Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
Sanziene
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana.
Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar cele descifrate prezinta calcule matematice intr-un alt sistem. Deci pana la definitivarea descifrarii placutelor de la Tartaria, cand e posibil sa aflam o completare sau o schimbare radicala a istoriei, e bine sa cunoastem varianta „traducerii” (sub rezerva unei posibile dezinformari) tablitelor Sumeriene. Asemanarea multor aspecte cu scrierile biblice e covarsitoare.
Zecharia Sitchin, cunoscut datorita traducerii (descifrarii) tablitelor Sumeriene, a caror inteles schimba radical istoria omenirii, catalogat si ca fiind un manipulator, de catre unii, dar si fiindui apreciata traducerea de catre altii.
In cartea ” An.unnak.ki Versus An.unnak.ki ” , Aryana Havak prezinta pe scurt istoria tablitelor Sumeriene, dar si traducerea catorva dintre tablite. In continuare aveti acest pasaj :
Aceasta ar fi istoria oficială, prezentată succint, a Sumerului.
În urma unor ample săpături arheologice, printre care cele din 1850, din zona Mosulului, efectuate de Sir Layard şi cele nu mai puţin faimoase din Telloh, care au fost începute de nişte arheologi francezi în anul 1877 şi au fost continuate de alte echipe până în anul 1913, s-a reuşit aducerea la lumină a unor uriaşe vestigii arheologice care atestă rolul civilizator pe care l-au avut sumerienii. Cu ocazia acestor şantiere s-au găsit aprox. 250.000 de tăbliţe şi cilindri, preponderent din lut şi piatră, pe care se afla întreaga istorie a Sumerului. Din păcate nu s-au tradus decât foarte puţine. Ele sunt considerate ca fiind una din cele mai mari descoperiri arheologice din istoria umanităţii, dar deşi au trecut peste 150 de ani de la aceste evenimente, ele continuă să fie ignorate şi excluse din istoria oficială. Acest lucru se datorează faptului că ele contravin versiunii oficiale, atât din punct de vedere istoric, cât şi religios. Majoritatea acestora fac referire la situaţia economică, socială, religioasă şi politică din acea perioadă. Cel mai important apărător şi traducător al acestor scrieri este reputatul savant Zecharia Sitchin, istoric şi poliglot, care a studiat ani la rând aceste texte şi care, în urma unor argumente coerente, a ajuns la concluzia că această civilizaţie sumeriană a fost un «dar al zeilor».
Ceea ce este însă important şi interesant de aprofundat este Lista Sumeriană a Zeilor şi Zeiţelor. Această listă se află gravată pe o multitudine de tăbliţe de lut şi sigilii de piatră şi cuprinde o perioadă de aproximativ 400.000 de ani. Cu toate că anumite voci au afirmat că ele sunt reale şi trebuiesc acceptate, datorită lungii perioade pe care o acoperă, comunitatea ştiinţifică a respins aceste informaţii considerându-le neverosimile. Ei îşi bazează argumentaţia şi pe faptul că conducătorii sunt descrişi ca fiind zei sau nemuritori.
În aceste înscrisuri sumeriene zeii sunt numiţi An.unnak.ki – în traducere, cei care au venit din cer pe pământ. Nu putem să nu facem o corelaţie cu religia oficială şi anume cu faptul că în Geneză apar nişte personaje ce sunt numite Nefilimi, cuvânt a cărui traducere uzuală este cea de uriaşi, dar a cărui interpretare corectă ar fi: cei care au venit jos.
Mitologia sumeriană afirmă că au existat o serie de zei şi zeiţe, buni sau răi, care au venit pe pământ şi au creat rasa umană. Sitchin spune că aceşti zei au sosit de pe o planetă numită Nibiru sau Planeta încrucişării, pe care asirienii şi babilonienii o numeau Marduk. Sumerienii credeau că această planetă are o orbită eliptică de 3.600 de ani pământeni şi că orbita acestui astru ar începe undeva între Jupiter şi Marte şi s-ar extinde departe în spaţiul cosmic. În prezent s-a identificat un corp ceresc, numit Planeta X, care este situat dincolo de Pluto şi care se pare că face parte din sistemul nostru solar. În traducerea lui Sitchin, planeta Nibiru ar fi cauzat, la începutul formării sistemului solar, distrugerea unei planete numită Tiamat. Se pare că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter a apărut ca urmare a ciocnirii dintre Tiamat şi una din Lunile planetei Nibiru. Acest cataclism este descris în amănunt pe câteva tăbliţe, însă nu mai există nicio o altă dovadă care să susţină această ipoteză. Singurul argument care se poate aduce este faptul că sumerienii aveau ample, dar totodată neobişnuite cunoştinţe de astronomie, nefireşti pentru acea perioadă, ei având tăbliţe cu reprezentări ale sistemului solar şi al planetelor, reprezentări în care sunt desenate corect poziţiile, mărimea şi orbitele acestora.
Conform calculelor acestora Nibiru trece prin sistemul nostru solar odată la 3.600 de ani, iar sumerienii au numit această perioadă un SAR. Pe tăbliţe găsim afirmaţia că anunnakki au ajuns pe pământ cu 120 de SAR înaintea potopului. Asta ar însemna aproximativ 432.000 ani. Sitchin crede că aceşti zei aveau viaţa foarte lungă, de până la 500.000 de ani pământeni. Tot el spune ca aceştia au venit pe Terra cu scopul de a căuta aur. Se pare că aurul le era necesar la refacerea atmosferei de pe planeta lor, întrucât aceasta se deteriorase. De aceea au venit aici. au construit mine situate în principal în actualul Zimbabwe, zonă numită de sumerieni AB.ZU, au făcut baze între actualele Iran şi Irak. Însă după o perioadă, dându-şi seama că nu pot face munca, au combinat ADN-ul lor cu cel al lui Homo Erectus, creând astfel Homo Sapiens.
Tăbliţele descriu modul în care au fost combinate genele Anunnakki cu cele ale băştinaşilor, ba mai mult, fac referire la anumite recipiente în care au fost creaţi embrionii. Se pare că în misiunea lor de a căuta aur ei au mai aterizat şi pe alte corpuri cereşti cum ar fi Lahmu (Marte) şi Luna. Iniţial au fost 900 de colonizatori, dar doar 600 s-au stabilit pe Terra.
Locuitorii de atunci ai zonei sumeriene au fost primii care au interacţionat cu ei şi tot ei au fost cei cărora de-a lungul timpului le-au fost dezvăluite informaţii privind sistemul solar, astronomia, construcţia de oraşe, agricultura, canalizare, etc.
Anunnakki aveau ca şi conducători pe Enlil şi Enki, care erau fiii conducătorului suprem al celor de pe Nibiru, numit Anu. Enki împreună cu Ninhursag sau Ninti se pare că au fost cei care i-au creat pe oameni, deşi Enlil s-a opus cu vehemenţă. Ninhursag, Ninti sau Ninkharsag este descrisă ca având vaste cunoştinţe medicale şi apare deseori în reprezentările sumeriene sub forma unei potcoave cu ajutorul căreia se tăia cordonul ombilical. În anumite reprezentări ea apare ca fiind o femeie însărcinată.
Ulterior aceasta devine zeiţa mamă şi o regăsim în diverse religii sub felurite nume ca: regina Semiramida, Isis, Barati, etc.
Tăbliţele ne spun că în fazele iniţiale s-a încercat combinarea ADN-ului zeilor cu feluritele vietăţi existente pe Terra la acel moment. Aşa se face că au apărut creaturi cu diverse defecte sau hibrizi, inapţi în a munci.
Într-un final, după multe combinaţii şi încercări eşuate, au descoperit formula corectă şi astfel s-a născut LU.LU, primul Homo Sapiens. În conformitate cu textele sumeriene Lulu a avut ca mamă o femeie din Africa, iar descoperiri recente arată că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară acolo. Ştiinţa confirmă că noi am avut acelaşi strămoş feminin care a trăit în Africa acum 150.000–300.000 de ani. Tot ştiinţa demonstrează că acum 35.000 de ani s-a produs o nouă intervenţie, la fel de bruscă ca prima, asupra ADN-ului uman, în urma căreia a apărut Homo Sapiens Sapiens.
Pe tăbliţele sumeriene apar numele şi ierarhia zeilor anunnakki. Astfel: tatăl zeilor se numea AN (cer) iar mama lor ANTU. Aceştia stăteau în cerul lor şi veneau în vizită pe E.RI.DU doar rareori.
Ishtar
Se pare că aceşti doi au fost cei care i-au trimis pe Enlil şi Enki, care erau fraţi vitregi, să guverneze pământul. Ulterior aceştia au devenit din fraţi, rivali. Tăbliţele mai descriu faptul că oamenii au primit posibilitatea procreerii, iar acest lucru a dus la o explozie demografică. Se pare că acesta a fost declanşatorul unui conflict major între Enlil şi Enki, conflict în care Enki a ţinut partea rasei nou create. De altfel atât legendele sumeriene cât şi textele Vedice povestesc despre conflicte permanente în rândul zeilor, iar dacă ne gândim şi la mitologia greacă observăm aceeaşi stare conflictuală la nivelul zeilor, care exploda la cel mai mic incident.
Zeii sumerieni sunt descrişi ca având mai multe înfăţişări. Uneori sunt umanoizi, alteori au cap şi aripi de păsări şi adesea au aspect de reptilă. Această ultimă reprezentare apare în special în imaginile în care aceştia sunt descrişi ca fiind războinici. Aceste tipare sunt repetitive şi se regăsesc pretutindeni. Interesant este faptul că în texul tăbliţelor, pe parcursul a mai multe sute de mii de ani, se regăsesc numele aceloraşi zeităţi.
Cel mai important zeu era Anu, dumnezeu din cer, stăpânul constelaţiilor, rege al zeilor, spiritelor şi demonilor şi care locuia în cele mai înalte zone din cer. El avea puterea creaţiei şi puterea distrugerii, pedepsindu-i astfel pe cei răi. El a fost tatăl lui Anunnku, în traducere, cel venit din cer.
Pe una din tăbliţe apare Enmeduranki, un prinţ din Sippar, care a fost îndrăgit de Anu, Enlil şi Enki. El a fost adus de Shamas la adunarea zeilor. Ei i-au arătat cum «să vadă uleiul pe apă» şi multe alte secrete. Apoi i-au dat Tăbliţa Divină care conţinea secretele Cerului şi ale Pământului. Tot ei l-au învăţat cum să facă calcule matematice.
Sumerienii nu i-au numit dumnezei pe anunnakki, ci DIN.GIR, adică cei puri, strălucitori. Nu are sens să intrăm în amănunt în aceste descrieri. Informaţiile se găsesc şi pot fi accesate. Este important de menţionat că textele sumeriene împart istoria în două părţi: înainte şi după Potop. Se pare că a existat un potop care a venit şi a distrus ceea ce creaseră anunnakki. Ei spun că după ce apele s-au retras, anunnakki au decis că au fost prea măreţi (în sensul de buni) pentru umanitate. Termenul folosit este ELU, care se traduce din acadiană ca măreţ.
Dacă suprapunem informaţiile tăbliţelor peste cele din Biblie vedem că anumite idei corespund, regăsindu-se în ambele scrieri.
Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi (nefilimi), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestirii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
I-a părul rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut.”
Babylon
Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului.
Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei.
Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.
Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit
Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se alia pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, roate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.
Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.
Geneza
De altfel dacă ar fi să cercetăm legendele şi miturile existente pe întreg pământul am realiza că pretutindeni apare ideea de potop. În tăbliţele sumeriene se povesteşte cum anunnakki au părăsit pământul în navele lor în timp ce întreg teritoriul era acoperit de apă. Există în prezent dovezi geologice care confirmă că acum aproximativ 11.000 î.Hr. pe Terra s-a produs o catastrofă care a distrus toate aşezările existente. Ici colo apar noi descoperiri, dovezi ale unor civilizaţii avansate, dar care nu sunt luate în seamă.
Tot pe aceste tăbliţe găsim informaţii cu privire la faptul că sumerienii îşi vedeau zeii ca fiind buni şi puternici şi de aceea atribuiau eşecurile şi nereuşitele personale ca fiind răsplata propriilor fapte. Astfel s-a născut credinţa că dacă îţi dispreţuiai sau judecai dumnezeul acesta îţi aducea boli, suferinţă, dezastre. Din scrieri aflăm că în acea zonă geografică ploile erau rare şi că atunci când ploua şi apăreau inundaţii acestea erau puse pe seama unui demon care trăia în Golful Persic şi care se răzbuna pe ei. Tot la sumerieni apare ideea că un copil se naşte deja păcătos şi că orice suferinţă este dată pe merit şi că trebuie mulţumit pentru ea.
Panteonul Zeilor Sumerieni
Sumerienii atribuiau calităţi umane zeilor şi astfel avem informaţii despre tot felul de conflicte cum ar fi cel apărut între zeul bovinelor Lahar şi sora lui, zeiţa cerealelor, Ashnar. Apare apoi o ceartă între Emesh, zeul verii, răspunzător de floră, construcţii, oraşe şi temple şi Eten, zeul iernii, care era responsabil cu naşterile şi roditul. Se pare că aceşti zei erau geloşi şi voiau să fie lăudaţi în permanenţă. De asemenea a existat un conflict şi între Enki şi Ninhursag (doamna care dă viaţă). Acesta se pare că ar fi mâncat opt plante crescute într-un loc special, numit grădina divină şi ar fi declanşat astfel furia zeiţei. Aceasta l-a blestemat, dorindu-i ca opt părţi din corpul lui să se îmbolnăvească, iar Enki s-a îmbolnăvit. Una din zonele afectate a fost o coastă.
Într-un final lui Ninhursag i s-a făcut mila şi s-a întors să îl însănătoşească. Ea a creat opt divinităţi care să îl vindece, din care una a fost făcută special pentru coasta bolnavă. Ea se numea Nin-Ti, în traducere doamna coastă. Să fie acesta oare o asemănare cu biblica Eva?
Despre Ninhursag se ştie că a avut o fiică şi un fiu cu Enki. Aceasta a devenit ulterior zeiţa păşunilor, iar fratele ei pe nume Ninurta a fost văzut ca fiind răspunzător de fântâni. Ninhursag este numită şi Niniti-doamna vieţii sau Mammi şi răspundea de facilităţile medicale.
Enki iese din apă la îndemnul mesagerului său Isimud care este uşor de identificat prin cele două feţe care privesc în părţi opuse (dualitate).
În reprezentări, Enki apare adesea reprezentat de doi şerpi care se încolăcesc, imagine foarte asemănătoare cu cea a AND-ului uman şi cu cea a caduceului, simbol folosit şi în prezent de medicină. Pe tăbliţe se află consemnat faptul că el a sfidat Consiliul Conducător al Anunnakkilor, care hotărâse să distrugă umanitatea, pentru că o vedea ca fiind o creaţie imperfectă, şi l-a învăţat pe Ziusudra (Noe sumerian) cum să îşi construiască o barcă spre a se salva pe el şi familia lui.
Perioada domniei lui Enki se întinde pe 120 SAR. Templul lui principal se numea E-ENGUR-RA, în traducere, casa din străfundul apei şi se alia în Eridu, o localitate situată în zona văii Eufratului. Se mai ştie despre Enki că a avut un copil cu fiica sa care a dat naştere unei fete pe nume Nikurra. Enki s-a împreunat şi cu aceasta şi astfel s-a născut Uttu. Important este faptul că Enki apare întotdeauna ca protector şi învăţător al omenirii şi este văzut ca fiind creatorul omului.
Spre deosebire de fratele său Enki, Enlil este descris ca fiind un zeu al vântului sau al dominaţiei. Tăbliţele spun despre el că ar fi fost aruncat din DILMUN, casa zeilor, pentru că ar fi violat o fată pe nume Ninlil. Aceasta însă l-a urmat în pribegie şi i-a născut patru copii. Enlil este văzut ca fiind stăpânul pământului şi este cunoscut ca fiind inventatorul târnăcopului.
În afara acestor principali zei, în tăbliţele sumeriene mai găsim relatări şi despre alte zeităţi, fiecare având un rol binestabilit în ierarhia existentă.
Consider că este important să amintim cronologia evenimentelor, stabilită de Sitchin, în urma traduceri tăbliţelor.
Evenimente înainte de Potop
450.000 Î.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Anunnakki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui Anu.
430.000
Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnakki sosesc pe Pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea şi rang conducător.
416. 000
Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe Anu să vină pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte ca exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care voia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400. 000
În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial în Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile erau transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus, pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire.
Enliliţii câştigă într-un final războiul împotriva zeilor.
300. 000
Anunnakki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine. Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la bază ADN-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul anunnakki lor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitivi în Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreerii şi de aceea a început să se înmulţească.
200.000
O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face ca viaţa să regreseze.
100.000
Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care erau deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnakki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru îl enervează pe Enlil.
75. 000
Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte.
49. 000
Enki şi Ninhursag se decid să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor ce aveau părinţi anunnakki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.
13. 000
Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofa globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnakki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie.
Evenimente după Potop
11.000 î.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea şi îl învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revarsă asupra pământului. Anunnakki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil acceptă ca populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele.
10.500
Descendenţii lui Ziusudra primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertil.
Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabilă. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnakki construiesc un Centru de Control pe muntele Monah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth.
9.330
Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbună tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul.
8.670
Urmaşii lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştigă bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth. Dinastia Ra/Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul.
8.500
La porţile facilităţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho.
7. 400
Este o perioadă a păcii. Anunnakki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei.
3.800
Anunnakki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor în Sumer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construite sunt Eridu şi Nippur. Anu vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui Anu.
Regi pe Pământ
3.760
Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Kish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afara Sumerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea în Sumer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind „poarta zeilor”. Acum are loc cunoscutul incident de la turnul din Babel, iar anunnakki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth a fost dat jos de pe tron de către Ra/Marduk. Dumuzi, fratele lui Thoth, cel care o trădase pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în marea piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil.
3.100-3.350
Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.
2.900
Conducerea Sumerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze.
2.650
Regatul Sumerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt din ce în ce mai greu de condus.
2.371
Inanna se îndrăgosteşte de Sharru-Kin (Sargon). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului akkadian.
2.316
Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Nergal, fratele lui Marduk, pleacă din Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sin. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnakki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Sumerul şi Akkad.
2.220
Civilizaţia Sumerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth să construiască un ziggurat în onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi.
2.180
Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ra/Marduk rămân cu sudul iar faraonii obţin tronul Egiptului de Jos.
2.130
Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului.
Era decisivă
2.123
În Nippur se naşte Abraham.
2.113
Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide ca Ur să fie capitala noului imperiu. Ur-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală.
2.096
Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de Anu şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran.
2.095
Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Dă Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servi ca legiune străină.
2.080
Prinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ra/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi, pentru tatăl său, din Asia de Vest.
2.055
Nannar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsula Sinai şi la portul spaţial.
2.048
Moare Slugi. Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită.
2.047
Amar-Sin, cunoscut din Biblie ca Amraphel, devine regele Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Canaan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Khedor-la’omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial.
2. 038
În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk.
2.024
Marduk intră în Sumer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nipurului este întinat. Enlil ordonă pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţine partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnakki aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninuria distrug atât portul spaţial cât şt oraşe canaanite.
2.023
Vântul poartă deşeuri radioactive către Sumer. Oameni şi animale mor răpuşi. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Sumerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul lui devine Isaac.
După cum am mai spus, aceasta este cronologia evenimentelor, cronologie stabilită de Sitchin în urma analizării tăbliţelor sumeriene. Trebuie menţionat că există multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, care contestă aceste evenimente. Este însă izbitoare similitudinea şi cronologia unor evenimente înşiruite aici, cu cele descrise de alte surse din antichitate şi în primul rând cu cele din Biblie. Peste tot apare un dumnezeu/forţă supremă care a făcut omul, l-a învăţat, i-a dat pereche, l-a izgonit atunci când a încălcat o lege, etc. În toate tradiţiile se vorbeşte despre un potop care a venit să şteargă păcătoşii de pe suprafaţa pământului şi despre un singur om, care avertizat fiind, şi-a luat măsurile necesare. Dacă este să luam în calcul că majoritatea munţilor sunt tineri, atunci nu putem să nu acceptăm ideea unor convulsii, apărute nu departe în trecut, la nivelul scoarţei terestre. Până şi Platon menţionează într-una din lucrările sale că agricultura a început întâi în regiunile înalte, deoarece un val uriaş distrusese toate aşezările de la şes.
Nu vreau să spun mai multe, vă las să trageţi concluziile singuri. Vă recomand însă înainte de a accepta o versiune, oficiala sau neoficială a istoriei, să analizaţi cât mai multe surse. Numai aşa vă veţi putea forma o opinie corectă asupra trecutului nostru.
În jurul datei de 12 iunie 2006, un batalion de infanterie, care avea ca sarcină supravegherea zonei petroliere de la Baza aviatică din Talil, situată în sud-estul Bagdadului, a descoperit accidental o cutie de cupru în interiorul căreia se aflau mai multe tăbliţe de lapis-lazuli ce aveau gravate în ele simboluri ale scrierii cuneiforme. Fără să ştie exact despre ce este vorba, Agenţia Naţională de Securitate, împreună cu guvernul american şi britanic, au restaurat o tăbliţă. Pentru a vedea despre ce descoperire era vorba aceasta a fost dusă la British Museum. Membrii au fost asiguraţi că rezultatul va fi făcut public, dar se pare că forţe guvernamentale au interzis acest lucru. Enervaţi aceştia au plecat către British Museum spre a lua parte la proiect. În acest mod, au apărut simultan în mai multe oraşe, transcrieri ale textului străvechi. Probabil că asta a fost marea noastră şansă de a afla de această descoperire.
Tăbliţa I
După dorinţele lor, tronul regal a fost coborât din ceruri
Drepturile au fost perfecţionate, ordonanţele divine au fost exaltate.
În locuri pure, cinci oraşe au fost construite: primul fiind Eridu, al doilea Badtibira. Larak a fost al treilea şi Sippar al patrulea. Al cincilea oraş a fost Shuruppak al cărui rege am fost eu, Ziusudra.
Acestea au fost centrele cultului. Aceste cinci oraşe au fost desemnate centrele cultului.
Un vuiet a ieşit din aceste centre de cult. Un vuiet perturbat de zei.
După ce oraşele au fost distruse, centrele cultului au fost distruse de asemenea.
După dezastru, inundaţia trimisă să acopere tot pământul, distrugătoarea vieţii.
Iar eu Ziusudra, pe vârful înalt al muntelui Nimush, am aranjat şapte şi şapte bărci, pline cu trestie, pini şi liliac şi am dus ofranda pentru a răspândi tămâia în toate direcţiile, iar zeii au mirosit mireasma.
Au mirosit mireasma, şi s-au adunat în jurul ofrandei precum muştele.
Belet-ili a venit. Ea ţinea în aer un ornament în formă de muscă pe care Anu îl făcuse în focul său interior.
„Jur că pe acest medalion albastru,
Că nu o să uit niciodată aceste zile, niciodată!”
Când Enlil a ajuns, m-am adunat cu soţia mea în jurul zeilor.
Ne-a atins sprâncenele şi ne-a spus „Hithero, Ziusudra a fost o fiinţă umană, acum va fi cunoscut ca şi Utnapishtim, şi el împreună cu soţia vor fi zei, ca şi noi.”
Şi am fost duşi departe.
Am fost duşi la locul de unde izvorăsc mari râuri.
La Gihon, Pishon, Tigris şi Euphrates.
În acel loc îndepărtat trăim.
Acolo, la sursa marilor râuri trăim.
Când am ajuns în acel loc de peste lumi,
Enlil mi-a spus, către Utnapishtim, a spus
„Tu”, „cel de departe” vei face munca conducătorului tău EA.
Cândva înţelepciunea venea dintr-un zid de trestie, aşa vei face şi tu.
Vei lua decizii pentru alta, o cu totul altă corabie. Scrie-le în tabletele din lapis-lazuli
Scrie-le în tabletele alese.
Apoi pune-le într-o cutie de bronz, pusă pe o trestie şi pe crengi de pin şi liliac.
Împarte înţelepciunea. Împarte bogăţia. Ascunde-le, departe
În oraşul celui mai puternic erou, care a văzut ce a fost ascuns.
Inspectează fundaţiile, puse de către cei 7 maeştri zidari (masoni) pe cărămizile arzătoare. Vezi cum străluceşte precum bronzul în soare?
Urcă-te pe scări. Uită-te la pământul pe care îl întrupează.
Admiră grădinile, templele şi magazinele, toate locurile magnifice.
Caută piatra din mijloc
Uită-te sub.
Acum, în acele timpuri, în acele zile, lumea era încă nouă.
Când Enlil a adus în faţă tăbliţele, pământul abia se uscase.
Coliba roşie, coliba roşie. Zid, Zid.
Coliba roşie ascultă, zid reflectă
Dă jos coliba, construieşte o barcă
Lasă posesiunile. Caută viaţa.
Renunţă la bunurile lumeşti. Ţine sufletul în viaţă.
O nouă furtună se apropie, dar ploile nu urlă. Altă inundaţie vine. Din nou peste pământuri.
Fii pregătit şi pregăteşte-ţi crucile familiei
Schimbă bucuria din sufletele oamenilor.
Ascunde-te în îmbrăţişarea lui Nibiru, întoarcerea luminii în permanentul cerului. A fost (ilizibil)
Sfârşitul tăbliţei
Tăbliţa II
Din prima băutură
Când a intrat pentru prima oară sub manta
Pentru nectarul negru al „raqiya” acesta a fost predestinat
Peste mii de ani, ei au venit
În cea mai violentă formă, au venit
Şi au întrerupt căile vechi
(ilizibil)
Şi oamenii pământului au fost ţinuţi prizonieri în propriile case
Invadatorii s-au luptat între ei pentru bogăţiile pământului
Pentru nectarul negru
Zeii se uitau trişti la ce se întâmplă
Şi s-au consiliat între ei
Pentru un remediu
(ilizibil)
(ilizibil)
În acest timp invadatorii au continuat
Spre oripilarea martorilor, invadatorii au continuat
(ilizibil)
(ilizibil)
Când a apărut urâtul semn în deşert
Uzurpatorii nu au luat de seamă (ilizibil)
Acolo în Dilmun
(ilizibil)
(ilizibil)
Marii zei s-au adunat
Marii zei s-au adunat în Dilmun
(ilizibil)
Ninhursag a adus schimbarea înaintea lui Enki
(ilizibil)
Şi soarta oamenilor a fost pecetluită
Sfârşitul fragmentului
Tăbliţa III
S-a stabilit că naţiunile se vor întoarce
(ilizibil)
(ilizibil)
Naţiunile oamenilor se vor întoarce în pântec
În Nibiru, eterna mamă creatoare
(ilizibil)
(ilizibil)
(Ilizibil)
Annuaki au fost trimişi în faţă
Din ceruri Annuaki au fost trimişi către creaţia lor
(ilizibl)
An, Enlil, Enki şi Ninhursag creatorii oamenilor cu capete negre
Fondatorii Eidu, Bad-tibira, Larsa, Sippar şi Shuruppak
(ilizibil)
Primele oraşe au fost fondate
(ilizibil)
Acestea au fost păstrătoarele naţiunilor
Puternicii oameni cunoscuţi care au dat afară Nephilimul
Şi au construit temple divine, ordine, ritualuri şi ceremonii
(ilizibil)
Acestea au fost generaţiile, naţiunile multitudinii.
Această multitudine de naţiuni a curs din ceruri
(ilizibil)
Annuaki, An, Enil şi Ninhursag au trimis înainte mesajele divine
(ilizibil)
Aşteptând întoarcerea lor, întoarcerea copiilor, creatorii oamenilor au aşteptat
(ilizibil)
Cu inimile grele, dar pline de bucurie au aşteptat
Tăbliţa IV
Un nou potop a venit
Din ceruri un nou potop a venit
Cu Dilmun pe dreapta şi sacrul Eridu pe stânga
Annuaki s-au adunat
Între două locuri pure, locul de apă pură
De unde Gihonul şi Pish-onul, Tibru şi Eufrat au curs
Ungând pământul şi oamenii într-o baie purificatoare.
Aceste ape limpezi, cele ce susţineau viaţa au secat
Marile râuri au secat
Acum praful suflă în acele locuri.
Unde marile râuri curgeau cândva
Praful domneşte în acel loc.
Marduk a deschis uşa şi fiii lui Dilmun au mers înainte
Fiii lui Dilmun
Tinerii bravi ai acelui oraş pur
Cel mai luminat dintre oraşe
Au venit în timp ce fiii lui Eridu pregăteau masa
Recitau incantaţia, uitata ceremonie veche
Radiant cu mâinile curate stă Ninhursag
În faţa Annunaki
Cu mâinile curate se pregătea. Supraveghea pregătirile incantaţiilor potrivite, ofrandele şi ceremoniile.
Copiii, zeii creatori, consiliul, Annuaki, pentru ei
Se pregătea
(ilizibil)
Naţiunile, triburile de pe pământ s-au pregătit în timp ce patru oameni puternici ţineau şi focurile şi vânturile
Ca nimic să nu se întâmple pe pământ.
Nici noapte, nici zi, întuneric sau lumină, monotonia dăinuia.
Până când naţiunile, triburile şi-au luat zborul
De pe pământ, naţiunile alese şi triburile au zburat,
În timp ce un munte de foc a ieşit din mare
Curăţând pe cei necuraţi, înghiţind cerul.
Sfârşitul Tăbliţei
Tăbliţa V
Sfânta migraţie peste ceruri
Annunaki
Zeii din apus s-au adunat în locurile sacre vechi şi noi
Ea, Ninki, Inanna şi Utu
Enlil lângă Ninlil, Adad lângă Ninhursag
Zeiţa mamă, (ilizibil) înţeleapta Mammi
A administrat drepturile divine în lumina focurilor consacrate
În timp ce zeiţa pântec, Belet-ili era prezentă
Focurile veşnice, făcute din trestii pure, liliac şi pin ardeau în locurile predestinate
Sub grija oamenilor cunoscuţi, progeniturile antice
Progeniturile antice ale lui Umal au administrat focurile
La trei şi două puncte (ilizibil) au făcut (ilizibil) oamenii înţelepţi fac o ofrandă pe pământ
După ritualul cerc, Umal, naţiunile şi triburile s-au refugiat
La trei şi două puncte, locurile de (ilizibil) pe calea spre ceruri
Naţiunile lui Umal şi triburile s-au spălat pe mâini
Au învăţat ceremoniile şi ritualurile în acele locuri (ilizibil) prin migraţia sfântă
În acele locuri, Umal, naţiunile pământului şi triburile
Au fost făcuţi curaţi din nou
În acele locuri Umal a fost făcut curat într-o baie purificatoare
Scufundat total, acesta a ieşit curat
Ca şi tinerii din Dilmun (ilizibil)
Au pregătit nava nouă, noile nave, planificatele nave.
Inscripţionate de Ut Napishtim după sfaturile lui Enlil din partea lui Ea,
Au fost pregătite în acele locuri predestinate.
La două, trei puncte (ilizibil)
Bravii tineri din Dilmun au pregătit navele.
Pentru (ilizibil) drum prin ceruri, migraţia sfântă
Bravii tineri din Dilmun au administrat (ilizibil)
Al doilea (ilizibil) următoarea (ilizibil), locul chinului lui Umal a fost pregătit
Abundenţa a fost dăruită pământului
Seminţe, cereale, pomi fructiferi şi peşti de tot felul mării
Sub îndrumarea lui Umal se va (ilizibil… ilizibil… ilizibil) nu va merge.
Zeii din Apsu, consiliul şi annunaki au spus:
Spre ceruri îşi va căuta Umal pâinea
Şi în ordonanţele divine îşi va găsi Umal dreptatea
Umal nu va mai (ilizibil) în locurile desemnate, locurile sacre.
Traducere tablitelor din engleză de Cristian David Isăilă
https://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2022/11/tablitele-sumeriene2.jpg368490adminhttps://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-11-04 18:56:172022-11-04 18:56:17TABLITELE SUMERIENE – Adevarul despre istoria partiala a Terrei
Creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe 1 Martie pe cuvioasă muceniţă Evdochia, care a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian.
Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Traian, cuceritorul Daciei se îndrăgosteşte de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture şi se refugiază împreună cu a ei popor pe muntele considerat sacru de către daci, Ceahlău. Dându-şi seama că nu poate scăpa de patima lui Traian îi cere ajutor zeului suprem Zamolxis, care o transformă împreună cu turma sa în stâncă.
O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă.
Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă.
Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea fata se întoarce acasă.
Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărţişor îi putuse oferi o floare fetei. Porneşte îmbrăcată în 12 cojoace (unele variante povestesc de 9) în căutarea primăverii. Baba Dochia începe să se scuture de cele 12 cojoace, cu care s-a îmbrăcat când a plecat cu oile la munte. Se spune că, de fapt, cele 12 cojoace simbolizează şase zile bune şi şase rele. Legenda babei Dochia reprezintă de fapt lupta dintre Bine şi Rău, dintre primăvară şi iarnă, luptă din care mereu iese victorios Binele.
Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să îşi scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc şi Baba Dochia îngheaţă.
♥♥♥
Cum se calculează baba de primavară
În familiile tradiționale, când personalitățile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să intre în conflict. Astfel, „Baba” nu simboliza o bătrană urâtă și rea, ci o femeie care își câștigă propria autoritate.
Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare și o metodă de educare spre autocontrol și conștientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei. Fiecare dintre cele nouă zile, în funcție de vremea pe care o aducea, dezvaluia caracterul, calitățile și defectele fiecărei femei în parte.
Îți poți calcula Baba în funcție de ziua de naștere. Dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă, de exemplu daca este cineva născut pe 7 Februarie Baba lui va fi pe 7 Martie
Dacă data nașterii este formată din doua cifre atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este nascut pe 29 Decembrie, ziua în care îi pică Baba se calculeaza astfel 2 + 9 = 11 => 1 + 1 = 2, deci Baba este pe 2 Martie.
https://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2022/11/babe-martie.jpg492800adminhttps://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-11-02 18:56:032022-11-02 18:56:03Babele – Cum iti calculezi baba :)
În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.
Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.
Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”
Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.
La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.
Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă:„Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.
Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.
Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.
De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.
Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.
Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.
Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.
Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.
Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.
Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.
Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.
In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.
După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.
Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.
În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!
Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau „Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, „imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.
Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca „marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.
Quan Yin este forma prescurtata a unui nume care inseamna Cel care Vede si Aude Plansul din Lumea Oamenilor. Titlul ei chinezesc inseamna „Ea care intotdeauna observa si asculta sunetele”, adica cea care asculta rugaciunile. Cateodata avand 11 capete, ea este supranumita Sung-Tzu-Niang-Niang, „doamna care aduce copiii”. Ea este zeita fecunditatii dar si a clementei. Venerata in special de carte femei, aceasta zeita aduce alinare celor tulburati, bolnavilor, celor pierduti, senililor si celor nenorocosi.
Popularitatea ei a crescut atat de mult de-a lungul secolelor incat a devenit si protectoarea negutatorilor pe mare, a fermierilor si a calatorilor. Ea mangaie sufletele in Lumea de jos si este invocata in ritualurile de dupa inmormantare, pentru a elibera sufletul decedatului de chinurile purgatoriului (nota: desigur, daca exista credinta in asa ceva). Sunt temple in toata China, dedicate acestei zeite si este venerata de catre femei din China de Sud mai mult decat de cele din nord, in cea de-a 19 zi a lunilor (nota: ciclurilor lunii, nu a lunilor calendaristice) a doua, a sasea si a noua. (De exemplu este un obicei constant la nastere in Foochow, prin care o familie care are o fata maritata din a 15 a zi a anului anterior, care inca nu a nascut inca un mostenitor de sex masculin, trimite acesteia de la rude, un dar intr-o zi norocoasa intre a 5 a si a 14 a luna noua.
Darurile trimise sunt urmatoarele: un lampion cu imaginea Zeitei Compasiunii, Quan Yin, purtand un copil in bratele ei si inscriptia „Fie ca Quan Yin sa iti aduca in dar un fiu”; stridii intr-un vas din pamant; prajituri cu orez; portocale si usturoi). Inchinatorii cer si si ei fii, bogatie si protectie. Ea poate aduce copii (de obicei baieti, insa daca mama cere o fiica, aceasta va fi foarte frumoasa), poate proteja de tristete, ghida marinarii si pescarii (de unde avem imaginea ei „parcurgand valurile” in multe reprezentari) si ii poate face nefolositoare sulita unui inamic in lupta.
Templul ei principal se afla pe Insula Putuoshan, din Chusan Archipelago, langa coasta Zhejiang, langa Ningbo, loc foarte important de pelerinaje, un loc sacru pentru buddhisti, veneratia pentru Quan Yin fiind principala caracteristica a locului, mai ales ca se spune ca zeita chiar a locuit acolo pentru o perioada de 9 ani, conducand sub numele de Regina Marilor de Sud. Numele complet al insulei este P’u t’o lo ka, de la Muntele Pataloka, unde Zeita, in transformarea ei din Avalokiteshvara, priveste in jos, catre umanitate. Miao Feng Shan (Muntele Varfurilor Miraculoase) atrage multi pelerini, ce folosesc zuruitori si artificii in rugaciunile lor pentru a atrage atentia ei. In 847, primul templu al lui Quan Yin a fost construit pe insula. Pana in 1702, P’u Tuo era casa a 400 de temple si a trei mii de calugari si era destinatia a nenumarati pelerini. (Pana in 1949, totusi, P’u Tuo mai era gazda a doar 140 de manastiri si temple)
Quan Yin
Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau “Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, “imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.
Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca “marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.
Nicio alta figura din panteonul chinezesc nu apare intr-o mai larga varietate de imagini, despre care se spune ca sunt mii de incarnari diferite sau manifestari. Quan Yin este de obicei prezentata ca o femeie gratioasa, desculta, imbracata in robe frumoase, albe, avand o boneta alba pe cap si purtand un mic vas plin de roua sfanta. (Totusi, in forma ei Lamaistica, reprezentarile in bronz din secolul 18 din China si Tibet, ea apare deseori complet goala).
Ea este inalta si subtire, o figura a gratiei infinite, trasaturile ei gratioase insufland privitorului sublima lipsa a egoului si compasiunea, care au transformat-o in zeitatea favorita dintre toate figurile divine. Poate sa stea pe un elefant, pe un peste, ingrijind un copil, sa tina un cos, avand sase sau o mie de brate, unul sau opt capete, unul deasupra celuilalt, patru, optsprezece sau patru zeci de maini, cu care ea intotdeauna alunga suferinta celor nefericiti.
Deseori este prezentata calarind un animal mitologic, numit Hou, care seamana intr-un fel cu un leu buddhist si simbolizeaza suprematia exercitata de catre Quan Yin asupra fortelor naturii. Picioarele ei goale reprezinta calitatea ei consistenta. Pe altarele publice, Quan Yin este frecvent flancata de catre doi acoliti, la piciorul ei drept un tanar fara camasa, cu bratele inclestate in rugaciune, cunoscut sub numele de Shan-ts’ai (Tanarul de Aur), iar la piciorul stang, o tanara tinandu-si cu sfiala mainile in interiorul manecilor, cunoscuta sub numele de Lung-nü (Fecioara de Jad). Principala sarbatoare a ei are loc in fiecare an in a 19 a zi al celei de-a doua luni selenare.
Totusi, ea este fericita cu trei sarbatori, nouasprezece a celei de-a doua, celei de-a sasea si celei de-a noua luni. Sunt multe metamorfoze ale acestei zeite. Ea este un model de frumusete chineza, iar a spune unei femei sau unei tinere fete ca este o Kwan Yin este cel mai mare compliment care poate fi facut pe altarul gratiei si minunatiei.
Potrivit unei legende foarte vechi, numele ei era Miao Shan si era fiica unui print indian. Tanara si linistita, ea a ales sa urmeze calea sacrificiului de sine si a virtutii si a devenit un pios discipol al lui Buddha, primind dreptul la accesarea constiintei buddhice, insa alegand sa ramana sa serveasca umanitatea. Pentru a reusi sa-l converteasca pe tatal ei, care era orb, ea l-a vizitat infatisandu-se ca un strain, deghizata, si l-a informat ca daca ar inghiti unul dintre globurile oculare ale copiilor lui, atunci vederea i-ar fi restaurata. Copiii lui nu ar fi acceptat acest sacrificiu, in acest sens ea a creat un ochi, pe care tatal ei l-a inghitit si vederea i-a fost restaurata. Apoi l-a convins pe acesta sa se alature unei comunitati buddhiste, aratandu-i prostia si vanitatea unei lumi in care copiii nu si-ar sacrifica nici macar un ochi pentru binele unui parinte. https://www.evolutiespirituala.ro/legenda-zeitei-compasiunii-quan-yin/?feed_id=17830&_unique_id=6341baa389dd2
SISTEMUL DE CONTROL AL MATRICEI – Episoadele I-II-III
Ce este Matricea? – What is the Matrix?
În randurile de mai jos si in filmuletul documentar tradus de dupa articol, va prezentam o viziune despre Matrice cu care rezonăm destul de mult. Articolul este tradus si adaptat dupa un articol preluat de pe site-ul montalk.net , un site care la prima vedere il simtim apropiat de blogul nostru. De-a lungul timpului am oferit numeroase raspunsuri la ceea ce reprezinta Matrix si Iesirea din Matrix, insa in randurile de mai jos credem ca putem oferi un mic plus. Asadar, ce este Matricea?
„Şcoală sau închisoare? … depinde de perspectiva aleasă de tine. Pe de-o parte, este un sistem de învăţare hiperdimensional care-ţi accelerează viteza de evoluţie spirituală prin oferirea unor experienţe catalitice ca răspuns la gândurile, emoţiile şi faptele tale. Pe de altă parte, multe dintre aceste experienţe se manifestă ca nişte forţe prădătoare care profită de slăbiciunile tale. Calea prin care poţi să previ să fi manipulat de aceste forţe este să descoperi, să integrezi şi să transformi slăbiciunile în puteri şi astfel, indirect să împlineşti cel mai înalt scop al Matricei care este acela de a te ajuta să o transcenzi.
.
Totuşi, aceste forţe prădătoare hiperdimensionale au liber arbitru şi au propria lor agendă. care este aceea de a-şi extinde puterea şi de se întreţine din hrăinirea cu energiile emoţionale negative ale umanităţii. De asemenea, urmăresc să menţină pe toată lumea la distanţă o stare de conştienţă suficientă pentru a produce o influenţă destabilizatoare pentru închisoarea spirituală/ferma pe care ei o conduc aici pe Pământ. Suma totală a acestor sisteme manipulatoare hiperdimensionale poate fi denumită ca „Sistemul de Control al Matricei” – o şcoală dură care îi slăbeşte pe cei slabi spiritual şi îi întăreşte pe cei puternici spiritual, conform alegerii lor de a fi victime sau luptători.
. Prădătorii hiperdimensionali:
Dincolo de nivelul uman de evoluţie există câteva nivele ocupate de forme de viaţă mai sofisticate, incluzând fiinţe ostile cu capacitatea de a transcende spaţiul şi timpul liniar, să citească gândurile, să manipuleze emoţiile, să ghideze din umbră indivizii inconştienţi şi să se proiecteze în interiorul şi în afara realităţii fizice observabile de simţuri.
.
Ei au nevoie de energie vitală/eterică/emoţională pentru a se întreţine, iar omenirea este de mult timp sursa lor primară de hrană. Ei se hrănesc cu energii care sunt în rezonanţă cu propriile lor vibaţii sufleteşti: emoţii negative, suferinţă psihologică şi energi sexuale pervertite. Fiind foarte lacomi din fire, în loc să recolteze energiile care apar natural la cei care aleg în mod liber să se angreneze într-un comportament vibraţional coborât, aceşti prădători caută să inducă ignoranţa, suferinţa şi perversiune în cât mai mulţi oameni cu putinţă pentru a-şi maximiza recoltarea de energie. Deşi asta nu este în mod tehnic, o încălcare a liberului arbitru (deoarece ei pot doar să amplifice tendinţele negative latente pe care le avem deja în noi înşine), mulgerea forţată de energie prin intermediul Sistemului de Control al Matricei constitue un dezechilibru deoarece încurajează ignoranţa şi sclavia în loc de conştientizare şi libertate.
. Oprimarea conştientizării:
Deoarece forţe hiperdimensionale ostile au investit mult în acest Sistem de Control al Matricei ei recurg la măsuri extraordinar de puternice pentru a suprima orice factor destabilizator care ar putea să întrerupă aprovizionarea lor hrană. Oricine începe procesul de trezire, de recâştigare a puterii personale şi a libertăţii este imediat luat la ochi. Această luare în vizor are ca scop să-l readoarmă, să-l facă neputincios sau să-l facă să-şi piardă credinţa în a continua calea sa.
.
Când apare un impuls personal către libertate, un impuls egal şi opus este pus în mişcare, atrăgând către ţintă diverse oportunităţi sincronizate negativ pentru a-l angaja în experienţe de frecvenţă joasă şi astfel să blocheze impulsul său către libertate. Acestea includ situaţii ce au ca scop inducerea fricii, distragerii, suferinţei, îndoielii, depresiei, indulgenţei în impulsuri joase şi comportament egoist. Uneori aceste fenomene apar natural din legea inerţiei, alteori există o amplificare activă a acestor impulsuri contrare, determinate de forţele hiperdimensionale negative pentru a dezarma ameninţarea înainte de a câştiga mai multă putere.
.
Alte metode de oprimare includ sabotarea şi distragerea unui individ ţintă prin intermediul oamenilor din jurul lui care sunt deschişi către manipulare directă. Oricine eşuează în a fi complet conştient în momentul prezent poate fi o marionetă atâta timp cât atenţia lui este în altă parte. Lipsa atenţiei este suficientă pentru ca un impuls implantat subconştient să determine cuvinte sau acţiuni regretabile. Majoritatea oamenilor din această lume nu oferă niciun fel de prioritate conştientizării sau atenţiei alegând să trăiască în schimb, o stare de visare semi-conştientă care îi fac foarte înclinaţi să devină pioni ai Sistemului de Control al Matricei. Unii se nasc cu un nivel insuficient de conştiinţă individuală pentru a experimenta vreodată vre-un moment de luciditate, iar aceştia sunt cei care formează prima linie de agenţi ai Matricei, iar restul de agenţilor funcţionează doar part time , atunci când eşuează în a se observa pe sine. Datorită marii cantităţi de oameni adormiţi, Sistemul de Control al Matricei nu are nicio problemă în a găsi piese de şah pentru a le manevra în jurul unui individ ţintit.
. Imaginea de ansamblu:
Deşi noi nu suntem întotdeauna sursa nedreptăţilor împotriva noastră, noi suntem totuşi cauza lor. Matricea, chiar şi cu nivelul ei de dezechilibru şi corupţie determinat de acele entităţi cu liber arbitru care şi-au depăşit atribuţile lor în cadrul naturii ca şi detonatori catalitici, este totuşi încă un program de învăţare care este complet simţitor la propria noastră ignoranţă şi slăbiciune. Poate că este alegerea prădătorului să atace, dar este alegerea noastră să acceptăm atacul şi să-i cedăm. Sistemul de Control al Matricei poate să ne influenţeze doar prin elementele din noi înşine ce corespund naturii lui vibraţionale joase. Atacurile ne pot ajuta să identificăm propriile noastre slăbiciuni, oferindu-ne astfel ocazia să ne focalizăm pe ceea ce trebuie făcut pentru a face următorul pas către trezirea spirituală.
https://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2022/09/arhoni.jpg217300adminhttps://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-09-10 20:50:102022-09-10 20:50:10DOCUMENTAR – SISTEMUL DE CONTROL AL MATRICEI – Episoadele I-II-III
Pentru noaptea dinaintea Sfantului Andrei, romanii traditii unice care s-au transmis inca de la daci. Si pentru ca traditiile poporului roman sunt frumoase si mistice, merita sa le cunoastem si sa le povestim copiilor nostri. In noaptea de 29 noiembrie lupii se aduna, iar Sfantul Andrei imparte prada, pentru iarna care incepe, fiecarui lup… Noaptea Sfantului Andrei ar trebui sa fie Halloween-ul romanilor.
Noaptea Sfântului Andrei, traditie romaneasca
Romani au o traditie frumoasa pentru noaptea de Sfantul Andrei care s-a transmis inca de la daci. Si pentru ca traditiile poporului roman sunt frumoase si mistice, merita sa le cunoastem si sa le povestim copiilor nostri despre ele.
Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 29 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca „isi vede lupul coada”. Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia.
In noaptea de 29 noiembrie lupii se aduna
In noaptea de 29 noiembrie lupii se aduna, iar Sfantul Andrei imparte prada, pentru iarna care incepe, fiecarui lup. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din dreapta.
Tot din cauza lupilor nu se matura toata ziua, nu se da gunoiul afara, nu se ranesc grajdurile, nu se piaptana, nu se fac zgarieturi, nu se face pomana si nu se da nimic cu imprumut. Daca stapanii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totusi, cand soarta scrie altfel, primejdia nu se poate indeparta, caci peste cele hotarate de Sfantul Andrei, nimeni nu poate trece.
În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le asculta ce spun, moare. La miezul noptii de Sfantul Andrei se deschid cerurile.
Noaptea strigoilor
In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sfantul Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umbla strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de „dincolo” dupa inmormantare, sau refuza sa se mai intoarca „acolo” dupa ce isi viziteaza rudele, la marile sarbatori calendaristice.
Strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Dupa relele provocate si locul unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi.
Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor. Ei se bat cu strigoii vii, adica cu strigoii-oameni. A doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile ce le au pe fata.
Babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica. Cand nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat masuri de aparare: au mancat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate si la incheieturile trupului. Au uns ferestrele, usile, hornurile, scarile, clantele usilor, boii si vacile la coarne, clestele, lada si toporul. Pe alocuri, usturoiul este tavalit mai intai prin funingine. Unii astupa si hornul sobei. Daca strigoii nu gasesc nici un loc pe unde sa intre in casa, atunci cauta sa-i cheme afara pe cei dinauntru. Strigoiul vine si striga la fereastra: „Ai mancat usturoi?”. Daca omul raspunde, il muteste; iar daca tace, se duce in treaba sa si incearca pe la cei care n-au mancat usturoi.
Strigoi
Noaptea vrajilor si a farmecelor
Noaptea Sfantul Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji si farmece. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita. In noaptea de Sfantul Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.
Unele fete isi pregatesc turta, pentru ea aducand apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea.
Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand fata apei este luminata bine, fata zice: „Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul in fata apei,
Ca in vis sa-l visez,
C-aievea sa-l vaz!”
Atunci, apa din fantana se tulbura si fata isi vede, se spune, chipul ursitului. Unele isi fac de ursita cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cutite si o coasa, toate infierbantate in foc. Dupa ce s-au inrosit, se scot afara, se sting in apa si apoi se descanta.
In seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai frumos.
Usturoi miraculos
Tot in seara de 29 noiembrie, se aduna la o casa mai multi flacai si fete. Pe o masa, ei pun mai multe caciuli de usturoi, imprejmuite cu tamaie, smirna si cateva lumanari de la Pasti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de mancare, mananca, vorbesc si rad in toata voia buna, pana cand apar zorii zilei. Fetele isi impart intre ele usturoiul, pe care il duc a doua zi la biserica, pentru a-l sfinti preotul.
Acest usturoi se pune pe policioara la icoane, fiind bun de facut de dragoste.
In alte zone din tara noastra, pazitul usturoiului se face in felul urmator: intr-o casa de gospodar se strang 10-12 fete, avand fiecare fata cate o paine, trei capatani de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ata rosie si o sticla de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masa, intr-un colt al casei, si se acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare aprinsa, care arde de cu seara si pana in ziua. Langa masa, una in dreapta si una in stanga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. Ele stau acolo neclintite pana dimineata. La aceasta petrecere, vin si baieti cu lautari. Se canta si se petrece pana in zori.
Cand s-a facut ziua, hora este jucata afara. Un flacau joaca in mijlocul horei toate lucrurile fetelor, pazite de batrane. Dupa joc, fetele isi iau lucrurile si le impart flacailor. Painea se mananca, rachiul se bea, usturoiul se pastreaza de leac. Cand vitele-s bolnave, li se da mujdei in bors ori vin si le trece. Daca se fura din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul pazit este semanat primavara. Daca pleci la drum lung, sa iei putin usturoi cu tine.
De la pazitul acestui usturoi s-a nascut zicala: „Parca a pazit usturoiul”, care se da celui ce se cunoaste ca a petrecut o noapte fara somn.
Tot in aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul senin, se zice ca iarna va fi cu moina. Daca luna va fi plina si daca cerul va fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si grele.
De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele.
Sfantul Andrei este socotit inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza „Andrei-de-iarna”.
Aflarea ursitului in noaptea Sfantului Andrei
Ajunul de Sfantul Andrei aduce multă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii ca să-şi poată afla ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urma. Ca să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.
Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apa de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sfantul Andrei .
În ajunul sărbătorii de Sfantul Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja gospodăria şi animalele în faţa fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mâncăurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii. Pieptenele vine de asemenea ca obiect interzis de Sfantul Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun.
sursa foto: Transilvania TV
Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a doua zi înainte de miezul nopţii. Dinţii pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase. Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramures iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul sutelor de ani.
https://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2022/09/schitul-sfantul-andrei-athos-10.jpg547450adminhttps://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-09-07 20:47:122022-09-07 20:47:12Noaptea de Sfantul Andrei, traditii si obiceiuri romanesti
Yule inseamna roata in norvegiana. Este sarbatoarea solstitului de iarna, in jurul datei de 21 dec.
Aceasta sarbatoare celebreaza venirea pe lume a Regelui Soare. Yule mai este cunoscut si ca Festivalul Luminilor, caci toate luminile ardeau in aceasta noapte.
La Yule, sărbătorim iarna și renașterea Soarelui. La Samhain, Zeița l-a urmat pe Zeu în Lumea de Dincolo, iar Pământul și-a început marea lungă iarnă. Pe măsură ce roata se întoarce spre Yule, Zeița este gravida și dă naștere micului Rege de Stejar – Oak King, Zeul Soarelui Rasare. Vechiul Zeu sau Regele Holly este învins și se întoarce în Lumea de Dincolo pentru a se odihni până la solstițiul de vară, când va renaște din nou ca Domn al Soarelui Apune.
In Roma Antica, aceasta sarbatoare era denumita Natalis Solis Invicti– Aniversarea Soarelui Nebiruit si avea loc in timpul festivalului mai lung denumit Saturnalia, cel mai important din an, de la care a ramas pana in ziua de azi traditia sarbatorii de Anul Nou.
Yule a fost primul festival pagan asimilat de crestinism in anul 354 d.Hr., cand celebrarea nasterii pruncului Iisus, care a avut loc undeva in martie, a fost mutata in timpul solstitiului de iarna si a fost numita Craciun. Obiceiul impodobirii bradului de Craciun, cadourile, colindele, uraturile mascatilor costumati, vascul, au fost toate preluate de la sarbatoarea pagana Yule.
Este ziua eliberarii lui Mabon, fiul Marii Mame, Modron. La Yule, Mabon renaște ca si Copil al Promisiunii, Fiul Luminii.
De Yule se fac ritualuri pentru victorie asupra dusmanilor, pentru succes in orice domeniu, prosperitate financiara si materiala.
Traditiile Sabatului Yule – 21 dec
Când zilele deveneau mai reci și nopțile deveneau mai lungi, oamenii din vremuri străvechi aprindeau lumânări și se adunau la focuri rotunde pentru a ademeni Soarele prin dansuri si cantece.
Brazii se tăiau și se aduceau în interiorul caselor pentru a simboliza viața, renașterea și reînnoirea. Acestia au putere asupra morții, deoarece verdele lor nu se stinge niciodată și au fost obișnuiți să învingă demonii de iarnă (frigul) și să reziste mortii și distrugerii. Datorită forței și tenacității lor, se credea că încurajează revenirea Soarelui.
Regele Holly, care reprezintă elementul masculin si reprezentat prin iedera, a fost adesea folosit pentru a decora ușile, ferestrele și șemineele. Indepărtează spiritele rele înainte ca acestea să poată intra într-o casă și să provoace rău. Iedera, simboluri ale Regelui Holly, reprezintă speranța, iar fructele roșii reprezintă potență.
Vâscul, care reprezintă elementul feminin, deține de asemenea multă importanță, deoarece a fost folosit de preoții druizi în ceremoniile speciale din timpul solstițiului de iarnă. Ei credeau că frunzele ei verzi reprezentau fertilitatea zeiței-mamă și că fructele sale albe, sămânța Dumnezeului Pădure sau a Regelui Stejarului. Druizii recoltau vâscul de la stejarii sacri iar domnisoarele se strângeau sub copaci pentru a prinde ramurile care cad, împiedicându-le să cadă la pământ; căci dacă se întâmpla acest lucru, se credea că toată energia sacră din plantă se revarsa în pământ. Ramurile și crengile se împărțeau pentru a fi atârnate pe uși ca protecție împotriva tunetului, fulgerului și a altor rele. Era purtat și ca amuleta pentru fertilitate sau atârnat deasupra capului.
Arborele Yule a fost și un alt simbol important în tradiția păgână. Inițial, a reprezentat Arborele Vieții sau Arborele Lumii printre păgânii timpurii.În vechime era decorat cu cadouri pe care oamenii voiau să le primească de la zei. Acesta era împodobit cu ornamente naturale precum fructe de pădure și alte fructe, precum și simboluri sacre zeilor și zeiței. În unele tradiții de sărbători, ghirlandele cu floricele și fructele de pădure erau înfășurate în jurul copacului, astfel încât păsările sa se poata hrăni și din copac.
Obiceiul de a arde Busteanul Yule a început cu vechii scandinavi care au ars un bustean uriaș, cazut dintr-un Arbore de Cenusa , pentru a-și onora zeul Thor. În tradiția celtică, un foc continuu de vatră se păstra pentru a împiedica spiritele să intre în casă. Pentru ca focul să continue să ardă, un arbore de stejar mare se tăia și se aducea în casa pentru a fi ars în vatră, iar ultimele rămășițe din arbore se puneau deoparte pentru a arde cu focul de anul viitor. Se credea, de asemenea, că, cu cât ardea mai mult timp busteanul, cu atât mai rapid va veni Soarele pentru a încălzi Pământul.
Alte tradiții și simboluri Yule
Lumânările erau un alt mod de a avea o flacără veșnică în casă. Ele simbolizau lumina și căldura soarelui și erau folosite pentru a alunga relele și a ademeni soarele / fiul care se întoarce.
Coroanele erau de asemenea tradiționale în cele mai vechi timpuri, deoarece simbolizau roata anului și finalizarea unui alt ciclu. Erau confecționate din frunze verzi și împodobite cu conuri și fructe de pădure și atârnate ca decor în toată casa. De asemenea, erau oferite cadou pentru a simboliza infinitatea bunăvoinței, prieteniei și bucuriei.
Clopotele erau adesea sunate în timpul solstițiului de iarnă pentru a alunga demonii care au ieșit la suprafață în perioada întunecată a anului. Erau sunate dimineața în timp ce toată lumea se trezea pentru a alunga zilele întunecate și a anunțat zilele mai calde și mai strălucitoare după solstițiu.
Elfii au fost asociati cu Yule, deoarece anticii știau că spiritele care au creat Soarele locuiau pământul Elfilor. Prin includerea elfilor în sărbătorile de Yule, anticii credeau că asigurau asistența elfilor în constrângerea Soarelui să se întoarcă.
Turta dulce era considerată a fi o pâine specială în această perioadă, deoarece ghimbirul nu a fost disponibil până când cruciații l-au adus în secolul al XI-lea. În vremea respectivă existau legi stricte cu privire la pâinea de specialitate, astfel încât turta a fost lăsată să fie produsă numai în perioada sărbătorilor și astfel, a devenit asociată cu iarna și cu Yule.
Wassail provine din cuvintele din engleza veche waes hael, care înseamnă „be well”, „be hale” sau „good health” (sanatate de fier, fii binecuvantat, toate bune). Este o băutură puternică, de obicei un amestec de alune, miere și condimente sau cidru de mere amestecat. Când păgânii intrau în pădure pentru a taia marele stejar pentru bușteanul Yule, ei ungeau copacul cu aceasta bautura și il decorau cu prăjituri îmbibate in Wassail, astfel s-a născut ritualul de spălare. Acasă, Wassail-ul se turna într-un castron mare în timpul sărbătorii, iar gazda, atunci când își saluta oaspeții, ridica un pahar și le dorea „waes hael”, căreia ise răspundea „drinc hael”, ceea ce însemna „Bea și fii bine”.
Colindatul a fost, de asemenea, o tradiție populară Yule. Copiii mici onorau solstițiul de iarnă cantand colinde. Mergeau prin sate, cântând din ușă în ușă. Sătenii, în schimb, îi răsplăteau cu dulciuri și mici cadouri care simbolizau mâncarea și prosperitatea oferite de Zeița-mamă tuturor copiilor ei pământeni.
Mâncare și băutură Yule: Wassail, turtă dulce, fructe, fructe de pădure, nucă, mâncăruri de porc, curcan, vinete, Ceai de ghimbir, Cidru condimentat.
Culorile lui Yule: Roșu, Verde, Alb, Argintiu, Auriu. Roșul reprezintă Regele Holly în scădere. Verde reprezintă Oak King, Zeul Soarelui Rasare. Albul reprezintă puritatea și speranța Lumii noi. Argintul reprezintă Luna. Aurul reprezintă Soarele / Fiul.
Zeități ale lui Yule: Zeițe: Marea Zeiță Mama a Pământului, Freya, Gaia, Diana, Isis, Demetra Zeii: Mabon, Zeul Soarelui, Copilul Stelei Divine, Regele Stejarului, Regele Holly, Omul Verde, Omul Roșu, Cel Cu Corn, Odin, Lugh, Apollo, Ra
https://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2022/08/yule-1.jpg550550adminhttps://www.karanna.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-08-26 20:42:122022-08-26 20:42:12Ritual de Sabat – Yule – 21 dec
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
Sanziene
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
Primul Sabat, denumit Ostara sau Apogeul Primaverii, este sabatul echinoctiului de primavara, care are loc in jurul datei de 21 martie.
Ziua si noaptea sunt egale.
Ostara a fost denumita dupa Steaua Estului (Eostre) – planeta Venus, zeita saxona a zorilor si fertilitatii, denumita in alte parti si in alte timpuri zeita Ishtar, Astarte, Ashera, Afrodita, Inanna.
Zeița Ostara este de asemeni zeița norvegiană a fertilității. La echinocțiul de primăvară o cinstim, căci este Zeița Primăverii și a Reînnoirii. Simbolurile ei sunt oul și Luna nouă. Animalele ei sunt iepurele și fluturele.
Ostara a fost denumit Easter de catre crestini, practic o alta varianta a numelui zeitei. Asadar, Pastele crestin este de origine magica – pagana. ?
Ouale, iepurasii, sunt simboluri ale fertilitatii si sunt universal asociate acestui festival.
Ostara este momentul cand Mama Pamant aduce pe lume 2 perechi de gemeni sacri: Barbatul Verde si Fecioara Verde si Barbatul Rosu si Fecioara Rosie, sibolizand flora si fauna.
Pastile insemnate cu o cruce (paska) simbolizeaza Soarele in echilibru.
De Ostara se fac ritualuri pentru prosperitate, sanatate, fertilitate ( atat a animalelor, a granelor cat si a femeilor) si pentru noi inceputuri in viata, iubire, profesie, etc.
Simboluri Ostara:
Iepurele
În tradiția celtică, iepurele este animalul sacru al zeiței și este animalul totem al zeiților lunare precum Hecate, Freyja și Holda – iepurele este un simbol pentru lună. Zeița cea mai strâns asociată cu Iepurele este Eostre, sau Ostara. Data Paștelui creștin este determinată de faza lunii. Iepurele este un simbol al nemuririi. Este, de asemenea, un simbol major pentru fertilitate și abundență.De-a lungul secolelor simbolul iepurelui de Ostara a devenit Iepurasul de Paste care aduce oua copiilor in dimineata de Paste, ziua crestina a renasterii si a invierii. Vânătoarea de iepuri a fost un tabu, dar vânătoarea de iepuri a fost o activitate obișnuită de Paște în Anglia (și, de asemenea, la Beltane).
Oul
Oul (ca și toate semințele) conține „tot potențialul”, plin de promisiune și viață nouă. Simbolizează renașterea naturii, fertilitatea Pământului și toată creația. În multe tradiții oul este un simbol pentru întregul univers. Oul „cosmic” conține un echilibru de sex masculin și feminin, ușor și întunecat, în gălbenușul de ou și albusul de ou. Orbul auriu al gălbenușului reprezintă Dumnezeul Soarelui învăluit de Zeița Albă, echilibru perfect, așa că este deosebit de potrivit pentru Ostara și echinocțiul de primăvară atunci când totul este în echilibru doar un moment, deși energia de bază este una de creștere și expansiune. .
Deci, care este asocierea iepului și a oului?
Legenda este aceasta: Odata demult, Regatul Animalelor s-a adunat pentru o întâlnire. Trebuia să fie o petrecere foarte specială și un oaspete foarte special venea să ii viziteze. Invitatul foarte special nu a fost altul decât Zeița însăși și fiecare creatură a vrut să-i ofere un dar foarte special.
Unele dintre animale erau foarte bogate, iar unele erau foarte sărace, dar au plecat să-și pregătească darurile, pentru că numai ce este mai bun trebuie oferit Zeiței. Iepurele a fost foarte încântat, o iubea pe Zeiță și, deși era foarte sărac, avea o inimă mare si generoasă – si avea să îi ofere cel mai fin cadou pe care l-a putut găsi!
Iepurele s-a repezit acasă să vadă ce poate găsi pentru a da Zeiței – a privit peste tot, în dulapuri și sub pat, dar nu era nimic, nu avea absolut nimic de oferit. Cu excepția unui lucru. Pe raftul pentru untură era un singur ou. Era singurul lucru pe care îl avea. Iepurele a scos oul din untură și l-a decorat cu drag și l-a dus la petrecere.
Iepurele era foarte îngrijorat, toate celelalte animale își dăruiau cadourile din aur și argint și bijuterii prețioase și tot ce avea Iepurele era oul. În cele din urmă toate cadourile au fost oferite și Iepurele a fost chiar ultimul. A prezentat foarte timid Zeițaei oul. Aceasta a luat oul și s-a uitat la el și a văzut adevăratul spirit al lui Iepurelui. Și atunci Zeița a numit Iepurele drept Animalul ei Foarte Special – pentru că Iepurele i-a dat tot ce avea.
Paska
Gândiți-vă la ea ca la o cruce celtică, cele patru cruci egale si echilibrul din cerc. Aveți două echinocții traversate de cele două solstiții, cele patru anotimpuri, cele patru direcții sacre din nord, est, sud și vest și cele cinci elemente ale Pământului, aerului, focului și apei cu spiritul în centru. Circumferința reprezintă ciclul anului, cercul vieții, cu punctul de echilibru în centrul său.
Șarpele / Dragonul
În unele mitologii, zeița Eostre / Ostara este asociată cu energia șarpelui sau a dragonului. În acest moment al anului energia șarpelui sau Kundalini explodează pozitiv!
Toate florile de primăvară
Narcise, zambile, ghiocei, etc..
Culori Ostara: Verde strălucitor, galben și violet
SFAT: Îngropati un ou crud la intrarea în casa dvs. pentru a asigura abundența pentru anul viitor și fertilitatea în grădina dvs.
Copacii Ostara:
Mesteacăn
Deoarece mesteacanul este unul dintre primii copaci care infrunzeste, este o alegere evidentă, deoarece reprezintă apariția Primăverii. Zeitățile asociate cu mesteacănul sunt în mare parte zeițe ale iubirii și fertilității. Eostre / Ostara, zeița celtică a Primăverii este Zeita acestui ritual. Semnifica un nou început, începuturi și naștere.
Frasin
Acesta este unul dintre cei trei copaci sacri druizilor (Frasin, Stejar și Arborele cu Spini). Arborele cosmic, Yggdrasil a fost Frasinul care leagă lumea oamenilor cu tărâmurile spiritului și mitului și a oferit o înțelegere a interconectării tuturor lucrurilor. Din rădăcinile sale curg două izvoare, sursele Înțelepciunii și ale Sortii. Frasinul învață că toată viața este interconectată pe toate nivelurile existenței – trecut, prezent și viitor, spiritual, mental și fizic. Orice se întâmplă la un nivel, se întâmplă pe toate nivelurile. Gândurile și acțiunile voastre și orice faceți în lumea fizică vor afecta toate nivelurile ființei voastre.
Arin
În această perioadă a echinocțiului de primăvară, Arinul înflorește pe malurile râurilor, cu rădăcinile în apă, împletind și ținând spațiul magic între cer și pământ, deținând spațiul dintre lumi.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column]
Despre EGREGORI, OAMENI, MOARTE, ENTITATI, ENERGII
Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent
Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria sau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure. Mare atentie la cap.4 . Inceputul este o documentare accesibila public, dar continuarea este dictata direct din Lumea de Dincolo de ambele Entitati care m-au ajutat . Aceasta este valabil la organizarea cap1. si la tot materialul din cap2-4 . Comentariile dintre acolade …// ii apartin lui Motu Pittis si nu vrea sa i le schimb in proza.
Fac apel la cei care au cursuri despre aceste subiecte sa imi trimita si mie o copie pe adresa personala . Ma intereseaza atat viziunea SRR cat si a altor curente spirituale. Daca subiectul este atins de SRR( grd 6-10 ), sunt foarte interesat de parametrizare si etaloane de masura. ( atentie cand masurati Acceptul Sf. Treimi pentru accesul meu la aceste informatii. Nu am in mod continuu acces la astfel de informatii. Va rog masurati maximul permis transcendent si dati-mi posibilitatea sa le citesc atunci cand am permisiunea ). –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
1. Teoria morfogenetica ( demonstratia stiintifica e existentei egregorilor )
Teoria morfogenetica si-a dovedit pana acum in foarte multe cazuri valabilitatea si, pentru cel cu mintea deschisa, reprezinta un instrument foarte pretios prin intermediul caruia pot fi explicate o serie intreaga de fenomene si, mai mult decat atat, pot fi chiar generate si stabilizate altele.
Sheldrake de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate in niciun fel, pana la el. Vom descrie aici doua experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.
In primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa in 1920 inteligenta soarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care soarecii trebuiau sa treaca pentru a gasi hrana. in experiment se nota timpul in care soarecii reuseau sa ajunga la hrana. Spre uimirea lui, a constatat ca pe masura ce apareau noi generatii de soricei, timpul mediu in care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic, astfel incat generatia a 20-a de soareci ajungea in medie la hrana de zece ori mai repede decat prima generatie.
A fost ca si cum o invatatura a celor adulti se transmitea la copii. McDougall stia, la fel ca noi toti, ca genetic nu se poate transmite invatatura, decat poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelasi labirint ca si McDougall. Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ in acelasi timp ca generatia 20 a lui McDougall, iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergand direct la tinta. In acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start si la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienta soriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungand la cei din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.
Un al doilea experiment a avut loc in 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au inceput sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate in nisip. La maimute le placeau foarte mult fructele, dar trebuiau sa le manance acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut pentru ele.
La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spaland fructele intr-o apa din apropiere. Imo i-a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au invatat aceasta si si-au invatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul in care din ce in ce mai multe maimute au invatat cum sa spele fructele in apa.
Intre 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au invatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru. Celelalte maimute adulte au continuat sa manance fructele pline de nisip. Apoi ceva uimitor s-a intamplat: de la un anumit numar de maimute care isi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele. De asemenea alte colonii de maimute din alte insule, precum si maimute de pe continent, au inceput aproape imediat sa-si spele fructele. Nici in acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspandit asa de repede, trecand apa, fara sa fi existat contacte directe intre diversele colonii .
Rupert Sheldrake, analizand aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si din cea minerala sau chiar cuantica. El a postulat ca aceste campuri inregistrau intr-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel incat noile evenimente sa se incadreze oarecum in noul tipar.
Am putea sa asemanam aceste campuri morfice (CM) cu un fel de matrite in care este turnat metalul topit pentru ca sa ia forma respectiva. O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.
In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim „obisnuinta”.
Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.
In cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor. De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.
Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale. Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.
Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari. Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru „sangele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc. Aceste diferente creaza ceea ce se numeste „egregor” national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o dependenta biunivoca: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc. Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.
In domeniul biologiei, TM a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.
Aici trebuie sa fim bine intelesi: TM nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.
Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze – in sensul structurarii lor – diverse campuri morfice. De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie. Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.
Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen. De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere. TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.
Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.
O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate „paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.
Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.
La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.
Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. In acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu. De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materiei si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: „obisnuinta este cea de a doua natura” sau „daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.
O mare parte din ceea ce numim „destin” sau „soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.
Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.
Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza „destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.
Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, CM sa atinga o intensitate specifica, un gen de „masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.
Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.
2. Definitie
Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.
Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară,
formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun.
Aici este desigur o problema de liber arbitru si de conectare voita Conectarea unui individ sau a unei colectivitati la un egregor se face prin un gand-parola care este chintesenta egregorului, simbolul care caracterizeaza acel egregor. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, etc… Diferentele existente intre gandurile uploadate de indivizi in egregor se reduce vectorial la componente in multivers , componentele care sunt identice in un anume vers se aduna intarind egregorul in acel vers in sensul sumei. Componentele antagonice intr-un anume vers se anihileaza vectorial, in timp este posibil ca egregorul sa-si schimbe sensul in o anume zona a realitatii ( de exemplu pentru Romania, cu secole in urma exista o ura puternica fata de turci. Acum se manifesta o indiferenta, poate chiar o vaga admiratie.
Suma efectelor actiunilor disparate ale unor entitati individuale este o suma aritmetica, in timp ce rezultanta actiunilor unei colectivitati sincronizate este un numar obtinut exponential (deci, mult mai mare). Pe acest fenomen se bazeaza obtinerea rapida de egregori de catre creatorii de secte religioase si de catre artistii ( formatii ) care organizeaza concerte si spectacole.
Exista si egregori ale celulei sociale numita familie, care asigura continuitatea relatiei intre parteneri si armonizarea actiunilor lor la nivel subconstient.
Acest egregor este creat de această legătură şi îi datorează ei existenţa.
Reflectarea egregorului sau personificarea acestei legături, este de obicei un amestec de aspecte subconştiente şi conştiente cu privire la felul în care fiecare dintre părţi simte despre cealaltă si despre relatia dintre ele. Egregorul este format în acest caz special din sentimentele subconştiente, şi mai puţin din cele conştiente. Aceasta ii da puterea pe care o are asupra părţilor implicate . Cand apare o necesitate de schimbare. egregorul exercită negativ această putere, atunci când nu este recunoscută o schimbare în relaţie, sau când se rezistă ei, sau se neagă acea schimbare. Pe de altă parte, egregorul exercită o putere pozitivă, de sprijin, atunci când schimbarea este recunoscută, acceptată şi ne ocupăm deschis si sincer de ea.
Când ambele părţi sunt capabile de a recunoaşte egregorul şi vor să înveţe de la acesta, el poate deveni o unealtă spre a uşura schimbarea şi creşterea. El va revela ceea ce fiecare parte are nevoie să i se reveleze, pentru ca relaţia să înflorească şi pentru ca fiecare persoană să înflorească independent
Pentru a dizolva egregorul estenevoie de tăierea completă a oricărei legături mentale şi emoţionale. Cu alte cuvinte, este foarte greu de realizat. De obicei, egregorul se va schimba doar, în loc de a muri cu adevărat. ( iubirea se transforma in ura, nu in indiferenta….)
Psihologic, egregorul este un lucru complex. Atât timp cât mai există o legătură emoţională, prin definiţie nu aţi „terminat”.
Egregorii mari apartinand unor religii „stinse” sau unor civilizatii demult apuse raman activi in univers o lunga perioada de timp, ajutand la intelegerea si descoperirea elementelor acelei religii sau civilizatii de catre oamenii din viitor, folosindu-si intuitia mult mai mult decat ratiunea ( descoperirea Troiei de catre Schliemann , descoperirea civilizatiei minoice, etc).
3. Clasificarea Egregorilor
Exista trei feluri de egregori.
1. Egregori normali, obisniuiti, al caror simbol este un concept abstract ( idee, popor, partid, obicei, credinta, etc) . Acestia sunt „proprietate comuna” a celor care se conecteaza la egregor, cota de influenta a fiecarui individ fiind direct proportionala cu puterea sa de concentrare si timpul alocat gandurilor trimise spre egregor. Influenta poate fi atat a individului asupra egregorului cat si a egregorului asupra individului. Desigur in ecuatie exista si o marime cvasi-constanta care este acumularea de IE a egregorului. La egregorii obisniuiti aceasta marime cvasi-statica este enorma fata de capacitatea unui individ de a schimba ganduri cu egregorul. De aici rezulta ca un individ oarecare, chiar dotat dpdv al parametrilor IE proprii nu poate modifica semnificativ un egregor. Lucrurile stau un pic altfel cand un grup de indivizi ( eventual puternici IE ) efectueaza transferuri sincronizate de Inforenergii cu egregorul. Dupa cum se stie, functia exponentiala asigura un randament foarte mare, fiind posibila urnirea vectorului egregorului de catre un grup sincronizat de Initiati. Pe acest fenomen isi bazeaza actiunea numeroase grupuri semiinchise, fie francmasonice fie religioase. Secretomania care guverneaza aceste grupuri de actiune este data pe de o parte de necesitatea mentinereii secrete a simbolului egregorului , pentru ca alte grupuri cu interese opuse sa nu-l poata accesa eficient, si pe de alta parte de necesitatea ca userii obisniuiti ai egregorului sa nu stie ca este posibil ca acesta sa fie modificat in functie de interesele unui grup si sa aiba incredere ca egregorul este doar suma gandurilor celor interesati de acel subiect.
2. Egregori extraordinari, al caror simbol este o persoana vie sau o entitate . Acestia sunt proprietatea cvasi-exclusiva a persoanei care este simbolul egregorului, egregorul fiind constituit din gandurile titularului si din gandurile celor care se gandesc la el si la actiunile desfasurate de el. In ceea ce priveste uploadul, si la acest tip de egregor se aplica regulile generale, urca IE in el toti cei care se conecteaza la egregor, in mod individual sau in mod sincronizat. Tine de capacitatile si de puterea de captatie a titularului ca sa-si formeze egregorul prin actiunea unor grupuri coordonate conduse foarte strict de titular atata timp cat sunt concentrate si conectate la egregor. Aceasta actiune complicat de prezentat in scris se face foarte simplu de catre artistii care fac spectacole la sala sau pe stadion, cei prezenti la aceste spectacole avand de regula o traire intensa si bine sincronizata , condusa in sensul dorit de artist. Acesti useri individuali pot avea apoi conexiuni individuale cu egregorul , dar din cauza diferentelor uriase dintre exponentiala si suma simpla ei practic pot fi doar influentati de egregor . Titularul egregorului fiind insa insusi simbolul egregorului, are drepturi depline in a folosi acea energie acumulata si in a-i schimba vectorii din multivers ( asta doar daca are si stiinta necesara, ceea ce nu prea se intampla…) .
3. Exista si un tip intermediar de egregori , si anume cei al caror titular este o colectivitate mica , unita de un tel si un simbol clar definit. Cel mai clar exemplu este cel al unei echipe de fotbal. ( Deoarece jucatorii de fotbal nu prea stiu parapsihologie avansata acesti egregori se comporta in practica ca egregori de tip1 cand e vorba de titulari si ca egregori de tip 2 cand e vorba de useri …).
4. Egregorii ca putere abstracta si ca putere concreta
Fiecare om, dupa ce moare si devine entitate ia cunostinta cu setul de reguli care asigura ciclul transcendent al Fiintelor si al Informatiei in Multivers. Pe timpul cat sunt incarnati, acest set reprezinta o Taina pentru oameni. …//”taina ce doar mortii o stiu”. Aceasta Taina este raspunsul lui Dumnezeu la asumarea de catre Om a Liberului Arbitru .
Cand moare omul pleaca intr-o calatorie astrala care incepe ca oricare alta ( ca orice adormire ) . Problemele apar cand entitatea vrea sa se intoarca in corp si constata ca acesta nu mai are o interfata compatibila. De regula entitatea isi da seama repede ca ceva nu este chiar in regula si face o prima incercare de intrare in propriul corp dupa 1-25 minute. Sunt si cazuri in care reuseste sa-si animeze corpul, si avem o „near-death experience.” , o intoarcere de pe taramul mortii.[ Aceste cazuri se intampla de regula cand entitatea a fost smulsa prin violenta afara din corp, si corpul nu este foarte avariat. Daca corpul este grav avariat, asistam la chinurile entitatii de a-l anima ( de ex cineva al carui corp este aruncat de pe un bloc dupa ce cade jos, sta nemiscat un timp, apoi face niste incercari de a-si misca ochii si buzele, si abia dupa cateva minute sau zeci de minute moare de tot-vezi cazul eleva si profa ), sau cineva caruia i se taie sau i se distruge cvasi complet capul si totusi nu moare ( soldat decapitat de schija care continua sa mearga , maresalul Antonescu care a continuat sa vorbeasca desi avea creierul aproape complet spulberat de gloantele de la executie ). ], incercari care sunt oricum sortite esecului.
In situatia in care omul moare in urma unei boli incurabile sau , indiferent de cauza moartea intervine dupa o lunga agonie, entitatea are timp sa afle ce i se va intampla, si pleaca in mod organizat din corp, retragand tot etherul disponibil. Fibrele nervoase si vasele de sange raman un fel de ghidaje care dreneaza toata productia de ether a celulelor corpului dupa incetarea „administratiei centrale” Entitatea ramane legata de corpul fost al sau printr-un cordon de argint foarte subtire , legatura fiind facuta de regula prin sahasrara ( crestet ) . ( astfel se explica secventialitatea procesului de moarte linistita ( cu aproximativ 1-2 ore inainte de a muri , muribundului incep sa i se raceascsa picioarele si mainile, nu isi mai poate controla corpul, incepand cu picioarele, apoi mainile, apoi partea inferioara a corpului. Cam in aceasta faza , omul devine foarte constient, iar daca a fost inconstient se trezeste si vorbeste coerent, ca si cum ar fi dintr-o data bine. Dupa cateva minute ( max 1 ora ) , timp in care a fost retras etherul din zona organelor interne, respiratia se incetineste sub valoarea critica si inceteaza. Pulsul mai continua cateva minute foarte incet si apoi se opreste. Omul nu mai poate vorbi, nu mai simte atingerile, apoi nu mai vede. Continua sa auda 20 secunde pana la 1 minut dupa oprirea inimii-moment greu de sesizat cand este acasa, dar scos in evidenta in mod suparator pentru cel ce moare de catre aparatele din spital. In acest interval, entitatea se separa de corpul sau, ramanand legata de acel cordon de drenare. Pentru a se deplasa, si pentru a procesa informatie, entitatea aflata in aceasta faza a evolutiei are nevoie de ether si de inforenergie. De fapt ea are nevoie doar de inforenergie, necesitate cunoscuta din lumea religiei si din lumea profana ca „nevoie de lumina” . Etherul nu ii mai este de nici un folos, acesta foloseste doar pentru cuplarea directa a entitatii la celulele nervoase. Acesta se vede in anumite conditii favorabile, de el se folosesc uneori entitatile cand vor sa se arate ca „fantome”. De asemenea acesta este indispensabil unei entitati care vrea sa „bantuie” pe o alta fiinta, actionandu-i direct corpul acesteia ( sau numai anumite parti din el ( cel mai adesea maini, picioare, sex ) ). Entitatea primeste cantitati in descrestere de ether si lumina prin dren timp de cateva saptamani, pana ce putrefactia cadavrului distruge cvasi-complet canalele nervoase si cele constituite de vasele de sange. Celulele pana mor, produc cantitati mari de ether si de bioenergie. Majoritatea celulelor mor in primele 48 ore de la incetarea circulatiei sangvine ( cea desfasurata cu viteza mare in urma pomparii sangelui de catre inima sau de o pompa artificiala ), nu asa-zisa circulatie inversa reziduala .
Cel mai mult supravietuiesc celulele de maduva si cele de os. Acestea pot ramane vii chiar si o luna. Drenul este foarte eficient, acesta suge si o parte din bioenergia bacteriilor sau a altor celule invadatoare sau conlocuitoare( cancer ) incetinind sensibil putrefactia. Dar cantitatile astfel obtinute de entitate sunt in scadere, si niciodata nu sunt in exces. Entitatea mai are la dispozitie si energia din egregorii personali. Acestia sunt formati din gandurile al caror subiect a fost sau este persoana/entitatea respectiva , atat in timpul vietii cat si dupa aceea. Din aceasta cauza este bine sa ne gandim la cewl disparut. Din aceasta cauza se organizeaza priveghiul si acolo se discuta NUMAI (…// ah, ce bine ar fi…) despre cel mort. Lumanarea care se aprinde traditional nu este importanta decatr ca semnificatie, creierul nostru este cel care trimite lumina catre morti si nu lumanarea propriu-zisa. Ideea a fost geniala, palpairea si fragilitatea flacarii fiind de natura a sensibiliza cel ce aprinde lumanarea si de a-i face subconstientul sa devina mai sensibil si sa vibreze mai puternic la gandurile adresate de constient catre decedat. Nu este nici o afacere pentru mort sa ii aprindem o candela care arde o luna bine protejata contra oricarui vant. E mult mai bine sa-i aprindem o lumanare si sa tremuram langa ea la fiecare adiere de vant .
Entitatea la inceput nu realizeaza cat de radicala este schimbarea de statut, si de regula nu il accepta din primul moment, chiar daca are o pregatire si o educatie de specialitate. Regula conform careia entitatea trebuie sa stea in cercul de cunoscuti si sa fie legata cu dren de corpul sau cel putin 40 zile este adevarata. Timpul maxim cat poate sta o entitate fara a fi pedepsita in ierarhia luminii pentru aceasta ramanere in plus este 7 ani de la deces. Dar o entitate nu poate sta atat de mult deoarece nu are de unde sa se alimenteze cu IE, deoarece corpul nu ii mai furnizeaza nimic dupa trecerea a cateva luni iar cunoscutii il uita repede pe decedat. Egregorii personali sunt aproape nesemnificativi in cazul persoanelor obisniuite. Regula este ca imediat dupa trecerea celor 40 zile de „purgatoriu” entitatea trece Poarta de Lumina, ( asta dupa ce renunta la orice urma de ether si se desface de orice corzi de argint dau drenuri pe care le va avea.) Rolul Potii de Lumina este chiar acesta , arderea „necuratului” din entitati. ( a se intelege ca „necuratul” este etherul ) . Egregorii personali constituiti in timpul vietii si cel constituit imediat dupa moarte sunt constituiti din aceeasi IE, avand valori diferite doar prin cantitatea de ie acumulata si nu prin calitatea ei. IE acumulata in egregori este rezistenta si pierderile cu timpul sunt foarte mici. Desigur, acesti egregori au de regula sensuri IE diferite si se raporteaza la versuri diferite din cadrul multiversului ( de regula fiecare om are si egregori benefici – cand a fost iubit, cand a fost laudat sincer, cand i s-a multumit pt o fapta, atitudine, cand a realizat vindecarea unui suflet ranit cu vorba sau cu fapta, cand a fost laudat in gand sau in fata altora dar si egregori malefici – cand a fost injurat, cand a fost „pomenit” pentru o fapta rautacioasa facuta cu vorba sau cu fapta, cand a inserlat un suflet sau a furat un buzunar) . Mai exista si egregori gri- admiratie invidioasa pentru lucruri greu de facut. Entitatea alege libera de unde sa se alimenteze cu energie in orice moment , si este influentata ca stare psihica si ca accentuare a gandurilor sale de aceasta IE cu care se hraneste. Si de regula entitatile cu ceva experienta sau cunoastere de specialitate se alimenteza cu Lumina din egregori personali si nu direct de la persoane care le doneaza Lumina, asta ca masura de protectie contra manipularii acitunilor si gandurilor lor. Exista si entitati care dupa ce au fost in viata oameni simpli dar puternici fizic, social si energetic ajung sa se lase pusi la treba de diversi vraci de regula din sfera magiei negere (wodoo) , rasplata lor fiind energia necesara functionarii lor ca entitati . Aceste entitati nu se duc la judecata si incalca regulile din Ierarhia Luminii, traind parazitar pe seama Lumii celor vii.
Misiune Personala are doua parti una karmica si una divina, data direct de Dumnezeu. Partea karmica a MP se da entitatilor venite la Incarnare de unul din cele doua Consilii care raspund de Dreptate si Echitate pe Planeta, Consiliul Atlantidei , consiliul celor mai benefice entitati de pe Planeta, adapostit intr-o Piramida de cristal protejata IE si fizic, al carul conducator este Iisus Hristos, Entitatea Guvernatoare a Planetei, si Consiliul Shambalei ( consiliul inteleptilor shamballei ) alcatuit din fiinte care se afla in staza protejati energetic in zona Tibetului si din entitati adapostite in focuri vesnice, al carui conducator este Lucifer, (fratele cazut in dizgratie al lui Iisus) . Aceste doua consilii nu colaboreaza, asculta de acelasi Tata – Dumnezeu Creatorul tuturor Vazutelor si Nevazutelor, Cunoscutelor si Necunoscutelor – au fiecare propria interpretare a Legilor Divine, au fiecare propria viziune a celor ce se pertec in Lumea celor Vii, au fiecare propria Initiere si propriile metode preferate de rezolvare a problemelor karmice. Atentie, de aceste Consilii tin PERSOANE nu religii cu de-a valma. In ultima vreme Shamballa „a dat lovitura” cu musulmanii …. Mai pot fi date MP-uri speciale de catre Dfantul Duh – cazuri extreme, nu au mai fost de mii de ani – , de Dumnezeu – tot ff rare, nu au mai fost de cateva sute de ani – de Iisus si de Lucifer – rare dar cei cu aptitudini deosebite le pot intalni fara sa caute „cu lumanarea” . Aceste MP-uri speciale se simt, sunt persoane ff puternice dpdv spiritual si au o influenta la nivel de instincte asupra celor din jurul lor. ( e vorba de cei aflati cu mintea in „jurul” lor , pot fi la mii de km distanta dar sa ii asculte la radio sau sa le citeasca o carte ). Cei doi frati se viziteaza cand sunt probleme importante, intre ei este o relatie „rece” dar nu este un razboi adevarat. Intre cele doua consilii este o situatie de „razboi rece” .
Cat sunt incarnati , oamenii nu pot trece din subordinea unui consiliu in subordinea celuilalt, decat in situatii cu totul exceptionale , sub indrumarea unui ghid spiritual puternic si scolit in domeniu. O initiere nu poate schimba aceasta apartenenta.
Dupa ce devin entitati, oamenii pot face aceasta schimbare mult mai usor, trecand de la un Consiliu la celalalt doar ajutati de un ghid spiritual si avand vointa sa faca aceasta trecere. Cei veniti cu MP direct de la sefi pot face mai greu aceasta trecere, trebuie sa aprobe amandoi fratii. Si nu e usor. Dar nici imposibil. Aprobarile se dau de regula cand amandoi sunt convinsi din analiza vietii subiectului ca i se potriveste mult mai bine stilul celuilalt de a rezolva problemele. E nevoie de un ghid spiritual care sa aiba acces la ambele Consilii si de ca doritorul de schimbare sa isi fi indeplinit mp-ul primit de la unul din ei respectand reguluile de la celalalt. Subliniez. MP-ul trebuie sa fie indeplinit. ( !!!! ) . Ghidul spiritual care prezinta si sustine schimbarea isi risca MP-ul propriu si, daca e fiinta, chiar viata.
… // FAQ : Intrebare: Imi pot creea egregor personal cu propriile mele ganduri despre mine? Raspuns . NU. Categoric nu. Egregorul personal se creeaza din gandurile CELORLALTI despre tine. Multi isi irosesc cantitati importante de IE in aceasta capcana, crezand ca rugaciunile si meditatiile inspre ei insisi le creeaza o rezerva de Lumina folosibila dupa moarte.
Intrebare: Prezervarea trupului prin mumificare artificiala ajuta la usurarea traiului in Ierarhia Luminii? Raspuns . NU . Ajuta doar atat cat ii face pe cei ce vad acel trup sa se gandeasca la Tine. Adica tot atata ca si un autoportret bun ( tablou, basorelief, etc )
Intrbare: Ca entitate ce sa fac daca raman fara IE si nici egregori personali nu am ? Raspuns: Te rogi la Titulari de Egregori personali uriasi sa-ti dea si tie o farama de Lumina. Racomand Sfanta Treime sau Iisus.
Intrebare: Dupa ce urca sus, trecand prin Portaleul de Lumina, unei entitati ii mai foloseste Lumina pe care i-o dam ( de ex s-a Inaltat in a 42 zi dar mai primeste Lumina si dupa zeci de ani deoarece s-a descoperit ca a fost un poet Mare, si de-abia in acest tarziu ne aducem aminte ca a trait si el pe acest pamant – cazul EMINESCU )
Raspuns. DA, Entitatea va putea folosi acea IE –vezi in continuare- }
Intrebare : Cum facem cel mai eficient pomana , asa ca entitatii sa-i fie cel mai folositor? Daca meditam cu scopul clar de a-i da Lumina acele entitati. De asemenea daca ne rugam ca Sfanta Treime( sau alta ENCB ) sa-i dea Lumina acelei Entitati si sa-i fie iertate pacatele . Se fac cruci mari de curatare si se sta cu palmele si picioarele departate cat timp spunem mantra / rugaciunea cu scopul de a-i da IE acelei Entitati. [obs1. Nu permitem sub nici un motiv entitatii sa se lege cu coarda de argint de noi.] [obs2. Daca are CNN ff mare, nu are pacate care sa-i fie iertate.] }
De regula in aceste 40 de zile entitatile se plimba in cercul de persoane si locuri cunoscute si se obisniuiesc cu regulile noii Lumi in care au intrat. Ele mai au liberul Arbitru intact (!!) . Ele sunt Entitati, dar in mod exceptional pot face si lucruri ce le pot face fiintele .
Entitatile vad, dar nu vad ca noi, oamenii. Ele vad doar Lumina ce o vad oamenii in timpul calatoriilor astrale. Se vad aurele , se vad energiile de colt si de terasa, nu se vad plafoanele interioare ale constructiilor, se vad entitatile printre oameni, etc. Nu se vede nici suprafata solului acolo unde nu e acoperita de plante.
Entitatile nu simt gusturi. Entitatile nu simt mirosuri.
Entitatile nu au simt tactil ca noi, ele nu pipaie in sens de tare-moale si nici de cald-rece. Ele pipaie doar pe axa lipicos-alunecos iar cald si rece au seminficatie de bine si rau ca si la feeling-ul facut de noi, cei care lucram cu bioenergie…
Entitatile nu stiu sa-si foloseasca memoria de scurta durata dupa ce au murit ca oameni si au devenit entitati. Deci nu tin minte ce le-am spus dupa ce au murit. Ele pot face asta, dar trebuie sa invete. Asta pot face doar in cazuri exceptionale in primele 10 zile. Si de regula tin minte un singur lucru de la o persoana….// Deci cereti un singur lucru la o Entitate si asteptati pana face acel lucru.
Entitatile nu percep deloc timpul si nu au nevoie de somn. Sunt complet debusolate de timpul pe care il au si cu care nu au ce face. Este poate cea mai grea adaptare .
Entitatile se pot deplasa cu „viteza vantului” fara probleme. Ca pentru unii asta e viteza unei adieri de primavara, asta e o alta poveste. …// au „nedumeriri” . Dar invata repede si „viteza gandului” . Asta le da posibilitatea de a fi aparant simultan in mai multe locuri.
Entitatile se pot lega cu cordoane de argint de fiinte, si pot utiliza aceasta conexiune foarte eficient. Cele primitive sau cele rele vor folosi doar pentru a fura energie. Cele evoluate vor schimba preponderent informatii. Tentatia de a fura energie este insa foarte mare. Mult mai periculos este insa furtul de ether. Daca o fiinta ramane fara ether, se va imbolnavi grav, fara motiv si fara leac. Si va muri. Astfel se explica „mortile in perechi”, cunoscute in popor.
Cel mai periculos fenomen pentru cei avansati care cred ca pot stapani fenomenul este acela ca prin aceste conexiuni de coarda de argint in tot sistemul IE creeat patrund matrice IE degenerate ajunse in entitate prin dren din corpul sau aflat in mormant. Dupa cum se stie de la SRR, in acest fel se transmit cancerul si alte boli degenerative grave. … // te virusezi exact ca un calculator in retea . Daca nu te cureti bine, dai sfertul de ban.
Dupa ce trec de Poarta de Lumina, Entitatile sunt supuse procesului de analiza a faptelor si gandurilor din timpul intregii lor vieti si apoi Judecatii . Consiliul care a dat partea karmica a MP-ului persoanei face si judecata. La judecata se tine cont in mod prioritar de partea divina a MP, aceea care vine direct de la Dumnezeu. In functie de posibilitatile de evolutie spirituala a Entitatii , de necesitatile de rezolvare a karmei dinspre subiect spre altii , cat si de posibilitatile de rezolvare a karmelor altora cu Subiectul, se da o Sentinta Executorie , care este partea karmica a noii vieti a Entitatii. Atentie, cat timp un neinitiat este in viata , karma acestuia este inchisa , si nu se poate analiza. Verdictul se poate da numai dupa ce TOTI cei cu care a interactionat persoana in timpul vietii au murit. Se fac exceptii doar in cazuri foarte speciale. Judecata dureaza de regula cateva zile, timp in care entitatea este inchisa dpdv IE , fiind imposibil de contactat prin orice mijloace. E si imposibil de masurat parametrii ei in acest timp, nu se da nici un fel de aprobare. Un ghid spiritual poate face cerere de scurtare a acestei perioade sau de „iesire pe cautiune”. Entitatea isi poate plati singura „cautiunea” daca are energie disponibila ( egregor compatibil cu acel consiliu ) . In acest caz Entitatea se elibereaza provizoriu, urmand ca sentinta sa se dea cand va fi posibil. Daca exista o cerere justificata si sustinuta de un ghid spiritual de incarnare a entitatii imediat, sau oricum , mai devreme decat ar fi posibila judecarea tuturor interferentelor, seful de Consiliu – Iisus la CA merge personal la Dumnezeu si ia aprobare, ca si o suplimentare de MP cuprinzand scenarii de rezolvare a unor fapte ce nu s-au intamplat ( puterea lui Dumnezeu asupra Timpului, o putere nerelevata oamenilor ) . Uele din karmele celor implicati in legaturi cu acea entitate vor suferi deasemenea modificari prin suplimentari sau eliminari de MP . Daca entitatea nu are egregor sa-si plateasca aceste taxe si cautiuni energetice, nu sfatuiesc oamenii care fac treaba de ghizi spirituali sa accepte ei plata decat daca stiu BINE ce fac.
Principala folosinta pe care o atribuie Entitatile energiei din egregorul personal este de a avea Lumina pana invata regulile stricte din Ierarhia Luminii si isi obtine Lumina de la Sfanta Treime. Entitatile traiesc folosind ca sursa de energie vibratia Luminii. Trebuie sa absoarba Lumina cu vibratie cat mai inalta si degaja in mediu lumina „uzata” avand vibratie mai joasa decat cea absorbita. Desigur ca punctual, in scopuri precise ele pot trimite si Lumina cu frecventa inalta, cu mari eforturi chiar mai mare decat cea primita. Lipsa acestui combustibil le blocheaza posibilitatile de actiune, le “leaga” de trupul in descompunere si le determina multe frustrari. Unele entitati ajunse in aceasta regretabila situatie un mai pot gandi clar din cauza lipsei de energie si fac compromisuri de neimaginat inainte de deces.
A doua folosinta ca importanta a energiei din egregor este aceea de a comunica telepatic cu cei vii.
Entitatile care vin la incarnare in modul obisniuit isi stiu partea karmica a MP si cel putin obiectivul principal ( din cadrul partii divine a MP ) al Vietii pe care o vor incepe.Ele au de ales dintre mai multe scenarii asemanatoare puse la dispozitie de consiliul de care apartin. Dupa ce aleg parintii concreti asigura energizarea ovuluilui fecundat, pentru ca acesta sa supravietuiasca. Exista in foarte rare cazuri situatii in care ovulul supravietuiescte peste perioada critica in urma concentrarii deosebit de intense a parintilor, fara a avea o entitate care sa-l anime. In aceste cazuri fatul care se dezvolta nu este viabil sau are grave defecte de „constructie” ca rezultat al lipsei de control exigent. Uneori se gaseste ” de urgenta” o entitate care sa anime acel embrion. Poate fi o entitate care este foarte grabita sa vina sau una care a pierdut din vina ei toate „trenurile” puse la dispozitie de consiliu si isi incearca sansa astfel. Daca o entitate refuza sa accepte toate scenariile karmice propuse va primi alt set peste un timp, dar situatia ei va fi mai grea. Exista si PM-uri „de completare”, in care singurul lucru care trebuie sa-l faca Entitatea este sa anime fatul pana la nastere sau pana la o varsta frageda. Pana la nastere sau cel mult 40 zile dupa aceasta, entitatile cu PM „de completare” pot pleca pur-si-simplu cand si-au imdeplinit MP-ul sau se pot lasa inlocuite de alte entitati cu MP extraordinar. Uneori se intampla si inlocuiri cu MP „piratat” , rezultand copii cu MP in completa discordanta cu mediul in care se nasc fara ca acest lucru sa fi fost impus prin partea karmica a MP. De regula aceste „furturi de corp” se fac de entitati catre inferioare.
Entitatile aflate in primele 40 de zile, aflate inainte de Inaltare pot face cu acordul Consiliului care raspunde de karma lor pot fi incarnate direct intr-un copil nenascut sau nascut aflat in primele 40 zile de la nastere, populat de o entitate temporara sau de o entitate care are unica MP sa tina acel corp animat cateva zile. Aceasta operatiune se poate face doar cu acordul si participarea lui Dumnezeu, si nu e hotarat decat in aparenta de Entitate sau de ghidul ei spiritual. O asemenea reancarnare este una de exceptie absoluta. ( de ex. Dalai-Lama, dar nu chiar numai el . ) . CNN se mentine cel din viata precedenta, MP se suplimenteaza numai de Dumnezeu direct si MP-ul acestora NU contine reziduuri Karmice . Aceste existente este bine sa se dezvolte intr-un mediu controlat, alcatuit din persoane cu un inalt nivel spiritual, macar sub aspectul intelegerii unor lucruri din Ierarhia Luminii. Este o catastrofa daca astfel de copii ajung in raspunderea unor oameni normali si pe mana medicinii clasice.
Exista si o metoda babeasca de a forta schimbarea entitatii venite la incarnare. Vrajitoarea – de regula o baba – pune mana dreapta cu palma desfacuta pe capul nou-nascutului, cuprinzandu-i capul in palma si se concentreaza la entitatea pe care vrea sa o bage in trupul copilului – de regula o ruda sau un ascendent al ei . Entitatea venita cinstit in trupul bebelusului este destul de slab legata de acesta, si metoda are mari sanse de reusita. Deci, parinti, fiti foarte atenti si NU DATI VOIE NIMANUI SA PUNA PALMA PE CRESTETUL NOU-NASCUTULUI DVS. De regula entitatea adusa astfel in trup cu incalcarea ordinii din Ierarhia luminii, chiar daca nu a fost un om rau, este pedepsit pentru ca accepta acest furt si va primi o suplimentare de MP in sensul de a avea mai mult de suferit decat ar fi fost normal daca astepta sa-i vina randul la incarnare.
Entitatile mai pot face un lucru exceptional, daca au la dispozitie cantitati uriase de IE in egregori personali. Pot cere solemn direct lui Dumnezeu sa le „scintileze” adica sa le divida in doi „frati IE” . Aceasta este singura modalitate de inmultire a entitatilor. Poate fi facut NUMAI de Dumnezeu. Taxele energetice ( repet, acestea sunt imense ) sunt luate de Consilii pentru a limita foarte mult inmultirea entitatilor, deoarece pe Pamant s-au acumulat prea multe spirite, care sunt incurcate ingrozitor intre ele si nu mai pot evolua. Capacitatea Planetei este depasita cu mult. Aceste limitari au fost incluse in Planul Divin inca din perioada Atlanta . Dumnezeu nu aproba orice solicitare in acest sens, plata taxelor energetice nu da nici o garantie Entitatii ca va fi „infratita” ( ca graul ) . Aceste taxe sunt nereturnabile. Scopul acestei nereturnabilitati este acela de a restrange si mai mult cercul celor care incearca scintilatia, fiind necesar ca Entitatea sa aiba pe langa un comportament exceptional in una sau mai multe vieti, si de multa incredere in ea insasi, de un ghid spiritual curajos si nu in ultimul rand de vointa si curaj, caracteristici foarte rare in Lumea de Dincolo.
O entitate care are cunostintele , instructia si curajul necesar, poate face cele necesare si fara ghidul ei spiritual, dar o costa si mai multa energie. Platind energie in progresie geometrica se poate obtine scintilarea in 3 sau mai mult frati, dar nu stiu sa fie posibil ca cinva sa adune in egregori personali atata energie.
Fratii spirituali au in prima generatie karme identice si facultative intre ei – adica daca unul indeplineste un punct, acesta este indeplinit pentru amandoi . Din aceasta cauza cei doi se intalnesc si sunt si fizic unul in preajma celuilalt – trebuie sa treaca prin aceeasi situatii – La a doua generatie raman comune si facultative doar evenimentele neandeplinite in aceasta prima viata ca frati spirituali. Dar cum au trait prin acelasi mediu si au incercat sa faca acelasi lucru in viata, si greselile sunt similare. Practica arata ca cei doi frati spirituali sunt unul in preajma celuilalt timp de mai multe vieti … Cei doi au acelasi Coeficient de Nepatimire Nativa in prima incarnare.
Cei mai mari egregori personali de pe Planeta sunt cei ai religiilor si cei ai celor doua consilii de judecata . Titularii acestora pot folosi aceasta energie in functie de ceea ce doresc sa realizeze. Acesti titulari fiind entitati conceptuale nu vin la incarnare decat in situatii cu totul exceptionale, fiind trimisi direct de Dumnezeu sau de Sfantul Duh. Energia este folosita atat pentru a influenta telepatic persoane aflate in dilema, care renunta la Liberul Arbitru , cat si pentru a-i ajuta pe cei ce mor fara un egregor propriu si se roaga pentru Lumina. Ei sau apropiati spirituali ai lor. Aceste fonduri energetice sunt alimentater de gandurile oamenilor, nu de titular. In acest sens este adevarata teoria gnostica, care dupa cum se stie sustine ca Dumnezeu este o entitate care se hraneste cu energia pozitiva a oamenilor si Diavolul cu cea negativa, amandoi fiind un fel de vampiri energetici.
Atrag atentia ca o IE oadata data intr-un egregor personal al unei fiinte sau a unei entitati, devine a acelei fiinte sau entitati si nu mai este niciodata a celui ce a dat-o. Operatia este irevocabila, odata ce ai dat IE gandindu-te la cineva nu mai poti pretinde inapoi acea IE. Daca titularul este deschis la rugaciuni si ai o culoare / frecventa a vibratiei pe placul lui, poti sa-i ceri si e foarte posibil sa-ti dea , asta daca e entitate de ceva timp sau e o fiinta cu multa cunoastere, si bineanteles in ambele cazuri, are si energie multa acumulata in egregori personali .
Egregorii avand un subiect abstract, nu au un titular si ei se manifesta asupra indivizilor care ii acceseaza ca un pattern instinctiv , ca o intuitie de a rezolva o problema sau ca un feeling al locurilor, lucrurilor, etc, asha cum este descris in teoria morfica . Daca gandirea noastra contribuie la creearea sau mai frecvent la actualizarea unui egregor impersonal, ajutam ca alti oameni aflati in situatii similare sa rezolve mai repede si mai usor problemele lor, ajutam ca locurile sa-si pastreze specificul lor, ca oamenii sa fie asa cum am dori sa fie. Contributia la un egergor impersonal al carui vector este in acord cu Planul Divin de evolutie Planetara este o fapta buna.
Intre momentul uploadarii de IE intr-un egregor impersonal si posibilitatea receptionarii acestui ghid energetic de rezolvare a problemei rezolvare de noi trece un anumit timp. Nu va epuizati sa creeati egregori ai exercitiilor de la scoala in speranta ca prietenii dvs vor rezolva mai usor exercitiile de la examen. In asemenea situatii analitice putini chiar reusesc sa apeleze la instinct… Dar nu putini pot spune ca cel putin odata in viata la un examen au rezolvat prin instinct o problema a carei rezolvare le-a fost imposibila analitic ( biosic ) ….
4.Meserii care ajuta la creearea de egregori personali
a. Profesor ( invatator, instructor, etc ) Una din cele mai raspandite meserii. Mare atentie, aceasta meserie creeaza egregori personali puternici dar de regula malefici pentru posesor . Cati elevi stii tu sa-si laude sincer profesorul . Cati elevi au iubit un anume profesor mai mult decat l-au „boscorodit”. Si la cati parinti de elevi predomina gandurile de multumire la adresa unui profesor fata de cele negative? Desigur , exista si exceptii, dar …// aceasta meserie este de regula antecamera de trecere de la consiliul atlantidei ( Iisus ) la consiliul shambalei ( Lucifer ) . Daca mai tineti cont si de exectul de ateizare al meseriei de profesor – efect recunoscut stiintific – , vedem de ce se inmultesc exploziv anumite practici orientale in occident
b. Militar de cazarma. Ma refer la cei cu grade care fac instructie cu recrutii si cu soldatii. Acestia au parte de egregori pur malefici, fiind intr-o situatie si mai grava decat cei de la pct. a). La fel si supraveghetorii din internate si din penitenciare…
c. Artist de teatru – actor -si cantaret de muzica cu turnee si numeroase aparitii in public ca lider de grup . Are cea mai mare sansa ca sa-si formeze un egregor personal mare si benefic, gandirea sincrona a celor ce-l privesc fiing garantia unei transmisii clare, puternice si favorizate de sincronicitate . Depinde de talentul si charisma personala sa atraga gandurile asupra lui ca persoana si sa realizeze sincronizarea gandurilor spectatorilor.
d. Prezentator la TV , actor, artist in filme. Si aceasta meserie permite realizarea unor egregori personali benefici, dar randamentul este mult mai mic, de cele mai multe ori spectatorul de la distanta se gandeste la personaj, povestea din film, stirea de la TV si nu la persoana celui ce ii da viata. In unele cazuri numarul mare de privitori compenseaza acest neajuns.
e. Poet, scriitor. Daca ajungi mare, se gandeste cineva si la tine ca om, si iti vine si niste energie ca egregor personal. Pana atunci , nu te alegi cu nimic. Castiga doar cei ce-ti citesc opera in public … Valabil si pentru ziaristi. Este celebru cazul lui Eminescu.
f. Pictor, arhitect. Similar cu cazul e). Castigul energetic este si mai mic deoarece nu exista sincronicitate intre admiratori. Oricum, beneficiile IE apar tarziu dupa moarte.
g. Criminal in serie . Realizeaza un egregor personal malefic impresionant, noroc ca de regula nu stie sa-l foloseasca. Este bine ca acestia sa nu fie executati ( adica sa nu fie osanditi la moarte) deoarece atunci devin entitati inainte de a le parea rau pentru faptele lor si isi vor folosi egregorul personal malefic pentru a avansa pe scara raului. Daca stau in inchisoare cateva zeci de ani deobicei realizeaza raul facut si cel putin isi pierd vointa de avansa pe scara ierarhica a Raului. In multe cazuri chiar renunta la egregorul personal malefic.
h. Epigoni culturali . Aici intra DJ-ul, acela care canta in localuri melodiile altora fara a aminti de autori, recitatorii din spectacole de ocazie, altii care prezinta lucruri spirituale frumoase care insa nu sunt ale lor. De regula acestia strang un egregor personal benefic destul de mare, fara prea mult merit….
i. Politician. De regula cei ce au o asemenea ocupatie se aleg cu egregori personali malefici , cu atat mai mari cu cat sunt mai cunoscuti. Cine isi aduce aminte de faptele bune ale politicienilor? Unii chiar au facut si de-astea. Principala cauza este mentalitatea umana si „presa de scandal”…
j. Functionar la ghiseu, vanzator in magazin. Mare atentie, de regula oamenii gandesc de rau si sunt rare cazurile cand cei ce exercita aceste meserii nu le dau si motive s-o faca.
Meserii nedreptatite din acestr punct de vedere : toate meseriile care realizeaza izolarea oamenilor de semenii lor, toate acele meserii care transforma OMUL intr-o masina.
Deci, daca poti sa faci ceva prin care sa te bage lumea in seama, JUST DO IT.
Daca impresia celorlalti este pozitiva, esti intre acei putini care au grija de Ei insisi si dupa moarte.
Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
Nu va fi copiat fara indicarea sursei si a participarii celor doua Entitati la realizarea sa.
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent
Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria dsau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure.
Aceasta pagina se afiseaza numai cu litere albe pe fond negru.
Pentru cei ce aveti persoane dragi care au trecut in alte dimensiuni ale existentei si pe care doriti sa ii ajutati acolo unde sunt sau carora doriti sa le transmiteti mesaje, puteti face asta prin intermediul Riturilor de Trecere si Channeling (Comunicare) pe care noi le vom face pentru si in numele dumneavoastra. Riturile de trecere ajuta Spiritul destrupat sa se intoarca in Cerul de unde provine usurand trecerea acestuia. Procesul trecerii este format din 3 etape: perioada de tranzitie, in care Spiritul fiinteaza inca in aceasta dimensiune si pentru aceasta isi consuma resursele energetice proprii si a celor de la care poate trage energie, alegerea constienta a Spiritului, de a parasi aceasta dimensiune a manifestarii si a se intoarce la origini – Monada sa de Spirite si a treia etapa, tranzitia propriu-zisa, trecerea dintre lumi. Aceasta este asa-zisa judecata a mortilor. Ceea ce se petrece in fapt, este downloadarea informatiilor culese si experimentate de Spiritul destrupat, pe parcursul intruparii respective, in corpul info-energetic al Monadei si decelarea informatiilor. Acest proces poate dura destul de mult si poate fi alterat de legaturile pe care Spiritul le pastreaza inca, cu lumea din care tocmai s-a extras. La final, toate informatiile se vor scrie in akasha Spiritului respectiv si vor ramane imprimate in Monada si se va putea decide ulterior, in functie de media sa de vibratie in Spirit, de vechime, experienta, tipologie, raza primordiala, etc, ce va face mai departe, daca si cand se va mai intrupa, etc. Riturile de trecere ajuta Spiritul in procesul separarii si downloadarii informatiilor si experientelor de viata, deoarece elibereaza energiile blocate si traumele, dizolva eventualele legaturi malefice (popular, vraji)trimise catre Spiritul intrupat, in timpul vietii, programe pe suflet, stringuri sau scheme, ce afecteaza procesul de tranzitie si pot afecta capacitatea Spiritului de a downloada si de a se elibera de aceasta lume, de aceasta intrupare, in mod optim. NOTA: trebuie ca persoanele decedate sa fi plecat dintre noi cu mai mult de 40 zile inainte de executarea ritualului.
RITURI DE TRECERE
Riturile de trecere sunt diferite tipuri de ceremonii existente în orice societate, care marchează trecerea unui individ dintr-o stare socială sau religioasă în alta. Termenul a fost creat de antropologul francez Arnold van Gennep (1873-1957), în 1909.
Majoritatea acestor rituri se află în strânsă legătură cu stadiile biologice ale vieţii – naşterea, maturitatea, reproducerea şi moartea. Alte rituri sărbătoresc schimbări culturale, cum ar fi iniţierea într-o anumită societate.
În vremurile străvechi, oamenii trăiau în strânsă comuniune cu natura, într-o lume
magică şi îşi desfăşurau viaţa după ritualuri şi tradiţii care dădeau sens şi
înţeles oricărui gest. Mircea Eliade spune că „Ritualurile de trecere marchează ciclurile vieţii unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziţie socială la alta, integrând experienţele umane şi culturale cu scop biologic: naşterea, reproducerea şi moartea. Aceste ceremonii stabilesc diferenţele esenţiale, observate în toate grupurile, dintre tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, morţi şi vii.” Mai mult decât atât, accesul la o altă etapă existenţială nu-ţi era permis decât în acest mod, iar aceste ritualuri erau respectate şi valorizate de către toţi membrii societăţii respective.
Ritualurile de trecere indică individului că ceea ce trăieşte are un sens. Ele îl repun în legătură cu misterele vieţii şi morţii şi îi aduc aminte fără încetare că dimensiunea sacrului face parte din viaţa şi îl ajută pe om în aceste etape care sunt de fapt crize de evoluţie necesare şi benefice care îi afectează pe toţi în momentele cheie ale vieţii.
In vremurile moderne, tehnologia şi industrializarea au dăruit multe lucruri utile societăţii, însă în acelaşi timp a îndepărtat omul de natură, acesta pierzându-şi astfel conexiunea cu spiritul şi cu trupul lui, fiind în dizarmonie cu el însuşi şi cu tot ce-l înconjoară. Lumea în care trăim creează din ce în ce mai mult stres, tensiune şi boală.
Este ceea ce William Reich numea „plagă emoţională” care adesea îndeamnă la acte
de violenţă socială, pe scală mai mică sau mai mare. Aceasta a afectat individualitatea
şi colectivitatea prin împiedicarea dezvoltării omului ca fiinţă, creând imaturitate şi o lipsă de conexiune cu natura. E ceea ce se numeşte moarte de dragul distrugerii ca opus al morţii care, conform ritualurilor de trecere, dă naştere la o altă viaţă.
„Ciclul morţii şi regenerării reflectă tranziţiile constante ale vieţii noastre şi dacă este recunoscut şi dovedit conştient poate deschide cuiva orizontul posibilităţilor, oferindu-i o hartă utilă evoluţiei vieţii sale. ” afirmă Christina Grof.
CHANNELING
Originea comunicării astrale se pierde în negura timpurilor căci dintotdeauna omul a fost interesat de fenomenele supranaturale încercând să comunice pe diferite căi cu zeii, atotştiutorii Lumii Astrale.
Channelingul este activitatea prin care un iniţiat al Luminii deschide un canal securizat de energii şi lumină, de pe coordonatele locaţiei sale, direct cu anumiţi interlocutori din Astralul Superior, prin care comunică cu aceştia în problemele esenţiale ale misiunii sale, ştiinţelor oculte, divinaţiilor, medicinei astrale, karmei, soartei, destinului etc.
Canalul de lumină şi energii astrale este o cale de legătură cu Lumea Spirituală. Prin acest canal se poate accesa Înalta Lume Spirituală, Supraconştiinţa Cosmică, care mai este cunoscută şi sub numele de Dumnezeu, Mintea Universală.
Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţele angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animalele de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi comunicarea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
Un channeler poate alege pe cine sau cu ce vrea să comunice prin channel. Atât timp cât cealaltă parte are un interes în a comunica, legătura este realizată şi channel-ul poate începe. De exemplu, mulţi oameni fac channel cu Arhanghelul Mihael. Dacă acesta este de acord să comunice cu channeler-ul, fluxul informaţional non-verbal începe.
Channeler-ul primeşte informaţia la un nivel intuitiv sau de simţire şi, apoi, mintea lui converteşte informaţia brută în cuvinte. Contrar credinţelor populare, entităţile nu folosesc, în general, limbajul omenesc deoarece este considerat incomod şi neîndemânatic. Esenţa mai bogată a mesajului lor este comunicată printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.
O altă înţelegere incorectă populară este că un channeler trebuie să intre într-o stare profundă de transă sau să-şi predea corpul şi/sau mintea entităţii. Dar, channeling-ul este foarte similar cu orice altă formă de comunicare, fie că este verbală, limbajul corpului, miros sau artă. Toate acestea comincă un mesaj şi mesajul este supus înţelegerii receptorului. Majoritatea celor mai cunoscuţi channeler-i de astăzi, cum ar fi Lee Carroll (Kryon), Steve Rother (the Group) şi Ronna Herman (Archangel Michael) sunt channeler-i conştienţi. Ei sunt conştienţi de sine şi de activitatea care are loc în sală. Ei şi concentrează simţurile şi atenţia asupra entităţii cu care comunică şi, apoi, interpretează mesajul. Channel-urile contemporane, în general, nu-şi părăsesc corpurile sau nu-şi predau mintea pe parcursul procesului de comunicare. Geoffrey Hoppe
Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.
Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.
Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.
Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor. Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.
Am vorbit în conferinţa anterioară că pe Pământ distingem patru elemente: pământ, apă, aer şi foc sau căldură. Pe Saturn nu exista nici urmă din primele trei. Exista atunci numai focul sau căldura. Pentru cel care gândeste materialist, căldura nu poate exista decât legată de obiecte exterioare; pot exista corpuri solide calde, apă caldă, dar nu poate exista căldură în sine. Asa crede materialistul, dar aceasta este o eroare. Dacă cu simţurile noastre de astăzi am fi putut vedea vechiul Saturn, cum ar fi arătat el? Să presupunem, ca o ipoteză, că pe timpul vechiului Saturn s-ar fi putut zbura în spaţiul cosmic; nu s-ar fi văzut nimic în locul unde se găsea acel astru, dar am fi avut impresia că intrăm într-un cuptor de brutărie; nu s-ar fi simtit nici cel mai slab suflu de aer şi nici urmă de apă; n-ai fi putut să stai în picioare nici să pui mâna pe ceva, căci nu exista nimic solid; întregul glob nu era decât căldură. O planetă de căldură, aşa era pământul nostru în prima stare prin care a trecut. Vă daţi seama că Heraclit avea mare dreptate când spunea că totul s-a născut din foc. Da, totul vine din foc. Deoarece Pământul nu este decât vechiul Saturn metamorfozat, putem spune că şi pe Pământ totul a provenit din foc. Este un adevăr pe care Heraclit l-a aflat în cadrul vechilor Mistere şi la acest adevăr se referă relatarea că el a dedicat cartea în care a consemnat acestea zeiţei din Efes*. Aducănd cartea ca ofrandă pe altarul zeiţei, el adeverea faptul că datora aceste cunoştinţe Misterelor din Efes, unde întotdeauna a fost expusă cea mai pură doctrină a focului primordial al lui Saturn.
Se înţelege de la sine că fiinţele pe care le numim Principate sau Spirite ale personalităţii şi-au realizat „stadiul omenesc” în condiţii total diferite de cele de astăzi. Omul de astăzi are posibilitatea să încorporeze în organismul său, în oasele sale, în sistemul circulator, solidul, lichidul şi gazosul. „Omul” de pe Saturn – Spirit al personalităţii – trebuia să-şi alcătuiască corpul din căldură. De fapt nu avea decât un corp de căldură.
V-am spus în conferinţa precedentă că există, ca să zicem aşa, două faţete ale căldurii: una este cea perceptibilă în calitate de căldură interioară; ne este cald sau frig fără a avea vreun contact cu un corp străin, dar putem, de asemenea, să simţim o căldură exterioară atunci când atingem un corp cald. În evoluţia lui Saturn se remarcă un fapt deosebit: căldura, care la început era exclusiv internă, a devenit spre final exterioară, perceptibilă. Dacă aţi fi putut intra în spaţiul lui Saturn aşa cum era el la origine, n-aţi fi simţit nici o senzaţie de căldură la nivelul pielii, ci în interior, şi v-aţi fi zis: Ce bine este aici! Dacă aţi fi putut cunoaşte acest stadiu de început al evolutiei lui Saturn, v-ar fi izbit ceva asemănător cu ceea ce numim acum căldură sufletească. Ne putem imagina această experienţă gândindu-ne la senzaţiile diferite pe care le avem atunci când privim o suprafaţă roşie şi o suprafaţă albastră. Culoarea roşie dă o impresie de căldură, pe când privind albastrul ai o impresie de răcoare. Închipuiţi-vă ce poate simţi sufletul omenesc la vederea unui roşu frumos, sentiment care desigur nu a putut exista în acea vreme; este această senzatie de căldură plăcută pe care aţi fi avut-o. Dar la sfârşitul evoluţiei lui Saturn nu aţi fi avut numai această impresie de mulţumire interioară, ci pe lângă aceasta şi senzatia unei călduri ce vine din afară. Căldura interioară s-a transformat treptat în căldură exterioară. Acesta este drumul străbătut de Saturn: de la căldura interioară, psihică, la căldura exterioară, perceptibilă, aşa cum o cunoaştem acum.
Aşa cum copilul se transformă treptat în adult trecând prin tot felul de experienţe, Spiritele personalităţii s-au dezvoltat pe vechiul Saturn. Au simţit la început căldura, care le-a dat o impresie de mulţumire; apoi, puţin câte puţin, au început să perceapă această căldură şi ca pe ceva exterior, ca ceva care s-a înfăptuit, s-a întrupat, am putea spune. Ce s-a întâmplat atunci? La început căldura interioară a globului lui Saturn a dat posibilitate Spiritelor personalităţii să se întrupeze. Apoi, în decursul acestui proces, s-a format căldura exterioară. Dacă s-ar fi putut călători pe Saturn într-un stadiu mai avansat al evoluţiei sale, s-ar fi distins locuri calde şi altele mai reci.
Suprafaţa lui Saturn era formată în întregime din „ouă de căldură”. Văzute din afară – dacă cineva ar fi putut să le vadă – arătau ca nişte mure sau boabe de zmeură. Ce erau acele „ouă”? Erau corpurile Spiritelor personalităţii iar prin căldura lor interioară aceste Spirite produceau căldura exterioară a ouălor de pe Saturn. Pornind de la această situaţie, putem spune pe bună dreptate că aceste spirite au „clocit” căldura, că aşa s-au ivit într-adevăr primele corpuri de foc. Acestea au fost „clocite” pornind din spaţiul universal. În căldura din jur, ouăle de căldură s-au coagulat sub acţiunea focului care venea din interior. Astfel că pe vechiul Saturn Spirtele personalităţii, Arheii se încarnaseră în aceste trupuri de foc. Însuşi astrul era alcătuit în întregime din elementul foc.
Or, în acea perioadă a evoluţiei lui Saturn Spirtele personalităţii aveau de asemenea posibilitatea să aducă căldura interioară în stare de căldură exterioară printr-un proces intern mişcător. De fapt, aceste Spirite produceau neîncetat ouă de căldură, pe care apoi le destrămau. Vă puteţi reprezenta mai precis acest lucru presupunând că faceţi o călătorie pe suprafaţa lui Saturn; veţi remarca că în unele epoci nu era perceptibilă nici o căldură exterioară, ci exista numai senzaţia de mulţumire, de foc interior; apoi, în alte epoci, ouăle de căldură apăreau iarăşi. Aţi percepe în acest fel ceva ce ar pute fi considerat respiraţia lui Saturn, dar o respiratie de foc. Dispărând orice căldură exterioară, totul fiind doar un sentiment de mulţumire, v-aţi spune că Saturn inspiră din nou căldura. Iar într-un alt moment, când aţi regăsi ouăle de căldură, v-aţi gândi că acum Saturn a expirat căldura sa interioară, care a devenit foc exterior. Aceasta este imaginea pe care sfinţii Rishi o evocau în faţa discipolilor lor. Ei îi readuceau în cuget în epoca vechiului Saturn şi îi făceau să simtă că o întreagă planetă realizează un proces care se aseamănă cu ritmul actual al respiratiei noastre. Deşteptau în ei imaginea unui foc care exală în afară şi se fragmentează în nenumărate corpuri de căldură, apoi, fiind inspirat din nou, devine esenţa, Eul Spiritelor personalităţii. Viaţa aceasta a planetei era comparabilă astfel cu o respiraţie, dar care pe Saturn era o respiraţie de foc, căci aerul nu exista încă.
Să ne închipuim acum următorul lucru: că pe vechiul Saturn toate aceste Spirite ale personalităţii ar fi expirat şi apoi ar fi inspirat căldura fără încetare. Şi-ar fi realizat astfel pe Saturn evoluţia lor normală, ceea ce ar fi avut drept urmare, după câtva timp, că totul ar fi fost absorbit din nou, ar fi fost readus la starea de căldură interioară. Satum ar fi dispărut în calitate de planetă de foc, ar fi fost absorbit din nou de lumea spirituală. Ar fi putut să se întâmple aşa. Atunci n-ar mai fi existat niciodată stadiile următoare, cel al vechiului Soare, al vechii Luni şi al Pământului, pentru că tot ceea ce ar fi putut fi expirat ar fi fost transformat din nou în căldură interioară şi s-ar fi întors în lumea spirituală.
Ne vom exprima acum într-un mod mai concret, pentru ca lucrurile să fie mai uşor de înţeles; unele Spirite ale personalităţii au preferat, ca să zicem aşa, să nu ia înapoi prin inspiraţie decât o parte din căldura expirată, să mai lase ceva din ea, astfel încât ouăle de pe Saturn nu s-au destrămat toate; unele au subzistat. Astfel că pe Saturn s-a format treptat o dualitate: pe de o parte căldură interioară, pe de alta căldură exterioară, în corpurile care erau ouăle de pe Saturn. Nu a fost tras înapoi totul. Putem spune că Spiritele personalităţii au lăsat să fie de sine stătătoare o parte din căldura expirată; au lăsat-o pe dinafară. De ce au făcut asta? Au trebuit să procedeze aşa, pentru că altfel n-ar mai fi devenit niciodată „oameni” pe Saturn.
De fapt ce înseamnă „să devină oameni”? Înseamnă să devină conştienţi de Eul lor, ceea ce nu este cu putinţă dacă nu poţi distinge ceva exterior faţă de tine. Doar astfel esti un Eu. Mănunchiul acesta de flori este acolo – eu sunt aici. În calitate de Eu, mă deosebesc de obiectul acela. Spiritele personalităţii n-ar fi făcut nimic altceva decât să se răspândească în spaţiu în veşnicie, dacă nu ar fi lăsat în afara lor ceva ce urma să le opună rezistenţă: elementul căldură devenit obiectiv. Dacă Spiritele personalităţii au ajuns să fie conştiente de Eul lor, aceasta se datorează faptului că au redus o parte a naturii lor la o existenţă calorică pur exterioară. Şi-au zis: să exteriorizăm ceva din noi înşine; să lăsăm acest lucru să se răspândească şi să subziste în afară, pentru ca noi să ne distingem de el şi să deşteptăm astfel în noi conştiinţa Eului. În felul acesta au creat un regn alăturea de al lor, o reflectare exterioară a naturii lor interioare.
Dar aceasta a avut ca urmare faptul că atunci când s-a terminat evoluţia lui Saturn Spiritele personalităţii n-au mai putut să facă să dispară această planetă, cum s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi inspirat toată căldura; ne mai având posibilitatea să ia înapoi ceea ce ele însele expiraseră, au fost nevoite să lase în voia lui câmpul de acţiune care le dăduse posibilitatea să dobândească o conştiinţă personală. Numai prin ele însele nu aveau putere să facă ca Saturn să intre în starea de Pralaya. A fost deci nevoie să intervină spirite mai elevate pentru a determina acea destrămare, pentru a face să se realizeze o stare de tranziţie, de somn, de Pralaya. Deci, odată terminată evoluţia lui Saturn, s-au întâmplat următoarele: Spiritele personalităţii dobândiseră conştiinţa Eului; absorbiseră din nou o parte a căldurii înconjurătoare; ajunseseră la o anumită concentrare a Eului lor, iar pe de altă parte dăduseră naştere unui regn inferior. Ceea ce părăseau ele acum a fost destrămat de către Tronuri şi Saturn a intrat într-un fel de noapte planetară.
Răsare o nouă zi şi din nou toate se vor trezi într-un anumit fel, după legi pe care vom învăţa încetul cu încetul să le cunoaştem. Dacă toată substanţa calorică de pe vechiul Saturn ar fi fost luată înapoi prin inspiraţie, dacă toată viaţa de pe Saturn ar fi revenit în lumea spirituală, această deşteptare n-ar mai fi avut loc. Tronurile au putut să destrame pentru un timp ceea ce extrăseseră din ele însele Spiritele personalităţii sub forma ouălor de căldură, dar numai pentru un timp. În vederea unei noi evoluţii, a trebuit ca aceste ouă să apară din nou, la un nivel inferior al existenţei. A apărut deci următorea zi planetară; este prima metamorfoză a lui Saturn, starea solară. Dar ce a renăscut atunci? Spiritele personalităţii revin de pe vechiul Saturn după ce planeta a petrecut un timp în stare de somn. Ele au acum conştiinţa Eului lor şi nu mai au nevoie să treacă prin aceleaşi experienţe. Dar ouăle de căldură care au fost expirate de ele pe Saturn reapar puţin câte puţin şi se diferenţiază de masa generală, ceea ce are drept urmare faptul că Spiritele personalităţii ajung să fie legate, ca să zicem aşa, de ceea ce se trage din ele. Dacă ar fi luat totul cu ele în lumea spirituală, nu ar fi fost legate de Soare, obligate să coboare din nou, pe când aşa au trebuit să se îngrijească de acea parte a fostei lor naturi pe care o părăsiseră. Aceasta le-a atras cu ea spre o nouă existenţă planetară.
Era Karma lui Saturn, Karma universului, Karma Cosmosului. Prin faptul că nu au reabsorbit totul pe vechiul Saturn, Spiritele personalităţii şi-au pregătit o Karma care le-a obligat să revină acolo unde şi-au putut regăsi propriile făpturi, ca pe o moştenire a vechiului Saturn. Aşa s-a întâmplat ceea ce a fost prezentat şi în conferinţa anterioară: căldura s-a împărţit pe de o parte în lumină, pe de alta în fum. În acest Saturn reînviat, în noua planetă, din ouăle de căldură a ieşit un element gazos – aerul sau fumul, nu contează ce nume îi dăm – şi în acelaşi timp a apărut lumina şi astfel am putea spune că s-a revenit la o stare superioară a căldurii. În interiorul vechiului Saturn metamorfozat se află pe de o parte fumul, gazul, aerul, pe de altă parte lumina. Dacă călătorind prin spatiu aţi fi ajuns la locul unde se găsea vechiul Soare aţi fi perceput încă de departe lumina, pentru că fumul se condensa dedesubt. Aţi fi văzut, dacă nu lumina, cel putin un glob luminos, tot aşa cum vechiul Saturn fusese un glob de căldură. La suprafaţa acestui glob luminos şi chiar în interiorul lui aţi fi perceput nu numai căldură, ci şi vânturi, aer, curenţi de gaze deplasându-se în toate părţile. Astfel globul de căldură s-a prefăcut într-un glob de lumină. A luat naştere un Soare. Este numit pe bună dreptate Soare, pentru că sorii de astăzi trec şi acum prin acest proces; în interior sunt alcătuiti din curenţi de gaze, iar pe de altă parte la exterior gazul devine lumină; ei răspândesc lumina în spaţiul universal. Lumina nu apare decât în acel stadiu al metamorfozei în care se găsea Pământul în acea perioadă.
Spiritele personalităţii deveniseră „oameni” în căldura vechiului Saturn; alte spirite puteau face acelaşi lucru în lumina pe care o împrăştia acum Soarele. Acestea sunt entităţile Ierarhiei spirituale care, pentru noi, este cea a Arhanghelilor. De fapt, dacă cineva înzestrat cu clarviziune s-ar fi apropiat atunci de Soare, n-ar fi văzut numai razele de lumină; în această lumină ar fi distins activitatea Arhanghelilor. Dar aceştia au trebuit să-şi mai ia o sarcină pe deasupra: Spiritele personalităţii nu găsiseră decât foc pe vechiul Saturn. Arhanghelii, care n-au putut să devină „oameni” decât pe vechiul Soare, au găsit acolo în plus fumul, gazul. Ce trebuiau să facă ca să rămână în strânsă legătura cu Soarele, pentru ca acesta să devină locuinţa lor? Au fost datori să-şi modeleze natura interioară din lumină; şi-au făcut un suflet de lumină, la care s-a adăugat un corp exterior făcut din substanţă gazoasă. Aşa cum astăzi noi avem trup şi suflet, aceşti Arhangheli – în calitate de oameni pe Soare – aveau o natură interioară în stare să emită lumină şi un corp exterior, fizic, alcătuit din gaz, din aer. Pe când corpul omenesc actual este alcătuit din solid, lichid, aer şi foc, cel al Arhanghelilor este făcut din aer la exterior şi din lumină în interior. Dar, desigur, exista şi elementul foc; chiar el era acela care se transforma în lumină şi în fum. Natura acestor Arhangheli consta deci din lumină, fum şi foc. Prin lumină ei duceau o viaţă exterioară; exalau în spaţiul universal o forţă luminoasă. Prin foc ei cunoşteau o viaţă interioară şi simţeau o mulţumire datorită căldurii. Trăind într-un trup gazos, ei luau parte la însăşi existenţa planetei. Dar aveau posibilitatea să distingă propriul lor trup gazos de substanţa solară în general; astfel se izbeau de ceva situat în exteriorul lor, ceea ce trezea în ei un fel de conştiinţă de sine.
Dar această conştiinţă nu putea să se dezvolte în continuare decât dacă aceşti Arhangheli doreau să rămână în trupurile lor gazoase, de fum, sau cel puţin să le facă să dureze în sânul substanţei solare. Căci pe Soarele acesta vechi Arhanghelii puteau, alternativ, să absoarbă toată substanţa gazoasă din mediul lor înconjurător, pentru ca apoi să o restituie substanţei solare. Era un adevărat proces de respiraţie. În substanţa gazoasă se formau curenţi care ar fi putut fi percepuţi ca un fel de respiraţie. Fazele de calm absolut corespundeau momentelor în care Arhanghelii inspirau toată substanţa gazoasă. Apoi ei o expirau, se formau curenţi şi simultan apărea lumina. Aceasta era alternanţa stărilor solare: Arhanghelii aspirau întreaga substanţă gazoasă, şi atunci era un calm absolut, dar şi întuneric, noapte solară. Ei expirau acea substanţă şi Soarele se umplea de curenţi gazoşi, dar în acelaşi timp împrăştia raze în afară şi era ziuă solară. Întregul corp al Soarelui respira: expiraţia = ziuă solară, iluminarea lumii exterioare; inspiraţia = noapte solară, întunecarea în întregul univers înconjurător.
Vedeţi deci ce diferenţă este între vechiul Soare şi Soarele actual. Acesta străluceşte fără întrerupere şi întunericul nu apare decât atunci când un corp opac se interpune, acoperind lumina sa. Dar vechiul Soare nu era aşa: el avea în sine puterea să fie rând pe rând luminos şi întunecat, să strălucească pentru ca apoi să se stingă; în fond acesla era modul său de respiraţie.
Să ne imaginăm acum ce s-a întâmplat în exterior, în mod vizibil. Să avem în vedere situaţia de expirare. Lumina se răspândeşte şi, în schimb, Soarele se umple de fum. Curenţii de gaze, fumul, formează figuri regulate. La fiecare expiraţie, un anumit număr dintre aceste formatiuni se inserează în substanţa solară. Ceea ce mai înainte avea simpla formă de ouă s-a transformat în tot felul de figuri regulate. Se ivesc formaţiuni extraordinare, alcătuite din aer şi fum, înzestrate cu viaţă şi cu o ordine interioară. Dacă pot să mă exprim aşa, aş zice că „din ouă au apărut puii”. S-a întâmplat ceva ce poate fi într-adevăr comparat cu acest fenomen de densificare. Aşa cum iese puiul din ou, oul de căldură s-a desfăşurat şi din el au ieşit forme gazoase regulate. Aceste forme sunt corpurile cele mai dense ale Arhanghelilor. Aceştia populează Soarele cu corpuri aeriene, de fum. În felul acesta ei sunt „oameni” pe Soare.
Întâlnim aici noţiunea spirituală de „stea fixă”, de Soare cosmic, care este Soare prin propria sa forţă, ca să zieem aşa, care face prin sine însuşi să alterneze ziua cu noaptea. Ca şi o respiraţie, el face să apară alternativ claritatea şi obscuritatea, căci Soarele este atunci o stea fixă. Tot ceea ce străluceşte de la sine în spaţiul Universului nostru împrăştie nu numai lumină, ci şi viaţa mesagerilor spirituali: Arhanghelii.
Ce au produs deci Archaii, Arheii sau Spiritele personalităţii prin propria lor evoluţie? Au dat posibilitate Soarelui să apară. Datorită faptului că au lăsat pe Saturn ouă de căldură, Saturn a putut să devină Soare. Altfel în evoluţie nu ar fi existat decât Saturn şi pe Saturn Arheii. Pe Soare, Arhanghelii au avut posibilitatea să treacă prin stadiul uman. Ei au fost „vestitorii” care au putut spune Universului: Principatele, Spiritele personalităţii, ne-au precedat; noi, trimişii lor, mărturisim în lumina strălucitoare existenţa anterioară a unui Saturn de foc, căldură interioară pură. Suntem mesagerii, trimişii Arheilor. Angeloi înseamnă mesager, trimis. Archai înseamnă primordiali, Principi (Începători). Arhanghelii nu erau deci decât trimişii care făceau cunoscute lumii acţiunile realizate de Principate sau Arhei în trecut. Ei sunt „Îngerii începuturilor”, Arhanghelii care au fost odată oameni, pe vechiul Soare.
We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Essential Website Cookies
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
Other external services
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
Privacy Policy
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
Evenimente înainte de Potop
Regi pe Pământ
.jpg "ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA 58")
