Wheel

Sabaturile Roata Anului – Cercul Sacru

Ciclul anual al trecerii anotimpurilor este denumit si Cercul Sacru, Ciclul Sabaturilor sau Roata Anului.

Cele 8 spite ale acestei roti sunt marile sarbatori ce au loc in perioada solstitiilor, echinoctilor si la jumatea acestor timpi. Se mai numesc si SABATURI, de la cuvantul francez „battre” –a celebra. Aceste sarbatori au fost asimilate in mare parte de toate religiile, inclusiv de crestinism, ca zile ale sfintilor si sarbatori religioase.https://www.evolutiespirituala.ro/sabaturile-roata-anului-cercul-sacru/?fsp_sid=1005

solstitiu de vara 2018 05598200

Solstitiul de vara, cea mai lungă zi din an

Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Marchează începutul verii astronomice. De acum, ziua se scurtează, devenind egală cu noaptea, la echinocţiul de toamnă.
.
Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.
.
Solstitiul de vara. Legende şi superstiţii
.
Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice.Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt dragon. Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin, solstiţiul de vară, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară (Albam Eiler) şi echinoxul de toamnă (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vară celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea „Regelui Stejar”, zeul creşterii anului. Solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită „Sărbătoarea lui Epona”, după numele unei zeiţe a cailor, personificând fertilitatea, independenţa şi agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanicesărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinăţiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înălţa la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să îşi ghicească viitori soţi.

În Suedia, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.

Solstitiu de vara. Pregătirea de Sânziene

La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.

Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.

Festivitatea este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete (de obicei în număr impar), cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie). Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. În anumite situații, când oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele pot deveni distructive: stârnesc furtuni și vijelii, aduc grindină, lovesc pe cei nepăsători cu boala numită „luatul cu Drăgaica”, lasă câmpurile fără rod etc.

În mitologia română sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele în funcție de regiune.

Sânzienelor le place să fie iubite. Se supără și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile.

De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ.

În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într/un vas cu apă curată, apon prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. Astfel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele.

De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui. Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorintei cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori.

La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.

Ritualuri

Deși ritualurile legate de miezul verii sunt diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni.

În plus, solstițiul de vară este, se pare, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.

Solstitiu de vara 2018. În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației. Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți. Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Ziua Mondială a Soarelui este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.

Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele. Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius. În compoziția Soarelui sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, potrivit astro-urseanu.ro.

Punerea în valoare a imensului potențial, pe care îl dăruiește planetei noastre, astrul zilei constituie în concepția oamenilor de știință soluția cea mai sigură și mai la îndemână pentru depășirea crizei energetice. Problema principală rămâne atât perfecționarea tehnologiilor de captare, conversie și stocare în instalații adecvate, cât și utilizarea durabilă a resurselor regenerabile și neregenerabile ale planetei, între ele existând o neîncetată interacțiune ce se răsfrânge în existența noastră planetară.

Solstitiu de vara 2018. Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Sursa: www.stiripesurse.ro

ielele333

IELELE – RUSALIILE

Dansul ielelor dezbracate

Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.

Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.

Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.

Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

ielele3

Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.

Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.

Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.

Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.

Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor

Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.

Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.

Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.

Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.

La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.

Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.

Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

dsc-1008-2

Rusaliile

La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.

Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.

Remedii magice

Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.

Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.

Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.

Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.

Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.

Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.

Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.

iele

Dimitrie Cantemir despre iele

In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.

Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.

In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.

Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.

Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.

Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.

iele44

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.

La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.

Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.

Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.

Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.

De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.

Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

iele666

Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.

INTALNIRI CU IELELE

Relatarea despre Achim Roman

Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.

Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.

Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.

sanzienele

Misterele padurii Drocaia

Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.

La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.

Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.

Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)

Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.

Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.

Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.

In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.

Calauza noastra ofteaza: Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.

jocul_ielelor1

Barbatul furat de iele

Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.

Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…

In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.

Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.

La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…

Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.

Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…

L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.

Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.

Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?

Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –

Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.

Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.

iele44

<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".

Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.

Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.

Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.

Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.

Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.

Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.

Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>

In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.

Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.

Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.

Babu, inteleptul din Gura Raului

La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.

In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.

Despre Maiestre

Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.

Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.

Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.

 sanzienele33

Proorocul din varful dealului

La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.

Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.

Hora de ingerite

Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.

Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!

„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.

Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.

Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.

Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.

Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.

„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”

Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!

ANTHAKARANNA 1

ANTAHKARANA

ALICE BAILEY şi câţiva alţi autori de filozofie tibetană au posedat unele cunoştinţe despre ANTAHKARANA, care pot fi găsite în câteva cărţi.

Ei descriu ANTAHKARANA, ca fiind parte din anatomia spirituală a omului. El reprezintă conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior. El este acea conexiune care trebuie să se vindece şi să se dezvolte dacă vrem să creştem spiritual.

ANTAHKARANA desenat şi descris în acest manual reprezintă această conexiune şi o activează prin simpla sa prezenţă. Ştiinţa numită radionică ne arată că liniile desenate pe hârtie creează un efect psihic asupra spaţiului dimprejurul lor şi influenţează aura umană şi chakrele în diferite moduri în funcţie de formele create.

Această teorie validează străvechea practică a meditaţiilor cu desen (YANTRĂ) care folosesc imagini vizuale pentru a purifica şi evolua conştiinţa .

ANTAHKARANA este un simbol străvechi folosit în vindecare şi meditaţie, în Tibet şi China de mii de ani. Este un simbol puternic şi numai avându-l, prin simpla sa prezenţă, creează un efect pozitiv asupra chakrelor şi aurei.

În timpul activităţii de vindecare, acest simbol ajută la focalizarea şi la adâncirea efectului energiilor vindecătoare.

Când meditezi cu acest simbol, fie că l-ai pus pe tine, ataşat de tine sau în apropierea ta, va crea automat ceea ce TAOIŞTII numesc „Marea orbită microcosmică” prin care energile psihice care, în mod normal intră prin chakra capului, acum intră prin picioare şi călătoresc prin partea dorsală a spatelui până la vârful capului şi apoi coboară în jos prin partea anterioară a trupului şi ies prin picioare, împământând persoana, creând astfel un flux continuu de energie care se scurge prin chakre (ACEASTA PRIN SIMPLA LUI PREZENŢĂ).

De asemenea, simbolul va neutraliza energiile negative acumulate în obiecte ca: bijuterii, cristale etc. Trebuie doar să aşezi obiectul respectiv între două simboluri ANTAHKARANA.

Mai mult, va amplifica orice muncă de vindecare, fie că este REIKI sau terapie de polaritate: Kiropractică (aşezarea oaselor în articulaţii în caz de luxaţii), Hipnoterapie, Regresie în vieţile precedente.

Aceste efecte pozitive au fost confirmate în mod repetat de rezultatele îmbunătăţite atunci când s-a folosit simbolul ANTAHKARANA în practica respectivă, precum şi de clarvăzători antrenaţi să simtă schimbările din aură şi chakre.

Acest simbol este multidimensional dar dintr-o anumită perspectivă pare a fi bidimensional, fiind alcătuit din trei cifre „7”, aşezate pe o suprafaţă plană.

Cei trei de „7” reprezintă cele 7 chakre, cu cele 7 culori şi cele 7 tonuri de pe scara muzicală. Aceşti trei de „7” sunt amintiţi în cartea revelaţiei „Apocalipsa”, ca fiind cele 7 lumânări, 7 trompete şi cele 7 sigilii.

Dintr-o altă perspectivă, simbolul apare ca un cub tridimensional, energia lui se mută din dimensiunea a doua în dimensiunea a treia şi poate fi observat cum se ridică continuu din dimensiune în dimensiune, din ce în ce mai sus până la cea mai înaltă dimensiune (accesibilă nouă, oamenilor), care este aceea a Sinelui Superior.

Din punct de vedere istoric, folosirea acestui simbol poate fi urmărită în timp printr-un număr de maeştri REIKI, până la o tehnică străveche, de meditaţie tibetană.

Cei câţiva maeştri ai meditaţiei tibetane care au cunoscut simbolul, l-au ţinut secret, folosind numai ei acest avantaj,  gândind că crescându-le puterea meditaţiei, se vor ridica ca statut printre ceilalţi. Acesta este un motiv pentru care acest simbol nu a fost folosit pe scară largă.

Meditaţia tibetană care foloseşte ANTAHKARANA se desfăşura într-o cameră cu lumânări aprinse. În mijlocul camerei era un vas mare, de pământ, în formă ovală, care simboliza OUL COSMIC AL UNIVERSULUI.

Acest vas era umplut cu câţiva centimetri de apă iar în mijloc era aşezat un scăunel, fără spetează. Pe suprafaţa scaunului era încrustat în argint simbolul ANTAHKARANA. Un perete al camerei era acoperit cu CUPRU şlefuit până la luciu de oglindă.

Pe peretele opus erau aşezate ţesături şi tapiserii care aveau desenate simboluri REIKI, ele se oglindeau pe peretele opus, cel din cupru. Lama tibetan care medita stătea aşezat pe scăunel, uitându-se fix la unul din simbolurile REIKI reflectat în oglinda de cupru.

Aceasta reprezintă o meditaţie cu YANTRA (imagine), care ajută la crearea unui punct de concentrare în mintea meditatorului.

În acest mod se unea conştientul cu eneregiile transcedentale ale simbolului REIKI, în timp ce simbolul ANTAHKARANA de pe scaun concentra energiile generate de concentrarea anterioară a călugărului, făcând ca aceste energii să curgă prin toate chakrele, conectând astfel călugărul la pământ.

Este evident că simbolul nu a fost generat de tibetani, dar nu există scriere care să indice originea lui. Printr-o percepţie clarvăzătoare, MICHELLE GRIFFITH, un vindecător şi clarvăzător talentat, a reuşit „să se armonizeze cu simbolul” şi să-i citească istoria psihică.

După opinia lui MICHELLE GRIFFITH, simbolul a fost la început dat pământenilor în timpul civilizaţei Lemuriene (civilizaţia „MU”), acum cu peste o sută de mii de ani în urmă.

Simbolul ANTAHKARANA a fost creat de un consiliu de maeştri iluminaţi (lucrători ai luminii, spirite ridicate deasupra încarnării) care supravegheau evoluţia galaxiei noastre.

Ei au constatat că oamenii de pe pământ aveau nevoie de ajutor pentru a-şi restabili conexiunea cu Sinele lor Superior. Maeştrii au creat simbolul ANTAHKARANA şi, printr-un decret, au dat simbolului „conştiinţă individuală”.

Acum, oricine foloseşte simbolul, va avea în mod automat refăcută conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior (această legătură nu numai că va fi refăcută, ci şi întărită).

Sinele Superior este acela care crează şi conduce efectele benefice ale simbolului ANTAHKARANA şi, de aceea, acesta nu poate fi folosit niciodată în scopuri rele. Acest simbol sacru a fost ţinut secret timp de mii de ani, fiind cunoscut şi folosit numai de câţiva.

Acum a venit vremea ca toţi oamenii să aibă acces la acest străvechi şi sacru simbol de vindecare.

ANTAHKARANA este un simbol special care are conştiinţă proprie, lucrează direct asupra aurei şi a chakrelor, are efecte vindecătoare variate, în funcţie de nevoile persoanei la momentul respectiv. Din moment ce efectul simbolului este condus de Sinele Superior, va avea întotdeauna un efect benefic, neputând fi niciodată folost greşit sau cu intenţii rele.

Simbolul poate fi aşezat sub o masă de masaj sau sub un scaun sau poate fi aşezat pe perete sau pe corp, cu imaginea spre zona de vindecare.

ANTAHKARANA

agresiunile psi

agresiunea psihica

Antahkarana

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK: KARANNA ACADEMY

Lughnasadh

Wheel

Lughnasadh – 31 iul – 1 august

Ritualul este benefic pentru a aduce abundenta financiara, bunastare si fericire in casa si in familie. De asemeni se poate face ritual pentru materializarea dorintelor legate de evolutia vietii profesionale si se pot cere daruri divine si ajutor in evolutia spirituala a individului.

Lughnasadh / Lammas este unul dintre cele patru „Sabate Majore”, devenind una dintre cele mai importante zile de pe Roata Wiccan a anului. Este ziua între solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă, care marchează începutul sezonului de recoltare. Deși este adesea cea mai fierbinte parte din vară, acesta este și momentul în care primele indicii ale toamnei sunt perceptibile – primele boabe sunt gata să fie recoltate, copacii încep să-și coacă fructele și lumina zilei se scurtează tot mai mult cu fiecare apus de soare. În acest moment, mulțumim pentru abundența sezonului de creștere trecut și așteptăm cu nerăbdare săptămânile rămase de lumină și căldură, în timp ce continuăm să culegem ceea ce am semănat.

Mitologia Wiccan susține că puterea Zeului începe să scadă în acest moment, pe măsură ce zilele se scurtează și culturile sunt gata să fie tăiate. În unele tradiții, Zeul Soare infuzează de fapt boabele cu puterea lui și, astfel, este sacrificat, într-un sens, atunci când cerealele sunt recoltate. Acest boabe sunt apoi folosite pentru a coace prima pâine din recolta anului, care în vremurile anterioare urma să fie luată într-o biserică și așezată pe altar pentru a fi binecuvântată. Acest obicei este un bun exemplu pentru modul în care religiile păgâne și creștinismul au putut să coexiste și chiar să se amestece pentru un timp. Numele „Lammas” vine de fapt din această tradiție, luată dintr-o veche expresie anglo-saxonă, care înseamnă „masă de pâine”.

Ritualurile lammas sunt legate de recoltare și recunoștință și de recunoașterea manifestărilor intențiilor noastre care s-au desfășurat până acum în cursul anului. Prepararea painii este o modalitate obisnuita de a marca sarbatoarea, deoarece reprezinta aducerea semintelor de intentie la finalizare (in manifestare). Se poate face de asemeni, o păpușă de porumb tradițională făcută din paie – pentru a fi folosită în ritual și magie. O sărbătoare Lammas ar trebui să implice cu siguranță pâine, precum și fructe și legume târzii de vară, porumb și alte feluri de mâncare. Lucrarile de magie legate de asigurarea abundenței și o casă fericită sunt deosebit de puternice în acest moment al anului.

Un alt nume pentru Lammas este Lughnasa, după sărbătorirea celebrului festival celtic. Lughnasa îl onorează pe zeul Lugh, care este asociat cu Soarele (numele său se traduce aproximativ ca fiind „strălucitor”), precum și multe abilități și talente, inclusiv construirea, turnătoria, poezia și magia. Legenda irlandeză declară că festivalul a luat naștere cu Lugh însuși, când a organizat o sărbătoare funerară și o competiție sportivă pentru a-și onora mama adoptivă, Tailtiu. Ea a murit din cauza epuizării după ce a curățat câmpiile Irlandei, astfel încât oamenii puteau să crească culturi. Lugh a fost, de asemenea, un mare războinic și multe grupări păgâne celebrează această sărbătoare cu jocuri competitive în plus față de festivitățile legate de recoltă. Cei ce urmează tradițiile celtice pot să-și concentreze festivitățile asupra mulțumirilor pentru abilitățile și talentele lor, precum și pentru recolta de cereale, dar accentul este pus pe recunoștință.

ANTHAKARANNA

ANTAHKARANA

ALICE BAILEY şi câţiva alţi autori de filozofie tibetană au posedat unele cunoştinţe despre ANTAHKARANA, care pot fi găsite în câteva cărţi.

Ei descriu ANTAHKARANA, ca fiind parte din anatomia spirituală a omului. El reprezintă conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior. El este acea conexiune care trebuie să se vindece şi să se dezvolte dacă vrem să creştem spiritual.

ANTAHKARANA desenat şi descris în acest manual reprezintă această conexiune şi o activează prin simpla sa prezenţă. Ştiinţa numită radionică ne arată că liniile desenate pe hârtie creează un efect psihic asupra spaţiului dimprejurul lor şi influenţează aura umană şi chakrele în diferite moduri în funcţie de formele create.

Această teorie validează străvechea practică a meditaţiilor cu desen (YANTRĂ) care folosesc imagini vizuale pentru a purifica şi evolua conştiinţa .

ANTAHKARANA este un simbol străvechi folosit în vindecare şi meditaţie, în Tibet şi China de mii de ani. Este un simbol puternic şi numai avându-l, prin simpla sa prezenţă, creează un efect pozitiv asupra chakrelor şi aurei.

În timpul activităţii de vindecare, acest simbol ajută la focalizarea şi la adâncirea efectului energiilor vindecătoare.

Când meditezi cu acest simbol, fie că l-ai pus pe tine, ataşat de tine sau în apropierea ta, va crea automat ceea ce TAOIŞTII numesc „Marea orbită microcosmică” prin care energile psihice care, în mod normal intră prin chakra capului, acum intră prin picioare şi călătoresc prin partea dorsală a spatelui până la vârful capului şi apoi coboară în jos prin partea anterioară a trupului şi ies prin picioare, împământând persoana, creând astfel un flux continuu de energie care se scurge prin chakre (ACEASTA PRIN SIMPLA LUI PREZENŢĂ).

De asemenea, simbolul va neutraliza energiile negative acumulate în obiecte ca: bijuterii, cristale etc. Trebuie doar să aşezi obiectul respectiv între două simboluri ANTAHKARANA.

Mai mult, va amplifica orice muncă de vindecare, fie că este REIKI sau terapie de polaritate: Kiropractică (aşezarea oaselor în articulaţii în caz de luxaţii), Hipnoterapie, Regresie în vieţile precedente.

Aceste efecte pozitive au fost confirmate în mod repetat de rezultatele îmbunătăţite atunci când s-a folosit simbolul ANTAHKARANA în practica respectivă, precum şi de clarvăzători antrenaţi să simtă schimbările din aură şi chakre.

Acest simbol este multidimensional dar dintr-o anumită perspectivă pare a fi bidimensional, fiind alcătuit din trei cifre „7”, aşezate pe o suprafaţă plană.

Cei trei de „7” reprezintă cele 7 chakre, cu cele 7 culori şi cele 7 tonuri de pe scara muzicală. Aceşti trei de „7” sunt amintiţi în cartea revelaţiei „Apocalipsa”, ca fiind cele 7 lumânări, 7 trompete şi cele 7 sigilii.

Dintr-o altă perspectivă, simbolul apare ca un cub tridimensional, energia lui se mută din dimensiunea a doua în dimensiunea a treia şi poate fi observat cum se ridică continuu din dimensiune în dimensiune, din ce în ce mai sus până la cea mai înaltă dimensiune (accesibilă nouă, oamenilor), care este aceea a Sinelui Superior.

Din punct de vedere istoric, folosirea acestui simbol poate fi urmărită în timp printr-un număr de maeştri REIKI, până la o tehnică străveche, de meditaţie tibetană.

Cei câţiva maeştri ai meditaţiei tibetane care au cunoscut simbolul, l-au ţinut secret, folosind numai ei acest avantaj,  gândind că crescându-le puterea meditaţiei, se vor ridica ca statut printre ceilalţi. Acesta este un motiv pentru care acest simbol nu a fost folosit pe scară largă.

Meditaţia tibetană care foloseşte ANTAHKARANA se desfăşura într-o cameră cu lumânări aprinse. În mijlocul camerei era un vas mare, de pământ, în formă ovală, care simboliza OUL COSMIC AL UNIVERSULUI.

Acest vas era umplut cu câţiva centimetri de apă iar în mijloc era aşezat un scăunel, fără spetează. Pe suprafaţa scaunului era încrustat în argint simbolul ANTAHKARANA. Un perete al camerei era acoperit cu CUPRU şlefuit până la luciu de oglindă.

Pe peretele opus erau aşezate ţesături şi tapiserii care aveau desenate simboluri REIKI, ele se oglindeau pe peretele opus, cel din cupru. Lama tibetan care medita stătea aşezat pe scăunel, uitându-se fix la unul din simbolurile REIKI reflectat în oglinda de cupru.

Aceasta reprezintă o meditaţie cu YANTRA (imagine), care ajută la crearea unui punct de concentrare în mintea meditatorului.

În acest mod se unea conştientul cu eneregiile transcedentale ale simbolului REIKI, în timp ce simbolul ANTAHKARANA de pe scaun concentra energiile generate de concentrarea anterioară a călugărului, făcând ca aceste energii să curgă prin toate chakrele, conectând astfel călugărul la pământ.

Este evident că simbolul nu a fost generat de tibetani, dar nu există scriere care să indice originea lui. Printr-o percepţie clarvăzătoare, MICHELLE GRIFFITH, un vindecător şi clarvăzător talentat, a reuşit „să se armonizeze cu simbolul” şi să-i citească istoria psihică.

După opinia lui MICHELLE GRIFFITH, simbolul a fost la început dat pământenilor în timpul civilizaţei Lemuriene (civilizaţia „MU”), acum cu peste o sută de mii de ani în urmă.

Simbolul ANTAHKARANA a fost creat de un consiliu de maeştri iluminaţi (lucrători ai luminii, spirite ridicate deasupra încarnării) care supravegheau evoluţia galaxiei noastre.

Ei au constatat că oamenii de pe pământ aveau nevoie de ajutor pentru a-şi restabili conexiunea cu Sinele lor Superior. Maeştrii au creat simbolul ANTAHKARANA şi, printr-un decret, au dat simbolului „conştiinţă individuală”.

Acum, oricine foloseşte simbolul, va avea în mod automat refăcută conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior (această legătură nu numai că va fi refăcută, ci şi întărită).

Sinele Superior este acela care crează şi conduce efectele benefice ale simbolului ANTAHKARANA şi, de aceea, acesta nu poate fi folosit niciodată în scopuri rele. Acest simbol sacru a fost ţinut secret timp de mii de ani, fiind cunoscut şi folosit numai de câţiva.

Acum a venit vremea ca toţi oamenii să aibă acces la acest străvechi şi sacru simbol de vindecare.

ANTAHKARANA este un simbol special care are conştiinţă proprie, lucrează direct asupra aurei şi a chakrelor, are efecte vindecătoare variate, în funcţie de nevoile persoanei la momentul respectiv. Din moment ce efectul simbolului este condus de Sinele Superior, va avea întotdeauna un efect benefic, neputând fi niciodată folost greşit sau cu intenţii rele.

Simbolul poate fi aşezat sub o masă de masaj sau sub un scaun sau poate fi aşezat pe perete sau pe corp, cu imaginea spre zona de vindecare.

ANTAHKARANA

agresiunile psi

agresiunea psihica

Antahkarana

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK: KARANNA ACADEMY

culori in diverse traditii si culturi ale lumii

Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii

chakre culori

.

CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA

Baza medicinei indiene o constituie asa numita „Samkhya” – sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta.

Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma.

Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie.

Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadiul de cunostinta decisiva. Chiar daca nu-si atinge scopul, ea trebuie sa se concentreze pentru a continua acest dans in fata sufletului, pana in momentul final, al mantuirii sufletului.

gunas

Materia este constituita din trei „gunas”: Sattvam (bunatatea), Rajas (pasiunea) si Tamas (intunericul).

Proportia in care acestea sunt imbinate este diferita, astfel rezultand multitudinea de forme ale materiei.

Sattvam reprezinta bunatatea si lumina din oameni. Rajas confera forta, dragoste si ura. Tamas este greul si intunericul, in om luand infatisarea infamiei.

Cele trei gune sunt raspunzatoare pentru formarea culorilor. Surplusul unei culori intr-o guna este exprimat prin „p” (plus), necesarul prin „n”, iar minusul prin „m”.

Guna––Negru––Gri––Albastru––Rosu––Galben––Alb

Sattvam––m–––m–––n–––––m–––p–––-p

Rajas–––n–––-n–––-p–––––p–––n–––-m

Tamas––-p–––-p–––m–––––n–––m–––-m

Cu ajutorul acestui tabel se poate construi tipul de caracter caruia ii este coordonata o culoare de baza caracteristica. De exemplu, putem formula negrul ca fiind un amestec de intuneric in exces si pasiune. Griul, ceva mai luminos, are lipsa de bunatate (Sattvam) si exces de Tamas. Albastrul este pasional in exces si are minus Tamas, de intuneric. Rosu este pasiune si lipsa de bunatate. Albul, culoarea de doliu a orientului, are un exces de Sattvam si o lipsa de pasiune sau intuneric.

CULORILE SI TEMPERAMENTELE

Psihologul elvetian Max Luscher a dezvoltat unul dintre cele mai interesante modele moderne pentru a caracteriza tipologiile umane. Deosebim patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru elemente, deci tot patru tipologii umane de baza.

Omul, simbolizat de Luscher prin patru culori, are la baza patru tipuri de temperament: coleric, sangvin, flegmatic si melancolic.

Culorile ce corespund celor patru temperamente sunt: coleric – rosu; sangvin – galben; flegmatic – alb; melancolic – negru sau albastru.

Culorile galben, rosu, albastru si alb, care formeaza un cerc colorat armonios, sunt pentru Luscher simbolul implinirii, echilibrului si perfectiunii oamenilor.

Corespunzator acestor patru culori, el gaseste in oameni de asemenea patru stari emotionale, sau, altfel spus, sentimente ale propriei existente.

Cele patru stari emotionale dupa Luscher sunt: respectul de sine – verde; increderea in sine – rosu; multumirea – albastru si pacea interioara – galben.

culorile si temperamentul

Important este ca aceste sentimente sa se faca simtite in concordanta cu aceste culori. Armonia unui om este realizata atunci cand acesta a trecut prin toate cele patru stari emotionale. Un om astfel structurat in raporturile sale prin activitate, satisfactie, statornicie si schimbare.

Culoare____Senzatie_____Raporturi_____Sentimente

Rosu________excitare_______activitate______increderea in sine Albastru______liniste________satisfactie______multumirea Verde________tarie_________statornicie______respectul de sine

Galben ______eliberare _______schimbare______pace interioara

FENG SHUI

In Feng Shui toate culorile sunt Yin sau Yang. Astfel, rosu, portocaliu, galben, negru sunt culori Yang, iar verde, albastru si alb sunt Yin. In cazul violetului, daca predomina rosul este Yang, iar daca predomina albastrul este Yin.

De asemenea, fiecare culoare corespunde unuia dintre cele cinci elemente, folosirea unei anumite culori intarind elementul personal.

De aceea, pentru a trai intr-un mediu echilibrat, ideal este sa folosim culorile tinand cont de aceste aspecte in proportii egale. In amenajarea unei case sau in alegerea vestimentatiei, este bine ca fiecare sa cunoasca semnificatiile generale ale culorilor, pentru a le putea alege pe cele mai potrivite.

O utilizare echilibrata a acestora, in concordanta cu activitatea ce se desfasoara intr-un anumit spatiu imbunatateste Feng Shui-ul prin crearea armoniei.

Arta Feng Shui cunoaste valoarea energiei inmagazinate in culori si senzatiile pe care le creeaza si foloseste acest lucru in folosul oamenilor.

feng shui culori

Rosul este cea mai puternica culoare din toata gama coloristica si se asociaza cu elementul foc. Este o culoare incitanta, dinamica. De aceea, in casa trebuie folosita in incaperile in care se desfasoara activitati palpitante, dar nu in dormitor, fiindca poate provoca insomnie. In Orient, rosul a fost considerat mereu o culoare a fericirii si prosperitatii, iar miresele poarta aceasta nuanta pentru a atrage norocul.

Galbenul este asociat cu posesia, optimismul si intelepciunea, fiind asociat elementului pamant. Este o culoare vesela, luminoasa si stimulatoare, ce activeaza mentalul. Ca decor ambiental poate da viata celor mai intunecate camere. De obicei, fiind o culoare care stimuleaza, se poate folosi in camerele de studiu sau in locurile unde se desfasoara activitati creative. In China antica, galbenul era considerat culoarea rasului, deoarece ridica moralul si inveseleste.

Portocaliul este asociat tot elementului pamant si reprezinta aspiratia si sociabilitatea. Exprima exaltarea si energia, fiind mai temperat decat rosul. De aceea este mai degraba placut decat pasional. Poate fi folosit in incaperea in care oamenii se intalnesc si vorbesc, deoarece este favorabil comunicarii. Este si un stimulent mintal, putand fi utilizat si in zonele de studiu.

Verdele este culoarea naturii si se asociaza cu elementul lemn. Simbolizeaza pacea, temperarea, primavara cu un nou inceput. Verdele se potriveste camerelor de odihna si relaxare, deoarece ofera sentimente de liniste si armonie, vindeca si linisteste sufletul, elimina tensiunile si anxietatile. In China, verdele este considerat culoarea pacii si a vietii lungi.

Albastrul este culoarea cerului si a apei si emana siguranta si optimism. Se asociaza cu gandirea, statornicia si adevarul. Albastrul este linistitor, introspectiv si responsabil. De aceea, aceasta culoare este o buna alegere pentru o camera de meditatie. Nuantele de albastru se potrivesc si in camera de baie, albastrul fiind asociat cu elementul apa. Albastrul inchis adauga spiritualitate si intuitie. In China antica, simboliza binecuvantarea divina.

Violetul este culoarea spiritualitatii, a idealurilor inalte. Fiind o combinatie de rosu cu albastru, violetul utilizeaza energia rosului si optimismul albastrului. Aceasta culoare incurajeaza creativitatea, idealismul si misticismul. Este o culoare buna pentru camerele in care se cere concentrare, dar nu poate fi folosit in incaperile de reculegere.

Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare.

Albul inseamna puritate, inocenta si stralucire si este asociat elementului metal. De fapt, este o nonculoare, este absenta culorii. Albul semnifica o minte fara griji. Folosit intr-o incapere, atrage energiile pozitive, da luminozitate si pune in valoare detaliul.

Negrul este culoarea noptii si este asociat cu elementul apa. Reprezinta formalismul si sofisticarea. Desi in Occident este o culoare negativa, in Feng Shui se asociaza cu banii si poate fi o culoare pozitiva, ce poate crea dinamism. Pentru a avea impact maxim, trebuie folosit in sufragerie, hol si in baie, dar in cantitati mici.

MEDICINA CULORILOR

Corpul nostru energetic este un camp de oscilatii mai mult sau mai putin armonice, distribuit pe cele 7 chakre principale ale omului. Daca una dintre aceste chakre este supraincarcata, acest fenomen este vizibil in aura printr-o colorare mai intensa si modificata ca nuanta – este semnul unei disfunctii organice.

In acest caz, o armonizare a chakrelor este posibila prin capacitatile bioenergeticienilor. Terapia prin culori foloseste lumina colorata pentru influentarea chakrelor dezechilibrate.

In medicina traditionala chineza, fiecarui organ ii corespunde o culoare: inima – rosu plamani – alb ficat – verde splina – galben rinichi – negru De exemplu, bolile intestinale considerate efecte ale imbolnavirii splinei, sunt tratate prin culoarea galben.

In afara de tratamentul propriu-zis, pacientul trebuie sa poarte numai haine galbene, iar lumina zilei trebuie filtrata in camera sa prin perdele galbene.

In Europa, medicina culorilor este practicata inca de la inceputul secolului trecut. Primele descoperiri au evidentiat faptul ca lumina rosie este vasodilatatoare (dilata vasele de sange), pe cand cea albastra are rol vasoconstrictor. Lumina albastra, verde sau violet este folosita pentru calmare, in timp ce lumina rosie, portocalie sau galbena este utilizata pentru stimularea metabolismului si sistemului nervos.

In anii ’50, un medic indian, Dinshash P. Ghadiali conducea in New Jersey un institut de cromoterapie. Cercetarile sale au dus la sintetizarea urmatoarelor actiuni terapeutice ale culorilor:

albastru – intareste vitalitatea, inlatura febra si linisteste sistemul nervos violet – actioneaza asupra sistemului limfatic si splinei

rosu purpura – este excitant sexual si stimuleaza sistemul circulator

rosu – stimuleaza formarea globulelor rosii portocaliu – intareste tesutul plamanilor si actioneaza benefic asupra glandelor

galben – favorizeaza digestia si formarea/intarirea oaselor

verde galbui – stimuleaza sistemul imunitar

verde-albastru – stimuleaza protectiile sistemului epidermic

Cromoterapia actioneaza asupra chakrelor. In principiu, o chakra dezechilibrata poate fi armonizata folosind culoarea sa fundamentala.

In cazul unei intensificari a respectivei culori, observata in aura (un dezechilibru la fel de periculos), se foloseste culoarea complementara.

Iata o scurta prezentare a celor sapte chakre, cu afectiunile ce le corespund si culorile folosite in cromoterapie:

culori chakre 2

Chakra I – rosu

Culoarea estompata in aura semnifica deficiente energetice, dereglari metabolice, boli digestive, boli ale sistemului osos. Culoarea prea intensa semnaleaza probleme nervoase si se trateaza prin albastru.

Chakra II – portocaliu

In hipofunctie (cand culoarea este estompata) intalnim probleme sexuale, impotenta sau frigiditate, probleme cu vezica sau rinichii. In hiperfunctie (intensificarea culorii) – nervozitate, apetit sexual exagerat. Culoare complementara – albastru.

Chakra III – galben

In hipofunctie semnifica boli ale stomacului, ficatului sau bilei. In hiperfunctie, calculi biliari, diabet. Culoare complementara – verde.

Chakra IV – verde

In hipofunctie – boli ale inimii, probleme circulatorii, slabirea sistemului imunitar. In hiperfunctie – tensiune arteriala ridicata, boli de inima pe fond nervos. Culoare complementara – albastru.

Chakra V – albastru

In hipofunctie – disfunctii ale tiroidei, epuizare. In hiperfunctie – stari nervoase, tensiune ridicata. Culoare complementara – galben, portocaliu.

Chakra VI – indigo

Hipofunctia si hiperfunctia semnifica boli ale ochilor, urechilor sau disfunctii hormonale. Culori complementare – galben, portocaliu.

Chakra VII – violet

Dereglarile duc la boli cerebrale si psihice. Culoare complementara – galben.

chakre

.

CULORILE AUREI

In viata de zi cu zi intalnim mereu oameni care ne atrag intr-un mod inexplicabil. In limbajul uzual se vorbeste despre „oameni atragatori”, acei oameni simpatici, cum ne mai place sa le spunem. In realitate, fiecare om, animal si o mare parte din materia anorganica sunt inconjurate de un „vesmant” energetic care poate sa ne fie favorabil, sau, dimpotriva, nefast.

Nu putem vedea in mod obisnuit energia emisa de un individ, sau altfel spus, vizualizarea biocampului fiecarui individ nu poate fi realizata decat de o persoana initiata. Date despre aura avem inca din Biblie.

Iata o descriere in cea de-a doua carte a lui Moise: „Cand Moise a coborat de pe muntele Sinai, avea in mana cele doua tablite de legi si nu stia ca pielea fetei sale stralucea, caci el vorbise cu Dumnezeu. Insa cand Aaron si intregul Israel au vazut chipul sau stralucind, s-au temut sa se apropie de el.”

In istoria apostolilor se vorbea despre o lumina care inconjura capul celor iubitori de Dumnezeu. In descrierile Evului Mediu, figurile sfintilor erau prezentate avand in jurul capului un nor, o lumina sfanta.

In cazul aurei care inconjoara sfintii sunt distinse patru categorii: nimbus (nor), halo (rasuflare), aureola (coroana stralucitoare) si gloria (stralucire). Dar nu numai figurile biblice erau prezentate cu astfel de aure, lumini sfinte, ci si alte categorii cum ar fi vrajitorii.

Foarte interesant este faptul ca lumina din jurul capului unui om seamana cu stralucirea unei lumanari.

Aura, ca si lumina raspandita de o lumanare, este alba, semnificand o forta magica. In vechime, se stia foarte bine ca un vrajitor putea sa orbesca un om, emanand o lumina alba deosebit de intensa.

In aura magicienilor ieseau in evidenta doua straturi luminoase distincte. Aceste straturi erau caracterizate ca fiind aura sanatatii, care izvoraste ca energie vitala de baza a corpului fizic si aura astrala.

Un alt mod de a interpreta acest fenomen se face cu ajutorul chakrei a saptea care infloreste ca un lotus cu o mie de petale si emana energie.

La indienii Hopi din America de Nord intalnim credinta potrivit careia in crestetul capului exista o zona prin care se poate primi si transmite energie. Prin acel loc, sufletul va parasi corpul dupa moarte.

O etapa importanta in cercetarea aurei a fost descoperirea magnetismului vietii de catre Anton Mesmer (1734-1815). Fluidul magnetic al fiecarei fiinte vii poate parasi corpul si poate fi transferat unei alte fiinte, folosind o asa-numita „punte fluidica”.

Daca doriti sa intrezariti macar aceasta aura energetica, inchideti-va intr-o incapere perfect intunecata (fara ferestre) si, dupa ce v-ati obisnuit ochii cu intunericul (minim 10 minute), trebuie sa va concentrati si sa va priviti cu atentie mainile. Daca aveti cat de cat un potential in aceasta directie, veti vedea o sclipire care formeaza conturul mainilor.

Pentru a merge mai departe in aceasta cunoastere (esentiala bioenergoterapeutilor), trebuie sa va „antrenati” cu oameni competenti pentru a obtine deschiderea „celui de-al treilea ochi”, cel cu ajutorul caruia veti putea sesiza aurele. Acest „ochi” se afla in mijlocul fruntii. Tot gratie acestui ochi special, veti putea observa si aurele unor obiecte, cum ar fi cristalele.

aura corpuri energetice spirituale

.

CELE 5 AURE

Ocultistii au distins, pe baza observatiilor facute pe persoane sensibile la emanatiile energetice, cinci straturi energetice ale aurei umane.

1. aura sanatatii: este legata nemijlocit de piele. De cele mai multe ori este lipsita de culoare sau poate avea culori pale.

2. aura vitala: este imaginea vitalitatii noastre fundamentale si se modifica frecvent in timpul zilei. Culoare oscileaza intre rosu si albastru.

3. aura emotiilor: este influentata de sentimentele si emotiile noastre, de aceea poate avea multe culori. Teama ii confera culoarea gri, la manie devine rosu aprins, la suparare rosul se inchide.

4. aura karmica: este invariabila si depinde de suma experientelor acumulate in toate existentele noastre. Da o imagine completa a personalitatii unui om.

5. aura spirituala: este „vesmantul luminos” al sfintilor si inteleptilor. Trebuie sa fie cea mai stralucitoare dintre toate.

Exista mai multe catalogari ale straturilor aurei. Unele determina 5 straturi, altele 7, altele 33, 144, etc.. Toate aceste clasificari sunt in esenta corecte, observand aceleasi straturi energetice. Diferenta consta in modul de a le interpreta si imparti pe categorii.

Mai jos putem intelege semnificatiile diferitelor culori ale aurei:

alb – spiritualitate pura

verde olive – adaptabilitate

verde palid – simpatie

verde smarald – sinceritate

verde inchis – caracter pasnic

verde tulbure – caracter ascuns

maro-verde – gelozie

galben – putere de intelegere

portocaliu – ambitie, mandrie

rosu – dragoste, senzualitate, manie

maro – egoism, lacomie, gelozie

lila – resemnare, nostalgie, devotament

violet – cumpatare

albastru – frica, slabiciune, religiozitate

gri – tristete, melancolie

negru – mahnire, ura, activitati malefice

Existenta aurei a fost demonstrata in 1958 de experiementele fotografice efectuate de Kirlian. In urma acestor experimente, au fost descoperite peste 1400 de tonuri de albastru, 1000 de tonuri de rosu, 1500 de tonuri de maro, 800 de tonuri de verde, 550 de tonuri de portocaliu, 350 de tonuri de violet si 12 tonuri de alb.

culori zodiac astrologie

.

ASTROLOGIE

Astrologii secolului nostru au completat studiile privind cromoterapia, asociindu-i dispozitiile maladive ale semnelor zodiacale si culorile potrivite fiecarei zodii:

Berbec – cap – bolile capului sau gatului – rosu

Taur – gat – bolile laringelui – verde, albastru

Gemeni – plamani – boli pulmonare – galben, verde

Rac – stomac – boli ale stomacului – verde, violet

Leu – inima – bolile inimii – portocaliu

Fecioara – splina – boli intestinale – alb, purpuriu

Balanta – rinichi – diabet, boli ale rinichilor – albastru, roz

Scorpion – organe sexuale – boli venerice – rosu, verde

Sagetator – solduri – boli ale sistemului osos – albastru

Capricorn – piele – boli de piele – alb, verde

Varsator – gambe – boli de nervi – violet, verde

Pesti – picioare – boli psihice – albastru, verde

culorile si planetele

.

CULORILE SI ASTRELE

Soarele: portocaliu, galben, auriu, purpuriu, verde

Luna: alb, argintiu, alb-galbui si in general toate culorile pale

Mercur: gri deschis, maro mat, galben deschis, culorile murdare in general

Venus: albastru deschis, roz, albastru stralucitor

Marte: rosu, galben rosiatic, alb rosiatic

Jupiter: rosu purpuriu, galben sofran, albastru inchis

Saturn: negru, gri inchis, maro, verde inchis

Uranus: alb, violet deschis, lila deschis

Pluto: maro

CULORILE SI SEMNELE ZODIACALE

In astrologie, fiecarui semn zodiacal ii este asociat cate o planeta dominanta.

Pe langa culoarea determinanta a astrului, mai este luata in considerare si culoarea de baza a zodiei cat si culoarea decanilor (fiecare zodie se imparte in trei decani).

Berbec: rosu aprins. Decade: rosu, auriu, verde

Taur: verde. Decade: verde, galben, negru

Gemeni: albastru deschis. Decade: albastru, portocaliu, verde inchis

Rac: alb-argintiu. Decade: argintiu, alb, violet

Leu: galben aprins. Decade: galben auriu, albastru, portocaliu

Fecioara: albastru inchis. Decade: galben, verde galbui, auriu

Balanta: albastru deschis si roz. Decade: verde, argintiu, negru

Scorpion: rosu si negru. Decade: rosu, turcoaz, portocaliu

Sagetator: purpuriu si turcoaz. Decade: albastru, galben, rosu deschis

Capricorn: verde inchis. Decade: violet albastrui, maro inchis, verde marin

Varsator: indigo. Decade: violet, negru, indigo

Pesti: violet. Decade: rosu violet, albastru, negru

CULOAREA PLANETELOR IN ASTROLOGIA INDIANA

Soare: suveranul lui este Agni, zeul focului – culoarea este rosiatica pana la maro inchis

Luna: stapanul lunii este Varuna, zeul apei – culoarea sa este albul

Mercur: poarta numele de „Buddha” si este fiul lunii – ii corespunde albul

Venus: se numeste „Sukra” si este dascalul demonilor – ii este asociata culoarea galben; conform altor surse, ar fi un amestec de roz pana la albastru indigo

Marte: este fiul Pamantului si poarta numele „Mangala” – ii este atribuita culoarea alburiu rosiatic

Jupiter: se mai numeste si „Bruharpati” si este dascalul zeilor – culoarea albastru

Saturn: numele „Shani”, este fiul Soarelui – negru. Mai este cunoscut si ca „planeta neagra”

Pamantul: Inca din cele mai vechi texte, gasim o asociere a culorii galben cu Pamantul si o corespondenta intre culori si punctele cardinale:

Nord: razboinicul negru

Est: dragonul verde

Sud: pasarea rosie

Vest: tigrul alb.

culori si meridiane energetice terapie culori

Karanna Academy

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK

ielele333

IELELE – RUSALIILE

Dansul ielelor dezbracate

Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.

Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.

Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.

Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

ielele3

Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.

Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.

Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.

Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.

Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor

Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.

Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.

Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.

Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.

La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.

Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.

Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

dsc-1008-2

Rusaliile

La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.

Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.

Remedii magice

Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.

Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.

Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.

Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.

Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.

Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.

Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.

iele

Dimitrie Cantemir despre iele

In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.

Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.

In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.

Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.

Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.

Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.

iele44

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.

La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.

Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.

Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.

Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.

De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.

Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

iele666

Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.

INTALNIRI CU IELELE

Relatarea despre Achim Roman

Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.

Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.

Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.

sanzienele

Misterele padurii Drocaia

Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.

La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.

Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.

Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)

Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.

Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.

Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.

In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.

Calauza noastra ofteaza: Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.

jocul_ielelor1

Barbatul furat de iele

Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.

Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…

In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.

Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.

La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…

Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.

Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…

L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.

Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.

Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?

Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –

Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.

Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.

iele44

<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".

Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.

Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.

Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.

Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.

Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.

Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.

Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>

In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.

Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.

Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.

Babu, inteleptul din Gura Raului

La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.

In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.

Despre Maiestre

Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.

Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.

Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.

 sanzienele33

Proorocul din varful dealului

La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.

Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.

Hora de ingerite

Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.

Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!

„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.

Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.

Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.

Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.

Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.

„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”

Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!

iisus din nazaret film online intreg subtitrat in limba romana vimeo thumbnail 1

Cum a devenit Iisus un Christos – Aflați Adevărul și Adevărul vă va elibera Partea a II-a

iisus_hristos

Cum a devenit Iisus un Christos – Aflați Adevărul și Adevărul vă va elibera Partea a II-a

Fostul ateu dezvaluie CUM ARATA EL si INGERII VIDEO MARTURIE 1

UN ROMÂN S-A ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU ÎN RAI! Fostul ateu dezvăluie CUM ARATĂ EL şi ÎNGERII | VIDEO-MĂRTURIE

Gavril Bărnuţiu este din judeţul Satu Mare şi nu demult a trăit una dintre cele mai importante experienţe din viaţa sa. Fără să creadă în existenţa Sa, românul s-a convins că dincolo de această lume este, totuşi, Dumnezeu. Intrat în moarte clinică după ce s-a îmbolnăvit brusc, Gavril Bărnuţiu a găsit calea credinţei după ce a cunoscut lumea de dincolo de noi.

Într-un filmuleţ postat pe YouTube, românul povesteşte cum a trecut prin infern şi prin Rai, cum şi-a întâlnit părinţii morţi şi cum a fost salvat de către îngeri. De asemenea, acesta descrie cu amănunte senzaţionale felul în care arată Raiul, Dumnezeu şi îngerii.

„Şi de-odată uitându-mă aşa în stânga am văzut o poartă mare şi poarta aceea exact aşa era cum era corpul meu, toate culorile erau pe poarta aceea. Eu m-am uitat apoi în mormânt. Mă miram de corpul meu. Ştiam că acela a fost corpul meu şi acuma ce fel de corp am. Şi îmi zice îngerul din dreapta: vezi aşa se petrece cu oricine moare.

Corpul putrezeşte în pământ, iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru – au zis îngerii – sau ca şi a celora din iad, corpuri de demoni – aşa mi-au zis îngerii. Iar tu – au zis către mine – tu ai primit un corp de musafir al iadului şi-al raiului pentru necredinţa ta. Acum vino, nu te teme. Trebuie să vezi o părticică din Rai.

Mi-am îndreptat privirile spre poarta aceea mare care s-a descuiat în două părţi. Când am ajuns la poartă, ei trăgeau de mine să intru şi mie mi-era frică. Şi am zis: cum să mă duc eu acolo în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea care o văd – o vedeam din poartă – cum să intru eu acolo, eu nu sunt vrednic.

Dar îngerii, îngerii mă trăgeau de mâini, vino nu te teme. Ei au văzut şi au ştiut că eu mă tem. Vino nu te teme, au zis către mine şi când am păşit pragul înăuntru la un moment dat, eu nu am mai simţit ca aici când păşeşti de-afară în casă tot materie sub picioare. Deja eu păşeam, dar păşeam în aer. Exact cum ai pune mâinile aşa în aer, aşa simţeam.

Deci nu simţeam materie sub picioare. Dar o bucurie ce-a pătruns în mine, nu se poate explica în cuvinte omeneşti exact cum scrie în Biblie. Acolo aşa este: cum ochiul omului n-a văzut, urechile n-a auzit la inima omului nu s-a suit. Deci la un moment dat cum am intrat curios acum, în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea mare, acum curios să văd, curios să aud, acolo cum este, acolo în Raiul lui Dumnezeu.

Eu doar o părticică am văzut acolo. Eu n-am văzut tot Raiul lui Dumnezeu. Când voi primi corpul de moştenitor şi voi merge acolo, atunci voi vedea tot Raiul lui Dumnezeu, când voi fi moştenitor. Eu am fost musafir”, a spus bărbatul originar din judeţul Satu Mare.

.

„Şi îngerii mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate. Adevărul este că dacă oamenii înregistrează, Dumnezeu cu atât mai mult înregistrează toate faptele bune şi rele. Şi-acuma după ce ei mi-au spus „aici sunt toate faptele tale rele”, după ce m-am gândit eu, că precis mă vor alunga în iad, va trebui să recunosc că eu nu sunt vrednic să fiu aici.

Ei au zis: nu aşa cum gândeşti tu. Deci ei ştiau gândul meu. Şi adevărul este, îngerii ştiu gândul nostru cât şi Domnul Iisus şi Dumnezeu. Dar acum, ei mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate iar la uşa din faţă, că eu eram în holul acela mare, iar la uşa din faţă este lăcaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale”, a mai completat Bărnuţiu.

.

„La un moment dat tatăl meu era pe patul din stânga, mama pe dreapta, pe patul din dreapta. Aş fi vrut să vorbesc cu tata dar îngerii mi-au zis: lasă-l să se odihnească, nu ai voie să vorbeşti cu el. Atunci, l-am lăsat pe tata şi mi-am îndreptat privirea spre mama pe patul din dreapta, zic: „Dumneata ce faci aici, măicuţă?”

Ea mi-a zis: „Eu am venit să vă văd pe voi, dar mai ales pe tine, cum te vei naşte astăzi din nou””, a precizat cel care a trăit această experienţă spirituală.

.
Gavril Bărnuţiu şi-a amintit şi detalii legate de felul în care erau îmbrăcaţi cei din jurul său: „Îmbrăcămintea Domnului Iisus şi a îngerilor era perfect albă, părul alb, alb, aşa când s-au întors într-o parte părul era într-una cu îmbrăcămintea şi n-am văzut aripi – că m-au întrebat mulţi: n-ai văzut nu aveau aripi îngerii? Nu ştiu, mama a visat îngeri, dar cu aripi. Eu n-am văzut aripi la îngeri deşi i-am văzut. Şi din spate n-am văzut că aveau aripi.

I-am văzut haină albă de sus până jos şi părul acela alb, alb şi înfăţişarea aceea puţin galbenă foarte strălucitoare. Până la vârsta de 34 de ani jumătate a trebuit să-mi văd toate faptele rele. Vreau să spun că am trecut prin faţa fiecărei uşi şi-a trebuit să-mi văd corpul la vârsta de 16 ani, aşa cum în restaurant după ce am terminat profesionala în Lupeni, am fost repartizat în Petroşani şi-acolo inginerul a ţinut ziua lui şi ne-a chemat la restaurant.

Am văzut cum acolo cântam noi românii la o masă separat cântam bineînţeles melodii populare, iar la altă masă ungurii cântau ungureşte. Şi voiau să ne interzică să cântăm noi româneşte şi s-a iscat o bătaie şi eu decât să mă bat am ieşit afară şi-am fugit. Exact cum s-a petrecut, aşa am văzut acum primul caz, în timpul cât am fost declarat mort”.

.

„În iad am văzut tunelul acela care zic că avea 100 de metri adâncime şi-apoi am văzut lumea iadului şi flăcările acelea care se înălţau până sus la cer şi toţi aceia cu mâinile ridicate venind spre mine şi strigau după apă şi ajutor.

Toţi aceia veneau. Acum aici am văzut tunelul acela dar fără sfârşit, fără capăt şi deodată am văzut că din adâncime vine un nor la aproximativ 10-15 metri în faţa mea norul acela s-a desfăşurat şi-am văzut exact un bărbat – exact cum te văd pe dumneata în faţa mea. Aşa l-am văzut pe Dumnezeu. Cu deosebire că El avea 20 de metri înălţime.

Avea vreo 5-6 metri lăţime. Era un corp ce n-am văzut în viaţa mea aşa de mare. Acum am crezut că El v-a zbiera la mine: locul tău nu este aici, locul tău este în iad. Pleacă din faţa mea. Dar El n-a zbierat, El n-a strigat nici cu ton ridicat la mine. Aşa de blând şi îngerii vorbeau aşa de blând că nu m-aş fi săturat nicio dată şi în veci să-i aud.

Dar Dumnezeu când mi-a vorbit aşa de blând, mi-a zis „Vino, nu te teme, ai avut păcate cât nisipul mării dar acum prin sângele iubitului Meu fiu Iisus toate sunt şterse iar de Mine sunt iertate”. N-am ştiut ce să zic. De bucurie tot mă pregăteam să-i zic ceva sau să nu-i zic, tot m-am temut că dacă-i voi zice ceva poate va zbiera la mine.

„Nu te teme, am hotărât să mergi în lume”, mi-a spus, „pentru familia ta şi-atâtea suflete care doresc mântuirea”. „Du-te, spune la toţi aceea cu care vei avea ocazia să vorbeşti ce-ai văzut şi ce-ai auzit dar mai mult ca atât să le spui la toţi căci în curând harul se va lua şi lumea se va sfârşi. Du-te, nu te teme. Duhul Meu este mereu cu tine”.

Atunci, deodată am simţit că a venit peste mine un aer răcoritor şi imediat m-am văzut în corpul acesta”.

.

Şi-acum, îngerii au intrat în Rai, eu m-am trezit în morgă, m-am trezit acolo. Sigur că a venit soţia din oraş. Ea s-a dus să facă cumpărături, să pregătească pentru înmormântare şi-a venit înapoi. Şi când a venit acolo la uşa de la morgă, văzându-mă viu, m-a întrebat: „Tu eşti Gavrilă?” Am zis „Da””, a încheiat Bărnuţiu povestea vieţii sale.

Sursa: www.libertatea.ro

.

Fostul ateu dezvăluie CUM ARATĂ EL şi ÎNGERII | VIDEO-MĂRTURIE

experiente in preajma mortii

meditatia de curatire a karmei

Pagina Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/fostul-ateu-dezvaluie-cum-arata-el-si-ingerii-video-marturie/?feed_id=93469&_unique_id=6567432fc13cb

ramtha

CUNOŞTINŢELE  SACRE  DIN ŞCOLILE  ANTICE DE  MISTERE 

             ” Înţelepciunea antică este dreptul vostru din naştere şi cosmologia voastră spirituală,
               din ce sunteţi voi făcuţi. În înţelepciunea antică, cu adresă la natura realităţii,
               era imperativ să se spună că ceea ce crează realitatea, sunteţi în particular voi.”

                                                                                                                        Ramtha

EXTRAS DIN CARTEA 

„REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII”
Ramtha Vol I

Partea a III-a / Ultima parte

Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
 
Toate aceste învăţături sunt ca piesele de puzzle ale sinelui puse împreună, ale relaţiei voastre cu Dumnezeu şi cu restul vieţii, şi înţelegerea misterului a ceea ce sunteţi. Şi fieca­re învăţătură aduce o nouă bucăţică de cunoaştere care vã scoate din ignoranţă. Deci începând cu înţelegera conştiinţei şi energiei şi cum aţi ajuns aici, această învăţătură se adresea­ză explicaţiei de ce aţi devenit blocaţi şi de ce atunci cînd creaţi o experienţă şi aveţi o fricţiune cu ea şi ea devine o problemă, de ce aceeaşi conştiinţă nu poate rezolva această problemă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Aţi ştiut toate acestea mult timp în urma în Cartea Vieţii voastre. Dar aţi scris peste ele, şi aţi mai întors câteva pagini şi v-aţi blocat acolo şi aţi uitat cu adevărat toate acestea. Deci vi le aduc înapoi cu cuvinte care manifesta realitate.
Atunci ele vor deveni din nou adevărul vostru, nu al meu, ci al vostru, ca să-1 puteţi aplica în viaţa voastră şi să deveniţi entităţi iluminate, nu de New Age (cum e tradus la noi ? – Era Noua ?), spiritualişti, mambo-giambo, sau învăţători de două parale, urmaşi care încearcă fiecare ritualul posibil sau pe care cineva spune ca ar trebui făcut, ci oameni cunoscători care înţeleg cu adevărat cosmologia cauzalităţii şi a creaţiei, care înţeleg cu adevărat principiul conştiinţei şi energiei, care înţeleg cu adevărat că îşi crează propria realitate (viaţă).
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
 Deci întuneric, este un adevăr antic care înseamnă a nu fi conştient. Nu a însemnat ni­ciodată diavol. Diavolul nu a existat niciodată în ceea ce se cheamă Cartea Vieţii epigene. Nu a fost niciodată creat în involuţie şi nu trebuie adus în evoluţie.
 
     Căderea Spiritelor şapte nivele de vibraţie, pentru ca să devină inteligente vii şi vibrante, nu a însemnat căde­rea îngerilor în disgraţie, ci dinamica luminii lui Dumnezeu, care a călătorit în densitate, în tărâmurile neexplorate ale realităţii fizice, ca să facă manifestă realitatea fizică.
Spiritele sunt exploratorii lui Dumnezeu, lumina, absolutul, ca să activeze forţă de viaţă, să devină un ingredient activ, prin care Dumnezeu absolutul, totul-în-toate, să se poată cunoaşte pe sine. Voi sunteţi într-o călătorie, o călătorie magică şi minunată. Acesţi Dumnezei căzuti, care au făcut tranzitia, au fost foarte bravi, cu adevărat, pentru că ei au fost mesagerii gândului care aduc lumina.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Dar întrebarea de bază este : de unde venim ? Noi suntem călători în matricea spaţiu/ timp. Noi suntem definitorii spirituali ai universului şi realităţii fizice. Noi suntem treaba neterminatã a lui Dumnezeu în cunoaşterea de sine. Este destul de bine cunoscut că voi aţi căzut şapte nivele ca să deveniţi călători în acest principiu de forţa vitală, adică viaţa voastră de acum.
 
     Aceasta a fost o parte din înţelepciunea antică, care a fost distrusă pentru a fi creaţi dia­volii care ar fi căzut din rai şi ar fi venit să stăpânească pãmîntul. Dacă acesta este adevă­rul, atunci voi sunteţi diavoli, sunteţi toţi demoni. Adevărul este ca aceasta este o călătorie pentru cunoaştere.
Creaţia nu este un act, este un proces. Este o diferenţă. Nu trebuie să creaţi conştient, creaţia este o consecinţă a ceea ce sunteţi.
 
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Deci întunericul este conştiinţa nerealizată. Nu este diavolesc, nu este rău. Este doar ne-explorarea. Este necunoascutul. Dă-i lumină şi devine cunoscut. Suntem călători echipaţi cu însuşi Dumnezeu, care facem o călătorie infinită în divinul sine, care este toate cele şapte nivele de vibraţie, care este şapte nivele atomice, şapte nivele de frecvenţă a gândului în materie.
Tot ce este materie, este gînd superior coagulat. Dacă reversezi materia şi o duci înapoi tot drumul, va dispare prin cele şapte nivele de vibraţie şi va deveni conceptul a ceea ce este.
 
       În jurul globului au existat şcoli antice. Aceste şcoli au avut relaţii cu – sunteţi gata să auziţi adevărul extraordinar ? – fraţii voştri care trăiesc în alte galaxii. Şi a fost învăţăturã mare în ele, experienţe grozave. Fraţii voştri primitivi se depărtau de la destinul lor, din cauza necesităţii de a supravieţui, aşa cã au fost adesea ajutaţi de fraţii voştri îndepărtaţi,  care veneau şi ajutau învăţătorii de aici să înveţe adevăruri.
Era un lucru foarte obişnuit. Puteai vedea şcolile soarelui, unde oamenii omagiau soarele şi pe oamenii care veneau din cealaltă parte a lui. Şi mai sunt încă unele din acele temple, nu au fost distruse toate. Erau şcoli ca aceasta, doar că durau 7 ani şi fiecare an era un nivel, iar studenţii, după ce termi­nau anul 7, deveneau transparenţi.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
     Extraordinare şcoli au existat pe Pãmânt în acele zile. Mari Dumnezei au interferat cu umanitatea, de la mari distanţe. Era o comunicare deschisă căci adevărul este universal, veşnic, indiferent ce cuvînt se foloseşte pentru „veşnic-universal „. Era aşa o mare armo­nie. Şi, da, aici trăiau oameni primitivi Cro-Magnon. Dar aţi putea spune după oasele me­le ce am simţit şi ştiut.
 
     Oamenii primitivi luau cina cu oamenii/stele, pentru ca nu erau bariere care să bloche­ze curgerea conştientă a veşniciei, căci dacă vă amintiţi, veşnicia este mintea subconştien­tă în care toţi Zeii, idiferent de locul unde trăiau în univers, consumau, cãci inteligenţa consumă întunericul, Voidul. Deci era o frăţie adevărată.
 
     Da, fiinţe umane există pretutindeni în univers, ele există dincolo de soare, sunt împrăş­tiate peste tot în  Calea voastră Lactee, întregi civilizaţii. Şi sunt acelaşi Dumnezeu fără ima­gine, care a creat aceeaşi imagine a trupului în care să experimenteze, în drumul lor spre pura conştiinţă, căci acesta este destinul nostru al tuturor.
Deci aceste scoli erau localizate unele în câmpie, altele lîngă munţi uriaşi, care nu mai exstă astăzi, sunt pe fundul oceanului. Timpul de învăţat era şapte ani, calendarul lor era diferit, dar după calendarul vostru se pot număra şapte ani. Şi învăţătorii măsurau învăţatura lor în fiecare an, căci la sfîrşitul a şapte ani, trebuiau să fi întors toate paginile cărţii, ceea ce înseamnă că relitatea fizică devine transparentă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De aici vine Isus. De aici au ve­nit toti Dumnezeii care au umblat pe faţa Pământului. Şi, da elevii erau primitivii care încă foloseau unelte din oase, se vindecau singuri cu focul lor antic şi miroseau urât, care încă mai circulau în turme. Ei erau cei care au învăţat şi au evoluat în acele timpuri. Şi mulţi dintre ei au plecat de mult, pentru că au învăţat totul. Ei sunt acum în alte dimensiuni, în alte aventuri.
 
PUTEREA  SUPERSTIŢIEI  ŞI  SECRETELE  DE  SUB  PAMÂNT

    Acele şcoli au fost distruse în cele din urmă şi la fel şi căile de comunicare cu marea inteligenţă. Aceasta este o învăţătură extraordinară, fără seamăn. Este o învăţătură pe care unii nu sunt gata să o audă, şi asta explica ignoranţa într-o cultură aşa de avansată. Relaţia cu oamenii de dincolo de Steaua de Nord, nu a fost de divinizare, ei s-au ajutat unii pe alţii să învete, să exploreze realitatea fizică. Apoi au venit păgânii, care au urinat hoardele ce începuseră să se aşeze la est de Eden.
 
   Aceşti oameni au creat pe Adam şi pe Eva şi au început să creeze un adevăr agnostic, departe de cel al şcolilor antice, luând bucatele din adevărul iluminator, la care au adăugat superstiţii şi ură şi maliţiozitate, au creat un nou concept despre Dumnezeu. Acest creator era diferit, în loc de a fi nesfârşitul, marea minte, totul-în-toate, absolutul, avea o identitate. A fost creat un Dumnezeu care avea o imagi­ne, acum şase mii de ani. Avea imaginea lor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Şi când creezi ceva cu imaginaţia ta în acordanţă cu conştiinţa ta, trebuie creat în funcţie de ceea ce poţi să vezi. Nu poţi crea ceva care să nu fie reflecţia ta proprie. Deci Dumnezeu a devenit un individ răutăcios şi furios.  A dvenit nesigur, pentru că a creat aceşti doi oameni cu scopul de a-1 divina. Şi le-a spus să nu mănânce din copacul vieţii, ceea ce înseamnă să nu întoarcă paginile cărţii conoaşterii. Gata, s-a terminat cu cunoaşterea.
 
    Şi aşa Dumnezeu a devenit nesigur, gelos, înspăimântător, violent. Şi pedeapsa lui Dumne­zeu începu să fie văzută în erupţia vulcanilor, iar acolo era focul iadului. Dacă nu urmai instrucţiunile, urma să fii trimis într-un lac de foc, aşa cum ei obişnuiau să facă cu oamenii iluminaţi.
Iată de unde vine iadul, din erupţia naturală a „fermoarului”, pământului, schimbarea pământului după cerinţele sale naturale a dvenit o atribuţie a Dumnezeului pe care ei îl creaseră după propria imagine, iar oamenii care nu erau de acord, erau puşi să ardă în lacuri de foc. Aşa a fost.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Toţi oamenii iluminaţi făceau parte din şcolile unde veniseră să înveţe. Se zvonise că erau Spirite căzute – ei bine erau, dar veneau prin şapte nivele de frecvenţe ca să interacţioneze cu materia fizică, şi destinul lor era să se întoarcă prin materie înapoi la Sursa. O călătorie completă. Deci ei deveniră Spiritele căzute ale lui Lucifer, care fusese dat afară din rai.
 
    În lumina acestei religii păgâne, extinse împotriva marilor şcoli şi a oamenilor iluminaţi războiul se putea extinde şi căpăta valoare, devenea justificat. Multe şcoli fuseseră distruse, pentru că oamenii iluminaţi ai acestor şcoli, învăţaseră despre imaginea timpului în care trăiau.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Ştiţi, ei nu aveau nimic atârnat de pereţi, ei aveau adevărul pur şi pură înţelegere şi ştiau, înţeleseseră destinul lor, înţeleseseră viaţa lor, că au existat înainte de aceste timpuri şi vor exista şi după aceea. Doar acestă imagine a lui Dumnezeu se va şterge. Ei nu au luptat niciodată împotriva păgânilor.
 
    Mulţi dintre ei au plecat dincolo de stele. Veţi vedea feţe să­pate în piatră, care privesc spre cer, ele sunt tribute aduse de cei rămaşi, celor care au plecat. Şi a fost ultima imagine, care nu a fot chiar distrusă, din timpul când conşiiinţa, natura realităţii, călătoria bărbatului şi a femeii, egalitatea lor în cosmologia vieţii, în înţelegerea forţei de viaţă şi a principiului vieţii.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
A fost ultima rămăşiţă a acelor oameni şi încă mai exista marile statui de piatra care privesc veşnicia către care fraţii lor au plecat. Şcolile au fost distruse, învăţăturile au fost distruse, după ce anumite părţi din adevărul lor a fost luat, modificat şi pus în cărţi cu superstiţii.
 
     Ignoranţa este ca întunericul. Lipseşte cunoaşterea care să lumineze. Iar când oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă prin teamă pentru vieţile lor, familiile lor, teama de a fi ostracizat în comunităţile lor, ei sunt superstiţios înspăimaintaţi şi se conformează şi rămâm aşa, căci altfel vor arde veşnic în lacuri de foc, veşnic, etern, eternitatea iubitorului Dumnezeu care i-a creat.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Să vă spun ceva. Când trăieşti în întuneric, divinezi o lumină nevăzută care ar putea să te salveze din acel întuneric. Dar singura salvare este trezirea Dumnezeului din tine. El spune.„Lumina împărăţiei cerului este în tine. Priveşte înăuntrul tău şi vezi strălucirea şi gloria ei, acolo este salvarea ta .”
Dar când eşti ţinut în întuneric, te rogi de ceva în afara ta aştepţi ca salvarea să-ţi vină din afară. Eşti ţinut în ignoranţă.
 
    Deci, oameni buni, războiul a devenit felul lor de viaţă. Eu am fost un războinic al timpu­lui meu, iar după mine, păgînismul şi ceea ce s-a numit religionismul şi-au luat vama pe via­ţa umană.
În ultimele două mii de ani, creştinismul a înscris două sute cincizeci de milioane de vieţi omeneşti, care sunt înregistrate ca şi morţi în razboaie. Nu are nimic de a face cu femeile şi copiii.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Două sute cinci zeci de milioame de oameni morţi în două mii de ani, sol­daţi creştini, care au aparat un idealism sângeros al imaginii lui Dumnezeu şi au servit la im­punerea învăţăturilor lor. Şi în acest timp, ei au distrus toate sectele şi toate grupurile de oa­meni care învăţau o învăţătura veche, înţelepciune antică şi evoluau spre iluminare.
Au ars pe rug pe cei a căror minţi erau dincolo de timp, distanţă şi spaţiu, ca să distrugă cunoaşte­rea complet. Aceasta a fost credinţa. Salvarea înseamnă să fii salvat de la adevăr.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    În doua mii de ani, religia nu a făcut nimic ca să sădesacă iluminare în oameni, ci totul ca să colapseze conştiinţe. Nu a făcut nimic ca sa evolueze conştiinţa, care este factorul evolutiv al fiinţei umane. Nu a făcut nimic pentru înţelegerea conştiinţei şi iluminarea popoare­lor.
 
    Nu înţelege că o conştiinţă care crează probleme nu poate să le şi rezolve.Trebuie o ştiintă extinsă ca să rezolve problemele. Aceasta este evoluţia.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Şi în aceste zile creştinii plătesc bani, bani şi bani. Ce înseamnă graţie, credinţă şi bani, um ? Aceste sunt cele trei lucruri pe care le aveţi pentru apărare, căci trebuie să aveţi răbdare, şi pentru armatele voastre care trebuie să înlăture păgânii şi să aducă credinţa şi ştiinţa în lumea întreagă.  
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dacă numai jumătate din bani ar fi în mâna oamenilor iluminaţi n-ar mai fi război al celor care ştiu adevărul din mituri, al ignoranţei în care a trăit cu adevă­rat umanitatea în ultimele două mii de ani. Ce credeţi voi că înseamnă anii întunecaţi, sau epoca întunecată ? Stupiditate, oameni stagnanţi, că civilizaţia de astăzi nu este nimic altceva decât bej şi poatră cruce.
 
    Salvarea, dragii mei nu este prin ignoranţă, Este cunoaşterea, şi asta dacă este disponibilă turor în acest plan al cauzalităţii, al forţei vitale, al cosmologiei, al oamenilor care crează propria realitate – dacă aţi şti că vă puteţi vindeca trupul cu aceeaşi minte care 1-a îmbolnăvit – atunci aţi avea o civilizaţie iluminată. Atunci aţi putea să conectaţi din nou pe cei de dincolo de soare.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De ce ar veni ei într-o societate care se teme de ei ? Tot ce nu se potriveste cu cuvântul lui Dumnezeu creat de preoţi ca să ţină popoarele în ignoranţa, este de la diavol. Cum să deschizi minţile oamenilor când ei sunt atâ de ignoranţi şi de devotaţi întunericului cel mei negru care îi ţine să fie aşa ? Este o pavăză. Este cuvântul lui Dumnezeu, este de fapt cea mai sângeroasă, mai violentă retribuţie a umanităţii care a fost vreodată.
 
    Crist este în voi. Este în nevăzut. Este un adevăr mare acela că împărăţia cerului este în voi. Este un adevăr mare să spui „Tatăl meu şi cu mine suntem una „. Acesta este adevărul care a supravieţuit tuturor violenţelor. Isus nu a spus :”Divinaţi-mă .” El a spus :” Urmaţi-mă ” ce credeţi că a însemnat asta ? A însemnat: să învăţaţi ceea ce ştiu eu. Lăsaţi idealul meu să fie şi al vostru.
Dar când divinezi, nu trebuie să faci toate chestiile astea. Trebuie numai să te rogi de trei ori pe zi şi restul zilei îl poţi petrece fiind decadent acuzând, imprăştiind vorba, pentru că totul în afară de asta este diavolesc. Ignoranţă !
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dacă Dumnezeu este etern şi prezentul, trecutul şi viitorul există în palma sa, atunci el a avut totul planificat, deci el a creat diavolul, el a ştiut că Eva şi cum-îl-cheamă, se vor duce în gradină şi vor mânca mărul acela. Înţelegeţi ?
Şi atunci nu vă întrebaţi de ce au fost ei aşa de şocaţi, că ei au mânact mărul şi nimeni nu ştie să-mi spună cu cine s-au căsătorit Cain şi Abel. Este minunat, voi ştiţi. Asta nu e rău. Este minunat şi de râs.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Vedeţi, este un pic subtil că entitatea spune :”De ce s-a întâmplat asta ?” dar voi ştiţi că este dorinţa de iluminare, este cunoaşterea care se cere dezvăluită. Şi entitatea stă şocată, şi spune :” Nu cerceta niciodată doar acceptă. Nu pune întrebări. Ai credinţa unui copii.” Un copil. Un copii poate scrie o carte cu întrebări. Doar un adult care este laş ar putea să nu întrebe niciodată.
 
    Ignoranţa a devenit conştiinţă socială acum două mii de ani. Şi au fost bătălii mari şi războaie că să fie păstrată în acest fel. Ştiţi că toate războaiele în care aţi luptat au fost războaie sfinte, religioase?   Întotdeauna am vrut să ştiu, fiecare din părţi, la Dumnezeu s-a rugat ? nu există doar unul ? Şi chiar şi în ziua de astăzi, aceste războaie continuă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Acum despre devoţiune. Când eşti în întuneric şi nu este nimeni să aprindă lumina, pentru că ţi s-a spus că lumina este undeva afară şi nu în tine, rămâi devotat celui care oricine ar fi el, are mâna pe întrerupător.
Corect ? Şi este foarte înfricoşător. Şi nu vrei să te mişti de acolo, pentru că nu ştii ce este dincolo de locul unde eşti. Iar ei spun ca Dumnezeu aşa te vrea, şi dacă încerci să te duci să cauţi tu însuţi întrerupătorul, vei fi dat afară, excomunicat şi vei arde pe veci, adică în momentul în care vei începe să pui întrebări şi să-ţi dai seama şi să înţelegi cine eşti, ai depăşit ignoranţa şi începe să fie lumină. Da.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Şi acum despre această prăpastie, m-aţi auzit vorbind despre ea în legătură cu evoluţia umanităţii, nu ? Aceasta prăpastie s-a făcut cu adevărat tot mai adâncă în timp. Şi totul a început, ca şi altele, după ce am plecat.
Umanitatea a încetat să mai crească, cu excepţia celor din şcolile secrete. De ce s-au numit secret ? După un timp ele au devenit chiar foarte secrete, sub pământ, pentru că erau ameninţate, căci cei care doreau să controleze popoarele nu puteau îngădui ca asemeni cunoştinţe să vină la suprafaţă.
 
   Oamenii care aveau prea mul­tă cunoaştere erau foarte periculoşi. Adică cei care erau iluminaţi nu puteau fi controlaţi şi înrobiţi. Iar ei erau oameni care aveau nevoie să înrobească popoare, să le stăpînească pentru că ei erau atât de nesiguri, încât ei trebuiau să fie învăţătorii.
Ei vroiau să înveţe popoarele să le facă să-i urmeze, pentru că nu aveau destul înâuntrul lor, încât să fie proprii lor stăpîni şi să stăpânească gloria care era înăuntrul lor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Deci după un timp, şcolile s-au ascuns sub pământ şi au devenit şcoli secrete, au fost de­numite oculte, ceea ce înseamnă cunoaştere ascunsă. Nu înseamnă lucrarea diavolului. Nu înseamnă ucigaşi sau revoluţionari care zboară noaptea, înseamnă cunoştinţe ascunse.
Ocult este un cuvînt antic. Deci şcolile secrete au devenit şcoli oculte, însemnând cunoştinţe ascunse, pentru că trebuiau să-si apere vieţile. Nu mai aveau libertatea de a avea relaţii cu toată lumea, pentru ca cunoaşterea lor revărsa la cei din jur şi era atât de mare şi de puterni­că încât ar fi putut înteracţiona cu ceva de dincolo de soare sau cu sateliţii care înconjoară Pământul să interacţioneze cu minţile oamenilor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Atât de mare era, nu existau blocaje în con­ştiinţă spre întreaga eternitate. Dar când au început gelozia, ura, invidia, nevoia şi lipsurile, conştiinţa a încetat să mai crească şi s-a creat dualitatea, care a început sa închidă uşile că­tre acele conecţii. Şi aceste şcoli s-au ascuns sub pământ.
 
     Ele nu divinau diavolul. Ele divinau forţa de viaţa care era în ei şi moştenită în ei. Ei au fost creatorii de sfinţi. Şcolile existau pentru a extinde şi evolua conştiinţa fiinţelor umane, ca aceştia să poată deveni superiori vieţii lor, să aibă conecţie cu totalitatea vieţii. Şi puteau face asta. Iniţiaţii acestor şcoli, au devenit profeţi ai timpurilor lor, căci vroiau să facă adevărul auzit, ei au devenit cei care au vrut să înveţe adevărul.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Dar după un timp, au fost distruse toate şcolile. Secte ale acelor şcoli au ajutat la crearea a ceea ce va fi mai târziu învăţaturile lui Buddha Amin, care a fost un iniţiat al şcolilor antice al cărui destin a fost să se nască un prinţ în bogăţie şi să stăpânească acesta imagine prin a înţelege ce este dincolo de zid.
Şi el urma să înveţe milioane de entităţi acest adevăr, acelaşi care a fost suprem în înţelepciunea antică, doar că era colorat şi preparat în parabole, pregă­tit pentru înţelegerea acelor timpuri.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Acele entităţi care stau pe vârful muntelui care ajunge până în inima cerului, care îndură frigul cumplit şi lipsa de hrană şi felul simplu de a trăi, stau acolo şi nu fac altceva decât să-si extindă conştiinţa atât de mult încât pot pleca, se pot ridica spre cer şi plecă, devenind transparenţi cu fiecare mişcare.
Şi de ce stau acolo sus ? Ca să se protejeze, să poată continua să crească şi să evolueze nemolestati, nepoluaţi de îngroşarea intestinelor în oraşe şi în văile  care  sunt pline de ignoranţă şi barbarism.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Distrugerea şcolilor antice a lăsat umanitatea la pagina a treia a cărţii. Iar acele pagini sunt egale cu sigiliile din corp (ar fi chakrele, deşi Ramtha spune că, oricum sunt cores­punzătoare cu chakrele, cum le ştim noi, încă nu am găsit o explicaţie a ceea ce ar spune el că sunt chakrele.) Ele se numesc cele şapte sigilii, şapte biserici sau şapte uşi, înseamnă stagii de iluminare, adevăr, conştiinţă şi evoluţie.
Acel stagiu încă mai guvernează şi astăzi şi este tot ignorant, iar cel ce controlează ignoranţa este puterea. Întreaga umanitate este devotată ignoranţei şi dorinţei ei de a menţine slăbiciunea.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Vedeţi, ei încă nu au înţeles că de ceea ce te temi mai mult, divinizezi, şi ceea ce vezi la alţii de fapt este în tine. O minte ca­re a putut crea ceva atât de insidios pentru a vă tortura, cineva care continuă acea credinţă păgână , este cineva care are toate acestea în el însuşi.
 
    Oamenii iluminaţi ştiu că ceea ce se numeşte forţă vitală, cauza creatoare, nu cunoaşte răul, căci răul este o creaţie deliberată a celor care insistă că ar fi real şi este cu adevărat real numai în sufletul lor, în realitatea lor, iar diavolul trăieşte doar în inimile lor, acolo unde este iadul şi ura. În sufletul iluminat există doar adevăr.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
   Aţi fost lăsaţi să ştiţi numai anumite lucruri şi tot felul de tradiţii au fost construite ca să ascundă adevărul.  Deci de fiecare dată, aţi dorit să creşteţi şi v-aţi creat un destin care să permită asta, dar v-aţi trezit făcând acelaşi lucru, repectând aceleaşi greşeli, fugind de acelaşi întuneric în căutarea adevărului şi aţi fost persecutaţi pentru asta.
 
Devoţiunea. Să vorbim despre ea. Sunt multe entităţi care joaca jocuri. Iar imaginile se potrivesc realităţii. Sunt entităţi care trebuie să fie învăţători, politicieni, regi, preşedinţi. Nu contează care este statutul lor în viaţă, ei au toţi acelaşi fel de energie în ei, aceeaşi conştiinţă, nu le pasă că spun una pe de o parte şi pe de alta spun cu totul altceva. Iar conştiinţa lor este nevoia de a controla pe alţii.
Intre ei sunt unii care au evolu­at numai pînă la al treilea sigiliu, care este nevoia de a controla oamenii, să-i facă să-i urmeze, pentru că ei au o mare lipsă în sufletele lor. O mare pustietate, atât de mare, încât cu­tia lor cu nisip (realitatea) trebuie să aibă foarte mulţi oameni în jur, ca să obţină energia care le lipseşte.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De ce au ei aceasta lipsă ? Pentru că le lipseşte cunoaşterea şi folosesc puterea, o formă de energie primară şi violentă, pentru a atrage oamenii şi a-i stăpâni. Şi asta îi ţine în ignoranţă.
 
     De ce ii ţine în ignoranţă ? Cei care stăpânesc oameni sunt în ignoranţă pentru că nu ştiu ce este în pasul următor de conştiinţă. Ei ştiu numai ce este culoarea bej ce este la modă, cu cine trebuie să fie şi pe cine trebuie să nege. Asta este tot ce cunosc ei. Ei păs­trează oamenii în ignoranţă, pentru că o parte a gurii lor spune că ei sunt învăţătorii spirituali, că au înţelegere.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dar ei sunt decadenţi şi corupţi, pentru că nu iubesc. Nici măcar nu ştiu să spună ce înseamnă că Dumnezeul din tine vorbeşte.
 
    Deci în lipsa lor de adevăr ei vă dau jucării şi ornamente să vă jucaţi cu ele încearcând să vă cucerească să vă facă să vă simţiţi bine. Adevărul cel mare zace ascuns. Ei fac legi pen­tru voi. Voi nu puteţi face legile, ei trebuie să le facă pentru voi. Voi sunteţi oameni fără minte care trbuie să şiiţi locul vostru în viaţă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Voi sunteţi caii de povară ai lumii şi doar câţiva sunt stăpânitorii ei. Voi vă frângeţi spinarea ca să platiţi taxe, pentru ca ei să creeze războaie cu scopul de a face creştinii să lupte cu păgânii.
 
   Voi veţi continua să munciţi şi să plătiţi ceea ce se cheamă guvernul, ca să violeze şi să molesteze alt guvern, alt popor. Atât de puternici sunt liderii voştri politici încât ei fac legile pentru voi şi vă ţin sub pute­rea adevărului lor. Priviţi cât de puternici sunt aceşti oameni.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Voi plătiţi taxe fiindcă nu aveţi de ales. Cine le-a dat lor acest drept ? Voi urmaţi aceşti învăţători spirituali pentru că ei spun ca acesta este felul în care creaţi realitate. Şi totuşi când vă duceţi acasă sunteţi la fel de faliţi cum ati fost întotdeauna. Nimic nu a evoluat şi asta înseamnă să fii devotat ignorantei.
 
    Adevărul este că atunci când ştii cine eşti, te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Atunci nu va mai fi ignoranţă în realitatea ta.Va fi adevăr şi conştiinţa extinsă. Şi acea conştiinţă va crea o realitate care va cânta în libertate şi asta este în aliniere cu natura. Natura este sălbate­că şi liberă. Este consistentă cu sine. Există în acest univers. Ce i-a permis să existe ? Armonia a ceea ce se cheamă masa fizică.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Este o inteligenţă care tot ce ştie este cum să tră­iască. Este obiectivă şi fără morală. Îi pasă numai despre ea însăşi şi viaţa ei în veşnicie. Şi este cu mult înaintea voastră în evoluţie.
 
    Devoţiunea pentru ignoranţă este refuzul de schimbare. Ascultaţi, oameni şi ascultaţi cu atenţie. Schimbarea este ceea ce vă face să aprindeţi lumina, pentru că trebuie să vă schimbaţi conştiinţa şi să căpătaţi curajul de a o aprinde singuri şi să nu mai aşteptaţi să vină altcineva să vă ilumineze.
Acesta este schimbarea. Aceasta înseamnă să te muţi dintr-o conştiinţă concentrată, să fii îndrăzneţ şi extins şi, bingo, lumina se aprinde.
 
    Despre acesta a fost profeţia – a doua venire a lui Crist, nu este un Crist singular, ci Crist, ca şi destin manifestat la plural, nu este creştinismul. Sunt suflete evoluate care trăiesc la pagina şapte în Cartea Vieţii. Despre asta este profeţia.
 
Ramtha
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
                          
https://www.evolutiespirituala.ro/cunostintele-sacre-din-scolile-antice-de-mistere/?feed_id=93019&_unique_id=6562fa4fbced0

Talisman Collection Collar 1

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Talismane si Amulete Magice

talisman

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Gândirea magică și superstiția pot părea ridicole. Sunt lucruri care atrag ignoranții și impresionabilii. Paradoxal, iraționalul ne influențează de fapt creierul mai mult decât ar dori mulți să creadă.

Profesorul de psihologie, Bruce Hood, a demonstrat eficacitatea superstiției în timpul unei discuții la un târg științific. Hood a provocat publicul să încerce un sacou albastru în schimbul a zece lire sterline. Câțiva voluntari au fost de acord cu propunerea, dar înainte de a putea încerca sacoul, Hood le-a spus că îmbrăcămintea a aparținut criminalului în serie, Fred West. Cu aceste cunoștințe, majoritatea voluntarilor au refuzat pur și simplu. Ei s-au confruntat cu un act apotropaic, o respingere instinctivă a „răului” și un disconfort care stă la baza superstiției. Acest lucru apare chiar și la cei mai raționali oameni (la un târg științific). Interesant, experimentul s-a încheiat când Hood i-a informat pe voluntari că jacheta nu aparține cu adevărat niciun criminal în serie, arătând că mințile noastre determină cu putere atitudinile noastre față de obiectele de zi cu zi.

În plus față de „valoarea sentimentală” a obiectelor pe care le-am moștenit de la părinți, bunici sau de la cei prezenți în momentele istorice, obiectele au, de asemenea, de obicei multă energie psihică. Acestea nu trebuie explicate științific pentru a le recunoaște importanța. Gândiți-vă, de exemplu, la moaștele catolicismului și a crucifixelor.

Tselem

Cuvântul pentru IMAGINE din epoca veche este „Tselem” (צלם), care este o rădăcină tri-literă, folosită mai ales astăzi pentru cuvântul fotografie, care este „tsilom”, o fotografie este o imagine a ceva, dar nu lucrul în sine , reflectă o realitate 3D într-o imagine 2D mică. Un alt cuvânt corespunzător este „tsel” (צל), care este umbră, care are o simbologie foarte asemănătoare, întrucât planul pământesc este ca umbra luminii divine adevărate, la fel ca alegoria plato a peșterii, același lucru este valabil pentru tot. Este lumea fizică, potrivit filozofilor antici. Fizicul este o imagine, a unei realități eterice non-fizice, mai mari, a cărei mișcare este reflectată în „imaginea” cerului în mișcare.

După cum spune Platon „timpul este imaginea în mișcare a eternității”, iar planetele sunt roțile timpului, care se mișcă prin imaginile eterne (sau Ideile / formele lui Platon) sau semnele zodiacale, activând potențialele lor diferite, în multe moduri diverse pe pământ.

Cuvântul Talisman

Cuvântul Talisman este un cuvânt francez care provine probabil de la cuvântul ebraic „tselem” sau al omologului său cuvânt arab „tilsam” (figură magică), care este el însuși derivat din grecescul mijlociu „telesma”, „telesmos” (consacrare) și probabil din un cuvânt grecesc mai vechi „telein” care înseamnă inițiere și, de asemenea, finalizare (grecesc „telos”, ca în cuvântul „teleologie”, care este scopul final sau „cauza finală” aristotelică). Etimologia cuvântului ne dă impresia că un talisman este un obiect care este consacrat magic și este făcut pentru un scop specific.

Din această perspectivă, suntem cu toții talismane vii, create în imaginea unei ființe / esențe superioare sau a sinelui nostru superior, reflectând imaginea astrologică a timpului nostru de naștere, fiecare dintre noi este conceput individual pentru a anima diferite calități pentru un anumit scop sau experiență.

Magia talismanului

Ceea ce face magia talismanului este sa imite acest principiu, reflectă creația într-o scară foarte mică și specifică. Confecționarea talismanelor are o tradiție cu adevărat veche și lungă, de la Babilon și Egipt până în epoca elenistică, până la Renaștere și Evul Mediu. Se găsește sub diferite forme în multe culturi din întreaga lume, cum ar fi în India, de exemplu, unde este o măsură comună de remediere pentru multe boli și probleme.

Utilizarea tradițiilor magice

Utilizarea instrumentelor tradiției magice, ne ajută să folosim într-un mod mai conștient energiile sistemului nostru și ne ajută să navigăm și să controlăm mai bine acele energii în conformitate cu dorințele noastre.

Talismanul este o intenție născută în timp / spațiu, la fel ca o ființă umană. Are o hartă care prezintă calitățile, aspirațiile și circumstanțele sale. Desigur, talismanul nu este un corp viu în sine, ci este o intenție vie, cu propriul său spirit unic, sculptat din calitățile în mișcare ale timpului, și dat naștere de către artistul / Magul, care acționează ca un mediator și un amplificator al Intenției pentruTalisman.

Talismanul este considerat a avea un destin propriu (așa cum a fost ales în prealabil), este codat cu propriile „telos” sau intentia funcțională și esențială. Când o persoana poartă un talisman, cele două destine se amestecă, convingându-se delicat unul pe celălalt la o stare echilibrată, în conformitate cu nevoile din diagrama individului. Talismanul poartă calități care îl vor ajuta ușor pe purtător, pe măsură ce se sincronizeaza din ce în ce mai mult cu intenția si scopul talismanului si cu talismanul in sine.

NOTA : După ce a fost ales timpul favorabil pentru talisman, atunci vom efectua „ritualul” de consacrare, care este asamblarea și finalizarea Talismanului fizic, concentrându-ne în același timp pe intenția și puterile planetare invocate. Talismanele pot fi create pentru foarte multe scopuri, de la protectie pana la prosperitate, iubire, casatorie, succes, judecata dreapta, evolutie spirituala, conexiune cu Spirite Planetare si Universale, intuitie, putere, etc.

Talismanul poate avea diferite forme si poate fi creat din multe tipuri de materiale, in functie de obiectivul care se urmareste prin crearea respectivului talisman. Poate avea forma unei bijuterii magnetizate care poate fi purtata la vedere sau poate avea forme diverse (inscriptionari pe suport, obiecte) care pot fi expuse in anumite locatii la vedere sau dimpotriva. Aceste detalii vor fi stabilite dupa primirea comenzii si dupa o discutie prealabila cu clientul. Va rugam sa completati la rubrica „Mentiuni” detaliile pe care le considerati necesare pentru crearea talismanului. Va vom contacta prin email pentru detalii suplimentare daca este cazul. Multumim.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][/vc_column][/vc_row] https://www.evolutiespirituala.ro/talismane-si-amulete-magice/?feed_id=92929&_unique_id=6561fd6b4db5d

Fostul ateu dezvaluie CUM ARATA EL si INGERII VIDEO MARTURIE

UN ROMÂN S-A ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU ÎN RAI! Fostul ateu dezvăluie CUM ARATĂ EL şi ÎNGERII | VIDEO-MĂRTURIE

Gavril Bărnuţiu este din judeţul Satu Mare şi nu demult a trăit una dintre cele mai importante experienţe din viaţa sa. Fără să creadă în existenţa Sa, românul s-a convins că dincolo de această lume este, totuşi, Dumnezeu. Intrat în moarte clinică după ce s-a îmbolnăvit brusc, Gavril Bărnuţiu a găsit calea credinţei după ce a cunoscut lumea de dincolo de noi.

Într-un filmuleţ postat pe YouTube, românul povesteşte cum a trecut prin infern şi prin Rai, cum şi-a întâlnit părinţii morţi şi cum a fost salvat de către îngeri. De asemenea, acesta descrie cu amănunte senzaţionale felul în care arată Raiul, Dumnezeu şi îngerii.

„Şi de-odată uitându-mă aşa în stânga am văzut o poartă mare şi poarta aceea exact aşa era cum era corpul meu, toate culorile erau pe poarta aceea. Eu m-am uitat apoi în mormânt. Mă miram de corpul meu. Ştiam că acela a fost corpul meu şi acuma ce fel de corp am. Şi îmi zice îngerul din dreapta: vezi aşa se petrece cu oricine moare.

Corpul putrezeşte în pământ, iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru – au zis îngerii – sau ca şi a celora din iad, corpuri de demoni – aşa mi-au zis îngerii. Iar tu – au zis către mine – tu ai primit un corp de musafir al iadului şi-al raiului pentru necredinţa ta. Acum vino, nu te teme. Trebuie să vezi o părticică din Rai.

Mi-am îndreptat privirile spre poarta aceea mare care s-a descuiat în două părţi. Când am ajuns la poartă, ei trăgeau de mine să intru şi mie mi-era frică. Şi am zis: cum să mă duc eu acolo în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea care o văd – o vedeam din poartă – cum să intru eu acolo, eu nu sunt vrednic.

Dar îngerii, îngerii mă trăgeau de mâini, vino nu te teme. Ei au văzut şi au ştiut că eu mă tem. Vino nu te teme, au zis către mine şi când am păşit pragul înăuntru la un moment dat, eu nu am mai simţit ca aici când păşeşti de-afară în casă tot materie sub picioare. Deja eu păşeam, dar păşeam în aer. Exact cum ai pune mâinile aşa în aer, aşa simţeam.

Deci nu simţeam materie sub picioare. Dar o bucurie ce-a pătruns în mine, nu se poate explica în cuvinte omeneşti exact cum scrie în Biblie. Acolo aşa este: cum ochiul omului n-a văzut, urechile n-a auzit la inima omului nu s-a suit. Deci la un moment dat cum am intrat curios acum, în strălucirea aceea mare, în frumuseţea aceea mare, acum curios să văd, curios să aud, acolo cum este, acolo în Raiul lui Dumnezeu.

Eu doar o părticică am văzut acolo. Eu n-am văzut tot Raiul lui Dumnezeu. Când voi primi corpul de moştenitor şi voi merge acolo, atunci voi vedea tot Raiul lui Dumnezeu, când voi fi moştenitor. Eu am fost musafir”, a spus bărbatul originar din judeţul Satu Mare.

.

„Şi îngerii mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate. Adevărul este că dacă oamenii înregistrează, Dumnezeu cu atât mai mult înregistrează toate faptele bune şi rele. Şi-acuma după ce ei mi-au spus „aici sunt toate faptele tale rele”, după ce m-am gândit eu, că precis mă vor alunga în iad, va trebui să recunosc că eu nu sunt vrednic să fiu aici.

Ei au zis: nu aşa cum gândeşti tu. Deci ei ştiau gândul meu. Şi adevărul este, îngerii ştiu gândul nostru cât şi Domnul Iisus şi Dumnezeu. Dar acum, ei mi-au zis: aici sunt toate faptele tale rele înregistrate iar la uşa din faţă, că eu eram în holul acela mare, iar la uşa din faţă este lăcaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale”, a mai completat Bărnuţiu.

.

„La un moment dat tatăl meu era pe patul din stânga, mama pe dreapta, pe patul din dreapta. Aş fi vrut să vorbesc cu tata dar îngerii mi-au zis: lasă-l să se odihnească, nu ai voie să vorbeşti cu el. Atunci, l-am lăsat pe tata şi mi-am îndreptat privirea spre mama pe patul din dreapta, zic: „Dumneata ce faci aici, măicuţă?”

Ea mi-a zis: „Eu am venit să vă văd pe voi, dar mai ales pe tine, cum te vei naşte astăzi din nou””, a precizat cel care a trăit această experienţă spirituală.

.
Gavril Bărnuţiu şi-a amintit şi detalii legate de felul în care erau îmbrăcaţi cei din jurul său: „Îmbrăcămintea Domnului Iisus şi a îngerilor era perfect albă, părul alb, alb, aşa când s-au întors într-o parte părul era într-una cu îmbrăcămintea şi n-am văzut aripi – că m-au întrebat mulţi: n-ai văzut nu aveau aripi îngerii? Nu ştiu, mama a visat îngeri, dar cu aripi. Eu n-am văzut aripi la îngeri deşi i-am văzut. Şi din spate n-am văzut că aveau aripi.

I-am văzut haină albă de sus până jos şi părul acela alb, alb şi înfăţişarea aceea puţin galbenă foarte strălucitoare. Până la vârsta de 34 de ani jumătate a trebuit să-mi văd toate faptele rele. Vreau să spun că am trecut prin faţa fiecărei uşi şi-a trebuit să-mi văd corpul la vârsta de 16 ani, aşa cum în restaurant după ce am terminat profesionala în Lupeni, am fost repartizat în Petroşani şi-acolo inginerul a ţinut ziua lui şi ne-a chemat la restaurant.

Am văzut cum acolo cântam noi românii la o masă separat cântam bineînţeles melodii populare, iar la altă masă ungurii cântau ungureşte. Şi voiau să ne interzică să cântăm noi româneşte şi s-a iscat o bătaie şi eu decât să mă bat am ieşit afară şi-am fugit. Exact cum s-a petrecut, aşa am văzut acum primul caz, în timpul cât am fost declarat mort”.

.

„În iad am văzut tunelul acela care zic că avea 100 de metri adâncime şi-apoi am văzut lumea iadului şi flăcările acelea care se înălţau până sus la cer şi toţi aceia cu mâinile ridicate venind spre mine şi strigau după apă şi ajutor.

Toţi aceia veneau. Acum aici am văzut tunelul acela dar fără sfârşit, fără capăt şi deodată am văzut că din adâncime vine un nor la aproximativ 10-15 metri în faţa mea norul acela s-a desfăşurat şi-am văzut exact un bărbat – exact cum te văd pe dumneata în faţa mea. Aşa l-am văzut pe Dumnezeu. Cu deosebire că El avea 20 de metri înălţime.

Avea vreo 5-6 metri lăţime. Era un corp ce n-am văzut în viaţa mea aşa de mare. Acum am crezut că El v-a zbiera la mine: locul tău nu este aici, locul tău este în iad. Pleacă din faţa mea. Dar El n-a zbierat, El n-a strigat nici cu ton ridicat la mine. Aşa de blând şi îngerii vorbeau aşa de blând că nu m-aş fi săturat nicio dată şi în veci să-i aud.

Dar Dumnezeu când mi-a vorbit aşa de blând, mi-a zis „Vino, nu te teme, ai avut păcate cât nisipul mării dar acum prin sângele iubitului Meu fiu Iisus toate sunt şterse iar de Mine sunt iertate”. N-am ştiut ce să zic. De bucurie tot mă pregăteam să-i zic ceva sau să nu-i zic, tot m-am temut că dacă-i voi zice ceva poate va zbiera la mine.

„Nu te teme, am hotărât să mergi în lume”, mi-a spus, „pentru familia ta şi-atâtea suflete care doresc mântuirea”. „Du-te, spune la toţi aceea cu care vei avea ocazia să vorbeşti ce-ai văzut şi ce-ai auzit dar mai mult ca atât să le spui la toţi căci în curând harul se va lua şi lumea se va sfârşi. Du-te, nu te teme. Duhul Meu este mereu cu tine”.

Atunci, deodată am simţit că a venit peste mine un aer răcoritor şi imediat m-am văzut în corpul acesta”.

.

Şi-acum, îngerii au intrat în Rai, eu m-am trezit în morgă, m-am trezit acolo. Sigur că a venit soţia din oraş. Ea s-a dus să facă cumpărături, să pregătească pentru înmormântare şi-a venit înapoi. Şi când a venit acolo la uşa de la morgă, văzându-mă viu, m-a întrebat: „Tu eşti Gavrilă?” Am zis „Da””, a încheiat Bărnuţiu povestea vieţii sale.

Sursa: www.libertatea.ro

.

Fostul ateu dezvăluie CUM ARATĂ EL şi ÎNGERII | VIDEO-MĂRTURIE

experiente in preajma mortii

meditatia de curatire a karmei

Pagina Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/fostul-ateu-dezvaluie-cum-arata-el-si-ingerii-video-marturie/?feed_id=92794&_unique_id=6560abaf7ceff

rusalii 3 1280x720 1

Rusaliile – Ielele

Rusaliile (Sărbătoarea Cincizecimii) cad întotdeauna în ziua de Duminică. Acesta este o sărbătorire cu adevărat remarcabilă, dar este vorba nu numai despre ce s-a întâmplat în aceea zi, cum și de ce și când, a făcut Dumnezeu acest lucru. Da, a fost fără discuție un dar foarte important pentru tine.

Ce s-a întâmplat la Rusalii?

Dacă ați auzit despre Rusalii, atunci probabil ați înțeles că Duhul Sfânt a locuit printre oamenii care L-au urmat pe Iisus. Dumnezeu a creat Biserica prin ”cei aleși”, Capitolul 2 din Faptele Apostolilor vorbește tocmai despre lucrurile acestea.În ziua aceea, Spiritul lui Dumnezeu a coborât la 120 de oameni care au urmat învățăturile lui Iisus, iar acești oamenii au început să vorbească cu putere, în diferite limbi (altele decât limba lor de baștină). Acesta a creat o adevărată revoluție pentru că erau mii de oameni în Ierusalim. Atunci și ei au văzut ce s-a întâmplat. În fața mulțimii, Petru a propovăduit pentru prima dată Evanghelia, iar mesajul transmis a avut un impact mare, 3000 de oameni au devenit ucenicii lui Iisus, chiar din ziua aceia (Faptele Apostolilor 2:41). De atunci, Evanghelia s-a răspândit pretutindeni. Totul a început cu prima Duminică a Cincizecimii.

Acestă s-a întâmplat la 50 de zile de la Învierea lui Iisus. Undeva înainte de 50 de zile, ucenici au fost convinși că Iisus va fi Înviat din morți. În Duminica de Rusalii, totul s-a făcut public și istoric totul s-a schimbat. Fie că, crezi sau nu că a Înviat Iisus,viața ne-a fost schimbată după Duminica de Rusalii.

Deși înțelegem că Rusaliile sunt adevărate, aceasta nu este totul. Mulți oameni s-au pocăit tocmai de Rusalii și tocmai prin experiențe similare. Deoarece primii ucenici ai lui Isus au avut această experiență de Rusalii prin „așteptarea darului Duhului”, astăzi oamenii speră să primească “acel dar” în mod similar. Oamenii așteptă și invocă pe Dumnezeu să li se dea o altă sărbătorea de Rusalii. A gândi în acest fel presupune că a fost așteptarea și rugăciunea care mișca Duhul lui Dumnezeu în acel moment. A gândi în acest fel înseamnă să pierdeți de fapt esența faptului că Cincizecimea (Rusaliile) înregistrată în Faptele Apostolilor Capitolul 2 nu a fost prima Cincizecime.

Paștele prin legea lui Moise

Paștele este în fiecare an o sărbătoare a Vechiului Testament. Moise (1500 î.e.n.) a stabilit mai multe sărbători în fiecare an. Paștele era prima sărbătoare în calendarul evreiesc. Iisus a fost crucificat în ziua Paștelui. Timpul exact al morții Sale la sacrificiile mieilor de Paște a fost considerat un semn.

Al doilea festival este Sărbătoarea Primăverii (în Israel prima pârgă este în anotimpul primăverii), legiferată de Moise și care se sărbătorește ‘a doua zi’ anume în Duminica Paștelui. Iisus a înviat în ziua de Duminică adică exact de Sărbătoarea Primăverii. De vreme ce Învierea s-a înfăptui de ‘Sărbătoarea Primăverii’, înțelegem că Promisiunea este pentru cei ce vor fi înviați mai târziu (și asta pentru că ne încredem în El). El, Iisus, este Învierea, înfăptuită literalmente prin ‘Sărbătoarea Primăverii’, așa cum a fost profețit.

Exact după 50 de zile de la ‘Sărbătoarea Primăverii’, duminica evreii celebrează Cincizecimea (adică de 10 ori 5 = 50), care se numea Sărbătoarea Săptămânilor, deoarece este calculată prin 7 săptămâni. Evreii, au sărbătorit Paștele vreme de 1500 de ani. Sărbătoarea Paștelui, este de asemenea menționata în Faptele Apostolilor 2. Motivul pentru care oamenii sărbătoresc în toată lumea Ziua Paștelui în Ierusalim, și în care au auzit clar mesajul lui Petru, este tocmai pentru că au înțeles ce înseamnă a sărbătorii Paștele, cum s-a întâmplat în Vechiului Testament. Și astăzi evreii sărbătoresc Paștele iar sărbătoarea se numește Shavuot:

Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. (Leviticul 23:16-17).

Acuratețea Rusaliilor este evidența unei Minți

Rusaliile din Faptele Apostolilor 2 cade în aceiași zi cu Paștele din Vechiul Testament(Sărbătoarea Săptămânilor). Crucificarea lui Iisus a fost de Paște iar învierea lui Iisus a fost de Sărbătoarea Săptămânilor și în Faptele Apostolilor 2 Sărbătoarea Primăverii apare exact în calendarul evreiesc, totul fiind coordonat de O Minte de-a lungul istoriei. Cu atâtea zile într-un an, ne punem întrebarea: de ce răstignirea lui Iisus, învierea și coborârea Duhului Sfânt s-a petrecut cu precizie în fiecare zi a celor trei Sărbători ale Primăverii din Vechiul Testament, cu excepția cazului în care acestea ar fi fost planificate, iar acest lucru este posibil numai dacă ‘O Minte’ a coordonat totul de-a lungul istoriei.

O fi aranjat Luca lucrurile ca sărbătorile să coincidă cu Rusaliile?

Sunt unii care cred că Luca (unul din autorii Faptelor Apostolilor)a făcut ca evenimentele din FA 2 ‘să se potrivească’ cu Sărbătoarea Primăverii. Atunci, el a făcut să se potrivească ‘mintea’ care controlează evenimentele? În relatarea lui Luca în FA 2 el nici măcar nu vorbește despre ‘înfăptuirea’ Sărbătorii de Paști. De ce ar fi trebui să facă ceva atât de creativ și în acelaș timp dramatic “ca să se întâmple” în acea zi, dar să nu ajute cititorul să vadă cum “se desfășoară” Sărbătoarea de Paști? De fapt Luca a făcut a treabă foarte bună despre evenimentele acelea și nu o interpretare făcută de el, cu atât mai mult cu cât oamenii de astăzi nu știu despre faptul că Cincizecimea în FA 2 este de asemenea ziua Sărbătoarii Săptămânilor. Majoritatea oamenilor cred pur și simplu Cincizecimea, relatată în FA 2. De vreme ce majoritatea oamenilor de astăzi nu înțeleg conexiunea dintre cele două evenimente, Luca ar fi făcut o situația imposibilă și ar fi trebuit un geniu care să inventeze legătura, ori Luca nu era un geniu și ar fi fost imposibil ‘să ne vândă așa ceva’.

Rusaliile: o nouă putere

Ceea ce ne prezintă Luca, de fapt este profeția din Vechiul Testament – anume cartea lui Ioel – în care el prezice că în ziua aceia Duhul Sfânt va atinge mulți oameni. La Rusalii (FA 2) s-a întâmplat tocmai acest lucru extraordinar.
Unul din adevărurile pentru care Evanghelia este ‘vestea buna’ este asigurarea că oamenii se schimbă cu adevărat în bine. Viața acum intră în armonie cu Dumnezeu. Această uniune se produce prin Duhul Sfânt, care este cu ei, eveniment înfăptuit la Rusalii, menționat în FA 2. Această Veste Bună ne asigură o viață schimbată într-un mod cu totul diferit, omul intră în relație cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Biblia spune în diferite pasaje:

Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. (Romani 8:11)

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. (Romani 8:23)

Duhul Sfânt locuiește printre oamenii care se vor schimbați – prima pârgă – în așa fel încăt se produce completa transformare a omului în ‘copii ai lui Dumnezeu’.

Evanghelia oferă abundență pentru oameni, dar nu din punt de vedere material: case, mașini, plăceri, putere, bogăție și altele lucruri care sunt doar mofturi, pe care Solomon le numește ‘goană după vânt’. Însa în cine locuiește Duhul lui Dumnezeu, se produce schimbarea. Dacă este adevărat – și Dumnezeu este cel care ne oferă în dar mântuirea – aceasta este vestea bună. În Vechiul Testament, Paștele se sărbătorește folosind pâinea frântă, pregătită cu drojdie, ceea ce semnifică o viață din belșug. Acuratețea dintre Vechea și Noua Cincizecime este dovada clară că Dumnezeu este ‘Mintea’ din spatele acestor evenimente încât omul să aibă viață din belșug.

Sărbătoarea Rusaliilor – tradiții, obiceiuri și superstiții

calusari

Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere.

Se pare că sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia,  Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii.

La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.

O sărbătoare așa de mare și complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.

Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.

Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele ardealului poartă numele de “Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.

Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit udatul nevestelor. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă

Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

  • În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
  • De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
  • Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
  • De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
  • În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.

Surse:  vesteabuna.thelife.one,  traditii-superstitii.ro

  https://www.evolutiespirituala.ro/rusaliile-ielele/?feed_id=92569&_unique_id=655e5d0f6e52d

Talisman Collection Collar

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Talismane si Amulete Magice

talisman

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Gândirea magică și superstiția pot părea ridicole. Sunt lucruri care atrag ignoranții și impresionabilii. Paradoxal, iraționalul ne influențează de fapt creierul mai mult decât ar dori mulți să creadă.

Profesorul de psihologie, Bruce Hood, a demonstrat eficacitatea superstiției în timpul unei discuții la un târg științific. Hood a provocat publicul să încerce un sacou albastru în schimbul a zece lire sterline. Câțiva voluntari au fost de acord cu propunerea, dar înainte de a putea încerca sacoul, Hood le-a spus că îmbrăcămintea a aparținut criminalului în serie, Fred West. Cu aceste cunoștințe, majoritatea voluntarilor au refuzat pur și simplu. Ei s-au confruntat cu un act apotropaic, o respingere instinctivă a „răului” și un disconfort care stă la baza superstiției. Acest lucru apare chiar și la cei mai raționali oameni (la un târg științific). Interesant, experimentul s-a încheiat când Hood i-a informat pe voluntari că jacheta nu aparține cu adevărat niciun criminal în serie, arătând că mințile noastre determină cu putere atitudinile noastre față de obiectele de zi cu zi.

În plus față de „valoarea sentimentală” a obiectelor pe care le-am moștenit de la părinți, bunici sau de la cei prezenți în momentele istorice, obiectele au, de asemenea, de obicei multă energie psihică. Acestea nu trebuie explicate științific pentru a le recunoaște importanța. Gândiți-vă, de exemplu, la moaștele catolicismului și a crucifixelor.

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Tselem

Cuvântul pentru IMAGINE din epoca veche este „Tselem” (צלם), care este o rădăcină tri-literă, folosită mai ales astăzi pentru cuvântul fotografie, care este „tsilom”, o fotografie este o imagine a ceva, dar nu lucrul în sine , reflectă o realitate 3D într-o imagine 2D mică. Un alt cuvânt corespunzător este „tsel” (צל), care este umbră, care are o simbologie foarte asemănătoare, întrucât planul pământesc este ca umbra luminii divine adevărate, la fel ca alegoria plato a peșterii, același lucru este valabil pentru tot. Este lumea fizică, potrivit filozofilor antici. Fizicul este o imagine, a unei realități eterice non-fizice, mai mari, a cărei mișcare este reflectată în „imaginea” cerului în mișcare.

După cum spune Platon „timpul este imaginea în mișcare a eternității”, iar planetele sunt roțile timpului, care se mișcă prin imaginile eterne (sau Ideile / formele lui Platon) sau semnele zodiacale, activând potențialele lor diferite, în multe moduri diverse pe pământ.

Cuvântul Talisman

Cuvântul Talisman este un cuvânt francez care provine probabil de la cuvântul ebraic „tselem” sau al omologului său cuvânt arab „tilsam” (figură magică), care este el însuși derivat din grecescul mijlociu „telesma”, „telesmos” (consacrare) și probabil din un cuvânt grecesc mai vechi „telein” care înseamnă inițiere și, de asemenea, finalizare (grecesc „telos”, ca în cuvântul „teleologie”, care este scopul final sau „cauza finală” aristotelică). Etimologia cuvântului ne dă impresia că un talisman este un obiect care este consacrat magic și este făcut pentru un scop specific.

Din această perspectivă, suntem cu toții talismane vii, create în imaginea unei ființe / esențe superioare sau a sinelui nostru superior, reflectând imaginea astrologică a timpului nostru de naștere, fiecare dintre noi este conceput individual pentru a anima diferite calități pentru un anumit scop sau experiență.

Magia talismanului

Ceea ce face magia talismanului este sa imite acest principiu, reflectă creația într-o scară foarte mică și specifică. Confecționarea talismanelor are o tradiție cu adevărat veche și lungă, de la Babilon și Egipt până în epoca elenistică, până la Renaștere și Evul Mediu. Se găsește sub diferite forme în multe culturi din întreaga lume, cum ar fi în India, de exemplu, unde este o măsură comună de remediere pentru multe boli și probleme.

Utilizarea tradițiilor magice

Utilizarea instrumentelor tradiției magice, ne ajută să folosim într-un mod mai conștient energiile sistemului nostru și ne ajută să navigăm și să controlăm mai bine acele energii în conformitate cu dorințele noastre.

Talismanul este o intenție născută în timp / spațiu, la fel ca o ființă umană. Are o hartă care prezintă calitățile, aspirațiile și circumstanțele sale. Desigur, talismanul nu este un corp viu în sine, ci este o intenție vie, cu propriul său spirit unic, sculptat din calitățile în mișcare ale timpului, și dat naștere de către artistul / Magul, care acționează ca un mediator și un amplificator al Intenției pentruTalisman.

Talismanul este considerat a avea un destin propriu (așa cum a fost ales în prealabil), este codat cu propriile „telos” sau intentia funcțională și esențială. Când o persoana poartă un talisman, cele două destine se amestecă, convingându-se delicat unul pe celălalt la o stare echilibrată, în conformitate cu nevoile din diagrama individului. Talismanul poartă calități care îl vor ajuta ușor pe purtător, pe măsură ce se sincronizeaza din ce în ce mai mult cu intenția si scopul talismanului si cu talismanul in sine.

NOTA : După ce a fost ales timpul favorabil pentru talisman, atunci vom efectua „ritualul” de consacrare, care este asamblarea și finalizarea Talismanului fizic, concentrându-ne în același timp pe intenția și puterile planetare invocate. Talismanele pot fi create pentru foarte multe scopuri, de la protectie pana la prosperitate, iubire, casatorie, succes, judecata dreapta, evolutie spirituala, conexiune cu Spirite Planetare si Universale, intuitie, putere, etc.

Talismanul poate avea diferite forme si poate fi creat din multe tipuri de materiale, in functie de obiectivul care se urmareste prin crearea respectivului talisman. Poate avea forma unei bijuterii magnetizate care poate fi purtata la vedere sau poate avea forme diverse (inscriptionari pe suport, obiecte) care pot fi expuse in anumite locatii la vedere sau dimpotriva. Aceste detalii vor fi stabilite dupa primirea comenzii si dupa o discutie prealabila cu clientul. Va rugam sa completati la rubrica „Mentiuni” detaliile pe care le considerati necesare pentru crearea talismanului. Va vom contacta prin email pentru detalii suplimentare daca este cazul. Multumim.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][/vc_column][/vc_row] https://www.evolutiespirituala.ro/talismane-si-amulete-magice/?feed_id=92254&_unique_id=655b65af3de59