magazin online karanna spiritualitate reiki sisteme energetice meditatii cursuri la distanta online karanna craiova

Magazin Karanna ©

Magazin Karanna ©

magazin online plati cu cardul

Magazin Online – Plati securizate cu Cardul

Platile se pot face cu cardul prin PLATFORMA ELECTRONICA SECURIZATA MobilPay, cel mai mare procesator de plati din Romania.

plati online card sms Mobilpay Orange Vodafone Cosmote Romtelecom MasterCard Visa Visa Electron Maestro

Plati Online prin Card & Sms – Mobilpay – Orange – Vodafone – Cosmote – Romtelecom – MasterCard – Visa – Visa Electron – Maestro

 

You need to install and activate the WooCommerce Shop Plugin to display WooCommerce Products

 

 

 

 

Zamolxe / Hermes Trismegistos II

Zamolxe / Hermes Trismegistos II

 

Se spune în textele sacre egiptene, că după o lungă perioadă de timp a mai trăit un Thoth care a redescoperit vechea înţelepciune citind scrierile vechi pe care poporul nu le mai înţelegea şi le-a adus tuturor vechiul izvor de învăţătură. Acesta a mai fost numit Trismegistos sau ,,de două ori mare” iar scrierile lui cunoscute ca literatură trismegistă au ajuns la noi doar prin nişte rămăşite scăpate de urgia timpului sau de răutatea oamenilor.
Despre al doilea Thot sau Hermes cum i-au spus elenii, Clement din Alexandria spune în Stromate că ar fi scris un număr de 42 de tratate. ,,Ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, iar ce este deasupra e la fel cu ce este dedesupt, pentru a împlini miracolul unui singur lucru”. Noi urmaşii adevăraţilor creştini – geţi – spunem în rugăciunea esenilor numită Tatăl Nostru ,,precum în cer aşa şi pe pământ” dar încă nu-i blestemăm pe mişeii care ne-au batjocorit credinţa străbună. Cred că se apropie vremea cînd ne vom socoti cu cele trei neamuri netrebnice şi criminale. Mai multe informaţii şi mai sigure despre al doilea Thoth ne dă preotul egiptean Manethon care a trăit în partea a doua a secolului lV şi prima parte a secolului lll î.e.n. El spune că acest al doilea Thoth a citit scrierile vechi ale egiptenilor rămase moştenire de la primul Thoth şi pe care nu le putea descifra nimeni şi le-a scris pe cîteva zeci de cărţi păstrate cu mare grijă în templele egiptene. El a restaurat ştiinţele vechi şi a ajutat la renaşterea culturii şi civilizaţie egiptene. Pentru a perpetua influenţa acestor valori spirituale în sînul poporului egiptean el a încredinţat preoţimii grija de a păstra interpretarea scrierilor vechi de pe coloane şi de pe pereţii templelor. Prin aceste informaţii, Manethon ne spune perioada istorică unde trebuie să-l căutăm pe al doilea Thoth cel plin de înţelepciune şi bunătate. În anul 1230 î.e.n. faraonul Merneptah înfrînge coaliţia ,,popoarelor mării” care veniseră la mare pradă în Egipt, dar alte nenorociri s-aua bătul asupra acestui stat. În timpul dinastiei a XXl-a 1085-950 î.e.n. Egiptul cunoaşte o perioadă puternică de declin şi duce la fărîmiţarea statului în două regate mai mici cu capitalele la Teba şi în nord la Tanis dar şi la o trece-rea a puterii faraonului către conducătorii nomelor. Aceasta a înlesnit cucerirea statelor egiptene de către libieni care au devenit stăpînii egiptenilor din anul 950 î.e.n pînă în anul 730 î.e.n. Regatul din nord între anii 730 î.e.n. – 715 î.e.n îşi cîştigă independenţa şi libienii sînt alungaţi pentru totdeauna. Faraonul Şabaka(701-689 î.e.n.) de neam cuşit, luptă împotriva egiptenilor din Deltă care urmăreau eliberarea întregului Egipt, dar şi împotriva invadatorilor asirieni. În anul 656 asirienii ocupă toată ţara dar după cîţiva ani începe revolta egiptenilor din Deltă care reuşesc cu ajutorul grecilor să-i alunge pe asirieni în anul 614.

Regatul din sud cu capitala la Teba este cucerit de către kuşiţii din regatul cu acelaşi nume – Sudanul de astăzi – cu capitala la Napata în anul 751 î.e.n. apoi şi cel din nord, ocupaţie care va dura pînă în anul 656 î.e.n. cînd va fi înlocuită cu cea asiriană mult mai cruntă şi care îşi propusese să distrugă civilizaţia egiptenilor. Şi înveninatul Isaia povestind acest eveniment pretinde că este proorocirea lui aşa cum au făcut toţi ivriţii care au bătut cîmpii falsificînd cu bună ştiinţă istoria: ,,19,4 Voi da Egiptul în mîinile unui stăpîn aspru şi un împărat fără milă va stăpîni peste ei”. Assurbanipal cucereşte întreg Egiptul şi numeşte conducători în fiecare nomă iar pentru noma din Deltă cu centrul în oraşul Saia, numeşte în anul 631 î.e.n. o persoană cu acelaşi nume şi care mai tîrziu va forma o dinastie ce va conduce întreaga ţară. În limba română saia este un gard improvizat în jurul adăpostului pentru vite sau o ţesătură fină de bumbac ori lînă dar şi veşmintele confecţionate din această ţesătură. Noi avem puţine informaţii despre acele vremuri din secolul Vl cînd a fost în vizită Zamolxe în Heliopolis, oraşul lui Trismegistos, dar de pe tăbliţă ştim că a fost în oraşul Mendes din Deltă.

În regatul din nord controlat de asirieni îşi începe domnia Psametic l în anul 663 cu capitala la Sais în Deltă, iar în anul 616, cu ajutorul mercenarilor greci începe lupta de alungare a asirienilor care vor pierde definitiv Egiptul doi ani mai tîrziu. În anul 614 grecii primesc dreptul de a se aşeza în Egipt fondînd colonia Naucratis. Acest faraon cît şi următorii pînă la ocuparea persană din anul 525 î.e.n., vor duce o amplă acţiune de renaştere a culturii şi civilizaţiei egiptene urmărind în primul rînd renaş-terea vechii spiritualităţi uitată în cea mai mare parte datorită celor 300 de ani de ocupaţie străină, una mai distrugătoare ca alta. Această renaştere egipteană este toată orientată spre modelele trecutului aşa cum ne spune şi Manethon. Amintesc faraonii care au domnit în această perioadă: Psamitec l 663-609 î.e.n., Necao 609-594 î.e.n, Psametic ll 594-588 î.e.n, Apries 588-568 î.e.n, Amasis 568-526 î.e.n., şi Psametic lll 526-525 î.e n. cînd Egiptul este cotropit de perşi şi nu va mai fi niciodată independent ca stat al poporului băştinaş.

Cambise(525-522 î.e.n.), rege aproape nebun, după ce a cucerit Egiptul, a avut intenţia să distrugă complet această cultură dar moartea i-a oprit gîndurile criminale. A distrus mai multe temple, omorînd mulţime de preoţi. Darius, urmaşul lui a încercat să repare actele de nebunie ale predecesorului, arîtînd mare toleranţă faţă de religia egiptenilor şi chiar punînd să fie copiate în persană, atît mitologia cît şi legile, texte pe care le-a dus la Persopolis. Egiptenii se răscoală în anul 480 î.e.n. şi cu sprijinul grecilor, luptă timp de 20 de ani reuşind alungarea invadatorilor din Egiptul de nord apoi continuă acţiunile militare pentru eliberarea Egiptului de sud care va avea loc în anul 404. Ivriţii veniţi în secolul Vl în Egipt de frica asirienilor după spusa din Tora lor plină de minciuni, participă ca mercenari ai perşilor şi luptă îndrăcit împotriva celor care le-a dat sălaş la nevoie. Aşa au făcut ei totdeauna cu cei care i-au ajutat, le-au răspuns numai cu rău şi ură. Dar libertatea egiptenilor a fost de scurtă durată pentru că regele persan Artaxerxes lll(358-338 î.e.n.) după ce a recucerit Egiptul a masacrat un mare număr din populaţie, a sugrumat taurul sacru Apis pe care apoi l-a mîncat împreună cu oştenii lui, a ars numeroase temple iar bogăţiile, care nu fuseseră prădate de asirieni şi de persanul Cambise, au fost jefuite şi duse în Persia. Herodot spune că această ispravă ar fi făcut-o Cambise, fiul lui Cirus. În scurt timp Egiptul va ajunge sub ocupaţia macedonenilor apoi sub cea a Romei.

Plutarh spune despre faraonii egipteni, dinaintea stabilirii grecilor în această ţară în anul 614 î.e.n., că aveau obligaţia de a fi instruiţi în înţelepciunea preoţilor, Thot fiind privit ca reprezentant al regelui şi Zeului Luminii Ra(Ammon). Şi Lactanţiu în scrierea Divinae Institutiones la ll,15 pomeneşte o ,,Predică desăvîrşită” adresată regelui Ammon şi face de asemenea referire la o bogată literatură veche a lui Asclepios ce se adresează aceluiaşi rege.

În scrierea Asclepios către Amon din grupul textelor trismegiste, în discursul adresat faraonului – făcut rege de către traducătorii grecii – oratorul spune că a stat de vorbă cu Hermes care i-a dat aceste scrieri pe care le consideră clare dar au şi un înţeles ascuns. ,,Şi a devenit încă şi mai obscură de cînd grecii s-au apucat să o traducă din limba noastră în limba lor. De aici au apărut dificultăţi de înţelegere şi deformări de sens. În limba ei de origine, predica păstrează limpede sensul cuvintelor. Dar numai calitatea sunetelor şi puterea numelor egiptene au în ele sens a ceea ce este spus. Prin urmare, atît cît îţi stă în putinţă, o, rege – şi tu le poţi face pe toate – împiedică traducerea acestei predici a noastre, pentru ca aceste mistere să nu ajungă la greci, al căror fel dispreţuitor de a vorbi, cu toată imprecizia şi frumuseţea sa de suprafaţă, ca să spunem aşa, slăbeşte vigoarea şi micşorează gravitatea solemnă şi forţa acestor cuvinte. Grecii, o, rege, au forme noi de limbaj pentru a dezvolta argumentaţia, iar filozofia lor face risipă de vorbe”. Ca să înţelegem informaţiile din text trebuie mai întîi să stabilim cu aproximaţie perioada de timp cînd au avut loc faptele. Oratorul îi cere regelui – faraonului – să îi împiedice pe greci de a traduce scrierile sfinte pentru că ele numai în egipteană îşi arată adevărata lor valoare spirituală. Dar şi mai important este folosirea expresiei ,,în limba ei de origine” şi nu egipteană ceea ce dovedeşete faptul că aceste scrieri sacre erau venite din altă cultură pe care egiptenii au adoptat-o dacă nu chiar cel care scrie textul nu era băştinaş ci din neamul cabirilor sau a geţilor pripăşiţi prin ţara lui Ra din vremurile uitate de istorie. Grecii s-au aşezat în Delta Nilului în anul 614 î.e.n. şi sigur au mai trecut 30-50 de ani pînă să-i intereseze pe ei scrierile religioase ale egiptenilor pentru că după anul 525 î.e.n. Egiptul era condus de către un satrap persan şi afirmaţia nu şi-ar mai avea sens.

Dar în timpul domniei faraonului Amasis(568 – 528 î.e.n.) care mai purta titlul de ,,acela ce instaurează pe Maat” – zeiţă a dreptăţii şi adevărului, au sosit pentru a se lumina cu înţelepciune egipteană, Zamolxe şi Pitagora. De multe ori această zeiţă era identificată cu cobra sau cu ochiul lui Ra. Preoţii egipteni l-au privit pe Pitagora cu suspiciune şi i-au făcut necazuri pînă să-l accepte la ritualuri cum spun unii scriitori eleni. Mai ştim că Pitagora a învăţat limba băştinaşilor şi deci era capabil să traducă în greacă scrierile sacre ale lui Thot. Ori vizita geţilor, sciţilor şi ionilor din Samos conduşi de către Zamolxe şi Pitagora s-a petrecut pe la anii 540 î.e.n. În scrierile grecilor Tehuti apare cu numele de Theuth, Thoth, Taut, Taantes de unde grecii l-au format pe teos al lor. Platon în scrierea sa, Philebos îl menţionează cu numele de Teut considerîndu-l un mare binefăcător şi primul cultivator al viţei de vie. tradiţie care era şi la nord de Istru! Mai spune el că Teut ar fi născocit scrierea, invenţie care îi este atribuită de asemenea şi grecului Hermes aşa că nu prea merge povestea. El era venerat şi la Petra unde în loc de statuie se găsea un stîlp pătrat de piatră neagră fără nici o urmă de simbol sau inscripţie pe ea cum ne spune şi Isaia că era un asemenea stîlp la ieşirea din Egipt dar ca loc de venerare al canaaniţilor.

Despre scrierile trismegiste avem informaţii şi din textele lui Manethon, preot egiptean la Heliopolis – Cetatea Soarelui – şi mare învăţat în timpul regelui macedonean Ptolomeu Filadelful(285-246 î.e.n.).care conducea Egiptul. Oraşul mai este cunoscut şi sub numele de On iar în limba tăbliţelor de plumb şi în eme-gi acest cuvînt are sensul de clan, neam, adunare. Pentru egipteni Tehuti – Toth sau Hermes pentru grecii elenişti – a fost din cele mai vechi timpuri cel care a adus toată înţelepciunea lor fiind autorul tuturor scrierilor sacre şi scribul zeilor. În textele egiptene apare un Tehuti în perioada de început a Egiptului şi care şi-a lăsat învăţăturile în limba sacră – scrierea hieratică – şi al doilea Tehuti, tatăl lui Taat din scrierile trismegiste, care a scris în limba demotică sau obişnuită. Scrierea demotică s-a folosit din secolul Vll î.e.n. odată cu renaşterea culturii egiptene sub dinastia saită şi pînă în secolul Vl al erei noastre. Toate aceste informaţii din textele scrise şi ajunse pînă la noi, concordă cu perioada cînd Zamolxe a fost în Egipt aşa cum este dovedit şi de tăbliţa 2 iar conţinutul multor scrieri trimegiste este identic sau asemănător cu scrierile esenilor sau cele atribuite lui Enoh dovedind originea lor comună, adică plaiurile mioritice. Sigur urmaşii celor cinci cetăţi canaanite amintite de Isaia că erau în Egipt, au fost cercetaţi cu grijă de Zamolxe iar urmaşii lor erau numiţi de eleni terapeuţi, fiind amintiţi încă din secolul lll î.e.n. iar unii locuiau pe malurile lacului Mareotis fiind consideraţi vindecători pricepuţi. Rabinul Filon din Alexandria care i-a cunoscut bine de unde şi-a luat mare parte din pretinsa lui înţelepciune cum singur o recunoaşte, îi aminteşte în acelaşi loc dar numindu-i eseni ca şi pe cei din Palestina sau Canaan în scrierea De vita contemplativa considerîndu-i oameni înţelepţi şi filozofi

După ce diadohul Ptolomeu, a ajuns rege al Egiptului în anul 323 î.e.n. întemeind dinastia lagidă urmaşul acestuia Ptolomeu Filadelful se gîndeşte să traducă pentru eleni mare parte din învăţătura egiptenilor şi a altor popoare pentru care înfiinţează în acesta scop şi dezvoltă Muzeul, Biblioteca şi alte şcoli.

Syncellos în Chronica unde copie mai multe pasaje din corespondenţa lui Manethon cu Filadelful, ce erau în Cartea lui Sothis azi dispărută ne spune următoarele: ,,Către marele rege Prolomeu Filadelful. Eu, Manethon, înalt preot şi scrib al sfintelor altare din Egipt, cetăţean al Heliopolisului, dar prin naştere sebenit, către stăpînul meu Ptolomeu trimit salutări.

Trebuie ca noi să facem socoteală în privinţa tuturor celor pe care ai dori să le cercetezi, să răspundem întrebărilor tale cu privire la ceea ce se va întîmpla cu lumea. După porunca ta, cărţile sacre scrise de strămoşul nostru Toth, de trei ori mare, pe care le studiez, îţi vor fi arătate. Cu bine, stăpîne şi rege al meu”. Informaţiile de mai sus arată că traducerea textelor trismegiste în greacă a început în prima parte a secolului lll î.e.n. Pentru stăpînul său a mai scris o istorie a Egiptului fiind principala sursă de informare a istoricilor şi cea mai corectă. Cred că după această scrisoare şi-au ticluit plăsmuitorii mozaici făcăturile lor să arate că singurul adevăr este în otrava numită Tora şi pretind că a fost tradusă în greacă la cererea aceluiaşi rege. Între primul Toth şi al doilea, istoria egiptenilor este marcată de un mare potop, amintit şi de scriitorii greci cum spune Solon care auzise de el de la preoţii din Sais. Chiar şi în Cartea morţilor este amintit un potop care a adus mare nenorocire în ţară. În Antichităţi iudaice 2, plăsmuitorul J. Flavius spune despre scrierile egiptene şi obiceiul acestora de a-şi lăsa înţelepciunea în textele de pe pereţii din piramide şi din temple, că i-a sfătuit să facă aceasta semitul ivrit Adam care i-a şi luminat cum să purceadă. Aşa au fabricat ei în secolele l şi ll al erei noastre fel de fel de ,,antichităţi iudaice şi adevăruri iudeo-creştine revelate”, dar fiindu-le hărăzite numai lor precum lacomul ce se îndoapă cu fasole şi păcatul îl scoate la fudulit.

Preoţii care îl slujeau pe Thot erau o parte vindecători ai sufletului iar o parte vindecători ai trupului, zeul fiind şi protector al medicinii. În teologia egipteană, iniţiaţii în misterele lui Thot numiţi şi făpturile de lumină erau împărţite în trei categorii: 1. Muritorii – neofiţii aflaţi în perioada de probă, care erau instruiţi în doctrină, dar care încă nu au realizat vederea interioară; 2 Inteligenţele – cei care au reuşit şi au devenit ,,oameni”, adică cei care au primit ,,Mintea”; 3. Fiii Luminii, cei care s-au unit cu Lumina, adică cei care au atins un nivel superior de conştiinţă. Scopul iniţierii era iluminarea şi ajungerea la Înţelepciune iar religia egiptenilor avea în esenţă acest scop. Aşa cum Lumina este Tatăl religiei iluminării, tot aşa şi Viaţa, perechea sa, Mama religiei bucuriei, adică să ne luminăm şi noi după puteri cu zicerile mioritice ale Tatălui Ceresc care aduce lumina şi Mama Pămîntească din trupul căreia se naşte viaţa în trup şi în moarte.

Şi aşa cum Toth a rînduit măsura, numărul şi ordinea în univers, tot aşa făceau şi maestrul arhitect în construcţia de temple şi a tuturor monumentelor religioase. Fiind considerat minte universală rînduitoare, un text i se adresează lui Toth astfel: ,,Tu eşti marele singurul Zeu, sufletul Devenirii”. Ca ajutor în lume Toth o are Nehe care este Natura. Perechea este iniţiatoarea întregii ordini, reguli şi legi din univers şi nu poate fi o dovadă mai clară asupra originii cultului lui Thot ajuns în Egipt odată cu urdiile prădalnice ale geţilor şi sciţilor. Asemănarea clară cu Tatăl Ceresc şi Mama Pămîntească nu poate fi tăgăduită. Dar vechimea cultului la locuitorii de pe malurile lui Hapi este chiar mai veche de acest eveniment consemnat de istorie ceea ce înseamnă că a mai existat o migraţie din nordul Istrului în această regiune, pe la sfîrşi- tul mileniului lV î.e.n. sau începutul mileniului lll î.e.n. Thot este reprezentantul spiritului, raţiunii interioare a tuturor lucrurilor, este protectorul tuturor legilor lumeşti şi a fiecărei reglementări din societatea omenească. Un text spune: ,,Legea lui este statornică temelie, precum cea a lui Toth”. Aşa i-a dat Sîntu lui Enoh o Lege care să le fie chezaş tuturor muritorilor de pe pământ.

El este Limba lui Ra, Mesagerul Voinţei lui Ra, şi Stăpînul Vorbirii Sfinte. ,,Ceea ce purcede din deschiderea gurii lui, acel lucru se va petrece, el vorbeşte, şi porunca este a lui; el este Izvorul Vorbirii, Vehiculul Cunoaşterii, Dezvăluitorul a ceea ce este ascuns”.

Crates, un scriitor grec ce a trăit în secolul lll al erei noastre, are o viziune de urcare la ceruri, ajunsă la noi prin intermediu arab şi spune: ,,În timp ce mă rugam m-am simţit purtat în văzduhuri, urmînd aceeaşi cale ca soarele şi luna. Şi în înaltul cerurilor l-am văzut pe Hermes de trei ori mare, bătrîn, cel mai frumos dintre oameni, aşezat pe un scaun; era îmbrăcat în veşminte albe şi în mînă ţinea o carte…Fă cartea ta potrivit învăţăturilor ce le-am dat; şi află că eu sînt cu tine şi nu te voi părăsi niciodată pînă ce nu vei îndeplini totul”. Descrierea este parcă luată din scrierile lui Enoh şi dacă l-a văzut pe Thot chiar aşa, înseamnă că aceste texte aveau o circulaţie mare şi mai ales erau apreciate şi folosite de mulţi învăţaţi. Dar şi în mitologia noastră, Dumnezeu este prezentat ca un bătrîn frumos şi plin de putere care conduce lumea cu toiagul său ceresc mînat de o iubire fără margini faţă de neamul omenesc.

Ioannes Lydus în scrierea Despre magistraturile romanilor amintind pe Messale care era consul în anul 53 î.e.n. spune că cei vechi celebrau sărbătoarea lui Ion/Eion pe data de 5 ianuarie sau după alte surse pe 6 ianuarie. Ion sau Eion/Eon la greci era lumina veşnică cu numele de ,,Singurul-născut” de către Fecioară. Dar şi egiptenii aveau această sărbătoare aşa cum am arătat mai sus. Aionos folosit de Platon în scrierea Timaios, are sensul de Veşnicie, termenul fiind folosit şi în mitologia ainu cu acelaşi sens. Ainu sînt o ramură a strămoşilor noştri plecaţi către soare răsare şi stabiliţi în Japonia. Ion este puterea Creatorului în timp ce Universul este creaţia sa. În literatura teurgică Cartea a opta a lui Moise avem următorul text interesant pentru noi: ,,Şi Dumnezeu, privind către pământ a zis IAO! Şi toate au încremenit, şi din Glasul Lui s-a născut un Dumnezeu Mare, cel mai măreţ, care este Domnul tuturor lucrurilor; care a făcut să se ridice lucrurile ce vor veni; şi nu a mai fost nimic neorînduit în tărîmurile din văzduh”. Expresia IAO este folosită şi de gnostici cu acelaşi sens şi pe tăbliţe apare scrisă sub forma IO iar naşterea lui Dumnezeu Mare din Glasul Ziditorului este cunoscută în mitologia noastră în două variante. Dar sălbatici şi tîmpiţi cum sîntem osîndiţi după vrednicele ,,capete luminate” ale neamului, nu se omoară nimeni să cerceteze vechea noastră creaţie spirituală să nu scoată pe nas pucioasă şi să crape de necaz de atîta adevăr!

Platon scrie pe la sfîrşitul secolului V î.e.n sau la începutul secolului lV î.e.n. lucrarea Viziunea lui Er din Republica care are multe concepte ce se vor regăsi mai tîrziu în iudeo-creştinism. În eme-gi cuvîntul ir înseamnă rugăciune, a conduce, a îndruma, a da naştere iar în limba română ir are sensul de alifie preparată de femeile de la ţară şi iră este o blană rasă de păr sau cureluşă din această blană. Er era fiul lui Armenios – Ariminios este strămoşul geţilor – din Pamphilia, regiune din centrul Asiei Mici locuită de neamul arimin al frigienilor, după cum scrie filozoful elen. Rabinul Filon din Alexandria pe la începutul secolului l al erei noastre îl acuză pe Platon că ar fi luat această poveste de la mozaici iar Numenios, tot ivrit şi cu mintea plină de invidie spune în secolul ll că Platon este ,,un Moşe care vorbeşte greceşte!!” Greu de tot să înghiţi asemenea obrăznicie dar ivriţii şi cazarii, datorită mozaismului, şi-au făcut din aceasta una din armele lor de asalt asupra goimilor cap de lut. Pe la începutul secolului lll, Clement, ţinut la mare cinste de iudeo-creştini pune şi el mîna pe ciomag şi iese la drumul mare să-l cotonogească rău pe răposatul elen. Fiind conştient de minciunile lui Filon şi ale lui Numenios, şi datorită faptului că Tora a fost desfiinţată de către Celsus care a dovedit că este o adunătură de poveşti pentru femei smintite, bănuindu-l pe grec de ceva vicleşug, schimbă direcţia şi spune că de fapt Er ar fi fost Zoroastru, pentru că ideile seamănă la cei doi autori. Eu cred că cei care au copiat din scrierile acestui alexandrin, au scris numele profetului persan în loc de Zamolxe pentru că religia geţilor era proscrisă de către iudeo-satanişti şi nu trebuia să apară nici urmă de ea pe undeva. Să continui cu povestea lui Platon care spune despre Er că, deşi a fost ucis în luptă a fost adus acasă dar trupul lui nu a suferit putreziciunea. Cînd l-au pus pe rug, acesta s-a trezit şi le-a povestit celor prezenţi viziunea sa din lumea cealaltă unde a fost cu sufletul în acest timp cît trupul era apa-rent mort. Viziunea lui Er, Platon o numeşte Ardiaios(ardia + i + os, adică a alerga şi a arde cu tărie). El spune că avea în faţa ochilor un loc de urcare şi de întoarcere a sufletelor de la cer. Mecanismul acestui drum de urcare sau coborîre este Vîrtejul destinului lumii format din şapte sfere înconjurate de o a opta sfera, a căror rotaţie armonioasă este supravegheată de Soartă. Mai spune despre suflete că după ce fac un popas de şapte zile într-o cîmpie, în a opta zi ele trebuie să plece, iar după alte patru zile spune că au ajuns într-un loc unde se vedea o lumină ce se întindea de sus, şi era ca o coloană ce cuprindea întregul cer şi pământ cu o culoare asemănătoare cu cea a curcubeului dar mult mai strălucitoare şi mai pură. Sufletele ajungeau la această coloană după un drum de o zi şi cînd se întindeau în mijlocul ei vedeau legăturile ei cu cerul iar de aceste legături era prins fusul Destinului. Roata fusului este o roată în care sînt alte şapte roţi mai mici fixate toate pe fus sau osie. Fusul cu roata din exterior se învîrtea într-o rotire armonioasă iar cele şapte roţi din interiorul celei din exterior, se învîrteau în sens invers. Pe fiecare dintre aceste cercuri sau roţi era cîte o sirenă care cîntau cîte un sunet dar toate cîntau împreună o melodie. Asemănarea este foarte evidentă cu religia numită a orficilor de la neamul tracilor pe care grecii o îmbrăţişaseră ca o religie particulară încă din secolul Vll î.e.n. Aici sufletele au fost poftite să-şi aleagă singure sorţii, privelişte care era demnă de plîns dar şi de rîs pentru că se amestecau laolaltă prostia cu înţelepciunea, sărăcia cu bogăţia şi cu bolile. Mai spune Er că unele suflete de oameni treceau în animale şi invers după păcatele sau faptele bune pe care le-au făcut în viaţa trecută. De aici Er a plecat în cîmpia Uitării – numită Lete, unde s-a culcat şi s-a trezit pe pământ pus pe rug. În limba română cuvîntul Lete are sensul de timp liber, tihnă, linişte de unde tot aceşti hoţo-mani au botezat insula şerpilor Letea, sălaş de veci pentru faimosul Ahile.

În Cronici 2,3 spune că Iuda a avut cu cananită/filisteană din clanul Şua, trei copii iar primul născut s-a numit Er, dar pentru că nu i-a plăcut lui Iahwe de mutra lui prea oacheşă, acesta l-a ucis. Cred că ivriţii au introdus povestea cu Er în ticluirea lor tîrziu în secolul l sau ll al erei noastre tocmai pentru a avea ,,dovada” pretinsului furtişag, ei care şi-au plesnit scriitura numai din furăciuni.

Diagrama orficilor ce a ajuns la noi datorită disputelor dintre Celsus şi Origene privind hoţia numită iudeo-creştinism şi adevăratele origini ale acestei dogme, prezintă ,,şapte sfere” ale naturii psihice inferioare aşa cum sînt la Platon cele şapte sfere şi care poartă nume unor animale: leu, taur, şarpe, vultur, urs, cîine, măgar. Primele patru animale se găsesc pe iconiţele geţilor spre a fi aducere aminte pentru cei ce caută adevărul despre strămoşii noştri.

În scrierile trismegiste Thot era mai cu seamă stăpîn al lunii iar din această calitate primeşte epitetul de domn al timpurilor iar la egipteni orice calendar era lunar şi începea cu luna consacrată acestui astru. El socotea anii, lunile şi zilele omului fiind judecătorul sorţii acestora Thot a dăruit lumii scrierea, dar şi vorbirea clară şi bine orînduită care este conţinută în ,,vasul scrierii” sub paza sa stînd şi limbile popoarelor străine. Acest vas – crater – este amintit în textul Poimandres dar se vede şi pe tăbliţa de plumb descoperită la Romula în apropierea Dunării şi care este din secolul ll î.e.n. Tot el este Domnul legilor după care se conduce viaţa oamenilor şi mai ales de la el vin ,,cuvintele divine’’ care exprimă ştiinţa secretă a înduplecării zeilor. Asemănarea cu Sîntu din religia strămoşească nu poate fi pusă la îndoială, numai dacă nu se va îndrăci vreun neîndoit în meşteşugul minciunii. El este protectorul ordinii în lume şi le rînduieşte pe toate după dreptate. Aşa este şi Sîntu din religia strămoşească cum bine se poate citi şi băga la cap din scrierile lui Enoh. Prinţii egipteni erau mari preoţi ai lui Thoth, el fiind important şi în cultul morţilor pentru că purifica pe mort şi îi vindeca rănile. Pentru că era stăpînul lumii de dincolo, în textele egiptene era numit şi taurul din Apus.

Cărţile lui Thot sau Hermes au tratat despre principiile universului, despre natura universului şi a sufletului omului, despre guvernarea lumii de către mişcarea stelelor, despre Lumina Divină şi despre umbra sa, despre modalitatea de a respira sau despre mijloacele de a fi în această lume, care, în comparaţie cu viaţa luminii neîntrupate, reprezintă întunericul. Se mai ocupă de ordinele fiinţelor cereşti, de mulţimea elementelor şi enunţă majoritatea noţiunilor care vor intra mai tîrziu în vocabularul cabaliştilor şi al rozacrucienilor. De aceea cabaliştii au înconjurat cu un zid de nepătruns făcătura lor astfel ca în veci să nu se ştie pe unde au mai cotrobăit şi au umblat cu şoalda!

În anul 1614, filologul elveţian Isaac Csaubon, analizînd lingvistic textele hermetice, spune că scrierile ce îi sînt atribuite Trismegistului nu sînt opera vreunui preot egiptean ci aparţin erei creştine. Afirmaţia este corectă numai în prima parte pentru că într-adevăr nu au fost creaţia culturii egiptene dar ele nu au aparţinut niciodată iudeo-creştinismului şi asta o spune chiar Clement din Alexandria. Faptul că această religie a crucii a existat cu mii de ani înainte de apariţia făcăturii sataniste a ivriţilor din secolul l al erei noastre, dar seamănă atît de mult prin hoţia făcută cu ceea ce nu-mim astăzi creştinism, l-a păcălit rău pe filolog. Multe din temele care fac obiectul cărţilor enumerate de Clement în Stromate 1, nu se găsesc în filozofia egipteană de început.

Atît Sanchuniathon cît şi autorul ,,Păstorului” au folosit aceeaşi sursă pentru relatarea cosmogoniilor lor, adică Cărţile lui Thot sau ca să fim mai aproape de adevăr Legea Sfîntă a lui Enoh şi scrierile esenilor sau alte scrieri ale culturii geţilor, astăzi dispărute şi despre care nu ştim nimic. Dar în aceste cărţi apare ceva ce nu este specific teologiilor egiptene – doctrina Omului. Omul Ceresc, Fiul Creatorului coboară pe pământ şi este robit de Soartă în slăbiciune şi trebuie să se cureţe de păcate şi de patimi pentru a-şi cîştiga starea iniţială de nemuritor şi Fiu al Luminii, concept care se găseşte în mitologia noastră prin Fiul Oiii sau prin cultul lui Mitra interzis de istorie şi care era o parte din marele cult al cabirilor. Tabla de Smarald este un text hermetic de origine alexandrină şi se mai numea Lucrarea Soarelui la fel cum Mitra era o divinitate solară. Grecii au folosit începînd cu secolul ll al erei noastre pentru Thot, mai mult Hermes Trismegistos ca autor al scrierilor.

Corpus Hermeticum este un corp de scrieri hermetice adunate în timpul imperiului bizantin şi ajuns în secolul XV la Roma. Prima lucrare este Poimandres, o poveste revelată transmisă lui Hermes de către Poimandre sau ,,Păstorul oamenilor’’, o întrupare a Minţii universale. Toţi cei care au încercat explicarea titlului scrierii au fost puşi în mare încurcătură pentru că în limbile vechi cunoscute nu se găseau cuvinte care să-i poată mulţumi sau să lămurească fonetic şi semantic cuvinţelul misterios. Poimandres este un cuvînt compus al limbii române şi vine din cuvîntul poi: mulţimea de pleavă de cînepă + mandre: stîne de oi; cu sensul de mulţimea neamurilor omeneşti sau neamurile pămîntului, aşa cum îl ştiau anticii. Şi aceasta este o dovadă de netăgăduit pentru originea mioritică a scrierilor trismegiste. Precizez că nu toate scrierile din cele atribuite lui Hermes Trismegistos vin din religia şi filozofia geţilor. Scrierea Poimandres este una din acelea ce se pune uşor în categoria scrierilor fundamentale, fiind o călăuză pentru orice minte isteaţă pe drumul cunoaşterii lumii şi omului. Toţi scriitorii antici greci susţin că scrierile hermetice au apărut pentru prima dată în limba egipteană de unde ei le-au preluat iar cuvîntul Poimandres nu aparţine limbii lor. Mead susţine că ideea Omul-Păstor nu poate aparţine culturii egiptene ci unui mediu pastorul străin de cultura din Egipt şi omul are dreptate pentru că îşi ţine glagoria acasă şi nu umblă zburdalnică şi nebună peste cîmpi aşa cum fac ,,doctorii” sau academicienii noştri. Rabinul iudeu Filon din Alexandria în De agricultura spune că păstorul este tratat ca un simbol al învăţătorului omenirii şi în ultimă instanţă ca un aspect al Nous-lui adică Zeului Soare şi al lui Dumnezeu. Dar trece sub tăcere acest neam de păstori unde a apărut Poimandres deşi îl cunoştea bine de la care a furat pe rupte puhoaie de înţelepciune. Atît Hippolit cît şi Epifaniu în secolul lll scriu că văd în termenul Poimandres ,,autoritatea supremă” sau ,,stăpînirea lui Dumnezeu’’. Hermetismul consideră conştiinţa fiind indispensabilă existenţei iar toate lucrurile iau naştere din Fiinţa Supremă, pură şi inefabilă, nemanisfestă şi ne-condiţionată. Ea este sursa universului şi a creaţiei acestuia fiind mereu o naştere din moarte şi o renaştere în diversitate a Unicului absolut. Din această Fiinţă unică şi divină se nasc toate şi se întorc toate aici, lumea şi omul cel creat ca Dumnezeu. În sensul de ,,oameni’’ sînt acele fiinţe înzestrate cu inteligenţă sau conştiinţă spirituală iar lipsindu-ţi aceasta, înseamnă că nu eşti ,,om’’. Termenul este identic cu limba română şi numai limba noastră cea străbună, eme-gi şi sanscrita avem acest cuvînt identic fonetic şi semantic pentru că toate acestea au o singură rădăcină; limba vorbită de populaţia carpatină din mileniile V-ll î.e.n.

Zice textul cu pricina ,,Căci Mintea-Zeu fiind bărbat şi femeie, existînd ca Viaţă şi Lumină, a creat prin cuvînt o altă minte ca să dea formă lucrurilor; care fiind zeu al focului şi al spiritului, a modelat şi a alcătuit alţi şapte guvernatori, ce cuprind între cercurile lor Lumea Sensibilă, şi a căror cîrmuire se numeşte Soartă”. Dacă s-ar ţine numai de ghiduşii am fi îngăduitori cu scriitorii antici dar trebuie să-i stropşim o leacă pentru că şi în mitologia noastră aceste elemente de teozofie au avut mare răspîndire pînă ce nişte răspîndaci satanişti au vrut să o distrugă complet.

,,Naşterea Celor Şapte s-a petrecut astfel; Pămîntul era ca femeia, iar Apa fiind dornică de împreunare, a luat coacerea de la Foc şi spiritul din Eter, şi astfel natura a creat trupuri după forma omului. Iar omul a fost făcut suflet şi minte din Viaţă şi Lu-mină; din Viaţă – sufletul, iar din Lumină – mintea. Şi astfel au fost făcute toate părţile lumii sensibile pînă la perioada sfîrşitului lor şi a noilor începuturi”. Ce să mai zici, frumos de ţi se clatină minţile de încîntare.

,,Iar eu am răspuns: Tatăl tuturor lucrurilor este Viaţă şi Lumină, iar din el s-a născut Omul”. Simplu şi luminos cum este adevărul, nu mai există altceva care să vină de-a curmezişul. Viaţă şi lumină din text este Mama Pămîntească şi Tatăl Ceresc din scrierile lui Enoh şi iarăşi îmi vine cu of să duc povara făcăturii iudeo-sataniste. Iar cînd sufletul părăseşte cele lumeşti ale vieţii ne spune Poimandres ce drum alege partea noastră de lumină. ,,După aceea, dezgolit fiind de toate lucrările Armonie, ajunge la cea de-a Opta Natură îmbrăcat în propria sa Putere şi îl preamăreşte pe Tatăl împreună cu lucrurile care sînt. Şi toţi cei ce se află de faţă se bucură şi îi sărbătoresc sosirea, şi el, fiind alcătuit asemănător celor care locuiesc acolo, poate să audă şi Puterile aflate mai presus de cea de-a Opta Natură, cum îl preamăresc pe Zeu cu glasul lor neasemuit” A sosit timpul ca aceste neam urgisit care a dat atît de mult lumii, dar prin hoţie alţii se maimuţăresc cu înţelepciunea noastră, să preamărim adevărul care a venit peste noi să ne lumineze şi să ne bucure viaţa şi mintea. Cinstind adevărul vom cinsti amintirea acestui neam fabulos ce a fost tîlhărit pînă şi de identitate. Să mai continui cu scriitura străveche:

,,De ce mai zăboveşti? Nu s-ar cuveni, din moment ce ai primit totul, ca tu să arăţi calea celor vrednici, pentru ca, prin tine, neamul omenesc să poată fi izbăvit de către Zeu”. Asta spunea scrierea strămoşească, o religie universală dar asumată prin cunoaştere nu impusă prin minciună, viclenie şi crimă, şi toate acestea cu multe sute de ani înainte de apariţia plăsmuirilor ivrite care sînt toate furtişag. ,,Şi am început să predic oamenilor frumuseţea Evlaviei şi a Cunoaşterii”. Numai că furii şi-au găsit acoliţi şi timp de patru sute de ani au conspirat şi acţionat pentru distrugerea frumuseţii Credinţei şi a Cunoaşterii şi înstăpînirea Minciunii, Crimei şi Prădăciunii. ,,Iar cînd a venit seara şi strălucirea soarelui a început să pălească, le-am poruncit să îngenuncheze, le-am poruncit să aducă mulţumiri Zeului; şi cînd au isprăvit prinosul de laude fiecare s-a întors la casa lui’’. Aşa făcea tot neamul mioritic de mii de ani înainte de a pretinde întunecaţii că au luminat lumea.

Pe două pietre găsite în Transilvania apare inscripţia Turmasgada, pe care istoricii o consideră o divinitate locală fără a se cunoaşte mai multe. Cuvîntul este format din turma cu sensul de turmă sau mulţime; ’s de la verbul ,,a fi’ şi gada = găta: a se îmbrăca frumos, a se găti. Cuvîntul are acelaşi sens religios ca şi Poimandres, o dovadă arheologică de netăgăduit care arată circulaţia religiei şi filozofiei strămoşeşti din Carpaţi pînă în ţinuturile lui Ra.

Nefîrtaţilor! De mai bine de o sută de ani va plăcut să tot umblaţi numai cu părul în ochi, dar de data aceasta v-am făcut o tunsoare de o să vă vedeţi şi gaura din dos.

Dau cîteva bucăţele din Predica sfîntă a lui Hermes, o altă scriere trismegistă care dovedeşte legăturile existente dar ,,nevăzute” pînă în prezent între diferite scrieri din antichitate şi pretinsa dogmă iudeo-creştină. O povestioară despre facerea lumii aşa cum o ştiau adepţii religiei geţilor: ,,Întunericul nesfîrşit era în Abis ca şi Apa şi un Suflu subtil inteligent; acestea erau prin puterea Zeului în Haos. Şi a ţîşnit Lumina Sfîntă, iar elementele s-au adunat din Substanţa umedă sub Locul Uscat. Şi toţi Zeii au separat lucrurile din natura fecundată”. Zicerea se găseşte în conţinut într-o bucată din mitologia noastră culeasă de Marcel Olinescu şi pusă în Mitologie românească. Să revin la scrierea trsimegistă: ,,Iar Cerul a fost văzut ca şapte ceruri; zeii acestora au fost văzuţi în formă de stele, cu toate semnele lor, iar astrele au fost numărate cu zeii din ele. Iar marginea Cerului se învîrtea mînată în cerc de către Suflul Zeului…Şi pe pământ vor fi amintiri măreţe ale meşteşugului lor, lăsînd o urmă slabă atunci cînd ciclurile vor fi reînnoite…Căci în timp ce lucrul divin este ca întreaga alcătuire cosmică să fie reînnoită de Natură, Natura însăşi sălăşluieşte de asemenea în ceea ce este divin”. Trebuie făcut un studiu comparat între scrierile trismegiste şi altele din aceeaşi perioadă şi zicerile noastre mitologice pentru că încă avem de dezgropat mult adevăr.

În scrierea trismegistă Craterul chiar de la început îi pune cu curul în spini pe ivriţi cu toate revelaţiile şi vedeniile lor zicînd: ,,Ziditorul nu a făurit această lume universală cu mîinile sale, ci prin Cuvîntul său”. Iar grecii spun că au luat aceste scrieri din templele egiptene, dar ei s-au aşezat în delta Nilului la anul 614 î.e.n. ceea ce dovedeşte că aceste dogme erau deja elaborate şi devenite subiect de regulă morală şi religioasă, existînd cu mult timp înaintea stabilirii elenilor în Egipt. Manethon, mare preot egiptean ce a trăit după mijlocul secolului lV î.e.n ne spune că aceste scrieri au fost elaborate de primul Thot ce a venit în Egipt în imperiul timpuriu, adică pe la începutul mileniului lll î.e.n. şi ele au fost redescoperite şi transcrise în demotică odată cu renaşterea culturii egiptene din perioada saită începînd cu sfîrşitul secolului Vll î.e.n. Să mai dau un tras care nouă mioriticilor cu glagorie şi dor de glie, ne unge su-fletul şi inima. ,,Şi astfel pe Pământ el a trimis Cosmosul acestui Trup divin – omul, fiinţă nemuritoare şi totodată muritoare”. Dogma Fiului Omului nu se găseşte în religia egiptenilor şi nici în Tora dar este în religia strămoşilor noştri una din fundamentele credinţei în puterea crucii şi a mîntuirii.

În scrierea Hermes aparţinînd aceluiaşi ciclu de texte găsim cu privire la taina botezului mioritic prin Cunoaşterea divină: ,,El a umplut un Vas mare cu ea, şi a făcut să fie purtat pe pământ, alăturînd acestuia un Trimis, căruia i-a poruncit să glăsuiască spre inimile oamenilor: Botează-te cu botezul acestui Vas, tu, cel ce crezi că te vei înălţa la cel care a trimis acest Vas; tu, cel ce ştii pentru ce te-ai născut”. Taina botezului era ceva sacru nu bălăceala cu turma în apă fără a înţelege cine şi de ce face asemenea gest cum era în primele secole ale iudeo-creştinismlui. Textul aminteşte de graal, în eme-gi gal înseamnă chiar cupă mare. De aici au luat aceştia ritualul botezului chiar dacă pretind că totul este revelaţie şi inspiraţie, noi ştim că şi hoţia este inspiraţie pentru cei ce o practică. ,,Cei ce au înţeles vestirea Trimisului şi au fost botezaţi în Minte, aceştia au fost făcuţi părtaşi la Cunoaştere şi cînd au primit Mintea au devenit oameni desăvîrşiţi. însă cei ce nu au înţeles vestirea…dedîndu-se cu totul plăcerilor şi dorinţelor trupului, ei cred că omul a fost făcut pentru aceasta”. Iudeo-creştinismul se bazează în totalitate pe ignoranţă şi necunoaştere iar îndobitocirea este cea mai fidelă formă de venerare a robiei şi tiraniei. ,,Căci văzînd că lucrurile existente sînt de două feluri: corpuri şi lucruri necorporale – în care se află ceea ce este muritor şi ceea ce este divin, omului, care are voinţa de a alege, îi este lăsat să aleagă între ele; căci nici un om nu poate să le aleagă pe amîndouă. Şi indiferent asupra căruia se îndreaptă alegerea, celălalt va fi micşorat sau covîrşit, făcînd să sporească lucrarea celuilalt”. Textul condamnă dogma destinului arătînd că numai omul prin cunoaştere şi fapte bune făcute pentru ceilalţi are posibilitatea să-şi croiască singur viaţa iar nenorocirile care vin peste noi sînt datorate necunoaşterii noastre sau a celor din jur.

În Hermes către fiul său Tat avem o zicere care face diferenţierea netă sub aspect social a conceptelor religiei strămoşeşti privind rolul Tatălui Ceresc. ,,El este mai mare decît toate numele, atît de mare este El, Tatăl tuturor, căci numai el este astfel; iar îndeletnicirea sa este să fie părinte”. Un părinte îşi ocroteşte şi îşi educă odraslele pentru a putea răzbate în viaţă iar neamul în tot să poată străbate istoria. La mozaici şi iudeo-creştini, Iahwe zice că nu poate fi decît stăpîn dar numai al ivriţilor iar pe Neamuri urmează să le nimicească sau să le robească pe vecie, deci oamenii sînt doar robii lui pe care trebuie să îi ţină sub sabie, pîrjol, cutremure şi alte asemenea binecuvîntări. Robia, înainte de a deveni o stare socială, este prima dată o stare morală şi de gîndire existenţială, şi care asumată, este chiar mai rea decît robia socială. Prin asta au urmărit ivriţii în antichitate să stăpînească lumea cu sminteala lor ce a fost preluată de romani şi greci şi pusă în practică peste capul atîtor suflete tirani- site ce nu au fost întrebate dacă doresc să bea apă chioară otrăvită cu minciună. Continui cu textul trismegist astfel: ,,Iar de mă stîrneşti să spun ceva şi mai îndrăzneţ, esenţa lui este zămislirea şi facerea tuturor lucrurilor…Căci nu există nimic din lumea întreagă care să nu fie el însuşi. El este lucrurile care sînt şi lucrurile care nu sînt…Toate lucrurile sînt în Tine, toate lucrurile sînt de la Tine; Tu care le dăruieşti pe toate şi nu ceri nimic; căci Tu le ai pe toate şi nu există nimic pe care să nu-l ai”. Iahwe cere totul ca să fie mulţumit, la porţile Ierusalimului trebuie să curgă rîuri de aur, argint, pietre preţioase şi ţesături fine iar toţi stăpînii lumii trebuie să vină şi să lingă urdorile ivriţilor pentru că numai ei sînt iubiţi şi scărpinaţi în freză de întunecatul Satana. Mare ticăloşie şi obrăznicie ne-a lăsat istoria pe cap!

Un alt text din aceste scrieri intitulat Cel mai mare rău pentru om este necunoaşterea Zeului ne dezvăluie ce nenorocire este ignoranţa pe capul fiecărui muritor. ,,Căci răutatea ignoranţei învăluie pămîntul întreg şi copleşeşte sufletul ferecat în trup, şi nu-l lasă să intre în portul mîntuirii”. Din acele vremuri fără istorie s-a văzut că ignoranţa şi prostia sînt cele mai mari nenorociri ale minţii noastre iar mozaismul şi iudeo-creştinismul tocmai pe aceste păcate fără seamăn şi-au clădit puterea şi tirania minciunii şi robiei. Pentru a scăpa de aceste nenorociri: ,,Însă mai întîi trebuie să sfîşii de pe tine veşmîntul pe care îl porţi – ţesătura ignoranţei, temeiul oricărui rău, lanţul slăbiciunii, vălul întunecat, mortul viu, stîrvul supus simţurilor, mormîntul ce-l tîrăşti după tine, hoţul din casa ta, care, prin ceea ce iubeşte, te urăşte, iar prin aceea ce urăşte, pe pizmuieşte”.

În bucata numită Despre gîndire şi simţire găsim ce păţeşte omul care trăieşte ca să cunoască, într-o societate bazată pe minciună, lăcomie, viclenie şi violenţă. ,,Şi de aceea care sînt cunoscători nu le este pe plac mulţimea, nici ei nu sînt pe placul mulţimii, ci sînt priviţi ca nebuni şi stîrnesc rîsul, sînt urîţi şi dispreţuiţi, şi de multe ori chiar omorîţi”. De aceea românii au parte în epoca modernă numai de secături şi lifte, mediul social a fost viciat atît de mult în perioada fanariotă şi în cea a ciocoismului liberal încît comunişti nu au făcut decît să culeagă roadele acţiunilor subversive ale manipulării mîlului din popor şi să îl dezvolte în direcţii uluitoare de îndobitocire absolută a majorităţii românilor.

În scrierea Cheia găsim o sinteză a conceptelor filozofiei şi religiei hermetice. ,,Lucrarea este voinţa sa, iar esenţa sa este de a voi ca toate lucrurile să fie. Căci ce altce- va este Zeul şi Tatăl şi Binele decît fiinţa tuturor lucrurilor care nu sînt încă şi existenţa însăşi a lucrurilor care sînt. Tatăl este cauza copiilor săi, el fiind cel care însămînţează şi hrăneşte, prin îndemnul Binelui ce se revarsă prin Soare”. Încă odată este afirmat fără echivoc în dogma hermetică ideea fundamentală a Tatălui Ceresc. ,,Căci Binele este cel care zămisleşte….Dintr-un Suflet al universului vin toate celelalte suflete, care sînt aruncate de acolo-acolo în lume şi sînt împărţite în mai multe categorii, iar sufletele omeneşti care dobîndesc nemurirea, sînt preschimbate în îngeri”. Şi în mitologia noastră se spune acelaşi lucru dar se completează că aceşti îngeri sînt sub forma unor hulubaşi care se aşează pe ramurilor Pomului Vieţii copacul minunat din rai. ,,Şi astfel ele trec în ceata zeilor nemişcători, căci există două cete de zei – cei ce rătăcesc şi cei care sînt nemişcători. Şi astfel este slava desăvîrşită a sufletului. Dar dacă un suflet intrînd în trupul unui om continuă în cele rele, nu va mai gusta ne-murirea, nici nu va fi părtaş la Bine, ci, fiind tras înapoi, se întoarce pe aceeaşi cale spre tîrîtoare, iar aceasta este pedeapsa pentru sufletul păcătos. Ori viciul sufletului este necunoaşterea…iar virtutea sufletului este cunoaşterea. ..iar ştiinţa este darul zeului” Şi încă odată sîntem puşi pe muchie ca să alegem ori cunoaşterea ori drumul ignoranţei care ne va duce în păcat şi nenorocire. Textul continuă cu conceptualizarea ideii de bază a hermetismului sau teozofiei strămoşeşti. ,,Toate lucrurile depind de un singur Principiu, care la rîndul lui depinde de Unul şi Singurul. Principiul este mişcat pentru a deveni Principiu din nou, iar Unu rămîne în loc perpetuu şi nemişcat. Există prin urmare aceştia trei: Zeul, Tatăl şi Binele, Lumea şi omul. Zeul conţine Lumea, Lumea conţine omul, Lumea este odrasla Zeului iar omul este pruncul Lumii… sufletul este veşmîntul minţii iar trupul – al sufletului. Însă mintea, fiind cea mai pătrunzătoare dintre toate cugetările divine şi mai pătrunzătoare chiar decît toate elementele, are ca trup focul” Nu-i rău dacă ne descoperit obîrşiile, chiar atît de tîrziu iar conceptul de mai sus se găseşte la noi sub forma populară de şarpele cunoaşterii. ,,Însă sufletul din om – dar nu orice suflet ci numai acela care este credincios – este un ceva îngeresc şi sfînt….Căci nici un alt trup nu poate primi un suflet omenesc, şi nici nu este legiuit ca sufletul unui om să decadă în trupul unei vietăţi lipsite de raţiune. Căci există Legea Zeului ca sufletul omenesc să fie ferit de o înjosire atît de mare” Grecii n-au prea înţeles cum vine cu zburdălnicia asta mioritică şi au tras-o după mintea lor în metempsihoză sau transmigraţie, adică tot un fel de transhumanţă carpatină şi nu de cele greceşti. ,,Sufletul unui om păcătos arde, suferă, se mistuie, este chinuit, nenorocit, nefericit de relele care vin şi pun stăpînire pe el…Acestea sînt vorbele unui suflet pedepsit şi nu aşa cum cred mulţi şi, tu, fiule, îţi închipui că sufletul unui om cînd iese din trup, se schimbă în animal. Aceasta este o mare greşeală căci sufletul este pedepsit astfel”. Astăzi cam nu prea mai găseşti suflete care să fi păstrat ceva curăţenie şi să nu ajungă a se comporta precum necugetătoarele cele înrăite de ticăloşia omului. ,,Mintea este îngerul cel bun, binecuvîntat să fie sufletul care este plin de ea! Şi nenorocit sufletul care este lipsit de ea. Însă Mintea nu suportă un suflet leneş, ci îl lasă legat de trup, care îl trage în jos. Un asemenea suflet, o, fiule, nu are minte şi de aceea nici nu trebuie numit om. Căci omul este o făptură divină şi nu se compară cu nici un vieţuitor de pe pământ, ci cu cei care sînt în cer şi care se numesc zei. Căci nici unul din zeii din cer nu va coborî pe pământ, trecînd de hotarele cerului, însă omul se înalţă la cer şi îl străbate în lung şi-n lat”. Conceptul de OM este specific numai culturii mioritice la care trebuie să adăugăm cele două mari răzleţiri: civilizaţia emeş şi cea a arienilor din India. ,,Şi el află ce lucruri sînt în înalt şi ce dedesupt şi cunoaşte totul cu de-amănuntul. Iar ceea ce le întrece pe toate, este că el nu părăseşte pămîntul şi cu toate acestea el urcă deasupra, atît de mare este puterea lui. Prin urmare, trebuie să avem cutezanţa şi să spunem: omul de pe pământ este zeu muritor şi zeul din cer este om nemuritor. Aşadar, toate lucrurile provin din această pereche – Lumea şi Omul; iar toate acestea din Unul”. Din cîteva cuvinte, gîndirea strămoşească ne-a dat pe spate şi nu mai avem puterea de a ne ridica. Profunzimea desăvîrşită, gîndirea cumpătată şi plină de sensuri, logica legăturilor şi trăinicia lor, limpezimea înţelegerii şi cunoaşterea adevărului au fost toate adunate în conceptele hermetice sau să fim drepţi cu memoria strămoşilor noştri – concepte enohiene sau zamolxiene. Dar ultimul citat mai dezvăluie nişte informaţii năucitoare; teoria ,,marii explozii” din fizica modernă privind apariţia universului era înţeleasă de strămoşii noştri şi au lăsat-o moştenire posterităţii!

În Mintea lui Hermes, altă scriere trismegistă avem o dezvoltare a ideii de lume cerească. ,,Priveşte cele şapte lumi cu rînduiala lor nepieritoare şi care umplu Veşnicia cu mersul lor diferit. Căci toate lucrurile sînt pline de lumină, iar focul nu este nicăieri; căci tovărăşia şi amestecul contrariilor şi a celor ce nu sînt asemenea devine lumină strălucitoare prin lucrarea Zeului, Tatăl a tot ce este bun, Domnul întregii ordini şi Stăpînul celor şapte lumi”. Aşa spun şi informaţiile găsite pe tăbliţele de plumb ce stau ascunse bine să nu ştim cine sîntem. ,,Mai mult, ia aminte că fiecare trup viu este alcătuit din materie şi suflet, chiar dacă acel trup ar fi al unui vieţuitor muritor sau lipsit de raţiune. Căci toate trupurile vii au un suflet; iar acele lucruri care nu sînt vii, sînt numai materie în sine…Aşa cum omul nu poate trăi fără viaţă, nici Zeul nu poate trăi fără a face bine”. Iahwiţă, stăpînul ivriţilor şi iudeo-creştinilor, cel din Tora şi Talumd nu poate trăi decît băgînd groaza în robii lui!!

Despre mintea comună este un text care arată de ce unii muritori sînt daţi pradă uită- rii iar alţi prin calităţile lor de excepţie devin nemuritori. ,,În oameni această Minte este Zeul şi de aceea unii oameni sînt zei, iar umanitatea lor este apropiată de cea divină. ..Căci acolo unde este Suflet este şi Minte; tot aşa cum acolo unde este Viaţă este şi Suflet”.

Dar fragmentele de mai jos dezvăluie adevărata profunzime a cunoaşterii strămoşilor noştri. ,,Descompunerea nu înseamnă moarte, ci descompunerea a ceva compus; acesta este descompus nu pentru a fi distrus ci pentru a se reînnoi. Căci atunci ce este lucrarea vieţii? Nu este oare mişcare? Şi ce anume este neclintit în lume? Absolut nimic, fiule!” Aceste idei uluitoare se continuă în Predica desăvîrşită unde aflăm că: ,,De aici rezultă că statornicia Veşniciei pare a fi mobilă, iar mobilitatea timpului, statornică, prin legea fixă a curgerii lor. Şi astfel, ar putea să pară că Zeul Însuşi, se mişcă în propria Lui imuabilitate. Căci în imensitatea echilibrului există o mişcare neschimbătoare; legea imensităţii lui este neschimbătoare. De aceea, aşa cum veşnicia este mai presus de limitele timpului tot aşa timpul, chiar dacă îl definim prin număr, prin alternare, ori prin revoluţii periodice, tot veşnic este. Astfel, ambele apar ca fiind deopotrivă infinite şi veşnice. Statornicia fiind punctul fix care serveşte drept bază a mişcării, trebuie, datorită acestei stabilităţi, să ocupe locul principal” Iar corolarul acestor idei îl găsim în Predica desăvîrşită care ne atenţionează: ,,Căci energia este cea care produce schimbarea ori devenirea… De unde rezultă fiule că întregul univers este plin de energii”. Cele trei texte dovedesc un lucru incredibil, teoria lui Einstein era cunoscută de strămoşii noştri iar mozaicul priceput a înţeles-o după ce a citit conţinutul acestor scrieri!!! Tot aşa mozaicul Spinoza a luat din Cabala ce i-a părut lui deosebit, a îndepărtat stratul religios şi ne-a dat o filozofie în faţa căreia mulţi stăm cu gurile căscate de ne bozăie muştele. Tot cioporul mozaic a ştiut de mişelie dar a tăcut mîlc pentru că chiar Cabala este tot o hoţie din religia bogomililor, adică a românilor din sudul Dunării alungaţi cu sabia de blînzii greci şi slavii de toate neamurile pentru că nu vroiau să se pupe cu Iahwe.

Discursul tainic de pe munte ne mai luminează cum trebuie cinstită divinitatea în tăcere şi cu gând curat. ,,O, fiule, Înţelepciunea ce înţelege în tăcere, este materia şi pîntecele din care Omul este născut iar sămînţa este Binele Adevărat…Cel născut astfel va fi diferit, va fi Zeul şi Fiul Zeului, va fi Totul în tot, şi în el se vor aduna toate puterile…Fiul Zeului, Unicul Om, prin voinţa Zeului este Naşterea din nou. … Ferească Zeul, fiule!! Noi am zice ferească Sîntu, fiule că mulţi tîlhari ne-au pîndit drumul în istorie! ,,Aşadar, cel ce a dobîndit prin îndurarea Lui această naştere din Zeu, părăsind orice simţ trupesc, ştie despre sine că este din Lumină şi Viaţă şi că este alcătuit din acestea şi astfel este umplut de bucurie”. Şi tăbliţele de plumb spun acelaşi gând înţelept, după moarte omul vrednic şi învrednicit prin faptele sale din cursul vieţii se va duce în cetatea luminii vii unde va avea parte de veşnicie şi de întruparea în Marea Lumină. ,,Poimandres, mintea supremei stăpîniri, nu mi-a transmis mai mult decît ceea ce este scris, ştiind prea bine că pot înţelege de unul singur toate lucrurile şi auzi şi vedea ceea ce voiesc”. Mai încape vorbă în zadar, totul este meserie şi chiar dacă glagoria poate fi mai înceată, dorinţa de minte înţeleaptă fiind mare, atunci drumul de urmat este numai aceasta.

În scrierea Despre dreapta înţelegere se vorbeşte despre ţăranul care sădeşte vie, un măr, un smochin şi alţi copaci. Numai că în Egipt nu se cultiva viţă-de-vie în acele vremuri şi nici meri ci doar la noi, informaţie care arată locul unde au fost concepute aceste scrieri uluitoare pentru cultura Europei şi chiar a lumii.

În textul Asclepios către Amon – titlu Ammon îl purtau toţi faraonii din dinastia saită ca iubitori ai lui Ra autorul îl îndeamnă pe acesta: ,,Căci El este aşezat în mijloc, avînd Lumea drept cunună, iar asemenea unui conducător iscusit, mînă carul Lumii şi îl ţine la El însuşi, să nu o ia pe delături…Aşadar, închină-te imaginilor, o, rege, căci ele sînt de asemenea forme reflectate ale Lumii Inteligibile”. Şi Constantin cel Mare şi-a făcut monumente mînînd un asemenea car al lumii care apare şi pe iconiţele geţilor fiind mînat de Sfîntul Soare.

În Predica desăvîrşită găsim nemulţumirea preoţilor egipteni dar poate chiar a geţilor stabiliţi printre egipteni pe care mai tîrziu grecii i-au numit terapeuţi: ,,grecii spun <>, dar noi o numim <>. Partea pe care grecii o numesc <> şi căreia noi îi spunem <> este împătrită şi alcătuieşte trupul, care, la om, serveşte drept înveliş pentru partea divină. …Stăpînul şi Făuritorul tuturor lucrurilor, pe care îl numim pe bună dreptate Zeu, a zămislit un al doilea Zeu, vizibil şi sensibil; îl numeşte astfel nu pentru că el însuşi ar simţi, căci nu este nici locul potrivit să tratăm un asemenea subiect, ci fiindcă este perceput prin simţuri. Făurindu-l aşadar pe acesta primul, însă al doilea după El Însuşi, Zeul a găsit că vlăstarul Său este frumos şi plin de tot ce este bun şi l-a iubit ca pe copilul divinităţii sale. A voit apoi, ca şi un altul să existe, care să contemple această Fiinţă atît de măreaţă şi atît de perfectă pe care o zămislise din Sine Însuşi, – şi pentru aceasta a creat Omul – ce i se aseamănă prin raţiune şi grija pentru lucrurile făcute”. Conceptele acestea sînt străine de religia egiptenilor şi specifice numai religiei strămoşeşti. Aşa că trebuie să punem mîna pe ciomag şi să le înmuiem întăriturile mincinoase ale mozaicilor şi iudeo-creştinilor. ,,Ştiind că omul <> nu poate avea grijă de toate lucrurile decît dacă are un înveliş lumesc, El i-a dat Omului trupul drept sălaş. ..Astfel el a făurit omul din suflet şi din trup; dintr-o natură veşnică şi dintr-o natură muritoare încît făptura alcătuită astfel să poată, datorită dublei sale origini, să laude şi să iubească ceea ce este ceresc şi veşnic; să cultive şi să stăpînească lucrurile de pe pământ. ..Legea acestei fiinţe duble, omul, este religia, al cărei efect este bunătatea. …Însă filozofia pură, al cărei obiect este religia sfîntă…Răul a fost prevăzut de Zeu, şi atît cît a fost cu putinţă, a luat măsuri de preîntîmpinare a lui, înzestrînd minţile oamenilor cu simţire şi cunoaştere şi inteligenţă”. Toate aceste concepte, prin natura şi simbolistica lor care reprezintă mare parte din dogma creştină, sînt preluate fără nici o neruşinare din religia strămoşească pentru că atunci cînd dogma iudeo-creştină se închega din minciună şi hoţie, religia geţilor era interzisă în imperiul roman în anul 381 şi pentru că nu reuşeau să o scoată din minţile oamenilor, i-au pus altă pălărie numită Septuaginta adică pretinsa traducere în greacă din ebraică a Torei şi Talmudului dar care scriitură-făcătură nu a existat niciodată.

,,Toate lucrurile ce au putere de a genera, vor genera deşi se nasc din ele însele. Căci este limpede că din cele născute din ele însele naşterea se poate petrece cu uşurinţă, din moment ce toate sînt născute din ele. Însăşi Zeul veşnic nu poate şi nu ar putea niciodată să se nască; va fi de-a pururi. Natura Zeului este de a fi propriul său Principiu. Însă Materia sau Natura Lumii şi Spiritul, deşi par să fi fost născute din vreun principiu, posedă în sine puterea naşterii şi a procreării, natura fecundităţii. Căci începutul este o calitate a naturii care are în sine puterea şi materia concepţiei şi naşterii. Prin urmare, ea este fără nici o intervenţie din afară, şi naşte din ea însăşi. ..Cît despre Spirit, el pune în mişcare şi guvernează toate speciile din lume potrivit naturii proprii pe care Zeul le-a dat-o. …Însă cînd domneşte ignoranţa, viile sporesc şi rănesc incurabil sufletul”. Poate în acest paragraf este informaţia pe care ne-au transmis-o grecii privitor la faptul că boero Bisto a distrus viile datorită unei iubiri prea mari arătată de geţi acestei plante. ,,Molipsit de vii, sufletul, este parcă, plin de otravă şi poate fi tămăduit doar prin cunoaştere şi inteligenţă. …Omul creat bun şi în stare să trăiască viaţă veşnică, a fost făurit din două naturi: una divină, cealaltă muritoare şi alcătuindu-l astfel Voinţa Divină l-a făcut superior zeilor, care au numai o natură nemuritoare cît şi fiinţelor muritoare” În continuare textul conţine nişte proorociri sumbre cu privire la Egipt şi care s-au adeverit în mare parte. ,,Egiptul va cădea în apostazie, cel mai mare dintre toate relele. Egiptul, odinioară ţara sfîntă şi preaiubită de zei şi plină de devoţiune şi veneraţie faţă de ei, va deveni instrumentul fărădelegii, modelul tuturor violenţelor…În acele zile omul credincios va fi socotit nebun, omul necredincios va fi lăudat ca un înţelept, oameni sălbatici vor fi consideraţi viteji; cel rău la inimă va fi aplaudat ca cel mai bun dintre oameni”. Nu în Iudeea s-a născut iudeo-creştinismul cum mint cu neruşinare fecioraşii Satanei ci aici în Alexandria din turbarea fariseilor şi care a dus la prăbuşirea şi distrugerea unor civilizaţii despre care istoria nici nu vorbeşte. Aici a clocit rabinul Filon faimoasele lui plăsmuiri despre care arareori se vorbeşte dar sînt considerate de Vatican ca scrieri sfinte şi singurele care spun adevărul. Pe Clement şi Origene i-au dat la răboj ca eretici iar scrierile lor sînt în cea mai mare parte dispărute iar cele ale lui Origene chiar interzise. ,,Toate lucrurile sînt orînduite în timp prin lucrarea Soarelui şi a stelelor după Legea Divină….Vorbesc despre îngeri fiindcă socotesc că aceştia trăiesc alături de noi, şi despre eroi care trăiesc deasupra noastră, între pământ şi straturile de sus ale firmamentului; acolo nu sînt nori nici furtuni”. Rînduiala este stabilită după o lege divină, idee pe care o găsim şi în scrierile lui Enoh iar zicerile despre îngeri şi eroi sînt parcă scoase de pe tăbliţe sau din alte texte unde apar asenii sau ausonii. ,,După aceasta, ieşind din sanctuar, au înălţat rugăciuni Zeului, întorcîndu-se către miazăzi. Căci atunci cînd soarele începe să coboare, cel care vrea să-L preamărească pe Zeu se cuvine să-şi îndrepte privirea într-acolo, după cum, la răsăritul acestuia, trebuie să privească spre răsărit”. Prin acest text se sugerează că printre cei care participau la rugăciunile din templu erau şi unii ce continuau ritualul de invocaţii afară şi cu faţa către Zeu/Sîntu întorcîndu-se spre răsărit. Aceste practici se găsesc pe tăbliţe dar şi în alte scrieri ale strămoşilor noştri pe care furii le-au botezat după nărav şi apucătură. Prima consecinţă a Căderii Omului din condiţia lui superioară, este vărsarea de sînge şi mîncarea de carne. Îngăduinţa de a ucide este semnul ,,Paradisului pierdut’’, iar primul pas către ,,Paradisul regăsit’’ este făcut atunci cînd omul se întoarce la un mod de viaţă potrivit. În mozaism tocmai uciderea este cea mai profundă formă de cinstire a lui Iahwe iar dacă îi mai punem alături cămătăria şi jaful atunci credinţa este desăvîrşită. Trebuie stabilită armonia dintre om şi Natură înainte de a putea fi stabilită uniunea dintre om şi Dumnezeu. Căci Natura este Dumnezeu manifest; iar dacă omul nu este în perfectă comuniune cu ceea ce e văzut, cum să iubească ceea ce e nevăzut? Dar Iahviţă trăieşte numai din vărsare de sînge şi munţi de frigărui frumos mirositoare care îi umflă nările ca unei fiare însetată de sînge aşa că ceea ce este văzut, căsăpit şi fript trece în ceea ce nu mai este văzut adică în fum şi miresme sataniste.

Despre decani şi astre o altă scriere trismegistă care spune că în vremea antichităţii se cunoşteau numai cinci planete cum se afirmă la începutul textului. ,,Am spus fiule, că există un corp care învăluie toate lucrurile. Ar trebui să ţi-l închipui ca pe o figură avînd o formă sferică; căci aceasta este forma universului. Dedesubtul acestui cerc care cuprinde totul în el sînt rînduiţi cei Treizeci şi şase de decani. Ei sînt purtaţi de mişcarea planetelor şi totuşi au puteri egale cu mişcarea principală a Totu-lui şi încrucişează cele şapte sfere…Însă ei se mişcă pe cele şapte sfere…guvernează peste toate lucrurile din lume şi păstrează buna rînduială printre toate lucrurile…noi ne aflăm sub dominaţia celor şapte sfere. ..Decanii împrăştie pe pământ sămînţa celor pe care oamenii îi numesc tanes, unele fiind mîntuitoare pe cînd altele distrugătoare”. În limba română cuvîntul tană – tăni la plural – înseamnă ceaţă, negură, iar caracterul lor benefic sau malefic se găseşte în zînele sau ielele din mitologia noastră care au exact aceste descrieri şi trăsături. Cînd Ili/Iisus, marele preot al geţilor a fost răstignit de către iudei în primăvara anului 30, el a spus pe lemnul de supliciu următoarele cuvinte în limba strămoşească: ,,eli, eli lama sabac tani”.

În scrierea Puterea de a alege este infirmată dogma destinului fatalist spunînd că: ,,Noi avem puterea de a alege; de noi depinde să alegem fie binele, fie răul, după voinţa noastră. Alegerea răului ne apropie de natura corporală şi ne supune sorţii. Întrucît spiritul intelectual aflat în noi este liber, raţiunea intelectuală este de asemenea liberă, identică mereu cu sine însuşi şi independentă de Soartă”. Prin alegerea noastră ajungem să ne mîntuim sufletul ducînd la sfinţenie dar tot alegerea noastră ne poate duce în lumea întunericului şi al răului. Iar cel mai mare rău îl poate îndura fiinţa omenească atunci cînd şi-a pierdut Mintea şi nu mai are cu ce să gîndească iar flacăra sfîntă a sufletului s-a stins complet şi suflul divin a dispărut. De aceea el nu trebuie să mai fie considerat Om. Acest suflu divin, este necesar tuturor; căci el le menţine pe toate, le dă viaţă tuturor, le hrăneşte pe toate. El izvorăşte din Fîntîna sfîntă, însufleţeşte toate făpturile vii, şi totuşi rămîne neîncetat singur. În scrierile lui Enoh avem o fîntînă a vieţii care este lîngă Pomul Cunoaşterii din Grădina Raiului, dar asemenea concepte nu există în mozaism sau în teologia egipteană.

În scrierea Fecioara lumii divinitatea supremă, ,,Zeul” cum este numit în text a poruncit Naturii să existe şi ea a luat forme spre uimirea celorlalte divinităţi. Marele Străbun a vărsat un elixir peste Natură pentru a-i aduce fertilitate şi astfel şi îndată străpungînd universul cu privirea Sa, a strigat: ,,Fie ca cerul să fie plinătatea tuturor lucrurilor, a aerului şi a eterului’’. Vrerea i-a fost îndeplinita iar Natura s-a unit cu Lucrarea şi a zămislit o frumuseţe de Creaţie iar Zeul i-a dat fiinţă. Zeul cheamă la sfat ceresc toate făpturile care stăpîneau firmamentul şi le cere să respecte legea şi rînduiala stabilită pentru bunul mers al lumii lor şi pentru drumul veşniciei.

,,Spunînd acesta, Zeul, Stăpînul meu, a amestecat laolaltă restul elementelor congenere, pămîntul şi apa, şi pronunţînd anumite cuvinte puternice şi mistice – cu toate că erau diferite de cele dintîi – a insuflat mişcare şi viaţă în protoplasma lichidă, a făcut-o mai densă şi mai plastică şi a alcătuit din ea fiinţe vii cu formă omenească. Ceea ce a rămas a dăruit sufletelor înalte, care locuiau pe tărîmul Zeilor în vecinătatea stelelor şi care se numesc Genii Sacre”. Aceştia au făcut la rîndul lor fiinţe după chipul fiecăruia iar Zeul le-a dat forme. Apoi a luat zodiacul şi a rînduit lumea cerească după firescul stabilit de el punînd semnele de animale şi omeneşti. După această muncă obositoare Zeul ,,s-a retras făgăduind să alipească fiecărei lucrări văzute o suflare nevăzută şi un principiu procreator, astfel ca orice fiinţă să poată da naştere la făpturi asemenea ei, fără a mai fi necesară făurirea de noi entităţi”. Relatarea de mai sus privind creaţia sufletelor aminteşte de Timaios, lucrare scrisă de Platon unde o găsim astfel: ,,Zei ai zeilor al căror Ziditor şi Tată sînt şi care, făuriţi fiind de mine, sînteţi indestructibili prin voinţa mea, aflaţi ce am să vă spun acum. …Pentru ca naturile muritoare să poată exista şi pentru ca universul să poată fi într-adevăr universal, aplecaţi-vă potrivit naturii voastre spre crearea animalelor, reproducînd puterea pe care am folosit-o pentru naşterea voastră…Eu însumi voi da germenii şi începuturile; iar în rest veţi ţese laolaltă natura muritoare cu cea nemuritoare modelînd şi făurind animale’’. După acest îndemn la muncă divină el amestecă şi potriveşte într-o cupă sufletul universului. ,,şi a turnat ceea ce mai rămăsese şi l-a amestecat în acelaşi fel, dar în combinaţii mai putin pure din al doilea şi al treilea ordin. Făurind universul, El a împărţit suflete stelelor în număr egal, cîte unul pentru fiecare; şi, făcînd ca fiecare să-şi preia vehiculul său, le-a dezvăluit Natura universului şi le-a învăţat legile Destinului”. Această legendă se găseşte şi în Cabala care relatează istoria prelumească a sufletelor, crearea, transgresarea şi pedepsirea lor într-un mod foarte asemănător. Şi în Viziunea lui Er există elemente din acest mit al facerii lumii.

Hermeticii şi cabaliştii au aceeaşi doctrină numai că se deosebesc în formă şi limbă chiar dacă între cele două scrieri există o distanţă în timp de peste 1700 de ani şi o distanţă în spaţiu de peste 2000 de km!!! Ceea ce cunoaştem astăzi sînt textele traduse în secolele ll-lll ale erei noastre, de greci din egipteană pentru folosinţa lor unde se vede şi grecizarea zeului egiptean Tehuti în Thoth apoi în Hermes Trismegistos. În hermetism triada este următoarea: 1. Dumenzeu, Nenăscutul, esenţa fiinţei; 2. Intelectul prim, Mintea lui Dumenzeu, Cea Născută de la Sine; 3. Cuvîntul sfînt sau Fiul din Intelectul prim, Născutul.

Epitetul Trismegistos ,,de trei ori mare’’ atribuit lui Hermes este de dată tîrzie şi nu se întîlneşte mai devreme de secolul ll al erei noastre. El este un cuvînt compus şi provine din limba română veche; tris este trei iar meghiston are sensul de cea mai înaltă demnitate în feudalismul tîrziu însemnînd înalt demnitar otoman. Expresia ,,de trei ori mare” se referă la cele trei etape de iniţiere pe care trebuiau să le parcurgă preoţii geţi pentru a ajunge ,,oameni” şi a-şi pregăti drumul spre veşnicie. Mulţi culturnici occidentali şi apologeţi ai iudeo-creştinismului au spus că scrierile hermetice sînt nişte plăsmuiri ale nemulţumiţilor ce au scăpat căruţa plină de minuni ale lui Iahwe şi atunci s-au pus pe ticluit cîte în lună şi în stele îmbinînd mincinos filozofia neoplatoniciană cu iudaismul lui Filon şi cu doctrina kabalistică? Mari şi întunecaţi mincinoşi sînt cei ce au scris asemenea ticăloşii; Cabala a apărut ca text în secolul Xl în Occitania nu în Iudeea iar scrierile lui Filon nu se pupă cu cele hermetice nici dacă le baţi în cuie. Acestea sînt numai adevărurile învingătorilor care au impus iudeo-creştinismul prin minciună, jaf, sabie, foc şi crimă, dar noi nu avem dreptul să scoatem la lumină şi adevărurile învinşilor?

Încă din Renaştere s-a observat împrumuturile numeroase din scrierile hermetice în cele mozaice şi creştine ducînd la concluzia că textele trismegiste au fost elaborate înaintea celor mozaice şi iudeo-creştine. Oamenii acelor timpuri ştiau că dogmele scrierilor hermetice respectau întocmai dogmele creştine iar faptul că părinţii iudeo-creştinismului dădeau citate din aceste scrieri era o dovadă în plus că ele aveau o legitimitate indirectă în creştinism. Şi ştiau ei de ce, atunci religia geţilor era religie oficială în imperiul roman şi nu îndrăzneau să spurce această cultură – aşa cum o fac astăzi fel de fel de haimanale – pentru că erau trecuţi prin sabie. După lovitura de stat a oligarhiei greco-romane şi introducerea iudeo-creştinismului ca religie de stat prin edictul lui Theodosiu dat la Tesalonic la 28 februarie 380 şi interzicerea religiei geţilor prin edictul din anul 381 dat din Constantinopol, de atunci minciuna şi falsul la care trebuie adăugate crima şi jaful au primit drum liber în istorie iar toată Europa şi nu numai, cunosc acest fals al iudeo-creştinilor ca singurul adevăr. Scrierile hermetice au avut o mare influenţă asupra sistemelor filozofice ale Europei medievale tîrzii şi renascentiste. Mulţi filozofi din acea perioadă au văzut în scrierile hermetice o întruchipare a înţelepciunii divine în întregul ei, Poimandres fiind nu doar un om cu inspiraţie divină, ci şi un profund filozof care şi-a căpătat înţelepciunea direct de la Dumenzeu. Aşa spune şi Enoh despre Legea Sfîntă primită de la Sîntu şi tot aşa ar trebui să spună toţi urmaşii lui mioritici!

Toate aceste scrieri ale lui Thot sau Hermes au fost gravate pe pereţii templelor de către primul înţelept iar al doilea înţelept i-a îndemnat pe adepţii misterelor să scrie învăţătura pe table ascunse care să fie cunoscute numai de iniţiaţi şi unde se spune că cerul este plin de genii. Ori Zamolxe a lăsat cu mîna lui asemenea table în cultura strămoşească iar cea care povesteşte vizita învăţatului în insula Samos spune că ,,micile şi credincioasele zîne/genii au mers pline de strălucire şi au ajutat credinţa în insula Samos”. Într-o invocaţii către Hermes adoratorul zice: ,,Ştiu al tău nume ce străluceşte în cer, ştiu şi ale tale forme, ştiu al tău pom şi ştiu al tău lemn. Te ştiu pe tine, Hermes, cine eşti tu şi de unde eşti şi care este cetatea ta. Ştiu numele tale în grai barbar şi numele tău adevărat scris pe sfînta tăbliţă din locul sfînt din cetatea lui Hermes, unde te-ai născut. Prea multe ştia înfocatul discipol dar nu ne-a lămurit deplin cum suna numele lui Hermes în ,,grai barbar” poate n-ar mai fi rămas în istorie atîtea locuri întunecate. Dacă numele lui era scris pe ,,sfînta tăbliţă” într-un ,,loc sfînt”, atunci baştina lui nu poate fi decît Sfînta Getia pentru că numai aici în antichitate se scria pe tăbliţe. Şi în Edda sînt amintite tăbliţele sfinte de aur ale asenilor pe care era scrisă întreaga înţelepciune divină, iar graiul barbar pe care îl ştia elenul este graiul mioritic vechi de milenii. Egiptenii nu scriau decît pe papirus în perioada saită, aşa că menţionarea tăbliţei sfinte dovedeşte că religia lui Hermes venea din altă cultura decît cea greacă sau egipteană şi acest adevăr se ştia atunci! Să mai dau citire acestei rugăciuni: ,,Vino către mine stăpîne Hermes, tu, cu, multe nume, ce cunoşti tainele ascunse sub polii cerului şi sub pământ. Tu eşti măreţul şarpe, căpetenia tuturor zeilor, tu care deţii începutul Egiptului şi sfîrşitul lumii”. După tradiţia antică, polul sau axul lumii sau osia pămîntului era la geţi şi mai precis în Carpaţi unde se afla şi cetatea lui Dumnezeu. Dacă se ştia că tainele acestei religii erau scrise pe tăbliţe şi îngropate sub osia pămîntului înseamnă că şi în antichitate se ştia că geţii au reuşit să salveze din ghearele romanilor o parte din tăbliţele lor sfinte şi le-au îngropat la loc sigur. Iar nemernicii cînd le-au găsit în anul 1873 le-au şi făcut de petrecanie astfel ca învăţăturile minunate ale ,,neamului ales” să nu le mai ştie nimeni. Iar apelativul ,,măreţul şarpe” ne duce iarăşi la lumea ariminilor din Carpaţi unde şarpele era atît simbol sacru al mişcării eterne de naştere şi renaştere din moarte dar şi simbol al înţelepciunii.

Din studierea papirusurilor greceşti din perioada elenistică a Egiptului, reiese că ,,religia lui Hermes” nu numai că era larg răspîndită, ci practic dominantă în acest cerc al populaţiei. Rugăciunile greceşti sînt prelucrări ale unor tradiţii locale mai vechi amestecate cu elemente de filozofie elenistică.

Într-un papirul egiptean magic scris în secolul ll î.e.n. în greacă, învocîndu-l pe Thot spune: ,,Arată-mi-te în puterea ta profetică, Zeule cu cuget înalt, Hermes de trei ori mare! Fie ca cel ce stăpîneşte cele patru ţinuturi ale Cerurilor şi cele patru temelii ale pămîntului să se arate. Arată-mi-te, tu, care eşti în Cer, arată-mi-te tu, care eşti din Ou…Vorbeşte, cei doi Zei sînt şi ei împrejurul tău – un zeu se numeşte Thath şi celălalt Haf”. Referirea la naşterea lui Thot din ou se găsea în religia tracilor orfici care a cunoscut o deosebită răspîndire la eleni începînd cu secolul Vll î.e.n. Iar cei doi însoţitori ai lui Thot ca reprezentare hagiografică îi găsim în imaginea lui Mitra cabirul cu cei doi dioscuri unul cu facla în sus simbolizînd viaţa, iar celălalt cu flacăra în jos simbolizînd judecata pentru cei care au trecut în lumea tăcută a nemorţii.

Originea carpatină a egiptenilor vreau să o dovedesc prin străduinţele arătate mai sus şi chiar ceva pe deasupra, iar pentru hatîr am cules 103 de cuvinte din cărţile pe care le-am citit despre civilizaţia de pe Nil, cu ele dovedind că există legături lingvistice şi religioase de netăgăduit între vechea civilizaţie carpatină din mileniul lV î.e.n. şi cea nilotică. Celelalte cuvinte comune celor două limbi trebuie descoperite din Egyptean Grammar de A. H. Gardiner, Oxford 1927; Hieratische Paleographie de G. Möller, Leipzig 1936 şi Demotische Grammatik de W. Spiegelberg, Heidelberg 1925. În scrierea hieroglifică, cuvintele se scriau numai cu consoane iar vocalele erau cunoscute de cei care le citeau, în timp aceste informaţii s-au pierdut iar de cele mai multe ori, aşezarea vocalelor în textele egiptene din scrierile contemporane este arbitrară, chiar dacă se face comparaţie cu limba coptă care a apărut foarte tîrziu şi nu poate fi un reper sigur în această direcţie. Cele mai veche texte sînt din dinastia tinită(cca. 3000 î.e.n.) ce a avut reşedinţa în oraşul This din Deltă. Dau mai jos aceste cuvinte, primul este în egipteană iar după semnul egal(=) este cuvîntul românesc sau în emegi/sumeriană cum a fost botezată această limbă.

akhu: ritual săvîrşit pentru a deveni sacru = aka: înseamnă în emegi a săvîrşi, a pune la punct, loc; Amenti: ţinutul unde se duc morţii cei virtuoşi după judecata lui Osiris şi stau alături de el, în unele mituri locul este undeva sub pămînt, în altele este situat în ceruri, în regiunea de apus = aminte: a judeca, a ţine minte, a cinsti, a rememora, a desfăşura o acţiune religioasă sau laică pentru venerarea celor morţi; ankh­: crucea egipteană ca simbol a vieţii veşnice şi a divinului = angea: înger cum apare pe tăbliţele de plumb de la Sinaia; aat: templu, din vechime = at: străbun, cer în emegi; arate: sînt cele 7 porţi prin care trebuie să treacă sufletul pentru a ajunge în Amenti = arate: a indica, a conduce şi arete: berber cu care se dărîmau zidurile cetăţilor sau se deschideau porţile acestora.

ba: berbec = ba: sunetele scoase de ovine zbiară.

dabat: sigiliu de inel, iar litera t reprezintă genul feminin = daba: cetate, cum apare pe tăbliţele de plumb. Ivriţii au preluat termenul sub forma taba,at iar noi avem tabă care înseamnă efigie sau sigiliu, deci termenul este luat de la filisteni; dad: părinte, tată, bătrîn = tată: părinte biologic sau tete: unchi, bătrîn, dad în engleză este identic cu termenul din egipteană pentru că a fost o migraţiune şi în insulele britanice pe la sfîrşitul mileniului lV î.e.n., dada: sfatul bătrînilor = dadă: termen respectuos pentru sora mai mare sau pentru o femeie matură;

Earu: Cîmpiile fericiţilor unde se duceau cei consideraţi vrednici de către Osiris = Er: în emegi înseamnă a conduce, a îndruma, a călători;

facu: a face, a înfăptui. În papirusul din Leyden scrie că ,,Demiurgul a făcut/creat şoaptele sale” – dad faqou titi – adică a făcut lumea prin cuvînt şi gînd = facu: a face, a executa.

ha,hi: interjecţii = ha,hi: interjecţii; haka: vrajă, descîntec = hac: serviciu, chip, putinţă, asemănare, soluţie; ham-ham: strigăt de luptă al egiptenilor fiindcă ei luptau sub steagul lui Anubis care era în vechime cîine = ham: lătratul cîinelui; hm-stu,hame-situ: puterile duşmănoase care doresc să-l mănînce pe ka = hămesit: foarte flămînd, mîncău, înfometat; hat: înainte = hăt: în depărtare, înainte; hati: inimă ca loc al cumpătării şi prevederii = hăţi: a trage, a scoate şi hăţui: a conduce din hăţuri, a dirija, a ţine sub control; hen: embrionul uman, fetusul = ham­: casă goală şi nelocuită, coş din papură cu care se ducea mîncarea la cîmp; Hinu: numele bărcii cu care erau duşi morţii în lumea de dincolo = hina: partea din spate a plutei; heri: conducător, decident, vestitor = hiri: noutăţi, veşti. vestitori; hob: dans care se face prin sărituri în înălţime cu o rotire în aer = hop: săritură; hotep: pace, mulţumire, îndestulare = hutupi: a mînca pe înfulecate; huta: casă = hudă: casă;

gheb: pămînt, prima movilă apărută din apa primordială = gheb: cocoaşă, movilă;

i: interjecţie = i: interjecţie; Iaru: fericit = Iaru: nume de familie la români; im: pământ = im: pământ moale sau mocirlă; ion-mutef: ritual prin care tikenu sau un preot în cazul morţii ritualice simulate a regelui, trebuia să treacă prin acel ou din piele ca simbol al renaşterii. apoi se lua o şuviţă de păr şi se ardea împreună cu pielea într-o groapă = ion: fiinţe de lumină sau îngeri păzitori în teologie egipteană şi mioritică; ib: inimă ca loc a gîndirii sensibile sau divine = iub: iubire, dar forma veche egipteană se găseşte în cuvîmtul ibovnic(ib + ob + nig); ist: iată =ist: acest;

kau: a distruge, a nimic, a judeca = căi: a compătimi, a plînge; qeni/căni: negru, înnegrit = căni: a murdări cu negru; kahibit: ,,umbra” mortului care era percepută ca un fel de memorie postumă, pierdea ei în timpul trecerii prim Amduat ducea la dispariţia sufletului = cahile: plută mică folosită la trecerea unui rîu; kemkem: zeu care îi apără pe cei virtuoşi = chem: invoc, rog, cer; kemet: adunare = chimet: consilier; kenet: înnegreală = cănit: înnegrit, murdărit cu negru; khem sekhem era sfînta sfintelor din templele egiptene unde puteau intra numai regele şi preoţii de rang înalt = chemui: a chibzui, a socoti, a cerceta şi chimă: germen, creştet, vîrf; khemenu: centrul religios din Wnt, care era al lui Thot = căminu: casă, baştină; khen: burduful/oul din piele prin care se trecea în ritualul de urcare la cer = chin: necaz, supărare, muncă istovitoare; khenti: domn, judecător, demnitate înaltă = chintic: măsură de greutate foarte mică folosită în vechime; Khepra: scarabeul ieşit din mîlul primordial = chipru: iarba neagră; khep: fiinţă, făptură = chip: trup, fiinţă; kher: a pieri, a judeca = cher: a muri, a pieri; khru: voce, grai = cri,cri: cîntecul greierului şi gri,gri, cuvînt cu care se cheamă porumbeii;

ma: născătoare, mamă = ma: mamă în română şi emegi; ma-khru era vocea Născătoare a celor văzute şi nevăzute din cer şi pe pământ = macru: despre carne slab, foarte bun; meduta: ordine, metodă = mitodi: mijloace, metode, cuvînt folosit pe T 45; Mehen: mare, voluminos = mahal: mare, voluminos; mrt(se citeşte mărit sau merit): femeia cea iubită = mărit: a se căsători şi merit: a recunoaşte o calitate, favoare; meru: omul iubit = Meru: muntele sacru al geţilor unde cei care deveneau OM, se înălţau la ceruri; mest: piele tăbăcită sau numai jupuită în care se băga tikenu în simulacrul morţii ritualice = mesti: încălţăminte din piele subţire, fără toc, purtată de bărbaţi. În tăbliţa 36 se spune că asemenea încălţări erau date morţilor; meska: piele argăsită = mescă: ciubăr, în care se făcea tăbăcirea; mire: a iubi = mire: bărbatul care îşi uneşte viaţa cu o femeie prin consimţămîntul căsătoriei; miri: sapă, unealtă cu care ţăranii egipteni îşi cîştigau agoniseala şi din care plăteau şi biruri = mirii: bogăţii, tezaure, impozite; mose: a dat naştere = moşi: a ajuta să nască; mut: mută = mută: fără glas, tăcută; mutef: trecere, a supraveghea, a îngriji = mutevliu: administrator;

ntr/natura: zeu, divinitate, ei aveau conceptul că tot ce este vizibil şi invizibil a fost creat de divinitate şi după moarte se întoarce în energia creaţiei de început. Este compus din na: om, fiinţă, pământ, plante, apă + tu: strălucire, credinţă, suflare + ra: revărsare, rădăcini, a radia, drag. Sensul cuvîntului se găseşte identic în scrierile esenilor, scrierile trismegiste, Cartea lui Eno şi scrierile caldeene, adică înţelepciunea strămoşilor noştri geţi; neheb/nahab: şarpe uriaş, monstru = năhoadă: arătare, monstru: nemes­: un fel de batic purtat numai de faraon care arăta poziţie unică ce o avea în cadrul societăţii egiptene = nemeş: de neam mare, nobil; nemu: participanţii din primul rînd la procesiunile de înmormîntare ale egiptenilor = neamu: rude de sînge; neniu: gîrbovii, cei care participă la ceremonie şi sînt copleşiţi de supărare = nene: persoană mai în vîrstă; nepere: care nu piere = nepere: care nu moare; Nun: oceanul primordial în care erau germenii a tuturor fiinţelor = nun: origine, naştere, a se ridica, a creşte, în emegi; nu: nu = nu: negaţie; non: nu = non: nu în franceză;

o: interjecţie = o: interjecţie; Oua-Oua: trib din perioada predinastică = oua: a face pui, a se înmulţi; ouţ: ritual prin care defunctul era acoperit cu o piele simbolizînd întoarcerea în uter sau ouţul primordial pentru o nouă naştere în lumea de dincolo = ouţ: ou mic, în româna veche, despre femeia însărcinată se spunea că ,,are ou”.

prt,părut: ieşit, apărut = părut: ivit, imaginat; pir-a: reşedinţa faraonului, dar şi titulatura oficială a acestuia o lungă perioadă de timp. La început se consulta cu ceata războinicilor şi sfatul bătrînilor şi tot la el veneau cu pîra cei cu necaz sau of la lingurea = pîră: acuzaţie, neînţelegere, dispută, vrăjmăşie, judecată, osîndă;

ra: gură, numele principalei divinităţi = ra: a naşte, a străluci, drag; rmn/ramin: oprire, rămînere, dăinuire, statornicie = rămîn: oprire, rămînere. Cuvîntul egiptean mai poate fi citit rumun, roman, rimin, toate avînd o semnificaţie majoră în identitatea de neam a românilor, numai de nu ar fi dat în ei damblaua latrinistă sau tracistă. Cînd au plecat ei pe la sfîrşitul mileniului lV î.e.n. şi apoi prin năvălirea hicsoşilor, cei rămaşi la baştină şi-au zis statornicii sau rămaşii iar pe tăbliţe de plumb apar scrişi rumun sau alte derivate; rîma(t): om doritor de cunoaştere = rîma(t): a scormoni, a căuta; Rosetau: era un ţinut cu tuneluri pe unde sufletul trebuia să treacă obligatoriu pentru a ajunge în Amenti. Aici era şi Lacul de foc păzit de un crocodil cu un cuţit de cremene rose: roşu = roşu: culoare; remet/remetet: om, omenie = Rîmeţi: mănăstire în judeţul Alba; rumit: lacrimă, ei aveau un mit care spunea că omul s-a născut din lacrimile lui Atum, creatorul lumii = ruminaţie: măcinare; ruha: înţelepciune = ruha: nume de familie la români. În aramaică raho înseamnă înţelepciune iar în ebraică ruah are sensul de duh sau spirit. Asta dovedeşte că ivriţii şi-au ticluit toate ,,revelaţiile” lor după ce au fost alungaţi din Egipt, adică după anul 412 î.e.n. Şi tot pe atunci Neemia mai cheamă odată tot neamul ivrit şi face un nou legămînt cu ei pentru constituirea Frăţiei lui Israel. În română avem rugă cu sensul de venerarea sau cinstirea strămoşilor. Dar cuvîntul ebraic mai are şi sensul de a cunoaşte pe cineva prin raport sexual, dovedind că la ei religia era o totală şi veşnică destrăbălare, fiindcă rabinii aveau pentru pohtele lor hedoniste, lîngă templul din Ierusalim un mare bordel unde erau atît kedeşe cît şi pederaşti numiţi ,,cîini” cum scrie la Geneza 4,1. Multe tinere ivrite treceau prin acest closet al desfrîului drăcesc iar povestioara cu fecioara Maria şi fecundarea ei de către Iahwe, era o practică oribilă a cultului mozaic din acest bordel, pe care au vîndut-o goimilor cap de lut ca ,,binecuvîntare” divină, pe cînd ea a fost o cumplită duhoare de latrină a rabinilor preacurvari. După ce rămîneau ,,cu ou” kedeşele erau scoase la măritat cu ghiocul însămînţat de aceste lepre, iar ,,curăţenia” neamului lor, trîmbiţată cu nemaiîntîlnită obrăznicie atît în vorbă cît şi în făcăturile lor sataniste, este tocmai această practică îngrozitoare, care nu se mai găseşte la nici un popor din antichitate.

saba: stea = saba: a duce cu vorba, a spune vrute şi nevrute; sabaiu: doctrină, instrucţie = sabaia: a se năpusti, a învinge; sabaoit: înţeleaptă, învăţată = Sabaot: la bogomile este Creatorul lumii spirituale; sabau: înţelept = sabău: croitor; sakhu: fiinţă sacră sau purificată, ritual în regatul vechi unde o persoană substitut sau chiar cea a mortului era băgată printr-o piele cusută urmărindu-se unirea sufletul mortului cu ka şi ba, substanţa divină a universului care a însoţit existenţa lui pe pământ, pentru a obţine nemurirea = sacu: obiect din pînză sau piele care ajuta la depozitarea unor produse; saciu: mortul care a trecut prin pielea pentru renaştere şi a fost primit în ceruri = sa-ku: graniţă, hotar, sanctuar în emegi; sapat: denumirea canalelor de irigaţii care despărţeau nomele = sapat: muncă cu sapa prin care se face un şanţ, ori se pregăteşte terenul pentru însămînţat, etc; sat: loc = sat: locul unde mai multe persoane şi-au stabilit un domiciliu permanent, prin construirea unor case; sed: a scrie = sed: a se aşeza, a fi liniştiţi în emegi; sekhat: cîmpie = secat: loc de unde a fost îndepărtată apa care băltea totdeauna; seşa: a scrie = seşa: adunare a sătenilor pentru a petrece; sin/son: frate = sin: fin, nepot, fiul lui; serdab: camera zidită în mastaba şi culoarele care duceau la ea unde erau statuile mortului = serdar: comandant de oaste, sargedab este chemarea cetăţii cum apare pe tăbliţa 63; sder/sedere: a se culca = şedere: a se odihni, a trîndăvi; Seta: numele lui Seth ca zeu al ţinuturilor nisipoase = seta: a înseta; sethos: altă denumire a lui Seth = setos: cel care este însetat. suma: unire = suma: a aduna;

Şaue: zeu al destinului în religia egiptenilor = Şaue: divinitatea de la Tărtăria, sat în comuna Rozavlea, jud. Maramureş şi Şaulia, localitate în jud. Cluj; şedşed: loc al renaşterii = şede: suprafaţă în prelungirea cuptorului unde se poate dormi; şti: a cunoaşte = şti: a cunoaşte.

tap: cap = tapă: crestătură din capătul uni lemn pentru a se îmbina cu altul; taty: administratorul Egiptului = tati: nume de alint pentru tată; tau: lac = tău: lac, baltă; Te chem: Marele Zeu invocat de sufletul mortului în Amduat = Te chem: formulă de venerare în creştinism. Temu: una din numeroasele epitete ale lui Ra, cu sensul de distrugătorul = temu: speriatul, înfricoşatul. tikenu: defunctul sau iniţiatul care se băga în pielea ouţ sau meska pentru a renaşte în lumea lui Osiris. acesta era adus pe o sanie la locul procesiunii = tucanu: om naiv, om vînjos; titi: a spune, a şopti = titii: a şopti,

Uret: urît, primejdios, vine din expresia ,,marea revărsare’’ şi se referă la drumul parcurs de barca lui Ra în lumea de dincolo plină de demoni şi de capcane = urît: respingător, hidos; User: zeul Osiris scris în egipteană, care era principala divinitate şi conducea ţinutul nemuririi, unde îşi doreau toţi muritorii să le ajungă sufletele = uşer: dregător de Curte în Moldova care avea sarcina de a-i primi pe soli şi a-i conduce la Domn; urthekau: vrăji şi descîntece folosite şi în medicină pentru alungarea bolilor = urtica: a urzica.

Cartea morţilor este încă o dovadă a legăturilor spirituale şi de neam dintre ariminii carpatini şi egipteni iar lucrarea provine din scrierile incluse în Textele sarcofagelor şi care la rîndul lor provin din Textele piramidelor la începutul secolului XVl î.e.n. ce au fost prelucrate succesiv pînă în secolul V î.e.n. Textul cunoscut şi sub numele Papirusul Ani, cuprinde rugăciuni, descîntece, incantaţii către divinităţi, formule magice şi alte expresii cu caracter religios, dorindu-se un îndrumar pentru cei ce vor călători în lumea de dincolo. Este o traduce făcută în anul 1842 de către K. R. Lepsius, după un papirus aflat la Torino. Manuscrisul provine din epoca tîrzie a Ptolomeilor dar el cuprinde informaţii care se găsesc pe pereţii templelor din secolele XXlV î.e.n. fiind aranjat şi rescris de-a lungul timpului. Forma ajunsă la noi a fost elaborată în secolele Vl-V î.e.n. în perioada saită cînd Egiptul a cunoscut o renaştere spirituală cu un mesaj puternic al trecutului. În această perioadă Cartea Morţilor a fost elaborată în forma definitivă, cam aşa cum a ajuns pînă la noi.

Morţii la egipteni se duceau în CîmpiileFericiţilor(sekht-Ialu sau sekht-Iaru). Iaru este nume de familie la români, dar în alte papirusuri este scris Earu, ajungînd Er în scrierile lui Platon. Textele spun că morţii mergeau în Sekht care poate fi citi şi sekat pentru că ei considerau aceste locuri nişte insule pline de verdeaţă faţă de zona mlăştinoasă din Deltă. Ialu aminteşte de Alalu din emegi, locul unde se duceau sufletele morţilor. Un alt ţinut binecuvîntat pentru morţi erau Cîmpiile Păcii unde duceau o viaţă asemănătoare cu cea de pe pământ dar se pare că principala plăcere este călătoria zilnică cu barca lui Ra. Pentru a dovedi înrîurirea spirituală a celor două culturi, dau mai jos cîteva pasaje din aceste text menţionînd capitolul:

C. l ,,În ziua de lumină cînd sfîrşeşte/ Devine începutul cel mai sigur.” Versurile sînt închinate ţinutului Amenti care era sălaşul morţilor dar şi ,,apusul’’. Cînd sufletul mortului se deplasa către judecata lui Osiris, printre cei care urmăreau să îl distrugă era şi zeul Kherty, sub forma berbec ce putea fi ostil sau benefic şi numai Ra putea să înlăture această primejdie. Cuvîntul este compus din kher: a muri, a judeca şi ty: viaţă. Osiris purta titlurile de stăpînul şi regele din Amenti fiind numit Khenamenti, adică domnul din Amenti. Taurul din Amenti este un alt nume al lui Osiris.

Ionu era oraşul pe care grecii l-au numit Heliopolis fiindcă zeul tutelar de aici a fost Ra. În egipteană se mai numea Ionnu-Meh, însemnînd Stîlp al Egiptului de jos, dar este un sens figurat ce sugerează coloana de lumină divină ce uneşte cerul cu pămîntul pentru că Ionu şi sub forma Iaani erau spiritele divine ale înţelepciunii solare care îl ajutau pe Thot. Iani sînt personificări ale inteligenţei din mitologia egipteană care asistă zilnic la naşterea lui Ra şi în însoţesc cu cîntecele lor. În Macedonia, de sfîntul Ion în vară, exista un mic ritual în care fetele tinere veneau pe la gospodari cu un fel de colind numit Ta Iani, şi nu este nici născocire sau revelaţie, nici făcătură sau conjuraţie, ci un obicei vechi de mii de ani practicat în toriştea ariminilor! Pe tăbliţele de plumb îl găsim pe Ion ca nume de persoană şi al cărui sens este de mesager al luminii sau fiul luminii.

C. Vll ,,Căci trupul meu este chiar trupul lui Atum’’. În C. X şi următoarele sînt menţionate mai multe porţi, unele de foc, prin care trebuie să treacă sufletul răposatului, dar numai dacă ştia anumite cuvinte tainice, concepte asemănătoare cu cele din creştinismul arimin dar care nu au nici o urmă în scrierile pretins revelate ale mozaicilor.

C. XV ,,Căci din tine ies toate Formele şi toate Fiinţele,/ Căci, iată, tu, ai rostit cel dintîi Cuvîntul în lume;/ Pămîntul tăcut, ascultă şi ţi se supune…/ Tu, Zeu Unic domneai în cer încă/ De pe vremea cînd Pămîntul cu munţii săi de stîncă/ Cu ape şi cîmpii nici nu exista.” Conceputul este identic în scrierile trismegiste şi în cele ale esenilor, în parte şi în Cartea lui Eno, dar nici urmă sau umbră în mozaism. De va fi cumva supărarea prea mare pentru întunecaţi, le mai rămîne să-şi vîre în dos revelaţiile şi apoi să pe pună pe limbă pentru că noi ne-am săturat de otrava lor satanistă.

C. XVll ,,Sînt zeul Ra…/ Sînt zeul Atum…/ Sînt zeul Nun/ Sînt însuşi Marele Zeu/ Ce se creează pe sine mereu./ Entităţi cereşti, ierarhice,/ Eu le-am creat prin puteri magice,/ Astfel că, atunci cînd mă înalţ la orizont,/ Nu mă împiedic de nimeni şi nimic/ Căci eu sînt Ieri/ Şi îl cunosc pe Mîine…./ O Ra, tu cel din Oul cosmic te iveşti.” Neheb-Kau era un zeu-şarpe, considerat invincibil atît în lumea reală cît şi în lumea de dincolo, avînd o faţă de cîine şi stătea la pîndă lîngă lacul de foc numit Rosetau. Doar Atum/Ra putea să păzească sufletul morţilor de acest duh, dar numai pe cei cinstiţi şi vrednici pentru că cei mişei erau lăsaţi pradă lui. Şi de nu v-a fi şi vouă cu supărare, adică cinstitelor obraze ale istoricilor, amintesc statuia acelui şarpe misterios numit ,,gliconul” descoperită la Constanţa, despre care nimeni nu este în stare să spună decît prostii şi prosternări în faţa ,,marii culturi eleniste”. Şi steagul strămoşilor mei geţii – voi aveţi strămoşii în scursurile şi leprele imperiului roman – are capul şarpelui ca cel menţionat de textele sacre egiptene. Un animal cu această înfăţişare este şarpele Dahaka din religia brodită de Zoroastru, adică ar fi un fel de daca după urechea noastră fiindcă şi acest hoţoman a băgat adînc mîna în sacul cu gîndire mioritică. Numele zeului egiptean Neheb-Kau se găseşte în cuvintele noastre năhoadă: arătare, monstru şi căi: a compătimi, a se plînge, a jeli.

C XlX ,,Ca în noaptea sărbătorii trunchiului Djed,/ Ce este ridicat la Djedu în picioare/ Noaptea în care Isis neogoit,/ Jeleşte la priveghiul fratelui ei şi soţ prea-iubit.’’ Este o amintire evidentă a coloanei lumii sau axului ceresc ori osia lumii cum apare în mitologia noastră.

C XX ,,Fă aceasta ca în ritualurile Haker numite,/ Cînd sînt separate sufletele osîndite / De cele ale aleşilor ce ştiu să străbată căile morţii.’’ Şi în creştinism, sufletele sînt separate la Judecata de Apoi după faptele săvîrşite pe pământ, concept care nu se găseşte în mozaism.

C XXll ,,Iar, răsar pe cerul ce ne luminează,/ La fel ca Oul Cosmic alunecînd pe-o rază…/ Cu mîinile mele împreunate în rugăciune.’’ Şi în tradiţiile noastre populare se spune că sufletele se înalţă la ceruri şi se aprind pe boltă sub forma unor stele dar numai cele învrednicite de dreapta judecată a Domnului. Iar Oul Ceresc a fost o jucărică foarte dragă orficilor dar mai ales negustorilor greci care nu s-au prea neguţat la cumpărat şi mai mult, pe degeaba au luat strulubatica zicere.

C XXX ,,Şi iată port cunună de învingător, ca dovadă!/ Inima mea ib îmi vine de la cereasca mea mamă,/ În inima hati se văd faptele mele din viaţa pămînteană…/ Eu nu sînt mort căci în Amenti sînt primit.’’ Mai spune sufletul lui Ani că stă de vorbă cu Tatăl Ceresc. Dacă duci în mozaism această ideea, iese o berbeceală că nu se mai pot opri întunecaţii din ,,veşnica răzbunare”, dar ea se plimbă în voie pe plaiurile mioritice şi este cinstită şi iubită din inimusa noastră străbună care oricît au batjocorit-o liftele împăgînite de atîta ură şi trădare, mai are în ea ceva raze de soare.

C XXXll ,,Află că şarpele Naau,/ La pieptul meu s-a ascuns!’’ Strămoşii noştri geţi, cînd plecau să se socotească cu sabia cu cei răi sau pofticioşi de nemuncă, îşi punea un şarpe în sîn care să-i ocrotească de rele şi moarte, aşa cum este amintit un asemenea animal mai sus şi în religia egiptenilor. ,,Toate cele create pînă astăzi în puterea mea se găsesc,/ Seminţele lumilor ce vor veni, care n-au mai fost,/ Sînt închise în pieptul meu la adăpost!/ Prin magie, în Cuvinte de putere am fost înfăşat:/ Ele mi-au fost aduse din cosmosul de deasupra,/ Din cosmosul dedesupt, din cel îndepărtat,/ Încă din vremea cînd sufletul meu zbura în sublim,/ Acum, gîtlejul mi-l odihnesc la sînul tatălui divin./ Bătrînul zeu, odinioară plin de măreţie,/ Tărîmul morţilor mi-a dat în stăpînire,/ Cu frumosul Amenti, Cu cei osîndiţi, şi cu cei care prin moarte vor trăi…/ Pe cînd el zeul atît de puternic altădată,/ Căzut e pentru totdeauna…” Conceptul religios al existenţei fără început şi fără sfîrşit, născută şi renăscută din puterea gîndului şi glasului divin, care s-au zidit în formă văzută şi iarăşi revenită în nemărginire, cu veşnică naştere din sfînt în sfînt pentru binecuvîntarea vieţii pe pământ. Iar zeul bătrîn este Şaue carpatin, dus pe meleaguri de soare plin, să vegheze suflete drepte, pătrunse de legile înţelepte, date spre pază şi chezăşie de Ziditorul lumii ce a fost şi va să vie.

C XXXVlll ,,Într-adevăr, am fost hrănit cu viaţă din Eternitate…/ Într-adevăr trăiesc întru Djed./ Şi după moarte am o viaţă plină de har,/ La fel ca Ra, în fiecare zi, renăscîndu-mă iar./ Mă răspîndesc pe Pământ şi îl umplu de mine, Căci sînt zeul celor Două Ţări, pe nume Hotep(Fericitul).’’ Nici nu ştiu cum să încep, să fiu de cinste şi să nu-nţep pe marii mişei ce ne-au falsificat cu ură drăcească, marea gîndire cerească şi-au scos din loc blestemat, lucrarea Satanei să fie cinstită şi-n veci pomenită a neamului întunecat!

C XLlll ,,Eu sînt Ieri, Eu sînt Azi!/ De-a lungul a generaţii nenumărate,/ Lucrez ca vieţile voastre să fie apărate…/ Zadarnic vă-ntoarceţi ochii spre mine:/ Un văl întreit mă ascunde bine…/ Unicul fiu al Unicului,/ Din centrul Universului enigmatic…/ În singurătatea mea eu sînt un singuratic./ Chiar dacă nu trece o zi fără să salvez ceva…,/ Toate trec mai departe, şi trec, şi trec prin faţa mea…/ Da, este adevărat: sînt fiinţa din care toate sevele ţîşnesc/ Şi m-am născut în Oceanul ceresc…/ Sînt Nemişcatul, Marele Nod al destinului care zace în Ieri,/ Şi în mîna mea îşi are soarta Prezentul./ Nu mă cunoaşte nimeni / Dar eu pe toţi vă cunosc, vă pot şti;/ Pe mine nimeni nu mă poate simţi, Pe cînd eu vă port pe toţi în inimă./ O, tu, Ou Cosmic şi voi, ascultaţi-mă! de milioane de ani vă trimit/ Focul prin razele mele-au ţîşnit/ Pentru ca inimile voastre spre mine să le întorn…/ Sînt stăpînul inteligenţei sfinte şi a Verbului Magic,../ Este adevărat, Tatăl tău ceresc prin tine trăieşte.’’ De aceea Eno a fost chemat la ceruri unde a primit Legea Adevărului şi Dreptăţii, ca oamenii să se poată îndumnezei prin fapte bune şi să vină în marea de lumină cerească de unde să nască altă lumină, din sfînta lumină, ce-n veşnică viaţă se-nchină şi naşte, renaşte, prin moarte cunoaşte chemarea lui Sîntu, ce-şi leagănă gîndul în viaţă şi moarte, a lumilor fapte. De ieri, de azi, de mîine, se naşte şi creşte, sufletul sfînt ce veşnic trudeşte, la fapta zidirii şi nemuririi pe plai de lumină să fie pomină marele OM.

C Llll ,,Sînt Taurul sfînt! Domnesc în Cer şi pe Pământ./ Cînd apar ca o flacără, sînt stăpînul luminii,/ Pun în rînduială ritmurile din Cer şi poruncesc anii…/ Căci sînt chiar principiul Cumpenei lumilor,/ În cercuri largi mă rotesc în jurul Oului Cosmic,/ Razele mele strălucind din Cer.’’ Textul cuprinde o parte din mitul mioritic al lui Mitra.

C LXV ,,Tot ei pun în mişcare spiţele Discului de Foc…/ Ra va putea urca iar pe cer absorbind pe săturate,/ Substanţa lui Maat, Adevăr şi Dreptate,’’ Ideea dezvoltă conceputul lumii veşnice diriguită de marii zei care lucrează pe Tărîmul-Veşnicei-Deveniri. Noi o avem prin înălţarea sufletului la ceruri cu ajutorul coloanei cerului iar Platon a ,,transformat-o în filozofie greacă” prin povestea lui Er.

C LXlX 69 ,,Gheb este tatăl meu şi mama mea este zeiţa Nut.” În scrierile geţilor este invers , pămîntul este mamă şi cerul este tată.

C LXXXVl ,,Voi locuitori ai Cetăţii Cereşti’’ Scrierile strămoşilor noştri vorbesc de Cetatea Vieţi ori a Veşniciei cum apare pe tăbliţe. În unele texte se spune că intrarea în Tărîmul morţilor se făcea prin muntele Manu, la noi muntele sfînt al geţilor pe unde se înălţau sufletele la ceruri, se numea Meru.

C XClX ,,O, voi, purtători ai veşmîntului ,,Ansi”,/ Priviţi: barca mea cu bucurie o iau în stăpînire./ Veniţi şi voi stăpîni ai furtunilor, voi care/ Navigaţi bărbăteşte, fără teamă în apele lui Apophis” Iordanes în Getica la Xlll,78 ne spune lucruri uluitoare cu privire la faptele strămoşilor noştri, asta îi priveşte numai pe cei care se consideră urmaşi ai geţilor şi nu a scursurile imperiului roman, aduse chipurile, să repopuleze ,,ţara sfîntă” cu lepre ivrite şi alte scursuri de soartă urgisite: ,,În victorie ca şi cum învingeau datorită şefilor, i-au numit pe aceştia nu simpli oameni ci semizei, adică ansi.” Şi iarăşi îi blestem pe toţi cei care ne-au falsificat istoria cu ştiinţă sau din prostie; să le crape rînza, să nu-i primească pămîntul, să-i ţesele oştirile de draci în frunte cu comandantul suprem – Întunecimea Sa Iahwe,

C. CXXXll ,,Iată oştirile cerului se pun în mişcare:/ Alături de zeii şi zeiţele ce-l înconjoară,/ Zeul împărţirii universului/ Se află în rîndurile oştirii, alături de ai lui…/ În milioanele de ani ce vor veni/ Nu vor descoperi decît că Ra, Domnul şi Stăpînul nostru,/ Urmează o singură cale, iar aceasta este o cale de foc,/ Şi că toate oştirile Cerului merg în spatele lui spre acelaşi lor!’’ Oştirile cerului sau cetele de îngeri le găsim şi pe tăbliţele de plumb şi în furtişagul numit Tora, unde în partea de început, întunecaţii şi regişorii lor întru întunecime, dădeau vîrtos cu sabia în cetele din ceruri.

Fragmentele de mai sus selectate din Papirusul Ani, ajustate puţin ar face cinste oricărui studiu academic de teologie sau teozofie creştină, dar se lipeşte ca nuca de perete de pretinsele scrieri ,,revelate” mozaicilor şi preluate din această religii sub numele Vechiul şi Noul Legămînt!

In istoria lumii, doar civilizaţiile emeş, egipteană şi mioritică au avut ca fundament moral, social şi divin, Legea sfîntă a Adevărului şi Dreptăţii, după care şi-au călăuzit existenţa pămînească iar ca simbol al sacrului crucea şi steaua.

Îvriţii şi iudeo-sataniştii au avut din totdeauna legea minciunii, lăcomiei, urii şi a răzbunării veşnice, grecii aveau legea hoţiei şi minciunii iar romanii aveau legea crimei şi a jafului.

Sursa: http://www.ariminia.ro

Inscrieri Academia Karanna©

Inscrieri Academia Karanna©

oferta verii karanna

 

SESIUNE DESCHISA DE INSCRIERI IN PERIOADA 25 IUNIE – 8 SEPTEMBRIE 2014!

OFERTA REDUCERE 400 LEI ! (100 lei / luna pentru primele 4 luni de curs)

 

STRUCTURA PROGRAM: 

  • 33 – Seminarii Video-Live
  • 20 – Cursuri Video Inregistrate
  • 42 – Meditatii Ghidate Inregistrate (Audio)
  • 18 – Initieri la Distanta

 

AVANTAJE SI BENEFICII – ACADEMIA KARANNA©:

Checkmark3

 Cursuri Online cu Program Saptamanal

 

Checkmark3

Cursuri Acreditate International – IPHM

 

Checkmark3

 Structura Program: 3  Nivele – 8 luni / Nivel

 

Checkmark3

 Singurul Curs Online-Live de profil din Romania

 

Checkmark3

Cea mai complexa Programa de Curs de Dezvoltare Spirituala

 

Checkmark3

 Conferinte Video Inregistrate

 

Checkmark3

 Meditatii Ghidate Audio – Inregistrate

 

Checkmark3

 Initieri la Distanta – Manuale & Certificate

 

Checkmark3

 Suport de curs in format electronic (PDF)

 

Checkmark3

 Seminarii Online-Live – Bi-Lunar

 

 PENTRU MAI MULTE DETALII APASATI AICI

[vfb id=10]

 

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

rudolf steiner

 

 

Vrem să facem cunoștință cu trei noțiuni. Trebuie să ne reprezentăm că fiecare ființă din Univers constă din trei componente, ca și omul. Totuși nu avem nevoie să cunoaștem toate cele trei componente ale unei alte ființe. Ele
există însă pentru fiecare ființă:

1. Conștiență
2. Viață
3. Formă

Dacă privim ființele de pe Pământul nostru, atunci găsim că ele au formă din ceea ce numim regnul mineral. În lumea pământească nu există nicio altă formă pentru om. Această formă a regnului mineral poate fi înălțată la un nivel superior numai prin aceea că ea devine vie, și fiecare ființă poate dobândi un centru numai prin aceea că viața devine conștientă. De aceea forma, viața și conștiența sunt cele trei principii ale fiecărei ființe.

În conformitate cu aceasta, omul constă din corp, suflet și spirit. Noi știm că sufletul se înalță în corp și plăsmuiește așa corpul sufletesc. Acesta este umplut oarecum cu viață de simțire. Principiul superior se organizează de fiecare dată în cel inferior; principiul inferior are viață prin aceea că principiul superior se organizează în el. Sufletul are conștiență prin aceea că spiritul se organizează în sufletul conștienței. Prin aceasta este omul tripartit în ființa sa – ca formă, viață și conștiență.

Dacă ne reprezentăm diferitele ființe din lume, atunci le putem structura conform acestei definiții, în trei feluri:

1. Ființe la care predomină forma în defavoarea celorlalte două, viață și conștiență;
2. Ființe la care predomină conștiența în defavoarea vieții și a formei;
3. Ființe la care toate cele trei sunt în echilibru.

dhyanis

Astfel, pentru ciclul nostru evolutiv:

1. Ființe la care predomină conștiența: Dhyanis. Ele au o conștiență puternică.
2. Ființe la care conștiența, viața și forma sunt în echilibru, numite esoteric substanțe;
3. Ființe la care predomină forma, sunt ființe elementale, elementali

La „substanțe” domină o anumită legătură între Dhyanis și elementali. Omul a fost în starea de substanță pe când el a ajuns din starea de ființă elementală și s-a unit cu sufletul. Pe atunci oamenii erau oarecum doar modele, doar forme.

Oamenii erau pe atunci ca niște sfere care luminau frumos,care erau înconjurate de sufletele lor. La mijlocul perioadei lemuriene, omul era „substanță”. Acum omul a ieșit deasupra simplului grad de substanță. El este pe calea evoluției dhyanice. În limbaj esoteric, ceea ce era matur în perioada lemuriană pentru a lua în posesie acele corpuri, se numește „om”.

zei budhism
Noi întrebăm acum: Ce pot cele trei feluri de ființe? Mai întâi: Să le luăm pe cele la care predomină conștiența. Ele au o conștiență cuprinzătoare, mai cuprinzătoare decât viața lor proprie și decât forma lor proprie. Prin aceasta ele își pot exercita puterea asupra altei vieți și asupra altei forme. În creștinismul esoteric astfel de ființe se numesc Îngeri ai perioadelor de revoluție. Cum se poate roti o planetă în jurul Soarelui? Prin aceea că ea este pusă în mișcare de un Înger al perioadei de revoluție. Aceștia sunt ființele Dhyanis planetare sau Spiritele planetare. Așadar și Pământul nostru are un Înger propriu al perioadei de revoluție, o ființă Dhyan pământească.

Menționez aici Spiritul planetei din opera „Faust” de Goethe; corpul său este întreaga materie astrală a Pământului.

Omul este pe cale de a deveni un spirit planetar. Acum el este însă doar din punct de vedere mineral o imagine a Divinității, fiindcă el trebuie să-și formeze încă ființa sa astrală, rupa-mentală și arupa-mentală. Apoi el poate deveni, al sfârșitul celui de-al șaptelea rond, un Înger al perioadei de revoluție.

Atunci cel mai mare Dhyan-Chohan îi spune: Toate animalele și plantele îți sunt înmânate. – Acest lucru se întâmplă așadar în cea de-a șaptea zi a Creației.

Atunci omul a devenit un Dhyan-Chohan, un Spirit cosmic dhyanic. (Chohan = Spirit cosmic).

În al doilea rând: Ființele la care forma, viața și conștiența sunt în echilibru, își exercită puterea asupra formei și sunt conduse de către însăși conștiența lor. Ființele de acest fel, pe care noi le cunoaștem, sunt oamenii până la o anumită treaptă. Ei evoluează, se eliberează din ce în ce mai mult de faptul că ei sunt dominați de forma lor, de natura lor inferioară. Ei se străduiesc către
ceea ce este superior, către conștiență.

În al treilea rând: Spiritele elementale sunt ființe la care forma este mai puternică decât viața și decât conștiența, a căror formă trebuie să fie dominată de către conștiență și de către viață. Ele sunt contrapartea ființelor dhyanice.

Acestea din urmă pot domina mai mult decât forma lor și decât viața lor. La spiritele elementale forma este mai cuprinzătoare decât viața și conștiența. De aceea ele necesită altă viață și altă conștiență pentru dominarea formei lor.

Aceasta înseamnă că spiritul elemental trebuie să se transpună în altă viață și în altă conștiență pentru a le folosi pentru sine. De aceea el este retardatul care ține pe loc altă viață și altă conștiență. De aceea sunt spiritele elementale ființe care
frânează efectiv evoluția.

archangel (1)

Toate ființele parazite sunt dominate de astfel de spirite elementale. Ele sunt acele entități pentru noi oamenii, care deja în epoca lunară erau încheiate în felul lor, de aceea la ele predomină forma. Ele se scufundă acum, sunt în evoluție descendentă.

Împinse în afara evoluției sunt de exemplu animalele care poartă un schelet exterior, care sunt învelite cu scheletul lor. Evoluția lor interioară s-a dezintegrat iar ele sunt înconjurate la exterior cu un strat cornos (gândaci, insecte). Ele se pregătesc pentru scufundarea în a opta sferă. Vechea Lună a avut de asemenea o a opta sferă, un satelit. Aceste ființe au fost încheiate pe vremea aceea, ele au trecut dincolo de evoluția lor și sunt acum asemenea unui fruct
trecut de copt. De a opta sferă aparțin de exemplu păianjenii, iar dintre plante vâscul. De aceea regnul păianjenilor și al muștelor este atribuit de către Goethe lui Mefisto. Tot ce este parazitar este o expresie exterioară a ființelor elementale care trăiesc pe planul astral.

Mai înainte, omul însuși era o ființă elementală. Nu tot fizicul omului este destinat să fie salvat. Din om rămâne în urmă o zgură. Această zgură care rămâne în urmă atunci, există neîncetat în om, de aceea el se află sub influența ființelor elementale astrale; ființa elementală corespunzătoare este atașată de el.
De aceea omul se află în legătură neîncetată cu ceea ce este un dușman care îl frânează în evoluția sa, cu un factor perturbator al evoluției sale. Entitățile care se atașează de om erau numite în mitologia germană elfi. Ei apar într-o formă nedefinită în așa-numitele vise cu elfi. Aceste vise se exprimă cam așa, că omul crede că o ființă i se așează pe piept.

Când omul devine văzător în plan astral, el vede mai întâi această ființă. (Păzitorul Pragului din romanul „Zanoni” al lui Bulwer). Este reflectarea cunoștinței pe care o face omul în plan astral cu elful său, o autoapărare a omului împotriva dușmanului său. Ființa este proiecția unei ființe astrale a omului în noi înșine. Este Micul Păzitor al Pragului. Omul care nu-și poate depăși teama în fața dușmanului interior, se întoarce de obicei la poarta inițierii.

În regiunea superioară a planului astral se află Sfinxul, care trebuie să fie prăbușit în abis înainte ca omul să poată păși mai departe. Omul care trebuie să evolueze merge în întâmpinarea acestui moment. Dar nu fiecare om trebuie să parcurgă în același fel aceste trepte evolutive. Este posibil ca el să fie condus ca și cum ar fi legat la ochi. Prin faptul că noi ne dezvoltăm natura morală, putem
învinge. Dacă omul își poate înălța natura morală mai înainte ca el să devină văzător în lumea astrală, apariția Păzitorului Pragului îi devine mai puțin înspăimântătoare.

magie ezoterism
În rasa atlanteană în principal turanienii au fost cei care s-au dedat magiei negre și au fost familiarizați în cea mai mare măsură cu lumea elementală.

Pentru a se echipa mai bine pentru luptă, în școlile oculte un accent principal se pune acum pe exersarea virtuții devoțiunii, a altruismului, pe educația morală. Toți ocultiștii care rămân ambițioși, vanitoși, egoiști, fac cunoștință într-un mod teribil cu această forță retrogradă a evoluției, forță care acționează cu atât mai puternic asupra lor. Omul trebuie să iubească învățătura, să fie modest, devotat, pentru a fi sigur că poate câștiga această luptă. Evoluția este ținută pe loc prin ființele elementale retrograde, în timp ce prin ființele dhyanice ea este accelerată.

 

CONFERINTE RUDOLF STEINER

DOCUMENTAR SI ARTICOL – Anii necunoscuti din viata lui Iisus

Anii necunoscuti din viata lui Iisus

 

iisus_hristos_01710800

 

Conform lui Cayce, Iisus a devenit Maestru in legea iudaica inainte de a implini 12 ani. Intre varsta de 12 si 14 – 16 ani a invatat profetiile de la ”Judy” in casa ei din Carmel. Conform lui Edgar Cayce, el a fost trimis apoi in Egipt, apoi in India pentru trei ani si apoi in Persia pentru pregatiri ulterioare. Din Persia a fost chemat inapoi la moartea lui Iosif. Apoi s-a intors in Egipt pentru a incheia pregatirea sa ca profesor.

Conform lui Cayce, invataturile sale primite in India au fost “acele curatari ale corpului necesare pentru pregatirea si intarirea fizica si mental”.

Conform lui Cayce, Iisus a fost inregistrat cu numele Jeshua. Numele grec este de fapt Iisus. Ambele nume sunt prescurtari ale numelui Jehoshua, care inseamna ajutorul lui Jehovah sau Savior.

Ion Baptistul a fost aparent cu Iisus in perioada petrecuta in Egipt, doar ca la o clasa diferita. Ion a ajuns acolo la varsta de 17 ani.
Iisus si Ion Baptisul au fost in Heliopolis, Egipt pentru obtinere preotiei, pentru examinare si testare.

In cartea “Evanghelia Varsatorului a lui Iisus Hristos” de Levi, este o descriere a celor 7 nivele de initiere pe care Iisus le-a primit.

Marea piramida a fost construita ca Templu al initierii pentru Marele conducator al Fratiei Luminii. Iisus a primit ultima initiere in aceasta piramida. In Evanghelie este o referire la cele trei zile si trei nopti in mormant. Conform “Evangheliei Varsatorului a lui Iisus Hristos”, Iisus a studiat religia Brahmica si Vedele in India. A calatorit de asemenea in Nepal, Tibet, Siria si Grecia.

In India, Cayce afirma ca a studiat sub numele unui profesor spiritual “Kahjian”. In

Persia a studiat sub numele “Junner”. In Egipt a studiat sub numele “Zar”.

Prin channeling-ul lui Cayce, Levi si Djwhal Khul s-au primit informatiile referitoare la calatoria de 17 ani lui Iisus in Est.

Este fascinant ca s-au descoperit documente stravechi in Tibet si India provenind din timpul calatoriei lui Iisus acolo.

La sfarsitul anilor 1800, Nicholas Notovutch, un jurnalist rus, a aflat de la un lama de arhivele de la Lhasa, capitala Tibetului, unde au fost gasite sute de suluri stravechi care contin informatii despre viata profetului Iisus.

In est a fost numit profetul “Issa”. El a calatorit la o conventie importanta din Himis, unde este cea mai mare si cea mai cunoscuta manastire din Ladakh. El a gasit aceste documente si in 1894 a publicat versetele pretinzand ca au fost traduse de catre un alt traducator.

In aceste documente au fost gasite descrieri din viata lui Buddha Issa, care a predicat doctrine sfinte in India, alaturi de  copiii Israelului”.

In aceste transcrieri se vorbeste de cum Iisus a devenit discipol Brahnim, a locuit trei ani alaturi de calugari budisti si a studiat scripturile budiste. Se spune ca a calatorit prin Nepalsi Himalaya si pe urma a mers in Persia unde a studiat doctrinele lui Zarathustra sau Zoroaster.

In 1922, Swami Abhedananda a mers la Himis, in Tibet la fel ca Notovitch si a
confirmat povestea. Swami Abhedananda, cu ajutorului unui lama, a tradus cateva
versete, pe care mai tarziu le-a publicat, alaturi de interpretarea in limba engleza a lui
Notovitch.

In 1925 Nicholas Roerich a vizitat Himis. El a publicat scrierile, pe care le-a gasit la manastiri, care au completat informatiile publicate de Notovitch si Swami Abhedananca.

De asemenea a raportat gasirea in timpul calatoriei si a altor informatii, pe care orala sau scrisa, despre calatoria lui Iisus in est.

El a publicat cartea “Altai-Himalaya, Inima Asiei si Himalayei”.

In 1939, fara cunostinte anterioare despre legendele lui Issa, Elisabethei Caspari i-au fost aratate trei carti de catre un bibliotecar din Himis, care i-a spus ca “aceste carti spun ca Iisus a fost aici!”. Sunt coplesitoare dovezile prin channeling si stiintifice ca arata ca Iisus a calatorit in est pentru a invata si studia. Este interesant ca perioada intre 12 si 30 de ani este exclusa din Biblie. Este important sa intelegem ca Biblia nu a fost scrisa de Dumnezeu, chiar daca unii asta incearca sa va spuna. Biblia a fost scrisa de persoane, iar Biblia este interpretarea omului si nu relatarea directa a lui Dumnezeu.

De aceea trebuie citita cu discernamant.

Un alt aspect il reprezinta Consiliul Ecumenic din 505 d.H. unde s-a decretat ca toate referintele legate de reincarnare trebuie scoate din Biblie pentru ca nu au fost de acord cu acest concept. Acest eveniment poate fi observat in notitele luate de la intalnirea respectiva, specificata in cartile de istorie.

Intelesul este evident. Biblia nu este doar interpretarea omului asupra conceptului despre Dumnezeu, dar este dovada ca omul sterge ceea ce nu ii convine. Este parerea mea personala ca este si cazul celor 18 ani care nu sunt mentionati din viata lui Iisus in Biblie. Nu cred ca prea inaltii bisericii erau deranjati de ideea ca oamenii comuni sa cunoasca faptul ca Iisus a studiat budismul, religiile orientale, Zoroastrianismul si misterele egiptene.

Cateva informatii fascinante pe care le-am gasit in documentele lui Cayce sunt legate de faptul ca Iisus a mai avut trei frati si surori. Aceasta este ceea ce mintea universala a spus prin Edgar Cayce. Iisus s-a nascut in neprihanie inainte ca Maria si Iosif sa se casatoreasca. Iosif si Maria, dupa casatorie, au mai avut trei copii, conform lui Cayce. Doi baieti si o fata. Numele baietilor erau James si Jude, dar numele fetei nu am fost capabil sa il gasesc.

Maria avea patru ani cand a fost aleasa sa devina una dintre cele 12 fecioare posibile sa devina Mama viitorului Mesia (Iisus). Nu ii era ingaduit vin sau bautura fermentata si a fost tinuta cu o dieta stricta.

Cand a fost aleasa de Arhanghelul Gabriel au fost tunete si fulgere pe cer, conform lui Edgar Cayce.

In templul esenienilor de care povestesc, unde era si o scoala, unul dintre lucrurile pe care ei le invatau

era abilitatea de a face channeling.

Judy, conducatoarea Esenienilor, l-a invatat pe Iisus in casa ei de la varsta de 12 ani pana la varsta de 15 –

16 ani. L-a invatat profetia, astrologia si calatoria sufletului unde Judy avea experienta.

Cayce spune ca cei trei intelepti reprezinta sau simbolizeaza cele trei faze ale experientei lumii materiale. Aurul reprezinta materialul, tamaia reprezinta eterul si mirul forta vindecatoare, asadar corp, minte si suflet. Ei au deservit ca incurajare care era necesara pentru Maria si Iosif.

Conform lui Edgard, Iisus s-a nascut la miezul noptii. Esenienii, datorita darurilor de channeling si profetie, aveau cunostinte despre venirea lui Iisus iar venirea Sa a reprezentat principalul motiv pentru unirea lor. O ultima informatie interesanta pe care Djwhal Khul mi-a spus-o este ca Maria s-a inaltat la sfarsitul vietii ei pe Pamant.

In capitolul urmator am facut cercetari extinse despre viata si invataturile comunitatii eseniene.

In opinia mea, ei sunt una dintre cele mai fascinante comunitati spirituale care au existat pe aceasta planeta.

Mai multe informatii fascinante

Pe parcursul cautarilor mele, mai multe informatii fascinante mi-au fost relevate. Una este ca Enoch (Omul care a mers cu Dumnezeu) care este implicat in “Cartea lui Enoch si Cheile lui Enoch”, este una dintre reincarnarile lui Iisus, conform lui Djwhal Khul. Enoch si-a realizat ascensiunea si in timpul acelei vieti a fost eclipsat de o fiinta care se afla in Consiliul Galactic, numit Melchizedek.

A doua informatie fascinanta este de la Brian Grattan si confirmata de Vywamus. Dupa ce Lord Maitreya a resurcitat corpul lui Iisus, el a mai trait pe aceasta planeta inca 31 de ani. In acest timp el a mers in India si de asemenea a fost teleportat in America.

O alta informatie interesanta este ca intr-o viata anterioara a lui “Mohammed”, fondatorul religiei Islamice, el a fost discipolul lui Bartholomew. In incarnarea sa ca Mohammed, Arhanghelul Gabriel si Iisus au fost doi dintre principalii lui profesori din Planul interior.

Intr-o viata ulterioara el si-a luat cea de-a 15-a initiere ca yogin in India. A revenit de mai multe ori ca Patrick Henry, unul dintre cei mai mari patrioti a Statelor Unite. Nu cred ca fundamentalistii arabi sunt foarte fericiti sa afle aceasta informatie fascinanta.

Lordul Maitreya, Hristosul Planetar, este cea mai evoluata fiinta din lantul evolutiei Pamantesti. Conform lui Paramahansa Yogananda, Maria Magdalena a fost stigmata catolica Therese Neuman.

Krishna, reincarnarea lui Lord Maitreya, a venit sa invete umanitatea cea de-a doua initiere. Daca nu ma insel, cred ca el a obtinut cea de-a cincea initiere pe parcursul acelei vieti.

 Joshua David Stone

 

DOCUMENTAR DEEP DECEPTIONS

Science and Spirit – Vol. 1
The Great Questions in the Hamburger Universe – Știință și Spirit – Marile Întrebări în Universul Hamburgher

 

DOCUMENTAR DEEP DECEPTIONS

Science and Spirit – Vol. 2

HOW JESUS BECAME A CHRIST: The Hidden Years – Anii Pierduti

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

 

Ancient Aliens-S6E01-The Power of Three (2013)

 

Link Episod 06×01 cu titrare in lb. romana

Cele Trei Nestemate ale Buddhismului… Hindu Trimurti… Îl vedem întorcându-se foarte, foarte departe, în primele momente ale istoriei umane. Şi Sfânta Treime a Creştinătăţii. Numărul reprezintă un portal, o trecere, spre un alt tărâm. De-a lungul istoriei umane, numărul trei are întotdeauna o semnificaţie unică. De ce însă? Nu contează la ce cultură antică te uiţi, întotdeauna cele mai dezvoltate au venit ca treiuri. Ce semnificaţie are numărul trei de face să aibă un rol atât de mare în religie, arhitectură şi chiar în ocultism? Ar putea exista o legătură extraterestră? Odată ce am înţeles această putere a lui “trei”, noi înşine vom deveni precum creatorii noştri, zeii. Milioane de oameni de pe întreg mapamondul cred că am fost vizitaţi în trecut de fiinţe extraterestre. Şi dacă este adevărat? Au ajutat într-adevăr extratereştii antici la modelarea istoriei noastre? Şi dacă este aşa, puteau fi secretele Universului dezvăluite examinând incredibila putere a numărului “trei”?

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 6

NR.EPISOD TITLU
1. The Power of Three
2. The Crystal Skulls
3. The Anunnaki Connection
4. Magic of the Gods
5. The Satan Conspiracy
6. Alien Operations
7. Emperors, Kings and Pharaohs
8. Mysterious Relics

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 5

NR.EPISOD TITLU
1. Secrets of the Pyramids
2. Aliens and Cover Ups
3. Alien Power Plants
4. Destination Orion
5. The Einstein Factor
6. Secrets of the Tombs
7. Prophets and Prophecies
8. Beyond Nazca
9. Strange Abductions
10. The Von Daniken Legacy
11. The Viking Gods
12. The Monoliths

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 4

NR.EPISOD TITLU
1. The Mayan Conspiracy
2. The Doomsday Prophecies
3. The Greys
4. Aliens and Mega-Disasters
5. The NASA Connection
6. Mystery of Puma Punku
7. Aliens and Bigfoot
8. The Da Vinci Conspirancy
9. The Time Travelers
10. Aliens and Dinosaurs

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 3

NR.EPISOD TITLU
1. Aliens and the Old West
2. Aliens and Monsters
3. Aliens and Sacred Places
4. Aliens and Temples of Gold
5. Aliens and Mysterious Rituals
6. Aliens and Ancient Engineers
7. Aliens, Plagues and Epidemics
8. Aliens and Lost Worlds
9. Aliens and Deadly Weapons
10. Aliens and Evil Places
11. Aliens and The Founding Fathers
12. Aliens and Deadly Cults
13. Aliens and the Secret Code
14. Aliens and the Undead
15. Aliens gods and heroes
16. Aliens and the Creation of Man

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 2

NR.EPISOD TITLU
1. Mysterious Places
2. Gods & Aliens
3. Underwater Worlds
4. Underground Aliens
5. Aliens and the Third Reich
6. Alien Tech
7. Angels and Aliens
8. Unexplained Structures
9. Alien Devastations
10. Alien Contacts

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 1

Episodul pilot „Care, zei şi dincolo de acestea” prezintă ideile autorului elvețian Erich von Däniken care presupune că ființe avansate din spațiu au vizitat oamenii primitivi, dându-le cunoștințe despre sistemul solar și univers, de matematică și inginerie. Von Däniken mai spune că acești extratereștrii au fost considerați zei de toate religiile și civilizațiile terestre, iar dovada acestor lucruri se găsește în monumentele antice sau în textele antice (religioase). Printre monumentele antice amintite ca dovezi sunt Liniile Nazca, Marea Piramidă din Giza sau statuile Moai din Insula Paștelui.

Episodul 1 „Dovada”. Mega-maşini tăind prin roca solidă, transportarea unor blocuri de piatră de mai multe tone, avioane moderne cărând milioane de oameni în fiecare zi în jurul lumii… şi nave spaţiale trimiţând oameni către stele. Imaginaţia zboarã… Dar sunt aceste exemple ale tehnologiei moderne vreo dovadă că aceste realizări incredibile au putut exista pe Pământ cu mii de ani în urmă? Începi prin a te întreba: oare nu ne lipseşte vreo parte din poveste? Ar fi putut omul preistoric să deţină cunoştinţe cu mult mai avansate faţă de cele din secolul nostru? Şi dacă e aşa, de unde le-a dobândit?

Episodul 2 „Vizitatorii”. Rapoarte ale apariţiilor OZN vin din toate colţurile lumii. „Am fost dus la bordul unei nave spaţiale de circa 65 m în diametru în deşertul Mojave şi mi s-a administrat… Am văzut două lumini foarte puternice undeva în aer…”. Cei mai mulţi cred că aceste întâlniri cu extratereştrii sunt un fenomen modern, când de fapt ele au fost raportate de mii de ani. Milioane de oameni din lume cred că am fost vizitaţi de fiinţe extraterestre în trecut. Şi dacă chiar este adevărat? Oare au ajutat anticii extratereştri la modelarea istoriei noastre? Iar dacă e aşa, de unde au venit? Şi cine au fost aceşti vizitatori?

Episodul 3 „Misiunea”. Acest episod postulează că extratereștrii au un plan pentru Pământ și omenire, citând ca dovadă: tăblițele sumeriene care se presupune că descriu anunnakii ca pe o rasă de creaturi care au venit pe Pământ să extragă aur; hieroglifele egiptene care descriu creaturi hibride om/animal; craniile de cristal și cercurile din lanuri, despre care se spune că ar conține mesaje de la extratereștri. „Cu mult, mult timp în urma, extratereştrii au venit aici şi, printr-o mutaţie genetică, noi am devenit oameni. Avem, teoretic, o civilizaţie mondială ce a interacţionat cu extratereştrii. Suntem noi, fiinţele umane de astãzi, rezultatul încrucişării genetice cu aceşti vizitatori?”

Episodul 4 „Întâlniri de aproape”. Preşedintele Thomas Jefferson… Cristofor Columb… Cruciaţii Evului Mediu… Ce aveau ei în comun? Ori întâlniseră extraterestri, ori credeau în posibilitatea unor astfel de întâlniri. Există foarte multe descrieri aparţinând unor diferiţi cronicari care vorbesc despre nori ciudaţi şi roşii strălucind pe cer. Ar fi putut fi extratereştrii responsabili de potopurile biblice, molimele medievale şi chiar de atacurile nucleare antice? Astfel de vizite au avut loc încă dinainte de istoria scrisă şi până în prezent. Chiar au ajutat extratereştrii antici la modelarea istoriei? Dar dacă aceste vizite nu s-au întâmplat doar cu mii de ani în urmă, ci şi mult mai recent? Există dovezi ale unor astfel de întâlniri reale?

Episodul 5 „Întoarcerea”. Nave spaţiale deasupra Los Angeles… Răpitori controlându-ne minţile… Extratereştri stabilind contactul… Acestea şi alte scenarii bazate pe extratereştri au făcut intriga a numeroase filme de science-fiction şi show-uri televizate. Dar dacă fiinţe extraterestre vor veni pe Terra, mâine? Vor da ele semnalul naşterii unei noi epoci de pace şi prosperitate sau vor declanşa războiul lumilor? Ziua în care se va anunţa că nu suntem singuri va fi ziua care va schimba definitiv această planetă.

NR.EPISOD TITLU
1. Chariots, Gods and Beyond
2. The Evidence
3. The Visitors
4. The Mission
5. Closer Encounters
6. The Return

Sursa: documentare.digitalarena.ro

Site oficial: www.history.com

O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI

O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI

 

 

«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.» 

Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa.”

Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.

„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.

Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.

Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.

Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.

Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,

Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.

Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?

Semănătorul seamănă cuvântul.

Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.

Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.

Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.

Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.

Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu, IV, 2-30).

 

EVANGHELIILE AU FOST MODIFICATE

EVANGHELIILE AU FOST MODIFICATE

A aparut un numar considerabil de evanghelii în primele secole ale erei noastre. Biserica nu considera drept canonice (conform cu regulile Bisericii) decât Cărţile lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Cea mai veche este cea a lui Matei, care s-a inspirat direct din evanghelia Evreilor.
Un lucru trebuie subliniat : apocrifele şi vreo cincizeci de evanghelii care au existat înainte de a fi distruse de conjuraţii, sau care există încă, sunt unanime în a recunoaşte că Isus a trăit pe timpul lui Pilat din Pont şi a lui Tiberiu.( Nu se cunoaste nici o relatare istorică putând sa acrediteze autenticitatea existenţei lui Isus. Ea ar fi dovedită, se spune, prin Actele lui Pilat, o suită de rapoarte adresate Impăratului Tiberiu de Ponţiu Pilat, guvernatorul ludeei. In aceste acte ar figura o relatare despre viaţa şi moartea lui Isus, crimele ce i se imputau de catre ludei, crucificarea sa şi chiar învierea. Aceste Acte, dacă au existat, au fost reinventate de catre Creştini, şi oricum, nu a rămas nici cea mai mică urma. Numeroase false rapoarte ale lui Pilat au fost scrise în acelaşi scop fraudulos, dar Biserica n-a păstrat nici unul.) Nu prea se cade de acord în privinţa textului, a relatării faptelor şi chiar faţă de persoana lui Isus.
biblia
Unele evanghelii dau lui Crist o figură, o doctrină şl o stare de spirit diametral opuse relatărilor lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Relatările lui Matei şi Luca sunt ele însele adesea în dezacord formal cu cele ale lui Marcu şi loan şi uneori in contradicţie flagranta cu propriile lor expozeuri. Aceste reticenţe, aceste nebulozităţi arata că timp de secole citirea celor patru evanghelii canonice a fost interzisa credincaoşilor şi rezervata numai oamenilor Bisericii Documentele autentice au existat; mai sunt, poate, inca în Biblioteca Vaticanului. Despre acest subiect, Dr. M. Spencer Lewis, împaratul R-i-C, a scris în „Viaţa mistică a lui Isus” : „Noi (Noi: actualii iniţiaţi ai Marii Fraternităţi Albe care s-a continuat de Ia faraonul Amenhotep IV şi din care faceau parte Esenienii si isus…) ştim că Părinţii Bisericii primitive au avut acces la documente secrete, pentru că, în conciliile Bisericii creştine primitive şî în dîscutiile care s-au desfăşurat între cele mai înalte autorităţi ale Bisericii primitive, au făcut aluzie la unele părţi din manuscrise şi documente oficiale tratând despre crucificare şî alte evenimente din viaţa lui Isus care sunt acum ascunse sau eare au fost distruse.
Una din principalele griji ale Părinţilor Bisericii da îa sec, VII la XII a fost de a-şi procura toate manusicrisele şi lucrarile ce se aflau în preţioasele colecţii în ţări din Orient, care puteau conţine informaţii diferite de cele reţinute de ei”. loan, apostolul, care devine episcop în Efes, ar fi autorul celei de a patra carţi, dar este recunoscut şi admis ca această pseudo-evanghelie a fost compusă tardiv de teologi abili. Sigur nu este făcuta de loan, despre care, de altfel, nu avem nici o dovada ca a existat. Dintre cincizeci pana la o sută de evanghelii care au apărut în sec. II şi III al erei noastre, comunităţile creştine, pentru a pune capat disputei, adoptara relatarile lui Matei, Luca, Marcu şi loan şi le-au considerat ca egal de sfinte şi veridîce, în ciuda lacunelor şî a contradicţiilor lor.. Evangheliile, fiind carti „inspirate” de Sfântul Duh’, nu trebuie — în principiu — sa fîe criticate sau discutate. In zilele noastre, această consideraţie s-a redus mult şi teologii admit de buna voie ca evangheliile trebuie sa fie interpretate şi chiar corectate „în sensul bun”. „Nu se pot admite decât patru evanghelii, scrie Sfântul Jerome : toate neroziile apocrifelor (altor evanghelii) sunt bune de povestit ereticilor morţi şi nu credincioşilor in viaţa” „Ba deloc, replica adversarii lui Jerome : în evangheliile voastre canonice se află nerozii, contradictii, fapte în opoziţie, ireductibile…*’
Pentru a acorda relatările, Biserica a modificat în mai rnulte rânduri, dacă nu a machiat, Scripturile. Tasian, discipolul lui Justin, a încercat chiar sa aranjeze totul scriind „Evanghelia după cele patru (un fel de coordonare a povestirilor lui Matel, Luca, Marcu şi loan, Matei spune că Isus este fiul lui losif, descendent euccesiv din lacob, Mathan, Eleazar, Eliud, Achim, Sadoc, Azor etc.» pâna la Salomon, David şl Abraham. (Cap. 1-1, 2, 8, până la 16) Luca spune ca Isus este fiul lui Josef, dar descinzând din Heli, Mathan, Levi, Melchi, Janna, Josef, Mathatias etc., până la Abraham, Sem, Noe, Enoch şi Adam. (Cap. III 23-24 până la 38) Este curios de notat că în ciuda divergenţelor fundamentale, evangheliile lui Matei, Luca, Marcu şi loan sunt zise sinoptice, adica asemănatoare! De altfel, zice bunui sfânt, când este vorba de teze total contradictorii — cele ale genealogiei lui Isus, de exemplu — trebuie să crezi că ele se împacă. chiar dacâ nu ştim cum! Ioan, căruia trebuie să-i fie suspectată relatarea, este in contradicţie formală cu Matei, Luca şi Marcu, privind cronologia săptămânii Patimilor. Nici unul nu fixeaza Paştele la aceeaşi data. Isus, după loan, ar fi fost crucificat nu vineri, ci sâmbată, în ajunul Paştilor.
joia-mare-cina_cea_de_taina
Divergenţele sunt şi mai mari în ceea ce priveşte învierea sau, mai exact, apariţia lui Isus. – Cele doua Marii (Maria Mama si Maria-Magdalena) erau prezente, asigura Matei. – Eroare. spun Luca şi Ioan : numai Maria-Magdalena era acolo ! Nu exista deci nici o marturie veridică asupra autenticitatii evangheliilor. De altfel, Biserica, cu prudenţă, le „atribuie” şi le prezintă ca scrise dupa Matei, Luca, etc. In secolul II şi III, dupa I. C. erudiţii şi doctorii Bisericii, precum Irineu, Clement din Alexandria şl arzătorul Tertullian, gândesc ca evangheliile au fost scrise de catre apostoli şl ca ele erau atât dovezi directe cât şi inspiraţie divina. Polycarp, care ar fl fost numit episcop de Smyrna de Ioan Evanghelistul, pe la anul 80, a fost dlntre toţi sflnţil, cle mal demn şi mai stimat. Contrar apostolilor care l-au renegat pe Isus, el preferă supliciul decât ruşinea renegării şi a murit ars de viu pe un rug, .făra sa se plânga, fară sa sufere ca Isus, intr-atât era blindal de credinţă. Ca şi bonzii care se sinucid prin foc! Polycarp este autorul unei scrisori catre Filipieni, cu privire la scrierile (contestate) ale lui Ignaţiu Theodoruş (primul sfânt Ignaţiu) despre care s-a zis, fals, ca i-a fosf poruncita de apostolul Petru) Ori, Polycarp vorbeşte de bine despre primele trei evanghelii, dar nu şl despre cea a lui loan! Caci evanghelia lui loan nu exista la începutul secolului II ! El este citat pentru prima data de Teofil din Antiohia, pe la anul 180 !
Pe scurt, se Intâmplă ca, după mai multe secole, evanghelia cea mai apreciată, cea mal „Iniţiatica”, spun beoţlenii” scrisa de „vulturul loan care dormea în braţele lui Isus şl la stârşit la Ghetsemani, intre Petru şi lacob”. se afle ca este un fals notoriu alchimizat In secolul II sau III, pentru a suplini lipsa de ţinuta teologica a primelor trei scrise ! Este o evanghelie ,,nu de fapte”, se spune, ci „de idei”. Pentru a te descurca în această încâlceală, trebuie si ai o oarecare idee despre climatul care domnea, acum 2000 de ani, în Egipt şi în Asia Mica, adica în punga orientală a bazinului mediteranean. Gnosticismul — ca de altfel şi în zilele noastre spiritiştii, teosofii şi cei ce cred în revelaţii divine — era la baza tuturor religiilor şi tuturor sectelor. Cirint era şeful unei secte ieşite din creştinism, dar el nu recunoştea originea divina a lui Crist.
biblia religie crestinism
Noi împrumutăm din Marele Dicţionar al sec. XIX, aceste note, care ne clarifîca asupra stării de spirit a oamenilor din primul secol: „Cirint admitea existenţa a două principii opuse si nu binele şi raul, ci un principiu esenţial activ, existând prin el însuşi : Dumnezeu ; şi un principiu pasiv, neexistând prin el însuşi şi imperfect : Materia. Autorul lumii nu era Dumnezeu, care nu putea intra în legatura cu Materia : creatorul aparţinea uneia din ultimele clase a sub-spiritelor inferioare, numite şi de Theodor forţe şi îngeri, dar purta în el ceva din Fiinţa divină… El era ca un eon (Eon : dîn grecul aion = timp. Este spiritul, emanat de Inteligenţa lui, Dumnezeu, mesagerul lui Dumnezeu pe lângă oameni) creatorul legislaţiei mozaice… Isus nu era fiul lui Dumnezeu ; un eon numit Christ s-a unit cu eî, în timpul botezului dîn apele lordanului şi l-a părasit în ziua crucificării. Ciririt, evreu prin naştere, credea în legea mozaica, obligatorie şi în viitoarea dominaţie a poporului iudeu asupra lumii…
Cirintenii se foloseau de Evanghelia Evreilor.” Un discipol de-al lui sfântul Paul, cu numele de Caius, publică o apocalipsa sub numele unui apostol, dând-o ca înspirată de eoni. Despre acest subiect, unii exegeţi cred că Apocalipsul zis al sfântului loan, ar fi fost scris de Cirint. PAPII ŞI

CHARLEMAGNE CORECTEAZA EVANGHELIA

Aşa cum ne spune amicul nostru scriitorul Kronos, în „Eseu de meditaţii imateriale”, Biserica a socotit, sub papii Grigore a VII-lea şi Inocent al III-lea, ca e bine să editeze pentru folosul preoţilor, un rezumat foarte blând al Evangheliilor, unde s-au introdus ritualuri şi rugăciuni zilnice. Acesta este Breviarul. Trebuie subliniat ca traducerea Evangheliilor era odinioară interzisa, „de teama ca sa nu se strecoare vreun nonsens sau o eroare” !
Nu îţi vine sa crezi în acest pios scrupul, când ştim ca conciliile, papii şi suveranii creştini, au traficat cu neruşinare „sfintele Scripturi1*, inclusiv traducerea lul sfântul Jerome, în sec. IV, adica Vulgata, care este singura acreditată de Biserica creştina din Roma ! Cele mai radicale modificări, scrie Kronos, dateaza de la conciliul din Niceea şi au fost motivate prin înţelegerea dintre Papa Damase 1 şi împăratul Constantin. Cu aceasta ocazie, cele mai vechi Evanghelii şi mai ales Evanghelia Evreilor (evanghelia primitiva a sfântulul Matei), au fost declarate şi ţinute secrete (apokruphos== apocrife).
Maria-Magdalena isus
In afară de asta, în cele patru Evanghelii care au ramas, au fost facute adăugiri, sustrageri şi modificri de care se miră sfântul Jerome, însarcinat de a face traducerea în limba latină. El se mira cu atât mai mult cu cât tocmai traducea în latină Evanghelia Evreilor şi de care i se împunea sâ nu ţină seama! Apoi sfântul Victor, epîscop din Tumones (Africa), ne spune că la sfârşitul sec. V. papa Anastase II ordona să se examineze, să se critice, cenzureze şi amendeze din rsou sfintele Scripturi. Charlemagne, cu puţin înaintea morţii sale, făcu la fel (Duchesne : Historiae Francor scriptores) imitat de papa Sixt Quint (1585-1590), care completa opera pe care predecesorii săi au început-o, pentru a face pe placul împaratului. La acea epocă, Biserica fabrica o epistol a sfântulul Petru, respinsa apoi de teologi şi un document, relativ la o donaţie atribuita împaratului Constantin, pentru a-l starni pe Chalemagne sa-îiconstituie un regat în Italia.

GUTENBERG ŞI EVANGHELIILE

Mai mult, mii de corecturi au fost făcute şi papa ameninţa cu teribile anateme pe oricine va îndrăzni în viitor sa se atîngă de texte . apoi facu o noua revizie, care a modifîcat mai mult de doua sute de pasaje ! Papa Clement al VIII-Iea (1592–1605), la puţini ani, facu noi rectificări care au fost din fericire ultimele, caci tiparul era inventat ! Pentru ce toate aceste modificari ? Este foarte simplu, cea mai mare parte din dogme fiind în contradicţie cu sfîntele carţi, trebuia sa se puna sfintele scrieri de acord cu dogmele ! Trebuia ca între Dumnezeu şi om sa nu existe decât Biseraca, careia omul trebuia să se supuna în prealabil, fara de care nici un contact cu Dumnezeu nu îi era permis. Christos a spus totuşi : „Dumnezeu este pretutindeni” (dar aici este un panteism periculos ! Nu trebuia riscat ca omul sa adore pe Dumnezeu în credinţa sa ! Numai Biserica dicta voinţa lui Dumnezeu ! ‘ Acest cuvânt, voinţa, este contrar liberului arbitru, pe care creatorul ni l-a permis : evangheliile primitive nu vorbeau decât de dorinţele lui Dumnezeu, care acţioneaza asupra tuturor creaturilor sale, mai ales asupra omului, pentru a-l ajuta sa le împlineasca.

ADEVARATA RUGACIUNE A CREŞTINILOR

Deci Evanghelia este sursa de erori şî contradicţii, dar în plus s-a stabilit o complîcitate între preoţi şi credincioşi de a schimba ceea ce trebuia considerat lucrul cel mai sfânt : rugăciunea. Fiecare joacă jocul, ştiind bine la ce să se aştepte — Faceţi-vă rugăciunea dimineaţa şi seara, recomanda bunul preot! Şi credinciosul, îşi face efectiv ruga … dar nu o spune pe cea bună ! A face vine din latină, facere, care înseamnă : a fasona, fabrica, construi, combina. Ah, pentru a fabrlca, combina, Dumnezeu este servit ! Căci, se pot controla uşor, creştinii, preoţii, atât în intimitatea camerei lor, cât şi în public, în biserica, inventa, fabrica o rugăciune, care, ineluctabil. îi va duce în infern ! „Pomana este ruga prin excelenţă : ea atinge mereu un scop” zice Feneton, arhiepiscop de Cambrai ! „Ce rugă este mai plăcută decât a şterge lacrimile celui sărman”, zice Bossuet… care, cu siguranţa, nu se gândea la pacătoasa care ştergea picioareîe lui Isus.
isus religie
Sfântul Matei, în evanghelia sa, cap. V, vers 9-13, indică creştinilor cum trebuie sa-l cinsteasca pe Dumnezeu ! (9) „Va veţi ruga deci în această manieră : Tatal Nostru carele eşti în ceruri, fie binecuvântat numele tau. (10) Vie împărâţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ . (11) Pâinea noastra cea de toate zilele da ne-o noua. (12) Şi iarta greşelele noastre, precum iertăm şi noi celor greşiţi. (13) Si nu ne duce pe noi în ispita, şi ne izbăveşte de cel rău. Amin î”

ÎNTINSELE PUSTIURI DIN PARADIS

Această rugăciune este magnifica şi demna de cea mai înalta stimă, cel puţin pentru ereticii care suntem. Am avea scrupule sa schimbam cât de cât ceva. Vai! Creştinii au golit-o de seva sa hranitoare suprimand partea cea mai importantă din text : Şi iarta-ne noua greşelile, precum şi noi iertam celor greşiţi nouă. lată cum arată o dorinţă magnifică de dezinteresare, de milă, de voinţă de a place lui Dumnezeu pentru a ajunge în regatul sau. Căci Luca (XVIII, 25) a precizat bine :
,,Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decat va intra în rai bogatul‘. Totul este clar, net, respectabil, dar tot aici este puţina ipocrizie păcătoasă a pseudo-creştinilor, burghezi egoişti şi capabili, care deliberat, omit din rugăciunea lor tot ce are legatura cu rotunjirea portofelului lor ! 0 foarte mică frază, în adevar, dar a cărei respectare, rnodificând comportamentul societaţii umane, ar schimba dintr-o dată faţa lumii! Ori, se poate constata : în zilele noastre, rugăciunea zisa în biserici este amputată : exist incontestabil o înţelegere între preoţi şi credincioşi pentru a „uita” aceasta poveste a datoriilor !
In acelaşi mod, iudeii „uita legea lui Moise care ordona oricărui Drept, oricărui Credincios, odată la cincizeci da ani, să elibereze sclavii, sa plateasca datoriile, sa redea proprietarilor primitivi pământurile înstrăinate. Ironie a hazardului sau o premoniţie ? în capitolul VII din evanghelia sa, Matei, prevăzând poate sectarismul, razboaiele Religiei, Inchiziţia, simonia, rasismul etc. notifica expres : (20) Veţi recunoaşte deci pomii prin fructele lor. (21) Cei care îmi spun : Doamne, Doamne nu vor intra toţi în împărăţia cerurilor ; ci numai acela (subliniat în text) va intra, care împlineşte voinţa tatălui meu care este în ceruri. In pustiile posomorâte, îngrozitoare, din Paradis, există puţini creştini, puţini oameni din toate zarile, dîn toate credinţele, dacâ am crede Evanghelia.
biblia

BIBLIA A FOST FALSIFICATA

Poruncile au fost dictate lui Moise pe muntele Sinai si Legea a fost scrisă de Dumnezeu însuşi. (Exod, cap. XXXII) : (15) Moise se întoarse deci de pe munte, ţinând în mână cele două table drept marturie, scrise pe ambele părţl. (16) Ele erau lucrarea lui Dumnezeu ; după cum scrierea ce era gravată pe aceste table era tot de mâna lui Dumnezeu. Ar parea de neconceput ca credincioşii să îndrăzneasca să conteste şi să falsifice ceea ce există mai sfânt, mai divin în Lege : Poruncîle lui Dumnezeu, Şi totuşi… CELE 15 PORUNCI Poruncile lui Dumnezeu, sau Decalogul, figureaza in Biblia canonică zisa Vulgata, în Exod, capitolul XX, Stă scris : (1) Domnul vorbi apoi în acest fel lui Israel : *) Este bine de precizat ca Domnul este Dumnezeul Israeliţilor, poporul sfânt. dar şi al altor popoare.
Se zice în Exod: cap; XIX v: 5 ; „Daca deci veţi asculta vocea mea şi veţi fi cu mine, veţl fî singurul din toate popoarele pe care îl voi păstra ca pe propriul meu bun, caci întregul pământ este al meu”! Mai departe ; „Veţi fi imperiul meu şi un împeriu consacrat prin sacerdoţiu : veţi fi naţiunea sfântă”. Poruncile lui Dumnezeu sunt date cu variante Importante in Deuteronom v. v. 6 la 21; (4) Nu veţi face idol din nici o figură ce este sus în cer si jos sub pamânt, nici din tot ceea ce este în apa si sub pământ. (5) Nu îi veţi adora şi nu le veţi da suverunul cult. Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Dumnezeul puternic – şi gelos, care răzbună nedreptatea parinţilor asupra copiilor până la a treia şi a patra generaţie în toţi cei care mă urăsc. (6) Şi care da (sic) îndurare pentru mii de generaţii celor care mă iubesc şi păzesc preceptele mele. îată ceea ce este clar, precis şi autoritar : al doilea comandant interzice formal de a desena sau de a forma imagini ale lui Dumnezeu, ingeri şi sfinţi, Isus, Maria, Gabriel etc.
Este chiar categoric interzis sa reproduci ca imagine orice ar fi figurativ în cer sau sub pământ. Crucifixul este incontestabil un sacrilegiu şi tot la fel sunt statuile Sfintei Familii şi ale apostolilor, irnaginile pioase inserate în cartea slujbei, Biblia, susţinuta prin desene şi foţografii, presa ilustrată, fîe ea editată de Iudei sau de Catolici. Mai e de spus imediat ca directorilor de ziare le e .asigurat un loc bun, în infern, alaturi de confraţii lor de la televiziune.
isus pe cruce

De notat ca Poruncile nu sunt numerotate, dar se pot aranja în 15 precepte principale :

1. Nu veţi avea zei straini (ver. 3 cap. XX Exod)!)
2. Nu veţi face chip cioplit (ver. 4)
3. Nu veţi adora chipurile (ver. 5) .
4. Nu veţi lua în deşert numele Domnului (ver. 7) ‘
5. Veţi sărbători ziua sabatului (ver. 8)
6. Veţi cinsti pe tatăl şi mama voastra (ver. 12)
7. Nu veţi ucide (ver. 13)
8. Nu vă veţi deprava (ver. î4)
9. Nu veţi înşela (ver. 15)
10. Nu veţi face false mărturii (ver. 16)
11. Nu veţi dori casa aproapelui, nici femeia si nici bunurile sale (ver. 17) ;
12. Imi veţi face un altar de pamânt (ver. 24).
13. Nu veţi face idoli de argint şi nici de aur (ver. 23).
14. Dacă veţi face un altar de piatră, nu-l veţi clădi din pietre cioplite, căci va fi murdarit daca veţi folosi dalta. (ver 25)
15. Nu veţi urca pe trepte altarul meu (ver. 26).

LEGEA LUI DUMNEZEU ESTE RIDICULIZATA

Constaţi uluit că 12 prescripţii din 15 sunt ridiculizate de Biserică ; în adevăr, nu se respectă decât poruncile l şi 4. a nu avea zei străini şi de a nu jura. Dumnezeu însusi este sfidat, căci neascultându-L, ucigand, furând catedrale nu înseamnă a-L cinsti! Papa Alexandru VI — pentru a nu-l cita decât pe acesta -— mergea şi mai departe în sacrilegiu : el a avut de la Rosa Vanozza, care era maritată, cinci copii, printre care celebrii Cezar şi Lucreţia Borgia. Acest papa, care, în ce-l priveste, viola cele ciricisprezece porunci, muri în 1503, otravit, se spune, cu o băutură „pe care o bau din greşeală şi pe care o pregatise pentru un cardinal căruia ii râvnea bunurile”.
Ramâne de ştiut daca Dumnezeu a fost inspirat indicând aceste prescripţii, dintre care majoritatea sunt înţelepte, dar din care, vai ! unele ne par atât de demodate. Desigur acesta este motivul pentru care oamenii rectifică şi cenzureaza Evanghelia : corectează adică cuvântul lui Dumnezeu şi pe cel a lui Crist.

babel

DUMNEZEU ESTE EXCOMUNICAT

La al 3-lea Conciliu de la Niceea, care era al 7-lea, şi s-a ţinut de la 24 septembrie la 23 octombrie 787, trei sute saptezeci şi şapte de episcopi din Grecia, Turcia, Sicilia şi Italia, întruniţi in Sfânta-Sofia din Constantinopole, au decretat ceea ce urmează contra iconoclaştilor : ,,Decidem ca sfintele imagini, fie in culori, fie în mozaic sau din orice materie convenabilă, trebuie să fie intreprinse, fie în biserici, pa vasele, hainele sfînţite, zidurl, fie în case, fîe pe drumuri; căci cu cât îi vedem mai mult in imagini pe Isus Christos, pe sfânta sa mamă şi pe sfînţl, cu atât suntem îndemnaţi sa ne amintim de originale si sa le iubim.
Trebuie dat acestor imaginu respectul şi adorarea onorifica, după credinţa noastra, adevarata latrie (adoraţie) care nu convine decât naturii dîvine. Se va putea, totuşi apropia de aceste imagini tămâîe şi lumânărî, cum se foloseşte cu privire la cruce, evanghelii şl alte lucruri sfinţite; totul după piosul obicei al vechilor, caci cinstirea este legată de originalul pe care il reprezintă. Asta este doctrina sfinţilor Parinti şi tradiţia Bisericii catolice; cei care îndrâznesc să gândeascâ altfel, poruncim ca ei sa fie destituiţi, dacă sunt episcopi sau preoţi şî excomunicaţi daca sunt călugari sau laici”.
Această decizie a fost incontestabil cea mai importanta pe care oamenii au luat-o vreodată, căci ea destituia pe Dumnezeu sau excomunica dupa cum era consîderat ca preot sau ca laic! In adevăr, Dumnezeu, in poruncile sale, interzicea forma de a tipări, desena sau grava, adica de a face imagini ! Ceea ce a fost categoric blamat de teologii de la Niccea Rămâne deci de ştiut, dacă Dumnezu mai exista sau a fost excomunicat de Biserică.
Primul conciliu de la Niceea s-a tinut în 325. El întrunea 2048 de episcopi, din care cea mai mare parte erau veniţi pentru a combate şi nega divinitatea lui Isus. Imparatul Bizanţului, Constantîn I-iul. reuşi sa-i ducă de nas şi impuse pe Chrîst divin ameninţând pe ron-testatari cu „exilul” daca persistau în a nu accepta ,judecata emisa de majoritate.” „Majoritatea”, ca la grevişti de la Renault şi Peugeote, grupa 318 Parinţi; ,,minoritatea” opozanţilor atingea, la început, cfra de 1500. Ameninţarile au redus contestatarii la douazeci şi doi de episcopi, printre care preotul Arius şî Eusebiu, episcop de Gesareea. Au fost total excomunicaţi. Carţile lui Arius au fost arse şi conciliul decretă pedeapsa capitala contra tuturor celor care deţineau un exemplar.
crestinism religie biblia
Sigur, nu trebuie negata, toata valoarea Bibliei. chiar dacr tot ceea ce trateaza despre Evrei şi privilegiile lor este fals şi lipsit de fundament. De exemplu, Exodul este o pura fabulaţie în care o aventură, peste masura îngroşata, se întâmplă unui trib nomad Nici un egiptolog nu crede în aceasta rocambolescă aventură despre care nu avem nici un document.
In cursul unei emisiuni televizate la 30 iulie 1970, Dl Jean Leclant, titularul catedrei de egiptologie din Sorbona, Shafik Allam, conferenţiar la Universîtatea din Tubingen, Labib Habachi, directorul serviciului de Antichitaţi din Cairo şi Andre Caquot, director de studii la Şcoala Practică de înalte Studii, specialist în Biblie, au fost de acord că Biblia era un roman. Dl. Labib Habachi asigura ca în Egipt, n-au fost în timpul lui Moise, decât câteva sute de strămoşi ai Evreilor. Şi aparţineau unor naţiuni diferite, nomade. Pentru profesorul A. Caquot, creaţia artificială a poporului evreu nu urcă decât până la trei mii de ani. Reiese din aceste mărturii ca relaţia din Exod în deşertul Egiptului, pâna la pseudo-intrarea în Pământul fagăduit, este un fals, cu adevărat elaborat în timpul lui Solomon.
Faimoasa trecere a Mării Roşii este deci şi ea de domeniul ficţiunii, cu atât mai mult cu cât clericii egip-teni de la Casa Scribilor, mereu atenţi în a povesti cel mai mic fapt divers într-un imperiu unde nu se petrecea în general nimic, nu ar fi trecut cu vederea furtul vaselor de la templu de catre Evrei, fuga lor în deşert, deplasarea armatei faraonului, înghiţirea ei de valuri.. Ori, toate arhivele istorice şi tradiţionale ale Egiptului sunt mute asupra acestor evenimente ! Profesorul Caquot, socotind ca nu s-a întâmplat nimic din toate astea, crede că această relatare mincinoasă este poate simbolica, daca ea înfăţişează victoria lui Dumnezeu asupra apelor şi pe cea a Israelului asupra Egiptului. Astfel, Israel şi Biblia nu ar fi în realitate, decât nişte emanaţii artificiale, fabricate, inventate, cum ,sunt scrierile altor popoare şi ale altor religii. Insuşi zeul Yahve, este împrumutat de la beduinii din deşert.
IISUS (2)

YAHWE NU ERA DUMNEZEUL EVREILOR

lată ce ne spune despre acest subiect Dl. Caquot: „Partea inferioară a coloanelor sălii hipostil a templului nubian din Soleb este acoperita de ecusoane conţinând nume de popoare din Asia şi Africa învinse de Egipteni Fiecare ecuson este prevăzut cu bustul unui barbat (în basorelief) ale carui mâini sunt legate la spate. Mai multe ecusoane încep prin formula ! t3 s3-s-w” „tările Shabou ale Beduinilor de…” si unul din ele poartă : t3 s3-s-wy-h-w3-w ; w3-w trebuie probabil vocalizat -wo, aşa ca acest ecuson vorbeşte de ,,Beduinii lui Yahwo” Este foarte tentant şa vezi acolo acelaşi nume ca al lui Dumnezeu din Biblie. caci se banuie de mult timp că tetragrama trebuie sa fi avut pronunţia originala Yahwo şi nu Yahwe.
Dar în acest document, y-h w3-w nu este un nume divin. Celelalte ecusoane te fac să crezi ca este un nume de loc, de ţara a celor pe care Eeiptenii îi numeau Shasu (nomazi traind la est de istmul de Suez La fel, egiptologi competenti ca S. Herrmann şl J. Leclant nu ezita sa admita identitatea numelui divin israelit cu numele unui loc situat la est de Egipt. Se poate în adevar ca nnumele Zeului lui Israel sa vina de la numele unui loc, poate cel al unui munte ce s-ae afla exact in regiunea de unde diverse texte biblice au facut sa vina YHWH.

 

Sursa : paranormal.ro

CARTEA URANTIA

CARTEA URANTIA

 

În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.

Părţi din Carte

Partea I

Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton

Partea a II a

Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului

Partea a III a

Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.

Partea a IV a

Viaţa şi învăţăturile lui Iisus

Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei

FRAGMENTE CARTE:

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă

24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.

(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”

(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.

(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.

(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.

 

Website Oficial Cartea Urantia: www.urantia.org/ro

Link Downoad carte: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/download-text-urantia-book

IISUS

CONFERINTA ONLINE

IISUS, Fiii Luminii & Ierarhiile Ceresti

PARTICIPARE GRATUITA

DATA: 28 APRILIE 2013 ORA 19:00

In data de 28 aprilie 2013 va avea loc o conferinta online pe tema IISUS si Fiii Luminii – Ierarhiile Ceresti.

Subiectul este vast, dar vom incerca in doua ore sa atingem cele mai importante aspecte: cine este IISUS in Spirit, nasterea lui IISUS, vom vorbi despre Cei 3 Magi, Maria, Maria-Magdalena, Iosif, Salomeea, Pilat si cei 12 apostoli.

Vom discuta de asemenea si despre Ierarhiile Ceresti, despre Ingeri, Devasi, Maestri Ascensionati si Avatari ai Creatiei.

AVERTISMENT! : Persoanele cu un profund sentiment religios pot sa nu fie de acord in totalitate sau deloc cu ceea ce vom prezenta ca si informatie, in cadrul conferintei online. Nu dorim sa influentam sau sa schimbam convingerile religioase ale nimanui. Dorinta noastra este doar de a prezenta anumite informatii in Lumina accesului nostru personal la aceste aspecte, informatii ce au in vedere un punct de vedere gnostic si ezoteric.

Pentru participare la Conferinta Online va rugam sa completati formularul de mai jos. Link-ul de participare la conferinta va fi transmis participantilor inscrisi, prin e-mail.

NAMASTE!

Anca Bogdan & Catalin Bogdan

LINK CONFERINTA INREGISTRATA: http://www.anymeeting.com/WebConference-beta/RecordingDefault.aspx?c_psrid=ED59DE87854A&pr=1

[vfb id=10]