TABLITELE SUMERIENE – Adevarul despre istoria partiala a Terrei
TABLITELE SUMERIENE – Adevarul despre istoria partiala a Terrei – Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana. Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar …https://www.evolutiespirituala.ro/tablitele-sumeriene/?fsp_sid=3394
Vechiul Soare; Arhanghelii – Extras Conferinta Rudolf Steiner
Stările planetare succesive • Vechiul Saturn; evoluţia Spiritelor personalităţii • Vechiul Soare; Arhanghelii Conferinta – Düsseldorf, 13 aprilie 1909 Rudolf Steiner Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa …https://www.evolutiespirituala.ro/vechiul-soare-arhanghelii-extras-conferinta-rudolf-steiner/?fsp_sid=2563
31 octombrie – Traditiile Sabatului Samhain
Samhain este sarbatoarea Sfarsitului Verii. Este ospatul celtic al mortilor, cand granita dintre lumi este cea mai subtire, iar spiritele mortilor trec in aceasta lume si bantuie.
Este Anul Nou Celtic.
Denumita de crestini Ziua Tuturor Sfintilor.
Noaptea precedenta se numeste All-Hallows, Hallowmas sau Halloween.
In Mexic aceasta sarbatoare este denumita Dia de los Muertos – Ziua Mortilor.
Se pune mancare si bautura pe masa pentru morti si se aprinde focul si/sau lumanari.
Este cea mai potrivita zi pentru Ritualuri de Trecere si pentru comunicari cu spiritele mortilor.https://www.evolutiespirituala.ro/31-octombrie-traditiile-sabatului-samhain/?fsp_sid=2008
EŞTI UN INGER PĂMÂNTEAN?
EŞTI UN ÎNGER PĂMÂNTEAN? Te simţi diferit de alţi oameni, ca şi cum ai fi fost pierdut pe această planetă şi te întrebi când va veni cineva să te ia acasă? Dacă este aşa, atunci s-ar putea să fii un Înger Pământean, care este un alt termen pentru Lucrător …https://www.evolutiespirituala.ro/esti-un-inger-pamantean/?fsp_sid=816
Suntem cu toţii „seminţe de stele” sau „oameni stele”, pentru ca noi toţi am trăit în numeroase realităţi în multe sisteme planetare si in taramurile superioare la fel cum au facut-o si alte forme de viata. Deci, aici suntem, seminţe stele, sufletele scântei într-o misiune, pentru ACUM prins într-o experienţă fizică.
Semintele Stelare sadesc planetele cu seminţe de informaţii şi frecvenţa spirituale atunci când un ciclu de timp este pe cale să apună şi altul începe. Pe măsură ce creşte frecvenţa planetara, creste si nivelul lor de conştientizare, precum şi necesitatea de a ajuta pe alţii, şi a reveni la starea lor naturala de a fi, un suflet scânteie de lumină.
Există puţine conexiuni la sistemele principale ale societăţii, religioase, politice sau economice. Creativitatea este cheia pentru împlinire spirituală şi a misiunii.
Multi prefera sa lucreze numai în domeniile ezoterice – vindecare, în căutarea adevărului lor şi a misiunii lor de suflet prin studiul sistemelor de înţelepciune antice sau isi scriu biografiile, ca un mijloc de compensare a problemelor şi înţelegerea activităţii lor aici şi acum.Ei aşteaptă o mare trezire planetara, evolutia constiintei prin alchimia timpului.
Ei ştiu că nimeni nu cunoaste data precisa pentru ascensiunea în nivelurile de frecvenţă mai inalta, dar sufletele lor le spun că este la orizont. Ele sunt programate pentru a găsi şi alţii ca ei, pe baza frecvenţelor similare şi predestinarii.Uneori, aceste suflete sunt etichetate ‘walk-ins’ sau ‘wanderers’. Este ca si cum un suflet traieste experienţele multidimensionale.
Unii dintre ei pot fii coplesiti de sentimente de dor, deoarece acestia isi aduc aminte cum este sa poti sa manifesti realitatea care îi ajută să funcţioneze în cadrul organismelor fizice în timp ce fac munca lor, mentinandu-si frecvenţa lor aici, în acelaşi timp. Alţii se simt pierduti si singuri, devin depresivi şi se retrag din societate cu sentimentul că nimeni nu ii înţelege.
Unii mor tineri din boli, accidente, sinucideri cand durerea de a rămâne aici devine prea mare. Cel mai mult sunt afectati de restricţiile impuse de a treia dimensiune. Cei mai multi nu vor copii.
Pentru unii memoria sufletului se declanşeaza treptat, pe măsură ce gradul de conştientizare conştientă evoluează. Alţii au ales să atragă un eveniment, cum ar fi o experienţă aproape de moarte, în care sa se desprinda de reţeaua fizică si se întoarce în frecvenţă mai mare. Prin crearea unui eveniment fizic de acest fel, ei sunt deseori lăsaţi in acea stare si nu mai trebuie să lucreze în fizic şi isi pot petrece timpul în căutarea adevărului despre scopul lor aici. Un suflet funcţional nu va alege acest traseu de sabotaj.
3.Preţuirea de sine nu e o problemă pentru ei. Adesea le spun părinţilor „cine sunt ei”.4.Au probleme în a accepta autoritatea absolută (autoritatea care nu dă explicaţii şi nu oferă posibilitatea de a alege).
5.Pur şi simplu, ei nu vor să facă anumite lucruri; de exemplu, le este foarte greu să aştepte la coadă.
6.Se simt frustraţi când sunt încadraţi în sisteme bazate pe ritualuri şi care nu necesită gândire creativă.
7.Adesea văd modalităţi mai bune de a face ceva – atât acasă, cât şi la şcoală – ceea ce îi face „spărgători de sistem” (nonconformişti faţă de orice sistem).
8.Par antisociali, dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se interiorizează, considerând că nici un om nu-i înţelege. De cele mai multe ori, le este extrem de greu să suporte şcoala, ca organizare socială.
9.Nu reacţionează la impunerea disciplinei pe bază de „vină”, (de genul: „Aşteaptă până vine tata acasă şi află ce ai făcut”.)
10.Nu au reţineri când e vorba să vă spună de ce anume au nevoie.
(extras din cartea ‘Copiii Indigo’, de Lee Carroll, Jan Tober)
Am inventat termenul disciplină iubitoare, pentru a explica felul cum combin acţiunea disciplinară cu intenţia de a servi interesele spirituale ale copilului. Disciplina iubitoare urmează aceste reguli:
1. Informaţi şi implicaţi copilul.
2. Preveniţi neînţelegerile potenţiale, oferind explicaţii simple.
3. Nu reacţionaţi violent faţă de copil.
4. Evitaţi să emiteţi ordine.
5. Ţineţi‑vă de cuvânt.
6. Ocupaţi‑vă de fiecare situaţie ce apare într‑un anumit moment.
7. Nu loviţi şi nu folosiţi cuvinte jignitoare.
8. Manifestaţi‑vă deschis dragostea.
9. Dacă aplicaţi o corecţie, faceţi din ea un moment de „pauză” în orice altă activitate (time‑out).
10. După corecţie, discutaţi situaţia care a provocat‑o.
11. Apoi, fiţi întotdeauna alături de copil şi asiguraţi‑vă că totul s‑a calmat.
Marea surpriză este că şi copilul dumneavoastră vă va respecta pentru înţelepciune şi prevedere, permiţând energiei Copilului Indigo să crească. Eu îi dau fiicei mele, Samara, multă libertate şi creativitate – dar rareori atitudinea şi comportamentul ei scapă de supravegherea mea strictă.
Aparent sunt prea dur, dar Samara îmi cunoaşte limitele şi pragurile şi, când o disciplinez, ea îmi mulţumeşte întotdeauna pentru că m‑am ocupat de situaţia în care s‑a aflat.
„Cocoloşeala” este complet interzisă. Adânc în sufletul lor, mulţi părinţi se tem că vor pierde dragostea copiilor lor. Aceşti părinţi se străduiesc să le câştige favorurile, permiţându‑le să facă orice şi fiind foarte îngăduitori cu ei. În momentul în care copilul înţelege că poate controla comportamentul adultului, o va face. Dacă i se permite, un Indigo poate prelua rolul părintelui.
Aceasta complică relaţia şi forţează copilul să preia defectele părintelui şi să nu‑şi trăiască propriul prezent.
Părinţii trebuie să fie permanent conştienţi de relaţia lor cu Copiii Indigo. Poate că sfatul dat mie de către un clarvăzător ar fi de folos aici: „Robert, fiica ta are nevoie de călăuzire, dragoste şi disciplină – nu de părinţi. Ea îşi cunoaşte scopul şi misiunea. Fii ghidul ei.” Sfatul acesta m‑a ajutat enorm.
.
b. Respectaţi‑i întru totul, aşa cum i‑aţi respecta pe părinţi, sau un prieten apropiat şi iubit.
2. Dacă spuneţi că‑i iubiţi, dar îi trataţi fără respect, nu vor avea încredere în voi.
a. Nu vor crede că‑i iubiţi, dacă nu‑i trataţi cu iubire. Toate cuvintele din lume vor ajunge la urechi ce nu aud.
b. Felul în care vă conduceţi viaţa şi familia este dovada directă pentru Copilul Indigo că sunteţi iubitori sau nu!
3. Interacţiunea cu Copiii Indigo este şi o muncă, dar şi un privilegiu.
a. Te vor prinde, dacă încerci să‑i înşeli. Nici măcar nu încerca!
b. Când te îndoieşti, întreabă‑i nu numai pe copiii înşişi, dar şi pe alţi adulţi care au experienţă cu Copiii Indigo.
c. Nu uita să‑ţi faci timp să‑i observi pe Copiii Indigo cum interacţionează unul cu altul – e mult de învăţat de aici.
Nu uitaţi: Nu numai că ştiu cine sunt ei, dar ştiu şi cine eşti tu. Nu poţi să nu recunoşti faţa şi ochii unui Copil Indigo – sunt foarte bătrâni, profunzi şi înţelepţi. Ochii lor sunt ferestrele sentimentelor şi sufletului lor. Ei nu par să se „ascundă”, aşa cum pot face alţii.
Când îi răneşti, vor fi dezamăgiţi de tine – şi este chiar posibil să pună la îndoială înţelepciunea de a vă fi „ales”! Dar când îi iubiţi şi‑i recunoaşteţi drept cine sunt, se vor deschide ca nimeni altcineva.
2. Ajutaţi-i să-şi creeze propriile lor soluţii de disciplinare.
3. Oferiţi-le posibilităţi de alegere, în toate situaţiile!
4. Niciodată nu-i minimalizaţi – absolut niciodată!
5. Întotdeauna explicaţi-le de ce le-aţi spus să facă ceva. Ascultaţi aceste explicaţii voi înşivă.
Nu cumva sună prostesc – ca în cazul formulei „pentru că aşa zic eu”? Dacă da, revizuiţi-vă modul de a vorbi şi schimbaţi-l. Vă vor respecta pentru asta şi vor aştepta să le vorbiţi. Dar, dacă le daţi ordine autoritare, dictatoriale, fără motive întemeiate, solide, aceşti copii vă vor desfiinţa.
Nu vor asculta şi mai mult, vă vor da lista cu motivele pentru care nu e bine! Uneori puteţi aduce motive simple, ca: „pentru că mă poţi ajuta în felul ăsta – sunt foarte obosită azi”. Sinceritatea îi va câştiga mai mult ca orice altceva. Se vor gândi la ce le spuneţi şi apoi vor face întocmai.
6. Faceţi-i partenerii voştri în procesul de educare. Gândiţi-vă mult la acest aspect!
7. Când sunt bebeluşi, explicaţi-le tot ce faceţi. Nu vă vor înţelege, dar atitudinea voastră şi respectul pe care îl acordaţi vor fi simţite. Este o bază extraordinară pentru momentul când vor începe să vorbească.
8. Dacă apar probleme serioase, testaţi-i înainte de a le da medicamente.
9. Oferiţi-le siguranţa că au sprijinul vostru. Evitaţi critica negativă. Spuneţi-le întotdeauna că-i sprijiniţi în tot ceea ce fac. Adesea vor înfăptui ceea ce le spuneţi – şi vă vor şoca cu ceea ce fac. Apoi, sărbătoriţi împreună! Nu-i obligaţi să realizeze ceva, ci lăsaţi-i să facă totul, încurajându-i.
10. Nu le spuneţi cine sunt ei acum, sau ce vor fi mai târziu. Ei ştiu mai bine. Lăsaţi-i pe ei să decidă ce anume îi interesează. Nu-i forţaţi să intre într-o meserie sau afacere a familiei, numai pentru că aceasta a făcut familia voastră de generaţii întregi. Acest copil nu va urma, în nici un caz, tradiţia familiei.
Te simţi diferit de alţi oameni, ca şi cum ai fi fost pierdut pe această planetă şi te întrebi când va veni cineva să te ia acasă? Dacă este aşa, atunci s-ar putea să fii un Înger Pământean, care este un alt termen pentru Lucrător întru lumină, Indigo, Cristal, sau oricare alt cuvânt utilizat pentru a descrie o persoană care s-a întrupat cu scopul special de a ajuta ca lumea să fie un loc mai bun.
Fiecare persoană s-a născut cu o misiune specială de a învăţa şi de a evolua. Fiecare dintre noi alege o temă pentru viaţă, şi va lucra asupra unor lecţii de viaţă cum ar fi răbdarea, iertarea sau compasiunea.
Dar Îngerii Pământeni mai aleg şi o misiune globală pe lângă misiunea personală … şi această misiune globală este să ofere un serviciu lumii. Dacă ai pasiune sau talent pentru a vindeca, a preda sau a-i ajuta pe alţii, deşi tu însuţi ai probleme cu abuzul de droguri, cu greutatea, provocări relaţionale şi altele asemenea, atunci este posibil să fii un Înger Pământean.
Dacă eşti foarte sensibil şi deteşti violenţa sub orice formă a sa, atunci poţi să fii foarte bine un Înger Pământean! Deşi toate sufletele îşi au originea din aceeaşi sursă Divină, mediul şi modul nostru de viaţă ne modelează deseori personalitatea şi caracteristicile fizice.
De exemplu, cei care îşi petrec o mare parte din timp făcând surf pe lângă plajele tropicale vor avea o înfăţişare şi un comportament diferit faţă de cei care stau ascunşi în fiecare zi în birourile lor urbane.
De asemenea, toate vieţile pe care le-ai trăit înainte au impact asupra ta. Şi, aşa cum te influenţează familia fizică, aşa şi familia de origine spirituală îţi modelează aspectul, comportamentul şi chiar şi scopul vieţii.
Pe de altă parte, interiorul fiecăruia este acelaşi: un licăr curat, frumos de lumină Divină. Oricum, ca lucrător întru lumină, licărirea ta de lumină s-ar putea să-şi fi petrecut timpul pe tărâmuri cereşti, departe de Pământ. Acele vremuri când erai conectat la tărâmul îngeresc, regatul spiritelor naturii sau pe alte planete au influenţat felul în care eşti astăzi.
Deşi sălăşluieşti într-un corp uman, sufletul tău se simte asemeni unui călător printr-o ţară străină – deoarece, în esenţă, asta eşti.
Nu oricine este Înger Pământean, desigur – pentru acest rol, Dumnezeu a chemat cele mai mari şi mai strălucitoare scântei de lumină pentru tranziţia către Noua Eră a Păcii. Acei oameni care nu sunt Îngeri Pământeni îşi trăiesc vieţile pur şi simplu pentru propria evoluţie, odihnă, amuzament. Ei pot părea mărginiţi sau incontestabil nespirituali, deşi sunt tot scântei Divine de viaţă. Vieţile lor au fost pur şi simplu dedicate preocupărilor umane, pământene.
Dacă eşti un Înger Pământean, atunci eşti un lucrător puternic întru lumină, cu o moştenire de vindecări şi de miracole, în urma şi înaintea ta. Ai acceptat însărcinarea ta Divină de a veni pe Pământ şi a-ţi răspândi învăţăturile şi energiile vindecătoare.
Cum s-a derulat însărcinarea ta până acum? Dacă ai avut greutăţi în adaptarea la viaţa pământeană, atunci probabil că vei găsi răspunsuri, confort şi călăuzire amintindu-ţi originea spirituală.
Poţi descoperi că eşti un Înger Întrupat sau un Spirit al Naturii; un Om Stelar ale cărui vieţi anterioare au fost extraterestre (ET); un Om al Mării; un Spiriduş; un Cavaler Paladin; un Înţelept, care este o Farmazoană întrupată, o Mare Preoteasă sau un Mag.
Eşti un lucrător sezonier chemat în acţiune – un Înger Pământean. Poate că ai avut vieţi anterioare pe Pământ ca Înger Întrupat, Spirit al Naturii sau ceva asemănător, şi totuşi să fi uitat de aceste încarnări, crezând că în vieţile trecute ai fost om.
Termenul Înger Pământean nu trebuie confundat cu cel de Înger Întrupat, care este o categorie a Îngerilor Pământeni. Învăţând despre tărâmul spiritual originar, vei înţelege mai multe despre personalitatea, comportamentul şi spiritul individual.
După cum am spus, este asemănător cu felul în care semnele astrologice solare ne grupează în categorii semnificative.
Sunt caracteristici care se aplică tuturor Îngerilor Pământeni şi caracteristici unice fiecărei categorii. Capitolele acestei cărţi descriu caracteristicile individuale ale fiecărui grup precum şi numitorii comuni care li se aplică – inclusiv următorii:
Se simt diferiţi, separaţi sau înstrăinaţi de ceilalţi. Toţi Îngerii Pământeni pe care i-am întâlnit, intervievat sau observat au spus că se simt „diferiţi de ceilalţi.“ Pentru toate lumile, mai puţin cea a Înţelepţilor, această caracteristică continuă la maturitate.
Kelly, care este un Înger Întrupat, descrie senzaţia astfel:
„Mă simt de parcă nu mă încadrez nicăieri. Dintotdeauna am simţit că eram o proscrisă social. Când eram la liceu, ceilalţi copii îmi spuneau că eram ciudată. Obişnuiam să o iau extrem de personal şi mă gândeam, Nimeni nu mă place.
Aş fi plâns ore întregi. Mă simţeam atât de neajutorată, îmi părea rău pentru mine, deoarece nu ştiam de ce mă percepeau aşa diferită.
Eram hotărâtă să mă încadrez în societate şi îmi doream enorm ca toţi să mă iubească. Dar singurul lucru care m-a ajutat să simt că aş aparţine omenirii, era să fac ceva pentru alţi oameni. Mai târziu, am devenit conştientă despre faptul că mulţi oamenii profitau de amabilitatea mea.
Acum că înţeleg originea mea de Înger Întrupat, sunt capabilă să privesc situaţia dintr-o perspectivă diferită. Este în regulă să fii diferit. Este în regulă să fiu eu. Aşa se şi presupune că ar trebui să fiu. Acum nu trebuie să mai fac lucruri pentru alţii, pentru a-i face să mă iubească.“
Mulţi Îngeri Pământeni au fost necăjiţi sau abuzaţi verbal, din cauza înfăţişării, înclinaţiilor şi comportamentului lor diferit.
După cum îşi amintea Terry, un Om stelar, „Surorile mele mereu mă prezentau ca fiind cea care fusese aruncată dintr-un OZN“. Acum, Terry realizează grăuntele de adevăr din ironiile surorilor sale şi vorbele lor nu o mai deranjează.
Sensibilitate sporită la alţi oameni, substanţe chimice sau violenţă sub orice formă. Îngerii Pământeni au dificultăţi când se află în mulţime, simţindu-se bombardaţi de emoţiile intense şi senzaţiile fizice emanate de ceilalţi oameni.
Cei mai mulţi Îngeri Pământeni au învăţat să evite substanţele chimice puternice aflate în mâncare, în produsele de curăţenie şi în cosmetice, din cauza reacţiilor alergice. Violenţa sub orice formă le inspiră repulsie Îngerilor Pământeni, inclusiv certurile, ştirile negative din presă şi filmele violente. Oamenii îi necăjesc deseori pentru această însuşire, spunând: „Eşti prea sensibil!“.
Şi totuşi, această sensibilitate este un dar sacru, pe care Îngerii Pământeni îl aduc pe această planetă, permiţându-le să ştie intuitiv unde sunt necesare serviciile lor. Ei nu şi-ar putea bloca sensibilitatea, nici dacă ar încerca!
Îngerul Pământean Shelly spune: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă aflu în aglomeraţie şi în locuri unde este zgomot şi dezordine. Adesea, nivelul meu de empatie este mai mult o problemă decât o binecuvântare. Deseori mă simt răvăşită şi dezorientată la cea mai uşoară creştere energetică. Am dificultăţi în a locui cu alţi oameni, aşa că îmi este cel mai bine când stau singură.“
Un simţ puternic al scopului. Chiar dacă Îngerul Pământean nu ştie în mod precis care este scopul său, există sentimentul că misiunea include a-i învăţa şi a-i vindeca pe alţii. Iată cum a formulat un Înger Întrupat, numit Stav: „Dintotdeauna am ştiut că misiunea vieţii mele a fost să predau, să vindec şi să servesc şi să-mi îndeplinesc rolul în a ajuta lumea noastră tulbure. Deşi nu sunt sigur la ce m-am angajat, sunt dispus să ajut“.
Un trecut plin de relaţii frustrante. Îngerii Pământeni sunt adesea crescuţi de părinţi indisponibili emoţional, sau abuzivi. Ca adulţi, ei pot atrage prieteni şi iubiţi abuzivi. Mulţi Îngeri Pământeni au relaţii amoroase cu parteneri infideli, abuzivi verbal sau fizic, sau care nu se implică în relaţie. Unii Îngeri Pământeni sunt „trimişi“ în familii disfuncţionale în chip de copii care acţionează ca un catalizator vindecător.
Aceşti tineri Îngeri Pământeni se simt ca şi când ar fi adoptaţi, deoarece nu se pot asocia deloc cu părinţii sau cu fraţii lor. Şi într-adevăr acestea sunt familiile lor fizice şi nu familiile spirituale. Alţi Îngeri Pământeni se angajează în situaţii familiale provocatoare în aşa fel încât pot progresa foarte repede într-o singură viaţă. Doar un angajament puternic pare să rupă vraja azvârlită asupra relaţiilor lor ulterioare.
Necunoscuţi le spun problemele lor, precum şi lucruri foarte personale. Îngerilor Pământeni li s-a întâmplat, de-a lungul întregii vieţi, să fie acostaţi de persoane complet necunoscute, care le-au cerut ajutorul sau le-au dezvăluit detalii intime despre vieţile lor. Oamenii le spun adesea, Îngerilor Pământeni: „Există ceva în ceea ce te priveşte, care mă face să pot avea încredere în tine“.
Alisann spune: „Aceasta mi s-a întâmplat toată viaţa. Chiar dacă stau într-o cameră plină de oameni, cineva va veni la mine şi-mi va spune cele mai intime informaţii, fără să îl rog s-o facă“. Acest lucru este adevărat, mai ales printre Îngerii Întrupaţi, ca şi când membrii celorlalte categorii au învăţat cum îşi pot utiliza limbajul trupului, pentru a descuraja acest obicei.
Arată mai tineri decât vârsta lor cronologică. Poate pentru că mănâncă mai sănătos, fac exerciţii şi au grijă de ei, mai bine decât ceilalţi – sau poate că este aspectul lor spiritual – Îngerii Pământeni par deseori mai tineri decât vârsta lor cronologică. Aproape fiecare Înger Pământean cu care am stat de vorbă a relatat că oamenii sunt şocaţi când află vârsta lor reală.
Un Înger Pământean a spus că i s-a cerut un act de identitate când a vrut să cumpere alcool, deşi era trecută bine de 30 ani. Excepţia o reprezintă Înţelepţii, al căror păr devine grizonat prematur şi a căror expresie facială sobră poate să-i facă să pară mai maturi decât vârsta lor cronologică.
Este posibil să aibă un istoric de dependenţe personale şi familiale. Fie că este vorba despre mâncare, droguri, alcool, ţigări, relaţii sau toate la un loc, unii Îngerii Pământeni se refugiază în a accepta substanţe sau influenţe exterioare, pentru a amorţi durerea de a se simţi diferiţi şi intimidaţi datorită misiunii lor în viaţă.
Un Înger Pământean s-a descris astfel: „Mi se părea mai uşor să fac faţă vieţii, când foloseam droguri şi alcool. Aceste substanţe mi-au adus o senzaţie că mi-e capul uşor şi un sentiment de amorţeală, care mi-au permis să uit de ce mă aflam aici. Drogurile îmi puneau misiunea pe plan secund. Pe atunci, era mai mult o problemă dacă merită sau nu să fac aşa ceva“.
Aud un sunet în ureche. Cei mai mulţi Îngeri Pământeni (deşi nu toţi) au sesizat un sunet foarte ascuţit într-una din urechi. Sunetul poate însoţi situaţii stresante, sau poate apărea din senin. Mulţi Îngeri Pământeni consideră acest lucru ca o tulburare enervantă, dar sunetul reprezintă, de fapt, o informaţie codificată, venită din tărâmul Îngerilor Pământeni, ca să-i ajute să se ridice deasupra problemelor Pământene.
El mai include şi instrucţiuni şi călăuzire pentru misiunea Îngerilor Pământeni. Din fericire, Îngerii Pământeni pot solicita mental cerului să reducă volumul sau înălţimea sunetului, în aşa fel încât să nu le mai rănească urechile.
meditatia de curatire a karmei
Te simţi diferit de alţi oameni, ca şi cum ai fi fost pierdut pe această planetă şi te întrebi când va veni cineva să te ia acasă? Dacă este aşa, atunci s-ar putea să fii un Înger Pământean, care este un alt termen pentru Lucrător întru lumină, Indigo, Cristal, sau oricare alt cuvânt utilizat pentru a descrie o persoană care s-a întrupat cu scopul special de a ajuta ca lumea să fie un loc mai bun.
Fiecare persoană s-a născut cu o misiune specială de a învăţa şi de a evolua. Fiecare dintre noi alege o temă pentru viaţă, şi va lucra asupra unor lecţii de viaţă cum ar fi răbdarea, iertarea sau compasiunea. Dar Îngerii Pământeni mai aleg şi o misiune globală pe lângă misiunea personală … şi această misiune globală este să ofere un serviciu lumii.
Dacă ai pasiune sau talent pentru a vindeca, a preda sau a-i ajuta pe alţii, deşi tu însuţi ai probleme cu abuzul de droguri, cu greutatea, provocări relaţionale şi altele asemenea, atunci este posibil să fii un Înger Pământean. Dacă eşti foarte sensibil şi deteşti violenţa sub orice formă a sa, atunci poţi să fii foarte bine un Înger Pământean!
Deşi toate sufletele îşi au originea din aceeaşi sursă Divină, mediul şi modul nostru de viaţă ne modelează deseori personalitatea şi caracteristicile fizice. De exemplu, cei care îşi petrec o mare parte din timp făcând surf pe lângă plajele tropicale vor avea o înfăţişare şi un comportament diferit faţă de cei care stau ascunşi în fiecare zi în birourile lor urbane.
De asemenea, toate vieţile pe care le-ai trăit înainte au impact asupra ta. Şi, aşa cum te influenţează familia fizică, aşa şi familia de origine spirituală îţi modelează aspectul, comportamentul şi chiar şi scopul vieţii.
Pe de altă parte, interiorul fiecăruia este acelaşi: un licăr curat, frumos de lumină Divină. Oricum, ca lucrător întru lumină, licărirea ta de lumină s-ar putea să-şi fi petrecut timpul pe tărâmuri cereşti, departe de Pământ.
Acele vremuri când erai conectat la tărâmul îngeresc, regatul spiritelor naturii sau pe alte planete au influenţat felul în care eşti astăzi. Deşi sălăşluieşti într-un corp uman, sufletul tău se simte asemeni unui călător printr-o ţară străină – deoarece, în esenţă, asta eşti.
Nu oricine este Înger Pământean, desigur – pentru acest rol, Dumnezeu a chemat cele mai mari şi mai strălucitoare scântei de lumină pentru tranziţia către Noua Eră a Păcii.
Acei oameni care nu sunt Îngeri Pământeni îşi trăiesc vieţile pur şi simplu pentru propria evoluţie, odihnă, amuzament. Ei pot părea mărginiţi sau incontestabil nespirituali, deşi sunt tot scântei Divine de viaţă. Vieţile lor au fost pur şi simplu dedicate preocupărilor umane, pământene.
Dacă eşti un Înger Pământean, atunci eşti un lucrător puternic întru lumină, cu o moştenire de vindecări şi de miracole, în urma şi înaintea ta. Ai acceptat însărcinarea ta Divină de a veni pe Pământ şi a-ţi răspândi învăţăturile şi energiile vindecătoare.
Cum s-a derulat însărcinarea ta până acum? Dacă ai avut greutăţi în adaptarea la viaţa pământeană, atunci probabil că vei găsi răspunsuri, confort şi călăuzire amintindu-ţi originea spirituală.
Poţi descoperi că eşti un Înger Întrupat sau un Spirit al Naturii; un Om Stelar ale cărui vieţi anterioare au fost extraterestre (ET); un Om al Mării; un Spiriduş; un Cavaler Paladin; un Înţelept, care este o Farmazoană întrupată, o Mare Preoteasă sau un Mag. Eşti un lucrător sezonier chemat în acţiune – un Înger Pământean.
Poate că ai avut vieţi anterioare pe Pământ ca Înger Întrupat, Spirit al Naturii sau ceva asemănător, şi totuşi să fi uitat de aceste încarnări, crezând că în vieţile trecute ai fost om.
Termenul Înger Pământean nu trebuie confundat cu cel de Înger Întrupat, care este o categorie a Îngerilor Pământeni. Învăţând despre tărâmul spiritual originar, vei înţelege mai multe despre personalitatea, comportamentul şi spiritul individual.
După cum am spus, este asemănător cu felul în care semnele astrologice solare ne grupează în categorii semnificative.
Sunt caracteristici care se aplică tuturor Îngerilor Pământeni şi caracteristici unice fiecărei categorii. Capitolele acestei cărţi descriu caracteristicile individuale ale fiecărui grup precum şi numitorii comuni care li se aplică – inclusiv următorii:
* Se simt diferiţi, separaţi sau înstrăinaţi de ceilalţi. Toţi Îngerii Pământeni pe care i-am întâlnit, intervievat sau observat au spus că se simt „diferiţi de ceilalţi.“ Pentru toate lumile, mai puţin cea a Înţelepţilor, această caracteristică continuă la maturitate.
Kelly, care este un Înger Întrupat, descrie senzaţia astfel:
„Mă simt de parcă nu mă încadrez nicăieri. Dintotdeauna am simţit că eram o proscrisă social. Când eram la liceu, ceilalţi copii îmi spuneau că eram ciudată. Obişnuiam să o iau extrem de personal şi mă gândeam, Nimeni nu mă place.
Aş fi plâns ore întregi. Mă simţeam atât de neajutorată, îmi părea rău pentru mine, deoarece nu ştiam de ce mă percepeau aşa diferită.
Eram hotărâtă să mă încadrez în societate şi îmi doream enorm ca toţi să mă iubească. Dar singurul lucru care m-a ajutat să simt că aş aparţine omenirii, era să fac ceva pentru alţi oameni. Mai târziu, am devenit conştientă despre faptul că mulţi oamenii profitau de amabilitatea mea.
Acum că înţeleg originea mea de Înger Întrupat, sunt capabilă să privesc situaţia dintr-o perspectivă diferită. Este în regulă să fii diferit. Este în regulă să fiu eu. Aşa se şi presupune că ar trebui să fiu. Acum nu trebuie să mai fac lucruri pentru alţii, pentru a-i face să mă iubească.“
Mulţi Îngeri Pământeni au fost necăjiţi sau abuzaţi verbal, din cauza înfăţişării, înclinaţiilor şi comportamentului lor diferit.
După cum îşi amintea Terry, un Om stelar, „Surorile mele mereu mă prezentau ca fiind cea care fusese aruncată dintr-un OZN“. Acum, Terry realizează grăuntele de adevăr din ironiile surorilor sale şi vorbele lor nu o mai deranjează.
* Sensibilitate sporită la alţi oameni, substanţe chimice sau violenţă sub orice formă. Îngerii Pământeni au dificultăţi când se află în mulţime, simţindu-se bombardaţi de emoţiile intense şi senzaţiile fizice emanate de ceilalţi oameni.
Cei mai mulţi Îngeri Pământeni au învăţat să evite substanţele chimice puternice aflate în mâncare, în produsele de curăţenie şi în cosmetice, din cauza reacţiilor alergice. Violenţa sub orice formă le inspiră repulsie Îngerilor Pământeni, inclusiv certurile, ştirile negative din presă şi filmele violente.
Oamenii îi necăjesc deseori pentru această însuşire, spunând: „Eşti prea sensibil!“. Şi totuşi, această sensibilitate este un dar sacru, pe care Îngerii Pământeni îl aduc pe această planetă, permiţându-le să ştie intuitiv unde sunt necesare serviciile lor. Ei nu şi-ar putea bloca sensibilitatea, nici dacă ar încerca!
Îngerul Pământean Shelly spune: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă aflu în aglomeraţie şi în locuri unde este zgomot şi dezordine. Adesea, nivelul meu de empatie este mai mult o problemă decât o binecuvântare. Deseori mă simt răvăşită şi dezorientată la cea mai uşoară creştere energetică. Am dificultăţi în a locui cu alţi oameni, aşa că îmi este cel mai bine când stau singură.“
* Un simţ puternic al scopului. Chiar dacă Îngerul Pământean nu ştie în mod precis care este scopul său, există sentimentul că misiunea include a-i învăţa şi a-i vindeca pe alţii.
Iată cum a formulat un Înger Întrupat, numit Stav: „Dintotdeauna am ştiut că misiunea vieţii mele a fost să predau, să vindec şi să servesc şi să-mi îndeplinesc rolul în a ajuta lumea noastră tulbure. Deşi nu sunt sigur la ce m-am angajat, sunt dispus să ajut“.
* Un trecut plin de relaţii frustrante. Îngerii Pământeni sunt adesea crescuţi de părinţi indisponibili emoţional, sau abuzivi. Ca adulţi, ei pot atrage prieteni şi iubiţi abuzivi. Mulţi Îngeri Pământeni au relaţii amoroase cu parteneri infideli, abuzivi verbal sau fizic, sau care nu se implică în relaţie.
Unii Îngeri Pământeni sunt „trimişi“ în familii disfuncţionale în chip de copii care acţionează ca un catalizator vindecător. Aceşti tineri Îngeri Pământeni se simt ca şi când ar fi adoptaţi, deoarece nu se pot asocia deloc cu părinţii sau cu fraţii lor. Şi într-adevăr acestea sunt familiile lor fizice şi nu familiile spirituale.
Alţi Îngeri Pământeni se angajează în situaţii familiale provocatoare în aşa fel încât pot progresa foarte repede într-o singură viaţă. Doar un angajament puternic pare să rupă vraja azvârlită asupra relaţiilor lor ulterioare.
* Necunoscuţi le spun problemele lor, precum şi lucruri foarte personale. Îngerilor Pământeni li s-a întâmplat, de-a lungul întregii vieţi, să fie acostaţi de persoane complet necunoscute, care le-au cerut ajutorul sau le-au dezvăluit detalii intime despre vieţile lor. Oamenii le spun adesea, Îngerilor Pământeni: „Există ceva în ceea ce te priveşte, care mă face să pot avea încredere în tine“.
Alisann spune: „Aceasta mi s-a întâmplat toată viaţa. Chiar dacă stau într-o cameră plină de oameni, cineva va veni la mine şi-mi va spune cele mai intime informaţii, fără să îl rog s-o facă“. Acest lucru este adevărat, mai ales printre Îngerii Întrupaţi, ca şi când membrii celorlalte categorii au învăţat cum îşi pot utiliza limbajul trupului, pentru a descuraja acest obicei.
* Arată mai tineri decât vârsta lor cronologică. Poate pentru că mănâncă mai sănătos, fac exerciţii şi au grijă de ei, mai bine decât ceilalţi – sau poate că este aspectul lor spiritual – Îngerii Pământeni par deseori mai tineri decât vârsta lor cronologică.
Aproape fiecare Înger Pământean cu care am stat de vorbă a relatat că oamenii sunt şocaţi când află vârsta lor reală. Un Înger Pământean a spus că i s-a cerut un act de identitate când a vrut să cumpere alcool, deşi era trecută bine de 30 ani.
Excepţia o reprezintă Înţelepţii, al căror păr devine grizonat prematur şi a căror expresie facială sobră poate să-i facă să pară mai maturi decât vârsta lor cronologică.
* Este posibil să aibă un istoric de dependenţe personale şi familiale. Fie că este vorba despre mâncare, droguri, alcool, ţigări, relaţii sau toate la un loc, unii Îngerii Pământeni se refugiază în a accepta substanţe sau influenţe exterioare, pentru a amorţi durerea de a se simţi diferiţi şi intimidaţi datorită misiunii lor în viaţă.
Un Înger Pământean s-a descris astfel: „Mi se părea mai uşor să fac faţă vieţii, când foloseam droguri şi alcool. Aceste substanţe mi-au adus o senzaţie că mi-e capul uşor şi un sentiment de amorţeală, care mi-au permis să uit de ce mă aflam aici. Drogurile îmi puneau misiunea pe plan secund. Pe atunci, era mai mult o problemă dacă merită sau nu să fac aşa ceva“.
* Aud un sunet în ureche. Cei mai mulţi Îngerii Pământeni (deşi nu toţi) au sesizat un sunet foarte ascuţit într-una din urechi. Sunetul poate însoţi situaţii stresante, sau poate apărea din senin. Mulţi Îngeri Pământeni consideră acest lucru ca o tulburare enervantă, dar sunetul reprezintă, de fapt, o informaţie codificată, venită din tărâmul Îngerilor Pământeni, ca să-i ajute să se ridice deasupra problemelor Pământene.
El mai include şi instrucţiuni şi călăuzire pentru misiunea Îngerilor Pământeni. Din fericire, Îngerii Pământeni pot solicita mental cerului să reducă volumul sau înălţimea sunetului, în aşa fel încât să nu le mai rănească urechile.
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remedii magice
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.
Relatarea despre Achim Roman
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
Proorocul din varful dealului
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
Lemuria, un alt continent scufundat
Tema continentelor disparute a atras tot timpul atentia oamenilor. Despre acest lucru s-au scris sute de carti. Cercetatorii s-au straduit sa gaseasca Atlantida si Pacifida, Arctida si Lemuria. Cu toate acestea, ultimului dintre aceste continente i s-a acordat un loc destul de modest in studii, in comparatie cu Atlantida, sa spunem. Si asta in ciuda faptului ca cercetatorii din toata lumea au incercat dintotdeauna sa gaseasca Lemuria disparuta si au obtinut rezultate destul de insemnate.
Caracterul unic al acestui continent disparut consta in aceea ca acolo, potrivit multor versiuni verificate de-a lungul timpului, locuia o rasa complet diferita care, desi a avut radacini comune cu omul, a mers pe un alt drum al evolutiei si ar fi putut deveni dominanta pe Pamint daca Lemuria nu ar fi fost lovita de o catastrofa.
Cercetatorul Viktor Kandiba descrie pentru noi adevarata istorie a civilizatiei lemuriene. In scrierile sale el se bazeaza pe parerile unor cercetatori renumiti in domeniul continentelor disparute. Pe baza lucrarilor lor si prin analiza miturilor vechi ale diferitelor popoare, Kandiba a reusit sa ajunga la niste concluzii senzationale.
Madagascar – dovada continentului disparut
Multi cercetatori sint de acord asupra unui fapt: continentul Lemuria trebuie cautat in Oceanul Indian. In privinta locului exact in care se gaseste acesta inca mai exista controverse. Cu toate acestea, majoritatea cercetatorilor sustin parerile profesorului Resetov care, in monografia scrisa in anul 1966, afirma ca Lemuria trebuie cautata in zona Coastei medii a Oceanului Indian, incluzind aici arhipelagurile, chiar si insulele Madagascar, Ceylon, peninsula Industan si zona Marii Arabiei.
Aceasta ipoteza are multe explicatii. Potrivit cercetarilor geografice si analizei reliefului de pe fundul Oceanului Indian, continentul Lemuria a existat de-adevaratelea, insa s-a scufundat in procesul de topire a zapezilor la sfirsitul perioadei glaciare. Cea mai clara marturie a acestor fapte este insula Madagascar si fauna ei. Daca pasarile ar putea in mod teoretic sa strabata in zbor distante mari deasupra apei, mamiferele mici si cele uriase nu ar putea sa faca acest lucru. Despre acest fapt a scris foarte mult renumitul geograf francez Jean Jacques Elisée Reclus: Insulele oceanice sint foarte sarace in ceea ce priveste mamiferele. Pe insula Madagascar insa se intilnesc nu mai putin de 66 de specii de mamifere, ceea ce este o marturie suficienta a faptului ca insula a fost la un moment dat continent.
Exista si un alt argument destul de insemnat in ceea ce priveste Lemuria. Acesta este adus de antropologie. Daca presupunem ca in Oceanul Indian a existat intr-adevar un continent, atunci se leaga foarte usor unele neconcordante in teoria colonizarii primilor oameni. Pentru ca prin Lemuria au patruns oamenii in Industan si Africa. Asemenea distante puteau fi strabatute numai pe uscat, in nici un caz pe apa cu ajutorul plutelor primitive. In timp ce Lemuria se scufunda usor in apa, locuitorii ei s-au mutat pe alte continente.
Pina la urma, tot maimute am fost, zic unii
Majoritatea specialistilor considera ca pentru o evolutie favorabila a civilizatiei umane sint necesare un climat cald si o dezvoltare deosebita a deprinderilor de munca. Potrivit teoriei lui Darwin, perfectionarea functiilor palmelor s-a facut in evolutia de la maimuta la om. Un procent considerabil de cercetatori considera ca civilizatia fiintelor rationale s-a dezvoltat in strinsa legatura cu natura, fara a o distruge, cautind in ea armonia de care au nevoie in viata. Astfel, Viktor Kandiba, bazindu-se pe experienta multor cercetatori cu autoritate, afirma ca civilizatia fiintelor rationale ar fi putut sa mearga pe doua cai diferite. Aceia care au parasit copacii au inceput sa se bucure de foc si care au inceput sa utilizeze carnea mamiferelor puternice pentru hrana au devenit oameni, altii insa dezvoltindu-si palmele nu mai putin decit ceilalti si avind aceleasi capacitati intelectuale au ramas sa locuiasca in copaci. Se pare ca, in esenta, modul de viata nu joaca un rol extraordinar in dezvoltarea intelectului, iar o civilizatie poate fi construita si de o societate care nu cunoaste focul. Climatul cald al Lemuriei a contribuit la acest lucru.
In concluzie, fiintele rationale s-au impartit in doua ramuri. Stramosii nostri au plecat din paduri si au inceput sa-si cucereasca pamint, in timp ce cealalta ramura a ramas sa traiasca in mijlocul padurilor tropicale. Locuintele si le-au facut in coroanele copacilor. Hrana aveau din belsug, pentru a o dobindi nu era nevoie de un efort deosebit.
Cum aratau lemurienii
Din punct de vedere exterior, lemurienii difereau foarte mult de oameni. Membrele lor superioare si inferioare erau adaptate miscarilor nu pe pamint, ci prin jungla, chiar si miscarile prin care apucau un lucru erau diferite. Pupilele ochilor erau mai dilatate, pentru ca lumina in coroanele stufoase ale junglei era destul de slaba. Culoarea pielii in semiintuneric era deosebit de palida, iar prin expunerea la o lumina deosebita aceasta devenea verzuie. Lemurienii aveau o inaltime destul de mica, pentru a se misca liber printre liane dintr-un copac in altul.
Viata pe Pamint a evoluat pe doua cai diferite: cea tehnologica si cea rationala. Acest fapt este confirmat si de descoperirile arheologice din Madagascar.
Lemurienii stapineau magia naturii
Daca oamenii au mers pe drumul cuceririi naturii, lemurienii au invatat sa traiasca fara sa iasa din sfera in care se obisnuisera sa-si duca viata si fara sa supuna natura nevoilor proprii, cum a facut omul. In mod natural, chiar si calea de dezvoltare a acestei civilizatii nu a semanat cu a noastra. Este posibil ca lemurienii sa fi stapinit pe linga o serie de cunostinte unice despre natura si o magie particulara a naturii. Nu intimplator temei Lemuriei i-au fost inchinate citeva dintre lucrarile vechiului Ordin Mistic al Trandafirului si al Crucii. Membrii acestui ordin, pe parcursul citorva secole, au acumulat cele mai diferite cunostinte in domeniul stiintei, al filozofiei, al religiei si al magiei. Pentru aceasta ei au folosit vechile izvoare. De aceea tot ceea ce este scris despre lemurieni de catre cercetatorii din acest ordin poate corespunde adevarului, pentru ca oamenii au avut contacte apropiate cu aceasta civilizatie si au putut sa se inspire intrucitva din cunostintele si din cultura lor. Astfel, adeptii acestui ordin spun ca lemurienii nu aveau ochi, in locul acestora se gaseau doua pete (pentru ca lemurienii traiau in acele timpuri in care cerul Pamintului era acoperit de fumul emanat de vulcani). Ei vorbeau o limba asemanatoare sunetelor naturii: suieratului vintului, vuietului vulcanului, susurului riului.
Ba ca aveau 10 metri, ba ca erau mititei…
Problema Lemuriei a atras si multe alte societati mistice. In analele unei astfel de societati se gaseste afirmatia potrivit careia lemurienii au fost stramosii indepartati ai oamenilor, aveau o inaltime de pina la 10 metri, iar pielea de nuanta albastruie.
Asemenea descrieri contradictorii ale aspectului lemurienilor in literatura mistica sint foarte multe. Adevaratul lor aspect exterior ramine insa o enigma. Kandiba, de exemplu, este adeptul versiunii canonice, potrivit careia lemurienii erau de inaltime mica, dar aveau membrele inferioare si superioare foarte bine dezvoltate. Ochii lor erau cu mult mai mari decit ai oamenilor si le permiteau sa vada in intuneric.
Lemuria sub ape, lemurienii ba
O data cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanului, marele continent Lemuria a inceput sa coboare incet sub apa, transformindu-se in citeva insule nu foarte mari. Ce s-a intimplat insa cu locuitorii lui – oamenii si lemurienii? Ambele rase au inceput sa se mute in alte locuri. Insa oamenii au fost cei care au avut posibilitati semnificativ mai mari de a se adapta noilor conditii de viata. Omul este capabil sa traiasca pe dealuri si in paduri, intr-un climat cald sau rece. Cu atit mai mult, nu trebuie sa uitam ca atunci oamenii deja stiau sa-si confectioneze haine si sa foloseasca focul. Viata lemurienilor era insa strins legata de padurea tropicala, ei aveau nevoie de o anumita umiditate si o hrana specifica. De aceea foarte putini dintre ei au reusit sa se adapteze noilor conditii naturale. Cu toate acestea, chiar si dupa disparitia tinutului originar, civilizatia lemurienilor a continuat sa existe.
Rama s-a luptat cu lemurienii
Numeroase confirmari ale acestui fapt pot fi gasite in cronicile vechi indiene, in Rig-Veda si Ramayana. Acest lucru este sustinut nu numai in textele religioase, ci si in cele istorice. Eroul principal – imparatul Rama – este socotit o personalitate reala. Aceste texte au fost scrise de urmasii arienilor care s-au amestecat in India cu populatia locala cu pielea maronie. Nu este exclus ca unele dintre aceste triburi de arieni sa fi trecut pe continentul Lemuria sau chiar la un moment dat sa fi locuit aici. Continentul Lemuria era foarte mare, iar populatia sa era alcatuita atit din oameni, cit si din lemurieni. In Industan aceste doua rase au trebuit sa se lupte una cu alta pentru pamint. Acest razboi a fost descris cu o multime de amanunte in Ramayana. Astfel, imparatul Rama a dus o lupta destul de lunga cu un popor mic de inaltime si cu pielea inchisa la culoare. La inceput a crezut ca aceste fiinte sint niste maimute evoluate. Dupa descriere sint foarte asemanatoare cu locuitorii Lemuriei. Este interesant si faptul ca cuvintul lemurian, in sensul sau initial, denumea omul-maimuta. In sprijinul afirmatiei ca Rama s-a luptat chiar cu lemurienii vine si faptul ca acestia au venit din Sri Lanka, una dintre insulele care au ramas dupa scufundarea Lemuriei. Potrivit scrierii Ramayana, Sri Lanka era capitala lemurienilor si aici se gasea si conducatorul lor. Oamenii erau mai puternici din punct de vedere fizic si aveau si arme mai bune decit lemurienii. In Ramayana se vorbeste despre victoria pe care a obtinut-o Rama. Probabil ca pina la urma majoritatea lemurienilor au fost nimiciti, iar cei care au scapat s-au imprastiat pe tot Pamintul.
Cautarea lemurienilor continua
Multi cercetatori antropologi au enuntat ideea potrivit careia doua rase care difereau atit de mult una de alta nu ar fi putut trai in acelasi timp pe Pamint. De aceea cromagnionii i-au nimicit pe neanderthalieni, iar mai tirziu oamenii pe lemurieni. Cu toate acestea se poate presupune ca lemurienii nu au fost distrusi in totalitate. Nu putem sa vorbim despre o civilizatie a acestor fiinte care s-a pastrat pina in zilele noastre. Majoritatea teritoriilor padurilor tropicale au fost cercetate si daca o asemenea civilizatie s-ar fi pastrat, atunci ea ar fi fost descoperita. Totusi este posibila si existenta unor populatii nu foarte numeroase in aceste locuri. Un trib mic poate ramine neobservat chiar si atunci cind locuieste foarte aproape de oameni.
Tre-tre-tre sau lemurianul rational
Sa gasim lemurieni in zilele noastre nu este atit de simplu. Singura cheie pentru a rezolva aceasta enigma este o analiza atenta a miturilor. Mai intii de toate trebuie sa fim atenti la locul probabil in care au trait lemurienii – ramasitele Lemuriei scufundate. Aborigenii din Madagascar chiar si in zilele noastre cred in existenta unui tre-tre-tre, care locuieste in jungla. Potrivit descrierii lor, aceasta fiinta aminteste foarte mult de scheletul unui lemurian gigantic gasit in Madagascar, care ar putea sa fie o ruda apropiata a lemurienilor rationali. Foarte multi cred ca lemurienii traiesc si in zilele noastre in mijlocul padurilor tropicale din Madagascar.
Fata mica si urita, piele intunecata, repulsie fata de foc – iata urmasii lemurienilor
Trebuie sa luam in consideratie si faptul ca oamenii, nimicindu-i pe lemurieni, i-au scos din mediul lor obisnuit, iar acestia au plecat tot mai departe de locurile lor de origine. Nu este exclus ca aceia care au fost mai rezistenti sa fi reusit sa se adapteze la cele mai grele conditii de viata. Aceasta ipoteza confirma faptul ca la foarte multe popoare s-au pastrat legende despre oamenii care traiau in paduri sau la marginea lor. In toate aceste descrieri ale oamenilor padurii se pot vedea unele trasaturi comune: inaltime mica, ochi uriasi, caracterul retras, repulsia fata de foc, fata asemanatoare oamenilor alaturi de un aspect exterior urit, asemanator animalelor, ura fata de oameni. In asemenea descrieri ale fiintelor mitice ii putem recunoaste foarte usor pe lemurieni. Desigur, nu aceia care au trait in padurile tropicale, ci urmasii lor care s-au adaptat unor alte conditii de viata.
Georgeta Licsandru
Dosarele Akashice: Inregistrarile vietilor tuturor sufletelor care au trait in cadrul Creatiei Fizice. Dosare care contin documente detaliate despre fiecare eveniment care s-a derulat pe durata tuturor momentelor ale fiecarei vieti.
Inaltare (Ascensiune): Proces prin care fiinta integreaza corpul fizic cu corpurile spiritual (sufletul) si astral si care ii permite sa atinga starea plenara de constienta.
Corp Astral: Corp ne-fizic. Se refera, de asemenea, la mijloacele prin care sufletul este conectat la corpul fizic. De obicei calatoreste pe taramurile mai joase ale Planului Astral (inaltimi fizice mari) in timpul starilor de somn sau vis.
Aura : Camp electromagnetic care inconjoara corpul si care este dat de energiile Vietii care insufletesc corpul.Chakre : Centrii energiei vietii (centrii vitali) ai corpului. Corpurile fiintelor cu constienta limitata contin sapte centri majori vitali sau chackre. Fiintele in stare de constienta plenara au in jur de 13 astfel decentri vitali de energie, localizati in si deasupra corpului fizic.
Stare de constienta plenara (totala) : Stare a realitatii nelimitate in care corpurile fizic, mental, emotional si spiritual sunt in comuniune totala. Denota folosirea integrala a capacitatilor mentale si spirituale neutilizate in prezent : posesia corpului de lumina si a intregii game a abilitatilor psihice, ca telepatia si telekinezia ; capacitatea de materializare instantanee ; conexiunea absoluta cu dimensiuni spirituale sau inalte. Nu reprezinta insa o stare de comuniune atat de plenara cu dimensiunile inalte ca a Maestrilor Inaltati. Un alt termen pentru Fiinta Umana Galactica (Omul Galactic) in stare de totala constienta.
Omul Galactic: Fiinta umana in stare de constienta totala. Este numit si Inger fizic, avand intreaga memorie a propriilor dosare akashice si a adevaratei misiuni a vietii sale.
Karma: Rezultat al interactiunilor cu alte fiinte “trezite”, constiente. Modalitate principala prin care este judecata fiecare viata. Creeaza cicluri care determina natura urmatoarei vieti a cuiva. In era care urmeaza, gratia divina va intrerupe legea ciclului karmic.
Lucrator întru Lumina: Locuitor luminat al Pamantului, care lucreaza cu Maestrii Inaltati si Taramurile Angelice pentru a aduce mesajul Inaltarii si al noii Ere a Luminii, publicului larg. Poate fi un suflet luminat de pe Pamant (cineva care a fost prins in ciclul karmic pentru multe vieti pe Pamant) sau un potential iluminat (« samanta de stea »).
Merkaba: (una dintre definitii) Alta denumire pentru Corpul de Lumina al cuiva. Parte a constientei depline, atunci cand corpurile spiritual, astral si fizic sunt in comuniune. Permite reducerea dimensiunilor proprii, astfel incat se poate calatori instantaneu oriunde.
Ritual: Set de proceduri specifice uzuale, realizate regulat, avand un scop definit. Principalul exemplu al unui ritual sacru ar fi utilizarea meditatiei sau exersarea vizualizarii pentru atingerea unui scop divin, ca vindecarea Pamantului sau propria evolutie.
Spirit: Suflet sau parte ne-corporala a fiecarei fiinte vii. Se refera si la Fiintele de Lumina care ajuta la reducerea (intensitatii) incercarilor zilnice ale existentei umane.
Forma-gand : Entitate creata de gandul propriu al cuiva sau al unei alte fiinte sau grup. Este capabila de a afecta sanatatea sau comportamentul unei persoane naive (credule, nesusceptibile) sau neprotejate.
In vreme ce unii dintre noi nu au nevoie de o descriere stiintifica a Saltului Galactic, este totusi de ajutor multora si sunt (si vor fi) descrise in detaliu contextul si metode de a ne „misca” cu Gratie in tranzitia din a 3-a Densitate spre a 4-a si apoi a 5-a Densitate.
O fiinta 4D (Densitate, Dimensiune) invata sa creeze din Centrul ei spre Exterior, iar lumea pe care o vede este un Paradis Iluminat care reflecta propria stare de Inalta Constiinta. Aceasta este Era de Aur din profetii.
Cei care vor fi capabili sa treaca complet in cea de a 5-a Dimensiune (estimativ intre 15-30 milioane) vor trai experienta versiunii 5D a Pamantului. Ca si noi, Pamantul este o Fiinta multidimensionala de Lumina, manifestata ca si planeta (in loc de o forma stelara sau umanoida).
Frecventa ei Dominanta va trece din 3D in 4D (ca densitate), deci, acei dintre noi care trec prin Ascensiune in 5D vor fi fiinte ale celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind intr-o lume a celei de a 4-a Densitati, mai exact spus, fiinte ale celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune de existenta.
Limbajul este desigur limitat dar speranta mea este ca o anumita imagine incepe sa se formeze in randul cititorilor interesati…. Ca fiinta a celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune spatio-temporala, exista anumite „avantaje” fata de fiintele celei de a 4-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune.
In vreme ce fiintele 4D vor trece inca prin procesul de imbatranire si moarte fizica (traind totusi intr-un Paradis Pamantesc), reincarnandu-se pana in momentul cand vor fi si ele capabile sa se Inalte prin Ascensiune dincolo de Roata Reincarnarii, fiintele 5D vor trai in Corpuri Cristaline de Lumina Nemuritoare.
Pentru o vreme fiintele 5D vor fi inca vizibile celor 4D, dar, in cele din urma, fiintele 5D isi vor creste suficient frecventa de vibratie pentru a deveni invizibile chiar si fiintelor 4D. Numai oamenii 4D ai Erei de Aur care sunt clarvazatori si telepati vor fi capabili sa interactioneze cu cei care vor ajunge la nivelul 5D…
(dupa saltul total in 4D moartea fizica nu va mai fi insotita de tragedia de acum… Moartea fizica va fi o tranzitie usoara si constienta… Dupa o perioada de odihna si evaluare, sufletul 4D va reveni in forma in Paradisul Pamantesc si va evolua constient spre 5D…)
Saltul energetic din 2012 a fost unul parțial. Sunt multe forte si constiinte care se lupta pentru suprematia acestei planete. In acest context, saltul ascensional a fost esuat la nivel planetar, aceasta fiind cea mai putin rea varianta din cele aflate la dispozitie: eradicarea vietii pe planeta, explozia planetei, moartea a miliarde de oameni.
Articolul de mai sus a fost scris inainte ca aceste evenimente sa aiba loc si este corect dpdv teoretic, doar ca in practica lucrurile au luat o alta intorsatura. Este suficient sa urmariti stirile din ultimii ani ca sa puneti cap la cap si singuri evenimentele si originea lor.
Namaste!
Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria sau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure. Mare atentie la cap.4 .
Inceputul este o documentare accesibila public, dar continuarea este dictata direct din Lumea de Dincolo de ambele Entitati care m-au ajutat . Aceasta este valabil la organizarea cap1. si la tot materialul din cap2-4 . Comentariile dintre acolade …// ii apartin lui Motu Pittis si nu vrea sa i le schimb in proza.
Fac apel la cei care au cursuri despre aceste subiecte sa imi trimita si mie o copie pe adresa personala . Ma intereseaza atat viziunea SRR cat si a altor curente spirituale. Daca subiectul este atins de SRR( grd 6-10 ), sunt foarte interesat de parametrizare si etaloane de masura. ( atentie cand masurati Acceptul Sf. Treimi pentru accesul meu la aceste informatii. Nu am in mod continuu acces la astfel de informatii. Va rog masurati maximul permis transcendent si dati-mi posibilitatea sa le citesc atunci cand am permisiunea ).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Acest egregor este creat de această legătură şi îi datorează ei existenţa.
Reflectarea egregorului sau personificarea acestei legături, este de obicei un amestec de aspecte subconştiente şi conştiente cu privire la felul în care fiecare dintre părţi simte despre cealaltă si despre relatia dintre ele. Egregorul este format în acest caz special din sentimentele subconştiente, şi mai puţin din cele conştiente. Aceasta ii da puterea pe care o are asupra părţilor implicate . Cand apare o necesitate de schimbare. egregorul exercită negativ această putere, atunci când nu este recunoscută o schimbare în relaţie, sau când se rezistă ei, sau se neagă acea schimbare. Pe de altă parte, egregorul exercită o putere pozitivă, de sprijin, atunci când schimbarea este recunoscută, acceptată şi ne ocupăm deschis si sincer de ea.
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remedii magice
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.
Relatarea despre Achim Roman
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
Proorocul din varful dealului
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
În randurile de mai jos si in filmuletul documentar tradus de dupa articol, va prezentam o viziune despre Matrice cu care rezonăm destul de mult. Articolul este tradus si adaptat dupa un articol preluat de pe site-ul montalk.net , un site care la prima vedere il simtim apropiat de blogul nostru. De-a lungul timpului am oferit numeroase raspunsuri la ceea ce reprezinta Matrix si Iesirea din Matrix, insa in randurile de mai jos credem ca putem oferi un mic plus. Asadar, ce este Matricea?
„Şcoală sau închisoare? … depinde de perspectiva aleasă de tine. Pe de-o parte, este un sistem de învăţare hiperdimensional care-ţi accelerează viteza de evoluţie spirituală prin oferirea unor experienţe catalitice ca răspuns la gândurile, emoţiile şi faptele tale. Pe de altă parte, multe dintre aceste experienţe se manifestă ca nişte forţe prădătoare care profită de slăbiciunile tale. Calea prin care poţi să previ să fi manipulat de aceste forţe este să descoperi, să integrezi şi să transformi slăbiciunile în puteri şi astfel, indirect să împlineşti cel mai înalt scop al Matricei care este acela de a te ajuta să o transcenzi.
.
Totuşi, aceste forţe prădătoare hiperdimensionale au liber arbitru şi au propria lor agendă. care este aceea de a-şi extinde puterea şi de se întreţine din hrăinirea cu energiile emoţionale negative ale umanităţii. De asemenea, urmăresc să menţină pe toată lumea la distanţă o stare de conştienţă suficientă pentru a produce o influenţă destabilizatoare pentru închisoarea spirituală/ferma pe care ei o conduc aici pe Pământ. Suma totală a acestor sisteme manipulatoare hiperdimensionale poate fi denumită ca „Sistemul de Control al Matricei” – o şcoală dură care îi slăbeşte pe cei slabi spiritual şi îi întăreşte pe cei puternici spiritual, conform alegerii lor de a fi victime sau luptători.
.
Prădătorii hiperdimensionali:
Dincolo de nivelul uman de evoluţie există câteva nivele ocupate de forme de viaţă mai sofisticate, incluzând fiinţe ostile cu capacitatea de a transcende spaţiul şi timpul liniar, să citească gândurile, să manipuleze emoţiile, să ghideze din umbră indivizii inconştienţi şi să se proiecteze în interiorul şi în afara realităţii fizice observabile de simţuri.
.
Ei au nevoie de energie vitală/eterică/emoţională pentru a se întreţine, iar omenirea este de mult timp sursa lor primară de hrană. Ei se hrănesc cu energii care sunt în rezonanţă cu propriile lor vibaţii sufleteşti: emoţii negative, suferinţă psihologică şi energi sexuale pervertite. Fiind foarte lacomi din fire, în loc să recolteze energiile care apar natural la cei care aleg în mod liber să se angreneze într-un comportament vibraţional coborât, aceşti prădători caută să inducă ignoranţa, suferinţa şi perversiune în cât mai mulţi oameni cu putinţă pentru a-şi maximiza recoltarea de energie. Deşi asta nu este în mod tehnic, o încălcare a liberului arbitru (deoarece ei pot doar să amplifice tendinţele negative latente pe care le avem deja în noi înşine), mulgerea forţată de energie prin intermediul Sistemului de Control al Matricei constitue un dezechilibru deoarece încurajează ignoranţa şi sclavia în loc de conştientizare şi libertate.
.
Oprimarea conştientizării:
Deoarece forţe hiperdimensionale ostile au investit mult în acest Sistem de Control al Matricei ei recurg la măsuri extraordinar de puternice pentru a suprima orice factor destabilizator care ar putea să întrerupă aprovizionarea lor hrană. Oricine începe procesul de trezire, de recâştigare a puterii personale şi a libertăţii este imediat luat la ochi. Această luare în vizor are ca scop să-l readoarmă, să-l facă neputincios sau să-l facă să-şi piardă credinţa în a continua calea sa.
.
Când apare un impuls personal către libertate, un impuls egal şi opus este pus în mişcare, atrăgând către ţintă diverse oportunităţi sincronizate negativ pentru a-l angaja în experienţe de frecvenţă joasă şi astfel să blocheze impulsul său către libertate. Acestea includ situaţii ce au ca scop inducerea fricii, distragerii, suferinţei, îndoielii, depresiei, indulgenţei în impulsuri joase şi comportament egoist. Uneori aceste fenomene apar natural din legea inerţiei, alteori există o amplificare activă a acestor impulsuri contrare, determinate de forţele hiperdimensionale negative pentru a dezarma ameninţarea înainte de a câştiga mai multă putere.
.
Alte metode de oprimare includ sabotarea şi distragerea unui individ ţintă prin intermediul oamenilor din jurul lui care sunt deschişi către manipulare directă. Oricine eşuează în a fi complet conştient în momentul prezent poate fi o marionetă atâta timp cât atenţia lui este în altă parte. Lipsa atenţiei este suficientă pentru ca un impuls implantat subconştient să determine cuvinte sau acţiuni regretabile. Majoritatea oamenilor din această lume nu oferă niciun fel de prioritate conştientizării sau atenţiei alegând să trăiască în schimb, o stare de visare semi-conştientă care îi fac foarte înclinaţi să devină pioni ai Sistemului de Control al Matricei. Unii se nasc cu un nivel insuficient de conştiinţă individuală pentru a experimenta vreodată vre-un moment de luciditate, iar aceştia sunt cei care formează prima linie de agenţi ai Matricei, iar restul de agenţilor funcţionează doar part time , atunci când eşuează în a se observa pe sine. Datorită marii cantităţi de oameni adormiţi, Sistemul de Control al Matricei nu are nicio problemă în a găsi piese de şah pentru a le manevra în jurul unui individ ţintit.
.
Imaginea de ansamblu:
Deşi noi nu suntem întotdeauna sursa nedreptăţilor împotriva noastră, noi suntem totuşi cauza lor. Matricea, chiar şi cu nivelul ei de dezechilibru şi corupţie determinat de acele entităţi cu liber arbitru care şi-au depăşit atribuţile lor în cadrul naturii ca şi detonatori catalitici, este totuşi încă un program de învăţare care este complet simţitor la propria noastră ignoranţă şi slăbiciune. Poate că este alegerea prădătorului să atace, dar este alegerea noastră să acceptăm atacul şi să-i cedăm. Sistemul de Control al Matricei poate să ne influenţeze doar prin elementele din noi înşine ce corespund naturii lui vibraţionale joase. Atacurile ne pot ajuta să identificăm propriile noastre slăbiciuni, oferindu-ne astfel ocazia să ne focalizăm pe ceea ce trebuie făcut pentru a face următorul pas către trezirea spirituală.
Sursa: fymaaa.blogspot.ro
Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.
Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”
Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.
La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.
Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.
Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.
Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.
De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.
Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.
Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.
Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.
Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.
Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.
Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.
Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.
In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.
După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.
Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.
În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!
Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
fragment “DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”
prof. SCARLAT DEMETRESCU
În era modernă a OZN-urilor, ce datează din anul 1947, când au avut loc faimoasa apariţie a unei farfurii zburătoare a lui Kenneth Arnold şi chiar mai renumitul incident Roswell, foarte mulţi cercetători de OZN-uri au privit dincolo de timpurile moderne şi au plasat ferm fenomenul în contextul istoric, datându-l încă de la începuturile omenirii.
OZN-urile şi locuitorii lor extratereştri nu sunt ceva nou, spun aceşti cercetători, şi pot reprezenta mai curând o mască tehnologizată pentru entităţi considerate multă vreme drept spirite rele sau demoni.
John Lear
John Lear este fiul inventatorului Lear Jet, William P. Lear. El este, de asemenea, un pilot cu experienţă, care are mii de ore de zbor la activ, dar şi presupuse contacte în cadrul CIA, adunate din misiunile efectuate pentru agenţie.
Conform celor spuse de Lear, primul contact dintre extratereştri şi guvern a avut loc în anul în 1964, iar un tratat formal a fost negociat între 1969-1971. Tratatul implica un schimb între tehnologia superioară extraterestră şi cooperarea guvernului prin acoperirea unor “cercetări” extraterestre pe planeta noastră, care includ şi faimoasele mutilări de vite şi răpirile de fiinţe umane.
Lear mai spune că extratereştrii şi guvernul nostru au un centru comun de cercetare în cunoscuta zonă Area 51 din Nevada. Lear a contribuit la dezvoltarea grupului Dark Side a Comunităţii OZN şi, deşi îşi avea denigratorii săi, nu a fost niciodată acuzat că ar şti că ceva diabolic se petrece, ceva care a atras guvernul nostru într-o cooperare fără speranţă.
Recipiente ale sufletului
Lear este foarte sincer cu privire la aspectele negative ale fenomenului OZN. De exemplu, poziţia lui cu privire la extratereştrii gri este cu siguranţă de partea sinistră a situaţiei. “Scopul celor gri”, spune Lear pe un forum online ce are ca subiect OZN-urile, “este să aibă grijă de recipiente – adică de noi. Noi suntem recipientele sufletelor..
Când un suflet ia naştere, este pentru totdeauna. Nu moare decât atunci când este salvat. Iar asta se întâmplă foarte rar. Viitorul este deja scris, iar data morţii tale este deja hotărâtă. Dacă te afli în situaţia unui accident sau într-o situaţie care îţi ameninţă viaţa, cei gri apar în secret şi te salvează”.
Probabil face asta pentru a menţine lucrurile conform schemei, astfel încât cineva să-şi întâlnească moartea la momentul corect, prestabilit. Interesul lor pentru sufletele noastre este, totuşi, unul de prădător, mânat de foame.
Cei gri sug sufletul în întregime pentru a hrăni energia mizeriei pe care ei înşişi au cauzat-o, precum setea de sânge a unui vampir. Cel mai adesea, cei gri sunt blestemaţi să sufere de foame în eternitate şi nu pot niciodată să-şi facă plinul din tortura umană.
Guvernul este aliatul lor.
Ca şi cum natura celor gri nu era suficient de rea, aceştia lucrează şi alături de propriul nostru guvern! Aceasta este una din temele principale ale lui Lear, că guvernul nostru a intrat într-un acord cu diferite forme extraterestre de viaţă şi a fost luat drept fraier o lungă perioadă de timp.
În rolul său de cercetător, Lear menţine o corespondenţă vivace cu mulţi alţi cercetători. Istoria cazului următor i-a fost raportată lui Lear de către un investigator, pe numele său Bill English, care a pretins că a obţinut informaţia în 1977, când i s-a permis să citească un document strict secret denumit PROJECT GRUDGE/BLUE BOOK REPORT NUMBER 13. Unul dintre rapoarte era intitulat “Darlington Farm Case,” Ohio, iar incidentul a avut loc în octombrie 1953.
„Un bărbat, soţia acestuia şi fiul lor de 13 ani stăteau la masă pentru a servi cina. Cum stăteau acolo, luminile din fermă au început să devină neclare, iar câinii şi celelalte animale au iscat o adevărată larmă afară. Băiatul de 13 ani s-a ridicat de la masă pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Şi-a chemat apoi mama şi tatăl să privească luminile ciudate de pe cer”.
Au văzut o minge rotundă de foc pe cer, iar băiatul a început să alerge după ea pe câmp. În timp ce părinţii priveau, lumina a coborât din cer, iar băiatul a început să strige după ajutor. Tatăl şi-a înşfăcat puşca şi, când s-a întors, a văzut cum fiul lui era luat de ceea ce păreau a fi nişte omuleţi. Tatăl a tras câteva focuri înspre lumină, însă în zadar. Au găsit unul dintre câini cu capul sfărâmat, însă nici urmă de băiat sau amprente lăsate de omuleţi.
A fost chemată poliţia, dar raportul oficialilor a fost acela că băiatul a fugit şi s-a pierdut în pădure. În 48 de ore, Forţele Aeriene au ajuns la concluzia că familia a avut parte de o adevărată întâlnire „de gradul trei” şi a forţat părinţii să se mute într-o locuinţă secretă, undeva în nord-vestul Statelor Unite, care avea facilităţi medicale pentru a trata efectul radiaţiilor şi al altor maladii asemănătoare. Ambii părinţi erau în stare de şoc şi aveau nevoie de psihoterapie intensivă.
Fugiți cât vă țin picioarele
Un alt raport similar arată că guvernul este conştient de incidentele ce au ca subiect mutilarea umană chiar în rândurile propriilor angajaţi. Jonathan P. Lovette, un sergent Air Force, a fost văzut luat captiv de ceea ce părea a fi un OZN pe domeniul White Sands Missile Test, în New Mexico.
Incidentul a avut loc în martie 1956 şi l-a avut ca martor pe maiorul William Cunningham. Cei doi erau în câmp, în josul zonelor de lansare, căutând resturi de la o rachetă test, când Lovette a plecat peste creasta unei mici dune de nisip şi a ieşit o vreme din câmpul vizual.
Cunningham l-a auzit pe sg. Lovette ţipând într-un mod pe care el îl descrie drept „teroare sau agonie”. Maiorul a alergat peste creasta dunei şi l-a văzut pe sergent târât în ceea ce i-a părut a fi un obiect în formă de disc argintiu care levita în aer la înălţimea de 5-6 metri. În jurul picioarelor sergentului era înfăşurat un obiect lung, ca un şarpe, care îl târa în interiorul discului, după care obiectul zburător s-a înălţat repede spre cer.
Au fost trimise în câmp echipe de căutare. După ce a povestit ce a văzut, maiorul Cunningham a fost internat în dispensarul medical White Sands pentru observaţii. După trei zile de cercetări, trupul gol al sg. Lovette a fost găsit la aproximativ 15 km în josul câmpului. Trupul său fusese mutilat; limba i-a fost smulsă de la baza maxilarului. O incizie putea fi văzută chiar de sub vârful bărbiei, ce se întindea spre esofag şi laringe.
Fusese castrat, iar ochii i-au fost scoşi. De asemenea, i-a fost scos şi anusul şi au existat comentarii în raportul realizat legat de aparenta abilitate chirurgicală utilizată pentru îndepărtarea diferitelor organe şi ţesuturi. Mai multe păsări prădătoare au fost găsite moarte în preajma cadavrului, ucise, se pare, de bucăţile de carne ciugulite din trupul sg. Lovette.
Lear grupează cazul dispariţiei băiatului de 13 ani de la fermă şi pe cel al mutilării sergentului Air Force sub titlul „Oribilul adevăr”. „Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da”, spune Lear, „este ca data viitoare când vedeţi o farfurie zburătoare şi sunteţi conştienţi de afişajul evident al tehnologiei şi de luminile extraordinare în culori pure: SĂ FUGIŢI CÂT VĂ ŢIN PICIOARELE!”.
Jacques Vallée
Jacques Vallee
Jacques Vallee este un cercetător faimos în lume, respectat nu numai de împătimiţii OZN-urilor, cât şi de cei din afara domeniului pentru înalta calitate a educaţiei sale şi a dedicării ştiinţifice riguroase. Vallee a fost modelul personajului „Lacombe” din filmul lui Steven Spielberg „Întâlnire de gradul trei”.
Are pregătire de astrofizician şi deţine o diplomă de doctorat în ştiinţele computerelor de la Universitatea Northwestern din Chicago. Este autorul unora din cele mai bune cărţi scrise despre subiectul OZN-urilor, printre care „Anatomia fenomenelor” (1966), „Provocarea ştiinţei” (1967), „Paşaport spre Magonia” (1970), ultima universal considerată a fi una clasică. Cartea era despre relaţia dintre contactele OZN şi basmele populare cu zâne şi cu oamenii pitici.
Cercetarea lui Vallee i-a condus atenţia spre aspectele sinistre ale fenomenelor inexplicabile, pe care le-a expus în cartea sa din 1979 „Mesagerii decepţiei”. A continuat cu „Dimensions” (1988), „Confruntations” (1990) şi „Revelations” (1991). Cea mai recentă carte a lui, intitulată „Minuni în cer” (2009), vorbeşte despre apariţiile OZN.
Îndrăznind să înfrunte paranormalul
Într-un interviu realizat de Daniel Blair Stewart şi publicat online cu titlul „Întâlniri stranii: un interviu cu Jacques Vallee”, Vallee spune că prea mulţi cercetători ai OZN-urilor încearcă să acopere aspectele paranormale ale acestui fenomen. „Aceasta se datorează în parte”, spune Vallee, „faptului că martorii spun unele lucruri numai după ce le-ai câştigat încrederea.
Foarte des însă aceştia reprezintă o adevărată provocare pentru ceea ce credem în mod obişnuit sau pentru viziunea celor care investighează. Aceştia ori nu sunt pregătiţi să audă, ori nu pot să publice declaraţiile, pentru a nu le fi afectată credibilitatea în faţa cititorilor. Şi, de vreme ce ei le acordă încredere martorilor, pur şi simplu nu dezvăluie aspectele paranormale ale istorisirii. Însă fiecare apariţie a unui OZN are câteva elemente care şochează imaginea «raţională» asupra lui, aceea de simplă navă spaţială din spaţiul cosmic”.
“În ultimele câteva zeci de ani”, îşi continuă Vallee declaraţia, „am învăţat o mulţime de lucruri noi despre acest fenomen care contrazice ideea că ar fi de origine extraterestră. Nu este un fenomen recent. Este un fenomen care a existat de când ne ştim, de-a lungul istoriei, într-o formă sau alta. Asta invalidează în mod sigur ideea că avem de-a face cu o civilizaţie care tocmai ne-a descoperit şi vine acum să ne viziteze. OZN-urile par să fi fost parte din mediul nostru de o lungă perioadă de timp, probabil de când există omenirea”.
Ostilitate OZN
Vallee a continuat să povestească o călătorie pe care a făcut-o în Brazilia, unde se pare că există evidenţe de ostilitate OZN. „Obiectele literalmente secerau oamenii cu raze”, a spus el. ”În câteva cazuri, se pare că i-au ucis. Cu siguranţă i-au rănit. Nu am putut realmente dovedi o relaţie cauză-efect în aceste situaţii de deces, dar a existat o relaţie cauză-efect în cazurile de răniri produse de aceste raze (fascicule)”.
„Fenomenul nu pare să afecteze deloc”, a continuat Vallee, „dacă este dovedit ca fiind bun sau rău. De fapt, poate fi dincolo de nivelul la care fiinţele ar defini bun sau diavolesc”. Oricare ar fi fenomenul, totuşi, Vallee consideră că se extinde la fiecare cultură, rasă, religie de pe Pământ. “Într-adevăr nu am găsit nici un singur loc care să nu aibă o tradiţie legată de acest fenomen”, a spus el.
Există dovezi de rea-voinţă?
Fenomenul însă întruneşte mai multe aspecte care susţin viziunea sinistră a lui Vallee, în pofida celor care cred că avem de-a face cu ceva pozitiv şi binevoitor. „Pot înţelege”, a spus acesta, „de ce aşteptările au condus la ideea că fasciculele ar putea fi de ajutor şi de natură binevoitoare. Este un fenomen foarte complex, neexplicat şi noi tindem întotdeauna să ne proiectăm fanteziile în orice astfel de lucru care ne vine în întâmpinare.
Ar fi bine ca cineva să vină din cer şi să ne spună cum să oprim războaiele şi să vindecăm cancerul. Din nefericire, fenomenul în sine, dacă privim obiectiv, nu pare să se intereseze de noi, chiar deloc. Intruşii par binevoitori în unele cazuri şi ostili, sau cel puţin dăunători, în alte cazuri”.
„Observaţi că am fi putut face acelaşi lucru în cazul electricităţii. N-am putea trăi fără electricitate, dar dacă îţi pui degetele în priză, te-ar putea ucide. Asta nu înseamnă că firma de electricitate îţi este ostilă, înseamnă doar că există o forţă puternică acolo şi este indiferentă la faptul că te ucide sau nu. Electricitatea în sine nu se implică în nici un fel şi, dacă te gândeşti bine, într-o anumită măsură, fenomenul OZN este acelaşi lucru. Totuşi, nu trebuie să fie conform unui şablon pe care nu l-am detectat. Când oamenii stau în cale, sunt măturaţi”.
Vallee recunoaşte că uneori există o schimbare psihologică pe termen lung care se manifestă la martorii întâlnirilor de gradul trei, o schimbare care poate fi în bine sau în rău. „Uneori întâlneşti oameni”, spune el, „care sunt foarte deschişi, care au o atitudine foarte pozitivă faţă de viaţă, care cred că au abilităţi fizice şi, când îi întrebi când au devenit conştienţi de asta, se întorc la momentul în care au văzut un OZN”.
„Există de asemenea cazuri în care se întâmplă reversul. Oamenii se confruntă cu un OZN şi viaţa lor se schimbă în rău. Când îşi spun povestea, localnicii nu îi cred. Sunt ostracizaţi, trec prin situaţii dure, uneori sfârşesc devenind vagabonzi”.
Vallee a menţionat un caz de acest gen pentrecut între anii 1960 şi 1970, în care au fost implicaţi câţiva americani, oameni ai legii. „Fenomenul tinde să se petreacă”, povesteşte el, „departe de oraşe, între, să zicem, 1 şi 4 dimineaţa.
Cine poate fi plecat din oraş între 1 şi 4 dimineaţa decât patrulele de poliţie! De multe ori, în locuri precum Nebraska, Dakota de Nord, Minnesota sunt cazuri de întâlniri de gradul trei noaptea, implicând patrulele de poliţie. În numeroase cazuri, vieţile le-au fost distruse; au trebuit să părăsească forţele de poliţie pentru că oamenii nu îi mai respectau. Erau suspectaţi că văd lucruri, că au devenit alcoolici”.
Oriunde pe Internet, Vallee este citat spunând, în mai mulţi termeni flagranţi: „Cred că există o maşinărie de manipulare a media în spatele fenomenului OZN. Oamenii din media ajută la crearea unui nou sistem de credinţe.
Mass-media sunt desemnate să ajute la schimbarea sistemului de credinţe, iar tehnologia pe care o observăm este numai suportul incidental pentru o întreprindere mondială de seducţie subliminală. Ce vedem nu este o invazie extraterestră. Este un sistem de control care acţionează asupra oamenilor şi care îi foloseşte pe aceştia. Fiinţele umane sunt sub controlul unei forţe stranii care îi îndoaie în moduri absurde, forţându-i să joace un rol într-un bizar joc al decepţiei”.
Factorul „Oz”
„Cred că OZN-urile sunt un caz special”, a adăugat Vallee, „care ne forţează să punem la îndoială ceea ce numim realitate. În cazul întâlnirilor de gradul trei, există un punct în care martorul se pare că intră într-o realitate diferită. Există un cercetător englez, pe numele său Jenny Randles, care denumeşte aceasta «factorul Oz».
Există un punct unde deodată realitatea observatorului se divide, fiind înlocuită de o altă realitate. Dacă am putea măsura asta, dacă am putea instrumenta martorul, am putea afla mai multe despre ceea ce numim realitatea fizică. Dar asta ridică o întrebare: cum ştim dacă această realitate este reală acum? Cum putem dovedi că este cea reală? Realitatea este pur şi simplu un consens uman”.
“Factorul Oz” a fost în mod alternativ explicat drept o intensificare subită a simţurilor care se petrece la un martor OZN în perioada experimentării unei întâlniri. Este comparabil cu starea în care se afla Dorothy, din filmul „Vrăjitorul din OZ”, în timp ce păşeşte din peisajul alb negru al Kansas-ului ei natal în lumea viu colorată din Oz. Dar, din nou, după cum întreabă Vallee, cum ştim care este realitatea reală? „Una dintre oportunităţile pe care OZN-urile ni la acordă este să privim realitatea într-un context mult mai larg”, spune Vallee. „Orice s-ar dovedi a fi OZN-ul oportunitatea este aici. Pur şi simplu prin întinderea minţii noastre şi forţându-ne să privim universul în alte moduri”.
John Keel
John Keel
Răposatul John Keel a fost unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai OZN-urilor şi ai fenomenelor paranormale. În 1975, el a publicat „Profeţiile Mothman”, o poveste a investigaţiilor desfăşurate între 1966-1967 asupra apariţiilor lui Mothman, o creatură ciudată cu aripi, observată în Point Pleasant, Virginia de Vest. Cartea a fost vag adaptată în varianta cinematografică în 2002, cu protagonişti Richard Gere şi Alan Bates, care jucau cele două feţe ale personalităţii lui Keel în căutarea diabolicului Mothman.
Keel a publicat câteva cărţi despre OZN şi paranormal, inclusiv despre abominabilul om de zăpadă. Cea de a doua carte a lui Keelâ, „OZN-urile: Operaţiunea calul troian” (1970), dezbate faptul că multe OZN-uri adesea mergeau în paralel cu poveştile folclorice, cât şi cu întâlnirile istorice umanoide şi religioase.
Keel a murit în anul 2009 la Spitalul Mount Sinai din Manhattan, un oraş în care s-a stabilit încă din adolescenţă, fiind crescut în nordul statului şi intenţionând să-şi lărgească orizonturile vieţii. Într-adevăr un demonolog, Keel i-a mărturisit cercetătorului OZN George Filer că se consideră nu un ufolog, ci un demonolog.
„Nu simt că extratereştrii sunt de pe altă planetă”, spune Keel, „dar cred că avem de-a face cu Diavolul, îngeri căzuţi şi demonii săi. Aceste spirite rele au fost cu noi de când sunt înregistraţi în istorie şi folosesc minciuna, înşelătoria, cascadoria etc., pentru a ne face să credem că sunt extratereştri”.
Keel i-a mărturisit lui Filer că zânele, aeronavele misterioase, elicopterele misterioase, creaturile, poltergeist, mingile de foc şi OZN-urile sunt toate o acoperire a fenomenului real pentru a-şi ascunde operaţiunile diavoleşti.
În “Planetă noastră bântuită” (1971), el explică: Nu sunt vizitatori pe Pământ, ci sunt dispreţuitori şi ostili faţă de oameni. Ei încearcă să ne controleze şi să ne influenţeze credinţele. În menţionata „OZN-urile: Operaţiunea calul troian”, Keel şi-a expus credinţele în baza a mulţi ani de investigaţii.
„Datele statistice pe care le-am extras”, scrie el, „arată că farfuriile zburătoare nu sunt maşini stabile care necesită combustibil, întreţinere şi suport logistic. Sunt, după toate probabilităţile, transmodificări de energie şi nu există în acelaşi mod în care există aceste cărţi. Nu sunt construcţii permanente ale materiei”.
Mesajele primite de cei contactaţi nu sunt noi.
„Mesajele interminabile de la oamenii din spaţiu ar umple o bibliotecă”, conform celor spuse de Keel, „şi în timp ce comunicatorii pretind că reprezintă o altă lume, conţinutul acestor mesaje este identic cu mesajele primite de mediumi şi psihologi”. De asemenea, Keel ia în derâdere noţiunea de credinţă în entitatea extraterestră binevoitoare „Ashtar”.
„Mii de mediumi, psihologi şi oameni simpli contactaţi de OZN-uri”, scrie el, „au primit munţi de mesaje de la «Ashtar» în anii din urmă. Dl Ashtar se reprezintă ca lider în marile consilii intergalactice care ţineau întruniri pe Jupiter, Venus, Saturn şi multe alte planete necunoscute nouă.
Dar Ashtar nu este o nouă apariţie. Variaţii de nume cum ar fi Ashtaroth, Ashar, Asharoth etc. apar în literatura demonologică de-a lungul istoriei, atât în Orient, cât şi în Occident. Dl Ashtar a fost prin preajmă de foarte mult timp, pozând drept zeu şi demon, iar acum, în faza modernă, drept om modern al spaţiului.
Biblia ne avertizează că, în «ultimele zile», această planetă va fi aglomerată de minuni pe cer, false profeţii şi executanţi ai miracolelor. Ar fi putut altcineva să o spună mai bine?”.
Efectele extraterestre secundare
Poate experienţa întâlnirii OZN să ducă la nebunie? Keel nu consideră că adevărul este atât de simplu. „Nu cred că aceşti oameni suferă direct de nebunie clinică”, a spus el. „Mai degrabă mărturiile par să indice că minţile sunt manipulate de influenţa exterioară şi că, uneori, structura lor emoţională nu este în stare să reţină stabilitatea în faţa acestor experienţe.
Unii oameni clachează sub presiune. Fabulaţiile induse produc amintiri ale unor experienţe care sunt convingător de reale, iar un lanţ de reacţii ale răspunsurilor emoţionale creează fanatism iraţional. Aceşti oameni îşi abandonează slujbele”, a continuat el, „şi îşi dedică timpul şi gândirea propovăduind evanghelia oamenilor din spaţiu.
Relaţiile de familie se dezintegrează pentru că energiile lor sunt canalizate într-o singură direcţie. Ei devin martirii cauzei extraterestre, fie aceasta sosirea Marilor Fraţi sau a celei de a doua veniri a lui Hristos.”
„Toate acestea îndeamnă, de fapt, că cineva sau ceva are puterea de a poseda şi controla complet mintea umană. Fiinţele umane pot fi manipulate prin intermediul acestei puteri ce poate fi utilizată atât pentru scopuri bune, cât şi rele. Nu avem cum să ştim câţi oameni din întreaga lume au fost procesaţi în acest mod pentru că nu îşi amintesc să fi trecut prin această experienţă, deci nu avem cum să determinăm cine anume dintre noi are implantate «programe» sinistre, ce dormitează în colţurile adânci ale minţii.”
„Presupunând că planul este procesarea milioanelor de oameni… se poate specula că într-un anume punct din viitor va fi posibilă declanşarea datelor sădite în mintea tuturor, într-un singur moment? Am putea avea deodată o lume de sfinţi? Sau am avea o lume de maniaci înarmaţi care se împuşcă unul pe celălalt din turlele bisericii?”.
Karla Turner
Karla Turner
Karla Turner a fost un cercetător foarte apreciat în răpiri extraterestre; autor, lector, şi profesor a primit diploma de doctor (Ph. D) de la Universitatea North Texas din Denton. A fost autoarea a trei cărţi despre fenomenul răpirilor: „La graniţă”, „Luat” şi „Mascarada îngerilor”.
În 1995, Turner a contactat o foarte stranie formă de cancer mamar, imediat după o experienţă de răpire. A trecut în nefiinţă anul următor, la vârsta de 48 de ani. Era neclintită în credinţa că OZN-urile şi răpirile extraterestre sunt diabolice şi respingătoare, iar atitudinea ei curajoasă despre subiect continuă să fie şi azi în beneficiul celor răpiţi.
Ce fel de spirite sunt implicate?
„Înainte de a ne permite să credem în bunăvoinţa contactului extraterestru”, atenţionează Turner, „ne întrebăm: fiinţele luminate au nevoie de acoperire pentru a face fapte bune? E nevoie să ne paralizeze şi să ne facă neajutoraţi pentru a rezista? Trebuie să manipuleze organele genitale ale copiilor şi să ne sondeze rectul? Sunt frica, durerea şi înşelătoria consecvente cu înaltele motive spirituale?”.
Într-un articol scris pentru revista „UFO Universe” (publicaţia nu mai există), Turner şi-a exprimat argumentele pentru care numeşte răpirile extraterestre diabolice.
„Unii cercetători au indicat şabloane de evenimente în experienţa răpirilor, cum ar fi examinarea fizică, prelevarea de spermă şi ovare şi ultima prezentare de bebeluş hibrid răpiţilor. Alte şabloane includ pregătirea răpiţilor în vreun fel şi transmiterea unui avertisment legat de un dezastru global anunţat. Da, aceste evenimente sunt frecvent raportate şi este tentant să te gândeşti că explicaţiile pentru răpirile extraterestre pot zace în aceste şabloane.”
„Astfel cercetătorii anunţă că problema este rezolvată. Extratereştrii fac experimente cu încrucişări de specii, ne spun ufologii. Nu băgaţi în seamă dovada copleşitoare împotriva amalgamării viabile a diferite specii. Sau, ni se spune, extratereştrii sunt aici să ne salveze de la propria noastră distrugere şi a planetei noastre prin violenţă, droguri, boli epidemice, poluare şi epuizarea resurselor. Nu mai puneţi că aceste probleme nu s-au îmbunătăţit, ci s-au înrăutăţit de când ne-au vizitat extratereştrii”.
Turner a prezentat o lungă listă de evenimente şi experienţe tipice suferite de răpiţi. Vă vom prezenta numai o parte a aici:
„Este clar din aceste detalii”, scrie Turner, „că fiinţele care fac astfel de lucruri nu pot fi văzute ca iluminate spiritual, spre bunul interes al rasei umane. Se petrec şi altele, experienţe mult mai dureroase şi înspăimântătoare la multe întâlniri de gradul trei.”
Învinovăţirea victimei
În articolul său, Turner ajunge să condamne anumiţi cercetători OZN pentru că învinovăţesc victima pentru atitudinea negativă asupra experienţei, spunând că răpiţii nu sunt suficient de avansaţi spiritual şi fizic pentru a percepe întâlnirea în termeni mai binevoitori,„lucrând cu atât de mulţi răpiţi decenţi, oneşti şi orientaţi pozitiv, cred, totuşi, că această teorie este greşită”, scrie Turner.
„Este mai mult decât greşit – este demn de dispreţ – să dai vina pe victimă pentru violenţele comise împotriva ei. Această atitudine lasă mulţi răpiţi să se îndoiască că au fost violaţi prima dată de extratereştrii care i-au luat şi apoi de cercetătorii OZN-urilor spre care se întorc pentru explicaţii şi ajutor”.
Există o nevoie de înţelegere, admite ea, pentru ca oameni să creadă în puterea binelui. „Trebuie să credem că extratereştrii sunt o forţă bună”, admite ea, „deoarece ne simţim atât de neajutoraţi în prezenţa lor. Şi ne trebuie o forţă superioară pentru a ne oferi speranţa salvării şi la nivel personal, şi global când luăm în considerare statusul lumii”.
Extratereştrii înţeleg că sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare, consideră ea, şi utilizează acea dorinţă de bunăvoinţă pentru a ne manipula. „Ce mod mai bun să ne câştige cooperarea decât să ne spună că lucrurile pe care le fac sunt pentru binele nostru? Privind acţiunile, rezultatele interferenţei extratereştrilor, cum ar fi cele de mai sus, există o discrepanţă între ce ne dorim de la ei şi ce ne fac ei nouă”.
Practicarea artei de a înşela
Turner detaliază, de asemenea, şabloanele consecvente ale decepţiei care completează experienţa răpirilor. Uneori, oamenii raportează că au fost trataţi cu bunătate de extratereştri şi li s-a spus că sunt „speciali” sau „aleşi” pentru a efectua vreo sarcină importantă în beneficiul umanităţii.
Primind un astfel de mesaj, răpiţii pot ignora frica şi durerea întâlnirilor şi îşi impun lor şi celorlalţi că experienţa răpirilor are la bază o înaltă motivaţie. În unele cazuri îşi pot aduce aminte doar detaliile unei întâlniri binevoitoare şi nu mai au minţirea nici unei acţiuni negative.
Cercetarea intensivă indică acum că miezul interacţiunii om-extraterestru este clar un şablon de înşelătorie. „Ştim, de exemplu, că «display-ul» memoriei este adesea folosit să mascheze o răpire extraterestră.
Astfel de poveşti abundă: o persoană vede un animal familiar şi totuşi nelalocul lui, cum ar fi o căprioară sau o bufniţă, o maimuţă sau un iepure, şi apoi experimentează o perioadă de timp lipsă. Persoana se trezeşte adesea mai târziu cu o cicatrice inexplicabilă pe trup.
„Neliniştea legată de întâlnire va persista totuşi şi diverse amintiri îndepărtate încep să iasă la suprafaţă în vise sau prin flashback-uri; apoi persoana caută ajutor pentru a-şi explica neliniştea. Adesea se foloseşte regresia hipnotică pentru a descoperi evenimente în spatele «display-ului de memorie» şi aceasta scoate la suprafaţă, de obicei, o întâlnire tipică extraterestră. Totuşi, din câteva cazuri recente reiese că aceste amintiri recuperate pot foarte bine să fie un alt display, care maschează evenimente care sunt mult mai condamnabile”.
Aşa că, în conformitate cu Turner, răpiţii nu pot avea încredere în display-ul lor de memorie şi nici nu pot avea încredere în memoria recuperată care poate veni mai târziu. Devine adesea un complex viclean de oglinzi, în care adevărul piere undeva în multele suprafeţe reflectate. Dacă lucruri cum ar fi relaţia sexuală şi toate celelalte forme de victimizare pot fi apărate în termeni morali, suntem la mare distanţă de a înţelege cum.
