Intalnire in Pleiade
– fragment –
de Preston B. Nichols si Peter Moon
Pleiadele
La vârsta de 15 ani, am fost dus cu o navă spaţială la o bază micuţă localizată pe una din lunile lui Jupiter. Cred că era vorba de Europa. Acolo, am fost examinat şi trecut printr-o serie de teste. Nu am nici o amintire neplăcută legată de acea experienţă.
Dimpotrivă, m-am simţit destul de bine. Îmi amintesc chiar că am mâncat regeşte. Mi s-au arătat de asemenea mijloacele prin care se distrau extratereştrii, care erau foarte asemănătoare cu alte noastre. Era vorba de filme, jocuri pe calculator, etc. Era evident că aceste fiinţe erau absolut umane şi că se bucurau de aceleaşi lucruri ca şi oamenii de pe pământ.
Am fost îmbarcat apoi din nou pe navă şi am făcut o călătorie lungă, care a durat circa o zi terestră. Am ajuns astfel într-o lume extrem de frumoasă, în care predomina culoarea verde şi pe care ei o numeau Alderon. Acolo, am fost plimbat prin diferite oraşe, cu clădiri din sticlă şi turnuri înalte. Cerul era albastru şi peisajele aveau o frumuseţe care îţi tăia respiraţia. Aerul era extrem de curat, nefiind deloc poluat. Mi s-a spus că şi apa era foarte pură. Cu mult timp în urmă, avuseseră şi ei probleme cu poluarea, dar le-au corectat şi au refăcut lanţul trofic natural.
Fauna de pe Alderon este foarte asemănătoare cu cea de pe pământ. Atmosfera planetei este mai bogată în oxigen cu circa 29-30 de procente. Soarele lor este similar celui de pe pământ, fiind situat la o distanţă de aproximativ 93.000.000 de mile.
Principala diferenţă între pământ şi Alderon se referea la construcţii şi la peisaje. În timp ce planeta noastră este sufocată de construcţii umane, case şi drumuri, pe planeta lor predominau grădinile şi peisajele naturale. Existau câmpii întinse, pline de verdeaţă, păduri şi regiuni foarte mari acoperite cu o junglă sălbatică. Pe scurt, mediul exterior lăsa impresia unei grădini imense; chiar şi clădirile erau construite în aşa fel încât să scoată în evidenţă această impresie. În mod evident, ideea de ecosistem avea prioritate pe planeta lor.
Refacerea oxigenului era situată în fruntea listei, iar civilizaţia umană a fost construită ca o anexă la marea grădină a naturii. Scopul nu era ca ea să iasă în evidenţă, ci dimpotrivă, să se amestece cu mediul în formă de grădină.
Mi s-a făcut un tur al oraşului. Oamenii arătau la fel ca pe planeta noastră, dar mult mai sănătoşi. Nu păreau nişte fiinţe controlate şi nu consumau droguri. Din câte mi s-a spus, fiecare făcea activitatea care îi plăcea cel mai mult şi care i se potrivea cel mai bine, fără restricţii. Nu exista un sistem monetar.
Clădirile erau construcţii în formă rectilinie, similare cu alte noastre, cu excepţia faptului că aveau colţurile rotunjite. Nu existau acoperişuri din şindrile. Pereţii exteriori ai clădirilor aveau o suprafaţă uniformă, ferestrele fiind încastrate în ziduri, astfel încât să nu deranjeze această uniformitate. Unele clădiri păreau construite din metal, în timp ce altele foloseau ca principal material de construcţie piatra.
Existau diferite culori, dar întotdeauna în acord cu peisajul natural. Deşi nici o clădire nu era rotundă şi nu avea formă de dom, unele ferestre ieşeau în afară sub forma unor emisfere. Cel mai tare m-a uimit interiorul clădirilor, neputând să-mi dau seama în ce fel erau construite acestea. Nu existau colţuri sau elemente de legătură. Totul părea un singur perete omogen şi amorf. Nu exista nimic care să amintească de o sudură, şi m-am întrebat dacă nu cumva întreaga structură era turnată într-o singură matriţă. În interior, pereţii erau zugrăviţi de regulă într-o singură culoare. Atmosfera era foarte conservatoare, fără dungi sau alte structuri care să iasă în relief. Mobila era simplă şi părea construită din materiale plastice. Avea un punct comun cu clădirile, în sensul că nu-ţi puteai da seama cum era construită. Aveau fotolii şi scaune cu mânere, dar fără şuruburi. Am pipăit unul dintre ele ca să-mi dau seama cum era construit, dar nu am reuşit să înţeleg cum îi funcţionau mecanismele.
Căminele nativilor erau unităţi familiale simple. Marea majoritate erau risipite în peisaj, fiind aranjate cu mult gust. Exceptând suprafeţele plane şi colţurile rotunjite, semănau destul de mult cu casele de pe pământ; se încadrau însă mult mai armonios în mediul exterior. În interior, erau mobilate bogat. Aveau şi opere de artă, de o mare frumuseţe. Marea majoritate erau picturi cu peisaje ale naturii. Am văzut şi o pictură a unei ferme. Existau asemenea ferme, deşi cea mai mare parte a alimentelor lor erau sintetizate. Aveau şi un fel ecrane care funcţionau pe post de televizoare, înzestrate cu sunet, dar nu mi-am putut da seama unde erau difuzoarele. Semnalul sonor părea să fie transmis direct
simţurilor.
Nu existau străzi aşa cum le cunoaştem noi. Transportul se făcea la pas, dar exista şi un sistem de tele-transport public, cu ajutorul căruia puteai ajunge în orice loc doreai. Staţia de plecare era întotdeauna chiar în casa omului. Nu existau vehicule de nici un fel. După ce am terminat turul oraşului, am fost dus într-o instituţie educativă. Acolo, am trecut printr-un proces de învăţare echivalent cu obţinerea a patru doctorate pe pământ. Subiectele pe care le-am studiat au fost: fizica, electronica, psihologia şi divinitatea. Mi-au spus că această cunoaştere îmi va fi de mare folos în timpul vieţii mele pe pământ.
În paralel cu educaţia, am fost dus la un centru medical şi supus la tot felul de teste. Mi-au vindecat problemele neurologice de care sufeream, lucru care ar putea explica dispariţia acestora aproape peste noapte în viaţa mea terestră. Mi-au vindecat de asemenea problemele cardiace. Medicul meu de familie mi-a spus că s-a petrecut un miracol. Mi-a ascultat personal inima şi a auzit o aritmie cât se poate de clară; o lună mai târziu, aceasta dispăruse, şi nu putea înţelege cum. Mi-au fost efectuate noi teste neurologice, dar problemele de control dispăruseră. Pe scurt, eram foarte mulţumit de noii mei prieteni din Pleiade.
Pleiadienii sunt oameni la fel ca mine şi ca dumneavoastră, dar mai evoluaţi. Civilizaţia lor este mult mai veche. Trăiesc mult mai mult decât noi, ajungând până la vârste de 1000 de ani de-ai lor, care echivalează cu circa 700 de ani pământeşti. Cei mai mulţi seamănă identic, ca şi cum ar fi clonaţi. Au ochi albaştri şi părul blond, dar personalităţile lor diferă la fel de mult ca pe pământ. Se îmbracă simplu, de regulă într-o singură culoare. Practic, pe planeta lor nu există probleme de sănătate.
În timpul şcolii, seara obişnuiam să merg acasă la Savantul Şef. Pleiadienii au camere pentru hobby-uri, iar camera lui era un laborator situat în spatele casei, cu o suprafaţă de circa 30 pe 10 metri. Era foarte bine echipat şi incredibil de curat. Avea produse electronice extrem de avansate, fără sisteme de control pe care să le cunosc. La fel erau şi aparatele electronice din clădirea guvernului sau din centrele ştiinţifice pe care le-am vizitat.
Acest om colecţiona piese tehnologice vechi, la fel cum mie îmi place să colecţionez aparatură radio veche. Era hobby-ul lui şi era o adevărată plăcere să-l vezi cum se bucură de el. Mi-a spus că o parte din colecţia lui avea o vechime de mii de ani. O parte din aceste vechituri semănau cu echipamentele tehnologice de pe pământul nostru. Anumite scule semănau de asemenea cu ale noastre, căci nimic nu poate înlocui un om care stă la masa sa de lucru, încercând un circuit. Nu am nici o îndoială că civilizaţia noastră se trage din a lor. Am văzut inclusiv scaune similare cu cel de la Montauk.
Savantul Şef a fost principalul meu profesor, dar au mai existat şi alţii, care mi-au explicat cum funcţionează sistemul lor stelar şi care sunt înclinaţiile lor culturale. Cluster-ul stelar cunoscut sub numele de Pleiade are şase planete. Toate sunt locuite şi alcătuiesc împreună o civilizaţie comună. Trei din aceste lumi seamănă foarte mult cu a noastră. Planeta Arian este centrul filozofic şi cultural. Alderon este centrul tehnologic, în care se efectuează toate cercetările ştiinţifice şi întregul proces de producţie. Aldebaran este numele planetei pe care este situat centrul lor de apărare. Locuitorii acestei
planete se ocupă cu apărarea semenilor lor, cu care sunt foarte protectori, uneori chiar în mod excesiv.
Celelalte trei planete care alcătuiesc împreună cu primele civilizaţia pleiadiană nu sunt populate cu fiinţe umane. Fiinţele care trăiesc pe ele sunt alcătuite din energie pură. Pe una din aceste planete se situează Consiliul Suprem al civilizaţiei (care nu este de natură fizică). Acest consiliu este alcătuit din 12 super-fiinţe care conduc civilizaţia pleiadiană. Nu există o ierarhie între ele. Sunt fiinţe de o mare bunătate, care ar putea fi echivalate cu îngerii din cultura noastră. Nici un pleiadian obişnuit nu pune vreodată la îndoială hotărârile consiliului.
La fel de adevărat este faptul că nu am auzit vreodată ca membrii consiliului să fi luat o hotărâre greşită. Practic, Pleiadele reprezintă o societate liberă şi armonioasă, care din perspectiva noastră ar putea părea o utopie. Principalul factor care le-a permis să atingă această stare extrem de evoluată a fost acela că şi-au dezvoltat o conştiinţă colectivă care îi leagă pe toţi unii de ceilalţi. Această conştiinţă colectivă se manifestă ca o voce mentală pe care o aud cu toţii şi cu care pot conversa. Nu este vorba de un cor de voci, ci de o singură voce; în plus, aceasta nu dă niciodată ordine şi nu încearcă să controleze în vreun fel individul. Este mai degrabă un prieten sau un sfătuitor. În acest fel, fiecare pleiadian ocupă un loc distinct în conştiinţa colectivă, fără a-şi pierde astfel individualitatea. Dacă umanitatea ar fi la fel de unită, nu cred că ar mai putea avea loc vreun război sau vreo crimă pe pământ. Există şi la noi un asemenea câmp de conştiinţă colectiv, dar este situat la nivel subconştient.
Cunosc personal existenţa acestui câmp, căci mi-am creat o legătură cu el, dar nu aud o voce distinctă, aşa cum se întâmplă cu conştiinţa colectivă a pleiadienilor. Dacă ne-am dezvolta cu toţii această calitate, am auzi probabil şi noi această voce. De regulă, vocea conştiinţei pleiadiene nu face decât să mă sfătuiască şi să îmi spună unde pot găsi răspunsurile la întrebările care mă frământă. Din când în când, mă aduce la exasperare, căci nu îmi dă niciodată răspunsuri directe, ci doar mă trimite la sursa
unde le pot găsi singur.
Din câte am aflat, istoria pleiadienilor este foarte veche. Are mai mult de 100.000 de ani pământeşti şi îşi are originea în ceea ce ei numesc Vechiul Univers. Au fost nevoiţi să treacă printr-un prag şi au ajuns în această parte a galaxiei noastre. S-au stabilit pe sistemul stelar alcătuit din şapte stele pe care noi îl numim Pleiade. Sunt foarte convinşi însă că au venit din altă parte a universului.
Felul în care definesc ei Vechiul Univers este destul de vag. Este un fel de univers pe care l-a creat la origini Creatorul şi toată povestea seamănă întrucâtva cu Războiul Stelelor al lui George Lucas. Vechiul Univers nu era foarte diferit de cel actual. Avea însă anumite probleme, motiv pentru care a fost creat universul fizic actual. Nici una din aceste informaţii nu este însă foarte clară şi amintirile lor despre Vechiul Univers alcătuiesc un fel de memorie genetică. De cele mai multe ori, îl visează.
Pleiadienii susţin că ei cred într-un Creator. Orice fiinţă care conţine un crâmpei din acest Creator (noi am numi acest crâmpei „suflet”) este un fiu al Creatorului. În viziunea lor, Christos a fost o proiecţie a subconştientului colectiv al planetei noastre. Acesta reprezintă aspectul care ne leagă pe noi cu Creatorul universului. Christos a apărut pe pământ pentru a ne „forţa” să ne reapropiem de Creatorul nostru.
Nu cunosc în întregime planurile pleiadienilor în ceea ce ne priveşte. Din câte miam putut da seama, doresc să ne ajute să evoluăm, căci sunt convinşi că întreaga evoluţie a galaxiei depinde în mare măsură de planeta noastră. Doresc de asemenea ca lucrurile să ia o turnură mai naturală pe pământ, căci sunt foarte mari naturalişti. Dintr-un alt punct de vedere, sunt interesaţi de noi dintr-o perspectivă antropologică, căci au convingerea că noi trăim astăzi ce au experimentat ei cu sute de mii de ani în urmă. Civilizaţia lor a început la fel ca a noastră, iar studierea noastră (şi a altor civilizaţii similare din univers) le oferă indicii despre propria lor istorie.
Filozofia de viaţă a pleiadienilor este foarte simplă. Ei acţionează sub incidenţa „poruncii neamestecului în treburile interne ale altora”. Societatea lor este în totalitate liberă şi fiecare individ este încurajat să îşi asume o misiune sau o sarcină. Atât timp cât sarcina respectivă corespunde unei nevoi a societăţii, individul primeşte de la aceasta tot ce are nevoie.
În Pleiade nu există criminalitate. Făcând cu toţii parte dintr-o conştiinţă colectivă, orice crimă a unui pleiadian împotriva altuia ar fi o crimă împotriva propriei fiinţe. Atât timp cât toţi acceptă filozofia de viaţă a colectivităţii, ei nu pot cunoaşte ideea de crimă. Singura crimă pe care o pot comite, considerată de altfel cea mai mare între toate, este amestecul în treburile altui individ sau ale altei civilizaţii. Nu pot sublinia îndeajuns cât de mult cred cu toţii în acest principiu. Orice interferenţă în viaţa altei persoane sau a altei civilizaţii este pedepsită cu moartea. De altfel, ei sunt convinşi că această moarte nu este
doar fizică, ci şi spirituală. Ţin foarte mult la acest aspect.
Acesta este motivul pentru care pleiadienii preferă să îşi trimită reprezentanţi pe alte planete, stabilind contacte cu nativii şi comunicând cu tot felul de fiinţe. Dacă acestea acceptă principiile de viaţă ale pleiadienilor, ele sunt considerate ambasadori ai planetei respective. Bănuiesc că eu însumi sunt un asemenea ambasador, dar există mii de fiinţe la fel ca mine. Nu suntem cunoscuţi pe planetele pe care trăim, dar menirea noastră este să inducem o influenţă paşnică în mediul nostru. De aceea, nu încurajăm nici un fel de violenţă sau act terorist. Nu încurajăm nici măcar actele de insubordonare civică. Pe de altă parte, nu trebuie să uitaţi că şi noi, la fel ca şi pleiadienii, suntem simpli oameni; de aceea, nu putem respecta acest ideal în proporţie de 100%.
Deşi sunt convins că sunt un ambasador al pleiadienilor, ale căror planuri nu par să includă decât iubirea şi pacea, trebuie să recunosc că nu înţeleg în totalitate ceea ce doresc aceştia. Contactele mele pleiadiene nu mi-au dat până acum nici un motiv să nu-i cred, dar asta nu înseamnă că trebuie să le acord un credit total fără o analiză critică a motivaţiilor lor. Spre exemplu, ei cred că ei au fost cei care au colonizat cândva această planetă, dar sunt alte persoane care afirmă că strămoşii noştri au venit de pe Marduk sau de pe Orion. Am ajuns să cred că toate aceste civilizaţii şi-au stabilit colonii pe planeta noastră, cam în aceeaşi perioadă de timp.
Alte suspiciuni legate de pleiadieni sunt cele născute din contactele lor cu Hitler şi cu cel de-al Treilea Reich. Este o temă foarte larg circulată în OZN-ologie, aşa că merită să o comentăm puţin. Din ceea ce mi-au spus contactele mele, Hitler a primit misiunea să prezerve sămânţa ariană (cuvânt sinonim cu „pleiadiană”) pe pământ. Acest lucru nu presupunea în nici un caz uciderea super-duşmanilor pleiadienilor: draconienii, care au colonizat la rândul lor pământul, dând naştere rasei semitice. Unica lui sarcină a fost aceea de a proteja arienii de semiţi, creând o ţară pur ariană pentru toţi cei care doreau să trăiască într-un mediu arian pur. Din păcate, Hitler a înţeles greşit misiunea care i-a fost trasată, deviind foarte mult de la ea.
Aşa cum spuneam mai devreme, agenda pleiadienilor este una a iubirii şi a păcii. Ea cuprinde inclusiv domeniul educaţiei. Scopul lor este să ne educe în spiritul discernământului personal, astfel încât să nu cădem în capcanele întinse de diferitele organizaţii secrete care încearcă să controleze această planetă. Pe scurt, consider contactele mele cu pleiadienii ca un fenomen pozitiv, chiar dacă neobişnuit, care nu poate fi contestat sau ignorat.
Am studiat intensiv acest fenomen începând de la vârsta de 25 de ani, încercând să-mi fac un punct de vedere cât mai obiectiv. Cea mai convingătoare dovadă a faptului că aceste contacte sunt obiective a venit în anul 1991. Într-o zi, am primit un telefon de la cineva care mi-a spus să mă duc la Gardiner
Manor Shopping Mall la ora 4:00 după-amiază. M-am dus la mall şi am intrat înăuntru. Totul părea în regulă. În interior erau un număr de oameni care îşi făceau cumpărăturile. Când am trecut de uşa de la intrare, m-am simţit de parcă aş fi trecut printr-un zid. Luminile s-au stins şi oamenii au dispărut. Mă simţeam de parcă aş fi făcut un salt în timp. Am încercat să-mi dau seama ce se întâmplă. La un moment dat, am întâlnit un paznic de noapte şi l-am salutat. Ceasul arăta ora 3:00 dimineaţa. Am văzut apoi un coridor luminat care mergea în direcţie opusă faţă de uşa de la intrare. Mi-am adus aminte că atunci când am primit telefonul, mi s-a spus să o iau pe acest coridor. La capătul lui am întâlnit trei oameni care ar fi trebuit să fie contactele mele pleiadiene. Ca să fiu sigur că nu visez, am scris un mesaj pe o foaie de hârtie: „Am fost aici la ora 3:00 dimineaţa”, pe care l-am aşezat într-un ghiveci cu flori, cu scopul de a verifica mai târziu dacă experienţa a fost reală sau nu. Amintirile noastre sunt uneori înşelătoare.
Cert este că în acea noapte am avut un contact cu sursele mele pleiadiene. A doua zi dimineaţa, mi-am amintit o parte din aceste experienţe şi m-am decis să mă întorc la mall pentru a încerca să recuperez bileţelul pe care l-am lăsat în ghiveciul cu flori. Am întâlnit acelaşi paznic cu care vorbisem noaptea trecută şi am vorbit cu el. Şi-a adus aminte de mine şi mi-a spus că în mod normal ar fi trebuit să mă tragă la răspundere pentru că mă plimbam prin mall după ora închiderii, dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcut acest lucru. Nu-şi putea explica de ce. Am ajuns apoi la locul în care se afla ghiveciul şi am găsit în el bileţelul lăsat de mine. Acest lucru a constituit pentru mine o dovadă dincolo de orice îndoială că am avut un contact paranormal, nu o halucinaţie. Din punctul meu de vedere, ţinând cont de toate experienţele prin care am trecut şi pe care vi le-am povestit în această carte, contactele cu pleiadienii au fost cât se poate de reale.
