BGFXF

VEGHETORII PAMANTULUI

Ondine, Nimfe, Silfi,Zane, Gnomi, Elfi, Salamandre, Dragoni

 
scoli+de+mistere+antice
 


Prezentele Device din Irlanda


Irlanda prezinta interfaţa cea mai tangibilă cu formele de viaţă numite Elementali , decât orice alt loc, pe care l-am examinat pana acum. Charles Leadbeater – UKTheosophic Society 1913

Irlanda şi Regatul Zanelor

Credinţa în existenţa de Zâne, Elfi si Gnomi a apărut cel mai proeminent în scrierile din perioada medievala si in folclorul din Europa de Vest.

Multe canale notabile, cum ar fi Edgar Cayce, Jane Roberts (Seth material), Charles Leadbeater (Societatea Teozofică) a vorbit de existenta Regatului Devas-ilor (FAE sau ZANE). Gaia si Metatron, de asemenea, au vorbit pe acest subiect.

Fiinţe elementale sunt a 4-a Dimensiune a Naturii. Ceea ce noi numim o zână este de fapt un elemental al aerului. Ei iau acest aspect doar pentru a fi recunoscute de acei oameni care au clarviziune. Ele vibreaza la o rata mult mai mare decât noi si nu le putem vedea. Ele sunt invizibile pentru ochii majorităţii fiinţelor din a treia dimensiune. Atunci când Pământul va începe ascensiunea lui în dimensiunea  5-12 mulţi vor avea posibilitatea de a vedea şi de a comunica cu aceste entităţi iubitoare. Anumite brese de energie, cum ar fi cele găsite în Irlanda, sunt deja active şi într-adevăr, au fost active deja de o perioada lunga de timp. Ascensiunea  va consolida şi mai mult spectrul unic de lumina s aspectele dimensiunilor paralele şi va amplifica energiile multidimensionale, cum sunt cele existente acum in Irlanda.

 
393340 154730714635165 100002947121558 238955 61076738 n

Elementalii

Elementalii sunt entităţi spirituale de o altă dimensiune, care trudesc neobosit si nevazuti de majoritatea dintre noi în a treia dimensiune. Ei au grija de regnul vegetal pentru dezvoltarea tuturor speciilor de plante care primavara prind viaţă de la Mama Pământ. Aşa cum corpul uman poseda energia de iubire şi de lumină vitala de natura spirituală, in mod similar formele de viata neînsufleţite de un fel sau altul isi au propria lor existenta si crestere spirituala pe această planetă numită Pământ. De exemplu, cristalul de cuarţ creşte încet, adânc în pământ multe milioane de ani. Această creştere este alimentată de o conştiinţă iubitoare de natură elementala.

Elementalii sunt o forme de viaţă din a patra dimensiune si sunt aspecte ale unuia din cele patru elemente de baza ale Naturii: foc, pământ, aer şi apă. Elementalii de pamant sunt cei care asistă regnului vegetal şi regnul mineral.
398915 389908817719858 303454459698628 1161047 696023391 n
Elementalii sunt Ondine, Nimfe sau Sprite ale Regatului Apei, Gnomii sunt din Regatul Pământului, Silfii sunt ai Regatului Aerului şi Salamandrele şi Dragonii din Regatul de Foc. Silfii de aer, uneori, se arată oamenilor în forma de creaturi mici cu aripi pe care le numim zane. Ei au de multe ori „par” pentru oameni în această formă, în scopul de a fi recunoscuti, dar în realitate ele sunt sfere de lumina de natura plasmia bio-electrica.

Zanele


Cartea lui Charles Leadbeater, partea ascunsa a obiectelor (1913) a descris spiritele naturii, inclusiv gnomi, zane, elfi, silfi şi a dedicat un capitol întreg energiilor lor si naturii lor.
Leadbeater mege mai departe şi spune că anumite părţi ale lumii au un tip oarecum diferit de elementali. El a mai spus că a constatat  ca spectrul energetic  din anumite zone determina numarul de elementali din zona, precum şi capacitatea de a ii vedea. El a menţionat că anumite zone din Marea Britanie şi Irlanda sunt printre cele mai bogate în energii de acest gen.

Leadbeater a exprimat faptul că in Irlanda, mai mult decât in orice alta zona pe care el l-a studiat-o, a intalnit cea mai mare varietate de elementali şi cel mai mare numar de elementali  şi că cei din Irlanda au fost mult mai dispuşi să interacţioneze cu oamenii. Tocmai de aceea exista atat de mult folclor despre Devasi în Irlanda.
 
269494 225868164104466 100000438539312 878680 6010735 n

Există într-adevăr foarte multi elementali fără vârstă care locuiesc pe dealurile verzi şi în văile râurilor din Irlanda. Regatul Devic din Irlanda este mai tangibil, mai aievea, decât în ​​alte locuri ale planetei.

Am experimentat acest lucru din prima mana intr-o excursie în Irlanda câţiva ani în urmă. Am văzut literalmente albastru-verde sfere transparente care conţin zanele vizibile în mai multe locaţii, inclusiv Ring of Kerry, Killarney National Park şi Michael Skellig. A fost destul de uimitor, un eveniment neaşteptat şi încântător. Am „văzut” Devisi si în alte locaţii, inclusiv Arkansas, Anglia, Brazilia, Canada şi Scoţia, acestea au fost relativ scurte licăriri care nu au durat destul de mult pentru a oferi certitudinea că am văzut cu adevărat ceea ce am simtit. În Irlanda, de elementalii nu apar şi dispar într-un fulger rapid, am fost în stare sa ii vad până la 30 de minute pe Skellig, înainte de a se estompa înapoi în transparenţă totală.

Edgar Cayce a explicat Regatului Devic, ca fiind unul foarte real, o forma de constiinta naturii, legate directsi legate de la elementele de aer, apă, pământ şi foc.
În timp ce Anne şi eu am vazut pentru aproximativ 10 minute Devasi în Trossachs din vestul Scoţiei, în 1982, nu am experimentat ceva de o claritate vizuală asemanatoare de atunci, până la vizita in Irlanda. Şi ceea ce am vazut la Skellig Michael a fost pur şi simplu uimitor. Literalmente zeci de orbs –  zane si elfi au zburat prin grădinile de flori şi piscinele din zona. Zanele în mai multe cazuri, par să fie conştienţi de mine, si în special au fost atrase de un cristal pe care il purtam si pe care l-am pus pe iarba. Două zane apărut deasupra cristalului şi au emanat o energie încântătoare care ma făcut să râd, instantaneu.
 
427382 2675125970087 1614331604 1926373 222989333 n

In Irlanda marea deosebire este ca se poate efectiv comunica cu aceste fiinte la nivel constient.

Există cu siguranţă o combinaţie unică de energii telurice şi aliniamente Cosmice acolo, care permit deschiderea spirituala şi tangibilitatea lucidă a dimensiunilor paralele, Insula de Smarald.

ddd
 
James Tyberonn

In Irlanda exista un „cocktail” unic de energii si anomalii de gravitatie, forta magnetica, energii telurice şi amestecuri de Mineralogie rare. Acestea se combină simbiotic, pentru a permite o vizibilitate foarte lucida a intregului spectru vibrational ce contine viaţă. Exista mai multe feluri de Devisi, în Irlanda, care nu apar în altă parte, acestea includ Gnomii ca elementalii locali menţionati ca Lepricani, precum si  „White Unicorn” – Unicornul Alb, raportat de multe ori în mitologie.
Zanele exista ca devisi de aer şi sunt extrem de aevea în Kerry şi Skellig. Acestea sunt benevolente în natură, foarte pozitive ca vibratii.

„Rolul spiritelor naturii de pădure, luncă, si gradina … este de a furniza legătură vitală legătură între energia de stimulare a soarelui şi de materia creeata ca forma. Această creştere a plantelor pe care le consideram ca normala şi ca fiind rezultatul inevitabil al asocierii celor trei factori : soare, seminţe, şi a solului nu ar avea loc în cazul în care constructorii Elementali ar fi absenti.  „Arthur Canon Doyle -” The Coming „

Traducere : Anca Bogdan

fiveAngles small

MER-KA-NA

 
 
Cele trei nivele ale
Sistemul Mer-Ki-Vic sunt: 

 
Mer-Ki-Va – steaua cu 8 fete (tetraedru) 

Mer-Ka-Va – steaua cu 12 fete (dodecaedrul) 

Mer-Ka-Na – steaua cu 20 de fete (icosaedrul)

Mer-ka-bah se transforma dincolo de nivelul dimensiunii a 3-a şi este înlocuita în Era de Cristal cu geometria nepolarizata a sistemului cristalin Mer-Ki-Va pe 3 nivele cu scopul de a evolua în MerKaNa cristalina. Mer-ka-bah care a servit drept vehicul Stea Tetraedron catre dimensiunile superioare  ultimul ciclu de 12.000 de ani este acum transmutata într-un vehicol cu capacitate mai mare. Aceasta evoluează progresiv la Sistemul MerKiVa Cristalina.

90px TetrahedronTetrahedronDualPair
MER-KA-BAH

 

In Biblie exista referinta catre Ezekiel si roti prin care Ezekiel ascensioneaza in rai. Aceasta era Mer-ka-Ba.
 
In Tora, se face referire la Merkavah  (ATENTIE!NU MER-KA-BAH) (asa cum este scris in ebraica), care are doua sensuri diferite: unul este sensul cuvantului „car”, care este un vehicul, iar celalalt este „Tronul lui Dumnezeu”. Cand cele doua definitii sunt combinate, adevaratul sens prinde viata.
 
In Egiptul antic, acest model primar a fost numit Mer-Ka-Ba. Au fost de fapt trei cuvinte, nu unul. Mer a insemnat un fel de lumina care se roteste in interiorul sau. Ka insemnat spirit, in acest caz, referindu-se la spiritul uman. Ba a insemnat corpul uman – desi ar putea insemna, de asemenea, conceptul de realitate pe care spiritul il detine. Si astfel intregul cuvant in Egiptul antic face referire la o lumina rotativa, care transporta spiritul si corpul dintr-o lume in alta.
 
Credo Mutwa, liderul spiritual al tribului Zulu din Africa spune ca Merkaba (un cuvant) a fost un cuvant Zulu care insemna un vehicul spatiu / timp / dimensiune. El mi-a spus ca, potrivit legendei Zulu intregul sau trib venise dintr-o alta dimensiune aici, pe Pamant, folosind Merkaba.
 
Din prezentarea de mai sus putem observa si intelege faptul ca Mer-ka-Bah a fost cu adevarat vehicolul stea tetraedru pentru omul din vechime.Dovezile arata exact catre aceasta etapa a vietii pe Pamant, respectiv acum mii de ani.De atunci insa, planeta a schimbat spectrul energiilor in care functioneaza, dupa cum se stie.Puteti lua in calcul aici Rezonanta Schumann care a avut o valoare constanta de 7,8 Hz timp de mii de ani (EXACT PERIOADA IN CARE MER-KA-BAH A FOST FUNCTIONALA LA 100% CAPACITATE).Insa incepand cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai intai lenta, apoi din ce in ce mai rapida (dupa 1997), pana cand a atins astazi valoarea de 12 Hz, deci “Bataile inimii” Pamantului s-au accelerat…Cresterea frecventei de rezonanta Schumann se traduce prin scaderea progresiva a densitatii planetei, ceea ce ne aduce iar la ideea unei legaturi de tipul cauza-efect intre schimbarea frecventei / vibratiei Terrei si Ascensiune cu ajutorul Mer-ka-bei pana in anii 1980 si cu ajutorul Mer-ka-na in prezent.Nu spunem ca activarea Mer-ka-bah ar fi inutila sau de nedorit in momentul de fata, spunem doar ca este un sistem incomplet, este doar prima etapa, iar ultima este Mer-ka-na. De altfel, in scolile de mistere antice se folosea in fapt o a doua etapa a sistemului Mer-Ki-Vic, dupa cum se afirma si in Tora evreilor, anume Mer-Ka-Va, deci nu Mer-Ka-Bah.Ca sa conciliem partile si ideologiile, personal sunt de parere ca vehicolul Mer-Ka-Bah era accesibil rasei umanoide pamantene avansate dpdv spiritual in perioada antica si premergator acestei perioade, iar vehicolul Mer-ka-Va era accesibil foarte rar, in cazul Avatarilor sau al Maestrilor Spirituali Ascensionati ai vremii.In prezent insa acest tip de vehicol nu mai poate functiona la capacitate maxima, conform noilor vibratii prezente acum si aici pe Terra.De altfel, chiar Drunvalo Melchizedec, cel ce a promovat acest sistem in intreaga lume, a renuntat de curand la prima forma de activare propusa , si anume activarea cu ajutorul mintii si a inlocuit-o cu o alta forma de activare, din inima.S-a simtit deci nevoia unui upgrade.Totusi, forma geometrica sacra utilizata de Mer-ka-Bah este necesara dar nu si suficienta pentru sustinerea procesului complet de Ascensiune si Evolutie Spirituala.Doresti sa te opresti la primele trepte ale Ascensiunii sau sa continui calatoria in lumea 5D in Corpul Cristalin de Lumina?Decizia e a ta! 
 
Aceasta este energia Pământului în Ascensiune în paralel cu cele 144 de linii de forta (grile de cristale) care permit extinderea energiei cristaline a Pământului pentru a ascende intr-o dimensiunie superioara.Energia punctului 0 este aspectul dimensiunii cristaline. Acesta este non polarizata şi fara gen (feminin-masculin). 

 
 

MER-KI-VA
TETRAEDRU STELAT 8 FETE (octoedru)

107px CubeOctahedronDualPolyhedron
TETRAEDRU STELAT

 

 

Este prima etapa de transmutare a Mer-Ka-Bah in Mer-Ka-Na.(vezi foto ):

octaedre vueface vg
TETRAEDRU
 

Apariţia Sistemului Cristalin Mer-Ki-Va a fost în aşteptare, şi cu activarea celor 144 de cristale la data de 9-9-2009 s-a inaugurat  faza iniţială de transformare a energiei Cristaline a Pamantului si multi dintre voi s-au trezit si si-au activat potentialul divin.Dezvoltarea Mer-Ka-Na este scopul final al sistemului si este cu adevarat o realizare pe care mulţi dintre voi au aşteptat-o multe vieti pentru a avea oportunitatea de a o realiza.

 
Steaua cu 8 varfuri (Steaua Tetraedron) tine de  etapa MerKiVa si este accesibila dupa Evenimentului Cosmic declansator, Echinoctiul din martie al anului 2010. În esenţă, vechiul Merkabah va evolua în MerKiVa. Se transforma într-un format diferit de tetraedru care este fara gen / fara polarizare şi se roteşte uniform contra sensului acelor de ceasornic. 


Merkava – Steaua cu 12 fete este pe deplin disponibila din data de 10-10-2010.
 
  În 2011 devine accesibila MerKaNa ca fiind steaua cu 20 de fete, şi în 2012, MerKaRa Steaua cu 24 fete a lui Hristos devine accesibila. 
 
 

MER-KA-VA
DODECAEDRU STELAT 12 FETE
(poliedru cu 12 fete = 12 pentagoane regulate, 20 varfuri, 30 muchii)


DODECAEDRU+STELAT+12+COLTURI
DODECAEDRU STELAT

  

120px Dodecahedron slowturn
DODECAEDRU



Fiecare noua matrice, fiecare noua geometrie se va produce în straturi, prin deschiderile dimensionale care vor avea loc prin intermediul portalurilor Înălţării. Fiecare necesită efort şi muncă pentru a o sustine. Inerţia planetei este în creştere rapidă pe masura ce Grila de cristale se apropie de activarea totala.

pentagramme
PENTANGON
 
Exemple de constructii pentagonale:
 
Pentagon

 

pentagrama
 
Pentagrama lui Agrippa – OMUL COSMIC:
 
agrippa+pentagrama
 

 

Fuzionarea principiului  Masculin / Feminin
 
Versiunea anterioară – Mer-Ka-Bah polarizata si cu gen, a avut componente ale „masculinului” şi „femininului” in câmpurile de energie din cadrul celor două tetraedre care se rotesc în sens opus. Acestea au fost adecvate pentru nivelul vostru anterior  de constiinta, atunci cand ati intrat in contact cu aceste energii.
 
Natura cristalina a Mer-Ka-Bei upgradata, este un aspect unificat ce reprezinta punctul zero, non-genul si non-polaritatea. Aceasta este natura cristalina a Unimii.


Majoritatea formelor de viata in dualitate au polaritatea de gen, într-o formă sau alta, deoarece astfel de gen este o formă de exprimare creativă în cadrul dualitatii,creeata de catre Spirit pentru a permite experienta polaritatii. Şi în timp ce sexul nu exprima spiritul, spiritul îşi exprimă în acelaşi timp prin gen în polaritatea. Spiritul este forţa activă a Tot Ceea ce Este, dar este în Unime in taramurile mai inalte dincolo de dualitate.


Mer-Ki-Va este mai presus de polaritate, în Taramul Sacru al Unimii, iar acest aspect este chintesenţa. La inceputul erei Ascensiunii in corp Cristalin, este necesar ca sa intelegeti acest lucru. Integrarea în curs de desfăşurare a corpului cristalin va dizolva vechile modele de gandire şi vă va oferi noi posibilităţi, care, la rândul lor, va accelera constiinta multidimensionala, dincolo de orice limite s-ar putea percepe astăzi.

MER-KA-NA
ICOSAEDRU STELAT 20 FETE
(poliedru cu 20 de fete, 12 varfuri, 30 muchii)

icosaedru
ICOSAEDRU STELAT
120px Icosahedron slowturn
ICOSAEDRU

 

 

Fuzionarea  cu Flacara Geamana

În scopul de a trece la nivelul superior, prin cele 3 nivele ale MerKiVa, trebuie să fuzionati cu cealalta jumatate a dvs. , Flacara Geamana „. Acest lucru înseamnă că, dacă sunteţi femeie, trebuie să fuzionati cu aspectul de sex masculin al dvs., şi dacă sunt de sex masculin, sa descoperiti şi sa îmbinati aspectul de sex feminin. În aspect superior nu sunteti nici una nici alta. Această afirmaţie poate părea un paradox, dar nu este. Sexualitatea asa cum va ganditi la ea în dualitate biologica, nu exista in taramurile mai inalte, dar acele atribute emotionale pe care le atribuiţi unui gen în dualitate, exista in taramurile mai inalte. Atribute cum ar fi cultivarea şi puterea sunt, fără etichete de gen in rezonanţă cristalina din dimensiunile inalte.

 

 
Acesta este motivul pentru care multe suflete avansate sunt atrase de „Femininul Divin”, sau „Masculinul Divin”, în vederea realizării echilibrului intern al Sufletului Unic. Acesta este motivul pentru care multi dintre voi sunt atrasi in timpul vietii de paradigma de „suflet-pereche”.  

twin+flame+suflet+pereche

 

Inaltarea Pamantului este necesar sa aiba loc inainte de Ascensiunea Omenirii. Pamantul va Ascende înaintea omenirii, pentru ca omenirea să se înalţe în natura Cristalina. Şi astfel Ascensiunea din 2012 este în mare parte planetara. Acesta este doar inceputul pentru omenire, adevarata Iluminare in Masa a Umanităţii va urma peste 2-3 secole. Mulţi dintre voi vor alege să se întoarcă în Mer-Ka-Ra pentru acel eveniment.

 

 
Ascensiunea deschide portalurile de extindere a accesului dimensional. Dar va fi peste alte două secole momentul cand constiinta colectiva a omenirii si frecventa pe planeta voastra va fi capabila să o susţină pe deplin, sa trăiasca pe deplin rezonanta si coeficientul de Lucratori in Lumina sa fie suficient pentru a susţine participarea deplină a Pământului la aspectul  Multidimensional şi la Omnivers în mod conştient in mai multe dimensiuni ale timpului. Şi atât în ​​prezent cât şi până atunci, omenirea nu va ascende  în masă, ci mai degrabă individual. Aceasta a fost întotdeauna aşa, deşi se vor inmulti cei care vor reusi sa ascensioneze si mai multe  oportunităţile sa o faca.

Corpul Cristalin

  În Mer-Ki-Va, Mer-Ka-Va si Mer-Ka-Na sunteţi pe deplin conştienti în coridoarele infinite dimensionale ale Cosmosului şi vi se revelează Adevarul multi-dimensional, în cazul în care sufletul atinge coeficientul suficient de Lumina Cristalina. Sinele vostru Divin, supra-sufletul nu este deranjat de vastitatea infinita a spatiului, sau de faptul că un Univers poate exista în vidul din Cosmos la fel de uşor ca într-un atom sau moleculă. Spatiul si Timpul este o iluzie. Mintea ta nu înţelege acest lucru în termenii dualitatii, dar constiinta voastra din dimensiunea 5 intelege în Mer-Ki-Va.

106px IcosahedronDodecahedronDualPolyhedron
ICOSAEDRU STELAT
 
 
Niveluri ale MerKiVa
 
  Transformarea in Corp Cristalin este necesara pentru toţi cei care vor sa aiba capacitatea de a incorpora energia extinsa, care este revărsata asupra Pamantului. MerKiVa apare in 3 etape primare şi evoluează într-o formaţiune finala care este numita  MerKaRa:

 

 
          – Steaua cu 8 fete – Mer-Ki-Va – Steaua tetraedru (se invarte anti-orar) – Acest stadiu se transforma rapid in MerKaVa , steaua cu 12 fete, dodecaedrul stelat 

 
          – Steaua cu 12 fete – Mer-Ka-Va – Dodecaedru stelat (se invarte in sensul acelor de ceasornic) 

 
         –  Steaua cu 20 de fete – Mer-Ka-Na  – icosaedrul  stelat (rotaţie dublă interioară, cu fluxuri infinite duble) 

 

Mer-Ka-Na este scopul final în sistemul Mer-Ki-Vic


eveniment+cosmic+ascensiune
 
Evenimentul Cosmic Declansator
 
  În martie 2009, faza iniţială a Evenimentului Cosmic a avut loc prin eliberarea de coduri electro-magnetice pe planeta voastră. Acesta a fost cel mai puternic val de energie, de la Epoca de Aur a Atlantidei. Dar aceasta a fost doar începutul. 9-9-2009 a adus activarea a 5 dintre cele 9 Cristale ale Atlantidei si Cristalul Maestru şi Grila de 144 de cristale a fost activata la capacitatea de 75%. Echinoctiul din luna martie a anului 2010 a eliberat energiile stocate si codate, pentru a aduce componenta cristalina a Evenimentului Cosmic. Şi 10-10-2010 a activat în continuare grila la  84%. (11-11-2011 a adus-o la 92%, iar la 12-12-2012 grila va atinge potentialul maxim).

Energia de pe Pamant trece într-o faza hiper activa, şi nu veţi fi capabili să menţineti această energie, fără transmutarea in MerKiVa Cristalina. „Repornirea” în sistem MerKiVic permite un câmp mult mai extins, cu o capacitate mai mare de a incorpora Lumina Cristalina. Fără asta, aura voastra se va fisura pentru ca va face scurt-circuit si va va arunca în dezechilibru. Acest scurt-circuit este, în esenţă, desprinderea „vechi-piei”. Una care nu va mai serveste. Tranziţia în MerKiVa este necesara. Fara noul corp de lumina MerKiVic nu veti fi capabili sa incorporati Lumina necesara pentru a experimenta ascensiunea. Accelerarea vieţii în sine va fi coplesitoare, fără trecerea într-o formă geometrică mult mai complexa.

MER-KA-RA
Steaua cu 24 de fete, 38 de varfuri, 60 muchii
Icositetraedru
 
icosipenta
ICOSITETRAEDRU


Există un al patrulea nivel, numit  Mer-Ka-Ra, care este foarte rar prezent pe Pamant, este Steaua cu 24 de fete MerKaRa, a Avatarului Cristos. Cu toate acestea, unii dintre voi sunt gata şi vor realiza acest lucru. Cei denumiti Walk-in si care au atins etapa a 2-a a evolutiei, au acces la aceasta matrice geometrica.

Lumea se reinventeaza indiferent daca cineva sustine sau nu aceasta schimbare. Toate se accelereaza, timpul se accelereaza pe vreme ce Ascensiunea se apropie. Deci, in vreme ce  timpul în sine se remodeleaza acesta va remodela, de asemenea, experienţa omenirii, a forţelor vizibile şi invizibile ale naturii şi faţa Pământului în sine. Aceasta este într-adevăr, Evenimentul Cosmic Cristalin si timpul lui a venit. Este imperios necesara tranzitia la Corpul cristalin prin cele 3 nivele Mer-Ki-Va, al cărui scop este obtinerea Mer-Ka-Na. Fără Mer-Ka-Na aceasta energie de vibratie superioara nu poate fi complet sustinuta 

 
Activarea Mer-Ka-Na este posibila prin cursuri pe care le puteti urma, dar poate fi realizată si în singurătate de către un individ, prin intenţie, concentrare şi practică si dupa ce a atins nivelul Mintii Cosmice.Un ajutor in acest sens poate fi studierea Invataturilo Hermetice. (Legile Kybalionului).


 Intenţia şi acţiunea sunt regula!




Sistemul a fost primit in 2010 prin channel de catre Tyberonn, de la Arhanghelul Metatron.



582114 500140659999575 1132504307 n

Teosofie

Eugen Matzota

-fragment-

 
72991 369965996373363 145451122158186 917471 1539225640 n
CAPITOLUL I
DESPRE TEOSOFIE
„Doctrina Secretă era religia universal răspândită în lumea veche si preistorică.“
(Doctrina secretă)
Teosofia, după cum arată şi numele (gr. Theos – Divinitate, Zeu, Dumnezeu şi gr. sophia – înţelepciune), înseamnă cunoaşterea înţelepciunii divine, putând fi definită ca un ansamblu de adevăruri ce stau la baza religiilor. Ea este la fel de veche ca şi lumea. De aceea, mai poartă şi numele de „Înţelepciune antică“. Ea redă omenirii învăţătura pierdută a antichităţii, ŞTIINŢA SUFLETULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religiilor, relevând sensul lor esoteric, justi ficându-le în faţa raţiunii, dar şi a intuiţiei. Teosofia este adevărul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa creştinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma-Vidya
a indienilor.
Teosofia are două principii de bază: imanenţa lui Dumnezeu ţi, ca un corolar la acest adevăr suprem, fraternitatea şi solidaritatea umană. Dumnezeu este peste tot, în toate. Spiritul care este întâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viaţa veţnică, este El, Unicul, este Dumnezeu.
47070 153044221398876 145451122158186 230641 8123137 n

Care este esenţa învăţăturilor teosofice?

Învăţăturile teosofice ar putea fi sintetizate astfel:
a) Există o singură Realitate infinită, o unică Existenţă reală.
 
b) De aici apare Dumnezeul manifestat, care se desfăşoară de la unitate
la dualitate şi, apoi, la trinitate.
 
c) Universul este manifestarea Vieţii Unice, a lui Dumnezeu.
d) Agenţii lui Dumnezeu, cei care pun în practică Voinţa Sa, sunt Inteligenţe
care derivă din Dumnezeul manifestat şi poartă diferite nume, ca: îngeri, devas, arhangheli.
 
e) Omul este, asemenea Tatălui din Ceruri, diviniatul său lăuntric este
nemuritor.
 
f) Omul se dezvoltă, după legea Karmei, evoluând de-a lungul multor
reîncarnări, în lumile inferioare (fizică, astrală şi mentală) până la
perceperea propriei divinităţi.
 
g) Există oameni perfecţi, care şi-auîncheiat evoluţia omenească. Aceştia
sunt Învăţătorii, Maeştrii.
270214 10150247668506860 732491859 8037709 2090962 n
În celebra sa carte, Doctrina secretă, contesa Elena P. Blavatsky spune despre Teosofie că „…nu este o religie, nici o filosofie nouă; căci este la fel de veche ca şi omul-gânditor.“ Aceste doctrine esoterice ce fundamentează învăţătura teosofică au, la rândul lor, rădăcini ce duc departe, înapoi în timp.
De altfel, cosmogeneza prezentată în prima parte a Doctrinei secrete foloseşte cunoştinţele unui popor necunoscut etnologiei, scrise într-o limbă misterioasă,
şi emanând dintr-o sursă repudiată de ştiinţă:
47055 152168238153141 145451122158186 226756 7357205 n

OCULTISMUL

Pentru cei formaţi în spiritul culturii europene, o cultură în continuă schimbare, aflată pe drumul găsirii propriei identităţi, Orientul, cu ale sale adevăruri
eterne, este greu de înţeles. În Le sentier du disciple, Alice A. Bailey spune: Unul dintre principalele obstacole în calea unei înţelegeri corecte a ocultismului este relativa tinereţe a popoarelor occidentale şi schimbările rapide caracteristice civilizaţiei europene şi celei americane. Într-adevăr, istoria
Europei nu cuprinde mai mult de 3000 de ani, iar a Americii, abia câteva secole. Ocultismul prosperă într-o atmosferă pregătită, într-un mediu puternic magnetizat şi în tr-o stare de calm rezultat dintr-o activitate milenară pe planul mental.
CAPITOLUL II
UNIVERS, VIAŢĂ ŞI MATERIE
„Nimic nu era: nici cerul curat,
Nici bolta întinsă a cerurilor deasupra capetelor noastre.
Ce acoperea tot? Ce adăpostea? Ce ascundea?
Era adâncul fără fund al apelor.
Moarte nu era, totuşi nimic nu era nemuritor;
Nimic nu despărţea ziua de noapte;
Singur Unul respira fără suflare, lui însuşi;
După, doar El era.
Întunecimile stăpâneau, şi totul, la început, era învăluit
Într-un adânc întuneric, ocean fără lumină.
……………………………………………………………
Cine cunoaştea taina? Cine-a spus-o aici?
De unde, de unde veni această multiplă creaţie?
Însăşi Zeii veniră mai târziu la viaţă,
Cine ştie de unde vine această nemăsurată facere?
Cine ştie asta, de unde veni această mare facere,
Dacă voinţa sa crea sau se stăpâni?
Cel mai înalt văzător care e-n înaltul cerurilor
O ştie, fără îndoială, sau poate nu ştie nici El…
………………………………………………………………
Tu erai. Şi când flacăra subpământeană
Ieşi din temniţa sa şi distruse alcătuirea lumii.
Tu vei mai fi, cum erai altădată;
Tu nu vei cunoaşte nici-o schimbare când timpul nu va mai fi.
O gândire fără de sfârşit, divină ETERNITATE.
Rig Veda
215656 10150164727571860 732491859 7303605 1763978 n

Univers

Universul este o manifestare a Vieţii Universale, creatoarea tuturor lucrurilor şi fiinţelor, a lumilor şi invizibile, toate acestea cu ajutorul materiei.
Evoluţia Universului are loc lent, progresiv, urmând legi eterne, imuabile, conforme cu voinţa Creatorului. Esenţa unică, infinită şi necunoscută există dintotdeauna şi devine pe rând pasivă şi activă, în succesiuni regulate şi armonioase. Relevant în acest sens este un fragment din volumul al
treilea al lucrării Isis Dezvăluită:

„La începutul unei perioade active, spune Doctrina secretă, are loc o expansiune a acestei esenţe divine, în virtutea legii eterne şi imuabile, universul fenomenal fiind re zultatul unui lung lanţ de forţe cosmice puse astfel progresiv în mişcare. La fel, întorcându-se la condiţia pasivă, esenţa divină se
contractă şi opera anterioară a creaţiei este gradat şi progresiv desfăcută, Universul vi zibil se dezintegrează, materialele sale se dispersează, şi, singur,
„întune ricul“ acoperă încă o dată faţa abisului.

Pentru a folosi o metaforă a cărţilor secrete, care face ideea mai clară, o expiraţie a „esenţei necunoscute“ face lumea iar o inspiraţie o face să dispară.
Acest proces a acţionat dintot deauna şi Universul nostru actual nu este decât unul dintre termenii unei serii infinite care nu a avut început şi care nu va avea sfârşit“.

Crearea şi distrugerea ciclică a Universului sunt asimilate cu succesiunea de zile şi nopţi ale lui Brahman, divinitatea supremă:

„Cei care ştiu că ziua lui Brahman ţine până la o mie de yuga, şi că noaptea lui se sfârşeşte după o mie de yuga, aceia sunt oamenii care ştiu (ce-i) ziua
şi noaptea“. (Bhagavad-Gita, VIII, 17).

282532 238896479465409 171956902826034 856041 1835062 n

Universul este caracterizat printr-o continuă schimbare, totul fiind supus, în orice moment, unor modificări mai mult sau mai puţin sesizabile.
În chiar cea mai mică diviziune a timpului, nu există nimic care să nu se modifice. Noţiunea de „timp“ trebuie privită ca definind o iluzie produsă de succesiunea stărilor noastre de conştienţă, pe parcursul călătoriei ce o efectuăm de-a lungul Duratei Eterne. În Doctrina Secretă putem citi: „…ideile
noastre despre durată şi timp sunt toate derivate din senzaţiile noastre, după legile asocierii ideilor.

Legate inextricabil de relativitatea cunoaşterii umane, aceste idei nu pot, totuşi, să existe decât în experienţa Ego-ului individual, şi ele pier când marşul
evolutiv disipă Maya existenţei fenomenale“.

527297 397127886988254 198320350202343 1278252 1252914149 n

Viaţă şi materie

Cea mai mare parte a materiei este imperceptibilă simţurilor noastre. Fiind prea subtilă, nu poate fi percepută de organele noastre de simţ. Şi este foarte bine aşa. Altfel, ne-am scufunda pur şi simplu într-un ocean de senzaţii, atacaţi din toate părţile de informaţii inutile.

Atât viaţa cât şi materia sunt indestructibile, fără început şi fără sfârşit, în natură neexistând viaţă fără materie şi materie fără viaţă. Viaţa penetrează
materia, dându-i calităţi şi proprietăţi specifice.

Prin acest act, o posibilitate a materiei devine realitate, delimitându-se clar caracterul activ al vieţii şi, respectiv, cel pasiv, al materiei. Materia este, de la sine, inertă şi lipsită de formă. Viaţa este cea care o animă, susţine şi conservă.
În acest Univers numit şi Maya, o mare ILUZIE, totul este schimbător, dar şi conştient, fiind dotat cu conştiinţa speci fică planului său propriu de concepte. Faptul că noi nu suntem capabili de a sesiza acest lucru nu înseamnă că el nu este adevărat.

Nu există materie moartă, tot aşa precum nici lege oarbă nu există…

Cele două mari legi care guvernează Universul sunt cea a EVOLUŢIEI, a progresului, şi cea a REÎNCARNĂRII, a existenţelor succesive, numită
şi KARMA.

321123 246335502069747 145451122158186 619529 328518072 n

Diferitele aspecte ale vieţii formează o trinitate:

Înţelepciunea fără de sfârşit, Iubirea faţă de toate creaturile şi Voinţa atotputernică. Prin termenul de Viaţă Universală înţelegem Dumnezeu. Cele trei aspecte ale sale sunt, în ordine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (voinţa, memoria, inteligenţa) în termeni creştini. În nomenclatura teosofică întâlnim Primul, Al Doilea, respectiv Al Treilea Logos. Indienii vorbesc despre Shiva, Vishnu şi Brahma. Kabbala foloseşte nomenclatura ei proprie, şi anume: Kether,
Binah şi Chochmach. Aceste aspecte se regăsesc în spiritul omului, care este făcut după chipul şi asemănarea Domnului.

Cele trei aspecte ale materiei

Materia are şi ea trei aspecte sau GUNA. Infinita diversitate a Universului este bazată pe diferitele combinaţii ale acestor trei Guna sau Tendinţe. Rând pe rând, ele se activează, se suportă şi se contraponderează. Numele lor este într-o ordine pe care putem s-o definim ca fiind oarecum crescătoare: INERŢIA (TAMAS), MIŞCAREA (RADJAS), ECHILIBRUL (SATTVA). Altfel spus: „Toate faptele se îndeplinesc de către Tendinţele Naturii“… (Bhagavad-
Gita, III, 27).

Orice fiinţă este categorisită după preponderenţa uneia sau alteia dintre aceste guna. Când una dintre ele este predominantă, celelalte i se subordonează, devenind suportul ei. De exemplu, apa este, prin natura ei, opusă focului, dar acţiunea conjugată a lor determină fierberea, proces atât de util în prepararea alimentelor. Aceste calităţi sunt transmise tuturor lucrurilor şi fiinţelor, deci şi
omului. Ştiinţa mate rialistă studiază atributele materiei, fără a ţine seama, însă, de faptul că abordează efecte a căror cauză este viaţa.

405361 300178536699902 100001232746798 980298 1276628849 n

Lumile Universului

Universul este stucturat ca un întreg în care cele şapte lumi ale sale se întrepătrund. Dintre aceste şapte lumi, doar cinci ne sunt cunoscute, celelalte
fiind prea subtile. Pornind de la cea mai densă, distingem, în ordine:

– lumea fizică,
– lumea astrală,
– lumea mentală,
– lumea buddhică
– lumea atmică.

ATMAN se poate defini ca fiind o părticică din Sufletul Universal, prezent în orice fiinţă, reprezentând „Sinele“ sau Conştiinţa Pură ce depăşeşte suferinţa existenţială. În Brihadranyaka Upanishad se spune: „Atman depăşeşte foamea şi setea, suferinţa, tulburarea minţii, bătrâneţea şi moartea.“

Lumea noastră solară

Ansamblul de energii care au creat lumea noastră solară poartă numele de LOGOS, numit în termenii Evangheliei „Cuvântul“. El are drept corp fizic Soarele. Logosul este Sunetul Primordial, Cuvântul Etern, vibraţia emanată de Univers. El vine din adâncul Existenţei Unice, este Dumnezeul manifestat. Acest Logos manifestat este o parte din Legiuitorul Suprem al Universului, care se limitează prin această manifestare şi creează Universul cuprins în El. Apoi Logosul se desfăşoară în cele trei aspecte ale sale, ca trei Mari Logoi ai evoluţiei
cosmice. Treimea este Dumnezeul manifestat în Univers.

Viaţa este purtată departe de către razele Soarelui, sub formă de vibraţii. Sinteza lor se numeşte SUFLU VITAL sau PRANA SOLARĂ. Această energie
ce provine de la Soarele fizic acţionează activ asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv
asupra formei fizice a umanităţii.

Ceea ce ştiinţa numeşte FORŢE COSMICE, iar religia În geri sau Zei sunt, de fapt, AGENŢI AI LEGILOR NATURII, ca re exprimă voinţa LOGOSului.

551214 2973236858917 1501663531 32369280 939914073 n

„Legiunile de îngeri ai creştinilor, Elohimii şi „Mesagerii“ evreilor (…) sunt Vehiculele Manifestării Gândirii şi Voinţei Divine sau Universale.

Ei sunt For ţele inteligente care impun „legile“ Naturii şi le realizează în aceasta din urmă, supunându-se în acelaşi timp legilor ce le sunt impuse de Puteri şi mai mari“… se spune în Doctrina secretă.

Există Ierarhii care poartă numele culorilor curcubeului, Ierarhii care au în frunte cele şapte MARI SPIRITE PLA NETARE, cei ŞAPTE STĂPÂNI SUBLIMI ori DHYAN-CHOLAN. Ei corespund Elohimilor ebraici şi sunt Miniştrii Logosului Solar.

Urmează, după Spiritele Planetare, Ierarhia de Arhangheli căreia îi aparţine Arhanghelul Mihail.

Marile Fiinţe, ce apar ca nişte sfere luminoase, extrem de strălucitoare, se mai numesc, din această cauză, FIINŢE STRĂLUCITOARE ALE SPIRITULUI.
Ele sunt arhitecţii şi conservatorii lumii, a cărei evoluţie o şi dirijează.
Sistemul nostru solar, ca de altfel oricare altul, a fost creat şi este susţinut şi controlat de către o Fiinţă care este Logosul solar sau, cum este numit
de indieni, Ishvara. El este Dumnezeirea solară, adică ceea ce noi numim Dumnezeu, imanent în orice atom. Totul este în El, iar El este în toate. Din El am venit şi în El ne vom întoarce. Despre viaţa Sa printre Semenii Săi, noi nu ştim nimic, şi nici n-am putea afla vreodată. Nouă ne este accesibilă doar manifestarea Sa, care este întreită, deşi Logosul este doar unul.

Aspectul Său care creează lumile, este Brahma pentru indieni şi Sfântul Duh pentru creştini.

394582 214698631952164 145955665493128 470737 1564069126 n

Aspectul sau manifestarea care menţine aceste lumi, ocrotindu-le în acelaşi timp, este Vishnu, respectiv Fiul. Manifestarea Logosului care distruge lumile când le-a sosit timpul este numit de indieni Shiva ori Mahadeva. Creştinii îi spun Tatăl.

Adevăraţii constructori, Fii ai Aurorei manvantarice, sunt agenţii secundari, subordonaţi primilor, aceia care dau materiei cosmice consistenţa dorită.Ei mai sunt numiţi şi spirite ale naturii. După apartenenţa lor la elementele aerului, focului, apei sau pământului, definim silfidele, salamandrele, ondinele şi gnomii. Termenii de aer, apă, etc., nu trebuie luaţi ca atare, ei desemnând, de fapt, stările gazoasă, lichidă, ş.a.m.d. Este de remarcat că aceste spirite ale naturii sunt perfect vizibile pentru clarvăzători.

Spiritele planetare animă stelele, în general, şi planetele în particular. Ele conduc destinele oamenilor născuţi sub semnul acelor constelaţii. Elementalele, Forţele Naturii, sunt cauze secundare ce acţionează uneori insesizabil, fiind de asemenea, efectele cauzelor primare imanente ale oricărui fenomen.

542053 271543449601162 253054451450062 595000 1003245163 n

Ce a fost la început?

La început nu era decât SPIRITUL şi SPAŢIUL.

În căutarea adevărului, cele mai multe referiri se fac la Geneză. Trece neobservat, din păcate, faptul că partea sa introductivă nu reprezintă, nici pe
departe, crearea planetei Pământ. Această parte atât de intens studiată a Bibliei vorbeşte de fapt, despre o perioadă nedefinită a evoluţiei Universului.
Scopul probabil este acela de a ermetiza textul.

„La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era fără formă şi gol; şi întuneric era peste faţa adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor“. (Geneza, 1.1, 1.2) Originalul ebraic, diferit de textul canonic, spune astfel: „Când Elohim(ii) a(u) început să facă cerurile şi pământul, pământul era inform şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, iar suflul Elohim(ilor) se mişca deasupra apelor“. Sensul cuvântului „întuneric“ este acela de „Absolut“, care nu poate înţelege Lumina trecătoare: „Şi lumina luminează întru întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o“ scrie în Evanghelia după Ioan.

YUT

Viaţa şi materia sunt elemente opuse ale Puterii etern ascunse, numite ABSOLUT. Fecioara Maria este cea care simbolizează această stare pură,
omogenă, a materiei primordiale cosmice. Ceea ce Scripturile numesc NEANT, ne este imperceptibil datorită gradului de subtilitate. Reprezentând starea
primordială a existenţei, Principiul omniprezent, etern, nelimitat şi imuabil, asupra căruia orice fel de speculaţie este imposibilă, pentru că depăşeşte puterea concepţiei omeneşti, nu are nume, iar tot ce se poate spune, nu se referă decât la Absolutul manifestat. El însuşi nedeterminat, determină totul. FIINŢA PURA şi NEANTUL sunt unul şi acelaşi lucru, începutul fiind unitatea lor
nediferenţiată. El, cel fără nume, despre care nu se poate spune nici că există, nici că nu există, nu poate fi înţeles de un om obişnuit.

H.-P. Blavatsky scrie în Doctrina secretă:

„Legea fundamentală a acestui sistem, punctul central de unde vine totul, în jurul căruia gravitează totul, pe ca re se bazează filosofia sa întreagă, este SUBSTANŢA-PRINCIPIU, Una, Omogenă şi Divină, Cauza Unică radicală.“

5 MAI 2012

SALTUL CUANTIC – NODUL DE HAOS

546047 411908672167264 100000444049443 1444252 520159669 n

Inainte de a va prezenta articolul de mai jos precizez ca SALTUL CUANTIC s-a produs deja undeva intre 5 si 6 mai, iar planeta Pamant impreuna cu alte planete similare ca si nivel de dezvoltare dpdv energetic , sunt aliniate la propriu , ca la un „Start”, in cadrul Cosmosului actual. Modificarile energetice sunt inca in derulare in ceea ce ne priveste pe noi ca specie si pe noi ca si mod de a percepe acest salt, dar saltul DEJA s-a produs la nivel cosmic si, pentru cei ce stiu sa se uite la energii, in astral, este evident ca SHIFT-UL s-a produs. Vestea mai putin buna este ca acum suntem intr-un nod de haos, dscarcam energii joase acumulate in timp si asta provoaca transformarile pe care multi le asteptau (vezi activarea ADN, saltul in constiinta), dar provoaca de asemenea si momentul de Haos total, in care totul este posibil, de la – la +. Asa ca…aveti grija ce faceti si ce ganditi in perioada aceasta….Namaste! Amyra

 

 

In numerologie, limbajul numerelor si intelesul lor simbolic, numerele si datele se aduna pentru a obtine adevaratul lor inteles sau esenta. Anul 2012, de exemplu, este 2+1+2 = 5, ceea ce inseamna ca esenta generala a anului 2012 este energia cinci.
Data pentru portalul triplu 5-5-5 ESTE foarte importanta, luna mai fiind a cincea luna a anului 2012, un an de cifra 5. Reflectati putin asupra cifrei 5, care in numerologie reprezinta, in principal in prima interpretare, schimbarea majora.
Sigur ca anul 2012 este un an 5! Are pe deplin sens, avand in vedere ca trecem in urmatorul mare ciclu, conform Calendarului Galactic Maias. Acest an este in intregime dedicat transformarilor majore.
Pe 5 mai 2012 este si luna plina, mai exact luna Wesak, care celebreaza nasterea si „iluminarea” lui Budha. Din nou vorbim despre o data foarte puternica si semnificativa. Enegia si invataturile lui Budha se refera la compasiune si echilibru in navigarea prin aceasta existenta duala, din cadrul realitatii vietii 3D. Budha, Consiliile Cosmice ale Luminii si multe alte consilii au comunicat din taramurile inalte, importanta acestei date. Atunci, de ce sa nu vorbim mai mult despre ea?
551022 357859300931825 100001232746798 1140875 445708779 n

Frumusetea pura a simbolisticii este de-a dreptul magica. Primul 5 din cadrul datei triple reprezinta COSMICUL, al doilea reprezinta DIVINUL OMENESC si al treilea, MAMA GAIA. Puteti vedea echilibrul si simetria in perfectiunea acestei date. Cinci, care reprezinta schimbarea majora, reflecta ceea ce se intampla in cadrul marelui plan al evolutiei noastre, atunci cand trecem in starile superioare ale constiintei treze. Atunci cand intram in aliniere cu centrul galactic, devin disponibile noile frecvente ale Luminii, informatia si emanatiile nucleului sistemului nostru solar.

Nu ne-am mai aflat in aceasta aliniere, de aproximativ 26.000 de ani. ACEASTA POZITIE PLANETARA, ACEASTA TRIANGULATIE FACE PO SIB ILA RECEPTIONAREA UNOR NOI SPECTRE DE LUMINA, CARE NU AU MAI FOST DISPONIBILE PANA ACUM. Asta face ca acest moment din istoria cosmica sa fie atat de special.
Aceste noi spectre de Lumina reprezinta informatie, tehnologie si comunicare. Venind de la nucleul galactic, ele sunt menite sa ne EXTINDA INTELEGEREA DE SINE PRECUM SI A LOCULUI CARE NE REVINE IN SISTEMUL SOLAR, IN FAMILIA GALACTICA SI IN INIMA SI MINTEA COSMICA.
Acest portal 5-5-5 incepe cu o noua transmisiune de coduri, care ne comunica mai eficient conceptul de „Precum e sus, asemenea este si jos”, intelegerea faptului ca TOTUL emana din Sursa Originara de energie. Ca suntem cu totii parte a unui intreg. Ca fiecare materializare reprezinta o reflectie pura, in oglinda, a gandurilor noastre ce ne creaza astfel, realitatea. Noile coduri vor amplifica cunoasterea si capacitatea de intelegere a frecventei Luminii, care creaza structura si o materializeaza in forma fizica, in cadrul lumii noastre. Ele fac accesibil urmatorul nivel de intelegere a faptului ca NOI ne cream realitatea.
hsdh
Portalul 5-5-5  are o importanta deosebita. In aceasta data de bun augur, vor deveni disponibile noi spectre de Lumina, din Nucleul Cosmic Galactic. Aceste Coduri Lumina si informatii vor deschide calea spre urmatoarea etapa a activarii ADN-ului si a configurarii planurilor energetice, care sa permita aceasta extindere a constiintei umane. Noi, in calitatea noastra de deschizatori de drum in plan fizic, purtatori de coduri si Seminte Stelare, vom constitui „Portalul” prin care aceste coduri se ancoreaza in realitatea noastra. Aflandu-ne pe Gaia, noi vom constitui portalul care ancoreaza aceasta Lumina, in materializarea sa fizica.
In forma sa cea mai pura, Lumina este Energia Sursei. Codurile Luminii reprezinta o forma pura de comunicare de la Sursa. Ele reprezinta o configuratie a secventialitatii matematice si de frecventa, limbajul universal al universului nostru, alcatuind „pachete de informatie” distincte si precise, care pot fi recunoscute si interpretate de catre structura enegetica/fizica umana. Aceste pachete lucreaza direct cu ADN-ul fizic si multidimensional, pentru a activa si declansa memoria si intelegerea constienta.
Codurile de Lumina lucreaza pe mai multe nivele, un exemplu simplu a ceea ce sunt menite sa faca, fiind acela ca ele declanseaza memoria fizica, astfel incat corpul sa pastreze, sa integreze si sa interpreteze Lumina, pentru a transforma structura voastra celulara, intr-o configuratie cristalina. Ele activeaza memoria voastra multi-dimensionala, pentru a va conecta la Sinele Superior/ Esenta Sufletului si a va aminti cine sunteti. Ele elibereaza si restaureaza intelepciunea straveche din alte sisteme stelare si a Gaiei insasi. De asemenea, aceste coduri aduc tehnologiile si cunoasterea viitorului, in atentia constiintei noastre treze, atat la nivel individual, cat si colectiv.
De fapt, pana la urma, ele sunt menite sa ajute omenirea (toate fiintele dotate cu simturi si constiinta) sa isi aminteasca faptul ca suntem cu totii parte din energia Sursei si din Divin.
576507 3809983133606 1398327371 33521457 124374675 n
Energia sau codurile Lumina vor pulsa din nucleul Galactic, prin intermediul corpurilor noastre fizice, spre interiorul Gaiei. Apoi Gaia, in calitatea ei de gazda celesta a noastra, va transmite inapoi, prin intermediul portalurilor noastre fizice, catre Nucleul Galactic/Sursa inteligentei, nivelul coeficientului nostru de Lumina si gradul nostru de pregatire, pentru a pastra nivelul urmator al codurilor ADN Lumina. Pulsatia dintre Nucleul Cosmic, Corpul Fizic/planul de constructie si Gaia, va continua pe tot pacursul zilei si pe intreaga suprafata a globului, pe masura ce informatia Lumina se descarca in matricea energetica a celor care pot sa o ancoreze in sistemele lor. Sunteti pregatiti?
Pe masura ce codurile se ancoreaza in matricea Lumina, a celor care pastreaza un coeficient suficient de Lumina, structura celulara si ADN-ul vor face, inca o data, un salt cuantic.
Aceste coduri vor incepe sa se activeze in interiorul ADN/ ARN–ului Semintelor Stelare, al Purtatorilor de Coduri si al Lucratorilor intru Lumina, care s-au angajat sa fie deschizatori de drumuri ai ancorarii acestei energii in cadrul omenirii. Intre datele de 5 mai si 12 decembrie, 2012, cei care ancoreaza aceste coduri vor pregati planul de constructie/matricea umana, pentru a reconfigura si sustine acest nivel de constiinta.
Matricea Lumina are multe componente, cum ar fi Merkaba, Corpul Ka, corpul Lumina etc., dar in starea sa cea mai pura si completa, ea reprezinta structura care interpreteaza informatia de la Sursa Lumina si o face de inteles pentru mintea omeneasca. Promisiunea si rolul nostru este acela de a ne pregati Matricea Lumina, pentru a putea mentine aceasta Lumina si informatie, la un nivel suficient pentru a permite ca planurile de executie sa poata fi extinse in retelele planetare. Astfel, ele devin accesibile tuturor oamenilor. Acest nivel al Luminii din cadrul Matricei Umane va fi necesar pentru a pregati masele pentru afluxul de Lumina care va aparea, atunci cand Structura Cristalina 144 va intra complet in functiune, pe 12-12-12.
544442 353817531337039 172290899489704 1117566 2028646986 n
Aceasta este o activitate pregatitoare deosebit de importanta, la care s-au inscris multi dintre voi. SUNTETI UNUL DINTRE ACESTIA? Sistemele noastre fizice se reconfigureaza la nivel celular, pentru a se reconecta la Inima si Mintea cosmica, pentru a trece la un nivel de perceptie, care sa permita o intelegere clara a noastra, ca Fiinte Divine de Lumina si a existentei noastre in cadrul intregului Cosmic.
SUNTEM portaluri ale Luminii!
Adunati-va impreuna cu alti Lucratori intru Lumina si ancorati aceasta Lumina, ca vehicule omenesti Divine ce sunteti. Toate locurile de pe Gaia sunt sacre! Oricum, daca va puteti aduna in Locurile de Putere, pe Vortexuri, pe liniile de forta magnetica semnificative ale Gaiei, atunci capacitatea voastra de a ancora mai deplin aceasta energie va fi sporita.
S-a dat apelul. Am lucrat cu totii la aceasta tema, timp de ani intregi. Am continuat sa urmam indemnurile Spiritului de a ne pune in serviciul omenirii. Adunati-va laolalta cu familia voastra de suflet, celebrati energiile lunii pline ale Wesak si Budha, dansati, cantati si onorati-va rolul de Maestri multidimensionali ai Luminii.
Atunci cand adunati numerele 5-5-5 obtineti 15. 1+5 =6. Esenta energiei lui 6 reprezinta CAMINUL si FAMILIA. Suntem parte din familia Cosmica a Luminii!
hhhh
Locul nostru in acest context poate fi mai bine inteles, atunci cand, in cadrul ADN-ului nostru, se vor activa noile coduri Lumina si cand amintirea a cine suntem cu adevarat va reveni in centrul atentiei noastre. 2012 este un al al transformarii! Traiti-va Lumina!
 – Ram Arjuna –
190114 340130672742560 91446865 n

KIRAEL – Mesaj despre schimbarea din 2012

 
2012 sfarsitul lumii icon 1
 
Mesaj primit de Kahu Fred Sterling de la Maestrul Kirael  
Kirael: Marea Schimbare in Constiinta inseamna intrarea intr-o noua lume, intr-o noua dimensiune. Pentru a intra in aceasta noua lume sau dimensiune, voi trebuie sa practicati meditatia pentru a echilibra emisferele dreapta si stanga ale creierului, astfel incat iubirea voastra sa creasca. Lucratorii in Lumina vor fi forta conducatoare a schimbarii in noua dimensiune. Faceti orice este necesar pentru a fi pregatiti in momentrul Marii Schimbare in Constiinta. Cine nu va reusi sa se pregateasca pentru a intra in a 4-a dimensiune, va pleca de aici. Ce inseamna asta? Ei bine, nu toti cei circa 6 miliarde de oameni, existenti acum pe aceasta planeta, vor trece prin schimbare. Cei care nu vor fi pregatiti sa treaca, se vor intoarce Acasa, la Creator, sau in alte sisteme planetare. Majoritatea celor care trec prin Schimbare vor experimenta in 2012 “cele 3 zile de intuneric”, un timp in care veti fi adormiti si Pamantul va trece prin centura fotonica. Voi intrebati: ” De ce trebuie sa trec prin cele 3 zile de intuneric, si ce se va intampla cu mine in acest timp?” Trecerea prin “cele 3 zile de intuneric”, va fi cel mai usor mod de a trece in a 4-a dimensiune. In acea scurta perioada, in care veti dormi, veti primi mai multa lumina in corpul vostru. Cand va veti trezi, veti descoperi ca v-ati transformat, capatand unele abilitati in plus, de ex. veti constata ca atunci cand veti face un salt veti avea o stare de plutire, revenirea pe sol facandu-se nu imediat (asa cum cunosteati) ci in cca. 15 secunde. Constatarea va va produce o stare de puternica emotie si bucurie.Veti dori sa impartasiti bucura voastra cu cei pe care-i veti intalni. Multi dintre ei vor fi inca debusolati, derutati si chiar buimaciti. Acestia nu vor intelege despre ce doriti sa le vorbiti si nu va vor intelege entuziasmul. Multi dintre umani nu vor trece prin acel somn de trei zile ci vor ramane treji tot timpul, fiind martori ingroziti ai distrugerilor ce se vor produce in dimensiunea a 3-a: prabusiri de cladiri, surpari de terenuri etc. In fapt, ei vor fi asistat la saltul planetei si al omenirii de la dimensiunea a 3-a in dimensiunea a 4-a. Asadar, cei constienti de iminenta Schimbarii (adica cei care vor face trecerea in 4D) vor avea acel somn de trei zile, timp in care fiinta lor se va transforma. La trezire veti vedea un Pamant linistit, calm, si plin de lumina; veti vedea pomi plini de viata, si, in general, o natura mult mai primitoare, mai imbietoare. Nici unul dintre voi nu stie acum daca va trece prin Schimbare sau daca va ramane in viata grea a dimensiunii a 3-a. Cert este ca Schimbarea se va produce in timp ce oamenii vor fi inca pe planeta. Chiar si aceia dintre voi care ati fost in constiinta Lemuriana nu ati experimentat Schimbarea in modalitatea in care se va produce acum. Eu am venit pe Pamant ca un gardian al acestei Marete Schimbari in Constiinta, din cea de a 7-a dimensiune. Eu, si toti maestrii coborati pe Pamant acum, suntem aici pentru a asista la aceasta Schimbare. Deci, bucurati-va de calatorie.
422383 2915302320429 1196847261 32284530 1057164276 n

 

Cum ne pregatim pentru aceasta schimbare in constiinta?
Kirael: Meditati pentru a ajuta sa va schimbati paradigma intr-o noua calatorie dimensionala si pentru a primi raspunsuri la intrebarile voastre. Schimbarea va avea loc in fiecare sector de viata de pe aceasta planeta. Daca ramaneti in spatiul, timpul si constiinta Galaxiei Caii Lactee si a planului Pamantului, nu veti fi capabili sa vedeti noua dimensiune. Daca meditati, veti castiga ceea ce aveti nevoie pentru a merge inainte si veti vedea a 4-a lumina. Simturile voastre se vor rafina si diversifica. Simtul olfactiv se va extinde, veti percepe gusturi pe care nu le-ati avut niciodata inainte ; veti simti lucruri pe care nu le-ati simti inainte si veti vedea lucruri pe care nu le-ati mai vazut. Ochii vostri vor fi atat de puternici, incat veti fi capabili sa priviti direct soarele fara ochelari de protectie. Veti vedea razele de soare, petele si exploziile din soare, cu ochiul liber.
Eu simt un indemn, un dor de a merge Acasa la Creator dar si o nevoie de a fi aici pentru a-mi face munca. Este timpul sa merg Acasa sau este timpul sa-mi incep munca?
Kirael: Acel dute vino pe care il simti provine e la fortele tale angelice. O multime de ingeri sunt aici gata sa te asiste in calatoria ta in planul Pamantului. Lumea ingerilor este o forta care te inconjoara acum. Se pare ca tu doresti sa mergi Acasa si sa faci Schimbarea pe partea cealalta de voal. Daca mergi Acasa, la Creator, probabil te vei intoarce pe planeta pentru a face parte din aceasta calatorie sau vei face parte din fortele angelice solaritale, galactice etc. Aceste forte sunt deja programate sa vina in planul Pamantului, in vederea Schimbarii. Ramanand in corpul tau fizic pe timpul Schimbarii, poate nu vei avea cea mai usoara perioada din viata, dar, daca vei trece prin programul celor 3 zile de intuneric, vei beneficia de gloria reala a acestei Schimbari. Iti va placea ceea ce vei vedea cand te vei trezi. Te vei uita la corpul tau si vei observa ca degetele ti-au devenit mai lungi, iti vei simti corpul mai viguros, mai puternic, si vei constata ca hainele ti-au ramas cam mici. In apropierea ta vei sesiza un contur energetic vag definit. Privindu-l mai atent, vei constata ca este o forma angelica animata, delicata care exprima bunatate. Deodata, acel contur va deveni un Elven de 3 metri. Vei fi socat si vei exclama: “Oh, Dumnezeule, cred ca sunt droga !”. Fiinta angelica pe care o vei vedea in fata ta, va fi calatorit prin timp pentru a fi prezenta langa tine in acele momente de profunde transformari si trecere la o dimensiune superioara. Revenind la intrebarea ta, sfatul meu ar fi sa incetezi a mai lupta cu nevoia de a parasi acest plan al constiintei, pentru a-ti incepe schimbarea. Poti face asta aici, daca devii activ in acumularea de informatii din domeniul ezoteric si slujind cu abnegatie trendul transformarii actuale. Deci, renunta la dorinta de a merge Acasa. Tu esti necesar aici, pentru a fi parte din Schimbare. Desigur, oameni vor mai muri in fiecare zi din diverse cauze: boli, accidente, etc. Nu-ti propune sa fii unul dintre ei. Schimbarea se va produce, faceti munca din portaluri, veti avea 3 zile sa fiti gata pentru aceste schimbari si veti fi ajutati de fortele nevazute si de lumea galactica. Lumina si informatiile vor fi descarcate in voi, pe durata acelei scurte perioade de intuneric si de adormire. Va veti trezi mai destepti, mai luminosi si capabili sa plutiti sau sa faceti lucruri care vi se vor parea miraculoase.
df

 

Roluri diferite pe durata schimbarii
Eu simt ca nu mai apartin acestei dimensiuni. Ce imi cauzeaza acest sentiment?
Kirael: Realitatea ta este mai potrivita cu energia post-schimbarii. Corpul tau fizic deja se schimba si tu poti vedea schimbarile, daca iti privesti corpul acum. Cand ai pus intrebarea, discursul tau a fost dificil de inteles, deoarece ai prea multa putere ce o primesti prin legatura ta nevazuta. Tu esti o prezenta galactica. Prin asta, eu nu vreau sa spun ca esti o fiinta de pe alta planeta. Eu spun ca vei apartine acestui Pamant, abia dupa perioada post-schimbare. Tu deja iti extinzi corpul si mintea si iti aduci concentrarea in aceasta lumina, incercand sa iti clarifici ceea ce se intampla. Tu esti un om de stiinta in viata ta pamanteasca si esti un ofiter de stiinta dintr-o alta energie galactica, din afara planului Pamantului. Ai venit aici pentru a face aceasta calatorie, folosind energiile stiintifice predispuse, dar lumea nu este inca pregatita pentru tine. In aceasta Mare Schimbare, vei fi una din cele mai concentrate energii si vei fi constient de aceasta.
Ca gardian pentru aceasta Mare Schimbare, plantezi semintele pentru a crea o experienta pozitiva pe durata procesului schimbarii?
Kirael: Ca gardian al acestei Mare Schimbari in Constiinta eu fac tot ce pot mai bine pentru a va aduce atata informatie cata este posibila, pentru a va ajuta sa va vindecati si sa eliberati frica, in pregatirea pentru aceasta schimbare. Se poate spune ca eu am sadit semintele pentru a crea o experienta pozitiva a Schimbarii. Eu nu sunt singurul gardian, asa cum bine stiti. Multi au fost pe aceasta planeta inaintea mea si multi vor fi aici dupa ce energiile mele vor pleca.
Viata dupa schimbare
Dupa Schimbare, cu ce ne vom hrani? Ne vom prepara din nou mancarea? Cum va arata corpul meu? Ce fel de haine vom avea?
Kirael: Va trebui sa va gatiti hrana, deoarece veti fi la nivelul unu al procesului 4 dimensional. Ceea ce veti gati nu va fi ceea ce gatiti in mod normal acum. Meniul va fi diferit de cel actual si compus din ceea ce nu v-ati fi gandit niciodata ca este comestibil. Hrana va fi gustoasa si o veti manca incet. Ca volum, o masa va incapea in interiorul palmei voastre. Cele 6 simturi vor fi activate profund. Noile voastre corpuri vor incepe sa fiinteze inca din prima zi de dupa “cele 3 zile de intuneric”. Totusi, imediat dupa trezire este forte posibil sa nu sesizati schimbari profunde ale corpului; ele vor deveni evidente insa in scurt timp. Bratele, picioarele si gatul vostru deveni mai lungi (trunchiul va fi ultima parte care se va lungi). Nu veti avea par, pentru o perioada de timp. Cat despre imbracamine, veti constata ca v-a ramas cam mica sau s-a modificat si ea in mod miraculos, in cele 3 zile, materialul, ca textura, provenienta, croiala si asamblare fiindu-va complet necunoscute. Veti avea dorinta ca in fiecare zi sa faceti o baie zdravana.
lk

 

Noi perspective asupra ghizilor si aspectelor
In cea de a 4-a dimensiune, imi voi vedea si auzi echipa mea de ghidare?
Kirael: Da, va trebui sa va descurcati cu multe energii cand veti trece prin procesul schimbarii. Va veti vedea si auzi ghizii. Cand intrati in cea de a 4-a dimensiune, channeling-ul va fi mult mai eficient si mai lesne de realizat. Veti capta energii si din dimensiunile superioare 5,6 si 7, energii pe care veti sti cum sa le interpretati si sa le gestionati.
Ce se va intampla cu aspectele noastre pe durata Schimbarii?
Kirael: O persoana medie care trece prin Schimbare are deja doua aspecte, in planul Pamantului sau in alt taram sau in ambele. Sa zicem ca veti avea doua aspecte: unul este in Africa si unul in China. Cand are loc Schimbarea, aspectele voastre isi vor descarca energiile in corpul vostru fizic. Voi veti dobandi intelepciunea si cunoasterea acestor entitati, aspecte ale voastre care au trait pana atunci independent si fara sa se cunoasca intre ele. Contopirea va avea loc in cele trei zile de intuneric si de somn. Va trebui sa fiti capabili sa va acomodati cu aceasta energii. Aceste aspecte vor decarca in fiinta unica in care se vor regasi, informatii adunate prin experienta lor.
Multe calatorii diferite va vor fi disponibile dupa Schimbare, dar frica nu va mai fi una dintre acestea. In calatoria mea starea si sentimentul fricii este inexistent. Este timpul pentru ca si voi sa scoateti frica din calatoria voastra. Incepeti acum ! Acceptati toate lucrurile luminoase si eu voi fi acolo. Veti vedea.
ANGELPhillipStraubStarGazer

ACTIVAREA ADN

         
13576428

Inchipuiti-va ca v-ati trezi intr-o dimineata si ca ati realiza ca aveti capacitati supraomenesti in stare latenta care asteaptau sa fie descoperite. Ca odata ce v-ati activat aceste capacitati, ati putea obtine tot ce ati dorit in viata, ati putea trai o viata fara momente dramatice, ati putea avea corpul ideal din punct de vedere fizic, ati deveni imuni in fata oricarei boli si ati putea inversa procesul de imbatranire. Imaginati-va cum ar fi daca ati realiza ca v-ati putea schimba de fapt amprenta vietii, ADN-ul, care sa va permita marirea potentialului creativ, sa puteti accesa subconstientul devenind intuitiv, clarvazator si sa descoperiti instantaneu scopul vietii dumneavoastra. Exista acum o metoda care va va permite sa faceti toate aceste lucruri si chiar mai mult de atat, proces numit Activarea ADN.
Ce inseamna de fapt Activarea ADN?
Majoritatea stiu ca ADN reprezinta o “amprenta a vietii” care se afla in fiecare celula din corp. In plus la fiecare helix dublu cu 2 catene ale ADN din cromozom, mai sunt adaugate 10 catene eterice de ADN pentru fiecare om, care au fost dezactivate si in stare latenta inca de la inceputul istoriei. Fiecare catena adaugata are capacitatea de a permite persoanei sa aiba realizari mai mari. Oamenii de stiinta au admis faptul ca in momentul de fata folosim doar 3% din ADN-ul cu 2 catene pe care il avem. Astfel, traim intr-o societate in care oamenii sunt bolnavi, nefericiti, stresati, provoaca razboaie, se indeparteaza de sentimentul iubirii si au interupt legatura cu universul. Cei mai multi trebuie sa mediteze timp indelungat pentru a putea trai experienta mistica – atat de grava este ruptura in momentul de fata. Imaginati-va ca activati 100% ADN-ul cu 2 catene si inca 10 catene suplimentare. Veti ajunge sa folositi 10% din creierul dumneavoastra, devenind o fiinta cu multiple capacitate psihice, telepatice si cu putere de manifestare dincolo de imaginatie. In plus, veti opri procesul de imbatranire si veti arata si va veti simti mai tineri. Aceasta este amprenta divina initiala, ceea ce omul ERA inainte. S-a scris referitor la faptul ca Iisus a avut 12 catene din ADN activate. De-a lungul intregii istorii a umanitatii s-au nascut copii care au marit vibratia planetei si care au mai mult de 2 catene din AND active – ei sunt cunoscuti sub numele de copiii Indigo. Acestia sunt copii incredibil de inteligenti, iubitori si uimitori care sunt gresit diagnosticati cu A.D.D. deoarece au dificultati de atentie in timpul orelor. ADN-ul dumneavoastra este amprenta vietii si cel care controleaza fiecare functie din fiecare celula. Daca va schimbati ADN-ul, va veti schimba de fapt viata.
adn
 Sunt sceptic – toti cei care au facut cursuri de biologie in liceu stiu ca ADN-ul are o structura cu helix dublu. Cum este posibil sa existe catene din ADN suplimentare si cum arata acestea? Portiuni din lantul ADN pe care stiinta l-a identificat ca fiind “helix dublu” reprezinta doar portiunile de suprafata din componentele chimice, elementale si electrice ale catenelor ADN active. Totusi, stiinta trebuie sa identifice spectrul multidimensional al comportarii ADN si sa fie constienta de faptul ca in structurile ADN detectabile exista nivele de structura si functie care coordoneaza functionarea intregii amprente genetice care in momentul de fata nu sunt depistabile prin metoda stiintifica moderna. Amprenta umana de ADN se va infatisa intotdeauna analizei din exterior ca fiind o configuratie cu helix dublu alcatuita din 2 catene. Dar ceea ce scapa intelegerii este faptul ca in interiorul helixului dublu exista si se vor mai dezvolta treptat catene suplimentare cu helix dublu care se unesc si vor adauga codul lor de functionare in structura amprentei ADN active. Pe masura ce stiinta inainteaza in intelegerea spectrului multidimensional, intelegerea structurii arborelui si a functiei ADN se vor dezvolta treptat.
Cum si de ce a fost ADN-ul nostru “deconectat”?
Daca studiati istoria veche a omenirii, veti vedea cum predecesorii nu erau “primitivi” asa cum v-ar face sa credeti anumiti istorici si anumite guverne. De fapt, ei erau mult mai avansati decat noi in ziua de azi. Acestia comunicau telepatic si erau de fapt zei. Deci, dupa cum banuiti, ar fi destul de greu sa controlati o astfel de persoana. Imaginati-va cum ar fi daca cineva de la locul de munca ar avea capacitati telepatice. Nu credeti ca acest lucru l-ar face pe seful dumneavoastra sa nu se simta in largul sau? La un moment dat, de-a lungul istoriei, cateva fiinte care s-au autodenumit “zei” nu si-au putut invinge natura umana, prin urmare au decis sa faca o manipulare genetica care a dus la separarea creierului. Acest lucru a insemnat separarea partii analitice din ratiunea persoanei de cea intuitiva si emotionala, iar problemele legate de aceasta intamplare pot fi inca observate si in zilele noastre. Apoi au deconectat 10 din 12 catene ale ADN, dar le-au lasat acolo. Unele din acestea o reprezinta substanta ADN pe care stiinta o numeste ADN-ul “blocat”, acel ADN care se afla acolo in celule dumneavoastra, celalalt este ADN-ul eteric care exista in vibratii mai inalte, armonioase pe care nu le puteti vedea cu ochiul liber. Imediat ce acele 10 catene eterice de ADN au fost deconectate, oamenii care urmau sa se nasca dupa acest moment descifrau cu greu gandurile. Apoi, aceste fiinte care s-au autonumit zei au introdus limbajul.

fds

Limba separa triburile si popoarele. Ganditi-va cat de simpla ar fi viata daca ar exista doar o singura limba universala! Si astfel, oamenii au inceput sa dea comenzi verbale pentru a intelege si a executa anumite sarcini, iar acest lucru exista si in ziua de azi. Priviti cum militarii din lume fac acest lucru prin intermediul “comenzilor”. Urmatoarea decizie consta in modificarea structurii ADN a oamenilor pentru a elimina capacitatile psihice si pentru a bloca mintea inconstienta aproape complet. Prin urmare, cele 10 catene ale ADN au fost descurcate, iar implanturile au fost puse in corpurile eterice pentru a le impiedica sa se contopeasca din nou. Catenele au fost de asemenea deconectate de la sistemul endocrin din corpul fizic, ceea ce impiedica crearea unei substante chimice care activeaza glanda pituitara, pineala si hipotalamusul. Astfel, aceste glande s-au micsorat din cauza neintrebuintarii lor, iar oamenii de stiinta nu isi dau seama pentru ce sunt folosite. Din acest motiv, majoritatea oamenilor folosesc in prezent mai putin de 10% din creier. Doar cateva persone au pastrat folosirea acestor glande in generatiile viitoare – acestia poarta in ei acele genele speciale care ii transforma in adevarati mediumi, mistici sau shamani. Cea mai mare parte a omenirii a fost lasata cu capacitatea de a activa glandele si 10 catene ale ADN, dar doar daca ei s-ar ocupa de acest lucru si daca ar sti cum sa o faca. Si asta este ceea ce face Perfectiunea ADN – reactiveaza aceste catene de ADN, astfel incat persoana respectiva sa isi poata da seama de adevaratul potential genetic si de amprenta originala. Iar activarea ADN-ului va va permite de asemenea sa va intrebuintati in cele din urma creierul in proportie de 100%. Istoria umanitatii este interesanta si va incurajez sa experimentati aceste cunostinte prin cercetarea dumneavoastra plina de sarg. Rasa noastra nu a fost afectata doar de falsificarea genetica si de experimentare, dar a fost aproape in totalitate exterminata datorita distorsiunilor din reteaua planetara. Pamantul este si el un organism viu si capteaza energie de la Sursa la fel ca orice organism viu sau ca orice structura planetara. Noi, in calitate de fiinte care traim pe Pamant, nu putem decat sa captam in corpurile noastre vibratiile pe care le atrage Pamantul de la Sursa. Daca retelele Pamantului sunt deteriorate, atunci fiecare forma de viata de pe Pamant va avea un sablon ADN deteriorat. Distorsiunile retelei planetare din anul 3470 IH in Masacrul din Babel a cauzat mutatii in sablonul uman ADN, ceea ce a dus la scurtarea perioadei de viata a omului, a blocat perceptia senzoriala superioara, a provocat pierderea memoriei rasei si a amestecat tiparele originale ale limbii care sunt formate pe corespondenta literelor de foc ale ADN. Rasa noastra a suferit de amnezie, a murit tanara si se afla in continuu conflict babilonic inca de atunci. Acest eveniment istoric a fost notat in istorie ca povestea biblica “Turnul Babel”.

ADN structura
 Care sunt beneficiile cunoscute si rezultatele activarii ADN?
Activarea ADN indeparteaza blocajele energetice, invaluind Sinele Suprem, constiinta sufletului, Avatarul insusi si Rishi – partea din dumneavoastra care se afla cel mai aproape de Sursa sau de Dumnezeu. Prin urmare, extinderea constiintei este una din principalele avantaje si dupa sedinte, veti fi mai constienti de tot, in special de scopul vostru si motivul pentru care v-ati incarnat aici, in acest moment din aceasta “perioada”. Veti deveni constienti sau veti vedea lucruri pe care altii nu le pot vedea – cateva din problemele ascunse care au loc si modalitatea de a lua decizii care sa va ajute pe dumneavoastra si familia dumneavoastra in cel mai bun mod. Functiile creierului dumneavoastra aflate in stare latenta vor incepe sa devina active, in special glanda pineala. Acest lucru va ajuta la atingerea celor 7 simturi superioare, iar apoi le veti putea folosi zilnic prin practica. Unele din beneficiile fizice enumerate de catre clienti sunt urmatoarele: cresterea parului cu firul mai gros, pierderea greutatii si stabilizarea greutatii dorite, energie crescuta si reintinerirea diferitilor muschi. Veti incepe sa observati cum si corpul este o forma a gandului si va puteti schimba corpul mult mai usor prin concentrare, asa ca nu va trebui sa va obositi atat de mult. Din punct de vedere emotional, veti trece peste problemele dramatice, peste agravarea zilnica a vietii. Corpul dumneavoastra va suferi o detoxificare care va aduce in prim plan la suprafata probleme emotionale mai vechi pentru a putea fi vindecate pentru totdeauna, pentru a nu mai fi cauza bolii si impuritatilor din organism. De asemenea veti experimenta un nou sentiment de incredere si siguranta si veti transmite acest lucru si celorlalti, lucru care va permite intocmirea unor relatii complete, incredere accentuata si discernamant si atragerea sufletelor pereche. Aproape toti afirma, de asemenea si materializarea mai rapida a ceea ce doresc.
Ce fel de vindecari au loc dupa activarile ADN?
La momentul activarilor au loc vindecari spontane. De obicei au legatura cu problemele fizice grave sau cu cele emotionale. Dupa aceste activari, are loc un proces de purificare care incepe sa detoxifieze corpul fizic, emotional si mental. Au fost multi pacienti care s-au autovindecat de cancer si de alte boli grave dupa activarile ADN.
Cat timp dureaza pana la aparitia efectelor ca urmare a sedintelor? 
adn2

 

Acest lucru depinde de persoana. Toti suntem diferiti si ne aflam din punctul de vedere al evolutiei la nivele spirituale diferite. Dupa efectuarea a peste 2000 de sedinte, am observat urmatoarele. Unii oameni observa efectele imediat dupa sedinta, se vindeca instantaneu, iar realizarile miraculoase se intampla spontan, in timp ce altii au afirmat ca au constientizat rezultatele pe o scala cuprinsa intre 1 si 5 zile dupa sedinta. Totusi schimbarile nu au loc peste noapte. Ele au loc timp de saptamani intregi si chiar luni dupa fiecare sedinta. Asta se datoreaza faptului ca lucram asupra corpurilor subtile, asupra acelora care se afla la vibratii mai inalte. De fapt aveti 15 nivele in campul aurei. Astfel, blocajele energetice pe care le indepartam din aceste dimensiuni mai inalte ale sinelui dumneavoastra dureaza de obicei cateva zile pentru a cobori in constiinta persoanei si in realitatea holografica.

Natura multidimensionalitatii 
Pana nu de mult, toti oamenii nascuti pe Pamant erau nascuti ca fiinte tridimensionale. Ceea ce inseamna ca erau cu totul in planul sau taramul material, si constiinta lor era „blocata” in Dimensiunea a Treia. Ei functionau prin primele trei chakre, cea materiala, cea emotionala si cea mentala. Acolo unde se gasea spiritualitate, era de obicei vazuta ca ceva din afara sau altceva decat functionarea normala de zi cu zi. Fiinta Dimensiunii a Treia este constienta de el sau de ea ca un individ unic, separat. Nu exista simt real al unitatii sau unimii de constiinta care este un factor al constiintei dimensiunilor mai inalte. Din cauza acestui simt al separarii, oamenii au construit o societate care isi da seama prea putin de interconectarea dintre fiinte si dintre actiuni. Si datorita acestei lipse de constientizare, oamenii au creat o planeta de necazuri si suferinta, unde indivizii nu vad necesitatea de a fi responsabili pentru gandurile, sentimentele si actiunile lor. Frica de a nu supravietui la nivel individual, din cauza lipsei de resurse, a dus la lacomie si dezechilibru care trebuie sa fie adresate pentru a crea o casa planetara stabila pentru toti oamenii. Copiii Indigo au ajuns aici cu cheia catre multi-dimensionalitate. Ei au fost nascuti in corpuri ale Dimensiunii a Treia, dar constiinta lor era efectiv in Dimensiunea a Patra si capabila de a se muta in cea de-a Cincea. Cand acest „val” de constiinta Indigo a ajuns pe planeta la inceputul anilor `70, s-a deschis calea pentru toti oamenii si pentru planeta insasi sa se mute in Dimensiunea a Patra.  La nivelul Constiintei din a Patra Dimensiune, oamenii devin constienti de Legea Universala a Unitatii, altfel stiuta ca ”Constiinta Unitatii”. Aceasta lege afirma ca toti suntem Unul, toti suntem conectati si ca orice afecteaza pe unul ne afecteaza pe toti. Copiii Indigo poarta aceasta constientizare in constiinta lor, si asta ii conduce catre a fi razboinici pentru multe cauze care vor vindeca Pamantul si ii vor opri pe oameni de la distrugerea si poluarea mediului lor inconjurator si de la vatamarea altor oameni.
human dna

 

Legea lui Unu sprijina (hraneste) de asemenea intelegerea in fiintele Indigo ca toti suntem egali, si nimeni nu este mai bun decat oricare altul. Aceasta constiinta si constienta de grup este calea catre viitor pentru oameni. Vom invata sa functionam in mod cooperant si pentru binele tuturor daca vrem sa cream Noul Pamant pe care ni-l dorim. Oamenii Indigo respecta talentele si abilitatile fiecarui individ, dar aceste talente nu fac pe nimeni superior altuia. Jocul ego-ului si importantei de sinenu-si gaseste locul in viata unui Indigo. Cand constienta unui Indigo se deschide in Dimensiunea a Cincea, el devine constient de el insusi ca un Creator. Constienta Dimensiunii a Cincea iubeste sa creeze. Toate sistemele de credinte religioase si sistemele economice de astazi de pe Pamant sunt creatii ale Formei Gandirii Dimensiunii A Cincea pe care le pastram prin suportul nostru continuu ale acestor forme de ganduri. Ele formeaza o grila a Dimensiunii a Cincea in jurul Pamantului. Fiintele din dimensiunile cele mai joase sunt complet in necunoasterea faptului ca modelele lor de gandire si comportament sunt controlate de la acest nivel. Cand constienta Indigo se deschide spre acest nivel, apare adesea o respingere a tuturor sistemelor de credinta si o constiinta a libertatii de a crea cai noi si alternative de gandire si fiintare. Persoana Indigo preia misiunea planetara de a crea si a aduce noi moduri de gandire si existenta pentru Planeta Pamant. Dar, la acest nivel de constiinta ea este inca preocupata de dualitatile „bine” si „rau”, care determina ce fel de sistem este cel mai bun pentru Pamant. Urmatorul past in constiinta este trecerea dincolo de dualitate intr-un taram in care totul este vazut ca parte a binelui superior si pentru binele marelui intreg. Acest stadiu avansat este cunoscut ca si Constiinta a Dimensiunii a Sasea, si este taramul Copilului Christic sau al Copilului Magic. Toti copiii de Cristal sunt nascuti in acest nivel de constiinta. Ei au acces imediat la aspectele magice si spirituale a ceea ce sunt, si sunt capabili sa mixeze imaginatia si creatia in moduri fantastice si pline de bucurie. Daca ar fi lasati sa se descurce singuri, ar crea imediat o planeta magica. Dar, ei au inca de a face cu o constiinta largita a Dimensiunii A Treia, si ei se lupta cu modelele si comportamentele pe care le gasesc aici.

Cand constiinta unui adult Indigo face trecerea in stadiul de constienta de Cristal, el intra in constienta Dimensiunii a sasea si in semintia Constiintei Christice. Ei sunt renascuti, in constiinta, ca si copii Christici sau Magici. Odata cu aceasta apare o constienta a veseliei vietii, si a jocului Spiritului prin fiintele umane de pe aceasta planeta. Atunci toata viata este vazuta ca magica si binecuvantata, si toata viata este directionata si avansata prin lucrarea spiritului. In acest moment, fiinta intelege principiul capitularii in fata cursului undei evolutionare superioare, in timp ce-si exercita dreptul de a fi cocreator la nivel individual. Constiinta de Cristal, atunci cand s-a maturizat suficient la acest nivel, poate sa se mute la nivelul Dimensiunii a Saptea, unde constienta se deschide spre natura misiunii spirituale a fiintei. Un adult de Cristal sau Christic la acest nivel este gata sa preia misiunea planetara ca pe o un purtator al constiintei dimensiunilor mai inalte catre ceilalti. Aceasta munca poate introduce invatarea si vindecarea la o scara majora, sau poate fi simpla, de a purta energia in campul auric astfel incat ceilalti sa poata accesa vibratiile mai inalte pe propria lor carare ascensionala. Copilul si adultul de Cristal poarta acum potentialul de deschidere completa catre nivelul al Noualea de Constiinta Christica Completa. Aceasta incorporeaza al Optulea nivel, sau nivelul Arhetipal, unde fiinta are control total asupra „povestii” vietii ei pe Pamant, si nivelul al Noualea, unde fiinta isi asuma responsabilitatea completa pentru administrarea Planetei. Exista atunci potentialul pentru fiinta sa-si continue calatoria la al Zecelea nivel, unde fiinta acceseaza responsabilitatile ei sau ale lui pentru Sistemul Solar; al Unsprezecelea nivel, unde este accesat nivelul Galactic de constiinta si in final al Doisprezecelea nivel, unde Raza Aurie a Constiintei Universale inaugureaza fiinta ca pe o Fiinta Universala Completa. Al Treisprezecelea nivel reprezinta Maestrul, care patrunde in Misterul Divin ca o scanteie deplin constienta a Esentei Divine Creatoare.
image028
36 Visions of Star Dolphin

Intalnire in Pleiade 

– fragment –

de Preston B. Nichols si Peter Moon

 
DE
 
Pleiadele
La vârsta de 15 ani, am fost dus cu o navă spaţială la o bază micuţă localizată pe una din lunile lui Jupiter. Cred că era vorba de Europa. Acolo, am fost examinat şi trecut printr-o serie de teste. Nu am nici o amintire neplăcută legată de acea experienţă.
Dimpotrivă, m-am simţit destul de bine. Îmi amintesc chiar că am mâncat regeşte. Mi s-au arătat de asemenea mijloacele prin care se distrau extratereştrii, care erau foarte asemănătoare cu alte noastre. Era vorba de filme, jocuri pe calculator, etc. Era evident că aceste fiinţe erau absolut umane şi că se bucurau de aceleaşi lucruri ca şi oamenii de pe pământ.
Am fost îmbarcat apoi din nou pe navă şi am făcut o călătorie lungă, care a durat circa o zi terestră. Am ajuns astfel într-o lume extrem de frumoasă, în care predomina culoarea verde şi pe care ei o numeau Alderon. Acolo, am fost plimbat prin diferite oraşe, cu clădiri din sticlă şi turnuri înalte. Cerul era albastru şi peisajele aveau o frumuseţe care îţi tăia respiraţia. Aerul era extrem de curat, nefiind deloc poluat. Mi s-a spus că şi apa era foarte pură. Cu mult timp în urmă, avuseseră şi ei probleme cu poluarea, dar le-au corectat şi au refăcut lanţul trofic natural.
Fauna de pe Alderon este foarte asemănătoare cu cea de pe pământ. Atmosfera planetei este mai bogată în oxigen cu circa 29-30 de procente. Soarele lor este similar celui de pe pământ, fiind situat la o distanţă de aproximativ 93.000.000 de mile.
Principala diferenţă între pământ şi Alderon se referea la construcţii şi la peisaje. În timp ce planeta noastră este sufocată de construcţii umane, case şi drumuri, pe planeta lor predominau grădinile şi peisajele naturale. Existau câmpii întinse, pline de verdeaţă, păduri şi regiuni foarte mari acoperite cu o junglă sălbatică. Pe scurt, mediul exterior lăsa impresia unei grădini imense; chiar şi clădirile erau construite în aşa fel încât să scoată în evidenţă această impresie. În mod evident, ideea de ecosistem avea prioritate pe planeta lor.
Refacerea oxigenului era situată în fruntea listei, iar civilizaţia umană a fost construită ca o anexă la marea grădină a naturii. Scopul nu era ca ea să iasă în evidenţă, ci dimpotrivă, să se amestece cu mediul în formă de grădină.
1

 

Mi s-a făcut un tur al oraşului. Oamenii arătau la fel ca pe planeta noastră, dar mult mai sănătoşi. Nu păreau nişte fiinţe controlate şi nu consumau droguri. Din câte mi s-a spus, fiecare făcea activitatea care îi plăcea cel mai mult şi care i se potrivea cel mai bine, fără restricţii. Nu exista un sistem monetar.
Clădirile erau construcţii în formă rectilinie, similare cu alte noastre, cu excepţia faptului că aveau colţurile rotunjite. Nu existau acoperişuri din şindrile. Pereţii exteriori ai clădirilor aveau o suprafaţă uniformă, ferestrele fiind încastrate în ziduri, astfel încât să nu deranjeze această uniformitate. Unele clădiri păreau construite din metal, în timp ce altele foloseau ca principal material de construcţie piatra.
Existau diferite culori, dar întotdeauna în acord cu peisajul natural. Deşi nici o clădire nu era rotundă şi nu avea formă de dom, unele ferestre ieşeau în afară sub forma unor emisfere. Cel mai tare m-a uimit interiorul clădirilor, neputând să-mi dau seama în ce fel erau construite acestea. Nu existau colţuri sau elemente de legătură. Totul părea un singur perete omogen şi amorf. Nu exista nimic care să amintească de o sudură, şi m-am întrebat dacă nu cumva întreaga structură era turnată într-o singură matriţă. În interior, pereţii erau zugrăviţi de regulă într-o singură culoare. Atmosfera era foarte conservatoare, fără dungi sau alte structuri care să iasă în relief. Mobila era simplă şi părea construită din materiale plastice. Avea un punct comun cu clădirile, în sensul că nu-ţi puteai da seama cum era construită. Aveau fotolii şi scaune cu mânere, dar fără şuruburi. Am pipăit unul dintre ele ca să-mi dau seama cum era construit, dar nu am reuşit să înţeleg cum îi funcţionau mecanismele.
Căminele nativilor erau unităţi familiale simple. Marea majoritate erau risipite în peisaj, fiind aranjate cu mult gust. Exceptând suprafeţele plane şi colţurile rotunjite, semănau destul de mult cu casele de pe pământ; se încadrau însă mult mai armonios în mediul exterior. În interior, erau mobilate bogat. Aveau şi opere de artă, de o mare frumuseţe. Marea majoritate erau picturi cu peisaje ale naturii. Am văzut şi o pictură a unei ferme. Existau asemenea ferme, deşi cea mai mare parte a alimentelor lor erau sintetizate. Aveau şi un fel ecrane care funcţionau pe post de televizoare, înzestrate cu sunet, dar nu mi-am putut da seama unde erau difuzoarele. Semnalul sonor părea să fie transmis direct
simţurilor.
Nu existau străzi aşa cum le cunoaştem noi. Transportul se făcea la pas, dar exista şi un sistem de tele-transport public, cu ajutorul căruia puteai ajunge în orice loc doreai. Staţia de plecare era întotdeauna chiar în casa omului. Nu existau vehicule de nici un fel. După ce am terminat turul oraşului, am fost dus într-o instituţie educativă. Acolo, am trecut printr-un proces de învăţare echivalent cu obţinerea a patru doctorate pe pământ. Subiectele pe care le-am studiat au fost: fizica, electronica, psihologia şi divinitatea. Mi-au spus că această cunoaştere îmi va fi de mare folos în timpul vieţii mele pe pământ.
În paralel cu educaţia, am fost dus la un centru medical şi supus la tot felul de teste. Mi-au vindecat problemele neurologice de care sufeream, lucru care ar putea explica dispariţia acestora aproape peste noapte în viaţa mea terestră. Mi-au vindecat de asemenea problemele cardiace. Medicul meu de familie mi-a spus că s-a petrecut un miracol. Mi-a ascultat personal inima şi a auzit o aritmie cât se poate de clară; o lună mai târziu, aceasta dispăruse, şi nu putea înţelege cum. Mi-au fost efectuate noi teste neurologice, dar problemele de control dispăruseră. Pe scurt, eram foarte mulţumit de noii mei prieteni din Pleiade.
001

 

Pleiadienii sunt oameni la fel ca mine şi ca dumneavoastră, dar mai evoluaţi. Civilizaţia lor este mult mai veche. Trăiesc mult mai mult decât noi, ajungând până la vârste de 1000 de ani de-ai lor, care echivalează cu circa 700 de ani pământeşti. Cei mai mulţi seamănă identic, ca şi cum ar fi clonaţi. Au ochi albaştri şi părul blond, dar personalităţile lor diferă la fel de mult ca pe pământ. Se îmbracă simplu, de regulă într-o singură culoare. Practic, pe planeta lor nu există probleme de sănătate.
În timpul şcolii, seara obişnuiam să merg acasă la Savantul Şef. Pleiadienii au camere pentru hobby-uri, iar camera lui era un laborator situat în spatele casei, cu o suprafaţă de circa 30 pe 10 metri. Era foarte bine echipat şi incredibil de curat. Avea produse electronice extrem de avansate, fără sisteme de control pe care să le cunosc. La fel erau şi aparatele electronice din clădirea guvernului sau din centrele ştiinţifice pe care le-am vizitat.
Acest om colecţiona piese tehnologice vechi, la fel cum mie îmi place să colecţionez aparatură radio veche. Era hobby-ul lui şi era o adevărată plăcere să-l vezi cum se bucură de el. Mi-a spus că o parte din colecţia lui avea o vechime de mii de ani. O parte din aceste vechituri semănau cu echipamentele tehnologice de pe pământul nostru. Anumite scule semănau de asemenea cu ale noastre, căci nimic nu poate înlocui un om care stă la masa sa de lucru, încercând un circuit. Nu am nici o îndoială că civilizaţia noastră se trage din a lor. Am văzut inclusiv scaune similare cu cel de la Montauk.
Savantul Şef a fost principalul meu profesor, dar au mai existat şi alţii, care mi-au explicat cum funcţionează sistemul lor stelar şi care sunt înclinaţiile lor culturale. Cluster-ul stelar cunoscut sub numele de Pleiade are şase planete. Toate sunt locuite şi alcătuiesc împreună o civilizaţie comună. Trei din aceste lumi seamănă foarte mult cu a noastră. Planeta Arian este centrul filozofic şi cultural. Alderon este centrul tehnologic, în care se efectuează toate cercetările ştiinţifice şi întregul proces de producţie. Aldebaran este numele planetei pe care este situat centrul lor de apărare. Locuitorii acestei
planete se ocupă cu apărarea semenilor lor, cu care sunt foarte protectori, uneori chiar în mod excesiv.
Celelalte trei planete care alcătuiesc împreună cu primele civilizaţia pleiadiană nu sunt populate cu fiinţe umane. Fiinţele care trăiesc pe ele sunt alcătuite din energie pură. Pe una din aceste planete se situează Consiliul Suprem al civilizaţiei (care nu este de natură fizică). Acest consiliu este alcătuit din 12 super-fiinţe care conduc civilizaţia pleiadiană. Nu există o ierarhie între ele. Sunt fiinţe de o mare bunătate, care ar putea fi echivalate cu îngerii din cultura noastră. Nici un pleiadian obişnuit nu pune vreodată la îndoială hotărârile consiliului.
ATLANTIDA

 

La fel de adevărat este faptul că nu am auzit vreodată ca membrii consiliului să fi luat o hotărâre greşită. Practic, Pleiadele reprezintă o societate liberă şi armonioasă, care din perspectiva noastră ar putea părea o utopie. Principalul factor care le-a permis să atingă această stare extrem de evoluată a fost acela că şi-au dezvoltat o conştiinţă colectivă care îi leagă pe toţi unii de ceilalţi. Această conştiinţă colectivă se manifestă ca o voce mentală pe care o aud cu toţii şi cu care pot conversa. Nu este vorba de un cor de voci, ci de o singură voce; în plus, aceasta nu dă niciodată ordine şi nu încearcă să controleze în vreun fel individul. Este mai degrabă un prieten sau un sfătuitor. În acest fel, fiecare pleiadian ocupă un loc distinct în conştiinţa colectivă, fără a-şi pierde astfel individualitatea. Dacă umanitatea ar fi la fel de unită, nu cred că ar mai putea avea loc vreun război sau vreo crimă pe pământ. Există şi la noi un asemenea câmp de conştiinţă colectiv, dar este situat la nivel subconştient.
Cunosc personal existenţa acestui câmp, căci mi-am creat o legătură cu el, dar nu aud o voce distinctă, aşa cum se întâmplă cu conştiinţa colectivă a pleiadienilor. Dacă ne-am dezvolta cu toţii această calitate, am auzi probabil şi noi această voce. De regulă, vocea conştiinţei pleiadiene nu face decât să mă sfătuiască şi să îmi spună unde pot găsi răspunsurile la întrebările care mă frământă. Din când în când, mă aduce la exasperare, căci nu îmi dă niciodată răspunsuri directe, ci doar mă trimite la sursa
unde le pot găsi singur.
Din câte am aflat, istoria pleiadienilor este foarte veche. Are mai mult de 100.000 de ani pământeşti şi îşi are originea în ceea ce ei numesc Vechiul Univers. Au fost nevoiţi să treacă printr-un prag şi au ajuns în această parte a galaxiei noastre. S-au stabilit pe sistemul stelar alcătuit din şapte stele pe care noi îl numim Pleiade. Sunt foarte convinşi însă că au venit din altă parte a universului.
Felul în care definesc ei Vechiul Univers este destul de vag. Este un fel de univers pe care l-a creat la origini Creatorul şi toată povestea seamănă întrucâtva cu Războiul Stelelor al lui George Lucas. Vechiul Univers nu era foarte diferit de cel actual. Avea însă anumite probleme, motiv pentru care a fost creat universul fizic actual. Nici una din aceste informaţii nu este însă foarte clară şi amintirile lor despre Vechiul Univers alcătuiesc un fel de memorie genetică. De cele mai multe ori, îl visează.
Pleiadienii susţin că ei cred într-un Creator. Orice fiinţă care conţine un crâmpei din acest Creator (noi am numi acest crâmpei „suflet”) este un fiu al Creatorului. În viziunea lor, Christos a fost o proiecţie a subconştientului colectiv al planetei noastre. Acesta reprezintă aspectul care ne leagă pe noi cu Creatorul universului. Christos a apărut pe pământ pentru a ne „forţa” să ne reapropiem de Creatorul nostru.
Nu cunosc în întregime planurile pleiadienilor în ceea ce ne priveşte. Din câte miam putut da seama, doresc să ne ajute să evoluăm, căci sunt convinşi că întreaga evoluţie a galaxiei depinde în mare măsură de planeta noastră. Doresc de asemenea ca lucrurile să ia o turnură mai naturală pe pământ, căci sunt foarte mari naturalişti. Dintr-un alt punct de vedere, sunt interesaţi de noi dintr-o perspectivă antropologică, căci au convingerea că noi trăim astăzi ce au experimentat ei cu sute de mii de ani în urmă. Civilizaţia lor a început la fel ca a noastră, iar studierea noastră (şi a altor civilizaţii similare din univers) le oferă indicii despre propria lor istorie.
Eclipse LightBlueeyes

 

Filozofia de viaţă a pleiadienilor este foarte simplă. Ei acţionează sub incidenţa „poruncii neamestecului în treburile interne ale altora”. Societatea lor este în totalitate liberă şi fiecare individ este încurajat să îşi asume o misiune sau o sarcină. Atât timp cât sarcina respectivă corespunde unei nevoi a societăţii, individul primeşte de la aceasta tot ce are nevoie.
În Pleiade nu există criminalitate. Făcând cu toţii parte dintr-o conştiinţă colectivă, orice crimă a unui pleiadian împotriva altuia ar fi o crimă împotriva propriei fiinţe. Atât timp cât toţi acceptă filozofia de viaţă a colectivităţii, ei nu pot cunoaşte ideea de crimă. Singura crimă pe care o pot comite, considerată de altfel cea mai mare între toate, este amestecul în treburile altui individ sau ale altei civilizaţii. Nu pot sublinia îndeajuns cât de mult cred cu toţii în acest principiu. Orice interferenţă în viaţa altei persoane sau a altei civilizaţii este pedepsită cu moartea. De altfel, ei sunt convinşi că această moarte nu este
doar fizică, ci şi spirituală. Ţin foarte mult la acest aspect.
Acesta este motivul pentru care pleiadienii preferă să îşi trimită reprezentanţi pe alte planete, stabilind contacte cu nativii şi comunicând cu tot felul de fiinţe. Dacă acestea acceptă principiile de viaţă ale pleiadienilor, ele sunt considerate ambasadori ai planetei respective. Bănuiesc că eu însumi sunt un asemenea ambasador, dar există mii de fiinţe la fel ca mine. Nu suntem cunoscuţi pe planetele pe care trăim, dar menirea noastră este să inducem o influenţă paşnică în mediul nostru. De aceea, nu încurajăm nici un fel de violenţă sau act terorist. Nu încurajăm nici măcar actele de insubordonare civică. Pe de altă parte, nu trebuie să uitaţi că şi noi, la fel ca şi pleiadienii, suntem simpli oameni; de aceea, nu putem respecta acest ideal în proporţie de 100%.
Deşi sunt convins că sunt un ambasador al pleiadienilor, ale căror planuri nu par să includă decât iubirea şi pacea, trebuie să recunosc că nu înţeleg în totalitate ceea ce doresc aceştia. Contactele mele pleiadiene nu mi-au dat până acum nici un motiv să nu-i cred, dar asta nu înseamnă că trebuie să le acord un credit total fără o analiză critică a motivaţiilor lor. Spre exemplu, ei cred că ei au fost cei care au colonizat cândva această planetă, dar sunt alte persoane care afirmă că strămoşii noştri au venit de pe Marduk sau de pe Orion. Am ajuns să cred că toate aceste civilizaţii şi-au stabilit colonii pe planeta noastră, cam în aceeaşi perioadă de timp.
Alte suspiciuni legate de pleiadieni sunt cele născute din contactele lor cu Hitler şi cu cel de-al Treilea Reich. Este o temă foarte larg circulată în OZN-ologie, aşa că merită să o comentăm puţin. Din ceea ce mi-au spus contactele mele, Hitler a primit misiunea să prezerve sămânţa ariană (cuvânt sinonim cu „pleiadiană”) pe pământ. Acest lucru nu presupunea în nici un caz uciderea super-duşmanilor pleiadienilor: draconienii, care au colonizat la rândul lor pământul, dând naştere rasei semitice. Unica lui sarcină a fost aceea de a proteja arienii de semiţi, creând o ţară pur ariană pentru toţi cei care doreau să trăiască într-un mediu arian pur. Din păcate, Hitler a înţeles greşit misiunea care i-a fost trasată, deviind foarte mult de la ea.
blue woman light

 

Aşa cum spuneam mai devreme, agenda pleiadienilor este una a iubirii şi a păcii. Ea cuprinde inclusiv domeniul educaţiei. Scopul lor este să ne educe în spiritul discernământului personal, astfel încât să nu cădem în capcanele întinse de diferitele organizaţii secrete care încearcă să controleze această planetă. Pe scurt, consider contactele mele cu pleiadienii ca un fenomen pozitiv, chiar dacă neobişnuit, care nu poate fi contestat sau ignorat.
Am studiat intensiv acest fenomen începând de la vârsta de 25 de ani, încercând să-mi fac un punct de vedere cât mai obiectiv. Cea mai convingătoare dovadă a faptului că aceste contacte sunt obiective a venit în anul 1991. Într-o zi, am primit un telefon de la cineva care mi-a spus să mă duc la Gardiner
Manor Shopping Mall la ora 4:00 după-amiază. M-am dus la mall şi am intrat înăuntru. Totul părea în regulă. În interior erau un număr de oameni care îşi făceau cumpărăturile. Când am trecut de uşa de la intrare, m-am simţit de parcă aş fi trecut printr-un zid. Luminile s-au stins şi oamenii au dispărut. Mă simţeam de parcă aş fi făcut un salt în timp. Am încercat să-mi dau seama ce se întâmplă. La un moment dat, am întâlnit un paznic de noapte şi l-am salutat. Ceasul arăta ora 3:00 dimineaţa. Am văzut apoi un coridor luminat care mergea în direcţie opusă faţă de uşa de la intrare. Mi-am adus aminte că atunci când am primit telefonul, mi s-a spus să o iau pe acest coridor. La capătul lui am întâlnit trei oameni care ar fi trebuit să fie contactele mele pleiadiene. Ca să fiu sigur că nu visez, am scris un mesaj pe o foaie de hârtie: „Am fost aici la ora 3:00 dimineaţa”, pe care l-am aşezat într-un ghiveci cu flori, cu scopul de a verifica mai târziu dacă experienţa a fost reală sau nu. Amintirile noastre sunt uneori înşelătoare.
Cert este că în acea noapte am avut un contact cu sursele mele pleiadiene. A doua zi dimineaţa, mi-am amintit o parte din aceste experienţe şi m-am decis să mă întorc la mall pentru a încerca să recuperez bileţelul pe care l-am lăsat în ghiveciul cu flori. Am întâlnit acelaşi paznic cu care vorbisem noaptea trecută şi am vorbit cu el. Şi-a adus aminte de mine şi mi-a spus că în mod normal ar fi trebuit să mă tragă la răspundere pentru că mă plimbam prin mall după ora închiderii, dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcut acest lucru. Nu-şi putea explica de ce. Am ajuns apoi la locul în care se afla ghiveciul şi am găsit în el bileţelul lăsat de mine. Acest lucru a constituit pentru mine o dovadă dincolo de orice îndoială că am avut un contact paranormal, nu o halucinaţie. Din punctul meu de vedere, ţinând cont de toate experienţele prin care am trecut şi pe care vi le-am povestit în această carte, contactele cu pleiadienii au fost cât se poate de reale.

2012 1

MESAJE DIN CONSTELAŢIA PLEIADELOR

UUI
FRAGMENTE:
„Asemeni ierarhiilor, uneori ascunse, de pe Pământ, există ierarhii în cosmos. Poţi foarte bine să locuieşti undeva şi să nu cunoşti ierarhiile locale. Poţi să Cultivi pământul, să-ţi plăteşti dările, chiar să mergi la vot, dar să ignori orice structură birocratică ori politică. Aproximativ în acelaşi fel, Pământul habar nu are cine guvernează Universul.”
„Conştiinţa hrăneşte altă conştiinţă. E dificil să înţelegeţi acest concept, pentru că voi vă hrăniţi cu mâncare. Hrana altor fiinţe este conştiinţa. Orice soi de mâncare a avut conştiinţă într-un anumit moment al evoluţiei ei, fie că aţi fript-o, aţi fiert-o sau pur şi simplu aţi cules-o din grădină; o ingeraţi pentru a vă ţine de foame. Sentimentele voastre îi hrănesc pe alţii.
Când sunteţi manipulaţi să generaţi haos şi agitaţie, emiteţi pe o anumită frecvenţă de vibraţii care îi alimentează pe aceştia, pentru că numai astfel se pot hrăni.”
„Dar cine sunt aceste fiinţe, care au bulversat structura iniţială a Pământului? Aceste entităţi venite din spaţiu, care sunt numite uneori Tricourile Negre? Fiţi foarte atenţi când vorbiţi despre forţele întunericului. Nu le catalogaţi drept malefice. Trebuie doar să înţelegeţi că ele sunt dezinformate, de aceea creează, la rândul lor, sisteme de dezinformare, pentru că nu cunosc şi cealaltă cale. La un moment dat, s-au răzvrătit şi s-au rupt de cunoaşterea adevărată, pentru a sfârşi în dependenţa faţă de apendicele de cunoaştere pe care îl mai au şi faţă de viaţa pe care au creat-o. Este o viaţă bazată pe frică, care nu preţuieşte altă   existenţă, dar care se foloseşte de ea. Cine sunt ei? Reptilele.”
„Diminuarea frecvenţei fricii pe planetă va antrena apelul la surse alternative de frică, mai  numeroase, din partea zeilor—aceasta din cauză că se tem să nu îşi piardă sursa de hrană.
Vor face încercări disperate de a menţine vechea frecvenţă până să treacă la hrană din  dragoste. Şopârlele şi-au instalat pe Pământ aparate care să amplifice şi să retransmită  agitaţia afectivă de la sol. Aceasta le parvine în mod direct şi îi hrăneşte.” NOTA : SE FACE REFERIRE LA APARATE PSIHOTRONICE
„Pentru a ajunge pe orice planetă, trebuie să aveţi la dispoziţie un portal sau o cale de acces. Poţi să ajungi în spaţiu şi apoi să te îndrepţi, de exemplu, spre Jupiter, dar dacă nu găseşti  portalul prin care accesezi cadrul temporal al planetei, te vei trezi într-un loc dezolant şi  sterp. Portalurile deschid culoarele temporale şi servesc drept spaţiu al tranzitului  interdimensional.
Şi pe Pământ există multe astfel de portaluri prin care zeilor creatori, din orice specie ar fi   fost aceştia, le-a fost permis accesul pe Pământ. Unul dintre portalurile imense, a cărui  supremaţie este disputată în chiar aceste vremuri, este cel al Orientului Mijlociu. Dacă stăm  să ne gândim, câte dintre marile tulburări religioase şi sociale nu au apărut chiar în acea  zonă geografică? Este un portal gigantic—cu raza de peste o mie cinci sute de kilometri.

Aceasta explică turbulenţele din Orientul Mijlociu. Tot de el se folosesc şi Şopârlele.

Într-o oarecare măsură, ei pot fi consideraţi deţinătorii portalului. S-au folosit de zona înconjurătoare pentru a-şi crea baze subterane în peşteri, de unde controlează operaţiunile.

Vechile civilizaţii mesopotamiene, localizate între fluviile Tigru şi Eufrat, erau originare dintr-o  colonie spaţială cu un oarecare grad de civilizaţie. Kuwâitul se află în mijlocul acestui teritoriu. În interiorul acestui portal se practică manipularea omului în beneficiul altora.

Şi în cadrul populaţiei de Şopârle există unele entităţi binevoitoare şi altele răuvoitoare. De  ce vă spunem toate aceste lucruri? Ce nevoie aveţi să le cunoaşteţi? Iată că realitatea Şopârlelor se pregăteşte să se intersecteze din nou cu a voastră, cu scopul de a fuziona.
Prin saltul evolutiv al conştiinţei nu înţelegem doar acceptarea totală a dragostei şi a luminii Iar nici un pic de sacrificiu Trebuie să înţelegeţi complexitatea realităţii, polimorfismul ei şi   omniprezenţa voastră multidimensională, Toate aceste faţete ale. voastre trebuie reconciliate şi reunite: pentru a vă relua integritatea Spirituală. Numai aşa vă veţi putea întoarce, la  Creatorul Prim.

Veţi avea nenumărate ocazii de a evalua lucrurile şi de a le clasifica drept nocivei Dar evaluarea şi clasificarea vă vor împiedica să experimentaţi şi să simţiţi acesţe noi realităţi.

Aminţiti-vă că vă aflaţi într-o zonă a liberului arbitru şi că există un Plan al Divinităţii, cel de  ultimă instanţă; ultima carte din pachet. Fiţi convinşi că ultima carte este întotdeauna un as.”

„Zeii creatori se întorc să vă jefuiască pentru a nu muri de foame. Văd şi ei că pe frunţile voastre scrie „Demolatori de sisteme”, aşa că vin pregătiţi să instaureze haosul şi teroarea  pentru a-şi recăpăta teritoriul. Această sursă de hrană este vitală pentru ei. Pierd controlul planetei şi se vor orienta mai întâi către portalul Orientului Mijlociu, unde îşi au cartierul general subteran şi de unde vor iniţia expansiunea terorii şi a haosului.

Arhitecţii Primi doresc reinstaurarea frecvenţei liberului arbitru în această zonă. Zeii care şi au proclamat dominaţia aici în ultima perioadă au utilizat modularea frecvenţei, interzicând astfel libertatea de a alege. Fură de la voi energie psihică pe care v-o generează prin etalarea unei false imagini a realităţii cotidiene. Nu îi considerăm malefici. Vrem doar să vă arătăm ce se întâmplă de fapt fără voia şi cunoaşterea voastră. Nici măcar nu eraţi capabili să le vedeţi ca pe nişte înscenări menite să vă jaloneze gândirea şi afectivitatea, fapt care determina acea frecvenţă unică pe care conştiinţa voastră o utiliza.”

„În nevoia de idolatrizare rezidă controlul frecvenţei pe această planetă. Idolatrizarea se prefigurează şi mai viguros în aceste vremuri. Susţinută printr-un potenţial insert holografic, ea se orientează asupra unor noi zeităţi. Zeii reptilieni au anticipat colapsul sistemului lor şi prefigurează o nouă stratagemă, un plan de diversiune. De aceea e important ca, în mijlocul ecourilor tentante, să vă ascultaţi vocea interioară. Împrieteniţi-vă cu acea muzică lăuntrică tălmăciţi-i mesajul. Realitatea trebuie descoperită din interiorul fiinţei voastre, de unde viaţa reîncepe. Acesta este darul pe care liberul arbitru vi-l oferă.”

2012 – MESAJE DE LA STRABUNI
42

Primii colonizatori ai Terrei au revenit

Nu suntem singuri

 
1bluehairwoman



In conditiile in care Terra isi continua vertiginos drumul spre autodistrugere si intr-un moment in care nu se intrezareau sanse de a stopa cineva din interior alunecarea rapida spre acest moment, ajutorul a sosit din afara, de la aceia care au mai vizitat cu lung timp in urma planeta nostra. Multe dintre misiunile extraterestre prezente pe Terra de-a lungul istoriei sale au revenit si sunt inca aici, in incercarea de a salva omenirea de la un dezastru iminent.


Nivelul de vibratii al actualei umanitati este scazut, motiv din care vibratia Terrei este joasa, campul magnetic global este si el slab, magnetosfera s-a diminuat, deci planeta nu mai are o protectie corespunzatoare in fata pericolelor prezentate de corpurile ceresti care ajung in apropierea sa, comete, ateroizi si alte obiecte. Acesta este unul dintre motivele pentru care am primit sprijinul unor misiuni extraterestre.


Traim un momet special in prezent: mometul in care se incheie un ciclu cosmic de 26 000de ani si planeta trece prin ceea ce unii oameni de stiinta au numit punctul zero. Terra, care evolueaza pe o traiectorie in forma de spirala, a ajuns in punctul din care a pornit la inceputul ciclului, dar pe un nivel superior din punct de vedere energetic celui de plecare, cu un nivel vibrational de aproximativ 49 de ori mai mare decat cel actual. Omenirea nu a atins in prezent aceasta performanta si nu vibreaza la o asemenea frecventa, dar a inceput sa urce usor, cu ajutorul celor prezenti pentru a ne ajuta.


Perioada in care se va realiza trecerea critica prin punctul zero a inceput in anul 1982 si se va sfarsi in anul 2017 si se numeste Apocaliptica. Observam ca este vorba de 36 de ani, repatizati simetric fata de anul 2000, 17 ani inainte si 17 ani dupa. In perioadele de Apocalips (in cazul Terrei cu o ciclicitate de 26 000 de ani, perioada ai carei parametri fizici corespund miscarii de precesie) este vorba de acumulari de vibratii care se insumeaza, rezultanta lor reprezentand bilantul respectivului ciclu. De rezultanta aceasta depinde directia pe care urmeaza sa o ia civilizatia de pe planeta respectiva. Principiul este acelasi pentu orice sistem si planeta, manifestarile fiind insa diferite, in functie de conditiile specifice fiecareia.

atlantida



De asemenea, chiar si perioadele apocaliptice ale Terrei difera, dar ceea ce este imprtant este faptul ca acest moment ofera omului posibilitatea de a avea acces la o alta vibratie, la alti parametrii ai trairii, ai existentei universale. Catastrofele prezentate in Scriptura pot fi evitate daca omenirea se trezeste si se straduieste mai mult, mai ales ca nu suntem singuri…Multe dintre ele au si fost evitate…


Sa revenim insa la misiunile extraterestre prezente pe Geea. Acestea sunt mai multe si isi au cartierele generale pe teritoriul diferitor tari, in functie de zona in care au mai aterizat in trecut, pe care au locuit-o si pe care o cunosc mai bine.


In urmatoarele randuri ma voi referi la acele misiuni care se desfasoara in zona spatiului romanesc, pentru ca eu de acestea am cunostinta.


Nu voi reveni asupra amanuntului foarte impotant conform caruia civilizatia sumeriana a aterizat prima data si s-a dezvoltat in spatiul Carpato-Danubiano- Pontic, ci voi considera acest fapt deja cunoscut si acceptat. Am dezvoltat subiectul, aducand dovezile aferente, in alte doua articole, deci nu voi mai reveni. Voi face insa precizarea ca civilizatia sumeriana este cea dintai sosita in acest spatiu. Pe Terra au mai sosit apoi si alte civilizatii extraterestre, una condusa de Iehova, alta de Samiaza …


Civilizatia care a intemeiat viitorul Imperiu Sumerian a aterizat in aceasta zona si a fost condusa de un mare lider numit Remus. Tot in aceasta zona a locuit pentru o perioada si viitoarea populatie a Egiptului, care a pastrat in memorie existenta acestui mare conducator al lor. El apare in mitologia egipteana sub forma unui de soim si se numeste Seker-Remus.


Se poate observa cu usurinta ca numele viitoarei tari pe care civilizatia extraterestra din spatiul carpatic a intemeiat-o dupa Potop, este Sumer si reprezinta insusi numele conducatorului lor Remus, citit invers. Tara in care Remus a aterizat cand a sosit pe Terra, avea o alta forma… Era mult mai mare decat zona romaneasca, cuprinzand nordul Bulgariei, Republica Moldova, Serbia, Croatia, Bosnia si Hertegovina si Muntenegru. Trec insa peste aceste aspecte istorico-geografice, precizand ca ele vor face obiectul altor articole si revin asupra a ceea ce civilizatia sumeriana a creat pe teritoriul romanesc, pe timpul perioadei
indelungate in care l-a locuit.

ATLANTIDA



Terra detine sisteme pe care extraterestrii le-au construit in epoca in care locuiau la propriu pe planeta, rolul lor fiind acela al conectarii cu informatia, cu vibratia universla. Spatiul ramanesc nu este singurul loc in care a fost creata si lasata o astfel de tehnologie care nu poate fi pusa in functiune decat cand oamenii se vor trezi, totul tinand de vibratie, asa cum voi arata in continuare.


Numaroase masuratori realizate de catre oamenii de stiinta americani si nu numai, au confirmat faptul ca zona de maxim magnetic si energetic se afla in spatiul romanesc si acest lucru devine clar si credibil nu numai datorita masuratorilor dar si a celor ce urmaeaza sa le aflati.


Civilizatia sumeriana a creat in zona in care locuia un sistem unitar de comunicare cu Universul, planeta noastra fiind pe atunci in legatura cu toate celelalte planete ale Sistemului Solar si nu numai.


In zona muntilor Bucegi (estul Carpatilor Meridionali), mai toate varfurile muntoase ascund emitatoare, punctul central fiind Masivul Caraiman, care joaca rolul de amplificator. In interiorul acestor munti sunt ingropate aceste elemente de tehnologie bazate pe cristale, posibilitatea lor de folosire fiind numai mentala. Emitatoarele sunt coloane de cristal de circa 1000 de metri inaltime si 70 de metri in diametru, imbracate cu un manson format din stancile muntilor. In jurul acestora se afla diverse sali, arhive si laboratoare populate
in prezent de membrii acestor expeditii.


Am afirmat anterior ca tehnologia extraterestra lasata de catre civilizatia sumeriana nu poate fi utilizata decat mental. Nimic mai logic si mai inteligent din partea constructorilor, acestia eliminand riscul de a fi folosita de catre persoane nepregatite, in scopuri distructive. O protectie mai buna a lor nici ca se putea. Fiinta umana poseda un camp biomagnetic propriu si o vibratie proprie. La un anumit nivel vibrational, bineinteles inalt, cristalele lichide din emisfera dreapta a creierului se activeaza, omul devenind atat emitator cat si un excelent receptor al energiei. Pentru a se activa insa aceste cristale lichide este necesar ca persoana sa aiba o viata spirituala si sa traiasca curat. Este singurul mod in care vibratia poate creste si
omul se poate trezi. Din nefericire numarul celor care s-au trezit este foarte mic si din acest motiv, vibratia cumulata a tuturor pamantenilor este inca la un nivel nemultumitor.

hh+%25282%2529



Exista deci o conexiune interrelationala intre cristalele lichide din creierul uman si cristalele uriase din munti. Inaltarea nivelului vibrational al omului aciveaza aceste cristale si ele emitand pe o frcventa intra in concordanta cu frecventa de emisie a cristalelor uriase, oferind accesul la tehnologia respectiva. Oricum, nu suntem capabili sa punem in functiune aceste emitatoare enorme. Daca vom reusi sa o facem, efectul benefic al campurilor de virbratie emise s-ar face simtit pe o raza de 630 de kilometri, folosindu-ne tuturor. In prezent, vibratiile joase sunt dominante la nivelul civilizatiei umane si declansarea brusca a unui
astfel de vulcan de lumina ar duce la inlaturarea tuturor acestor zone cu vibratie scazuta, deci orase intregi ar disparea cu desavarsire.


Sfinxul si Babele sunt doua stanci din muntii Bucegi, cu venerabila varsta de 26 000 de ani, care au fost construite de catre oameni, dar nu cu mana ci prin puterea lui mentala. Sfinxul din Muntii Carpati are aceiasi provenienta si tehnica de constructie ca piramida lui Kheops. El ascunde in interior un cristal si impreuna cu Babele, cele doua stanci alcatuiesc instalatii extraterestre. Sfinxul, atat cel din Bucegi cat si cel din Egipt confera accesul la adevarate arhive subterane, dar acesta este un alt subiect…


De asemenea, au ramas din perioada civilizatiei sumeriene sapte orase, ascunse privirii noastre si o retea de canale de legatura intre aceste orase, folosite de catre daci in vremuri de restriste. Ei se refugiau prin aceste canale ori de cate ori situatia o cerea, fiind condusi de catre un initiat care cunostea reteaua. O parte dintre aceste canale au o inclinare verticala, coborand pana in anumite sali, arhive si laboratoare subterane. Dovada prezentei acestei retele o constituie galeria subterana de o lungime de aproape 100 de kilometri
care impanzeste zona Moldovei si a Republicii Moldova, unde tunelele descoperite au primit o intrebuintare practica: au devenit depozite pentru pastrarea vinurilor.


Nu putini au fost cei care au incercat sa forteze descoperirea acestor taine, cautand prin pesteri intrarile in orase, dar au simtit pe propria piele ce inseamna sa-ti doresti a obtine ceva fara sa meriti, fara sa atingi nivelul de intelepciune necesar accesului la aceasta tehnologie.


O alta zona deosebita este cea a Muntelui Rarau (Carpatii Orientali), in care se afla locul de maxima vibratiei a Terrei in prezent. Misiunea extraterestra din acest spatiu isi are sediul sus, deasupra piscurilor numite Pietrele Doamnei si de aici se transmit mesaje celor de pe Marte, prin intermediul unei piramide invizibile cu ochiul liber, dar perceptibila anumitor aparate speciale.

hj



Masivul din partea stanga a stancilor este hangar pentru vehiculele extraterestre ale misiunii extraterestre prezente acolo, afirma scriitoarea mai multor lucrari pe aceasta tema, care semneaza sub pseudonimul Melfior-Ra.Daca oamenii interesati ar face inregistrari pe pelicula, ar vedea multe care nu le sunt date sa le vada; de asemenea, cu aparate foarte fine, s-ar putea inregistra semnale auditive.


In ceea ce priveste zona Muntelui Retezat (masiv muntos situat la 45007′-45026′ lat.N / 22006′-23014′ lg.E, cu o suprafata de 750-800 km2), existenta unei misiuni extraterestre acolo a fost semnalata prin aparitia unei serii de fenomene ciudate.


Din descrierile turistilor aflam ca, in plina zi – pe la orele 11 – din luna iulie 1994, in zona lacului Stevia –Poiana Gemenilor (5-6 km N-E de Vf.Radesu Mare), a tâsnit dintr-o data din spatele unui perete stâncosdestul de abrupt, nenumarate raze de lumini de diferite culori, care se invârteau precum spitele unei roti (30de minute), timp in care un vuiet ca acela produs de furtuna rasuna in intreaga vale (vezi Vf. Papusa, situat la 4 km S-E). Doua luni mai târziu, turistii care si-au asezat cortul in Poiana Gemenilor, in timp ce mâncau de prânz, au fost infasurati intr-o perdea de raze colorate. Se spune ca in Retezat pluteste o atmosfera
stranie; toti locuitorii se prefac nestiutori, dar privirile ii tradeaza – se tem.

mahabharata war



De asemenea, tot la semnalarea turistilor despre existenta unor energii stranii absolut inexplicabile in zona Vârfului Gugu care, in anumite ore din noapte „dispare” cu desavârsire, un numar de 7 specialisti s-au deplasat in acea zona, stabilindu-si tabara – in noaptea de 4 august 1991 – in apropiere de Vf.Gugu. Cuacea ocazie, membrii comisiei au consemnat aparitia unei „explozii luminoase” care parea ca iese chiar din munte, in apropierea cabanei si lacului Bucura din Muntii Retezat. Culmea este ca „explozia luminoasa” care a tâsnit spre cer, a luat cu ea Vârful Gugu! Intreaga noapte, membrii comisiei nu au putut atipi din
pricina unor „apasari atmosferice”, care le provocau o acuta surescitare.


Dupa „pulverizarea” avionului IL-14 care se indrepta in directia Vf.Gugu – noaptea de 13-14 august 1991 – in Curmatura Bucurii (Retezat), in aceeasi zona, la poalele Vf. Gugu, s-a deplasat cea de-a doua comisie constituita din 10 specialisti care, in cele doua zile de observatii 17-18 august 1991, au consemnat spaime fara motiv, acute senzatii de sufocare, in special noaptea, asociate exploziilor luminoase, linistea unui peisaj devenit brusc „martian” si impresia ca sunt supravegheati de „ceva”, „cineva” cu staruinta.


Acestea sunt doar cateva dintre dovezile prezentei misiunilor extraterestre in zona romaneasca. Fapul ca se afla aici in prezent nu este cel mai important lucru. Ceea ce este cu adevarat important este implicarea nostra in lucrarea desfasurata pentru a putea depasi aceasta perioada dificila, fara probleme. Ramane de vazut daca uriaselor eforturi depuse de ei le vom raspunde cu un minim de bunavointa si lupta pentru viata nostra si a intregii planete si mai ales cum vom depasi ca umanitate actuala perioada apocaliptica.




Bibliografie:
· „Viata pe Geea”, vol. I – editura Solteris, Piatra Neamt, 1996
· Constantin N. Barbulescu – „Primele forme ale scrierii de pe mapamond sunt rezultatul dezvoltarii unui popor civilizator” (art)
· „Sa ridicam valul de pe tainele neamului” – Alexandra Tone (art) Revista fenomenelor paranormale


Autor: Isabela Iorga
Data: 01.03.2004

2012-Schimbari Planetare

-texte combinate-

 

1+%25282%2529
 


Clima este în curs de schimbare? Fără echivoc, răspunsul este da. O serie de observaţii tind să confirme această concluzie şi permit o mai bună înţelegere a rapidităţii acestor schimbări. Ca urmare a preocupărilor majore pentru schimbările climatice ce pot surveni în acest secol, climatologi din toate colţurile lumii emit scenarii de evoluţie a vremii şi climei. 
 
România în faţa schimbărilor de climă 
 
Când inundaţii – când secetă, iar peste toate acestea, fenomene meteorologice până acum inexistente în România. Şi vorbim aici în primul rând despre tornade. Moviliţa, Făcăieni – sunt două momente incredibile, teoretic imposibile în România, practic devastatoare. De ce au apărut? Specialiştii spun că din cauza schimbărilor semnificiative ale vremii. Meteorologii ne avertizează că, numai în ultimii ani, în ţara noastră, temperatura medie a crescut cu aproape un grad. 
 
În noaptea dintre 12 şi 13 august 2002, un fenomen meteo fără precedent în ţara noastră a năruit localitatea Făcăieni din judeţul Ialomiţa. Despre vârtejul nimicitor s-a vorbit extrem de mult, iar denumirea lui a fost prilej de controverse. 
 
Unii i-au spus tornadă din capul locului, alţii i-au contrazis explicând ca în România, o ţară cu climă temperat-continentală, aşa ceva nu este posibil. În mod obişnuit, tornadele se formează deasupra oceanelor după care se deplasează către ţărm unde mătură totul în cale. 
 
Specialiştii au convenit în cele din urmă să-i spună furtună cu aspect de tornadă. Oricare i-ar fi numele, ceea ce a lăsat în urmă vârtejul a fost un coşmar. 3 morti, 18 raniti, 400 de case distruse, trafic feroviar şi rutier blocat. Un dezastru din care mulţi nu şi-au revenit nici astăzi. 
 
În aceeaşi noapte de coşmar, câteva ore mai târziu, o furtună asemănătoare a izbit în altă parte. Comuna Ghindăreşti, judeţul Constanţa. În mai puţin de cinci minute au fost smulse acoperişurile a peste 30 de case, a fost afectată structura de rezistenţă a bisericii din sat. Una dintre turle a fost smulsă de vîntul puternic şi aruncată peste case. Comuna a rămas în beznă, fără legături telefonice şi fără apă potabilă. Bărcile de la malul Dunării zburau ca frunzele, iar apoi se zdrobeau de pământ. Cei peste trei mii de localnici lipoveni au fost îngroziţi. 
 
Furtuna din localitatea Moviliţa (jud. Ialomiţa) a fost asemănătoare cu cea din Făcăieni, dar de o intensitate mai mică, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Metrologie, Ion Simion. 
 
40282026
 
Cotidianul „India Daily” titra pe 17 mai 2005: începutul unui nou sezon de război prin manipularea mascată a climei. Birourile naţionale de climă ale diferitelor ţări au început să prezică taifunuri şi cicloane pe tot globul. Cu toate acestea, unii oameni de ştiinţă sunt convinşi că vor exista numeroase tentative mascate de manipulare a climei prin crearea de cicloane ca simple experimente climaterice în încercarea de a le controla artificial. 
 
Cea mai modernă metodă de manipulare artificială a climei implică ionizarea „la comandă” a straturilor atmosferice aflate la o altitudine între 4500 şi 9000 de metri. Această „joacă” cu ionosfera planetei şi folosirea controlată a interacţiunilor dintre Soare şi Pământ poate creea efecte neprevăzute. Oamenii de ştiinţă au realizat că întreaga climă a planetei este determinată de radiaţia solară electromagnetică care ajunge pe Pământ. 
 
Există anumite indicii care arată că radiaţiile expulzate în urma furtunilor solare sunt direct responsabile de schimbările climei planetare. Iar aceste furtuni solare sunt determinate de un nivel neobişnuit de mare al energiilor care sosesc în sistemul nostru solar provenind dintr-o anumită zonă a galaxiei. (Despre toate aceste interacţiuni, Active Information Media a publicat o serie de articole. Detalii în Centura fotonica.) 
 
S-au realizat diferite modele pe calculator despre rolul şi comportamentul ionosferei care acţioneaza ca un filtru în calea radiaţiilor solare în drumul lor spre suprafaţa Pământului. Dacă există metode de a controla acest filtru, atunci aceste metode şi tehnologii devin adevărate „pârghii” pentru modificarea climei planetare. Acesta este rezultatul la care s-a ajuns folosind cercetarea computerizată. Controlul ionosferei permite modificarea climei. Iar rezultatele sunt magice. 
 
Una dintre metodele de a controla ionosfera constă în a manipula artificial densitatea ionilor în această zonă atmosferică prin folosirea unor puternice transmiţătoare şi a unor întregi suprafeţe de teren „plantate” cu antene operând în gama de înaltă frecvenţă. Există suficiente informaţii publice pe această temă, atât pe internet cât şi în diverse jurnale de specialitate. Cel mai cunoscut mijloc de modificare climatică la nivel planetar este celebrul HAARP din Alaska. 
 
Tendinţe recente arată că folosirea super-conductoarelor în sateliţii spaţiali este un alt mijloc de a genera fluxuri electromagnetice intense pentru a „bombarda” ionosfera cu scopul de a controla artificial clima. 
 
Experţii declară că în acest sezon se vor folosi în repetate rânduri fluxuri electromagnetice puternice pentru a genera un comportament climatic mult mai violent decât până acum. Studii foarte recente, realizate în anumite ţări interesate de această temă, arată că folosirea unor fluxuri electromagnetice „inverse” poate neutraliza „bombardamentul” energetic destinat să modifice vremea. A început oare deja războiul nevăzut? 
 
nasa afirma ca in 2012 nu va fi apocalipsa 6154
 
Din nou anul 2012 
 
Conform unor cercetători care lucrează în echipă cu un grup de geofizicieni şi astrofizicieni în cadrul unei companii de cercetare din Hiderabad (India), Pământul şi Soarele vor trece printr-un proces de inversare a polilor magnetici în anul 2012. Această sincronizare de evenimente s-a mai petrecut cu miloane de ani în urmă, când au dispărut dinozaurii. 
 
Inversarea polilor magnetici este un proces în care poziţia acestora se modifică gradual. În cadrul acestui proces, se ajunge la un moment dat în care câmpul magnetic al planetei are intensitate zero, ceea ce înseamnă că planeta nu mai are, în acel moment, câmp magnetic. Când acest moment coincide cu cel al fenomenului similar de pe Soare, apare o problemă majoră. 
 
NASA a recunoscut public existenţa acestui fenomen, însă a căutat să reducă panica afirmând că Pamantul va avea totuşi un câmp magnetic, foarte slab şi instabil, dar nu zero. 
 
Conform cercetătorilor de la Hiderabad, sincronizarea celor două fenomene de inversare a polilor magnetici (ai Pamantului şi ai Soarelui) poate determina, pe lângă disfuncţionalităţi în sistemele energetice şi electronice şi problemele deja cunoscute cu rătăcirea păsărilor şi animalelor migratoare, efecte cu mult mai periculoase. 
 
Printre acestea amintim: sistemul imunitar al vieţuitoarelor se va slăbi semnificativ, crusta planetară va fi zguduită de vulcani, mişcări tectonice, cutremure şi alunecări de teren, magnetosfera planetară va fi slăbită şi va permite radiaţiei cosmice să pătrunda periculos de mult până la suprafaţa planetei cauzând cancer şi arsuri solare, iar campul gravitaţional terestru se va modifica într-un mod neprevăzut. 
 
Pe de altă parte, s-au semnalat un număr mare de apariţii OZN în această perioadă care (se presupune că) ne observă şi ne studiază îndeaproape. Unii ufologi afirmă că prezenţa OZN-urilor este din ce în ce mai mare pe măsură ce ne apropiem de anul 2012. Alţii au prezis că va avea loc o neobişnuită „întâlnire” oficială în 2012. Detalii în India 2012. 
 
2012 maya
 
Profeţii despre prezent 
 
„Scoarţa pământului va lua foc, clima va suferi unele schimbări, cutremure simţitoare vor distruge multe dintre clădirile existente, uragane şi vânturi puternice, terestre şi maritime, vor nimici îndrăzneala oamenilor bazaţi numai pe aşa zisa putere a ştiinţei. Ingeniozitatea omenească pusă în slujba răului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime şi pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli ce vor apare pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi sau perverşi.” 
 
Afirmaţiile de mai sus aparţin celebrului indian Sundar Singh care a vizitat România la începutul secolului trecut şi a făcut o serie de profeţii despre rolul ţării noastre în viitorul care începe acum. Deşi în perioada anterioară mulţi oameni se îndoiau de adevărul acestor predicţii, evenimentele actuale au adus din nou în atenţie discursul lui Sundar Singh despre România. 
 
„Iată, după cum am văzut eu, aceste transformări vor veni peste voi şi vă vor lua prin surprindere chiar dacă veţi rămâne neclintiţi în încăpăţânarea voastră şi nu veţi ajunge să credeţi în DUMNEZEU” a mai spus Sundar Singh. 
Vorbind despre încercările prin care noi trecem acum, el adăuga: „Sfârşitul acestor încercări va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure, care va îngrozi aproape întreaga lume.” 
 
„America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor imense planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia întregii planete.” 
 
„Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merită, în final dreptatea, adevărul şi lumina spirituală triumfând.”
 
strieber 2012 100407a 

                                       
                                          Calendarul Maya 
 
O imensă piatră din America Mijlocie găzduieşte celebrul calendar Maya care cuprinde cicluri de 1.872.000 zile. De ce tocmai această cifră? Unităţile de măsură specifice civilizaţiei maya ne uşureaza calculul: o zi terestră este numită KIN; 20 de zile formează un UINAL; 18 asemenea „luni” formează 360 de zile, numit TUN; 20 asemenea „ani” (7.200 zile) formează un KATUN; 20 de katun-uri formează un BAKTUN, iar 13 baktun-uri întregesc acest ciclu de 1.872.000 de zile (aproximativ 5.125 ani). 

 
planet alignment 2012
 
Precesia echinocţiilor 
 
Maurice Cotterell a descoperit că sunt necesare 1.366.040 zile pentru ca polii magnetici ai Soarelui să se inverseze. Inversarea polilor magnetici este de acum un fenomen acceptat şi întâlnit la toate corpurile astronomice (stele sau planete). Cotterell a calculat această perioadă folosindu-se de intersecţia orbitei soarelui la ecuator (26 zile) cu orbita sa la poli (37 de zile). Această descoperire a fost posibilă datorită măsurătorilor realizate de sateliţi. 
 
Tot Cotterell a observat că cinci astfel de cicluri ale calendarului Maya formează aproape întreaga perioadă a precesiei echinocţiilor care este de 25.920 de ani (aprox). Mai târziu el a descoperit că cifra exactă a ciclului de inversare solară este amintită în scrierile vechi Mayaşe. Cum este posibil ca cele două măsuratori să fie identice? Civilizaţia Maya avea vaste cunoştinţe astronomice şi Soarele era punctul central în ştiinta lor. 
 
De aceea, cercetările lui Cotterell nu sunt decât o re-descoperire, sau o confirmare a ceea ce mayaşii ştiau deja. Calendarul Maya ocupă aproximativ o cincime din ciclul de precesie a echinocţiilor; adică înmulţind 5.125 de ani cu 5 obţinem 25.625 ceea ce este foarte aproape de 25.920. 
 
Cotterell a realizat un grafic al inversarii polilor magnetici ai soarelui compus din 781 de „unităţi” de timp cu o durată totală de 68.302 zile. A observat că în unităţile 19 şi 20 are loc o asemenea inversare. Ciclul de bază durează 1.366.040 de zile. Mayaşii ştiau că la durata ciclului de bază se pot adăuga una sau două unităţi de câte 260 de zile pentru a obţine ciclul complet de 1.366.560 de zile. Fiind atât de important, mayaşii au numit această unitate de 260 de zile, un TZOLKIN. 

 
2012 end of the world1
 
Cataclisme şi ere 
 
Ciclul de precesie a echinoctiilor determină momentele în care au loc mari cataclisme pe Terra. Din fericire aceste cataclisme nu au dus la dispariţia vieţii pe această planetă. Civilizaţia Maya acordă o mare importanţă acestui ciclu şi este acum clar că scrierile lor ne avertizează că urmează o asemenea perioada „de trecere”. Concluzia unanimă la care au ajuns majoritatea cercetătorilor acestui domeniu este că ultima zi care încheie actualul ciclu al calendarului Maya este 22 decembrie 2012. 
 
Lucrarile lui John Major Jenkins publicate în „2012 – Cosmogeneza Maya” ne oferă cheia care a determinat ca ziua „Z” a calendarului Maya să fie 22.12.2012: în mişcarea de precesie, Pământul ajunge într-un punct de aliniere cu centrul galaxiei în anul 2012. Multe din miturile Mayaşe cuprind într-o formă artistică acest moment de „sincronizare” a Pământului cu centrul Galaxiei folosind simbolul renaşterii. 

 
sistema solar
 
Renaşterea planetei 
 
Edgar Cayce, celebrul medium care a uimit America prin mesajele sale, afirmă că Pământul va fi re-nascut. Sfârşitul anului 2012 pare să fie începutul noii vieşi pentru întreaga planetă care, în acest fel, primeşte un nou influx de energie din centrul galaxiei.
 
Pământul s-a oprit 
 
O anomalie majoră a mişcării de rotaţie a Pământului pune pe jar cercetătorii. 
 
15 februarie 2006 – De patru săptămani Pământul se roteşte fără a mai avea excentricitatea binecunoscută de specialişti sub numele de Mişcarea Chandler. Oare planeta a ajuns la o răscruce în destinul său? De ce survine această oprire neanunţată a mişcării Chandler, care a fost constantă şi predictibilă timp de peste 100 de ani? 
 
După cum se ştie, mişcarea Chandler este generată de atracţia diferenţială exercitată de Lună şi Soare asupra structurii neomogene a planetei. Această atracţie apare datorită faptului că orbitele acestor corpuri cereşti sunt în planuri diferite, având anumite unghiuri faţă de planul ecuatorial planetar. Astfel, Soarele şi Luna apar alternativ deasupra şi apoi sub planul ecuatorial. Din această cauză, o parte a planetei este forţată să se rotească puţin mai repede sau mai încet faţă de cealată parte, în funcţie de poziţiile Soarelui şi a Lunii, generând o mişcare de balans rotativ. 
 
Mişcarea Chandler are o periodicitate de 7 ani în care s-au observat două extreme (un minim şi un maxim) la distanţă de 3,5 ani. Începând din octombrie 2005, planeta intra în faza de minim a mişcării Chandler ce trebuia să dureze 14 luni, acoperind întregul an 2006 şi puţin din 2007. 
 
Însă din luna noiembrie 2005, punctul de referinţă al măsurării mişcării Chandler a început să descrie o traiectorie circulară din ce în ce mai strânsă, astfel încât pe 8 ianuarie 2006 a încetat în mod real orice schimbare a coordonatelor x şi y folosite pentru a determina modificarea zilnică a locaţiei axei de rotaţie a planetei. 
 
În imaginea alăturată, se poate observa cum cele două grafice, reprezentând variaţia coordonatelor x şi y ale acestei locaţii, arată că această mişcare de balans s-a oprit. 
 
Consultând arhivele ce conţin valorile măsurate ale acestei mişcări de-a lungul anilor, s-a constatat că aceasta este prima dată în istoria cunoscută a planetei când balansul axei de rotaţie a Pământului a încetat. Această anomalie durează deja de o lună şi continuă să sfideze legile pe care le-a respectat în ultimii 100 de ani. Planeta a ajuns într-un punct crucial în existenţa sa. 
 
Este clar însă că această „pauză” nu va putea dura la nesfârşit. Realităţile cosmice şi geofizice ne fac să credem că acum se naşte o nouă mişcare Chandler, guvernată de alte legi şi probabil având alte caracteristici. Un ciclu cu totul nou. 
 
Oprirea curentă este rezultatul clar al unor noi vectori care contracarează forţele cunoscute ale Lunii şi Soarelui, cel putin la nivelul local al acestei planete. Şi din moment ce mişcările orbitale nu s-au schimbat, nu ne rămâne decât să „suspectăm” că Pământul este cel care s-a schimbat. Ce reprezintă această schimbare? 
 
Ar putea fi două cauze. Sau chiar mai multe. Una dintre acestea se află în Oceanul Indian. Ca urmare a imensei rupturi din zona Sumatra apărută la sfârşitul lunii decembrie 2004 (odată cu celebrul Tsunami) au existat sute de cutremure cu magnitudine peste 6 grade Richter în acea zonă, într-un interval de numai câteva săptămâni. Plăcile tectonice concurente au rupt echilibrul fragil în care se aflau. Este clar că poziţia locală a acestora s-a modificat, ducând la apariţia unor noi vectori generaţi de mişcarea de rotaţie a Pământului, afectând în acest fel balansul Chandler. 
 
O altă posibilă cauză este inversarea polilor magnetici ai Pământului. Polul Nord magnetic se apropie de punctul de nord al axei de rotaţie cu o viteză de 40 km pe an, conform unor măsurători de ultimă oră realizare de specialiştii canadieni. Această tendinţă a început încă din 1930, viteza crescând progresiv. Ne putem aştepta deci ca această viteză să crească în continuare. 
 
Probabil că aceşti doi factori au un cuvânt de spus în oprirea mişcării Chandler, însă poate mai există şi alţii. 
 
Situaţia prezentă este alarmantă, pentru că nu ştim la ce ne putem aştepta. Se poate presupune că urmează o nouă fază în această „piesă de teatru” pe care ne-o prezintă planeta. Probabil că va începe o nouă mişcare Chandler care va tinde să se stabilizeze. Nu ştim însă cât timp va dura această fază intermediară, şi nici ce implicaţii va avea asupra noastră. 
 
În orice caz, putem avea în faţa noastră evidenţa profeţiei celebrului Edgar Cayce despre inversarea polilor. În anii 1930, el a afirmat că va avea loc o inversare a polilor şi un nou ciclu va începe odată cu intrarea în noul mileniu, ce poate culmina cu evenimente catastrofice pe întreaga planetă. 
 
Se pare că ne aflăm chiar în „miezul” profeţiei, în plină desfăşurare a ei. Pentru că această oprire a mişcării Chandler nu are cum să fie definitivă, urmează deci să apară o încercare a planetei de a-şi regăsi balansul pierdut momentan. Probabil că perioada care vine se va întinde pe mai mulţi ani. Stabilizarea balansului planetar va fi însă precedată de încercări mai mult sau mai puţin „disperate” cauzate de acumularea tensiunilor interne în structura planetei. Eliberarea acestor tensiuni şi canalizarea lor spre refacerea mişcării Chandler este posibil să se facă violent. 
 
Specialiştii care au cercetat arhivele valorilor balansului planetar au constatat că Pământul a avut o manifestare din ce în ce mai zbuciumată (din acest punct de vedere) la fiecare trecere a graficului de balans prin zona Groenlandei – Atlanticul de Nord. Cei care susţin profeţiile lui Edgar Cayce au un argument în plus acum, că s-a descoperit această zonă specială care „alimentează” balansul cu o instabilitate din ce în ce mai mare, ajungându-se în acest moment la o ieşire completă din ritmul binecunoscut de 100 de ani încoace. 
 
2012+%25281%2529
 
Ce înseamnă toate acestea? 
 
Mai mulţi clarvăzători afirmă că toate aceste schimbări abrupte care au apărut în ultima vreme sunt dovada clară că Pământul se schimbă. Caracteristicile mişcării de balans, aşa cum au fost ele cunoscute până acum, au început deja să se schimbe. Toate energiile care s-au adunat până acum în tensiunile interne planetare, încep să se manifeste vizibil. Consecinţele acestor schimbări vor apare în cateva luni. Dacă vor fi dezastruoase sau nu, încă nu se poate spune. 
 
 
2012
 
Ce putem face? 
 
Dacă privim lucrurile strict din punct de vedere materialist, s-ar putea spune că nu ne rămâne decât să aşteptăm. Nu sunt de acord. Putem face ceva, acţionând pentru ca aceste schimbări iminente să se facă gradual, fără violenţă. 
 
 
Putem determina viitorul 
 
Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este teama de viitor. Mai ales când acesta poate fi nefavorabil, cum este în cazul acesta. Există însă o descoperire uluitoare, prea puţin mediatizată, şi care ne poate face responsabili pentru viitorul noastru. Pentru ca îl putem schimba. 
Apollo 13 a intrat în istorie ca misiunea cea mai dificilă a NASA. Celebra fraza „Houston, avem o problemă”, rostită de cosmonauţii din staţie, a rămas în istorie. Pierderea controlului asupra modulului punea în pericol succesul misiunii şi exista riscul ca acesta să aterizeze pe sol, făcându-se praf şi omorând pe cei trei cosmonauţi. 
 
Salvarea a venit prin rugăciune. Milioane de oameni şi-au îndreptat ochii către Dumnezeu şi s-au rugat (în tăcere sau cu voce tare) cu speranţa că cei trei astronauţi se vor întoarce teferi acasă. Chiar Senatul S.U.A. a adoptat o rezoluţie în privinţa rugăciunii. Întreaga planetă s-a rugat. Rezultatul a fost cel scontat, Apollo 13 reuşind să amerizeze în oceanul Pacific, iar cei trei americani au fost astfel salvaţi. Nimic în afara rugăciunii nu poate explica schimbarea de traiectorie a modulului american. 
 
Similar, preconizatele evenimente generate de re-balansarea planetei pot să nu fie în mod necesar violente. Puterea rugăciunii sincronizate a milioane de oameni, a întregii planete, poate determina o manifestare graduală, liniştită a acestei noi echilibrări. Stă în puterea noastră. Noi suntem singurii responsabili de viitorul pe care-l vom trăi. Suntem pregătiţi? 

 
2012+We+Were+Warned
 

Prezentul ne cheamă!

Jazz Rasool a prezentat la Conferinţa „Misterele” de la Marlborough evidenţa: în prezent asistăm la cel mai activ ciclu solar de când se cunoaşte, şi că acest ciclu se va încheia în 2012. El a amintit că această dată coincide cu „Sfârsitul Timpului” din celebrul calendar Maya şi cu Protocolul Kyoto (care este un tratat anti-poluare).

Pe de altă parte, frecvenţa de rezonanţă Schumann (proprie acestei planete) a crescut de la 7.83 Hz la 12 Hz (după cum afirmă unele surse), ceea ce l-a determinat pe Jazz să spună că aceşti factori vor „activa”, întocmai ca un comutator, o mare parte din acele gene pe care specialiştii în inginerie genetică le numesc „gene de balast” pentru că nu le cunosc funcţionalitatea. Jazz numeşte aceste gene „ADN-ul speciei” şi odată funcţionale, vor duce la fenomene de telepatie în masă şi telekinezie. Aceasta va fi naşterea unei noi specii umane: Homo Spiritus.

Un alt participant la această conferinţă, Paul V., a sugerat că complexul militar-industrial american încearcă să contracareze aceste efecte benefice folosind celebrul HAARP (localizat în Alaska).

Cu mulţi ani în urmă, Alice Bailey a prezis aproape acelaşi lucru, ea numindu-l Marele Plan. Pe scurt, este vorba despre dezvoltarea sintezei subiective la nivelul întregii umanităţi şi a modului de comunicare preponderent telepatic, ce vor avea ca urmare transcenderea timpului ca energie limitatoare. În acest fel, fiecare fiinţă va cunoaşte adevarata semnificaţie a minţii umane şi o va putea folosi într-un mod superior (cunoaştem că în prezent omul foloseşte numai 8-10 % din capacităţile creierului). Acest pas va determina înţelegerea planului divin pentru care fiecare dintre noi am ales să ne naştem acum şi aici.



Previziuni de dincolo
 
2012 sfarsitul lumii icon 1


Dannion Brinkley este un caz faimos pentru experienţele sale tip „dincolo de moarte”. El a avut o moarte de 28 minute, descrisă pe larg în cartea „Salvat de Lumină”. În 17 septembrie 1975, el vorbea la telefon în timpul unei furtuni. Un trăsnet a lovit linia telefonică, astfel că mii de volţi au ajuns în corpul lui. Inima s-a oprit şi a murit. El a înviat la morgă dupa 28 de minute, dar era îmbogăţit cu o experienţă incredibilă.

După ce a fost traversat de curentul electric, s-a trezit plutind deasupra corpului său, apoi a început să avanseze printr-un tunel în spirală către o lumină strălucitoare. Acolo a fost întâmpinat de o fiinţă luminoasă care radia iubire. Apoi şi-a re-trăit viaţa întocmai ca la cinematograf, s-a judecat singur pentru propriile greşeli, simţind toată durerea pe care el a provocat-o celorlalţi dar şi sentimentele pozitive pe care el le-a dăruit pe parcursul vieţii sale. El a fost dus apoi într-un oraş cristalin de lumină, în faţa a 13 fiinţe luminoase, câte una pentru fiecare zodie şi un conducător care prezida pe cei 12.

Fiecare dintre aceştia s-a apropiat de el cu câte un mic obiect, care semăna cu un televizor în miniatură. Au apărut scene din viitor, şi s-au mărit până când Dannion s-a regăsit în mijlocul lor. Au fost peste 300 de astfel de viziuni, iar 117 dintre ele se vor petrece până în 2012. Peste 100 dintre aceste evenimente deja s-au produs (accidentul de la Cernobâl, destrămarea URSS, războiul din Golf, etc). După ce a primit instrucţiuni pentru a construi centre speciale, Brinkley s-a întors în corpul fizic care între timp fusese dus la morgă. După dureri şi paralizie, el a descoperit că avea capacităţi telepatice şi de previziune.

În ceea ce priveşte anul 2012, Dannion a răspuns într-un interviu:
Întrebare: Cat de rău va fi, Dannion?
Răspuns: Sau cât de bine va fi! Cred că va fi foarte rău, geografic şi topografic, dar în sensul spiritual, conştiinţele oamenilor vor avea de câştigat enorm. Acest pământ se schimbă pentru că întregul univers se schimbă, mai ales între 2011 şi 2012, când vom fi martorii revenirii unui sistem de energii care au existat în trecut aici. Puteţi să-i spuneţi conştiinţă avansată spiritual, sau A Doua Venire, sau naşterea Erei Vărsătorului.

Jose Arguelles şi Drunvalo Melchisedek, doi faimoşi cercetători care au interpretat miturile şi descoperirile arheologice ale civilizaţiei Maya, sunt profund convinşi că anul 2012 este unul de referinţă. Atunci omenirea nu va mai avea nevoie de calendar, pentru că timpul, tehnologia şi sistemul monetar vor fi trancense graţie sincronizării galactice între planeta Pământ şi centrul galaxiei noastre. 

2012 End of the World
 
Proiectul Montauk


Doi marinari americani au sărit de la bordul navei USS Eldridge în timpul Experimentului Philadelphia de pe 12 August 1943. Ei s-au trezit – nu în apele golfului – ci pe pământ, în Long Island, New York, pe 12 August 1983. Au călătorit astfel în timp până la momentul în care guvernul SUA făcea un experiment similar, numit Proiectul Montauk, datorită conexiunilor câmpurilor magnetice planetare care se repetă la fiecare 20 ani pe 12 August. Cercetătorii care au lucrat la acest proiect au reuşit să călătorească în timp printr-o buclă temporală existentă între datele celor două evenimente. Dar ei nu pot merge mai departe de 2012. Timpul se opreşte în 2012? Steven Gibbs spune că există o barieră dincolo de care călătorii în timp nu pot trece, însă au cercetat momentele premergătoare şi au descoperit că orice urmă de viaţă de pe această planetă dispăruse. Cu toate acestea, există şi alte opinii…

Bob Frisell spune în cartea sa că „nimic din această carte nu este adevărat, dar lucrurile sunt exact aşa (ca în carte)”; motivul pentru care ei nu au reuşit să treacă dincolo de 2012 este că ultimul experiment de călătorie în timp a fost făcut pe 2012 (sau va fi făcut) şi că toate experimentele sunt interconectate. Frisell spune că ei au putut să călătorească şi în trecut dar nu mai mult de 1 milion de ani, fiindcă aceasta este data primei călătorii temporale realizată de micii cenuşii (extratereştrii cu care guvernul SUA a făcut un pact ca urmare a evenimentului Roswell). Sursa lui Frisell este Drunvalo Melchizedek; totuşi, o persoană cu care el a stat de vorbă, ne oferă o versiune puţin diferită:

– Care este cea mai îndepărtată dată până la care a ajuns vreodată cineva care a călătorit în viitor?
– Anul zece mii.
– Deci totul este pus la punct (stabilit clar) până în anul 10.000?
– Da, însă este o „realitate” ca un vis. Nimeni nu a reuşit să atinga o realitate „concreta” dincolo de anul 2012. Acolo este un zid dincolo de care nu se află nimic.
– Profeţiile ne anunţă că atunci Pământul se va schimba.
– Curios, nu-i aşa?
– Care este prognoza ta pentru viitorul speciei umane?
– Va supravieţui.
– De ce s-a menţionat odată că anul 2011 a fost ultimul an în care ei au putut să „atingă” ceva real?
– În calendarul Maya se menţionează că în anul 2012 există un fel de barieră. Cei care au puteri paranormale sunt cu toţii de acord că în jurul acelei date există o bariera dincolo de care ei nu pot să treacă.
– Asta nu înseamna însă că dincolo de „zid” nu există nimic…
– Nu. Este doar „ascuns” vederii. Chiar şi maşinile timpului nu pot trece dincolo. Există o mulţime de oameni care sunt nerăbdători să afle dacă vor fi în stare să păstreze controlul asupra umanităţii dincolo de anul 2013.
– Se pare că există o trezire a conştiinţei oamenilor chiar în aceste momente, când începem să intrăm în a patra dimensiune.
– Corect. Există multe „semne” în privinţa asta.
– Mulţi oameni vorbesc despre faptul că ne îndreptăm către a patra dimensiune. Ce înseamnă asta?
– Pe scurt, este o nouă stare de rezonanţă. De asemenea se va conştientiza faptul că omul nu este separat de Creator. Este deci vorba despre acel spectru de frecvenţe pe care Creştinii îl numesc „a doua venire”. Această „a doua venire” este de fapt o stare de a fi, nu o apariţie concretă în vederea stabilirii unei noi ordini de putere.
– Cand va fi aceasta realizată?
– Ei bine, entităţile de pe această planetă vor trebui să se orienteze decisiv cât mai repede în ceea ce priveşte răul sau binele, altfel le va fi foarte greu să se mai schimbe. Este vorba despre o decizie personală, între rău şi bine. În câteva cuvinte, a patra dimensiune este mult mai plină de viaţă. Entităţile trebuie încă să aibă grijă de vehiculele lor fizice (corpul fizic). Este de asemenea o lume în care compasiunea, înţelegerea şi iubirea sunt predominante. Intrarea în aceasta a patra dimensiune se va realiza între 2003 şi 2013.
– Este interesant că toate acele calcule din I-Ching arată că, dincolo de 2012, totul va fi schimbat.
– Da. Nimic nu va mai fi la fel pe Pământ. Scimbările au început chiar din aceste momente. Ceea ce vedem este, de fapt, moartea modului de viaţă specific celei de-a treia dimensiuni.

Un alt dialog menit să aducă clarificările necesare: 

– Mulţi oameni cu puteri paranormale susţin că nu se poate vedea nimic dincolo de anul 2012. Este oare din cauză că noul timp este de o altă natură, de alt fel decât cel prezent?
– Aşa este. Şi asta datorită evenimentelor „fizice” (cosmice) din această perioadă.
– Deci, dacă cineva spune acum că nu poate vedea dincolo de 2012, asta se explică prin faptul că lumea de dincolo de 2012 nu a fost încă „concepută”, sau că noi o „construim” chiar în aceste momente. Aceasta este natura noului timp. Dar oare suntem pregătiţi? 


 
2012pyramid
 
Centura fotonică


Acest fenomen a fost descoperit în 1962, deci cu mai mult de 40 ani în urmă. Cu toate acestea, informaţiile nu au fost făcute publice decât cu mult mai târziu, şi numai unui număr mic de oameni.

Centura fotonică şi radiaţia aferentă au un impact mult mai mare decât ne-am putea imagina. Din punct de vedere ştiinţific, este vorba de mişcarea de rotaţie a sistemului nostru solar (împreună deci cu toate planetele sale) în jurul soarelui central al galaxiei, numit Alcyone (în constelaţia Pleiadelor). O rotaţie completă se realizează în 25.860 ani. Întregul nostru sistem solar, împreuna deci cu Pământul şi Luna, trebuie să treacă de două ori, în timpul unei rotaţii complete, prin această centură de fotoni. Distanţa de timp între cele două momente este de 10.500 ani, perioadă în care Întunericul este covârşitor.

După aceşti 10.500 ani urmează intrarea în centura fotonică ce dureaza 2.000 ani, si este o perioadă de creştere spirituală pentru întreg sistemul planetar.

Următoarea întrebare este: „Ce legătură există între centura fotonica şi spiritualitate?”. Atât radiaţia aferentă cât şi centura în sine sunt vehicule ale transformării şi transmutaţiei necesare unui ciclu evolutiv. Pe măsură ce înaintăm în centura fotonică, trebuie să ne punem în armonie cu vibraţiile ei, altfel riscăm să rămânem în a treia dimensiune. Dacă refuzăm să evoluăm, va trebui să nu ne plângem că rămânem aşa cum suntem. Bineînţeles că unii dintre noi învaţă mai greu decât alţii…


Efectele centurii fotonice


Pe măsură ce sistemul nostru solar va continua să avanseze tot mai mult în centura fotonică, vor apare tot mai clare următoarele efecte:

·         Centura fotonică şi radiaţia din centrul galaxiei noastre sunt adevarate vehicule de transformare. Aici este sursa radiantă a energiei Christice, o energie a compasiunii şi iubirii. Prin aceste vehicule spirituale, dacă le vom folosi, avem şansa să ne depăşim limitările la care am fost supuşi. Totuşi, alegerea ne aparţine în totalitate. Liberul arbitru va prevala.
·         Multiple evenimente astronomice (eclipse, tranzite, etc) vor determina o pregătire subtilă, nevăzut1a dar eficientă a fiinţelor de pe acestă planetă. Astfel, probleme legate de egoism, relaţii interumane dar şi materialismul actual vor fi exacerbate. Vechile modele de negare a realităţii se vor dovedi ineficiente şi vor fi spulberate. Prefăcătoria şi minciuna sunt pe moarte. În locul lor, iubirea şi compasiunea vor umple întreaga planetă.
·         Mai multe evenimente majore vor avea loc la nivelul planetei, în ceea ce priveşte modul de gândire şi de acţiune, în general. Toate acestea sunt menite să distrugă vechile energii tri-dimensionale dizarmonioase, inclusiv pe cele din tine şi din mine. Depinde de fiecare dacă această purificare se va face brutal sau treptat. Dacă acceptăm sincer noile energii ale iubirii, sau, dimpotrivă, dacă ne încăpăţânăm în modul actual de viaţă.
·         Pentru a fi pregătiţi în legătură cu transformarea spaţio-temporală ce vine, corpurile noastre fizice trebuie să fie compatibile cu noua lume, astfel ca intrarea în conştiinţa Christică să fie uşoară. Se aşteapta ca lanţul ADN (care are acum doua componente) să ajunga la 12 componente prin rearanjarea şi activarea anumitor gene neutilizate în prezent (numite, din necunoaştere, gene de balast). Energia Christică acţionează ca un catalizator pentru aceste procese. Astfel, mulţi oameni vor deveni clarvăzători, telepaţi, vindecători, etc. Aşa cum a prezis Iisus. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să recunoaştem Voinţa Divină şi să acţionăm aproape tot timpul în concordanţă cu Aceasta. Gândurile noastre sunt energii foarte puternice care trebuie controlate şi direcţionate foarte precis în scopuri benefice, divine.
·         Pe măsură ce conştiinţa şi corpul nostru se transformă, gândul va deveni principala preocupare a zilei. Astfel, gândurile sunt mult mai reale decât acţiunea: ceea ce gândeşti, exact asta eşti. Datorită faptului că această a patra dimensiune ce tocmai se naşte este de esenţă eterică, fiecare dintre noi va fi precum un ecran de televizor: toate gândurile noastre vor fi perfect vizibile pentru toata lumea! Nu veţi mai putea ascunde lăcomia, prefăcătoria, laşitatea, ura, plăcerea sau trădarea. Veţi deveni ca o carte deschisă dar nescrisă, în paginile căreia apar litere şi cuvinte instantaneu, pe măsură ce gândurile iau naştere, şi oricine va putea citi în această carte. Gândurile negative pot şi trebuie înlocuite cât mai des şi apoi chiar definitiv cu iubire, sinceritate, lumină şi iertare pentru a nu fi aruncat înapoi în a treia dimensiune care între timp va deveni aproape improprie vieţii.
·         Întreaga noastră lume, întregul nostru sistem de valori bazat pe iluzie şi polarizare se va prăbuşi, astfel că această cortină va cădea lăsând loc realităţii aşa cum este ea. Pentru început unii dintre noi probabil vom fi debusolaţi şi neajutoraţi. De aceea trebuie încă din acest moment (da, chiar ACUM) să decidem dacă renunţăm sau nu la modul nostru de gândire.
·         Sunt prevăzute masive scăderi ale câmpului magnetic şi gravitaţional ca şi scăderea densităţii. Pe măsură ce devenim mai uşori, limitările impuse de materie vor fi din ce în ce mai slabe până vor dispare cu totul. Pe cer vor fi vizibile adevărate spectacole de culori vii, inimaginabile în acest moment, ca o auroră foarte vie şi luminoasă.
 
2012.blogatu3
 
Concluzii


Mănuşa a fost aruncată iar mesajul este clar.

În aceste momente trebuie să ne hotărâm de care parte suntem: Lumina sau Întunericul! Vechiul mod de viaţă trebuie să fie înlocuit de o conştiinţă vie, plină de compasiune şi iubire. Transformările ce vin nu pot fi ocolite şi nici oprite, ele sunt definitive. Acum avem şansa să alegem decisiv.

Strămoşii noştri de pe întreaga planetă ne-au avertizat de mult despre aceste timpuri. Energiile transformatoare sunt deja printre noi. Dizarmoniile din relaţii, guverne, îtiinţă şi religie se vor înteţi astfel că procesul de purificare este evident pentru toată lumea. Mai ales la nivel financiar se aşteaptă mari catastrofe. Întreg Pământul se pregăteşte de marea Ascensiune în a patra şi apoi a cincea dimensiune.

Mai mult, se va acţiona conform zicalei „mulţi chemaţi – puţini aleşi”. Numai cei care sunt pregătiţi vor trece în a patra dimensiune. Eşti tu oare pregătit? Pentru a absolvi şcoala din acestă lume, regulile sunt simple: compasiune şi iubire. Este singurul mod de a ajunge în dimensiunea a patra. Trebuie să ne despărţim definitiv de frică şi orice sentimente negative care nu sunt decat hrană pentru forţele întunericului şi care vor să ne ţina captivi în continuare.

Cooperând în acest fel, avem cele mai mari şanse ca şi corpurile noastre fizice, curăţite de energiile negative ale urei, minciunii, laşităţii, etc şi transformate de iubire şi compasiune, să fie capabile să existe în a patra dimensiune.

În anii ce vor urma vom descoperi cu uimire şi stupoare planurile cu care forţele negative ne-au ţinut sub control timp de mai multe mii de ani. Vor fi date publicităţii realităţi aproape incredibile şi se va vedea clar, odată pentru totdeauna, cine este în Adevar şi cine în Minciună. Guvernele locale şi cel mondial vor fi în incapacitate de a mai ascunde adevărul şi nu vor mai putea păcăli oamenii. Şi ei, ca şi fiecare dintre noi, vor primi ceea ce au cerut.


Proiectul Montauk şi Experimentul Philadelphia
 
180


Notă: Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultaţi cartea „Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN” de Al Bielek şi Brad Steiger (Innerlight Publications, 1991). În cele de mai jos am extras câteva pasaje importante din cartea „Piramidele din Montauk: explorări în conştiinţă” de Preston Nichols şi Peter Moon (Sky Books, 1995)

Volumul „Proiectul Montauk: experimente în Timp” a apărut în iunie 1992 şi a ridicat mai multe întrebări. Ca urmare, „Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate” a dorit să răspundă la aceste întrebări însă nu a făcut decât să ne uimească şi mai mult, publicând scenarii ce ţin de ocultism şi societăţile secrete de pe Pământ. A treia carte din seria Montauk, numită „Piramidele din Montauk: explorări în conîtiinţă” avansează şi mai mult în dosarul fenomenului Montauk.

Experimentul Philadelphia


Originile Proiectului Montauk datează încă din 1943 când se cercetau metode pentru invizibilitatea la radar, la bordul navei USS Eldridge. Şi cum Eldridge se afla în rada şantierului naval militar din Philadelphia, evenimentele legate de navă au fost numite Experimentul Philadelphia. Obiectivul acestui experiment era să facă nava invizibilă pentru radar, dar pe lângă acest deziderat, s-a mai obţinut şi un alt efect la care nimeni nu s-a aşteptat. Nava a devenit invizibilă ochiului liber şi a dispărut pur şi simplu din continuumul spaţio-temporal. Era de negăsit! Deşi acest efect era o mare realizare tehnologică, pentru oamenii aflati la bordul navei a fost un dezastru. Mai mulţi marinari aflaţi pe navă au fost transportaţi în afara acestei dimensiuni (a lumii noastre) şi la întoarcere se aflau într-o stare de dezorientare mentală completă şi de teroare cumplită. Unii dintre ei chiar se aflau cu corpul în pereţii metalici ai vasului! Cei care au supravieţuit au fost pensionaţi cu titlul „mental nepotrivit” sau chiar discreditaţi şi întreaga afacere a fost ascunsă, clasificată. După război, cercetările au continuat fiind conduse de dr. von Neumann care s-a ocupat de aspectele tehnice ale Experimentului Philadelphia. Noile lui ordine vizau motivele pentru care mentalul uman nu rezistase experimentului şi de ce oamenii nu puteau fi folosiţi în experimente interdimensionale fără a cauza dezastre. S-a început un studiu pe un mare număr de oameni condus la Laboratoarele Naţionale Brookheaven din Long Island, New York. Acesta s-a numit Proiectul Phoenix.

Von Neumann nu a fost numai inventatorul computerului modern şi un matematician de geniu; el a avut acces la enorma bază de resurse a complexului militar-industrial american inclusiv enorma bază de date a cercetărilor psihologice naziste pe care SUA a dobandit-o după cel de-al doilea război mondial. Pe baza acestor cercetări von Neumann a încercat să folosească tehnologia computerelor împreună cu echipament radio sofisticat pentru a conecta mentalul uman cu maşinăriile. De-a lungul timpului, eforturile sale au fost încununate de succes. După ani de experimente empirice, gândurile umane puteau fi recepţionate cu ajutorul unor radio receptoare bazate pe cristale şi apoi transmise într-un computer pentru stocare. Modelul gândului putea fi astfel apoi afişat pe ecranul calculatorului sau tipărit pe o foaie de hârtie. Toate acestea au dus apoi la realizarea unei maşinarii virtuale de citit mentalul. În acelaşi timp, s-a dezvoltat o tehnologie ce permitea ca un gând ce era transmis de o persoană putea fi captat de calculator şi apoi re-transmis unei alte persoane, afectându-i mentalul. În concluzie, Proiectul Phoenix a obţinut o înţelegere superioară a modului de funcţionare a mentalului (privit ca mijloc, ca o unealtă) şi a permis dezvoltarea ulterioară a tehnicilor de control mental. Congresul american a avut acces la un raport special în legătură cu aceste lucruri şi a decis abandonarea lucrărilor de cercetare în această direcţie.

Totuşi, îngrijorările unor persoane din complexul militar-industrial, care au permis demararea din început a lucrărilor, au făcut ca hotărârea Congresului american să nu fie luată în seamă, fiind seduşi de ideea de a controla mentalul inamicilor într-un război. Un grup secret cu uriaşe resurse financiare şi legături în rândul militarilor, a decis construirea unei noi tabere de cercetare la Camp Hero, o staţie abandonată a Forţelor Aeriene SUA, localizată la capul Montauk, New York.

Proiectul Montauk
 
Awakening Third Eye


Motivul pentru care a fost aleasă această tabără este că deţinea deja o uriaşă antenă radar de tip Sage ce emitea frecvenţe de 400 – 425 MHz, frecvenţă ce coincidea cu cea folosită pentru interacţiunea cu mentalul uman din fazele anterioare ale cercetărilor. La sfârşitul decadei anilor 1960 reactivarea Camp Hero s-a făcut fără fonduri militare. Până în 1972, Proiectul Montauk era deja bine pregătit pentru a începe cercetări masive pentru controlul mental al oamenilor, animalelor şi altor forme de viaţă existente pe Pământ.

De-a lungul anilor, cercetătorii de la Montauk s-au adâncit în perfecţionarea tehnicilor de control mental şi au continuat explorarea potenţialului uman. Dezvoltând capacităţi psihice în personalul folosit, s-a ajuns în momentul în care gândurile unei persoane puteau fi amplificate cu ajutorul aparatelor, astfel că iluziile mentale puteau fi manifestate atât subiectiv cât şi obiectiv! Aceasta includea crearea virtuală a materiei. Toate acestea au fost cu totul noi pentru „experienţa umană obişnuită” dar cei care conduceau Proiectul Montauk nu aveau de gând să se opească aici. Odată cu descoperirea faptului că o fiinţă umană putea manifesta (crea) materie prin simpla gândire, ce s-ar fi întâmplat dacă subiectul uman creea o carte dar nu în prezent ci în trecut? În acest fel a apărut ideea de a distorsiona timpul. După ani de cercetări empirice, au fost deschise astfel porţi ale timpului în care se realizau experimente de neconceput. Proiectul Montauk a ajuns astfel să re-deschidă un vortex temporal înapoi, în 1943, când se realizase Experimentul Philadelphia.

 
Jonglerii cu timpul
 
apocalypse 2012
 

Aceste informaţii au ajuns la public datorită lui Preston B. Nichols, un geniu în electronică care a descoperit într-o zi că el insuşi era victima experimentelor. Lucrând pentru o firmă din Long Island care avea lucrări cu militarii, Preston cerceta telepatia şi a descoperit că unde radio de mare putere erau transmise asupra echipei cu care lucra el, blocând oamenii. Ca expert în radio şi electronică, Preston a descoperit că emiţătorul era la Staţia Fortelor Aeriene de la Montauk şi a început cercetări amănunţite care au durat mai mult de 10 ani. El a achiziţionat multe din echipamentele folosite în timpul Proiectului Montauk şi a descoperit spre uimirea sa că mulţi oameni din Montauk şi-l aminteau de pe vremea când el lucrase acolo. Punctul culminant a fost atunci când soţul verisoarei lui a afirmat că Preston lucrase la Montauk. După îndelungi argumentări pro şi contra, Preston a început să-şi amintească pasaje din viaţa lui care îi erau necunoscute până atunci. După ce a discutat cu mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri care aveau legătură cu Proiectul Montauk, Preston a reuşit să puna cap la cap evenimentele şi să afle ce s-a întâmplat. Cumva, el trăise două vieţi: într-una lucrase la Montauk, iar în cealalta lucrase în altă parte.

Descoperirile lui Preston au fost confirmate când un om pe nume Duncan Cameron a apărut la uşa casei sale. Duncan afirma că avea aptitudini pentru cercetări psihice şi că a fost antrenat chiar la Agenţia de Securitate Naţională (NSA). Fără a-i spune nimic din peripeţiile sale vizavi de Montauk, Preston l-a dus pe Duncan la Montauk şi a fost surprins să vadă că Duncan cunoştea deja întregul plan de amplasare a bazei Montauk şi că lucrase acolo. Duncan a fost considerat primul om cu capacităţi psihice care a fost folosit în experimentele de călătorie în timp şi şi-a reamintit că fusese şi la bordul USS Eldridge în timpul Experimentului Philadelphia împreună cu fratele său Edward (în prezent recunoscut ca Al Bielek).

Conform spuselor celor doi (Preston şi Duncan), Proiectul Montauk a culminat la 12 august 1983. Un întreg portal de timp funcţiona perfect, dar lucrurile ieşiseră de sub control iar Duncan a adunat un grup de oameni şi au decis să distrugă proiectul. Când se afla pe scaunul de la Montauk (un dispozitiv conectat la receptoare radio cu cristale cu care se transmiteau gânduri prin antena gigant Sage), Duncan a materializat un monstru gigant din subconstientul său care efectiv a distrus clădirea. Oamenii care lucrau la Camp Hero au abandonat baza subit. Gurile de aerisire şi intrarile în subsol au fost astupate cu ciment.

Desi foarte mulţi au încercat să scrie cărţi sau să facă cercetări despre acest subiect, nu le-au dus la bun sfârşit. De exemplu, un reporter de la New York Times s-a retras imediat ce a descoperit că Proiectul Montauk a fost real.

După ce cartea „Proiectul Montauk: experimente în timp” a văzut lumina tiparului, au continuat cercetările astfel că noi argumente şi probe au fost descoperite pregătind astfel apariţia volumului „Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate” în care se dovedeşte că experimentele de la Montauk sunt strâns legate de ocultism şi societăţile secrete.

Detalii înfricoşătoare
 
Apocalipsa
 

Al Bielek spune că el şi cu Preston erau cei doi marinari care manevrau echipamentul special de pe Eldridge (din Experimentul Philadelphia). El afirmă c1a filmul „Experimentul Philadelphia” este corect în esenta dar că atunci când el şi cu fratele lui au sărit peste bordul navei nu s-au trezit în deşertul Nevada (aşa cum se vede în film) ci la o bază secretă din Montauk, New York în 1984. El afirmă că guvernul a re-deschis acelaşi experiment 40 ani mai târziu, în aceeaşi zi a anului (12 august) deschizând astfel un tunel al timpului între cele două date. Dacă acest tunel nu era închis, atunci întreaga lume din aceasta dimensiune era sortită distrugerii.

Al Bielek spune că fratele lui a decis să rămână în viitor iar el să se întoarcă în 1943 pentru a închide tunelul distrugând echipamentul de pe Eldridge. El a reuşit acest lucru iar tunelul a fost astfel închis. În 1984 la Montauk se deschisese acest tunel de timp cu ajutorul extratereştrilor. Mai mult, el afirmă că un OZN urmărea de aproape experimentul din 1943 şi a fost prins în vortexul energetic şi transportat în viitor.

După experienţa sa la bordul navei Eldridge, Al Bielek a lucrat într-o echipă ce dezvolta tehnologie nucleară dar nu a fost de acord cu aceste cercetări ale guvernului. Ca urmare, guvernul a văzut în el un pericol şi l-ar fi ucis însă structura sa energetică era intim legată de cele două experimente de călătorie în timp (1943 şi 1984). De aceea, ei credeau că uciderea lui va determina perturbări majore în continuumul spaţio-temporal. S-a luat astfel măsura de a fi redus înapoi la starea de copil folosind o tehnologie furnizată de extratereştri şi l-au pus în locul fiului familiei Bielek în anul 1927.

 
LOVE

Fratele lui, care rămăsese în viitor, era fascinat de tunelul timpului de la Montauk. Acesta a fost prins în tunel în cadrul unor experienţe şi a murit. Din acelaşi motiv de a nu distruge întreaga lume, s-a luat decizia de a lua spiritul acestuia (care murise) şi folosind aceeaşi tehnologie furnizată de extratereştri, l-au pus în corpul celui de-al treilea fiu al tatălui lor. Preston uitase deci cine era, deşi avea acelaşi tată.

Al Bielek spune că folosindu-se echipamentele aflate în cadrul Proiectului, ei au fost capabili să identifice cel puţin patru alte planete Pământ aflate în universuri paralele (ca în filmul „Sliders”) iar într-unul din acestea, Germania nazistă câştigase al doilea război mondial.

Cu altă ocazie, Al Bielek a afirmat că extratereştrii cenuşii există cu adevărat şi că guvernul SUA a primit tehnologii de la ei în schimbul stabilirii lor pe Terra. El afirmă de asemenea că aceşti mici cenuşii sunt ghidaţi (subjugati mental) de o rasă de extratereştri Reptilieni care vin din constelaţia Orion. Însă cei din Orion nu pot supravieţui pe Pământ astfel că îi folosesc pe micii cenuşii ca să le pregătească această planetă pentru a fi locuibilă. De asemenea, au fost mari bătălii în spaţiul cosmic între o Confederaţie a Planetelor şi Alianţa Orion (formată din Reptilieni şi micii cenuşii).

Anul 2012


Apoi Al Bielek a arătat unele aspecte interesante în legătură cu anumite călătorii realizate la Montauk, în viitor. El spune că, din anumite motive, nu pot trece dincolo de anii 2011 – 2013. De asemenea, afirmă că tehnologia este atât de perfecţionata încât te pot scoate din prezent, te trimit în alt timp şi te aduc înapoi atât de repede încât nu se observă nici-o diferenţă de o secundă, însă are loc o îmbătrânire a corpului egală cu perioada de timp petrecută dincolo. Exact astfel i s-a întâmplat de câteva ori. A încheiat spunând că au văzut că dincolo de 2013 nu există viaţă pe Pământ.

Explicaţia este una singură: din moment ce pentru a călători în timp este necesar ca atât plecarea cât şi destinaţia să fie în rezonanţă, cu alte cuvinte, în aceeaşi dimensiune vibratorie, atunci este clar că în perioada 2011 – 2013 Pământul va face un salt de frecvenţă, un salt într-o altă dimensiune! De accea, noul timp nu poate fi sincronizat cu acesta din prezent! Călătoriile temporale se opresc atunci!

Există o serie de profeţii care anunţă că ceva extraordinar de important se va întâmpla în această perioadă. Atât aztecii cât şi Mayaşii susţin că va exista o transformare radicală. De asemenea, pe peretele de lângă camerele faraonului din Marea Piramidă din Egipt, la care se ajunge prin tunelul celebru, există o referinţă clară la anul 2011. Calendarul Mayaş numit Ţolkin (Tzolkin) se sfârşeşte în anul 2012.

Cu adevărat, informaţiile legate de Experimentul Philadelphia, Proiectul Montauk, şi tehnologiile extraterestre ne vor duce spre o înţelegere adevărată a realităţii Universului în care ne aflăm.

 
indiens+%25284%2529

India 2012


S-au semnalat un numar din ce in ce mai mare de aparitii OZN in zonele muntoase din Himalaya (India, Nepal si Tibet) incepand din anul 1998 cand India a facut primul test nuclear. Activitatea militara indiana si chineza la granita comuna s-a intensificat. Cotidianul India Daily consacra aproape saptamanal un articol despre aceasta tema, incepand cu luna octombrie 2004. Ce se intampla acolo?

Conform unor cercetatori de la Observatorul Geologic Indian, de 2 ani, o anumita zona de circa 100 Kmp este vizitata regulat de OZN-uri si ciudate fiinte umane. In nordul zonei Himachal Pradesh s-au observat nenumarate aparitii OZN. Localnicii afirma ca „ei” vor ateriza in aceste locuri in urmatorii 7 ani. Unii cercetatori OZN declara ca in anul 2012 se va stabili un contact oficial public intre oameni si „ei”. Oare sa fie acestea etapele preliminare aterizarii acestor fiinte pe Pamant, asa cum a fost prezis in secretele profetii ale civilizatiei Maya?

In noiembrie 2004 acelasi cotidian indian confirma trimiterea unei echipe a Organizatiei de Cercetari Spatiale Indiene (OCSI) in muntii Himalaya pentru a pregati un teren de aterizare a OZN-urilor si care va trebui sa fie gata pana in anul 2012. Mai mult, s-a raportat ca Administratia Spatiala Chineza face pregatiri asemanatoare, de partea cealalta a granitei.

Cerul indian a devenit scena a numeroase aparitii OZN in aceste zile. Oficiali ai OCSI au declarat, sub protectia anonimatului, ca au inceput anumite activitati pe aceasta tema. Multi dintre ei sugereaza ca in anul 2012 vor ateriza in sase tari de pe toate continentele, iar India este una dintre ele. OZN-urile au doar activitati de cercetare a unui posibil contact cu Guvernul Indian si Armata. In prezent, India beneficiaza de suport pentru a invata cum sa administreze energia nucleara, tehnologia spatiala si alte tehnologii avansate.

De asemenea, se pare ca si China este printre cele sase tari alese.

Cercetatorii indieni lucreaza in prezent la re-descoperirea vechilor tehnologii mentionate in popularele legende indiene Mahabharata si Ramayana. Este vorba despre dispozitive antigravitationale. In orasul Dighi din Puna, care concentreaza „crema” cercetatorilor si inginerilor in domeniul apararii, au aparut evidente legate de anul 2012. Intrebati despre recentele evenimente in legatura cu OZN-urile, cercetatorii militari au declarat ca „nu pot vorbi inainte de 2012” sau ca „nu stiu nimic”.

Cotidianul India Daily afirma ca si Chinei i s-a spus sa renunte la orice misiune spatiala cu personal uman care depaseste altitudinea de 160 Km, pana in anul 2012. In alt articol, cotidianul arata ca antigravitatia si alte tehnologii spatiale sunt ofertele acelorasi ocupanti OZN care, conform psihologului si cercetatorului OZN Richard Boylan, se afla in spatele recentelor tratative de pace intre India si Pakistan. Mai mult, India a declarat oficial ca va renunta la avioanele MIG pana in anul 2012.

Un baietel din Nepal a desenat un OZN pe care l-a vazut impreuna cu ceilalti copii cand se jucau pe iarba. El spune ca aceste vehicule nu fac deloc zgomot, pot decola vertical si plutesc in aer. De asemenea, pot disparea brusc. Un calugar tibetan declara ca nenumaratele aparitii OZN au inceput in 1998 cand s-a realizat primul test nuclear indian, si ca numarul acestor aparitii s-a marit in fiecare zi.

Recent, in partea chineza a zonei Himalayene s-a construit un lac artificial, foarte aproape de granita cu India. Desi lacul punea in pericol satele indiene din zona datorita unei posibile revarsari, nici India si nici China nu au comentat. Brusc, localnicii indieni si chinezi spun ca lacul a disparut. Ce s-a intamplat, de fapt? Cum a aparut si cum a disparut un lac artificial de o asemenea marime? Oficialii chinezi, ca si cei indieni, nu au fost niciodata ingrijorati de acest lac. De ce? Localnicii din acea zona declara ca aproape tot timpul sunt vazute numeroase OZN-uri, mai mari sau mai mici. Militarii chinezi si indieni le spun localnicilor ca acestea sunt vehicule de spionaj!

Se pare ca India are de castigat de pe urma acestor vizite ale OZN-urilor. Un cercetator de la OCSI a vorbit despre cel mai avansat proiect secret de sistem de propulsie cu antigravitatie si despre faptul ca unii cercetatori studiaza deja aceasta tehnologie avansata si o fac intr-o forma „impachetata”. Cand a fost intrebat ce inseamna termenul „impachetata”, el a raspuns ca este vorba de tehnologie pregatita si destinata utilizarii directe, fara a mai fi nevoie de etapa premergatoare de „inventare”. In plus, personal din Fortele Aeriene Indiene indica anumite proiecte interesante ale Hindustan Aeronautics Limited (cea mai mare organizatie indiana pentru cercetare, dezvoltare si productie aviatica). Trei dintre aceste proiecte au ca scop propulsia antigravitationala si sisteme de reducere a greutatii navelor. De asemenea, proiectul de invizibilitate este si el interesant. Inginerii si tehnicienii OCSI sunt vazuti in diferite zone din Himalaya si langa granita chineza. De remarcat ca si organizatia spatiala chineza ASC realizeaza activitati similare, de cealalta parte a granitei.

Cercetarile in domeniul antigravitational sunt acum in plina desfasurare in India, si deja au fost amintite nenumarate posibile aplicatii civile pentru a usura viata pe Pamant. India probabil ca va anunta descoperirea ca parte a unei serii de inovatii publice. Dar este insa evident ca aplicatiile militare ale antigravitatiei pot face ca avioanele si rachetele conventionale sa devina inutile, „peste noapte”. Oare complexul militaro-industrial nu are nimic de zis? Oare cei care au astazi puterea vor permite sa le scape printre degete? Dar de ce tot acest secret pana in anul 2012? Ce se va intampla in 2012?

Din motive obscure, China amana orice expeditie lunara cu personal uman! La Beijing, in cercurile interne guvernamentale se afirma ca si Chinei i s-a spus sa abandoneze orice proiect de expeditie umana spatiala la altitudine mai mare de 160 Km, pana in 2012. Sa reamintim aici ca atat SUA cat si Rusia au renuntat, pentru moment, la intentiile lor de a trimite oameni pe Luna. De ce oare aceasta retinere, daca tot s-au laudat ca au facut-o deja cu mult timp in urma?

beautiful space
 
Kongka La este intrarea in Himalaya si se afla in regiunea disputata de la granita India – China din zona Ladakh. Partea nord-vestica ocupata de China se numeste Aksai Chin, iar cea din sud-vest aflata in administrarea Indiei se numeste Ladakh. Aceasta este regiunea in care s-au dat lupte grele intre India si China in 1962. Zona este foarte greu accesibila si s-a stabilit un acord bilateral ca niciuna dintre parti sa nu patruleze in zona. Conform turistilor, calugarilor budisti si localnicilor din Ladakh, Armata Indiana si militarii Chinezi mentin linia de control. Dar aici se intampla ceva mult mai serios.

In aceste zone au fost vazute numeroase OZN-uri venind din pamant. Da, din sol! Se pare ca guvernele indian si chinez cunosc acest lucru foarte bine.

 

 
Recent, cativa pelerini hindusi care se indreptau spre muntele Kailasa dinspre vest, au zarit lumini ciudate pe cer. Ghizii locali de pe teritoriul chinez le-au spus ca nu e o noutate. Aceste OZN-uri silentioase de forma triunghiulara au aparut din pamant si s-au ridicat vertical. Unii dintre pelerini care doreau sa se apropie de zona respectiva au fost intorsi din drum de garzile chineze. Dupa ce au ocolit zona au incercat sa intre dinspre partea indiana, insa si acolo au fost opriti de granicerii indieni, in ciuda permisului special ce le dadea cale libera de circulatie intre cele doua tari. Personalul indian de la granita le-a spus ca au ordin ca sa nu lase pe nimeni in jurul zonei de interes si ca este adevarat ca au fost vazute ciudate obiecte luminoase venind de sub pamant. Fortele de Operatii Speciale Indiene si agentiile de informatii indiene sunt la comanda tuturor trupelor militare din zona.

Localnicii nu inteleg de ce oficialii le spun sa-si tina gura cand vine vorba de situatia speciala din zona. In definitiv, aparitiile OZN sunt cunoscute si foarte dese. Ei cred ca guvernul indian si cel chinez ascund aceste adevaruri din anumite motive obscure. In aceasta regiune placa continentala eurasiana si cea indiana se suprapun creind astfel inaltii munti Himalaya. Aceasta este una dintre putinele zone de pe Pamant in care grosimea crustei planetare este dubla fata de celelalte zone. Aici ar fi un loc perfect pentru baze subterane imense.

Recent, atat India cat si China s-au hotarat sa rezolve definitiv disputele despre granita comuna. Zona Aksai Chin este inca neclara. Dar curios, guvernele sunt indiferente fata de aceasta zona.

S-a desfasurat un concurs de desen in scolile din aceasta zona. Majoritatea dintre copii au desenat obiecte ciudate pe cer sau altele venind din pamant. Multi dintre ei stiu si cand sa le caute cu privirea!

Un reporter din New Delhi, Subhra Jain, declara ca are informatii despre vizite ale altor fiinte umane (extraterestre?) in India, si ca in aceste zile multe dintre super-puterile lumii au fost contactate deja, iar India nu face exceptie. Modul lor de contact este prin intermediul radarelor militare. Recentul contact cu ei s-a realizat in partea indiana a muntilor Himalaya si regiunea Ladakh. Ei vor ca India sa invete legile Universului multidimensional.

Organizatia de Cercetare Spatiala Indiana (OCSI) planuieste o misiune pe Luna si una pe Marte, ambele fara personal uman. In aceasta directie, „ei” i-au sfatuit pe cercetatorii indieni ce sa faca si ce sa nu faca, pentru a avea succes.

Pe de alta parte, un pilot indian recent retras din Fortele Aeriene Indiene a vorbit in fata studentilor. Despre ce? Despre bazele de aterizare pentru OZN-uri din regiunea Ladakh. A inceput prin a spune ca o noua tehnologie este pe cale sa fie folosita si ca se fac importante descoperiri in domeniul aerospatial. Studentii au inceput sa-l intrebe despre aceste noi tehnologii si de unde vin ele, mai mult in gluma! In acel moment el a inceput sa descrie cu lux de amanunte baza subterana.

Ladakh este o zona unica in lume, flancata de doua lanturi muntoase imense – Himalaya si Karakorum. Temperaturile nu depasesc 27 de grade vara, insa iarna scad deseori sub -20 grade. La o asemenea altitudine (intre 3000 m si 7500 m) patura de aer este foarte subtire. Se spune ca numai in Ladakh poti avea arsuri solare pe piele si – in acelasi timp – degeraturi la picioare.

BGFXF

Intr-o conferinta de presa, ministerul Petrolului din India a fost intrebat despre pretul petrolului si a raspuns ca India dezvolta in prezent surse alternative de energie folosind tehnologii avansate. Intrebat in continuare despre aceste tehnologii, purtatorul de cuvant a incheiat conferinta in mod subit declarand ca acestea sunt informatii secrete. Sa fie vorba oare despre noile tehnologii facute cadou de OZN-uri?

Guvernul Indian s-a hotarat sa cheltuiasca sume exorbitante de bani pentru a dezvolta infrastructura de drumuri din Kasmir si Ladakh. India dispune de fondurile necesare datorita masivelor investitii straine din partea Americii, Europei si a Japoniei. Cele doua regiuni indiene nu au potential economic ridicat, deci demersul Indiei este, probabil, de alta natura: realizarea unui transport fluent cu regiunea Ladakh.

Conform unor zvonuri din New Delhi, OZN-urile au realizat deja un contact formal cu Guvernul Indian. La inceput, guvernul a ramas fara replica, nestiind cum sa reactioneze. Insa lucrurile s-au linistit de indata ce au inteles ca acesti extraterestri sunt prietenosi (spre deosebire de cei numiti „micii cenusii” care au luat legatura cu complexul militaro-industrial american).

Localnicii din regiunile muntilor Himalaya au afirmat recent ca in zona exista ciudate semnale radio si microunde. Transmisiile sunt mai intense in zona Kailasa, renumita la hindusi de mii de ani ca fiind deschiderea catre paradis si casa zeului Shiva. Atat turistii cat si pelerinii confirma realitatea acestor semnale ciudate, insa nimeni nu stie de unde vin. Regiunea este de o frumusete rar intalnita, iar China elibereaza permise speciale pelerinilor hindusi sau turistilor occidentali pentru a o vizita. Cativa cercetatori au vizitat zona in decembrie 2004 si au descoperit si ei ciudatele semnale.

Nu ar exista nici-un motiv pentru ca zona sa fie monitorizata prin satelit. Exista voci care spun ca aceste semnale ciudate au fost observate datorita noilor radio-receptoare avansate. Unii spun ca semnalele vin de sub lacul din Kailasa, altii ca vin din cer. Frumusetea naturii este atat de mare incat foarte multi se intorc aici in ciuda lipsei de oxigen si a frigului avansat. In afara de regiunile Arctice si Antarctice, aceasta este probabil cea mai rece zona de pe planeta, iar in mijlocul ei se afla un lac cu apa curata ca de cristal, inghetat in majoritatea anului.

In ianuarie 2005, la granita cu Nepalul, in statul indian Bihar, turistii care se intorceau din Nepal vorbeau despre prabusirea unui OZN in Nepal. Zvonul s-a raspandit si in Katmandu (capitala Nepalului). Locul prabusirii este la granita dintre Nepal si China, aproape de muntele Everest si total inaccesibil. S-au semnalat activitati neobisnuite si cateva cutremure in regiunile Himalayene la granita Indiei cu Nepalul. Sa fie oare in legatura cu recentul cutremur devastator din Sud-Estul Asiei?

Dupa cum am aratat deja, cutremurul din Sud-Estul Asiei din decembrie 2004 (care a facut ravagii datorita valurilor imense tsunami) a fost un Cutremur artificial. Singura tara care a refuzat oferta de ajutor a SUA a fost India. Se pare ca SUA s-a folosit de acest dezastru pentru a incerca sa patrunda oficial pe teritoriul Indiei pentru a investiga zona Ladakh, sub pretextul ajutorului. Dar pentru ca au ratat planul, au recurs la clasicele tehnici de spionaj, iar supravegherea din satelit este una dintre ele. Asa se explica multitudinea de transmisii „parazite” detectate in Ladakh.

 
9steps eng
 
Sfârşitul timpului
„Aceeaşi şamani i-au spus lui Villoldo că lumea va ajunge într-adevăr la un sfârşit… că planeta se va transforma în anii care urmează într-un mod care depăşeste capacitatea noastră de înţelegere actuală. Perioada anilor 2002 – 2012 ei o denumeau Pachacuti, însemnând timpul când totul se întoarce invers, când realitattea este restructurată.” Jay Weidner şi Vincent Bridges în cartea „Misterele marii cruci de la Hendaye” 
 
S-au scris multe despre sfârşitul timpului şi 21 decembrie 2012, dată la care celebrul calendar Maya se încheie brusc. 
 
Un lucru interesant este ca Mayaşii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice pâna la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012? 
 
La fel de tulburator este faptul că în cu totul altă parte a lumii, tradiţia Kalachakra (Roata Timpului) afirmă că după 960 de ani de la revelarea învaţăturii secrete în Tibet (care s-a făcut în anul 1027) va veni o perioadă de 25 de ani care va culmina cu Sfârşitul Timpului. O matematică simplă ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012. 
 
Cu câţiva ani în urmă au început să apară comentarii şi teorii pe marginea celor două „curente” convergente: calendarul Maya şi tradiţia tibetană Kalachakra. Totuşi, nimeni nu putea răspunde la o întrebare simplă şi legitimă: Pe măsură ce ne apropiem de anul 2012 şi intrăm în era Vărsătorului, transformarea conştiinţei colective a umanităţii se va face fără cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare şi „triere”, aşa cum tradiţia indienilor Hopi (şi multe altele) consemnează? Sau în ambele moduri? 
 
Recent am citit o carte numită „Misterele marii cruci de la Hendaye” care răspunde acestei întrebări. Astăzi suntem la marginea Timpului, cu toate consecinţele de rigoare. Şi într-adevăr întreaga realitate se va întoarce „pe dos”. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Atlantida cu mii de ani în urmă, când, ca şi acum, domneau lăcomia, materialismul, setea de putere şi tehnologia, în detrimentul spiritualităţii. 
 
De cel puţin 30 de ani o multime de informaţii de natură metafizică şi spirituală au intrat în câmpul conştiinţei planetar, şi nu întâmplător. Aceasta a făcut ca mulţi oameni să se întoarca din nou sincer către spiritualitate, în toate formele ei. Dar nu suficient de mulţi. Este de ajuns să ne uităm la lumea noastră de azi şi vedem clar că marea majoritate a decis să ignore acest semnal. Personal cred că această polarizare de conştiinţe face parte din procesul de purificare al planetei. 
 
Din mulţimea de învăţături profetice, o voi aminti pe cea creştină, fiind cea mai apropiată de nivelul actual de înţelegere al umanităţii, fiind deci cea mai potrivită. În Biblie se spune că graul va fi separat de neghină. Această „triere” deja se desfăşoară sub ochii noştri. 
 
Este unanim recunoscut că, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostră planetă a trecut prin diverse cataclisme. Fie că era vorba de inundaţii, ere glaciare, inversări de poli sau alte violenţe majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Căminul nostru nu este atât de stabil şi sigur pe cât am vrea noi să fie. 
 
În credinţele străvechi găsim referire la fenomenul precesiei echinocţiilor, având o durată de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o poziţie centrală în tradiţiile egipteană, mayaşă, nord-americană… Era deci foarte important ca astronomii antici să cunoască exact locul lor în acest mare ciclu, pentru că existenţa lor depindea de aceasta. 
crucea+hendaye
 
Secretul crucii de la Hendaye 
Marea cruce de la Hendaye din sudul Franţei este un monument ce reprezintă Sfârşitul Timpului. Conţine într-o formă codificată informaţii despre marele An Cosmic şi ciclurile de purificare şi „triere” care vin odată cu acesta. 
 
Dar mai important decât aceasta, mesajul acestei cruci descrie procesul de purificare: emisfera nordică a planetei va trece „prin foc” datorită unui eveniment ce apare în centrul galaxiei noastre. Autorii se bazează nu pe profeţie, ci pe cercetări ştiinţifice în legătură cu anumite alinieri planetare şi galactice care au determinat perioadele de purificare din trecut. Un astfel de proces a început deja şi pentru noi. 
 
Aceste conculzii prezentate în carte au o bază ştiinţifică solidă. Recente descoperiri astronomice vin în sprijinul afirmaţiei că multiple schimbări planetare au început deja şi acestea se vor intensifica pe măsura ce ne apropiem de anul 2012. 
 
La începutul anului 2004, magazinul „Fortune” şi ziarul „The Guardian” au făcut public un raport al Pentagonului. Care afirmă că în următorii ani ne putem aştepta la: schimbări bruşte de climă care vor duce planeta la anarhie; după anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicală de climă se estimeaza milioane de victime omeneşti datorate războiului şi foametei; pâna în anul 2007 furtuni violente vor distruge bariera de coastă a Olandei determinând pierderea unor vaste teritorii; revolte şi conflicte interne vor distruge India, Africa de Sud şi Indonezia; numeroase perioade de secetă vor afecta majoritatea „grânarelor” lumii; ameninţările nucleare se vor intensifica; Marea Britanie şi ţările vecine se vor îndrepta către un climat Siberian; conflictele şi neîncrederea vor pătrunde în toate aspectele vieţii; schimbarea climei va fi o ameninţare mai mare decât cea teroristă. 
 
Dovezi ştiinţifice în sprijinul unei schimbări bruşte (de ordinul a câţiva ani) a climei există, pentru că asemenea schimbări au avut loc si în trecut. Două articole recente publicate în „Fortune” şi „Common Dreams” descriu cum aceste schimbări sunt asociate cu ultima eră glaciară, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. Şi se pare că se va petrece din nou. 
 
Credibilitatea teoriei unei noi ere glaciare este susţinuta şi de măsurătorile navei spatiale Ulysses (lansată de Agenţia Spaţială Europeană în 1993) care arată că sistemul solar primeşte din ce în ce mai mult praf cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scăderea „luminii” pe care o primim de la Soare. 
 
De asemenea, s-a studiat salinitatea oceanului Atlantic de nord în ultimii 40 de ani. Nivelul salinităţii apei oceanice a scăzut pe măsură ce au început să se topească din ce în ce mai mulţi gheţari, ceea ce a dus la scăderea vitezei marilor curenţi de apă oceanici din această zonă (incluzând faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte directe asupra climei regionale. Se aşteaptă astfel o răcire puternică a vremii în următorii ani, răcire ce va afecta coasta de nord-est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie şi ţările vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea să scadă cu 7 – 14 grade. 
 
Raportul Pentagonului mai arată că, paradoxal, vara va fi din ce în ce mai caldă, ceea ce va duce la o şi mai rapidă topire a gheţarilor oceanici, cu consecinţe grave asupra curenţilor oceanici şi a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scăzute, similare Siberiei, în ţările limitrofe Atlanticului de nord. De asemenea, multe alte zone vor suferi schimbări similare. 
 
Legatura cu sudul Franţei 
 
Extraordinarul mesaj dăltuit în misterioasa cruce de la Hendaye îşi are originile în şcolile străvechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei şi Creştinismului mistic. Se pare că acest mesaj a fost scris pe această cruce de către un supravieţuitor al teribilelor zile ale Atlantidei. Ideea centrală a cărţii este că această cruce reprezintă un punct de referinţă pentru purificarea planetară actuală. 
 
Jay Weidner afirmă că „iniţiaţii şcolilor străvechi priveau timpul şi experienţa umană într-o dimensiune bazată pe cicluri.” Străvechi texte indiene descriu (cu multe mii de ani înaintea Bibliei) cum Marele Ciclu de 25.920 de ani a fost împărţit în 4 ere: „În acelaşi fel cum anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin perioadele de nastere, crestere, maturitate şi moarte, umanitatea, ca întreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare Ciclu. Acesta este compus din era de aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) şi era de fier (Kali).” 
 
Astăzi ne aflăm nu numai la sfârşitul erei de fier, dar şi la sfârşitul ciclului de 25.920 de ani. Conform scrierilor străvechi, era de fier este perioada în care magia neagră devine religie iar oamenii găsesc plăcerea în a-şi controla şi domina semenii şi chiar planeta. Pământul, aerul şi apa sunt poluate. Războaie, foamete şi epidemii înconjoară rasa umană. Timpul însuşi se grăbeşte acum spre Sfârşitul care va permite unui nou ciclu să reînceapă.” 
 
Este de ajuns să priveşti atent în jurul tău şi vei vedea că toate aceste simptome sunt prezente. 
 
3+%25282%2529
 
Alinieri cosmice 
Pentru a înţelege cu adevărat mesajul crucii de la Hendaye este necesar să înţelegem fenomenul precesiei echinocţiilor. 
 
Pe scurt, planeta Pămînt se învârte în jurul axei sale ca un titirez care se clatină. Ca rezultat, polul nord al planetei trasează în spaţiu un cerc imaginar larg, având o perioada de 25.920 de ani. Acest adevărat „An Cosmic” este unul dintre secretele bine păzite ale vechilor şcoli spirituale ale civilizaţiilor antice. 
 
Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privită din profil, arată ca o pâine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit în 1917) se comportă ca o inimă ce pulseaza lent, trimiţând în spaţiu o energie misterioasă. 
 
Autorii cărţii afirmă că mesajul crucii de la Hendaye confirmă recentele descoperiri ştiinţifice din astronomie care arată că centrul galaxiei este responsabil de periodice pulsaţii energetice ce influenţează sistemul nostru solar. Secrete străvechi ne spun că centrul galactic este sursa Conştiinţei Creatoare care ghidează evoluţia umanităţii şi a întregii galaxii şi determină calitatea vieţii şi a conştiinţei de pe Pământ. 
 
Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.y11.net/?a=85 şi este publicat la Active Information Media.
 
Deşi aduce mai mult a filozofie, nu este deloc aşa. Autorii arată că descoperirile fizicianului Paul LaViolette sunt esenţiale. El le-a publicat în cartea sa „Pământul incendiat” în care demonstrează că aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pământul primeşte un val de energie dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima dată s-a întâmplat la sfarşitul erei glaciare. 
 
Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheaţa Groenlandei şi a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste „ploi” galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectaţi vreo legatură cu precesia echinocţiilor? 
 
arhanghelul+gabriel2
 
O viziune unificatoare 
Cei care sunt conştienţi de ceea se întâmplă azi în lume recunosc că se pregăteşte într-adevăr ceva. Tradiţiile străvechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar Cayce, Roata Timpului tibetană şi multe altele, toate converg către aceste zile. De ce tocmai acum umanitatea este preocupată de probleme planetare ca reducerea salinităţii ocenului Atlantic de nord, încălzirea globală, riscul unei noi ere glaciare? 
 
De ce tocmai acum clima se schimbă drastic? În vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au murit din cauza căldurii excesive în numai 3 săptămâni. Gheaţa din Alaska se topeşte rapid iar stâlpii liniilor telefonice sunt în pericol de a cădea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au înregistrat cele mai fierbinţi veri din ultimii 500 de ani. În ultimele câteva zeci de ani unii gheţari din Elveţia s-au diminuat cu 50%, la fel ca şi gheţurile nord-polare din regiunea Alaska şi Canada. Sir David King, omul de ştiinţă cel mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent că „ne aflăm în faţa unui dezastru climatic” (iar ca urmare guvernul Britanic a încercat să-l reducă la tăcere). 
 
Nu putem ignora toate aceste informaţii. 
 
Atunci ce e de făcut? Să ne ridicăm mâinile la cer şi să renunţăm la orice speranţă? Absolut nu. Aceleaşi tradiţii străvechi ne spun că cei care sunt pregătiţi vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regăsindu-se în noul ciclu. 
 
Către sfârşitul cărţii, autorii amintesc de discuţiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu unii dintre şamanii din Peru. „El vorbeşte de o posibilă evoluţie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous”. În acestă direcţie sunt importante recentele cercetări despre genomul uman şi despre posibilele re-organizări ale genelor în forme noi care vor da naştere unor lanţuri de ADN cu mai multe spirale (în prezent sunt două). Să fie rezultatul misterioasei energii din centrul galaxiei? 
 
Un lucru e sigur: aceşti şamani sunt convinşi că ceva cu adevărat profund este pe cale să se înfăptuiască şi că urmează un pas foarte important pentru umanitate. 
 
Ca referinţă, merită citite „Amprentele zeilor” de Graham Hancock, „Profeţiile Maya” de Maurice Cotterell şi Adrian Gilbert şi „Dincolo de profeţii şi predicţii” de Moira Timms. 
 
 
Articol publicat de Marian Apostol (AIM)
icosaedru

MER-KA-NA

 
Un mesaj de la Arhanghelul Metatron
Channel de Tyberonn
Februarie 2010
Traducere Anca Bogdan

 

 
fiveAngles small
 
 
Salutari, Eu sunt Metatron, Lord al Luminii! Şi va imbratisez  pe fiecare dintre voi cu IUBIRE infinita. Iubirea neconditionata, o iubire care poate fi atinsa cu adevărat doar în planul cristalin iniţial pe care voi il numiti dimensiunea 5. Dragilor, stati putin şi simţiţi energia cu care va invaluim pe fiecare dintre voi, pentru că într-adevăr, este energia care inseamna acasă.
 
Va vom vorbi de o tranzitie foarte importanta, care este programata sa aiba loc in a doua faza a Evenimenului Cosmic  declansat de Echinoctiul din martie 2010. Aceasta este cu adevărat un eveniment programat  în tranziţia Cristalina a planetei, şi într-adevăr un punct de referinţă pentru umanitate.
 
Dragilor, Merkabah este acum depăşită dincolo de nivelul dimensiunii a 3-a şi aceasta este înlocuita în Era de Cristal cu geometria nepolarizata a sistemului cristalin MerKiVa pe 3 nivele cu scopul de a evolua în MerKaNa cristalina. Noi vă spunem că Merkabah care a servit drept vehicul Stea Tetraedron catre dimensiunile superioare  ultimul ciclu de 12.000 de ani este acum transmutata într-un vehicol cu capacitate mai mare. Într-adevăr, aceasta evoluează progresiv la Sistemul MerKiVa Cristalina.
 
Aceasta este energia Pământului în Ascensiune în paralel cu cele 144 de linii de forta (grile de cristale) care permit extinderea energiei cristaline a Pământului pentru a ascende intr-o dimensiunie superioara. Şi dragilor, energia de la 5d la 12d care este accesibila pentru voi este doar începutul. Pentru ca ceea ce numiti voi energia punctului 0 este aspectul dimensiunii cristaline. Acesta este non polarizata şi fara gen (feminin-masculin).
 
Ea se extinde in dimensiuni energetice care exista intr-adevar in voi, dar au fost in stare latenta pentru masele de oameni, dar aceste dimensiuni sunt adevarata voastra origine, şi voi existati într-o formă mai mare în cadrul acestora. Este ceea ce numiti „materie întunecată” şi anti-materie. Acest lucru l-am mai impartasit cu voi in alte comunicari anterioare.


 
Cele trei nivele ale Corpului de Lumina Cristalina numit 
Sistemul Mer-Ki-Vic sunt:
 
Mer-Ki-Va – steaua cu 8 fete (tetraedru)
Mer-Ka-Va – steaua cu 12 fete (dodecaedrul)
Mer-Ka-Na – steaua cu 20 de fete (icosaedrul)





TETRAEDRU STELAT 8 FETE

 
stellaoctangula

 

  
Apariţia Sistemului Cristalin Mer-Ki-Va a fost în aşteptare, şi cu activarea celor 144 de cristale la data de 9-9-2009 s-a inaugurat  faza iniţială de transformare a energiei Cristaline a Pamantului si multi dintre voi s-au trezit si si-au activat potentialul divin.Dezvoltarea Mer-Ka-Na este scopul final al sistemului si este cu adevarat o realizare pe care mulţi dintre voi au aşteptat-o multe vieti pentru a avea oportunitatea de a o realiza.
 

 

Merkabah Polarizata este acum depasita
 
A doua faza a Evenimentului Cosmic declansator, care va avea loc la Echinoctiul din martie a anului 2010, va insemna o altă etapa importanta a transformarii cristaline. Vedeti, mintea omului în dualitate a fost conceputa pentru a vă ajuta să va informati si pentru a discerne adevărul, dar intelepciunea va poarta intr-un taram care este dincolo de polaritatea dublă a Merkabei.
 
Prin urmare, stabilirea noii MerKiVa Cristalina şi MerKaNa sunt necesare a fi incorporate, pentru a sustine Energia Cristalina a Inaltarii. Într-adevăr, taramurile mai inalte ale dimensiunilor celeste le veti regasi prin intermediul Ascensiunii  in Constiinta Divina unificata, adica constiinta Unimii. Ca atare, accesul catre Cerurile superioare necesita lumina integral cristalina, iar acest lucru nu poate fi realizat în sistemul anterior de polaritate gen Merkabah. În consecinţă, vechiul model de „polaritate” Merkabah este depăşit, în imposibilitatea de a transporta si sustine frecvenţa mult mai mare de lumină unificata cristalină necesara Ascensiunii. Astfel, devin necesare pentru pasul urmator Sistemul Cristalin Mer-Ki-Va, Mer-Ka-Va şi MerKaNa.
 
Steaua cu 8 varfuri (Steaua Tetraedron) tine de  etapa MerKiVa si este accesibila dupa Evenimentului Cosmic declansator, care va avea loc la Echinoctiul din martie a anului 2010. În esenţă, vechiul Merkabah va evolua în MerKiVa. Se transforma într-un format diferit de tetraedru care este fara gen / fara polarizare şi se roteşte uniform contra sensului acelor de ceasornic. Merkava – Steaua cu 12 fete devine pe deplin disponibila pe 10-10-2010.
 
  În 2011 devine accesibila MerKaNa ca fiind steaua cu 20 de fete, şi în 2012, MerKaRa Steaua cu 24 fete a lui Hristos devine accesibila. Procesele si mecanismele  acestei transformari vor fi puse la dispoziţie prin învăţăturile „Cheilor Metatronice”.
 
Întrebare catre Metatron: Ai spus ca Mer-Ki-Va, Mer-Ka-Va si Mer-Ka-Na nu sunt pe deplin accesibile până la anumite date. Poţi să explici asta? Asta înseamnă că suntem în imposibilitatea de a dezvolta Corpuri Cristaline de Lumină înainte de aceste date?
 
AAMetatron: Posibilitatea de dezvoltare la stadiile iniţiale este posibila  şi de dorit ACUM. Nivelul Unu, Mer-Ki-Va este prima etapă pentru toţi, şi aceasta nu va fi 100% functionala pana la 20 martie 2010, dar este disponibila pentru instalare si este in aşteptare şi acum, şi asa a fost din 9-9-2009. Aşa cum Grila de 144 de Cristale nu atinge puterea maxima, până la 12-12-12, nici Mer-Ki-Va nu atinge puterea maximă până la 20 martie 2010.





                                                   DODECAEDRU STELAT 12 FETE

 
DODECAEDRU+STELAT+12+COLTURI
 
 
Întrebare catre Metatron: Ce vrei să spui cu „puterea maxima”?
 
AAMetatron: Exact asta. Energiile cristaline codate, care vor fi lansate in faza a ll-a  a Evenimentului Cosmic sunt necesare pentru a disloca,descărca si transmite  în Grila de 144 de Cristale, în scopul de a sinergiza pe deplin planeta şi umanitatea in armonie cu geometria cristalina pentru a putea avea acces la NON-polaritate. Este bine sa se inceapa instalarea fiecarei faze inainte ca aceasta sa atinga puterea maxima.
 
Puterea maxima a primului nivel va avea loc pe 20 martie, 2010, puterea maxima a nivelului doi va avea loc la 10-10-10 şi puterea maxima a nivelului 3 va avea loc  pe 20 martie 2011. Intelegeti totusi ca  puterea maxima este încă dependentă de nivelul fiecărei persoane  şi de capacitatea de a stăpâni, realiza şi susţine optim raportul de functionare auric 13-20-33 (icosaedrul).
 
  Fiecare noua matrice, fiecare noua geometrie se va produce în straturi, prin deschiderile dimensionale care vor avea loc prin intermediul portalurilor Înălţării. Fiecare necesită efort şi muncă pentru a o sustine. Inerţia planetei este în creştere rapidă pe masura ce Grila de cristale se apropie de activarea totala.
 
   Ca atare, există modificări semnificative în funcţia, geometria şi mecanismul preschimbarii la  MerKiVa şi vi le vom explica in acest material. Ce trebuie sa faceti este sa va exprimati intentia pentru evolutia spiritului uman si integrarea  cu Campul Cristalin al Punctului Zero. 


Acesta este, în esenţă, o unificare a dualitatii fizice in coerenta eterica. Acesta uneste mintea frontală cu natura cristalină a subconştientului sau super-Mintea lui Dumnezeu, într-un proces condus prin intentie in scopul de a obtine Sfintenia Absoluta.



Fuzionarea principiului  Masculin / Feminin în Principiul sacru al Unimii


  Versiunea anterioară – Mer-Ka-Bah polarizata si cu gen, a avut componente ale „masculinului” şi „femininului” in câmpurile de energie din cadrul celor două tetraedre care se rotesc în sens opus. Acestea au fost adecvate pentru nivelul vostru anterior  de constiinta, atunci cand ati intrat in contact cu aceste energii.
 
Natura cristalina a Mer-Ka-Bei upgradata, este un aspect unificat ce reprezinta punctul zero, non-genul si non-polaritatea. Aceasta este natura cristalina devenita sacra prin Unime.
 
  Dragilor, majoritatea formelor de viata in dualitate pe planeta voastra au polaritatea de gen, într-o formă sau alta, deoarece astfel de gen este o formă de exprimare creativă în cadrul dualitatii,creeata de catre Spirit pentru a permite experienta polaritatii. Şi în timp ce sexul nu exprima spiritul, spiritul îşi exprimă în acelaşi timp prin gen în polaritatea. Spiritul este forţa activă a Tot Ceea ce Este, dar este în Unime in taramurile mai inalte dincolo de dualitate.
 
  Nici Maestrii Inaltati, fiinte celeste sau tărâmul angelic nu cuprinde cu adevărat ceea ce voi denumiti in sistemul liniar-dualitate, gen real. Cu toate acestea, astfel de energii celeste influenteaza puternic gandurile si emotiile si sunt percepute ca avand gen.
 
Conceptul vostru uman de masculin-feminin/pasiv – agresiv  va afecteaza perceptia, si presupuneti ca aceste fiinte au gen, desi ele sunt androgine, pentru ca  sunt in taramurile mai inalte ale Campul Cristalin Unificat al Unimii. Dar Arhanghelii pe care ii percepeti ca având gen sunt de fapt non gen, nici de sex masculin sau feminin, ei sunt în starea indivizibila al Unităţii Sacre, Divina Unicitate. Este din nou, percepţia dvs. limitată în dualitate liniara că Fiinţele îngereşti sunt bărbati sau femei.
 
  Acum vom adăuga un avertisment, că mulţi dintre ceea ce oamenii percep ca ingeri pazitori sunt sufletele membrilor familiei şi celor dragi care au murit. Ei lucrează cu dumneavoastră în cea mai buna intenţie si în iubire pură. Adesea, aceste gardieni par a vă vorbi într-o forma familiara. Dar desi ei sunt într-un tărâm superior, ei nu sunt in taramurile mai inalte ale Unimii Cristaline. Şi, deşi acestea par să vă apara ca un înger, bunica, bunicul, fratele sau sora, în realitate ele sunt într-un câmp androgin.
 
Mer-Ki-Va este mai presus de polaritate, în Taramul Sacru al Unimii, iar acest aspect este chintesenţa. La inceputul erei Ascensiunii in corp Cristalin, este necesar ca sa intelegeti acest lucru. Integrarea în curs de desfăşurare a corpului cristalin va dizolva vechile modele de gandire şi vă va oferi noi posibilităţi, care, la rândul lor, va accelera constiinta voastra multidimensionala, dincolo de orice limite s-ar putea percepe astăzi.



                                                   ICOSAEDRU STELAT 20 FETE

 
icosaedru+stelat
 
 
Fuzionarea  cu Flacara Geamana
 
În scopul de a trece la nivelul superior, prin cele 3 nivele ale MerKiVa, trebuie să fuzionati cu cealalta jumatate a dvs. , Flacara Geamana „. Acest lucru înseamnă că, dacă sunteţi femeie, trebuie să fuzionati cu aspectul de sex masculin al dvs., şi dacă sunt de sex masculin, sa descoperiti şi sa îmbinati aspectul de sex feminin. În aspect superior, Dragii mei, nu sunteti nici una nici alta. Această afirmaţie poate părea un paradox, dar nu este. Sexualitatea asa cum va ganditi la ea în dualitate biologica, nu exista in taramurile mai inalte, dar acele atribute emotionale pe care le atribuiţi unui gen în dualitate, exista in taramurile mai inalte. Atribute cum ar fi cultivarea şi puterea sunt, fără etichete de gen in rezonanţă cristalina din dimensiunile cereşti.
 
Acesta este motivul pentru care multe suflete avansate sunt atrase de „Femininul Divin”, sau „Masculinul Divin”, în vederea realizării echilibrului intern al Sufletului Unic. Acesta este motivul pentru care multi dintre voi sunt atrasi in timpul vietii de paradigma de „suflet-pereche”. Liniile de polaritate sexuala devin amestecate în acest proces pentru multi in zilele acestea. Solitudinea Divina este calea aleasa de multe suflete maestru care încearcă să integreze cealaltă jumătate de sine. In campul zero, dragilor, nu aveţi nevoie de un partener, mai degrabă de o unificare a sinelui androgin, cu mult peste polaritatea aspectelor de gen. Aceasta este adevarata voastra natura şi mai adevărata polaritate de mai sus, si dupa aceasta urmeaza constiinta de grup, care curge în supremul Tot Ceea Ce Este.
 
TWIN+FLAMES

 

  Dragii mei, există probabilităţi infinite, linii temporale şi căi care au creat ceea ce voi denumiti Ascensiunea, şi a permis revenirea in prezent a Mer-Ki-Va. Da, am spus întoarcere. Noi vă spunem că Mer-Ki-Va nu este noua, într-adevăr, este modul cum ati ajuns aici.
 
 Eoni în urmă, mult mai mult timp decât omenirea îşi dă seama, aţi venit aici să încercati o cale specifică de evoluţie, prin intermediul celui de-al 4-lea nivel al matricei Cristaline sau Mer-Ka-Ra. Cand ati intrat in dualitatea densa, matricea cristalina a fost înlocuita cu polaritate electromagnetica, şi Lumină continua a devenit fracturata şi fragmentata. Ascensiunea care se apropie este reintoarcerea omenirii la poarta de Lumină Unica si Cristalina. Dar calea nu a fost una directa, deoarece constiinta voastra a avut nevoie de o varietate de experienţe, în scopul de a se extinde, iar acestea le-ati acumulat  prin toate aspectele SINELUI vostru Superior Multidimensional.
 
 Nici Pamantul nici Omenirea, pana acum nu au fost gata sau capabile să reintre  în Constiinta Cristalina până acum. Nu numai ca nu ati fost pe aceeasi frecventa si compatibili cu Corpul Cristalin, dar s-ar putea spune că nici nu ati dorit asta, fiind prea ocupati de a va exprima in dualitate.


Dragilor, Inaltarea Pamantului este necesar sa aiba loc inainte de Ascensiunea Omenirii. Şi să se înţeleagă  astfel ca Pamantul va Ascende într-adevăr înaintea omenirii, pentru ca omenirea să se înalţe în natura Cristalina. Şi astfel Ascensiunea din 2012 este în mare parte planetara. Acesta este doar inceputul pentru omenire, adevarata Iluminare in Masa a Umanităţii va urma peste 2-3 secole. Într-adevăr, mulţi dintre voi vor alege să se întoarcă în Mer-Ka-Ra pentru acel eveniment.
 
Şi am să vă spun acest lucru; Ascensiunea deschide portalurile de extindere a accesului dimensional. Dar va fi peste alte două secole momentul cand constiinta colectiva a omenirii si frecventa pe planeta voastra va fi capabila să o susţină pe deplin, sa trăiasca pe deplin rezonanta si coeficientul de Lucratori in Lumina sa fie suficient pentru a susţine participarea deplină a Pământului la aspectul  Multidimensional şi la Omnivers în mod conştient in mai multe dimensiuni ale timpului. Şi atât în ​​prezent cât şi până atunci, omenirea nu va ascende  în masă, ci mai degrabă individual. Aceasta a fost întotdeauna aşa, deşi se vor inmulti cei care vor reusi sa ascensioneze si mai multe  oportunităţile sa o faca.
 
Twin Flames

 

 

10-10-10 Activează metamorfoza catre Corpul Cristalin
 
9-9-2009 a activat campul cristalin, care permite atât Pamantului cat si omenirii sa isi extinda constiinta in Campul Cristalin Unificat. Evenimentul Cosmic din  10-10-10 va mari în continuare campul Constiintei Cristaline prin Mer-Ki-Va, veţi vedea.
 
  În Mer-Ki-Va, Mer-Ka-Va si Mer-Ka-Na sunteţi într-adevăr, pe deplin conştienti în coridoarele infinite dimensionale ale Cosmosului şi vi se revelează Adevarul multi-dimensional, în cazul în care sufletul atinge coeficientul suficient de Lumina Cristalina. Sinele vostru Divin, supra-sufletul nu este deranjat de vastitatea infinita a spatiului, sau de faptul că un Univers poate exista în vidul din Cosmos la fel de uşor ca într-un atom sau moleculă. Spatiul si Timpul este o iluzie. Mintea ta nu înţelege acest lucru în termenii dualitatii, dar constiinta voastra din dimensiunea 5 intelege în Mer-Ki-Va.
 
  Ca un exemplu, luaţi în considerare metamorfoza fluturelui. Omida se inveleste intr-un cocon de mătase şi se transforma intr-un gel lichid pentru a se transforma in forma de fluture. Acest cocon este Merkabah care a permis prima faza de metamorfoza in evolutie. Dar fluturele, o dată apărut nu se poate intoarce la ea, acesta a crescut şi aripile sale frumoase sunt MerKiVah a sa, care permite fluturelui sa zboare deasupra copacilor în scântei de aer, nu se mai limitează la pământ. Dragilor, nu vă puteţi întoarce la energiile de conştientizare mai mică. Puteţi sa alunecati un timp si sa cadeti, dar Eul vostru Superior stie si va da un impuls divin care va indeamna sa reluati evolutia.
 
icosaedru

 

Niveluri ale MerKiVa
 
  Transformarea in Corp Cristalin este necesara pentru toţi cei care vor sa aiba capacitatea de a incorpora energia extinsa, care este revărsata asupra Pamantului. MerKiVa apare in 3 etape primare şi evoluează într-o formaţiune finala care este numita  MerKaRa:
 
          – Steaua cu 8 fete – Mer-Ki-Va – Steaua tetraedru (se invarte anti-orar) – Acest stadiu se transforma rapid in MerKaVa , steaua cu 12 fete, dodecaedrul stelat
 
          – Steaua cu 12 fete – Mer-Ka-Va – Dodecadron stelat (se invarte in sensul acelor de ceasornic)
 
         –  Steaua cu 20 de fete – Mer-Ka-Na  – icosaedrul  stelat (rotaţie dublă interioară, cu fluxuri infinite duble)
 
Trebuie sa intelegeti ca Mer-Ka-Na este scopul final în sistemul Mer-Ki-Vic. Detaliile complicate si mecanica acestor transformari vor fi disponibile in Cheile lui Metatron si oferite tuturor, pentru că sunt atribute de rotaţie care trebuie să fie înţelese şi aplicate.
 
Există într-adevăr, un al patrulea nivel, numit  Mer-Ka-Ra, care este foarte rar prezent pe Pamant, este Steaua cu 24 de fete MerKaRa, a Avatarului Cristos. Cu toate acestea, unii dintre voi sunt gata şi vor realiza acest lucru. Cei denumiti Walk-in si care au atins etapa a 2-a a evolutiei, au acces la aceasta matrice geometrica.
 
  Dragilor, multe au avut loc pe parcursul ultimilor ani pe Pamant, dar schimbările care vor surveni din 2009-2012 sunt logaritmice. Într-adevăr, schimbarile din 2009 sunt mai mari decât suma tuturor transformarilor de pana in 2001. 2010 oferă infinit mai mult.
 
eveniment+cosmic+ascensiune

 

Evenimentul Cosmic Declansator
 
  În martie 2009, faza iniţială a Evenimentului Cosmic a avut loc prin eliberarea de coduri electro-magnetice pe planeta voastră. Acesta a fost cel mai puternic val de energie de pe planeta voastra, de la Epoca de Aur a Atlantidei. Dar aceasta a fost doar începutul. 9-9-2009 a adus activarea a 5 dintre cele 9 Cristale ale Atlantidei si Cristalul Maestru şi Grila de 144 de cristale a fost activata la capacitatea de 75%. Echinoctiul din luna martie a anului 2010 va fi eliberarea energiilor extraordinare stocate si codate, pentru a aduce componenta cristalina a Evenimentului Cosmic. Şi 10-10-2010 activează în continuare grila la  84%. (11-11-2011 o aduce la 92%, iar la 12-12-2012 grila va atinge potentialul maxim)
 
  Dragilor, energia de pe Pamant trece într-o faza hiper activa, şi nu veţi fi capabili să menţineti această energie, fără transmutarea in MerKiVa Cristalina. „Repornirea” în sistem MerKiVic permite un câmp mult mai extins, cu o capacitate mai mare de a incorpora Lumina Cristalina. Fără asta, aura voastra se va fisura pentru ca va face scurt-circuit si va va arunca în dezechilibru. Acest scurt-circuit este, în esenţă, desprinderea „vechi-piei”. Una care nu va mai serveste. Deci, înţelegeti că tranziţia în MerKiVa este necesara. Fara noul corp de lumina MerKiVic nu veti fi capabili sa incorporati Lumina necesara pentru a experimenta ascensiunea. Accelerarea vieţii în sine va fi coplesitoare pentru voi, fără trecerea într-o formă geometrică mult mai complexa.
 

 

Orbs sunt codurile cristaline Metatronice
 
  Vibratia energiei cristaline este evidenţiată prin apariţia a ceea ce voi numiti „orbs”. Într-adevăr, acestea au creat destula valva in miscarea „New Age” si in metafizică. Noi vă spunem ca aceste sfere sunt dovezi palpabile pentru cei dintre voi care le vedeti şi le fotografiati cu camerele cu tehnologie digitală. Sferele sunt un aspect foarte real al câmpului cristalin care apare pe pământ. Aceia dintre voi care aleg să evolueze în MerKaNa Cristalina vor începe într-adevăr, atragerea şi generarea de orbs pe masura ce atingeti nivele apropiate de Integritatea Sacra a Unimii.
 
  Acestea sunt modalitati de afirmare a capacităţii crescute de a percepe energiile din dimensiuni mai mari, în lumina  Sinelui Divin.
 
Vedeti voi, orbs-ii sunt emanatiile geometrice ale luminii Metatronice. Acestea sunt coduri şi comunicaţii, care pun bazele demonstrative pentru revelaţii. Revelaţiile care dezvăluie că voaluri suprapuse, care v-au separat de Dumnezeu sunt pe cale de evaporare.
 
orbs
 
Există mai multe tipuri de orbs. Unele sunt pentru umanitate în general, altele pentru anumite persoane. Toate formatiunile orbs sunt de origine Metatronica şi poarta o amprenta codificata geometric pentru un scop unic. Orbs care sunt incarcati cu mase de energie rotitoare, sunt (printre alte utilitati), telegrame de energie eterica. Ele sunt artiştii şi autorii cercurilor adevarate din lanuri. Altele sunt destinate pentru indivizi în timp ce cresc in nivelul de constiinta, implementand Mer-Ki-Vic, Mer-Ka-Vic si Mer-Ka-Nic. Acesti orbs pot şi se manifestă în mod specific pentru a interacţiona cu tine, pentru a estompa aspectele vechi fragmentate ale polaritatii si dezvolta natura voastra cristalina.
 
Orbs geometrice şi cristaline vor fi intr-un format care va vor asista si ajuta în reprocesare şi upgradarea celor 12-catene ADN, 6-catene ARN şi cele 3 glande sacre. Cristalizarea este de asemenea necesara pentru glanda pineala, pituitara si timus. Acestea, de asemenea, sunt  impuse de geometria Mer-Ki-Va, Mer-Ka-Na şi a Mer-Ka-Na şi se rotesc sincron în interiorul şi si inafara lor în fluxul materie / antimaterie. Acestea activeaza un val dublu al modelului infinitului odata cu activarea lor.
 

 

In incheiere:
 
  Aşa cum am spus, lumea se reinventeaza indiferent daca cineva sustine sau nu aceasta schimbare. Toate se accelereaza, timpul se accelereaza pe vreme ce Ascensiunea se apropie. Deci, in vreme ce  timpul în sine se remodeleaza acesta va remodela, de asemenea, experienţa omenirii, a forţelor vizibile şi invizibile ale naturii şi faţa Pământului în sine. Aceasta este într-adevăr, Evenimentul Cosmic Cristalin si timpul lui a venit. Este imperios necesara tranzitia la Corpul cristalin prin cele 3 nivele Mer-Ki-Va, al cărui scop este obtinerea Mer-Ka-Na. Fără Mer-Ka-Na aceasta energie de vibratie superioara nu poate fi complet sustinuta. Aceasta este atât o provocare cat şi un cadou, un cadou care se deschide şi vălul permite Luminii sa patrunda infinit mai mult in constiinta voastra.
 
Activarea Mer-Ka-Na este posibila prin cursuri pe care le puteti urma, dar poate fi realizată si în singurătate de către un individ, prin intenţie, concentrare şi practică. Invataturile Hermetice nu se predau la Universităţile voastre pentru a dobândi accesul la Mintea Universala din nefericire si puţini au posibilitatea sa aiba acces la aceste invataturi, din cauza ritmului vostru de viata.


uiop
 
Într-adevăr, Ascesiunea este, doar la un pas distanta. Echinoxurile, solstiţiile, datele şi Eclipsele sunt cele mai puternice evenimente pana in decembrie 2012. Aceste date sunt exponenţiale în energiile pe care le amplifica, în raport cu evenimentele comparative din anii anteriori. Este bine daca puteti sa va adunati si sa amplificati energiile in grupuri,  în cazul în care este posibil. Într-adevăr suma este mai mare decat partile.
 
  Tranzitia la Sistemul Tri Mer-Ki-Vic este geometrica şi, ca atare este un element atribuit Cheilor Metatronice. Cheile sunt stiinta sacra a constiintei geometrice cristaline, care într-adevăr, este tesatura Maiestriei Cosmice. Este încorporata şi codificata în fiecare dintre voi. Cautati-o in interior si inafara, căutaţi şi veţi găsi, pentru că este o lege de neşters. Intenţia şi acţiunea sunt regula! Şi Dragii mei, va spun din nou, aceste informaţii se află în fiecare dintre voi care caută cu adevărat.
 
Eu sunt Metatron si impartasesc cu voi aceste Adevaruri. Sunteţi Iubiţi.
 
Şi aşa este.


Channel Tyberonn : http://www.earth-keeper.com/tybbio.shtml


Traducere Anca Bogdan

 
octaedre vueface vg

Itinerariul unui copil inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

 
copiii+indigo

Am avut de curând ocazia să îl întâlnim pe unul dintre copiii ce au fost incluşi într-un Program Secret Negru (Black Program) care, după cum veţi putea observa, a avut o evoluţie pe cât de dificilă, pe atât de extraordinară. Astăzi, tocmai pentru că a venit timpul să ne asumăm anumite riscuri în ceea ce privește credibilitatea, mai ales că este vorba despre dezvăluirea unor aspecte uluitoare, care ne pot fi de un real folos în avansarea pe drumul cunoaşterii şi al explorării posibilităţilor adeseori nebănuite ale fiinţei umane, am insistat ca el să îndrăznească să ni se confeseze. Ferindu-se să dezvăluie aspecte legate de anumite proiecte secrete aflate în derulare, în care este încă angajat, acest om a acceptat să ne vorbească, pentru a ne ajuta să înţelegem care este de fapt realitatea ce ne este ocultată cu grijă, precum şi care sunt mizele puse în joc, mize care de cele mai multe ori sunt ascunse fiinţelor umane obişnuite. Mai mult decât nişte revelaţii detaliate, aceste confesiuni reprezintă totodată o atenţionare a cititorilor care sunt avizaţi şi care sunt pregătiţi să înţeleagă dezvăluirile ce ne sunt făcute.

Menţionăm încă de la început că în cadrul acestor confesiuni nu vor fi date informaţii precise, iar datele oferite nu vor fi exacte şi nu vor fi menţionate locurile în care se petrec toate aceste. Dorim ca în felul acesta să păstrăm anonimatul interlocutorului pentru a-i asigura securitatea, mai ales că această persoană este încă şi acum chemată să răspundă la apelul superiorilor săi, pentru a colabora în cadrul unor astfel de proiecte ce se desfăşoară în secret.

Reporter (R): Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să răspundeţi în premieră la întrebările noastre.

Copilul Programelor Secrete Negre (CPSN): Din respect pentru toţi aceia care vor citi aceste confesiuni, ţin să mărturisesc încă de la început că voi răspunde sincer, fără să depăşesc totuşi anumite limite ce se impun. Miza noastră fiind păstrarea secretului, subliniez că nu vreau să fac rău nimănui, şi cu atât mai puţin mie însumi. Intenţionez doar să-i informez pe aceia care sunt capabili să înţeleagă şi să creadă.

R: Ne puteţi spune cine sunteţi?

CPSN: Sunt un vechi agent PSI şi totodată sunt militar cu gradul de colonel. În prezent activez în cadrul unei structuri neconvenţionale speciale ce este integrată într-un program secret foarte avansat. Fiind încă parţial în activitate, subliniez că nu pot oferi detalii cu privire la conţinutul acestui program şi nici referitor la obiectivele sale.

R: Vă rugăm să ne spuneți cum aţi fost recrutat şi care sunt, la modul general, persoanele care lucrează în cadrul unor astfel de programe secrete? De unde provin ele?

22

CPSN: Astfel de persoane provin cel mai adesea din familii foarte sărace sau sunt orfane. Ele sunt luate pentru a fi formate încă de la o vârstă foarte fragedă (de la 3 până la 5 ani) şi ulterior sunt integrate în diverse programe secrete de cercetare, dar în 99% din cazuri este vorba despre anumite programe foarte secrete, a căror existenţă este întotdeauna negată în întregime de oficialităţi. Factorii decizionali acţionează în aşa fel încât orice persoană care îndrăzneşte vreodată să vorbească despre astfel de aspecte, care sunt cât se poate de reale, ajunge să fie considerată de ceilalţi dezechilibrată psihic sau paranoică. Tatăl meu natural era de origine americană și lucra în cadrul unei astfel de agenţii ultrasecrete foarte mari. În ceea ce o priveşte pe mama mea naturală, ea era de origine siciliană, și deoarece nu a putut să continue relația cu tatăl meu, nu a avut altă opţiune decât aceea de a mă abandona într-un orfelinat.

R: Vă rugăm să ne spuneţi ce doresc de fapt aceste persoane?

CPSN: Aceşti copii? Ei nici măcar nu ştiu ce se petrece şi de aceea nici nu vor nimic. Ei sunt în prealabil selecţionaţi, apoi sunt supuşi la unele teste, în urma cărora li se descoperă cu exactitate toate aptitudinile, în funcție de care sunt incluşi în astfel de programe secrete, care ulterior vor face din ei fiinţe umane ce sunt total diferite de celelalte, din anumite puncte de vedere.

R: Dar ce vor de fapt mentorii acestor copii?

CPSN: Aceasta ar putea fi de fapt adevărata problemă, căci ar trebui să putem defini cu precizie cine sunt de fapt aceşti mentori, care sunt intenţiile lor şi care sunt obiectivele sinistre la care ţintesc ei.
Ceea ce pot să vă mărturisesc este că după ce sunt selectați, aceşti copii sunt crescuţi în locuri confidenţiale, iar unii dintre ei trăiesc în familiile aşa zişilor „iluminaţi”. Acesta a fost cazul meu. Nu este deloc uşor atunci când trebuie să urmezi o educaţie foarte strictă, fiind obligat să asimilezi felurite cunoştinţe, fără să poți înţelege de la bun început pentru ce faci toate acestea.

Vă pot spune că nu este deloc uşor să fii menţinut într-o astfel de stare, fiind condiţionat să nu divulgi niciodată regulile dure în care sunt crescuţi şi instruiţi astfel de copii. Practic, acești copii nu au o copilărie normală, fiindu-le interzis cu desăvârșire să se joace cu copiii de vârsta lor.

lucratori+in+lumina

Aş putea să mai adaug că în astfel de cazuri nu există decât foarte rar contacte cu exteriorul. Totul este atunci într-un mod riguros organizat, planificat şi condus, pentru a nu exista nicio altă preocupare cotidiană decât aceea de a deveni ceea ce ni s-a cerut să fim şi pentru care eram zilnic programaţi. Vă mărturisesc că mi-au trebuit ani de zile pentru a reuşi să înţeleg tot ceea ce s-a petrecut. A trebuit să trec peste anumite limite pentru a ajunge să înţeleg ce înseamnă în realitate aşa-numita programare MK sau alte procese de acest gen, ce sunt incluse în cadrul acelei formări… În general, am constatat că în marea lor majoritate, acești copii sunt atent programați şi pregătiți pentru a interveni la un moment dat atunci când sunt trimiși în misiune (de exemplu, un lunetist care primește ordin să asasineze un personaj important care deranjează) sau eventual să îndeplinească funcţii care vor rămâne totdeauna în umbră, ei fiind de fapt cei care trag sforile din culise, în situaţii în care este evident pentru fiinţele umane inteligente şi pline de bun-simţ că, în realitate, în spatele desfăşurării anumitor evenimente se ascunde cineva.

R: Cine sunteţi în aceste condiţii dvs.?

CPSN: Aş putea spune că sunt doar un individ care până la vârsta de 3 ani a fost într-un orfelinat, după care a fost crescut într-o familie a aşa zişilor „iluminaţi” şi căruia i s-a dat o anumită educaţie referitoare la multe aspecte pe care în acea vreme nu prea le înţelegea. În acelaşi timp, îmi amintesc că am fost obiectul a nenumărate teste, fiind inclus în programe de tip MK şi destinat să devin cineva care urma apoi să meargă într-o lume diferită, o lume secretă, ce este întotdeauna ocultată pentru marea majoritatea a oamenilor, o lume care face ca atunci când ieşi din ea (dacă vei mai putea vreodată să ieşi din ea) să te simţi complet singur, căci tot ceea ce trăieşti în acea lume ciudată nu poate fi în niciun caz povestit, pentru că dacă îndrăzneşti să faci aceasta, îţi rişti atât propria viaţă, cât şi pe cea a familiei şi a prietenilor. Având în vedere aceste aspecte, trebuie întotdeauna să fim cât se poate de prudenţi şi de subtili în tot ceea ce urmărim să spunem despre acea lume. Anumite teste secrete, care apoi au devenit de-a lungul timpului o veritabilă activitate pentru care am fost formaţi, aveau drept principal obiectiv de a face din noi nişte agenţi secreţi PSI. Unele dintre aceste teste constau în aceea că eram închis sub pământ (la o adâncime de peste 150 m) în nişte camere care nu aveau decât o uşă metalică şi nimic altceva. În acele camere nu exista niciun alt mijloc de comunicare, puteam eventual urla din toate puterile, dar cu toate acestea nimeni nu putea să ne audă şi nici nu era cu putinţă să pătrundă vreodată acolo. Scopul principal al acestor teste era să ne înveţe să căutăm şi apoi să descoperim, pe o cale paranormală, informaţii despre ceea ce se afla în exteriorul acelei camere, uneori chiar în exteriorul acelui edificiu şi apoi ajungeam treptat să devenim complet autonomi, reuşind astfel să devenim capabili să vedem cât se poate de precis într-un anumit punct ce ne era indicat ca ţintă şi care în anumite situaţii se putea afla chiar pe un alt continent.

atac+psi

Treptat, prin intermediul acestui antrenament dur şi intensiv, deveneam, uneori chiar fără voia noastră, spioni psihici înzestraţi cu puteri paranormale redutabile. Educaţia noastră, ce viza trezirea acestor capacităţi paranormale, era apoi împinsă la extrem, din aproape în aproape. În felul acesta, chiar şi atunci când eram aşezaţi la masă cu alte persoane obişnuite şi dădeam impresia că citim cu atenţie un ziar (sau cel puţin ne prefăceam că citim cu atenţie acel ziar) ne foloseam puterile paranormale ce se treziseră în noi pentru a căuta şi pentru a identifica anumite informaţii precise despre ceva anume care se afla fie într-o altă ţară, fie pe un alt continent. Mai precis, aş putea spune că în felul acesta, ne-am dezvoltat capacitatea ce ne permitea să părem nişte fiinţe umane obișnuite, care „se pierd în mulţime”, dar în acelaşi timp eram capabili să ne proiectăm psihic în altă parte, pentru a obţine în felul acesta anumite informaţii, care ne erau cerute. În cadrul acestui antrenament secret am învăţat, printre altele, să avem percepţia completă a două locaţii în acelaşi timp, stăpânind totodată cât se poate de bine prezenţa noastră simultană în fiecare loc. Atunci puteam să fim conştienţi de ambianţa fizică în care ne aflam şi totodată ne proiectam psihic într-o altă locaţie care se afla la mii de kilometri de locul în care noi ne aflam fizic cu trupul. Până la urmă, această perfectă bilocație a devenit modul nostru obişnuit de existenţă.

R: Consideraţi că trezirea acestei capacităţi paranormale a fost pentru dumneavoastră o şansă extraordinară sau o nefericire?

CPSN: Aş putea să vă spun că această situaţie ne permite să ne bucurăm de anumite avantaje. Spre exemplu, datorită trezirii depline a unor astfel de capacităţi paranormale, era cu uşurinţă posibil să pătrundem fără a da nimănui de bănuit în anumite locuri şi instituţii strict secrete, în anumite şcoli, urcând în felul acesta rapid treptele ierarhice în cadrul anumitor programe ultrasecrete în care eram incluşi.

copiii+cristal+curcubeu

La modul general vorbind, cam aşa s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Totuşi, la vârsta de 18 ani am simţit imboldul să îi caut pe părinţii mei naturali şi, dat fiind faptul că am întâmpinat unele dificultăţi, toate acestea m-au determinat să urmez o școală de detectivi particulari. În acea perioadă, vă mărturisesc că nu doream să mă folosesc de această instruire paranormală decât pentru a avea acces la anumite informaţii ce existau în dosarul meu. Dar până la urmă, lucrurile au luat o cu totul altă turnură atunci când am efectuat ceea ce se numea „cele trei zile de selecţie” pentru a fi recrutat în armată.

După ce am trecut cu bine testul acelor trei zile de selecţie, am fost primit de către un colonel care mi-a propus o întâlnire cu un general. Acesta m-a orientat către o şcoală militară, ce urma să-mi deschidă porţile pentru a fi după aceea angajat în cadrul anumitor servicii secrete. Am avut în felul acesta oportunitatea să fiu admis în cadrul unei şcoli de tip neconvenţional. Diploma de detectiv particular a fost ulterior ştearsă din evidenţe de către armată, care a eliminat în felul acesta urma acestei mici „abateri” din viaţa mea, după cum s-a exprimat la un moment dat generalul care m-a angajat.

Am urmat apoi, sub o altă identitate, o instruire cu totul aparte în cadrul unui serviciu special, după ce m-am format ca pilot de vânătoare pe avioane de tip Mirage 3 şi Mirage 2000. Am plecat apoi în misiune, tot sub o identitate diferită, înainte de a mă integra undeva în Statele Unite, într-una din şcolile secrete de la Air Force, în care se formează piloți pentru nişte aparate de zbor neconvenţionale. Acestea sunt construite pe baza unor tehnologii foarte avansate, păstrarea secretului absolut fiind obligatorie atât în ceea ce priveşte existența lor, cât și în ce priveşte tehnologia utilizată pentru fabricarea lor și programele ultrasecrete în care sunt folosite.
Am rămas apoi mai mulţi ani într-un anume loc, foarte retras, din această lume, în compania unor fiinţe extraterestre ce sunt structurate într-un mod pe care l-aş putea defini succint ca non-uman şi care trăiesc totuşi împreună cu noi, oamenii, pe planeta Pământ. Vă spun drept că, până când nu am ajuns față în față cu acele creaturi extraterestre, nu am crezut nicio clipă că ele există şi tocmai de aceea, până în ultimul moment, existenţa unor astfel de creaturi extraterestre mi se părea a fi neverosimilă. Trebuie să ştiţi că astfel de fiinţe extraterestre lucrează de mai mulţi ani împreună cu noi, oamenii, folosind unele tehnologii sofisticate, pentru care calificativul de „tehnologii avansate” este insuficient ca să le descrie. În acea perioadă făceam parte dintr-o structură ultrasecretă, care oficial nici nu există, şi lucram alături de nişte ființe extraterestre care sunt structurate cu totul altfel decât noi, oamenii. Pot să vă spun că era pentru prima dată când aflam şi auzeam despre existenţa lor, ba mai mult, le întâlneam în fiecare zi în cadrul activităţilor mele secrete.

R: Ne puteţi spune în ce consta activitatea dumneavoastră pe atunci, precum şi ce activităţi realizau aceste ființe extraterestre pe care le-am putea numi „diferite”?

lightworkers

CPSN: Pe atunci, munca mea consta în a calcula de fiecare dată elementele anumitor manevre ce trebuiau realizate prompt, cu o mare rapiditate. Aceste manevre erau executate în timpul zborurilor de antrenament, punând în felul acesta la grea încercare anumite tehnologii de vârf ce existau şi care îmi fuseseră încredinţate spre testare. Altfel spus, trebuia să împing la extrem limita tuturor capacităţilor unor astfel de aparate sofisticate de zbor. Trebuia să analizez fiecare aspect al caracteristicilor acelor aparate şi apoi trebuia să fac astfel încât aparatelor să le fie aduse toate îmbunătăţirile necesare. În cadrul personalului ce activa acolo se aflau unii participanţi ce erau în realitate diferiţi de noi, chiar dacă la înfăţişarea exterioară ei se asemănau întru totul cu noi. Acele făpturi aveau o structură non-umană. Multe dintre activităţile lor ţineau de domeniul materialelor ce erau folosite pentru construcţia acelor aparate sau erau în legătură cu sistemele de comunicare ce se aflau la bordul lor. În astfel de cazuri era în mod evident vorba despre ceva cu totul ieşit din comun, dar nu voi putea oferi mai multe detalii despre aceste lucruri.

Pot să vă spun că aceste făpturi non-umane nu păreau să aibă aceleaşi origini ca şi noi. Acolo unde mă aflam, mai multe rase extraterestre lucrau împreună. Unii erau mari de statură, alţii erau mai mici. Înălţimile lor puteau chiar să varieze de la aproximativ 1,20 m până la 2,40 m, în medie. Aşa cum i-am cunoscut acolo, nu păreau să fie agresivi. Am observat un alt amănunt interesant: se putea spune că toţi erau înzestraţi cu telepatie. Se înţelegeau între ei chiar foarte bine, fără să vorbească. În momentul în care mă adresam unuia din ei, acela mă făcea să înţeleg că ştia deja ce gândeam şi ce vroiam. În cadrul unor astfel de echipe totul decurgea într-un mod cât se poate de organizat, toate activităţile se desfăşurau cu mult calm, în linişte, iar acele făpturi nu uitau niciodată ce aveau de făcut. Unele dintre aceste făpturi erau un fel de clone, nişte aşa-zişi roboţi vii, şi trebuie să recunosc că îmi era dificil să le deosebesc de fiinţele umane, cu toate că multe dintre aceste făpturi păreau că sunt complet lipsite de sentimente. Cu alte cuvinte, aş putea spune că acele făpturi ce erau roboţi vii nu aveau niciun fel de simţământ.

Sursa: www.centruldio.net

995167 512852012136470 2047031621 n

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL

ATLANTIDA SI LEMURIA
RASE EXTRATERESTRE
 
Knossos2
Va voi prezenta cateva fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen, fragmente preluate de acesta din screrile lui Edgar Cayce, renumitul medium, care a pomenit deseori despre Atlantida si Lemuria, despre tipul de societate pe care o aveau si despre evenimentele care s-au petrecut acum cateva zeci de mii de ani.
Am decis sa fac o paralela intre ceea ce a relatat Edgar Cayce si Ramtha, o entitate care transmite mesajele sale printr-un channel, JZ Knight. Istoria relatata de cele 2 surse este identica, chiar daca exista foarte mici diferente, ce se completeaza reciproc dupa parerea mea si fac tabloul mai complet.Vezi articolul aici: http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2011/12/interventia-zeilor-acum-455000-de-ani.html
O a treia sursa pe care doresc sa o iau in considerare este ce a tablitelor sumeriene, traduse de Zecharia Sitchin, care sustine ca traducerea acestor tablite este una din cele mai viabile dovezi ale existentei rasei Reptilene pe Terra, pe care o si conduc de altfel, din umbra.Vezi articolul : http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2012/01/tablitele-sumeriene-istoria.html
CE LEGATURA ESTE INTRE ATLANTI SI REPTILIENI?
 
orion+sirius+draco
 
Atlantii au fost o rasa ariana pura, blonzi cu ochi albastrii si inalti (2-3 m).Au fost creati de extraterestrii veniti din Pleiade, care au aceleasi caracteristici rasiale, prin incrucisarea Pleiadeenilor – de pe Lyra / Vega cu umanoizii modificati genetic si adaptati la viata pe Terra, pe care tot acestia „ii plantasera” in acest scop, cu cateva sute de ani / mii inainte.Ulterior dar nu cu mult dupa asta, au venit pe Terra pentru a o popula si extraterestrii din Orion via Betelgeuse si Rigel si Sirius via Procyon si Adara, extraterestrii din constelatia Draco si de asemeni Adebaran, de unde au venit arcturienii,acestia din urma avand un impact mai mic asupra populatiei indigene.Acestea sunt rasele cele mai importante, rasele-radacina din care provenim noi ca si specie, adica homo sapiens sapiens.Ar fi mai multe de spus aici dar sa nu pierd din vedere subiectul despre care mi-am propus sa scriu : Atlantii si Reptilienii : rasa radacina a Pamantului a fost rasa ariana creeata dupa cum spuneam ne extraterestrii din Pleiade, iar ulterior au intervenit si alte specii, incrucisandu-se cu aceasta rasa pura si rezultand metisi.Metisii metisilor suntem noi…Extraterestrii din Sirius si Orion erau in razboi de mult timp cand au ajuns pe Terra si au continuat si aici „cursa pentru cucerire”.De asemeni, cei din Orion au colaborat cu Pleiadeenii, unii dintre ei, nu toti, pentru perfectionarea rasei.Intr-un final au rezultat 5 rase: cea alba, rosie, neagra, galbena si cea albastra, aceasta fiind rasa pura, rasa de origine a celorlalte 4 (de unde vine vorba „sange albastru”).Asta nu inseamna ca erau superiori dpdv intelectual sau spiritual celorlalte rase, ci doar ca aveau sange pur.Acestia au fost atlantii, rasa albastra.In fapt nu erau albastrii, pielea lor avea doar o tenta albastruie, un alb-albastru…atat de alb incat e albastru.   :)
Atlantii s-au incrucisat din nefericire la un moment dat cu o alta rasa…cea provenita din constelatia Draco, adica draconienii, adica REPTILIENII. Atentie, NU ESTE VORBA DE ANNUNAKI, desi sunt multi care au perpetuat aceasta confuzie.Aceasta rasa este o rasa razboinica, axata pe intelect si lipsita de sentimente, nu au corp emotional deci nu simt, nu empatizeaza pentru ca pur si simplu nu pot…si sunt incrucisati la randul lor cu o alta rasa ce NU PROVINE DIN ACEST UNIVERS si care a dorit sa duca la extinctie rasa umanoida in acest Univers, fapt pentru care s-au dus lupte sangeroase cu pierderi imense pentru toate partile implicate in conflicte, iar aceasta specie a fost pedepsita fiind expulzata la marginea acestui Univers, in colonii, ma refer bineinteles la cei ce au supravietuit acelor lupte, dintre reptiloizi.Aceasta rasa din care provin reptilienii doresc extintia rasei umanoide, ceea ce si fac pe Terra in prezent, dar acesta este un alt subiect.
orion sirius betelgeuse procyon riegel
Ulterior, reptilienii s-au incrucisat cu toate cele 5 rase de pe Pamant si au preluat puterea, infiltrandu-se la toate nivelele puterii si in toate popoarele si tarile din lume.Ei au capacitatea de a se intrupa prin nastere in oameni, pot sa posede un corp uman – gazda sau pot pur si simplu sa controleze mental un om, atingandu-l si camuflandu-se ochilor nostri prin cresterea vibratiei.Ei sunt minim de vibratie 5D ,oricat de bizar ar parea asta,deci au nevoie de gazde „speciale” pentru a-i contine, in cazul posedarii, de aceea Regalitatile lumii au tinut si tin atat de mult la liniile lor de sange „pure”.
orion+sirius+draco
 
In continuare fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen.
Corelati informatiile din aceasta carte cu cele din cartea lui Ramtha si cu traducerea Tablitelor Sumeriene, precum si cu informatiile de mai sus care imi apartin in cea mai mare masura si pe care le-am corelat din ceea ce am citit si studiat si din comunicarile astrale avute personal si veti vedea imaginea de ansamblu.
 
Atlantida – 

ROBERT COHEN

 
piramide
 
De la spiritualitate la materialism
 
Edgar Cayce menţionează şi credinţele religi­oase ale atlanţilor care, după părerea lui, erau con­vinşi că originea lor este divină. Ei nu erau pre­ocupaţi doar de invenţii tehnice şi nici nu erau ob­sedaţi de progresul material. Âtlanţii aveau un sentiment religios profund şi mistici; ei credeau în existenţa sufletului şi în puterile oculte.
In Atlantida, marea preoteasă era păzitoarea şi ocrotitoarea pietrei albe, datorită căreia „nu­meroase popoare, prin vorbele şi faptele lor, erau în deplină concordanţă cu conştiinţa universală”, de­clara vizionarul Cayce, pe 19 aprilie 1944.
Poporul atlant trăia, aşadar, în simbioză cu toate forţele spirituale şi materiale înconjurătoare. Intuiţia sa, extrem de dezvoltată, îl făcea să pre­vadă viitorul şi să citească în adâncul sufletelor. „Pe continentul atlanţilor, în perioada premergătoare primei distrugeri a teritoriului… preoţii îşi ajutau se­menii să-şi înţeleagă soarta, să o poată învinge, să-şi dea seama de entitatea lor individuală, pre­cum şi de conştiinţa universală a lui Dumnezeu…” spune Cayce.
Totuşi, cu timpul spiritualitatea nu va mai evolua, ci va stagna. Atlanţii, bucurându-se de un confort material uluitor, vor uita de esenţa lor divină, gândindu-se numai la viaţa trecătoare. Ei vor pierde astfel acel „dar dumnezeiesc” care îi hărăzise a fi un popor precursor în multe domenii.
Knossos Creta 0
„In vremurile acelea, dintre cei care aleseseră puterea materială, foarte mulţi se dedau plăcerilor lumeşti”… (2 martie 1935).
„Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”
 
Două tendinţe se vor ciocni cu înverşunare: Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial. (Belial fiind conducatorul armatelor lui Satan)
 
Legea Unică grupează atlanţii cei mai spiritu­alizaţi. In numele poruncii „Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”, aceştia încearcă să convingă poporul să cinstească un singur Dum­nezeu. Preceptele lor rezultă din principiul de bază următor: un Dumnezeu, o religie, un stat, un cămin familial, o soţie, înflăcăraţi şi riguroşi, ei reprezintă fidelitatea faţă de un ideal’. Aceşti ce’i mai puri dintre puri fac din viaţa lor un exemplu grăitor, chibzuind cu înţelepciune asupra îndatoririlor ce le revin. Faţă de semenii lor se poartă cu blândeţe şi cu înţele­gere, slujind Domnului cu o credinţă nestrămutată. Pentru slăvirea acestui Dumnezeu exigent, clădesc temple, creează rituri, ceremonii, imnuri religioase, în faţa fiecărui lăcaş al Domnului ei aprind un foc sacru, simbolizând neprihănirea spirituală. Ei cred în reîncarnare sau în continuitatea vieţii de-a lungul secolelor, considerate necesare pentru evoluţia su­fletului şi a mântuirii sale.
Edgar Cayce reia tema opoziţiei biblice dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului (n. a.).
Atlanţii Legii Unice se revoltă împotriva tuturor nedreptăţilor şi condamnă progresul, ca pe elemen­tul distructiva! omului.
„Sufletul a fost dat de Creator… şi trebuie să-i fie înapoiat… Acestea erau preceptele Legii Unice, respinsă de Fiii lui Belial” (23 mai 1938).
FIII Iul Belial, slujiţi de „roboţi”
 
Fiii lui Belial duc cu precădere o politică de clasă şi castă. Stăpâni ai „monştrilor” — rezultaţi din contopirea anarhică între om şi animal — ei îi tratează cu brutalitate, ţinându-i la dispoziţia lor. Făpturile acestea sunt crescute ca să corespundă muncii pe care o vor îndeplini, asemeni vitelor. Nu sunt recunoscute drept fiinţe umane şi nu benefi­ciază, sub nici o formă, de munca lor. Ei sunt cei desemnaţi prin cuvântul „lucruri”; ei acţionează sub hipnoză sau prin telepatie şi sunt cu desăvârşire supuşi ordinelor stăpânilor, care îi folosesc pentru muncile cele mai grele şi mai respingătoare.
„Noi credem că în acele perioade nu era nevoie să munceşti pentru asigurarea traiului, dar Fiii lui Belial erau slujiţi de adevăraţi „roboţi”, care erau siliţi să facă toată treaba în gospodărie, să cultive câmpul, chiar pe vreme neprielnică sau greu de su­portat.” (2 ianuarie 1940)
Fiii lui Belial au simţul câştigului şi al petrece­rilor. Considerând că ei alcătuiesc elita societăţii, îi copleşesc pe ceilalţi cu orgoliul şi dispreţul lor. Ei nu respectă nici o lege, nici un drept şi afişează un dispret excesiv. Ei urmăresc „satisfacerea dorinţelor şi a simţurilor, mulţumirea de sine, fără a se gândi la nenorocirea altora. Fiii lui Belial nu aveau nici morală, nici conştiinţă, doar conştiinţa deplinei mulţumiri de sine”.
Prăpastia dintre Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial se adânceşte pe zi ce trece. Cu atât mai mult cu cât Fiii lui Belial, preţuind numai foloasele materiale, cu felul lor de a se bucura de viaţă si de plăceri, câştigă mulţi adepţi printre Fiii Legii Unice. „Pe pământul atlant… când Fiii lui Belial le-au învăţat pe fiicele Fi­ilor Legii Unice desfătarea, intensa bucurie a plăcerilor în raporturile dintre oameni…” (13 sep­tembrie 1939)
Numeroşi Fiii ai Legii Unice vor ceda în faţa tentaţiei ademenitoare, a corupţiei, renunţând ia spiritualitate în schimbul unei vieţi trecătoare bine realizate. De asemenea, ei adaptează religia la noile lor credinţe, integrându-i şi cultul idolilor şi al sacrificiilor umane.
belial
                                                                                                                         Belial
Ştiinţa abătută de la calea cea dreaptă
 
In această perioadă, Fiii lui Belial, care deţin puterea, fac tot posibilul ca descoperirile ştiinţifice să nu mai slujească scopurilor benefice pentru care au fost concepute. Fapt de o nebănuită gravitate, afirmă Cayce, pentru că suntem îndreptăţiţi să bănuim că este vorba de raza laser şi de bomba atomică. Vizionarul din Virginia Beach pomeneşte de „influenţa unei activităţi radioactive a razelor de soare transformate în cristale, în fosele care sta­bileau contacte cu influenţele interne ale pământu­lui” (6 martie 1935).
El mai aminteşte şi de faptul că în Atlantida, în vremurile acelea când se produceau distrugeri catastrofale, Fiii lui Belial cunoşteau foarte bine arta de a fabrica explozive foarte puternice şi ştiau să folosească instrumente care acţionau focurile din centrul pământului, transformându-le astfel în forţe distrugătoare. (21 iulie 1934)
Distrugerea animalelor prin „raza morţii”
 
înmulţirea uriaşelor animale sălbatice va prilejui cruzilor Fii ai lui Belial posibilitatea de a aplica aceste înspăimântătoare arme ale morţii.
Cayce mai spune că a fost convocată o con­ferinţă mondială pentru a găsi mijlocul de a lupta eficient împotriva numărului excesiv de mare al ani-malejor care invadau Terra.
In momentul în care pericolul a fost iminent, lo­cuitorii planetei noastre, conştienţi de primejdie, au căutat mijloacele de a o înlătura: prin modificarea sau transformarea mediului înconjurător de care aveau nevoie aceste animale, sau prin distrugerea surselor de hrană în regiunile cu animalele uriaşe. S-a procedat într-un fel comparabil cu trimiterea, din diferite uzine sau baze centrale, a razei morţii sau raza supercosmică.”
Edgar Cayce merge atât de departe, încât ne dă chiar data acestei conferinţe: anul 50.722 î.H.I
Ucenicii vrăjitori
 
In această situaţie, Fiii lui Belial sunt ucenicii vrăjitori care declanşează un cataclism a cărui am­ploare depăşeşte efectul pe care-l scontau: cutre­mure, erupţii vulcanice, chiar o deplasare a polilor, Lemuria, primul continent lovit de prăpăd, pierde o parte a teritoriilor şi începe să se scufunde în Pacific, în Atlantida, regiunea Mării Sargaselor, în largul Antilelor, dispare în adâncurile apelor. Restul continentului este scindat în mai multe insule mari, brăzdate de numeroase canale, golfuri, râpe şi râuri. Clima temperată devine toridă.
De la primele zguduiri telurice un mare număr de locuitori părăseşte Atlantida şi se refugiază în zone îndepărtate, atât în est, cât şi în vest. Unii se stabilesc în Europa, în Pirinei, alţii în America Cen­trală sau în America de Sud: câţiva ajung chiar pe ţărmurile Nilului, aşezându-se în Egipt şi în anumite ţări africane.
Cu toate acestea, în ciuda acestui cataclism pustiitor, Atlantida nu a fost distrusă în întregime: câteva regiuni, cruţate de dezastru, au cunoscut o dezvoltare uluitoare.
Minunile tehnologiei atlante
 
„Profetul” Cayce prezintă o listă impresionantă de invenţii realizate în tehnologia atlanta; din păcate stilul lui este puţin confuz, astfel încât nu putem desluşi totul.
„Această perioadă este caracterizată printr-o dezvoltare deosebită a dispozitivelor inventate pen­tru nevoile şi confortul populaţiilor atlante; astfel, ceea ce numim în prezent „avion” era pe atunci o navă spaţială, care putea naviga şi în alte medii, în afara aerului.” (23 ianuarie 1941)
„Când au fost create forţele motrice capabile să transporte oamenii în diferite regiuni ale ţării şi către teritorii necunoscute, consultantul era un navigator cunoscut.” (2 octombrie 1931)
„în Atlantida, atunci când popoarele înţelegeau legile forţelor universale, consultantul putea dirija în spaţiu mesajele adresate altor ţări, ghidând navele şi aparatele.” (7 februarie 1930)
„în Atlantida, după distrugerea pământurilor, într-o epocă în care se aplicau multe lucruri desco­perite sau redescoperite în ziua de azi, când ener­gia era folosită pentru mijloacele de transport, iar mijloacele naturale contribuiau la îmbunătăţirea recoltelor destinate consumului individual… în acea epocă, obiectul principal, preocuparea majoră a cercetătorilor, era inventarea unor noi tipuri de maşini.” (9 mai 1941)
„… în oraşul Peo, în Atlantida, se aflau cei ce se ocupau de transmiterea la distanţă a sunetelor, a vocii şi a imaginilor…” (7 iunie 1930)
„Pe tărâm atlant, în vremea aceea, uimitoarea dezvoltare a forţei electrice era aplicată la depla­sarea navelor spaţiale sau a vaselor dintr-un loc în altul, la fotografierea de la distanţă, chiar prin pereţi, la învingerea forţei de gravitaţie, apoi prepararea cristalului, cristalul atotputernic…”
„Consultantul cunoştea mecanica şi forţele chimice,” (20 martie 1931).
„Consultantul se ocupa de aplicarea forţei elec­trice a radiaţiei şi a încălzirii, precum şi de aplicarea lor comercială.” (6 martie 1937)
Extraordinara dezvoltare tehnologiei era însoţită, după afirmaţiile lui Cayce, de un avânt ar­tistic remarcabil, în care pictorii, muzicienii, poeţii şi sculptorii se întreceau în toate domeniile artei,„adorată de locuitorii Atlantidei”.
 
Creşte neliniştea în Atlantida
 
Deşi dezvoltarea lor era fără precedent şi bunăstarea fără seamăn, tulburarea şi neliniştea i-a cuprins pe atlanţi. în această ţară de vis, pacea a fost înlocuită treptat cu tulburări şi răzmeriţe, deoa­rece unii profitau din plin de această societate de consum; alţii nu erau decât spectatorii ei.
«Neînţelegerile au survenit din cauza rapor­turilor dintre „roboţi” — producători, lucrători, fer­mieri, meşteşugari —şi cei care deţineau puterea.» Exploataţii acestei societăţi vor găsi aliaţi şi apărători puternici în Fiii Legii Unice. Din momentul aceia, tensiunile latente care existau între Fiii lui Belial şi Fiii Legii Unice iau o întorsătură foarte gravă, în mod vădit, Fiii lui Belial vor să se folosească de o mână de lucru supusă dorinţelor lor, păstrând-o la bunul lor plac. Fiii Legii Unice nu împărtăşesc aceste păreri; ei vor să-i ajute pe aceşti dezmoşteniţi ai soartei, ca să poată ajunge şi ei la cel mai înalt nivel de conştiinţă.
Conflictul este fundamentat pe două concepţii de viaţă diametral opuse: cea a Fiilor Legii Unice, în armonie cu conştiinţa universală, în conformitate cu legea dragostei faţa de aproape; cea a Fiilor lui Be­lial, generând ura, neînţelegerea şi egoismul.
Atlantida
Victoria Răului asupra Binelui
 
în ciuda tuturor eforturilor, forţa Binelui este în­vinsă de forţa Răului. Victoria aparţine Fiilor lui Be­lial. Exploatarea este cruntă: castele inferioare ale populaţiei atlante sunt supuse muncilor cele mai respingătoare. Mai mult ca oricând, nedreptatea domneşte în Atlantida.
Fiii Legii Unice, învinşi, se izolează de societate şi se retrag departe de lume, consacrându-şi viaţa exerciţiilor spirituale şi meditaţiei mistice.
„în această perioadă a vieţii continentului atlant, Fiii Legii Unice practicau concentrarea maximă a gândurilor cu scopul de a folosi forţele universale sub îndrumarea sau sfaturile sfinţilor… Dispunem de prea puţini termeni, actualmente, pentru a des­crie puterea lor spirituală care-i făcea să pătrundă într-o conştiinţă cvadridimensională permiţându-le să lipsească din trupurile lor.” (13 noiembrie 1941)
Centrale atomice răspândite pe continentul atlant
 
Abandonaţi de Fiii Legii Unice, oprimaţilor nu le rămâne decât supunerea sau revolta. Foametea, mizeria, munca istovitoare îi îndeamnă la răscoală.
Dintre Fiii lui Belial sunt unii care intervin „însu­fleţiţi de dorinţa de a reinstaura ordinea în haosul existent şi de a linişti spiritele”…
Majoritatea imensă preconizează însă folosirea unor arme ucigătoare.
Atlanţii sunt înfricoşaţi; unii dintre ei se re­fugiază în regiuni mai blânde, mai ospitaliere.
Acesta este al doilea val de migraţie atlanta, afirmă Cayce.
„în timpul exodului provocat de previziunile ac­tivităţilor care urmau să declanşeze forţele dis­trugătoare ale morţii, unii s-au îmbarcat în navele spaţiale de care dispuneau, îndreptându-se spre Pirinei, Yucatan, Egipt şi ţara Mayra, reprezentată astăzi de statele Nevada şi Colorado.” (7 aprilie 1934)
Cu timpul, centralele atomice se înmulţiseră atât de mult încât erau o parte integrantă a peisaju­lui. Nebunia şi iresponsabilitatea unor Fii ai lui Belial aveau să le transforme în instrumente ale morţii.
„Fiii lui Belial instalează forţe nimicitoare în dife­rite regiuni ale ţării, uzine care trebuia să producă energie pentru diferitele forme de activitate ale populaţiei la oraşe, la sate şi în provinciile înveci­nate. Din neglijenţă, dar fără rea intenţie, aceste uzine au fost suprasolicitate şi au intrat într-o reacţie incontrolabilă, care a dus la distrugerea ţării.” (20 decembrie 1933)
Edgar Cayce situează al doilea cataclism în anul 28.000 î.H. Mai multe insule mari dispar, aco­perite de valuri; Lemuria se scufundă în Oceanul Pacific; o mare parte a continentului atlant se afundă în Oceanul Atlantic. A doua catastrofă este relatată de Biblie, afirmă Cayce; ea se referă la Arca lui Noe şi la Potop.
Atlanţii fug îngroziţi, îndreptându-se spre terito­rii care să le ofere un adăpost sigur: Antile, Peru, Egipt; pentru cei rămaşi pe continentul atlant, cata­clismul înseamnă sfârşitul unei ere şi începutul unei noi civilizaţii, în care progresul va sluji omul.
A doua renaştere a Atlantldei
 
Ţara îşi vindecă rănile şi începe opera de re­construire. Spiritul ştiinţific, însoţit de o energie ex­traordinară şi de o capacitate de lucru neobişnuită, ajută acest popor superior să treacă peste noua lovitură a sorţii, şi să stăpânească mai departe o tehnică de vârf, obţinând rezultate uimitoare. De pildă, în electronică, progresul este formidabil; rezultate excepţionale se înregistrează în chimie, fizică, psihologie, în stăpânirea energiei atomice, sistemele de încălzire şi iluminare, (dintre cele mai perfecţionate), în mijloacele de comunicaţie, con­trolul total asupra razelor luminoase cum este laserul sau „raza morţii”, descoperirea aerului lichid, a aerului comprimat, a aliajelor metalice, a cuprului, a aluminiului, a uraniului şi a altor metale în sfârşit, atlanţii ştiau să stăpânească energia solară. „Piatra de foc” este instalată în templul Soarelui, la Poseida; ea este generatorul central al întregii ţări. Oraşe, sate, uzine, maşini zburătoare, submarine, vehicule de agrement, toate primesc energia necesară din această sursă. Domeniul medical beneficiază, de asemenea, de această energie, care, administrată sub forma iradierilor, con­tribuie la vindecarea bolilor, ba chiar la întinerire.
aa
Focuri sacre cu strălucire stranie
 
Pe tot cuprinsul ţării, oraşe minunate, clădite din piatră albă, apar cu repeziciune în regiunile care fuseseră ferite de dezastru. Ele se numesc Amaki, Achaei, sau Poseida — considerată capitala lumii atlante. Centru de cultură şi de întâlniri internaţio­nale, Poseida este un oraş dotat cu toate instalaţiile moderne, conform cerinţelor tehnicii celei mai avan­sate. La o extremitate a Golfului Parfa se află portul cel mai animat de pe glob…
Apeducte imense aduc apa necesară alimen­tării imobilelor, umplu bazinele şi lagunele, oferind locuitorilor bucuria jocurilor de apă. In centrul ora­şului se află un monument somptuos, templul Fiilor Legii Unice, unde ard zi şi noapte „focurile sacre” a căror strălucire este stranie. Este un loc destinat în­trunirilor, meditaţiei şi culturii, unde elita intelectu­alităţii discută sau studiază probleme de astrono­mie, metafizică şi astrologie.
Şi pe străzi arta îşi spune cuvântul, prin ad­mirabilele mozaicuri ce împodobesc zidurile caselor.
Arhivele Atlantide sunt puse la adăpost
 
Acest extraordinar cuantum de cunoştinţe, rezultând din cercetările întreprinse de Fiii Legii Unice, este deviat de la ţelul său originar de Fiii lui Belial. Infiltrându-se în cele mai înalte sfere ale gu­vernului, aceştia recurg la cele mai josnice mijloace pentru a instaura dezordinea, corupţia, oprimarea şi Forţa Răului.
„Piatra de foc” nu mai este folosită în scop benefic, devenind un instrument de constrângere şi tortură, iar poporul o numeşte „Cristalul cumplit”.
Culme a cruzimii, sacrificiile umane sunt tot mai numeroase!
Cultul Soarelui şi al falselor divinităţi înlocuiesc cultul zeului unic. Câteva temple sunt profanate şi devin lăcaşuri ale desfrâului. Legile şi instituţiile sunt batjocorite cu uşurinţă, fără ruşine; societatea e dominată de o anarhie totală.
Clasele conducătoare afişează o bogăţie os­tentativă şi se complac în lux şi depravare, înaltul cler se asociază, în mod primejdios, cu tot felul de intriganţi şi oferă girul său unor acţiuni şi procedee imorale.
Clasele defavorizate sunt copleşite de impo­zite, abrutizate de mizerie şi de nedreptate. Fiii Legii Unice, regrupaţi în comunităţi, lansează avertis­mente nenumărate. Din nefericire, nimeni nu dă atenţie celor spuse de ei; cel mult li se spune că sunt piază-rea. Atunci, în ultimă instanţă, ei se hotărăsc să convoace un sfat al înţelepţilor din lumea întreagă. Conferinţa nu face decât să cons­tate o stare de fapt şi nu prezintă nici o soluţie con­cretă. Se hotărăşte, totuşi, să se pună la adăpost, în regiuni mai sigure, arhivele religioase şi dosarele cuprinzând descoperirile ştiinţifice principale.
Emisari speciali, desemnaţi de înţelepţi, duc preţioasele arhive pe calea aerului, pe apă sau pe uscat, către tărâmuri îndepărtate: Egipt, Honduras, Yucatan. în ţară, răscoalele şi actele de violenţă se înmulţesc. Războiul civil este iminent.
Atlantida dispare în cel de-al treilea cataclism
 
în această perioadă, continentul este supus unor mari transformări geologice. Zguduiri foarte puternice produc o panică justificată: e sfârşitul lu­mii! Atlanţii fug unde văd cu ochii, folosind toate mij­loacele. Dar este prea târziu! Pământul cu toţi locuitorii săi se scufundă în valurile tumultoase, care pustiesc totul în calea lor. Din continentul acesta imens într-o clipă nu mai rămân decât câteva culmi care se afundă încet în ocean.
Insulele Bahamas reprezintă, după Cayce, tot ce a rămas din Poseida. Alte pământuri au dispărut în adâncuri. Aproape de Bimini, la cincizeci de mile depărtare de coastele Floridei, se constatăun feno­men ciudat: la suprafaţa apei se vede un strat de mâl, nemişcat şi permanent. Edgar Cayce este de părere că acolo ar fi situat locul unde s-a scufundat un templu atlant. Aceste evenimente dramatice s-au petrecut la o dată foarte îndepărtată: 9500 Î.H.
atlantida
Irochezli descind din atlanţi?
 
Continentul Atlantidei a fost lovit de trei cata­clisme; fiecărei epoci de mari transformări geologice îi corespunde exodul unei fracţiuni a populaţiei, care va transmite popoarelor cu care vin în contact progresul şi cultura epocii lor.
Regiunile alese de majoritatea atlanţilor sunt Pirineii, Egiptul, America de Sud şi de Nord, India.
în Yucatan (Honduras, Guatemala şi Mexic) atlanţii creează civilizaţia maya.
în America de Nord, unii se instalează în Noui Mexic, în Arizona, în Colorado. Alţii merg mai de­parte, spre răsărit, până la Mississippi şi Ohio.
Descoperim influenţa religiei atlante la aproape toate triburile de piei roşii, iar despre irochezi se crede că descind direct din emigranţi atlanţi.
în Egipt, influenţa atlanta este foarte puternică; nu este exclus ca Marile Piramide să fie opera re­fugiaţilor atlanţi; această arhitectură aparte se poate compara cu cea din Yucatan, care, după cât se pare, este de origine atlanta.
în ultimele sale „lecturi” referitoare la Atlantida, vizionarul din Virginia Beach schiţează o concluzie destul de pesimistă pentru epoca noastră: „fiind ori­entată în întregime spre progresul material, civi­lizaţia noastră tehnologică este ruptă complet de bazele ei spirituale şi riscă, la rândul ei, să aibă soarta tragică a Atlantide!”.
………………………………………………………….
Anca Bogdan

egipt 17

Tablitele Sumeriene: 

Istoria AN.UNNA.KI – „Cei ce din Cer au Venit”


Annunaki invasion
 
Tablitele summeriene sunt cunoscute ca cele mai vechi scrieri de pe planeta, insa nu este asa, tablitele descoperite in Muntii Neamtului sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cele summeriene. De ce nu le analizeaza nimeni pe plan mondial?, de ce se vorbeste despre asta? Pt ca Romania ar fi mai cunoscuta tuturor si evident ca nu se doreste asta, pe langa cele din Muntii Neamtului sunt
Tablitele de la Tartaria si ele mai vechi, iarasi aceeasi problema, nici ele nu sunt cunoscute pe plan modial, deoarece cei care au modificat, scris si rescris istoria nu vor ca noi sa aflam asaceva, mai ales despre ROMANIA.

tablitele+sumeriene
Acum ma voi referi la Tablitele Summeriene, mai exact la rasa extraterestriilor care este prezentata acolo si anume AN.UNNA.KI.
 
Cel care a tradus tablitele summeriene a fost reputatul savant Zecharia Sitchin.
Acum voi prezenta istoria reptilienilor anunnaki, asa cum este in tablitele summeriene:
Evenimente inainte de potop:
450.000 i.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru incepe sa se deterioreze si devine astfel ostilita vietii. Anu il detroneaza pe Alalu si ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici gaseste zacaminte de aur si realizeaza ca acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Annunaki aterizeaza pe Terra si isi stabilesc baza la Eridu, cu intentia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt condusi de Enki, care este fiul lui ANU
430.000
Pamantul incepe sa devina ospitalier datorita climei care devenise mai blanda. Annunaki sosesc pe pamant in numar mare. Ei sunt condusi de sora vitrega a lui Enki. Ea era doctor si avea rang de conducator
416.000
Productia de aur incepe sa scada, iar acest lucru il determina pe ANU sa vin pe Pamant. Impreuna cu el soseste si fiul lui, Enlil. Odata ajuns aici, Anu hotaraseste ca exploatarea miniera sa aiba loc in Africa. Totodata il numeste pe Enlil coordinator al misiunii Terra. Enki este trimis in Africa. In momentul in care vroia sa paraseasca Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400.000
In sudul Mesopotamiei existau sapte localitati dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spatial din Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur si Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile era transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat si apoi trimis in sus pe orbita. De aici era incarcat in navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era raspunzator de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi il sprijina pe nepotul lui Alalu, iar acesta incearca sa ia Pamantul in stapanire.
Enlilitii castiga intr-un final razboiul impotriva zeilor.
ANNUNAKI

 

300.000
Annunaki se razvratesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau in mine, Enki si Ninhursag se vad pusi in situatia de a gasi alti muncitori. De aceea se gadesc sa creeze lucratori. Primi lucratori obtinuti prin manipulare genetica au avut la baza AND-ul unei female de maimuta. Acestia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt pusi la munca in locul annunaki-lor. In acelasi timp Enlil adduce lucratori primitive din Edin din Mesopotamia.
Homo Sapiens a fost creat avand posibilitatea procreerii si de aceea a inceput sa se inmulteasca.
200.000
O noua era glaciara se abate asupra Pamantului. Acest lucru face ca viata sa regreseze.
100.000
Clima incepe sa isi revina, incalzindu-se. Fiicele oamenilor care era deosebit de frumoase sunt ravnite de catre annunaki. Acestia incep sa se cupleze cu ele. Acest lucru in enerveaza pe Enlil.
75.000
Asupra Pamantului se abate o noua era glaciara. Pe Pamant este atat de frig incat doar omul Cro-Magnon supravietuieste.
49.000
Enki si Ninhursag se decide sa puna noi conducatori in Shuruuppak. Ei ii aleg din randul oamenilor, dar din categoria celor care aveau parinti annunaki. Acest lucru il infurie pe Enlil, care se hotaraste sa distruga intreaga populatie.
13.000
Enlil isi da seama ca se va produce o catastrofa globala odata cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pamantului. Valul urias ce urma sa se propage pe Terra avea sa ii duca planul la bun sfarsit. El ii pune pe annunaki sa jure ca nu vor divulga oamenilor aceasta informatie.
annunaki+reptilian
Evenimentele dupa Marele Potop
11.000 i.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea si ii invata pe Ziusudra (Noe din biblie) cum sa isi construiasca o barca sigura. Apele se revarsa asupra Pamantului. Annunaki urmaresc intreaga scena de la bordul navei lor. Dupa ce apele au inceput sa se retraga, Enlil accepta ca populatia ramasa sa primeasca unelte si seminte. Oamenii incep sa cultive mai intai in zonele inalte. Enki ii invata cum sa domesticeasca animalele.
10.500
Descendentii lui Ziusudra (Noe cel din biblie) primesc trei tinuturi unde sa isi desfasoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, ii ajuta facand stavilare si secand raurile spre a le oferi teren fertile.
Enki intervine si el, facand valea Nilului cultivabila.
Peninsula Sinai este transformata in port pentru navele spatiale. Annunaki construiesc un Centrul de Control pe muntele Moriah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul nascut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, imparte domnia Egiptului intre Osiris si Seth.
9.330
Seth il captureaza pe Osiris, dupa care il omoara taindu-l in bucati. Preaia apoi rolul de conducator al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, isi razbuna tatal initiind primul razboi al piramidelor. Seth reuseste sa scape refugiindu-se in Asia. El ia peninsula Sinai si Canaan-ul.
8.670
Urmasul lui Enlil nu sunt de accord cu faptul ca desendentii lui Enki controlau toate zonele de zbor si de aceea initiaza un al doilea razboi al piramidelor. Ninurta castiga batalia si goleste piramidele de echipament. Ninhursag organizeaza o conferinta de pace. Conducerea Egiptului este preluata de urmasii lui Thoth Atlantul, cel care a construit defapt piramidele. Dinastia Ra/ Marduk isi pierde puterea. Se construieste Heliopolisul.
8.500
La portile facilitatilor spatiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla in Jericho.
7.400
Este o perioada a pacii. Annunaki dezvaluie oamenilor noi cunostinte. Este momentul in care incepe perioada neolitica. Egiptul este condos de semi-zei.
3.800
Annunaki se hotarasc sa infiinteze din nou orasele zeilor din summer. Este momentul in care apare civilizatia. Primele orase contruite sunt Eidu si Nippur. Marele sef al annnunaki ANU vine in vizita pe Terra. Cu aceasta ocazie se construieste orasul Uruk, iar templul acestui oras este inchinat zeitei Inanna, care era nepoata lui ANU.
Istoria Familiilor Regale de pe Terra
3.760
Oamenilor le-a fost data conducerea. Ninurta face prima capitala la Krish. In Nippur apare calendarul. Civilizatia incepe sa se raspandeasca si in afara Summerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea in Summer. Babilonul este proclamat de catre Marduk ca fiind “poarta zeilor”. Acum are loc cunoscut incident de la turnul Babel, iar annunaki reusesc sa amestece limbile oamenilor.
Thoth atlantul a fost dat jos de pe tron de catre Ra/Marduk. Dumuzi un atlant, fratele lui Thoth atlantul, cel care o “tradase” pe Inanna este arestat si apoi ucis din greseala. Marduk este zidit de viu in Marea Piramida, dar reuseste sa scape printr-un tunnel.
Pleaca apoi in exil.
3.100 – 3.350
Sunt ani de haos, care se sfarsesc odata cu instalarea unui faraon. Civilizatia inainteaza ajungand in a doua regiune.
2.900
Conducerea Summerului este preluata de Erech, caruia Inanna ii da putere peste a treia regiune. Acesta este momentul in care valea Indus incepe sa se civilizeze.
2.650
Regatul Summerului incepe sa se destrame, ocazie cu care capitala se muta. Enlil isi da seama ca oamenii sunt din ce in ce mai greu de condos.
2.371
Inanna se indragosteste de Sharu-Kin (Sargon akkadianul). Acesta isi stabileste capitala la Agade. Acesta este momentul nasterii imperiului Akkadian.
2.316
Sargon, vrand sa stapaneasca cele patru regiuni, desacralizeaza pamantul Babilonului. Conflictul dintre Inanna si Marduk capata amploare si ia sfarsit doar in momentul in care Neregal, fratele lui Marduk, pleaca in Africa, spre a-l convinge sa paraseasca Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sim. Acesta reuseste cu ajutorul Inannei sa intre in Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea in Mesopotamia. Narram-Sin sfideaza Nippurul. Marii annunaki ataca Agade, stergandu-l de pe fata pamantului. Inanna reuseste sa scape. Grupari loiale lui Enlil si Ninurta ocupa Summerul si Akkad.
2.220
Civilizatia Summerului explodeaza gratie unor conducatori abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth atlantul sa construiasca un ziggurat in onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul in care Terah, tatal lui Abraham se naste intr-o familie de inalti preoti.
2.180
Egiptul se imparte in doua. Urmasii lui Ra/Marduk raman cu sudul, iar faraonii obtin tronul Egiptului de jos.

 

2.130
Autoritatea incepe sa se deterioreze in Mesopotamia.
Inanna nu reuseste sa reziste la conducerea Erechului.
Era Decisiva
2.123
In Nippur se naste Abraham.
2.113
Enlil ii incredinteaza lui Nannar, pamantul din Shem. Se decide ca UR. Sa fie capitala noului imperiu. UR-Nammu se urca pe tron si devine protectorul Nippurului.
Tatal lui Abraham, Terah, vine in Ur spre a incheia o alianata cu curtea regala.
2.096
Ur-Nammu este ucis in razboi. Oamenii sunt convinsi ca omorarea lui a fost aranjata de ANU si Enlil. Terah pleaca impreuna cu familia sa in Harran.
2.095
Shulgi vine la tron in Ur. Imperiul incepe sa prospere. El se indragosteste de Inanna si devine iubitul acesteia. Da Larsa elamitilor in schimbul promisiunii ca vor servii ca legiune straina.
2.080
Parintii din Theba, care ii erau loiali lui Ra/Marduk au inceput sa faca presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obtine adepti pentru tatal sau, din Asia de Vest.
2.055
Nnnar ii ordona lui Shulgi sa trimita trupe elamite pentru a stopa revolta din orasele Canaanite. Elamitii ajung la intrarea in peninsula Sinai si la portul spatial.
2.048
Moare Slugi, Marduk se muta in tinutul hititilor. Abraham stapaneste peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupa de elita.
2.047
Amar-Sin, cunoscut in Biblie ca Amraphel, devine regale Urului. Abraham pleaca in Egipt, de unde revine dupa cinci ani, insotit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formeaza coalitia regilor din est si organizeaza o expeditie militara in Cannan si Sinai. Conducatorul acesteia este elamitul Kheodor-la`omer.
Abraham le blocheaza accesul la intrarea in portul spatial.
2.038
In timp ce imperiul se destrama, Shu-Sin il inlocuieste pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin il inlocuieste pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce in ce mai mult orientate catre Marduk.
 
2.024
Marduk intra in Summer si se inscauneaza in Babilon.
Lupta se extinde catre centrul Mesopotamiei. Pamantul sfant al Nippurului este ocupat. Enlil ordona pedepsirea lui Marduk si Nabu, insa Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal ii tinea partea lui Enlil. Nabu impreuna cu ajutoarele lui incearca sa captureze portul spatial, moment in care marele annunaki ANU aproba folosirea armelor nucleare. Nergal si Ninurta distrug atat portul spatial cat si orasele Canaanite.
2.023
Vantul poarta deseuri radioactive catre Summer, iar oamenii si animalele mor rapuse. Apa este otravita si pamantul devine sterp. Summerul si intreaga sa civilizatie zac in ruine. Abraham moare la varsta de 100 de ani, iar mostenitorul devine Isaac.

angelofhope

SOCIETATEA SECRETA THULE, AGARTHA SI HITLER


1+%25282%2529
 
„Ultima Thule” a fost capitala primului continent colonizat de arieni. Acesta se numea „Hyperboreea” şi era mai vechi decât Lemuria şi Atlantida (continente înghiţite de apele oceanului, unde au existat cândva mari civilizaţii). În Scandinavia se găseşte o legendă referitoare la „Ultima Thule”, această ţară minunată din Marele Nord unde soarele nu apune niciodată şi unde trăiau strămoşii rasei ariene.
Continentul „Hyperboreea” era situat în marea Nordului şi a fost înghiţit în timpul unei epoci glaciare. Se presupune că locuitorii săi au venit din sistemul solar numit Aldebaran care este astrul principal din constelaţia Taurului: ei măsurau aproximativ patru metri, aveau pielea albă şi erau blonzi cu ochi albaştri. Nu cunoşteau războaiele şi erau vegetarieni (Hitler de asemenea). După pretinsele texte din Thule, hyperboreenii erau foarte avansaţi în tehnologia lor şi s-ar fi servit de „Vril-ya”, maşini zburătoare cărora le zicem astăzi OZN-uri. Graţie exsistenţei a două câmpuri magnetice rotite invers, aceste discuri zburătoare erau capabile de levitaţie, ar fi atins viteze enorme şi făceau manevre surprinzătoare în timpul zborului, performanţe pe care le observăm astăzi la OZN-uri.
Ei au utilizat forţa Vril ca potenţial energetic, adică drept carburant (Vril=eter, sau prana, chi, forţă cosmică, orgon… Dar acest cuvânt derivă de asemenea din „vri-IL” akkadian ceea ce înseamnă „asemănător cu cea mai mare divinitate” sau „egal cu Dumnezeu”). Ei sustrăgeau deci energia (care nu costa nimic) din câmpul magnetic terestru, cum o fac convertizoarele cu tachioni ale comandantului Hans Coler sau otorul din „spaţiu quantic” dezvoltat de Oliver Crane.
Atunci când continentul Hyperboreea a început să se scufunde, locuitorii săi au săpat tunele gigantice în scoarţa terestră cu maşini mari şi s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Acest regat subteran se numeşte „Agartha” sau „Agarthi”, şi capitala sa se numeşte „Shamballah”.
Perşii numeau acest regat subteran „Ariana” sau „Arianne”, ţara deorigine a arienilor.
Suveranul acestui regat era „Rigden Iyapo”, regele lumii, iar reprezentantul său pe Terra ar fi dalai-lama. Haushofer era neliniştit că acest regat subteran de sub Himalaya era locul de origine al rasei ariene. El susţinea că avea proba obţinută în timpul numeroaselor sale călătorii în Tibet şi în India.
Semnul distinctiv al lui Thule era zvastika cu braţele îndreptate spre stânga.
 
swastika+anthakaranna
NOTA BLOGGERULUI: Zvastika cu bratele spre stanga este un simbol stravechi, semnul originar gasit desenat inclusiv prin pesteri, datat la 12.000 de ani vechime dar este cu mult mai vechi,simbol de protectie si evolutie spirituala, de orientare pozitiva.Hitler l-a inversat, desenandu-l cu bratele rotite spre dreapta, inversandu-i si polaritatea si utilizandu-i forta pentru a cuceri si a supune mase de oameni, popare, prin involutie.In acelasi fel este utilizata pentagrama inversata de catre |Satanisti, cu 2 colturi sus.
 
swastika+hitler
 
Conform spuselor lama tibetanilor şi lui dalai-lama în persoană, oamenii numiţi agarthieni există şi astăzi. Regatul subteran, care este pomenit în toate scrierile orientale, s-ar fi răspândit de-a lungul mileniilor sub toată suprafaţa Terrei cu centre imense sub Sahara, sub munţii Matto Grosso şi sub muntele Santa Catarina în Brazilia, sub Yucatan în Mexic, sub muntele Shasta în California, în Anglia, în Egipt şi în Cehia şi Slovacia.
Hitler spera să găsească intrările regatului subteran al Agarthei şi de a intra în contact cu urmaşii „oamenilor-zei” arieni din Aldebaran-Hyperboreea. În legendele şi tradiţiile acestui regat subteran, se spune, între altele, că va fi pe planeta noastră un război mondial devastator (al treilea) care se va sfârşi datorită cutremurelor de pământ şi altor catastrofe naturale inclusiv inversarea polilor care vor antena moartea a 2/3 din omenire. După acest „ultim” război, diferitele rase din interiorul Terrei se vor reuni din nou cu supravieţuitorii de pe suprafaţa planetei şi vor introduce „Vârsta de Aur” milenară (era Vărsătorului).
Hitler dorea să creeze o „Agarhta” sau „Ariana” pe suprafaţa Terrei cu rasa stăpânilor arieni şi acest loc trebuia să fie Germania. În timpul celui de-al treilea Reich, au avut loc două mari expediţii SS în Himalaya pentru a găsi intrările în regatul subteran. Alte expediţii au avut loc în Anzi, în munţii Matto Grosso şi Santa Catarina în Brazilia, în Cehoslovacia şi în Anglia. Unii au afirmat că oamenii din Thule credeau că independent de sistemul tunelelor şi oraşelor subterane, Terra era găunoasă, cu intrări mari, una la polul Nord şi alta la polul Sud. Se refereau la legile naturii: microcosmosul şi macrocosmosul. Fie că era vorba de o celulă de sânge, de o celulă a corpului sau de un miez şi o cavitate înconjurată de un înveliş, „corona radiată”, viaţa se petrece deci în interior. Oamenii din Thule au concluzionat că Terra trebuia să fie constituită deci după acelaşi principiu. Chiar druzele confirmă asta, căci sunt cavităţi stâncoase care au o viaţă proprie, adică mineralele şi cristalele, se găsesc în interior.
În consecinţă, Terra ar putea fi găunoasă şi ea, ceea ce ar corespunde, de altfel, spuselor lama tibetani şi lui dalai-lama şi ea ar trebui să aibă un miez, un soare central care conferă interiorului său un climat regulat şi o lumină solară permanentă.
 
LadyDeath
 
Adevărata viaţă a planetei noastre s-ar petrece în interior de aceasta, rasa stăpânilor ar trăi acolo şi mutanţii la suprafaţă. Acesta ar fi motivul care ar explica de ce nu putem descoperi nicio viaţă pe alte planete ale sistemului nostru solar deoarece locuitorii de acolo locuiesc de asemenea în interior. Intrările pricipalear fi la polul Nord şi la polul Sud, poli traversaţi de lumina soarelui central care creează „aureolele boreale”, pretinsele lumini polare, greu de explicat de oamenii de ştiinţă. Masa solidă ar ocupa mai mult volum în interiorul planetei noastre decât masa apelor. După exploratorul polilor Olaf Jansen şi a altor exploratori, apa din interior ar fi apă dulce, ceea ce ar explica de ce gheaţa Articii şi Antarticii nu este constituită din apă sărată ci din apă dulce. Această teză privind alcătuirea planetei noastre este susţinută de mărturiile exploratorilor polilor Cook, Peary, Amundsen, Nansen, Kane şi de amiralul E. Byrd. Cu toţii am avut aceleaşi experienţe stranii care nu concordă cu teoriile „ştiinţifice” stabilite. Despre ce este vorba?
Toţi au constatat că vântul se încălzea deasupra latitudinii de 76 de grade, că păsările zburau deasupra gheţii în direcţia Nordului şi că animalele, cum ar fi vulpile, se îndreptau în aceeaşi direcţie, că se găsea zăpadă colorată şi gri care, topită dezvăluia polen de flori multicolore care se găseşte la polul Nord? De unde vine praful vulcanic pentru că niciun vulcan nu este semnalat pr hărţile oficiale disponibile? În plus, unii cercetători s-au găsit uneori într-o mare de apă dulce, şi au relatat că au văzut doi sori la un moment dat al călătoriei. Sau, au găsit mamuţi cu părul încă proaspăt al căror stomacuri conţineau, câteodată, iarbă-proaspătă.
agartha

 

Pentru oamenii lui Thule, aceste mituri despre „Terra găunoasă” erau destul de stufoase pentru a fi luate în serios. Dar a avut loc totuşi o expediţie, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Antarctica.
Atunci când în 1532 cuceritorii spanioli sub conducerea lui Pizarro au ajuns în America de Sud, indienii îi numeau Vicarochas (stăpânii albi). În legenda lor, este vorba despre o rasă de stăpâni giganţi cu pielea albă care, cu secole înainte au coborât din cer cu „discuri zburătoare”. Ei au domnit mult timp peste o parte a oraşelor indigenilor apoi au dispărut brusc, dar au promis că vor reveni. Indigenii au crezut că noii veniţi, spaniolii, erau acei Vicarochas şi le-au pus la dispoziţie aurul lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Tibet şi în alte regiuni din Himalaya atunci când au sosit primii călători albi. Tibetanii îi priveau uimiţi şi-i întrebau de ce au venit de acolo de jos (de la poalele munţilor) deoarece, de obicei, soseau din ceruri.
 
Societatea Thule şi Adolf Hitler

 

La sfârşitul lui octombrie 1918, Sebottendorf le-a dat fraţilor din lojă Karl Harrer şi Anton Drexler, drept misiune, de a forma un cerc de lucru. Acesta a devenit, mai târziu, partidul muncitorilor germani, DAP (Deutsche Arbeiterpartei). Revista Societăţii Thule era „Volkischer Beobachler” (Observatorul poporului).
În octombrie 1918, tânărul ocultist şi ezoterist Adolf Hitler (care se numea, de fapt, Adolf Schicklgruber; Hitler era numele de fată al mamei sale) a intrat în DAP, partidul Thule, şi s-a remarcat pentru talentele sale de orator.
Trevor Ravenscroft descrie în „Der Speer des Schicksals” (Sabia destinului) ceea ce i-a povestit un prieten din tinereţea lui Hitler, Waufer Johanes Stein care a devenit, mai târziu, consilier al francmasonului Winston Churchill: Hitler, deja mare adept al misticismului la vârsta de 20 de ani, a încercat să atingă nivele de conştiinţă ridicate cu ajutorul drogurilor. Prin intermediul librarului Pretzsche din Viena, adept al misticismului german şi al doctrinei rasei stăpânilor arieni, Hitler şi-a stabilit bazele viziunii sale viitoare a lumii şi cu ajutorul său, a făcut rost de un drog halucinogen pentru a accede la iluminarea mistică.

Bulwer Lytton+The+coming+race

 

Hitler, deja dependent de droguri din tinereţe, a luat narcotice puternice pe tot parcursul vieţii sale. Conform jurnalului de bord al medicului său personal, Theodor Morell, Hitler a primit timp de şase ani cât a durat războiul injecţii cu diferite calmante, stricină, cocaină, derivate morfinice şi alte droguri.
În acea perioadă, Hitler a aflat despre „Protocoalele înţelepţilor din Sion”, ceea ce l-a făcut să aibă o mare aversiune faţă de evrei. Apoi el s-a angajat în DPA, partidul lui Thule, ca orator electoral şi a învăţat, mai târziu, de a scrie şi citi bine graţie lui Dietrich Eckart, anti-bolşevic şi frate al Societăţii Thule. Acesta l-a introdus pe Hitler în cercurile muncheneze şi berlineze, iar viitorul Fuhrer şi-a însuşit în întregime concepţiile Societăţii Thule. În 1924, atunci când Hitler se afla în puşcărie la Landsberg ca urmare a puciului munchenez, Haushofer petrecea câteva ore pe zi cu el pentru a-i transmite teoriile şi proiectele sale. Între altele, i-a dat cartea lordului Bulwer-Lytton „The coming race” (Rasa care va veni), în care era descrisă o rasă ariană puternic dezvoltată care trăia sub pământ. Vasele în formă de farfurii zburătoare jucau un rol esenţial. Dar Hitler a citit şi cartea lui Ferdinand Ossendowski „Animale, oameni şi zei” care dezvăluia legendele Agarthei şi Shamballei. Şi a fost perfect absorbit de magia regatului subteran şi de doctrina rasei ariene proprie membrilor Societăţii Thule.
 
wewelsburg+hitler+agartha+thule+illuminati
                                 Wewelsburg Castle, home of the SS cult centre
SS-ul, numit de asemenea „Ordinul negru” nu erau doar un simplu regiment de poliţie ci şi un veritabil ordin religios cu o structură ierarhică. Cine s-ar fi putut gândi că acest brutal partid nazist era un ordin sacru? O asemenea afirmaţie poate să pară ridicolă însă nu este pentru prima oară în istorie când un ordin sacru este responsabil de acte de o atrocitate fără egal. Iezuiţii, dar şi dominicanii care conduceau Inchiziţia în Evul Mediu, sunt unele exemple. „Ordinul negru” era manifestarea concretă a concepţiilor ezotelnice şi oculte ale Societăţii Thule.
În interiorul SS-ului se găsea o altă societate secretă, elita, cercul cel mai intim al SS-ului, SS-iştii „Soarele Negru”. Soarele nostru se afla în jurul soarelui negru, adică un mare Soare central, soarele Primordial care este reprezentat, prin crucea cu braţe isoscele. Această cruce a fost desenată pe avioanele şi pe tancurile celui de-al treilea Reich. Templierii, Crucea-Roşie şi multe alte loje vechi o folosesc încă în aceeaşi optică. Societatea THule şi cei care au devenit, mai târziu, SS-iştii „Soarele Negru” lucrau în strânsă colaborare nu doar cu colonia tibetană din Berlin, ci şi cu un ordin de magie neagră tibetană. Hitler era în contact permanent cu cel puţin un tibetan cu mănuşi verzi care era desemnat ca „paznicul cheii” şi care ştia unde se găsea intrarea în Agartha (Ariana).
La 25 aprilie 1945, ruşii au descoperit cadavrele a şase tibetani dispuse în cerc într-o pivniţă din Berlin, în mijloc găsindu-se cel al omului cu mănuşi verzi. S-a crezut că era vorba despre o sinucidere colectivă. Dar la 2 mai, după intrarea ruşilor în capitala Germaniei, s-au găsit peste 1000 de bărbaţi morţi care erau, fără nicio îndoială, originari din regiunile himalayene şi luptaseră alături de nemţi. Ce făceau oare aceşti tibetani la mii de kilometri de casa lor în uniforme germane?

Ferdinand+Ossendowski+Animale%252C+oameni+%25C5%259Fi+zei

 

Foarte mulţi tineri au fost formaţi de „Soarele negru” în timpul celui de-al treilea Reich, în castelul-fortăreaţă de la Wewelsburg şi trimişi în Tibet pentru a continua acolo de a supravieţui şi a se pregăti să înfrunte marea luptă finală de la sfârşitul secolului 20.
După spusele lui Bardon, Hitler era membru al unei loje „FOGC” (ordin francmasonic al centurii de aur), cunoscut, de fapt, ca cea de-a 99-a lojă. În ceea ce priveşte cele 99 de loje, există 99 răspândite în lume şi fiecare este compusă din 99 de membri. Fiecare lojă este sub dominarea unui demon şi fiecare membru are un „demon” propriu. Demonul acesta îl ajută să aibă bani şi putere însă, în schimb, sufletul persoanei îi va servi demonului, după moartea sa. În plus, în fiecare an, un membru trebuie sacrificat demonului lojei, în locul său fiind admis alt membru. Membrii celor 99 de loje sunt de asemenea conducători sfoarte influenţi în economie şi finanţe şi sunt mai prezenţi astăzi ca niciodată. Lojele FOGC, adică cele 99 de loje, sunt extrem de periculoase, se crede. În comparaţie cu ele, satanismul este aproape inofensiv!
NOTA BLOGGERULUI: Masonii nu numai ca sunt Satanisti, dar au si initiere pe acest Ordin, din acest motiv satanistii „de ocazie” sunt o gluma in comparatie cu Masoneria.De asemeni, masonii sunt in marea lor majoritate Reptilieni, ceea ce le da un alt avantaj, relativ la capacitatile psihice pe care le au.Vestea buna este ca nu sunt deloc de neinvins, avand cateva „puncte slabe” din conceptie si reactionand foarte aproape de comportamentul animalic, in lupta.
 
thule+illuminatti
 
Ce s-a întâmplat cu Hitler? După spusele lui Bardon şi Miguel Serranos (fost ambasador chilian în Austria), Hitler a fugit în America de Sud cu ajutorul celor 99 de loje. Se spune chiar că cadavrul care s-a găsit şi a cărui dantură a fost identificată ca fiind falsă de către dentistul Fuhrer-ului a fost plasat acolo de cele 99 de loje. Un ziar german de mare tiraj a publicat la 5 martie 1979 că s-a găsit avionul particular al lui Hitler în junglă în America de Sud.
Joseph Greiner (autorul cărţii „Das Ende des Hitler Mythos” – Sfârşitul mitului Hitler) a afirmat că A. Hitler a decolat cu avionul său la 30 aprilie 1945 de la aeroportul Tempelhof din Berlin. Alţii spun că ss-a folosit de maşinăriile zburătoare descoperite de „Societatea Vril”, pentru a părăsi Germania.

sursa: necunoscuta