By admin

documentar tradus Bruce-Lipton NOUA BIOLOGIE - Unde Mintea Si Materia Se Intalnesc

 

DOCUMENTAR TRADUS Bruce Lipton: NOUA BIOLOGIE – Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc

Am ajuns să înțeleg că tot ceea ce este, există în dimensiuni sau planuri structurate pe niveluri de vibrație specifice (asemănătoare foilor de ceapă), și nu trebuie în mod necesar să existe în dimensiunea fizică sau 3D. Aceasta din urmă este formată din lumea materială, al energiilor grosiere, ce poate fi percepută de către om sau animal prin cele cinci simțuri.

De aceea, vreau să postulez ideea că această dimensiune fizică, adică Pământul, Sistemul solar și o parte a Universului care poate fi văzut fie cu ochiul liber sau cu telescoape, este o proiecție holografică din afara universului multidimensional. Și pentru că este o proiecție aceasta nu este cu adevărat reală. Acest concept îl găsim enunțat și în spiritualitatea orientală sub denumirea de Maya sau ,,Marea Iluzie”.

Exemple de holograme

Universul Holografic
Universul Holografic
Universul holografic
Universul Holografic

Holograma numită Pământ a fost inteligent proiectată de Sursa a Tot Ceea Ce Este – o proiecție construită ca o formațiune dodecaedru (două tetraedre – piramide – contopite și înscrise într-o sferă) în conformitate cu geometria sacră (matematica perfectă a Universului), adică Phi sau Raportul de Aur (1,618) care oferă un potențial infinit pentru fiecare formă de viață de a crește, dezvolta și prospera în tot ceea ce această proiecție holografică și creație multidimensională are de oferit.
Forma originală și structura acestei realități proiectate conține vibrațiile armonioase ale Sursei, care sunt prezente în toate lucrurile create de EL (Dumnezeu Tatăl).

sirul lui Fibonacci
Sirul lui Fibonacci

Cu toate acestea, holograma Pământului nu a fost construită doar ca o formațiune hexagonală ci în așa fel încât cele șase laturi ale hexagonului formează o formă piramidală, în care vibrațiile armonioase ale Sursei, de asemenea, numită energie cosmică, sunt întotdeauna în spirală iar înafara piramidei conform secvenței sau șirului Fibonacci, un alt aspect al Raportului de Aur [șirul Fobonacci sunt numerele consecutive adunate cu suma celor dinainte, ex.: 1;1;2;3;5;8;13 (1+1=2 ; 1+2=3 ; 2+3=5 ; 3+5=8 ; 5+8=13, etc.), iar Raportul de Aur este raportul dintre nr. consecutive din sirul Fibonacci, ex: 5/3=1,66666…; 8/5=1,6 etc.].

Energia cosmică este primită din eter printr-o formă piramidală făcută în funcție de raportul phi, în interiorul căreia energia electromagnetică este dezvoltată și intensificată atunci când “focul din mijloc” este format și din nou se transmite spre exterior printr-o mișcare în spirală.

hexagon spiral fibonacci
Hexagon Spiral Fibonacci

Această mișcare se repetă în cazul în care energia este primită de către o altă formă de piramidă Phi, fie Pământul însuși sau piramide reale de pe Pământ, sistemul nostru solar, o altă formă de viață, o altă dimensiune sau cosmos. Acest flux de energie are loc în funcție de matematica universului, care este armonie, armonie perfectă (deci viața nu ia naștere întâmplător, așa cum susțin materialiștii).

Raportul de Aur

De ce ar decide un suflet perfect fericit să locuiască în ,,irealul” tărâm fizic, o proiecție holografică cu toate limitările și dificultățile sale?
Aceasta nu decid sufletele, ci Sursa sau Creatorul – aceasta este pentru ca sufletele să poată experimenta starea de separare totală de Sursă și numai prin a intra în această formă fizică umană separată, poate un suflet afla cine este și cum este să devină tot ceea ce se presupune a fi.

Când un suflet este întrupat în formă umană, o fracțiune din conștiința sa intră cu el în realitatea proiectată, care este Pământul, în timp ce nucleul adevăratei esențe sau conștiința sa este lăsată în urmă, la locul său de origine. Creatorul cere de la orice formă de viață din orice dimensiune, indiferent dacă acestea sunt ființe perfecte pe care le numim avatari ce locuiesc în “ceruri sus”, locuitori ai altor planete și dimensiuni, sau mai jos de pământ ca spirite ale pământului, să fie supuse unei perioade de probă.

În această perioadă, care în mod normal este durata de viață a ființei în care s-a întrupat sufletul, creatura este dotată cu rațiune, precum și cu voință liberă sau liber arbitru. Astfel ,,liberul arbitru” va deveni un element constitutiv esențial al fiecărei naturi spirituale, indiferent dacă este divină, “angelică” sau umană. Energia esențială / conștiința pe care sufletul încarnat o păstrează, este de ajuns pentru el sau ea să rămână în contact cu Sursa, dimensiunile mai înalte sau cu locul lui / ei de origine, ca să-și amintească cine este și de unde vine.

Memoria multidimensională cosmică a sufletului întrupat devine pentru el sensul său, care rezultă din toate acțiunile avute vreodată de Sursă, în scopul de a reaminti sufletului misiunea sa în timpul perioadei de viață – această perioadă persistentă are menirea de a trage înapoi sufletul de la stările înalte de unitate și unicitate, ce se manifestă ca o dorință arzătoare de-a exprima pe deplin memoria stării originare a unității absolute cu creația și Universul, cu Sursa a Tot Ceea Ce Este.
Aceasta este ceea ce definește și modelează sufletul, un sentiment divin inerent al scopului, direcției și destinului.

Omul are în el, în afară de suflet, Raportul de Aur, care este cheia ce deschide pentru el ușa hologramei și îi permite să se elibereze de limitele constrângerii acesteia. Acest adevăr matematic este exprimat în compoziția fizică a fiecărei ființe umane.

Organismul uman abundă cu exemple al ,,raportului de aur” în componența structurii osoase, organe, sistemul său endocrin și mai ales așa cum vom vedea în glandele și forme lor, cum ar fi : glanda pituitară, ovarele la femei, care sunt în formă de con (o formă conică are aceleași proprietăți phi), tiroida, Timusul, pancreasul, testiculele masculine și glandele suprarenale care sunt toate în formă de piramidă.

Chiar dacă există și alte organe în aceste forme, menționez în special glandele endocrine pentru motivul că aceste șapte glande formează cei șapte centri energetici ai corpului uman.
În acest sens mă refer la punctul de mai sus, care ilustrează încă o dată că fluxul de

energie de la o formă piramidală la alta trece în secvența de spirală Fibonacci (tot acest flux energetic trece prin sushumna nadi sau coloana vertebrală energetică a corpului uman, din fiziologia ezoterică orientală). Cele șapte glande endocrine sunt numite chakre (Muladhara chakra ; Swadishtana chakra ; Manipura chakra ; Anahatha chakra ; Vishudha chakra ; Ajna chakra și Sahashrara chakra) ce acționează ca traductoare de conversie a energiei de la o chakră la alta și în calitate de transceivere continue de energie de la și spre Câmpul Energetic Universal ce ne înconjoară.

Câmpul energetic ce se găsește în jurul corpului uman se numește câmpul energetic

Merkaba, care este un câmp de forță de lumină (acesta are forma celor două piramide împreunate inversate). Chakrele sunt vortexuri de energie care funcționează în corpul eteric uman ce corespund cu glandele endocrine și organele corpului fizic. Cuvântul chakra înseamnă roată, ceea ce ne spune că energia în aceste vortexuri au o mișcare de rotație care împinge energia primită într-o vibrație spiralată în partea de sus a piramidei. Corpul fizic uman este la fel ca o piramidă, este înconjurat de un câmp energetic, format din patru corpuri suprapuse peste cel fizic: eteric, emoțional, mental și corpul cauzal. Fizic, această energie stimulează glandele endocrine care controlează echilibrul chimic al organismului, precum și stimularea sistemului nervos și organelor.

.
Totul vibrează la o anumită frecvență în diferite nivele ale conștiinței din realitatea holografică, inclusiv corpul uman și sistemele energetice. Conștiința și energia se mută de la o dimensiune la alta și de la o frecvență de vibrație la alta până când aceasta ajunge la Sursă și înapoi din nou prin dimensiunile și frecvențele omului în hologramă.

Corpul – propria noastră piramidă

Știu că unii dintre voi vor spune că, deși raportul phi se găsește în compoziția ființei umane, corpul nu este încă o piramidă în sine, dar poate deveni. Cum? Prin așezarea membrelor noastre împreună și stând în poziția lotus!
O parte din puterea și eficiența poziției lotus vine de la forma de piramidă a corpului. Multe culturi orientale cred că o formă, cum ar fi cele ale piramidelor din Egipt, captează energia vieții. Triunghiurile simbolizează, de asemenea, cunoaștere, voință și acțiune. Prin transformarea corpului într-o mini-piramidă, puteți atinge în acest fel energia mistică și rămâne împământat în același timp.

.
La fel cum o piramidă atrage magic și distribuie energiile rafinate, stând în poziția lotus vei atrage energiile stărilor înalte într-o formă densă. Această postură ajută la distribuirea câmpurilor bioenergetice provenind din centri macrocosmici al acelor energii rafinate și înalte prin intermediul celulelor, sângelui, inimii, creierului și minții și apoi împingându-le spre exterior din nou în mediul din jurul nostru care formează câmpul nostru electromagnetic exterior.

.
Stând în picioare, în poziția lotus sau pe un scaun șezut, se aliniază toate părțile corpului nostru. Zona noastră pelviană servește ca o bază în care întreaga ființă își are reședința, temelia ființei noastre. Această zonă a corpului este legată de prima chakra, numită chakra rădăcină (muladhara chakra).

chakre kundalini reiki
Concentrându-ne pe inimă simțim chiar fizic că devine mai energică. Deoarece inima este centrul sistemului fiziologic, meditația, care se concentrează pe chakra inimii ne afectează în multe feluri, și anume o senzație tot mai mare de pace, calm, liniște și armonie, care, la rândul său aduce mai multă stabilitate și spațiu pentru minte și gânduri. Un om este o Ființă cu capacități și calități profunde și pentru că inima este non-personală, se îmbunătățește psiho-spiritual și susține capacitățile și calitățile ființei umane. Dealtfel, dacă nu știați inima este primul organ care se formează din multiplicarea celulară din urma contactului sexual. Iar multiplicarea celulară, de la un anumit moment (de ex.când ajunge la 8 celule) ia forma celor două piramide contopite (asta văzut la microscop, este uimitor, urmează principiile geometriei sacre).

.
Energia în forma umană devine, de asemenea, o forță dătătoare de viață, care permite meditatorului să devină un fel de antenă cosmică care se acordează cu surse de energie vaste, primește energie și se schimbă într-un câmp magnetic. În timp ce cea mai mare parte a energiei pozitive este axată înspre interior, o parte din ea este împrăștiată de la și de către centrele energetice, chakrele.

Cum se întâmplă acest lucru? Sistemele noastre de energie constau din energie conștientă și această energie este conectată cu toate energiile din Univers. Sistemele noastre energetice, prin urmare, acționează ca o legătură între lumea fizică și lumea metafizică sau spirituală (de-asta ni se spune mereu că suntem ființe multidimensionale, fiecare corp energetic si fiecare chakra este in rezonanță cu un anumit tip de vibrație din Univers). Aura noastră este un câmp de energie electromagnetică, format din diferite tipuri de vibrații sau frecvențe vii și inteligente care înconjoară, pătrund și se extind dincolo de corpul fizic. Chakrele sunt centre care transformă energia electrică în energie electromagnetică și invers, rezoneaza cu energiile imense din Univers (mai ales în starea de somn) când ne încarcă energetic (omul dacă nu doarme mai mult de 3 zile moare, această tehnică este folosită pentru spălarea creierelor si ca tehnici dure de interogare).

Transformatori de energie din cadrul piramidei interioare umane

.
Cristalul de cuarț este un traductor care transformă o formă de energie în alta. Traductoarele centralei electrice numită om, sunt o parte integrantă a construcției lui și este proiectată să rezoneze în armonie cu corpul în sine, precum și cu pământul.

.
Materialele de construcție ale corpului uman conțin proprietățile cristalului de cuarț, adică siliciu și oxigen. Unul dintre elementele cristalului de cuarț din care este compus, siliciul, este prezent în corpul uman aproximativ 7 grame, larg distribuite în țesuturi, cum ar fi în oase, unghii, tendoane și pereții aortei; aproximativ 44 mg / kg este prezent în celulele roșii din sânge sau ser și 20 mg / kg în plasma sanguină, ficat, splină și plămâni.

.
Cuarțul este un compus din o parte siliciu și două părți oxigen, (dioxid de siliciu – SiO2). Siliciul, al doilea cel mai abundent element de pe pământ, este o parte esențială a lumii minerale. Configurația stabilă tetraedrică îl face incredibil de versatil și este utilizat în diverse moduri, în viața noastră de zi cu zi, de la nave spațiale la părti sintetice ale corpului, siliciul poate fi găsit peste tot în jurul nostru și chiar în noi. Siliciul este o componentă integrantă în minerale: 27,6% din scoarța Pământului este formată din siliciu.

.
Deși este atât de abundent, aceasta nu este, de obicei găsit în stare pură, ci mai degrabă sub formă de dioxid și hidrați. SiO2 este oxid de siliciu stabil și se găsește în multe soiuri cristaline, cea mai pura formă fiind cuarțul.
Forma piramidală va crea un câmp sferic de vibrații armonice în jurul ei, sporit fie de prezența unei substanțe diamagnetice care respinge ambii poli magnetici din interiorul nostru, situat la fiecare dintre chakre – fiind respins, energia se mișcă spre dreapta prin exterior – fie printr-o substanță paramagnetică, care are capacitatea de a modifica câmpul magnetic în zona pe care o ocupă. Siliciul este diamagnetic, în timp ce oxigenul, celălalt element din cristalul de cuarț din care cea mai mare parte din masa corpului uman este format, este paramagnetic. Efectul vibrației, așa cum se întâmplă în chakre, pe care-l are cristalul de cuarț este că acesta produce un curent electric, numit piezoelectricitate.

.
Cristalul de cuarț nu creează energie; el convertește doar un tip de energie într-o alta radiind energie spre exterior din miezul ei. Incluziunile de cuarț din cercurile de piatră și Pira-mide le permite să acționeze ca dispozitive de stocare a energiei, construind un curent electric numit ,,curentul pământului”, o consecință naturală a unor combinații geologice și debitul de apă. Rezultatele ,,curentului pământului” are ambele cauze, naturale și activitatea umană. Și chiar așa se întâmplă și în cadrul corpului uman-piramidă.

.
SURSA ce ne-a dat ADN-ul nostru și SURSA ce a creat Holograma

De îndată ce un suflet intră în corpul uman la încarnare în holograma creată de Sursă, își poate aminti încă cine și ce este, de unde vine și unde va trebui să se întoarcă în cele din urmă. Cum persoana crește, se dezvoltă și este influențată de viața ei în general, cu toate încercările prin care trece și trăiește, împreună cu tot controlul și programarea care sunt aplicate asupra vieții sale, sufletul tinde, cel mai adesea, a uita ceea ce a fost imprimat original în ADN-ul său creat de Sursă.

.
Când ne-am născut, ADN-ul din corpul nostru conține planurile a ceea ce suntem și instrucțiunile a ceea ce vom deveni. De exemplu, poate spune ca ochii noștri să se întoarcă în cele din urmă de la albastru la naștere până la căprui mai târziu, lungimea noastră să crească de la 20 inch la 70 și conduce o multitudine de alte modificări pe parcursul vieții noastre. Mulți oameni au crezut în mod greșit că ADN-ul, cu care ne-am născut, este singurul factor determinant pentru care suntem și vom deveni, dar oamenii de știintă au înteles de zeci de ani că acest determinism genetic este o teorie eronată. S-a dovedit științific că codul nostru genetic și mediul în care ne dezvoltăm, determină cine și ce suntem și că alți factori epigenetici cum ar fi dieta, limba, etc., pot schimba ADN-ul unei ființe umane.

.

Tăcerea epigenetică este o modalitate de a transforma genele și poate contribui la diferențierea expresiei ADN-ului. Conform științei medicale, “… sunt necesare modificări epigenetice pentru dezvoltarea și sănătatea normală…”. Structura ADN-ului este determinată de secvența sa și, astfel, trebuie amintit că modificările epigenetice nu modifică secvența de ADN, dar ele pot provoca mutații.

Cercetatorii au demonstrat prin studii că epigenetica implică chiar mai mult decât ADN-ul și locurile în care trăim, climatul din jurul nostru și toate întorsăturile, ce transformă și bat tare viața noastră. Biologul și autorul cel mai bine vândut, Bruce Lipton, spune că distincția dintre determinismul genetic și epigenetică este important, deoarece această credință fundamentală numită determinism genetic înseamnă literalmente că viețile noastre, ce sunt definite ca trăsăturile noastre fizice, fiziologice și emoționale de comportament, sunt controlate de codul genetic.

.
Lipton spunea într-un interviu : “Acest tip de sistem de credință oferă o imagine oamenilor ca fiind victime: Dacă genele controlează funcția noastră vitală, atunci viețile noastre sunt controlate de lucruri dinafara capacității noastre de-a o modifica. Acest lucru conduce la victimizarea că afecțiunile și bolile care rulează în familii sunt propagate prin trecerea în genele asociate cu aceste atribute. Dovezi de laborator arată că acest lucru nu este adevărat. Alți factori, cum ar fi aprecierea și dragostea pe care le avem pentru cineva sau mânia și anxietatea pe care le simțim de asemenea influențează si pot modifica rezultatele planului AND al fiecărui individ. ”

Videoconferinta ,,Noua Biologie” a lui Bruce Lipton cu subt.RO :

 

Aspectele fizice ale ADN-ului pot fi influențate de intenția umană. Datele cercetărilor indică faptul că, atunci când indivizii sunt într-o stare de iubire, concentrați în inimă și într-un mod mai coerent de funcționare fiziologică, au o capacitate mai mare de a modifica conformația ADN-ului lor – ceea ce înseamnă acest lucru este că, atunci când avem o zi proastă , trecem printr-o perioadă dură, cum ar fi boala unei persoane dragi sau pentru a face față problemelor financiare, putem influența, de fapt corpurile noastre – tot drumul până la nivelul celular – cu gândire în mod intenționat pozitivă și concentrându-ne pe emotii pozitive. Această influență sau control pe care indivizii îl pot avea asupra ADN-ul lor cu privire la cine sunt și ce vor deveni, este iluminată prin teoria Dr. Childre despre inteligența inimii. Childre postulează că are loc “o conexiune energetică sau de cuplare a informațiilor” între ADN-ul din celule și structurile dimensionale mai mari – Sinele Superior sau Spiritul.

.
Childre postulează de asemenea, că inima servește ca un punct de acces cheie, prin care informațiile provenite de la structurile dimensionale superioare, intră în sistemul fizic uman (inclusiv ADN) și stările de coerență ale inimii generate prin experimentarea emotiilor pozitive, crește această intrare în cunoașterea de la Sursă. Inima, care generează un câmp electromagnetic mult mai puternic decât creierul, prevede câmpul energetic care leagă împreună structurile dimensionale superioare, în mai multe sisteme ale corpului, precum și ADN-ul său. Teoria inteligenței inimii a lui Childre propune că : “persoanele care sunt capabile să mențină stări de coerență a inimii, au acces crescut și cuplare la structurile dimensionale mai mari și ar fi, astfel, mai capabili de a produce schimbări în ADN-ul lor.”

De ce avem nevoie de atât de multă energie în această realitate holografică?

.

Așa cum am spus mai sus, noi în mod constant, conștient sau inconștient, experimentăm o stare persistentă în psihicul nostru, care este menită să un tragă înapoi sufletul de la grade tot mai mari de unitate și unime. Această tragere se manifestă ca o dorință de a exprima pe deplin memoria condiției noastre originale de unitate absolută cu creația și Universul, cu Sursa a Tot Ceea Ce Este. Trebuie să înțelegem că toate lucrurile există ca energie chiar dincolo de dimensiunea fizică obișnuită pentru tărâmul în care instrumentele științifice actuale nu se poate măsura rata de vibrație. Toate lucrurile există ca energie de la cea mai mică rată de vibrație, cea mai densă condensare fizică a materiei, până la cea mai mare rată de vibrație din univers, Sursa a Tot Ceea Ce Este.

.

Întregul Univers este un singur superspectru universal de energie – această energie este de asemenea conștientă și infinită, prin urmare, este de fapt o Minte vie infinită, din care totul în Univers ia ființă. În cele din urmă toată materia este energie, toată energia este informație, toate informațiile sunt gânduri și toate gândurile sunt conștiință. Deși Sursa ne-a pus în această realitate holografică ireală și la încarnare ne-am distanțat astfel de noi înșine, a făcut acest lucru pentru ca noi să învățăm din această perioadă de probă a vieții noastre pământești, ce înseamnă să folosim liberul nostru arbitru și de-a alege ceea ce este bine și ce este rău după dorința și scopul vieții noastre.

.
Prin dezvăluirea adevărului prin cunoaștere și înțelegere, cere de la noi să ne trezim din somnul profund primordial de veacuri și să începem să utilizăm conștient conștiința noastră, în scopul de a începe drumul lung înapoi spre Sursă – de acolo fiind atrasă constant și persistent conștiința noastră. Cu alte cuvinte, EA ne spune că nu ne-a lăsat singuri în această existență haotică și că avem nevoie de-a nu fi sclavi sau prizonieri ai celor care se cred în mod greșit a fi controlorii noștri – spun greșit pentru că la fel ca și universul fizic, de asemenea, nu sunt reali, deoarece universul fizic este o hologramă proiectată.

.

Sursa ne spune să descoperim zilnic și să ajungem să înțelegem intuitiv, că ne-a oferit o cale de ieșire din această junglă și ne-a dat cheile foarte puternice cu care să deschidem ușile închisorii noastre. Aceste chei sunt ceea ce am descris mai sus, în corpul nostru și de aceea avem într-adevăr nevoie de toată această energie disponibilă pentru noi.

.

Sursa : http://humansarefree.com/

Source:: DOCUMENTAR TRADUS Bruce Lipton: NOUA BIOLOGIE – Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc

facebook  twitter  gplus  linkedin