DOCUMENTAR – SISTEMUL DE CONTROL AL MATRICEI – Episoadele I-II-III

SISTEMUL DE CONTROL AL MATRICEI – Episoadele I-II-III

Ce este Matricea? – What is the Matrix?

arhonti

 

În randurile de mai jos si in filmuletul documentar tradus de dupa articol, va prezentam o viziune despre Matrice cu care rezonăm destul de mult. Articolul este tradus si adaptat dupa un articol preluat de pe site-ul montalk.net , un site care la prima vedere il simtim apropiat de blogul nostru. De-a lungul timpului am oferit numeroase raspunsuri la ceea ce reprezinta Matrix si Iesirea din Matrix, insa in randurile de mai jos credem ca putem oferi un mic plus. Asadar, ce este Matricea?

„Şcoală sau închisoare? … depinde de perspectiva aleasă de tine. Pe de-o parte, este un sistem de învăţare hiperdimensional care-ţi accelerează viteza de evoluţie spirituală prin oferirea unor experienţe catalitice ca răspuns la gândurile, emoţiile şi faptele tale. Pe de altă parte, multe dintre aceste experienţe se manifestă ca nişte forţe prădătoare care profită de slăbiciunile tale. Calea prin care poţi să previ să fi manipulat de aceste forţe este să descoperi, să integrezi şi să transformi slăbiciunile în puteri şi astfel, indirect să împlineşti cel mai înalt scop al Matricei care este acela de a te ajuta să o transcenzi.

.
Totuşi, aceste forţe prădătoare hiperdimensionale au liber arbitru şi au propria lor agendă. care este aceea de a-şi extinde puterea şi de se întreţine din hrăinirea cu energiile emoţionale negative ale umanităţii. De asemenea, urmăresc să menţină pe toată lumea la distanţă o stare de conştienţă suficientă pentru a produce o influenţă destabilizatoare pentru închisoarea spirituală/ferma pe care ei o conduc aici pe Pământ. Suma totală a acestor sisteme manipulatoare hiperdimensionale poate fi denumită ca „Sistemul de Control al Matricei” – o şcoală dură care îi slăbeşte pe cei slabi spiritual şi îi întăreşte pe cei puternici spiritual, conform alegerii lor de a fi victime sau luptători.

.
Prădătorii hiperdimensionali:
Dincolo de nivelul uman de evoluţie există câteva nivele ocupate de forme de viaţă mai sofisticate, incluzând fiinţe ostile cu capacitatea de a transcende spaţiul şi timpul liniar, să citească gândurile, să manipuleze emoţiile, să ghideze din umbră indivizii inconştienţi şi să se proiecteze în interiorul şi în afara realităţii fizice observabile de simţuri.

.
Ei au nevoie de energie vitală/eterică/emoţională pentru a se întreţine, iar omenirea este de mult timp sursa lor primară de hrană. Ei se hrănesc cu energii care sunt în rezonanţă cu propriile lor vibaţii sufleteşti: emoţii negative, suferinţă psihologică şi energi sexuale pervertite. Fiind foarte lacomi din fire, în loc să recolteze energiile care apar natural la cei care aleg în mod liber să se angreneze într-un comportament vibraţional coborât, aceşti prădători caută să inducă ignoranţa, suferinţa şi perversiune în cât mai mulţi oameni cu putinţă pentru a-şi maximiza recoltarea de energie. Deşi asta nu este în mod tehnic, o încălcare a liberului arbitru (deoarece ei pot doar să amplifice tendinţele negative latente pe care le avem deja în noi înşine), mulgerea forţată de energie prin intermediul Sistemului de Control al Matricei constitue un dezechilibru deoarece încurajează ignoranţa şi sclavia în loc de conştientizare şi libertate.

.
Oprimarea conştientizării:
Deoarece forţe hiperdimensionale ostile au investit mult în acest Sistem de Control al Matricei ei recurg la măsuri extraordinar de puternice pentru a suprima orice factor destabilizator care ar putea să întrerupă aprovizionarea lor hrană. Oricine începe procesul de trezire, de recâştigare a puterii personale şi a libertăţii este imediat luat la ochi. Această luare în vizor are ca scop să-l readoarmă, să-l facă neputincios sau să-l facă să-şi piardă credinţa în a continua calea sa.

.
Când apare un impuls personal către libertate, un impuls egal şi opus este pus în mişcare, atrăgând către ţintă diverse oportunităţi sincronizate negativ pentru a-l angaja în experienţe de frecvenţă joasă şi astfel să blocheze impulsul său către libertate. Acestea includ situaţii ce au ca scop inducerea fricii, distragerii, suferinţei, îndoielii, depresiei, indulgenţei în impulsuri joase şi comportament egoist. Uneori aceste fenomene apar natural din legea inerţiei, alteori există o amplificare activă a acestor impulsuri contrare, determinate de forţele hiperdimensionale negative pentru a dezarma ameninţarea înainte de a câştiga mai multă putere.

.
Alte metode de oprimare includ sabotarea şi distragerea unui individ ţintă prin intermediul oamenilor din jurul lui care sunt deschişi către manipulare directă. Oricine eşuează în a fi complet conştient în momentul prezent poate fi o marionetă atâta timp cât atenţia lui este în altă parte. Lipsa atenţiei este suficientă pentru ca un impuls implantat subconştient să determine cuvinte sau acţiuni regretabile. Majoritatea oamenilor din această lume nu oferă niciun fel de prioritate conştientizării sau atenţiei alegând să trăiască în schimb, o stare de visare semi-conştientă care îi fac foarte înclinaţi să devină pioni ai Sistemului de Control al Matricei. Unii se nasc cu un nivel insuficient de conştiinţă individuală pentru a experimenta vreodată vre-un moment de luciditate, iar aceştia sunt cei care formează prima linie de agenţi ai Matricei, iar restul de agenţilor funcţionează doar part time , atunci când eşuează în a se observa pe sine. Datorită marii cantităţi de oameni adormiţi, Sistemul de Control al Matricei nu are nicio problemă în a găsi piese de şah pentru a le manevra în jurul unui individ ţintit.

.
Imaginea de ansamblu:

Deşi noi nu suntem întotdeauna sursa nedreptăţilor împotriva noastră, noi suntem totuşi cauza lor. Matricea, chiar şi cu nivelul ei de dezechilibru şi corupţie determinat de acele entităţi cu liber arbitru care şi-au depăşit atribuţile lor în cadrul naturii ca şi detonatori catalitici, este totuşi încă un program de învăţare care este complet simţitor la propria noastră ignoranţă şi slăbiciune. Poate că este alegerea prădătorului să atace, dar este alegerea noastră să acceptăm atacul şi să-i cedăm. Sistemul de Control al Matricei poate să ne influenţeze doar prin elementele din noi înşine ce corespund naturii lui vibraţionale joase. Atacurile ne pot ajuta să identificăm propriile noastre slăbiciuni, oferindu-ne astfel ocazia să ne focalizăm pe ceea ce trebuie făcut pentru a face următorul pas către trezirea spirituală.

 

Sursa: fymaaa.blogspot.ro

ISUS CRISTOS SI ZODIACUL

ISUS CRISTOS SI ZODIACUL

zodiac astrologie

Incepand din anul 10.000 I.Hr. istoria este plina de hieroglife, simboluri si scrieri care prezinta adorarea pe care oamenii o aveau fata de astrul  luminos si cald al zilei: Soarele. Este usor sa intelegi de ce. In fiecare zi soarele rasare aducand cu el lumina, caldura, siguranta, salvand oamenii de intuneric, de frig si de pradatorii nocturni ai intunericului noptii. Civilizatiile trecute au inteles ca fara SOARE graul nu ar creste si ca fiintele vii nu ar putea trai fara el. Datorita acestor lucruri, soarele a devanit divinitatea cea mai adorata din toate timpurile.

Oamenii antici erau la fel de atenti si cu stelele. Cunoasterea lor le permitea sa stie si sa anticipeze evenimente care se repetau in decursul a lungi perioade de timp ca eclipsele si luna plina. Erau atat de intelepti incat au catalogat si grupat Harta Celesta in ceea ce astazi se numeste Harta Constelatiilor.

Aceasta este crucea zodiacului, o imagine conceputa din cele mai antice timpuri ale istoriei umane. Ea reprezinta soarele care metaforic traverseaza cele 12 constelatii in cursul unui an. Reprezinta si cele 12 luni ale anului, cele 4 anotimpuri, cele 2 solstitii si cele 2 echinoctii. Termenul ZODIAC se refera la faptul ca, constelatiile sant antropomorfizate, personificate ca fiind persoane sau animale.

Horoscope circle

Cu alte cuvinte, civilizatiile antice nu numai au observat constelatiile, soarele si stelele ci explicau miscarile si legaturile dintre ele sub forma de personificari creand in acest fel un fel de mitologie. Soarele cu puterea sa de a da viata, era personoficat in “Creatorul Invizibil” sau Dumnezeu. Era cunoscut precum “Dumnezeul Soare”, “Lumina Lumii”, “Salvatorul umanitatii”. Pe de alta parte cele 12 constelatii reprezentau etapele calatoriei “Soarelui-Dumnezeu” si erau identificate cu fenomene care se manifestau in acea perioada de timp.

De exemplu Varsatorul era omul care varsa apa, care aduce ploile de primavara.

 

horus

Acesta este Horus-Ra, Dumnezeul Soare al Egiptului din anii 3000 I.Hr. Este o diviniate  Soare antropomorfa, iar viata sa este povestita intr-o infinitate de mitologii care descriu miscarea soarelui pe cer. Sintetizand totul, povestea lui Horus este urmatoarea:

1)    Horus este nascut la 25 decembrie de fecioara Isis-Meris

2)    Nsterea sa a fost acompaniata de o Stea din Est pe care Regii au urmat-o pentru a-l gasi pe Salvator ca sa ii ofere darurile lor.

3)    La varsta de 12 ani, Horus-Ra era un prodigios tanar  invatator.

4)    La varsta de 30 de ani a fost botezat de o persoana numita Anup, iar din acel moment a inceput domnia sa.

5)    Horus avea 12 discipoli care calatoreau cu el, care savarseau miracole, vindecau bolnavi, mergeau pe ape.

6)    Lui horus ii erau atribuite nume simbolice ca:

7)   Lumina”, “Fiul ales al lui Dumnezeu”, “Pastorul cel bun”, “Mieluselul lui Dumnezeu” si multe altele.

8)    Dupa ce a fost tradat de Typhon, Horus este crucificat, ingropat pentru 3 zile dupa care a reinviat.

Aceste atribute ale lui Horus, chiar daca par a nu fi adevarate, au alimentat legende si mituri in toata lumea pentru ca foarte multe alte divinitati ale diferitelor culturi antice, au  aceeasi structura mitologica generala. Ceea ce conteaza este ca sant zeci de salvatori nascuti de o fecioara, crucificati iar apoi reinviati care corespund acestei descrieri in toate partile lumii.

images (3)

Horus & Isis & Thoth

Chrishna din Pakistan, Budha Sakia in India, Salivahana in Bermude, Zulis, Osiris si Horus in Egipt, Odin in Scandinavia, Crite in Caldeea, Zoroaster si Mithra in Persia, Baal si Taut in Fenicia, Indra in Tibet, Bali in Afganistan, Jao in Nepal, Thammuz in Siria, Zamolxis in Tracia, Adad in Siria, Alcides in Teba, Deva Tat si Sammonocadam in Siam, Cadmus in Grecia, Gentaut in Mexic, Adonis in Grecia, Prometeu in Caucaz, Mahomed in Arabia…..

 

Intrebarile ar fi aceastea:

-de ce sant toti nascuti de catre o fecioara in 25 decembrie?

-de ce sant morti doar 3 zile dupa care reinvie in mod inevitabil?

-de ce au toti 12 discipoli?

 

Ca sa descoperim raspunsurile la aceste intrebari, vom analiza cei mai recenti Messia legati de cultul soarelui.

 

iisus

 

ISUS CRISTOS

-Cristos este nascut de o fecioara pe 25 decembrie in Betleem, nastere anuntata de o Stea din Est pe care cei 3 Regi magi au urmarit-o pentru a-l descoperi pe Salvator caruia  doreau sa ii daruiasca darurile lor. De mic copil, Isus mergea in sinagoga satului ca sa invete lumea cuvantul tatalui sau.  La 30 de ani a fost botezat de catre Ion Botezatorul, dupa care a inceput predicarea sa. Isus avea 12 discipoli care mergeau cu el. El facea miracole, mergea pe ape si invia mortii. Este cunoscut ca “Regele Regilor”, “Fiul lui Dumnezeu”, “Lumina Lumii”, “Alfa si Omega”, “Mielul lui Dumnezeu” s.a.m.d. Dupa ce a fost tradat de catre discipolul sau Iuda, a fost vandut pentru 30 de arginti, crucificat, pus in mormant, iar dupa 3 zile a reinviat si s-a inaltat la cer.

 Inainte de toate aceste descrieri pe care ni le fac Evangheliile despre el, nasterea sa are o insemnatate astrologica:

-Steaua de Est este steaua Sirus, cea mai stralucitoare stea a cerului, care pe data de 24 decembrie se alineaza cu cele mai stralucitoare stelele ale Centrurii Orion.

-Aceste 3 stele sant numite astazi la fel cum erau numite in timpurile antice: “Cei 3 Regi”

-”Cei 3 Regi” si Sirius, steaua cea luminoasa, se aliniaza exact cu punctul din care rasare soarele  in ziua de 25 decembrie.

-Acesta este motivul pentru care cei 3 Regi urmaresc Steaua de Est: cele 3 stele doresc ca sa gaseasca rasaritul, adica  Nasterea Soarelui.

Fecioara Maria este Constelatia Virgo, cunoscuta ca Fecioara pentru ca Virgo in limba latina inseamna Fecioara.  Hieroglifa antica pentru Virgo era “M” modificata.

fecioara maria

Acesta este motivul pentru care Maria, ca de altfel multe ale fecioare care au nascut fii, cum ar fi mama lui Adone, Mirra, mama lui Budha, Maya, incep cu litera M.

Tot la constelatia Virgo se refera si expresia “Casa Painii”, care este reprezentarea constelatiei Virgo si a mamei Fecioara care poarta cu ele un cos cu grau.

Aceasta Casa a Painii, simbolul graului reprezinta lunile august si septembrie, luni in care se secera si se aduna recolta. Pe de alta parte Betleem se traduce cuvant cu cuvant in “Casa Painii”. Betleem, este deci un cuvant care se refera la Constelatia Virgo, un loc care se gaseste in cer nu pe pamant.

Dar mai exista inca un fenomen interesant care se produce in zilele dintre solstitiul de iarna si 25 decembrie. Imediat dupa solstitiul de vara, pana la solstitiul de vara zilele devin din ce in ce mai scurte si mai friguaroase. Privind soarele din emisfera nordica, el apare inaintand catre sud, devenind din ce in ce mai mic si mai slab. Cand este aproape de solstitiul de iarna, zilele devin din ce in ce mai scurte iar terminarea recoltatului insemna pentru popoarele antice o apropiere de moarte.

 

soare

Era MOARTEA SOARELUI. Pe 22 decembrie moartea soarelui era aproape terminata deoarece soarele continuand sa se indrepte catre sud in cele 6 luni, ajunge punctul cel mai de jos al cerului. Lucrul curios care se intampla este ca soarele inceteaza sa se mai deplaseze  catre sud (din punct de vedere perceptibil) pentru 3 zile. In timpul acestei pauze de 3 zile, soarele ramane in vecinatatea Crucii Sudului numita Constelatia Crux.

Dupa acesta perioada, in 25 decembrie soarele se misca cu 1 grad, de acesta data catre nord, facand ca zilele sa se mareasca, aducand caldura si primavara. Din acesta cauza se spune ca soarele a fost mort pe cruce pentru 3 zile, dupa care renaste din nou.

cele-4-stele-crucea

Acesta este motivul pentru care Isus si toate celelalte divinitati legate de cultul soarelui condivid aceasta idee de crucificare, de moarte pentru 3 zile si de reinviere. In realitate este perioada de tranzactie in care soarelle isi modifica traiectoria din nou catre emisfera nordica aducand primavara si deci Salvarea.

Cu toate acestea anticii nu celebrau reinvierea soarelui pana la echinoctiul de primavara sau Paste.  Acest lucru se datora faptului ca plecand de la echinoctiul de primavara soarele depseste oficial puterea obscuritatii deoarece zilele devin mai lungi decat noptile iar conditiile pentru ca  natura sa reinvie sant optime.

Simbolismul despre Isus si cei 12 discipoli, inseamna in realitate cele 12 constelatii ale Zodiacului impreuna cu care Isus-Soarele se plimba pe bolta cereasca.

triburi israel

 

 

Numarul 12 este repetat de foarte multe ori in biblie.

-12 triburi ale lui Israel

-12 frati ai lui Iosif

-12 judecatori ai lui israel

-12 patriarhi

-12 profeti

-12 regi ai lui Israel

-12 principi ai Israelului

-12 apostoli impreuna cu Isus

Textul Evangheliilor are de a face foarte mult cu astrologia mai mult decat oricare alt test.

Crucea crestinilor reprezinta de fapt Crucea Zodiacului si miscarea soarelui printre constelatiile ceresti. Acest  simbol considerat crestin este de fapt un simbol spiritual pagan cunoscut si folosit cu mii de ani inainte de inventarea religiilor monoteiste si a lui Isus capul bisericii crestine.

Acesta nu este un simbol crestin ci o sinteza a simbolului pagan al Crucii Zodiacale.

cruce-maramures

Acesta este motivul pentru care Isus in arta sacara antica era desenat cu capul pe crucea cu raze, pentru ca Isus este “Soarele lui Dumnezeu”, “Lumina zilei”, “Salvatorul Renascut”, care va renaste din nou, asa cum  apare in fiecare dimineata pe cerul senin.

cruce raze

El renaste mereu, ca in fiecare zi si poate fi vazut cum se renintoarce printre norii cerului cu coroana sa de spini( razele solare)

Dintre metaforele astrologice si astronomice povestite in biblie una dintre cele mai importate ne vorbeste despre Ere. In multe paragrafe se vorbeste despre Ere. ( mateo 28/20; 12/32; 13/39; 24/3) (luca: 18/30; )

Inaiante de a intelege semnificatia lor, cred ca pentru multi este comun termenul de “Precesiune a echinoctiilor”. Anticii egipteni, la fel ca multe alte culturi inaintea lor au descoperit ca la fiecare 2150 de ani, soarele se muta din echinoctiul de primavara intr-un alt semn al zodiacului. Acest lucru se datoreaza unei miscari lente angulare pe care pamnatul o mentine in timp ce se roteste in jurul axei sale. Acest fenomen se numeste Precesiune deoarece constelatiile ramam in urma sa fata de miscarile din in timpul anului.

Perioada necesara ca aceast fenomen de Precesiune sa poata traversa toate cele 12 semne zodiacale este de 25.765 de ani, iar acest an important era numit Marele An. Anticele civilizatii cunosteau foarte bine acest fenomen si se refereau la fiecare dintre aceste perioade de 2150 de ani cu termenul de Era.

Din anul 4300 I.Hr pana in anul 2150 I. Hr. a fost Era Taurului, din anul 2150 I.Hr. pana in anul 1 D.Hr. a fost era Berbecului, din anul 1 D.Hr pana in anul 2150 D.Hr. avem Era Pestilor, Era care este si astazi, iar in jurul anului 2150 vom intra intr-o noua era, Era Varsatorului.

Biblia vorbeste in mod simbolic despre cele 3 Ere  dupa care va veni a patra. In Vechiul Testament, Moise cand coboara de pe muntele Sinai unde suise ca sa primesca cele 10 porunci, se infurie cand vede poporul sau care venera un Taur sau Vitel de aur. Arunca atunci tablitele si ii indeamna pe oameni sa se ucida unul pe altul pentru a se purifica. Multi studiosi ai bibliei cred ca  acest lucru se intampla pentru ca Israel adora un alt zeu sau un simbol fals care il reprezenta pe acest zeu.

Adevarul este ca Vitelul de aur reprezinta Era Taurus sau Taurul in timp ce Moise reprezinta noua Era Aries, adica a Berbecului. Acesta este si motivul pentru care evreii si astazi suna in cornul berbecului. Moise reprezinta noua Era a Barbecului si o data cu sosirea acestei ere noi, toti trebuie sa paraseasca Era cea vechie.

Si alte divinitati pun in evidenta acesta tranzitie dintre Ere, ca de exemplu Mitra, o divinitate pre-cristiana care ucide un taur cu aceeasi simbologie.

mithra (2)

Isus este deci cel care introduce Era care urmeaza dupa cea a Berbecului, adica Era Pestilor. Pestele este un simbol foarte comun in Noul Testament mai ales ca Isus este cunoscut ca fiind “Marele Pescar”. A dat de mancare la 5000 de persoane paine si 2 pesti. Cand a inceput predicarea sa, mergand catre Galileea a intalnit 2 pescari cu care se imprieteneste si care il urmeaza. Mitra sau coroana Papei de la Roma este fara dor si poate un cap de peste care reprezinta Era Pestilor.

Desi multa lume crede ca mitra papala este un simbol crestin, in realitate ea se gasea pe capul multor divinitati pagane inca dinainte de inventarea acestei religii.

Papa roma

Cred ca toti au vazut simbolul pestelui “Jesus Lives” lipit pe spatele masinilor, dar putini stiu ce insemana cu adevarat. Este un simbol astrologic pagan al Regatul Soarelui din Era Pestilor.

simbolul-pestelui

Chiar si presupusa data de nastere a lui Isus  este cu certitudine data inceputului Erei Pestilor. In Luca 21/10, cand discipolii il intreaba pe Isus unde se va prepara cina de Paste dupa moartea sa, el le spune:” imediat ce vei intra in oras va va iesi in cale un om care va tine in mana o carafa cu apa. Urmariti-l in casa in care va intra. “ Acest pas este unul dintre cele mai semnificative referinte astrologice pe care le face biblia.

Omul care varsa carafa de apa este Varsatorul, care este mereu reprezentat ca un om care varsa apa dintr-o carafa. Reprezinta Era ce vine dupa Era Pestilor cand soarele, Dumnezeul Soare va lasa Era Pestilor, pe Isus, si va intra in Era Varsatorului, pentru ca Varsatorul vine imediat dupa Pesti in Precesiunea echinoctiilor. Isus spune doar ca dupa Era Pestilor va veni Era Varsatorului.

Am auzit cu toti ca se vorbeste despre sfarsitul timpurilor si despre sfarsitul lumii. In afara reprezentarilor din desenele animate in care se explica cartea Apocalipsei, acesta idee vine cu precadere din Evanghelia lui Matei (18/20) unde Isus spune: “eu voi fi cu voi in fiecare zi pana la sfarsitul lumii.” Acesta traducere a cuvantului “lume” este gresita, asa cum sant gresit traduse  multe versete ale bibliei. Cuvantul original este “aeon” care inseamna “Era”. Deci traducerea corecta este: “Voi fi cu voi pana la sfarsitul Erei”. Acest lucru este adevarat pentru ca personificarea Erei Pestilor in Isus –Soare se va termina cand Soarele va intra in Era Varsatorului.  

Povestile despre sfarsitul timpurilor si al lumii sant o eroare de interpretare a unei alegorii astrologice. Pe de alta parte personajul Isus  este un hibrid literar si astrologic, este un plagiat a figurii Dumenzeului Soare al Egiptului, Horus.

Fabulele despre Isus sant multe si fiecare dintre ele contine de fapt falsificarea a  mii de manuscrise antice scrise de catre intelepti, in care ei povesteau de fapt despre cu totul alte lucruri. Cu alte cuvinte Isus inventat de biserica si Evangheliile care vorbesc despre el au cu totul alte semnificatii iar la o analiza amanuntita se vede imediat ca in realitate religia crestina este de fapt o falsificare grosolana a cultelor pagane si  a inteleptelor manuscrise ale popoarelor antice.  

 

 

GABRIELA DOBRESCU

 

Parintele Arsenie Boca „În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Parintele Arsenie Boca

„În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Eu am avut un unchi, care in `48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.

Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In `44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.

Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.

(Mărturia lui Baglazan Dumitru din Porumbacu de Sus – Sfântul părinte Arsenie Boca, pag. 45-46)

Arhanghelii si contactarea lor

 

.

.

Arhanghelii si contactarea lor

 

Arhanghelul Mihail

ARHANGHELUL MICHAEL (MIHAIL)

Numele sãu înseamnã, în traducere româneascã, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât si în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toti Arhanghelii. Acest aspect este mentionat atât în traditia crestinã cât si în cea ebraicã si islamicã. Fiind un protector divin prin excelentã, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Bisericã si de comunitatea crestinã ca sã apere de rãu. Nu este deloc întâmplator cã în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreunã cu îngerii sãi, sunt descrisi ca fiind în luptã cu balaurul (forta satanicã) si cu demonii (îngerii decãzuti) care sunt subordonati acestuia, iar deznodãmântul acestei lupte este cã acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub pãmânt împreunã cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau. Tocmai din aceastã cauzã, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea în iconografia crestinã luptându-se si biruind un balaur. El este atunci înarmat cu o lance sau cu o sabie, amândouã fiind în realitate simboluri ale discernãmântului spiritual care învinge pânã la urmã orice rãu.

Testamentul lui Avraam, lucrare care dateazã din secolul al II-lea D.C. îl prezintã pe Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU încât, prin interventia sa în fata lui DUMNEZEU, el poate chiar sã salveze sufletele din infernuri ri sã le ghideze cãtre ceruri (sferele tainice superioare ale manifestarii). Întocmai ca si zeul egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum si procedeele de proiectie consientã în lumile astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea însãrcinat cu cântãrirea faptelor bune si a faptelor rele ale sufletului care tocmai a pãrãsit definitiv corpul fizic. HERMES, care este judecãtorul traditional al sufletelor celor defuncti, în traditia greacã (el fiind în aceastã directie identic cu zeul MERCUR din traditia romanã) este adesea identificat cu ANUBIS iar serpii care sunt încolãciti pe caduceul sãu traditional îl fac sã prezinte unele asemãnãri cu Arhanghelul Mihail si cu balaurul pe care el îl învinge. De altfel, este demn de retinut cã în ezoterismul yoghin si tantric, înfrângerea balaurului reprezintã în realitate atingerea fazei de control perfect asupra potentialului creator (sexual). Dealtfel, nu este deloc întâmplãtor cã balaurul care e învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este un binecunoscut simbol alchimic si tantric, care semnificã un control perfect, atât asupra tentatiilor, cât si asupra fortelor inferioare, ce sunt imediat sublimate (aceasta este semnificatia ascunsã a aripilor) în aspecte angelice si dumnezeiesti; în felul acesta, natura inferioarã a sarpelui este sublimatã si transformatã în natura superioarã a pãsãrii (porumbelul sau vulturul). Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus; fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este cel pe care Dumnezeu l-a însarcinat sã-i alunge din rai pe Satana si pe ceilalti îngeri rãzvratiti. Sarcina lui acum este dublã: cea de sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt si de Stapân al sufletelor mortilor. El hotãrãste, în functie de meritele lor, ca cei buni sã meargã la Dumnezeu, iar cei rãi si ticãlosi, în iad. Se crede cã Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumati în Egipt, i-a condus pe israeliti în timpul cãlãtoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din gura lui Balaam cu binecuvântari (Num. XXII, 35), a fost cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apãrut lui Gideon (Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a distrus armata asirianã (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat pe cei trei evrei credinciosi din cuptorul fierbinte (Daniel III, 25) si l-a trimis pe Habakkuk sã-l hrãnescã pe Daniel în adapostul leului (Clopotul si dragonul, 32). Tot învãtãtura Bisericii ne aratã cã Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru din închisoare si l-a pedepsit pe Irod (care primise cu încântare lauda exageratã a poporului, ce îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger). Descris uneori ca detinând cheile Cerului (Paradisului), Arhanghelul Mihail, este numit Printul Luminii, într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartã, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, si el este conducãtorul îngerilor de luminã în lupta împotriva demonilor (îngerilor întunericului), acestia din urma fiind condusi de demonul Belial, identificat de regulã cu Satana (care este denumit si Prinþul Întunericului). În traditia islamicã, Arhanghelul Mihail (numit Mikail), este înfãtisat având aripi verzi, din topaz, si fiind acoperit din cap pânã în picioare cu fire de pãr aurii, fiecare fir având un milion de fatete (fete), iar fiecare dintre aceste fete implorând într-o limbã diferitã iertarea divinã pentru faptele rele ale celor credinciosi. Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce catre lumina eternã, Arhanghelul Mihail este prin excelentã eroul luptator al lui Dumnezeu. Prin urmare, ajutorul sãu neconditionat este primit instantaneu de toti cei care luptã plini de eroism si cu curaj împotriva rãului (atât cel exterior, cât si cel interior, din fiinta lor). Modalitatea optimã de a-i atrage spontan sprijinul si ghidarea este calea luptãtorului curajos sau a eroului spiritual, VIRA. Reciproca este, deasemenea adevaratã, în sensul cã apelarea constantã si plinã de dãruire a Arhanghelului Mihail dezvoltã extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invoca astfel, starea de erou spiritual (VIRA).

În decursul istoriei crestine, Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori, salvând diferite comunitati crestine de o serie întreagã de pericole. În sec. al Vl-lea, când s-a declansat în Roma o molimã înspãimântatoare, Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o procesiune care sã strabatã strãzile orasului, intonând cântece religioase, cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste procesiuni s-au desfãsurat timp de trei zile, si în ultima zi, când au ajuns în fata mormântului lui Hadrian, Grigore l-a vazut pe Arhanghelul Mihail plutind în aer deasupra orasului; Arhanghelul a coborât apoi pe vârful Mausoleului si si-a scos sabia din teacã; sabia era, se spune, stropitã cu sânge. Dupã aceasta, ciuma a încetat, iar mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi „Castelul Sfântului Înger”; o capela purtând numele de „Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos” i-a fost consacratã Arhanghelului Mihail. Se mai spune cã tot Arhanghelul Mihail ar fi apãrut pentru a cere construirea a douã biserici. Prima a fost ridicatã pe coasta de est a Italiei si a fost denumitã Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteste cã în sec. al V-lea locuia în Siponte un om numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la pasune pe munte. La un moment dat, un taur s-a rãtãcit, iar Galgano a plecat împreunã cu cativa slujitori sã-l caute; când l-au vãzut, taurul se afla pe vârful muntelui, lânga intrarea unei pesteri. Galgano s-a înfuriat pe taur atât de tare, încât a ordonat unui slujitor sã-l omoare; dar sãgeata s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o si l-a omorât imediat. Galgano, tulburat de aceastã întâmplare, a cerut sfatul preotului. Preotul a postit si s-a rugat timp de trei zile, dupã care Arhanghelul Mihail i-a apãrut si i-a spus cã locul în care taurul se afla pe vârful muntelui, era un loc sacru si nu putea sã permitã ca acel loc sa fie stropit cu sânge; Arhanghelul a cerut ca acolo sã fie ridicatã o bisericã care sã îi fie consacratã lui. În pesterã a fost descoperit un pârâu ce cobora de pe stâncã, cu o apã miraculoasã care vindeca tot felul de boli; imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a fost acoperit cu o tesãturã purpurie, brodatã cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a rãspândit în toatã Europa, iar biserica ce a fost ridicatã acolo a devenit un loc sfânt de pelerinaj. În timpul domniei lui Hidelbert II, Arhanghelul Mihail i-a aparut Sfântului Aubert, Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o stâncã ce era înconjuratã de apã pe perioada fluxului, si de aceea era consideratã ca o fortareatã inaccesibilã. Episcopului i s-a spus cã un taur va fi gãsit ascuns acolo, iar biserica trebuie construitã astfel încât sã acopere tot pamântul pe care taurul l-a cãlcat în picioare; tot acolo se afla si un pârâu cu apã extrem de purã. Sfântul Aubert a crezut cã este vorba doar despre un vis, dar viziunea s-a repetat din nou si din nou, iar a treia oarã, Arhanghelul Mihail si-a apãsat degetul mare pe capul episcopului si i-a lãsat aici un semn care nu a mai dispãrut niciodatã. Dupã aceasta, a fost construitã o bisericutã care a fost înlocuitã mai târziu cu o mânastire magnificã, începutã de catre Richard, Ducele de Nomandia si terminatã de catre Wilhelm Cuceritorul. Muntele Sf. Mihail (SaintMichel) a devenit unul dintre cele mai celebre locuri de pelerinaj, având o legendã atât de originalã, dar care totusi pare a fost doar o variantã mai sãracã aceleia a Muntelui Galgano. Din acest moment, Arhanghelul Mihal a început sa fie foarte venerat în Franta. El a fost ales ca sfânt protector al întregii tãri si al ordinului pe care Sf. Louis l-a instituit în onoarea sa. Un vechi scriitor francez îl numeste Îngerul bunelor sfaturi si spune despre el: Marea sarcinã a Arhanghelului Mihail este aceea de a face revelatii oamenilor, dându-le sfaturi sfinte pline de înþelepciune si în mod special sfaturi referitoare la hrana bunã pe care tatãl si mama trebuie sã o dea copiilor lor. Arhanghelul Mihail este întotdeauna reprezentat tânãr si frumos. Ca protector al Bisericii Militante, el este Sfântul Înaripat, fãrã nici un alt atribut (însemn) decât scutul si lancea. Ca învingãtor al lui Satana, el este reprezentat în armurã, tinând un picior peste cel Rãu, care este înfãtisat ca o fiintã doar pe jumatate om sau ca un dragon. Îngerul este pe cale sã-l punã în lanturi pe Cel Rãu sau sã-l strâpungã cu lancea. Dar modul în care este tratat acest subiect variazã în foarte multe moduri, cum de altfel se poate recunoaste foarte usor. Ca Stãpân (Domn) al sufletelor, Arhanghelul Mihail este neînarmat, el tine o balantã, si pe fiecare platan se aflã câte un mic trup gol (nud), reprezentând sufletele; cei acceptati au, de obicei, mâinile împreunate într-un gest de recunostintã, în timp ce cei respinsi exprimã groaza în privire si atitudine. În mod frecvent este reprezentat si un demon care prinde cu ghearele sau cu un cârlig plutonian platanul care coboarã în aceste reprezentari, Arhanghelul Mihail apare doar rareori fãrã aripi.

Atunci când în picturi apare si Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail îi prezintã balanta lui Iisus, care pare sã spunã bun venit sufletelor fericite. Oricum, cu sau fãrã balantã, Arhanghelul Mihail este întotdeauna stãpânul sufletelor în picturile care reprezintã moartea, venerarea sau glorificarea (slãvirea) Fecioarei Maria, deoarece traditia aratã ca el i-a primit sufletul si a avut grija de el pânã când s-a ridicat la Fiul ei. Cei doi Arhangheli, Mihail si Gabriel, sunt pictati pe usile laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte altarul de restul bisericii), pãzind intrarea în locul unde se sãvârseste, la fiecare Liturghie, Sfânta Jertfã. Datoritã tuturor acestor dovezi ale sprijinului si protectiei permanente din partea sa asupra întregii umanitãti, Arhanghelul Mihail este cel mai popular si mai apelat înger din traditia crestinã.

Arhanghelul Mihail – Arhanghelul Razei Albastre de Protectie, Perfectiune si Vointa Divina

Mihail, Arhanghelul Primei Raze de Protectie, Perfectiune si Vointa Divinã, este cunoscut si ca Printul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apãrãtorul Credintei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Pãzitorul Celor Douãsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relatiei Maestru-Discipol. În ierarhia cereascã, el are rolul celui care conduce ostirile de lumina împotriva rebelilor. Despre Arhanghelul Mihail si actiunile sau misiunea sa apar multe referiri în Biblie, atît referitoare la cele din trecut, cît si la misiunea sa din evenimentele descrise în Apocalipsã. Lui i s-a dat rolul de a aduce prima din cele 7 plãgi care sunt descrise ca „mînia lui Dumnezeu”, de fapt karma negativã acumulatã de omenire, si care astfel se poate manifesta pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în mãsura în care sunt pregãtiti pentru asta. Mesajele receptionate prin channeling, meditatii sau de cãtre mediumi în ultimele zeci de ani dezvãluie cã Pamîntul a fost scos din carantinã, si cã Arhanghelul Mihail conduce actiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a semintei de rebeliune plantate de cãtre asa-numitii îngeri cãzuti. Pentru aceasta, fiecare om trebuie sã cearã, în sufletul sãu, aceastã purificare, pe calea care îi este proprie, pentru ca sã poatã trece la o nouã constiintã.

ARHANGHELUL GABRIEL (GAVRIL)

Numele Gabriel semnificã în limba ebraicã Dumnezeu este puterea mea (lat. Sanctus Gabriel; it. San Gabriello, San Gabriele, LAngelo Annuriziatore; Li. St Gabriel)

Arhangheul Gabriel (Gavril) este, alãturi de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanti îngeri de luminã cunoscuti în mod explicit în cadrul traditiei iudeo-crestine si acelei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhanghelii care se aflã înaintea lui Dumnezeu. El este Îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al mortii si al revelatiei divine si este considerat a fi guvernatorul divin al Paradisului (Raiului).

Profetul Mahomed afirma cã Arhanghelul Gabriel (Jibrail, în arabã), cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers, si de aceea el îl considera îngerul sãu protector si inspirator.

În traditia islamicã, Gabriel (Jibrail) este considerat a fi spiritul divin al adevãrului. În traditia ebraicã se aratã cã Gabriel este îngerul pedepsei divine bine meritate, care s-a abãtut asupra oraselor decãzute – Sodoma si Gomora.

Numele sãu este mentionat de patru ori în Biblie (de douã ori în Daniel VIII.16 si IX.21; de douã ori în Luca I.19, 26), si de fiecare datã apare ca un mesager care aduce vesti importante. Mai întâi, el l-a anuntat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, si apoi i-a revelat printr-o viziune spiritualã viitorul natiunilor. Apoi tot el i-a spus lui Zaharia (care avea o vârstã înaintatã) cã sotia lui îi va naste un copil, si în cele din urmã i-a spus Fecioarei Maria cã ea este cea aleasã si cea mai binecuvântatã dintre femei. Aceste patru manifestãri binecunoscute ale Arhanghelului Gabriel îi conferã o importanþã aparte si aratã cã el poate ghida si sustine orice actiune beneficã atunci când este invocat. În plus, fatã de cele arãtate mai sus, se crede cã tot el ar fi profetit nasterea lui Samson si a Fecioarei Maria. Este totodatã venerat ca fiind îngerul care vegheazã în mod constant asupra nasterii copiilor.

Multi dintre sfintii Pãrinti spun cã Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a rãsturnat piatra de la intrarea mormântului lui Hristos, la înviere si le-a vorbit femeilor mironosite. Acestea, intrând în mormânt, au vãzut un tânãr sezând în partea dreaptã, îmbrãcat în vesmânt alb si s-au înspãimântat iar el le–a spus: Nu vã înspãimântati! Cãutati pe Iisus Nazarineanul Cel rãstignit? A Înviat! (Marcu 16, 5-6)
Evreii îl considerã Conducãtorul îngerilor pãzitori si pãstrãtorul comorilor ceresti. Tot el a anuntat si nasterea lui Ioan Botezãtorul. Deasemenea, în mod traditional, se considerã cã Arhanghelul Gabriel a fost îngerul care i-a apãrut lui Iisus în grãdina Ghetsimani, pentru a-L sprijini în teribilul moment al cunoasterii cu anticipatie – de cãtre Iisus – a Calvarului ce urma sã se producã.

Pe de altã parte, o legendã islamicã, mentionatã în Coran (20.88), relateazã cã atunci când praful de pe urmele copitelor calului [vehiculul subtil al Arhanghelului Gabriel a fost aruncat în gura Vitelului de Aur [idol al bogãtiei, simbol al bunurilor materiale care se substituie celor spirituale si al tentatiei mereu crescânde a fiintelor ignorante sau perverse, de a se orienta exclusiv cãtre aspectele materiale (bogãtie, plãceri inferioare, senzualitate necontrolatã, putere socialã etc)], acesta si-a pierdut pentru un anumit timp puterea sa de fascinatie perversã. Acest aspect ilustreazã alegoric ajutorul divin extraordinar pe care Arhanghelul Gabriel îl poate oferi oricând celor care îl apeleazã sincer si intens, pentru a se detasa rapid de tentatiile planurilor inferioare si pentru a amplifica în fiinta lor starea de puritate si de aspiratie cãtre Dumnezeu.

Într-un alt pasaj din Coran, Gabriel (Jibrail) este descris (simbolic) ca având în total 1600 de aripi, pãrul fiindu-i de culoarea sofranului (galben auriu) – simbol al strãlucirii extraordinare si sublime a aurei sale de luminã – chiar fiecare fir de pãr având o strãlucire comparabilã cu cea a Lunii si astrelor. Între ochii sãi – se spune în continuare – rãsare însusi Soarele; observãm aici un simbol foarte evident al deschiderii (activãrii) sale deosebite la nivelul celui de al treilea ochi, Ajna Chakra.

În plus, atunci când el si-a manifestat mãretia sa dumnezeiascã, pentru a revela învãtãtura spiritualã cuprinsã tainic în Coran, aripile sale verzi ca smaraldul strãlucitor au acoperit întregul orizont, de la rãsãrit si pânã la apus, din ele cãzând pe pãmânt, sub forma a milioane de stropi de luminã, tot atâtia îngeri care îl slãvesc necontenit pe Dumnezeu.

Datoritã asocierii sale traditionale, în crestinism, cu nasterile, Arhanghelul Gabriel este considerat drept sfântul patron (protector divin) al nasterilor (de altfel, mai ales în Occident, alãturi de numele Michael, numele de Gabriel este (în formele adaptate fiecãrei limbi europene) cel mai rãspândit, mai mult decât atât, datoritã rolului sãu atât de important – dupã cum am arãtat – de vestitor (mesager divin), Arhanghelul Gabriel a fost declarat în anul 1926, de cãtre Papa Benedict al XV-lea, drept patron (protector divin) al postelor, telefoanelor si posturilor telegrafice, si, prin extensie, el este asociat astãzi cu televiziunea, radioul si alte forme moderne de telecomunicatie.

În conformitate cu mãrturiile de epocã, Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a inspirat-o pe Ioana D’Arc sã vinã cu întãriri în ajutorul regelui Frantei.

În literaturã si artã, Sfântul Arhanghel Gabriel este traditional descris ca un Înger de luminã purã, a cãrui frumusete este o minunatã oglindire a Frumusetii Divine. El poartã în mânã, de regulã, în reprezentãrile iconografice, un crin (simbol al puritãtii, inocentei si stãrii virginale, dar si al iubirii divine, triumfãtoare datoritã abandonãrii fiintei în harul si splendoarea iubirii Divine).

Maniera în care Arhanghelul Gabriel a fost reprezentat pictural diferã însã, de-a lungul timpului, în functie de modificãrile dictate de cãtre Biserica de la Roma în reprezentãrile cele mai vechi ale Arhanghelului Gabriel si ale Fecioarei Maria. Fecioara Maria este înfãtisatã în genunchi, plinã de umilintã si veneratie în fata Arhanghelului Mihail, considerându-l în mod evident o fiintã superioarã. Dupã secolul al XII-lea însã, Fecioara Maria este cea slãvitã si preamãritã. De acum ea va apãrea ca Regina angelorum (Regina îngerilor), si datoritã acestui fapt, Gabriel aparea deseori ilustrat stând în genunchi în fata ei. Atributele (simbolurile) Arhanghelului Gabriel sunt: crinul, un pergament cu inscriptia Ave Maria, Gratia Plena, un sceptru si uneori o ramurã de mãslin, simbol al pãcii pe pãmânt pe care el o anuntã.

În cadrul traditiei crestine, Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat si ca Îngerul Pãzitor al aspectului uman al lui lisus Cristos.

ARHANGHELUL METATRON

ARHANGHELUL METATRON este considerat drept cel mai pãmântesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om întelept si virtuos pe care, apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul sãu a fost toatã viata plin de credintã, de iubire pentru oameni si a fost foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea cã numai acela care învatã permanent din ceea ce petrece în el si în afara lui este capabil sã-si ajute cu adevãrat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunãtãtii inimii.

Misiunea lui cereascã: El consemneazã în Cartea Vietii toate faptele noastre, ca nimic din experienta umanã sã nu se iroseascã, ci ca marii îndrumãtori de oameni sã aibã unde sã caute învãtãturile care ne salveazã în timpuri tulburi.

Misiunea lui pe pãmânt: Ne ajutã sã avem mãsura corectã în tot ceea ce facem, apãrând ca martor al actiunilor noastre. Gratie lui, noi constientizãm puterea noastrã de a iubi si sensul existentei noastre.

În timpul vietii sale pãmântesti, ca fiintã umanã, Metatron a fost cunoscut sub numele de Henoch si a fost al saptelea patriarh dupã Adam. Povestirile ni-l redau ca „plimbându-se cu Dumnezeu”, dupã moartea sa fiind primit în Cer printre Arhangheli. El a fost atât de bun, atât de blând, atât de înþelegãtor si de îngãduitor, încât a întruchipat, la vremea sa, virtuti divine, care au atras asupra sa harul Tatãlui. Mai mult chiar, el a stiut sã asculte glasul inimii si a trãit smerit si abandonat total Vointei Supreme, asemenea tuturor marilor Iluminati.

Scrierile iudaice presupun cã el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii rãtãciti prin pãdure, si cã tot el a fost cel care l-a oprit pe Abraham din sãvârsirea jertfei, atunci când Dumnezeu i-a cerut sã i-L ofere pe fiul sãu, Isaak.

Metatron este întâlnit sub diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al legãturilor si Rege al îngerilor. El sustine totodatã viata oamenilor, fiind o punte între Dumnezeu si om. Este foarte bine sã-i cerem sfatul pentru fiecare actiune pe care o avem de fãcut, mai ales atunci când stim cã ne lipseste simtul mãsurii sau cã, fiind implicati emotional într-o chestiune, nu detinem mãsura corectã a ratiunii ori a actiunii noastre. Vom putea astfel sã obtinem echilibrul si discernãmântul necesar în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea a ceea ce realizãm, iar aceastã întelepciune ne va conferi o mare sigurantã, atât de necesarã atunci când vrem sã ne angrenãm cu succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual etc.).

Tot Metatron ne conduce cãtre starea de armonie în iubire, pentru ca noi sã ducem o viatã solarã, sãnãtoasã, echilibratã si calmã. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste.

Îl vom ruga pe Arhanghelul Metatron sã ne conducã si sã ne sustinã în orice moment al vietii, ca sã avem întotdeauna mãsura corectã a faptelor si a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem ruga, în timpul meditatiilor, sã ne indice când „destul e destul”, dar si când trebuie sã mai facem ceva pentru noi însine sau pentru ceilalti.

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens

 

Ancient Aliens-S6E01-The Power of Three (2013)

 

Link Episod 06×01 cu titrare in lb. romana

Cele Trei Nestemate ale Buddhismului… Hindu Trimurti… Îl vedem întorcându-se foarte, foarte departe, în primele momente ale istoriei umane. Şi Sfânta Treime a Creştinătăţii. Numărul reprezintă un portal, o trecere, spre un alt tărâm. De-a lungul istoriei umane, numărul trei are întotdeauna o semnificaţie unică. De ce însă? Nu contează la ce cultură antică te uiţi, întotdeauna cele mai dezvoltate au venit ca treiuri. Ce semnificaţie are numărul trei de face să aibă un rol atât de mare în religie, arhitectură şi chiar în ocultism? Ar putea exista o legătură extraterestră? Odată ce am înţeles această putere a lui “trei”, noi înşine vom deveni precum creatorii noştri, zeii. Milioane de oameni de pe întreg mapamondul cred că am fost vizitaţi în trecut de fiinţe extraterestre. Şi dacă este adevărat? Au ajutat într-adevăr extratereştii antici la modelarea istoriei noastre? Şi dacă este aşa, puteau fi secretele Universului dezvăluite examinând incredibila putere a numărului “trei”?

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 6

NR.EPISOD TITLU
1. The Power of Three
2. The Crystal Skulls
3. The Anunnaki Connection
4. Magic of the Gods
5. The Satan Conspiracy
6. Alien Operations
7. Emperors, Kings and Pharaohs
8. Mysterious Relics

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 5

NR.EPISOD TITLU
1. Secrets of the Pyramids
2. Aliens and Cover Ups
3. Alien Power Plants
4. Destination Orion
5. The Einstein Factor
6. Secrets of the Tombs
7. Prophets and Prophecies
8. Beyond Nazca
9. Strange Abductions
10. The Von Daniken Legacy
11. The Viking Gods
12. The Monoliths

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 4

NR.EPISOD TITLU
1. The Mayan Conspiracy
2. The Doomsday Prophecies
3. The Greys
4. Aliens and Mega-Disasters
5. The NASA Connection
6. Mystery of Puma Punku
7. Aliens and Bigfoot
8. The Da Vinci Conspirancy
9. The Time Travelers
10. Aliens and Dinosaurs

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 3

NR.EPISOD TITLU
1. Aliens and the Old West
2. Aliens and Monsters
3. Aliens and Sacred Places
4. Aliens and Temples of Gold
5. Aliens and Mysterious Rituals
6. Aliens and Ancient Engineers
7. Aliens, Plagues and Epidemics
8. Aliens and Lost Worlds
9. Aliens and Deadly Weapons
10. Aliens and Evil Places
11. Aliens and The Founding Fathers
12. Aliens and Deadly Cults
13. Aliens and the Secret Code
14. Aliens and the Undead
15. Aliens gods and heroes
16. Aliens and the Creation of Man

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 2

NR.EPISOD TITLU
1. Mysterious Places
2. Gods & Aliens
3. Underwater Worlds
4. Underground Aliens
5. Aliens and the Third Reich
6. Alien Tech
7. Angels and Aliens
8. Unexplained Structures
9. Alien Devastations
10. Alien Contacts

Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 1

Episodul pilot „Care, zei şi dincolo de acestea” prezintă ideile autorului elvețian Erich von Däniken care presupune că ființe avansate din spațiu au vizitat oamenii primitivi, dându-le cunoștințe despre sistemul solar și univers, de matematică și inginerie. Von Däniken mai spune că acești extratereștrii au fost considerați zei de toate religiile și civilizațiile terestre, iar dovada acestor lucruri se găsește în monumentele antice sau în textele antice (religioase). Printre monumentele antice amintite ca dovezi sunt Liniile Nazca, Marea Piramidă din Giza sau statuile Moai din Insula Paștelui.

Episodul 1 „Dovada”. Mega-maşini tăind prin roca solidă, transportarea unor blocuri de piatră de mai multe tone, avioane moderne cărând milioane de oameni în fiecare zi în jurul lumii… şi nave spaţiale trimiţând oameni către stele. Imaginaţia zboarã… Dar sunt aceste exemple ale tehnologiei moderne vreo dovadă că aceste realizări incredibile au putut exista pe Pământ cu mii de ani în urmă? Începi prin a te întreba: oare nu ne lipseşte vreo parte din poveste? Ar fi putut omul preistoric să deţină cunoştinţe cu mult mai avansate faţă de cele din secolul nostru? Şi dacă e aşa, de unde le-a dobândit?

Episodul 2 „Vizitatorii”. Rapoarte ale apariţiilor OZN vin din toate colţurile lumii. „Am fost dus la bordul unei nave spaţiale de circa 65 m în diametru în deşertul Mojave şi mi s-a administrat… Am văzut două lumini foarte puternice undeva în aer…”. Cei mai mulţi cred că aceste întâlniri cu extratereştrii sunt un fenomen modern, când de fapt ele au fost raportate de mii de ani. Milioane de oameni din lume cred că am fost vizitaţi de fiinţe extraterestre în trecut. Şi dacă chiar este adevărat? Oare au ajutat anticii extratereştri la modelarea istoriei noastre? Iar dacă e aşa, de unde au venit? Şi cine au fost aceşti vizitatori?

Episodul 3 „Misiunea”. Acest episod postulează că extratereștrii au un plan pentru Pământ și omenire, citând ca dovadă: tăblițele sumeriene care se presupune că descriu anunnakii ca pe o rasă de creaturi care au venit pe Pământ să extragă aur; hieroglifele egiptene care descriu creaturi hibride om/animal; craniile de cristal și cercurile din lanuri, despre care se spune că ar conține mesaje de la extratereștri. „Cu mult, mult timp în urma, extratereştrii au venit aici şi, printr-o mutaţie genetică, noi am devenit oameni. Avem, teoretic, o civilizaţie mondială ce a interacţionat cu extratereştrii. Suntem noi, fiinţele umane de astãzi, rezultatul încrucişării genetice cu aceşti vizitatori?”

Episodul 4 „Întâlniri de aproape”. Preşedintele Thomas Jefferson… Cristofor Columb… Cruciaţii Evului Mediu… Ce aveau ei în comun? Ori întâlniseră extraterestri, ori credeau în posibilitatea unor astfel de întâlniri. Există foarte multe descrieri aparţinând unor diferiţi cronicari care vorbesc despre nori ciudaţi şi roşii strălucind pe cer. Ar fi putut fi extratereştrii responsabili de potopurile biblice, molimele medievale şi chiar de atacurile nucleare antice? Astfel de vizite au avut loc încă dinainte de istoria scrisă şi până în prezent. Chiar au ajutat extratereştrii antici la modelarea istoriei? Dar dacă aceste vizite nu s-au întâmplat doar cu mii de ani în urmă, ci şi mult mai recent? Există dovezi ale unor astfel de întâlniri reale?

Episodul 5 „Întoarcerea”. Nave spaţiale deasupra Los Angeles… Răpitori controlându-ne minţile… Extratereştri stabilind contactul… Acestea şi alte scenarii bazate pe extratereştri au făcut intriga a numeroase filme de science-fiction şi show-uri televizate. Dar dacă fiinţe extraterestre vor veni pe Terra, mâine? Vor da ele semnalul naşterii unei noi epoci de pace şi prosperitate sau vor declanşa războiul lumilor? Ziua în care se va anunţa că nu suntem singuri va fi ziua care va schimba definitiv această planetă.

NR.EPISOD TITLU
1. Chariots, Gods and Beyond
2. The Evidence
3. The Visitors
4. The Mission
5. Closer Encounters
6. The Return

Sursa: documentare.digitalarena.ro

Site oficial: www.history.com

CITAT BUDDHA – Kalamn Sutra

CITAT BUDDHA

– Kalamn Sutra –

 

 

medicine-buddha-4

 

In Kalamn Sutra, Buddha spune:
„Nu vă întemeiaţi credinţa pe forţa tradiţiilor, chiar dacă ele sunt cinstite de numeroase generaţii şi în multe locuri; nu credeţi un lucru fiindcă mulţi oameni vorbesc despre el; nu vă incredeţi în puterea legendelor străvechi. Nu credeţi nimic din ce depinde numai de autoritatea maeştrilor şi a preoţilor voştri. După ce aţi cercetat, credeţi doar ceea ce aţi experimentat voi înşivă şi ce vi se pare rezonabil, ceea ce este bun pentru voi şi pentru alţii.”
O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI

O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI

 

 

«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.» 

Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa.”

Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.

„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.

Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.

Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.

Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.

Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,

Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.

Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?

Semănătorul seamănă cuvântul.

Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.

Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.

Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.

Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.

Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu, IV, 2-30).

 

TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii

TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii

tara

În panteonul tantric hindus, Tara este cea de-a doua Mare Putere Cosmică şi totodată ea reprezintă cea mai importantă şi cea mai adorată zeitate în cadrul budismului tantric tibetan (calea vajrayana). Cele mai dese şi complexe referiri la această mare putere cosmică (Tara) le găsim însă în cadrul tradiţiei budiste tibetane, unde ea mai este cunoscută şi sub numele de Tarini. În această tradiţie, numeroasele forme ale zeiţei sunt prezentate ca tot atâtea aspecte diferite sau funcţii ale lui Tara, semnificând elemente particulare ale acestei expresii foarte elevate a conştiinţei divine în Manifestare. În plus, invocarea şi adorarea (puja) lui Tara este intim corelată (în cadrul tradiţiei tibetane) cu panteonul complex al celor cinci “Familii” de energii divine creatoare şi, prin urmare, al celor cinci Dhyani Buddha-şi. În aceste condiţii, este foarte dificil să putem face o omologare precisă între zeităţile (grupul de zeităţi) care sunt asociate caracteristicilor principale ale lui Tara şi marea putere cosmică ce este prezentată în tradiţia tantrică hindusă.

Vă prezentăm în cele ce urmează diferitele aspecte şi ipostaze ale acestei Mari Puteri Cosmice şi Zeiţe, aşa cum se regăsesc ele în diferite tradiţii şi culturi ale lumii. Acest amplu material va fi structurat pe subcapitole, pe care vă invităm să le parcurgeţi cu multă atenţie, ele relevându-ne întreaga splendoare şi măreţie a acestei grandioase Puteri Cosmice, care este TARA:

1. Ipostaze şi atribuţii ale Marii Puteri Cosmice Tara
În general vorbind, formele de reprezentare ale zeiţei Tara sunt redate în diferitele texte ale spiritualităţii hinduse şi tibetane aproximativ în aceiaşi termeni, diferenţele existând mai ales în ceea ce priveşte obiectele pe care zeiţa le ţine în mâinile sale. Textul Sadhanamala Tantra descrie un lung şir de astfel de “zeiţe Tara” care sunt emanate din sfera gigantică de conştiinţă a marelui Dhyani Buddha (sau jina) Amoghasiddhi.

Unele texte ale spiritualităţii tibetane (cum ar fi, de exemplu, Shaktisangama Tantra) înglobează particularităţile Marilor Puteri Cosmice Kali, Tara, Tripura Sundari şi Chinnamasta în manifestarea unei singure mari zeiţe. În plus, de multe ori în cadrul aceleiaşi tradiţii a budismului tantric tibetan întâlnim echivalarea lui Tara cu Kali (în ceea ce priveşte funcţiile cosmice, trăsăturile şi particularităţile acestor divinităţi).

În textele budiste, prima şi cea mai importantă din grupul de zeităţi emanate de Akshobya este Mahachinna Tara, care mai este cunoscută şi ca Ugra Tara (adică Tara în aspectul ei teribil, aşa cum este ea înfăţişată în tradiţia tantrică hindusă).

O altă formă a lui Tara este Ekajata Tara, despre care se spune că a fost revelată în India chiar de marele înţelept şi eliberat Nagarjuna, după ce acesta a preluat forma ei de adorare din Tibet. Referitor la acest aspect, există totuşi în prezent anumite semne de întrebare asupra iniţiatorului acestei forme de expresie a lui Tara, întrucât Nagarjuna a trăit în secolele I-II d.Hr., iar budismul tantric tibetan a început să se evidenţieze abia din sec. al VII-lea d.Hr.

Cea de-a treia formă principală a lui Tara este menţionată ca fiind Nila Saraswati Tara (care adeseori este echivalată cu Ugra Tara). Tradiţia afirmă că această expresie sau formă a lui Tara îşi are originea în lacul Chola, care este plasat în apropierea muntelui sacru Meru. Astfel, în timp ce Nila Saraswati practica anumite forme de tapas (sau austerităţi) pe malul acestui lac, energia ei pură “a căzut” în apă şi a conferit de atunci înainte culoarea albastră corpului zeiţei. Vom preciza însă faptul că, deşi panteonul budismului tantric tibetan menţionează diferite aspecte ale zeiţei Tara, totuşi ea nu este contemplată ca una din Cele Zece Mari Puteri Cosmice din tradiţia tantrică hindusă.

Putem însă remarca existenţa unui grup de zeităţi feminine, care sunt oarecum similare ca formă cu Marea Putere Cosmică Tara, manifestând diferite puteri paranormale şi oferind daruri spirituale şi chiar de ordin material (în sensul facilitării obţinerii prosperităţii materiale) adoratorilor fideli şi sinceri. Una dintre caracteristicile principale ale acestor zeităţi este aceea că adeseori ele sunt înfăţişate călărind un anumit animal şi fiind înconjurate de o mulţime de entităţi angelice ce le însoţesc pretutindeni, servindu-le cu devoţiune într-o strictă conformitate cu locul ierarhic pe care ele (zeităţile) îl ocupă în acest alai.

Deoarece una din atribuţiile sale cosmice este aceea de a ne salva sau elibera de diferitele necazuri sau dificultăţi cu care ne confruntăm în viaţă (atunci când noi îi cerem aceasta cu fervoare şi sinceritate), Tara se aseamănă într-o anumită măsură cu zeiţa Durga (care este una din ipostazele de manifestare ale Marii Puteri Cosmice Kali). Din această cauză ea mai este numită uneori şi Durga-Tara. Însă în timp ce Durga semnifică puterea de a înlătura şi de a distruge orice obstacol, dificultate sau forţă negativă ce ne agresează, Tara reprezintă puterea care ne face să sublimăm aproape instantaneu aceste aspecte şi astfel să le depăşim cu succes. Cu alte cuvinte, Tara este însăşi puterea care ne facem să transcendem toate aspectele inferioare şi ignobile din viaţa noastră. Din această perspectivă, zeiţa nu numai că ne salvează din faţa pericolelor iminente, dar de asemenea, ea ne oferă posibilitatea să accedem cu rapiditate la nivele din ce în ce mai elevate ale cunoaşterii spirituale.

Întrucât ultimul şi cel mai dificil obstacol pe care îl avem de depăşit îl reprezintă chiar mintea noastră, Tara ne ajută să trecem cu uşurinţă dincolo de gândurile şi valurile turbulente ale ideilor care se nasc clipă de clipă în minte. Această acţiune pur spirituală a zeiţei este simplu de înţeles dacă vom remarca faptul că mintea (împreună cu toate funcţiile şi energiile subtile pe care ea le manifestă) nu reprezintă altceva decât o parte sau un fragment din Logosul Divin Suprem. Într-adevăr, Tara este însăşi energia gigantică şi extrem de subtilă a sunetului nemanifestat, care transcende Manifestarea.

Pe de altă parte, Creaţia sau Manifestarea însăşi nu reprezintă altceva decât o modulare pe o infinitate de frecvenţe de vibraţie a nesfârşitei energii a Logosului (sau Cuvântului) Primordial al lui Dumnezeu. Aşadar, din această perspectivă, Tara poate fi privită de asemenea şi ca un veritabil creator şi în acelaşi timp distrugător al întregii Creaţii, atunci când aceste acţiuni (de emanaţie şi de distrugere sau resorbţie) sunt considerate din perspectiva energiilor fonematice ale Logosului Divin. În această ipostază, Tara “conţine” în ea însăşi toate mantra-ele care există. De pildă, pentru a putea folosi şi asimila în mod corect înţelesul spiritual profund al unei mantra care sintetizează un aspect macrocosmic foarte elevat şi pentru a fi capabili să ne identificăm plenar cu energia subtilă şi beatifică a acelei mantra, graţia Marii Puteri Cosmice Tara este indispensabilă şi ea trebuie invocată cu o mare devoţiune şi aspiraţie. Tot prin graţia zeiţei este dobândită inspiraţia poetică sublimă sau talentul oratoric. Tradiţia tantrică afirmă că cel care este pe deplin devotat marii zeiţe nu va putea fi niciodată învins în dezbaterile sau argumentaţiile de orice natură (în special cele din domeniul spiritualităţii), iar talentul său literar va fi uimitor, depăşind cu mult posibilităţile de exprimare artistică a celorlalte fiinţe umane.

Un alt aspect important în ceea ce priveşte acţiunea Marii Puteri Cosmice Tara la nivelul microcosmosului fiinţei umane este acela că zeiţa reprezintă şi forţa purificatoare a suflurilor prana-ice subtile care animă orice fiinţă umană vie. Ca şi suflul subtil universal nediferenţiat (prana), sunetul subtil (shabda) se manifestă în eterul (akasha) omniprezent.

Prin urmare, Tara ne ajută prin intermediul energiei cunoaşterii (jnana shakti) să traversăm “apele întunecate” ale samsara-ei, deoarece întreaga cunoaştere nu reprezintă altceva decât o continuă aspiraţie către eternitatea şi infinitudinea Realităţii Supreme. În tradiţia hindusă tantrică, Marea Putere Cosmică Tara este însăşi sunetul foarte subtil care percepe şi totodată revelează Adevărul, deoarece sunetul nu este diferit de energia cunoaşterii şi de percepţie. De aceea, în unele texte ale înţelepciunii hinduse, Tara este adorată ca Marea Zeiţă a Conştiinţei Supreme a lui Dumnezeu.

Astfel, în imensa ei compasiune pentru fiinţele umane limitate din Creaţie, Tara favorizează perceperea şi acumularea nectarului divin (soma) în propriul nostru corp, rezonând astfel mai ales cu aspectele ezoterice, tainice şi ocultate cunoaşterii profane. În mitologia Purana-elor (care sunt texte ale spiritualităţii hinduse din antichitate), Tara este soţia lui Jupiter, dar, de asemenea, ea mai are o legătură de dragoste, care este secretă, cu Luna. Prin urmare, Tara ni se revelează ca având o natură duală: pe de o parte, ea susţine şi dezvăluie cunoaşterea (Jupiter), iar pe de altă parte, ea revelează pura beatitudine spirituală (ananda) sau extazul divin nesfârşit (Luna). Din tainica ei legătură de iubire cu Luna, Tara a născut un fiu, Mercur (planetă care determină manifestarea rezonanţelor profunde cu aspectele mentale practice, cu inteligenţa şi cu abilitatea oratorică).

În tradiţia tibetană, mai mare decât un zeu sau o zeiţă este un buddha, o fiinţă care a transcens definitiv ciclul vieţii şi a morţii. Ca iluminat, un buddha a obţinut înţelepciune, compasiune şi capacităţi extraordinare. Buddha-şii integrează toate aspectele şi posibilităţile existenţei. Ei sunt una cu tot ceea ce există. Ei pot manifesta corpuri de lumină şi strălucire şi pot emana diferite forme de corpuri în această lume pentru a ajuta fiinţele acestei lumi confuze şi provocatoare. Tara fiind dincolo de toate aceste condiţii, ea este numită ca Mama tuturor Buddha-şilor.

În Tibet se crede că ea este încarnată atât în fiecare femeie pioasă, cât şi în cele două soţii – prinţesa chineză şi prinţesa nepaleză – a primului rege buddhist din Tibet, Srong-brtsan-sgam-po, care sunt identificate cu cele două forme majore ale lui Tara: Tara cea Albă şi Tara cea Verde. Un al treilea aspect al Tarei este Tara cea roşie.


Tara cea Albă ( în sanscrită: Sitatara; în tibetană: Sgrol-dkar) s-a încarnat în prinţesa chineză. Ea simbolizează puritatea şi este descrisă adesea stând în partea dreaptă a consortului său, Avalokiteshvara, sau şezând cu picioarele încrucişate, ţinând o floare de lotus deschisă. Ea este în general descrisă ca având trei ochi. Tara cea Albă, Mama tuturor Buddha-şilor, este cea care dăruieşte longevitatea şi energizează pe cei care o vizualizează, putând după aceea să folosească acea energie pentru practica lor spirituală.

Tara cea Verde (în sanscrită: Syamatara; în tibetană: Sgrol-ljang) se crede că s-a încarnat în prinţesa nepaleză.  Ea a devenit Tara cea Verde pe când s-a coborât în lumea manifestării. Se arată ca o fată tânără, jucăuşă, pe când Tara cea Albă este reprezentată ca o femeie matură şi înţeleaptă. Tara cea Verde este cea mai blândă şi sinceră manifestare a Tarei. Ea ne ghidează în ascensiunea noastră spre iluminare. Tara aparţine familiei Karma, simbolizată prin culoarea sa verde şi este contrapartea plină de înţelepciune a Transcendentalului Buddha Amogasiddhi. Ea este descrisă în poziţie şezând pe o floare de lotus cu piciorul stîng plasat peste coapsa dreaptă, iar piciorul drept lăsat să atîrne înainte. Mâna sa stângă este plasată în dreptul inimii cu palma spre exterior, degetul mare de la mână şi degetul inelar atingându-se, iar celelalte trei degete fiind îndreptate în sus realizând astfel mudra oferirii protecţiei . Mâna sa dreaptă se odihneşte pe genunchiul drept, cu palma făcând mudra generozităţii.


Tara cea roşie (Kurrukulla). Ea reprezintă energia pasională. Culoarea sa roşie-aurie trezeşte deopotrivă iubirea trupească cât şi cea spirituală. Ea dansează deasupra demonului Rahu (ignoranţa) distrugându-l. Arcul cu săgeţile sale străpung toate dificultăţile, mâna sa dreaptă lăsată în jos face gestul stabilităţii, abayah mudra. Ghirlanda de cranii indică faptul că ea este o formă tibetană a lui Kali, cea care transformă moartea în viaţă. Ea oferă sănătate şi o existenţă plină de bucurie tuturor adoratorilor săi.

2. Legende
Legendele şi miturile diferitelor culturi vorbesc despre Cea Care Dă Viaţă, Cea Care Este Plină De Înţelepciune, Marea Putere Cosmică A Compasiunii, Lumina Cerească. Ea este cunoscută sub diferite nume şi revelată sub multe aspecte. Adorarea sa continuă şi astăzi în şcolile tradiţionale din Asia.

Acoperită în mister, revelată în splendoare, Marea Zeitate a fost adorată de milenii. Sculpturile descoperite în peşterile preistorice datate acum 30.000 de ani au arătat că Tara a fost venerată încă din cele mai vechi timpuri. Statuia originală de bronz care este datată în secolul 7 sau 8 A.D. a fost găsită în nord-estul provinciei Lanka între Trincomale şi Batticaloa. Înălţimea totală a statuii este de 143.75 cm.

Cu mult timp înainte (se menţionează într-un tratat tibetan Taranatha), într-un univers numit Lumina Divizată, exista o prinţesă numită  Jñana-candra care era extrem de devotată lui Buddha. În fiecare zi ea aducea ofrande lui Buddha Dundubhisvara (“Sunetul Tobei”) şi comunităţii Sangha. Atingând astfel un nivel înalt de conştiinţă  Bodhicitta ( tib. byang-chub kyi sems, inima minţii iluminate. Bodhicitta absolută, după Gampopa (discipolul lui Milarepa), este vacuitatea nedespărţită de compasiune – strălucitoare, neclintită, şi imposibil de definit prin concepte. Bodhicitta relativă apare printr-o zărire a celei absolute şi constă în impulsul interior de a urma Calea spre Iluminare şi de a lucra, prin compasiune, la eliberarea tuturor fiinţelor din Samsara), a aspirat plină de compasiune să obţină Iluminarea pentru binele tuturor fiinţelor. Discipolii i-au sugerat să se roage ca ea să se reîncarneze ca bărbat, progresând astfel ca Bodhisattva şi eventual devenind un Buddha (aceasta deoarece, aşa cum întâlnim deseori în literatura buddhistă, pentru ca o femeie aflată pe calea spirituală să evolueze către stări înalte de conştiinţă ea trebuie “să devină bărbat”). În final prinţesa Jñana-candra spune:

„Aici nu există bărbat, aici nu există femeie,
Nici ego, nici individ şi nici conştiinţă.
Numele de “bărbat” sau “femeie” nu are consistenţă,
Dar aduce confuzie în mintea umană obişnuită.”
Şi ea face următorul legământ:
“Sunt multe fiinţe care îşi doresc Iluminarea
într-un corp de bărbat,  dar nimeni nu-şi doreşte
să le fie de ajutor fiinţelor simţitoare
fiind într-un corp de femeie.
Deci, până când samsara va fi pustie,
Eu voi ajuta fiinţele simţitoare
Rămânând într-un corp de femeie!”

Ea a continuat să fie atât de devotată în misiunea de salvare a fiinţelor umane din ignoranţă încât Tathagata Dundubhisvara i-a dat numele de Tara sau Cea Care Oferă Ghidare În Marea Trecere.

Imnuri de slavă închinate Tarei

 

Invocaţie  către Tara

O, Mamă Divină Tara
Tu cea care creezi totul,
Energie Supremă
În  universul fără margini.
Strălucitoare asemeni unei stele
Cu ochii strălucind asemeni fulgerului
Cea născută din floarea de lotus
A lacrimii compasiunii cosmice
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.

Cu înfăţişare precum milioane de Luni
Pline şi luminoase,
Plină de pace şi iubire
Zeiţă a iertării
Te chemăm
În această clipă a nevoii noastre.

Zeiţă a tot ce este drept şi adevărat
Tu cea care presari petale de lotus albastre
Şi esti plină de veselie şi iubire,
Cea mai dăruită
Oh, mamă a perfecţiunii
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.

Venerată de toţi zeii,
Mamă Supremă a universului,
Cântecele tale umplu întregul cer
Veselia ta alungă
Demonii şi spiritele demoniace,
Purificând pământul,
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.

Eşti marea distrugătoare
A fricii, a neputinţei
A opresiunii şi bolii
Ia de la noi povara neputinţei
Ajută-ne să vedem nebănuitul
Radioasă şi jucăuşă Zeiţă
Tu cea care dansezi pe tot cuprinsul
Acestei planete zbuciumate
Vindecând pe măsură ce picioarele tale de lotus
Ating pământul din jurul nostru.

Oh, mare protectoare
Care aduni laolaltă toate puterile
Toţi zeii,
Toate popoarele tuturor lumilor
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine
Arzi precum  focul cel sfânt
O, Zeiţă Tara,
Purifică-ne cu îmbrăţişarea flăcărilor tale
Bucuria ia locul fricii,
Iar îndoielile noastre dispar.

Slăvită Zeiţă
Virtuoasă, onestă şi dătătoare de pace
Pe măsură ce mă identific cu tine
Răutăţile acestei lumi
Mă părăsesc precum picăturile de apă.

Zeiţă Supremă
În care îşi au nădejdea toţi zeii şi popoarele
Mamă a spiritului pământului,
Acoperă-mă şi apără-mă,
Tu eşti armura mea
Împlineşte-mă şi alină-mă
Umple-mă de calm şi de voinţă de a manifesta
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine,
Vino, Mamă supremă a tuturor manifestărilor!

Iat-o pe Tara cea roşie, la Sud!
Iat-o pe Tara cea galbenă, la Nord!
Iat-o pe Tara cea neagră, la Vest!
Iat-o pe Tara cea verde, la Est!
Iar aici în mine
Se află Maha Tara, Tara esenţială, Tara inefabilă,
Străluceşte ca o stea în inima mea!
Om tare tuttare ture soha! Tara!
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.

Invocaţie către Tara cea Verde

Concrescenţă a tuturor energiilor
şi a  acţiunii pozitive imediate
Tu, cea care ghidezi şi ajuţi
cea care cu râsul tău îndupleci duşmanii,
trezeşti lumea
şi ne uşurezi calea
transformând această lume dezechilibrată
într-o lume echilibrată.
Priveşte-o cum ea vine la tine râzând,
Ea cea care ţine luna plină în palmă.

Invocaţie către Tara cea Roşie

O, tu cea care eşti un simbol al libertăţii
Şi al ascensiunii către starea de Eliberare
Purifică focul aspiraţiei
Contopeşte Dualitatea
În punctul de Început
Transformând Lumea Iluziei
În Lumea Eternităţii.
PRIVEŞTE-O VENIND CĂTRE TINE, STRĂLUCIND,
PRECUM LUMINA A SUTE DE LUNI PLINE.
PRIVESTE-O VENIND CĂTRE TINE,
EA ÎNTOTDEAUNA VINE CĂTRE TINE

OM TARE TUTTARE SOHA.

Tara, Zeiţă a Centrării

Atent la respiraţia mea
inspirând şi expirând,
respirând parcă însuşi
dansul creaţiei,
dansul universului,
dansul vieţii.
Stau nemişcat
Conştient fiind de respiraţie
inspirând şi expirând
asemeni oceanului – simbol al vieţii
care vibrează şi pulsează
în jurul meu;
asemeni miilor de încarnări
care mă cuprind şi mă înlănţuie
Ochii mei văd tot
ştiu tot şi privesc.
Eu respir
Nemişcat. Focalizat. Atent. Centrat.

4. Semnificaţia numelui. Sunetul primordial

Atunci când  ne raportăm la diferitele aspecte ale vieţii şi existenţei noastre, Marea Putere Cosmică Tara acoperă un spectru larg de activităţi care cuprind atât planul microcosmosului uman cât şi, prin omologare, planul întregului Macrocosmos. Astfel, Tara reprezintă în planul divin al Creaţiei însăşi forţa divin purificatoare a respiraţiei care este un proces vital pentru orice fiinţă vie.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul Tara înseamnă “salvatoarea” sau “eliberatoarea” şi el provine de la rădăcina sanscrită “tri”, care se referă la a trece (peste ceva), cum ar fi: a trece un râu, o mare, un munte sau a depăşi orice altă situaţie dificilă. De aceea, într-o abordare exoterică, putem spune că marea zeiţă Tara este invocată întotdeauna atunci când ne confruntăm cu situaţii periculoase, uneori chiar la limită sau atunci când trebuie să ne decidem în favoarea unei posibilităţi din mai multe pe care le avem la dispoziţie (de pildă, atunci când ne aflăm la o răscruce de drumuri şi nu suntem siguri de direcţia în care trebuie să mergem mai departe, sau atunci când trebuie să ne decidem asupra unei destinaţii din mai multe opţiuni etc.). Pe de altă parte, din punct de vedere ezoteric (cu alte cuvinte, din punct de vedere iniţiatic, ocult) Tara reprezintă cunoaşterea care salvează. Aşadar, semnificaţia profundă a zeiţei în aspectul ei de Salvatoare este aceea că ea dăruieşte discipolilor merituoşi înţelepciunea divină fără limite, care îi eliberează pe aceştia din lanţurile suferinţei samsara-ice (adică din lanţul încarnărilor succesive în Manifestare).

Un alt înţeles al cuvântului Tara mai este şi acela de “stea”, în sensul că această Mare Putere Cosmică este precum o stea a aspiraţiei noastre frenetice către Dumnezeu. Prin urmare, ea este atât cea care ne inspiră cât şi ghidul nostru pe complicata cale a desăvârşirii spirituale.

Sunetul primordial

Ca putere desăvârşită a sunetului subtil (shabda shakti), Tara corespunde lui Kali care reprezintă puterea timpului şi a transformării. Între cuvânt (logos) şi timp (transformare) există o strânsă interdependenţă. Într-adevăr, putem înţelege în mod intuitiv că logosul este precum o conştiinţă a timpului, iar timpul nu este altceva decât un gen de “mişcare” a Cuvântului. La modul esenţial vorbind, Logosul Divin (care este o nesfârşită şi extatică vibraţie creatoare) nu reprezintă altceva decât fundamentul apariţiei şi manifestării diferenţiate a energiei subtile a timpului.

Un alt aspect important în ceea ce priveşte acţiunea Marii Puteri Cosmice Tara la nivelul microcosmosului fiinţei umane este acela că zeiţa reprezintă şi forţa purificatoare a suflurilor prana-ice subtile care animă orice fiinţă umană vie. Ca şi suflul subtil universal nediferenţiat (prana), sunetul subtil (shabda) se manifestă în eterul (akasha) omniprezent.

Desigur, în această ipostază eterul nu reprezintă noţiunea din fizică ce se referă doar la un simplu mediu de propagare (cum este, de pildă, eterul cosmic), ci el este cu mult mai mult decât atât, deoarece are o natură subtilă luminoasă şi el este chiar spaţiul nesfârşit al conştiinţei, din care apar şi în care mai apoi se resorb toate lucrurile, fiinţele şi fenomenele din Manifestare. În ceea ce priveşte suflurile prana-ice, putem spune că respiraţia oricărei fiinţe umane reprezintă “sunetul primordial al vieţii”, deoarece ea este precum un cântec inefabil şi continuu ce susţine elementul vital în fiinţa respectivă.

Tradiţia spirituală a Indiei a identificat încă din vremuri imemoriale acest sunet subtil al respiraţiei omului ca fiind celebra mantra SO-HAM, care este emisă spontan, continuu şi într-un mod subtil (adică fără a fi explicită la nivelul vorbirii discursive, aşa cum apare ea în redarea aproximativă de mai sus). Atât mintea, cât şi prana, prin formele lor particulare de expresie, care sunt, respectiv, cuvântul şi vibraţia energetică, îşi au sursa în sunetul subtil macrocosmic (shabda), care în esenţă este redat prin intermediul mantra-elor. Vom putea înţelege acum mult mai bine semnificaţia extraordinar de importantă a folosirii mantra-elor în sadhana (practica spirituală) zilnică, deoarece ele (mantra-ele) purifică, energizează şi elevează în cel mai înalt grad mintea şi întreaga fiinţă a aspirantului, conferindu-i în final eliberarea spirituală. În acest proces de evoluţie şi desăvârşire a diferitelor sale aspecte psiho-mentale, aspirantul care este ferm şi perseverent în antrenamentul său spiritual, o invocă plin de iubire şi devoţiune pe Tara, cea care îl îndrumă cu o mare compasiune şi în final îi oferă graţia eliberatoare a transcendenţei divine.

Aşa după cum se ştie, sunetul (în forma lui grosieră sau subtilă) este practic o manifestare complexă a prana-ei subtile, adică a forţei subtile şi universale a vieţii. Din această perspectivă, putem afirma că respiraţia constituie de fapt primul sunet al vieţii, care impulsionează, susţine şi hrăneşte ulterior toate activităţile şi modalităţile de manifestare ale individului. Astfel, relaţia profundă care se stabileşte între sunet, cuvânt, prana şi minte este o rezultantă directă a acţiunii lui Tara în Manifestare.

Această acţiune deosebit de complexă o regăsim de asemenea în cunoaşterea care provine din semnificaţiile diferite ale cuvintelor, ale sunetului. Ştim că sunetele diferite, atunci când se combină, reprezintă “vehiculul” prin care se manifestă ideile şi gândurile noastre. De asemenea, ştim că sunetul divin primordial (la care tradiţia spiritualităţii hinduse se referă ca fiind pranava) reprezintă substratul sau fundamentul care face posibilă apariţia şi manifestarea tuturor acestor sunete, precum şi a înţelesurilor şi semnificaţiilor implicate în combinaţiile lor. Însă nenumăratele semnificaţii care există au scopul doar de a ne reintegra pe noi înşine ca picături divine individuale, în oceanul infinit al Conştiinţei Supreme, care este Dumnezeu Tatăl.

5. Adorarea Tarei în diferite tradiţii. Modalităţi practice de adorare
Terra, Tar, IshTar, Tarahumara sunt tot atâtea denumiri ale Marii Zeiţe Tara, aşa cum sunt ele regăsite în diferite tradiţii ale culturilor lumii. Reprezentările sale multiple se regăsesc răspândite pe tot globul pământesc, încă din cele mai vechi timpuri. Una dintre modalităţile de adorare a Marii Puteri Cosmice Tara este prin invocarea Graţiei Divine pentru a salva şi elibera toate fiinţele din Manifestare, adică implorarea Marii Puteri Cosmice Tara de a-şi revărsa compasiunea Ei nesfârşită în inima fiecăreia dintre fiinţele Creaţiei lui Dumnezeu.

Tara a fost adorată din vremuri imemoriale, în diferite culturi ale lumii. Ea a fost venerată de către latini ca Zeiţa Terra, Mama Pământ. Druizii o numeau pe zeiţa mamă Tara. Numele ei îşi are rădăcina în cuvântul Tor, care semnifică o “ridicătură a pământului” sau “o zonă încărcată cu energie spirituală” sau “conectare la lumea spiritelor”. Cele mai vechi referinţe la zeiţa Tara au fost găsite în epopeea antică a Finlandei în urmă cu 5 milioane de ani. În epopee se vorbeşte despre Tar, Femeia Înţelepciunii. Un vechi trib al popoarelor indigene din junglele Americii de Sud o numeau pe zeitatea lor, Tarahumara.

Zeiţa Tara este de asemenea asociată cu Kuan Yin, marea zeiţă chineză a compasiunii. Kuan Yin este acel aspect al divinităţii care se oferă să ajute aspiranţii aflaţi pe o cale spirituală ce se confruntă cu dificultăţi, ghidându-i plină de iubire, cu o imensă compasiune. Ea deschide inimile, trezeşte starea de umilinţă, de dragoste pură, aduce armonie, cunoaştere profundă şi iluminare. În Kuan Yin recunoaştem compasiunea divină, care se manifestă cu o graţie nesfârşită, plină de frumuseţe şi înţelepciune.

Poporul Cheyenne vorbeşte despre Femeia Stea care a coborât din Ceruri pe Pământ. În jurul său au început să crească plantele necesare hranei. Ea a convins poporul său să se împerecheze cu fiinţele primitive ce locuiau pe pământ, dăruindu-le astfel acestora darul înţelepciunii. Această legendă se repetă, fiind prezentă în scrierile lui Z. Sitchin, în care vorbeşte despre zeiţa antică egipteană IshTar care, spune legenda, a venit pe pământ dintr-un alt sistem planetar şi şi-a îndrumat poporul să se împerecheze cu locuitorii pământului făcându-i astfel capabili să realizeze cu inteligenţă multe acţiuni.

Tara este zeitatea feminină arhetipală în mitologia hindusă, a cărui nume înseamnă “Stea” – cunoscută în Hinduismul Indian ca Mama Creatoare. În scripturile hinduse vechi, ea este descrisă ca una dintre cele opt aspecte majore ale Principiului Divin Feminin, o manifestare plină de iubire în comparaţie cu tulburătoarea Kali.
Tara – Sgrol-ma tibetană, Zeiţa Salvatoare buddhistă cu numeroase forme, este populară în mare măsură şi în Nepal, Tibet şi Mongolia.
-Tara este câteodată descrisă cu ochi în tălpile picioarelor şi în palmele mâinilor. Din această cauză, este numită Tara cea cu şapte ochi, o formă a zeităţii tradiţionale din Mongolia.
-Adoptată de buddhism de la hinduism, începând cu secolul al III-lea î.C., Tara apare în buddhism, jainism, şi în mod particular în lamaismul tibetan, cu o multitudine de manifestări: Zeiţă a ascetismului şi misticismului, Mamă creatoare, Protectoarea fiinţelor umane ce traversează marea (oceanul) vieţii.
-În legendele Tibetului se vorbeşte despre zeiţa Tara ca fiind contrapartea feminină a lui Bodhisattva Avalokitesvara. O legendă spune că ea a apărut în manifestare dintr-o lacrimă a lui Avalokiteshvara, care a căzut pe pământ şi a format un lac. La suprafaţa apei a îmbobocit un lotus, care deschizându-se, a revelat-o pe zeiţă. Asemenea lui Avalokiteshvara, ea este plină de compasiune, acordând ajutorul fiinţelor care “traversează marea către un alt ţărm”. Ea oferă ghidare şi protecţie atât în călătoriile pe mare şi pe uscat cât şi în  călătoriile spirituale către starea de Iluminare.
-Tara mai este cunoscută la tibetani ca Zeiţa Devotată, Cea care asigură protecţie deplină. În sistemul practicilor mentale, oferite de marii maeştri ai înţelepciunii tibetane, Tara este arhetipul propriei noastre înţelepciuni. Ei vorbesc despre transformarea conştiinţei, o călătorie spre libertate. Ei predau căi simple şi directe pentru ca fiecare persoană să descopere înăuntrul lor înţelepciunea, compasiunea şi gloria atribuite lui Tara.

Modalităţi practice de adorare

Din punctul de vedere al sadhana-ei sau practicii spirituale efective de identificare cu sfera gigantică de forţă şi influenţă a Marii Puteri Cosmice Tara, cea mai eficientă modalitate o reprezintă practica tehnicii de laya yoga cu mantra de rezonanţă specifică acestei Manifestări grandioase a lui Dumnezeu. O altă modalitate foarte eficientă este aceea a meditaţiei profunde, având ca subiect invocarea Graţiei Divine pentru a salva şi elibera toate fiinţele din Manifestare, adică implorarea Marii Puteri Cosmice Tara de a-şi revărsa compasiunea Ei nesfârşită în inima fiecăreia dintre fiinţele Creaţiei lui Dumnezeu. O altă modalitate de a o adora pe Tara este aceea de a ne plasa, la nivel mental, în tainicul interval de linişte dintre două sunete consecutive, pentru a rezona astfel plenar cu sunetul primordial nemanifestat (care este pranava) şi a obţine identificarea cu Sfera de Conştiinţă Beatifică a Marii Puteri Cosmice Tara. Toate aceste modalităţi practice reprezintă căi sigure şi eficiente pentru a dobândi într-un timp cât mai scurt (în deplină conformitate cu eforturile pe care le depunem) eliberarea spirituală supremă (moksha).

6. Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice Tara
Tara este în general reprezentată şezând pe un tron din floare de lotus cu piciorul drept lăsat în jos, purtând ornamentele bodhisattva-şilor şi ţinând un lotus închis de culoare albastră (utpala). Ea este reprezentată ca având trei sau şapte ochi, făcând diferite mudre cu cele patru mâini ale sale sau ţinând diverse obiecte.

În panteonul tantric budist, Tara este adeseori echivalată cu Marea Putere Cosmică Kali. Descrierile formei zeiţei o înfăţişează ca fiind tânără, plină de forţă în aspectul ei teribil, relativ mică de statură şi cu şolduri mari. Ea poartă la gât o ghirlandă din cranii omeneşti, iar limba ei este scoasă mult în afară. În cele două mâini drepte ea ţine o sabie şi un cuţit, iar în cele două mâini stângi are un craniu şi un lotus. În această formă, ea este adorată nu numai pentru a-l conduce pe aspirant către eliberarea finală, ci şi pentru a-i dărui acestuia cunoaşterea iniţiatică profundă, abilitatea poetică, bunăstarea materială şi succesul în toate acţiunile pe care le întreprinde.

Asemenea lui Kali, ea poate fi văzută ca o Putere Cosmică ce corijează pe cei necredincioşi, sau ca o Lumină care aduce binele atunci când ei sunt greu încercaţi de forţele răului. Născută ca o Mare Zeitate, ea poate resorbi şi da naştere lumilor, sau se poate arăta ca o zeitate ce consolează şi hrăneşte pe cei înfometaţi. Asemenea războinicei Kali, ea controlează puterea timpului, ea binecuvântează privaţiunile fizice ale asceţilor care urmăresc să se detaşeze de corpul fizic pentru a fi mai aproape de Sine. Puterea Tarei este atât de mare încât ea poate distruge un întreg sistem solar.

Mai este descrisă ca o femeie teribilă cu 4 braţe, aşezată deasupra unui cadavru, ţinând  în prima mână un craniu, o sabie în cea de-a doua, un lotus albastru în a treia şi în a patra un bol pentru cerşit. În părul ei despletit de culoare roşie şerpuiesc şerpi albaştri veninoşi. Strălucirea roşie a ochilor săi ne aminteşte de focurile iadului, iar pe capul său este împletită o coroană din cranii.

Mâna sa dreaptă realizează vara mudra, iar cu mâna stângă realizează gestul vitarka mudra. Talia sa sveltă contrastează cu formele pline ale şoldurilor şi cu sânii săi puternici, fiind totodată întruchiparea ideală a frumuseţii feminine. Zeiţa, demnă şi graţioasă în această manifestare, reprezintă castitatea şi virtutea şi întruchipează dragostea, compasiunea şi binecuvântarea.

Pentru a intra în rezonanţă cât mai intimă cu Marea Putere Cosmică Tara, putem să ne raportăm la această zeitate din mai multe aspecte, astfel:
-Tara este asociată cu cel de-al treilea ochi, cu Luna Plină, cu lacurile, curcubeele şi i se atribuie numerele 3, 7 şi 11.
-Animalele simbolice ale Tarei sunt bufniţa, corbul, scroafa şi iapa.
-Plantele atribuite acestei zeiţe sunt: floarea de lotus, atât cea deschisă cât şi bobocul de floare.
-Parfumurile şi miresmele atribuite Ei sunt: tămâia, moskul şi miresmele de trandafir şi narcisă.
-Pietrele preţioase şi metalele care fac posibilă intrarea în rezonanţă cu Tara sunt: diamantul, cristalul roz, turmarinul roz, smaraldul, precum şi orice piatră roz sau verde.
-În ceea ce priveşte culorile, sunt specificate albul şi verdele, dar poate fi cuprins întregul spectru de culori.

7. Yantra Marii Puteri Cosmice Tara
Yantra este o diagramă geometrică simplă în care sunt sintetizate caracteristicile esenţiale simbolice ale unei anumite mari Puteri Cosmice sau a unei zeităţi sau a unei anumite energii divine din Macrocosmos. Ea este utilizată în vederea unei consonanţe telepatice spirituale pentru a realiza fuziunea cu Conştiinţa sau realitatea acelei sfere de forţă, fiind un simbol esenţial al divinelor sale caracteristici, al puterilor sale sau al anumitor aspecte fundamentale ale acesteia.

yantra_Tara

Sursa: yogaesoteric


o sinteză realizată de Verona Muntean şi Dan Bozaru

Articole Recomandate: Dasha Maha Vidya  –  Cele  Zece  Mari  Intelepciuni  Cosmice

EVANGHELIILE AU FOST MODIFICATE

EVANGHELIILE AU FOST MODIFICATE

A aparut un numar considerabil de evanghelii în primele secole ale erei noastre. Biserica nu considera drept canonice (conform cu regulile Bisericii) decât Cărţile lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Cea mai veche este cea a lui Matei, care s-a inspirat direct din evanghelia Evreilor.
Un lucru trebuie subliniat : apocrifele şi vreo cincizeci de evanghelii care au existat înainte de a fi distruse de conjuraţii, sau care există încă, sunt unanime în a recunoaşte că Isus a trăit pe timpul lui Pilat din Pont şi a lui Tiberiu.( Nu se cunoaste nici o relatare istorică putând sa acrediteze autenticitatea existenţei lui Isus. Ea ar fi dovedită, se spune, prin Actele lui Pilat, o suită de rapoarte adresate Impăratului Tiberiu de Ponţiu Pilat, guvernatorul ludeei. In aceste acte ar figura o relatare despre viaţa şi moartea lui Isus, crimele ce i se imputau de catre ludei, crucificarea sa şi chiar învierea. Aceste Acte, dacă au existat, au fost reinventate de catre Creştini, şi oricum, nu a rămas nici cea mai mică urma. Numeroase false rapoarte ale lui Pilat au fost scrise în acelaşi scop fraudulos, dar Biserica n-a păstrat nici unul.) Nu prea se cade de acord în privinţa textului, a relatării faptelor şi chiar faţă de persoana lui Isus.
biblia
Unele evanghelii dau lui Crist o figură, o doctrină şl o stare de spirit diametral opuse relatărilor lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Relatările lui Matei şi Luca sunt ele însele adesea în dezacord formal cu cele ale lui Marcu şi loan şi uneori in contradicţie flagranta cu propriile lor expozeuri. Aceste reticenţe, aceste nebulozităţi arata că timp de secole citirea celor patru evanghelii canonice a fost interzisa credincaoşilor şi rezervata numai oamenilor Bisericii Documentele autentice au existat; mai sunt, poate, inca în Biblioteca Vaticanului. Despre acest subiect, Dr. M. Spencer Lewis, împaratul R-i-C, a scris în „Viaţa mistică a lui Isus” : „Noi (Noi: actualii iniţiaţi ai Marii Fraternităţi Albe care s-a continuat de Ia faraonul Amenhotep IV şi din care faceau parte Esenienii si isus…) ştim că Părinţii Bisericii primitive au avut acces la documente secrete, pentru că, în conciliile Bisericii creştine primitive şî în dîscutiile care s-au desfăşurat între cele mai înalte autorităţi ale Bisericii primitive, au făcut aluzie la unele părţi din manuscrise şi documente oficiale tratând despre crucificare şî alte evenimente din viaţa lui Isus care sunt acum ascunse sau eare au fost distruse.
Una din principalele griji ale Părinţilor Bisericii da îa sec, VII la XII a fost de a-şi procura toate manusicrisele şi lucrarile ce se aflau în preţioasele colecţii în ţări din Orient, care puteau conţine informaţii diferite de cele reţinute de ei”. loan, apostolul, care devine episcop în Efes, ar fi autorul celei de a patra carţi, dar este recunoscut şi admis ca această pseudo-evanghelie a fost compusă tardiv de teologi abili. Sigur nu este făcuta de loan, despre care, de altfel, nu avem nici o dovada ca a existat. Dintre cincizeci pana la o sută de evanghelii care au apărut în sec. II şi III al erei noastre, comunităţile creştine, pentru a pune capat disputei, adoptara relatarile lui Matei, Luca, Marcu şi loan şi le-au considerat ca egal de sfinte şi veridîce, în ciuda lacunelor şî a contradicţiilor lor.. Evangheliile, fiind carti „inspirate” de Sfântul Duh’, nu trebuie — în principiu — sa fîe criticate sau discutate. In zilele noastre, această consideraţie s-a redus mult şi teologii admit de buna voie ca evangheliile trebuie sa fie interpretate şi chiar corectate „în sensul bun”. „Nu se pot admite decât patru evanghelii, scrie Sfântul Jerome : toate neroziile apocrifelor (altor evanghelii) sunt bune de povestit ereticilor morţi şi nu credincioşilor in viaţa” „Ba deloc, replica adversarii lui Jerome : în evangheliile voastre canonice se află nerozii, contradictii, fapte în opoziţie, ireductibile…*’
Pentru a acorda relatările, Biserica a modificat în mai rnulte rânduri, dacă nu a machiat, Scripturile. Tasian, discipolul lui Justin, a încercat chiar sa aranjeze totul scriind „Evanghelia după cele patru (un fel de coordonare a povestirilor lui Matel, Luca, Marcu şi loan, Matei spune că Isus este fiul lui losif, descendent euccesiv din lacob, Mathan, Eleazar, Eliud, Achim, Sadoc, Azor etc.» pâna la Salomon, David şl Abraham. (Cap. 1-1, 2, 8, până la 16) Luca spune ca Isus este fiul lui Josef, dar descinzând din Heli, Mathan, Levi, Melchi, Janna, Josef, Mathatias etc., până la Abraham, Sem, Noe, Enoch şi Adam. (Cap. III 23-24 până la 38) Este curios de notat că în ciuda divergenţelor fundamentale, evangheliile lui Matei, Luca, Marcu şi loan sunt zise sinoptice, adica asemănatoare! De altfel, zice bunui sfânt, când este vorba de teze total contradictorii — cele ale genealogiei lui Isus, de exemplu — trebuie să crezi că ele se împacă. chiar dacâ nu ştim cum! Ioan, căruia trebuie să-i fie suspectată relatarea, este in contradicţie formală cu Matei, Luca şi Marcu, privind cronologia săptămânii Patimilor. Nici unul nu fixeaza Paştele la aceeaşi data. Isus, după loan, ar fi fost crucificat nu vineri, ci sâmbată, în ajunul Paştilor.
joia-mare-cina_cea_de_taina
Divergenţele sunt şi mai mari în ceea ce priveşte învierea sau, mai exact, apariţia lui Isus. – Cele doua Marii (Maria Mama si Maria-Magdalena) erau prezente, asigura Matei. – Eroare. spun Luca şi Ioan : numai Maria-Magdalena era acolo ! Nu exista deci nici o marturie veridică asupra autenticitatii evangheliilor. De altfel, Biserica, cu prudenţă, le „atribuie” şi le prezintă ca scrise dupa Matei, Luca, etc. In secolul II şi III, dupa I. C. erudiţii şi doctorii Bisericii, precum Irineu, Clement din Alexandria şl arzătorul Tertullian, gândesc ca evangheliile au fost scrise de catre apostoli şl ca ele erau atât dovezi directe cât şi inspiraţie divina. Polycarp, care ar fl fost numit episcop de Smyrna de Ioan Evanghelistul, pe la anul 80, a fost dlntre toţi sflnţil, cle mal demn şi mai stimat. Contrar apostolilor care l-au renegat pe Isus, el preferă supliciul decât ruşinea renegării şi a murit ars de viu pe un rug, .făra sa se plânga, fară sa sufere ca Isus, intr-atât era blindal de credinţă. Ca şi bonzii care se sinucid prin foc! Polycarp este autorul unei scrisori catre Filipieni, cu privire la scrierile (contestate) ale lui Ignaţiu Theodoruş (primul sfânt Ignaţiu) despre care s-a zis, fals, ca i-a fosf poruncita de apostolul Petru) Ori, Polycarp vorbeşte de bine despre primele trei evanghelii, dar nu şl despre cea a lui loan! Caci evanghelia lui loan nu exista la începutul secolului II ! El este citat pentru prima data de Teofil din Antiohia, pe la anul 180 !
Pe scurt, se Intâmplă ca, după mai multe secole, evanghelia cea mai apreciată, cea mal „Iniţiatica”, spun beoţlenii” scrisa de „vulturul loan care dormea în braţele lui Isus şl la stârşit la Ghetsemani, intre Petru şi lacob”. se afle ca este un fals notoriu alchimizat In secolul II sau III, pentru a suplini lipsa de ţinuta teologica a primelor trei scrise ! Este o evanghelie ,,nu de fapte”, se spune, ci „de idei”. Pentru a te descurca în această încâlceală, trebuie si ai o oarecare idee despre climatul care domnea, acum 2000 de ani, în Egipt şi în Asia Mica, adica în punga orientală a bazinului mediteranean. Gnosticismul — ca de altfel şi în zilele noastre spiritiştii, teosofii şi cei ce cred în revelaţii divine — era la baza tuturor religiilor şi tuturor sectelor. Cirint era şeful unei secte ieşite din creştinism, dar el nu recunoştea originea divina a lui Crist.
biblia religie crestinism
Noi împrumutăm din Marele Dicţionar al sec. XIX, aceste note, care ne clarifîca asupra stării de spirit a oamenilor din primul secol: „Cirint admitea existenţa a două principii opuse si nu binele şi raul, ci un principiu esenţial activ, existând prin el însuşi : Dumnezeu ; şi un principiu pasiv, neexistând prin el însuşi şi imperfect : Materia. Autorul lumii nu era Dumnezeu, care nu putea intra în legatura cu Materia : creatorul aparţinea uneia din ultimele clase a sub-spiritelor inferioare, numite şi de Theodor forţe şi îngeri, dar purta în el ceva din Fiinţa divină… El era ca un eon (Eon : dîn grecul aion = timp. Este spiritul, emanat de Inteligenţa lui, Dumnezeu, mesagerul lui Dumnezeu pe lângă oameni) creatorul legislaţiei mozaice… Isus nu era fiul lui Dumnezeu ; un eon numit Christ s-a unit cu eî, în timpul botezului dîn apele lordanului şi l-a părasit în ziua crucificării. Ciririt, evreu prin naştere, credea în legea mozaica, obligatorie şi în viitoarea dominaţie a poporului iudeu asupra lumii…
Cirintenii se foloseau de Evanghelia Evreilor.” Un discipol de-al lui sfântul Paul, cu numele de Caius, publică o apocalipsa sub numele unui apostol, dând-o ca înspirată de eoni. Despre acest subiect, unii exegeţi cred că Apocalipsul zis al sfântului loan, ar fi fost scris de Cirint. PAPII ŞI

CHARLEMAGNE CORECTEAZA EVANGHELIA

Aşa cum ne spune amicul nostru scriitorul Kronos, în „Eseu de meditaţii imateriale”, Biserica a socotit, sub papii Grigore a VII-lea şi Inocent al III-lea, ca e bine să editeze pentru folosul preoţilor, un rezumat foarte blând al Evangheliilor, unde s-au introdus ritualuri şi rugăciuni zilnice. Acesta este Breviarul. Trebuie subliniat ca traducerea Evangheliilor era odinioară interzisa, „de teama ca sa nu se strecoare vreun nonsens sau o eroare” !
Nu îţi vine sa crezi în acest pios scrupul, când ştim ca conciliile, papii şi suveranii creştini, au traficat cu neruşinare „sfintele Scripturi1*, inclusiv traducerea lul sfântul Jerome, în sec. IV, adica Vulgata, care este singura acreditată de Biserica creştina din Roma ! Cele mai radicale modificări, scrie Kronos, dateaza de la conciliul din Niceea şi au fost motivate prin înţelegerea dintre Papa Damase 1 şi împăratul Constantin. Cu aceasta ocazie, cele mai vechi Evanghelii şi mai ales Evanghelia Evreilor (evanghelia primitiva a sfântulul Matei), au fost declarate şi ţinute secrete (apokruphos== apocrife).
Maria-Magdalena isus
In afară de asta, în cele patru Evanghelii care au ramas, au fost facute adăugiri, sustrageri şi modificri de care se miră sfântul Jerome, însarcinat de a face traducerea în limba latină. El se mira cu atât mai mult cu cât tocmai traducea în latină Evanghelia Evreilor şi de care i se împunea sâ nu ţină seama! Apoi sfântul Victor, epîscop din Tumones (Africa), ne spune că la sfârşitul sec. V. papa Anastase II ordona să se examineze, să se critice, cenzureze şi amendeze din rsou sfintele Scripturi. Charlemagne, cu puţin înaintea morţii sale, făcu la fel (Duchesne : Historiae Francor scriptores) imitat de papa Sixt Quint (1585-1590), care completa opera pe care predecesorii săi au început-o, pentru a face pe placul împaratului. La acea epocă, Biserica fabrica o epistol a sfântulul Petru, respinsa apoi de teologi şi un document, relativ la o donaţie atribuita împaratului Constantin, pentru a-l starni pe Chalemagne sa-îiconstituie un regat în Italia.

GUTENBERG ŞI EVANGHELIILE

Mai mult, mii de corecturi au fost făcute şi papa ameninţa cu teribile anateme pe oricine va îndrăzni în viitor sa se atîngă de texte . apoi facu o noua revizie, care a modifîcat mai mult de doua sute de pasaje ! Papa Clement al VIII-Iea (1592–1605), la puţini ani, facu noi rectificări care au fost din fericire ultimele, caci tiparul era inventat ! Pentru ce toate aceste modificari ? Este foarte simplu, cea mai mare parte din dogme fiind în contradicţie cu sfîntele carţi, trebuia sa se puna sfintele scrieri de acord cu dogmele ! Trebuia ca între Dumnezeu şi om sa nu existe decât Biseraca, careia omul trebuia să se supuna în prealabil, fara de care nici un contact cu Dumnezeu nu îi era permis. Christos a spus totuşi : „Dumnezeu este pretutindeni” (dar aici este un panteism periculos ! Nu trebuia riscat ca omul sa adore pe Dumnezeu în credinţa sa ! Numai Biserica dicta voinţa lui Dumnezeu ! ‘ Acest cuvânt, voinţa, este contrar liberului arbitru, pe care creatorul ni l-a permis : evangheliile primitive nu vorbeau decât de dorinţele lui Dumnezeu, care acţioneaza asupra tuturor creaturilor sale, mai ales asupra omului, pentru a-l ajuta sa le împlineasca.

ADEVARATA RUGACIUNE A CREŞTINILOR

Deci Evanghelia este sursa de erori şî contradicţii, dar în plus s-a stabilit o complîcitate între preoţi şi credincioşi de a schimba ceea ce trebuia considerat lucrul cel mai sfânt : rugăciunea. Fiecare joacă jocul, ştiind bine la ce să se aştepte — Faceţi-vă rugăciunea dimineaţa şi seara, recomanda bunul preot! Şi credinciosul, îşi face efectiv ruga … dar nu o spune pe cea bună ! A face vine din latină, facere, care înseamnă : a fasona, fabrica, construi, combina. Ah, pentru a fabrlca, combina, Dumnezeu este servit ! Căci, se pot controla uşor, creştinii, preoţii, atât în intimitatea camerei lor, cât şi în public, în biserica, inventa, fabrica o rugăciune, care, ineluctabil. îi va duce în infern ! „Pomana este ruga prin excelenţă : ea atinge mereu un scop” zice Feneton, arhiepiscop de Cambrai ! „Ce rugă este mai plăcută decât a şterge lacrimile celui sărman”, zice Bossuet… care, cu siguranţa, nu se gândea la pacătoasa care ştergea picioareîe lui Isus.
isus religie
Sfântul Matei, în evanghelia sa, cap. V, vers 9-13, indică creştinilor cum trebuie sa-l cinsteasca pe Dumnezeu ! (9) „Va veţi ruga deci în această manieră : Tatal Nostru carele eşti în ceruri, fie binecuvântat numele tau. (10) Vie împărâţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ . (11) Pâinea noastra cea de toate zilele da ne-o noua. (12) Şi iarta greşelele noastre, precum iertăm şi noi celor greşiţi. (13) Si nu ne duce pe noi în ispita, şi ne izbăveşte de cel rău. Amin î”

ÎNTINSELE PUSTIURI DIN PARADIS

Această rugăciune este magnifica şi demna de cea mai înalta stimă, cel puţin pentru ereticii care suntem. Am avea scrupule sa schimbam cât de cât ceva. Vai! Creştinii au golit-o de seva sa hranitoare suprimand partea cea mai importantă din text : Şi iarta-ne noua greşelile, precum şi noi iertam celor greşiţi nouă. lată cum arată o dorinţă magnifică de dezinteresare, de milă, de voinţă de a place lui Dumnezeu pentru a ajunge în regatul sau. Căci Luca (XVIII, 25) a precizat bine :
,,Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decat va intra în rai bogatul‘. Totul este clar, net, respectabil, dar tot aici este puţina ipocrizie păcătoasă a pseudo-creştinilor, burghezi egoişti şi capabili, care deliberat, omit din rugăciunea lor tot ce are legatura cu rotunjirea portofelului lor ! 0 foarte mică frază, în adevar, dar a cărei respectare, rnodificând comportamentul societaţii umane, ar schimba dintr-o dată faţa lumii! Ori, se poate constata : în zilele noastre, rugăciunea zisa în biserici este amputată : exist incontestabil o înţelegere între preoţi şi credincioşi pentru a „uita” aceasta poveste a datoriilor !
In acelaşi mod, iudeii „uita legea lui Moise care ordona oricărui Drept, oricărui Credincios, odată la cincizeci da ani, să elibereze sclavii, sa plateasca datoriile, sa redea proprietarilor primitivi pământurile înstrăinate. Ironie a hazardului sau o premoniţie ? în capitolul VII din evanghelia sa, Matei, prevăzând poate sectarismul, razboaiele Religiei, Inchiziţia, simonia, rasismul etc. notifica expres : (20) Veţi recunoaşte deci pomii prin fructele lor. (21) Cei care îmi spun : Doamne, Doamne nu vor intra toţi în împărăţia cerurilor ; ci numai acela (subliniat în text) va intra, care împlineşte voinţa tatălui meu care este în ceruri. In pustiile posomorâte, îngrozitoare, din Paradis, există puţini creştini, puţini oameni din toate zarile, dîn toate credinţele, dacâ am crede Evanghelia.
biblia

BIBLIA A FOST FALSIFICATA

Poruncile au fost dictate lui Moise pe muntele Sinai si Legea a fost scrisă de Dumnezeu însuşi. (Exod, cap. XXXII) : (15) Moise se întoarse deci de pe munte, ţinând în mână cele două table drept marturie, scrise pe ambele părţl. (16) Ele erau lucrarea lui Dumnezeu ; după cum scrierea ce era gravată pe aceste table era tot de mâna lui Dumnezeu. Ar parea de neconceput ca credincioşii să îndrăzneasca să conteste şi să falsifice ceea ce există mai sfânt, mai divin în Lege : Poruncîle lui Dumnezeu, Şi totuşi… CELE 15 PORUNCI Poruncile lui Dumnezeu, sau Decalogul, figureaza in Biblia canonică zisa Vulgata, în Exod, capitolul XX, Stă scris : (1) Domnul vorbi apoi în acest fel lui Israel : *) Este bine de precizat ca Domnul este Dumnezeul Israeliţilor, poporul sfânt. dar şi al altor popoare.
Se zice în Exod: cap; XIX v: 5 ; „Daca deci veţi asculta vocea mea şi veţi fi cu mine, veţl fî singurul din toate popoarele pe care îl voi păstra ca pe propriul meu bun, caci întregul pământ este al meu”! Mai departe ; „Veţi fi imperiul meu şi un împeriu consacrat prin sacerdoţiu : veţi fi naţiunea sfântă”. Poruncile lui Dumnezeu sunt date cu variante Importante in Deuteronom v. v. 6 la 21; (4) Nu veţi face idol din nici o figură ce este sus în cer si jos sub pamânt, nici din tot ceea ce este în apa si sub pământ. (5) Nu îi veţi adora şi nu le veţi da suverunul cult. Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Dumnezeul puternic – şi gelos, care răzbună nedreptatea parinţilor asupra copiilor până la a treia şi a patra generaţie în toţi cei care mă urăsc. (6) Şi care da (sic) îndurare pentru mii de generaţii celor care mă iubesc şi păzesc preceptele mele. îată ceea ce este clar, precis şi autoritar : al doilea comandant interzice formal de a desena sau de a forma imagini ale lui Dumnezeu, ingeri şi sfinţi, Isus, Maria, Gabriel etc.
Este chiar categoric interzis sa reproduci ca imagine orice ar fi figurativ în cer sau sub pământ. Crucifixul este incontestabil un sacrilegiu şi tot la fel sunt statuile Sfintei Familii şi ale apostolilor, irnaginile pioase inserate în cartea slujbei, Biblia, susţinuta prin desene şi foţografii, presa ilustrată, fîe ea editată de Iudei sau de Catolici. Mai e de spus imediat ca directorilor de ziare le e .asigurat un loc bun, în infern, alaturi de confraţii lor de la televiziune.
isus pe cruce

De notat ca Poruncile nu sunt numerotate, dar se pot aranja în 15 precepte principale :

1. Nu veţi avea zei straini (ver. 3 cap. XX Exod)!)
2. Nu veţi face chip cioplit (ver. 4)
3. Nu veţi adora chipurile (ver. 5) .
4. Nu veţi lua în deşert numele Domnului (ver. 7) ‘
5. Veţi sărbători ziua sabatului (ver. 8)
6. Veţi cinsti pe tatăl şi mama voastra (ver. 12)
7. Nu veţi ucide (ver. 13)
8. Nu vă veţi deprava (ver. î4)
9. Nu veţi înşela (ver. 15)
10. Nu veţi face false mărturii (ver. 16)
11. Nu veţi dori casa aproapelui, nici femeia si nici bunurile sale (ver. 17) ;
12. Imi veţi face un altar de pamânt (ver. 24).
13. Nu veţi face idoli de argint şi nici de aur (ver. 23).
14. Dacă veţi face un altar de piatră, nu-l veţi clădi din pietre cioplite, căci va fi murdarit daca veţi folosi dalta. (ver 25)
15. Nu veţi urca pe trepte altarul meu (ver. 26).

LEGEA LUI DUMNEZEU ESTE RIDICULIZATA

Constaţi uluit că 12 prescripţii din 15 sunt ridiculizate de Biserică ; în adevăr, nu se respectă decât poruncile l şi 4. a nu avea zei străini şi de a nu jura. Dumnezeu însusi este sfidat, căci neascultându-L, ucigand, furând catedrale nu înseamnă a-L cinsti! Papa Alexandru VI — pentru a nu-l cita decât pe acesta -— mergea şi mai departe în sacrilegiu : el a avut de la Rosa Vanozza, care era maritată, cinci copii, printre care celebrii Cezar şi Lucreţia Borgia. Acest papa, care, în ce-l priveste, viola cele ciricisprezece porunci, muri în 1503, otravit, se spune, cu o băutură „pe care o bau din greşeală şi pe care o pregatise pentru un cardinal căruia ii râvnea bunurile”.
Ramâne de ştiut daca Dumnezeu a fost inspirat indicând aceste prescripţii, dintre care majoritatea sunt înţelepte, dar din care, vai ! unele ne par atât de demodate. Desigur acesta este motivul pentru care oamenii rectifică şi cenzureaza Evanghelia : corectează adică cuvântul lui Dumnezeu şi pe cel a lui Crist.

babel

DUMNEZEU ESTE EXCOMUNICAT

La al 3-lea Conciliu de la Niceea, care era al 7-lea, şi s-a ţinut de la 24 septembrie la 23 octombrie 787, trei sute saptezeci şi şapte de episcopi din Grecia, Turcia, Sicilia şi Italia, întruniţi in Sfânta-Sofia din Constantinopole, au decretat ceea ce urmează contra iconoclaştilor : ,,Decidem ca sfintele imagini, fie in culori, fie în mozaic sau din orice materie convenabilă, trebuie să fie intreprinse, fie în biserici, pa vasele, hainele sfînţite, zidurl, fie în case, fîe pe drumuri; căci cu cât îi vedem mai mult in imagini pe Isus Christos, pe sfânta sa mamă şi pe sfînţl, cu atât suntem îndemnaţi sa ne amintim de originale si sa le iubim.
Trebuie dat acestor imaginu respectul şi adorarea onorifica, după credinţa noastra, adevarata latrie (adoraţie) care nu convine decât naturii dîvine. Se va putea, totuşi apropia de aceste imagini tămâîe şi lumânărî, cum se foloseşte cu privire la cruce, evanghelii şl alte lucruri sfinţite; totul după piosul obicei al vechilor, caci cinstirea este legată de originalul pe care il reprezintă. Asta este doctrina sfinţilor Parinti şi tradiţia Bisericii catolice; cei care îndrâznesc să gândeascâ altfel, poruncim ca ei sa fie destituiţi, dacă sunt episcopi sau preoţi şî excomunicaţi daca sunt călugari sau laici”.
Această decizie a fost incontestabil cea mai importanta pe care oamenii au luat-o vreodată, căci ea destituia pe Dumnezeu sau excomunica dupa cum era consîderat ca preot sau ca laic! In adevăr, Dumnezeu, in poruncile sale, interzicea forma de a tipări, desena sau grava, adica de a face imagini ! Ceea ce a fost categoric blamat de teologii de la Niccea Rămâne deci de ştiut, dacă Dumnezu mai exista sau a fost excomunicat de Biserică.
Primul conciliu de la Niceea s-a tinut în 325. El întrunea 2048 de episcopi, din care cea mai mare parte erau veniţi pentru a combate şi nega divinitatea lui Isus. Imparatul Bizanţului, Constantîn I-iul. reuşi sa-i ducă de nas şi impuse pe Chrîst divin ameninţând pe ron-testatari cu „exilul” daca persistau în a nu accepta ,judecata emisa de majoritate.” „Majoritatea”, ca la grevişti de la Renault şi Peugeote, grupa 318 Parinţi; ,,minoritatea” opozanţilor atingea, la început, cfra de 1500. Ameninţarile au redus contestatarii la douazeci şi doi de episcopi, printre care preotul Arius şî Eusebiu, episcop de Gesareea. Au fost total excomunicaţi. Carţile lui Arius au fost arse şi conciliul decretă pedeapsa capitala contra tuturor celor care deţineau un exemplar.
crestinism religie biblia
Sigur, nu trebuie negata, toata valoarea Bibliei. chiar dacr tot ceea ce trateaza despre Evrei şi privilegiile lor este fals şi lipsit de fundament. De exemplu, Exodul este o pura fabulaţie în care o aventură, peste masura îngroşata, se întâmplă unui trib nomad Nici un egiptolog nu crede în aceasta rocambolescă aventură despre care nu avem nici un document.
In cursul unei emisiuni televizate la 30 iulie 1970, Dl Jean Leclant, titularul catedrei de egiptologie din Sorbona, Shafik Allam, conferenţiar la Universîtatea din Tubingen, Labib Habachi, directorul serviciului de Antichitaţi din Cairo şi Andre Caquot, director de studii la Şcoala Practică de înalte Studii, specialist în Biblie, au fost de acord că Biblia era un roman. Dl. Labib Habachi asigura ca în Egipt, n-au fost în timpul lui Moise, decât câteva sute de strămoşi ai Evreilor. Şi aparţineau unor naţiuni diferite, nomade. Pentru profesorul A. Caquot, creaţia artificială a poporului evreu nu urcă decât până la trei mii de ani. Reiese din aceste mărturii ca relaţia din Exod în deşertul Egiptului, pâna la pseudo-intrarea în Pământul fagăduit, este un fals, cu adevărat elaborat în timpul lui Solomon.
Faimoasa trecere a Mării Roşii este deci şi ea de domeniul ficţiunii, cu atât mai mult cu cât clericii egip-teni de la Casa Scribilor, mereu atenţi în a povesti cel mai mic fapt divers într-un imperiu unde nu se petrecea în general nimic, nu ar fi trecut cu vederea furtul vaselor de la templu de catre Evrei, fuga lor în deşert, deplasarea armatei faraonului, înghiţirea ei de valuri.. Ori, toate arhivele istorice şi tradiţionale ale Egiptului sunt mute asupra acestor evenimente ! Profesorul Caquot, socotind ca nu s-a întâmplat nimic din toate astea, crede că această relatare mincinoasă este poate simbolica, daca ea înfăţişează victoria lui Dumnezeu asupra apelor şi pe cea a Israelului asupra Egiptului. Astfel, Israel şi Biblia nu ar fi în realitate, decât nişte emanaţii artificiale, fabricate, inventate, cum ,sunt scrierile altor popoare şi ale altor religii. Insuşi zeul Yahve, este împrumutat de la beduinii din deşert.
IISUS (2)

YAHWE NU ERA DUMNEZEUL EVREILOR

lată ce ne spune despre acest subiect Dl. Caquot: „Partea inferioară a coloanelor sălii hipostil a templului nubian din Soleb este acoperita de ecusoane conţinând nume de popoare din Asia şi Africa învinse de Egipteni Fiecare ecuson este prevăzut cu bustul unui barbat (în basorelief) ale carui mâini sunt legate la spate. Mai multe ecusoane încep prin formula ! t3 s3-s-w” „tările Shabou ale Beduinilor de…” si unul din ele poartă : t3 s3-s-wy-h-w3-w ; w3-w trebuie probabil vocalizat -wo, aşa ca acest ecuson vorbeşte de ,,Beduinii lui Yahwo” Este foarte tentant şa vezi acolo acelaşi nume ca al lui Dumnezeu din Biblie. caci se banuie de mult timp că tetragrama trebuie sa fi avut pronunţia originala Yahwo şi nu Yahwe.
Dar în acest document, y-h w3-w nu este un nume divin. Celelalte ecusoane te fac să crezi ca este un nume de loc, de ţara a celor pe care Eeiptenii îi numeau Shasu (nomazi traind la est de istmul de Suez La fel, egiptologi competenti ca S. Herrmann şl J. Leclant nu ezita sa admita identitatea numelui divin israelit cu numele unui loc situat la est de Egipt. Se poate în adevar ca nnumele Zeului lui Israel sa vina de la numele unui loc, poate cel al unui munte ce s-ae afla exact in regiunea de unde diverse texte biblice au facut sa vina YHWH.

 

Sursa : paranormal.ro

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

„Să-mi faci crucea”

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”. Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un „I” înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase. Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu – „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop”.

arsenie-boca-5
Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt”.

L-a ascultat buimăcit. Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă. Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: „Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit”. Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând.

Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor – „Arsenie Ieromonahul”. Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. „De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!”.

mormantul-parintelui-arsenie-boca-1

Manastirea Prislop

Desenele unui artist

„Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!”

Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care „domnul bă­trân”, aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.

„Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit – , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau”.

Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş. „Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii… Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi”.

 parintele-arsenie-boca

Chiliile ridicate după planul părintelui

A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră”. Întâl­ni­rea l-a bul­versat. „Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lu­me”. Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt.

Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”. Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. „De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu”.

Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!”

Pelerinaj-la-mormantul-Parintelui-Arsenie-Boca--28-nov-2009

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi spuseseră clar – şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. „I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare”. A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. „Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni”.
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. „Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit”.

După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită. A spus precipitată că: „domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”. Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind – „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”. O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.

parintele-arsenie-boca-28-noiembrie_20fcaa6d09369b
Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune. „Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine”. Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. „La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: . Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea”.

De dincolo de mormânt

Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere.

Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic – „să vii la mor­mânt!”. Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bă­trâneţele l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă.

arsenie boca mormant
Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. „Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.