, , , , , ,

VIDEO! Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

meditatie conexiunea cu dumnezeul acestui univers vimeo thumbnail 1

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”:

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

Dumitru Dulcan
Dumitru Dulcan

 

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, ”Mintea de dincolo”, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitatea lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

“Moartea clinică este o trecere între două lumi…”

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este in lumea de dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi”Inteligenţa materiei”, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că, în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, ”În căutarea sensului pierdut”, a fost motivată de faptul că, lumea actuală se înscrie, din punct de vedere moral, pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

Constantin Dulcan

Acum, ceea ce am încercat în cartea ”Mintea de dincolo”, a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spiritual, idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Ce înseamnă concret, din punct de vedere mdical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Constantin Dulcan

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce “văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a tranportat la spital şi, spune el,“m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el“. Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de dincolo.

Constantin Dulcan

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune căDumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

Constantin Dulcan

– …care, în plus, ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

Constantin Dulcan

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există in lumea de dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

Constantin Dulcan

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi.“Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, “Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experienţe e atât de covârşitor, încât rămân conştienţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte.”

– Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului precede, oarecum, voinţa noastră de a acţiona, ne întrebăm firesc:gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. 

Constantin Dulcan

Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

Constantin Dulcan

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, ştiinţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

Constantin Dulcan

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate explora instantaneu la orice distanţă. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştrii spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică.

Constantin Dulcan

Tot ceea ce se petrece în experienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei implicate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung in lumea de dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieţii noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conştiinţei, care se extinde dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

Constantin Dulcan

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp.

Constantin Dulcan

Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul lumii de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

Constantin Dulcan

“Suntem cu adevărat «Lumină din Lumină»…”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţinătorii ei. Există însă argumente ce ţin de impresia fiecăruia dintre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, uneori, când întâlnim o anumită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cercetătoarea Sandra Anne Taylor aduce în discuţie un caz foarte interesant, al unui tânăr arab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă localitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Constantin Dulcan

Ba mai mult, dintr-un impuls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a identificat pe nume pe cei care o locuiau, le-a arătat locul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia respectivă era atunci într-un proces de stabilire a unui hotar între pământuri. El şi-a amintit unde era vechiul hotar. A fost atât de convingător, încât şi justiţia i-a acceptat mărturia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, vechea persoană fusese ucisă. Reîncarnarea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în timpul unei morţi clinice retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e celebru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihiatrică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vindecată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri văzute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

Constantin Dulcan

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar continuăm să trăim sub altă formă.

– Continuăm să trăim în corpul subtil, care e format din lumină de înaltă frecvenţă. Cei care au văzut corpul subtil, ceea ce numim în mod tradiţional “suflet”, în timpul experienţelor extracorporale, l-au descris ca fiind format din milioane de puncte luminoase. Dacă, în ceea ce priveşte trupul nostru s-a spus că “pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce”, în ceea ce priveşte sufletul, “lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Suntem cu adevărat “lumină din Lumină”. E valabil şi dacă extrapolăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frecvenţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pildă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se situează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi receptează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar delfinii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frecvenţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mărinimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din care putem vedea universul, din care ni se oferă deschiderea.

Constantin Dulcan

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noastre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spirituală a universului, să demonstreze că istoria universului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că omul şi universul au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pentru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cunoaşterii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care întreaga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată renaştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armonie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natura. Nu întâmplător, Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea, e rândul nostru să răspundem chemării Lui.

 

Interviuri Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Sursa https://www.evolutiespirituala.ro/video-interviu-constantin-dulcan-moartea-clinica/?feed_id=11065&_unique_id=62891b471047c

/de
, , , , , ,

VIDEO! Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

meditatie conexiunea cu dumnezeul acestui univers vimeo thumbnail 1

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”:

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

Dumitru Dulcan
Dumitru Dulcan

 

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, ”Mintea de dincolo”, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitatea lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

“Moartea clinică este o trecere între două lumi…”

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este in lumea de dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi”Inteligenţa materiei”, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că, în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, ”În căutarea sensului pierdut”, a fost motivată de faptul că, lumea actuală se înscrie, din punct de vedere moral, pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

Constantin Dulcan

Acum, ceea ce am încercat în cartea ”Mintea de dincolo”, a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spiritual, idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Ce înseamnă concret, din punct de vedere mdical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Constantin Dulcan

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce “văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a tranportat la spital şi, spune el,“m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el“. Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de dincolo.

Constantin Dulcan

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune căDumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

Constantin Dulcan

– …care, în plus, ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

Constantin Dulcan

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există in lumea de dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

Constantin Dulcan

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi.“Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, “Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experienţe e atât de covârşitor, încât rămân conştienţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte.”

– Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului precede, oarecum, voinţa noastră de a acţiona, ne întrebăm firesc:gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. 

Constantin Dulcan

Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

Constantin Dulcan

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, ştiinţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

Constantin Dulcan

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate explora instantaneu la orice distanţă. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştrii spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică.

Constantin Dulcan

Tot ceea ce se petrece în experienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei implicate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung in lumea de dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieţii noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conştiinţei, care se extinde dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

Constantin Dulcan

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp.

Constantin Dulcan

Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul lumii de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

Constantin Dulcan

“Suntem cu adevărat «Lumină din Lumină»…”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţinătorii ei. Există însă argumente ce ţin de impresia fiecăruia dintre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, uneori, când întâlnim o anumită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cercetătoarea Sandra Anne Taylor aduce în discuţie un caz foarte interesant, al unui tânăr arab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă localitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Constantin Dulcan

Ba mai mult, dintr-un impuls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a identificat pe nume pe cei care o locuiau, le-a arătat locul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia respectivă era atunci într-un proces de stabilire a unui hotar între pământuri. El şi-a amintit unde era vechiul hotar. A fost atât de convingător, încât şi justiţia i-a acceptat mărturia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, vechea persoană fusese ucisă. Reîncarnarea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în timpul unei morţi clinice retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e celebru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihiatrică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vindecată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri văzute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

Constantin Dulcan

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar continuăm să trăim sub altă formă.

– Continuăm să trăim în corpul subtil, care e format din lumină de înaltă frecvenţă. Cei care au văzut corpul subtil, ceea ce numim în mod tradiţional “suflet”, în timpul experienţelor extracorporale, l-au descris ca fiind format din milioane de puncte luminoase. Dacă, în ceea ce priveşte trupul nostru s-a spus că “pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce”, în ceea ce priveşte sufletul, “lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Suntem cu adevărat “lumină din Lumină”. E valabil şi dacă extrapolăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frecvenţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pildă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se situează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi receptează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar delfinii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frecvenţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mărinimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din care putem vedea universul, din care ni se oferă deschiderea.

Constantin Dulcan

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noastre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spirituală a universului, să demonstreze că istoria universului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că omul şi universul au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pentru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cunoaşterii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care întreaga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată renaştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armonie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natura. Nu întâmplător, Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea, e rândul nostru să răspundem chemării Lui.

 

Interviuri Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Sursa https://www.evolutiespirituala.ro/video-interviu-constantin-dulcan-moartea-clinica/?feed_id=9577&_unique_id=626039f7625fc

/de
, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

GRATUIT! Seminar Live Academia Karanna – Despre Atlantida, Monade si crearea primelor corpuri fizice pentru intruparea spiritelor – anul 2016

604044678 9b99da07ae866cfe4deaaf0eb11030fe7c8295864f9f2dfe30284c08f5d210bc d 640

GRATUIT! Seminar Live Academia Karanna – Despre Atlantida, Monade si crearea primelor corpuri fizice pentru intruparea spiritelor – anul 2016

 

atlantida

 

Acest seminar a fost predat in anul 2016, in cadrul Cursului Intensiv de Dezvoltare Spirituala al Academiei Karanna. Seminarul s-a desfasurat live si puteti urmări gratuit acum inregistrarea video.

Găsiți seminarul pe site, aici:

SEMINAR LIVE

 

Academia Karanna© include Scoala de Dezvoltare Personala, Spirituala & Terapii Complementare / Alternative Karanna – Acreditata International de Institutul IPHM & IAOTH si care isi desfasoara activitatea prin cursuri, initieri, meditatii, conferinte si seminarii / workshop-uri.
 .
Academia Karanna dispune de o platforma de E-Learning prin intermediul careia puteti participa la cursuri si conferinte video online-live si cursuri video inregistrate. Cursurile se pot accesa in linistea si confortul casei dvs, fara deplasari, fara alte impedimente de ordin practic. De asemeni, periodic sustinem workshopuri, seminarii si cursuri la sediul nostru din Craiova.

Scoala, Cursurile si Trainerii Karanna, sunt inregistrati / acreditati de Institutele Internationale IPHM, IAOTH, NSA, CoE, CIT, Reiki Rays Institute, ZUR Institute si ANC / CNFPA (Romania).

Logos Despre Noi - Karanna

 

 

Seminar Live Atlantida

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/gratuit-seminar-live-academia-karanna-despre-atlantida-monade-si-crearea-primelor-corpuri-fizice-pentru-intruparea-spiritelor-anul-2016/?feed_id=8825&_unique_id=62487d8ea59b2

/de
, , , , , , , , , , , , , , ,

Existenţa lumilor invizibile

angel 4

Existenţa lumilor invizibile

Existenţa lumilor invizibile

 

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

fragment “DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”

prof. SCARLAT DEMETRESCU

https://www.evolutiespirituala.ro/existenta-lumilor-invizibile/?feed_id=8793&_unique_id=62483ac36f94f

/de
, , , , ,

Antahkarana – Simbol stravechi de vindecare si ascensiune spirituala

Antahkarana by Cha0sCat

Antahkarana – Simbol stravechi de vindecare si ascensiune spirituala

În filozofia hindusă , Antahkarana ( in sanscrită : cauza interioara, primordiala ) se referă la totalitatea celor două nivele ale minții , și anume Buddhi , intelectul sau mentalul superior și Manas , nivelul inferior care include corpul mental inferior sau mentalul inferior.

Antahkarana a fost , de asemenea, numita legătura între cele doua corpuri mentale  si este partea ce se reîncarnează, a minții .
În literatura de specialitate vedanta , Antahkarana  este organizata în patru părți :

.

Ahamkara ( ego ) – care il identifică pe Atman ( sinele ), cu corpul fizic si cu conceptul de „Eu”
Buddhi ( intelect ) – care controleaza luarea deciziilor
Manas ( minte ) – controleaza sankalpa ( vointa, decizia )
Chitta ( memorie ) – se ocupa cu procesul de amintire și de uitare

antahkarana

Se considera că ” Antahkarana ” se referă la întregul proces psihologic , inclusiv mintea si emotiile , care compun nivele ale mintii , așa cum este descris mai sus si care functioneaza ca o unitate in cadrul careia toate părțile lucrează împreună ca un întreg . Mai mult decât atât , având în vedere că nivelele mintii sunt corpuri energetice, acestea sunt : manomayakosha – legate de manas – o parte a minții în legătură cu cele cinci simțuri, ce tanjeste dupa emotii si senzatii de placere, în timp ce buddhi ( intelect , inteligență , capacitate de a raționa ) , este legat de vijnanamayakosha – corpul conștiinței , cunoasterii , al intuiției și al experienței de viata .

antakarana

Antahkarana, vechi simbol de vindecare
Alice Bailey și alti autori ai filosofiei tibetane au cunoștințe de Antahkarana pe care le puteți găsi într-un număr de cărți. Ei descriu Antahkarana ca o parte a anatomiei spirituale. Este legătura dintre creierul fizic și Sinele Superior. Este ceea care trebuie să se vindece și să dezvolte, dacă vrem să creștem spiritual. Simbolul Antahkarana descris aici reprezintă această conexiune și o activează ori de câte ori vă aflați în prezența sa.

Știința radionica indică faptul că liniile desenate pe hârtie creează un efect psihic asupra spațiului din jurul desenului și influența aura umană și chakrele în diferite moduri, în funcție de modelul creat. Aceasta validează practica veche de meditație cu Yantre care face uz de imagini vizuale pentru a purifica și evolua conștiința.

Antahkarana este un simbol stravechi de vindecare și meditație care a fost folosit in Tibet si China de mii de ani. Este un simbol puternic și pur și simplu având-l langa dumneavoastră, acesta va crea un efect pozitiv asupra chakrelor și aurei. Când faci munca de vindecare, concentrează și adâncește acțiunile energiilor de vindecare implicate. Când meditezi cu simbolul pe persoana ta sau în apropierea lui, se creează în mod automat ceea ce Taoistii numesc marea orbita microcosmica în care energiile spirituale călătoresc la nivelul coloanei vertebrale, spre chakra coroanei, apoi în jos prin partea din față a corpului la chakra rădăcină și înapoi din nou sus continuu se deplasează în jurul coloanei. Această acțiune echilibrează chakrele și împiedică dezechilibrul în una sau mai multe chakre .

Simbolul Anthakarana va neutraliza, de asemenea, energia negativa, care este colectata, în obiecte, cum ar fi bijuterii sau cristale pur și simplu prin plasarea obiectului între două simboluri. În plus, va îmbunătăți toate lucrările de vindecare, inclusiv Reiki, Mahikari, Jin Shin, terapia polaritatii, Chiropraxia, hipnoterapie, și regresia in vieti trecute. Aceste efecte pozitive au fost confirmate de rezultatele îmbunătățite observate de cei care folosesc simbolul și de observatiile clarvazatorilor instruiți în detectarea modificărilor în aura si chakre.

antahkarana_quadrato_14k1
Acest simbol este multi-dimensional. De la un punct de vedere, pare să aiba două dimensiuni, fiind confecționat din trei șeptari pe o suprafață plană. Cei trei șeptari reprezintă cele șapte chakre, cele șapte culori și cele șapte tonuri ale scarii muzicale. Acesti trei șeptari sunt menționati în cartea Apocalipsa ca cele șapte lumânări, cele șapte trâmbițe și cele șapte peceți.
Dintr-o altă perspectivă acest simbol apare ca un cub tridimensional. Energia se mișcă tridimensional, care pot fi văzute și continuă tot drumul in dimensiunile nevăzute până la cea inalta dimensiune – dimensiunea Sinelui Superior.

Practica de meditație tibetană, care foloseste Antahkarana are loc într-o cameră luminată cu lumânări. În mijlocul camerei era un vas mare, din faianță în formă ovala care simboliza oul cosmic al universului. Vasul este umplut cu câțiva centimetri de apă și la mijloc este un scaun. Pe scaun, încrustat în argint este simbolul Antahkarana. Un perete a fost acoperit cu cupru, care a fost lustruit pana la un finisaj de oglindă. Tapiserii care afișate simbolurile Reiki sunt agățate pe peretele opus. Meditatorul, un Lama tibetan ar sta pe scaun și să privească în mod constant imaginea simbolurilor Reiki reflectate în oglinda de cupru lustruit. Această meditație Yantra ar crea o concentrare în mintea meditatorului, unind constiinta cu energiile transcendentale ale simbolului Reiki în timp ce Symbol Antahkarana de pe scaun ar concentra energiile generate și le-ar provoca să curgă uniform prin toate chakrele și sa faca conexia cu Pamantul.

Este conexiunea directa cu Sinele Superior, care creează și ghidează beneficiile simbolului și de aceea nu poate fi folosit niciodata pentru a face rău.

antahkarana

Instructiuni de utilizare
Antahkarana este un simbol special care are propria sa conștiință. Ea nu are nevoie de o initiere pentru a funcționa. Este imaginea de simbol imprimat care creează efectul. Se lucrează direct cu aura și chakrele dvs.și efectul de vindecare variază , în funcție de ceea ce ai nevoie in momentul utilizării. Deoarece este coordonata de către Sinele Superior, ea are întotdeauna un efect benefic și nu pot fi utilizata în mod abuziv sau utilizata pentru a provoca daune. Simbolurile pot fi plasate sub o masă de masaj, sau în partea de jos a unui scaun sau ati putea sta pe ele. Ele pot fi, de asemenea, plasate pe perete sau pot fi asezate fata de sau purtate pe corpul tău, spre zona care are nevoie de vindecare.

Folosinte în Tratamente Reiki
Simbolurile pe pânză funcționează cel mai bine, pentru a fi utilizate atunci când se oferă tratamente Reiki ; acestea vă permit a le plasa pe corpul clienților pe zonele care au nevoie de vindecare. Atunci când este utilizat în acest mod, puteți plasa apoi mâinile pe partea de sus a simbolului și a aduce Reiki prin simbolul în client. Acest lucru va face tratamentele mai eficiente, iar persoana se va vindeca mai repede. Simbolul multiple este potrivit pentru eliberarea de energie blocata. Dacă simți un blocaj, puneți simbolul multiplu peste , cu imaginea în jos și pune-ti mainile deasupra simbolului. Veți descoperi că blocajul se destramă și este eliberat mult mai repede. Simbolurile masculin, feminin și crucea cosmica au fiecare propria lor vibrație și vor adăuga un anumit tip de beneficiu in tratament. Folositi intuiția pentru a determina care simbol se poate utiliza intr-o situatie data..
Simbolurile antahkarana pot fi, de asemenea, plasate pe podea sub masă Reiki sau sub patul de tratament , cu imaginea în sus. Amintiți-vă, ca doar avandu-le în prezența dumneavoastră vor avea un efect benefic.

Antahkarana2

Folosinte în meditație
Puteți medita direct pe Antahkarana privind-o în mod constant , cu ochii relaxati, indepartand ușor orice gânduri care ar putea veni . Continuand practica imaginea poate incepe sa se schimbe si modifice sau să se estompeze sau poate dispărea complet. Acest lucru este bun, deoarece indică faptul că ați ajuns la un nivel mai profund de meditație și primiti beneficii mai mari. Nu permiteti ca acest lucru să vă deranjeze. Continuați privirea relaxata constant. Chiar s-ar putea sa începeti să vedeți imagini în fața antahkranei, care sunt foarte plăcute și relaxante. Chiar si o singura meditație cu simbolul va fi benefică în timpul perioadelor de stres. Utilizarea regulată este cea mai buna, 10 la 30 de minute in fiecare zi pentru meditație asupra Antahkaranei. Va va dezvolta, împreună cu claritatea mentală și un sentiment de pace și securitate pe tot parcursul zilei.

Utilizările Fiecarui simbol
Există mai multe variante ale simbolului. Simbol unic mare este mai feminin și creează vindecare într-un mod blând, vindecand energiile feminine pentru bărbați și femei deopotriva. Simbolul unic mai mic este mai masculin și mai direct, concentrat și pătrunzător și va vindeca energia masculină pentru bărbați și femei. Folosesti intuitia în a decide pe care să il utilizati.
Crucea Cosmica este constituita din șapte simboluri . Aceasta reprezintă cele șapte chakre majore. Acest simbol va purifica energia si poate fi folosit pentru a deschide inima.
Simbolul pătrat multiplu din șaisprezece simboluri va rupe blocajele și energia congestionat a, repunand în mișcare. Acest simbol poate, de asemenea, risipi energia dvs., astfel încât se recomandă să urmați utilizarea acestuia cu simbol unic masculin pentru a crea centrare și împământare.

Simbolurile antahkarana se pretează ușor la experimentare, astfel permiteți-vă să fiti ghidat spre noi utilizări. Unii oameni le folosesc pe tricouri, alții le-au plasat mici, in portofel (pentru a i ajuta să ruleze mai rapid și mai mult). Puteți, de asemenea folosi o bandă de dimensiunea portofelului pe o chakra sau pe o suprafață care are nevoie de vindecare și va consolida imediat zona.
Universul este plin de mister , avand încredere doar în lumina hristica și explorand cu îndrăzneală adevarata noastra natura, nepretuite comori vor fi relevate pentru noi.

antahkarana_gay

Tibet

Pentru vindecare, tibetanii au amenajat camere, la lumina lumânărilor, în care au plasat un bol oval, mare, umplut cu câţiva centimetri de apă, reprezentând apele vieţii. În centrul apei este plasat simbolul Antahkarana, de obicei realizat din argint.

Un perete este din aramă lustruită și va crea o oglindă de vindecare; un alt perete este decorat cu picturi reprezentând alte simboluri de vindecare.
Vindecătorul meditează cu acest simbol folosind concentrarea, ca să se unească energiile din simbol cu cele ale persoanei care solicită vindecare.
Simbolul Antahkarana creează o energie care are efect direct asupra aurei umane, ajungând direct în chakre.
Imaginile unor simboluri puternice nu sunt, desigur, nimic nou. E o practică străveche, care apare in multe culturi. Meditaţia Yantra, de exemplu, folosește imagini vizuale pentru a ajunge la constiință. Antahkarana este un foarte vechi simbol şi o meditaţie, care au fost folosite în China şi Tibet, de mii de ani. Astăzi, este un simbol cunoscut, atât de puternic încât se poate lucra independent de energia din afara.

Cum funcţionează?
Pentru că interacţionează direct cu aura şi chakrele, ştie cum să varieze efectul de vindecare în funcţie de ceea ce aveţi nevoie în momentul utilizării. Ca instrument de vindecare, ajută la eliberarea de energie în cadrul unei orbite microcosmice, la procesul de creare a unui flux de energie până la canalul principal al corpului şi în jos, pe canalul funcţionale. Acest flux de energie are un efect de impământare si de curățare a organismului; şi, deoarece activeaza chakrele, se vindecă organele asociate cu fiecare din chakre.
Energiile spirituale călătoresc până la nivelul coloanei vertebrale, peste chakra coroanei, şi în jos, prin partea din faţă a corpului, la chakra rădăcină, şi înapoi, continuu. Acest flux de energie previne acumularea excesivă de energie în oricare dintre chakre. Efectul este adesea revigorant, adăugând un impuls vizibil pentru vitalitate.
Pentru cei care nu stiu, chakrele sunt ca niște baterii esenţiale în organismul nostru, fiecare baterie fiind responsabilă pentru încărcarea unui întreg departament. Chakrele sunt centre uimitoare de energii de vindecare.
Pur şi simplu concentrându-se atenţia asupra chakre, acesta este în sine un exerciţiu de puternic. Vindecarea organelor asociate sau aspectelor emotionale indicate are loc imediat.

ANTH

Variaţiile Simbolului
Antahkarana este un simbol multi-dimensional care arata ca un hexagon în interiorul unui cerc. Acestea semnifică sapte culori ale curcubeului şi cele şapte chakre. Ca un cub tri-dimensional, eficacitatea sa este îmbunătăţită considerabil și ajută constiinta pentru a accesa sinele superior.
Când se contempla simbolul pentru ceva timp, parecă se roteşte în jurul său şi în jurul omului! Este o adevarata calatorie!

Efecte
Antahkarana actioneaza direct asupra vortexurile de energie subtilă a organelor umanei. Pur şi simplu plasarea simbolului, în orice cameră sau spaţiu, este, de obicei suficient, pentru a genera un mediu sănătos. Simbolul nu poate provoca daune, deoarece lucrează direct prin sinele superior.
Obiecte plasate între două simboluri Antahkarana vor fi curăţate de energia negativă.
Simbolul Antahkarana va neutraliza, de asemenea, energie negativa care ar putea fi colectată în bijuterii sau cristale, pur şi simplu prin plasarea obiectelor între două simboluri.
Simboluri plasate sub saltele, scaune sau mese de masaj au un efect foarte pozitiv asupra somnului.
Apa poate fi purificata în nouă minute, prin plasarea sa pe simbolul Antahkarana.
În cazul în care energia trebuie să fie concentrată pe un loc mic, utilizaţi una dintre colţurile simbolului şi apăsaţi-l pe zonă, trei minute.

Ideal pentru meditaţie
Antahkarana este un instrument valoros pentru meditaţie, datorită calităţilor sale tridimensionale. Folosirea regulata a simbolului genereaza o mare claritate interioară.
El ajută mintea să meargă în subconştient, şi, prin urmare, îmbunătăţirea mult rezultatele la meditatii, afirmatii si vizualizari.
Meditaţia se face uitîndu-te direct, dar uşor, pe simbol. Ca să vă relaxaţi, aţi putea să aveţi mai multe tipuri de viziuni în interiorul sau în jurul simbolului. Acest lucru are un efect puternic asupra mintii, sporind claritatea, dar, de asemenea, determinând-o să se relaxeze foarte mult.
Dacă păstrăm zece minute pe zi pentru a medita asupra Antahkarana, psihicul va dezvolta în curând o conduită de calm, un sentiment de pace şi securitate. În cazul în care simţiţi o senzaţie de zbor, care vă deranjează, deschide instantaneu ochii si intoarce-i la pământ.
Antahkarana nu ar trebui să fie văzută ca o modalitate de relaxare, ar trebui să fie utilizată pentru terapie si evolutie spirituala.

https://www.evolutiespirituala.ro/antahkarana-simbol-stravechi-de-vindecare-si-ascensiune-spirituala/?feed_id=8043&_unique_id=6230cef60eda3

/de
, , , , , , , , , ,

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

Viktor Schauberger

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

 

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger, un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii ’30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precumîn motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

masina-cu-implozie

 

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:

„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte, radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

vortex-spiralat
Vortex-Spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi forma de mişcare

cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv.

Pentru Schauberger, spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă” în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „…în momentul în care toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră…”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul

zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală, pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma „Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al deplasării aerului printr-o spirală în sens anti -orar. Dar aceste aparate nu au fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în ultimii ani sunt:
- obţinerea apei vii ca medicament;
-creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

 

de Ioana Plăviţu

/de
, , , , , , , , , , , , , , , ,

Talismane si Amulete Magice

Talisman Collection Collar

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Talismane si Amulete Magice

talisman

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Gândirea magică și superstiția pot părea ridicole. Sunt lucruri care atrag ignoranții și impresionabilii. Paradoxal, iraționalul ne influențează de fapt creierul mai mult decât ar dori mulți să creadă.

Profesorul de psihologie, Bruce Hood, a demonstrat eficacitatea superstiției în timpul unei discuții la un târg științific. Hood a provocat publicul să încerce un sacou albastru în schimbul a zece lire sterline. Câțiva voluntari au fost de acord cu propunerea, dar înainte de a putea încerca sacoul, Hood le-a spus că îmbrăcămintea a aparținut criminalului în serie, Fred West. Cu aceste cunoștințe, majoritatea voluntarilor au refuzat pur și simplu. Ei s-au confruntat cu un act apotropaic, o respingere instinctivă a „răului” și un disconfort care stă la baza superstiției. Acest lucru apare chiar și la cei mai raționali oameni (la un târg științific). Interesant, experimentul s-a încheiat când Hood i-a informat pe voluntari că jacheta nu aparține cu adevărat niciun criminal în serie, arătând că mințile noastre determină cu putere atitudinile noastre față de obiectele de zi cu zi.

În plus față de „valoarea sentimentală” a obiectelor pe care le-am moștenit de la părinți, bunici sau de la cei prezenți în momentele istorice, obiectele au, de asemenea, de obicei multă energie psihică. Acestea nu trebuie explicate științific pentru a le recunoaște importanța. Gândiți-vă, de exemplu, la moaștele catolicismului și a crucifixelor.

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

 

Tselem

Cuvântul pentru IMAGINE din epoca veche este „Tselem” (צלם), care este o rădăcină tri-literă, folosită mai ales astăzi pentru cuvântul fotografie, care este „tsilom”, o fotografie este o imagine a ceva, dar nu lucrul în sine , reflectă o realitate 3D într-o imagine 2D mică. Un alt cuvânt corespunzător este „tsel” (צל), care este umbră, care are o simbologie foarte asemănătoare, întrucât planul pământesc este ca umbra luminii divine adevărate, la fel ca alegoria plato a peșterii, același lucru este valabil pentru tot. Este lumea fizică, potrivit filozofilor antici. Fizicul este o imagine, a unei realități eterice non-fizice, mai mari, a cărei mișcare este reflectată în „imaginea” cerului în mișcare.

După cum spune Platon „timpul este imaginea în mișcare a eternității”, iar planetele sunt roțile timpului, care se mișcă prin imaginile eterne (sau Ideile / formele lui Platon) sau semnele zodiacale, activând potențialele lor diferite, în multe moduri diverse pe pământ.

 

Cuvântul Talisman

Cuvântul Talisman este un cuvânt francez care provine probabil de la cuvântul ebraic „tselem” sau al omologului său cuvânt arab „tilsam” (figură magică), care este el însuși derivat din grecescul mijlociu „telesma”, „telesmos” (consacrare) și probabil din un cuvânt grecesc mai vechi „telein” care înseamnă inițiere și, de asemenea, finalizare (grecesc „telos”, ca în cuvântul „teleologie”, care este scopul final sau „cauza finală” aristotelică). Etimologia cuvântului ne dă impresia că un talisman este un obiect care este consacrat magic și este făcut pentru un scop specific.

Din această perspectivă, suntem cu toții talismane vii, create în imaginea unei ființe / esențe superioare sau a sinelui nostru superior, reflectând imaginea astrologică a timpului nostru de naștere, fiecare dintre noi este conceput individual pentru a anima diferite calități pentru un anumit scop sau experiență.

 

Magia talismanului

Ceea ce face magia talismanului este sa imite acest principiu, reflectă creația într-o scară foarte mică și specifică. Confecționarea talismanelor are o tradiție cu adevărat veche și lungă, de la Babilon și Egipt până în epoca elenistică, până la Renaștere și Evul Mediu. Se găsește sub diferite forme în multe culturi din întreaga lume, cum ar fi în India, de exemplu, unde este o măsură comună de remediere pentru multe boli și probleme.

 

Utilizarea tradițiilor magice

Utilizarea instrumentelor tradiției magice, ne ajută să folosim într-un mod mai conștient energiile sistemului nostru și ne ajută să navigăm și să controlăm mai bine acele energii în conformitate cu dorințele noastre.

Talismanul este o intenție născută în timp / spațiu, la fel ca o ființă umană. Are o hartă care prezintă calitățile, aspirațiile și circumstanțele sale. Desigur, talismanul nu este un corp viu în sine, ci este o intenție vie, cu propriul său spirit unic, sculptat din calitățile în mișcare ale timpului, și dat naștere de către artistul / Magul, care acționează ca un mediator și un amplificator al Intenției pentruTalisman.

Talismanul este considerat a avea un destin propriu (așa cum a fost ales în prealabil), este codat cu propriile „telos” sau intentia funcțională și esențială. Când o persoana poartă un talisman, cele două destine se amestecă, convingându-se delicat unul pe celălalt la o stare echilibrată, în conformitate cu nevoile din diagrama individului. Talismanul poartă calități care îl vor ajuta ușor pe purtător, pe măsură ce se sincronizeaza din ce în ce mai mult cu intenția si scopul talismanului si cu talismanul in sine.

 

NOTA : După ce a fost ales timpul favorabil pentru talisman, atunci vom efectua „ritualul” de consacrare, care este asamblarea și finalizarea Talismanului fizic, concentrându-ne în același timp pe intenția și puterile planetare invocate. Talismanele pot fi create pentru foarte multe scopuri, de la protectie pana la prosperitate, iubire, casatorie, succes, judecata dreapta, evolutie spirituala, conexiune cu Spirite Planetare si Universale, intuitie, putere, etc.

Talismanul poate avea diferite forme si poate fi creat din multe tipuri de materiale, in functie de obiectivul care se urmareste prin crearea respectivului talisman. Poate avea forma unei bijuterii magnetizate care poate fi purtata la vedere sau poate avea forme diverse (inscriptionari pe suport, obiecte) care pot fi expuse in anumite locatii la vedere sau dimpotriva. Aceste detalii vor fi stabilite dupa primirea comenzii si dupa o discutie prealabila cu clientul. Va rugam sa completati la rubrica „Mentiuni” detaliile pe care le considerati necesare pentru crearea talismanului. Va vom contacta prin email pentru detalii suplimentare daca este cazul. Multumim.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column]

[/vc_column][/vc_row]

/de
, , , , , , , , , , , , , , ,

Existenţa lumilor invizibile

angel 4

Existenţa lumilor invizibile

Existenţa lumilor invizibile

 

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

fragment “DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”

prof. SCARLAT DEMETRESCU

/de