new world order

Care este adevarul din spatele crizei planetare

 

de Colonel (r) Dan Zamfirescu

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a a stapani finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a a stapani finanţele fiecărei norod în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărei tari, in asemenea maniera încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, ce are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, ca Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Până actualmente se pare că da, pentru că în absenta unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat temporar la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici prezentabil ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la sfarsit, să aibă câştig de cauză cu una din ele. Iată numai un model de acest gen, pe care îl oferă tocmai Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, direct concurent legal la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fata unui doctor evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o mahala bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost tare bine orientaţi şi au dejucat o schema care se profila în vederea alegerii noului şef al statului între doi evrei, doar că la deznodamant efortul acestora s-a demonstrat neeficient.

6564_1

Este tare probabil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii orisiunde s-ar gasi pe plani-glob. În acest fel se explică şi de ce, la puţina vreme după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus exact pe rivalul său diplomatic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este denumit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de schimbare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează asadar, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, bunaoara Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din pricina politicilor antinaţionale duse de clasa politica, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în cursa acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi asadar independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o activitate permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începând cu anul 1866, la Bucureşti, consecinta a actului de concesiune iscalit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine concret dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, potrivit concesiunii acordate de Cuza, poseda în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, prieten al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar frantuzesc Société Générale. Aceştia ţineau sub supraveghere şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, cauza pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutoratul Imperiului Otoman, constituirea sa ca tara moderna s-au ciocnit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită pretexta la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că intocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce detinea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au intrebuintat toată influenţa pentru a dicta politicienilor noştri ideea că bancnota naţională, având privilegiu de emitent al bancnotei, musai să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână predominant sau numai străin.

6564_2

„Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, inregistra Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Asadar, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital total de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un insemn al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproximativ fără întrerupere, Mugur Isărescu, un perceptor al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se gasea la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai insemnat făcut de Mugur Isărescu, în concordanta cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu o slujba la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. O alta ipostaza vrednic de a fi menţionata a constituit-o jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutorat C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cel mai „longeviv” personaj într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altcum, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, asupra actualei crize cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai mult de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiece dată asemenea soluţii s-au demonstrat a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Actualmente asistăm la etapa finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai ampla din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va observa că are o singură direcţie, inspre calamitate, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

criza economica

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a insemnat începutul crizei, estimează agenţia de estimare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”. Conform Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi recesiunea financiară. „Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a spus Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va simboliza 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai dezvoltatdatorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o obligatie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Asadar, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce spune el că ar fi o incercare coordonata de ieşire din criza. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi partas la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost sfatuitor economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai accelerat decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol hotarator pentru decizia de intrerupere a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va ajunge mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a protejat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă intovarasire cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

criza monetara
Un alt evreu constituent de elita al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi precedent, estimează că economia globală va indura o contracţie de la 1% la 2% în acest an, cota nemaiîntâlnita din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică. Aceasta prognoza vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la sfarsit preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Secund) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o stirpe de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul particular al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

noua ordine mondiala
Inventarul este continuat de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat privitor la Marea Depresiune următoarele: „Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în excesiv de multe ţări există foarte multe reguli şi pentru a putea clarifica recesiunea şi a ocoli o alta viitoare este necesar un nou set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

Conform specialiştilor, cel mai aprig dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Conform „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent. Decizia de a asalta moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot conform aceloraşi ziarişti, după „plesnitura” dată monedei euro de recesiunea din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare deasupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai extinse crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurta vreme după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la recesiune prin care traverseaza spaţiul european, începînd cu Grecia.

Sörös merge pe aceeaşi consideratie cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o seama de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi clarificare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o stapanire europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a spus Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui asemenea  sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale inspre economie, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

new world worder harta

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Conform acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la o concesie privitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altminteri, Sörös este stiut pentru propunerile sale de „schimbare” în economia mondială. Analog celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg inspre întărirea rolului FMI, cît mai multă legiferare şi cât mai strictă monitorizare centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism complet, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

În februarie 2009 anunta pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un sablon comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-o circumstanta de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai rezistent îl doboară pe cel mai sfrijit. Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist pecuniar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de independenta, adică siguranta şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este indiscutabil că în condiţii de autonomie nu putem poseda certitudinea viitorului, acesta depinzând în integritate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod obisnuit. Deopotriva această neputinta a certitudinii, exact această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de stapanire. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă intre direcţiile politicilor internaţionale.

New World Order
Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât obraznicie au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un infailibil obiectiv: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.

pyramid of power