Efectele blocarii chakrelor
Purificarea şi Echilibrarea CHAKRELOR Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roata”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctura şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu ma concentrez în timpul purificării şi echilibrării sunt 7 la număr => 7 centrii energetici majori.
.
Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakra funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regula”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile învechite sau stagnante din corp. Daca o situaţie stresanta continua foarte mult timp, chakrele se pot închide.
Atunci când corpul fizic trebuie sa funcţioneze sub o presiune continua sau o depresie, chakrele nu se pot roti şi nu pot funcţiona corect şi devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche şi stagnanta. Gândurile şi atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre.
.
Emoţiile neexprimate, reprimate, pot conduce la supraîncărcarea chakrelor şi la blocarea sau închiderea lor. Când chakrele sunt închise, energia nu poate fi transformata şi elibarata către corpul fizic. Daca energia nu curge liber prin centrii energetici, pot apărea probleme fizice în anumite zone, conducând la discomfort sau boala. Când o chakra este blocata, ea are nevoie sa fie vindecata prin examinarea şi îndepărtarea barierelor. Deoarece chakrele funcţionează împreună ca un sistem, un blocaj la nivelul unei chakre poate afecta şi activitatea altei chakre.
Curăţarea chakrelor ajuta la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum furia, mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea de bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continua, împrospătarea şi vitalizarea energiei. Imaginaţi-vă chakrele ca pe un “sistem de filtrare” care purifica energiile din planul dens, fizic (asociat cu instinctele noastre primare, de natura animala) şi le transforma în energii pozitive ale planului spiritual, conectându-ne cu însăşi Sursa vieţii. Lucrul cu chakrele poate deschide calea spre vindecare, dezvoltare psihica (intelectuala) şi creştere spirituala. Curăţate, echilibrate şi alineate, chakrele sunt folositoare tuturor oamenilor care doresc sa fie “in lumina reflectoarelor”, cum ar fi agenţii de vânzări, actorii, personalul media, etc.
Gândurile tale crează propria realitate. Daca îţi umpli continuu mintea cu gânduri negative, una sau mai multe dintre chakrele tale se pot dezechilibra sau bloca. Pământul are o atmosfera foarte densa şi negativa şi de-a lungul zilei noi putem avea multe gânduri negative şi înspăimântătoare.
Atunci când ai un gând negativ, constientizeazal mai întâi, iar apoi înlocuieşte-l. Tu ai puterea de a opri un gând negativ şi de a-l înlocui cu unul pozitiv doar gândindu-te din nou. Pentru unii este greu sa înţeleagă în totalitate conceptul ca TOTUL ESTE ENERGIE. Atomii şi moleculele care roiesc în jurul lui sunt esenţa tuturor lucrurilor. Oamenii de ştiinţă au descoperit abia de curând ca putem controla aceşti atomi şi aceste molecule prin gândurile noastre. Gândul este energie şi nu poate fi distrus şi gândul crează totul.
Efectele blocării chakrelor
Când chakra rădăcină este blocată, omul are o slabă rezistenţă fizică şi sufletească. Este mereu îngrijorat şi trăieşte în nesiguranţă. Viaţa pe Pământ pentru el este o povară, ar vrea să trăiescă fără griji şi să nu depună niciun efort, dacă s-ar putea, ar trebui să fie ajutat şi susţinut de toată lumea. Persoanele de acest tip de cele mai multe ori prezintă şi o karmă de iresponsabilitate. Ei au venit să-şi rezolve această problemă, de aceea în această viaţă trebuie să devină foarte responsabili, să-şi aleagă propria cale şi să se întărească. Trebuie să se realizeze în viaţă exclusiv prin propriile forţe, fără ajutor extern.
Când chakra sacrală – aşezată la trei degete sub ombilic – prezintă blocaje, omul nu se apreciază pe sine, caută răspunsuri mai mult la alţii, prezintă o rigiditate a emoţiilor şi o răceală sexuală. Viaţa i se pare tristă şi prea puţin atrăgătoare. Aceste probleme de cele mai multe ori vin din copilărie, fiind vorba de lipsa de afecţiune a părinţilor. Devenit adult, la rândul său omul nu va şti să se manifeste afectiv. Nenumăraţi bolnavi suferă din lipsă de iubire. Ei au nevoie de o mângâiere şi de o vorbă bună. În copilărie sigur nu au primit iubirea necesară şi poate nici restul vieţii.
În legătură cu preţuirea de sine: mulţi oameni nu se apreciază deloc şi nu dau doi bani pe propria persoană. Acest lucru duce la slăbirea câmpului auric, pierdere de energie şi posibilitatea de a fi uşor atacat la nivel auric de energii malefice.
Când plexul solar prezintă blocaj, de cele mai multe ori este vorba de o persoană interiorizată. Există nenumărate sentimente şi trăiri refulate care stagnează în interior. Persoana vede peste tot numai obstacole care o împiedică să-şi realizeze dorinţele, îi e foarte greu să-şi controleze emoţiile şi simte foarte des un gol în stomac. Ar dori să se ferească de orice nouă provocare a vieţii pentru că experienţele neobişnuite o sperie şi nu se simte aptă a lua parte la lupta vieţii. Într-adevăr, viaţa este o luptă, iar evoluţia este foarte importantă. Toate emoţiile negative şi frustările trebuie eliminate, altfel organele aferente plexului solar se vor îmbolnăvi. Persoana trebuie să se deschidă spre a vorbi cu cineva care o poate înţelege şi ajuta pentru a nu mai aduce în interior atâta suferinţă. Acceptarea vieţii şi a problemelor de zi cu zi, precum şi întărirea de sine reprezintă rezolvarea problemei.
Când chakra inimii este blocată, persoana devine vulnerabilă şi dependentă de dragostea şi simpatia altora. Dacă este respinsă se simte rănită şi se retrage în sine, este tristă şi deprimată, îi este teamă de o nouă decepţie şi se fereşte să mai iubească. Acest lucru o face să se îndepărteze de oameni, să se manifeste cu răceală şi neparticipare, este dezechilibrată şi suferă de depresie. Toate acestea există pentru că unii oameni nu se apreciază şi sunt dependenţi de alţii.
Când chakra gâtului este blocată, persoana are dificultăţi în a se manifesta şi exprima faţă de ceilalţi, este retrasă şi tăcută, se manifestă nesigur în faţa altor oameni şi se teme de felul în care va fi judecată. Uneori când doreşte să-şi exteriorizeze gândurile şi sentimentele simte un nod în gât şi vocea îi e strangulată. În astfel de cazuri trebuie cultivată aprecierea de sine şi întărirea. Este posibil ca un blocaj al chakrei gâtului să aibă legătură cu o karmă de violenţă verbală. Cuvântul a fost folosit cu multă duritate şi asprime faţă de ceilalţi, iar acum persoana suferă şi este lovită de vorbele aspre şi dure ale altora.
Când chakra dintre sprâncene (al treilea ochi) prezintă blocaje, persoana consideră că realitatea este constituită numai din lumea exterioară, vizibilă. Dorinţele vor fi mai mult de ordin material şi emoţiile vor fi necontrolate. Nu va accepta realitatea spirituală iar memoria va fi foarte slabă, vor apărea tulburări de vedere care vor constitui un avertisment că trebuie să privească şi în interior.
Când chakra creştetului prezintă blocaje, omul nu este definitiv eliberat de teamă. Energiile chakrelor nu vibrează la unison şi nu realizează o armonie deplină între ele. Dacă persoana nu se deschide în faţa adevărurilor spirituale, poate suferi de nesiguranţă şi inutilitate. Aceste senzaţii trebuie privite drept un avertisment pentru a se dedica introspecţiei. Teama de moarte poate să se contureze mai pregnant în conştiinţa acestei persoane. Poate fi de ajutor practicarea unei activităţi care să i se pară plăcute sau asumarea de noi responsabilităţi, pentru a-şi dovedi că poate reuşi.
Exista mai multe metode de a debloca / repara / inlocui o chakra nefunctionala, dar necesita antrenament si putere de concentrare. Daca sunteti interesati de a afla mai multe detalii si de a invata cum sa va vindecati si cum sa va protejati energetic prin intermediul chakrelor si nu numai, va invitam sa accesati unul din cursurile noastre online.