Sfantul Ioan Scararul

Nesimțirea – cauză a împietririi sufletești

 

Nesimțirea fie în trup, fie în suflet, este o letargie care, prin durata bolii și a nepăsării (lenei), a trecut în nesimțire.

Nesimțirea fie în trup, fie în suflet, este o letargie care, prin durata bolii și a nepăsării (lenei), a trecut în nesimțire. Împietrirea este nepăsare care cu vremea a devenit ca și naturală, amorțire, (adormire) a minții, odraslă a obișnuinței care o ia înaintea voii și conștiinței, alungare a lui Dumnezeu. Împietritul este un filosof neînțelept care se osândește pe sine însuși, voind să se arate învățător altora, orator care condamnă pe sine însuși prin vorbele pe care le rostește; el vorbește despre felul în care poate fi vindecată o rană, în vreme ce el nu încetează să și-o scarpine pe a sa. Cugetă la moarte, însă trăiește ca și cum ar fi nemuritor. Predică înfrânarea, dar se străduiește să-și satisfacă lăcomia. Citește despre înfricoșata judecată, însă în același timp începe să râdă. Laudă rugăciunea, dar fuge de ea ca de bici. Fericește ascultarea, dar e cel dintâi care nu o practică. Preamărește pe cei milostivi și ocărăște pe cei săraci. Se osândește pururea pe sine, însă nu voiește să aibă conștiința răului săvârșit.

(Sfântul Ioan ScărarulScara Raiului,  traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, Editura Învierea, 2007, pp. 251-252).

 

https://www.evolutiespirituala.ro/nesimtirea-cauza-a-impietririi-sufletesti/?feed_id=84462&_unique_id=65146de04c6f1

showimg

GAMALA, SECRETUL ORIGINII LUI ISUS

Gamla32s

 

În acest eseu, autorul analizeazăcu limbajul sau divulgativ o problemă care pentru mult timp a rămas întăceredescoperirea și identificarea rămășițelor asezarii Gamlaun oraș aflat în apropierea  malului de nord-est al lacului Tiberiade și al portului  Betsaida.

Descoperirea sa este la fel de importanță ca descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă și aEvangheliilor gnosticecare în secolul al XX-lea au îmbogățit studiile despre figura istorică a lui Isus. Astăziîn arena internaționalăun număr tot mai mare de oameni de știință se apropie de ideea  Gamla a fost locul de naștere și de reședința a lui Isusrelevata in povestirea evanghelică cu  termenul Nazaret.

De faptcuvântul Nazareno” nu a avutinițialnici o referință la vreo localitate geograficăci a  indicat osectă mesianică care dorea restaurarea dinastiei lui David pe tronul Ierusalimului.

Cunoasterea acestui lucru a fost pastrata in linistea absoluta a societatilor secrete si ale creștinismulezoteric al gnosticilor, ai catarilor, ai cavalerilor templieri, ai rozicrucienilor, a teozofilor mereu asprucontraparati de catre Biserica Romei.

Darașa cum a spus Isus însuși“nu poate fi ascuns un oraș asejat pe un deal“, iar pentru Gamla  a venit timpul să fie cunoscuta de toată lumea.

 

ORASUL LUI CRISTOS

(SEMNIFICATIA REALA A TERMENULUI „NAZARENO”

DE DAVID DONNINI

300px-Gamla_–_Round_tower_and_wall_(5)

Termenul Nazarineanul  este de obicei înțeles ca locuitor al orasului Nazaret, iar expresia  Isus din Nazaret înseamnăîn mod automat,  Isus care vine din orasul Nazaret saupe scurtIsus din Nazaret.

Din păcatefoarte puțini sunt conștienți de existența unei probleme grave legata de  această atribuțieprecum și de faptul că adjectivul  a avut inițialun sens complet diferit.

În versiunile grecești ale Evangheliilor canonice citim IhsouV sau NazoraioV (Iesous sau Nazoraios), care este otranscriere in greaca din ebraica  antica a  termenului Yehoshua ha notzrì,  sau din  aramaică a termenului Yeshunazorai.

Adevarul este în trecutnici una dintre aceste expresii nu au avut  vreo legătură cu orasul Nazaretși nu au indicat în nici un fel naționalitatea sau originea lui Isus din acele locuri.

Avem o prima proba foarte veche  într-un  text apocrif intitulat:  “Evanghelia lui Filip”, un text gnostic, a carei elaborare dateaza  de la începutul secolului  II D.C., care a fost descoperit în secolul trecut la  Naj Hammadi in Egipt:

Apostolii care au fost inaintea noastra l-au numitIsus  Nazareno Cristo ” Nazara ” si  “Adevărul Deci, atunci a fost numit “Nazareno” si  “Acela al adevarului” … “(Vang. de Philip, punctul 47).

 Au existat discuții cu privire la faptul că radacina  “NZR”  poate însemna “adevăr”, dar este o realitate faptul că fraza se refera la un termen care nu are nimic de-a face cu orasul Nazaret.

 

GAMALA

descărcare

În secolul al XVIII-lea Elia Benamozegh (1823/1900),  filosof evreumembru al colegiului rabinic din Livornoa scrisEste foarte probabil ca primii creștini sa fi fost chemați mai degraba Nazarineni în sensul de cetateni originali din orasul Nazaretetimologie într-adevăr foarte putin credibila, care a inlocuit probabil  prima expresie, numai atunci când antica  origine a esenilor începuse  să fie uitata (Esenienii si Cabala1979).

Această interpretare creează o legătură între adjectivul în cauză și termenul nazireo , care în Biblie se referă la osituatie importanta în care nazireii își asumă jurăminte permanente sau temporarenu beau bauturi amețitoarenu isi taie părulnu au nici un contact cu impurități printre care  sangele, mancau doar produsevegetariene. Cei mai celebri nazirei au fost Samson și profetul Samuelcare a sărbătorit ungerea regală a lui David.

Desigurcreștinii au ignorat această observație într-o maniera abasoluta  cel puțin pana in momentul in careAlfred Loisy (1857/1940)un preot catolicprofesor de Scriere ebraică și erudit in scrierile sacre la InstitutulCatolic din Parisa îndrăznit să scrie:

Aceeași tradiție a stabilit resedinta  familiei lui Iisus in Nazaret, în scopul de a explica in acest fel  porecla sa deNazireo,  inițial alipita mereu numelui lui Isus și care a ramas ca nume al creștinilor în literatura rabinica și înțările din EstNazirean este cu siguranță un nume al unei secte care nu are legătură cu orasul Nazaret  (LaNaissance du Christianisme).

Gamla32s

O astfel de idee exprimata in acest fel a dus la demiterea luiDar ceea ce spune el este adevărat pentru caNazarineni sau Nazireii sunt termeni cu care creștinii au fost numiti in timpuri antice de către evrei, nume care erau considerate nume de sectă și nu nume dupa vreo indicație geografica.

Aproximativ în același timp, aceste opinii au fost exprimate, de asemenea, si de savantul laic Charles Guignebert(1867/1939)profesor de istorie a Creștinismului la Universitatea Sorbona din Pariscare a scris: “Micul orașcare poarta  numele de  [Nazaret], unde naivii pelerinii  pot vizita atelierul lui Iosifa fost identificat ca orașul lui Hristos numai în Evul Mediu ” (Manuel d’Histoire du Christianisme Ancienne).

Astăziacest concept a devenit certitudinemai ales pentru un grup mare de oameni de știință laiciitalieni și străiniVom cita doar câteva: “fost Matei primul care  a generat neînțelegerea  expresiei” Isus Nazarinean ” pentru care ar fi trebui ca acesta să aibă o relație cu Nazaretcitând din profeția“, va fi chemat Nazarinean(Nazoraios) “, carela încheierea povestirii sale despre Nașterea Domnului, a concluzionat acest lucru  asociindu-l cu pasul “, a parasit Galileea și a plecat să trăiască într-un oraș numit Nazaret.” Aceasta expresie nu poate fiderivarea  termenuluipentru că în greaca, ortografia termenului Nazareth si nazoreo diferă în mod substanțial(R.H.Eisenman, „Iacov, fratele lui IsusCasale Monferrato2007).

Și din nou… nici un text păgân sau  evreiesc nu face vreo mențiune la Nazaretacest nume nu apare niciîn Biblie și nici în vasta literatură talmudicănici în lucrările detaliate ale lui Giuseppe, Flavio; doar Eusebiuvorbește, citându-l pe Julius Africanul (între 170 și 240), care avea o bună cunoaștere a acelei zonei.

Perplexitatile rămân și sunt alimentate de dificultatea de a conecta in limba aramaică termenele Nazaret, Nazarinean, Nazoreno, trei forme luate în considerare în Evanghelii, toate  interschimbabile cu Nazaret.Unii cercetători au sugerat  semnificatia originala a termenului aramaic  Nazarenogreu de înțelespentru crestinii elenizati,  a fost pierduta, fiind înlocuita cu o simpla si imediata indicație geografică.

Gamla48s

 Considerații filologice și lingvistice au condus la ipoteza ca Nazareno ar putea insemna Sfântul lui Dumnezeumai ales în lumina faptului  urmașii lui Isuscare au continuat în patria lor originala sa fie numiti Nazarinenipe pamantul greac au fost inițial numit sfinții și numai dupa aceea li s-a dat numele de  creștinde catre păgânii din Antiohia.

 

Nazarenos si Nazoraios  sunt probabil, nume legate de o rădăcină lingvistică ebraica natzìr  ( in aramaicănatzirà), care ii lega de nazirei, separatii” sau consacrații”, un grup care a făcut un legământ special de consacrare Domnului și care  constituiau o sectă în sine  (R. Calimani „ Isus evreul” Milano1990).

Dincolo de multe alte citate pe care le-am putea aduce, ce putem spune despre acest subiectExistă cu siguranță aspecte importante pentru a face consideratii istoriceliterarearheologice și geografice. Prima se referă la faptul  numele orasului Nazaretapare pentru prima dată doar în literatura neotestamentara deoarece nici Vechiul Testament, nici istoricii evrei contemporani cu  Isus (ca Filone Alessandrino și Giuseppe Flavius), nici Talmudul, nici istoricii romani nu au amintit vreodata de acest oraș.

Nu il cunosc delocCu toate acestea, Giuseppe Flavio, care a fost comandant general al trupelor  evreiesti in Galileea  în anii dramatici ai războiului din anii 66/70a  furnizat in scrierile sale contururile detaliate ale fiecăruioraș din regiune, dar nu a mentionat deloc existenta vreunui oras numit NazaretPrin urmare, putem vorbi de o lipsă totală de literaturăîn afara surselor religioase (Noul Testament) despre existenta sa.  

În ceea ce privește aspectul arheologicNazaret apare ca un oraș bizantin. Nu există resturi de ziduricase,strazisinagogiceramică, monede  care sa poata fi colocate in perioada celui de-al doilea Templu. Mi-aconfirmat personal acest lucru drDanny Syon, membru al “Israel Antiquities Authority”… sunt foarte putine resturi ale civilizatiei evreilor din perioada celui de al doilea Templu din Nazaret. Exista doar câteva cripte săpate în stâncăiar noi  nu putem ști care a fost numele acelui loc in acele timpuri  Cu toate acestea, astăzi putemadmira destule resturidatând din perioada în cauza ale altor orașe galileeneSepphorisIotapata, Capernaume,KorazimBeth ZaidaGamla  Ce sa întâmplat cu Nazaret? De ce orasul este din punct de vedere fizic disparut?

Gamla51s

Citind Evangheliile canonice ne dăm seama  numele Nazaret apare uneori în titlurile paragrafelor de inceput care nu există în textele originale si care a fost adăugat mai târziuPrima Evangheliecea dupa Marcuciteazanumele acestui oraș numai în primele câteva rânduriÎn acele zile, Isus a venit din Nazaret, in Galileea și a fost botezat de Ioan în Iordan” (Mk I9). În altă parte preferă să-l numeasca in acest fel„A plecat de acolo, catrepropria sa țarăși ucenicii Lui L-au urmat. Cand a venit sambata a început să-i învețe în sinagogă (Marcu VI1-2).De patru ori Marcu vorbește despre Isus Nazareno,” dar am spus deja  acest adjectiv nu se referă la orasul Nazaret.

În ceea ce privește Evanghelia lui Lucatrebuie să observăm că acesta poate fi împărțita în două părți distincte:nașterea și intamplarile din viața  adulta a lui Isus. Este vorba de două părți  incompatibile una cu cealalta  și este ușor să arătăm că nașterea aparține unei tradiții cu siguranță mai târzie decât cea referitoare  la viața de adultpovestita in toate cele patru EvangheliiOrașul Nazaret este menționat pe larg de către Luca numai la nașterea lui Isusunde el spune ca au locuit Iosif și Maria inca din peroada in care erau doar logodniciîn timp ce Matei ne spune ca au trait în Betleem  de unde se muta in Nazaret, după întoarcerea lor din exilul din Egipt .

În Evanghelia lui Luca este folosita frecvent  expresia anonima  țara sa”, și doar o singura data este nominat orasul  Nazaretîntr-un episod care ridică o serie de probleme:

S-a dus în Nazaretunde fusese crescutși a mers după obiceiul săuîn ziua Sabatului în sinagogă și Sa sculat să citeascăI s-a dat cartea proorocului Isaiaa deschis-o și a găsit pasajul unde era scrisDuhul Domnului este peste Minepentru că el m-a unsși m-a trimis să vestesc veste bună săracilorpentru a proclama eliberareacelor captivi și vederea orbilorpentru a pune în libertate pe cei care sunt oprimați , și  proclama un an de iertareal DomnulApoi a închis carteaa dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut josOchii tuturor din sinagoga s-au fixat peelApoi a început să spunăAstăzi, această Scriptură a fost îndeplinita,  ați auzit cu urechile voastre.” Toti erau martori  și au fost uimiți de […]“

“Când au auzit acest lucrutoti cei din sinagogă s-au umplut de mânie;  s-au sculatl-au dus afară din oraspână în varful muntelui pe care orașul lor a fost construitca să-L arunce jos în prăpastieDar el trecu prin mijlocul lor și a plecat (Luca IV16-30).

Gamla56s

 Mai întâi de toateeste încă o data confirmat faptul ca  Nazaret ar fi putut fi mai degraba o sinagogadin careastăzi nu există nici o urmă. Pe de alta parte, se intelege în mod clar că acest oras Nazaret ar fi  trebuit să fiesituat in varful  unui munte, in vecinatatea caruia se afla o prăpastieDar orașul de astazi nu are aceste caracteristicipentru ca se afla  în adâncitura dintre dealurile line ale Galileei unde nu există nici o prăpastie înîmprejurimile sale.

 In realitatecitind acest pasaj nu poate sa nu iti vina in minte orasul  Gamalacare este situat pe cocoasa imensa a unei coline inalte care are langa ea o prăpastie si o sinagogă ale carei superbe ramasite  pot fi vazute astazi.

 

SINAGOGA DIN GAMALA

De fapt,  Evangheliile vorbesc insistent de un munte și de un oraș care se gaseste pe un munte nu poate fi ascuns un oraș care se gaseste asezat pe un munte” (Mat. V14). De reținutîn acest sensun pas din Evangheliacopta a lui  Toma:… Isus a spusNici un  profet nu este binevenit în orasul săumedicii nu-i trateaza pe prietenii lor … un oraș construit pe un deal înalt și fortificat nu pot fi cuceritnici ascuns  ” (Vang. coptă Thomas31-32).

Ceva similar poate fi gasit în Evanghelia canonicade exempluîn MateiDar Isus le-a zis lor: ” Un profet nu estedispretuit decât în ​​patria sa și în casa sa (Matei XIII57), cu diferența că in  această frază a Evangheliei lui Matei a fost indepartat  pasajul unde se spune  orașul care se afla pe un munte nu poate fi ascunspentru a nu sugera era vorba de orasul  lui Isus, la fel cum a fost inlaturat si detaliul care se referea la  adjectivul fortificat.”

 Gamala a fost “un oras construit pe un deal înalt și fortificat,” așa cum am avut privilegiul sa constat atunci când,în 1997am vizitat inălțimile Golan, la o scurtă distanță fata de lacul TiberiadeiÎn timpul lui Isus, Gamala a avut o economie bazată pe producția de ulei de măslinecare a fost exportat peste totCu siguranță borcanele de luterau duse  printr-o vale traversata de un rau pe o distanta de aproximativ 8 kmpână la Betsaidacare se ridica pe malurile nord-estice al laculuiBetsaida și Gamala au fost strâns legate una de cealalta datorita faptul că una servea celeilalte  ca port comercialTimpul necesar pentru a ajunge de la un oras la altul era foarte scurt iar diferenta de nivel era modesta.

Gamla59s

Acumtrebuie să observăm  orasul Betsaidachiar și în literatura canonică, are o importanță mare pentru Isus, care de prea multe ori a fost subestimată:

El a ordonat ucenicilor să sara în corabie și să-l preceadă pe cealaltă parte a laculuicatre Betsaidaîn timp ce elrespingea mulțimeaDe îndată ce i-a respinsSa suit pe munte să se roage. Când a venit searacorabia era înmijlocul măriiiar el era singur pe tarm (Marcu VI45-46);

Au ajuns la Betsaidaunde i-au adus un orb implorandu-l să-l atingă” (Marcu VIII22); Apoi el a început mustre cetățile în care a făcut cele mai multe minunipentru că nu s-au pocăitVai de tine, CorazineVai de tineBetsida, căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile care au fost făcute în mijlocul tau, acestea deja s-ar fi pocăit, cu sac și cenușă (Matei XI20-21);

Apoi le-a luat cu el și s-a retras în afară într-un oraș numit Betsaidadar mulțimile au aflat și l-au urmatEl le-aprimit și le-a vorbit lor de Împărăția lui Dumnezeu (Luca IX10-11),

” Vai de tineCorazinevai de voiBetasidaCăci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile făcute la voi, de mult timp s-ar fi pocăit si s-ar fi acoperit cu sacul si s-ar fi umplut de cenușăPrin urmarela judecata  Tirul și Sidonul vor fi tratate mai puțin aspru decât voi. Și tuCapernaumevei fi înălțata pana la cerIn adancul iadului vei cadea!(Lc X, 13-15);

Filip era din Betsaidaorasul lui Andrei și a lui Petru” (Ioan I44); “Printre cei care au mers să se închine la praznic se aflau si cativa greci. Acestia s-au alaturat lui Filipcare era din Betsaida Galileiiși l-am întrebat: “Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus” (Ioan XII20-21).

Cele trei oraseBetsaidaCapernaum  si Corazimcare reprezintă în mod evident locurile unde Isus se gasea de cele mai multe ori, demonstreaza o asidua frecventare a versantului de nord și nordest al laculul Tiberiade, mai ales ca apostolii săi (și, dintre ei  unii chiar  frații săi) erau  din Betsaida.

Gamla65s

Este aici locul unde Isus a realizat cel mai mare număr de minuni.”  Impotriva acestor orașe a inceput sa predice, manat de  furie,  blesteme întunecate. Nu s-a infuriat împotriva Nazaretului sau Cana, sau Magdala care erau locuri cunoscute, comune, din Galileea centrala. Nu  avem cum sa nu înțelegem  acea zona, care se gasea intreGalileea de nord și  Golanse afla zona in care el se plimba si se misca in fiecare ziÎn schimbaccesul natural al Nazaretului la lacținând cont de distanța considerabilăeste pe versantul sud occidental.

Betsaida a fost portul din Gamalaiar acest lucru ne arată că Isus trebuie să fi avut ceva de-a face cu fatidicul orașfortificat de pe munte, de care romanii isi aminteau ca de unul dintre cele mai blestemate locuri ale activitatii lor politice și militare din Palestina.

Desigur, trebuie să existe un motiv bun pentru a înțelege nevoia evangheliștilor de a ascunde legătura dintreIsus și Gamala și pentru a localiza reședința sa într-un loc fictiv ca Nazaret.

La această întrebare vom obține cu ușurință două răspunsuriîn primul rând, utilizarea de termeni geograficipentru a masca sensuri nedorite sunt comune în redactarea EvanghelieiO vedem cu adjectivele  Canaaneu șiGalileancare sunt în general înțelese ca indicații geograficecând de fapt erau expresii utilizate (respectiv înebraică și latină), pentru a indica zeloții, gherilierii yahwisti care au luptat împotriva romanilor pentru a restabiliun Mesia demn pe tronul Israelului și un preot vrednic în fruntea templului.

Al doilea răspuns este  Gamala a fost un oras bine cunoscut de romani ca patria  zeloțilordintre care s-au născut figuri proeminente ale luptei  mesianiceca Ezechia (ucis de Irod în persoană) si fiul său Iudanumit IudaGalileanulfondatorul miscarii zelote.

În timpul  războiului din anii  66/70 Gamala a fost asediat de legiunile lui Vespasian șidupă lungi  și dificile luni,în care insasi viitorul împărat a participat la luptea fost cuceritaAcestui  fapt, i-a urmat episodul dramatic desinucidere în masă a locuitorilor orașului (un comportament tipic al zelotilor), care s-au sinucis aruncandu-se in varfurile propriilor sabii sau s-au aruncat de pe marginea prăpastieipentru a nu ajunge prizonieri în mâinileinvadatorilorEditorii  Evangheliilor au ascuns intentionat orice legătură posibilă între Isus și impresionanta miscare zeloticapăstrand in mod riguros instrainarea acestei miscari de ideologia de natura mesianica.

Cercetarea originilor primitive ale creștinismului nu pot fi separate de martutii de acest fel și nu este posibil sa nu fie luate in considerare, pentru ca se risca in continuarie ca istoria sa fie scimbata cu legenda. Cele doua orase importante ale vietii lui Isus, cel al  nașterii și cel al  reședinței saleBetleem și Nazaretau fost introduse în mod artificial de către evangheliști în intenția lor de a picta un Isus Hristos teologic, foarte indepartat de personajulcareîn timpul domniei lui Tiberius, a trait cu adevarat zilele sale în țara martirizata a Palestinei.

 

AUTOR: David Donnini   Traducere din limba italiana: Gabriela Dobrescu

 

Gamalaorașul care a inspirat povestea adevărată a lui Isus
Nazareth creat trei sute de ani după Hristos .. Unde este muntele și unde este stânca?

Gamla71s

 

Despre Sinagoga menționata de Luca, putem spune că nu există nici o descoperire arheologică, documente sau hărți, nici orice alta sursa istorica scrisa  care se referă la Nazaret, a carei descoperire si datare  nu poate fi facuta înainte de secolul al treilea d. Hr., dar, mai presus de toate,  nu s-au găsit rămășițele nici unei sinagogi datând din primul secol dinainte sau dupa Cristos.

Singurele obiecte gasite, datând din această perioadă sunt doar câteva epitafuri și artefacte de mormintecare atestă ca în primul secol după Hristos, în locul în care astăzi se află Nazaret nu a fost construit nici un  orașpentru  legea evreiască interzice  constructia de sate și orașe, în apropierea de morminte și cimitire.

Din pacatechiar dacă nu este atestată de nici o sursă istorică din primul secol d. Hr., in acele locuri nu a existat nici o asezare identificata cu numele de Nazaret. Cel mult, acolo ar fi putut exista un sat locuit decâteva zeci de oamenidar care ar fi fost complet diferit de concepția pe care o aveau romanii și evreiidespre termenul de orașpentru că un oraș, ca  să se diferențieze de un sat ar fi trebuit sa aiba:

1)Mult mai multi locuitori decat ar avea un sat, iar in acest caz numarul lor ar fi trebuit sa fie cel putin o mie.
2.Un oraș ar fi fost înconjurat de fortificații și ziduri de aparare.

Gamla75s

Pe scurt, astăzi, orasul Nazaret nu corespunde nici pe departe orasului Nazaret descris de Evanghelii, ba mai mult  în  Evanghelia lui Marcu citim:

[7] Între timp, sa retras de la mare (Lacul Tiberiada) cu ucenicii Săi și o mare mulțime de oameni l-au urmat cu […]

[13] El a urcat pe munte și a chemat pe cei pe care el a vrut si ei au venit cu el 
[20] El a intrat în casă și s-au adunat in jurul sau mulțimi mari……
[21] Atunci ai lui, când au auzitau ieșit să de duca sa il ia […]
[31] Au ajuns mama lui și frații luiși, stând afară, au trimis de i-au chiemat […]
[4.1] Apoi, din nou, a început să ii învețe lângă mare (Lacul Tiberiada) și s-a adunat în jurul lui o mulțime uriașă  (Marcu 37-41).


Deci, din acest pasaj din Evanghelia lui Marcu aflam că Isus pleca de obicei  în fiecare zi din Nazaret,orașul său natalcatre malul lacului Tiberiadeși apoi se intorcea din nou pe munte”, unde  avea casa,adica în Nazaret, unde era reședința sa. Deci  pe munte se intorace  acasă  unde erau mama și frații săișide pe munte pleca din nou catre malurile Lacului Tiberiade pentru a invata oamenii de unde se reintorcea din nou acasa seara.

Dar Nazaret este situat pe linie dreaptă la o distanta de peste 40 de kilometri de lacul Tiberiade numit Marea Galileii !

Practic, în fiecare zi  Hristos pentru a se duce la lacapoi înapoi acasăapoi înapoi la lac și în cele din urmă acasăa fi trebuit să parcurga cam  160 km pe zi!

Gamla77s

Inutil să spun că ar fi ceva imposibilDe faptfacand un mic calcul, al rezulta că într-un an, IsusnumitHristos, singurul Fiu al lui Dumnezeuar fi parcurs nu mai puțin de 58.400 kmcare corespund aproximativcu o data si jumatate inconjurul Pământului,  iar  în zece ani ar fi parcurs traseul Terra-Luna dus si intors.

Mai jos este o hartă care arată întreg teritoriul palestinian în care Nazaret este marcat printr-un punctalbastru:

Din imaginea de mai sus se poate vedea cu ușurință având în vedere distanța care il  separa de  LaculTiberiadaorasul Nazaret nu  poate corespunde în nici un fel  locului de nastere al lui Hristoscasa lui și afraților sai zeloțiiÎn plusîn Evanghelia după Luca putem  cunoaște un alt detaliu interesant:

[39] În acele zile (după concepție în NazaretMaria a plecat in călătorie  catre  munte si a ajuns in graba orasul lui Iuda” (Luca 139).
În primul secol nu este atestată existența nici unui oras  “al lui Iuda” situat pe un munteCare ar fi trebuit sa fie acest munte”, pe care Maria ar trebui să ajungă în grabă”, pentru a merge in orasul lui Iuda”?

SimpluGamalaorasul  lui Iuda Galileanulsituat pe un munteIncep sa suspectez tot mai mult un lucru:ca orasul Nazareth al Evangheliilorlocul de nastere al lui Isusa fost  Gamalalocul de nastere al Ioan,SimonIacov, Iuda și Iosiffratii lui Isusși toți fiii lui Iuda Galileanul.

Gamalaorasul lui Iuda

images (2)

Din „ Antichități giudee” de Giuseppe Flavio  cartea  XVIII:
[4] Iuda Galileanul a fost un Gaulanit din orașul Gamala” (Ant. Giud.  XVIII:. 4)

Orașul Gamala a fost fondat de regele  Alessandro Ianneo în 81 î.Hr. Din acest oraș erau originali  Ezechia din Gamala și fiul său Iuda Galileanul, care s-au numit descendentii dinastiei Asmonea. Orasul a fostfortificat de Giuseppe Flaviocomandant al Galileei în timpul revoltei evreilor împotriva Romei în anul 66,care ne descrie  cucerirea sa in 67 de catre viitorul împărat Vespasiancomandant al legiunii X Fretensis.Despre orasul  Gamala istoricul Giuseppe Flavio ne vorbeste  în lucrarea sa „Razboaie Giudee” in cap IV:


[5] Dintr-un munte înalt iese un pinten in mijlocul caruia se inalta un fel de cocoasa care de la varf merge in declin atat in fata cat si in spate, în așa fel încât  semene cu profilul unei cămile; de aici i se  trage acest numelechiar dacă sătenii nu respecta pronunția sa exactă  (numind-o Gamlà).
[6] Pe părțile laterale și din față se termină cu prapastii de netrecut dar este un pic mai accesibil din spateleunde pare ca este agățat pe muntedar chiar și aici locuitorii săpand o groapă transversala au  blocat trecerea.

[7] Casele construite pe pantele abrupte sant dispuse una deasupra celeilalte: ti se pare că orașul estespânzurat și este mereu pe punctul de a cădea de sus pe el însăși.

[8] Dinspre  sud se vede partea sa meridionala care se ridica la o  înălțime imensaformand baza orasuluisub care se gaseste o prapastie fara ziduri care este foarte profunda: in interiorul zidurilor e o rapa si acolo se termina orasul.

[9] Orasul are aparatori naturale si din acesta cauza este de necucerit, (Giuseppe Flavio, se referă la el însuși numindu-se la persoana a treia) este inconjurat de ziduri și întăriat cu tuneluri și tranșee (RaboiulGiudeilorIV , 15-8).

In alto la ciittà di Gamala, situata su una montagna con un ripido precipizio..

Gamla80s

După cum se poate observa, atât din descrierea facuta de Giuseppe Flavio cat si din imaginea de mai sus,Gamala este un oraș mare, înconjurat de ziduri de aparare situat pe piscul unui munte “, sub care un povarnis fără ziduri se transforma într-o prăpastie adâncă,” deci se termina cu o brusca prăpastie, de pe care daca se arunca un om este posibil sa fie ucis.  

În 1967, în urma săpăturilor arheologice s-au descoperit în apropierea  zidurilor ramasitele unei clădiriimportanteidentificata ca fiind sinagoga orașului, de forma dreptunghiulară (25,5 x 17 m.) si orientată spre nordest  sudvest, catre Ierusalim.

In plus,orașul Gamala se afla la o distanta de doar 5-6 km fata de Lacul Tiberiada (vezi harta de pe paginaanterioara unde Gamala este marcat cu un punct roșu), spre deosebire de Nazaret care se afla la 40 km distanta,  asa cum ne-a mărturisit si Giuseppe Flavius:

[2] …cu acestea era de asemenea si orașul Gamalasituat vizavi de Tarichee  pe partea cealaltă a Mării Galileii” (lacul Tiberiade)  (Razboaie Giudee. IV12)

Dar aceasta  nu este suficient.  Potrivit unor studii geografice facute dupa Evanghelii, orasul  Nazaret, “patria lui Isus” era situat la est de lac, în timp ce Nazaretul de astazi este situat la sud-vest fata de acelasi lac.  Spre deosebire de Nazaret,  Gamala se află exact la Est, la fel ca și Nazaretul descris in Evanghelii. Prin urmare, putem rezuma ceea ce am spus prin intermediul unui tabel comparativ întreNazaret și Gamla:


Dar tot nu este încă  suficientSavantul inzestrat cu spirit critic bun care ar avea intenția de a analiza cu atenție Evangheliile nu ar putea să nu observe că textul Noului Testament este plin de referințe geograficecare nu corespund Nazaretului de astăzici mai degrabă vechiului oras  Gamalasediul mișcarii zelote.

images (1)

Din Evanghelia lui Ion:

[38] În Nazaretîn acea ziucenicii au rămas cu El

[43] A doua zi Isus a decis să plece catre Galileea (Ioan 138-43).

Din descrierile facute de Evanghelii,  Nazaretul a fost in trecut, dar este si astazi, un oras  aflat  înregiunea numită Galileea. Daca aceste scrieri nu mint, cum este posibil ca  Isusîntruparea divină a lui Dumnezeu pe Pamant in regiunea Galileiiunde el avea resedinta,  sa plece pentru a merge pe teritoriul Galileei!

Este evidentprin urmarecă Hristossau oricine altul in locul sau, ar fi plecat dintr-in oras aflat in afara Galileii,  de pe un teritoriu limitrof, pentru a merge in Galileea. Acest teritoriu era de fapt  Gaulanitiscare  găzduia importantul oras  Gamala sediul miscarii zelote.

 

Din evanghelia lui Luca

[16] Și a plecat în Nazaretunde fusese crescut […]

[30] Și a coborât la Capernaumo cetate din Galileea (Luca 416-30).

 

În cazul în care se pleaca din  Nazaret nu are sens expresia “cobora la Capernaum“, deoarece Nazaret esteîn partea de sudnu la nord de Capernaum. Este posibil  sa cobori la Capernaum” numai în cazul în care se pleca din Gamalaorașul lui Ioan Galileul și a fraților saicare este situat la nord de orasul menționat în Evanghelii

 

Și din nou din Evanghelia după Matei:

[1] Cand a terminat aceste cuvinteIsus a plecat din Galilea și s-a dus în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan” (Mt 191).

Pornind din Galileea pentru a călători în Iudeea nu trebuie să se treacă râul IordanPe de altă parte, esti forțați să faci acest lucru numai în cazul în care pleci din Gamalasituat în regiunea Gaulanitisdincolo de Iordan (în acest sens, a se vedea harta).

neotest4.gamala3

Același lucru este valabil pentru un alt pasaj citat în Evanghelia lui Marcu:


[15] Părăsind Nazaretul, a venit sa locuiasca in Capernaum, lângă mareîn teritoriul lui Zabulon si Neftali,dincolo de Iordan” (Mt 413-15).

Si aici la fel. Pentru a merge de la Nazaret la Capernaum nu trebuie să se treacă râul Iordandar dacă plecarea este din orasul Gamala din regiunea Gaulanitisesti  forțat să-l traverseziCu alte cuvinte, locul de nastere al lui Isus descris in  Evanghelii nu este Nazaret, oras care in acea perioada nu a existatci Gamalaorașul lui Ezechia, al lui Iuda și al fiilor sai IoanSimonIacov, Iudași Iosifcare corespund din toate punctele de vedere cu frații lui Isus descrisi în Evanghelii.

Care  a fost atunci motivul real care a condus editorii pseudo-evanghelici, sau mai degrabă diferitele școli de gândire care se  ascundeau  în spatele acestor nume falsesă cenzureze din  Evanghelii orașul Gamala,locul de nastere al lui Isusca sa-l inlocuiasca cu falsul si  inexistentul, la acea vreme,  Nazaret?

Răspunsul general acceptat printre oamenii de știință se bazează pe ideea că adjectivul sau titlul deNazarinean”, a fost inventat cu măiestrie de către scriitorii Evangheliei pentru a ascunde corelația dintre personajul istoric” Isus și orasul sau natal, care nu trebuia sa se  identifice din punct de vedere istoric  cufigura lui Ioan Galileulfiul celebrului revoluționar Iuda, cat si  pentru a cenzura porecla infama de „Nazireo” atribuita Mântuitorului” evreu în versiunea originală a Evangheliilor.

Ruins_of_the_city_of_Gamla_Gamala_525

Nazireat sau Nazoreua fost o porecla care se referea la conducatorii ESENO – ZELOTI si era prin urmare,contrara doctrinei noii, pacifiste descrisa de Evanghelii. Mai mult decat atat, insasi Ioanfiul lui IudaGalileanulera un Nazireuși acest lucru ar permite încă o dată combinația dintre cele două personaje.Deci, in acest mod  titlul a fost schimbat din Nazireo in Nazareul, facandu-l sa devina un apelativ allocuitorilor  din orasul Nazaret.

A fi Nazireo, insemna a face o consacrare pentru Dumnezeu care sa mentinea cu jurământul de a urma anumite reguli stricte de viataUn lider al miscarii zelote trebuia prin urmare, sa fie un nazireudar dacaIsus ar  fi fost un Nazireu  ar fi fost mult mai usor sa realizezi ca ar fi fost un lider Zelotmai degrabă decâtun predicator pașnic. Acesta a fost motivul pentru care a devenit necesara o  cenzura a acestui adjectiv.În plusdin cauza jurământului făcut lui Dumnezeu de a nu bea nici vin, nici băutură tare,  Isus nu mai putea practica cultul Euharistiei din timpul Cinei cea de Taină din pricina  jurământului de a  nu bea vin sauorice tip  de băuturi alcoolice.

synogogue-1


Putem spune, ca datorită studierii acestor nepotriviri grosolane descrise in Evanghelii,  falsificarea  a fostdescoperita cu probe de catre multi oameni de stiinta onesti, dar si pentru ca in anumite locuri,  cum ar fiîn Ioan 1818 și Ioan 57 Hristos este încă  definit în mod explicit Ναζωραίον (Nazoràion), care poate fi tradus ca “Nazireu sau” Nazoreu (cei doi termeni sunt interschimbabili), în timp ce Biserica a falsificattraducerea  reportand Nazaraénum” în latină și Nazareno”, în italiană, dar care în greacă ar trebui  fie Ναζαρηνός (Nazarenos).

In  unele versiuni mai noi,  preoții si-au permis sa traduca „Nazoreo” cu  Nazariteanul”, înțelegand pana la urama  că termenul Nazariteanul” nu existăla fel cum nu a existat înainte de secolul al treilea d.Hr  orașul  imaginar, fictiv  Nazaret.

 

AUTOR:  Alessio De Angelis
Traducere din cartea  “Oltre la mente di Dio” de GABRIELA DOBRESCU

 

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/gamala-secretul-originii-lui-isus/?feed_id=84278&_unique_id=65131c5f72fa2

atlantida

Atlantida – Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei
de JON PENIEL

– fragmente –

 
[…]

„În timp ce Fiii Legii Lui Unul este o ,cale’ spirituală şi de asemenea un ordin monastic, cred că ai putea spune că este cumva asemenea unei religii. Dar aceasta nu este o religie din câteva motive foarte importante. Pentru început, nici unul dintre motivele de mai sus nu a fost în spatele fondării Fiilor, nici nu au jucat vreun rol în ceea ce ei au predat. Aici nu există control. Nu este nici măcar o încercare de a influenţa, numai educaţie şi reflectare a adevărului.

Pentru a înţelege de ce a fost creată Legea Fiilor lui Unul şi care este fundamentul ei, trebuie să ne întoarcem la începuturile vieţii umane pe Pământ.”

[…]

În conformitate cu învăţăturile Atlante, Geneza este de fapt o simplificare, care se bazează pe o alegorie slabă.

„Înregistrările istorice încep cu premisa că există O Mare Fiinţă (Dumnezeu / Duhul Universal) adică Totul, inclusiv Universul însuşi. El se împarte / multiplică pe sine însuşi pentru a ne crea pe noi, astfel, istoria noastră începe cu noi toţi (oamenii) care suntem parte şi suntem Una cu Dumnezeu. Înregistrările ne descriu ca fiinţe spirituale sau ,angelice’, cu libertatea de a călători, de a crea şi a ne bucura de Univers.

Pot spune că învăţăturile merg de la începuturile noastre pe Pământ, unde am venit în două etape – un ,prim val’ şi un al ,doilea val’ de ,umani’ (şi semi-umani) materializaţi în trupuri fizice pe Pământ. În acel timp aveam abilitatea de a ne modifica instantaneu vibraţiile şi a crea instantaneu ceea ce ne doream, printr-o gândire simplă.

Aceasta a fost calea prin care ,am căzut noi înşine’ în materie, în existenţa materială pe Pământ. Calea prin care a început căderea noastră din starea angelică şi din Unitatea cu Dumnezeu.

Probabil că ai auzit despre fiinţe mitologice ca Minotaurul, Centaurul, Sirenele, etc. Minotaurul a avut un cap de taur şi un corp uman, Centaurul un cap uman şi un trup ca şi cel de cal. Este posibil să fi văzut de asemenea picturile cu ,zeii’ egipteni, cu capete de animale şi trupuri de oameni, sau trupuri de animale şi capete umane (precum Sfinxul).

În regiunile din Pacific, desene şi sculpturi antice de ,oameni cu cap de pasăre’ pot fi găsite pe ambele părţi ale oceanului. De ce credeţi că există atât de multe? Multe legende şi mituri au de fapt la bază aşa ceva iar acestea nu sunt o excepţie.

Străvechile învăţături din Atlantida arată că asemenea creaturi au existat cu adevărat şi că originea lor nu este cea la care ne-am aştepta – acestea au fost fiinţele angelice căzute din ,primul val’ al materializării pe Pământ.”

„Îngeri căzuţi??? Asta seamănă cu Lucifer?”
„Ei bine, da şi nu. Este un fel de concepţie greşită. Acesta este un concept alegoric personalizat. Primul val de materializare a fost o eroare teribilă

[Nota autorului: aceasta va fi explicată în detaliu în capitolul despre istorie]. Fiinţele din primul val de materializare erau creaturi parte umană / parte animală. De aceea, în povestea lui Lucifer sau a diferitelor creaturi care au fost numite ,diavoli’, demoni sau altfel, ele par a fi încornorate, cu copite despicate şi coadă – de fapt ele erau o parte de capră. Acesta este şi motivul pentru care capra a fost asociată cu diavolul.

Însă răul este o chestiune complet diferită. Să nu credeţi că răul nu există. Răul adevărat se deghizează şi pune gheara pe inocenţi.”

„Deci, Lucifer nu a fost rău?”

„Iniţial, nu. Poveştile pe care le-ai auzit au devenit un cumplit amestec. Chiar şi biblia îl descrie iniţial ca pe un mare înger. Însă acolo nu a fost nici o ,rebeliune’ sau sfidare împotriva voinţei lui Dumnezeu, până DUPĂ această cădere, nu înainte de cădere aşa cum este adesea descris. Aceasta a fost doar o greşeală la început.

[…]

Revenind la prima învăţătură de astăzi, au existat mai mulţi ,îngeri căzuţi’ în afară de Lucifer. Şi ei au luat multe şi diferite alte forme de origine animală. Pentru a uşura descrierea a ceea ce numim parte umană, fiinţele cu parte animală au căzut în vibraţia fizică sau materie în timpul ,primului val’ al materializării ,umano-animale’.

De îndată ce fiinţele primului val s-au materializat în trupurile lor ,umano-animale’, ele au suferit o mare ,cădere’ în vibraţia lor spirituală anterioară, starea angelică a existenţei. Ele au experimentat instantaneu aproape o pierdere totală a conştiinţei, a conştientizării şi inteligenţei.

În mai puţin de o clipire a ochilor, conştiinţa dinainte cu câteva momente, a cuprins întregul Univers şi experienţa Unităţii cu Duhul Universal / Dumnezeu practic a dispărut. Noua conştiinţă limitată a acestor creaturi demne de toată mila, le-au ,prins’ în planul fizic al Pământului, unde au trebuit să trăiască în ignoranţă, cu inteligenţa şi conştiinţa lor asemenea animalelor. Ele au fost brusc izolate de Universal / Conştiinţa Dumnezeiască şi prinse în suferinţa singurătăţii ,separării’ conştiinţei.

Această separare a conştiinţei a dat naştere la un fel de voinţă liberă separată care era ignorantă, folosind mai degrabă egoismul decât armonia cu voinţa lui Dumnezeu. În cele din urmă, ele au fost prinse în sclavie.

Răul este progenitura egoismului, dar mai târziu, un şi mai mare grad al răului a venit (despre acesta vom discuta mai târziu). Tot egoismul şi răul a căzut de atunci în mod greşit pe aceşti sărmani nefericiţi ,primul val de umano-animale’.

Fii sigur că unele aveau coarne, cozi, şi copite despicate – însă acestea erau folosite la ,căţărare’ şi în diversiune, în scop de apărare contra celorlalţi inclusiv a umanilor normali, pentru a evita responsabilitatea adevăratului rău, adevăratul diavol care era egoismul ce trăia în fiecare fiinţă umană care păstra separarea conştiinţei faţă de Unitatea cu Dumnezeu.”

[…]

Amintiţi-vă, noi am fost numai duhuri. Foarte ,subtile’, fiinţe de ,înaltă frecvenţă’ vibraţională, fără experienţă în acest tărâm fizic. Aceste umano-animale au coborât către îngrozitoarea lor soartă datorită unei rapide şi necontrolate încetiniri a frecvenţei lor vibraţionale, în scopul de a materializa ego-ul lor spiritual în planul material al Pământului.

Aceasta a avut loc într-o manieră care le-a tăiat conştiinţa lor normală, precum schimbarea scalei unui radio pe o altă zonă de frecvenţă pe care nu aveau nimic de recepţionat. ,Radioul lor intern’ de conştiinţă nu mai era ,acordat’ pe frecvenţa lui Dumnezeu. A fost o materializare care a mers prea departe, prea adânc, în densitate, pe un plan fizic lent de vibraţie.

Când frecvenţele fine au fost ,tăiate’, ei au părăsit ,legătura’ cu Dumnezeu şi restul creaţiei spirituale şi acea stare de conştiinţă a Unităţii cu Universul – Conştiinţa Lui Dumnezeu – Duhul Universal. Aceasta ia lăsat pe ei numai cu ,conştiinţa de sine separată’, au pierdut contactul cu ,Unitatea Conştiinţei’ sau ,Conştiinţa Universală’.”

„Atunci de ce nu ne-am pierdut cu toţii, de ce s-a pierdut legătura cu Dumnezeu?”

„Pentru vreo două motive. Unii dintre noi nu au ,căzut’. Cei care nu au căzut se aflau încă în starea lor angelică şi priveau cum se întâmplă toate acestea cu primul dintre valuri.

Marele nostru maestru [Nota autorului: Cel cunoscut mai târziu ca Iisus în ultima dintre vieţile Sale pe Pământ], a organizat şi a condus o misiune de salvare. Prin marea lor Iubire şi compasiune, multe dintre celelalte fiinţe angelice care nu ,căzuseră’ au decis să ajute pe cei prinşi în primul val, chiar cu marele risc de a avea aceeaşi soartă. Ei au devenit ceea ce vom numi ,cel de-al doilea val’.

Cei din cel de-al doilea val ştiau că numai ei pot ajuta pe cei din primul val, dacă şi ei se vor materializa în forme care să le permită să lucreze cu sufletele pierdute (creaturile umano-animale) în propria lor dimensiune şi formă fizică.

Iar marele maestru şi diferiţii îngeri voluntari ştiau că pentru a face acest lucru trebuiau să-şi coboare propriile vibraţii pentru a coborî în planul fizic iar ulterior, într-o anumită măsură, şi nivelul lor de conştiinţă.

Ei ştiau că acest lucru este periculos, precum şi faptul că trebuia să fie foarte atenţi cum realizează asta şi să fie atenţi la modul profund cum vin în materia fizică ori cum ar putea de asemenea şi ei să fie prinşi în conştiinţa limitată la fel ca şi umano-animalele.

Aceste străvechi învăţături atlante descriu cum cel de-al doilea val a devenit prima conştiinţă controlată prin proiecţia sau materializarea vieţii ,umane’ moderne pe Pământ (sau cum au ajuns în cele din urmă să devină oamenii moderni, cum s-au solidificat treptat în planul material din starea lor spirituală ,angelică’).

Primul uman asemănător maimuţei a fost de fapt doar o alegere a celui de-al doilea val, ca tip preferat de vehicul fizic după aceea şi ca model, pentru că a permis un mai mare control şi manipulare în planul fizic, acesta fiind necesar pentru a ajuta primul val.

Din această cauză oamenii de ştiinţă nu pot găsi ,veriga lipsă’ – pentru că pur şi simplu nu există nici una. Deoarece nu există nici un fel de schimbări în evoluţie, existenţa noastră pe Pământ nu implică o evoluţie de milioane de ani de la maimuţe.”

[…]

Pentru a realiza această ,operaţiune de salvare’, aşa cum ai numit-o tu, două lucruri ar trebui stabilite.

Unu, metodele care ar fi trebuit concepute pentru a ajuta la RECÂŞTIGAREA conştiinţei spirituale şi a trezirii Unităţii cu Duhul Universal al umano-animalelor; şi doi, metodele care ar fi trebuit concepute pentru cel de-al doilea val, pentru MENŢINEREA conştiinţei spirituale şi a trezirii Unităţii cu Duhul Universal.

Ambele au fost fondate în timpul celui de-al doilea val, create drept cale spirituală a Fiilor Legii Lui Unul, metode şi învăţături care sunt încă folosite şi valabile şi astăzi.

Astfel, ordinul spiritual al Fiilor Legii Lui Unul a fost fondat cu un scop foarte specific şi unic. Şi în timp ce acest ordin includea aspecte ale celor ce vor deveni mai târziu numeroasele ,religii’, Fiii Legii Lui Unul era mai deosebită decât oricare altă religie care ar putea apărea vreodată pe Pământ. Şi aşa a rămas.

Aceasta NU a fost creată pentru a umple nevoia din inimile şi minţile oamenilor, NICI pentru a crea frică în inimile lor, NICI una la care să se închine cineva vreodată, NICI să răspundă la întrebările spirituale care au apărut în masele ignorante spiritual, NICI să controleze aceste mase. Ea a fost creată chiar înainte ca toate aceste aspecte să existe.”

[…]

întreaga materializare a Fiilor a fost pentru salvarea celor ,prinşi’ şi reîntoarcerea celor din primul val către starea angelică a existenţei şi trezirii (Conştiinţei Universale). Astfel, întregul punctul principal al căii spirituale a Fiilor a fost acela de a putea intra în planul material în aşa fel încât să poată ajuta primul val, menţinând-şi în acelaşi timp propria conştiinţă şi stare angelică astfel încât ei să nu poată fi prinşi.

 

O nouă cădere


Ca o a doua misiune de salvare, aceasta a coborât treptat în materia şi forma umană, iar câţiva dintre ei, ademeniţi fiind de dorinţe egoiste s-au întors de la calea spirituală a Fiilor. Apoi, ei au pierdut conştiinţa spirituală şi s-au separat de Unitatea cu Dumnezeu.

În cele din urmă, această divizare a creat două grupuri ,religioase’ ori ,filozofice’ în Atlantida cu scopuri şi ,politici’ diferite – Fiii lui Belial şi Fiii Legii Lui Unul. Fiii lui Belial imită pe Fiii Legii Lui Unul în multe feluri, chiar şi în sensul de a fi ,spirituali’ sau ,religioşi’.

Însă ,practicile lor religioase’ îşi bat joc de adevărata spiritualitate – prin falsitate, goliciune şi aservire. Ei ar trebui să folosească ,rugăciunea’ şi vizualizarea pentru a atinge ceea ce doresc şi totuşi închid ochii la repercusiunile ce decurg din obţinerea a ceea ce vor de la ceilalţi.

Unele dintre cele mai populare religii din ziua de astăzi sunt descendente ale religiei lui Belial. Şi apoi mai sunt şi societăţile secrete care încă mai practică acele căi originale ale lor.

În Atlantida cele mai semnificative controverse erau între Fii şi Belialieni despre ceea ce să facă cu umano-animalele. Umano-animalele erau uşor de controlat prin puterea minţii a celor din cel de-al doilea val şi putea fi controlate să facă orice doar prin vizualizare.

Întrucât Belialienii s-au întors mult de la conştiinţa Unităţii cu Dumnezeu în favoarea egoismului, au dorit să folosească ,umano-animalele’ ca şi ,animale de companie’.

Cu toate acestea, Fii încă doreau să ajute la întoarcerea umano-animalelor în starea lor înaltă de conştiinţă. Astfel, Fii au devenit ,activişti’, iar obiectivul lor ca ,mişcare’ de grup era încă acela de a elibera pe rudele lor prinse, însă acum ei mai trebuiau să lupte şi cu ceilalţi din cel de-a DOILEA val, cei ,pierduţi rău’.”

„Deci Noah, au câştigat Fiii în faţa Belialienilor – nu mai există nici un umanoanimal care să meargă pe Pământ nu-i aşa? Au fost cu toţii ucişi or au fost salvaţi?”

„Voi răspunde imediat, dar mai înainte dă-mi voie să-ţi spun că, până chiar şi cei mai buni dintre Fiii Legii Lui Unul, în cele din urmă au cedat într-o oarecare măsură la separarea de Spiritul Universal. Însă aceasta este o altă poveste care implică alegoria lui Adam şi Eva.

Acum, pentru a răspunde la întrebarea ta, în timp ce o parte din obiectivul Fiilor a fost în cele din urmă realizat (umano-animalele au fost eliberate din legătura lor cu originea animală după distrugerea Atlantidei), eliberarea din întuneric şi sclavie nefiind pe deplin realizată. Lupta continuă. Înainte să treacă primului val, reîncarnarea umanoanimalelor continua încă pe Pământ în trupuri normale – aşa cum le-ai văzut.

Dacă eşti atent, poţi vedea subtile trăsături de origine animală, manierele sau aparenţa facială a multora dintre oamenii din lume.

Dar cu umano-animale sau fără, anii de demult ai luptei dintre Fii şi Belialieni – lupta împotriva sclaviei continuă încă.

Aceste zile ale sclaviei pot avea multe forme, pot fi cele tradiţionale, economice, opresiuni sociopolitice, pedeapsa cu închisoarea şi programarea mentală.

Lumea este în principiu populată de cinci grupuri, Fiii, Belialienii, cei reîncarnaţi ca ,suflete pierdute’ din primul şi al doilea val şi iluminaţii.

Cei mai mulţi din primul şi cel de-al doilea val au conştiinţa încă separată de Duhul Universal. Acest lucru îi face o pradă uşoară pentru Belialieni şi devin într-un fel sau altul pionii sau sclavii lor.

[Nota autorului – În ediţiile anterioare ale acestei cărţi, descrierea Belialienilor era făcută din vechile învăţături. Acest lucru poate lăsa în confuzie pe mulţi dintre oameni cu privire la cine şi ce au fost ei şi modul cum sunt ei priviţi în timpurile moderne. Belialienii nu sunt un fel de creaturi genetice care trăiesc în trupuri fizice şi au supravieţuit mii de ani.

Asemănători cu noi toţi, ei au continuat să se reîncarneze şi să trăiască în trupuri umane moderne. Dar sunt foarte răi, şi aceia dintre noi care sunt mai sensibili pot simţi lucrul acesta.

Aceştia pot fi observaţi uneori chiar fizic sau intuitiv precum o fiinţă asemănătoare reptilei ori aşa cum o numesc vechile învăţături, „asemănător şopârlei”.

Însă, indiferent dacă îi poţi vedea sau simţi tu însuţi, îi poţi cunoaşte după planurile lor. Viaţă după viaţă, îşi păstrează modul lor maniacal pentru putere şi planul lor de înrobire şi dominare.

Mulţi dintre ei sunt oamenii care conduc lumea. Eşalonul superior sunt adevărata putere care trage sforile din spatele scenei. Precum călugării Iniţiaţi din rândul Fiilor, nivelul înalt din rândul Belialienilor sunt total conştienţi de cine sunt şi ceea ce fac ei. Eşalonul de mijloc şi de jos sunt uneori în prim plan sau în ochii publicului, fiind în funcţii politice, militare sau lideri în afaceri cărora aparent nu le spune nimeni ce să facă – însă ei există cu adevărat.

Bineînţeles, unii dintre lideri sunt numai pioni şi nu sunt conştienţi pe cine servesc (şi oricum nu le pasă). Belialienii sunt de obicei născuţi în familii bogate şi puternice, care au deja strămoşi Belialieni iar familiile lor îi educă în continuarea tradiţiei lor.

Ei merg la cele mai bune şcoli şi se bucură de fraternităţi şi cluburi cu „drepturi speciale”. Sunt instruiţi în modul de a folosi vizualizarea şi ritualul pentru practicarea magiei lor negre.

Doresc totdeauna mai mulţi bani şi putere. Vor să menţină sclavia economică şi sclavia prin muncă a minorilor în lume şi chiar mai rău de atât. Vor o stare de totală monitorizare şi control al tuturor oamenilor (şi au făcut paşi mari în ceea ce priveşte acest lucru).

Ei vor folosi forţa fizică dacă e necesar pentru a domina şi controla, dar şi programarea mentală prin educaţie, media, presiuni sau orice alte mijloace care au avut un mare succes – şi părinţii lor continuă de asemenea propria programare pentru copiii lor.

Examinaţi istoria lumii şi veţi vedea că aceste lupte continuă de-a lungul timpului – grupuri întregi de asupritori ai răului încearcă să subjuge.

Noi continuăm lupta cu ei, iar ei continuă lupta cu noi. Aşa cum multe dintre progresele ştiinţifice vin de la oamenii de ştiinţă reîncarnaţi din Atlantida, tot aşa şi setea de putere şi control cu orice preţ vine din reîncarnările Belialienilor.

Ei continuă să dezvolte metode mai sofisticate pentru a ţine populaţia sub controlul lor. Deci, cum îi putem identifica? Încă o dată, îi poţi simţi şi câteodată îi poţi vedea atunci când priveşti în ochii lor. Însă dacă cineva are un plan de control asupra celorlalţi, este fie un Belialian, fie unul dintre pionii lor.

Ei au grijă numai de îi înşişi şi sunt pregătiţi să facă rău oricui sau chiar la oricine de pe planetă dacă acest lucru îi ajută să obţină mai multă putere – şi pot face asta tuturor, cu un zâmbet larg şi o strângere caldă de mână (gest care „cumpără” pe mulţi oameni considerând că aceea este o persoană „drăguţă”). Întreabă-te în sinea ta dacă acest lucru ar putea fi adevărat şi simte răspunsul vocii tale interioare.]

A presentation of The Children of the Law of One™ Traducere de Victor S.


NOTA : Consideram foarte aproape de adevar cele prezentate in aceasta carte, partial am vazut si noi acelasi lucru in Akasha Universala, cu mici nuante nedefinitorii in esenta. Am si descris in cartea Protectia Psi : Calea Reconectarii Divine, oarecum similar, aceasta istorie a planetei, desi vazuta din alta perspectiva.

Dupa cum lasa de inteles printre randuri si acest fragment, istoria universala a Creatiei nu incepe pe Terra, iar Fii Legii Lui UNUL sunt un ordin spiritual de o vechime mult mai mare decat istoria acestei planete.

De asemenea, ceea ce s-a intamplat pe Terra nu este singular si caderea sau caderile, nu au fost intamplatoare cum se lasa totusi de inteles in carte, ci previzibile, conflictele intergalactice dintre cei cazuti in Intuneric prin liber arbitru si cei din Lumina, fie ei rase extraterestre sau angelice / device, s-au extins aici din alte sisteme solare si chiar universuri, ajungand in final, sa produca o cadere masiva a spiritelor umanoide si angelice aici si nu numai.

Aceasta cadere involuntara din gratie dar si voluntara ulterior, a determinat contaminarea Creatiei si infiintarea diferitelor Consilii Galactice si Ordine Spirituale, despre care ati mai auzit vorbindu-se si in alte carti si / sau documentare, articole. Consideram valoroasa aceasta prezentare si de aceea am inclus-o in acest site si ramane ca fiecare dintre dvs sa decida daca rezoneaza cu aceste informatii sau nu.

Anca & Catalin Bogdan

 

Atlantida – Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei – Fragmente

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria PREMIUM

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/atlantida-fiii-legii-lui-unul-si-invataturile-pierdute-ale-atlantidei-fragmente/?feed_id=84094&_unique_id=6511cadf959c1

parintele arsenie boca13

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

 

„Să-mi faci crucea”

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”. Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un „I” înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase. Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu – „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop”.

arsenie-boca-5
Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt”.

L-a ascultat buimăcit. Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă. Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: „Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit”. Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând.

Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor – „Arsenie Ieromonahul”. Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. „De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!”.

Desenele unui artist

„Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!”

Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care „domnul bă­trân”, aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.

„Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit – , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau”.

Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş. „Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii… Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi”.

 parintele-arsenie-boca

Chiliile ridicate după planul părintelui

A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră”. Întâl­ni­rea l-a bul­versat. „Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lu­me”. Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt.

Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”. Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. „De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu”.

Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!”

Pelerinaj-la-mormantul-Parintelui-Arsenie-Boca--28-nov-2009

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi spuseseră clar – şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. „I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare”. A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. „Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni”.
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. „Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit”.

După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită. A spus precipitată că: „domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”. Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind – „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”. O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.

parintele-arsenie-boca-28-noiembrie_20fcaa6d09369b
Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune. „Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine”. Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. „La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: . Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea”.

De dincolo de mormânt

Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere.

Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic – „să vii la mor­mânt!”. Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bă­trâneţele l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă.

arsenie boca mormant
Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. „Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.

https://www.evolutiespirituala.ro/gheorghe-valcea-tamplarul-parintelui-arsenie-boca-unul-ca-el-se-naste-o-data-la-o-mie-de-ani/?feed_id=84049&_unique_id=6511929f60e73

apocalipsa 1

Semnele timpului

UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă.

.
Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu.

.
După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente.

.
O parte din aceste documente se regăsesc în cărțile Vechiului Testament. Reprezentanții bisericii refuză să vorbească despre acest lucru. Cum a fost posibil ca aceste documente să se regăsească în scrierile biblice, dacă ele au fost descoperite în 1947, cu mult după scrierea Biblie?

.
Manuscrisele sunt scrise în opt limbi și dialecte. Semnificația textelor a creat o polemică internațională. În texte se vorbește despre un aşa-numit Învățător al Dreptății și faptele sale. Vă reamintesc faptul că aceste documente datează cu 100 de ani, înainte ca Christos să se nască. Totuși, există o similitudine între viața Învățătorului din aceste manuscrise și viața lui Iisus, care se va naște peste o sută de ani.

.
Manuscrisele au fost descoperite într-o grotă, pe malul vestic al Mării Moarte, zonă care este disputată între Palestina și Israel. În aceste documente a fost descoperit și un calendar, cu 364 de zile, 12 luni cu 30 de zile fiecare lună.

.
Paul Hutchins, cercetător, susține faptul că telescopul Hubble confirmă vechile referiri la Univers, care sunt scrise în manuscrisele de la Marea Moartă.

.
Isaia, în aceste documente face profeții despre cunoașterea Universului. El îndeamnă omenirea să descopere și să cunoască Universul. El vorbește despre o galaxie care prezintă o energie de neimaginat și care trebuie descoperită.

.
Biserica păstrează distanță și tăcere față de descoperirea acestor documente.
Sunt aceste documente proba că ele stau la baza scrierii Bibliei?

.
Cine era acel Învățător, la care se face referire în aceste documente și care are aceeași misiune cu cea a lui Iisus? Ne-am obișnuit ca Vaticanul să păstreze tăcerea sau să țină secret documente de o importanță vitală pentru omenire. Vorbim mai jos despre Fatima și despre cele trei secrete pe care Fecioara Maria le-a spus, celor trei copii din Portugalia. Este un subiect controversat, pe care Vaticanul a încercat să-l țină departe de ochii publicului.

.
În 13 iulie 1917, Fecioara Maria a spus trei secrete, celor trei copii păstori din Portugalia. Lucia, unul dintre copii, a scris aceste mesaje, la îndemnul reprezentanților Vaticanului, dar ele au fost date publicității parțial, trunchiat, de către reprezentanții Vaticanului.

.
Începând cu 1960, cele două secrete au fost făcute publice. În prima scrisoare a Luciei sunt descrieri ale iadului. În cea de a doua scrisoare se face referire la cel de al doilea Război Mondial și implicațiile Papei în acel război. Vă reamintesc faptul că Vaticanul a fost implicat în acel război, având uneori o poziție duală, față de Puterile Centrale și de Antanta. Cea de a trei scrisoare a fost dată publicității, tocmai în anul 2000 și doar parțial.

.
Este descrisă Apocalipsa ce va urma. Orașe în flăcări, cadavre. Este înfricoșător faptul că Sfântul Părinte, l-a care se face referire în această scrisoare, moare. Când se va întâmpla acest lucru și care Sfânt Părinte va muri?

.
sursa: www.efemeride.ro https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=83910&_unique_id=651079245abce

dragaica

Sanzienele – Legenda si Traditii

dragaica

Sărbătoarea de Sânziene (solstiţiu de vară) este şi o sărbătoare a dragostei, solară şi lunară în acelaşi timp. Diverse ritualuri au loc atât în zori cât şi în plină zi, sub lumina şi focul astrului dătător de viaţă, cât şi pe înserate şi în taina nopţii, sub lumina clară a lunii. Atunci, la solstiţiu, soarele dansează pe cer, iar jos, pe pământ, un alt dans se naşte: dansul Sânzienelor. Ceea ce este sus este şi jos… În această zi de cumpănă între două mari intervale ale Timpului, în sate se practicau ritualuri pentru fertilitate, pentru protecţie, pentru tămăduire. Multe s-au pierdut, s-au atenuat ori şi-au pierdut din înţelesul originar. De ce? Pentru că omul s-a îndepărtat de natură, s-a înstrăinat, a înlocuit vechiul stil de viaţă cu unul nou, mai tehnic, a alungat intuitivul. Dar, după cum ştim, tot ceea ce reprimam are tendinţa să revină la suprafaţă atunci când ne aşteptam mai puţin…

ROUĂ ŞI FLĂCĂRI

Sărbătoarea Sânzienelor, fascinanta noapte ce este poarta între două lumi, între profan şi sacru, între pământesc şi ceresc, este ambivalentă, stând atât sub semnul Lunii, Yin, semnul acvatic, cu elementele sale: izvoarele din păduri, în care se scaldă oamenii în zori pentru sănătate şi frumuseţe; roua, apa de flori, în care se „îmbăiază”, asemenea nimfelor, fetele şi femeile tinere, pentru a primi frumuseţe şi iubire…; dar şi semnul Soarelui, Yang, care apare şi el în focurile de Sânziene ce sunt aprinse pe dealuri, în făcliile pe care flăcăii le rotesc în sensul mişcării Soarelui, pentru purificare şi protecţie. Se aprind focuri pe dealuri, se aprind focuri şi în ceruri. Este o noapte în care orice este posibil şi de aceea oamenii se deschid, caută, se integrează în ritmurile cosmice, aşteaptă, iubesc.

REFLEXII LITERARE

Când vorbim de magia nopţii de Sânziene, ne referim la farmecul acestei nopţi, farmec ce derivă din lucrurile tainice care se pot întâmpla în acest interval. Dar ce se poate întâmpla, mai precis? În romanul „Noaptea de Sânziene” (capodoperă a lui Mircea Eliade) personajul principal, fascinat şi el de vraja nocturnă a solstiţiului de vară, mărturiseşte că se întâmplă atunci ceva misterios, dincolo de fire. Se poate întâmpla orice doar pentru cel care crede în miracole şi le aşteaptă, printre care şi miracolul iubirii.
Este semnificativ faptul că romanul lui Mircea Eliade se deschide cu întâlnirea celor doi iubiţi într-o pădure, chiar în noaptea de Sânziene şi se încheie, ciclic, tot într-o altă pădure, după doisprezece ani, tot în noaptea de Sânziene, când cei doi, cuplul originar, se contopesc în iubire şi în moarte, adică în veşnicie… Noaptea de Sânziene devine astfel şi un timp al iubirii unice, nepieritoare…
Se pot întâmpla şi alte miracole: „Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile”. Dar probabil se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească… Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune între lumi, între lumea de sus şi lumea de jos, când circulă liber energiile şi vibraţiile. În acea noapte mirifică se pare că cei simpli, cu inima curată, au acces la taine, aşa cum i se întâmplă pădurarului Peceneaga, din romanul sadovenian „Nopţile de Sânziene”. Acestui om simplu, care iubeşte pădurea, i se dezvăluie cunoaşterea limbii animalelor, limbă pe care şi omul adamic o cunoştea înainte de cădere.
Acestui moment, când se deschid cerurile şi când se poate comunica cu spiritele naturii, i-a închinat şi William Shakespeare piesa „Visul unei nopţi de vară”. În această noapte atemporală, sub fascinaţia lunii ce se oglindeşte în lac, se dezlănţuie jocuri nebune, poate un rest al jocurilor dionisiace. Această noapte a miezului verii, ca noaptea Sfântului Andrei de la noi, are acea putere să scoată la iveală tot felul de nebunii ale creierului omenesc. Într-o singură noapte se petrec atâtea, iar scenele sunt trăite atât de oamenii obişnuiţi, cât şi de duhurile pădurii şi de figurile mitologice. Şi totul, cum spuneam, sub vraja lunii. Să nu uităm că zeiţa lunii era Diana, de la care provine şi numele românesc al sărbătorii.

SEMNIFICAŢII ACTUALE

Dar ce mai înseamnă această sărbătoare cu manifestările ei exuberante pentru omul începutului de secol XXI? Sau, mai bine spus, mai poate avea vreo semnificaţie într-o lume supertehnologizată?
Dacă rămânem în arealul britanic, vedem că în fiecare an la Stonehenge se încearcă o resuscitare a sărbătorilor precreştine, a tradiţiilor druidice, deşi există o ruptură clară între omul antic, care credea pur şi simplu în virtuţile sacrului, în sărbătorile sale, şi cel modern, desacralizat, care vrea să creadă, care îşi „creează” sărbătoarea, deşi nu mai percepe prea bine „duhul” ei. Dar chiar şi aşa, o sărbătoare „croită” după vechi tipare îi poate reda omului postmodern acele simple bucurii uitate. Mii de oameni se strâng la fiecare solstiţiu de vară în jurul templului de la Stonehenge pentru a celebra apogeul verii. Unii se îmbraca în alb, alţii se consideră preoţi druizi ce continua tradiţiile precreştine saxone…

Dar la noi?

În sud, anual se desfăşura în această perioadă Drăgaica. Iniţial târg agrar, a devenit mai târziu un târg-bâlci, unde târgoveţii se puteau delecta cu bucate tradiţionale, se dădeau în tiribombe, totul culminând cu ziua Drăgaicii, când apărea alaiul de fete îmbrăcate în costume tradiţionale, împodobite cu lungi valuri albe, iar în fruntea lor era Regina acestor „zane”, Drăgaica cea preafrumoasă. Obiceiul era legat de un ritual agrar antic, cu accent pe cultul zeiţei Diana. Cei care „ţineau” acest obicei erau în majoritate sătenii. Acum aceştia s-au împrăştiat în lumea largă, cei mai mulţi sunt în Italia, în Spania, unele sate sunt aproape pustii. Şi atunci… vorba unui bătrân meşter: „Cine să mai ţină Drăgaica?” Totuşi… mai rămâne ceva. În sate, oamenii îşi mai împodobesc hainele şi camerele cu flori galbene de Sânziene sau aprind la căpătâiul patului o lumânare…
Dimpotrivă, citadinul supertehnologizat caută sărbătoarea şi o reinventează în felul său. Astfel, în Bucureşti a devenit deja o tradiţie Noaptea de Sânziene în livada de la Minovici. Putem vorbi de o urbanizare a sărbătorii? Iată, în livadă orăşenii pot admira expoziţii în care descoperă forme decorative imprimate, sculptură ţesută, pot asculta un melanj de folclor şi jazz sau pot privi dramatizări legate de misterul Sânzienelor, totul încheindu-se cu o paradă a modei, bineînţeles, creaţiile prezentate fiind inspirate tot din legendă Sânzienelor.
Iar în nord-vest se înfiripă o căutare a miraculosului, într-o pădure mirifică, pădurea Baciu de lângă Cluj, unde se pare că se petrec lucruri bizare, încă neexplicate. Acest spaţiu special poate fi asemănat că încărcătură energetică cu Stonehenge, susţin unii. Acolo există un loc numit Poiana Rotundă. Câţiva pasionaţi de aventură şi de taine încă nedescifrate au organizat de Sânziene incursiuni în acel necunoscut. Cum e să-ţi petreci noaptea de Sânziene acolo? Peisajul este mirific, cerul înstelat se vede clar în noapte, cei strânşi acolo, în cerc, privesc cu atenţie şi descoperă în mijlocul cercului lumini… Pelerinii sunt obosiţi, au mers mult pe jos, dar a doua zi, surprinzător, nu mai simt deloc oboseala, dimpotrivă. Să fie pădurea cu farmecele ei?… Călătorii au căutat miraculosul, cu inimile deschise, şi se pare că au găsit ceva…

Ce a mai rămas din spiritul sărbătorii de altădată? Destul de puţin. Dar există încă oameni legaţi de trecut, de tradiţie, pasionaţi de lucrurile de taină, care încearcă să readucă magia şi sacrul în viaţa noastră. Dacă vor reuşi, aceasta este deja o altă poveste…

Carmen Cortez

Singura sărbătoare păgână pe care tradiţia populară sătească o sărbătoreşte la Solstitu de vară, o regăsim şi în calendarul creştin-ortodox la 24 Iunie – Sânzienele sau Drăgaica. Unele surse spun că numele vine de la Sânta Diana, zeiţa romană a vânătorii şi pădurilor; altele spun că-şi trag numele de la micile flori de câmp, galben-aurii cu miros dulce şi suav – sânzienele. Li se mai spune Frumoasele, Zânele, iar în sudul ţării – Drăgaicele. Spre deosebire de iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzienele sunt zâne tinere şi frumoase, blânde şi vesele. Se mai spune despre ele că-i ajută pe oameni să se tămăduiască, să-şi găsească perechea sau să afle viitorul recoltei.
Tot ele, se spune, „amuţesc cucul”; el cântă prima oară de Blagoveştenie, cam pe 25 Martie şi continuă să cânte timp de 3 luni şi apoi, brusc, spre sfârşitul lunii Iunie, în perioada solstiţiului de vară, cântecul cucului încetează. Cântatul cucului – se spune – dezvăluie oamenilor cât mai au de trăit şi, fiindcă numai Dumnezeu ştie cât îi e dat omului să trăiască, ele îi iau cântul. Pe seama lor circulă în popor proverbul „cine le vede nu le crede, cine le-aude nu le răspunde”. Se mai spune că în noaptea de 23/24 iunie Sânzienele dansează, plutesc pe Pământ şi îndeplinesc ritualuri benefice pentru locuitorii săi. Sânzienele sunt denumite în Dobrogea, sudul Moldovei şi Muntenia – Drăgaice sau Drăgaica sau Sânziana, Mireasa, Împărateasa ori Regina holdelor. Ritualurile Drăgaicei sunt identice cu cele ale Sânzienelor din Oltenia, Banat şi Transilvania, iar cel care a descris pentru prima dată acest obicei a fost Dimitrie Cantemir.

Dansul Sânzienelor

Sărbătoarea de Sânziene tine o noapte şi-o zi şi începe la asfinţitul zilei de 23 când fetele şi feciorii culeg flori de sânziene şi fac din ele coroniţe înmiresmate; pentru fete şi femei coroniţa are forma rotundă care prefigurează Soarele a cărui sărbătoare este de fapt aceasta. Pentru bărbaţi şi flăcăi coroniţele sunt în formă de cruce; chiar şi bătrânii îşi fac coroniţe şi vom vedea de ce. Odată culese florile, alaiul se intoarce-n sat, unde se-ncing hore în timp ce sunt făcute multele coroniţe. Când sunt gata începe Dansul Sânzienelor, în care sătenii, flăcăi şi fete, împodobesc stâlpii porţilor, ferestrele caselor, chiar cimitirele pentru că se spune că ele apară oamenii şi odihnesc morţii. Apoi, cu chiuituri, veselie şi strigături, fiecare aruncă pe case ori pe paturi coroniţa sa, punându-şi fiecare o dorinţă sau o întrebare: fetele, bineînţeles despre feciori, femeile despre gospodărie, flăcăii despre fete, bărbaţii despre recolte, iar bătrânii despre sănătate şi viaţă. În cazul în care coroniţa rămâne pe acoperiş, dorinţa se împlineşte; căzând, înseamnă că nu.

Noaptea focurilor

Sărbătoarea continuă şi este o sărbătoare a Soarelui, a dragostei şi a setei de viaţă. Cu bucurie şi plini de voioşie, alaiurile pornesc acum – este deja noapte – spre dealuri, pe câmpii, în liziera pădurii sau pe malul râurilor. Începe „noaptea focurilor” şi a „făcliei de Sânziene”. Flăcăii poartă torţe, făclii aprinse, aprind şi focuri, în care se întrec: cine, ce sat are focul cel mai viu, are cei mai mulţi flăcăi care se întrec în rotirea făcliilor, cine e meşter mai priceput să scoată mai multe scântei. Spectacolul este mirific. Se sare peste foc, apoi se scalda-n rău perechi-perechi fiindcă e sărbătoarea dragostei. Nevestele tinere se scalda-n roua sânzienelor pentru a „purcede grele” adică pentru a avea copii şi pentru ca aceştia să fie frumoşi şi sănătoşi. Se întorc în sat târziu, obosiţi dar bucuroşi.

Iarba de leac

Înainte de a se culca, însă, fetele mari pun sub pernă sânziene pentru a-şi visa alesul, bătrânii şi bolnavii se-ncing cu flori de sânziene pentru că Sânzienele „îţi iau durerea”, fetele îşi pun în san aceleaşi flori, pentru a mirosi frumos. În dimineaţa de 24 Iunie, încă o dată se scalda-n rouă, îşi pun flori în păr şi pleacă pe coclauri, prin păduri, poiene şi livezi: buruienile de leac, culese acum sunt motivul pentru care toată suflarea se agită. Ierburile de leac culese în ziua de Sânziene sunt considerate cele mai tămăduitoare şi toţi le cunosc şi le culeg, cântând, glumind şi râzând.

Obiceiurile de Sânziene (Drăgaica) sunt păstrate mai bine în Lunca Someşului, Maramureş şi Oltenia, dar ele sunt întâlnite în toată ţara sub o formă sau alta. Este o sărbătoare veselă, de pe urma căreia, toamna, se fac multe nunţi.
Dacă aveţi ocazia, mergeţi să asistaţi la o astfel de sărbătoare. Este o ocazie bună să vedeţi că, încă, se păstrează obiceiuri strămoşeşti şi că, încă, poporul român n-a uitat să râdă şi să se veselească româneşte.

 

Sursa: superstitii.ro

 

https://www.evolutiespirituala.ro/sanzienele-legenda-si-traditii/?feed_id=83775&_unique_id=650fcfebbc00f

yule 1

Ritual de Sabat – Yule

 

Yule – 21 dec

Yule inseamna roata in norvegiana. Este sarbatoarea solstitului de iarna, in jurul datei de 21 dec.

Aceasta sarbatoare celebreaza venirea pe lume a Regelui Soare. Yule mai este cunoscut si ca Festivalul Luminilor, caci toate luminile ardeau in aceasta noapte.

La Yule, sărbătorim iarna și renașterea Soarelui. La Samhain, Zeița l-a urmat pe Zeu în Lumea de Dincolo, iar Pământul și-a început marea lungă iarnă. Pe măsură ce roata se întoarce spre Yule, Zeița este gravida și dă naștere micului Rege de Stejar – Oak King, Zeul Soarelui Rasare. Vechiul Zeu sau Regele Holly este învins și se întoarce în Lumea de Dincolo pentru a se odihni până la solstițiul de vară, când va renaște din nou ca Domn al Soarelui Apune.

In Roma Antica, aceasta sarbatoare era denumita Natalis Solis Invicti – Aniversarea Soarelui Nebiruit si avea loc in timpul festivalului mai lung denumit Saturnalia, cel mai important din an, de la care a ramas pana in ziua de azi traditia sarbatorii de Anul Nou.

Yule a fost primul festival pagan asimilat de crestinism in anul 354 d.Hr., cand celebrarea nasterii pruncului Iisus, care a avut loc undeva in martie, a fost mutata in timpul solstitiului de iarna si a fost numita Craciun. Obiceiul impodobirii bradului de Craciun, cadourile, colindele, uraturile mascatilor costumati, vascul, au fost toate preluate de la sarbatoarea pagana Yule.

Este ziua eliberarii lui Mabon, fiul Marii Mame, Modron. La Yule, Mabon renaște ca si Copil al Promisiunii, Fiul Luminii.

De Yule se fac ritualuri pentru victorie asupra dusmanilor, pentru succes in orice domeniu, prosperitate financiara si materiala.

 

Traditii Ritual de Sabat Yule – 21 dec

Când zilele deveneau mai reci și nopțile deveneau mai lungi, oamenii din vremuri străvechi aprindeau lumânări și se adunau la focuri rotunde pentru a ademeni Soarele prin dansuri si cantece.

Brazii se tăiau și se aduceau în interiorul caselor pentru a simboliza viața, renașterea și reînnoirea. Acestia au putere asupra morții, deoarece verdele lor nu se stinge niciodată și au fost obișnuiți să învingă demonii de iarnă (frigul) și să reziste mortii și distrugerii. Datorită forței și tenacității lor, se credea că încurajează revenirea Soarelui.

Regele Holly, care reprezintă elementul masculin si reprezentat prin iedera, a fost adesea folosit pentru a decora ușile, ferestrele și șemineele. Indepărtează spiritele rele înainte ca acestea să poată intra într-o casă și să provoace rău. Iedera, simboluri ale Regelui Holly, reprezintă speranța, iar fructele roșii reprezintă potență.

Vâscul, care reprezintă elementul feminin, deține de asemenea multă importanță, deoarece a fost folosit de preoții druizi în ceremoniile speciale din timpul solstițiului de iarnă. Ei credeau că frunzele ei verzi reprezentau fertilitatea zeiței-mamă și că fructele sale albe, sămânța Dumnezeului Pădure sau a Regelui Stejarului. Druizii recoltau vâscul de la stejarii sacri iar domnisoarele se strângeau sub copaci pentru a prinde ramurile care cad, împiedicându-le să cadă la pământ; căci dacă se întâmpla acest lucru, se credea că toată energia sacră din plantă se revarsa în pământ. Ramurile și crengile se împărțeau pentru a fi atârnate pe uși ca protecție împotriva tunetului, fulgerului și a altor rele. Era purtat și ca amuleta pentru fertilitate sau atârnat deasupra capului.

Arborele Yule a fost și un alt simbol important în tradiția păgână. Inițial, a reprezentat Arborele Vieții sau Arborele Lumii printre păgânii timpurii. În vechime era decorat cu cadouri pe care oamenii voiau să le primească de la zei. Acesta era împodobit cu ornamente naturale precum fructe de pădure și alte fructe, precum și simboluri sacre zeilor și zeiței. În unele tradiții de sărbători, ghirlandele cu floricele și fructele de pădure erau înfășurate în jurul copacului, astfel încât păsările sa se poata hrăni și din copac.

Obiceiul de a arde Busteanul Yule a început cu vechii scandinavi care au ars un bustean uriaș, cazut dintr-un Arbore de Cenusa , pentru a-și onora zeul Thor. În tradiția celtică, un foc continuu de vatră se păstra pentru a împiedica spiritele să intre în casă. Pentru ca focul să continue să ardă, un arbore de stejar mare se tăia și se aducea în casa pentru a fi ars în vatră, iar ultimele rămășițe din arbore se puneau deoparte pentru a arde cu focul de anul viitor. Se credea, de asemenea, că, cu cât ardea mai mult timp busteanul, cu atât mai rapid va veni Soarele pentru a încălzi Pământul.

 

Alte tradiții și simboluri Yule

Lumânările erau un alt mod de a avea o flacără veșnică în casă. Ele simbolizau lumina și căldura soarelui și erau folosite pentru a alunga relele și a ademeni soarele / fiul care se întoarce.

Coroanele erau de asemenea tradiționale în cele mai vechi timpuri, deoarece simbolizau roata anului și finalizarea unui alt ciclu. Erau confecționate din frunze verzi și împodobite cu conuri și fructe de pădure și atârnate ca decor în toată casa. De asemenea, erau oferite cadou pentru a simboliza infinitatea bunăvoinței, prieteniei și bucuriei.

Clopotele erau adesea sunate în timpul solstițiului de iarnă pentru a alunga demonii care au ieșit la suprafață în perioada întunecată a anului. Erau sunate dimineața în timp ce toată lumea  se trezea pentru a alunga zilele întunecate și a anunțat zilele mai calde și mai strălucitoare după solstițiu.

Elfii au fost asociati cu Yule, deoarece anticii știau că spiritele care au creat Soarele locuiau pământul Elfilor. Prin includerea elfilor în sărbătorile de Yule, anticii credeau că asigurau asistența elfilor în constrângerea Soarelui să se întoarcă.

Turta dulce era considerată a fi o pâine specială în această perioadă, deoarece ghimbirul nu a fost disponibil până când cruciații l-au adus în secolul al XI-lea. În vremea respectivă existau legi stricte cu privire la pâinea de specialitate, astfel încât turta a fost lăsată să fie produsă numai în perioada sărbătorilor și astfel, a devenit asociată cu iarna și cu Yule.

Wassail provine din cuvintele din engleza veche waes hael, care înseamnă „be well”, „be hale” sau „good health” (sanatate de fier, fii binecuvantat, toate bune). Este o băutură puternică, de obicei un amestec de alune, miere și condimente sau cidru de mere amestecat. Când păgânii intrau în pădure pentru a taia marele stejar pentru bușteanul Yule, ei ungeau copacul cu aceasta bautura și il decorau cu prăjituri îmbibate in Wassail, astfel s-a născut ritualul de spălare. Acasă, Wassail-ul se turna într-un castron mare în timpul sărbătorii, iar gazda, atunci când își saluta oaspeții, ridica un pahar și le dorea „waes hael”, căreia ise răspundea „drinc hael”, ceea ce însemna „Bea și fii bine”.

Colindatul a fost, de asemenea, o tradiție populară Yule. Copiii mici onorau solstițiul de iarnă cantand colinde. Mergeau prin sate, cântând din ușă în ușă. Sătenii, în schimb, îi răsplăteau cu dulciuri și mici cadouri care simbolizau mâncarea și prosperitatea oferite de Zeița-mamă tuturor copiilor ei pământeni.

Simboluri Yule: Regele Holly, stejar, vâsc, iederă, frunze verzi, laur, dafin, tamaie, pin, salvie, cedru galben.

Mâncare și băutură Yule: Wassail, turtă dulce, fructe, fructe de pădure, nucă, mâncăruri de porc, curcan, vinete, Ceai de ghimbir, Cidru condimentat.

Culorile lui Yule: Roșu, Verde, Alb, Argintiu, Auriu. Roșul reprezintă Regele Holly în scădere. Verde reprezintă Oak King, Zeul Soarelui Rasare. Albul reprezintă puritatea și speranța Lumii noi. Argintul reprezintă Luna. Aurul reprezintă Soarele / Fiul.

Pietrele Yule: rubin, granate, smaralde, diamante.

Activități Yule: Colindat ~ Taierea copacilor ~ Arderea buștenilor Yule ~ Decorarea copacului Yule ~ Schimbarea cadourilor ~ Sărut sub vâsc

Zeități ale lui Yule: Zeițe: Marea Zeiță Mama a Pământului, Freya, Gaia, Diana, Isis, Demetra
Zeii: Mabon, Zeul Soarelui, Copilul Stelei Divine, Regele Stejarului, Regele Holly, Omul Verde, Omul Roșu, Cel Cu Corn, Odin, Lugh, Apollo, Ra

 

Karanna Academy

PAGINA FACEBOOK https://www.evolutiespirituala.ro/ritual-de-sabat-yule-21dec/?feed_id=83681&_unique_id=650eeeaf21fc3

8

Istoria Spirituala a Pamantului

minte trup spirit
Pentru a intelege ce se intampla in zilele noastre si ce se va intampla cu viitorul nostru este esential sa cunoastem trecutul. Plantele, de exemplu, folosesc matematica descrisa in secventa lui Fibonacci pentru a determina ce trebuie sa faca in cresterea lor.

 

O planta priveste inapoi pentru a vedea ce a facut, se convinge unde este acum si apoi stie unde trebuie sa ajunga.

 

Istoria civilizatiilor de pe acest Pamant incepe in urma cu 500 de milioane de ani. Planeta nostra este o samanta stelara pe care au sosit forme de viata externe de peste tot. Aceste forme s-au combinat si au generat noi forme de viata apoi au parasit iarasi Pamantul.
Fiecare forma de viata care s-a creat a trecut prin cinci nivele de constiinta. Actualmente noi suntem pe al doilea nivel din cele cinci.
Aproape toate dovezile care vin din trecutul civilizatiilor avansate au fost scoase afara din context sau au fost ignorate. De exemplu, noi avem o conexiune cu steaua Sirius, despre care se cunoste foarte putin dar care este esential pentru a intelege conditia nostra prezenta.
Cartea lui Robert Temple, The Sirius Mystery (Misterul lui Sirius), prezinta urmatoarele: Exista un trib langa Timbuku, in Africa, numit Dogon.
Timp de mai mult de 700 de ani, acest trib a detinut informatii pe care oamenii de stiinta nu le-au accesat decat in urma cu circa 20 de ani, cand satelitii din spatiu au confirmat aceste lucruri.
Dogonii cunosc steaua Sirius in detaliu. Sirius este cea mai stralucitoare stea de pe cerul nostru. Este situata la stanga si mai jos de centura lui Orion.
Dogonii au spus ca acolo mai este o alta stea micuta care se roteste in jurul lui Sirius si este facuta din cea mai densa materie din Univers.
Aceasta stea efectueaza un ciclu de rotatie la fiecare 15 ani. Este o stea foarte veche. Pentru ca oamenii de stiinta nu puteau vedea aceasta stea prin telescoapele lor, etnografii sau gandit ca nu este decat mitologie.
In 1970 un telescop lansat in spatiu (Hubble) a gasit o stea pitica alba care se roteste in jurul lui Sirius.
Ca si cea din „mitul” dogonilor este o stea foarte veche. Un inch patrat din materia acestei stele se estimeaza a avea o greutate de aproximativ 900 Kg.
Orbita stelei a fost calculata la 50,1 ani. Aceasta stea a fost denumita Sirius B, iar prima stea a fost redenumita Sirius A.
Cand o echipa de oameni de stiinta a vizitat tribul Dogon pentru a afla de unde au aceste informatii, batranii tribului au spus ca o farfurie zburatoare a aterizat. Din aceasta farfurie au aparut fiinte care au facut o gaura mare in pamant pe care au umplut-o cu apa.
Ocupantii, care aratau asemeni delfinilor, au sarit in lacul facut de ei apoi s-au indreptat catre tarm si le-au vorbit oamenilor din tribul Dogon.
Le-au spus ca sunt de pe Sirius si le-au relatat multe istorisiri legate de aceasta stea.
Dogonii au furnizat si alte informatii incredibile. Ei aveau o imagine vizuala a miscarii lui Sirius A si Sirius B de pe Pamant pentru perioada dintre 1912 si 1990, culminand cu imaginea exacta a locului unde trebuie sa fie aceasta stea in momentul prezent.
Ei detineau deasemenea foarte multe informatii despre planetele din sistemul nostru solar, incluzand mai multe luni. Cum puteau ei sa-si imagineze sau sa stie toate aceste lucruri in amanunt?
Urmatoarea informatie pe care am accesat-o m-a dus catre Sfinx. Egiptologii spun ca Sfinxul a fost construit in jurul anului 2.500 i.H., de faraonul Chephren. In cartea sa din 1961 numita Le roi de la theocratie pharaonique (Sacred Science), matematicianul, filosoful si orientalistul R. A. Schwaller de Lubicz spune:
„Noi trebuie sa cunoastem ca o mare civilizatie trebuie sa fi precedat vastele miscari de ape care au trecut peste Egipt; acest fapt este implicat de existenta sfinxului sculptat in roca din stancile de la vest de Giza. Trupul leonin al acestui sfinx, cu exceptia capului, arata semne incontestabile de eroziune acvatica”.
Un egiptolog numit John Anthony West, dupa ce a citit cartea lui Schwaller de Lubicz in 1972, a decis sa studieze mai bine Sfinxul.
El a concluzionat ca suprafata Sfinxului prezenta urme ale eroziunii apei si nu ale nisipurilor. El a calculat ca Sfinxul a fost supus pentru cel putin 1.000 de ani eroziunii torentelor de apa.
Desertul Sahara are o vechime de cel putin 7.000 pana 9.000 de ani, ceea ce inseamna ca Sfinxul trebuie sa dateze de cel putin 8.000 – 10.000 ani.
piramide egipt

Arheologii egipteni nu au avut nimic de spus in legatura cu acest lucru. Dovada este coplesitoare, dar ameninta sa darame conceptele despre cine a fost pe aceasta planeta, mai ales ca noi credem ca nimeni nu era capabil sa construiasca ceva precum Sfinxul, in urma cu 8.000 – 10.000 ani.
Potrivit lui Thoth, Sfinxul contine dovezi de 5,5 milioane de ani de civilizatie pe aceasta planeta. In urma cu 5,5 milioane de ani s-a intamplat ceva si s-a rupt inregistrarea memoriei akashice a planetei Pamant.
Nici chiar Thoth nu stie ce a fost si cum se poate ajunge la inregistrarile anterioare acestui eveniment.
Civilizatia sumeriana pare sa fi aparut peste noapte, fara nici o evolutie.Acelasi lucru este valabil si pentru Egipt.
Scrierea egipteana a aparut intr-o singura zi in forma sa perfectionata. In ruinile oraselor sumeriene, arheologii au gasit tablete care infatiseaza sistemul solar, cu planetele in ordinea lor corecta.
Una dintre acestea chiar da distantele dintre planete. Cum stiau aceste lucruri? Ei au furnizat dealtfel, date privind procesiunea echinoctiilor.
Sa calculat ca pentru a descoperii procesiunea echinoctiilor este necesar un timp minim de observatie de 2.150 de ani.
Cum dispuneau sumerienii de aceste observatii, cand, potrivit standardelor noastre de gandire, nu exista nici o civilizatie avansata cu 2.160 de ani inaintea sumerienilor?

https://www.evolutiespirituala.ro/istoria-spirituala-a-pamantului/?feed_id=83542&_unique_id=650dd56f909a6

craciun oferte karanna

SARBATOAREA DE CRACIUN – inainte şi după Hristos

«De Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos…»
Oamenii contemporani grăbiţi ignoră misterul care învăluie cele două sărbători îngemănate la 25 decembrie, în solstiţiul de iarnă, ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină: – sărbătoarea gazdă a lumii vechi – ziua Moşului Crăciun /naşterea Soarelui nebiruit Mithra – sărbătoarea găzduită – ziua Naşterii Pruncului Sfânt al lumii creştine.

Sărbătorirea Crăciunului a fost prima oară consfinţită la Roma în 354 e.n. Cum în biblie nu exista o dată corespunzătoare naşterii lui Iisus Cristos iar Cultul soarelui – considerat păgân, era adânc înrădăcinat în conştiinţa maselor, Papa Liberius a decis ca la 25 decembrie, adică ziua naşterii lui Sol Invictus Mithras, să suprapună marea sărbătoare a creştinătăţii – Naşterea lui Iisus Christos.

.
1. Semnificaţia sărbătorii arhaice şi posibilele origini ale cuvântului Crăciun.

.
1.1. Moş Crăciun, bătrân ca Timpul însuşi, este o divinitate arhaică, reprezentarea folclorică a lui Saturn senex, numit şi Deus Daciae, supranumit şi Omul, Cronos, Zalmoxe, Zeul Moş. Saturnaliile – serbate la 25 decembrie şi având origine carpatică – au precedat cu multe secole fondarea Romei. In timpul Saturnaliilor, cei bogaţi făceau daruri celor săraci pentru a cinsti epoca de aur a libertăţii, când Saturn împărăţea peste toată lumea cunoscută.
Crăciun este masca milenară a unui cioban zeu-moş, creatorul a toate câte sunt, pe chipul căruia timpul a încremenit:«Şezi, Crăciun, sfînt bătrân şi ridică pe Sion», «E ziua lui Crăciun, lui Moş Crăciun cel Bătrân». El aducea daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin: «C-aşa-i legea din bătrâni,/ Din bătrâni, din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun/ Un colac şi-un vinaţ bun».

.
Nu există nici o legătură între Moş Crăciun multimilenar al tradiţiei şi Santa Claus, imaginea gazetărească sau cea de marketing lansată în anii ‘30 de compania Coca-Cola,moşul în tunică purpurie cu guler alb, simbolizând licoarea roşie cu spumă albă de larg succes.

.
1.2. Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a erei pre-creştine. După vechile calendare, creştinii au sărbătorit mai mult de un mileniu Anul Nou în ziua de Crăciun: la Roma în Cancelaria papală era folosit şi în secolele XIV-XVII, sub numele de stilus curiae Romanae, în Germania până în secolul al XVI-lea, în Anglia din secolul al VII-lea până în secolul al XIII-lea, în Franţa numai în 1564 s-a hotărât începerea Anului Nou la 1 ianuarie, în Rusia schimbarea s-a făcut sub Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.[5] La românii din Banat şi Transilvania, şi în prezent ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.

.
1.3. Din ţinuturile acoperite de păduri şi nea, împânzite de sihăstrii, coborau an de an în satele din văi asceţi bătrâni în cojoace miţoase, cu desagii plini de crengi sfinte de vîsc, considerat panaceu, leac pentru toate bolile oamenilor (de inimă, de oase, epilepsie, astm, otrăvire, tumori, sterilitate) şi chiar pentru animale (contra viermilor în nas la miei şi mai ales a scorbutului, fiind bogat în vitamina C, ca vitele să nu-şi piardă dinţii şi să fie nevoiţi să le
taie). Vîscul conţine viscotoxină, viscoli, amine, aminoacizi, vitamina C şi E etc. Vîscul, planta miraculoasă veşnic verde, a cărui rădăcină nu atinge pământul, era atârnat sus la grindă, ca talisman care apără sănătatea şi casa. Când se usucă, vîscul devine ca aurul, de unde şi numele cărţii lui G.J. Frazer Creanga de aur . Poate cu aceste crengi verzi cu bobiţe albe colindătorii binecuvântau creştetul oamenilor de Anul Nou în obiceiul sorcovei.

.
Astfel, una din originile cuvântului Crăciun ar putea fi sărbătoarea « crăcilor de aur » sacre, iar Moşul cu crăci să fi primit de la săteni numele de Moş Crăciun, cum presupune cercetătorul Gabriel Gheorghe în studiul citat.

.
1.4. Crăciunul măsoară totodată rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, atingând perioada unui cult solar autohton (focul fiind simbolul soarelui, al luminii divine). Strămoşii românilor, consideraţi de Marija Gimbutas[7] (cercetătoare la U.C.L.A. – USA) drept cea mai veche civilizaţie europeană, Old European Civilisation -6.500-3.500 î.Hr., erau un popor stabil, care îşi construia aşezări şi trăia din agro-păstorit (când restul Europei zăcea
pentru încă trei milenii sub gheţurile glaciaţiei Riss-Wurm), ştiind să preţuiască soarele şi neavând nevoie să împrumute un cult solar din alte părţi ale lumii.

.
Prin urmare, în Europa solarismul este mai vechi decât cultul, presupus oriental, al lui Mithra, cum observă Petru Caraman. El aduce ca probe datini răspândite la aproape toate popoarele Europei (români, germani, sârbo-croaţi, bulgari, greci etc.): rostogolirea roţilor de foc din crăci aprinse pe costişă, colacii de Crăciun care imita forma soarelui, arderea butucului în noaptea de Crăciun (la sârbi : badnjak, badnje veče).

.La români în nopţile solstiţiului de iarnă roţi de car îmbrăcate în crengi şi paie erau aprinse şi se dădeau de-a dura de pe înălţimi la vale, împrăştiind scântei pe ogoare ca să le facă roditoare. Tinerii alergau pe lângă roţi, bătând din tălăngi şi chiuind: „Păzea că vine roata de foc/ cu belşug şi noroc;/ Păzea că vine soarele/ şi vă arde picioarele,/ păzea, păzea”. Era o sărbătoare a focului de iarnă, admirabil descrisă de James Frazer (capitolul „Sărbătorile focului”: Chapter 63. The Interpretation of the Fire-Festivals. Section 2. The Solar Theory of the Fire-festivals): „Buşteanul Crăciunului, care ocupă un loc atât de important în sărbătoarea populară, avea la origine rolul să ajute soarele aflat în chinurile renaşterii în miezul iernii să-şi reaprindă lumina ce părea că se stinge.”

.

Hora sacră în jurul rugului aprins la Crăciun se desfăşura în sensul mişcării soarelui pe cer. La români hora e un joc religios, relict heliolatric, prin care oamenii se rugau pentru cele trebuitoare. Ridicând mâinile în dans preamăreau soarele, iar bătând pământul cu picioarele cereau rod bun pe ogoare, în livezi şi grădini: „Bate hora din picioare/ să răsară iarăşi soare;/ bate hora tot pe loc/ să răsară busuioc”.

.
In albaneză crencia sau kercü,-ni este craca, butucul sau buturuga care se aprinde în noaptea de Crăciun, cum arată E. Çabej Julia Maria Cristea relevă datini similare. În Franţa cea mai semnificativă tradiţie, la sate, este cea a „buturugii de lemn”, care este arsă la foc mic, în căminul, soba, sau în curtea fiecărei case, iar după sărbătoarea Crăciunului, cenuşa rămasă este împrăştiată pe câmp, pentru a aduce noroc şi o recoltă bogată. La oraş se face doar o prăjitură specială cu aspect de buturugă, numită “buche de noel”.În Scandinavia şi în nordul Germaniei se aprinde, prin tradiţie, unui foc uriaş din lemn, în noaptea de Crăciun.

.
În Grecia o tradiţie veche, păstrată şi acum cu sfinţenie, este aprinderea în noaptea de Crăciun a celui mai masiv trunchi de copac, denumit Christoxylo. Timp de 12 nopţi (24 decembrie – 6 ianuarie) este ţinut aprins Focul de Crăciun, menit să ardă spiriduşii răi, numiţi Kalikanzari, care în acest interval de timp devin foarte activi.

.
In Italia timp de 12 zile între Crăciun şi Epiphania (Bobotează) în cămin trebuie să ardă un trunchi de frasin, simbolizând pomul de Crăciun. Sorin Paliga observă că paralela Crăciun-butuc este întâlnită şi în cazul formei italiene ceppo, care înseamnă atât „Crăciun”, cât şi „butuc, buturugă”, deci sărbătoarea Crăciunului
este de fapt sărbătoarea butucilor, a crăcilor aprinse de Crăciun.

.
Aceeaşi moştenire spirituală precreştină e atestată de Joan Sabin şi la britanici: cazanele cu catran arzând purtate pe creştet de englezi la Allandale în Northumberland, cu care e aprins un rug uriaş în noaptea dintre ani, sau mingile de foc făcute din sârma împletită, umplută cu aşchii şi rumeguş muiate în parafină (swinging fireballs), aprinse la miezul nopţii şi rotite deasupra capului de scoţieni în Stonehaven.
Iată alte ilustrări de la români: «In noaptea de Crăciun nu trebuie să se stingă focul. Se pune în această noapte un buştean în foc, numindu-se buşteanul Crăciunului»; «cenuşa buşteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăştiată prin grădini pentru rodirea lor»; «La Crăciun cerul este deschis». O altă credinţã spune cã anul care începe va fi luminos şi spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ţine lampa aprinsã pânã la
ziuã.

.
1.5. Românii din Bucovina cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca în fiecare an toţi oamenii să audă numele cel sfânt al Domnului şi să lase răutaţile. Când colindele nu vor mai răsuna pe pământ, lumea va încăpea pe mîna diavolilor.
Se cuvine o menţiune aparte despre datina umblatului în colindeţe în Transilvania: colindătorii, numiţi piţărăi, îşi pregătesc nişte ciomege din crăci de alun, «pe care le despoaie de coajă, le înfăşură cu tei, în formă de spirală, le udă şi le pun la fum, spre a ieşi pestriţe», apoi se adună în seara de Ajun, fac un foc, joacă hore, cântă şi spun poveşti până la miezul nopţii, când încep să colinde pe la gazde:

.

”Bunã sara lui ajun,/ Da-i mai bunã a lui Crãciun./ Dã-mi şi mie un pizărău,/ Cã-s pruncul lui Dumnezeu.” Stăpânul casei băga în traista fiecărui copil câte un pizărău, adică un colăcel făcut din făină de grâu, apoi arunca pe jos mere, nuci şi bani din metal, iar copiii se înghesuiau să le adune. «Când intră în casă răscolesc focul din vatră cu colindèţele lor, adică cu ciomegele, ca să arză astă noapte focul până la ziuă (…)

.
Colindătorii pleacă şi mulţămesc pentu darurile primite cu aceste cuvinte: Noi ieşim şi Dumnezeu intră. Săteanul nostru român ţine foarte mult la datina umblatului în colindeţe si fiecare îşi trimite odrasla în cel puţin trei ani de-a rândul, căci în popor se crede că a umblat în colindeţe şi Domnul Hristos.».

.
Tudor Pamfile menţionează acelaşi obicei şi în nordul Olteniei: “ se alege un vătav, care se chiamă vătrai, fiindcă el intră întâiu în casa omului şi bodicăie cu colinda în foc… Când piţărăii au venit la casa omului, omul îi bagă in curte pe toţi şi scoate o coţovaică, – coajă de dovleac, – cu seminţe de cânepă, in, porumb, grâu, seminţe de dovleac şi i le dă vătraiului. Vătraiul ia cu mâna, aruncă în toate părţile, pe casă, pimniţi şi zice :Să crească,/ Să înmulţească,/ La mulţi ani ca sa înflorească !/ Câte cuie pe casă,/ Atâţia galbeni pe masă, / La anul şi la mulţi ani! Atunci
iese cu desagii şi le dă la toţi pe rând piţărăi. Piţărăi se dă : covrigi, simigi, boabe fierte, pere, mere, colivă, ţuică fiartă, vin şi altele.”

.
Colindeţele – aceste toiege din beţe, nuiele sau crăci cu ornamente pirogravate, folosite pentru ritualul scormonitului în focul de Crăciun puteau de asemenea să contribuie la denumirea Crăciunului. Romulus Vulcănescu aminteşte şi bâtele magico-rituale cu cap de cal care simbolizau razele soarelui în dansul căluşarilor. El menţionează cultul cailor solari în Europa de vest sub formă de Pferd-Ritters la germani, cheval jupon la francezi şi hobby horse la englezi,[21]
precum şi dansul căiuţilor în solstiţiul de iarnă în România. Dansul căluşarilor a fost pus în legătură şi cu dansul antic al collisaliilor. In Oltenia se juca un «căluş de iarnă» la malul Dunării pe gheaţă. In dansul lor ritual, bărbaţii purtau toiege- mascoide din lemn cu capete de cai albi – cai solari, cu care alungau duhurile rele din pământ şi din văzduh.

.
1.6. Consacrarea rituală a bradului în sărbătorile solstiţiului de iarnă este anterioară erei creştine, aşa cum demonstrează cercetătorul Romulus Vulcănescu în studiul Mitologie română[22]: «In paleo-folclorul român bradul ca arbore cosmic e consemnat într-o descriere impresionantă: Sus în vârful muntelui / creşte bradu’ brazilor,/ de mare şi înfoiat / tot ceru’ l-a îmbrădat, / soarele în cetini,/ luna între ramuri / mii şi mii de stele, / între rămurele. (…)

.
Bradul a fost şi este prezent în ceremonii şi rituri proprii vieţii săteanului român ». Bradul este arbore de naştere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un brăduţ; este arbore de nuntă (stâlpul de nuntă pe care se leagă năframa, busuiocul şi plosca de vin care se înmânează miresei); arbore de judecată (bradul de jurământ şi bradul justiţiar); arbore funerar care ajută sufletul în marea trecere peste apa sâmbetei sau Marea Neagră, arbore de pomană de care atârnă colaci şi mere; arbore de bun augur în colinde şi coloana cerului, axis mundi, având coroana în ceruri şi rădăcinile în pământ. Creatorul lumii a izbit cu toiagul în apele primordiale şi ele s-au deschis în locul acela şi s-a ridicat falnic un brad fosforescent, picurând stropi de apă luminoasă.

.
Obiceiul de a împodobi la solstiţiul de iarnă, uşile, ferestrele şi casa cu crengi de brad sau pin, în credinţa că ele aduc noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, datează cu mult înaintea creştinismului. La popoarele nordice ramurile de brad cu care se împodobeau iarna casele, erau un mijloc de a lupta împotriva demonilor şi duhurilor rele, care, se credea că în perioada răscrucii dintre ani, umblau printre oameni. Totodată, faptul că rămâneau întotdeauna verzi, era o speranţă în renaşterea luminii şi venirea primăverii. Acelaşi rol îl are în Germania şi Austria tradiţia „Coroanei de Advent”, făcută din crengi de brad, cu lumânări care se aprind pe rând în decembrie, până în seara de ajun.

.
1.7. Cultul soarelui a fost asimilat în sărbătoarea creştină a Crăciunului. Grecii, egiptenii, sirienii serbau pe 25 decembrie naşterea Soarelui. In Egipt, fiul lui Isis, împărăteasa cerurilor, se naşte chiar în preajma solstiţiului de iarnă. Yule este numele caldeean pentru copil sau prunc. Însuşi numele popular al sărbătorii Crăciunului la britanici – Yule-day, îi dovedeşte originea păgână. Strămoşii anglo-saxonilor numeau data de 25 decembrie Yule-day sau Ziua-Pruncului, iar noaptea din ajun Noaptea-Mamei, cu mult înainte de a ajunge în contact cu creştinismul.

.
În Imperiul Roman în anul 274 e.n. împăratul Lucius Domitius Aurelianus a ridicat la Roma un templu dedicat lui Sol Invictus – Zeul Soare nebiruit, apărător al imperiului, şi a decis celebrarea cultului Soarelui ca un cult oficial de stat: dies natales Solis invicti. Pentru cinstirea soarelui învingător se aprindeau focuri enorme,ca reprezentări
pământene ale zeului celest. Noul născut era personificat la egipteni ca un prunc, care era arătat mulţimii la miezul nopţii, ca prilej de bucurie: «Fecioara a născut, lumina creşte!». Sărbătoarea solstiţiului de iarnă, denumită în spaţiul germanic Julfest, (la englezi Yule) era ţinută în toate ţările Europei de nord, în strânsă legătură cu fertilitatea şi cultul morţilor prin petreceri şi ospeţe cu mâncăruri abundente, cortegii de măşti etc.

.
1.8. Prin naşterea lui Mithra: “lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte forţele întunericului”[27]. Mithra era cunoscut drept Domn al Adevărului şi al Luminii Cereşti.. Ecouri ale mithraismului se găsesc în unele colinde româneşti, unde Iisus îmbracă toate atributele lui Mithra (venerat atât în Dacia, unde s-au găsit 280 monumente, cât şi în Moesia Inferior – 90 monumente): „şi pe faţa fiului/ scrisă-i raza soarelui”.[28] Ecouri apar şi în onomastica românilor: Mitra, Mitrea, Mitru, Mitre, Mitran, Mitrică, Mitrancă, Mitrofan, Mitroi, Mitruş, Mitrelea, Mitrescu, Mitrican, Mitrici, Mitrin, Mitriev, Mitrovici, Mitruţoiu (chiar tatăl meu se numea Mitruţă).

.
1.9. În studiul Geneza creştinismului popular al românilor, Nelu Zugravu afirmă că „Nemurirea şi postexistenţa propovăduite de Zalmoxe ar fi putut anticipa şi pregăti creştinismul” [30]. Dobândirea nemuririi însemna şi un cod de legi morale: pietate, abstinenţă, puritate, curaj. Geto-dacii foloseau incineraţia, ca sufletul să supravieţuiască
purificat în cer, lângă Cel Preaînalt, părintele luminilor, eliberat de învelişul trupului corupt.

.
2. Împrejurările în care a fost instituită Sărbătoarea Naşterii Domnului
Troparul zilei specifică sensul acestei sărbători a Natalităţii (Nascere Domini): Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru… Biserica a încercat să-şi apropie sărbătoarea Crăciunuluicu rădăcini milenare, «necreştină, dar prăznuită de o populaţie cu trăire creştină», dedicând-o Naşterii Mântuitorului, numit Soarele Dreptăţii.

.
2.1. Textul din Noul Testament (Matei 1, 18) este următorul: Cristi autem generatio sic erat (Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost). Cuvântul grec genesis (naştere) a fost tradus in latină, în Vulgata, cu generatio, – onis (generare, naştere din părinţi) sinonim cu “natalis”.După Ovid Densuşianu, Al. Graur şi Al.Rosetti, apelativul Crăciun derivă din latinescul creatio. Dar limba Bisericii nu a întrebuinţat şi pe creatio, pornindu-se de la sensul lui creare, de “faire naitre du neant”. Prin urmare este un nonsens să legi etimologic numele Crăciun de termenul creatio,-onis, fiindcă termenul “creare” nu are sensul de “naştere”. Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl, fiind de o fiinţă cu Tatăl, şi “la plinirea vremii” s-a născut cu trupul, fără de păcat, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, aşa cum se afirmă în Crez: “născut, nu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.

.
2.2. Din latinul natalis avem însă în română cuvântul nat, de unde expresia: Tot satul îşi are natul, adică fiecare cu obârşia lui, cu generaţia ( generatio-onis) neamului său. Cuvântul nat ( natus) nu are legătură cu Crăciunul, ca în limbile romanice apusene.

.
2.3. Al. Graur mai derivă Crăciun şi din latinul calatio, care însemna “chemare”, şi anume chemarea pe care o lansau preoţii la zi întâi a fiecărei luni, de unde şi numele de kalendae, care se dădea primelor zile ale lunii (cu derivatul calendar, cărindar). Dar Crăciunul nu e la zi întâi şi nu presupune nici o chemare.

.
2.4. In textele bisericeşti româneşti numele Crăciun a fost eludat secole întregi (XVI, XVII, XVIII), datorită încărcăturii păgâne a sărbătorii, care asocia la Naşterea Domnului un alai de personaje de neînţeles cu măşti de Moşi, Cioban, Mut, Plugari, Ţigan, Căiuţi, Capră/Ţurcă, Urs. De exemplu în Cazania de la Govora – 1642 şi în Cazania lui Varlaam – 1643, numele sărbătorii Crăciunului a fost înlocuit cu “Sărbătoarea Născutului”. În schimb în
texte laice apare şi ca nume al sărbătorii: mitropolitul Sucevei, Ghedeon, şi mai mulţi boieri mulţumesc în scris craiului Gh. Racoţi pentru un ajutor în bani, “ pe care se îndatoreau a-i răspunde până în ziua Crăciunului”[35]. Gheorghe Mihăilă îl găseste atestat în sec. al XII-lea: crăciun (1198).

.
2.5. Datinile străvechi ale Crăciunului asociate la sărbătoarea împărătească a Naşterii Mântuitorului au persistat de-a lungul secolelor până în zilele noastre în ciuda interdicţiilor. Actul de martiraj al Sfântului Cračun, judeţul Constanţa) menţionează practicarea acestei sărbători de enoriaşi din toate categoriile sociale în secolul al IV-lea,« în ziua calendelor lui ianuarie…îmbrăcaţi în piei de capră… urmând obiceiul păgânilor, deşi se numesc creştini»[37].
Acelaşi lucru se semnala şi în vestul Europei. In 742 Sfântul Bonifaciu scria Papei Zaharia (pontif între 741-752), scandalizat că la Roma, de Anul Nou, creştinii, deghizaţi în animale după obiceiul păgânilor, cântau şi dansau ziua şi noaptea, chiar pe treptele bazilicii Sf. Petru, refuzau din superstiţie să împrumute vecinilor foc sau unelte din fier. În spaţiul germanic la carnavalul Julfest apare personajul Julbock. Acesta este un ţap confecţionat din paie, legat cu o fundă roşie. În mitologia ţărilor nordice, zeul tunetelor Thor – denumit şi Donner, alerga pe bolta cerului într-o şaretă trasă de ţapi, iar la solstiţiul de iarnă Thor se cobora printre oameni. Ţapul lui Thor a devenit în ţările scandinavice un simbol al Crăciunului. În Finlanda, Moş Crăciun este numit Joulupukki, cuvânt derivat de la
Julbock.

.
Conducătorii bisericii au luat poziţie şi împotriva obiceiului păgân de a face daruri pe 25 decembrie (obicei care îşi trage originea din Saturnalii, când cei bogaţi făceau daruri celor sărmani în cinstea vârstei de aur a libertăţii, când Saturn stăpânea toată lumea cunoscută).

.
2.6. Iată un exemplu cum la români sărbătoarea moştenită a fuzionat firesc cu creştinismul: «Se spune că Moş Crăciun a găzduit şi ospătat pe Ioan Sântioan. Cică Ioan Sântioan a călătorit cu Maica Domnului şi cu Hristos şi s-au abătut la casele lui Moş Crăciun. După ce s-au ospătat şi au băut, Ioan Sântioan a zis lui Moş Crăciun : Noi bem şi ospătăm şi nu ne întrebăm cine e mai mare dintre noi. Moş Crăciun i-a răspuns: Mare eşti, Doamne, de mărire, de când te-ai născut. Dar eu m-am pârlejit (am fost de faţă – cu acest prilej,n.n.) şi team sprijinit în poala de veşmânt şi n-ai dat de pământ». Parcă asistăm la Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon bătrânul (sărbătorită în calendar la data de 2 februarie), în ritualul punerii înaintea Celui Preaînalt a Pruncului Sfânt, Fiul Omului, întâi născut din Preacurata Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt.

.
2.7. «Creştinismul popular, afirmă Nelu Zugravu, s-a născut din convieţuirea religiilor în momentul de formare si ascensiune a religiei Mântuitorului în Imperiul Roman, din similitudinea practicilor, din supravieţuirea mitologiilor ancestrale, din revalorizarea simbolurilor preistorice şi din creştinarea unor divinităţi, credinţe şi cutume antice.». Întrucât sărbătoarea Crăciunului era prea adânc înrădăcinată în mentalitatea populară pentru a fi înlăturată, biserica a hotărât să o păstreze închinând-o Naşterii Mântuitorului. Ion Ghinoiu observă cum creştinismul a vehiculat numeroase practici precreştine pe care, fără să vrea şi fără să ştie, le poartă cu el. Fără creştinism multe credinţe şi superstiţii nu ar fi ajuns până în secolul XXI.

.
Practicile religioase au fost preluate prin tradiţie, fără să existe îndrumări scrise privind de exemplu închinatul spre răsărit, orientarea estică a mormintelor, a altarului bisericilor şi a icoanelor în casă, palma deschisă cu degetele răsfirate în chip de raze (simbol solar) cu care preoţii invocă duhul sfânt şi binecuvântează credincioşii, tămâiatul,
aprinsul lumânărilor şi candelei, primirea şi transmiterea luminii de Paşti, stropirea cu apa sfinţită, pomenile etc.

.
Istoricul Socrate Scolasticul, citat de cercetătorul Nelu Zugravu susmenţionat arată că nici apostolul Petru, nici evangheliştii nu au impus celor convertiţi cum să celebreze sărbătorile: «Căci nici Mântuitorul, nici Apostolii n-au impus pentru aceasta nici un precept şi n-au stabilit nici o pedeapsă contra celor ce le-ar comite… Apostolii n-au cugetat niciodată să prescrie sărbători. Ei n-au avut grijă decât să recomande pietatea».[44] Mântuitorul însuşi
a spus: «N-am venit să stric, ci să împlinesc».

.
2.8. La primele popoare creştinate, numele sărbătorii arată exclusiv evenimentul creştin al naşterii Domnului, fără trimitere la străvechea sărbătoare pre-creştină: latină- Natales, italiană– Natale, spaniolă– Navidad, portugheză– Natal, provensală– Nadal, franceză- Nativité/ Nöel, engleză- Nativity/Christmas, rusă- Rozdjestvó, ucraineană –
Rizdvò, polonă– Bože Narozdenie, sârbă-croată-slovenă– Bozic, bulgară –Bozik, cehă– Vanoce, slovacă – Vianoce.
Petru Caraman, studiind răspândirea geografică a cuvântului Crăciun îl găseşte numai la români şi la locuitorii din imediata vecinătate a graniţelor etnice româneşti: la ucrainienii carpatici Kerečunj večery, la slovaci tot Kračun (numai la cei din est), la unguri Karácson, cu acelaşi sens ca şi la români. Deci reiese că pretutindeni cuvântul e împrumutat de la români.

.
In concluzie constatăm că la toate popoarele Europei elementele asociate sărbătorii multimilenare a Crăciunului fac parte dintr-un sistem coerent de reprezentare mitico-rituală a lumii, care dovedeşte continuitatea a unei credinţe monoteiste în Dumnezeul Luminii şi al Dreptăţii. Pretutindeni apare aceeaşi dezvoltare spirituală: cultul solar al Crăciunului este absorbit organic în sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, o dovadă convingătoare despre
comunitatea de origine a popoarelor europene.

.
Această origine este autohtonă, strict europeană şi nu indo-europeană cum s-a susţinut în mod eronat. De ce? Deoarece cultul soarelui este axiomatic legat de agricultură, iar cercetări arheologice recente precum şi datările cu C14 au dovedit că agricultura îşi nu are originea în ţinutul arid al Indiei, ci în bazinul carpato-dunărean situat in inima Europei. Munţii Carpaţi au fost habitatul primitiv al arienilor care au populat India, aşa cum dovedesc cercetătorii britanici în The Cambridge History of India. Autohtonii carpato-dunăreni practicau agricultura încă din epoca pietrei (7800 î.Hr.), arând pământul cu plug din corn de cerb şlefuit şi placat cu silex. S-au descoperit semnificative depozite de graminee carbonizate în gospodăriile neolitice. Cercetările arheologice ale Grupului de lucru Schela Cladovei –Lepenski Vir efectuate între 1990-2000 au dus la concluzia că agricultura a
început la Porţile de Fier.

.
In acelaşi timp, cercetătorul italian Marco Merlini sesizează cu justeţe că recunoaşterea internaţională a primordialităţii civilizaţiei carpato-dunărene are repercusiuni culturale importante asupra identităţii spirituale comune a popoarelor care locuiesc bătrânul continent Europa: „Teorema clasică Ex Oriente lux este schimbată în Ex Occidente lux (…). Aceasta aduce o îmbogăţire şi expansiune a matricei istorice şi culturale pe care se bazează identitatea noastră europeană, pentru că civilizaţia Dunării este acum considerată ca una din „mamele” culturii europene moderne.”

.
In ceea ce priveşte tema prezentului studiu, sărbătoarea solară a Crăciunului este una din mărcile de străvechime ale neamului românesc şi ale spiritualităţii europene.

 

Autor: Prof. Dorina Şuhanea

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/sarbatoarea-de-craciun-inainte-si-dupa-hristos/?feed_id=83358&_unique_id=650c837818078

descarcare1 1

Documentare & Articole: Lumea de Dincolo – Intre Stiinta si Mit

sigla

Experienţe de moarte clinică (EMC):

Ce este o EMC? Este o experienţă a vieţii după moarte, care are loc, atunci când persoana este moartă din punct de vedere clinic. Este vorba de o detaşare de trup, şi de o existenţă în afara trupului în mod conştient.

Nu trebuie să confundăm aceste experienţe, cu cele în stare de comă, în stări excepţionale la graniţa dintre moarte şi viaţă, sau cu cele sub influenţa unor substanţe, sau cu cei ce au experimentată răpiri sufleteşti, după cum spune Pavel: „Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer(dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.” (2Corinteni 12:2-4; vezi şi 1Corinteni 5:3,4).

Atunci când vorbesc de EMC, mă refer la oamenii declaraţi morţi de medici sau personal medical competent, şi care după un timp mai lung sau mai scurt, au revenit la viaţă.

lgtrfd

Atât cei ce au avut experienţe pozitive, sau negative, descriu: detaşarea de trup, începutul unei existenţe în afara corpului, de multe ori ei privesc corpul neînsufleţit, cât şi personalul medical care încercă reanimarea persoanei. Mai târziu persoana dacă a fost bună se simte că pluteşte / se ridică, trece printr-un tunel, şi se întâlneşte cu o fiinţă de lumină: Isus sau un înger, sau chiar din clipa detaşării de trup este întâmpinat şi înconjurat de îngeri (comp. cu Luca 16:22), aceea persoană apoi, e posibil să vadă anumite secvenţe din paradis, sau se întâlneşte cu fiinţe dragi sau cunoscute decedate. Comunicarea cu fiinţa de lumină sau cu sufletele celor cunoscuţi este fie verbală, fie non-verbală, printr-un fel de telepatie.

Cei ce au experienţe negative declară, cum sunt preluaţi de demoni, din clipa morţii, sau simt că sunt traşi sau alunecă în jos, simt un întuneric dens şi înfricoşător (Matei 8:12; 22:13; 25:30); alţii ajung la o poartă a iadului şi sunt preluaţi de o fiinţă oribilă, sau văd un loc al torturii, al flăcărilor, al ţipetelor sau durerilor, unii văd anumite persoane cunoscute, necredincioase, chinuindu-se în foc, sau fiind chinuiţi de fiinţe demonice, sau experimentează chinul de a fi sfâşiaţi, zgâriaţi de mii de fiinţe care parcă îi străpung fiinţa cu ghearele lor. Experienţe pot fi de la caz la caz diferite, însă păstrează acelaşi tipar, cei buni, un loc frumos, de unde nu mai doresc să plece, o fiinţă de lumină sau mai multe, iar cei răi chinul în forme mai grave sau mai puţin grave.

În general Fiinţa de lumină care este prezentă lângă cei drepţi, sau vine ulterior şi îi scapă din ghearele demonilor, din întuneric sau din flăcări pe cei ce au ajuns în acel loc, le arată viaţa de pe pământ, sau secvenţe cu faptele făptuite în trup, după care îi spune că trebuie să se întoarcă pe pământ, i se mai acordă astfel o şansă, ca cei drepţi să devină şi mai drepţi, şi cei nedrepţi să se pocăiască, unii dintre ei primesc chiar un mesaj pentru omenire sau pentru biserică.

Toţi cei care au revenit înapoi, şi au descris raiul sau iadul, au simţit un sentiment al veşniciei, nu au simţit trecerea timpului ca pe pământ.

Ei revin în corp, şi când se trezesc (învie) în lumea aceasta, află că au fost declaraţi morţi, dar că din fericire au revenit la viaţă. Unii au revenit la viaţă şi după câteva zile nu doar după ore. Am auzit de un caz ce a revenit la viaţă după nouă zile, altul după trei sau patru, altul după o zi, etc.

Trebuie amintit faptul că unii dintre cei ce au experimentat moartea clinică, nu au o asemenea experienţă a raiului sau a iadului. O posibilă explicaţie ar fi, că nu-şi amintesc, ca şi situaţia cu visurile. Toţi oamenii visează în fiecare noapte, acest lucru este demonstrat ştiinţific, însă nu toţi îşi amintesc visul dimineaţa, decât o mică parte.

O altă explicaţie ar fi că Dumnezeu nu a dorit ca acei oamenii să aibă, detaşarea de trup, ştiind că vor reveni la viaţă în scurtă vreme.

Scepticii, materialiştii, necredincioşii, anihiliştii, care neagă viaţa după moarte, au încercat să explice acest fenomen, dând tot felul de explicaţii, şi născocindu-se multe teorii care încearcă se explice aceste experienţe.

În general se dau următoarele explicaţii la experienţele de moarte clinică, cu continuarea vieţii după moarte, ele sunt: 1) halucinaţii induse de durere sau medicamente; 2) resturi de amintiri din experienţa naşterii; 3) reacţia creierului la nivele modificate de dioxid de carbon; 4) împlinirea psihologică a unor dorinţe, speranţa unui cer; 5) autosugestie; 6)experienţe induse de droguri sau de diferite anestezice; 6) atacuri de apoplexie în lobii temporali; 7) pierderi senzoriale.

Near-Death-Experience-Wallpaper-650x454

Sunt aceste explicaţii satisfăcătoare? Dacă cercetăm acest fenomen experimentat de mii de persoane, ne dăm seama că aceste explicaţii nu satisfac, ele nu dau răspunsuri la anumite cazuri reale concludente, ca de pildă:

De exemplu, ele nu pot explica cum ar putea nişte oameni cu creierul mort, să descrie ulterior cu amănunte exacte şi amănunţite încercările personalului medical de a-i reanima. Astfel dintr-un studiu pe 25 de pacienţi cu cunoştinţe medicale, care au fost rugaţi să descrie manevrele ce se fac atunci când un medic încearcă să reanimeze un pacient care este în comă sau mort clinic, aproape toate persoanele (23 din 25) au făcut greşeli mari de descriere a procedurilor de reanimare. Pe de altă parte, nici unul din pacienţi morţi clinic n-au făcut greşeli în descrierea a ceea ce s-a petrecut cu ocazia reanimării lor. Asemenea studii dovedesc că oamenii aceştia au fost cumva în afara trupurilor lor, aşa cum au pretins, şi au privit ce se întâmplă.

Există probe care arată şi mai bine existenţa după moarte, desprinderea sau ieşirea din trup şi deplasarea la o anumită distanţă de trup. Astfel o mamă, după ce a intrat în moarte clinică, a ieşit din trup, şi a plutit spre coridor, unde şi-a văzut fetiţa adusă de o cunoştinţă pe holul spitalului, şi a văzut că fusta ei nu era asortată cu bluza. După câteva minute, mama a revenit trup, şi a revenit la viaţă. După ce şi-a recăpătat conştiinţa, ea a spus personalului medical de ce fetiţa ei este aşa prost asortată ca îmbrăcăminte. Medicul a apostrofat asistenta că a lăsat fetiţa să fie văzută de mama ei. Însă aceasta s-a scuzat şi a spus că fetiţa nu a intrat la mama ei. Iar mama a precizat că a văzut-o din postura de suflet. Ne întrebăm ce halucinaţii putea să-i arate mamei cu ce este îmbrăcată fetiţa ei? Sau mai degrabă cu adevărat această mamă a experimentat viaţa după moarte şi ieşirea din trup.

Un alt caz, a unei femei aduse de urgenţă la spital, unde a venit pentru prima oară, a simţit că fiind în sala de operaţie, că s-a detaşat de trup, a început să se ridice în sus, prin ziduri, şi a ajuns pe acoperişul spitalului, unde zăcea aruncat un tenis (pantof) de culoare roşie. După ce şi-a revenit din moarte clinică, a spus personalului medical că pe acoperişul spitalului este un pantof roşu. Lucru confirmat ulterior, când o persoană din cadru spitalului a mers pe acoperiş şi a găsit pantoful roşu.  Întrebare pentru sceptici: Cum putea, halucinaţiile, inconştientul, sau sedativele, sau anestezicul să-i permită să vadă o realitate fizică, şi nu anumite imagini ireale? Cum de a văzut femeia pantoful roşu fiind prima oră în acel spital, decât doar dacă a experimentat o ieşire din trup cu adevărat?

outofbody

Alte cazuri indică o întâlnire cu fiinţe dragi care au decedat, însă curios, ele au decedat după ce a decedat cei cu experienţa cu moartea clinică, deci nu avea de unde să ştie că au decedat, deoarece când au intrat în comă, acele persoane erau în viaţă. Când se trezesc la viaţă abia atunci află, că persoanele cu care s-a întâlnit au decedat imediat după ei. Cum ar fi putut să ştie de decesul rudelor lor, decât că s-a întâlnit cu ele, având în vedere că ele au decedat după ce persoana în cauză a intrat în comă?!

Unii chiar descriu cu lux de amănunte împrejurările în care au decedat rudele lor, sau anumite evenimente la sute de kilometri distanţă. Cu siguranţă că nu anestezicul sau halucinaţiile sau dereglările unor substanţe din creier au putut face ca aceştia să aibă acces la aceste informaţii din timpul morţii lor, ci doar dacă au experimentat cu adevărat, ieşirea din trup de după moarte clinică.

Cu siguranţă că nu aceste mărturii sunt fundamentul credinţei noastre, ci Cuvântul lui Dumnezeu, însă aceste experienţe întăresc Cuvântul lui Dumnezeu, fiind asemănătoare cu anumite descrieri ale Bibliei, deoarece oamenii care au experimentat moartea clinică, au descris asemănător cu Biblia: paradisul, Noul Ierusalim, îngerii, etc. Iar cei necredincioşi, au descris asemănător, iadul, flăcările, demonii, întunericul, chinul, etc.

Textul intergal al cartii :
http://exm.uv.ro/documente/iad.html

10079814

UN ROMÂN S-A ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU ÎN RAI! Fostul ateu dezvăluie CUM ARATĂ EL şi ÎNGERII | VIDEO-MĂRTURIE

Gavril Bărnuţiu este din judeţul Satu Mare şi nu demult a trăit una dintre cele mai importante experienţe din viaţa sa. Fără să creadă în existenţa Sa, românul s-a convins că dincolo de această lume este, totuşi, Dumnezeu. Intrat în moarte clinică după ce s-a îmbolnăvit brusc, Gavril Bărnuţiu a găsit calea credinţei după ce a cunoscut lumea de dincolo de noi.

Într-un filmuleţ postat pe YouTube, românul povesteşte cum a trecut prin infern şi prin Rai, cum şi-a întâlnit părinţii morţi şi cum a fost salvat de către îngeri. De asemenea, acesta descrie cu amănunte senzaţionale felul în care arată Raiul, Dumnezeu şi îngerii.
„Şi de-odată uitându-mă aşa în stânga am văzut o poartă mare şi poarta aceea exact aşa era cum era corpul meu, toate culorile erau pe poarta aceea. Eu m-am uitat apoi în mormânt. Mă miram de corpul meu. Ştiam că acela a fost corpul meu şi acuma ce fel de corp am. Şi îmi zice îngerul din dreapta: vezi aşa se petrece cu oricine moare. Corpul putrezeşte în pământ, iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru – au zis îngerii – sau ca şi a celora din iad, corpuri de demoni – aşa mi-au zis îngerii. Iar tu – au zis către mine – tu ai primit un corp de musafir al iadului şi-al raiului pentru necredinţa ta. Acum vino, nu te teme. Trebuie să vezi o părticică din Rai. Mi-am îndreptat privirile spre poarta aceea mare care s-a descuiat în două părţi. Când am ajuns la poartă, ei trăgeau de mine să intru şi mie mi-era frică. Şi am zis: cum să mă duc eu acolo în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea care o văd – o vedeam din poartă – cum să intru eu acolo, eu nu sunt vrednic. Dar îngerii, îngerii mă trăgeau de mâini, vino nu te teme. Ei au văzut şi au ştiut că eu mă tem. Vino nu te teme, au zis către mine şi când am păşit pragul înăuntru la un moment dat, eu nu am mai simţit ca aici când păşeşti de-afară în casă tot materie sub picioare. Deja eu păşeam, dar păşeam în aer. Exact cum ai pune mâinile aşa în aer, aşa simţeam. Deci nu simţeam materie sub picioare. Dar o bucurie ce-a pătruns în mine, nu se poate explica în cuvinte omeneşti exact cum scrie în Biblie. Acolo aşa este: cum ochiul omului n-a văzut, urechile n-a auzit la inima omului nu s-a suit. Deci la un moment dat cum am intrat curios acum, în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea mare, acum curios să văd, curios să aud, acolo cum este, acolo în Raiul lui Dumnezeu. Eu doar o părticică am văzut acolo. Eu n-am văzut tot Raiul lui Dumnezeu. Când voi primi corpul de moştenitor şi voi merge acolo, atunci voi vedea tot Raiul lui Dumnezeu, când voi fi moştenitor. Eu am fost musafir”, a spus bărbatul originar din judeţul Satu Mare.

.

„Şi îngerii mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate. Adevărul este că dacă oamenii înregistrează, Dumnezeu cu atât mai mult înregistrează toate faptele bune şi rele. Şi-acuma după ce ei mi-au spus „aici sunt toate faptele tale rele”, după ce m-am gândit eu, că precis mă vor alunga în iad, va trebui să recunosc că eu nu sunt vrednic să fiu aici. Ei au zis: nu aşa cum gândeşti tu. Deci ei ştiau gândul meu. Şi adevărul este, îngerii ştiu gândul nostru cât şi Domnul Iisus şi Dumnezeu. Dar acum, ei mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate iar la uşa din faţă, că eu eram în holul acela mare, iar la uşa din faţă este lăcaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale”, a mai completat Bărnuţiu.

.

„La un moment dat tatăl meu era pe patul din stânga, mama pe dreapta, pe patul din dreapta. Aş fi vrut să vorbesc cu tata dar îngerii mi-au zis: lasă-l să se odihnească, nu ai voie să vorbeşti cu el. Atunci, l-am lăsat pe tata şi mi-am îndreptat privirea spre mama pe patul din dreapta, zic: „Dumneata ce faci aici, măicuţă?” Ea mi-a zis: „Eu am venit să vă văd pe voi, dar mai ales pe tine, cum te vei naşte astăzi din nou””, a precizat cel care a trăit această experienţă spirituală.

.
Gavril Bărnuţiu şi-a amintit şi detalii legate de felul în care erau îmbrăcaţi cei din jurul său: „Îmbrăcămintea Domnului Iisus şi a îngerilor era perfect albă, părul alb, alb, aşa când s-au întors într-o parte părul era într-una cu îmbrăcămintea şi n-am văzut aripi – că m-au întrebat mulţi: n-ai văzut nu aveau aripi îngerii? Nu ştiu, mama a visat îngeri, dar cu aripi. Eu n-am văzut aripi la îngeri deşi i-am văzut. Şi din spate n-am văzut că aveau aripi. I-am văzut haină albă de sus până jos şi părul acela alb, alb şi înfăţişarea aceea puţin galbenă foarte strălucitoare. Până la vârsta de 34 de ani jumătate a trebuit să-mi văd toate faptele rele. Vreau să spun că am trecut prin faţa fiecărei uşi şi-a trebuit să-mi văd corpul la vârsta de 16 ani, aşa cum în restaurant după ce am terminat profesionala în Lupeni, am fost repartizat în Petroşani şi-acolo inginerul a ţinut ziua lui şi ne-a chemat la restaurant. Am văzut cum acolo cântam noi românii la o masă separat cântam bineînţeles melodii populare, iar la altă masă ungurii cântau ungureşte. Şi voiau să ne interzică să cântăm noi româneşte şi s-a iscat o bătaie şi eu decât să mă bat am ieşit afară şi-am fugit. Exact cum s-a petrecut, aşa am văzut acum primul caz, în timpul cât am fost declarat mort”.

.

„În iad am văzut tunelul acela care zic că avea 100 de metri adâncime şi-apoi am văzut lumea iadului şi flăcările acelea care se înălţau până sus la cer şi toţi aceia cu mâinile ridicate venind spre mine şi strigau după apă şi ajutor. Toţi aceia veneau. Acum aici am văzut tunelul acela dar fără sfârşit, fără capăt şi deodată am văzut că din adâncime vine un nor la aproximativ 10-15 metri în faţa mea norul acela s-a desfăşurat şi-am văzut exact un bărbat – exact cum te văd pe dumneata în faţa mea. Aşa l-am văzut pe Dumnezeu. Cu deosebire că El avea 20 de metri înălţime. Avea vreo 5-6 metri lăţime. Era un corp ce n-am văzut în viaţa mea aşa de mare. Acum am crezut că El v-a zbiera la mine: locul tău nu este aici, locul tău este în iad. Pleacă din faţa mea. Dar El n-a zbierat, El n-a strigat nici cu ton ridicat la mine. Aşa de blând şi îngerii vorbeau aşa de blând că nu m-aş fi săturat nicio dată şi în veci să-i aud. Dar Dumnezeu când mi-a vorbit aşa de blând, mi-a zis „Vino, nu te teme, ai avut păcate cât nisipul mării dar acum prin sângele iubitului Meu fiu Iisus toate sunt şterse iar de Mine sunt iertate”. N-am ştiut ce să zic. De bucurie tot mă pregăteam să-i zic ceva sau să nu-i zic, tot m-am temut că dacă-i voi zice ceva poate va zbiera la mine. „Nu te teme, am hotărât să mergi în lume”, mi-a spus, „pentru familia ta şi-atâtea suflete care doresc mântuirea”. „Du-te, spune la toţi aceea cu care vei avea ocazia să vorbeşti ce-ai văzut şi ce-ai auzit dar mai mult ca atât să le spui la toţi căci în curând harul se va lua şi lumea se va sfârşi. Du-te, nu te teme. Duhul Meu este mereu cu tine”. Atunci, deodată am simţit că a venit peste mine un aer răcoritor şi imediat m-am văzut în corpul acesta”.

.

Şi-acum, îngerii au intrat în Rai, eu m-am trezit în morgă, m-am trezit acolo. Sigur că a venit soţia din oraş. Ea s-a dus să facă cumpărături, să pregătească pentru înmormântare şi-a venit înapoi. Şi când a venit acolo la uşa de la morgă, văzându-mă viu, m-a întrebat: „Tu eşti Gavrilă?” Am zis „Da””, a încheiat Bărnuţiu povestea vieţii sale.

Sursa: www.libertatea.ro

.

  https://www.evolutiespirituala.ro/documentar-articole-lumea-de-dincolo-intre-stiinta-si-mit/?feed_id=83223&_unique_id=650bdab8870b7

quan yin3

Legenda Zeitei compasiunii – Quan Yin

 

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau „Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, „imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca „marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Quan Yin este forma prescurtata a unui nume care inseamna Cel care Vede si Aude Plansul din Lumea Oamenilor. Titlul ei chinezesc inseamna „Ea care intotdeauna observa si asculta sunetele”, adica cea care asculta rugaciunile. Cateodata avand 11 capete, ea este supranumita Sung-Tzu-Niang-Niang, „doamna care aduce copiii”. Ea este zeita fecunditatii dar si a clementei. Venerata in special de carte femei, aceasta zeita aduce alinare celor tulburati, bolnavilor, celor pierduti, senililor si celor nenorocosi.

Popularitatea ei a crescut atat de mult de-a lungul secolelor incat a devenit si protectoarea negutatorilor pe mare, a fermierilor si a calatorilor. Ea mangaie sufletele in Lumea de jos si este invocata in ritualurile de dupa inmormantare, pentru a elibera sufletul decedatului de chinurile purgatoriului (nota: desigur, daca exista credinta in asa ceva). Sunt temple in toata China, dedicate acestei zeite si este venerata de catre femei din China de Sud mai mult decat de cele din nord, in cea de-a 19 zi a lunilor (nota: ciclurilor lunii, nu a lunilor calendaristice) a doua, a sasea si a noua. (De exemplu este un obicei constant la nastere in Foochow, prin care o familie care are o fata maritata din a 15 a zi a anului anterior, care inca nu a nascut inca un mostenitor de sex masculin, trimite acesteia de la rude, un dar intr-o zi norocoasa intre a 5 a si a 14 a luna noua.

Darurile trimise sunt urmatoarele: un lampion cu imaginea Zeitei Compasiunii, Quan Yin, purtand un copil in bratele ei si inscriptia „Fie ca Quan Yin sa iti aduca in dar un fiu”; stridii intr-un vas din pamant; prajituri cu orez; portocale si usturoi). Inchinatorii cer si si ei fii, bogatie si protectie. Ea poate aduce copii (de obicei baieti, insa daca mama cere o fiica, aceasta va fi foarte frumoasa), poate proteja de tristete, ghida marinarii si pescarii (de unde avem imaginea ei „parcurgand valurile” in multe reprezentari) si ii poate face nefolositoare sulita unui inamic in lupta.

Templul ei principal se afla pe Insula Putuoshan, din Chusan Archipelago, langa coasta Zhejiang, langa Ningbo, loc foarte important de pelerinaje, un loc sacru pentru buddhisti, veneratia pentru Quan Yin fiind principala caracteristica a locului, mai ales ca se spune ca zeita chiar a locuit acolo pentru o perioada de 9 ani, conducand sub numele de Regina Marilor de Sud. Numele complet al insulei este P’u t’o lo ka, de la Muntele Pataloka, unde Zeita, in transformarea ei din Avalokiteshvara, priveste in jos, catre umanitate. Miao Feng Shan (Muntele Varfurilor Miraculoase) atrage multi pelerini, ce folosesc zuruitori si artificii in rugaciunile lor pentru a atrage atentia ei. In 847, primul templu al lui Quan Yin a fost construit pe insula. Pana in 1702, P’u Tuo era casa a 400 de temple si a trei mii de calugari si era destinatia a nenumarati pelerini. (Pana in 1949, totusi, P’u Tuo mai era gazda a doar 140 de manastiri si temple)

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau “Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, “imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca “marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Nicio alta figura din panteonul chinezesc nu apare intr-o mai larga varietate de imagini, despre care se spune ca sunt mii de incarnari diferite sau manifestari. Quan Yin este de obicei prezentata ca o femeie gratioasa, desculta, imbracata in robe frumoase, albe, avand o boneta alba pe cap si purtand un mic vas plin de roua sfanta. (Totusi, in forma ei Lamaistica, reprezentarile in bronz din secolul 18 din China si Tibet, ea apare deseori complet goala).

Ea este inalta si subtire, o figura a gratiei infinite, trasaturile ei gratioase insufland privitorului sublima lipsa a egoului si compasiunea, care au transformat-o in zeitatea favorita dintre toate figurile divine. Poate sa stea pe un elefant, pe un peste, ingrijind un copil, sa tina un cos, avand sase sau o mie de brate, unul sau opt capete, unul deasupra celuilalt, patru, optsprezece sau patru zeci de maini, cu care ea intotdeauna alunga suferinta celor nefericiti.

Deseori este prezentata calarind un animal mitologic, numit Hou, care seamana intr-un fel cu un leu buddhist si simbolizeaza suprematia exercitata de catre Quan Yin asupra fortelor naturii. Picioarele ei goale reprezinta calitatea ei consistenta. Pe altarele publice, Quan Yin este frecvent flancata de catre doi acoliti, la piciorul ei drept un tanar fara camasa, cu bratele inclestate in rugaciune, cunoscut sub numele de Shan-ts’ai (Tanarul de Aur), iar la piciorul stang, o tanara tinandu-si cu sfiala mainile in interiorul manecilor, cunoscuta sub numele de Lung-nü (Fecioara de Jad). Principala sarbatoare a ei are loc in fiecare an in a 19 a zi al celei de-a doua luni selenare.

Totusi, ea este fericita cu trei sarbatori, nouasprezece a celei de-a doua, celei de-a sasea si celei de-a noua luni. Sunt multe metamorfoze ale acestei zeite. Ea este un model de frumusete chineza, iar a spune unei femei sau unei tinere fete ca este o Kwan Yin este cel mai mare compliment care poate fi facut pe altarul gratiei si minunatiei.

Potrivit unei legende foarte vechi, numele ei era Miao Shan si era fiica unui print indian. Tanara si linistita, ea a ales sa urmeze calea sacrificiului de sine si a virtutii si a devenit un pios discipol al lui Buddha, primind dreptul la accesarea constiintei buddhice, insa alegand sa ramana sa serveasca umanitatea. Pentru a reusi sa-l converteasca pe tatal ei, care era orb, ea l-a vizitat infatisandu-se ca un strain, deghizata, si l-a informat ca daca ar inghiti unul dintre globurile oculare ale copiilor lui, atunci vederea i-ar fi restaurata. Copiii lui nu ar fi acceptat acest sacrificiu, in acest sens ea a creat un ochi, pe care tatal ei l-a inghitit si vederea i-a fost restaurata. Apoi l-a convins pe acesta sa se alature unei comunitati buddhiste, aratandu-i prostia si vanitatea unei lumi in care copiii nu si-ar sacrifica nici macar un ochi pentru binele unui parinte. https://www.evolutiespirituala.ro/legenda-zeitei-compasiunii-quan-yin/?feed_id=82857&_unique_id=650936c72de63

CARTEA URANTIA

URANTIA

– fragmente – 

univers (5)

 

Intelectele parţiale, incomplete şi în evoluţie ar fi neputincioase în universul principal, incapabile să formeze chiar şi cel mai rudimentar tipar raţional de gândire, dacă orice minte, superioară sau inferioară, nu ar avea aptitudinea înnăscută de a forma un cadru universal în care ea să poată gândi.

Dacă mintea nu poate ajunge la concluzii veritabile şi nu poate pătrunde până la originile veritabile, ea va fi infailibil determinată să închipuie concluzii şi să născocească origini, pentru a avea un mijloc de a gândi logic în cadrul acestor ipoteze create în mod mental. Astfel de cadre universale pentru gândirea creaturilor sunt indispensabile operaţiunilor intelectuale raţionale însă, fără nici o excepţie, ele sunt într-un grad mai mic sau mai mare, eronate.

Cadrele conceptuale ale universului nu sunt decât relativ adevărate. Ele sunt utile eşafodaje care trebuie în cele din urmă să cedeze locul expansiunii înţelegerii cosmice crescânde. Modurile de a înţelege adevărul, frumuseţea şi bunătatea, moralitatea, etica, datoria, iubirea, divinitatea, originea, existenţa, scopul, destinul, timpul spaţiul şi chiar şi Deitatea, nu sunt decât relativ juste. Dumnezeu este cu mult, mult mai mult decât un Tată, dar Tatăl este cea mai înaltă concepţie umană despre Dumnezeu.

Cosmosul absolut este din punct de vedere conceptual fără limite.
A defini întinderea şi natura acestei realităţi echivalează cu a da calificări infinităţii şi a atenua conceptul pur al eternităţii. Ideea de infinit -etern, de etern-infinit, este necalificată în întindere şi absolută în fapt. Nici o limbă a Urantiei, trecută, prezentă sau viitoare, nu este adecvată pentru a exprima realitatea infinităţii sau infinitatea realităţii. Omul, creatură finită într-un cosmos infinit, trebuie să se mulţumească cu imagini deformate şi cu concepţii înguste despre această existenţă fără limite, fără hotare, fără început şi fără sfârşit, care depăşeşte realmente facultăţile lui de înţelegere.

Mintea nu poate niciodată spera să priceapă conceptul unui Absolut fără a încerca mai întâi să fracţioneze unitatea acestei realităţi. Mintea unifică toate divergenţele, dar, în absenţa totală a divergenţelor, mintea nu găseşte nici o bază pentru a încerca să formuleze concepte comprehensibile.

Starea statică primordială a infinităţii necesită o segmentare înaintea oricărei încercări umane de a o înţelege. Infinitatea comportă o unitate a cărei expresie, în aceste pagini, a fost EU SUNT-ul – primul postulat al minţii creaturilor. Însă o creatură nu va putea niciodată să înţeleagă cum se face că această unitate devine o dualitate, o triunitate şi o diversitate, în timp ce rămâne totuşi o unitate necalificată. Omul întâmpină o problemă similară atunci când se opreşte pentru a contempla Deitatea nedivizată a Trinităţii alături de personalizarea multiplă a lui Dumnezeu.

Urantia

Apasa aici pentru a citi cartea Urantia online https://www.evolutiespirituala.ro/urantia-fragmente/?feed_id=82626&_unique_id=65073c4c785ce

tablitele sumeriene2 1

TABLITELE SUMERIENE

– Adevarul despre istoria partiala a Terrei –

Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana.
Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar cele descifrate prezinta calcule matematice intr-un alt sistem. Deci pana la definitivarea descifrarii placutelor de la Tartaria, cand e posibil sa aflam o completare sau o schimbare radicala a istoriei, e bine sa cunoastem varianta „traducerii” (sub rezerva unei posibile dezinformari) tablitelor Sumeriene. Asemanarea multor aspecte cu scrierile biblice e covarsitoare.

Zecharia Sitchin, cunoscut datorita traducerii (descifrarii) tablitelor Sumeriene, a caror inteles schimba radical istoria omenirii, catalogat si ca fiind un manipulator, de catre unii, dar si fiindui apreciata traducerea de catre altii.
In cartea ” An.unnak.ki Versus An.unnak.ki ” , Aryana Havak prezinta pe scurt istoria tablitelor Sumeriene, dar si traducerea catorva dintre tablite. In continuare aveti acest pasaj :

Aceasta ar fi istoria oficială, prezentată succint, a Sumerului.

În urma unor ample săpături arheologice, printre care cele din 1850, din zona Mosulului, efectuate de Sir Layard şi cele nu mai puţin faimoase din Telloh, care au fost începute de nişte arheologi francezi în anul 1877 şi au fost continuate de alte echipe până în anul 1913, s-a reuşit aducerea la lumină a unor uriaşe vestigii arheologice care atestă rolul civilizator pe care l-au avut sumerienii. Cu ocazia acestor şantiere s-au găsit aprox. 250.000 de tăbliţe şi cilindri, preponderent din lut şi piatră, pe care se afla întreaga istorie a Sumerului. Din păcate nu s-au tradus decât foarte puţine. Ele sunt considerate ca fiind una din cele mai mari descoperiri arheologice din istoria umanităţii, dar deşi au trecut peste 150 de ani de la aceste evenimente, ele continuă să fie ignorate şi excluse din istoria oficială. Acest lucru se datorează faptului că ele contravin versiunii oficiale, atât din punct de vedere istoric, cât şi religios. Majoritatea acestora fac referire la situaţia economică, socială, religioasă şi politică din acea perioadă. Cel mai important apărător şi traducător al acestor scrieri este reputatul savant Zecharia Sitchin, istoric şi poliglot, care a studiat ani la rând aceste texte şi care, în urma unor argumente coerente, a ajuns la concluzia că această civilizaţie sumeriană a fost un «dar al zeilor».
Ceea ce este însă important şi interesant de aprofundat este Lista Sumeriană a Zeilor şi Zeiţelor. Această listă se află gravată pe o multitudine de tăbliţe de lut şi sigilii de piatră şi cuprinde o perioadă de aproximativ 400.000 de ani. Cu toate că anumite voci au afirmat că ele sunt reale şi trebuiesc acceptate, datorită lungii perioade pe care o acoperă, comunitatea ştiinţifică a respins aceste informaţii considerându-le neverosimile. Ei îşi bazează argumentaţia şi pe faptul că conducătorii sunt descrişi ca fiind zei sau nemuritori.

anunnaki-god-utu-isaac-alexandre
În aceste înscrisuri sumeriene zeii sunt numiţi An.unnak.ki – în traducere, cei care au venit din cer pe pământ. Nu putem să nu facem o corelaţie cu religia oficială şi anume cu faptul că în Geneză apar nişte personaje ce sunt numite Nefilimi, cuvânt a cărui traducere uzuală este cea de uriaşi, dar a cărui interpretare corectă ar fi: cei care au venit jos.
Mitologia sumeriană afirmă că au existat o serie de zei şi zeiţe, buni sau răi, care au venit pe pământ şi au creat rasa umană. Sitchin spune că aceşti zei au sosit de pe o planetă numită Nibiru sau Planeta încrucişării, pe care asirienii şi babilonienii o numeau Marduk. Sumerienii credeau că această planetă are o orbită eliptică de 3.600 de ani pământeni şi că orbita acestui astru ar începe undeva între Jupiter şi Marte şi s-ar extinde departe în spaţiul cosmic. În prezent s-a identificat un corp ceresc, numit Planeta X, care este situat dincolo de Pluto şi care se pare că face parte din sistemul nostru solar. În traducerea lui Sitchin, planeta Nibiru ar fi cauzat, la începutul formării sistemului solar, distrugerea unei planete numită Tiamat. Se pare că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter a apărut ca urmare a ciocnirii dintre Tiamat şi una din Lunile planetei Nibiru. Acest cataclism este descris în amănunt pe câteva tăbliţe, însă nu mai există nicio o altă dovadă care să susţină această ipoteză. Singurul argument care se poate aduce este faptul că sumerienii aveau ample, dar totodată neobişnuite cunoştinţe de astronomie, nefireşti pentru acea perioadă, ei având tăbliţe cu reprezentări ale sistemului solar şi al planetelor, reprezentări în care sunt desenate corect poziţiile, mărimea şi orbitele acestora.
Conform calculelor acestora Nibiru trece prin sistemul nostru solar odată la 3.600 de ani, iar sumerienii au numit această perioadă un SAR. Pe tăbliţe găsim afirmaţia că anunnakki au ajuns pe pământ cu 120 de SAR înaintea potopului. Asta ar însemna aproximativ 432.000 ani. Sitchin crede că aceşti zei aveau viaţa foarte lungă, de până la 500.000 de ani pământeni. Tot el spune ca aceştia au venit pe Terra cu scopul de a căuta aur. Se pare că aurul le era necesar la refacerea atmosferei de pe planeta lor, întrucât aceasta se deteriorase. De aceea au venit aici. au construit mine situate în principal în actualul Zimbabwe, zonă numită de sumerieni AB.ZU, au făcut baze între actualele Iran şi Irak. Însă după o perioadă, dându-şi seama că nu pot face munca, au combinat ADN-ul lor cu cel al lui Homo Erectus, creând astfel Homo Sapiens.
Tăbliţele descriu modul în care au fost combinate genele Anunnakki cu cele ale băştinaşilor, ba mai mult, fac referire la anumite recipiente în care au fost creaţi embrionii. Se pare că în misiunea lor de a căuta aur ei au mai aterizat şi pe alte corpuri cereşti cum ar fi Lahmu (Marte) şi Luna. Iniţial au fost 900 de colonizatori, dar doar 600 s-au stabilit pe Terra.
Locuitorii de atunci ai zonei sumeriene au fost primii care au interacţionat cu ei şi tot ei au fost cei cărora de-a lungul timpului le-au fost dezvăluite informaţii privind sistemul solar, astronomia, construcţia de oraşe, agricultura, canalizare, etc.
Anunnakki aveau ca şi conducători pe Enlil şi Enki, care erau fiii conducătorului suprem al celor de pe Nibiru, numit Anu. Enki împreună cu Ninhursag sau Ninti se pare că au fost cei care i-au creat pe oameni, deşi Enlil s-a opus cu vehemenţă. Ninhursag, Ninti sau Ninkharsag este descrisă ca având vaste cunoştinţe medicale şi apare deseori în reprezentările sumeriene sub forma unei potcoave cu ajutorul căreia se tăia cordonul ombilical. În anumite reprezentări ea apare ca fiind o femeie însărcinată.
Ulterior aceasta devine zeiţa mamă şi o regăsim în diverse religii sub felurite nume ca: regina Semiramida, Isis, Barati, etc.
Tăbliţele ne spun că în fazele iniţiale s-a încercat combinarea ADN-ului zeilor cu feluritele vietăţi existente pe Terra la acel moment. Aşa se face că au apărut creaturi cu diverse defecte sau hibrizi, inapţi în a munci.
Într-un final, după multe combinaţii şi încercări eşuate, au descoperit formula corectă şi astfel s-a născut LU.LU, primul Homo Sapiens. În conformitate cu textele sumeriene Lulu a avut ca mamă o femeie din Africa, iar descoperiri recente arată că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară acolo. Ştiinţa confirmă că noi am avut acelaşi strămoş feminin care a trăit în Africa acum 150.000–300.000 de ani. Tot ştiinţa demonstrează că acum 35.000 de ani s-a produs o nouă intervenţie, la fel de bruscă ca prima, asupra ADN-ului uman, în urma căreia a apărut Homo Sapiens Sapiens.
Pe tăbliţele sumeriene apar numele şi ierarhia zeilor anunnakki. Astfel: tatăl zeilor se numea AN (cer) iar mama lor ANTU. Aceştia stăteau în cerul lor şi veneau în vizită pe E.RI.DU doar rareori.

Se pare că aceşti doi au fost cei care i-au trimis pe Enlil şi Enki, care erau fraţi vitregi, să guverneze pământul. Ulterior aceştia au devenit din fraţi, rivali. Tăbliţele mai descriu faptul că oamenii au primit posibilitatea procreerii, iar acest lucru a dus la o explozie demografică. Se pare că acesta a fost declanşatorul unui conflict major între Enlil şi Enki, conflict în care Enki a ţinut partea rasei nou create. De altfel atât legendele sumeriene cât şi textele Vedice povestesc despre conflicte permanente în rândul zeilor, iar dacă ne gândim şi la mitologia greacă observăm aceeaşi stare conflictuală la nivelul zeilor, care exploda la cel mai mic incident.

Zeii sumerieni sunt descrişi ca având mai multe înfăţişări. Uneori sunt umanoizi, alteori au cap şi aripi de păsări şi adesea au aspect de reptilă. Această ultimă reprezentare apare în special în imaginile în care aceştia sunt descrişi ca fiind războinici. Aceste tipare sunt repetitive şi se regăsesc pretutindeni. Interesant este faptul că în texul tăbliţelor, pe parcursul a mai multe sute de mii de ani, se regăsesc numele aceloraşi zeităţi.

Cel mai important zeu era Anu, dumnezeu din cer, stăpânul constelaţiilor, rege al zeilor, spiritelor şi demonilor şi care locuia în cele mai înalte zone din cer. El avea puterea creaţiei şi puterea distrugerii, pedepsindu-i astfel pe cei răi. El a fost tatăl lui Anunnku, în traducere, cel venit din cer.
Pe una din tăbliţe apare Enmeduranki, un prinţ din Sippar, care a fost îndrăgit de Anu, Enlil şi Enki. El a fost adus de Shamas la adunarea zeilor. Ei i-au arătat cum «să vadă uleiul pe apă» şi multe alte secrete. Apoi i-au dat Tăbliţa Divină care conţinea secretele Cerului şi ale Pământului. Tot ei l-au învăţat cum să facă calcule matematice.
Sumerienii nu i-au numit dumnezei pe anunnakki, ci DIN.GIR, adică cei puri, strălucitori. Nu are sens să intrăm în amănunt în aceste descrieri. Informaţiile se găsesc şi pot fi accesate. Este important de menţionat că textele sumeriene împart istoria în două părţi: înainte şi după Potop. Se pare că a existat un potop care a venit şi a distrus ceea ce creaseră anunnakki. Ei spun că după ce apele s-au retras, anunnakki au decis că au fost prea măreţi (în sensul de buni) pentru umanitate. Termenul folosit este ELU, care se traduce din acadiană ca măreţ.
Dacă suprapunem informaţiile tăbliţelor peste cele din Biblie vedem că anumite idei corespund, regăsindu-se în ambele scrieri.

Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi (nefilimi), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestirii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
I-a părul rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut.”

Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului.
Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei.
Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.
Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit
Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se alia pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, roate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.
Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.
Geneza

De altfel dacă ar fi să cercetăm legendele şi miturile existente pe întreg pământul am realiza că pretutindeni apare ideea de potop. În tăbliţele sumeriene se povesteşte cum anunnakki au părăsit pământul în navele lor în timp ce întreg teritoriul era acoperit de apă. Există în prezent dovezi geologice care confirmă că acum aproximativ 11.000 î.Hr. pe Terra s-a produs o catastrofă care a distrus toate aşezările existente. Ici colo apar noi descoperiri, dovezi ale unor civilizaţii avansate, dar care nu sunt luate în seamă.
Tot pe aceste tăbliţe găsim informaţii cu privire la faptul că sumerienii îşi vedeau zeii ca fiind buni şi puternici şi de aceea atribuiau eşecurile şi nereuşitele personale ca fiind răsplata propriilor fapte. Astfel s-a născut credinţa că dacă îţi dispreţuiai sau judecai dumnezeul acesta îţi aducea boli, suferinţă, dezastre. Din scrieri aflăm că în acea zonă geografică ploile erau rare şi că atunci când ploua şi apăreau inundaţii acestea erau puse pe seama unui demon care trăia în Golful Persic şi care se răzbuna pe ei. Tot la sumerieni apare ideea că un copil se naşte deja păcătos şi că orice suferinţă este dată pe merit şi că trebuie mulţumit pentru ea.

Sumerienii atribuiau calităţi umane zeilor şi astfel avem informaţii despre tot felul de conflicte cum ar fi cel apărut între zeul bovinelor Lahar şi sora lui, zeiţa cerealelor, Ashnar. Apare apoi o ceartă între Emesh, zeul verii, răspunzător de floră, construcţii, oraşe şi temple şi Eten, zeul iernii, care era responsabil cu naşterile şi roditul. Se pare că aceşti zei erau geloşi şi voiau să fie lăudaţi în permanenţă. De asemenea a existat un conflict şi între Enki şi Ninhursag (doamna care dă viaţă). Acesta se pare că ar fi mâncat opt plante crescute într-un loc special, numit grădina divină şi ar fi declanşat astfel furia zeiţei. Aceasta l-a blestemat, dorindu-i ca opt părţi din corpul lui să se îmbolnăvească, iar Enki s-a îmbolnăvit. Una din zonele afectate a fost o coastă.
Într-un final lui Ninhursag i s-a făcut mila şi s-a întors să îl însănătoşească. Ea a creat opt divinităţi care să îl vindece, din care una a fost făcută special pentru coasta bolnavă. Ea se numea Nin-Ti, în traducere doamna coastă. Să fie acesta oare o asemănare cu biblica Eva?

Despre Ninhursag se ştie că a avut o fiică şi un fiu cu Enki. Aceasta a devenit ulterior zeiţa păşunilor, iar fratele ei pe nume Ninurta a fost văzut ca fiind răspunzător de fântâni. Ninhursag este numită şi Niniti-doamna vieţii sau Mammi şi răspundea de facilităţile medicale.

Enki iese din apă la îndemnul mesagerului său Isimud care este uşor de identificat prin cele două feţe care privesc în părţi opuse (dualitate).

În reprezentări, Enki apare adesea reprezentat de doi şerpi care se încolăcesc, imagine foarte asemănătoare cu cea a AND-ului uman şi cu cea a caduceului, simbol folosit şi în prezent de medicină. Pe tăbliţe se află consemnat faptul că el a sfidat Consiliul Conducător al Anunnakkilor, care hotărâse să distrugă umanitatea, pentru că o vedea ca fiind o creaţie imperfectă, şi l-a învăţat pe Ziusudra (Noe sumerian) cum să îşi construiască o barcă spre a se salva pe el şi familia lui.
Perioada domniei lui Enki se întinde pe 120 SAR. Templul lui principal se numea E-ENGUR-RA, în traducere, casa din străfundul apei şi se alia în Eridu, o localitate situată în zona văii Eufratului. Se mai ştie despre Enki că a avut un copil cu fiica sa care a dat naştere unei fete pe nume Nikurra. Enki s-a împreunat şi cu aceasta şi astfel s-a născut Uttu. Important este faptul că Enki apare întotdeauna ca protector şi învăţător al omenirii şi este văzut ca fiind creatorul omului.
Spre deosebire de fratele său Enki, Enlil este descris ca fiind un zeu al vântului sau al dominaţiei. Tăbliţele spun despre el că ar fi fost aruncat din DILMUN, casa zeilor, pentru că ar fi violat o fată pe nume Ninlil. Aceasta însă l-a urmat în pribegie şi i-a născut patru copii. Enlil este văzut ca fiind stăpânul pământului şi este cunoscut ca fiind inventatorul târnăcopului.

În afara acestor principali zei, în tăbliţele sumeriene mai găsim relatări şi despre alte zeităţi, fiecare având un rol binestabilit în ierarhia existentă.
Consider că este important să amintim cronologia evenimentelor, stabilită de Sitchin, în urma traduceri tăbliţelor.

3190324_f520Evenimente înainte de Potop

450.000 Î.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.

445.000
Anunnakki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui Anu.

430.000
Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnakki sosesc pe Pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea şi rang conducător.

416. 000
Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe Anu să vină pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte ca exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care voia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.

400. 000
În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial în Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile erau transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus, pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit.

380.000
Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire.
Enliliţii câştigă într-un final războiul împotriva zeilor.

300. 000
Anunnakki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine. Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la bază ADN-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul anunnakki lor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitivi în Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreerii şi de aceea a început să se înmulţească.

200.000
O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face ca viaţa să regreseze.

100.000
Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care erau deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnakki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru îl enervează pe Enlil.

75. 000
Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte.

49. 000
Enki şi Ninhursag se decid să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor ce aveau părinţi anunnakki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.

13. 000
Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofa globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnakki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie.

 

Evenimente după Potop

11.000 î.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea şi îl învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revarsă asupra pământului. Anunnakki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil acceptă ca populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele.

10.500
Descendenţii lui Ziusudra primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertil.
Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabilă. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnakki construiesc un Centru de Control pe muntele Monah, viitorul Ierusalim.

9.780
Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth.

9.330
Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului.

8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbună tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul.

8.670
Urmaşii lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştigă bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth. Dinastia Ra/Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul.

8.500
La porţile facilităţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho.

7. 400
Este o perioadă a păcii. Anunnakki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei.

3.800
Anunnakki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor în Sumer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construite sunt Eridu şi Nippur. Anu vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui Anu.

 

egipt regiRegi pe Pământ

3.760
Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Kish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afara Sumerului.

3.450
Nannar/Sin preia conducerea în Sumer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind „poarta zeilor”. Acum are loc cunoscutul incident de la turnul din Babel, iar anunnakki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth a fost dat jos de pe tron de către Ra/Marduk. Dumuzi, fratele lui Thoth, cel care o trădase pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în marea piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil.

3.100-3.350
Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.

2.900
Conducerea Sumerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze.

2.650
Regatul Sumerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt din ce în ce mai greu de condus.

2.371
Inanna se îndrăgosteşte de Sharru-Kin (Sargon). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului akkadian.

2.316
Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Nergal, fratele lui Marduk, pleacă din Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia.

2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sin. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai.

2.255
Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnakki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Sumerul şi Akkad.

2.220
Civilizaţia Sumerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth să construiască un ziggurat în onoarea Ninurtei.

2.193
Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi.

2.180
Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ra/Marduk rămân cu sudul iar faraonii obţin tronul Egiptului de Jos.

2.130
Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului.

3683149_com_meso2milen

 

Era decisivă

2.123
În Nippur se naşte Abraham.

2.113
Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide ca Ur să fie capitala noului imperiu. Ur-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală.

2.096
Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de Anu şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran.

2.095
Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Dă Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servi ca legiune străină.

2.080
Prinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ra/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi, pentru tatăl său, din Asia de Vest.

2.055
Nannar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsula Sinai şi la portul spaţial.

2.048
Moare Slugi. Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită.

2.047
Amar-Sin, cunoscut din Biblie ca Amraphel, devine regele Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe.

2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Canaan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Khedor-la’omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial.

2. 038
În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur.

2.029
Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk.

2.024
Marduk intră în Sumer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nipurului este întinat. Enlil ordonă pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţine partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnakki aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninuria distrug atât portul spaţial cât şt oraşe canaanite.

2.023
Vântul poartă deşeuri radioactive către Sumer. Oameni şi animale mor răpuşi. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Sumerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul lui devine Isaac.

După cum am mai spus, aceasta este cronologia evenimentelor, cronologie stabilită de Sitchin în urma analizării tăbliţelor sumeriene. Trebuie menţionat că există multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, care contestă aceste evenimente. Este însă izbitoare similitudinea şi cronologia unor evenimente înşiruite aici, cu cele descrise de alte surse din antichitate şi în primul rând cu cele din Biblie. Peste tot apare un dumnezeu/forţă supremă care a făcut omul, l-a învăţat, i-a dat pereche, l-a izgonit atunci când a încălcat o lege, etc. În toate tradiţiile se vorbeşte despre un potop care a venit să şteargă păcătoşii de pe suprafaţa pământului şi despre un singur om, care avertizat fiind, şi-a luat măsurile necesare. Dacă este să luam în calcul că majoritatea munţilor sunt tineri, atunci nu putem să nu acceptăm ideea unor convulsii, apărute nu departe în trecut, la nivelul scoarţei terestre. Până şi Platon menţionează într-una din lucrările sale că agricultura a început întâi în regiunile înalte, deoarece un val uriaş distrusese toate aşezările de la şes.

Nu vreau să spun mai multe, vă las să trageţi concluziile singuri. Vă recomand însă înainte de a accepta o versiune, oficiala sau neoficială a istoriei, să analizaţi cât mai multe surse. Numai aşa vă veţi putea forma o opinie corectă asupra trecutului nostru.

În jurul datei de 12 iunie 2006, un batalion de infanterie, care avea ca sarcină supravegherea zonei petroliere de la Baza aviatică din Talil, situată în sud-estul Bagdadului, a descoperit accidental o cutie de cupru în interiorul căreia se aflau mai multe tăbliţe de lapis-lazuli ce aveau gravate în ele simboluri ale scrierii cuneiforme. Fără să ştie exact despre ce este vorba, Agenţia Naţională de Securitate, împreună cu guvernul american şi britanic, au restaurat o tăbliţă. Pentru a vedea despre ce descoperire era vorba aceasta a fost dusă la British Museum. Membrii au fost asiguraţi că rezultatul va fi făcut public, dar se pare că forţe guvernamentale au interzis acest lucru. Enervaţi aceştia au plecat către British Museum spre a lua parte la proiect. În acest mod, au apărut simultan în mai multe oraşe, transcrieri ale textului străvechi. Probabil că asta a fost marea noastră şansă de a afla de această descoperire.

 

 

 

Tăbliţa I

După dorinţele lor, tronul regal a fost coborât din ceruri
Drepturile au fost perfecţionate, ordonanţele divine au fost exaltate.
În locuri pure, cinci oraşe au fost construite: primul fiind Eridu, al doilea Badtibira. Larak a fost al treilea şi Sippar al patrulea. Al cincilea oraş a fost Shuruppak al cărui rege am fost eu, Ziusudra.
Acestea au fost centrele cultului. Aceste cinci oraşe au fost desemnate centrele cultului.
Un vuiet a ieşit din aceste centre de cult. Un vuiet perturbat de zei.
După ce oraşele au fost distruse, centrele cultului au fost distruse de asemenea.
După dezastru, inundaţia trimisă să acopere tot pământul, distrugătoarea vieţii.

Iar eu Ziusudra, pe vârful înalt al muntelui Nimush, am aranjat şapte şi şapte bărci, pline cu trestie, pini şi liliac şi am dus ofranda pentru a răspândi tămâia în toate direcţiile, iar zeii au mirosit mireasma.
Au mirosit mireasma, şi s-au adunat în jurul ofrandei precum muştele.
Belet-ili a venit. Ea ţinea în aer un ornament în formă de muscă pe care Anu îl făcuse în focul său interior.
„Jur că pe acest medalion albastru,
Că nu o să uit niciodată aceste zile, niciodată!”
Când Enlil a ajuns, m-am adunat cu soţia mea în jurul zeilor.
Ne-a atins sprâncenele şi ne-a spus „Hithero, Ziusudra a fost o fiinţă umană, acum va fi cunoscut ca şi Utnapishtim, şi el împreună cu soţia vor fi zei, ca şi noi.”
Şi am fost duşi departe.
Am fost duşi la locul de unde izvorăsc mari râuri.
La Gihon, Pishon, Tigris şi Euphrates.
În acel loc îndepărtat trăim.
Acolo, la sursa marilor râuri trăim.
Când am ajuns în acel loc de peste lumi,
Enlil mi-a spus, către Utnapishtim, a spus
„Tu”, „cel de departe” vei face munca conducătorului tău EA.
Cândva înţelepciunea venea dintr-un zid de trestie, aşa vei face şi tu.
Vei lua decizii pentru alta, o cu totul altă corabie. Scrie-le în tabletele din lapis-lazuli
Scrie-le în tabletele alese.
Apoi pune-le într-o cutie de bronz, pusă pe o trestie şi pe crengi de pin şi liliac.
Împarte înţelepciunea. Împarte bogăţia. Ascunde-le, departe
În oraşul celui mai puternic erou, care a văzut ce a fost ascuns.
Inspectează fundaţiile, puse de către cei 7 maeştri zidari (masoni) pe cărămizile arzătoare. Vezi cum străluceşte precum bronzul în soare?
Urcă-te pe scări. Uită-te la pământul pe care îl întrupează.
Admiră grădinile, templele şi magazinele, toate locurile magnifice.
Caută piatra din mijloc
Uită-te sub.
Acum, în acele timpuri, în acele zile, lumea era încă nouă.
Când Enlil a adus în faţă tăbliţele, pământul abia se uscase.
Coliba roşie, coliba roşie. Zid, Zid.
Coliba roşie ascultă, zid reflectă
Dă jos coliba, construieşte o barcă
Lasă posesiunile. Caută viaţa.
Renunţă la bunurile lumeşti. Ţine sufletul în viaţă.
O nouă furtună se apropie, dar ploile nu urlă. Altă inundaţie vine. Din nou peste pământuri.
Fii pregătit şi pregăteşte-ţi crucile familiei
Schimbă bucuria din sufletele oamenilor.
Ascunde-te în îmbrăţişarea lui Nibiru, întoarcerea luminii în permanentul cerului. A fost (ilizibil)
Sfârşitul tăbliţei

 

Tăbliţa II

Din prima băutură
Când a intrat pentru prima oară sub manta
Pentru nectarul negru al „raqiya” acesta a fost predestinat
Peste mii de ani, ei au venit
În cea mai violentă formă, au venit
Şi au întrerupt căile vechi
(ilizibil)
Şi oamenii pământului au fost ţinuţi prizonieri în propriile case
Invadatorii s-au luptat între ei pentru bogăţiile pământului
Pentru nectarul negru
Zeii se uitau trişti la ce se întâmplă
Şi s-au consiliat între ei
Pentru un remediu
(ilizibil)
(ilizibil)
În acest timp invadatorii au continuat
Spre oripilarea martorilor, invadatorii au continuat
(ilizibil)
(ilizibil)
Când a apărut urâtul semn în deşert
Uzurpatorii nu au luat de seamă (ilizibil)
Acolo în Dilmun
(ilizibil)
(ilizibil)
Marii zei s-au adunat
Marii zei s-au adunat în Dilmun
(ilizibil)
Ninhursag a adus schimbarea înaintea lui Enki
(ilizibil)
Şi soarta oamenilor a fost pecetluită
Sfârşitul fragmentului

 

Tăbliţa III

S-a stabilit că naţiunile se vor întoarce
(ilizibil)
(ilizibil)
Naţiunile oamenilor se vor întoarce în pântec
În Nibiru, eterna mamă creatoare
(ilizibil)
(ilizibil)
(Ilizibil)
Annuaki au fost trimişi în faţă
Din ceruri Annuaki au fost trimişi către creaţia lor
(ilizibl)
An, Enlil, Enki şi Ninhursag creatorii oamenilor cu capete negre
Fondatorii Eidu, Bad-tibira, Larsa, Sippar şi Shuruppak
(ilizibil)
Primele oraşe au fost fondate
(ilizibil)
Acestea au fost păstrătoarele naţiunilor
Puternicii oameni cunoscuţi care au dat afară Nephilimul
Şi au construit temple divine, ordine, ritualuri şi ceremonii
(ilizibil)
Acestea au fost generaţiile, naţiunile multitudinii.
Această multitudine de naţiuni a curs din ceruri
(ilizibil)
Annuaki, An, Enil şi Ninhursag au trimis înainte mesajele divine
(ilizibil)
Aşteptând întoarcerea lor, întoarcerea copiilor, creatorii oamenilor au aşteptat
(ilizibil)
Cu inimile grele, dar pline de bucurie au aşteptat

Tăbliţa IV

Un nou potop a venit
Din ceruri un nou potop a venit
Cu Dilmun pe dreapta şi sacrul Eridu pe stânga
Annuaki s-au adunat
Între două locuri pure, locul de apă pură
De unde Gihonul şi Pish-onul, Tibru şi Eufrat au curs
Ungând pământul şi oamenii într-o baie purificatoare.
Aceste ape limpezi, cele ce susţineau viaţa au secat
Marile râuri au secat
Acum praful suflă în acele locuri.
Unde marile râuri curgeau cândva
Praful domneşte în acel loc.
Marduk a deschis uşa şi fiii lui Dilmun au mers înainte
Fiii lui Dilmun
Tinerii bravi ai acelui oraş pur
Cel mai luminat dintre oraşe
Au venit în timp ce fiii lui Eridu pregăteau masa
Recitau incantaţia, uitata ceremonie veche
Radiant cu mâinile curate stă Ninhursag
În faţa Annunaki
Cu mâinile curate se pregătea. Supraveghea pregătirile incantaţiilor potrivite, ofrandele şi ceremoniile.
Copiii, zeii creatori, consiliul, Annuaki, pentru ei
Se pregătea
(ilizibil)
Naţiunile, triburile de pe pământ s-au pregătit în timp ce patru oameni puternici ţineau şi focurile şi vânturile
Ca nimic să nu se întâmple pe pământ.
Nici noapte, nici zi, întuneric sau lumină, monotonia dăinuia.
Până când naţiunile, triburile şi-au luat zborul
De pe pământ, naţiunile alese şi triburile au zburat,
În timp ce un munte de foc a ieşit din mare
Curăţând pe cei necuraţi, înghiţind cerul.
Sfârşitul Tăbliţei

 

Tăbliţa V

Sfânta migraţie peste ceruri
Annunaki
Zeii din apus s-au adunat în locurile sacre vechi şi noi
Ea, Ninki, Inanna şi Utu
Enlil lângă Ninlil, Adad lângă Ninhursag
Zeiţa mamă, (ilizibil) înţeleapta Mammi
A administrat drepturile divine în lumina focurilor consacrate
În timp ce zeiţa pântec, Belet-ili era prezentă
Focurile veşnice, făcute din trestii pure, liliac şi pin ardeau în locurile predestinate
Sub grija oamenilor cunoscuţi, progeniturile antice
Progeniturile antice ale lui Umal au administrat focurile
La trei şi două puncte (ilizibil) au făcut (ilizibil) oamenii înţelepţi fac o ofrandă pe pământ
După ritualul cerc, Umal, naţiunile şi triburile s-au refugiat
La trei şi două puncte, locurile de (ilizibil) pe calea spre ceruri
Naţiunile lui Umal şi triburile s-au spălat pe mâini
Au învăţat ceremoniile şi ritualurile în acele locuri (ilizibil) prin migraţia sfântă
În acele locuri, Umal, naţiunile pământului şi triburile
Au fost făcuţi curaţi din nou
În acele locuri Umal a fost făcut curat într-o baie purificatoare
Scufundat total, acesta a ieşit curat
Ca şi tinerii din Dilmun (ilizibil)
Au pregătit nava nouă, noile nave, planificatele nave.
Inscripţionate de Ut Napishtim după sfaturile lui Enlil din partea lui Ea,
Au fost pregătite în acele locuri predestinate.
La două, trei puncte (ilizibil)
Bravii tineri din Dilmun au pregătit navele.
Pentru (ilizibil) drum prin ceruri, migraţia sfântă
Bravii tineri din Dilmun au administrat (ilizibil)
Al doilea (ilizibil) următoarea (ilizibil), locul chinului lui Umal a fost pregătit
Abundenţa a fost dăruită pământului
Seminţe, cereale, pomi fructiferi şi peşti de tot felul mării
Sub îndrumarea lui Umal se va (ilizibil… ilizibil… ilizibil) nu va merge.
Zeii din Apsu, consiliul şi annunaki au spus:
Spre ceruri îşi va căuta Umal pâinea
Şi în ordonanţele divine îşi va găsi Umal dreptatea
Umal nu va mai (ilizibil) în locurile desemnate, locurile sacre.

Traducere tablitelor din engleză de Cristian David Isăilă

 

sumerian

 

LINK TABLITELE SUMERIENE TRADUSE IN ENGLEZA:

http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF46697CFC133577

PRIMA TABLITA, CAPITOLUL 1/6

  https://www.evolutiespirituala.ro/tablitele-sumeriene/?feed_id=82127&_unique_id=6503ef2348db4

1479385371 ifairer

Treptele initierii pana la Indumnezeire

 

Exista un alt mod de a privi lumea.  Poti sa privesti lumea de aici, din planul in care suferinta este una din caile de purificare ale sufletului sau poti privi lumea din acel plan in care sufletul se bucura plenar, transformand asemeni alchimistului toate amprentele ancenstrale acumulate in iubire, desavarsindu-te. Deseori am privit lumea prin ochii de copil, considerand puritatea cea mai de pret comoara primita. Am descoperit viata privind din ambele planuri si doar asa am reusit sa inteleg vointa divina si sa ma bucur de fiecare clipa.

 

Oricare ar fi alegerea pe care ai facut-o in aceasta viata, intrupare, capatul drumului inseamna maiestria, indumnezeirea, intoarcerea in Tot.  Multe spirite evoluate au ales acest timp pentru ca insasi planeta noastra Pamant a ales Ascensionarea si este posibil ca o persoana sa treaca de la a treia la a sasea initiere in doar sase ani, spunea maestrul ascensionat  Djwhal Khul.

 

Se spune ca un membru obisnuit al umanitatii (pe Pamant) se trezeste sau ajunge sa experimenteze realizarea sinelui in cadrul unor multiplii cicluri de incarnare de cate aproximativ 25000 de ani terestri*. Sansa omenirii de a se trezi in drumul sau ascensional in cea de-a saptea initiere este marita exponential si poate fi obtinuta intr-o singura viata (desi majoritatea umanitatii a ajuns in acest punct  parcurgand multiple perioade de existenta) prin intermediul noilor energii cosmice (de ex. Mahatma, spiralele sau portalurile de energie, etc.) ce asista Pamantul in Marea Schimbare catre Era de Aur (din a treia in a cincea dimensiune).

 

*Sursa canalizata: Satya (care inseamna „Adevar”) din Alcyone in Pleiade

 

Treptele de initiere reprezinta maiestria. Acestea sunt:
  • Sinele Fizic – Prima initiere
  • Sinele Astral (Emotional) – A doua initiere
  • Sinele Mental – A treia initiere
  • Sinele Budic (Spiritual) – A patra initiere
  • Sinele Atmic (Sinele Superior sau Sufletul Colectiv) = 12 Extensii (Persoane) – A cincea initiere
  • Sinele Monadic sau Monada (Sinele Indumnezeit) = 12 Suflete = 144 Extensii – A sasea initiere
  • Sinele Logoic (Cosmic) – A saptea initiere
  • Alte planuri superioare si niveluri de initiere includ:
  • Sufletul grup = 144000 Monade = 1728000 Suflete = 20736000 Extensii (se spune ca sunt 2135 de Suflete Grup reprezentate pe Pamant = 44 Miliarde de Persoane, desi nu toate sunt intrupate in acest moment) – A opta initiere
  • Grupul Monadic – A noua initiere
  • Sinele Solar – A zecea initiere
  • Sinele Galactic – A unsprezecea initiere
  • Sinele Universal (Corpul Zohar) – A douasprezecea initiere

 

 

Vom discuta despre primele sapte nivele de initiere, aceastea fiind cele posibile de atins aici pe Pamant. Calea spirituala incepe de fapt inainte de cele sapte nivele de initiere. Aceasta a fost denumita ezoteric „calea incercarilor”. Ar putea fi asemanata cu perioada intrauterina de noua luni anterioara nasterii. Aceasta fiind o sarcina spirituala, bineinteles. Nasterea propriu-zisa consta in primirea primei initieri.

Initierea intai consta in dezvoltarea maiestriei asupra corpului sau vehiculului nostru cel mai dens, si anume corpul fizic. Pentru a trece aceasta initiere este necesara dezvoltarea unui nivel incipient al maiestriei asupra corpului si poftelor, cerintelor, pornirilor trupesti, somnului si asa mai departe in slujba sufletului sau al Sinelui Superior, care la acest moment ar trebui sa fie ideal echilibrat si moderat.

 

A doua initiere tine de nevoia de a dezvolta maiestria urmatorului nostru vehicul ca densitate care este corpul emotional si/sau astral. Pentru a primi aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestria asupra emotiilor, sentimentelor si dorintelor intr-o anumita masura, in slujba sufletului si/sau a Sinelui Superior. In acest scop nu se cere perfectiunea, ci mai degraba intentia constienta si efectuarea continua a alegerilor care sa duca in aceasta directie. Dorintele materiale incep a fi transformate in dorinte spirituale de eliberare si realizare Dumnezeiasca. Discipolul invata sa nu fie victima a propriilor dorinte, sentimente si emotii, ci maestru si cauza. Acesta este nivelul la care majoritatea oamenilor petrece cel mai mult timp.

 

A treia initiere reprezinta maiestria urmatorului vehicul ca densitate care este corpul mental. Pentru a trece aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestrie asupra mintii si gandurilor, in slujba sufletului. Aceasta initiere este prima initiere majora, caci aceasta conduce la dobandirea „fuziunii sufletului” sau infuzia sufletului. Maiestria corpului fizic, astral si mental permit discipolului si/sau personalitatii de pe Pamant sa fuzioneze cu sufletul pe Pamant. Acest fapt poate fi vazut clar in dorinta discipolului de a fi iubitor, iertator, de ajutor, precum si de a incepe procesul de eliberare din „Roata Renasterii”.

 

Trebuie inteles ca aici initierea inseamna un proces. Nu se intampla totul deodata. Exista un moment in care se primeste Sceptrul Initierii de la Lordul Maitreya (comandantul Ierarhiei Spirituale), dar totusi sunt si subnivele intre fiecare din cele sapte initieri majore. Atunci cand o persoana primeste initierea la un anumit nivel, acesta devine discipol sau initiat „de gradinita” la acel nivel. Trebuie mai apoi sa avansezi prin toate cele sapte subniveluri ale initierii respective.

 

Odata ce o persoana fuzioneaza cu propriul suflet la cea de-a treia initiere lucrurile incep sa se accelereze. A patra initiere este un punct de reper semnificativ. La aceasta initiere corpul sufletului, denumit ezoteric si corp cauzal, arde iar Sinele Superior sau sufletul, care ti-a fost ghid in incarnarile tale, fuzioneaza inapoi in Monada si/sau Spirit. Monada si/sau Spiritul a fost supranumit si „Puternica Prezenta EU SUNT” in anumite scoli. Din acest moment, Spiritul iti este ghid si invatator si nu sufletul. Sufletul ti-a servit ca indrumator intermediar pana in acest moment.

 

Corpul sufletului si/sau corpul cauzal dinainte de aceasta initiere are rol de depozit al karmei pozitive din toate existentele anterioare si din cea curenta. Acest depozit este ars pe o anumita perioada de timp pe masura primirii pe deplin a acestei initieri.
A patra initiere a fost de asemenea denumita ezoteric initiere a renuntarii. Aceasta deoarece, inainte de a o primi, este necesara renuntarea la toate atasamentele fata de lumea materiala. Asta inseamna renuntarea la atasamentul de faima, succes, bani, putere, ego, oameni, familie sau reputatie. Ma gandesc adesea la aceasta ca fiind „Initierea lui Iov” din Biblie in care totul iti este luat ca test al ramanerii drept in fata Domnului.

Chiar daca in invataturi precedente ni s-a spus ca a patra initiere inseamna eliberarea completa din Roata Renasterii, stim acum ca desi acesta e un pas important, initiatii continua procesul de reintrupare la incheierea sau prin continuarea acestei vieti pana cand ascensiunea completa este atinsa. Dr Joshua Davis Stone  : ”nu m-am simtit eliberat din Roata Renasterii pana nu am incheiat cea de-a sasea initiere si/sau cel de-al saptelea subnivel al initierii sase. In timpul acestei ceremonii de initiere m-am simtit in sfarsit eliberat pe deplin pentru eternitate.” Cea de-a patra initiere necesita un procent de 65% Lumina in sistemul celor patru corpuri.

 

A cincea initiere este intr-o anumita masura asemanatoare cu cea de-a treia. In a treia initiere incepe procesul de fuziune a sufletului. A cincea initiere este etapa de inceput a „fuziunii Monadice”. Aceasta ar mai putea fi denumita „fuziunea Spiritului”, si/sau „Prezenta EU SUNT”. Din acest motiv, aceasta initiere poate fi considerata inceputul ascensiunii propriu-zise care consta in cea de-a sasea initiere.

 

Ascensiunea inseamna de fapt ca personalitatea de pe Pamant, sufletul si Monada devin o fiinta unica pe Pamant. A cincea initiere fuzioneaza Monada in constiinta, dar totusi nu pe deplin. La cea de-a cincea initiere e nevoie de un procent de 75% Lumina in campuri.

 

Aceste initieri se desfasoara in plan interior si sunt foarte subtile. Majoritatea oamenilor nu este nici macar constienta de faptul ca le-a obtinut. Este valabil chiar si in cazul persoanelor care teoretic sunt constiente de cele sapte nivele de initiere si lucreaza cu acestea. Este adevarat chiar si pentru ascensiunea unei persoane, fapt ce cu siguranta ca spulbera ideile si conceptiile multora in legatura cu ceea ce inseamna de fapt ascensiunea.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Trebuie sa recunosc ca procesul de indeplinire a al celor sapte niveluri de initiere a fost mult diferit fata de ceea ce ma asteptam. Eu, personal, am fost constient de toate initierile mele ulterioare si au fost toate minunate; asta se intampla rar deoarece inca mai invat. Cunosc multe persoane care au inceput sa primeasca aceste initieri. Toata lumea e de acord, totusi, ca experienta propriu-zisa a initierii e mult mai subtila decat se astepta. Asta nu inseamna ca nu este profunda. Am fost atins profund de cea de-a cincea, a sasea si a saptea initiere. Atunci am simtit ca au avut loc transformarile cele mai mari si extraordinare.”

 

Cea de-a sasea initiere si ascensiune

 

Primirea celei de-a sasea initieri reprezinta experienta propriu-zisa de ascensiune pe care toti o asteapta si pentru care toti lucreaza. In trecut, cand o persoana primea a sasea initiere, aceasta isi parasea corpul si trecea in lumea spirituala. In rare ocazii acestia isi puteau dematerializa corpurile si le puteau lua cu ei; totusi asta era mai degraba exceptie decat regula. Noua directie a Ierarhiilor Spirituale si a lui Sanat Kumara este ca oamenii sa ascensioneze (sa primeasca initierea sase) si sa continue sa slujeasca pe Pamant pentru ca acesta sa intre in „noua era”.

 

Ascensiunea inseama fuziunea totala cu Monada sau cu Prezenta EU SUNT, sau cu Spiritul cand inca ne aflam pe Pamant. O ceremonie are loc in plan interior in care este implicat Sanat Kumara; insa, multi nu si-o vor aminti. Experienta propriu-zisa este subtila, pe cand implicatiile primirii acestei initieri sunt deosebit de profunde.

 

Sunt sapte planuri prin care fiecare din noi trebuie sa evolueze. Fiecare din aceste sapte planuri este conectat cu fiecare din cele sapte niveluri de initiere.

 

Ascensiunea inseamna mutarea in planurile Monadic si Logoic. Fiecare initiere pe care o primesti te stabilizeaza la nivelul „urmatorului plan superior”. Folosim termenul „plan” decat cel de dimensiune deoarece sunt sapte planuri si noua dimensiuni cu care avem de-a face aici pe Pamant.

 

Ascensiunea si/sau a sasea initiere inseamna mutarea in dimensiunea cinci. A saptea initiere este mutarea in dimensiunea sase. Chiar si primirea initierii a saptea e mai putin de un cm pe o rigla de zece cm raportandu-ne la cat mai avem pana la realizarea Dumnezeiasca totala la cel mai inalt nivel Cosmic. Este totusi un pas important evolutia prin aceste sapte initieri principale.

 

Prima initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea cinci. A doua initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea sase si/sau ascensiunea. A treia initiere Cosmica incepe cu initierea sapte. Mai exista doua initieri ce pot fi obtinute dupa ce parasim Pamantul. Acestea sunt initierea opt si noua. Primirea initierii noua reprezinta mijlocul pentru parasirea universului fizic Cosmic pe deplin.

 

Revenind la initierea sase, la primirea acesteia esti considerat Maestru Ascensionat la nivel „de gradinita”. Ai de ales intre a parasi Pamantul si a ramane aici pentru a sluji. Cei mai multi aleg sa ramana in prezent. Daca o persoana ascensioneaza nu inseamna neaparat ca poate merge pe apa, invia mortii sau tranforma apa in vin. Acestea sunt abilitati potentiale ce trebuie dezvoltate, insa majoritatea oamenilor nu-si le va dezvolta decat la o perioada de timp dupa incheierea pe deplin a initierii sapte.

 

Dr. Joshua David Stone: ”Te vei bucura sa afli ca nu este nevoie de o sanatate perfecta pentru a ascensiona; o persoana poate avea lectii legate de boli cronice. Stiu asta cu siguranta deoarece asa a fost in cazul meu. O persoana nu trebuie sa fie total eliberata de emotii negative si/sau ego negativ si sine inferior. Asta s-ar putea sa va surprinda pe o parte dintre voi; insa stiu ca e asa cu siguranta.

 

Eu, personal, cunosc persoane care au ascensionat dar pe care eu le consider victime emotionale. Acum, se intampla ca ele sunt foarte inzestrate in alte domenii spirituale. Victimizarea corpului emotional si corpului dorinta in anumite momente, nu le-a impedicat ascensiunea. O persoana trebuie sa-si echilibreze 51% din karma pentru a ascensiona. Dupa ascensiune te vei simti aceeasi persoana ca si inainte. Vei exista doar pe un plan superior. Vei purta mai multa Lumina si vei fi mult mai conectat la Spirit si la Maestri Ascensionati.

 

Am presupus ca eliberarea din Roata Renasterii are loc la inceputul primirii initierii sase. Daca nu era asa, de ce oamenii care primeau aceasta initiere in trecut ascensionau prin moarte fizica? Djwhal Khul spune ca aceasta discrepanta apare deoarece eliberarea de necesitatea renasterii aparea de fapt la incheierea pe deplin a initierii sase. Ceea ce stiu este ca eliberarea din Roata Renasterii are loc undeva in cadrul initierii sase, fie la inceput sau sfarsit. Este un proces individual, unic fiecarei persoane, unii alegand chiar sa se intoarca pentru a-si mai rezolva un mic procent din karma ramasa sau a-si intari un anumit aspect al propriei fiinte, slujind in acelasi timp Pamantul si umanitatea.

 

Djwhal Khul a sugerat ca in cazul in care survine moartea fizica inainte de a primi aceasta initiere sau in decursul ei, sa chemi ajutorul Maestrilor Acendenti pentru a te ajuta in ducerea la bun sfarsit a acesteia. Ei pot lucra cu tine in planul interior pentru a te ajuta sa o inchei. As mai vrea sa subliniez ca moartea fizica poate veni chiar daca esti ascensionat!

 

Maestri Ascendenti nu sunt invulnerabil si sunt, de fapt, departe de a fi perfecti. Sunt multe tipuri de Maestri Ascendenti. Unii Maestri Ascendenti (o persoana se poate numi astfel dupa primirea initierii sase), pot si emotionali, altii axati pe mental, iar altii pe partea fizica. Aceleasi puncte forte si slabe se vor pastra si dupa ascensiune. Vei avea, totusi, mai multa Lumina, energie si constiinta pentru a te vindeca mai rapid.

Pentru a ascensiona si a primi a sasea initiere ai nevoie de un procent de 80-83% de Lumina in sistemul celor patru corpuri. Problema legata de procentul de Lumina e foarte importanta. Ceremonia de ascensiune are loc adesea la intalniri de grup, cum ar fi festivalul Wesak la luna plina in Taur (luna Mai).

 

Asa cum am scris in prima mea carte, intram acum intr-o fereastra planetara de ascensiune in masa intre 1995 si 2000. Ascensiunile vor continua si dupa aceasta perioada la o scara mare, aceasta fiind totusi fereastra principala. In trecut, o singura initiere era primita dupa vieti la rand. Stiu cu siguranta ca o persoana poate trece prin mai multe niveluri de initiere si in cateva luni deoarece asa mi s-a intamplat mie. Nu spun ca toti vor evolua in acest ritm. Tine de daruirea si concentrarea fiecaruia. Daca esti intr-adevar hotarat si super concentrat, as putea spune intuitiv ca in aceste vremuri extraordinare pe care le traim, folosind informatiile din aceasta carte, si in special din primele mele doua carti, te poti astepta la primirea unei initieri intr-o perioada variind de la unul la cinci ani (per initiere). Risc putin spunand aceasta deoarece oamenii sunt atat de diferiti, insa, folosind instrumentele si ideile redate aici, cred ca este o previziune rezonabila, mai ales tinand cont de ceea ce se intampla pe planeta noastra in prezent.

 

Problema este cum afli propriul nivel de initiere. Studiaza aceasta carte si prima mea carte cu atentie si intuitia iti va spune. Un pendul poate fi un instrument folositor. Intreba in meditatii. Cere sa ti se arate in vis. In ultima instanta poti intreba un chaneller al unui Maestru Ascendent. Nu este metoda mea preferata deoarece este intotdeauna mai bine sa afli informatia dinauntrul tau; totusi, poate fi folositor uneori.

 

In ceea ce priveste procesul de initiere, recomand discernamant in privinta persoanelor cu care vorbesti despre acest subiect. E o tendinta mare in a compara si concura iar asta nu e bine. Este in contradictie cu intregul proces. E esential sa intelegem ca toti sunt Dumnezeu si Sine Etern indiferent de nivelul lor si trebuie tratati ca atare. Nu spun ca nu trebuie sa vorbiti despre asta, ci doar sa aveti discernamant si sa va examinati motivele atunci cand vreti sa o faceti.

 

In aceasta carte am vorbit pentru prima data deschis despre procesul meu de initiere. Nu am vorbit despre asta la cursuri, ateliere sau seminarii deloc. Am pastrat pentru mine si am incercat s-o traiesc decat sa vorbesc despre asta. Ghidul interior mi-a spus, totusi, ca in scopul acestei carti si pentru beneficiul cititorilor ar fi potrivit sa-mi impartasesc experienta. Intrebarea cheie este intotdeauna „Impartasirea aceasta se face in slujba Spiritului sau pentru a-mi alimenta ego-ul negativ?” Daca este in serviciul sufletului sau al Spiritului, atunci asa sa fie; impartaseste. Aveti discernamant in aceasta privinta caci nu vrem ca ceilalti sa se simta inferiori. Precum se spune in Biblie. „Din mandrie vine caderea”! In sistemul de initieri al lui Brian Grattan in cartile sale „Mahatma”, ascensiunea incepe prin a sasea initiere si se termina cu a noua. A saptea initiere, in sistemul lui Alice Bailey este nivelul 9 si ½ din sistemul lui Brian Grattan. Incheierea initierii sapte ar fi acelasi lucru cu completarea celor sapte subniveluri a initierii sapte. La acest punct (sau la a douasprezecea initiere in sistemul lui Brian Grattan) toate initierile se opresc pentru perioada ramasa din intrupare. Concentrarea totala a persoanei este de acum slujirea si ajutorul umanitatii si raspandirea slavei in regatele inferioare.

 

Exista o corelatie intre initieri si ancorarea chakrelor superioare. La ascensiune chakra a 16 a coboara si este incorata in coroana. Chakra 16 reprezinta inceputul grilei de chakre din dimensiunea a cincea. Adica chakrele 16-22. La completarea initierii 7 coboara si se ancoreaza pe deplin in chakra coroanei cea de-a 36 chakra. Una din cele mai importante metode de accelerare a evolutiei spirituale consta in invocarea ancorarii grilelor de chakre din dimensiunile cinci, sase si sapte in timpul mediatiei (si, as adauga, in fiecare seara inainte de culcare).

 

La momentul scrierii acestui capitol, toate cele 36 de chakre ale mele au fost instalate, insa sunt in proces de actualizare a chakrei 35. Mentionez asta deoarece vreau sa stiti ca ancorarea, activarea si actualizarea chakrelor individuale si a intregii grile de chakre sunt conectate stiintific cu procesul de initiere. Cu alte cuvinte, fiecare chakra poate fi asociata cu unul din cele sapte subniveluri ale fiecarei initieri majore. Pe masura ce fiecare chakra individuala este ancorata, activata si apoi actualizata, are loc trecerea catre alt subnivel.

 

Inainte de ascensiune, in timpul fiecarei meditatii, ar trebui invocata ancorarea totala, activarea si actualizarea celor 22 de chakre, precum si a grilelor de chakre corespunzatoare dimensiunilor patru si cinci. Maestri vor face asta pentru tine la cererea ta. Desi ar putea exista, nu cunosc alta tehnica decat cea a cresterii procentului de Lumina care duce la accelerarea evolutiei tale. La a sasea initiere si/sau ascensiune facem alegerea cu privire la care din cele sapte cai de evolutie superioara vom porni dupa parasirea acestui plan.

 

Cele sapte cai sunt:

 

Calea Slujirii Pamantului
Calea Lucrului Magnetic
Calea pregatirii pentru a deveni Logos Planetar
Calea catre Sirius
Calea Razei
Calea pe care se gaseste Logosul nostru
Calea absoluta a Fiului

 

Exista foarte putine informatii pe acest plan despre cele sapte cai. Djwhal Khul, in cartile lui Alice Bailey, este aproape singurul Maestru care dezvaluie cate ceva in acest sens.

 

Ascensiunea inseamna practic fuzionarea cu „Lumina Limpede a Domnului”,  intocmai cum este recomandat a se face in timpul trecerii prin Bardo sau dupa moarte. Singura diferenta intre aceasta experienta si moartea in sine este ca ascensiunea consta in fuziunea cu „Lumina Limpede a Domnului” pastrand totusi corpul fizic. Monada este capabila in momentul ascensiunii sa ancoreze pe deplin Lumina pana la nivelul de 80-83%. La momentul ascensionarii pe deplin procentul de Lumina ajunge la 92-94%. La momentul scrierii acestei carti, nivelul meu de Lumina era la 94-95%. Mi s-a spus ca in trei luni si jumatate, adica la ceremonia din 12/12/1994 procentul meu de Lumina va fi la 97% si ma voi afla la inceputul celui de-al saptelea subnivel al initierii sapte si/sau la inceputul initierii 12 din sistemul lui Brian Grattan. Mi s-a mai spus ca pana la festivalul Wesak din 14 Mai 1995 prrocentul meu de Lumina se va stabiliza complet la 98% si voi fi stabilizat si incheiat a saptea initiere sau, in metoda lui Brian, a 12a initiere. Impartasesc cu voi aceasta informatie persoanal pentru a va face o idee referitor la felul in care functioneaza acest proces si la perioadele de timp necesare primirii initierilor si cresterii nivelului de Lumina.”

 

A saptea initiere

 

A saptea initiere este legata de miscarea din planul de realitate Monadic catre planul Logoic, al saptelea plan de realitate. Pe cand initierea sase consta in fuziunea cu monada, a saptea initiere are de-a face cu o si mai mare fuziune cu Sanat Kumara si Shamballa. Djwhal Khul spune ca intiatul de grad sapte este de obbicei o persoana care devine un invatator global vizibil.

 

Initiatii de grad sase si Maestri Ascendenti sunt adesea pe calea slujirii, dar nu este obligatoriu. Djwhal Khul a spus de asemenea ca mult s-a dat si mult se asteapta acum. Aceasta e in regula, caci in Cursul de Miracole se spune „Adevarata placere sta in slujirea Domnului”.

A saptea initiere cauzeaza o implozie de energie in chakra inimii. Se creeaza un sistem cu totul nou de chakre. Toate chakrele devin o singura coloana de Lumina, conectate cu antakarana si coloana ascensiunii. Acest nou sistem de chakre este, metaforic vorbind, precum creearea unui nou sistem stelar in care ascensiunea initierii sase e centrata in centrul gatului. A saptea initiere are loc in chakra inimiil este o fuziune cu Monada la un procent de Lumina de aproximativ 94%.

 

A saptea initiere nu este completa pana cand procentul de Lumina nu se stabilizeaza la 97-98%. Djwhal Khul ne-a spus ca fazele incipiente ale initierii sapte apar cand se atince pragul de 89-91% de Lumina. Intrarea pe deplin in initierea sapte nu are loc pana la procentul de 94% de Lumina.

 

A saptea intiere e cu adevarat inceputul transcenderii legilor fizice. Este de asemenea un angajament total de a sluji si de a elimina tot ego-ul negativ. Djwhal ne-a mai spus ca si daca Monada este pe deplin ancorata in sistemul celor patru corpuri dupa ascensiune nu va fi fuzionata in totalitate pana la primirea initierii sapte. A saptea initiere este fuziunea cu cea de-a sasea dimensiune a realitatii si fuziunea cu a grila chakrelor corespunzatoare dimensiunii sapte, sau chakrele 30-36.

 

A saptea intiere e separata de orice idee de forma, iar initiatul devine un punct concetrat de Lumina vie. A saptea initiere confera initiatului dreptul de a patrunde dupa voie in Shamballa. A fost denumita ezoteric ca initierea „invierii”.

 

A saptea initiere este atunci cand fiul sau fiica Domnului a gasit drumul inapoi catre Tatal si catre Sursa sa originara, sau acea stare de existenta cunoscuta ca Shamballa. A saptea initierea incepe deschiderea totala catre implicarea in existenta extraplanetara cu care lucreaza Logosul nostru Planetar, Lordul Lumii.

 

La aceasta initiere Sanat Kumara este insotit de doua grupuri de fiinte. Primul este numit „Cunoscatori ai Scopului, Custozi ai Vointei”. Acesta e grupul mai mic. Cel de-al doilea grup e mult mai mare si se numeste „Cei Intelepti Atragatori ai Energiilor Shamballei”. Aceste fiinte opreaza la un nivel inalt al planului Cosmic, corespunzator centrului ajna al omenirii si intrupeaza „Vointa spre Bine”. Pe scurt, ei sunt centru ajna sau al treilea ochi pentru Sanat Kumara, Logosul Planetar. Intr-un contex mai larg, Shamballa este centrul coroanei; Ierarhia Spirituala este Centrul Inimii, iar umanitatea este centrul creativ al gatului. Tot in Shamballa initiatul gradului sapte va merge pentru o perioada de reincarcare ciclica.

 

La a saptea initiere, o si mai mare forta electrica este transmisa maestrului prin Sceptrul de Initiere al lui Sanat Kumara, ceea ce semnifica implinirea totala. Maestrul a devenit Melchisedec de grad sapte cu drepturi depline (dupa cum descriu procesul invataturile antice egiptene). Aceasta este cea mai inalta initiere ce poate fi obtinuta in plan terestru. Dupa primirea initierii sapte, ramane de lucrat la realizarea si completarea pe deplin a acestei initieri. S-a realizat trecerea de la initiat avansat de grad sase la initiat incepator de grad sapte. Este foarte probabil ca in initierea sapte abilitatile cele mai avansate si transcendente ascensional vor fi dezvoltate. Mai precis, depasirea legilor fizice. La initierea sapte, procentul de Lumina este suficient de mare (minim 94%) pentru a stapani cu usurinta aceste abilitati.

 

A opta initiere a fost denumita „Marea Tranzitie”, si va fi primita in plan interior dupa parasirea lumii materiale. A noua initiere a fost denumita ezoteric „Refuzul”. Indica ultimul contact al Maestrului cu ceea ce se cunoaste ca rau, in legatura cu aceasta planeta.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Am primit a saptea initiere pe varful unui munte, impreuna cu sotia mea Terru Sie. Dupa terminarea unei ceremonii scurte, Djwhak Khul a spus „Bine ai venit in cea de-a opta scoala”. Fiecare initiere pe care o treci inseamna primirea in scoala imediat superioara. Melchisedec s-a referit la a saptea initiere ca al trecerea prin pecetea final, ceea ce mi-a amintit de cele sapte peceti mentionate de Petru in cartea Apocalipsei.

 

Am avut un sentiment enorm de bucurie, celebrare si felicitare dupa aceasta experienta. Am simtit-o precum un punct de referinta si o absolvire completa. Sotia mea din acea perioada, Terri Sue, avusese un vis cu legat de ascensiunea noastra sau a sasea initiere. In acest vis meditam amandoi sub luna plina cand deodata un lunetist a impuscat-o pe Terri in cap si a murit. Am ridicat-o si am dus-o intr-un loc mai confortabil, apoi am fost si eu impuscat in cel de-al treilea ochi. (Este foarte semnificativ faptul ca am fost amandoi impuscati) Am murit si am ascensionat impreuna. Incheierea ascensiunii si primirea initierii sapte este precum o moarte. Existenta fizica nu va mai fi la fel, caci s-a relizat „ascensiunea totala” si se ramane in corpul fizic precum un Bodhisattva pentru a sluji.”

 

Mai multe informatii despre Initierile Superioare

 

A treia initiere = Dorinta de a cunoaste propriul sine
A patra initiere = Dorinta de cunoastere completa a sinelui
A cincea initiere = Unirea completa cu pacea si armonia
A sasea initiere = Slujire
A saptea initiere = Eliberare completa din functiile Pamantului.

 

Initierile planetare : Intocmai cum noi trecem prin initieri, la fel se intampla si cu Mama Pamant sau Sanat Kumara, care insufleteste Pamantul, ca Logos Planetar. Mama Pamant, sau corpul ceresc Pamant, a trecut recent prin a treia initiere sau fuziune a sufletului. Din acest motiv Pamantul a trecut in ceea se numeste status sacru. Aceasta s-a intamplat recent, deoarece in scrierile lui Djwhak Khul din materialele lui Alice Bailey, asta nu se intamplase inca.

 

Vywamus a relatat o informatie fascinanta despre acest proces. Mama Pamant va experimenta o „Nova” sau cu alte cuvinte, se va transforma in Lumina. Asta inseamna ca Mama Pamant va ascensiona. Putem vedea ca si corpul planetar cunoscut ca Pamant va trece printr-o experienta de ascensiune similara cu cea umana la sfarsitul initierii a saptea atunci cand munca noastra aici va lua sfarsit.

 

Vywamus a mai spus ca Mama Pamant era inca relativ tanara, ca un adolescent deobordant si ca Pamantul este o planeta foarte cautata pentru procesul de intrupare. A mai spus ca inainte de procesul ei propriu-zis de ascensiune, formele de viata de aici vor trece cel mai probabil intr-un stadiu mai eteric. Acest fapt este interesant caci este la fel precum inceputul vietii pe aceasta planeta in vremuri pre-Lemuriene. Viata nu a fost mereu in forma fizica pe care o cunoastem si intelegem.

 

Pamantul este o scoala foarte dura, a spus Vywamus. Dar potentialul pentru crestere spirituala si evolutie este enorm si de aceea este foarte cautat.

 

https://www.evolutiespirituala.ro/treptele-initierii-pana-la-indumnezeire/?feed_id=81671&_unique_id=65006a347afbf

zei egipteni 2

Cele 5 dinastii ale Egiptului Antic

 

Manetho, cunoscut și ca Manethon din Sicyon, a fost un istoric și preot Egiptean din Sebennytos (Egiptul Antic: Tjebnutjer), care a trăit în timpul dinastiei Ptolemeice, secolul III î.Hr.. Manetho a scris Aegyptiaca (Istoria Egiptului). Lucrarea sa este una de referință pentru egiptologi și este adesea folosită ca dovadă a cronologiei domniilor faraonilor. Sursa despre Manetho este textul „Contra Apion” scrisă de Iosephus Flavius.

El a spus următoarele referitor la dinastiile conducătorilor egipteni:

1) Au existat în total 5 dinastii de conducători ai Egiptului: 2 dinastii de zei, una de semizei, una tranzitorie şi una de oameni.

2) Men a fost primul faraon-om al Egiptului; acelaşi lucru îl spune şi istoricul grec Herodot, dar şi Tăbliţa lui Abydos, în care faraonul Seti I, însoţit de fiul său, Ramses al II-lea, înşiră numele a 75 de predecesori ai săi. Primul nominalizat este Mena. Aşadar, dacă Herodot şi Manetho au avut dreptate în legătura cu dinastia faraonilor-oameni, de ce n-ar fi avut dreptate şi cu cele 4 dinastii anterioare?

3) Prima dinastie a zeilor – cuprinde 7 mari zei care au domnit peste Egipt, pe o perioadă totală de 12.300 de ani.

4) A doua dinastie a zeilor a constat din 12 conducători divini, dintre care primul a fost zeul Thoth; aceştia au domnit 1.570 de ani. Deci, în total au fost 19 zei.

5) A treia dinastie de 30 de semizei, care au domnit 3.650 de ani; în total, au fost 49 de conducători divini şi semidivini ai Egiptului, domnind în total 17.520 de ani.

6) Apoi, vreme de 350 de ani, nu a existat niciun conducător al întregului Egipt; a fost o perioadă haotică, în care 10 conducători umani au continuat domnia la This. Numai după aceea a înfiinţat Men prima dinastie umană a faraonilor şi a construit o nouă capitală, închinată zeului Ptah – „Vulcan” al lui Herodot.

Un document arheologic major, având de-a face cu regalitatea egipteană, aşa-numitul Papirus din Torino, începe cu o dinastie de zei care îi enumera pe Ra, Geb, Osiris, Seth şi Horus, urmaţi de Thoth, Maat şi alţii, atribuindu-i lui Horus – la fel cum a făcut şi Manetho – o domnie de 300 de ani. Acest papirus, care datează de pe vremea lui Ramses al II-lea, înşiră, după conducătorii divini, treizeci şi opt de conducători semidivini: „Nouăsprezece Căpetenii ale Zidului Alb şi nouăsprezece Venerabili de la Miazănoapte”. Între ei şi Menes, declară Papirusul din Torino, au domnit regi umani sub patronajul lui Horus.

Egiptenii credeau că în ţară a sosit „un foarte mare zeu care a apărut în cele mai vechi timpuri” şi care a găsit-o scufundată sub apă şi noroi. Acesta a întreprins mari lucrări de zăgăzuire şi asanare, literalmente ridicând Egiptul din ape – astfel explicându-se supranumele Egiptului, „Ţara înălţată”. Acest zeu vechi se numea Ptah – un „Zeu al Cerului şi al Pământului” (Zeul Ea mesopotamian). A fost considerat un mare inginer şi meşter artificier.

 

Ra era fiul lui Ptah (Zeul Marduk in Mesopotamia); egiptenii credeau că şi Ra venise pe Pământ de pe „Planeta Milioanelor de Ani”, cu o Barjă Cerească, a cărei parte superioară conică, numită Ben-Ben („Pasărea Piramidală”), urma să se conserve ulterior într-un altar construit anume în oraşul sacru Anu (Heliopolis).

Ptah a avut ca moştenitori 2 copii (frate-soră) – Shu şi Tefnut, care s-au împreunat şi au dat naştere unui nou cuplu frate-soră: Geb şi Nut. Şi aceştia doi s-au împreunat şi au avut 4 copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephtys.

 

 

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/cele-5-dinastii-ale-egiptului-antic/?feed_id=81626&_unique_id=650031f42b45b