971303 521288341260425 852968467 n

INTERVIU DAVID WILCOCK-INTERVENTIA DIVINA

 
aliens
 
Nota: Personal nu il agreez foarte tare pe David Wilcock dar in acest interviu spune niste adevaruri de luat in seama.



Posted on May 29, 2012 


David Wilcock a vorbit timp de 2 ore în emisiunea “Coat to Coast AM” la un post de radio american, având ca subiect intervenţia divină, aici pe Pământ, a extratereştrilor benefici, şi viitorul de aur al omenirii. Wilcock aminteşte că Războiul Rece între SUA şi URSS s-a încheiat atunci când politicienii au constatat că niciuna dintre focoasele nucleare ale celor două super-puteri mondiale nu mai erau funcţionale, ele fiind inactivate şi anihilate, rând pe rând, de către OZN-uri, de-a lungul anilor. Spre exemplu, chiar şi rachetele nucleare care erau deja lansate au fost neutralizate cu anumite raze misterioase ce erau emise de OZN-uri care apareau imediat lângă ele, iar apoi aceste bombe cădeau inerte la sol, ca nişte bucăţi de metal obişnuite, fără nicio urmă de radioactivitate! El mai spune că misiunea Apollo 13 a fost similar “defectată” pentru că, de fapt, avea încărcătură nucleară ce era destinată să ajungă pe Lună, iar extratereştrii nu doreau ca Luna să fie poluată cu radioactivitate.


David afirmă că în aceste zile, pe partea mereu ascunsă a Lunii este o activitate (extraterestră) non-stop, exact ca întrun mare aeroport internaţional… unde sute de nave cosmice sunt parcate, sau vin şi pleacă în mod continuu. David vorbeşte în acest interviu despre intervenţia extratereştrilor benefici care continuă şi astăzi, ei contracarând orice efort al Puterilor Ascunse de a începe un al treilea război mondial. Această interferenţă, acest ajutor binevenit, face parte dintro mişcare organizată prin care pe Pământ se va instaura o nouă şi adevărată Epocă de Aur. El subliniază însă că aceşti extratereştri acţionează mereu după o primă directivă galactică, şi anume aceea de a nu se amesteca în treburile interne ale planetei decât atunci când este absolut necesar (adică atunci când, spre exemplu, pericolul nuclear este iminent). Conform afirmaţiilor lui Wilcock, aceste nave extraterestre binevoitoare acţionează contracarând eforturile unui grup malefic de pe Pământ numic Cabala (Illuminati, etc) care a plănuit instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. 


Există deja dovezi ştiinţifice evidente care arată că în urmă cu 13.000 de ani s-au înregistrat numeroase explozii atomice în zona marilor lacuri din America, ceea ce a determinat prăbuşirea crustei Pământului din acea zonă, ducând la destabilizarea planetei şi la scufundarea Atlantidei (care era o colonie extraterestră). Wicock spune că semnase un contract cu o reţea de televiziune din SUA prin care urma să realizeze un documentar despre subiectul “Atlantida – o colonie extraterestră”, dar acest contract a fost anulat în ultimul moment datorită faptului că băncile care urmau să acorde împrumuturile de bani necesari finanţării filmului, nu au fost de acord ca o astfel de idee să fie popularizată! 


În lumina acestor noi informaţii, devine limpede că acest ciclu solar de 26.000 de ani nu mai poate fi făcut răspunzător pentru dezastrele de pe Pământ. Să ne amintim că în celebra lucrare hindusă Mahabharata, se vorbeşte despre “care de foc” mai strălucitoare de 1.000 de ori decât Soarele, şi despre maşini zburătoare! Aşadar, dezastrul de atunci nu a avut deloc cauze naturale, aşa cum suntem astăzi forţaţi să gândim! Ca o paranteză, Wilcock afirmă că extratereştrii care se aflau pe Atlantida aveau un craniu mai mare decât al oamenilor (resturi de astfel de cranii uriaşe, mai alungite, se găsesc în multe locuri de pe glob, dar sunt catalogate ca fiind “erori genetice”). 


Atlantida era o mare insulă înconjurată de ape (după cum scria şi Platon), iar cercetatori independenţi din zilele nostre au identificat-o ca fiind de fapt Antarctica, care pe atunci nu se afla la Polul Sud, şi beneficia de o climă temperată. O altă civilizaţie se afla pe teritoriul de astăzi al Siberiei, care în acelaşi mod avea o altă climă, mai propice vieţii. Conflictul de atunci a fost declanşat de cei din Atlantida, care erau ceva mai agresivi, aruncând în “joc” cele mai distrugătoare arme ale lor. Astfel, mişcarile tectonice declanşate au generat inundaţii de proporţii uriaşe pe tot cuprinsul globului, Atlantida a migrat spre Polul Sud unde apa a îngheţat formând calota glaciară a Antarcticii, iar Siberia a înghetat similar, foarte rapid (să ne amintim că în Siberia a fost descoperit recent un mamut congelat care avea în gură ierburi congelate – practic s-a determinat că în curs de numai 3 minute temperatura a scazut cu 30 de grade).

bigufo



Odată ce au descoperit acest teribil secret, cei din Cabala criminală au început să-şi facă planul de a repeta şi ei acelaşi scenariu, dar protejându-se în baze subterane şi submarine pe care au început să le construiască ajutaţi de “prietenii” lor, extratereştrii “micii cenuşii” şi reptilieni. Acesta este deci motivul pentru care există atât de multe baze subterane în toată lumea. Dar, odată cu distrugerea primelor baze subterane de către extratereştrii benefici, aceşti criminali (Illuminati) au văzut că infailibilele lor adăposturi, care erau proiectate să reziste la orice urgie s-ar fi declanşat la suprafaţa Pământului, nu mai pot fi folosite, astfel încât planul lor a suferit anumite modificări. Wilcock afirmă că aceşti manipulatori macabri ai evenimentelor de pe această planetă caută în prezent modalităţile de a face ca pe continentul american să se instaureze un haos general urmat de o violenţă dusă la extrem, pentru a obţine astfel “justificarea” instaurării Noii Ordini Mondiale, care este de fapt un fascism deghizat. 


Toate aceste dezvăluiri fac să se clatine visul colectiv orchestrat din umbră cu mare dibăcie de Cabala criminală pentru a “adormi” continuu imensa majoritate a oamenilor de pe Pământ, care în simplitatea lor cred că lumea în care trăim este o lume bună! Wilcock descrie această situaţie ca fiind “efectul de turmă”: deşi se ştie că lupul dă ocoale turmei de oi, niciuna dintre ele nu vrea să se uite la lup, nimeni nu vrea să recunoască că acest “lup” este pregătit să atace turma de “oi”. Acest comportament este foarte bine înrădăcinat în mentalitatea “de turmă” a oamenilor din ziua de azi, datorită numeroaselor programe de “spălare pe creier” la care suntem supuşi zi de zi, şi care sunt implementate prin mass-media, prin educaţia şcolară, şi în general prin paradigma la care suntem forţaţi să aderăm încă de mici copii. Acesta este motivul pentru care majoritatea celor care află de aceste lucruri îngrozitoare aleg (fără să îşi dea seama de această alegere) să respingă toate astea, spunând că nu poate fi adevărat. Este de fapt un răspuns disociativ (din punct de vedere psihologic), un comportament automat care a fost “implantat” de foarte mult timp în conştiinţa lor, şi pe care ei nici nu-l mai conştientizează: practic, ei reacţionează ca nişte roboţi vii. 


Una dintre simptomele acestui “implant” psihologic este ca de îndată ce aud astfel de adevăruri, ei devin brusc foarte obosiţi, în mod efectiv. Ei cu adevărat pierd foarte multă energie atunci când încearcă (inconştient) să asimileze acest fel de informaţii, iar rezultatul eşecului lor este acela că ei atacă mesagerul. Aceasta este tot o reacţie “programată” în psihicul lor. Vor încerca să găsească un motiv de a ridiculiza aceste informaţii împreună cu mesagerul lor. Dovada că acest comportament este unul implantat, este faptul că de îndată ce subiectul încetează să se mai gândească la informaţiile deranjante, totul revine brusc, ca prin minune, la normal: omul este din nou plin de energie! 


Atunci când aflam lucruri noi, fiecare avem tendinţa naturală de a le “îngloba”, de a le “cuprinde” în sfera conştiinţei noastre. În mod normal, printro detaşare profundă, oricine poate face asta. Dar dacă, datorită unor programări psihice subconştiente, omul întâmpină o barieră sub forma unei reacţii psihice de respingere, atunci efortul de a “cuprinde” informaţia este sortit eşecului: cu cât încearcă mai mult, cu atât el devine mai obosit, pierzând energie mentală. “Reparaţia” în acest caz nu poate fi decât o acceptare conştientă, prin detaşare, a informaţiei “buclucaşe”. 


Motivul pentru care majoritatea oamenilor nu acceptă astfel de adevăruri este că ei nu conştientizează deloc cine sunt ei cu adevărat. Astfel, ei se lasă în continuare “gândiţi” de visul colectiv la care participă, neavând o bază solidă pe care îşi trăiesc viaţa. Odată cu descoperirea faptului că fiecare dintre noi suntem de fapt o scânteie divină, o mică parte din Dumnezeu, face ca să se dărâme tot acest eşafodaj al manipulării la care am fost supuşi de la naşterea în această lume. Oamenii nici macăr nu pot să gândească la o soluţie pentru a contracara acţiunile criminale de genocid planificat pe care Cabala îl pune acum în aplicare. Ei sunt programaţi psihic să nu poată gândi în acest fel, întocmai ca în cazul unei hipnoze. Numai că aici este vorba de o hipnoză abil pusă în scenă prin intermediul mass-mediei de propagandă, aservită Cabalei criminale. 


Desigur că nu ne putem aştepta de la marile concerne mass-media şi de la marii producători de filme ca să îşi schimbe dintro dată modul de a ne educa: ar fi prea frumos ca să vedem filme pozitive, care ne învaţă cum să ne putem educa singuri, cum să reacţionăm constructiv (şi nu distructiv), cum să fim fericiţi cu adevărat… Unul din scopurile principale ale Cabalei, pe care îl urmăresc de câteva sute de ani, este acela de a instaura religia Luciferică pe întreg Pământul. Mulţi dintre membrii Illuminati şi ai francmasoneriei, cred sincer că Lucifer este cel bun, iar creştinismul nu este decât o înrobire a omului. În definitiv, fiecare e liber să creadă ce vrea, chiar şi faptul că Luna e făcută din brânză dulce! Realitatea este că marea majoritate a membrilor francmasoneriei habar nu au cui se închină, habar nu au cine este cu adevărat acest Lucifer. Ei sunt de fapt păcăliţi şi abil manipulaţi de către conducătorii lor care preferă să rămână ascunşi publicului. Conducătorii acestui grup criminal interacţioneză în mod direct şi deschis cu multe specii de extratereştri. Ei ştiu că toate eforturile lor de a începe un nou război mondial le sunt sabotate cu persverenţă şi eficienţă de anumiţi extratereştri benefici care sunt tot oameni, care se aseamănă foarte mult cu noi, şi care sunt – de fapt – rudele noastre îndepărtate. 


Conducătorii Cabalei ştiu de mult că specia umană de pe Pământ este rezultatul implicării diverselor civilizaţii extraterestre la nivel de genetică umană. Practic, specia umană de pe Terra a fost ţinta a numeroase intervenţii genetice, de-a lungul timpului, realizate de diverse civilizaţii extraterestre, încă de acum 200.000 de ani. Mai mult, aceşti conducători malefici dispun de mult timp de anumite portaluri energetice speciale (“stargate”) care le permit să plece oricând de pe Pământ, teleportîndu-se instantaneu în alte locuri din Univers. Din acest motiv, şi datorită faptului că ei interacţionează de foarte mult timp cu diverse specii extraterestre, ei nici măcar nu mai simt că Pământul este casa lor, şi sunt gata să plece de aici oricând, fără regrete. El spune că acest conflict între extratereştrii benefici şi Cabala criminală va creşte continuu pe măsură ce planeta noastră face tranziţia spre o nouă eră de aur, aşa cum a fost anunţat în diverse profeţii de pe tot cuprinsul globului. 


Totuşi, David spune că aceste profeţii au fost în mod inteligent exprimate prin cuvinte care să păcălească pe cei malefici şi să-i facă să creadă că această traziţie va fi una violentă, dezastruoasă, pentru a-i menţine întro stare de frică, astfel distrăgându-i de la ceea ce se petrece cu adevărat. Bazându-se pe cercetările sale, Wilcock a explicat că această trecere în noua eră de aur nu este doar o schimbare instantanee, peste noapte, ci necesită o evoluţie spirituală. Prin această ascensiune spirituală, rasa umana va avea acces la o înţelegere superioară a rolului său în acest Univers privit ca întreg. Wilcock şi-a exprimat optimismul în legătură cu faptul că această evoluţie spirituală a rasei umane, împreună cu ajutorul extratereştrilor benefici, va creea condiţiile ca grupul Luciferic al Cabalei criminale să fie înfrânt. Aceste transformări spirituale necesare sunt acum în plină desfăşurare. Fiecare om de pe planetă are la dispoziţie tot ce-i este necesar pentru a se pregăti aşa cum trebuie. Fiecare va face tranziţia numai atunci când este pe deplin pregătit. Desigur, această evoluţie nu este obligatorie. Fiecare dintre noi avem un cuvânt de spus în această privinţă. Dacă ne place aşa cum suntem acum, dacă ne place în starea (deplorabilă) în care suntem acum, dacă nu suntem dispuşi să ne schimbăm, dacă suntem prea leneşi să facem eforturile necesare, atunci nu se va schimba nimic, iar alegerea noastră va fi respectată. Vom rămâne la fel. Dar dacă însă vom găsi resursele interioare necesare, dacă vrem să avem o viaţă mai bună, mai împlinită, dacă vrem abundenţă şi fericire, atunci este necesar să evoluăm spiritual. Iar ca rezultat, viaţa noastră se va schimba radical, până la cote care acum sunt deocamdată inimaginabile. 


Beneficiile acestei evoluţii spirituale sunt enorme: vom putea să călătorim în galaxie, să ne vizităm rudele de pe alte planete, vom putea să comunicăm telepatic, să manifestăm diverse obiecte prin puterea voinţei… practic va fi “un nou cer şi un nou pământ” pentru noi! Wilcock menţionează numele unui cercetator, Harold Aspden, care a reuşit să demonstreze prin anumite ecuaţii matematice (pornind de la ecuaţiile lui Maxwell din fizica cuantică), că “urma” lăsată de spaţiile dimensionale superioare trebuie să se afle în domeniul de frecvenţă al microundelor. El a găsit astfel anumite numere specifice care ar trebui să constituie “urmele” în lumea noastră fizică a acestor Universuri superioare. 


Conform acestui cercetător, dimensiunile superioare chiar există, şi ele “emit” anumite frecvenţe pe care noi în această lume fizica le putem măsura şi detecta cu tehnologia de care dispunem, iar noi ca oameni chiar putem să trăim în aceste dimensiuni superioare! El a fost apoi uluit de descoperirile unui alt cercetător, astrofizician, William Tifft, care a reuşit să detecteze prin măsurători directe, concrete, în spaţiul cosmic, exact aceste frecvenţe de vibraţie aflate în domeniul microundelor! Dar cel mai interesant este faptul că aceste frecvenţe specifice, îşi au originea în centrul galaxiei, şi se pliază sub formă de straturi concentrice, ca foile de ceapă, miezul având frecvenţa cea mai mare, iar periferia – frecvenţa cea mai mică (să ne amintim că sistemul nostru solar se află undeva la periferia Caii Lactee). Aceste frecvenţe sunt un fel de “semnătură” specifică acelui spaţiu din Univers. Interesant este că fiecare stea din galaxie are o astfel de semnătură, care este deci o anumită frecvenţă bine determinată matematic. Această “semnătură” nu poate avea orice valoare, ci doar acea valoare specifică care denotă ce fel de spaţiu dimensional “hrăneşte” acea stea. William Tifft a constatat că aceste “zone” specifice de frecvenţă nu sunt fixe, ci ele expansionează treptat spre marginile galaxiei. Să ne amintim şi de faptul că alţi cercetători independenţi au găsit în probele, fotografiile şi măsurătorile furnizate de NASA că toate celelalte planete din sistemul nostru solar suferă de acelaşi tip de creştere a temperaturii generale, acelaşi tip de intensificare a activităţii pe suprafaţa planetelor, ca şi Pământul. Aşadar, iată cum, pe baza unor măsurători cu tehnologie de care dispunem astăzi, se demonstrează că procesul de evoluţie spre o dimensiune superioară a sistemului nostru solar este real şi detectabil! 


Wilcock mai aminteşte în acest interviu despre scrierile hinduse care, după ce fac o descriere a unor dezastre spre care se îndreaptă lumea, apoi amintesc de sosirea aici a aşa-numitului Kalki Distrugătorul, o fiinţă din dimensiunile superioare, cu puteri supraumane (telekinezie, puteri incredibile), şi care va distruge toate forţele negative de pe Pământ, instaurând Epoca de Aur! De asemenea, David afirmă că aceste schimbări profunde pe care oamenii le aşteaptă, trebuie să înceapa de la ei înşişi: fiecare om trebuie să-şi asume în mod conştient şi responsabil propria evoluţie spirituală, pentru că această trecere întro dimensiune superioară nu se face fără un efort personal. Este vorba despre o evoluţie la un grad mai mare de “uman”, anume acele caracteristici care definesc în mod unic “a fi uman”, în tot acest Univers plin de o varietate uluitoare de forme de viaţă.




Sursa: AIM este http://aim.edu.tc