Faimoasele Tăblițe de la Tărtăria și opinia lui Harald Haarmann

——————————————————————————–

• inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului ( cca. 11 000 î.Ch)
• proto-scrierea de la Lepenski Vir ( cca. 8 000 î.Chr )
• proto-scrierea de la Turdaș – Vinca ( cca. 7 000 î.Chr.)
• inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
• scrierea de Tărtăria (cca.5 500 î.Chr.)
• scrierea de la Sumer ( cca. 3 100 î.Chr.)
• scrierea proto-elamită ( 3 000 – 2 000 î.Chr.)
• scrierea egipteană ( 3 000 î.Chr.)
• scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
• scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
• scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
• scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)

• colţ stânga sus (primul spaţiu) – seminţe de cereale şi cereale ca plantă(graminee);
• colţ stânga jos (al doilea spaţiu ) – semnul în formă de Y (furca de lemn) limitat pe un spaţiu foarte mic , reprezintă cositul şi recoltatul fânului;
• colţ stânga jos , spre spaţiul central (al treilea spaţiu) – reprezentare a unui pocal, vas de ceramică;
• spaţiu central sus (al patrulea spaţiu) – reprezentate păsări;
• spaţiu central jos stânga (al patrulea spaţiu) – plantă textila (in , cânepă )
• spaţiu central jos dreapta (al patrulea spaţiu) – cap de ovină;
• spaţiu dreapta (al cincilea spaţiu ) – reprezentare a unui pocal în care se toarnă dintr-un alt vas (amfora), vin.

Plăcuţa reprezenta în sine un veritabil certificat de producător, care conferea posesorului acesteia dreptul de a comercializa produsele obţinute în gospodaria proprie. Inscripţionarea plăcuţei, dimensiunea ei şi numarul de spaţii delimitate şi activităţi menţionate îi confereau posesorului ei reprezentarea în scris a puterii de producţie şi economice a familiei, sau, a comunităţii pe care o conducea.

.

În cazul nostru, plăcuţa, confirma oricui, că deţinătorul ei, era cultivator de cereale, plante textile şi viţă de vie (producator de vin), precum şi crescător de animale.

.

Inscripţiile făcute pe plăcuţă evidenţiază în mod clar lista activităţilor pe care o desfaşura familia sau comunitatea. Activitatile mentionate pe placuta sunt:

• cultivarea cerealelor (grâu, mei) pentru coacerea pâinii necesare uzului propriu şi a comercializării
• cultivarea plantelor textile necesare confecţionării îmbrăcăminţii, încălţăminţii sau utilizării ca material de construcţii;
• creşterea animalelor – păsări pentru uz propriu sau pentru comercializare;
• creşterea animalelor – ovine, caprine, bovine, cu activităţile conexe de recoltare a fânului, asigurându-se astfel hrana animalelor pe perioada de iarna, tot pentru uz propriu, iar surplusul comercializat;
• producerea de oale din lut arse (amfore, cani, farfurii, sa.) pentru uz personal sau cormecializare
• cultivarea viţei de vie şi ulterior de producere a vinului ( activitatea este foarte bine stilizată pe plăcuta prin turnarea vinului, lichid stilizat prin linii semi-orizontale, scurs dintr-un vas, amfora, într-un pocal).

Remarcabil este faptul că această plăcuţa avea o gaura în partea de sus, cea ce permitea înşirarea ei pe o sfoară şi păstrarea ei în gospodarie, împreună cu alte „documente” doveditoare a statului economic şi social al proprietarului ei.

.

A treia plăcuţă de lut, cea mai reprezentativă, este de fapt un calendar anual, al anotimpurilor si al activitatilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic.

Plăcuţa este structurată şi delimitată pe cele patru anotimpuri: iarnă, primavară, vară şi toamnă în care sunt specificate ordinea activitatilor şi a proceselor de producţie.

.

Primul cadran reprezintă perioada de IARNĂ, în care membrii familiei/comunităţii trebuie să-şi asigure un adapost sigur pe perioada anotimpului friguros, cu mari precipitaţii sub forma de zapadă (litera D stilizată sub o forma foarte mare).

.

Al doilea cadran reprezintă perioada de PRIMAVARĂ, care specifică timpul de arat şi semănat în straturi, functie de cerealele, legumele şi plantele textile dorite a fi semănate. Inscripţia menţionează şi mersul anotimpului: de la precipitaţii sub formă de zăpadă, lapoviţă şi ploi frecvente ( litera D stilizată de la mare spre o şi c), cea ce dovedeşte buna cunoaştere a perioadei de primavară foarte instabilă din punct de vedere atmosferic.

.

Al treilea cadran reprezintă perioda de VARĂ, cu activităţile specifice acestui anotimp. În aşteptarea recoltei de toamnă membrii comunităţii cresc animale ( reprezentare stilistica prin pictograma de ţarc), vânează animale şi păsări ( reprezentare făcută prin semnul de arc şi păsări în zbor)

.

Al patrulea cadran reprezintă perioada de TOAMNĂ , reprezentată în mod stilizat prin creşterea plantelor din pamant, recoltarea şi depozitarea lor în spaţii închise şi acoperite (hambare).

.

Cele trei plăcuţe şi celelalte artefacte descoperite în mormântul Doamnei de la Tărtăria ne certifica existenţa unei comunităţi bine structurate din punct de vedere economic, social şi administrativ. În virtutea descoperirilor făcute în ultimii ani, a cetăţilor şi fortificaţiilor existente înca din neolitic, putem afirma cu siguranţa ca aceste mari comunităţi erau foarte bine structurate din punct de vedere organizatoric, existând o viaţă economică, comercială, socială, politică şi religioasă la un înalt nivel. Doamna de la Tărtăria, a fost o mare personalitate a timpului său, conducătoare de clan, trib sau comunitate ale carei merite au fost pomenite şi prin asezarea în mormântului ei a „actelor” doveditoare a acestui fapt, menţionate mai sus.

.

Amuleta calendar era , se pare, reprodusă şi distribuită în mod tradiţional, fiecărui conducător / conducătoare a comunităţii cu scopul de a-i reaminti în mod ritual, de mersul anotimpurilor şi a obligativităţii respectării unui ciclu de viaţa, în vederea supravieţuirii persoanei şi a membrilor comunităţii.

.

Inventarea scrisului sub formă pictografică, lineară sau geometrică a fost determinată de dezvoltarea economică a comunităţilor „asa-zise primitive”. Cultivarea cerealelor, creşterea animalelor, producţia de vase ceramice, dezvoltarea metalurgiei dar mai ales construirea de mari fortificaţii din pământ şi piatră i-a obligat să găsească un sistem de contabilizare a producţiei şi mai ales de menţionare a „ proceselor” de lucru care le permiteau să supravieţuiască. Ulterior scrierea s-a extins pentru însemnări cu caracter ritual, religios, administrativ şi cultural.

.

Se impune de la sine o concluzie : inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricât de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii zonei carpato-balcanice, est-europene. Întradevăr, cum poate fi explicat astfel faptul că cea mai veche scriere din Sumer, datată din mileniul IV î.Hr. a apărut cu totul pe neaşteptate şi într-o formă dezvoltată ? Sumerienii (ca şi babilonienii) au fost doar elevi buni, preluând scrierea pictografică de la civilizatia veche europeeana şi apoi dezvoltat-o într-o scriere, mai sofisticata sub forma cuneiformă.

Şi totuşi această descoperire este în continuare ignorată de cărţile de istorie şi enciclopediile publicate peste tot în lume, care continuă să prezinte Sumerul ca loc al naşterii scrisului.

.

De ce ? Pentru că opinia unor ‘’ iluştri istorici ‘’ este că, o singură descoperire, chiar arheologică, nu e suficientă pentru a convinge.

Şi atunci voi aduce şi câteva dovezi documentare preluate din opera lui Diodor din Sicilia : ‘’ Biblioteca istorică ‘’, care în urmă cu exact 2000 de ani (!) înainte de descoperirea de la Tărtăria, pomeneşte despre vechea scriere europeană, fără ca acest lucru să de-a de gândit cercetătorilor din istorie : ‘’ cât priveşte Linos se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dionysos, înfăţişând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu şi Pronapides, dascălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului.’’

.

Şi mai mult decât atât Marcus Porcius Cato, numit şi Cato cel Bătrân, om politic şi istoric roman, care a trait între anii 234 – 149 î.Chr., menţiona în scrierile sale un fapt absolut senzational, care din păcate este la fel de ignorat în prezent :„în plus, e posibil ca cu mult înainte să fi fost inventat alfabetul latin şi înainte să fi ajuns Carmenta şi Grecia împreună cu Evandru la gurile Tibrului şi pe pământ roman, după ce i-au alungat pe băştinaşi, şi înainte ca neamul acela necultivat să înveţe rânduiala şi scrierea, [e posibil] ca geţii să fi avut alfabet propriu. Deşi nu pot afirma fără tăgadă acest lucru (căci nu cunosc pe autorul acestui fapt ), totuşi acest lucru se poate lămuri îndeajuns din aceea că geţii chiar înainte de întemeierea Romei (753 i.Chr.) cântau acompaniaţi de fluier faptele glorioase scrise în versuri ale eroilor lor; lucru care la romani a devenit obişnuinţă doar după mult timp”.

*

Legat de plăcuțele de la Tărtăria constatăm însă că multi dintre cercetatori nu au auzit de ele, mediatizând în continuare scrierea sumeriană ca fiind prima, iar alţii o iau în derâdere, considerând plăcuţele contrafăcute, pentru a elimina aceste dovezi arheologice „deranjante” pentru specialiştii în istorie.

.

„ Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lângă câteva rămaşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atât de tabliţele sumeriene, cât şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca – trib agricol din epoca pietrei, – precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu doua mii de ani, pe cea minoică.Teoria este îndrăzneaţă, pentru că, dacă scrierea a aparut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană.De asemenea, istoricii au refăcut evoluţia scrierii în Mesopotamia, în timp ce în Europa n-au găsit nici o urmă a procesului evolutiv.

.

Unii oameni de ştiinţă consideră că proba cu cărbune la care au fost supuse tăbliţele de la Tărtăria a fost eronată. Nu este imposibil ca din cauza faptului că au fost deplasate în interiorul tumulus-ului, tăbliţele să reflecte de fapt o epoca din cultura Vinca ulterioară scrierii sumeriene. O a treia ipoteză afirmă că inscripţiile de pe tăbliţe sunt în realitate nişte semne fără nici un sens numite ”magice”” pe care un popor primitiv a încercat să le copieze după ulcioarele şi bolurile neguţătorilor veniţi dintr-o civilizaţie mai evoluată din Orientul Apropiat.Dacă această din urmă teorie este cea exactă, atunci când triburile transilvanene copiau sârguincios pictogramele, sumerienii înlocuiseră de mult mâzgălelile cu un scris mai elaborat” „ (Erich von Daniken – Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii).

.

Este interesant faptul cum un „fan” al „extraterestrilor antici” bagatelizează şi persiflează o determinantă descoperire a existenţei omenirii, numai prin faptul că ea a fost făcută în România, asemeni, de altfel tuturor descoperirilor făcute în ţara noastră care sunt ţinute sub tăcere şi ignorate cu rea voinţă.

.

O părere cu totul deosebită o are însă scriitorul David Hatcher Childress care în cartea lui „Tehnologia Zeilor, fascinanta cunoaştere a anticilor „ contrazice „dogma” multora dintre istoricii şi cercetătorii occidentali, şi nu numai, derutând însă şi mai mult cititorii: Din punct de vedere arheologic, ideea că civilizatia a început în Sumer este de dată relativ recentă, începând cu săpăturile britanice şi germane de la jumătatea anilor 1800. În această perioadă s-a stabilit că Sumeria este cea mai veche civilizaţie din lume şi că toate celelalte trebuie să fie mai recente. În esenţa, ştiinţa susţinea că omul a trăit într-un haos dezorganizat vreme de zeci sau sute de mii de ani până la sumerieni, adică până prin anul 9000 î.Chr. În momentul de faţă se crede că nu Sumeria este cea mai veche civilizaţie din lume, ci culturile din India şi din sud-estul Asiei.”

.

Se pare că nici unul dintre autorii de mai sus nu a auzit niciodată de Marija Gimbutas şi de România (?!).

Existenţa scrisului în timpul perioadei neolitice a Vechii Civilizaţii Europene, sunt pe cale să fie descoperite de mai recentele săpături efectuate în ţara noastră.

.

În anii ’80 ai secolului trecut, profesorul Dumitru Ioniţa, avea să descopere în locul numit Vadu Rău, din localitatea Fărcaşa, jud. Neamt o serie de obiecte neolitice cum ar fi: fusaiole, greutăţi pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de ţesut, topoare din piatra s.a.

.

În luna mai a anului 2009, o viitură a râului Bistriţa, produsă în zona localităţii mai sus amintite avea să scoată la inveală o serie de tăbliţe asemănătoare celor de la Tărtăria.