EŞTI UN ÎNGER PĂMÂNTEAN?
Te simţi diferit de alţi oameni, ca şi cum ai fi fost pierdut pe această planetă şi te întrebi când va veni cineva să te ia acasă? Dacă este aşa, atunci s-ar putea să fii un Înger Pământean, care este un alt termen pentru Lucrător întru lumină, Indigo, Cristal, sau oricare alt cuvânt utilizat pentru a descrie o persoană care s-a întrupat cu scopul special de a ajuta ca lumea să fie un loc mai bun.
Fiecare persoană s-a născut cu o misiune specială de a învăţa şi de a evolua. Fiecare dintre noi alege o temă pentru viaţă, şi va lucra asupra unor lecţii de viaţă cum ar fi răbdarea, iertarea sau compasiunea. Dar Îngerii Pământeni mai aleg şi o misiune globală pe lângă misiunea personală … şi această misiune globală este să ofere un serviciu lumii.
Dacă ai pasiune sau talent pentru a vindeca, a preda sau a-i ajuta pe alţii, deşi tu însuţi ai probleme cu abuzul de droguri, cu greutatea, provocări relaţionale şi altele asemenea, atunci este posibil să fii un Înger Pământean. Dacă eşti foarte sensibil şi deteşti violenţa sub orice formă a sa, atunci poţi să fii foarte bine un Înger Pământean!
Deşi toate sufletele îşi au originea din aceeaşi sursă Divină, mediul şi modul nostru de viaţă ne modelează deseori personalitatea şi caracteristicile fizice. De exemplu, cei care îşi petrec o mare parte din timp făcând surf pe lângă plajele tropicale vor avea o înfăţişare şi un comportament diferit faţă de cei care stau ascunşi în fiecare zi în birourile lor urbane.
De asemenea, toate vieţile pe care le-ai trăit înainte au impact asupra ta. Şi, aşa cum te influenţează familia fizică, aşa şi familia de origine spirituală îţi modelează aspectul, comportamentul şi chiar şi scopul vieţii.
Pe de altă parte, interiorul fiecăruia este acelaşi: un licăr curat, frumos de lumină Divină. Oricum, ca lucrător întru lumină, licărirea ta de lumină s-ar putea să-şi fi petrecut timpul pe tărâmuri cereşti, departe de Pământ.
Acele vremuri când erai conectat la tărâmul îngeresc, regatul spiritelor naturii sau pe alte planete au influenţat felul în care eşti astăzi. Deşi sălăşluieşti într-un corp uman, sufletul tău se simte asemeni unui călător printr-o ţară străină – deoarece, în esenţă, asta eşti.
Nu oricine este Înger Pământean, desigur – pentru acest rol, Dumnezeu a chemat cele mai mari şi mai strălucitoare scântei de lumină pentru tranziţia către Noua Eră a Păcii.
Acei oameni care nu sunt Îngeri Pământeni îşi trăiesc vieţile pur şi simplu pentru propria evoluţie, odihnă, amuzament. Ei pot părea mărginiţi sau incontestabil nespirituali, deşi sunt tot scântei Divine de viaţă. Vieţile lor au fost pur şi simplu dedicate preocupărilor umane, pământene.
Misiunea vitală a Îngerilor Pământeni
Dacă eşti un Înger Pământean, atunci eşti un lucrător puternic întru lumină, cu o moştenire de vindecări şi de miracole, în urma şi înaintea ta. Ai acceptat însărcinarea ta Divină de a veni pe Pământ şi a-ţi răspândi învăţăturile şi energiile vindecătoare.
Cum s-a derulat însărcinarea ta până acum? Dacă ai avut greutăţi în adaptarea la viaţa pământeană, atunci probabil că vei găsi răspunsuri, confort şi călăuzire amintindu-ţi originea spirituală.
Poţi descoperi că eşti un Înger Întrupat sau un Spirit al Naturii; un Om Stelar ale cărui vieţi anterioare au fost extraterestre (ET); un Om al Mării; un Spiriduş; un Cavaler Paladin; un Înţelept, care este o Farmazoană întrupată, o Mare Preoteasă sau un Mag. Eşti un lucrător sezonier chemat în acţiune – un Înger Pământean.
Poate că ai avut vieţi anterioare pe Pământ ca Înger Întrupat, Spirit al Naturii sau ceva asemănător, şi totuşi să fi uitat de aceste încarnări, crezând că în vieţile trecute ai fost om.
Termenul Înger Pământean nu trebuie confundat cu cel de Înger Întrupat, care este o categorie a Îngerilor Pământeni. Învăţând despre tărâmul spiritual originar, vei înţelege mai multe despre personalitatea, comportamentul şi spiritul individual.
După cum am spus, este asemănător cu felul în care semnele astrologice solare ne grupează în categorii semnificative.
Caracteristicile Îngerilor Pământeni
Sunt caracteristici care se aplică tuturor Îngerilor Pământeni şi caracteristici unice fiecărei categorii. Capitolele acestei cărţi descriu caracteristicile individuale ale fiecărui grup precum şi numitorii comuni care li se aplică – inclusiv următorii:
* Se simt diferiţi, separaţi sau înstrăinaţi de ceilalţi. Toţi Îngerii Pământeni pe care i-am întâlnit, intervievat sau observat au spus că se simt „diferiţi de ceilalţi.“ Pentru toate lumile, mai puţin cea a Înţelepţilor, această caracteristică continuă la maturitate.
Kelly, care este un Înger Întrupat, descrie senzaţia astfel:
„Mă simt de parcă nu mă încadrez nicăieri. Dintotdeauna am simţit că eram o proscrisă social. Când eram la liceu, ceilalţi copii îmi spuneau că eram ciudată. Obişnuiam să o iau extrem de personal şi mă gândeam, Nimeni nu mă place.
Aş fi plâns ore întregi. Mă simţeam atât de neajutorată, îmi părea rău pentru mine, deoarece nu ştiam de ce mă percepeau aşa diferită.
Eram hotărâtă să mă încadrez în societate şi îmi doream enorm ca toţi să mă iubească. Dar singurul lucru care m-a ajutat să simt că aş aparţine omenirii, era să fac ceva pentru alţi oameni. Mai târziu, am devenit conştientă despre faptul că mulţi oamenii profitau de amabilitatea mea.
Acum că înţeleg originea mea de Înger Întrupat, sunt capabilă să privesc situaţia dintr-o perspectivă diferită. Este în regulă să fii diferit. Este în regulă să fiu eu. Aşa se şi presupune că ar trebui să fiu. Acum nu trebuie să mai fac lucruri pentru alţii, pentru a-i face să mă iubească.“
Mulţi Îngeri Pământeni au fost necăjiţi sau abuzaţi verbal, din cauza înfăţişării, înclinaţiilor şi comportamentului lor diferit.
După cum îşi amintea Terry, un Om stelar, „Surorile mele mereu mă prezentau ca fiind cea care fusese aruncată dintr-un OZN“. Acum, Terry realizează grăuntele de adevăr din ironiile surorilor sale şi vorbele lor nu o mai deranjează.
* Sensibilitate sporită la alţi oameni, substanţe chimice sau violenţă sub orice formă. Îngerii Pământeni au dificultăţi când se află în mulţime, simţindu-se bombardaţi de emoţiile intense şi senzaţiile fizice emanate de ceilalţi oameni.
Cei mai mulţi Îngeri Pământeni au învăţat să evite substanţele chimice puternice aflate în mâncare, în produsele de curăţenie şi în cosmetice, din cauza reacţiilor alergice. Violenţa sub orice formă le inspiră repulsie Îngerilor Pământeni, inclusiv certurile, ştirile negative din presă şi filmele violente.
Oamenii îi necăjesc deseori pentru această însuşire, spunând: „Eşti prea sensibil!“. Şi totuşi, această sensibilitate este un dar sacru, pe care Îngerii Pământeni îl aduc pe această planetă, permiţându-le să ştie intuitiv unde sunt necesare serviciile lor. Ei nu şi-ar putea bloca sensibilitatea, nici dacă ar încerca!
Îngerul Pământean Shelly spune: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă aflu în aglomeraţie şi în locuri unde este zgomot şi dezordine. Adesea, nivelul meu de empatie este mai mult o problemă decât o binecuvântare. Deseori mă simt răvăşită şi dezorientată la cea mai uşoară creştere energetică. Am dificultăţi în a locui cu alţi oameni, aşa că îmi este cel mai bine când stau singură.“
* Un simţ puternic al scopului. Chiar dacă Îngerul Pământean nu ştie în mod precis care este scopul său, există sentimentul că misiunea include a-i învăţa şi a-i vindeca pe alţii.
Iată cum a formulat un Înger Întrupat, numit Stav: „Dintotdeauna am ştiut că misiunea vieţii mele a fost să predau, să vindec şi să servesc şi să-mi îndeplinesc rolul în a ajuta lumea noastră tulbure. Deşi nu sunt sigur la ce m-am angajat, sunt dispus să ajut“.
* Un trecut plin de relaţii frustrante. Îngerii Pământeni sunt adesea crescuţi de părinţi indisponibili emoţional, sau abuzivi. Ca adulţi, ei pot atrage prieteni şi iubiţi abuzivi. Mulţi Îngeri Pământeni au relaţii amoroase cu parteneri infideli, abuzivi verbal sau fizic, sau care nu se implică în relaţie.
Unii Îngeri Pământeni sunt „trimişi“ în familii disfuncţionale în chip de copii care acţionează ca un catalizator vindecător. Aceşti tineri Îngeri Pământeni se simt ca şi când ar fi adoptaţi, deoarece nu se pot asocia deloc cu părinţii sau cu fraţii lor. Şi într-adevăr acestea sunt familiile lor fizice şi nu familiile spirituale.
Alţi Îngeri Pământeni se angajează în situaţii familiale provocatoare în aşa fel încât pot progresa foarte repede într-o singură viaţă. Doar un angajament puternic pare să rupă vraja azvârlită asupra relaţiilor lor ulterioare.
* Necunoscuţi le spun problemele lor, precum şi lucruri foarte personale. Îngerilor Pământeni li s-a întâmplat, de-a lungul întregii vieţi, să fie acostaţi de persoane complet necunoscute, care le-au cerut ajutorul sau le-au dezvăluit detalii intime despre vieţile lor. Oamenii le spun adesea, Îngerilor Pământeni: „Există ceva în ceea ce te priveşte, care mă face să pot avea încredere în tine“.
Alisann spune: „Aceasta mi s-a întâmplat toată viaţa. Chiar dacă stau într-o cameră plină de oameni, cineva va veni la mine şi-mi va spune cele mai intime informaţii, fără să îl rog s-o facă“. Acest lucru este adevărat, mai ales printre Îngerii Întrupaţi, ca şi când membrii celorlalte categorii au învăţat cum îşi pot utiliza limbajul trupului, pentru a descuraja acest obicei.
* Arată mai tineri decât vârsta lor cronologică. Poate pentru că mănâncă mai sănătos, fac exerciţii şi au grijă de ei, mai bine decât ceilalţi – sau poate că este aspectul lor spiritual – Îngerii Pământeni par deseori mai tineri decât vârsta lor cronologică.
Aproape fiecare Înger Pământean cu care am stat de vorbă a relatat că oamenii sunt şocaţi când află vârsta lor reală. Un Înger Pământean a spus că i s-a cerut un act de identitate când a vrut să cumpere alcool, deşi era trecută bine de 30 ani.
Excepţia o reprezintă Înţelepţii, al căror păr devine grizonat prematur şi a căror expresie facială sobră poate să-i facă să pară mai maturi decât vârsta lor cronologică.
* Este posibil să aibă un istoric de dependenţe personale şi familiale. Fie că este vorba despre mâncare, droguri, alcool, ţigări, relaţii sau toate la un loc, unii Îngerii Pământeni se refugiază în a accepta substanţe sau influenţe exterioare, pentru a amorţi durerea de a se simţi diferiţi şi intimidaţi datorită misiunii lor în viaţă.
Un Înger Pământean s-a descris astfel: „Mi se părea mai uşor să fac faţă vieţii, când foloseam droguri şi alcool. Aceste substanţe mi-au adus o senzaţie că mi-e capul uşor şi un sentiment de amorţeală, care mi-au permis să uit de ce mă aflam aici. Drogurile îmi puneau misiunea pe plan secund. Pe atunci, era mai mult o problemă dacă merită sau nu să fac aşa ceva“.
* Aud un sunet în ureche. Cei mai mulţi Îngerii Pământeni (deşi nu toţi) au sesizat un sunet foarte ascuţit într-una din urechi. Sunetul poate însoţi situaţii stresante, sau poate apărea din senin. Mulţi Îngeri Pământeni consideră acest lucru ca o tulburare enervantă, dar sunetul reprezintă, de fapt, o informaţie codificată, venită din tărâmul Îngerilor Pământeni, ca să-i ajute să se ridice deasupra problemelor Pământene.
El mai include şi instrucţiuni şi călăuzire pentru misiunea Îngerilor Pământeni. Din fericire, Îngerii Pământeni pot solicita mental cerului să reducă volumul sau înălţimea sunetului, în aşa fel încât să nu le mai rănească urechile.
PAGINA FACEBOOK
https://www.evolutiespirituala.ro/esti-un-inger-pamantean/?feed_id=90769&_unique_id=654ce52f9f6cf