[ARForms id=102]
Istoria anumitor credinte si superstitii constituie unul din capitolele cele mai stranii, dar nu mai putin importante, ale istoriei spiritului uman si al evolutiei acestuia. Oricat de ciudate ar fi fost reveriile magiei si ale astrologiei, oricat de departe suntem noi acum, datorita progresului stiintelor, de ideile pe care le-au inspirat, aceste conceptii au exercitat asupra oamenilor, vreme de multe secole, si pana intr-o epoca destul de apropiata de a noastra, o influenta prea adanca si decisiva pentru a fi neglijate de cel care incearca sa delimiteze etapele intelectuale de evolutie a umanitatii.”
Francois Lenormant
Hristos nu a practicat niciodată iertarea în masă, căci legea efortului ar fi fost contrazisă, iar Hristos prin esenţă respectă legea potrivit căreia fiecare om răspunde de propriile sale acţiuni. Ţinând seama de acestea şi revenind la textul nostru citat mai sus, cel ce a tradus acel cuvânt vechi prin „iertare” a comis o gravă eroare de fond, o adevărată rătăcire. Putem afirma că: A CREDE ÎN IERTARE ESTE CEA MAI CRUNTĂ EREZIE, care ar fi trebuit dintr-un început scoasă în relief. A crede în iertare este expresia unei concepţii greşite despre ceea ce este esenţial în existenţa noastră: EFORTUL.
Credinţa în iertare este opiriul leneşilor spirituali, a celor care speră să se mântuiască, să fie primiţi în rai din milă, din marea milostivire a lui Dumnezeu, care se îndură, îi iartă de potlogării şi-i primeşte în împărăţia Cerurilor pe cei ce fac cruci şi aprind lumânări în biserici.
A crede în iertare este expresia celei mai grave stări spirituale: LENEA MINŢII lipsa MEDITAŢIEI, lipsa untului-de-lemn a CANDELEI DUHULUI.
Revenind la textul nostru citat mai sus, expresia de a „dezlega” poate fi expresia unui fenomen care s-ar putea produce în anumite condiţiuni. Aceste condiţiuni implică existenţa unui preot puternic în radiaţii luminice şi mensonice, precum şi a unui credincios plin de râvnă, dornic realmente de a pune stavilă păcatului. în cazul în care un astfel de preot realizează o apropiere de cel dornic de curăţire, preotul, prin puterea câmpului său magnetic şi luminic, poate produce un câmp inductor, care să genereze un fior sacru in cel dornic de curăţire, fior, care să-1 determine să se „dezlege” starea de păcat, să pună stavilă păcatului, să iasă din cercul vicios al abaterii. într-adevăr, un astfel de preot poate „să dezlege”. în acest sens există DEZLEGARE.
Intră astfel în discuţie pe de o parte puterea câmpului luminic şi moensonic al preotului, care reprezintă câmpul inductor, pe de altă parte capacitatea celui în stare de păcat de a recepţiona de a fi sensibil la câmpul inductor al preotului. Zadarnic există un preot plin de Putere magnetică inductoare, dacă omul este leneş şi insensibil la apropierea preotului. El nu se va putea ridica, nu se va putea curaţi. Dar daca culoarea păcatului său nu este gravă, atunci el este sensibil la puterea mensonico-luminică a preotului se naşte în el un curent indus şi în felul acesta dezlegarea primita poate constitui o primă treaptă în dificilul urcuş care implicit urmează dezlegării.
Cel mai eficace mod de curăţire este schimbarea opticii. Modificarea concepţiei omului asupra vieţii şi a faptelor, a distinctiei dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău în acţiuni. Dezlegarea împlica, cere, necesită schimbarea opticii. Schimbarea opticii necesită reculegerea, introspecţia, întoarcerea omului către sine. Acesta însă este un fenomen, este un proces care acţionează acţiunea urcuşului pentru că: a te curaţi înseamnă A ÎNCEPE URCUŞUL, iar urcuşul atrage noţiunea de timp.
Curăţire’.’ Da! Dar în timp şi nu în timp gol, ci plin de râvnă, strădanii şi eforturi. Curăţire? Da! Dar prin lupta cu sine, cu pornirile, cu intenţiile, cu gândurile…
DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL – George Vasai
Asa cum vrajile si farmecele se fac pentru a interveni pe cai magice in viata, gandurile si dorintele cuiva,silindu-l sau rugandu-l sa actioneze dupa voia altuia, desfacerile reprezinta acea arma magica cu care fiecare este liber sa se apere de agresiunea exercitata asupra sa in diferite moduri si cu diverse scopuri.
De-a lungul istoriei, practicile magice si vrajitoresti au fost folosite pe scara larga de absolut toate popoarele si civilizatiile. Putem afirma fara a gresi prea mult, ca insusi samanismul, religia primordiala prin definitie, avea numeroase practici din care au derivat mai apoi primele crampeie de magie si vrajitorie. Din punct de vedere strict istoric, magia isi trage numele de la Magi, o casta de preoti de rang inalt zoroastrieni a caror reputatie o depasea chiar pe cea a initiatilor egipteni.
Cele mai vechi formule si incantatii oculte au fost descoperite atat in Vedele indiene, cat si pe zidurile primelor piramide din Egipt. Preotii zoroastrieni au descoperit si introdus in ritualurile stiintei magiei de mai tarziu, elementele de baza ale acestei indeletniciri neconventionale. „Stalpii”magiei si vrajitoriei au fost consolidati prin retetele formulelor magice, obiectelor rituale, simbolurilor si sigiliilor de nelipsit atunci cand este invocat sau evocat un spirit si nu in ultimului rand prin prezenta protectoare a cercului magic care prin rolul sau de protectie, ofera adapost magicianului care invoca spiritele periculoase.
Practicile magice si vrajitoresti s-au diversificat odata cu evolutia civilizatiilor si populatiilor umane. In functie de schimburile culturale, zonele geografice si traditile istorico-religioase, absolut toate popoarele lumii au avut, si unele inca mai au traditii oculte, in cadrul carora vrajitoria detine primul loc. Situatia in sine a fost favorizata de credintele stravechi conform carora oamenii predestinati din nastere sau initiati de un mag veritabil, ajung in cele din urma sa influenteze sortii potrivnici printr-o serie de rugaciuni, sacrificii si invocatii. In acest amalgam exista si un important element etnic, unele popoare avand o karma colectiva care le face mai predispuse tehnicilor de magie. Astfel exista magie cu specific national sau religios, cum este de exemplu, magia tiganeasca, magia rusa, magia hindusa, magia islamica, magia evreiasca.
Aici intervine un aspect deosebit de interesant deoarece cele trei mari religii monoteiste interzic practicile vrajitoresti si condamna sever orice forma de vrajitorie. In ciuda reprimarilor oficiale, o mare parte a tehnicilor si metodelor de magie si vrajitorie au supravietuit pana in zilele noastre. Perioada Antichitatii abunda in relatari cu privire la practicile magice care faceau pe atunci parte din cotidian. Nici macar prigoanele si campaniile intreprinse de Biserica Catolica in decursul anilor intunecati ai Evului Mediu, nu au reusit sa suprime definitiv fascinatia oamenilor pentru vrajitorie.
Substratul magiei europene medievale consta in mostenirea magico-religioasa ramasa de la grecii antici, romani si celti. Un moment de maxima cotitura care a schimbat pentru totdeauna stiinta magiei, s-a produs spre finele secolului al XIII-lea.Atunci, cabalistii evrei au intrat pentru prima oara in contact direct cu ocultistii europeni, impartasindu-le celor din urma multe taine care s-au adaugat cunostintelor trasmise inca din perioada Egiptului faraonilor, via Grecia si Roma Antica. Din melanjul periculos „clocit” in atelierele ascunse ale magilor, au luat nastere primele manuale practice de magie, temutele grimoire, cunoscute si in Tarile Romane sub denumire de gromovnice. Aceste adevarate tratate de demonologie si angelism avertizeaza in fiecare pagina asupra pericolului cate il pandeste pe orice profan indejuns de nechibzuit incat sa foloseasca formulele si schemele ascuse in paginile lor.
Vrajile, adica ritualurile prin care viata si vointa oamenilor ajung precum o coca moale in mainile vrajitorului, sunt foarte puternice, si nu se poate scapa usor din influenta lor. Ori cat de imposibil ar parea acum in plina epoca tehnologica, vrajile pot inca desparti doi tineri care se iubesc, pot destrama cea mai solida casnicie, pot lua somnul si linistea copiilor, pot trimite boli si nenorociri, si in ultima instanta pot chiar ucide…vrajile nu sunt afectate de trecerea timpului!
