasă iar cele şapte roţi din interiorul celei din exterior, se învîrteau în sens invers. Pe fiecare dintre aceste cercuri sau roţi era cîte o sirenă care cîntau cîte un sunet dar toate cîntau împreună o melodie. Asemănarea este foarte evidentă cu religia numită a orficilor de la neamul tracilor pe care grecii o îmbrăţişaseră ca o religie particulară încă din secolul Vll î.e.n. Aici sufletele au fost poftite să-şi aleagă singure sorţii, privelişte care era demnă de plîns dar şi de rîs pentru că se amestecau laolaltă prostia cu înţelepciunea, sărăcia cu bogăţia şi cu bolile. Mai spune Er că unele suflete de oameni treceau în animale şi invers după păcatele sau faptele bune pe care le-au făcut în viaţa trecută. De aici Er a plecat în cîmpia Uitării – numită Lete, unde s-a culcat şi s-a trezit pe pământ pus pe rug. În limba română cuvîntul Lete are sensul de timp liber, tihnă, linişte de unde tot aceşti hoţo-mani au botezat insula şerpilor Letea, sălaş de veci pentru faimosul Ahile.

În Cronici 2,3 spune că Iuda a avut cu cananită/filisteană din clanul Şua, trei copii iar primul născut s-a numit Er, dar pentru că nu i-a plăcut lui Iahwe de mutra lui prea oacheşă, acesta l-a ucis. Cred că ivriţii au introdus povestea cu Er în ticluirea lor tîrziu în secolul l sau ll al erei noastre tocmai pentru a avea ,,dovada” pretinsului furtişag, ei care şi-au plesnit scriitura numai din furăciuni.

Diagrama orficilor ce a ajuns la noi datorită disputelor dintre Celsus şi Origene privind hoţia numită iudeo-creştinism şi adevăratele origini ale acestei dogme, prezintă ,,şapte sfere” ale naturii psihice inferioare aşa cum sînt la Platon cele şapte sfere şi care poartă nume unor animale: leu, taur, şarpe, vultur, urs, cîine, măgar. Primele patru animale se găsesc pe iconiţele geţilor spre a fi aducere aminte pentru cei ce caută adevărul despre strămoşii noştri.

În scrierile trismegiste Thot era mai cu seamă stăpîn al lunii iar din această calitate primeşte epitetul de domn al timpurilor iar la egipteni orice calendar era lunar şi începea cu luna consacrată acestui astru. El socotea anii, lunile şi zilele omului fiind judecătorul sorţii acestora Thot a dăruit lumii scrierea, dar şi vorbirea clară şi bine orînduită care este conţinută în ,,vasul scrierii” sub paza sa stînd şi limbile popoarelor străine. Acest vas – crater – este amintit în textul Poimandres dar se vede şi pe tăbliţa de plumb descoperită la Romula în apropierea Dunării şi care este din secolul ll î.e.n. Tot el este Domnul legilor după care se conduce viaţa oamenilor şi mai ales de la el vin ,,cuvintele divine’’ care exprimă ştiinţa secretă a înduplecării zeilor. Asemănarea cu Sîntu din religia strămoşească nu poate fi pusă la îndoială, numai dacă nu se va îndrăci vreun neîndoit în meşteşugul minciunii. El este protectorul ordinii în lume şi le rînduieşte pe toate după dreptate. Aşa este şi Sîntu din religia strămoşească cum bine se poate citi şi băga la cap din scrierile lui Enoh. Prinţii egipteni erau mari preoţi ai lui Thoth, el fiind important şi în cultul morţilor pentru că purifica pe mort şi îi vindeca rănile. Pentru că era stăpînul lumii de dincolo, în textele egiptene era numit şi taurul din Apus.

Cărţile lui Thot sau Hermes au tratat despre principiile universului, despre natura universului şi a sufletului omului, despre guvernarea lumii de către mişcarea stelelor, despre Lumina Divină şi despre umbra sa, despre modalitatea de a respira sau despre mijloacele de a fi în această lume, care, în comparaţie cu viaţa luminii neîntrupate, reprezintă întunericul. Se mai ocupă de ordinele fiinţelor cereşti, de mulţimea elementelor şi enunţă majoritatea noţiunilor care vor intra mai tîrziu în vocabularul cabaliştilor şi al rozacrucienilor. De aceea cabaliştii au înconjurat cu un zid de nepătruns făcătura lor astfel ca în veci să nu se ştie pe unde au mai cotrobăit şi au umblat cu şoalda!

În anul 1614, filologul elveţian Isaac Csaubon, analizînd lingvistic textele hermetice, spune că scrierile ce îi sînt atribuite Trismegistului nu sînt opera vreunui preot egiptean ci aparţin erei creştine. Afirmaţia este corectă numai în prima parte pentru că într-adevăr nu au fost creaţia culturii egiptene dar ele nu au aparţinut niciodată iudeo-creştinismului şi asta o spune chiar Clement din Alexandria. Faptul că această religie a crucii a existat cu mii de ani înainte de apariţia făcăturii sataniste a ivriţilor din secolul l al erei noastre, dar seamănă atît de mult prin hoţia făcută cu ceea ce nu-mim astăzi creştinism, l-a păcălit rău pe filolog. Multe din temele care fac obiectul cărţilor enumerate de Clement în Stromate 1, nu se găsesc în filozofia egipteană de început.

Atît Sanchuniathon cît şi autorul ,,Păstorului” au folosit aceeaşi sursă pentru relatarea cosmogoniilor lor, adică Cărţile lui Thot sau ca să fim mai aproape de adevăr Legea Sfîntă a lui Enoh şi scrierile esenilor sau alte scrieri ale culturii geţilor, astăzi dispărute şi despre care nu ştim nimic. Dar în aceste cărţi apare ceva ce nu este specific teologiilor egiptene – doctrina Omului. Omul Ceresc, Fiul Creatorului coboară pe pământ şi este robit de Soartă în slăbiciune şi trebuie să se cureţe de păcate şi de patimi pentru a-şi cîştiga starea iniţială de nemuritor şi Fiu al Luminii, concept care se găseşte în mitologia noastră prin Fiul Oiii sau prin cultul lui Mitra interzis de istorie şi care era o parte din marele cult al cabirilor. Tabla de Smarald este un text hermetic de origine alexandrină şi se mai numea Lucrarea Soarelui la fel cum Mitra era o divinitate solară. Grecii au folosit începînd cu secolul ll al erei noastre pentru Thot, mai mult Hermes Trismegistos ca autor al scrierilor.

Corpus Hermeticum este un corp de scrieri hermetice adunate în timpul imperiului bizantin şi ajuns în secolul XV la Roma. Prima lucrare este Poimandres, o poveste revelată transmisă lui Hermes de către Poimandre sau ,,Păstorul oamenilor’’, o întrupare a Minţii universale. Toţi cei care au încercat explicarea titlului scrierii au fost puşi în mare încurcătură pentru că în limbile vechi cunoscute nu se găseau cuvinte care să-i poată mulţumi sau să lămurească fonetic şi semantic cuvinţelul misterios. Poimandres este un cuvînt compus al limbii române şi vine din cuvîntul poi: mulţimea de pleavă de cînepă + mandre: stîne de oi; cu sensul de mulţimea neamurilor omeneşti sau neamurile pămîntului, aşa cum îl ştiau anticii. Şi aceasta este o dovadă de netăgăduit pentru originea mioritică a scrierilor trismegiste. Precizez că nu toate scrierile din cele atribuite lui Hermes Trismegistos vin din religia şi filozofia geţilor. Scrierea Poimandres este una din acelea ce se pune uşor în categoria scrierilor fundamentale, fiind o călăuză pentru orice minte isteaţă pe drumul cunoaşterii lumii şi omului. Toţi scriitorii antici greci susţin că scrierile hermetice au apărut pentru prima dată în limba egipteană de unde ei le-au preluat iar cuvîntul Poimandres nu aparţine limbii lor. Mead susţine că ideea Omul-Păstor nu poate aparţine culturii egiptene ci unui mediu pastorul străin de cultura din Egipt şi omul are dreptate pentru că îşi ţine glagoria acasă şi nu umblă zburdalnică şi nebună peste cîmpi aşa cum fac ,,doctorii” sau academicienii noştri. Rabinul iudeu Filon din Alexandria în De agricultura spune că păstorul este tratat ca un simbol al învăţătorului omenirii şi în ultimă instanţă ca un aspect al Nous-lui adică Zeului Soare şi al lui Dumnezeu. Dar trece sub tăcere acest neam de păstori unde a apărut Poimandres deşi îl cunoştea bine de la care a furat pe rupte puhoaie de înţelepciune. Atît Hippolit cît şi Epifaniu în secolul lll scriu că văd în termenul Poimandres ,,autoritatea supremă” sau ,,stăpînirea lui Dumnezeu’’. Hermetismul consideră conştiinţa fiind indispensabilă existenţei iar toate lucrurile iau naştere din Fiinţa Supremă, pură şi inefabilă, nemanisfestă şi ne-condiţionată. Ea este sursa universului şi a creaţiei acestuia fiind mereu o naştere din moarte şi o renaştere în diversitate a Unicului absolut. Din această Fiinţă unică şi divină se nasc toate şi se întorc toate aici, lumea şi omul cel creat ca Dumnezeu. În sensul de ,,oameni’’ sînt acele fiinţe înzestrate cu inteligenţă sau conştiinţă spirituală iar lipsindu-ţi aceasta, înseamnă că nu eşti ,,om’’. Termenul este identic cu limba română şi numai limba noastră cea străbună, eme-gi şi sanscrita avem acest cuvînt identic fonetic şi semantic pentru că toate acestea au o singură rădăcină; limba vorbită de populaţia carpatină din mileniile V-ll î.e.n.

Zice textul cu pricina ,,Căci Mintea-Zeu fiind bărbat şi femeie, existînd ca Viaţă şi Lumină, a creat prin cuvînt o altă minte ca să dea formă lucrurilor; care fiind zeu al focului şi al spiritului, a modelat şi a alcătuit alţi şapte guvernatori, ce cuprind între cercurile lor Lumea Sensibilă, şi a căror cîrmuire se numeşte Soartă”. Dacă s-ar ţine numai de ghiduşii am fi îngăduitori cu scriitorii antici dar trebuie să-i stropşim o leacă pentru că şi în mitologia noastră aceste elemente de teozofie au avut mare răspîndire pînă ce nişte răspîndaci satanişti au vrut să o distrugă complet.

,,Naşterea Celor Şapte s-a petrecut astfel; Pămîntul era ca femeia, iar Apa fiind dornică de împreunare, a luat coacerea de la Foc şi spiritul din Eter, şi astfel natura a creat trupuri după forma omului. Iar omul a fost făcut suflet şi minte din Viaţă şi Lu-mină; din Viaţă – sufletul, iar din Lumină – mintea. Şi astfel au fost făcute toate părţile lumii sensibile pînă la perioada sfîrşitului lor şi a noilor începuturi”. Ce să mai zici, frumos de ţi se clatină minţile de încîntare.

,,Iar eu am răspuns: Tatăl tuturor lucrurilor este Viaţă şi Lumină, iar din el s-a născut Omul”. Simplu şi luminos cum este adevărul, nu mai există altceva care să vină de-a curmezişul. Viaţă şi lumină din text este Mama Pămîntească şi Tatăl Ceresc din scrierile lui Enoh şi iarăşi îmi vine cu of să duc povara făcăturii iudeo-sataniste. Iar cînd sufletul părăseşte cele lumeşti ale vieţii ne spune Poimandres ce drum alege partea noastră de lumină. ,,După aceea, dezgolit fiind de toate lucrările Armonie, ajunge la cea de-a Opta Natură îmbrăcat în propria sa Putere şi îl preamăreşte pe Tatăl împreună cu lucrurile care sînt. Şi toţi cei ce se află de faţă se bucură şi îi sărbătoresc sosirea, şi el, fiind alcătuit asemănător celor care locuiesc acolo, poate să audă şi Puterile aflate mai presus de cea de-a Opta Natură, cum îl preamăresc pe Zeu cu glasul lor neasemuit” A sosit timpul ca aceste neam urgisit care a dat atît de mult lumii, dar prin hoţie alţii se maimuţăresc cu înţelepciunea noastră, să preamărim adevărul care a venit peste noi să ne lumineze şi să ne bucure viaţa şi mintea. Cinstind adevărul vom cinsti amintirea acestui neam fabulos ce a fost tîlhărit pînă şi de identitate. Să mai continui cu scriitura străveche:

,,De ce mai zăboveşti? Nu s-ar cuveni, din moment ce ai primit totul, ca tu să arăţi calea celor vrednici, pentru ca, prin tine, neamul omenesc să poată fi izbăvit de către Zeu”. Asta spunea scrierea strămoşească, o religie universală dar asumată prin cunoaştere nu impusă prin minciună, viclenie şi crimă, şi toate acestea cu multe sute de ani înainte de apariţia plăsmuirilor ivrite care sînt toate furtişag. ,,Şi am început să predic oamenilor frumuseţea Evlaviei şi a Cunoaşterii”. Numai că furii şi-au găsit acoliţi şi timp de patru sute de ani au conspirat şi acţionat pentru distrugerea frumuseţii Credinţei şi a Cunoaşterii şi înstăpînirea Minciunii, Crimei şi Prădăciunii. ,,Iar cînd a venit seara şi strălucirea soarelui a început să pălească, le-am poruncit să îngenuncheze, le-am poruncit să aducă mulţumiri Zeului; şi cînd au isprăvit prinosul de laude fiecare s-a întors la casa lui’’. Aşa făcea tot neamul mioritic de mii de ani înainte de a pretinde întunecaţii că au luminat lumea.

Pe două pietre găsite în Transilvania apare inscripţia Turmasgada, pe care istoricii o consideră o divinitate locală fără a se cunoaşte mai multe. Cuvîntul este format din turma cu sensul de turmă sau mulţime; ’s de la verbul ,,a fi’ şi gada = găta: a se îmbrăca frumos, a se găti. Cuvîntul are acelaşi sens religios ca şi Poimandres, o dovadă arheologică de netăgăduit care arată circulaţia religiei şi filozofiei strămoşeşti din Carpaţi pînă în ţinuturile lui Ra.

Nefîrtaţilor! De mai bine de o sută de ani va plăcut să tot umblaţi numai cu părul în ochi, dar de data aceasta v-am făcut o tunsoare de o să vă vedeţi şi gaura din dos.

Dau cîteva bucăţele din Predica sfîntă a lui Hermes, o altă scriere trismegistă care dovedeşte legăturile existente dar ,,nevăzute” pînă în prezent între diferite scrieri din antichitate şi pretinsa dogmă iudeo-creştină. O povestioară despre facerea lumii aşa cum o ştiau adepţii religiei geţilor: ,,Întunericul nesfîrşit era în Abis ca şi Apa şi un Suflu subtil inteligent; acestea erau prin puterea Zeului în Haos. Şi a ţîşnit Lumina Sfîntă, iar elementele s-au adunat din Substanţa umedă sub Locul Uscat. Şi toţi Zeii au separat lucrurile din natura fecundată”. Zicerea se găseşte în conţinut într-o bucată din mitologia noastră culeasă de Marcel Olinescu şi pusă în Mitologie românească. Să revin la scrierea trsimegistă: ,,Iar Cerul a fost văzut ca şapte ceruri; zeii acestora au fost văzuţi în formă de stele, cu toate semnele lor, iar astrele au fost numărate cu zeii din ele. Iar marginea Cerului se învîrtea mînată în cerc de către Suflul Zeului…Şi pe pământ vor fi amintiri măreţe ale meşteşugului lor, lăsînd o urmă slabă atunci cînd ciclurile vor fi reînnoite…Căci în timp ce lucrul divin este ca întreaga alcătuire cosmică să fie reînnoită de Natură, Natura însăşi sălăşluieşte de asemenea în ceea ce este divin”. Trebuie făcut un studiu comparat între scrierile trismegiste şi altele din aceeaşi perioadă şi zicerile noastre mitologice pentru că încă avem de dezgropat mult adevăr.

În scrierea trismegistă Craterul chiar de la început îi pune cu curul în spini pe ivriţi cu toate revelaţiile şi vedeniile lor zicînd: ,,Ziditorul nu a făurit această lume universală cu mîinile sale, ci prin Cuvîntul său”. Iar grecii spun că au luat aceste scrieri din templele egiptene, dar ei s-au aşezat în delta Nilului la anul 614 î.e.n. ceea ce dovedeşte că aceste dogme erau deja elaborate şi devenite subiect de regulă morală şi religioasă, existînd cu mult timp înaintea stabilirii elenilor în Egipt. Manethon, mare preot egiptean ce a trăit după mijlocul secolului lV î.e.n ne spune că aceste scrieri au fost elaborate de primul Thot ce a venit în Egipt în imperiul timpuriu, adică pe la începutul mileniului lll î.e.n. şi ele au fost redescoperite şi transcrise în demotică odată cu renaşterea culturii egiptene din perioada saită începînd cu sfîrşitul secolului Vll î.e.n. Să mai dau un tras care nouă mioriticilor cu glagorie şi dor de glie, ne unge su-fletul şi inima. ,,Şi astfel pe Pământ el a trimis Cosmosul acestui Trup divin – omul, fiinţă nemuritoare şi totodată muritoare”. Dogma Fiului Omului nu se găseşte în religia egiptenilor şi nici în Tora dar este în religia strămoşilor noştri una din fundamentele credinţei în puterea crucii şi a mîntuirii.

În scrierea Hermes aparţinînd aceluiaşi ciclu de texte găsim cu privire la taina botezului mioritic prin Cunoaşterea divină: ,,El a umplut un Vas mare cu ea, şi a făcut să fie purtat pe pământ, alăturînd acestuia un Trimis, căruia i-a poruncit să glăsuiască spre inimile oamenilor: Botează-te cu botezul acestui Vas, tu, cel ce crezi că te vei înălţa la cel care a trimis acest Vas; tu, cel ce ştii pentru ce te-ai născut”. Taina botezului era ceva sacru nu bălăceala cu turma în apă fără a înţelege cine şi de ce face asemenea gest cum era în primele secole ale iudeo-creştinismlui. Textul aminteşte de graal, în eme-gi gal înseamnă chiar cupă mare. De aici au luat aceştia ritualul botezului chiar dacă pretind că totul este revelaţie şi inspiraţie, noi ştim că şi hoţia este inspiraţie pentru cei ce o practică. ,,Cei ce au înţeles vestirea Trimisului şi au fost botezaţi în Minte, aceştia au fost făcuţi părtaşi la Cunoaştere şi cînd au primit Mintea au devenit oameni desăvîrşiţi. însă cei ce nu au înţeles vestirea…dedîndu-se cu totul plăcerilor şi dorinţelor trupului, ei cred că omul a fost făcut pentru aceasta”. Iudeo-creştinismul se bazează în totalitate pe ignoranţă şi necunoaştere iar îndobitocirea este cea mai fidelă formă de venerare a robiei şi tiraniei. ,,Căci văzînd că lucrurile existente sînt de două feluri: corpuri şi lucruri necorporale – în care se află ceea ce este muritor şi ceea ce este divin, omului, care are voinţa de a alege, îi este lăsat să aleagă între ele; căci nici un om nu poate să le aleagă pe amîndouă. Şi indiferent asupra căruia se îndreaptă alegerea, celălalt va fi micşorat sau covîrşit, făcînd să sporească lucrarea celuilalt”. Textul condamnă dogma destinului arătînd că numai omul prin cunoaştere şi fapte bune făcute pentru ceilalţi are posibilitatea să-şi croiască singur viaţa iar nenorocirile care vin peste noi sînt datorate necunoaşterii noastre sau a celor din jur.

În Hermes către fiul său Tat avem o zicere care face diferenţierea netă sub aspect social a conceptelor religiei strămoşeşti privind rolul Tatălui Ceresc. ,,El este mai mare decît toate numele, atît de mare este El, Tatăl tuturor, căci numai el este astfel; iar îndeletnicirea sa este să fie părinte”. Un părinte îşi ocroteşte şi îşi educă odraslele pentru a putea răzbate în viaţă iar neamul în tot să poată străbate istoria. La mozaici şi iudeo-creştini, Iahwe zice că nu poate fi decît stăpîn dar numai al ivriţilor iar pe Neamuri urmează să le nimicească sau să le robească pe vecie, deci oamenii sînt doar robii lui pe care trebuie să îi ţină sub sabie, pîrjol, cutremure şi alte asemenea binecuvîntări. Robia, înainte de a deveni o stare socială, este prima dată o stare morală şi de gîndire existenţială, şi care asumată, este chiar mai rea decît robia socială. Prin asta au urmărit ivriţii în antichitate să stăpînească lumea cu sminteala lor ce a fost preluată de romani şi greci şi pusă în practică peste capul atîtor suflete tirani- site ce nu au fost întrebate dacă doresc să bea apă chioară otrăvită cu minciună. Continui cu textul trismegist astfel: ,,Iar de mă stîrneşti să spun ceva şi mai îndrăzneţ, esenţa lui este zămislirea şi facerea tuturor lucrurilor…Căci nu există nimic din lumea întreagă care să nu fie el însuşi. El este lucrurile care sînt şi lucrurile care nu sînt…Toate lucrurile sînt în Tine, toate lucrurile sînt de la Tine; Tu care le dăruieşti pe toate şi nu ceri nimic; căci Tu le ai pe toate şi nu există nimic pe care să nu-l ai”. Iahwe cere totul ca să fie mulţumit, la porţile Ierusalimului trebuie să curgă rîuri de aur, argint, pietre preţioase şi ţesături fine iar toţi stăpînii lumii trebuie să vină şi să lingă urdorile ivriţilor pentru că numai ei sînt iubiţi şi scărpinaţi în freză de întunecatul Satana. Mare ticăloşie şi obrăznicie ne-a lăsat istoria pe cap!

Un alt text din aceste scrieri intitulat Cel mai mare rău pentru om este necunoaşterea Zeului ne dezvăluie ce nenorocire este ignoranţa pe capul fiecărui muritor. ,,Căci răutatea ignoranţei învăluie pămîntul întreg şi copleşeşte sufletul ferecat în trup, şi nu-l lasă să intre în portul mîntuirii”. Din acele vremuri fără istorie s-a văzut că ignoranţa şi prostia sînt cele mai mari nenorociri ale minţii noastre iar mozaismul şi iudeo-creştinismul tocmai pe aceste păcate fără seamăn şi-au clădit puterea şi tirania minciunii şi robiei. Pentru a scăpa de aceste nenorociri: ,,Însă mai întîi trebuie să sfîşii de pe tine veşmîntul pe care îl porţi – ţesătura ignoranţei, temeiul oricărui rău, lanţul slăbiciunii, vălul întunecat, mortul viu, stîrvul supus simţurilor, mormîntul ce-l tîrăşti după tine, hoţul din casa ta, care, prin ceea ce iubeşte, te urăşte, iar prin aceea ce urăşte, pe pizmuieşte”.

În bucata numită Despre gîndire şi simţire găsim ce păţeşte omul care trăieşte ca să cunoască, într-o societate bazată pe minciună, lăcomie, viclenie şi violenţă. ,,Şi de aceea care sînt cunoscători nu le este pe plac mulţimea, nici ei nu sînt pe placul mulţimii, ci sînt priviţi ca nebuni şi stîrnesc rîsul, sînt urîţi şi dispreţuiţi, şi de multe ori chiar omorîţi”. De aceea românii au parte în epoca modernă numai de secături şi lifte, mediul social a fost viciat atît de mult în perioada fanariotă şi în cea a ciocoismului liberal încît comunişti nu au făcut decît să culeagă roadele acţiunilor subversive ale manipulării mîlului din popor şi să îl dezvolte în direcţii uluitoare de îndobitocire absolută a majorităţii românilor.

În scrierea Cheia găsim o sinteză a conceptelor filozofiei şi religiei hermetice. ,,Lucrarea este voinţa sa, iar esenţa sa este de a voi ca toate lucrurile să fie. Căci ce altce- va este Zeul şi Tatăl şi Binele decît fiinţa tuturor lucrurilor care nu sînt încă şi existenţa însăşi a lucrurilor care sînt. Tatăl este cauza copiilor săi, el fiind cel care însămînţează şi hrăneşte, prin îndemnul Binelui ce se revarsă prin Soare”. Încă odată este afirmat fără echivoc în dogma hermetică ideea fundamentală a Tatălui Ceresc. ,,Căci Binele este cel care zămisleşte….Dintr-un Suflet al universului vin toate celelalte suflete, care sînt aruncate de acolo-acolo în lume şi sînt împărţite în mai multe categorii, iar sufletele omeneşti care dobîndesc nemurirea, sînt preschimbate în îngeri”. Şi în mitologia noastră se spune acelaşi lucru dar se completează că aceşti îngeri sînt sub forma unor hulubaşi care se aşează pe ramurilor Pomului Vieţii copacul minunat din rai. ,,Şi astfel ele trec în ceata zeilor nemişcători, căci există două cete de zei – cei ce rătăcesc şi cei care sînt nemişcători. Şi astfel este slava desăvîrşită a sufletului. Dar dacă un suflet intrînd în trupul unui om continuă în cele rele, nu va mai gusta ne-murirea, nici nu va fi părtaş la Bine, ci, fiind tras înapoi, se întoarce pe aceeaşi cale spre tîrîtoare, iar aceasta este pedeapsa pentru sufletul păcătos. Ori viciul sufletului este necunoaşterea…iar virtutea sufletului este cunoaşterea. ..iar ştiinţa este darul zeului” Şi încă odată sîntem puşi pe muchie ca să alegem ori cunoaşterea ori drumul ignoranţei care ne va duce în păcat şi nenorocire. Textul continuă cu conceptualizarea ideii de bază a hermetismului sau teozofiei strămoşeşti. ,,Toate lucrurile depind de un singur Principiu, care la rîndul lui depinde de Unul şi Singurul. Principiul este mişcat pentru a deveni Principiu din nou, iar Unu rămîne în loc perpetuu şi nemişcat. Există prin urmare aceştia trei: Zeul, Tatăl şi Binele, Lumea şi omul. Zeul conţine Lumea, Lumea conţine omul, Lumea este odrasla Zeului iar omul este pruncul Lumii… sufletul este veşmîntul minţii iar trupul – al sufletului. Însă mintea, fiind cea mai pătrunzătoare dintre toate cugetările divine şi mai pătrunzătoare chiar decît toate elementele, are ca trup focul” Nu-i rău dacă ne descoperit obîrşiile, chiar atît de tîrziu iar conceptul de mai sus se găseşte la noi sub forma populară de şarpele cunoaşterii. ,,Însă sufletul din om – dar nu orice suflet ci numai acela care este credincios – este un ceva îngeresc şi sfînt….Căci nici un alt trup nu poate primi un suflet omenesc, şi nici nu este legiuit ca sufletul unui om să decadă în trupul unei vietăţi lipsite de raţiune. Căci există Legea Zeului ca sufletul omenesc să fie ferit de o înjosire atît de mare” Grecii n-au prea înţeles cum vine cu zburdălnicia asta mioritică şi au tras-o după mintea lor în metempsihoză sau transmigraţie, adică tot un fel de transhumanţă carpatină şi nu de cele greceşti. ,,Sufletul unui om păcătos arde, suferă, se mistuie, este chinuit, nenorocit, nefericit de relele care vin şi pun stăpînire pe el…Acestea sînt vorbele unui suflet pedepsit şi nu aşa cum cred mulţi şi, tu, fiule, îţi închipui că sufletul unui om cînd iese din trup, se schimbă în animal. Aceasta este o mare greşeală căci sufletul este pedepsit astfel”. Astăzi cam nu prea mai găseşti suflete care să fi păstrat ceva curăţenie şi să nu ajungă a se comporta precum necugetătoarele cele înrăite de ticăloşia omului. ,,Mintea este îngerul cel bun, binecuvîntat să fie sufletul care este plin de ea! Şi nenorocit sufletul care este lipsit de ea. Însă Mintea nu suportă un suflet leneş, ci îl lasă legat de trup, care îl trage în jos. Un asemenea suflet, o, fiule, nu are minte şi de aceea nici nu trebuie numit om. Căci omul este o făptură divină şi nu se compară cu nici un vieţuitor de pe pământ, ci cu cei care sînt în cer şi care se numesc zei. Căci nici unul din zeii din cer nu va coborî pe pământ, trecînd de hotarele cerului, însă omul se înalţă la cer şi îl străbate în lung şi-n lat”. Conceptul de OM este specific numai culturii mioritice la care trebuie să adăugăm cele două mari răzleţiri: civilizaţia emeş şi cea a arienilor din India. ,,Şi el află ce lucruri sînt în înalt şi ce dedesupt şi cunoaşte totul cu de-amănuntul. Iar ceea ce le întrece pe toate, este că el nu părăseşte pămîntul şi cu toate acestea el urcă deasupra, atît de mare este puterea lui. Prin urmare, trebuie să avem cutezanţa şi să spunem: omul de pe pământ este zeu muritor şi zeul din cer este om nemuritor. Aşadar, toate lucrurile provin din această pereche – Lumea şi Omul; iar toate acestea din Unul”. Din cîteva cuvinte, gîndirea strămoşească ne-a dat pe spate şi nu mai avem puterea de a ne ridica. Profunzimea desăvîrşită, gîndirea cumpătată şi plină de sensuri, logica legăturilor şi trăinicia lor, limpezimea înţelegerii şi cunoaşterea adevărului au fost toate adunate în conceptele hermetice sau să fim drepţi cu memoria strămoşilor noştri – concepte enohiene sau zamolxiene. Dar ultimul citat mai dezvăluie nişte informaţii năucitoare; teoria ,,marii explozii” din fizica modernă privind apariţia universului era înţeleasă de strămoşii noştri şi au lăsat-o moştenire posterităţii!

În Mintea lui Hermes, altă scriere trismegistă avem o dezvoltare a ideii de lume cerească. ,,Priveşte cele şapte lumi cu rînduiala lor nepieritoare şi care umplu Veşnicia cu mersul lor diferit. Căci toate lucrurile sînt pline de lumină, iar focul nu este nicăieri; căci tovărăşia şi amestecul contrariilor şi a celor ce nu sînt asemenea devine lumină strălucitoare prin lucrarea Zeului, Tatăl a tot ce este bun, Domnul întregii ordini şi Stăpînul celor şapte lumi”. Aşa spun şi informaţiile găsite pe tăbliţele de plumb ce stau ascunse bine să nu ştim cine sîntem. ,,Mai mult, ia aminte că fiecare trup viu este alcătuit din materie şi suflet, chiar dacă acel trup ar fi al unui vieţuitor muritor sau lipsit de raţiune. Căci toate trupurile vii au un suflet; iar acele lucruri care nu sînt vii, sînt numai materie în sine…Aşa cum omul nu poate trăi fără viaţă, nici Zeul nu poate trăi fără a face bine”. Iahwiţă, stăpînul ivriţilor şi iudeo-creştinilor, cel din Tora şi Talumd nu poate trăi decît băgînd groaza în robii lui!!

Despre mintea comună este un text care arată de ce unii muritori sînt daţi pradă uită- rii iar alţi prin calităţile lor de excepţie devin nemuritori. ,,În oameni această Minte este Zeul şi de aceea unii oameni sînt zei, iar umanitatea lor este apropiată de cea divină. ..Căci acolo unde este Suflet este şi Minte; tot aşa cum acolo unde este Viaţă este şi Suflet”.

Dar fragmentele de mai jos dezvăluie adevărata profunzime a cunoaşterii strămoşilor noştri. ,,Descompunerea nu înseamnă moarte, ci descompunerea a ceva compus; acesta este descompus nu pentru a fi distrus ci pentru a se reînnoi. Căci atunci ce este lucrarea vieţii? Nu este oare mişcare? Şi ce anume este neclintit în lume? Absolut nimic, fiule!” Aceste idei uluitoare se continuă în Predica desăvîrşită unde aflăm că: ,,De aici rezultă că statornicia Veşniciei pare a fi mobilă, iar mobilitatea timpului, statornică, prin legea fixă a curgerii lor. Şi astfel, ar putea să pară că Zeul Însuşi, se mişcă în propria Lui imuabilitate. Căci în imensitatea echilibrului există o mişcare neschimbătoare; legea imensităţii lui este neschimbătoare. De aceea, aşa cum veşnicia este mai presus de limitele timpului tot aşa timpul, chiar dacă îl definim prin număr, prin alternare, ori prin revoluţii periodice, tot veşnic este. Astfel, ambele apar ca fiind deopotrivă infinite şi veşnice. Statornicia fiind punctul fix care serveşte drept bază a mişcării, trebuie, datorită acestei stabilităţi, să ocupe locul principal” Iar corolarul acestor idei îl găsim în Predica desăvîrşită care ne atenţionează: ,,Căci energia este cea care produce schimbarea ori devenirea… De unde rezultă fiule că întregul univers este plin de energii”. Cele trei texte dovedesc un lucru incredibil, teoria lui Einstein era cunoscută de strămoşii noştri iar mozaicul priceput a înţeles-o după ce a citit conţinutul acestor scrieri!!! Tot aşa mozaicul Spinoza a luat din Cabala ce i-a părut lui deosebit, a îndepărtat stratul religios şi ne-a dat o filozofie în faţa căreia mulţi stăm cu gurile căscate de ne bozăie muştele. Tot cioporul mozaic a ştiut de mişelie dar a tăcut mîlc pentru că chiar Cabala este tot o hoţie din religia bogomililor, adică a românilor din sudul Dunării alungaţi cu sabia de blînzii greci şi slavii de toate neamurile pentru că nu vroiau să se pupe cu Iahwe.

Discursul tainic de pe munte ne mai luminează cum trebuie cinstită divinitatea în tăcere şi cu gând curat. ,,O, fiule, Înţelepciunea ce înţelege în tăcere, este materia şi pîntecele din care Omul este născut iar sămînţa este Binele Adevărat…Cel născut astfel va fi diferit, va fi Zeul şi Fiul Zeului, va fi Totul în tot, şi în el se vor aduna toate puterile…Fiul Zeului, Unicul Om, prin voinţa Zeului este Naşterea din nou. … Ferească Zeul, fiule!! Noi am zice ferească Sîntu, fiule că mulţi tîlhari ne-au pîndit drumul în istorie! ,,Aşadar, cel ce a dobîndit prin îndurarea Lui această naştere din Zeu, părăsind orice simţ trupesc, ştie despre sine că este din Lumină şi Viaţă şi că este alcătuit din acestea şi astfel este umplut de bucurie”. Şi tăbliţele de plumb spun acelaşi gând înţelept, după moarte omul vrednic şi învrednicit prin faptele sale din cursul vieţii se va duce în cetatea luminii vii unde va avea parte de veşnicie şi de întruparea în Marea Lumină. ,,Poimandres, mintea supremei stăpîniri, nu mi-a transmis mai mult decît ceea ce este scris, ştiind prea bine că pot înţelege de unul singur toate lucrurile şi auzi şi vedea ceea ce voiesc”. Mai încape vorbă în zadar, totul este meserie şi chiar dacă glagoria poate fi mai înceată, dorinţa de minte înţeleaptă fiind mare, atunci drumul de urmat este numai aceasta.

În scrierea Despre dreapta înţelegere se vorbeşte despre ţăranul care sădeşte vie, un măr, un smochin şi alţi copaci. Numai că în Egipt nu se cultiva viţă-de-vie în acele vremuri şi nici meri ci doar la noi, informaţie care arată locul unde au fost concepute aceste scrieri uluitoare pentru cultura Europei şi chiar a lumii.

În textul Asclepios către Amon – titlu Ammon îl purtau toţi faraonii din dinastia saită ca iubitori ai lui Ra autorul îl îndeamnă pe acesta: ,,Căci El este aşezat în mijloc, avînd Lumea drept cunună, iar asemenea unui conducător iscusit, mînă carul Lumii şi îl ţine la El însuşi, să nu o ia pe delături…Aşadar, închină-te imaginilor, o, rege, căci ele sînt de asemenea forme reflectate ale Lumii Inteligibile”. Şi Constantin cel Mare şi-a făcut monumente mînînd un asemenea car al lumii care apare şi pe iconiţele geţilor fiind mînat de Sfîntul Soare.

În Predica desăvîrşită găsim nemulţumirea preoţilor egipteni dar poate chiar a geţilor stabiliţi printre egipteni pe care mai tîrziu grecii i-au numit terapeuţi: ,,grecii spun <>, dar noi o numim <>. Partea pe care grecii o numesc <> şi căreia noi îi spunem <> este împătrită şi alcătuieşte trupul, care, la om, serveşte drept înveliş pentru partea divină. …Stăpînul şi Făuritorul tuturor lucrurilor, pe care îl numim pe bună dreptate Zeu, a zămislit un al doilea Zeu, vizibil şi sensibil; îl numeşte astfel nu pentru că el însuşi ar simţi, căci nu este nici locul potrivit să tratăm un asemenea subiect, ci fiindcă este perceput prin simţuri. Făurindu-l aşadar pe acesta primul, însă al doilea după El Însuşi, Zeul a găsit că vlăstarul Său este frumos şi plin de tot ce este bun şi l-a iubit ca pe copilul divinităţii sale. A voit apoi, ca şi un altul să existe, care să contemple această Fiinţă atît de măreaţă şi atît de perfectă pe care o zămislise din Sine Însuşi, – şi pentru aceasta a creat Omul – ce i se aseamănă prin raţiune şi grija pentru lucrurile făcute”. Conceptele acestea sînt străine de religia egiptenilor şi specifice numai religiei strămoşeşti. Aşa că trebuie să punem mîna pe ciomag şi să le înmuiem întăriturile mincinoase ale mozaicilor şi iudeo-creştinilor. ,,Ştiind că omul <> nu poate avea grijă de toate lucrurile decît dacă are un înveliş lumesc, El i-a dat Omului trupul drept sălaş. ..Astfel el a făurit omul din suflet şi din trup; dintr-o natură veşnică şi dintr-o natură muritoare încît făptura alcătuită astfel să poată, datorită dublei sale origini, să laude şi să iubească ceea ce este ceresc şi veşnic; să cultive şi să stăpînească lucrurile de pe pământ. ..Legea acestei fiinţe duble, omul, este religia, al cărei efect este bunătatea. …Însă filozofia pură, al cărei obiect este religia sfîntă…Răul a fost prevăzut de Zeu, şi atît cît a fost cu putinţă, a luat măsuri de preîntîmpinare a lui, înzestrînd minţile oamenilor cu simţire şi cunoaştere şi inteligenţă”. Toate aceste concepte, prin natura şi simbolistica lor care reprezintă mare parte din dogma creştină, sînt preluate fără nici o neruşinare din religia strămoşească pentru că atunci cînd dogma iudeo-creştină se închega din minciună şi hoţie, religia geţilor era interzisă în imperiul roman în anul 381 şi pentru că nu reuşeau să o scoată din minţile oamenilor, i-au pus altă pălărie numită Septuaginta adică pretinsa traducere în greacă din ebraică a Torei şi Talmudului dar care scriitură-făcătură nu a existat niciodată.

,,Toate lucrurile ce au putere de a genera, vor genera deşi se nasc din ele însele. Căci este limpede că din cele născute din ele însele naşterea se poate petrece cu uşurinţă, din moment ce toate sînt născute din ele. Însăşi Zeul veşnic nu poate şi nu ar putea niciodată să se nască; va fi de-a pururi. Natura Zeului este de a fi propriul său Principiu. Însă Materia sau Natura Lumii şi Spiritul, deşi par să fi fost născute din vreun principiu, posedă în sine puterea naşterii şi a procreării, natura fecundităţii. Căci începutul este o calitate a naturii care are în sine puterea şi materia concepţiei şi naşterii. Prin urmare, ea este fără nici o intervenţie din afară, şi naşte din ea însăşi. ..Cît despre Spirit, el pune în mişcare şi guvernează toate speciile din lume potrivit naturii proprii pe care Zeul le-a dat-o. …Însă cînd domneşte ignoranţa, viile sporesc şi rănesc incurabil sufletul”. Poate în acest paragraf este informaţia pe care ne-au transmis-o grecii privitor la faptul că boero Bisto a distrus viile datorită unei iubiri prea mari arătată de geţi acestei plante. ,,Molipsit de vii, sufletul, este parcă, plin de otravă şi poate fi tămăduit doar prin cunoaştere şi inteligenţă. …Omul creat bun şi în stare să trăiască viaţă veşnică, a fost făurit din două naturi: una divină, cealaltă muritoare şi alcătuindu-l astfel Voinţa Divină l-a făcut superior zeilor, care au numai o natură nemuritoare cît şi fiinţelor muritoare” În continuare textul conţine nişte proorociri sumbre cu privire la Egipt şi care s-au adeverit în mare parte. ,,Egiptul va cădea în apostazie, cel mai mare dintre toate relele. Egiptul, odinioară ţara sfîntă şi preaiubită de zei şi plină de devoţiune şi veneraţie faţă de ei, va deveni instrumentul fărădelegii, modelul tuturor violenţelor…În acele zile omul credincios va fi socotit nebun, omul necredincios va fi lăudat ca un înţelept, oameni sălbatici vor fi consideraţi viteji; cel rău la inimă va fi aplaudat ca cel mai bun dintre oameni”. Nu în Iudeea s-a născut iudeo-creştinismul cum mint cu neruşinare fecioraşii Satanei ci aici în Alexandria din turbarea fariseilor şi care a dus la prăbuşirea şi distrugerea unor civilizaţii despre care istoria nici nu vorbeşte. Aici a clocit rabinul Filon faimoasele lui plăsmuiri despre care arareori se vorbeşte dar sînt considerate de Vatican ca scrieri sfinte şi singurele care spun adevărul. Pe Clement şi Origene i-au dat la răboj ca eretici iar scrierile lor sînt în cea mai mare parte dispărute iar cele ale lui Origene chiar interzise. ,,Toate lucrurile sînt orînduite în timp prin lucrarea Soarelui şi a stelelor după Legea Divină….Vorbesc despre îngeri fiindcă socotesc că aceştia trăiesc alături de noi, şi despre eroi care trăiesc deasupra noastră, între pământ şi straturile de sus ale firmamentului; acolo nu sînt nori nici furtuni”. Rînduiala este stabilită după o lege divină, idee pe care o găsim şi în scrierile lui Enoh iar zicerile despre îngeri şi eroi sînt parcă scoase de pe tăbliţe sau din alte texte unde apar asenii sau ausonii. ,,După aceasta, ieşind din sanctuar, au înălţat rugăciuni Zeului, întorcîndu-se către miazăzi. Căci atunci cînd soarele începe să coboare, cel care vrea să-L preamărească pe Zeu se cuvine să-şi îndrepte privirea într-acolo, după cum, la răsăritul acestuia, trebuie să privească spre răsărit”. Prin acest text se sugerează că printre cei care participau la rugăciunile din templu erau şi unii ce continuau ritualul de invocaţii afară şi cu faţa către Zeu/Sîntu întorcîndu-se spre răsărit. Aceste practici se găsesc pe tăbliţe dar şi în alte scrieri ale strămoşilor noştri pe care furii le-au botezat după nărav şi apucătură. Prima consecinţă a Căderii Omului din condiţia lui superioară, este vărsarea de sînge şi mîncarea de carne. Îngăduinţa de a ucide este semnul ,,Paradisului pierdut’’, iar primul pas către ,,Paradisul regăsit’’ este făcut atunci cînd omul se întoarce la un mod de viaţă potrivit. În mozaism tocmai uciderea este cea mai profundă formă de cinstire a lui Iahwe iar dacă îi mai punem alături cămătăria şi jaful atunci credinţa este desăvîrşită. Trebuie stabilită armonia dintre om şi Natură înainte de a putea fi stabilită uniunea dintre om şi Dumnezeu. Căci Natura este Dumnezeu manifest; iar dacă omul nu este în perfectă comuniune cu ceea ce e văzut, cum să iubească ceea ce e nevăzut? Dar Iahviţă trăieşte numai din vărsare de sînge şi munţi de frigărui frumos mirositoare care îi umflă nările ca unei fiare însetată de sînge aşa că ceea ce este văzut, căsăpit şi fript trece în ceea ce nu mai este văzut adică în fum şi miresme sataniste.

Despre decani şi astre o altă scriere trismegistă care spune că în vremea antichităţii se cunoşteau numai cinci planete cum se afirmă la începutul textului. ,,Am spus fiule, că există un corp care învăluie toate lucrurile. Ar trebui să ţi-l închipui ca pe o figură avînd o formă sferică; căci aceasta este forma universului. Dedesubtul acestui cerc care cuprinde totul în el sînt rînduiţi cei Treizeci şi şase de decani. Ei sînt purtaţi de mişcarea planetelor şi totuşi au puteri egale cu mişcarea principală a Totu-lui şi încrucişează cele şapte sfere…Însă ei se mişcă pe cele şapte sfere…guvernează peste toate lucrurile din lume şi păstrează buna rînduială printre toate lucrurile…noi ne aflăm sub dominaţia celor şapte sfere. ..Decanii împrăştie pe pământ sămînţa celor pe care oamenii îi numesc tanes, unele fiind mîntuitoare pe cînd altele distrugătoare”. În limba română cuvîntul tană – tăni la plural – înseamnă ceaţă, negură, iar caracterul lor benefic sau malefic se găseşte în zînele sau ielele din mitologia noastră care au exact aceste descrieri şi trăsături. Cînd Ili/Iisus, marele preot al geţilor a fost răstignit de către iudei în primăvara anului 30, el a spus pe lemnul de supliciu următoarele cuvinte în limba strămoşească: ,,eli, eli lama sabac tani”.

În scrierea Puterea de a alege este infirmată dogma destinului fatalist spunînd că: ,,Noi avem puterea de a alege; de noi depinde să alegem fie binele, fie răul, după voinţa noastră. Alegerea răului ne apropie de natura corporală şi ne supune sorţii. Întrucît spiritul intelectual aflat în noi este liber, raţiunea intelectuală este de asemenea liberă, identică mereu cu sine însuşi şi independentă de Soartă”. Prin alegerea noastră ajungem să ne mîntuim sufletul ducînd la sfinţenie dar tot alegerea noastră ne poate duce în lumea întunericului şi al răului. Iar cel mai mare rău îl poate îndura fiinţa omenească atunci cînd şi-a pierdut Mintea şi nu mai are cu ce să gîndească iar flacăra sfîntă a sufletului s-a stins complet şi suflul divin a dispărut. De aceea el nu trebuie să mai fie considerat Om. Acest suflu divin, este necesar tuturor; căci el le menţine pe toate, le dă viaţă tuturor, le hrăneşte pe toate. El izvorăşte din Fîntîna sfîntă, însufleţeşte toate făpturile vii, şi totuşi rămîne neîncetat singur. În scrierile lui Enoh avem o fîntînă a vieţii care este lîngă Pomul Cunoaşterii din Grădina Raiului, dar asemenea concepte nu există în mozaism sau în teologia egipteană.

În scrierea Fecioara lumii divinitatea supremă, ,,Zeul” cum este numit în text a poruncit Naturii să existe şi ea a luat forme spre uimirea celorlalte divinităţi. Marele Străbun a vărsat un elixir peste Natură pentru a-i aduce fertilitate şi astfel şi îndată străpungînd universul cu privirea Sa, a strigat: ,,Fie ca cerul să fie plinătatea tuturor lucrurilor, a aerului şi a eterului’’. Vrerea i-a fost îndeplinita iar Natura s-a unit cu Lucrarea şi a zămislit o frumuseţe de Creaţie iar Zeul i-a dat fiinţă. Zeul cheamă la sfat ceresc toate făpturile care stăpîneau firmamentul şi le cere să respecte legea şi rînduiala stabilită pentru bunul mers al lumii lor şi pentru drumul veşniciei.

,,Spunînd acesta, Zeul, Stăpînul meu, a amestecat laolaltă restul elementelor congenere, pămîntul şi apa, şi pronunţînd anumite cuvinte puternice şi mistice – cu toate că erau diferite de cele dintîi – a insuflat mişcare şi viaţă în protoplasma lichidă, a făcut-o mai densă şi mai plastică şi a alcătuit din ea fiinţe vii cu formă omenească. Ceea ce a rămas a dăruit sufletelor înalte, care locuiau pe tărîmul Zeilor în vecinătatea stelelor şi care se numesc Genii Sacre”. Aceştia au făcut la rîndul lor fiinţe după chipul fiecăruia iar Zeul le-a dat forme. Apoi a luat zodiacul şi a rînduit lumea cerească după firescul stabilit de el punînd semnele de animale şi omeneşti. După această muncă obositoare Zeul ,,s-a retras făgăduind să alipească fiecărei lucrări văzute o suflare nevăzută şi un principiu procreator, astfel ca orice fiinţă să poată da naştere la făpturi asemenea ei, fără a mai fi necesară făurirea de noi entităţi”. Relatarea de mai sus privind creaţia sufletelor aminteşte de Timaios, lucrare scrisă de Platon unde o găsim astfel: ,,Zei ai zeilor al căror Ziditor şi Tată sînt şi care, făuriţi fiind de mine, sînteţi indestructibili prin voinţa mea, aflaţi ce am să vă spun acum. …Pentru ca naturile muritoare să poată exista şi pentru ca universul să poată fi într-adevăr universal, aplecaţi-vă potrivit naturii voastre spre crearea animalelor, reproducînd puterea pe care am folosit-o pentru naşterea voastră…Eu însumi voi da germenii şi începuturile; iar în rest veţi ţese laolaltă natura muritoare cu cea nemuritoare modelînd şi făurind animale’’. După acest îndemn la muncă divină el amestecă şi potriveşte într-o cupă sufletul universului. ,,şi a turnat ceea ce mai rămăsese şi l-a amestecat în acelaşi fel, dar în combinaţii mai putin pure din al doilea şi al treilea ordin. Făurind universul, El a împărţit suflete stelelor în număr egal, cîte unul pentru fiecare; şi, făcînd ca fiecare să-şi preia vehiculul său, le-a dezvăluit Natura universului şi le-a învăţat legile Destinului”. Această legendă se găseşte şi în Cabala care relatează istoria prelumească a sufletelor, crearea, transgresarea şi pedepsirea lor într-un mod foarte asemănător. Şi în Viziunea lui Er există elemente din acest mit al facerii lumii.

Hermeticii şi cabaliştii au aceeaşi doctrină numai că se deosebesc în formă şi limbă chiar dacă între cele două scrieri există o distanţă în timp de peste 1700 de ani şi o distanţă în spaţiu de peste 2000 de km!!! Ceea ce cunoaştem astăzi sînt textele traduse în secolele ll-lll ale erei noastre, de greci din egipteană pentru folosinţa lor unde se vede şi grecizarea zeului egiptean Tehuti în Thoth apoi în Hermes Trismegistos. În hermetism triada este următoarea: 1. Dumenzeu, Nenăscutul, esenţa fiinţei; 2. Intelectul prim, Mintea lui Dumenzeu, Cea Născută de la Sine; 3. Cuvîntul sfînt sau Fiul din Intelectul prim, Născutul.

Epitetul Trismegistos ,,de trei ori mare’’ atribuit lui Hermes este de dată tîrzie şi nu se întîlneşte mai devreme de secolul ll al erei noastre. El este un cuvînt compus şi provine din limba română veche; tris este trei iar meghiston are sensul de cea mai înaltă demnitate în feudalismul tîrziu însemnînd înalt demnitar otoman. Expresia ,,de trei ori mare” se referă la cele trei etape de iniţiere pe care trebuiau să le parcurgă preoţii geţi pentru a ajunge ,,oameni” şi a-şi pregăti drumul spre veşnicie. Mulţi culturnici occidentali şi apologeţi ai iudeo-creştinismului au spus că scrierile hermetice sînt nişte plăsmuiri ale nemulţumiţilor ce au scăpat căruţa plină de minuni ale lui Iahwe şi atunci s-au pus pe ticluit cîte în lună şi în stele îmbinînd mincinos filozofia neoplatoniciană cu iudaismul lui Filon şi cu doctrina kabalistică? Mari şi întunecaţi mincinoşi sînt cei ce au scris asemenea ticăloşii; Cabala a apărut ca text în secolul Xl în Occitania nu în Iudeea iar scrierile lui Filon nu se pupă cu cele hermetice nici dacă le baţi în cuie. Acestea sînt numai adevărurile învingătorilor care au impus iudeo-creştinismul prin minciună, jaf, sabie, foc şi crimă, dar noi nu avem dreptul să scoatem la lumină şi adevărurile învinşilor?

Încă din Renaştere s-a observat împrumuturile numeroase din scrierile hermetice în cele mozaice şi creştine ducînd la concluzia că textele trismegiste au fost elaborate înaintea celor mozaice şi iudeo-creştine. Oamenii acelor timpuri ştiau că dogmele scrierilor hermetice respectau întocmai dogmele creştine iar faptul că părinţii iudeo-creştinismului dădeau citate din aceste scrieri era o dovadă în plus că ele aveau o legitimitate indirectă în creştinism. Şi ştiau ei de ce, atunci religia geţilor era religie oficială în imperiul roman şi nu îndrăzneau să spurce această cultură – aşa cum o fac astăzi fel de fel de haimanale – pentru că erau trecuţi prin sabie. După lovitura de stat a oligarhiei greco-romane şi introducerea iudeo-creştinismului ca religie de stat prin edictul lui Theodosiu dat la Tesalonic la 28 februarie 380 şi interzicerea religiei geţilor prin edictul din anul 381 dat din Constantinopol, de atunci minciuna şi falsul la care trebuie adăugate crima şi jaful au primit drum liber în istorie iar toată Europa şi nu numai, cunosc acest fals al iudeo-creştinilor ca singurul adevăr. Scrierile hermetice au avut o mare influenţă asupra sistemelor filozofice ale Europei medievale tîrzii şi renascentiste. Mulţi filozofi din acea perioadă au văzut în scrierile hermetice o întruchipare a înţelepciunii divine în întregul ei, Poimandres fiind nu doar un om cu inspiraţie divină, ci şi un profund filozof care şi-a căpătat înţelepciunea direct de la Dumenzeu. Aşa spune şi Enoh despre Legea Sfîntă primită de la Sîntu şi tot aşa ar trebui să spună toţi urmaşii lui mioritici!

Toate aceste scrieri ale lui Thot sau Hermes au fost gravate pe pereţii templelor de către primul înţelept iar al doilea înţelept i-a îndemnat pe adepţii misterelor să scrie învăţătura pe table ascunse care să fie cunoscute numai de iniţiaţi şi unde se spune că cerul este plin de genii. Ori Zamolxe a lăsat cu mîna lui asemenea table în cultura strămoşească iar cea care povesteşte vizita învăţatului în insula Samos spune că ,,micile şi credincioasele zîne/genii au mers pline de strălucire şi au ajutat credinţa în insula Samos”. Într-o invocaţii către Hermes adoratorul zice: ,,Ştiu al tău nume ce străluceşte în cer, ştiu şi ale tale forme, ştiu al tău pom şi ştiu al tău lemn. Te ştiu pe tine, Hermes, cine eşti tu şi de unde eşti şi care este cetatea ta. Ştiu numele tale în grai barbar şi numele tău adevărat scris pe sfînta tăbliţă din locul sfînt din cetatea lui Hermes, unde te-ai născut. Prea multe ştia înfocatul discipol dar nu ne-a lămurit deplin cum suna numele lui Hermes în ,,grai barbar” poate n-ar mai fi rămas în istorie atîtea locuri întunecate. Dacă numele lui era scris pe ,,sfînta tăbliţă” într-un ,,loc sfînt”, atunci baştina lui nu poate fi decît Sfînta Getia pentru că numai aici în antichitate se scria pe tăbliţe. Şi în Edda sînt amintite tăbliţele sfinte de aur ale asenilor pe care era scrisă întreaga înţelepciune divină, iar graiul barbar pe care îl ştia elenul este graiul mioritic vechi de milenii. Egiptenii nu scriau decît pe papirus în perioada saită, aşa că menţionarea tăbliţei sfinte dovedeşte că religia lui Hermes venea din altă cultura decît cea greacă sau egipteană şi acest adevăr se ştia atunci! Să mai dau citire acestei rugăciuni: ,,Vino către mine stăpîne Hermes, tu, cu, multe nume, ce cunoşti tainele ascunse sub polii cerului şi sub pământ. Tu eşti măreţul şarpe, căpetenia tuturor zeilor, tu care deţii începutul Egiptului şi sfîrşitul lumii”. După tradiţia antică, polul sau axul lumii sau osia pămîntului era la geţi şi mai precis în Carpaţi unde se afla şi cetatea lui Dumnezeu. Dacă se ştia că tainele acestei religii erau scrise pe tăbliţe şi îngropate sub osia pămîntului înseamnă că şi în antichitate se ştia că geţii au reuşit să salveze din ghearele romanilor o parte din tăbliţele lor sfinte şi le-au îngropat la loc sigur. Iar nemernicii cînd le-au găsit în anul 1873 le-au şi făcut de petrecanie astfel ca învăţăturile minunate ale ,,neamului ales” să nu le mai ştie nimeni. Iar apelativul ,,măreţul şarpe” ne duce iarăşi la lumea ariminilor din Carpaţi unde şarpele era atît simbol sacru al mişcării eterne de naştere şi renaştere din moarte dar şi simbol al înţelepciunii.

Din studierea papirusurilor greceşti din perioada elenistică a Egiptului, reiese că ,,religia lui Hermes” nu numai că era larg răspîndită, ci practic dominantă în acest cerc al populaţiei. Rugăciunile greceşti sînt prelucrări ale unor tradiţii locale mai vechi amestecate cu elemente de filozofie elenistică.

Într-un papirul egiptean magic scris în secolul ll î.e.n. în greacă, învocîndu-l pe Thot spune: ,,Arată-mi-te în puterea ta profetică, Zeule cu cuget înalt, Hermes de trei ori mare! Fie ca cel ce stăpîneşte cele patru ţinuturi ale Cerurilor şi cele patru temelii ale pămîntului să se arate. Arată-mi-te, tu, care eşti în Cer, arată-mi-te tu, care eşti din Ou…Vorbeşte, cei doi Zei sînt şi ei împrejurul tău – un zeu se numeşte Thath şi celălalt Haf”. Referirea la naşterea lui Thot din ou se găsea în religia tracilor orfici care a cunoscut o deosebită răspîndire la eleni începînd cu secolul Vll î.e.n. Iar cei doi însoţitori ai lui Thot ca reprezentare hagiografică îi găsim în imaginea lui Mitra cabirul cu cei doi dioscuri unul cu facla în sus simbolizînd viaţa, iar celălalt cu flacăra în jos simbolizînd judecata pentru cei care au trecut în lumea tăcută a nemorţii.

Originea carpatină a egiptenilor vreau să o dovedesc prin străduinţele arătate mai sus şi chiar ceva pe deasupra, iar pentru hatîr am cules 103 de cuvinte din cărţile pe care le-am citit despre civilizaţia de pe Nil, cu ele dovedind că există legături lingvistice şi religioase de netăgăduit între vechea civilizaţie carpatină din mileniul lV î.e.n. şi cea nilotică. Celelalte cuvinte comune celor două limbi trebuie descoperite din Egyptean Grammar de A. H. Gardiner, Oxford 1927; Hieratische Paleographie de G. Möller, Leipzig 1936 şi Demotische Grammatik de W. Spiegelberg, Heidelberg 1925. În scrierea hieroglifică, cuvintele se scriau numai cu consoane iar vocalele erau cunoscute de cei care le citeau, în timp aceste informaţii s-au pierdut iar de cele mai multe ori, aşezarea vocalelor în textele egiptene din scrierile contemporane este arbitrară, chiar dacă se face comparaţie cu limba coptă care a apărut foarte tîrziu şi nu poate fi un reper sigur în această direcţie. Cele mai veche texte sînt din dinastia tinită(cca. 3000 î.e.n.) ce a avut reşedinţa în oraşul This din Deltă. Dau mai jos aceste cuvinte, primul este în egipteană iar după semnul egal(=) este cuvîntul românesc sau în emegi/sumeriană cum a fost botezată această limbă.

akhu: ritual săvîrşit pentru a deveni sacru = aka: înseamnă în emegi a săvîrşi, a pune la punct, loc; Amenti: ţinutul unde se duc morţii cei virtuoşi după judecata lui Osiris şi stau alături de el, în unele mituri locul este undeva sub pămînt, în altele este situat în ceruri, în regiunea de apus = aminte: a judeca, a ţine minte, a cinsti, a rememora, a desfăşura o acţiune religioasă sau laică pentru venerarea celor morţi; ankh­: crucea egipteană ca simbol a vieţii veşnice şi a divinului = angea: înger cum apare pe tăbliţele de plumb de la Sinaia; aat: templu, din vechime = at: străbun, cer în emegi; arate: sînt cele 7 porţi prin care trebuie să treacă sufletul pentru a ajunge în Amenti = arate: a indica, a conduce şi arete: berber cu care se dărîmau zidurile cetăţilor sau se deschideau porţile acestora.

ba: berbec = ba: sunetele scoase de ovine zbiară.

dabat: sigiliu de inel, iar litera t reprezintă genul feminin = daba: cetate, cum apare pe tăbliţele de plumb. Ivriţii au preluat termenul sub forma taba,at iar noi avem tabă care înseamnă efigie sau sigiliu, deci termenul este luat de la filisteni; dad: părinte, tată, bătrîn = tată: părinte biologic sau tete: unchi, bătrîn, dad în engleză este identic cu termenul din egipteană pentru că a fost o migraţiune şi în insulele britanice pe la sfîrşitul mileniului lV î.e.n., dada: sfatul bătrînilor = dadă: termen respectuos pentru sora mai mare sau pentru o femeie matură;

Earu: Cîmpiile fericiţilor unde se duceau cei consideraţi vrednici de către Osiris = Er: în emegi înseamnă a conduce, a îndruma, a călători;

facu: a face, a înfăptui. În papirusul din Leyden scrie că ,,Demiurgul a făcut/creat şoaptele sale” – dad faqou titi – adică a făcut lumea prin cuvînt şi gînd = facu: a face, a executa.

ha,hi: interjecţii = ha,hi: interjecţii; haka: vrajă, descîntec = hac: serviciu, chip, putinţă, asemănare, soluţie; ham-ham: strigăt de luptă al egiptenilor fiindcă ei luptau sub steagul lui Anubis care era în vechime cîine = ham: lătratul cîinelui; hm-stu,hame-situ: puterile duşmănoase care doresc să-l mănînce pe ka = hămesit: foarte flămînd, mîncău, înfometat; hat: înainte = hăt: în depărtare, înainte; hati: inimă ca loc al cumpătării şi prevederii = hăţi: a trage, a scoate şi hăţui: a conduce din hăţuri, a dirija, a ţine sub control; hen: embrionul uman, fetusul = ham­: casă goală şi nelocuită, coş din papură cu care se ducea mîncarea la cîmp; Hinu: numele bărcii cu care erau duşi morţii în lumea de dincolo = hina: partea din spate a plutei; heri: conducător, decident, vestitor = hiri: noutăţi, veşti. vestitori; hob: dans care se face prin sărituri în înălţime cu o rotire în aer = hop: săritură; hotep: pace, mulţumire, îndestulare = hutupi: a mînca pe înfulecate; huta: casă = hudă: casă;

gheb: pămînt, prima movilă apărută din apa primordială = gheb: cocoaşă, movilă;

i: interjecţie = i: interjecţie; Iaru: fericit = Iaru: nume de familie la români; im: pământ = im: pământ moale sau mocirlă; ion-mutef: ritual prin care tikenu sau un preot în cazul morţii ritualice simulate a regelui, trebuia să treacă prin acel ou din piele ca simbol al renaşterii. apoi se lua o şuviţă de păr şi se ardea împreună cu pielea într-o groapă = ion: fiinţe de lumină sau îngeri păzitori în teologie egipteană şi mioritică; ib: inimă ca loc a gîndirii sensibile sau divine = iub: iubire, dar forma veche egipteană se găseşte în cuvîmtul ibovnic(ib + ob + nig); ist: iată =ist: acest;

kau: a distruge, a nimic, a judeca = căi: a compătimi, a plînge; qeni/căni: negru, înnegrit = căni: a murdări cu negru; kahibit: ,,umbra” mortului care era percepută ca un fel de memorie postumă, pierdea ei în timpul trecerii prim Amduat ducea la dispariţia sufletului = cahile: plută mică folosită la trecerea unui rîu; kemkem: zeu care îi apără pe cei virtuoşi = chem: invoc, rog, cer; kemet: adunare = chimet: consilier; kenet: înnegreală = cănit: înnegrit, murdărit cu negru; khem sekhem era sfînta sfintelor din templele egiptene unde puteau intra numai regele şi preoţii de rang înalt = chemui: a chibzui, a socoti, a cerceta şi chimă: germen, creştet, vîrf; khemenu: centrul religios din Wnt, care era al lui Thot = căminu: casă, baştină; khen: burduful/oul din piele prin care se trecea în ritualul de urcare la cer = chin: necaz, supărare, muncă istovitoare; khenti: domn, judecător, demnitate înaltă = chintic: măsură de greutate foarte mică folosită în vechime; Khepra: scarabeul ieşit din mîlul primordial = chipru: iarba neagră; khep: fiinţă, făptură = chip: trup, fiinţă; kher: a pieri, a judeca = cher: a muri, a pieri; khru: voce, grai = cri,cri: cîntecul greierului şi gri,gri, cuvînt cu care se cheamă porumbeii;

ma: născătoare, mamă = ma: mamă în română şi emegi; ma-khru era vocea Născătoare a celor văzute şi nevăzute din cer şi pe pământ = macru: despre carne slab, foarte bun; meduta: ordine, metodă = mitodi: mijloace, metode, cuvînt folosit pe T 45; Mehen: mare, voluminos = mahal: mare, voluminos; mrt(se citeşte mărit sau merit): femeia cea iubită = mărit: a se căsători şi merit: a recunoaşte o calitate, favoare; meru: omul iubit = Meru: muntele sacru al geţilor unde cei care deveneau OM, se înălţau la ceruri; mest: piele tăbăcită sau numai jupuită în care se băga tikenu în simulacrul morţii ritualice = mesti: încălţăminte din piele subţire, fără toc, purtată de bărbaţi. În tăbliţa 36 se spune că asemenea încălţări erau date morţilor; meska: piele argăsită = mescă: ciubăr, în care se făcea tăbăcirea; mire: a iubi = mire: bărbatul care îşi uneşte viaţa cu o femeie prin consimţămîntul căsătoriei; miri: sapă, unealtă cu care ţăranii egipteni îşi cîştigau agoniseala şi din care plăteau şi biruri = mirii: bogăţii, tezaure, impozite; mose: a dat naştere = moşi: a ajuta să nască; mut: mută = mută: fără glas, tăcută; mutef: trecere, a supraveghea, a îngriji = mutevliu: administrator;

ntr/natura: zeu, divinitate, ei aveau conceptul că tot ce este vizibil şi invizibil a fost creat de divinitate şi după moarte se întoarce în energia creaţiei de început. Este compus din na: om, fiinţă, pământ, plante, apă + tu: strălucire, credinţă, suflare + ra: revărsare, rădăcini, a radia, drag. Sensul cuvîntului se găseşte identic în scrierile esenilor, scrierile trismegiste, Cartea lui Eno şi scrierile caldeene, adică înţelepciunea strămoşilor noştri geţi; neheb/nahab: şarpe uriaş, monstru = năhoadă: arătare, monstru: nemes­: un fel de batic purtat numai de faraon care arăta poziţie unică ce o avea în cadrul societăţii egiptene = nemeş: de neam mare, nobil; nemu: participanţii din primul rînd la procesiunile de înmormîntare ale egiptenilor = neamu: rude de sînge; neniu: gîrbovii, cei care participă la ceremonie şi sînt copleşiţi de supărare = nene: persoană mai în vîrstă; nepere: care nu piere = nepere: care nu moare; Nun: oceanul primordial în care erau germenii a tuturor fiinţelor = nun: origine, naştere, a se ridica, a creşte, în emegi; nu: nu = nu: negaţie; non: nu = non: nu în franceză;

o: interjecţie = o: interjecţie; Oua-Oua: trib din perioada predinastică = oua: a face pui, a se înmulţi; ouţ: ritual prin care defunctul era acoperit cu o piele simbolizînd întoarcerea în uter sau ouţul primordial pentru o nouă naştere în lumea de dincolo = ouţ: ou mic, în româna veche, despre femeia însărcinată se spunea că ,,are ou”.

prt,părut: ieşit, apărut = părut: ivit, imaginat; pir-a: reşedinţa faraonului, dar şi titulatura oficială a acestuia o lungă perioadă de timp. La început se consulta cu ceata războinicilor şi sfatul bătrînilor şi tot la el veneau cu pîra cei cu necaz sau of la lingurea = pîră: acuzaţie, neînţelegere, dispută, vrăjmăşie, judecată, osîndă;

ra: gură, numele principalei divinităţi = ra: a naşte, a străluci, drag; rmn/ramin: oprire, rămînere, dăinuire, statornicie = rămîn: oprire, rămînere. Cuvîntul egiptean mai poate fi citit rumun, roman, rimin, toate avînd o semnificaţie majoră în identitatea de neam a românilor, numai de nu ar fi dat în ei damblaua latrinistă sau tracistă. Cînd au plecat ei pe la sfîrşitul mileniului lV î.e.n. şi apoi prin năvălirea hicsoşilor, cei rămaşi la baştină şi-au zis statornicii sau rămaşii iar pe tăbliţe de plumb apar scrişi rumun sau alte derivate; rîma(t): om doritor de cunoaştere = rîma(t): a scormoni, a căuta; Rosetau: era un ţinut cu tuneluri pe unde sufletul trebuia să treacă obligatoriu pentru a ajunge în Amenti. Aici era şi Lacul de foc păzit de un crocodil cu un cuţit de cremene rose: roşu = roşu: culoare; remet/remetet: om, omenie = Rîmeţi: mănăstire în judeţul Alba; rumit: lacrimă, ei aveau un mit care spunea că omul s-a născut din lacrimile lui Atum, creatorul lumii = ruminaţie: măcinare; ruha: înţelepciune = ruha: nume de familie la români. În aramaică raho înseamnă înţelepciune iar în ebraică ruah are sensul de duh sau spirit. Asta dovedeşte că ivriţii şi-au ticluit toate ,,revelaţiile” lor după ce au fost alungaţi din Egipt, adică după anul 412 î.e.n. Şi tot pe atunci Neemia mai cheamă odată tot neamul ivrit şi face un nou legămînt cu ei pentru constituirea Frăţiei lui Israel. În română avem rugă cu sensul de venerarea sau cinstirea strămoşilor. Dar cuvîntul ebraic mai are şi sensul de a cunoaşte pe cineva prin raport sexual, dovedind că la ei religia era o totală şi veşnică destrăbălare, fiindcă rabinii aveau pentru pohtele lor hedoniste, lîngă templul din Ierusalim un mare bordel unde erau atît kedeşe cît şi pederaşti numiţi ,,cîini” cum scrie la Geneza 4,1. Multe tinere ivrite treceau prin acest closet al desfrîului drăcesc iar povestioara cu fecioara Maria şi fecundarea ei de către Iahwe, era o practică oribilă a cultului mozaic din acest bordel, pe care au vîndut-o goimilor cap de lut ca ,,binecuvîntare” divină, pe cînd ea a fost o cumplită duhoare de latrină a rabinilor preacurvari. După ce rămîneau ,,cu ou” kedeşele erau scoase la măritat cu ghiocul însămînţat de aceste lepre, iar ,,curăţenia” neamului lor, trîmbiţată cu nemaiîntîlnită obrăznicie atît în vorbă cît şi în făcăturile lor sataniste, este tocmai această practică îngrozitoare, care nu se mai găseşte la nici un popor din antichitate.

saba: stea = saba: a duce cu vorba, a spune vrute şi nevrute; sabaiu: doctrină, instrucţie = sabaia: a se năpusti, a învinge; sabaoit: înţeleaptă, învăţată = Sabaot: la bogomile este Creatorul lumii spirituale; sabau: înţelept = sabău: croitor; sakhu: fiinţă sacră sau purificată, ritual în regatul vechi unde o persoană substitut sau chiar cea a mortului era băgată printr-o piele cusută urmărindu-se unirea sufletul mortului cu ka şi ba, substanţa divină a universului care a însoţit existenţa lui pe pământ, pentru a obţine nemurirea = sacu: obiect din pînză sau piele care ajuta la depozitarea unor produse; saciu: mortul care a trecut prin pielea pentru renaştere şi a fost primit în ceruri = sa-ku: graniţă, hotar, sanctuar în emegi; sapat: denumirea canalelor de irigaţii care despărţeau nomele = sapat: muncă cu sapa prin care se face un şanţ, ori se pregăteşte terenul pentru însămînţat, etc; sat: loc = sat: locul unde mai multe persoane şi-au stabilit un domiciliu permanent, prin construirea unor case; sed: a scrie = sed: a se aşeza, a fi liniştiţi în emegi; sekhat: cîmpie = secat: loc de unde a fost îndepărtată apa care băltea totdeauna; seşa: a scrie = seşa: adunare a sătenilor pentru a petrece; sin/son: frate = sin: fin, nepot, fiul lui; serdab: camera zidită în mastaba şi culoarele care duceau la ea unde erau statuile mortului = serdar: comandant de oaste, sargedab este chemarea cetăţii cum apare pe tăbliţa 63; sder/sedere: a se culca = şedere: a se odihni, a trîndăvi; Seta: numele lui Seth ca zeu al ţinuturilor nisipoase = seta: a înseta; sethos: altă denumire a lui Seth = setos: cel care este însetat. suma: unire = suma: a aduna;

Şaue: zeu al destinului în religia egiptenilor = Şaue: divinitatea de la Tărtăria, sat în comuna Rozavlea, jud. Maramureş şi Şaulia, localitate în jud. Cluj; şedşed: loc al renaşterii = şede: suprafaţă în prelungirea cuptorului unde se poate dormi; şti: a cunoaşte = şti: a cunoaşte.

tap: cap = tapă: crestătură din capătul uni lemn pentru a se îmbina cu altul; taty: administratorul Egiptului = tati: nume de alint pentru tată; tau: lac = tău: lac, baltă; Te chem: Marele Zeu invocat de sufletul mortului în Amduat = Te chem: formulă de venerare în creştinism. Temu: una din numeroasele epitete ale lui Ra, cu sensul de distrugătorul = temu: speriatul, înfricoşatul. tikenu: defunctul sau iniţiatul care se băga în pielea ouţ sau meska pentru a renaşte în lumea lui Osiris. acesta era adus pe o sanie la locul procesiunii = tucanu: om naiv, om vînjos; titi: a spune, a şopti = titii: a şopti,

Uret: urît, primejdios, vine din expresia ,,marea revărsare’’ şi se referă la drumul parcurs de barca lui Ra în lumea de dincolo plină de demoni şi de capcane = urît: respingător, hidos; User: zeul Osiris scris în egipteană, care era principala divinitate şi conducea ţinutul nemuririi, unde îşi doreau toţi muritorii să le ajungă sufletele = uşer: dregător de Curte în Moldova care avea sarcina de a-i primi pe soli şi a-i conduce la Domn; urthekau: vrăji şi descîntece folosite şi în medicină pentru alungarea bolilor = urtica: a urzica.

Cartea morţilor este încă o dovadă a legăturilor spirituale şi de neam dintre ariminii carpatini şi egipteni iar lucrarea provine din scrierile incluse în Textele sarcofagelor şi care la rîndul lor provin din Textele piramidelor la începutul secolului XVl î.e.n. ce au fost prelucrate succesiv pînă în secolul V î.e.n. Textul cunoscut şi sub numele Papirusul Ani, cuprinde rugăciuni, descîntece, incantaţii către divinităţi, formule magice şi alte expresii cu caracter religios, dorindu-se un îndrumar pentru cei ce vor călători în lumea de dincolo. Este o traduce făcută în anul 1842 de către K. R. Lepsius, după un papirus aflat la Torino. Manuscrisul provine din epoca tîrzie a Ptolomeilor dar el cuprinde informaţii care se găsesc pe pereţii templelor din secolele XXlV î.e.n. fiind aranjat şi rescris de-a lungul timpului. Forma ajunsă la noi a fost elaborată în secolele Vl-V î.e.n. în perioada saită cînd Egiptul a cunoscut o renaştere spirituală cu un mesaj puternic al trecutului. În această perioadă Cartea Morţilor a fost elaborată în forma definitivă, cam aşa cum a ajuns pînă la noi.

Morţii la egipteni se duceau în CîmpiileFericiţilor(sekht-Ialu sau sekht-Iaru). Iaru este nume de familie la români, dar în alte papirusuri este scris Earu, ajungînd Er în scrierile lui Platon. Textele spun că morţii mergeau în Sekht care poate fi citi şi sekat pentru că ei considerau aceste locuri nişte insule pline de verdeaţă faţă de zona mlăştinoasă din Deltă. Ialu aminteşte de Alalu din emegi, locul unde se duceau sufletele morţilor. Un alt ţinut binecuvîntat pentru morţi erau Cîmpiile Păcii unde duceau o viaţă asemănătoare cu cea de pe pământ dar se pare că principala plăcere este călătoria zilnică cu barca lui Ra. Pentru a dovedi înrîurirea spirituală a celor două culturi, dau mai jos cîteva pasaje din aceste text menţionînd capitolul:

C. l ,,În ziua de lumină cînd sfîrşeşte/ Devine începutul cel mai sigur.” Versurile sînt închinate ţinutului Amenti care era sălaşul morţilor dar şi ,,apusul’’. Cînd sufletul mortului se deplasa către judecata lui Osiris, printre cei care urmăreau să îl distrugă era şi zeul Kherty, sub forma berbec ce putea fi ostil sau benefic şi numai Ra putea să înlăture această primejdie. Cuvîntul este compus din kher: a muri, a judeca şi ty: viaţă. Osiris purta titlurile de stăpînul şi regele din Amenti fiind numit Khenamenti, adică domnul din Amenti. Taurul din Amenti este un alt nume al lui Osiris.

Ionu era oraşul pe care grecii l-au numit Heliopolis fiindcă zeul tutelar de aici a fost Ra. În egipteană se mai numea Ionnu-Meh, însemnînd Stîlp al Egiptului de jos, dar este un sens figurat ce sugerează coloana de lumină divină ce uneşte cerul cu pămîntul pentru că Ionu şi sub forma Iaani erau spiritele divine ale înţelepciunii solare care îl ajutau pe Thot. Iani sînt personificări ale inteligenţei din mitologia egipteană care asistă zilnic la naşterea lui Ra şi în însoţesc cu cîntecele lor. În Macedonia, de sfîntul Ion în vară, exista un mic ritual în care fetele tinere veneau pe la gospodari cu un fel de colind numit Ta Iani, şi nu este nici născocire sau revelaţie, nici făcătură sau conjuraţie, ci un obicei vechi de mii de ani practicat în toriştea ariminilor! Pe tăbliţele de plumb îl găsim pe Ion ca nume de persoană şi al cărui sens este de mesager al luminii sau fiul luminii.

C. Vll ,,Căci trupul meu este chiar trupul lui Atum’’. În C. X şi următoarele sînt menţionate mai multe porţi, unele de foc, prin care trebuie să treacă sufletul răposatului, dar numai dacă ştia anumite cuvinte tainice, concepte asemănătoare cu cele din creştinismul arimin dar care nu au nici o urmă în scrierile pretins revelate ale mozaicilor.

C. XV ,,Căci din tine ies toate Formele şi toate Fiinţele,/ Căci, iată, tu, ai rostit cel dintîi Cuvîntul în lume;/ Pămîntul tăcut, ascultă şi ţi se supune…/ Tu, Zeu Unic domneai în cer încă/ De pe vremea cînd Pămîntul cu munţii săi de stîncă/ Cu ape şi cîmpii nici nu exista.” Conceputul este identic în scrierile trismegiste şi în cele ale esenilor, în parte şi în Cartea lui Eno, dar nici urmă sau umbră în mozaism. De va fi cumva supărarea prea mare pentru întunecaţi, le mai rămîne să-şi vîre în dos revelaţiile şi apoi să pe pună pe limbă pentru că noi ne-am săturat de otrava lor satanistă.

C. XVll ,,Sînt zeul Ra…/ Sînt zeul Atum…/ Sînt zeul Nun/ Sînt însuşi Marele Zeu/ Ce se creează pe sine mereu./ Entităţi cereşti, ierarhice,/ Eu le-am creat prin puteri magice,/ Astfel că, atunci cînd mă înalţ la orizont,/ Nu mă împiedic de nimeni şi nimic/ Căci eu sînt Ieri/ Şi îl cunosc pe Mîine…./ O Ra, tu cel din Oul cosmic te iveşti.” Neheb-Kau era un zeu-şarpe, considerat invincibil atît în lumea reală cît şi în lumea de dincolo, avînd o faţă de cîine şi stătea la pîndă lîngă lacul de foc numit Rosetau. Doar Atum/Ra putea să păzească sufletul morţilor de acest duh, dar numai pe cei cinstiţi şi vrednici pentru că cei mişei erau lăsaţi pradă lui. Şi de nu v-a fi şi vouă cu supărare, adică cinstitelor obraze ale istoricilor, amintesc statuia acelui şarpe misterios numit ,,gliconul” descoperită la Constanţa, despre care nimeni nu este în stare să spună decît prostii şi prosternări în faţa ,,marii culturi eleniste”. Şi steagul strămoşilor mei geţii – voi aveţi strămoşii în scursurile şi leprele imperiului roman – are capul şarpelui ca cel menţionat de textele sacre egiptene. Un animal cu această înfăţişare este şarpele Dahaka din religia brodită de Zoroastru, adică ar fi un fel de daca după urechea noastră fiindcă şi acest hoţoman a băgat adînc mîna în sacul cu gîndire mioritică. Numele zeului egiptean Neheb-Kau se găseşte în cuvintele noastre năhoadă: arătare, monstru şi căi: a compătimi, a se plînge, a jeli.

C XlX ,,Ca în noaptea sărbătorii trunchiului Djed,/ Ce este ridicat la Djedu în picioare/ Noaptea în care Isis neogoit,/ Jeleşte la priveghiul fratelui ei şi soţ prea-iubit.’’ Este o amintire evidentă a coloanei lumii sau axului ceresc ori osia lumii cum apare în mitologia noastră.

C XX ,,Fă aceasta ca în ritualurile Haker numite,/ Cînd sînt separate sufletele osîndite / De cele ale aleşilor ce ştiu să străbată căile morţii.’’ Şi în creştinism, sufletele sînt separate la Judecata de Apoi după faptele săvîrşite pe pământ, concept care nu se găseşte în mozaism.

C XXll ,,Iar, răsar pe cerul ce ne luminează,/ La fel ca Oul Cosmic alunecînd pe-o rază…/ Cu mîinile mele împreunate în rugăciune.’’ Şi în tradiţiile noastre populare se spune că sufletele se înalţă la ceruri şi se aprind pe boltă sub forma unor stele dar numai cele învrednicite de dreapta judecată a Domnului. Iar Oul Ceresc a fost o jucărică foarte dragă orficilor dar mai ales negustorilor greci care nu s-au prea neguţat la cumpărat şi mai mult, pe degeaba au luat strulubatica zicere.

C XXX ,,Şi iată port cunună de învingător, ca dovadă!/ Inima mea ib îmi vine de la cereasca mea mamă,/ În inima hati se văd faptele mele din viaţa pămînteană…/ Eu nu sînt mort căci în Amenti sînt primit.’’ Mai spune sufletul lui Ani că stă de vorbă cu Tatăl Ceresc. Dacă duci în mozaism această ideea, iese o berbeceală că nu se mai pot opri întunecaţii din ,,veşnica răzbunare”, dar ea se plimbă în voie pe plaiurile mioritice şi este cinstită şi iubită din inimusa noastră străbună care oricît au batjocorit-o liftele împăgînite de atîta ură şi trădare, mai are în ea ceva raze de soare.

C XXXll ,,Află că şarpele Naau,/ La pieptul meu s-a ascuns!’’ Strămoşii noştri geţi, cînd plecau să se socotească cu sabia cu cei răi sau pofticioşi de nemuncă, îşi punea un şarpe în sîn care să-i ocrotească de rele şi moarte, aşa cum este amintit un asemenea animal mai sus şi în religia egiptenilor. ,,Toate cele create pînă astăzi în puterea mea se găsesc,/ Seminţele lumilor ce vor veni, care n-au mai fost,/ Sînt închise în pieptul meu la adăpost!/ Prin magie, în Cuvinte de putere am fost înfăşat:/ Ele mi-au fost aduse din cosmosul de deasupra,/ Din cosmosul dedesupt, din cel îndepărtat,/ Încă din vremea cînd sufletul meu zbura în sublim,/ Acum, gîtlejul mi-l odihnesc la sînul tatălui divin./ Bătrînul zeu, odinioară plin de măreţie,/ Tărîmul morţilor mi-a dat în stăpînire,/ Cu frumosul Amenti, Cu cei osîndiţi, şi cu cei care prin moarte vor trăi…/ Pe cînd el zeul atît de puternic altădată,/ Căzut e pentru totdeauna…” Conceptul religios al existenţei fără început şi fără sfîrşit, născută şi renăscută din puterea gîndului şi glasului divin, care s-au zidit în formă văzută şi iarăşi revenită în nemărginire, cu veşnică naştere din sfînt în sfînt pentru binecuvîntarea vieţii pe pământ. Iar zeul bătrîn este Şaue carpatin, dus pe meleaguri de soare plin, să vegheze suflete drepte, pătrunse de legile înţelepte, date spre pază şi chezăşie de Ziditorul lumii ce a fost şi va să vie.

C XXXVlll ,,Într-adevăr, am fost hrănit cu viaţă din Eternitate…/ Într-adevăr trăiesc întru Djed./ Şi după moarte am o viaţă plină de har,/ La fel ca Ra, în fiecare zi, renăscîndu-mă iar./ Mă răspîndesc pe Pământ şi îl umplu de mine, Căci sînt zeul celor Două Ţări, pe nume Hotep(Fericitul).’’ Nici nu ştiu cum să încep, să fiu de cinste şi să nu-nţep pe marii mişei ce ne-au falsificat cu ură drăcească, marea gîndire cerească şi-au scos din loc blestemat, lucrarea Satanei să fie cinstită şi-n veci pomenită a neamului întunecat!

C XLlll ,,Eu sînt Ieri, Eu sînt Azi!/ De-a lungul a generaţii nenumărate,/ Lucrez ca vieţile voastre să fie apărate…/ Zadarnic vă-ntoarceţi ochii spre mine:/ Un văl întreit mă ascunde bine…/ Unicul fiu al Unicului,/ Din centrul Universului enigmatic…/ În singurătatea mea eu sînt un singuratic./ Chiar dacă nu trece o zi fără să salvez ceva…,/ Toate trec mai departe, şi trec, şi trec prin faţa mea…/ Da, este adevărat: sînt fiinţa din care toate sevele ţîşnesc/ Şi m-am născut în Oceanul ceresc…/ Sînt Nemişcatul, Marele Nod al destinului care zace în Ieri,/ Şi în mîna mea îşi are soarta Prezentul./ Nu mă cunoaşte nimeni / Dar eu pe toţi vă cunosc, vă pot şti;/ Pe mine nimeni nu mă poate simţi, Pe cînd eu vă port pe toţi în inimă./ O, tu, Ou Cosmic şi voi, ascultaţi-mă! de milioane de ani vă trimit/ Focul prin razele mele-au ţîşnit/ Pentru ca inimile voastre spre mine să le întorn…/ Sînt stăpînul inteligenţei sfinte şi a Verbului Magic,../ Este adevărat, Tatăl tău ceresc prin tine trăieşte.’’ De aceea Eno a fost chemat la ceruri unde a primit Legea Adevărului şi Dreptăţii, ca oamenii să se poată îndumnezei prin fapte bune şi să vină în marea de lumină cerească de unde să nască altă lumină, din sfînta lumină, ce-n veşnică viaţă se-nchină şi naşte, renaşte, prin moarte cunoaşte chemarea lui Sîntu, ce-şi leagănă gîndul în viaţă şi moarte, a lumilor fapte. De ieri, de azi, de mîine, se naşte şi creşte, sufletul sfînt ce veşnic trudeşte, la fapta zidirii şi nemuririi pe plai de lumină să fie pomină marele OM.

C Llll ,,Sînt Taurul sfînt! Domnesc în Cer şi pe Pământ./ Cînd apar ca o flacără, sînt stăpînul luminii,/ Pun în rînduială ritmurile din Cer şi poruncesc anii…/ Căci sînt chiar principiul Cumpenei lumilor,/ În cercuri largi mă rotesc în jurul Oului Cosmic,/ Razele mele strălucind din Cer.’’ Textul cuprinde o parte din mitul mioritic al lui Mitra.

C LXV ,,Tot ei pun în mişcare spiţele Discului de Foc…/ Ra va putea urca iar pe cer absorbind pe săturate,/ Substanţa lui Maat, Adevăr şi Dreptate,’’ Ideea dezvoltă conceputul lumii veşnice diriguită de marii zei care lucrează pe Tărîmul-Veşnicei-Deveniri. Noi o avem prin înălţarea sufletului la ceruri cu ajutorul coloanei cerului iar Platon a ,,transformat-o în filozofie greacă” prin povestea lui Er.

C LXlX 69 ,,Gheb este tatăl meu şi mama mea este zeiţa Nut.” În scrierile geţilor este invers , pămîntul este mamă şi cerul este tată.

C LXXXVl ,,Voi locuitori ai Cetăţii Cereşti’’ Scrierile strămoşilor noştri vorbesc de Cetatea Vieţi ori a Veşniciei cum apare pe tăbliţe. În unele texte se spune că intrarea în Tărîmul morţilor se făcea prin muntele Manu, la noi muntele sfînt al geţilor pe unde se înălţau sufletele la ceruri, se numea Meru.

C XClX ,,O, voi, purtători ai veşmîntului ,,Ansi”,/ Priviţi: barca mea cu bucurie o iau în stăpînire./ Veniţi şi voi stăpîni ai furtunilor, voi care/ Navigaţi bărbăteşte, fără teamă în apele lui Apophis” Iordanes în Getica la Xlll,78 ne spune lucruri uluitoare cu privire la faptele strămoşilor noştri, asta îi priveşte numai pe cei care se consideră urmaşi ai geţilor şi nu a scursurile imperiului roman, aduse chipurile, să repopuleze ,,ţara sfîntă” cu lepre ivrite şi alte scursuri de soartă urgisite: ,,În victorie ca şi cum învingeau datorită şefilor, i-au numit pe aceştia nu simpli oameni ci semizei, adică ansi.” Şi iarăşi îi blestem pe toţi cei care ne-au falsificat istoria cu ştiinţă sau din prostie; să le crape rînza, să nu-i primească pămîntul, să-i ţesele oştirile de draci în frunte cu comandantul suprem – Întunecimea Sa Iahwe,

C. CXXXll ,,Iată oştirile cerului se pun în mişcare:/ Alături de zeii şi zeiţele ce-l înconjoară,/ Zeul împărţirii universului/ Se află în rîndurile oştirii, alături de ai lui…/ În milioanele de ani ce vor veni/ Nu vor descoperi decît că Ra, Domnul şi Stăpînul nostru,/ Urmează o singură cale, iar aceasta este o cale de foc,/ Şi că toate oştirile Cerului merg în spatele lui spre acelaşi lor!’’ Oştirile cerului sau cetele de îngeri le găsim şi pe tăbliţele de plumb şi în furtişagul numit Tora, unde în partea de început, întunecaţii şi regişorii lor întru întunecime, dădeau vîrtos cu sabia în cetele din ceruri.

Fragmentele de mai sus selectate din Papirusul Ani, ajustate puţin ar face cinste oricărui studiu academic de teologie sau teozofie creştină, dar se lipeşte ca nuca de perete de pretinsele scrieri ,,revelate” mozaicilor şi preluate din această religii sub numele Vechiul şi Noul Legămînt!

In istoria lumii, doar civilizaţiile emeş, egipteană şi mioritică au avut ca fundament moral, social şi divin, Legea sfîntă a Adevărului şi Dreptăţii, după care şi-au călăuzit existenţa pămînească iar ca simbol al sacrului crucea şi steaua.

Îvriţii şi iudeo-sataniştii au avut din totdeauna legea minciunii, lăcomiei, urii şi a răzbunării veşnice, grecii aveau legea hoţiei şi minciunii iar romanii aveau legea crimei şi a jafului.

Sursa: http://www.ariminia.ro

Zamolxe/Hermes Trismegistos I

Zamolxe/Hermes Trismegistos I

 

Pentru a înţelege legăturile dintre cultura mioritică şi cea egipteană, dar şi rosturile drumeţiei lui Zamolxe în Egipt, trebuie să mergem în preistoria şi istoria acestei regiuni unde se găsesc germenii uluitoarei civilizaţii pe care au creat-o neamurile arimine aciuate pe malurile lui Hapy. Una din cele mai vechi culturi cunoscute pe teritoriul Egiptului pentru perioada neolitică este cea de la Merimde, la marginea vestică a deltei Nilului. S-au descoperit aici vase din lut realizate cu mîna şi arareori incizate, schelete de animale şi de oameni unde morţii erau îngropaţi de obicei sub podeaua casei în poziţie şezînd.

Foarte importantă este descoperirea alăturată a unei figuri umane din lut ars şi a unui cap de taur realizat din acelaşi material şi care, în perioada istorică va evolua în mai multe variante ale cultului taurului. Un model ritualic asemănător cu cel egiptean, a fost găsit de către arheologii români în sanctuarul preistoric de la Parţa, judeţul Timiş fiind datat în mileniul V î.e.n. Acest simbol al taurului solar apare şi la emeşi pe sigilii încă la începutul mileniului lll î.e.n. iar la egipteni este simbol religios din primele faze ale civilizaţiei lor. Mitul taurului găsit la Parţa, în cultura carpatină îşi continuă existenţa simbolistică religioasă prin capul de taur din aur, descoperit la Poiana Coţofeneşti, judeţul Bacău şi datat în secolul Vll î.e.n. precum şi pe numeroase tăbliţe de plumb ce stau ascunse de nemernici la Institutul de Ar-heologie din Bucureşti şi care prezintă adevărata istorie a neamului arimin. Simbo- lul capului de taur sau bour cum i s-a spus la începutul feudalismului românesc, apare pe primele steme ale Moldovei de la începutul secolului XlV.

În mileniul lV î.e.n. se disting în Egipt o rasă mică de oameni, fragilă specifică întregului areal al Mării Mediterane, o rasă ceva mai înaltă şi mai robustă, ale cărei urme se găsesc şi în alte regiuni ale Africii de Nord şi o rasă negroidă dar care nu are antropologia populaţiei negre. Odată cu începerea istoriei propriu-zise a epocii tinite, apare o rasă cu craniul mai mic, mai redusă din punct de vedere numeric şi care era foarte asemănătoare cu cea din Sumer. În situl arheologic de la Negade din apropierea Tebei –capitala Egiptului de Sus – s-au descoperit artefacte de la sfîrşi- tul mileniului lV î.e.n. ce arată asemănări uluitoare cu civilizaţia sumeriană. O re-prezentare grafică a unei bărci cu prora foarte ridicată specifică acestei civilizaţii, grupuri de animale heraldice cum ar fi pisica cu gîtul lung şi un sigiliu cilindric cum purtau emeşii, pe care îl foloseau drept ştampilă. Sînt asemănări evidente între unele semne emeş folosite înainte de scrierea cuneiformă şi unele hieroglife egiptene. În arhiva regelui asirian Asurbanipal(668-631î.e.n.) s-au descoperit tăbliţe care povestesc campania militară purtată de acesta împotriva regelui Taharka, apoi cu urmaşul acestuia Tanutamon, de neam cuşit şi care stăpîneau atunci Egiptul. În aceste scrieri spune că regele asirian a plecat cu război şi gând de cucerire împotriva ţării Magan şi Meluha, numele Egiptului de Sus şi a Egiptului de Jos, iar inscripţiile urmaşului său Asarhaddon spun că a supus prin sabie ţinuturile Patsuris, Musur şi Kuş, adică cele două ţinuturi egiptene şi cel cuşit. Tăbliţele neamului emeş din Ki-en-gi/Sumer, spun că făceau comerţ pe la mijlocul mileniului lll î.e.n. cu ţările Magan şi Meluha de unde aduceau aur, argint, piatră pentru statui, fildeş şi alte bunuri. Asirienii au luat aceste informaţii ori de pe tăbliţele cu scriere cuneiformă a emeşilor sau chiar în acele timpuri, în Sumer, existau relaţii economice cu Egiptul făcute de neamul caldeilor – vechii sumerieni – astfel circulînd şi denumirile pentru împărţirea istorică a Egiptului. Istoria culturnicilor atotştiutori din Europa şi de aiurea, nu a reţinut aceste informaţii atît de evidente pentru că nu dau bine la sacrele plăsmuiri pe care s-a clădit această cultură. Chiar toată civilizaţia sumeriană este ţinută premeditat într-un semiîntuneric perpetuu din aceleaşi motive criminale de ascundere a adevărului şi a importanţei ei pentru culturile oriental-europene. Există asemănări evidente între religia emeşilor şi cea egipteană iar simbolistica sacrului este aceeaşi în ambele teozofii, crucea şi steaua. Deci această rasă arimină ce şi-a găsit sălaş sub soare pe malurile Tigrului şi Eufratului, s-a deplasat în preumblările lor milenare şi la fraţii de pe malurile Nilului iar urmele nu pot fi tăgăduite pentru cine vrea să le vadă şi nu ţine în cap gărgăunii indo-europenismu- lui, antichităţii clasice greco-romane şi iudeo-cretinismului îndobitocitor. O altă migraţie a neamurilor arimine în ţara lui Ra, s-a întîmplat în prima parte a secolului XVlll î.e.n. cînd nepoftiţii hicsoşi, au venit să-şi salute rubedeniile uitate de timp, ospeţie care a durat mai bine de 150 de ani, şi unde în documentele gazdelor nu se aminteşte mai nimic despre răulenii musafiri.

Cea mai veche formă de structură statală pe malurile Nilului, a fost unirea triburilor în unităţi teritorial-administrative numite nome şi delimitate între ele de canalele de irigaţii numite sapat şi sapate perpendicular pe cursul fluviului. Cel mai vechi titlu al conducătorilor nomelor avea sensul de ,,cel care pune/face canale” taty(ta: autoritate, părinte, opritor, zăvor, a deschide + ti: neam, a hrăni cu, a ţine în viaţă). Numărul nomelor a variat la început de la 38 şi a ajuns la 42 în perioada Imperiului de Mijloc. Noma 8 din Egiptul de Sus cu capitala la This, se mai numea ta wer adică cea mai veche ţară. În Clisura Dunării s-au găsit cele mai vechi artefacte ale locuirii acestor meleaguri ce dăinuie din mileniul Xll î.e.n. iar în localitatea Lepenski Vir de pe malul drept al fluviului, nivelul de locuire este din perioada 6500-5500 î.e.n. Unde ar trebui să mă mai vîr, să răscolesc fioroasa prostie şi ură îndreptată împotriva adevărului şi a neamului arimin, care zace de atîta vreme în căpăţînele istoricilor profeţi şi trădători?

Unul din primii regi din faza preistorică a Egiptului se numea Aha şi a fost înaintaşul lui Narmer/Menes. Primul conducător istoric al Egiptului este Menes care a fost rege în Egiptul de Sud şi prin forţa armelor l-a unit cu Egiptul de Nord. În Regatul Vechi şi cel de Mijloc, pir-o însemna palatul regal sau ,,casa mare” unde se adunau cei viteji şi cei care împart adevărul şi dreptatea pentru a hotărî treburile obştii. Începînd cu dinastia XVlll-a, denumirea era atribuită persoanei regale. Egiptenii îşi numeau ţara ,,Negru şi roşu” de la cele două zone distincte ale pămîntului, negrul pentru ţinuturile irigate şi care dădeau roade bogate pentru populaţie iar roşul era deşertul care le făcea o mare groază, fiind scris şi cu semnul pentru străinătate sau munte. În egipteana veche denumirea ţării era ta kenet sau ta kemet. Pentru că scrierea hieroglifică nu folosea vocalele, ele fiind cunoscute de cei care le citeau, în timp, citirea corectă a acestor texte s-a uitat iar stabilirea, de către egiptologi a vocalelor este, de cele mai multe ori arbitrară. Şi chiar mai mult decît atît, egiptenii din deltă se înţelegeau foarte greu cu cei din sudul ţării, fiecare nomă avînd practic un grai sau dialect al său.

Cuvîntul kemet poate fi citit şi chimet care în româna veche înseamnă consilier, iar cu un sens mai larg poate fi acceptat ca puterea ce hotărăşte în comun, pentur că regele lor, pir-a – faraon este născocirea unor faraoni veniţi din Peloponez – la început se consulta cu ceata războinicilor şi sfatul bătrînilor şi tot la el veneau cu pîra cei cu necaz sau of la lingurea. Iar cuvîntul kenet trebuie citit cănit care în română are chiar sensul de înnegrit, muruit cu ceva negru. Administraţia statului era stabilită de regatul divin, a-l sluji pe pir-a însemna a-l sluji pe zeu iar judecătorii purtau titlul de ,,preoţi ai lui Maat”. Dreptul a fost dat de însuşi zeul Creaţiei şi era păzit de rege, tot aşa cum erau şi la geţi şi emeşi prin Legea Adevărului şi Dreptăţii, scriere de îndrumare şi diriguire a existenţei muritorilor pînă la izbăvirea existenţei pămînteşti şi întoarcerea în veşnicie, sau Cetatea Luminii. Persoana regală, pentru a ocupa tronul era purificată cu apa vieţii, ,,ca să întinerească zilnic precum Ra”.

La geţi, judecăţile pricinilor erau făcute de către obşte, de mato şi ca ultimă chibzuinţă, erau aduse preoţii edia sau ede, sentinţele fiind însemnate cu semnul crucii.

Într-unul din miturile egiptene, ţara lor era considerată ca centrul pămîntului, unde la începuturile lumii, soarele a apărut înaripat şi s-a aşezat sub înfăţişarea unei păsări poposind pe copacul primordial –salcia. Ca loc de apariţie a zeului soare într-un copac primordial, pentru mintea muritorilor, palmierul şi salcia dar şi obeliscul din piatră pot avea rolul de axă a lumii. Deşi fiecare nomă avea un cult religios aparte, toate însă păstrau o structură teologică şi teozofică unitară, cu o entitate di-vină unică, nenăscută şi necreată care reprezintă începutul şi sfîrşitul prin renaştere, şi din care veneau celelalte şapte divinităţi principale. Chiar dacă ele nu aveau în toate nomele aceleaşi denumiri şi aceleaşi atribuţii, principiul teologic a fost păstrat cu sfinţenie pînă în epoca macedoneană. Acelaşi principiu teologic l-au avut religia emeşilor, a geţilor şi a unei părţi din neamul tracilor.

Înaintea unificării sub un singur rege, Egiptul fusese divizat şi fiecare nomă avea simbolul ei totemic, care, după unire, unele au fost preluate în noua simbolistică regală. În jurul anului 4000 î.e.n. populaţiile de pe malurile lui Hapy, de la mare pînă în zona muntoasă a fluviului erau în această fază de dezvoltare. Totemul era pus în capătul unui băţ ce avea în capăt unul transversal mai mic, asemănător unui stindard din evul mediu. Cele mai frecvente totemuri ale vechilor egipteni au fost şoimul, leul, capul de taur şi berbecul cu coarnele răsucite în lateral aşa cum ciobanii români au şi acum o rasă de oi. În timp de pace, totemul stătea în lăcaşul de cult iar în timp de război, totemul/steagul mergea în fruntea clanului şi ajuta neamul în luptă. Ei se regăseau în puterea magică şi cultică a strămoşului întruchipat de totem ca o formă de renaştere a virtuţilor strămoşeşti. După luptele care au existat între clanurile din vechiul Egipt, s-a impus ca totem principal, cel al clanului şoimului ce a realizat şi unirea tuturor nomelor de pe cursul Nilului, titlu care îl purta şi pir-o fiind introdus în teologie ca unic beneficiar al acestui nume.

Totemul şoimului, aparţinea grupului ce a făcut unirea ţinuturilor de pe malurile Nilului fiind numit în textele vechi ,,prietenii şi adoratorii şoimului” sau Hor şemsu după urechea occidentalilor, dar Hor şemesu sau şamesu cum îşi spuneau ei. Însuşi faraonul purta acest titlul de şoim – hor sau har – iar soarele în zori tot şoim era numit. În teologia egipteană şoimul era considerat pasărea sacră a regelui – zeul Horus iar pasărea Ba este asemănată cu un şoim.

În limba română cuvîntul şoim l-a dat pe şoiman care înseamnă bărbat curajos, viteaz, mîndru şi semeţ. Occidentalii care au descifrat limba egipteană veche nu aveau de unde cunoaşte aceste sensuri, pentru că românii, prin nişte lifte criminale, şi-au falsificat cu bună ştiinţă istoria şi cultura veche astfel ca să fie prezentaţi lumii un popor de gunoaie ieşit în lume de nu se ştie unde şi nu ştie cînd! În eme-gi hor înseamnă şoim sau vultur, cuvînt care a dispărut din română iar sameşu în zicerea mioriticilor carpatini era baciul/şeful unei stîne. Regii egipteni ca şi lugal la emeşi şi mato la geţi, se considerau păstorii sau ciobanii care trebuiau să păstorească neamul lor cu mare grijă după legile sfinte ale adevărului şi dreptăţii iar acest sens are şi cuvîntul Poimandres din faimoasele şi enigmaticele scrieri trismegiste. Din acest moment şoimul devine zeul sau duhul păzitor al familiei regale egiptene, avînd un templu la Hierakupolis. Zeul şoim mai purta numele de Harachte-Ra, ca întruchipare a puterii soarelui pe pământ. În limba română avem cuvîntul herete foarte apropiat de herechte cum cred eu că pronunţau egiptenii din mileniul lV-ll î.e.n. numele divinităţii. În româna veche nu mai avem cuvîntul care i-ar fi numit pe acei ,,prieteni ai şoimului” şi care trebuia să fie hereteman sau heretemin, aşa cum de la şoim a apărut şoiman. Cuvîntul man/min în eme-gi are sensul de bărbat, soţ, însoţitor. Mai avem însă pentru şoim cuvîntul hărău iar o povestioară neaoşă, spune că în vremurile fără de început pe neamul arimin l-a ajutat mult un voinic, vestit şi viteaz numit Aram sau Arim, iar vitejii cetei lui sau şoimanii, se numeau haramini(hara + min). Zic şi eu amin, închinîndu-mă neamului arimin şi acestei comori fără seamăn care este limba română!

Emeşii/sumerienii au scris cea mai veche enciclopedie a lumii numită Harrahulubu cuvînt compus din hara, pe care noi îl păstrăm încă sub forma hărău cu sensul de şoim şi cuvîntul hulubu care este porumbelul. Denumirea scrierii s-ar putea tălmăci prin şoimul păcii ca întruchipare desăvîrşită a puterii divine sau şoimul iubirii aşa cum era el perceput de către faraon ce primea puterea de la zeu, simbolizată printr-un şoim ceresc. Şoimul sfînt trăieşte în veşnicia cerurilor, zice un text de-al lor.

În tăbliţa 39, boero Bisto ne povesteşte nenorocirea pierderii fiului Dima, datorată nepriceperii comandantului oştirii geţilor Beresio. Cînd Dima stătea pe carul pentru incinerare, boero Bisto îl numeşte uliu sau şoim pe fiul său mort, ca dovadă a legăturilor cu cei plecaţi, şi cinstiţi de cei rămaşi pentru faptele lor deosebite.

Un alt animal totemic era leul, identificat într-un text închinat regelui Sethi l(1312-1298) care spune despre acesta, amintind de vechimea totemurilor din vremurile preistorice că este ,,leu înspăimîntător, el calcă hotarele oricărei ţări străine; taur puternic cu coarne răsucite el calcă în picioare pe asiatici şi zdrobeşte mulţimile din Keta.” Năravul era păstrat şi de geţi pentru că pe un medalion, mato Oriloe, conducătorul cetăţii Sarmisetusa după anii 30 î.e.n., spune că este un tînăr leu, iar Lisimah cînd vine pe la anul 320(T 20) să preia conducerea Macedoniei şi îi hăcuie cumplit pe geţii ce erau mercenari la Pela, este numit taurul perso-macedonean. Ca leu ocrotitor s-a firitisit şi mato Bezina pe la anul 40 î.e.n, urmaşul lui Boero Bisto. Numele Keta cred că se referă la Geta sau Getia, pentru că egiptenii foloseau foarte rar litera g sau poate nu au descoperit-o suficient cei care le-au desluşit scrierea. Andrei Mureşanu a scris poezia Pui de lei pentru renaşterea virtuţilor neamului străbun şi ne asigură el că pe plaiurile mioritice ,,în veci s-or naşte pui de lei”. Eu cred că seminţia ,,neamului ales de Sîntu” rău a fost ciopîrţită de oameni şi vremuri, iar puzderia de pui de lei care era pe vremea lui Bezina sau Orelio nu prea mai are cum să se nască în prezent pe toriştea geţilor. Din neamul de stîrpituri clocit de A. T. Laurian şi urmaşii lui întru nemernicii, nu se pot naşte decît lepre şi trădători de neam şi ţară, care ne dau cu nemiluita revoluţii şi progres de nu mai are unde să le pună săracul rumun!

Şi berbecul făcea parte din totemurile care au străbătut istoria egiptenilor fiind considerat simbol al fertilităţii, dar odată cu dispariţia rasei de oi care a existat la început în Egipt acest animal a fost înlocuit cu un ţap, ce era venerat ca animal sacru în oraşul Mendes – Dedet în egipteană – din Deltă. Mai ales femeile veneau şi se rugau lui pentru fertilitatea familiei, fiind legate pe cap cu o bentiţă aşa cum purtau preoţii geţi. În inscripţiile din timpul regilor Ramses se spune că Ptah, cel care a creat lumea prin vorbă şi gînd, sub înfăţişarea berbecului de la Mendez – atunci rasa de oi adusă din Carpaţi dispăruse prin secolul XVlll î.e.n. şi a fost înlocuită cu capre – coabita cu regina. Încă din timpul Regatului Mijlociu secolele XX-XVlll î.e.n. berbecul din Mendes era reprezentat ca Ba(o noţiune încă incertă care ar însemna ,,suflet divin sau poate aura oamenilor”) al lui Osiris; întrucît simultan el trece şi drept ,,viaţa lui Ra, viaţa lui Şu şi viaţa lui Gheb, el devine încorporarea unei pătrimi cosmice” iar imaginea sa semnifică ,,un zeu cu patru capete pe un gît”. Caprele erau sacrificate de populaţia mai săracă a oraşului Mendes iar ţapul sacru din Mendes Ba-neb-Dedet de multe ori era reprezentat simbolic şi ca un berbec. Aici a fost Zamolxe pe la anul 540 î.e.n. cu pîrlitul de Piragora, care i-a lăsat căpriţele să iasă din ocol cum spune supăratul get în tăbliţa 2. Diodor din Sicilia scrie că toate animalele sacre aveau grajdurile sau coteţele lor proprii îngrijite de nişte slujitori speciali, numiţi ,,preoţi ai grajdului’’ iar tăbliţa amintită a păţitului get chiar asta povesteşte.

În categoria totemurilor foarte vechi era şi şarpele Uto, fiind animal simbolic al Egiptului de jos – din Deltă şi venerat prima dată în oraşul Buto, considerat ochiul lui Ra, îi ucidea cu privirea pe duşmani. Utu la emeşi era duhul soarelui, iar în ro-mână utălui înseamnă a urî. Şarpele avea o importanţă foarte mare în religia egiptenilor şi mai multe divinităţi aveau cap de şarpe, fiind considerat un simbol al veşniciei. Uneori discul solar ca simbol al vieţii veşnice era înconjurat de doi şerpi. Dar simbol al vieţii veşnice era şi crucea cu buclă iar la noi patriarhul şi mitropoliţii au pe toiag doi şerpi înfăşuraţi sau unul cu două capete, care se uită spre crucea dintre ei.

În Amduat, Cartea despre lumea subpămînteană apare şarpele cu două capete. El mai era privit ca reprezentînd puterea arzătoare a soarelui fiind aşezat pe coroana regelui sub forma Ureus. Pe de altă parte, Ra cînd călătoreşte în împărăţia întunericului are în şarpele Mehen – ,,inelatul” cum a fost pus în Tora pentru a fi nimicit de Iahwe – un prieten care îl ajută, el încolăcindu-se de jos în sus şi apoi coborînd în cealaltă parte, sub forma unor bucle în jurul cabinei de pe barca solară. Şarpele era văzut ca un înnoitor şi continuator al vieţii veşnice din ceruri şi de pe pămînt.

Mai amintesc vaca şi taurul care au avut o mare importanţă în religia egiptenilor, vaca fiind considerată animal sacru al zeiţei Hathor şi Isis, şi tot aşa apare la neamul aryas care a migrat din Carpaţi în India. Soarele şi luna aveau ca epitet ,,taurul cerului” iar taurul divin era considerat ,,sufletul măreţ” al lui Ptah. Taurul este ani-mal venerat al mai multor zei, dar şi în Carpaţi la neamul geţilor avea mare preţuire şi apoi mai tîrziu, în feudalism prin bourul din stema Moldovei.

Conducătorul egiptenilor pir-o sau faraon cum l-au numit elenii, este prin puterea divinităţii, regele focului ceresc şi al trăsnetului, avînd pe frunte şarpele Ureus care azvîrle săgeţi de foc şi distruge duşmanii. Vocea lui este ca un tunet şi prin urletele ham ham îi sperie pe duşmani, el fiind însoţit în luptă de zeul lup sau poate că egiptenii foloseau în război cîini dresaţi ca şi emeşii. Ca reprezentat al divinităţilor pe pământ, faraonul purta mereu pe mînă crucea cu toartă numită anch, ce reprezenta simbolul vieţii veşnice şi al sacrului. Această formă de cruce a fost preluată fără prejudecăţi în creştinismul copt, tot aşa creştinii ortodocşi dar şi cei catolici au furat fără a se ruşina vreo clipă, simbolurile religioase ale geţilor şi se fălesc obraznic cu ,,crucea greacă” şi ,,crucea latină”.

Sabia curbată era simbolul tăriei şi curajului iar faraonii o primeau de la Ra, la fel era şi cu lugal al emeşilor. Geţii vrednici, adică puii de lei, primeau toţi sabia curbată dar de la făurarii lor, şi amarnic lucrau cu ea cînd erau supăraţi şi luaţi la socotit de fel de fel de venetici sau pofticioşi de hoţie.

După o perioadă mai lungă de timp, de obicei 28 de ani – unii autori spun că erau 30, fără a argumenta diferenţa – regele trebuia să îndeplinească un ritual de purificare şi regenerare a puterilor divine ce se făcea prin sărbătoarea heb-sed. Se pare că acest ritual are rădăcinile chiar în mitul lui Osiris. Aşa cum acesta a fost ucis după 28 de ani de domnie de către fratele lui, Seth, într-o conjuraţie de 72 de întunecaţi, iar din trupul lui, după ce a fost găsit şi adus în Egipt a ţîşnit o nouă viaţă pe întreg pămîntul, tot aşa regele trebuia să asigure prin propria moarte simbolică, continuitatea poporului său, Asasinarea ritualică la 30 de ani de domnie, cei care o susţin, o pun în legătură cu circuitul planetei Saturn în jurul soarelui care este de 30 de ani, dar argumentul nu are susţinere şi în alte practici. În popor, legat de moartea ritualică era obiceiul de a face din mîlul Nilului mici figurile ale lui Osiris şi a pune în ele seminţe de cereale pentru încolţit, ca un simbol al renaşterii din moarte. Noi avem o astfel de tradiţie populară prin obiceiul Caloianu(kalo: rar, a fi drag + iani: făpturi cereşti de lumină, îngeri păzitori) care este un ritual de chemare a ploii pentru a ajuta viaţa plantelor şi a combate seceta. Se face o păpuşă din lut care se înveşmîntează, iar capul este acoperit cu ouă roşii de la Paşti. Este dusă cu mare alai şi îngropată într-un loc neştiut de săteni. Jelit ca un mort, Caloianu este dezgropat după 2-3 zile şi aruncat într-o apă curgătoare.

Dar sacrificarea simbolică a regelui – care în Egipt era şi Marele Preot peste marii preoţi din nome – a fost o reminiscenţă a unui cult ce era practicat în Carpaţi înainte de plecarea lor pe malurile Nilului. Din cele trei tăbliţe descoperite la Tărtăria, cea rotundă a fost citită de mai mulţi sumerologi ruşi iar informaţiile de pe ea, au fost puse în legătură cu unele informaţii din cultura sumeriană. Boris Perlov, publică un amplu articol intitulat Cuvintele vii ale Tărtăriei în revista Tehnica molodiji nr. 12/1975, unde îl citează pe colegul său V. Titov, care a citit tăbliţa rotundă astfel: ,,În a patruzecea domnie, pentru buzele(gura) zeului Şaue, cel mai vîrstnic după ritual(a fost ars). Acesta-i al zecelea.” Tăbliţele au fost descoperite într-o groapă cu cenuşă şi oase carbonizate parţial, ce au aparţinut unui om matur. Textul de pe această tăbliţă, scris cu grafie latină arată astfel: ,,4 NUN KA ŞAUE GULA PI ID IM KARA. Perlov modifică puţin interpretarea colegului său şi dă următoarea citire: ,,Cele patru conducătoare, pentru chipul zeului Şaue, cel mai în vîrstă (conducătorul, patriarhul, marele preot, în virtutea) adîncei sale înţelepciuni, a fost ars unul.” În articolul menţionat, autorul aminteşte şi pe sumerologul englez S. Legdon, care a citit o inscripţie în sumeriană unde se povesteşte despre uciderea ritualică a sacerdotului suprem şi alegerea altuia în locul lui. În tăbliţa sumeriană se mai aminteşte despre cele 4 surori-preotese care se aflau în fruntea a patru grupuri tribale. Papirusul Ani, în capitolul Vl spune că în coşciugul mortului se puneau mici statuete numite şauebti(şaue + bit sau bîţîi) care aveau darul de a-l ajuta pe decedat în lumea de dincolo la muncile pe care trebuia să le facă. La început se puneau numai două statuete, dar în timp ele au ajuns la 360, adică zilele anului egiptean. Vedem că aceste statuete sînt legate de drumul sufletului decedatului de pe lumea cealaltă iar aceste mici divinităţi tocmai trebuiau să-i însoţească, călăuzească şi protejeze destinul mortului. Zeul Şaue, în mitologia egipteană era divinitatea sorţii individului, fiind scris cu expresia ,,ceea ce este decis”, avînd şi temple în diferite oraşe. Dacă din denumirea statuetelor cuvîntul şaue a fost lămurit, mai trebuie să facem lumină pentru cuvîntul bti cum l-au scris egiptologii. El poate fi citit biţ care în limba română este o şuviţă de păr sau de lînă. La egipteni, din capul mortului se tăia o şuviţă de păr ce se ardea pe altar alături oul cosmic numit ouţ sau meska şi alte ofrande. Dar poate fi citit şi bîţîi, cu sensul de a imita pe cineva, fiind tocmai rolul acestor statuete de a munci pe lumea cealaltă în locul defunctului. O altă variantă de citire a cuvîntului bti este bîţi cu sensul de bunici în limba română. Şi această semantică ne duce la originea carpatină a divinităţii care era principalul zeu în mileniul lV. î.e.n. iar cînd au migrat în Egipt şi-au dus cu ei şi legendele teologice. În perioada totemică Şaue a stat în fruntea unii trib care l-a avut ca divinitate principală dar în timp, teologia şi teozofia lor a fost amplificată prin prelucrări succesive iar Şaue, ca şi strămoşii din Carpaţi au intrat într-un plan secundar al ancestralului. Ca zeu şi el a îmbătrînit odată cu credincioşii lui, şi după multe generaţii, a cedat rolul cultic unor divinităţi mai tinere şi mai viguroase. În limba veche Şaue înseamnă vulturul divin(şa: noroc mare, graţie divină + ue: şoim, vultur), iar acest totem a înfăptuit unirea triburilor arimine de pe cursul lu Hapy.

Sufletul mortului cînd călătorea către ţinutul lui Osiris, trecea prin Amduat unde era apărat de patru duhuri protectoare împotriva şarpele Apofis, care îi mînca pe cei ce au făcut pe pământ multe păcate.

Dar noi păstrăm numele vechii divinităţi carpatine în numele Şaue, cum îşi numesc satul localnicii din Şieu, comuna Rozavlea, jud. Maramureş şi Şaulia, localitate din judeţul Cluj. La emeşi, divinitatea destinului şi a renaşterii vieţii din moarte se numea Suen, ca duh al lunii.

Sanctuarul rotund de la Sarmisetuza avea un diametru 28 de metri, soarele îşi desăvîrşeşte un ciclu de rotaţie în univers după calendarul geţilor în 28 de ani pămînteşti iar esenii considerau că omul petrece un ciclu de viaţă(copilărie şi tinereţe, maturitate, bătrîneţe şi înţelepciune) în 28 de ani. Poate moartea lui Osiris de la egipteni se găseşte la emeşi în mitul lui Dumuzi care şi el are o soartă asemănătoare, ambele fiind o reminiscenţă a unui cult carpatin.

În ritualul de moarte simbolică şi renaştere a pir-o, numit în egipteană hed-sed, se folosea de obicei un preot care intra într-un ou din piele, considerat matricea placentară, prin care divinitatea recrea puterile benefice ale vieţii în faraon. În textele din Cartea morţilor unde ideea nemuririi este chiar temelia scrierii, decedatul este considerat ou cosmic sau şoim de aur din care se va naşte o nouă formă de viaţă ,,vei muri şi vei deveni, Eu sînt astăzi. Eu sînt ieri. Eu sînt mîine. Trec prin naşterile mele repetate rămînînd puternic şi tînăr, Ca Ra cu cap de leu el pune stăpînire pe partea sa de moştenire din cer”. În toate scrierile pretins revelate ale mozaicilor, dar dovedite ca mincinoase şi furate, nu există undeva o exprimare care să poată dovedi ideea nemuririi aşa cum apare ea la egipteni, emeşi şi geţi. În Kohelet sau Eclesiatul, ticluit în secolul ll al erei noastre, la cap. Xll,5 mormîntul este numit ,,casă a veşniciei” ori această expresie aparţine teologiei egiptene de unde au luat-o mozaicii, ei neacceptînd nemurirea ca o nouă lume, ci concepţia lor teologică susţine descompunerea şi dispariţia totală a mortului, iar despre suflet nici o vorbă.

Textele piramidelor folosesc mai multe cuvinte pentru divinul ou-matrice sau ou cosmic din care s-a născut totul: meska(meş: încălţăminte din piele subţire fără călcîi + ka: poartă, loc nou), meskhent(mascat: deghizat), kement, ut(ud: umed, aspectul din oul matrice, sau organul genital în general pe unde are loc naşterea sau se urinează), shed(şedă: supraveghere, ordine, putere), al căror nume arată ,,ţări sau oraşe ale pielii.” În Tora, mozaicii scriu ţinutul de la sudul Istrului, Mesia, cu numele de Meşec, apropiat de meşka, iar precizarea ,,ţări sau oraşe ale pielii” se referă la acele popoare care foloseau pielea pentru a se îmbrăca în perioadele friguroase ale anului. Ori de la nord de Istru pînă în sudul munţilor Traciei, frigul îi îngrozea pe toţi curajoşii iar Ovidiu vorbeşte de fioroşii geţi care umblau prin Tomis în cojoacele lor miţoase. Sigur că erau miţoase dar erau şi călduroase pentru gioale şi mutrele bărboase.

Ca Mare Preot peste marii preoţi ai nomelor, faraonul putea intra împreună cu preotul Sem, care controla procesiunea renaşterii prin pielea meska, în locul unde se afla statuia zeului. Începînd cu perioadele Imperiului Mijlociu în ceremonialul sărbătorii sed sau shed, se foloseşte o pînză în locul pielei pentru confecţionarea oului mitic, iar textele spun că ,,se trece prin ea pentru a merge în cer”, pentru cei demni de dobîndirea nemuririi. Dar şi preotul Sem a fost înlocuit printr-un om obişnuit numit tikenu sau tukanu care se băga în oul divin. Acesta era pus pe o sanie care, la rîndul ei era pusă într-o barcă şi dusă la necropolă unde se făcea ceremonialul de înmormîntare. Tekenu/tukanu era scos din ou, i se tăia un biţ din chică şi împreună cu oul-matrice era arse pe altar, astfel fiind îndeplinit ceremonialul de regenerare şi întinerire a faraonului.

Atît în texte cît şi în viaţa curentă, pir-o era salutat cu formula ,,viaţă, prosperitate, sănătate” care se scria în egipteană An huda saba ba unde avem an(lumină, cer în emegi) + huda(dimineaţă, casă în română) + sana(sănătate în română) +ba(persoană în viaţă, a răsplăti, suflet în emegi).

Se pare că povestea lui Abel şi Cain din Tora îşi are rădăcinile aici în mitul lui Osiris ucis de Seth sau într-un mit asemănător cunoscut de la ,,duşmănoşii” filisteni din Palestina, o variantă a morţii lui Dumuzi. Şi tot de aici au luat ei pe cei doi fii ai lui Noe, Sem şi Ham amintiţi mai sus iar pe Iafet l-au luat de la greci, care îl ştiau pe Iapet, ca tatăl lui Prometeu ce venea din neamul hiperoborean. Mozaicii au putut şterpeli aceste informaţii numai după ce textele religioase egiptene au fost traduse în greacă la cererea regelui macedonean Ptolomeu ll, sub supravegherea preotului egiptean Manethon şi au ajuns astfel în Biblioteca publică din Alexandria. Acţiunea s-a petrecut în jurul anilor 270-230 î.e.n. şi numai după această dată, ivriţii au fost străfulgeraţi de revelaţii, imitaţii şi alte asemenea conspiraţii drăceşti.

Religia egiptenilor avea două părţi distincte în practicarea cultului, o manifestare publică la care participau toţi membrii comunităţii şi o manifestare foarte restrînsă, numită de greci mistere, unde participau doar iniţiaţii. În această categorie intrau o parte dintre preoţi, unii mireni cu calităţi deosebite, marii preoţi şi pir-o. Fiecare nomă avea misterele ei, dar cele mai cunoscute, ajunse pînă la noi sînt misterele lui Osiris. Ele erau adevărate reprezentaţii teatrale jucate în public unde participau un mare număr de figuranţi alături de preoţi, iar o parte a acestor mistere erau jucate în temple sau în clădiri special amenajate acestui ceremonial, fiind partea cea mai importantă a sărbătorii. Nomele aveau fiecare propria organizare religioasă în frunte cu marele preot care slujea divinitatea tutelară. La egipteni funcţiile preoţeşti nu erau ereditare iar cei care nu dovedeau rîvnă pentru învăţătură erau lăsaţi de bărcuţă pentru că ei nu aveau căruţă, să se ocupe cu altceva, marele preot fiind iniţiatul în misterele cultului zeului principal şi dobîndea înţelepciunea prin clarviziune.

Intrarea în templele egiptene era condiţionată de o purificarea de aceea erau bazine cu apă în faţa lor unde fiecare credincios se putea curăţa. Obiceiul a fost luat de mozaici cînd şi-au ticluit ei povestioarele gogonate şi revelate.

În teologia egipteană cuvîntul ka semnifică o parte a divinităţii universale concretizată într-o anumită formă de viaţă sau neviaţă şi care după moarte sau distrugerea corpului material, se întoarce la ceruri în acea vibraţie energetică veşnică. Deci şi morţii clanului se vor întoarce la strămoşii lor iar regele prin puterea lui devine simbolul acestui suflet colectiv al clanului şoimului care tutela peste Egipt. În eme-gi ka înseamnă colectivitate, clan, oraş, cetate. În cultura din Carpaţi s-a dezvoltat un concept foarte asemănător, păstrat prin cuvintele IO, IOU, IU cu un sens larg de Mîntuitor sau binefăcător al comunităţii neamului get. Întunecaţii au preluat acest concept al geţilor, l-au amestecat cu cel egiptean şi au scos de sub freză pe IA sau IAO, aşa cu apare Întunecimea Sa Iahwe la Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică. Grafic ka era prezentat în scrierea egipteană prin litere U cu capele puţin desfăcute spre exterior, aşa cum este vasul cunoaşterii de pe moneda lui ,,Cotys”. Ka apare odată cu naşterea fiinţei vii şi se dezvoltă cu aceasta pînă ajunge la maturitate, dar la începerea îmbătrînirii, ka se conservă în forma matură pentru a menţine puterea de viaţă şi a renaşterii de după moarte. Căci ka nu moare niciodată, după moartea trupului el se înalţă la ceruri unde se adună toate ka-urile într-o altă lume eternă. Atunci naşterea trebuie înţeleasă ca o ieşire din ka-ul primordial pentru a trăi în formă şi trup pe pământ apoi o reîntoarece la adevărata existenţă în altă lume. Textele egiptene spun despre ka-ul regelui că este cel mai puternic pentru că el simbolizează colectivitatea întreagă ce a intrat în legătură cu divinitatea, de aici mozaicii şi-au luat poate ideea puterii absolute a rabinului şef iar iudeo-creştinii catolici s-au şmecherit cu al lor papă drept ,,crăcănatul lumii”.

Cei care ajungeau la judecata lui Osiris şi erau găsiţi vrednici de nemurire primeau o coroană a ,,justificării” ce era confecţionate mai ales din frunze de măslin. Egiptenii îşi doreau ca după moarte să aibă parte de drumul către nemurire şi să se bucure ca Osiris de viaţă veşnică iar drumul se făcea cu ajutorul bărcii solare.

În miturile egiptene copacul apare ca un copac al vieţii unde sufletul mortului sub formă de pasăre se odihneşte şi primeşte apă sau fructe. Cine bea din apa vieţii şi va mînca din fructele cerului va deveni nemuritor şi uite aşa prin puterea cuvintelor acest mit a ajuns nemuritor şi pe plaiurile mioritice.

Sufletele se urcau la cer pe o scară, păzită de fiinţe de lumină iar cel care îi primea pe cei vrednici se numea ,,Aceste-este-el”. Sufletele Kher-Aha(glasul străbunilor) de la Heliopolis erau considerate drept suflete ale strămoşilor care apărau metropola. Scara cerului era un concept care se referă la o scară sacră dar nevăzută ce ajuta sufletul să se urce la ceruri pentru Judecata de Apoi. Trupul regelui mort se urca pe o ,,scară” spre ,,marele lăcaş” de pe vîrful muntelui sfînt care sprijinea bolta cerească. În Regatul Nou era cunoscută drept scara lui Osiris, zeul renaşterii şi înălţării, fiind numit şi neb cheperu ,,stăpînul înfăţişărilor”. Sufletul mortului parcurgea lumea de dincolo în şapte etape, ceea ce corespunde celor şapte ore ale nopţii. Pe Marelui Zeu, Te chem fiind cunoscut de mort, acesta dorea să-l privească în faţă. Barca Marelui Zeu este condusă de apropiaţii lui numiţi ,,arhonţii planete- lor.” Sufletul se ducea în lumea cealaltă prin deschiderea gurii de către preotul Sem al lui Ptah. În teologia egiptenilor inelul sau cercul era simbol al eternităţii, dar acelaşi înţeles îl avea şi la geţii de pe Istru aşa cum aminteşte poetul latin Marţial în versurile sale

Înmormîntarea se făcea cu diferite ritualuri iar cosciugul era pus pe o luntre care era aşezată pe o sanie trasă de boi sau vaci. Obiceiul s-a păstrat în această formă la români pînă în secolul XX, iar uneori, vara morţii mioriticilor erau duşi la cimitir cu o sanie trasă de doi sau patru boi. În Imperiul Nou, mortul era dus la groapă pe o sanie trasă de vaci albe înjugate iar în spatele ei urmau rudele şi prietenii adică Nemu în egipteană. Şi noi ştim că la orice înmormîntare de-a ariminilor, în spatele coşciugului, merge neamu decedatului, adică rudele de sînge cele mai apropiate. Uite aşa ne descoperim adevăratele rădăcini, după ce Laurian cu făcăturile lui sataniste şi leprele ce l-au urmat în apucături şi ticăloşii, ne-au pus pe ,,calea luminoasă” a îndobitocii absolute.

În Regatul Vechi barca morţilor numită şi Henu avea în mijloc un soclu cu şapte trepte ca simbol al urcării la cer pentru Judecata de Apoi. În scrierile religioase se spune că plutirea bărcii Henu era supravegheată de zeul Anti, un zeu şoim, considerat strămoşul mitic a epocii regilor zei.

Amduat este o parte a lumii de dincolo de sub pământ pe care trebuie să o parcurgă sufletul mortului în barca Henu, fiind supus unor încercări şi purifică, înainte de a ajunge în Amenti, ţinutul renaşterii alături de Osiris.

Peştera era considerată la egipteni arhetipul maternal al naşterii şi primirii trupului mort pentru a fi preluat într-o nouă renaştere, din trupul zeului pământ Gheb sau a Mamei Pămînteşti cum apare în scrierile esenilor. Tot în această lume subpămînteană era alături de ţinutul lui Osiris, adică raiul cum nu îndrăznesc să spună culturnicii creştinii, şi iadul sau Rosetau, ceea ce înseamnă ,,lacul de foc” Aşa stăteau ce-le religioase şi la geţii ,,cei sălbatici” după cum ne arată tăbliţa care povesteşte moartea lui boero Bisto sau cum ne spun unele crîmpee de scriitură din Oracolele caldeene. Osiris era stăpînul marii peşteri subpămîntene pe unde trecea zilnic chiar Ra în barca lui divină şi trebuia să se tîrască printr-un culoar îngust pentru a ieşi din nou pe cer.

În Cartea peşterii există mai multe scene cu duşmani ai zeilor puşi cu capul în jos, în parte figuri de femei în lanţuri sau implorînd bunăvoinţă, în parte nelegiuiţi fără cap sau păsări Ba(ca manifestări de sine stătătoare ale celor morţi), toţi aceştia se află în ,,întunericul primordial”. Şi iarăşi vin şi le arăt făcătura celor care se ţin că toată înţelepciunea lumii a fost trimisă pe capul lor; ţinutul sheol unde se duceau ,,sufletele” răposaţilor mozaici era o întunecime şi frigăraie veşnică iar iubiţii lui Iahwe nu mai pupau niciodată lumina soarelui. Pentru morţii din religia egiptenilor, lumea de dincolo era o lume răsturnată. În Textele piramidelor, podarul din lumea subpămînteană este numit ,,cel ce priveşte înapoi”, căci se uita mereu în direcţia opusă.

În Amduat, partea cea mai de jos a peşterii lui Sokaris era imaginată cu valuri roşii, aluzie la ,,lacul de foc” în care erau pedepsiţi cei condamnaţi şi răi, sau iadul îndrăciţilor iudeo-cretini cu care ne-au prăjit minţile şi istoria. Şi geţii aveau în mitologia lor o asemenea blăstămăţie, iar avesticii îi acuzau pe ariminii carpatini, după ce s-au înfruptat copios din religia lor – tot aşa cum au făcut ivriţii cu egiptenii şi cu filistenii – că sînt fiii Satanei/Ahriman şi îşi chinuie potrivnicii într-un lac de foc de şapte sute de ori mai fierbinte decît fierul topit. Ce urecheală merită urîcioşii!

În religia egiptenilor uleiul sfînt era identificat cu ochiul Uzat, iar ungerea cu acest balsam divin îl înzestra pe cel norocos cu puteri supranaturale împotriva forţelor întunericului. Şi Eno cînd a fost chemat în ceruri de către Sîntu spre a primi Legea Adevărului şi Dreptăţii, a fost uns cu ulei de slavă pentru a fi şi el fiinţă binecuvîntată ca celelalte fiinţe cereşti. Iahwe cel întunecat îşi unge fecioraşii numai cu pucioasă pentru că asemenea damfuri îi plac lui.

Egiptenii cînd spuneau rugăciuni sau cîntece în actul de venerare a divinităţilor, se puneau în genunchi şi se aplecau pînă ce atingeau cu nasul şi fruntea pămîntul, gestul fiind numit ,,sărutul pămîntului”. În timpurile preistorice, aduceau ca jertfă o pîine care se punea pe o rogojină împletită numită în egipteană hetep, cuvînt care a rămas cu sensul de jertfă şi care semnifica pîine. Mai tîrziu, jertfa se punea pe alta- re de piatră. Pîinea adusă ca jertfă şi binecuvîntată de preot era considerată sacră şi stabilea o legătură directă cu divinitatea. Ca jertfă deosebită se aduceau şapte pîini fiind considerate ,,pîinea vieţii”. Pîinea era darul oferit zeilor şi sufletelor celor de-cedaţi, reprezentînd religios trupul lui Osiris. Mîncînd-o, credincioşii se împărtăşeau din trupul zeului şi în felul acesta, se uneau în acelaşi destin cu el. Geţii şi emeşii aveau aceleaşi concepte teologice şi aceleaşi practici cultice care se găsesc identic în creştinismul şterpelit din cel arimin, şi nici urmă de ele în scrierile mozaicilor cu care colbăiesc de atîta amar de vreme, minţile goimilor cap de lut.

Dar egiptenii mai aduceau ca jertfă şi animale vii ce erau sacrificate în timpul ceremonialului religios, apoi pregătite şi servite participanţilor laici sau oficianţilor cultului. La acţiunea de purificare a mortului şi de deschidere a gurii, se aducea ca jertfă, pulpa din faţă din partea dreaptă a unei vite simbolizînd puterea fizică. Tranşarea animalului sacrificat se făcea numai cu un cuţit de cremene. Cuţitele de cult nu trebuia să fie din material prelucrat de om ci numai din piatră. Ivriţii au preluat aceste practici de la egipteni dar şuieră numai a revelaţie în scriiturile lor, acuzîndu-i pe aceştia că i-au robit de le-a ieşit fumul din pungă. În Numeri 9,21 se spune că Aaron ca mare preot al lui Iahwe, a înjunghiat taurul şi berbecul ca jertfă de mulţumire pentru popor, şi arătînd ,,ca dar adus înaintea lui Iahwe piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise Iahwe lui Moşe”. Dar la anumite sărbători, ciopîrţirea animalului sacrificat era un ritual prin care trupul era tăiat în 14 bucăţi, număr în care a fost hăcuit şi Osiris iar din trupul lui adunat şi mumificat a renăscut o nouă viaţă pe pământ cum este prezentat în mai multe temple. În Egiptul de Jos, în noma 11 era o sărbătoare a unui taur numit ,,ciopîrţitul” – hesed ­­– care se pare că îl reprezenta chiar pe Osiris.

În perioada mai veche a istoriei Egiptului, preoţii care participau la acest ceremonial purtau pe spate o blană de panteră. Preoţii geţi purtau chiar pe cap şi pe spate blana unui lup aşa cum ne arată tăbliţa 9. Preoţii egipteni erau obligaţi să se radă pe cap ca simbol al supunerii faţă de divinitate şi să se taie împrejur, obiceiuri pe care mozaicii le-au ,,împrumutat” în timpul ,,robiei” de bună voie şi le practicau cînd veneau la templul din Ierusalim. Dacă le aminteşti de originea acestor practici cît şi de folosirea pentru tranşare a unui cuţit numai din cremene, te iau din scurt cu revelaţii, vedenii şi alte trăsnăi, făcînd pe nisnaiu şi pe pricepuţii în toate, ştiind şi ei că nu-i mai crede nimeni. Cînd ivriţii se duceau la templu pentru ispăşire, se rădeau pe cap, obicei păstrat pînă prin anii 1935 la mozaicii din Ardeal. Aceştia aveau frizerii speciale, unde, cu un brici anume se rădeau pe cap, după ce în prealabil meseriaşul îi dădeau cu pucioasă. Se pare că numai această duhoare îi plăcea lui Iahwe, care îşi făcea felul prin măruntaiele pămîntului. Ungerea cu pucioasă a tărtăcuţei ,,celor aleşi” respecta întocmai dorinţa Întunecimii Sale din Levitic unde spune de mai multe ori că lui îi plac numai duhorile de pîrjol total pentru că: ,,Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut lui Elohim’’. Iar cuţitaşul din cremene, ivriţii îl foloseau la tranşarea moţului bărbăţiei cum i-a spus Iahwe lui Avram în Facerea 17,10-12 ,,Acesta este legămîntul meu, pe care să-l păziţi între mine şi voi…tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur… La vîrsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească să fie tăiat împrejur…fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin.”

Clerul lui Ptah era cel mai influent din Egipt iar marele preot numit Sem avînd un rang înalt în rîndul teocraţiei egiptene, se ocupa în special cu deschiderea gurii şi ochilor mortului participînd la moartea ritualică a faraonului. Egiptenii credeau că vorbele deţin o putere creatoare şi chiar lumea a fost creată de Ptah prin ,,gîndul din inimă şi scos pe limbă” cum spune un mit.

Oul ca simbol al naşterii vieţii a avut la egipteni mai multe mituri iar Ptah ar fi modela oul pe roata olarului. Oul cosmic este înconjurat de raze. Unul din miturile Creaţiei spune că primul zeu s-a născut în cuibul unei păsări de baltă – un stîrc – într-un hăţiş de papură. Un asemenea lor sacru era în Zebaut, în apropiere de Buto în Deltă.

Egiptenii slujeau divinităţile pe cele mai ridicate înălţimi iar zeii lor se numeau ,,stăpînii munţilor”. În mitologia egipteană, ar fi existat doi mari munţi, la vest era muntele Manu – poate Meru de la noi – şi la est muntele Bakhau, ambii susţinînd bolta cerească. Emeşii, geţii şi filistenii se rugau divinităţilor de pe ,,înălţimi” sau din ,,munţi”, ca să aibă hoţii de unde fura şi hulitorii pe cine batjocori!

Bolta cerească în mitologia egiptenilor era împărţită în 36 de părţi fiecare fiind sub zodia unei stele sau constelaţii, numite de greci decani – cum apare în gnosticism. Decanii erau numiţi ca ,,cei 36 de zei ai cerului” şi fiecare guverna peste un ciclu de zece zile. Calendarul egiptean avea 360 de zile şi începea la 15 iunie odată cu apariţia stelei Sirius – Sothis la orizont. Prima lună din anul egiptean era luna lui Thot unde se ţinea o mare sărbătoare la data de 19 după Anul Nou şi se desfăşura în public un teatru ritualic ce reprezenta întîlnirea dintre Thot şi Maat.

Dau în continuare cîteva divinităţi din teologia egipteană care sînt dovezi lingvistice şi religioase vii peste timp, cu spaţiile din Ki-en-gi ŞI Carpaţi, care nu pot fi tăgăduite de nimeni.

Ach sau achu, entităţi divine, inferioare zeilor dar superioare oamenilor. În această oaste cerească erau incluşi şi cei drepţi, găsiţi vrednici sau ,,justificaţi” la judecata lui Osiris. În grupul de entităţi cereşti erau cuprinşi atît cei care făceau bine oamenilor şi îi păzeau de rele cît şi fiinţele întunericului care îi duceau în rătăcire şi ticăloşii pe pămînteni. Şi nu miroase deloc a teologie creştină în conţinutul acestor concepte, şi nici a mozaism pur sînge, ci numai a cult al crucii care se găseşte la fel în creştinismul arimin. Nimeni dintre cei care au scris despre religia egiptenilor nu a îndrăznit să folosească pentru aceste entităţi spiritual-energetice cuvîntul ,,îngeri” şi ,,draci” pentru cele adăpostite în întunecimi, să nu dea cu barda în Vechiul şi Noul Legămînt, dar şi celelalte făcături sataniste apărate de 1600 de ani cu ferocitate de un imund zid al minciunii, urii şi crimei. Acestor entităţi, egiptenii le aduceau jertfe ca şi zeilor aşa cum au făcut din totdeauna ariminii carpatini. În limba română avem cuvîntul achiu cu sensul de ţelină, planta fiind un simbol al fertilităţii zeului Min, adică al renaşterii vieţii prin moarte aşa cum se spune la papirusurile lor sfinte.

Akera/Acera era duhul pămîntului sau Mama Pămîntească din religia geţilor, avea ca simbol o fîşie de pământ la capăt cu un cap de leu iar la celălalt cu un cap de om. Uneori era simbolizată prin doi lei care stăteau cu spatele unul către celălalt. Aceşti lei erau ca nişte veghetori ai soarelui, unul la apus iar altul la răsărit urmărind mişcarea astrului pe bolta cerească. Se găseşte în aceeaşi formă fonetică şi semantică în teologia filistenilor. În emegi cuvîntul acera/a-şe-ra înseamnă invocaţie, rugăciune, chemare.

Amon, marele zeu al Tebei, apare relativ tîrziu în teologia egipteană, fiind amintit prima dată în timpul lui Antef l pe la 2150 î.e.n. numele lui însemnînd ,,cel ascuns.” Avea ca simbol berbecul cu coarnele în laterală aşa cum sînt oile din Carpaţii Meridionali. Un alt simbol al său era şarpele care se numea Kematef” ,,cel care şi-a desăvîrşit vremea”. Grecii l-au asimilat cu Zeus scriindu-l Amon sau Amen. dar el se numea în vechile scrieri egiptene Aman.

Amset era fiul lui Horus care cunoaşte cele patru puncte cardinale. În egipteană era scris Imşti. În limba română avem im care are sensul de pământ moale sau mocirlă iar pe tăbliţa 2 cuvîntul înseamnă ţinut locuit şi cuvîntul şti pe care românii ar trebui să-l ştie dacă mai au bun simţ.

Anditi, venerat în oraşul Busiris din deltă în vremuri preistorice unde şi-a avut lăcaşul de cult zeul păstor. Cuvîntul este un compus din vechea limbă pe care o vorbeau neamurile carpatine pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. An: Ziditorul + di: a da o poruncă, a spune + ti: viaţă, neam. Zeul avea ca simbol al sacrului un toiag iar în epoca istorică acesta a fost înlocuit prin cultul lui Osiris. Sîntu este prezentat pe tăbliţele de plumb ale geţilor tot ca un păstor bătrîn cu un toiag în mînă.

Apis, taurul ca simbol al fertilităţii, el devine mai tîrziu vestitorul lui Ptah care a creat lumea prin cuvînt şi gând iar sufletul acestuia a revenit pe pământ pentru a recrea o nouă viaţă. Taurul sacru era chezaş al fecundităţii pămîntului şi oamenilor, fiind figurat cu un disc solar între coarne şi un şarpe. În egipteană era scris hup iar cuvîntul în eme-gi înseamnă chiar taur. În limba română hop înseamnă a sări sau a aşeza; hopşă este o bucată de carne de vită iar hopăi sînt flăcări. Sensurile teologice ale lui Apis sînt foarte asemănătoare cu cele ale taurului solar – pe care nu ştim cum îl chema – din mitraism. Mai tîrziu a fost asimilat cu Ptah şi Osiris.

Apophis era şarpele uriaş care încerca să-l mănînce pe Ra cînd acesta traversa noaptea ţinuturile întunecate. Dar şi sufletele muritorilor sînt pîndite de acest şerpe- te uriaş, iar cei pe care păcatele îi îndoia, ajungeau în burta jivinei. Mai multe texte de ritual vorbesc de doborîrea lui Apophis care însă va renaşte a doua zi ca să stea iarăşi la vînătoare de suflete şi soare. Uneori şarpele este scris Apopis, poate ca o amintire neplăcută pe care egiptenii au trăit-o sub regii hicsoşi numiţi Apopi.

Astarte la egipteni avea şi rolul de al apăra pe faraon, fiind simbolizată ca o femeie ce poartă o coroană împodobită cu pene şi înarmată cu scut şi lance. În luptă era însoţită de Seth ca zeu al neamurilor străine supuse ce dădeau ascultare egiptenilor. Şi filistenii purtau o asemenea coroană din pene, podoabă pe care o are şi duhul protector Bes. Goliat cînd se lupta cu piticania Davind – cuvînt care în ebraică înseamnă comandant – era înarmat cu o suliţă şi un scut dar fără sabie.

Atum era divinitatea principală în Oraşul Heliopolis, fiind considerat o întruchipare a soarelui Ra, pe care l-a născut şi în care se regăseşte. În această nomă, apare clară ideea unui monoteism solar încă din secolul XVlll î.e.n. şi se continuă cu reforma lui Amenophis lV(1372-1354 î.e.n.). Mai era scris cu termenul Tum ce semnifică ,,haos” sau ,,totalitate” şi se aflat în Nun la fel ca toţi germenii nenu a lucrurilor şi fiinţelor, iar după moarte acestea se vor întoarce iarăşi în Nun. Textele sacre afirmă că tot ce există în lume, zei, oameni, animale, plante, pămînturi şi ape, materia şi spiritul universal, sînt toate emanaţia tit a Creatorului care a făcut lumea din gând şi vorbă. În limba română tit, înseamnă şoaptă iar titii, a şopti, a spune o taină. În papirusul din Leyden, zeul se autodefineşte prin expresia ,,eu sînt”, reprezintînd începutul şi sfîrşitul Creaţiei. Cînd mintea ivriţilor a început să o zbughească a patimă nebună şi s-au luat în mare iub cu Iahwe, dorind să ştie sub ce chemare să-l venereze, l-au întrebat ce nume are. El le-a răspuns că este suficient să-l invoce cu expresia ,,eu sînt”, că se ştie cine este andrinsantul. Prea străvezie este făcătura şi furăciunea! Atum mai purta epitetul de cioban fiind considerat păstorul tuturor fiinţelor de pe pământ iar faraonul la rîndul lui se considera un cioban al poporului său. Aceste legende duc la zeul rege Andeti care era considerat ca un cioban divin ce a zidit neamul egiptenilor. Şi textele trismegiste vorbesc despre Poimandres ca ,,păstorul lumii”, semnificaţie care este şi în limba română, dar nu cea ,,făcută” de Laurian şi ceata lui de lepre, ci limba neaoşă vorbită de măsurătorii timpurilor şi istoriilor uitate sau numai adumbrite puţin. Conducătorii emeşilor purtau această titulatură dovedind că şi cultura lor venea de undeva dintr-un neam de păstori transhumanţi şi nu unul nomad sau migrator.

Ba, a fost înţeles de vechii greci drept suflet şi scris bai, deşi el în teologia egipteană avea alt sens. În imperiul vechi, acest concept influenţat şi de tradiţiile populare, era un fel de imagine materială a divinităţilor cereşti mai mari sau mai mici, pentru a-i deosebi de oamenii obişnuiţi. Dar şi pe pământ aceste Ba puteau lua formele unor animale venerate de către oameni şi care reprezentau o întrupare a zeului în animalul respectiv pentru a aduce bunăstarea oamenilor. Ba putea fi şi un concept abstract reprezentînd părţi din actul creaţiei primare care se transformă şi se reîntoarce de unde s-a născut. Dacă la începuturile civilizaţiei egiptene, numai faraonul aveau un suflet ba, după mijlocul mileniului lll î.e.n. toţi muritorii aveau această formă subtilă de energie divină. În Textele sarcofagelor, găsim că Ba este emanaţia energetică a trupului celui răposat fiind o formă a sufletului care rămîne ataşată de corp după moarte. În emegi ba, are şi sensul de suflet, personificare, fiinţă.

Bastet era o zeiţă cu chip de leu fiind considerată mama ,,zeului-leu Miysis” cu privirea sălbatică şi stăpîna măcelurilor. În limba română cuvîntul başte înseamnă întăritură, sau metereze, adică zeul leu Miisys din Misia, dărima orice başte cînd se înfuria. Tare aş vrea şi eu ca neamul urgisit să se înfurie o leacă pe aceste lepre care ne-au făcut viaţa un iad şi sufletul un closet.

Bes, era un spirit protector care îi apăra de rău pe muritori iar pe femei le ajuta la naştere. Era reprezentat de un om gras, pe cap avînd o coroniţă de pene şi purtînd barba tunsă mai scurt. Era principala divinitate la Mammisi, partea clădirilor laterale din temple, unde în epoca tîrzie se sărbătorea în fiecare an misterul naşterii fiului divin, ca la ,,casa de naştere” din Dendera. Nu-ţi mai rămîne timp nici să te tîmpeşti cînd descoperi cîtă minciună au trebuit să înghită îndobitociţii goimi cap de lut. Ammianus Marcellinus(330-395) istoric ce a trăit ultima parte a vieţii la Roma scrie în Rex Getae la XlX: ,,Există un oraş Abydos situat la marginea de răsărit a Thebaidei. Aici, oracolul zeului local numit Bes, adorat de obicei prin străvechi ceremonii ale populaţiilor de pe acolo, dădea răspunsuri pentru viitor.” Poate găsim şi noi răspunsul cuvenit la sfîntul Bes, să nu ne mai lase de pripas la chinga tuturor liftelor cu nas subţire şi a lotrilor şi trădătorilor de neam şi ţară. Pentru că lepra, jegul şi tîlharul, ne-au adus pe cap amarul.

Babau era un demon din mitologia egipteană prezent la Judecata de Apoi a sufletelor iar unele texte spun că îl întruchipau chiar pe Seth. La emeşi Babau are acelaşi sens, cuvînt ce se găseşte identic în limba română.

Broasca era un simbol al apariţiei vieţii pe pământ şi îl găsim pe tăbliţa de plumb 1, pe care nemernicii spun că le-ar fi ,,lucrat” un geniu cam răulean, deşi există documente oficiale, dar ţinute deocamdată ascunse, care arată adevărata istorie a acestora. În perioada istoriei tîrzii, broasca este asimilată renaşterii care a fost luată în creştinismul timpuriu cu semnificaţia: ,,Eu sînt învierea”, apărînd şi pe tăbliţa de plumb 1.

Chepre este scarabeul ce se năştea din pământul umed fiind considerat divinitatea primordială iar mai tîrziu a fost asimilat lui Ra ca simbol al renaşterii. Limba română are cuvîntul chipru care înseamnă iarbă neagră.

Djed, era un stîlp cu patru crestături la partea superioară arătînd ca patru farfurii puse una peste alta. Nu se cunoaşte semnificaţia lui reală dar ştim că Ptah, cel care a creat lumea era numit ,,venerabilul ,,djed”. El a apărut odată cu civilizaţia egipteană şi se pare că simboliza stîlpul prin care cerul este unit cu pămîntul pentru veşnicia vieţii de pe pământ şi din ceruri.

Edjo a fost o zeiţă a oraşului Buto în Egiptul de jos din Deltă. Era protectoarea acestui regat în perioada preistorică fiind reprezentată sub forma unui şarpe Ureus. În egipteană era scrisă uaget care pe la noi se citeşte ua: minune + get: neamul zămislit de Creator. Tăbliţele de plumb confirmă pe deplin aceste idei, dar care nu au loc de prostia şi îndobitocirea ce a cuprins ca o molimă drăcească, toată glia strămoşească.

Gheb este întruchiparea pămîntului iar textele sacre spun că trupul mortului intră în gheb. Un mit egiptean spune că din apele primordiale Nun s-a ridicat o movilă de pământ, – gheb – din care s-a lăţit şi s-a formar pămîntul. Sufletele celor morţi şi găsiţi drepţi se duc să se odihnească în Cîmpiile Earu de sub pământ în unele mituri sau de la marginea acestuia în altele. În română cuvîntul gheb are sensul de cocoaşă, movilă, mogîldeaţă.

Hathor, era vaca divină care întruchipa cerul, imagine foarte răspîndită în Deltă, ajuta femeile la naştere. Zeiţa avea legături cu vechile mituri carpatine pentru că în emegi cuvîntul Hathor(ha: numeros + thor: taur) înseamnă taurinele numeroase sau cîrdul/ciurda de vite. În templele închinate acestei zeiţe, în grajduri erau 7 vaci Hathor care trăiau în compania unui taur şi ele hotărau destinul fiecărui nou-născut din familiile regale egiptene. Hathor era stăpîna şi protectoarea ţărilor străine de unde primea daruri, fiind sigur şi veghetoarea filistenilor la care Thor era divinitatea supremă, asimilată de semiţi prin El. Zeiţa egipteană mai purta numele de Neb-ta-djeser ,,Doamna pămîntului sfînt”, fiind asimilată şi cu fenomenul renaşterii din moarte specific zeului lunii, Chonsu. În scrierile sale Plutarh spune despre lună că mai avea ca zeu pe Thor, identic cu cel canaanit numit şi Tora, ce a fost la îndemîna rîvnitorilor de revelaţii, elucubraţii şi alte mişelii drăceşti.

Heba era cîrja pe care o purta faraonul şi marii demnitari ca simbol al puterii cereşti sau pămînteşti. La noi cuvîntul habă înseamnă şezătoare iar hibă este cusur, necaz, grijă. Cuvintele arată într-un sens mai larg raporturile dintre conducător şi cei conduşi care se adunau laolaltă şi se supuneau unor reguli acceptate de toţi.

Isis, scrisă în egipteană Iaho, este principala divinitate feminină alături de Osiris cînd acest cult a ajuns să fie practicat în cele mai multe temple din Egipt. În perioada istorică timpurie Isis/Iaho nu aveau un cult separat fiind totdeauna soţia lui Osiris, dar în faza tîrzie, ea este percepută ca o divinitate a fertilităţii naturii, ogoarelor şi neamului omenesc. Ea nu a avut niciodată un animal totemic fiind prezentată în teologia egipteană prin chipul unei femei, de multe ori ţinînd pe Horus în braţe, o imagine asemănătoare apare şi la geţi pe tăbliţa 68. Ea l-a născut pe Horus prin frunte şi potrivit legendei lui Osiris, era adorată şi în oraşul fenician Biblos. Plutarh în scrierea De Iside et Osiride, o descrie pe Isis ca o divinitate a pămîntului, care, ca o femeie zămisleşte mereu viaţă. Ca simbol al fertilităţii este legată de lună fiind asimilată în unele centre de cult lui Hathor, iar de aici este însoţită de zeul Thor sau Thora, care prin lumină dă naştere vieţii. Egiptenii de rînd o considerau pe Isis o divinitate solară asemănătoare lui Ra. În epoca elenistică Isis devine soţia lui Serapis, cultul grecizat al lui Osiris, şi astfel este concepută ca zeiţă a întregii lumi, stăpînind peste toate popoarele lumii. Cultul ei avea, de altfel ca orice divinitate principală, o scriere sacră folosită în slujbele religioase şi mistere numită în egipteană Thora şi Isis în greacă.

Ivriţii au practicat mult timp cultul lui Iahu, iar cînd i-a apucat sminteala revelaţiilor, emanaţiilor şi conspiraţiilor în a doua parte a secolului lll î.e.n. au schimbat numele blîndei stăpîne Iaho, în jupînul Iahwe, fioros, sîngeros şi gelos nevoie mare, păstrînd şi numele scrierilor lor blestemate după obîrşia egipteană sau poate filisteană.

Işed este pomul vieţii pe frunzele căruia Toth şi zeiţa Seshant scriau destinele muritorilor şi ale faraonului, adică ale tuturor celor ieşiţi din duhul creaţiei şi întrupaţi pe pământ pentru naştere şi renaştere în veşnicie, prin moartea pămîntească.

Iht unul din fiii lui Horus, avea la gît un colier numit menit. Poate că tînărul chiar era menit să ne ajute pe noi să ne dezmeticim din mîlul şi otrava ignoranţei.

Jun a fost un simbol al lunii iar mai tîrziu al lui Oisris ca simbol al renaşterii. La noi orice jun este chiar renaşterea neamului din care vine.

Ka, este o expresie pentru forţa de zămislire şi de păstrare a vieţii dar nu structura materială a corpului ci doar cea spirituală, un fel de energie divină care însoţeşte corpul. Ei îl reprezentau ca pe o dublură a corpului. Cînd corpul moare, ka se desprinde şi se întoarce la obîrşia lui divină, avînd sensul şi de taur divin al luminii, spre deosebire de ba, care rămîne pe pământ legat de corpul material al omului. Egiptenii considerau lumina ca simbol al adevărului, al purităţii şi binelui care putea să distrugă toate forţele întunericului iar în noaptea de anul noul, în toate templele se aprindeau lumini, în faţa statuilor zeilor existînd un fel de caldele veşnice după cum spune Plutarh.

Kuk era zeul întunericului, fiind forma de început ce s-a desprins din haosul primordial. În emegi cuvîntul kuk, are sensul de întuneric sau negru. În religia geţilor, dar şi a egiptenilor, cei cu fapte rele în viaţa pămîntească erau condamnaţi să trăiască în lumea întunericului veşnic. Ivriţii, cu minte puţină şi mînă lungă, cînd şi-au dat ei drumul la meşteşugul hoţiei, au luat de la egipteni şi această zicere, numai că neştiind de existenţa unei lumi a luminii, şi-au tras în Tora un loc, sheol unde se duc sufletele dar într-o întunecime absolută. Sau poate că, simţindu-se cu musca pe turban, au lăsat-o mai moale că şi aşa inspiraţiile lor erau prea oacheşe. Ori, cel care le-a scris trăsnăile din scrisorelele revelate era un tîmpit sadea sau un egiptean din ceata terapeuţilor de soi şi cu premeditare, le-a băgat pe gît asemenea porcării. Ei recunosc sincer că erau poporul condamnat la întuneric pentru totdeauna datorită duşmăniei veşnice faţă de neamul omenesc

Maat, reprezenta conceputul tuturor legităţilor divine care stau la baza existenţei pămînteşti şi cereşti, ea întruchipează dreptatea, adevărul şi ordinea divină în teozofia egipteană. Judecătorii treceau drept preoţii lui Maat. La judecarea celor morţi, inima decedatului era cîntărită pe cîntarul dreptăţii în comparaţie cu pana lui Maat – simbolul adevărului. Maat, adevăr şi dreptate, este starea dreaptă şi echilibrată a naturii şi a societăţii aşa cum a fost realizată de creator. În coptă Me înseamnă adevăr şi dreptate, iar cuvîntul se găseşte în emegi cu aceeaşi fonetică şi semantică. Prin ,,legile zeului-soare” egiptenii înţelegeau însăşi substanţa conceptului de Maat Adevăr şi Dreptate, iar Eno a fost chemat la ceruri de către Sîntu pentru a primi asemenea Legi ale Adevărului şi Dreptăţii, foarte trebuincioase neamului omenesc. Pentru ei era ceva firesc să fii Om, pentru mulţi dintre noi este firesc să fii secătură!

Menir, era un taur negru divinizat la Heliopolis iar Manethon spune că acest cult a fost introdus de regele Kakhoos din dinastia ll. În limba română menitor este un povestitor.

Min, scris de egipteni Minu – nume la români şi sfîntul Mina în calendarul creştinilor ortodocşi – divinitate care în epoca timpurie era venerat ca un fetiş de forma unei săgeţi cu cîrlig şi a unei cruci ,,latine” cu vîrful de sus înclinat puţin spre stînga, era considerat un simbol al fertilităţii şi al vieţii veşnice. Din atributele simbolice mai fac parte un strat de lăptuci sau ţelină, o colibă rotundă, în faţa căreia într-un băţ e înfipt un corn de vită şi un mic naos pe care se află un evantai. care pare a fi format din frunze. Coliba rotundă şi naosul reprezintă probabil un vechi altar a lui Min. Pe tăbliţa de plumb 18 se văd o parte din simbolurile acestei divinităţi, cortul rotund, săgeata cu cîrlig şi capul de taur. Principala lui sărbătoare era ,,sărbătoarea treptei” cînd faraonul aducea primul snop de spice tăiat chiar de el din noua recoltă de grîu. La procesiunea zeului Min se aducea un taur alb care-l reprezenta pe zeu. Min era o divinitate foarte importantă în tot arealul din Asia Mică, iar vechile scrieri egiptene spun că el era sărbătorit cu mare cinste în ţara Punt, adică Pont, teritoriul de pe coasta sudică a Mării Negre, unde timpul a aşezat regatele Bitiniei şi mai tîrziu Pont, locuite de traci.

Neith, vechea divinitate a oraşului Sais venerată din timpurile preistorice, avea ca simbol un scut, peste care sînt aşezate în X două săgeţi cu vîrfurile în cîrlig cum erau săgeţile sciţilor şi geţilor. Pe tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia, se vede pe scuturile strămoşilor noştri semnul sub formă de X. Ea purta pe cap coroana Egiptului de jos. I se atribuie următoarea inscripţie care a legat minţile tuturor: ,,Sînt ceea ce este, ceea ce a fost şi ceea ce va fi. Nimeni n-a ridicat vălul ce mă acoperă.” În limba română, neios înseamnă acoperit de zăpadă. La egipteni numele zeilor era secret, nărav pe care l-au luat şi ivriţii cînd l-au scos înveşmîntat în nou pe Iahu, adică Isis şi i-au zis Iahwe.

Nepre/Nepere, personificarea bobului de grîu asimilat lui Osiris, care moare prin încolţire şi renaşte prin fir şi spic, ca să ajungă din nou bob. În limba română cuvîntul nepiere înseamnă cel ce nu moare. Şaul/Pavel, în scrierile lui furăcioase, preia acest sens metaforic al bobului de grîu, iar românii ortodocşi care se ţin urmaşii vrednicului neam ales al geţilor, aduc la biserică, drept prinos de recunoştinţă şi jertfă, coliva, făcută în vremurile mai vechi din grîu fiert şi miere! Iahwe primeşte ca ,,jertfă frumos mirositoare”, trupurile arse pe altare ale unor animale sau trupuri de oameni arse în braţele lui Moloh, care era perceput ca un fel de substitut material al înfiorătorului stăpîn al mozaicilor.

Nun¸ este materia primordială şi prima materializare a existenţei. El este haosul dinaintea Creaţiei, apoi marea care poartă pămîntul, era considerat cel mai bătrîn zeu fiind denumit ,,bătrînul” sau „părintele zeilor”. La noi prin nun înţelegem starostele sau persoana care conduce toată pregătirea la o nuntă dar şi naşul celor care se căsătoresc, adică un fel de conducător simbolic al renaşterii vieţii prin căsătorie.

Nut/Not, este personificarea boltei cereşti fiind fiica lui Gheb şi a zeiţei Şu a aerului. Româna păstrează pentru cuvîntul nota, sensul de a naviga, cam aşa cum naviga ziua soarele cu barca lui pe cer. La Heliopolis, era venerată o piatră sacră – benben – fiind considerată prima formă de revelare a zeului primordial Atum-Chepre. În sanctuarele soarelui din timpul dinastiei V-a, acestea aveau amplasate în curte cîte un obelisc iar în Regatul Nou erau amplasate în perechi fiind puse în relaţie directă cu soarele şi luna. O altă interpretare certă este că aceşti doi stîlpi apărau lăcaşul de cult de rele şi reprezentau pe Isis şi Nephtiys care îl ridicau pe Ra să strălucească la orizont. Ivriţii şi-au pus şi ei în Tora, două ciudăţenii pe care le consultau – Urim şi Tumim – dar i-au făcut şi stîlpi la intrarea templului din Ierusalim să aibă în ce să-şi sprijine minciunile. Atum mai era numit şi Tum iar Tumim cu sensul de nemărginire, sau Ziditorul lumii este un plural ebraic. Urim este un plural de la Ur care înseamnă acoperiş, locuinţă, intrare + im care este plural.

Ochiul lui Horus luptă împotriva duşmanilor luminii cerului, fiind de foc el reprezentînd de fapt luna cu creşterile şi descreşterile ei. Ochiul lui Ra era considerat prima formă de lumină cerească fiind reprezentat de multe ori ca un şoim plutind în zbor. Acest ochi este reprodus cu modificarea poziţiei, pe fruntea coifului de aur descoperit la Coţofeneşti. Fiii lui Horus sînt legaţi de cele patru puncte cardinale; Imset cu înfăţişare umană – la sud, Hapi cu cap de maimuţă la nord, Duamutef cu cap de şacal la est, Kebechsenef cu cap de şoim la vest. Ezechiel ne trage o revelaţie la 1,10 unde spune că i-a văzut pe cei patru heruvimi care stăpînesc cele patru puncte cardinale, unul avea faţă de om, unul chip de pasăre, unul o faţă de vultur iar ultimul avea chip de leu. În Regatul Nou cerul era identificat cu zeiţa Şu iar fiul ei, Inmutef avea epitetul de ,,stîlpul mamei sale”. Potrivit textului piramidelor nr 389, cerul este sprijinit de stîlpul djed.

Osiris, a fost ucis în al 28 an de domnie, de către fratele său Seth care era zeul ţărilor străine şi trebuia să-i oprească pe curioşi să-şi bage nasul pe valea Nilului. Pentru conspiraţie s-a asociat cu alţi 72 de conjuraţi şi printr-un vicleşug îl taie în 14 bucăţi, pus într-un chivot şi aruncat în Nil care l-a dus pînă la ţărmurii oraşul fenician Biblos unde a fost aruncat pe mal. Peste el a crescut un copac uriaş care a cuprins tot sicriul, iar trunchiul acestui copac a fost tăiat şi făcut stîlp în palatul regelui din Biblos. Isis află şi vine la curtea acestui rege cu gîndul să scoată sicriul din stîlpul palatului şi ajunge slujnică la soţia regelui dar nu-i spune cine este. Datorită unei întîmplări tragice pentru rege, Isis îşi arată identitatea şi primeşte stîlpul cu sicriul lui Osiris, îl scoate din trunchi iar o parte din lemn este dat regelui pentru a fi păstrat în templul construit special pentru Isis, numit şi Iaho şi cinstit de fenicieni pînă în epoca romană. Cu sicriul scos din lemn se întoarce în Egipt şi de atunci este venerat ca cel mai bun zeu al lor. Una din semnificaţiile stîlpului djed era aceea de coloană vertebrală a lui Osiris. Regele Mineptah(1236-1223 î.e.n.) a terminat templul subteran început de predecesorii săi, unde era adăpostit capul lui Oisiris şi se oficiau misterele acestui zeu. Cultul lui Mitra se desfăşura şi el în peşteri sau amenajări subterane care să imite peştera naturală. La Heliopolis djed, era numit şi ,,lemnul sfînt” amintind de copacul ce a cuprins sicriul lui Osiris la ţărmul oraşului Biblos.

Ra desemna la început chiar numele soarelui, iar în drumul lui pe cer, este însoţit de Thot ca vizitiu şi de Maat. La Heliopolis(Annu), regele Usertsen l a ridicat un sanctuar închinîndu-l lui Ra în cele două forma, Horus şi Temu.

Reshef, divinitate care se găseşte şi la fraţii lor filisteni unde se numea Resef – răget – fiind cunoscută ca un zeu al războiului.

Sahmet, cea puternică era o zeiţă a războiului. În limba română cuvîntul sagne are sensul de rană, cicatrice, necaz, ceartă.

Tet este un semn asemănător cu crucea vieţii şi simboliza în Regatul Nou sîngele lui Isis. Semnificaţia veche nu se cunoaşte dar el se găseşte mereu împreună cu stîlpul djed din care a renăscut viaţa. La noi tete înseamnă strămoş, om bătrîn, unghi.

Sai, personificarea preştiinţei divine şi împreună cu Huh, este expresia creaţiei divine prin gîndire şi cuvînt. În română sai este o plută mare formată din mai multe plute mici.

Seshat, zeiţă a scrisului numită ,,cea care stă înaintea cărţilor”. Această îndeletnicire se făcea de obicei la temple fiind executată de meseriaşi numiţi scribi. În română sesă era adunarea sătenilor sau şezătoarea.

Seth, adus de hicsoşi era principala divinitate a lor şi a avut acest statul mult timp, unii faraoni din dinastia XlX şi XX luîndu-şi numele după el. Mai era numit zeu al ţărilor străine pentru că el trebuia să aibă grijă ca nimeni să nu dea năvală în Egipt. Mai era scris Seta ca zeu al ţinuturilor nisipoase, la români seta înseamnă a înseta şi cu acelaşi sens se mai scria sethos, ca stăpîn al deşerturilor iar în limba română setos înseamnă cel care este însetat.

După invazia cuşiţilor şi mai ales după cea a asirienilor, Seth a început să decadă puternic iar în epoca tîrzie şi elenistică, Seth devine un zeu al răului, care ajută duşmanii egiptenilor fiind identificat cu Satana. Supărîndu-se pe tot neamul omenesc şi dorind o răzbunare veşnică a lor împotriva tuturor, ivriţii i-au luat toate răutăţile lui Seth, le-au pus în tolba lui Iaho şi astfel a ieşit Iahwe cel crunt.

Socaris era o divinitate venerată la marginea deşertului, în apropierea cimitirului morţilor. La sărbătoarea lui, într-o barcă fixată pe tălpici era o piatră care era trasă peste cîmpuri însoţită de oameni cu cununi de ceapă în jurul gîtului fiind legat la început de cultul pământului şi al fertilitate. În română cuvîntul socac înseamnă uliţă, sau ulicioară.

Şaue, zeul destinului, numit ,,ceea ce este decis” era adorat în Hipselis din Egiptul de sus. Îi însoţea pe morţi în lumea veşniciei iar acolo prin micile statuete, muncea în locul decedatului cu spor şi drag. Pe drumul către Amenti, trebuia să fie atent ca şarpele Apophis că nu halească sufletul mortului. Cum am arătat mai sus, Şaue este şi Marele Zeu Bătrîn, care avea rolul de bunicul bunicilor din ţinutul Amenti. Şaue, după ce a fost dus din baştina lui carpatină şi a călăuzit către ţinutul fericirii mulţimi de generaţii de arimini, a obosit şi el, ca orice fire văzută sau nevăzută, s-a cam blegit şi ramolit, şi, fiind cu bun simţ, a lăsat frîiele celor sfinte şi curate unor duhuri mai tinere şi mai tari în fire. În română cuvîntul şeu este un strigăt cu care se alungă găinile.

Şed, deşi în teologie nu avea nici o importanţă, era o divinitate respectată în popor, numele lui însemnînd ,,salvatorul sau vrăjitorul” El ucidea animalele rele care aduceau pagubă omului. În română cuvîntul şedă înseamnă supraveghere, protecţie.

Thot era zeul lunii şi al înţelepciunii, îl însoţea pe Ra în drumul lui pe cer şi sub pământ, patrona ceremoniile şi misterele egiptenilor, fiind cel care a adus de două ori cunoaşterea şi înţelepciunea pentru poporul pe malurile Nilului. În limba română tot înseamnă necuprins, nemărginit.

Vălul Sa era atributul figurilor Bes şi avea o protecţie magică asupra femeilor la naştere. Ca formă este un fel de omega cu deschiderea mai mare jos şi mai teşită. Pe tăbliţa de la Romula, femeia care ţine caii de dîrlogi, poartă o broboadă cum este descris acest văl.

Să caut acum şi alte dovezi a originii carpatine pentru neamul egiptenilor.

În Facerea 10,6 se spune că printre fiii lui Ham sînt Miţraim/Egipt şi Canaan. Adică prin secolele lV-lll î.e.n. cînd şi-au ticluit scrisorelele revelate, ivriţii ştiau că neamul filistenilor/canaaniţilor sînt de acelaşi sînge cu egiptenii. Dar povestea începe la paragraful 5 unde spune că Seth este fiul lui Adam şi din el vine neamul lui Enoh care l-a avut ca fiu pe Metusala/Matusalem, aşa cum se găseşte scris şi în Cartea lui Eno din scrierea geţilor, lucrare ce era mai veche decît Tora cu cîteva mii de ani cum recunosc chiar ei, pentru că au copiat prin ,,revelaţii” o mulţime de informaţii şi citate din textul geţilor. În religia egiptenilor Seth era divinitatea neamurilor străine care trebuia să le ţină cuminţi să nu vină în ospeţie peste ţinuturile de pe malurile Nilului.

În mitologia egipteană transmisă nouă prin Biblioteca istorică a lui Diodor din Sicilia, scriere terminată între anii 50 – 30 î.e.n. în Cartea l,XVlll autorul afirmă următoarele: ,,Se spune că Osiris, în expediţia sa, pornise împreună cu doi fii ai săi; Anubis şi Macedon, bărbaţi însemnaţi prin vitejia lor. Şi unul şi celălalt purtau armuri uimitoare şi făurite din pielea unor animale a căror îndrăzneală încercau să o urmeze. Anubis era îmbrăcat cu o piele de cîine, pe cîtă vreme Macedon purta o piele de lup. Şi iată pentru ce aceste animale sînt atît de slăvite de către egipteni.” Este prima şi singura sursă antică unde egiptenii spun direct că se înrudesc cu neamurile arimine iar Madedonia pe care ei o cunoşteau din vechimea secolelor XlV-Xll î.e.n. datorită vizitelor în Egipt ale lui Olen şi Orfeu, ar fi o ţară descălecată de Osiris, pentru că cele două popoare aveau cultele şi limbile asemănătoare sau indetice. Dar pielea de lup era specifică şi unei categorii de preoţi geţi aşa cum ne arată tăbliţa 9. Şi continuă isprăvile zeului rege Osiris în Cartea l,XX astfel: ,,Osiris a mai străbătut şi ţările altor popoare din Asia şi, trecînd Helespontul, a ajuns în Europa. În Tracia el a ucis pe regele Licurg – regele barbarilor din părţile acelea, fiindcă îndrăznise să i se împotrivească şi lăsă în urma-i pe Maron, care acum era un bătrîn, dîndu-i în grijă cultura plantelor aduse de el pe pămîntul trac. Iar pe fiul său Macedon, Osiris l-a făcut rege al ţării care de atunci i se spune Macedonia…Pe scurt, Osiris a străbătut întreg pămîntul locuit şi făcu să propăşească viaţa oamenilor, răspîndind cultura unor plante foarte uşor de cultivat.” Să spun şi eu tot pe scurt că aceste informaţii venite din mitul egiptean sînt uluitoare pentru istoria noastră veche, buimăcită şi falsificată de nu ştii de unde să o iei şi unde să o pui! Adică tracii şi macedonenii, precum şi toate celelalte urdii arimine din jurul lor răspîndite pînă în Peloponez, pe care grecii îi numeau pelasgi, şi pînă în nordul friguros cu geţii şi hiperboreeni, se trag dintr-o singură rădăcină, care spun egiptenii că ar fi odrăslit fain pe malurile Nilului. Povestea este dezvoltată mai departe tot după zicerile preoţilor egipteni în Cartea l,XXVlll: ,,Egiptenii spun că, după întîmplările mai sus amintite, ar fi pornit din Egipt foarte multe colonii, ducîndu-le prin toate ţinuturile locuite. Belos, despre care legenda spune că era feciorul lui Poseidon şi al Libyei, ar fi dus colonişti pînă în Babilon. Statornicindu-se pe malurile Eufratului, el a instituit acolo, zice-se, preoţi care, aidoma celor din Egipt, erau scutiţi de plata oricărei dări şi de orice sarcină obştească. Babilonienii îi numesc caldei, şi aceştia se îndeletnicesc cu cercetarea astrelor, făcînd acelaşi lucru pe care-l fac preoţii din Egipt, adică cercetînd natura ori ocupîndu-se de astre. Mai spun egiptenii că şi Danaos a plecat din ţara Egiptului, ducînd cu sine o colonie pe care a statornicit-o în Elada. A fost Argosul –zice-se – cea mai veche cetate a elinilor. Şi neamul colchilor din Pont şi iudeii(trebuia tradus filistenii) – între Arabia şi Siria – sînt tot urmaşii unor colonii veniţi din Egipt.” Istoricii turbă cînd citesc aşa ceva şi spun că informaţiile sînt o aiureală şi nimic mai mult. Iar minciunile şi făcăturile lor sînt adevăruri care trebuie înghiţite fără cîrtire. Mitul în sîmburele lui păstrează o istorie uitată, sau falsificată după secolul XX ca să nu se ştie niciodată adevărul despre neamurile arimine şi răzleţirile lui prin lumea largă. Eu am dovedit cu peste 10000 – zece mii – de cuvinte, informaţiile transmise de Diodor şi chiar dacă nu le vine bine mincinoşilor, noi românii, trebuie să ne batem cu ei pentru aceste adevăruri. Migraţiile din Carpaţi către Ki-en-gi şi Nil, în mileniile lV î.e.n. către India cu neamul aryas şi Japonia prin ainu, sînt adevăruri care nu vor mai putea fi ascunse mult timp. Mai sînt migraţiile către Italia, Iberia şi insulele britanice despre care istoria încă nu vrea să spună nimic. Egiptenii ştiau chiar prin secolul l î.e.n. că au limba şi cultele asemănătoare cu vechile populaţii din Caldeea, cu pelasgii, tracii, macedonenii şi toate celelalte neamuri arimine care se înşirau pînă la Istru. Dar şi neamul colchilor din Pont – Marea Neagră – era tot de o viţă cu ei. Colchii sînt cei amintiţi în Odiseea care erau la nord de Istru dar pe malurile Pontului şi nu cei din Caucaz care sînt amintiţi mai tîrziu de mitologiile scornitoare ale grecilor care le crescute un mare colţan împotriva geţilor iar din cauza lui nu vedeau lumea din jur decît… greacă

În amintirea vremurilor pierdute în istorie autorul aminteşte de campania militară a regelui egiptean Sesostris l care pe la începutul mileniului ll î.e.n. a pornit mare război împotriva Indiei, apoi a stropşit Asia Mică venind pînă la Tanais/Don cu mulţime de norod şi armii nenumărate, şi, trecînd fluviul către soare apune care era hotar între Asia şi Europa, a lăsat pe lîngă lacul Meotic – Marea de Azov care este partea estică a Mării Negre despărţite de peninsula Crimeea – ceva din urdiile lui, iar din acestea s-a născut neamul colchilor. Rostogolindu-se uraganul către Istru peste neamul geţilor şi curgînd în furia lui tot către sud, i s-a cam înfundat rău în Tracia şi de aici a plecat acasă plin de pradă ca un bărzăun gheboşat de atîta nectar adunat cu sabia cum spune Diodor în Biblioteca istorică, Cartea l,LV. Asta înseamnă sigur că a trecut prin toriştea geţilor, şi cred că şi-a înfundat rău oştirea printre săgeţilor fioroşilor arimini ce i-au împins cu armele către sud, ajutîndu-i să o ia la tălpăşiţa mai repede către Egipt. Poate că urdiile hicsoşilor nord-istreni tot întrebînd din neam în neam de pir-o Sesostris l care le venise în ospeţie înainte cu ceva vreme, ajungînd ei şi în Egipt cam după 200 de ani, i-au întors vizita, fiind doritori să-i dea bineţe.

Informaţiile lui Diodor sînt contrazise în parte de contemporanul său Trogus Pompeius care spune în Istorii filipice că geţii în frunte cu regele lor Tanaus, ar fi năvălit în Egipt peste regele Vesosis şi rău l-au scărmănat. Ambii autori confirmă că pe la începutul mileniului ll î.e.n. neamul vînos al geţilor şi rubedeniile lor la fel de vînjoase, s-ar fi încîlcit rău de amorul morţii iar acest eveniment în ambele variante, trebuie reţinut pentru istoria noastră foarte veche pentru că este răbojul timpului de istorie a neamului arimin.

Dacă ivriţii i-au făcut fraţi pe egipteni şi filisteni, informaţii luate de la preoţii de pe valea Nilului, aceştia spuneau că sînt fraţi şi cu caldeii/sumerienii sau vechii emeşi, cu pelasgii şi toate celelalte neamuri arimine de la nord de Istru şi din jurul Pontului.

Iar aceste adevăruri noi le descoperim după 2500 de ani, şi stăm uluiţi cu mintea crăcănată ca o curcă beată!

Alte izvoare din antichitate ne oferă informaţii la fel de importante dar uitate sau neînţelese de trecerea timpului ori răutăţile oamenilor.

Încă din secolul lV î.e.n. grecii îi desemnau pe zeul egiptean Tehuti, Thoth cu numele de Hermes Mercurius, divinitate ce apare în religia acestora din imperiul vechi, adică mijlocul mileniului lll î.e.n. Se credea că el se afla la originea a tot ceea ce a zămislit mintea omenească, dar era şi stăpîn al migratorilor veniţi din est care se buluceau din ,,curiozitate” peste egiptenii neiubitori de asemenea vizite şi Stăpîn al Ţărilor Străine. Legenda spune că primul Thoth a dat egiptenilor toate ştiinţele şi arhitectura, scriindu-le pe pereţii templelor şi pe plăci de piatră pe care le-a îngropat spre a fi păstrate. Aceste informaţii au apărut devreme în cultura egipteană pentru că avem mărturia lui Philon din Byblos(64-141) ce a scris Istorii feniciene şi el ne spune că s-a folosit de informaţii venite de la Sanchuniathon, preot fenician şi mare învăţat din vechime ce a trăit în secolul X î.e.n. precum şi informaţii culese de alţii. Scrie el că Sanchuniathon a luat facerea lumii din Cărţile lui Tehuti, şi pasajul ne lămureşte astfel: „..,El presupune că începutul tuturor lucrurilor este alcătuit dintr-o Ceaţă Întunecată de natură spirituală sau din ceva ca o suflare de ceaţă întunecată şi dintr-un tulbure haos negru precum ceea ce respira, că acestea erau ne-mărginite şi multe veacuri au rămas fără margini. Dar atunci cînd acest Duh s-a îndrăgostit de propriile sale principii prime şi ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit Iubire; iar această Iubire a fost începutul creaţie tuturor lucrurilor. Dar haosul nu ştia propria lui creaţie. Din îmbrăţişarea acestuia cu Duhul s-a născut Mot – Mîl sau Fermentaţie. Din ea – Marea Mamă – izvorî toată sămînţa creaţiei, naşte-rea tuturor corpurilor. Înainte de toate au fost Marile Vieţi lipsite de simţire iar din acestea s-au ivit după aceea Vieţile ce aveau inteligenţă. Ultimele au fost numite Zophasemin, adică Veghetorii Cerurilor. Şi acestea au fost alcătuite în chip de ou, şi au strălucit precum Mot, Soarele şi Luna, Stelele şi Sferele planetelor.

Iar cînd acea primă negură a început să lumineze, prin căldura ei s-au produc ceţurile şi norii mării şi al pămîntului şi revărsări şi şuvoaie mari de ape din firmament. Chiar şi după ce au fost separate încă erau purtate din locurile lor cuvenite de către căldura soarelui, iar toate se întîlneau din nou în negură unul cu celălalt şi ce ciocneau laolaltă, în mijlocul tunetului şi trăsnetului; iar la spargerea tunetelor Vieţile Raţionale pomenite mai înainte vegheau în timp ce pe pământ şi pe mare bărbaţii şi femeile au tresărit la ecoul lor şi s-au înspăimîntat”. Autorul ne spune că aceste informaţii le-a luat din Cosmogonia lui Taaut şi din comentariile acestuia, descoperite şi înţelese de inteligenţa lui, însă mare parte din ideile atribuite lui Thot sau preotului fenician se găsesc şi în scrierile lui Ehoh şi în mitologia noastră populară. Aceste personaj fabulos care a ocupat un loc atît de important în religia egiptenilor s-ar putea să fi fost chiar un băştinaş plin ochi de înţelepciune care a trudit cu mare sîrg să-şi lumineze neamul şi chiar toate neamurile pămîntului sau Thot a venit în lumea egiptenilor din altă cultură şi le-a dat acestora taina cunoaşterii în multe domenii. La eleni, Hermes a avut acelaşi rol dar el, a fost preluat de la geţii nord-istreni unde se chema Sarmis. Ne spune Philon mai departe în scrierea sa: ,,Şi Cronos – Amon – mergînd în ţinutul dinspre miazăzi, a dat întregul Egipt zeului Taaut, pentru a fi regatul său. Toate lucrurile acestea au fost consemnate pentru prima oară de cei Şapte Fii ai lui Sedek, cabirii împreună cu cel de-al optulea frate al lor, Asclepios, după porunca zeului Taaut”. Textul care sigur păstrează informaţii foarte vechi în conţinutul său, spune că Thot – Taaut a mers în ţinuturile dinspre miazăzi pe care le-a primit ca regat al său. Ori nu putea merge spre miazăzi decît dacă venea din nord adică dinspre miazănoapte. Cei din est dacă ar fi intrat în Egipt spuneau că au purces spre apus şi nu miazăzi. Iar acest nord îl putem identifica lesne cu ţinuturile mioritice pentru că el precizează originea acestor informaţii consemnate pentru prima dată de către cei şapte cabiri, fiii lui Sedek, chiar după porunca lui Taaut şi mai tîrziu de către Asclepios. După tradiţiile religioase egiptene oraşul Wnt – oraşul iepurelui – numit mai tîrziu Khemenu era cunoscut drept cetatea celor opt ai lui Thot şi principalul centru de cult. Grecii au numit acest oraş Hermopolis adică oraşul lui Hermes cum l-au rebotezat şi pe Thot după năravul lor specific. În limba română cuvîntul căminu are sensul de casă dar şi de baştină. Şi vechilor tradiţii semite spun că fiii lui Sedek – Melchisedec – erau kabirii scris KBR. În textele atribuite lui Eno apare Melchisedec drept fiul lui Nir, mare preot al urmaşilor poporului din Carpaţi care a primit Legea Sfîntă adusă de cel ce a fost luat la ceruri de Sîntu. Mitul a fost preluat şi de ticluitorii Torei şi se găseşte la Geneza 14,18 unde se spune că Avram după ce i-a învins pe nişte împăraţi de coada oii, i-a ieşit în cale: ,,Melchisedec împăratul Salemului a adus pîine şi vin, el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Melchisedec a binecuvîntat pe Avram şi a zis: <>”. Vedem în aceste informaţii că binecuvîntarea cu pîine şi vin specifică religiei geţilor, era practicată şi de Melchisedec, deci şi el făcea parte din cultul cabirilor adică era din acelaşi neam cu toţi canaaniţii pripăşiţi prin acele locuri arse de soare şi mai tîrziu de venin satanist. Şi pentru a nu striga cineva că lenea s-a înstăpînit pe minte, am să mai aduc un argument de la egipteni. În timpul lui Ramses ll, în secolul Xlll î.e.n. Canaanul era sub suzeranitatea acestui faraon. Pe una din frescele rămase de la el se vede un grup de canaaniţi în frunte cu un personaj îmbrăcat cu un fel de gaci şi înfăşurat în sus cu o pînză care se termină într-un fel de bluză cu mîneci lungi. Barba îi este tunsă scurt, pletele sînt tăiate la nivelul gîtului fiind prinse într-o bentiţă cu un obiect mic, rotund aşezat pe frunte. Imaginea este foarte asemănătoare cu cea a lui Sîntu de pe tăbliţele de plumb sau din biserica de la Şimca Veche, dar şi cu cele ale lui Zamolxe sau Ili care au fost mari preoţi ai geţilor. Cetatea Salem este oraşul Ierusalim pentru că noi cunoaştem denumirea oraşului din perioada tîrzie şi nu cînd Avram a venit în Canaan. Este un cuvînt compus din eru cu sensul de district, a conduce şi salem/silim cu sensul de sănătate, linişte. Pe un medalion turnat cu ocazia morţii împăratului roman Commodus în anul 192 şi care era adept al religiei geţilor, Mitra apare ca divinitate supremă şi este numit în text cu apelativul cabiru ca să ştie şi cei cu mintea slută. Cetatea Salem este unul din mici- le centre de putere ale geţilor din Canaan alături de cele din Gaza. Dar numele cabir este aminti şi în testele emeş/sumeriene – GBR – care spun că această divinitate se ducea în Rai şi privea cum Ninhursag – Doamna munţilor înalţi lucra de zor la zămislirea neamului omenesc. Vechii greci aveau numai cuvinte de laudă despre cabiri şi ne-au transmis mai multe legende despre ei.

Amintirea acestor vremuri de mult uitate, o găsim şi la Isaia care îi pomeneşte pe cabiri dar sub forma canaaniţi – ca locuitori ai Canaanului – la ,,19,18 În vremea aceea vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului care vor vorbi limba canaanitului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea soarelui.” Şi el cunoştea o realitate istorică învăluită în negura timpului pe care istoricii cu istoriile lor plăsmuite le-au îngropat în uitare. Domnul oştirilor cereşti era Ziditorul cerului şi pămîntului cum zice Melchisedec sau Sîntu şi oastea lui de îngeri cum s-a scris acest adevăr pe tăbliţele de plumb. Papirusurile egiptene spun că în partea de sud a Deltei Nilului, acolo unde fluviul se ramifică formînd acel tărîm al fertilităţii, exista oraşul Matanii. În limba români verbul a face mătănii are sensul de a se în-china, iar grecii au botezat acest oraş cu numele de Heliopolis, adică oraşul soare-lui unul din centrele de cult ale lui Thoth aşa cum l-a amintit şi Isaia în textul arătat mai sus. Ne mai spune el la ,,19,19 Tot în vremea aceea va fi pentru Domnul oştirilor un altar în ţara Egiptului, şi la hotar va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul”. Acele pietre alungite, aşa cum s-a descoperit una chiar în apropierea peş-terii de la Polovragi erau un simbol al fertilităţii pămîntene şi a neamului omenesc iar ivritul se referă poate la stîlpii djed ca simbol al fertilităţii

A doua migraţiune din regiunea Carpaţilor şi a Pontului în Egipt a avut loc în secolul XVlll î.e.n. Hicsoşii din cronicile egiptene sînt neamurile arimine de la nodul Istrului – geţii şi sciţii care au întreprins această mare năvălire în ţara lui Ra şi au ţinut-o sub control mai bine de 150 de ani. Iar dovezile arheologice ne ajută să arătăm aceste legături ce au existat între strămoşii geţilor şi vechii egipteni. Cel mai vechi argument arheologic este altarul preistoric de la Parţa cu capul de taur şi femeia cu voal pe faţă, ceva asemănător descoperindu-se şi în primele forme de cultură ale Egiptului în situl de la Merimde. În anul 1991 s-a descoperit în localitatea Nebra din sud-estul Germaniei un disc din bronz iar specialiştii spun că ar fi din jurul anilor 1400 î.e.n. Pe acest disc sînt aplicate din aur soarele, luna şi mai multe stele dintre care au fost identificate Pleiadele. Sub soare este barca solară pe care specialiştii presupun că are origine în mitologia egipteană. Este prima reprezentare a cerului dar şi un simbol religios din metal găsit în Europa cu asemenea vechile. Poziţia coarnelor lunii indică geografic locul unde a fost găsit discul ceea ce duce la concluzia că cei care au făurit acest obiect aveau cunoştinţe ample despre astronomie, fiind folosit atît în cult cît şi în cercetări astronomice. Şi în mitologia noastră există o asemenea zicere a plimbărilor soarelui făcute pe cer cu ajutorul unei bărci divine. Descoperirile arheologice din ţara noastră atestă barca solară de la începutul mileniului lV î.e.n. iar cele din religiile egipteană şi emeş, sunt foarte asemănătoare. La cîteva zeci de kilometri de acest lor, era în secolele l î.e.n. pînă la sfîrşitul secolului lV al erei noastre, marele centru al cultului mitraic de la Carnuntum pe Istru, azi oraşul Petronell în nord-estul Austriei. Dacă mioriticii arimini au făcut acest obiect metalic, ei cunoşteau foarte bine prelucrarea bronzului iar cunoştinţele de astronomie destul de multe pentru vremurile acelea, le erau la îndemînă şi le ştiau folosi cu pricepere cum dovedeşte artefactul în discuţie. Dar discul mai poate dovedi şi o legătură cu religia egiptenilor prin menţiunile făcute de scriitorii greci cu privire la vizitele lui Olen Orfeu făcute în Egipt, de unde s-au întors tobă de înţelepciune şi mustind de evlavie. Cei doi geţi de soi sau traci cum le spun grecii, s-au preumblat înainte de războiul Troiei, adică în secolele XlV-Xll î.e.n. perioadă foarte apropiată de execuţia discului.

Tradiţiile noastre populare spun că soarele cînd apune trebuie să traverseze oceanul de sub pământ şi pentru această muncă foloseşte o barcă. Împăratul get al imperiului roman Constantius ll(337 – 361) apare pe un medalion din anul 356, aşezat pe un scaun simplu cu spătar cu un toiag în mîna stîngă iar în dreapta ţine un glob. Scaunul este aşezat pe o barcă cu vîrful ridicat în sus fiind o barcă solară. Să mai vin cu una tare, în veci fie neuitare, pentru cei ce au chemare. Poetul G. Coşbuc în poezia Mama scrie: ,,…C-aşa mi-e datul sorţii, Să n-am eu pe băiatul meu, La cap în ceasul morţii”. Dat sau Duat în religia egiptenilor din imperiul vechi – secolele XXVlll – XXlll î.e.n. – era ţinutul în care sălăşluiau cei răposaţi, fiind considerat în diferite epoci, ori un loc subpămîntean ori cerul cu stele. Orizontul unde apunea soarele, era marginea ţinutului Dat şi uneori era socotit loc sfînt iar personificarea locului era ca o mamă ce îi ajută pe decedaţi să se înalţe la ceruri. Dar numai cei virtuoşi ajungea în cerul luminos, cei nepregătiţi sufleteşte ajungeau într-un ţinut întunecos de sub pământ. Soarele parcurgea în 12 ore acest ţinut iar în a şaptea oră el trecea prin peştera lui Osiris unde acesta stătea pe un tron ca rege al acestui ţinut. Soarele traversează acest ţinut cu barca lui divină. Rugăciunile mortului către divinitate se scriau pe fîşiile din care era făcută mumia iar din secolul XVl î.e.n. aceste incantaţii erau scrise pe papirus şi au ajuns pînă la noi prin cunoscuta Cartea Morţilor care în egipteană se numea Carte pentru ieşire la lumina zilei. Odată cu mumificarea decedatului, toate vasele de care s-a slujit la aceste ceremonial erau sparte, obicei descris în capitolul 151 din Cartea Morţilor dar se găseşte identic la geţi, eseni şi practicile românilor de ieri şi de azi. Ce să zic; simple coincidenţe, altfel pentru români istoria şi originea lor au lămurit-o gunoaiele vîndute ce-şi spunea cu fală ,,doctori”, savanţi, academicieni şi alte subţirimi ale deşertăciunii.

În egipteana veche, grecescul Thoth era pronunţat Dahauti, ori acest cuvînt arată chiar denumirea unor neamuri arimine, sciţii dahue sau dahae, el fiind considerat stăpîn al păstorilor din est – Asia – şi stăpîn al Ţărilor Străine de care răspundea în faţa faraonului. Dahue erau triburi de geţi şi sciţi din sudul Arabiei Felix amintiţi de Seneca în Tragedii care spune că Roma s-ar putea ridica împotriva acestor neliniştiţi de la Marea Roşie + ti: a semăna cu, a se aduna, a se înrudi cu.

Quintus-Curtius în Istorii la lX,2 spune despre unele triburi din Asia care s-au alăturat armatei lui Alexandru Macedon ,,Dahae Sogdianique inter nos militant”. La egipteni Thot era mediator între cer şi pământ, cunoştea secretele legilor divine şi stăpînea logosul – hu şi cunoaşterea cosmică – sia el asigura trecerea între infern, lumea pămîntească şi cea cerească. Anul Nou începea cu el iar prima zi îi era consacrată odată cu apariţia stelei Sirius, pe care egiptenii o numeau Sepedet – stăpîna anului. Tehuti, altă denumire a zeului în egipteană are legături sonore şi semantice cu divinitatea Tabiti de la geţi şi sciţi numele barbar din rugăciunea către Hermes. Cuvîntul are sensul de izvorul de unde curge viaţa/lumina sau părintele din care se trage neamul. Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică spune că de la zeiţa Hestia, Zamolxe a primit Legile Frumoase. În limba scitică spune grecul, Hestia se numea Tabiti şi era zeiţa vetrei şi a focului la geţi. În mitologia emeş, prima conducere a neamului ce a venit din ceruri, s-a aşezat în cetatea Tibira cu sensul de neamul care primeşte pe îndelete învăţătura. Avem în Carpaţii Orientali pasul Tihuţa care este poarta de trecere între Moldova şi Maramureş iar cuvîntul tehuit are sensul de zăpăcit.

Vechile temple egiptene erau zidite ca modele ale Înţelepciunii Cereşti iar cel din Dendera – Annu – care a fost refăcut de mai multe ori, era închinat lui Hathor al cărei titlu vechi era Mama – Fecioară. Ori Annu era divinitatea supremă la emeşi iar noi păstrăm cuvîntul prin prenumele Ana şi anu ca unitate de măsurare a scurgerii veşniciei timpului. Templul avea un loc în mijloc numită Sala Pruncului din Leagăn de unde se deschidea accesul către altarul secret şi pecetluit, unde, odată pe an, intra marele preot în noaptea solstiţiului de vară. Şi aşa cum în templu era Sala Pruncului în Leagăn, tot aşa în ceruri era sfînta Mamă cu copilul divin în braţe. Pe tăbliţa 67 vedem în medalion această scenă dar ca realitate a religiei geţilor iar pruncul ţine în mînă o creangă. Cuvîntul mama nu mai are nevoie de nici un comentariu pentru că semnificaţia lui religioasă este clară. Numai dacă nişte ticăloşi nu le-or trage şi egiptenilor o porţie de latrinitate de să le sară istoria lor în cap.

Din inscripţiile perioadei tîrzii – după 1085 î.e.n. – Thoth este numit ,,Domn al cetăţii Khemennu –sau Hermopolis după zisa elenilor – zămislit prin sine căruia nimeni nu i-a dat naştere, singurul Zeu”. Frumoasă zicere care este identică cu cea privindu-l pe Sîntu de la noi iar dacă ne amintim ce am spus despre obîrşia acestei divinităţi, atunci firele se vor lega bine dacă nu într-o pînză, cel puţin într-o saia. Toth era Stăpînul înţelepciunii şi Adevărului pe baza tradiţiei egiptene pure. El este Marele Măsurător, Cunoaşterea, Cel ce socoteşte în Cer, Înşiruitorul stelelor, Numărătorul pămîntului şi a ceea ce se află în el şi Măsurătorul pămîntului. El mai era ,Stăpîn al cărţilor, Scrib al zeilor şi Măreţ în vorbire. În mitologia egipteană oraşul Khemennu – Hermapolis – era considerat ca fiind ,,locul înalt pe care Ra s-a odihnit cînd s-a înălţat prima dată”. Thot avea ca simbol caduceul, el ţinînd cheile iadului şi raiului, a morţii şi a vieţii care era simbolizată prin crucea ansată. În Carpaţi crucea a rămas mai subţirică dar uniformă. El era judecătorul morţilor, Făcătorul eternităţii şi Creatorul veşniciei. El purta titlul ,,De trei ori mare” dar care nu a fost încă explicat logic. Thoth, Thot sau Hermes folosit de greci pentru cuvîntul egiptean Tehuti sau Dahauti, cred că vine din românescul tot cu sensul de absolut, nemărginit, fără de început şi fără de sfîrşit şi este dovada de netăgăduit a relaţiilor ce au existat în timp între cele două popoare. Thot era în religia egiptenilor foarte apropiat de Zeiţa Maat – dreptate şi adevăr, care mai era numită şi ochiul lui Ra. Pe foarte multe fresce egiptene apare acest simbol sacru care arată ca un ochi din care curg o lacrimă perpendicular în jos şi una către coada acestuia. Coiful descoperit la Coţofeneşti are pe frunte doi ochi asemănători cu cei din religia egipteană dar lacrimile sînt făcute în sus. Coiful este sigur lucrat înainte de prima parte a secolului Vl î.e.n. cînd Zamolxe a cerut geţilor să renunţe la folosirea aurului considerîndu-l un metal blestemat care aduce numai nenorociri. Această interdicţie este confirmată de arheologie care nu a mai găsit obiecte de aur după această perioadă de timp.

Thot era personificarea Minţii Zeului şi ca putere atotcuprinzătoare, cîrmuitoare şi diriguitoare a pămîntului şi cerului este o trăsătură a religie egiptene care este tot atît de înaltă ca şi credinţa în învierea morţilor.

Marea piramidă egipteană mai este numită în scrierile religioase egiptene Casa de Lumină. Pe tăbliţele de plumb, locul unde se duc sufletele este numit ţinutul lui Zamolxe sau cetatea luminii vii. După aceste ideii, ivriţii cînd şi-au plăsmuit revelaţiile şi vedeniile lor şi-au tras un Ierusalim în ceruri să fie mai luminat pentru că pe cel de pe pământ îl întunecaseră ei de a ajuns sălaşul Satanei. Pămîntul Egiptului era considerat pământ sfînt. Toth nu era venerat numai ca izvor al Luminii şi al Vieţii şi ci ca izvor al Iubirii. ,,Eu sînt Izvorul Bucuriei” şi cînd neofitului i se punea pe cap cununa Aft(aft în limba română înseamnă a uni, a lipi, legătură) după ce îi era recunoscută iniţierea, părţile cununii reprezentau Iubirea. Despre aceşti iniţiaţi textele spun: ,,Îmbrăcat cu putere şi încoronat cu lumină, traversează sălaşurile propriei sale slăbiciuni, pentru ca acolo să înţeleagă cum este Osiris care stăpîneşte cerurile, să execute în libertatea sa cerească voia sa creatoare şi să se bucure de suferinţa care i-a adus iluminarea şi stăpînirea”. Parcă ar fi luate din textele lui Eno pe care spurcaţii nu ştiu în ce cultură să-l înghesuie pentru că nu încape nicăieri şi atunci îl ignoră cu multă nesimţire.

Sursa: http://www.ariminia.ro

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

rudolf steiner

 

 

Vrem să facem cunoștință cu trei noțiuni. Trebuie să ne reprezentăm că fiecare ființă din Univers constă din trei componente, ca și omul. Totuși nu avem nevoie să cunoaștem toate cele trei componente ale unei alte ființe. Ele
există însă pentru fiecare ființă:

1. Conștiență
2. Viață
3. Formă

Dacă privim ființele de pe Pământul nostru, atunci găsim că ele au formă din ceea ce numim regnul mineral. În lumea pământească nu există nicio altă formă pentru om. Această formă a regnului mineral poate fi înălțată la un nivel superior numai prin aceea că ea devine vie, și fiecare ființă poate dobândi un centru numai prin aceea că viața devine conștientă. De aceea forma, viața și conștiența sunt cele trei principii ale fiecărei ființe.

În conformitate cu aceasta, omul constă din corp, suflet și spirit. Noi știm că sufletul se înalță în corp și plăsmuiește așa corpul sufletesc. Acesta este umplut oarecum cu viață de simțire. Principiul superior se organizează de fiecare dată în cel inferior; principiul inferior are viață prin aceea că principiul superior se organizează în el. Sufletul are conștiență prin aceea că spiritul se organizează în sufletul conștienței. Prin aceasta este omul tripartit în ființa sa – ca formă, viață și conștiență.

Dacă ne reprezentăm diferitele ființe din lume, atunci le putem structura conform acestei definiții, în trei feluri:

1. Ființe la care predomină forma în defavoarea celorlalte două, viață și conștiență;
2. Ființe la care predomină conștiența în defavoarea vieții și a formei;
3. Ființe la care toate cele trei sunt în echilibru.

dhyanis

Astfel, pentru ciclul nostru evolutiv:

1. Ființe la care predomină conștiența: Dhyanis. Ele au o conștiență puternică.
2. Ființe la care conștiența, viața și forma sunt în echilibru, numite esoteric substanțe;
3. Ființe la care predomină forma, sunt ființe elementale, elementali

La „substanțe” domină o anumită legătură între Dhyanis și elementali. Omul a fost în starea de substanță pe când el a ajuns din starea de ființă elementală și s-a unit cu sufletul. Pe atunci oamenii erau oarecum doar modele, doar forme.

Oamenii erau pe atunci ca niște sfere care luminau frumos,care erau înconjurate de sufletele lor. La mijlocul perioadei lemuriene, omul era „substanță”. Acum omul a ieșit deasupra simplului grad de substanță. El este pe calea evoluției dhyanice. În limbaj esoteric, ceea ce era matur în perioada lemuriană pentru a lua în posesie acele corpuri, se numește „om”.

zei budhism
Noi întrebăm acum: Ce pot cele trei feluri de ființe? Mai întâi: Să le luăm pe cele la care predomină conștiența. Ele au o conștiență cuprinzătoare, mai cuprinzătoare decât viața lor proprie și decât forma lor proprie. Prin aceasta ele își pot exercita puterea asupra altei vieți și asupra altei forme. În creștinismul esoteric astfel de ființe se numesc Îngeri ai perioadelor de revoluție. Cum se poate roti o planetă în jurul Soarelui? Prin aceea că ea este pusă în mișcare de un Înger al perioadei de revoluție. Aceștia sunt ființele Dhyanis planetare sau Spiritele planetare. Așadar și Pământul nostru are un Înger propriu al perioadei de revoluție, o ființă Dhyan pământească.

Menționez aici Spiritul planetei din opera „Faust” de Goethe; corpul său este întreaga materie astrală a Pământului.

Omul este pe cale de a deveni un spirit planetar. Acum el este însă doar din punct de vedere mineral o imagine a Divinității, fiindcă el trebuie să-și formeze încă ființa sa astrală, rupa-mentală și arupa-mentală. Apoi el poate deveni, al sfârșitul celui de-al șaptelea rond, un Înger al perioadei de revoluție.

Atunci cel mai mare Dhyan-Chohan îi spune: Toate animalele și plantele îți sunt înmânate. – Acest lucru se întâmplă așadar în cea de-a șaptea zi a Creației.

Atunci omul a devenit un Dhyan-Chohan, un Spirit cosmic dhyanic. (Chohan = Spirit cosmic).

În al doilea rând: Ființele la care forma, viața și conștiența sunt în echilibru, își exercită puterea asupra formei și sunt conduse de către însăși conștiența lor. Ființele de acest fel, pe care noi le cunoaștem, sunt oamenii până la o anumită treaptă. Ei evoluează, se eliberează din ce în ce mai mult de faptul că ei sunt dominați de forma lor, de natura lor inferioară. Ei se străduiesc către
ceea ce este superior, către conștiență.

În al treilea rând: Spiritele elementale sunt ființe la care forma este mai puternică decât viața și decât conștiența, a căror formă trebuie să fie dominată de către conștiență și de către viață. Ele sunt contrapartea ființelor dhyanice.

Acestea din urmă pot domina mai mult decât forma lor și decât viața lor. La spiritele elementale forma este mai cuprinzătoare decât viața și conștiența. De aceea ele necesită altă viață și altă conștiență pentru dominarea formei lor.

Aceasta înseamnă că spiritul elemental trebuie să se transpună în altă viață și în altă conștiență pentru a le folosi pentru sine. De aceea el este retardatul care ține pe loc altă viață și altă conștiență. De aceea sunt spiritele elementale ființe care
frânează efectiv evoluția.

archangel (1)

Toate ființele parazite sunt dominate de astfel de spirite elementale. Ele sunt acele entități pentru noi oamenii, care deja în epoca lunară erau încheiate în felul lor, de aceea la ele predomină forma. Ele se scufundă acum, sunt în evoluție descendentă.

Împinse în afara evoluției sunt de exemplu animalele care poartă un schelet exterior, care sunt învelite cu scheletul lor. Evoluția lor interioară s-a dezintegrat iar ele sunt înconjurate la exterior cu un strat cornos (gândaci, insecte). Ele se pregătesc pentru scufundarea în a opta sferă. Vechea Lună a avut de asemenea o a opta sferă, un satelit. Aceste ființe au fost încheiate pe vremea aceea, ele au trecut dincolo de evoluția lor și sunt acum asemenea unui fruct
trecut de copt. De a opta sferă aparțin de exemplu păianjenii, iar dintre plante vâscul. De aceea regnul păianjenilor și al muștelor este atribuit de către Goethe lui Mefisto. Tot ce este parazitar este o expresie exterioară a ființelor elementale care trăiesc pe planul astral.

Mai înainte, omul însuși era o ființă elementală. Nu tot fizicul omului este destinat să fie salvat. Din om rămâne în urmă o zgură. Această zgură care rămâne în urmă atunci, există neîncetat în om, de aceea el se află sub influența ființelor elementale astrale; ființa elementală corespunzătoare este atașată de el.
De aceea omul se află în legătură neîncetată cu ceea ce este un dușman care îl frânează în evoluția sa, cu un factor perturbator al evoluției sale. Entitățile care se atașează de om erau numite în mitologia germană elfi. Ei apar într-o formă nedefinită în așa-numitele vise cu elfi. Aceste vise se exprimă cam așa, că omul crede că o ființă i se așează pe piept.

Când omul devine văzător în plan astral, el vede mai întâi această ființă. (Păzitorul Pragului din romanul „Zanoni” al lui Bulwer). Este reflectarea cunoștinței pe care o face omul în plan astral cu elful său, o autoapărare a omului împotriva dușmanului său. Ființa este proiecția unei ființe astrale a omului în noi înșine. Este Micul Păzitor al Pragului. Omul care nu-și poate depăși teama în fața dușmanului interior, se întoarce de obicei la poarta inițierii.

În regiunea superioară a planului astral se află Sfinxul, care trebuie să fie prăbușit în abis înainte ca omul să poată păși mai departe. Omul care trebuie să evolueze merge în întâmpinarea acestui moment. Dar nu fiecare om trebuie să parcurgă în același fel aceste trepte evolutive. Este posibil ca el să fie condus ca și cum ar fi legat la ochi. Prin faptul că noi ne dezvoltăm natura morală, putem
învinge. Dacă omul își poate înălța natura morală mai înainte ca el să devină văzător în lumea astrală, apariția Păzitorului Pragului îi devine mai puțin înspăimântătoare.

magie ezoterism
În rasa atlanteană în principal turanienii au fost cei care s-au dedat magiei negre și au fost familiarizați în cea mai mare măsură cu lumea elementală.

Pentru a se echipa mai bine pentru luptă, în școlile oculte un accent principal se pune acum pe exersarea virtuții devoțiunii, a altruismului, pe educația morală. Toți ocultiștii care rămân ambițioși, vanitoși, egoiști, fac cunoștință într-un mod teribil cu această forță retrogradă a evoluției, forță care acționează cu atât mai puternic asupra lor. Omul trebuie să iubească învățătura, să fie modest, devotat, pentru a fi sigur că poate câștiga această luptă. Evoluția este ținută pe loc prin ființele elementale retrograde, în timp ce prin ființele dhyanice ea este accelerată.

 

CONFERINTE RUDOLF STEINER

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

 

Ancient Aliens-S6E01-The Power of Three (2013)

 

Link Episod 06×01 cu titrare in lb. romana

Cele Trei Nestemate ale Buddhismului… Hindu Trimurti… Îl vedem întorcându-se foarte, foarte departe, în primele momente ale istoriei umane. Şi Sfânta Treime a Creştinătăţii. Numărul reprezintă un portal, o trecere, spre un alt tărâm. De-a lungul istoriei umane, numărul trei are întotdeauna o semnificaţie unică. De ce însă? Nu contează la ce cultură antică te uiţi, întotdeauna cele mai dezvoltate au venit ca treiuri. Ce semnificaţie are numărul trei de face să aibă un rol atât de mare în religie, arhitectură şi chiar în ocultism? Ar putea exista o legătură extraterestră? Odată ce am înţeles această putere a lui “trei”, noi înşine vom deveni precum creatorii noştri, zeii. Milioane de oameni de pe întreg mapamondul cred că am fost vizitaţi în trecut de fiinţe extraterestre. Şi dacă este adevărat? Au ajutat într-adevăr extratereştii antici la modelarea istoriei noastre? Şi dacă este aşa, puteau fi secretele Universului dezvăluite examinând incredibila putere a numărului “trei”?

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 6

NR.EPISOD TITLU
1. The Power of Three
2. The Crystal Skulls
3. The Anunnaki Connection
4. Magic of the Gods
5. The Satan Conspiracy
6. Alien Operations
7. Emperors, Kings and Pharaohs
8. Mysterious Relics

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 5

NR.EPISOD TITLU
1. Secrets of the Pyramids
2. Aliens and Cover Ups
3. Alien Power Plants
4. Destination Orion
5. The Einstein Factor
6. Secrets of the Tombs
7. Prophets and Prophecies
8. Beyond Nazca
9. Strange Abductions
10. The Von Daniken Legacy
11. The Viking Gods
12. The Monoliths

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 4

NR.EPISOD TITLU
1. The Mayan Conspiracy
2. The Doomsday Prophecies
3. The Greys
4. Aliens and Mega-Disasters
5. The NASA Connection
6. Mystery of Puma Punku
7. Aliens and Bigfoot
8. The Da Vinci Conspirancy
9. The Time Travelers
10. Aliens and Dinosaurs

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 3

NR.EPISOD TITLU
1. Aliens and the Old West
2. Aliens and Monsters
3. Aliens and Sacred Places
4. Aliens and Temples of Gold
5. Aliens and Mysterious Rituals
6. Aliens and Ancient Engineers
7. Aliens, Plagues and Epidemics
8. Aliens and Lost Worlds
9. Aliens and Deadly Weapons
10. Aliens and Evil Places
11. Aliens and The Founding Fathers
12. Aliens and Deadly Cults
13. Aliens and the Secret Code
14. Aliens and the Undead
15. Aliens gods and heroes
16. Aliens and the Creation of Man

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 2

NR.EPISOD TITLU
1. Mysterious Places
2. Gods & Aliens
3. Underwater Worlds
4. Underground Aliens
5. Aliens and the Third Reich
6. Alien Tech
7. Angels and Aliens
8. Unexplained Structures
9. Alien Devastations
10. Alien Contacts

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 1

Episodul pilot „Care, zei şi dincolo de acestea” prezintă ideile autorului elvețian Erich von Däniken care presupune că ființe avansate din spațiu au vizitat oamenii primitivi, dându-le cunoștințe despre sistemul solar și univers, de matematică și inginerie. Von Däniken mai spune că acești extratereștrii au fost considerați zei de toate religiile și civilizațiile terestre, iar dovada acestor lucruri se găsește în monumentele antice sau în textele antice (religioase). Printre monumentele antice amintite ca dovezi sunt Liniile Nazca, Marea Piramidă din Giza sau statuile Moai din Insula Paștelui.

Episodul 1 „Dovada”. Mega-maşini tăind prin roca solidă, transportarea unor blocuri de piatră de mai multe tone, avioane moderne cărând milioane de oameni în fiecare zi în jurul lumii… şi nave spaţiale trimiţând oameni către stele. Imaginaţia zboarã… Dar sunt aceste exemple ale tehnologiei moderne vreo dovadă că aceste realizări incredibile au putut exista pe Pământ cu mii de ani în urmă? Începi prin a te întreba: oare nu ne lipseşte vreo parte din poveste? Ar fi putut omul preistoric să deţină cunoştinţe cu mult mai avansate faţă de cele din secolul nostru? Şi dacă e aşa, de unde le-a dobândit?

Episodul 2 „Vizitatorii”. Rapoarte ale apariţiilor OZN vin din toate colţurile lumii. „Am fost dus la bordul unei nave spaţiale de circa 65 m în diametru în deşertul Mojave şi mi s-a administrat… Am văzut două lumini foarte puternice undeva în aer…”. Cei mai mulţi cred că aceste întâlniri cu extratereştrii sunt un fenomen modern, când de fapt ele au fost raportate de mii de ani. Milioane de oameni din lume cred că am fost vizitaţi de fiinţe extraterestre în trecut. Şi dacă chiar este adevărat? Oare au ajutat anticii extratereştri la modelarea istoriei noastre? Iar dacă e aşa, de unde au venit? Şi cine au fost aceşti vizitatori?

Episodul 3 „Misiunea”. Acest episod postulează că extratereștrii au un plan pentru Pământ și omenire, citând ca dovadă: tăblițele sumeriene care se presupune că descriu anunnakii ca pe o rasă de creaturi care au venit pe Pământ să extragă aur; hieroglifele egiptene care descriu creaturi hibride om/animal; craniile de cristal și cercurile din lanuri, despre care se spune că ar conține mesaje de la extratereștri. „Cu mult, mult timp în urma, extratereştrii au venit aici şi, printr-o mutaţie genetică, noi am devenit oameni. Avem, teoretic, o civilizaţie mondială ce a interacţionat cu extratereştrii. Suntem noi, fiinţele umane de astãzi, rezultatul încrucişării genetice cu aceşti vizitatori?”

Episodul 4 „Întâlniri de aproape”. Preşedintele Thomas Jefferson… Cristofor Columb… Cruciaţii Evului Mediu… Ce aveau ei în comun? Ori întâlniseră extraterestri, ori credeau în posibilitatea unor astfel de întâlniri. Există foarte multe descrieri aparţinând unor diferiţi cronicari care vorbesc despre nori ciudaţi şi roşii strălucind pe cer. Ar fi putut fi extratereştrii responsabili de potopurile biblice, molimele medievale şi chiar de atacurile nucleare antice? Astfel de vizite au avut loc încă dinainte de istoria scrisă şi până în prezent. Chiar au ajutat extratereştrii antici la modelarea istoriei? Dar dacă aceste vizite nu s-au întâmplat doar cu mii de ani în urmă, ci şi mult mai recent? Există dovezi ale unor astfel de întâlniri reale?

Episodul 5 „Întoarcerea”. Nave spaţiale deasupra Los Angeles… Răpitori controlându-ne minţile… Extratereştri stabilind contactul… Acestea şi alte scenarii bazate pe extratereştri au făcut intriga a numeroase filme de science-fiction şi show-uri televizate. Dar dacă fiinţe extraterestre vor veni pe Terra, mâine? Vor da ele semnalul naşterii unei noi epoci de pace şi prosperitate sau vor declanşa războiul lumilor? Ziua în care se va anunţa că nu suntem singuri va fi ziua care va schimba definitiv această planetă.

NR.EPISOD TITLU
1. Chariots, Gods and Beyond
2. The Evidence
3. The Visitors
4. The Mission
5. Closer Encounters
6. The Return

Sursa: documentare.digitalarena.ro

Site oficial: www.history.com

Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur

Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur

de Mihaela Gheorghiu

O oribilă grupare masonică activa în anii treizeci şi, după unele dezvăluiri, mai activează şi astăzi. Formată din 99 de importanţi oameni politici şi de afaceri, ea caută să acapareze putere şi bani prin invocarea unor entităţi demoniace. Pacturi semnate cu sânge, ritualuri macabre practicate la  Solstiţiul de vară. Admiterea unor noi membrii doar prin tragerea la sorţi a morţii unuia dintre cei existenţi. Atacuri de natură paranormală pentru anihilarea celor care se opun planurilor lor. Sunt câteva din mârşăviile acestei grupări din care a făcut parte şi Adolf Hitler. 

Cel care a atras atenţia asupra acestei oribile grupări masonice a fost Franz Bardon, considerat unul dintre cei mai mari ocultişti moderni şi încarnarea unei fiinţe superioare, a cărei misiune era trezirea spirituală a oamenilor.  Între anii 1920 şi 1930 el a ţinut mai multe reprezentaţii pe teritoriul Germaniei în cadrul cărora demonstra publicului existenţa planurilor subtile cu ajutorul extraordinarelor sale capacităţi paranormale. În acea perioadă era cunoscut sub numele de Frabato – de la FRAnz BArdon Troppau Opava (Opava fiind oraşul în care se născuse, iar Troppau numele german al aceleiaşi localităţi).

De-a lungul vieţii sale, Franz Bardon s-a confruntat cu multe piedici, mai ales din partea lojii masonice Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur şi a naziştilor. A fost în repetate rânduri ameninţat cu moartea, arestat, torturat şi chiar închis într-un lagăr nazist timp de trei ani şi jumătate. Cu puţin timp înainte de terminarea războiului, în 1945 a fost condamnat de nazişti la moarte. Chiar înainte de executarea sentinţei, închisoarea unde era întemniţat a fost bombardată şi el a reuşit să scape, fiind salvat de sub ruine de câţiva tovarăşi de detenţie. A stat ascuns până la sfârşitul războiului, apoi a reuşit să ajungă în oraşul său natal, pe teritoriul de azi al Cehiei.

În iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul unei cărţi auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa. Manuscrisul, finalizat de Votavova şi corectat de un apropiat de-al său, Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul „Frabato Magicianul”.  În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden Centurion – FOGC). 

În Epilogul acestei cărţi, Dieter Ruggeberg face câteva completări privind legăturile dintre loja FOGC şi nazişti care explică de ce aceştia din urmă îl vânaseră cu atâta înverşunare pe Bardon:

„În cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le ştia direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojii 99. Î n afară de asta, Hitler şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordinului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.

Din pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), discipolul şi prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu acesta, deşi fusese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenţia naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a pierdut controlul şi a rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu, după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.

Lui Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute să câştige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…] După război, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama s ă nu fie recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale”.

Ordinul francmasonic al centurionului de aur

Informaţii despre această lojă erau cunoscute şi în gruparea Ordo Templi Orientis (OTO) a lui Aliester Crowley – cel care îşi spunea „Bestia” – şi ulterior în gruparea „Fraternitas Saturni”, desprinsă din OTO. Guido Wolther (numit şi Master Daniel) care a fost multă vreme conducătorul Fraternitas Saturni şi care avea gradul 33 a făcut în 1960 dezvăluiri uluitoare despre ritualuri de magie neagră ale FOGC, care confirmă şi completează dezvăluirile lui Franz Bardon din 1958. 

„Jurământul celor 25 de ani a expirat, iar acum limba mea nu mai este pecetluită şi pot dezvălui anumite lucruri” şi-a început Guido Wolther confesiunea. „Membrii acestei «asociaţii magice» nu sunt în mod cert nişte catolici pioşi. Sunt absolut sigur şi afirm cu cea mai mare certitudine: da, a existat o lojă FOGC şi s-ar putea să mai existe şi astăzi. Dar din anumite motive nu vreau să spun mai mult despre aceasta. Nu pentru că aş tremura de frică, ci din loialitate fraternă pentru membrii ei, pe care nu îi pot numi din motive evidente. Până la urmă, să nu uităm că vorbim despre 99 de bărbaţi situaţi la cele mai înalte niveluri în politică şi finanţe. Însă ceea ce mi se permite să spun despre această lojă voi spune.

Numărul membrilor ei este de trei ori 33, adică 99. Sunt deci 99 de grade şi fiecărui grad îi este alocat un număr. Cel de-al o sutelea loc este ocupat de demonul lojii cu care fiecare membru face un pact semnat cu sânge. În momentul admiterii, neofitul semnează că la moartea sa, averea pe care o are va aparţine lojii. Nu există titluri speciale, ci doar aceste numere. Marele Maestru are numărul 99, nu unu. De la 1 la 33 sunt ucenicii, de la 34 la 66 calfele şi de la 67 la 99 maeştrii.

Ţinuta pentru ucenici (de la 1 la 33) este următoarea: la întâlnirile festive şi regulare robă, şorţ cu margine albastră şi inelul lojii. La ritualuri magice se adaugă o mantie albastră. Pe lângă robă şi mantie, ei mai poartă o mască albastră care le acoperă jumătatea superioară a feţei.

Gradele de la 34 la 66 (calfele) poartă robă, şorţ cu margine roşie, două rozete, eşarfă şi bijuterii la gât. La ritualurile magice au mantii roşii cu şnur auriu şi inelul lojii.

Gradele de la 67 la 99 (maeştrii) poartă robe, şorţuri cu margine roşie şi neagră, trei rozete aurii, eşarfă, bijuterii la gât şi inel. În plus ei au şi spadă. În timpul ritualurilor magice au mantii negre şi şnur auriu. Marele Maestru are dreptul să poarte mantie aurie şi mască aurie. Măştile celorlaţi maeştrii sunt negre. „Strângerea de mână” specifică este aceeaşi pentru toate cele 99 de grade şi constă în strângerea reciprocă a încheieturilor”.

Intenţia lor este să avanseze cât mai mult în grad şi să acumuleze cât mai multă influenţă, putere şi bani. Regula de bază este respectarea strictă a cuvintelor Marelui Maestru. Cei care vor să fie admişi trebuie să fie membrii ai lojilor masonice regulare şi să aibe un nivel de cunoştinţe magice foarte mare. Ei trebuie să fie persoane influente în viaţa publică, independente din punct de vedere economic sau cel puţin să aibe prieteni influenţi. Se vede că nu este foarte uşor să ajungi în acest cerc.

După admitere, fiecărui membru i se alocă un aşa numit demon subordonat. După aceasta urmează pactul cu demonul lojii, care este pecetluit cu sânge. Opiniile sunt divergente, dar pot să spun cu certitudine că loja venerează în mod obişnuit doi demoni. Primul este Belphegor şi celălalt este Ashmodeu, după cum menţionează şi Quintscher. Orice magician expert în evocări ştie că lucrurile nu merg prea uşor cu aceştia doi, întrucât sunt foarte şmecheri, brutali şi însetaţi de sânge în adevăratul sens al cuvântului. Primul lucru pe care îl învaţă neofitul este ritualul de adorare al acestor doi demoni, la fel ca şi metoda prin care pot fi chemaţi şi evocaţi.”

Viaţa sau moartea membrilor FOGC sunt decise de bile

În ciuda faptului că unii autori precum Adolf Hemberger pretind că FOGC nu este o grupare masonică, pe motiv că gradele sale nu au nume, descrierea lojii arată o structură tipic masonică. Există aceleaşi trei niveluri numite ucenic, calfă şi maestru ca în masonerie. Aceleaşi ritualuri satanice de adorare, membrii poartă şorţul masonic, iar pe emblema lojii apar cele două coloane prezente în orice templu masonic, totul fiind dominat de o imensă reptilă (!).  

Iată cum descrie Adolf Hemberger gruparea: „În 1840 lângă Munchen, în Germania a fost fondată o lojă având ca membrii oameni de afaceri, industriaşi şi cetăţeni cu poziţii sociale înalte. Această lojă a existat până în 1933. Din gruparea secretă nu puteau face parte decât 99 de bărbaţi. În mod similarr cu ruleta rusească (practicată şi în cadrul Ordinului Asasinilor care a activat la trecerea dintre secolele XIX şi XX în Europa Centrală) la fiecare cinci ani, dacă între timp nu murea vreunul dintre membrii, se organiza un ritual în seara zilei de 23 iunie. (Pe 23 iunie este un moment astrologic de mare importanţă – Solstiţiul de vară, cu semnificaţie creştină, fiind ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, n.n.). Acest candidat la moarte este sacrificat demonului lojii  în schimbul serviciilor aduse. Candidatul era ales prin tragere la sorţi şi cel sortit morţii trebuie să se sinucidă în timpul întrunirii bând o otravă letală. În urma sacrificiului este acceptat un nou membru căruia i se alocă imediat un loc, un număr şi un demon subordonat lui, fiind iniţiat în aceeaşi zi în tehnicile de magie neagră ale lojii. Fiecare membru este legat de demonul lojii printr-un pact pecetluit cu sânge.

Guido Wolther face o descrierea mai detaliată a desfăşurării sângerosului ritual: „Din cinci în cinci ani sunt admişi noi membrii. Aceasta înseamnă în mod evident că pentru a intra un nou membru, unul dintre cei 99 trebuie să dispară, din moment ce numărul membrilor rămâne constant, iar această dispariţie trebuie „aranjată” cumva. Toţi membrii, inclusiv Marele Maestru participă atunci la un ritual. Într-un săculeţ negru sunt puse 99 de bile din care 98 sunt albe şi una este neagră. Dacă Marele Maestru trage bila neagră are dreptul să refuze de trei ori această bilă. Este oricum puţin probabil ca Marele Maestru să tragă de trei ori consecutiv bila neagră. Bardon pretinde că acest lucru s-a petrecut cu câţiva ani înainte de preluarea puterii de către Hitler în Germania”.

„Loja FOGC a acţionat mereu în culise, continuă Guido Wolther. Mulţi dintre membrii săi au devenit în timpul războiului membrii ai Wermacht, alţii au ajuns de partea Aliaţilor. Unii au murit în război, dar opt dintre ei au supravieţuit şi s-au reunit la Munchen în 1947 la fostul sediu. Semnele, simbolurile, cuvintele şi sigiliile demonilor alocaţi fiecărui membru au fost încredinţate unui tânăr soldat din Marina Germană şi apoi mie, care le-am salvat şi le-am păstrat în secret, dar nu le voi dezvălui. Oricum dacă FOGC ia în vizor pe cineva, această persoană ar trebui să îşi facă ultima rugăciune.”

Atacurile paranormale telepatice pentru a-şi elimina oponenţii

„Loja utilizează şi atacurile parapsihologice telepatice cu ajutorul unui aparat numit tepafon” scrie Adolf Hemberger. Acelaşi lucru îl dezvăluie şi Franz Bardon în Frabato Magicianul descriind cum a fost utilizat acest aparat împotriva lui şi cum fusese omorât de la distanţă unul dintre membrii care trădase secretele lojii prin provocarea unui infarct:

„Înainte de toate, loja era constituită din mari capitalişti care aveau grămezi de bani, adunaţi prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia de a acumula un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa „jurisdicţie”.[…]

Loja organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că acesta era o înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie descoperiţi.[…]

Printre secretele Lojii FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau de a ucide, după bunul lor plac. Membrii conducerii dobândiseră această abilitate şi ştiinţă printr-un pact cu diavolul. Puteau influenţa orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care era supusă. Frabato era un caz special pentru Lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic.

După o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe orice distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojii FOGS, strict confidenţială. Dacă o fotografie sau o mumie a unei fiinţe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar şi entitatea astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o realizare a ştiinţei moderne. În afară de asta, orice fel de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. În sfârşit, se puteau declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum şi maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O fotografie sau un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa neavând nici o importanţă.

Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. În acelaşi timp, fraţii formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul focului pe plan fizic, prin telepatie. Frabato, la început, nu sesiză atacul Lojii asupra sa. Începuse să se plimbe prin cameră neliniştit, încercând să afle cauza căldurii care creştea în corpul său. Îşi dorea să-i ţină piept, dar căldura deja se amplificase, sângele aproape fierbându-i în vine. Deşi încerca să reziste, nu putea să-şi influenţeze organismul cu ajutorul spiritului. În această situaţie disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute şi să-l inspire. Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invoacaţiei sale, „Apă, multă apă!” Frabato îşi scufundă mâna stângă în apă, simţindu-se mai uşurat, iar în scurt timp claritatea şi forţa gândurilor îi reveniră, putând în scurt timp să-şi utilizeze capacitatea de clarviziune şi realiză că atacul venea din partea Lojii FOGC. Cât timp a emis raze tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă, iar după o oră fraţii lojii desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi stingând flacăra. Fraţii lojei erau satisfăcuţi de ceea ce făcuseră şi aşteptau deja cu nerăbdare ştirile de a doua zi, care anunţau moartea binecunoscutului magician. Şedinţa se încheie. A doua zi, Marele Maestru al Lojei FOGC a rămas consternat să afle că Frabato nu murise. Merse grabnic la casa Lojii şi îşi propusese să ceară ajutorul tuturor entităţilor demoniace şi satanice pentru a-l omorî pe Frabato.”

Existenţa unor astfel de aparate prin intermediul cărora sunt amplificate anumite gânduri este confimată. Există numeroase cazuri de utilizare a unor aparate radionice, psihotronice şi a telepatiei în scopuri criminale.

Loja FOGC este doar una din încrengătura de ordine şi loji ale Francmasoneriei mondiale. Dacă în cazul unor alte loji, pentru masonii de ranguri mici, satanismul sectei malefice a Francmasoneriei nu este evident, pentru alte loji, cum este cea prezentată în acest articol sau pentru sinistra Skull and Bones, nici măcar cei mai naivi admiratori ai masoneriei nu pot să pretindă că nu înţeleg că masoneria practică satanismul.

Bibliografie:

1.     Franz Bardon – Frabato Magicianul, Editura Vox, 1995

2.     Richard Laufenburg  – Master Daniel’s account of FOGC Lodge – Transcribed from a secret cipher by Master Daniel (Guido Wolther) of the Fraternitas Saturni , http://www.geocities.com/orionbooks2002/MasterDaniels.html

3.     Adolf Hemberger – Freemasonic order of the Golden Centurium, geocities.com/orionbooks2002/

Sursa: www.yogaesoteric.net
 

Creatorii Matricei, Egregori si Universul Holografic

Creatorii Matricei, Egregori si Universul Holografic

NOTA : Autorul articolului a facut o eroare fundamentala de interpretare, probabil neavand cunostintele si experienta necesare pentru subiectul vast pe care l-a atins in articol. Eroarea consta in confuzia intre ceea ce se numeste popular „demon” si „inger” sau ierarhii ceresti. Egregorii de grup pot fi conectati si sunt de cele mai multe ori, demoni. DAR, demonii nu sunt ingeri, nici macar ingeri cazuti.

Cuvantul Egregor nu reprezinta Nefilimii iar Nefilimii nu sunt demoni, ci din punct de vedere spiritual, Spirite pur si simplu. Orientarea lor pozitiva sau negativa nu este ceva ce poate tine de o generalizare la modul absolut, atat timp cat, ca si orice alt Spirit creeat si acestia au liber arbitru. Articolul este bun, de aceea l-am si postat, dar vreau sa se inteleaga foarte clar faptul ca nu suntem de acord cu interpretarea conform careia Egregorii si/sau Nefilimii sunt demoni sau fiinte bestiale.Veghetorii si sunt „fiinte teribile” da, dar nu de natura bestiala.

Anca Bogdan & Catalin Bogdan

.

ARTICOL

Daca universul nu este nimic mai mult decat o minciuna holografica, nu-i asa ca aceasta ne da noua tuturor, permisiunea de a ne tese propriile minciuni in panza universului? La fel ca fiii lui Seth, creatorii iluziei. Ce anume le da lor acest drept si noua nu? Ei bine, un singur lucru: ei stiu ca totul este lipsit de importanta, in timp ce noi nu putem accepta asta, desi obisnuim sa discutam despre aspectul holografic al lumii.

Criticam ordinea impusa de Lumea Noua ce isi implanteaza minciunile si inselaciunile, o uram, dar in acelasi timp afirmam cu tarie ca realitatea nu exista in maniera in care crede omul. Logic vorbind, daca toti traim intr-o realitate produsa de altcineva, la fel ca in celebra serie Matrix, dar impartasim aceleasi abilitati, nu putem oare sa ne smulgem din acea realitate acceptand ca jucam cu totii intr-o piesa de teatru? Toate particulele pretind ca sunt separate de intreg – societatile secrete stiu asta, asa ca am putea la fel de bine sa ne jucam jocul cot la cot cu ele.

Si cum facem asta? Prin conectarea constiintei noastre la crearea si dezvoltarea unui nou EGREGOR in plan astral, a unui arhetip si prin permiterea altor constiinte sa isi planteze emotiile si intentiile in noua entitate. Termenul de “egregor” vine din limba greaca de la “egregoroi” care tradus in engleza inseamna supraveghetor. Eliphas Levi ii considera “ finte teribile”, tati ai lui Nephilim. Conform spuselor lui Levi, supraveghetorii nu au niciun fel de mila pentru oameni, nefiind practic constienti de existenta noastra. Egregorii, ingerii, sunt astfel eterni, mult mai puternici decat omul, putand sa faca orice vor, cu toate ca au nevoie ca omul sa existe.

Egregor

Podul de trecere intre un supraveghetor si un Nephilim este intentia constienta a umanitatii. Folosindu-se de constiintele acestora, arhetipul din planul astral creste si se dezvolta dupa care capata in planul astral o minte proprie. Acest egregor se separa de ceilalti prin definitia data de cei care aleg sa-l faca real, stabilindu-i contururile, hotarand ce reprezinta si ce nu reprezinta. Atunci cand se materializeaza in realitatea curenta, egregorul devine echivalentul unui inger ce cade din rai pentru a poseda mintile femeilor si barbatilor.

Este Nephilim, cel mentionat anterior, cel pe care evreii il vroiau distrus in marele potop. Este acelasi Nephilim pe care popoarele actuale incearca sa il extermine, punandu-si sperantele intr-o lume noua care sa se ridice din cenusa anului 2012.

Pasii pentru crearea unui egregor au fost tinuti ascunsi de oamenii de rand , dar folositi in actele oculte, magice, ritualice care deschideau portaluri si permiteau creatiilor mentale sa paseasca. De exemplu, se spune ca aparitia omuletilor cenusii ar fi rezultatul ritualului lui Aleister Crowley, care a intrat in contact cu fiinta numita LAM. Contactul dintre Crowley si LAM a fost asociat de atunci cu contactul dintre oameni si omuletii cenusii. Sa fi fost oare acest portal dintre astral si material, de vina pentru expreientele ulterioare cu omuletii censuii?

Magia ritualica – crearea supraveghetorilor a fost mereu asociata cu magia neagra. V-ati intrebat vreodata ce inseamna de fapt aceasta latura intunecata si de ce oamenii se simt atat de atrasi de ea? La baza, scopul acesteia este de a demonstra ca totul este interconectat si ca omul este parte din tot : bine si rau. Scopul ritualurilor este de a ne elibera de sentimentul de limitare, fortand omul sa faca parte din mai mult decat este obsinuit.

Inaintea ritualurilor, omul are o abilitate mai mica de a crea. Apoi, incepe sa se simta imputernicit intrucat a facut ceva ce nu vroia sa faca. Vina organizarii unor asemena ritualuri trebuie depasita, dar odata ce indivizii isi vand sufletele in timpul ritualului sunt din ce in ce mai liberi sa creeze egregori si sa interactioneze cu ei.

Care este de fapt scopul acestor ritualuri? Ele determina conectarea cu tine insuti preschimbandu-te si ajutandu-te sa faci lucruri de care inainte nu erai capabil. Experimentele ca acestea largesc orizonturile si e fac sa contientizam ca facem parte din ceva mai mare, diminuand distanta om – Creator.

egregori
Invataturile religiilor nu fac decat sa iti ofere reguli si parametri intre care iti este ingaduit sa traiesti. Acestea te limiteaza si te conecteaza la un singur egregor care ajunge cu timpul sa te priveze de abilitatile proprii. Cand intervine indoctrinarea, acel egregor te poseda stergandu-ti contiinta si inlocuind-o cu a lui. Este nevoie de ritual pentru a sparge aceste constrangeri si a-ti deschide mintea.

Creatia implica, inevitabil, dualitate. Neacceptarea aspectului dual al creatiei tale te face un creator mai putin eficace. Orice scriitor sau scenarist care si-a vandut opera ar fi de acord. Creatia trebuie sa fie echilibrata, produsa de o constiinta care sa distruga barierele, sa lase ambele parti sa se imbine armonios.

Realitatea pe care o poti vedea, simti, mirosi, atinge si experimenta nu ar putea exista intr-o lume in care s-a stabilit deja ca totul este parte din tot. Pentru a crea realitate, trebuie sa creezi o forma-gand, o entitate dependenta de existenta contiintei tale, tu fiind cel care stabileste limitele. Entitatea poate fi creata si de un grup de persoane a carei energie colectiva actioneaza ca un fel de baterie uriasa.

Constiinta ta ii ofera formei-gand putere la fel cum entitatea, la randul ei iti daruieste o oarecare putere izvorata din siguranta de a avea un scop. Sacrificiul pentru bine este un bun exemplu de posedare de catre un egregor, acesta curatandu-ti mintea de orice alte perceptii si inlocuindu-le cu una singura. Credeti ca pasarile dintr-un stol sunt sperate de stolul in sine? Dificil de spus, la fel de dificil cum este sa ne dam seama daca credinciosii catolici sunt separati de Biserica Catolica. Institutia este mai puternica decat omul, dar se bazeaza pe existenta lui.

Cand mai multi oameni formeaza un grup avand la baza un scop comun, acest lucru duce la formarea unei minti colective care prinde viata si care este mult mai complexa decat suma partilor ei. Supraveghetorii exista in planul astral, dar in momentul in care se amesteca cu contiintele oamenilor se transforma intr-un fel de oameni-zei ( JK ROWLING le-ar spune sange-mali : )) ).Probabilitatea existentei reale a acestor forme-gand in planul astral este un subiect deschis pentru interpretare si opinie personala.

Cunostintele despre crearea egregorilor au fost mereu tinute la distanta de oameni. Ceea ce nu s-a tinut insa secret a fost existenta lor, deoarece creatorii de egregori stiu cat de puternice ar fi devenit creatiile lor “ajutate” de mai multe minti increzatoare. Astfel reuseau sa detina controlul asupra milioane de minti si inimi care capatau scop prin perpetuarea idealurilor egregorului.

Entitatile acestea obisnuiesc sa caute putere, dorind cu disperare sa detina controlul. Credeti ca Biserica Catolica inca mai slujeste omul sau rolurile s-au inversat? Nephilim cauta existenta eterna si munceste ca sa o obtina. In momentul in care lucrezi pentru Microsoft, iti doresti ca acesta sa fie puternic. Dorinta ta este absorbita de catre egregor si folosita in scopul existentei eterne fara macar ca tu sa stii ca ti-ai sacrificat contiinta la altarul unei zeitati.

ingeri
Tu nu vezi decat o entitate foarte puternica care se manifesta in inimile si mintile a milioane de oameni, fara sa realizezi ca tu esti cel care a facut-o sa fie asa. Omul este cel mai mare dusman al lui insusi. Probabil doar universul este capabil sa mai distruga aceste entitati prin evenimente catastrofice sau prin cine stie ce alte mijloace necunoscute.

Si atunci de ce sa cream daca rezultatele se transforma in monstri? Pentru ca acest lucru ne ofera ocazia sa experimentam, sa ne intelegem constiinta si sa visam vise noi. Cum am putea visa despre motociclete daca nu le-am experimentat niciodata? Ce anume am visa daca nu ar exista o viata materiala asupra careia sa reflectam? Acesti monstri astrali sunt indispensabili. Ei creeaza pentru noi o rezistenta. De fapt noi ne cream propria rezistenta.

Este dreptul nativ al fiecaruia dintre noi de a crea, si acest dar este cel care ne va ajuta sa ii distrugem pe cei care ne-au inconjurat, precum un tren indreptat spre stancile intunecate ale eternului abis. Fii creator, nu doar un vad plin cu gandurile si credintele egregorilor existenti deja in jurul tau. Tu poti gusta noul, poti sa-l deti, sa-l posezi. Zeul colectiv de deaspra poate alege pleava de grau atunci cand noi nu suntem capabili. Ti-a dat un scop in viata: nevoia arzatoare de a crea. Nu da cu piciorul in el!

Sursa: dezvatatorul.blogspot.com

Mai puteti citi despre Egregori aici: http://www.evolutiespirituala.ro/blog/egregori-oameni-moarte-entitati-energii/

Restructurari ale Campurilor Morfice

Restructurari ale Campurilor Morfice

 

 

 

Am decis sa aducem mai clar in atentia dumneavoastra cateva aspecte legate de efectul campurilor morfogenetice in trup si spirit si cateva cuvinte despre spiritualitate in general, in contextul actual din Romania si din lume.

Ce sunt campurile morfogenetice?

Campuri morfice – teoria morfogenetica aparuta in biologie statueaza faptul ca o fiinta vie este cuplata la un camp morfic care este de natura energetica, vibratorie.

Biologul si Autorul Rupert Sheldrake a constatat ca, pentru ca un camp morfic sa actioneze, este necesar ca intr-un organism viu sa existe structuri care sa receptioneze aceste campuri. Mai mult,  Sheldrake a constatat ca exista si emitatori, nu doar receptori ai acestor campuri, in organism. Emitatorii influenteaza aceste campuri morfice, pe cand receptorii doar primesc informatia energetica cu care campurile respective au fost deja impregnate. Fizica cuantica a descoperit ca particulele sunt supuse campurilor morfice si astfel interactiunea dintre materie si energie exista la toate nivelele Creatiei.

structuri morfogenetice

ADN-ul este un receptor si un potential emitator pentru campurile morfice. Astfel se explica cum actioneaza un organism viu asupra acestor campuri si cum se pot utiliza aceste campuri pentru a influenta alte fiinte sau obiecte, locuri, ceea ce numim „soarta” insasi putand fi definita si modificata astfel, prin acest concept ce defineste o procedura clara si logica de producere a unui efect in plan 3D. Gasim deci dupa mii de ani, explicatii stiintifice ale credintelor din cele mai vechi timpuri asupra existentei si realitatii ritualurilor magice si vrajitoresti, ne explicam astfel existenta si rolul ritualurilor religioase si de asemenea, gasim usor de aratat faptul ca prin influentarea acestor campuri morfice se pot trimite (emite) ceea ce se numeste popular vraji, farmece, blesteme, dar se pot realiza prin acelasi procedeu de polarizare inversa insa, dezlegari ale acestor actiuni produse prin influentarea campurilor morfo-genetice, de catre persoane initiate in acest sens si ale caror capacitati Psi si campuri energetice sunt de asemenea natura incat permit efectuarea acestor operatiuni.

O modalitate, incipienta ce-i drept, ca si forta, de a emite forme gand, spatii, programe, scheme malefice pentru influentare la distanta este radiestezia sau, sa fim mai precisi, Info-R(?)Energetica. Magie mentala, aceasta este radiestezia si din punctul nostru de vedere este fundamental malefica, dat fiind faptul ca nu exista necesitatea utilizarii ei daca exista acces la Lumina si daca exista armonie spirituala si energetica in structuri. Intunericul deformeaza tot, de la minte pana la suflet si de aceea ispita practicarii radiesteziei este destul de mare. Va intrebam, ati auzit de vreun profet, de vreun om sfant sau despre vreun credincios care sa aiba nevoie de o „sarma” ca sa afle raspunsuri de la D-zeu? Noi nu……ba mai mult…….D-zeu si Ierarhiile Ceresti nu se ocupa cu astfel de discutii de „socializare” si nici nu comunica intr-un mod atat de penibil. Deci cine da raspunsuri atunci cand se masoara cu „sarma”? Spiritele malefice sau cameleonice de regula…si daca aveti ghinion mare, niscaiva Ierarhii ale Intunericului. Degeaba masurati parametrii entitatilor cu care vorbiti…le este foarte usor sa va raspunda dupa cum doriti. Un inger nu va misca ansa niciodata, ar trebui sa-l auziti pur si simplu prin intuitie si atat. In tot cazul, inutilitatea acestei forme de comunicare cu astralul, oricare astral ar fi el, Superior sau Inferior, este garantata de faptul ca o „sarma” sau un pendul pot fi miscate cu usurinta de aproape orice persoana, la simpla intentie. Asa ca va intrebam: ce masurati cu sarma aceea si mai ales DE CE? 🙂  Vestea buna este ca, indiferent cat de „eficiente” ar fi metodele radiestezice, vrajitoresti sau energetice de orice fel, in a produce efecte negative, campurile morfogenetice pot fi Restructurate de catre cei care POT SI AU MISIUNE DE LA D-ZEU SA O FACA.

spiritualitate,reiki

Deci cine poate face „dezlegari”, cum sunt numite popular sau Restructurari ale campurilor morfice? Multi pretind ca pot face astfel de actiuni…multi se inseala pur si simplu asupra propriilor capacitati, altii sunt lucratori ai Intunericului si foarte putini pot cu adevarat face astfel de Restructurari, iar acestia sunt Spirite de Cer Inalt, cu Misiune in Spirit, veniti aici si acum, pentru ajutorarea altora. Din pacate, aceasta planeta a cunoscut o cadere majora in vibratie, de fapt mai multe caderi succesive, iar oamenii in zilele noastre sunt tentati sa ia in deradere astfel de persoane sau sa le priveasca cu neincredere, din cauza celor care au intinat deja si mai intineaza inca, Lumina, actiunile si Lucratorii ei. Dat fiind numarul mare de „FARSORI” care se prezinta drept mari tamaduitori, parapsihologi, maestri Reiki, etc…reactia de respingere sau neincredere a oamenilor ne-initiati in astfel de practici este total justificata si este o mai buna pavaza decat naivitatea care implica riscul de a cadea in plasa „falsilor profeti”. Totusi, existenta Intunericului si a slugilor lui nu anuleaza si nu face mai putin adevarata existenta Luminii si a celor ce o slujesc de Eoni de timp.

Daca ne este permis, va sfatuim sa fiti in continuare precauti in ceea ce priveste terapiile, mai ales pentru ca au aparut ca ciupercile dupa ploaie in ultimii ani si toate sunt „Varianta Finala”.

De asemenea, va rugam sa fiti precauti atunci cand mergeti la cursuri, seminarii, workshop-uri de Reiki, Spiritualitate, Shamanism, Vindecare, Terapie, etc…pentru ca nu o data am intalnit persoane care s-au prezentat cu simptome grave de posesie, furt de Suflet, furt de Lumina, string-uri energetice de control mental si multe alte „amabilitati”, dupa participarea la astfel de „intalniri de grup” sau cum se mai numesc ele astazi…De ce se produc aceste fenomene in cadrul intalnirilor de grup? Din trei cauze am spune:

cursuri reiki,maestri spirituali

  1. Din nestiinta si nepasarea Profesorilor sau a Maestrilor ce conduc respectivele intalniri si evident, din inconstienta acestora de a organiza astfel de intalniri fara o pregatire personala si profesionala adecvata. De altfel nu am inteles niciodata ce au de spus altora acestia, atat timp cat ei ca „profesori” nu cunosc ABC-ul in domeniul spiritual hermetic si ezoteric. Nu exista nimic altceva inafara Spiritului si a Alchimiei Spirituale, iar toate aceste tehnici abracadabrante sunt manifestari ale orgoliilor exacerbate ale unora, nebunia altora sau ticalosie pur si simplu. Sa nu credeti ca sunt putini cei care intra in aceasta categorie, ba din contra.
  2. Din neputinta de a controla ceea ce se intampla in sala, dpdv energetic si spiritual. Ca sa explicam mai clar: un participant la o intalnire de grup poate „cara” dupa el entitati malefice si/sau spirite malefice, iar acestea vor afecta intregul grup in interval de cateva minute, ba mai mult, se vor „inmulti” exponential ca numar, intr-un interval de o ora-doua…Un adevarat lider spiritual care organizeaza astfel de cursuri, intalniri de grup, etc, ar trebui sa poata curata spatiul in care se va produce intalnirea si pe fiecare participant in parte si de asemenea, este absolut obligatoriu sa creeze protectii energetice si bariere noesice in spatiul de lucru si asupra persoanelor participante, pentru a nu exista evenimente neplacute si potential periculoase.
  3. Cu cunoastere si cu intentia de a agresa persoanele participante, din diverse motive, cum ar fi: pentru a isi mari propriul acces la Lumina, la cunoastere, pentru a isi mari puterea energetica, pentru a controla mental dorinta participantilor de a mai participa si la alte intalniri periodice ulterioare (cu alte cuvinte pentru castiguri financiare) sau pur si simplu pentru a domina, pentru pura senzatie de putere, aceasta din urma motivatie fiind expresia RAULUI. De altfel exista foarte multi intrupati din Intuneric care fac cursuri si multi dintre ei sunt mici sau mari personalitati in spiritualitate astazi, in Romania si nu numai. Ne veti permite sa nu dam nume, pentru a nu fi acuzati de calomnie, defaimare sau cine stie ce alte „e”-uri…

Nu incercam sa va speriem in vreun fel sau sa inducem ideea ca DOAR NOI putem, doar noi stim sau doar noi lucram cu si pentru Lumina. Mai sunt oameni ca noi, nu multi, dar MAI SUNT. Daca nu rezonati cu noi, perfect, cu siguranta trebuie sa cautati un Maestru potrivit pentru dvs in alta parte. De altfel, cum am spus de atatea ori la cursuri si conferinte, noi nu suntem Maestri. Consideram total deplasat termenul, iar pe cei care il folosesc cu atata mandrie, cel putin indulgenti cu siesi. Exista indrumatori spirituali din Lumina, trebuie doar sa-i cautati mai putin printre vedetele actuale ale spiritualitatii si mai mult prin sincronicitate. De multe ori acestia se feresc sa devina persoane publice sau sa se expuna publicului larg. De multe ori nu vor fi la fel de „pitoresti” in explicatii, atat de priceputi la vorbe si atat de „pretiosi la vedere” ca si falsii maestrii si profesorii de mucava cu care v-ati obisnuit, iar asta poate sa va deruteze…dar incercati intotdeauna sa vedeti dincolo de aparente si mai presus, intrebati-va: acestia mi-au raspuns la intrebarile mele? Acestia m-au ajutat CONCRET cu informatii sau AU FACUT ceva concret care SA PRODUCA EFECTE in plan spiritual, pentru mine? Sunt mai bogat spiritual, mental, energetic sau dpdv al informatiilor primite in urma unui curs, seminar, workshop, etc condus de aceste persoane? Daca raspunsul este da, atunci este posibil sa fi intalnit un adevarat GHID SPIRITUAL. Doamne ajuta!

NAMASTE!

Anca Bogdan & Catalin Bogdan

Mai puteti citi despre campuri morfice in acest articol : http://www.evolutiespirituala.ro/blog/egregori-oameni-moarte-entitati-energii/

 

Druizii (prima parte)

DRUIZII

-prima parte-

 

 

Autor articol: Catalin Bogdan

www.evolutiespirituala.ro

Poate ca nici o alta îndeletnicire a lumii vechi nu este mai plina de mister si de obscuritate ca cea de DRUID. Puține sunt informațiile care au răzbătut din acele timpuri pana la noi. Totuși, din acestea se poate face o idee privind druizii si ceea ce au reprezentat ei pentru comunitatile din care făceau parte.

Druidul, reprezentant al “bisericii precreștine” cum sunt prezentați pe Wikipedia, erau de departe cei mai importanți membri ai comunităților din care făceau parte. Având atât rolul vraciului, al înțeleptului, al judecătorului și al preotului, druidul era singurul care înțelegea mersul astrelor cerești și ierburile care puteau aduce alinarea suferinzilor și bolnavilor. Bazandu-si intreaga cunostinta pe folosirea fortelor naturii si a energiilor pamantului, druizii erau astfel vazuti ca fiinte aproape supranaturale. Si din aceasta cauza sunt putine informatiile despre ei care au ajuns pana in zilele noastre. Dar poate cel mai important motiv al lipsei dovezilor scrise este tocmai faptul ca acestia nu si-au consemnat in scris cunostintele. Ei au preferat transmiterea acestora in mod direct, in mare parte si pentru a supraveghea buna asimilare a acestora, evitand astfel profanarea/diluarea sau chiar rastalmacirea cunostiintelor sacre.

Un fapt mai putin cunoscut, este acela ca, atat barbatii cat si femeile puteau avea acces la aceste cunostinte, devenind mai apoi druizi. Ei cunosteau la acea data faptul ca un barbat fara o femeie este la fel de inutil ca un vulture fara aripi, iar spre deosebire de cuceritorii lor romani, considerau femeia ca fiind egala barbatului. Pana la urma, accesul la cunoastere se face in functie de accesul in Spirit, deci era inutila si ineficienta o clasificare sociala in aceasta privinta bazata pe criterii de sex. Intelepti acesti druizi…

S-a consemnat de catre romani (si nu numai) ca teritoriul ocupat de druizi era intins  pe toata regiunea Europei de Vest care includea nordul Italiei moderne, Franța, Belgia, Elveția occidentală și părți ale Olandei și ale Germaniei pe partea vestică a râului Rin. De asemenea, dovezi ale existentei acestora au fost gasite pe actualul teritoriu al Marii Britanii, Irlanda si in Scandinavia. Observam astfel o extindere a acestora (impreuna cu credintele lor religioase si sociale) pe aproape intregul teritoriu al Europei. Din anumite surse, se pare ca acestia au calatorit in mod constant si au facut schimb de informatii chiar cu comunitatiile de essenieni localizate in apropiere de Marea Moarta.

druizi2

Cu toate ca nu exista dovezi scrise incontestabile in aceasta privinta, trebuie remarcat aspectul tinutelor purtate de vechii daci care se aseamana foarte mult cu cel al vechilor druizi, dar mai ales credintele religioase ale acestora din urma, similare pana la suprapunere cu cele ale vechilor daci: druizii aveau convingerea că sufletul nu piere, ci, după moarte, trece dintr-un corp în altul; după ei, această credință este un foarte bun stimulant, deoarece înlătură teama de moarte.

Despre druizi, s-a spus de multe ori ca sunt nemuritori, acest lucru datorandu-se si faptului ca puteau atinge varste inaintate datorita cunostintelor si abilitatilor terapeutice pe care aveau. Specific druizilor si religiei acestora este faptul ca ei au inteles inca din acele timpuri cum natura este corelata cu oamenii si animalele, cu stelele si cu Universul ca intreg.

Un lucru binecunoscut este faptul ca druizii s-au remarcat prin faptele de magie si prin calitati paranormale pe care  le cultivau in mod constant si care includeau clarviziunea, clarauzul, premonitia, evolutia spiritului. Aici trebuie precizat faptul ca unul dintre deziteratele acestora era ceea ce am numi acum evolutia spirituala inclusiv prin dezvoltarea capacitatilor paranormale. Acestia practicau o serie de exercitii energetice cumva asemanatoare Qi-Gong-ului sau tehnicilor yoga, exercitii care au fost transmise urmasilor din tata in fiu, ramase secrete populatiei neinitiate. Aceste practici secrete se pare ca inca sunt utilizate de unele familii irlandeze, fiind binecunoscute vitalitatea si energia specifice irlandezilor, unii dintre ei avand chiar varste inaintate.

druizi3

Pe langa exercitiile fizice asemanatoare miscarilor din Qi-Gong, druizii foloseau inclusiv incantatii si simboluri menite a amplifica efectul acestora, precum si „harti energetice” ale pamantului pentru a stabili locurile cele mai propice unor asemenea ritualuri. Sunt cunoscute locatii ale unor foste temple druide invaluite oarecum in mister pentru arheologi si oameni de stiinta. Oare cine nu a auzit de monumentul de la Stonehenge (Anglia) sau megalitii de la Carnac (Franta) realizati din pietre de greutati impresionante? Cu siguranta druizii aveau cunostinte despre liniile de energie care strabateau Pamantul, si mai mult decat atat, erau capabili sa se foloseasca de acestea pentru a-si amplifica abilitatile psi si energia ritualurilor pe care le efectuau.

carnac stonehenge

 

Zidul lui Hadrian – dovada de necontestat a puterii magice a druizilor

Imperiul Roman. Imperiul Roman a fost intins pe aproape toata suprafata Europei, Roma strivind prin lupta si teroare popoare dupa popoare timp de aproximativ 1000 ani.

Se spune ca druizii prin statutul lor social nu participau la razboi ca si combatanti (soldati). Totusi, poate dovada cea mai de necontestat a puterii magice druidice o constituie un monument arheologic de maxima importanta: Zidul lui Hadrian.

Cu toate ca forta, disciplina si antrenamentul legiunilor romane nu aveau egal pe suprafata pamantului la acele timpuri, romanii au fost nevoiti ca in anul 122 e.n. sa construiasca prima din cele doua fortificatii defensive DEFINITIVE din istoria Imperiului, Zidul lui Hadrian si Zidul lui Antonine (ulterior abandonat dupa doar 20 ani din cauza atacurilor triburilor britanice). Locatia acestora? Actualul teritoriu al Marii Britanii, caminul de necontestat al druizilor.

hadrian

Despre dimensiunile acestor fortarete defensive, putem aminti faptul ca Zidul lui Hadrian avea o  latime de 3 metri si o inaltime de 5 pana la 6 metri. Lungimea acestuia era de 117,5 km. Materialele folosite au fost piatra patrata si pe alocuri maluri de pamant. Se poate deci usor intui starea de spirit a romanilor daca au fost nevoiti sa construiasca o fortificatie DEFENSIVA de aceste dimensiuni care se intinde de la Marea Nordului pana la Marea Irlandei, tăind efectiv teritoriul Britaniei in două.

hadrian2

(Sfarsitul primei parti)

Cititi partea a doua AICI